La FET – lansarea unei carti-document

Fundația Europeană Titulescu organizează miercuri, 30 ianuarie 2019, începând cu ora 16:30, lansarea ediției a II-a a cărții:

UN SFERT DE VEAC DE LA UNIREA TRANSILVANIEI
Autor : Silviu DRAGOMIR

Cartea reprezintă cel de-al nouălea număr din Colecția „Centenar”, inițiată de Fundația Europeană Titulescu.

Cu alocuțiuni din partea:
Prof. univ. dr. Dumitru PREDA
Dr. Constantin CORNEANU

Moderator:
Prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE – Președintele Fundației Europene Titulescu

Evenimentul este organizat cu sprijinul BIOFARM S.A. și va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1, București.

30 de gânduri despre “La FET – lansarea unei carti-document

  1. Region First: Regionalismul este constiinta de sine a regiunii

    In aceste prime doua decenii ale secolului XXI au devenit evidente doua forme antagonice de capitalism: capitalismul globalist sau unilateralist si capitalismul democratic sau multilateralist. Capitalismul globalist este belicos si expansiv. Aceste caracteristici genetice il pun inevitabil intr-o relatie de troficitate, ca de la pradator la victima, cu capitalismul democratic. Practic, capitalismul globalist se hraneste cu capitalism democratic.

    In fata globalismului, care saraceste si face instabila orice parte din lume care i-a cazut prada, regionalismul, intr-o acceptiune prin care tarile componente devin constiente de forta lor comuna, pusa intr-un format geopolitic de solidaritate si intrajutorare, ar putea deveni un factor de stabilitate si prosperitate. Regionalismul constient, prin care vecinatatile nemijlocita si apropiata au o perceptie colectiva ca reprezinta un sumum specific, harazit pe vecie, o casa a locului, in care isi afla resursele de autoaparare si subzistenta, va fi o stavila de netrecut in calea globalismului. Regionalismul este constiinta de sine a regiunii. Aceasta este o definitie.

    Japonia a ajuns deja la constientizarea fortei protectoare si dezvoltatoare a regionalismului in Asia de Nord-Est. Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a inaugurat, luni, aceasta viziune a regionalismului constient de sine si solidar cu sine, printr-o declaratie de intentii si principii. “Voi acţiona cu hotărâre, profitând de orice ocazie pentru a sparge zidul neîncrederii reciproce şi o voi face direct printr-o întâlnire cu liderul Kim Jong-Un pentru a rezolva problema nucleară, pe cea a programului de rachete al Coreei de Nord, precum şi răpirile” de japonezi în anii 1970-1980, a declarat Shinzo Abe.

    “Îmi voi stabili ca obiectiv normalizarea relaţiilor diplomatice punând capăt unui trecut nefericit”, a mai spus şeful executivului nipon, referindu-se aluziv la abuzurile comise de colonizatorii japonezi în Peninsula Coreeană înainte şi în cursul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta schimbare de abordare este nu numai spectaculoasa, dar si pragmatica, atat bilateral, cat si privind cadrul mai larg al regiunii. Sa ne reamintim, cu numai un an in urma Japonia tuna si fulgera impotriva programului nuclear si balistic al Coreei de Nord.

    Totodata, in discursul din deschiderea unei noi sesiuni parlamentare, şeful guvernului japonez s-a angajat să aducă relaţiile dintre China şi Japonia la un “nou stadiu”. Abe a afirmat că relatiile Japoniei cu China au “revenit în totalitate la normalitate”, după întâlnirea sa cu preşedintele Xi, la Beijing, anul trecut. Xi este aşteptat să efectueze în 2019 prima sa vizită oficială în Japonia. Din analiza a ceea ce poate fi numit un manifest regional, lansat de Japonia, se remarca o noua idee doctrinar-geopolitica, de a transforma relatiile de vecinatate in puncte tari ale regiunii. “Voi desfăşura o activitate diplomatică intensă în raport cu vecinii noştri pentru a face din Asia de Nord-Est un loc al păcii şi prosperităţii stabile”, a promis prim-ministrul japonez.
    ____________________________________________________
    Note: [1] O discutie aparte, care nu este tema articolului, o reprezinta comunismul rezidual, ramas dupa abandonarea lui in Europa. Capitalismul globalist este cauza inchiderii unor tari in formule „comuniste”, din ratiuni de rezistenta, care in esenta sunt capitalism monopolist de stat. Insa pe masura diminuarii sau inlaturarii pericolelor capitalismului globalist, formulele „comuniste” vor redeveni capitalism democratic, pentru inceput prin deschiderea spre economia de piata. [2] Dezarmarea nucleara unilaterala nu este o optiune de securitate realista, in conditiile in care arma nucleara a fost utilizata in trecut si care in prezent este un potential de amenintare pentru tarile care nu o au in dotare. Denuclearizarea militara trebuie sa fie multilaterala si totala.

    Apreciat de 2 persoane

  2. După uluitoarea găselniţă a lui Joianis că actuala guvernare a României este una nazistă, la palatul Cotriceni s-a primit pe numele preşedintelui o nouă nvitaţie la Iaşi pentru 4 şi 5 febriarie când va avea loc un ” Dineu cu proşti ” ! Se pare că va fi mare înghesuială, mai ales în prima zi când se va juca cu casa închisă datorită numărului mare de invitaţi : conducerile PNL, USR , dar şi membrii marcanţi din ¤rezist şi diaspora în frunte cu Bădiţă, Dide, Bot şi alţi câţiva de aceeaşi condiţie !
    P.S.
    După ” vestele galbene” şi „fularele roşii” din Franţa se anunţă o altă manifestaţie de amploare în România : ” chiloţii maronii” !
    Dacă la început culoarea nu se va distinge prea clar, la final, după întâlnirea cu jandarmii, s-ar putea ca această culoare să devină foarte pregnantă , cu nuanţe de galben pronunţat…. 😉

    Apreciază

    • Directorul de scenă Victor Ioan Frunză l-a atacat dur pe Ion Caramitru pentru spectacolul ”Dineu cu proști”, despre care spune că e plin de greșeli regizorale.

      Într-un interviu acordat Ziarului Metropolis, Ioan Frunză face una dintre cele mai dure analize ale sistemului teatral românesc: defineşte noţiunea de „şuşă“ (care poate fi şi intelectuală), spune despre spectacolul „Dineu cu proşti“, montat de Ion Caramitru, că este plin de greşeli regizorale, despre critici că nu au capacitatea să evalueze spectacolele şi despre artiştii-protestatari că asistă impasibili la un fenomen la fel de otrăvitor precum cianura: reducerea fondurilor în cultură.

      ”Dineu cu proşti este un spectacol banal, care conţine o singură evoluţie remarcabilă, cea a lui Horaţiu Mălăele. Atât! Regizoral, conţine extrem de multe greşeli, surprinzătoare pentru un om de teatru atât de cunoscut, cum este Ion Caramitru. Nu este adevărat că spectacolul a împărţit lumea în două, pentru că această dispută există de foarte multă vreme. Numai că este singurul spectacol de consum care a fost remarcat de critica de specialitate. S-a vorbit despre el, asta e tot.

      Îmi amintesc că Doina Papp a spus că râsul este purificator. Da, aşa este în legătură cu acest spectacol, râsul este purificator, dar nu văd de ce a trebuit să avem o regie proastă la un spectacol de public. Putem să avem şi o regie bună şi sunt convins că ar fi avut şanse mult mai mari spectacolul, cu un regizor bun. Sigur, din punct de vedere artistic, are foarte multe hibe. Se sprijină efectiv în acest monument care e Horaţiu Mălăele şi atâta tot, adică se exercită pe suprafeţe mici cu un actor mare.

      La fel de surprinzător este că Teatrul Naţional n-ar trebui să aibă nevoie de astfel de „colaci de salvare”, abordând într-o asemenea manieră ficţiunea de consum. Şi, ca dovadă că am dreptate, „Dineu cu proști” nici nu se prea joacă la Teatrul Naţional, ci pe la Palatul Copiilor şi prin diverse alte turnee. Deci înseamnă că el nu e un colac pentru TNB”, a spus directorul de scenă.

      Apreciază

  3. România, la un sfert de veac de la unirea cu Transilvania, trecuse de la experimentul democratic la regimuri dictatoriale: regal şi militaro-antonescian. La 100 de ani de la unirea României cu Transilvania, Preşedintele ne informează că în România se conturează premisele unui regim de tip nazist.
    Mă întreb: cât tupeu trebuie să ai, ca în ziua când comemorezi victimile Holocaustului şi onorezi supravieţuitorii acestuia, tu, Preşedinte, care nu numeşti un ambasador în Israel de atâta timp, care te opui indirect politicii interne a statului Israel de a-şi mută capitala la Ierusalim, prin refuzul de a muta Ambasada României în noua capitală, tu care acuzi Premierul ţării de trădare cu ,,niste evrei”, când acesta reînnoişte relaţiile de cooperare economică, culturală, politică cu Israelul, ca să sugerezi că politica actuală a Guvernului României de a stopa abuzul, se aseamănă cu politica nazistă?.
    Domnule Preşedinte, cu tot respectul, vă reamintesc, că aţi încurcat perioadele şi caracterul măsurilor! În perioada regimului Băsescu, Monica Macovei a instaurat un regim asemănător cu cel nazist, prin modificarea codurilor, prin înlocuirea probelor cu denunţul ( în dreptul regimurilor dictoriale ca cel al Inchiziţiei, ca acelor de tip fascist sau stalinist se practica denunţul), prin schimbarea într-o singură noapte a şefilor din procuraturi şi din instanţele judecătoreşti, prin încheierea celebrelor protocoale, prin monitorizarea abuzivă a mijloacelor de comunicarea între cetăţeni etc. Acum, se doreşte revenirea la normal, prin înlăturarea abuzurilor şi a înfăptuirea dreptăţii. Probabil, dumneavoastră trăiţi virtual în Ţara Oglinzilor Strâmbe, de vedeţi totul invers.

    Apreciază

  4. Se aude, din presă evident, că fiul dvs (Mihnea n.r.) ar putea fi inclus între candidații PSD pentru alegerile europarlamentare., deși, anterior, fusese angajat la cabinetul d-lui Cătălin Ivan. Acest politician și-a dezamăgit colegii din grupul socialist, comportăndu-se ca o dublură a Monicăi Macovei
    respectiv criticând în Parlamentul European actuala coaliție de guvernare.
    În acest context, presupun că relația dintre Mihnea și Cătălin Ivan nu mai funcționează, sau știrea cu candidatura juniorului Năstase din partea PSD este un fake news. Poate ne lămuriți dvs, desigur, dacă doriți, ce este adevăr în toate aceste alegații.

    Apreciază

      • Bine, il asteptam si in calitate de europarlamentar. Sunt convins ca ar aduce un plus de viziune in grupul socialist, prea transparent (in sensul de inconsistent) si mimetic in raport cu PPE-ul. Mihnea a avut si are de unde invata ideologie, viziune si consecventa in principii.

        Apreciază

  5. Aseara am auzit un cuvant nou, sper sa nu ma insel, dar parca asta era, „indistinctie”.

    Cineva din exterior vrea sa bage intr-o oala comuna Ungaria,Polonia si Romania.Pentru asta sunt utilizate discursuri ce sunt oferite, cu scrasnet de dinti si ranjet, in momente de maxima expunere de un oarecare.

    Un individ iese de ceva vreme, confundand exercitarea unei functii importante de reprezentare, cu exercitiile de dictie pe o scena de campanie electorala, abuzand de increderea oferita prin vot, cu diverse ocazii, demne de discursuri din inima si nu din pix, si citeste ziceri tip „template” , prin care insurubeaza public etichete de populism altora, desi de multe ori apare impresia unei descrieri a sinelui propriu.

    S-ar parea, in conceptia insului amintit, ca impunerea „Rule of Law”, adica „Stat de drept”, este egala cu national-socialismul.
    De aici rezulta ca toate statele unde Constitutia este respectata in litera si spirit, sunt state national-socialiste si nu state de drept.
    In concluzie, in aceasta acceptiune, statele democratice sunt practic cele in care Constitutia este considerata o scriere facultativa, optionala, si in care se aplica numai prevederile care ofera placere si satisfactie politica.

    Pe de alta parte in Romania mai exista insa un fenomen, care ne arata ca viata politica locala nu evolueaza in sincron cu cea occidentala, nu exista nici macar un partid euro-sceptic, ceea ce ne poate indica o lipsa de anticorpi sociali.
    Nu putem fi toti PRO, unanimitatea nu exista.

    Pe de alta parte toate partidele nou infiintate sunt partide personale sau de grup, fara doctrina, fara scop declarat.Nu stim ce urmaresc la nivel colectiv.
    Isi lipesc etchete cu dreapta sau stanga vociferand, dar doctrina proprizisa lipseste cu desavarsire.

    Daca militeaza pentru protectia mediului, ce cred despre taierea padurilor si stricarea habitatelor, daca sunt liberali, ce cred despre LGBTQ sau avort, daca sunt socialisti ce cred despre proprietatea asupra resurselor naturale, daca sunt nationalisti ce cred despre migratie si credinta, si lista poate continua.

    Oare o lege a lustratiei ar revigora viata politica romaneasca?

    Apreciază

  6. În timp ce îmi scriam părerea despre Preşedinte , mi-au apărut în dreptul ecranului calculatorului două ştiri DCNewus: una referitoare la punctul de vedere a analistului evreu H.D. Hartmann, privind discursul de ieri a Preşedintelui şi alta referitoare la scrisoarea celor de la DECLIC.
    Analistul H.D. Hartmann spune că: ,,unul de prin România a vorbit. Tare și prost. Mult și fără niciun fel de respect față de istorie, față de adevăr, față de cultură și civilizație. A vorbit de la înălțimea lui Wagner și al walkiriilor sunând din goarna abisului”. Merită citit punctul de vedere al lui Hartmann şi cred că şi consilierii Preşedintelui trebuie să citească acest articol şi să i-l traducă, prin metoda ,, interogarea autorului”, metodă pe care, sper că o cunoaşte profesorul de fizică, Iohannis.
    A doua ştire se referă la scrisoarea semnată de 80.000 de cetăţeni ticluită şi trimisă de cei de la DECLIC, la ONU, prin care cer ca instituțiilor internaționale să îi retragă pe jandarmii
    români din misiunile externe. De asemenea, ei consideră că ,,Jandarmii din Afganistan, Haiti, Ucraina învață de la jandarmii români cum să acționeze în situații de conflict. Aceștia din urmă sunt un risc pentru oamenii din zonele în care merg. Mă gândesc cu groază că ar putea agresa și protestatarii din alte țări”. Oare jandarmii francezi, germani, englezi, de la cine învaţă, cum să acţioneze când protestatarii nu respectă regulile unui protest paşnic şi devin violenţi? Ăştia de la DECLIC nu au ce face? Le sugerez eu subiecte pentru scrisori: încălcarea drepturilor la o judecată corectă, rejudecarea celor care au fost victimele protocoalelor, ale denunţurilor mincinoase sau ale dosarelor făcute fără probe, distrugerea ecosistemelor, tăierea abuzivă a pădurilor de Holzindustrie Schweighofer şi multe alte subiecte.

    Apreciat de 1 persoană

    • Daca 80000 or fi oameni reali, ce au oferit semnaturi pe baza propriei analize si prin acord liber exprimat , pentru acest obiectiv, al atacului extern asupra Jandarmeriei, atunci inseamna ca alianta ussr -cruce plus nu are mari sanse la PE.
      80000 de voturi nu sunt suficiente, inseamna 1%.

      Fac un apel la domnul Plesoianu sa sustina un proiect pentru o lege a lustratiei, ACUM, care sa lase justitia, politica si presa sa respire un aer curat de libertate.
      Sa fie in sfarsit democratie.
      Daca nu se va face acest reset probabil Romania se va transforma intr-un Gulag.

      Apreciat de 1 persoană

      • Odată cu legea lustraţiei şi o lege 18 privind justificarea averilor, cu adevărat nesimţite pe care le-au dobândit unii în câteva mandate de parlamentar, primar, înalt funcţionar public şi alte asemenea funcţii, dar fără nici un mandat de reţinere, aducere sau arestare, ar fi suficiente pentru însănătpşirea definitivă a societăţii româneşti !

        Apreciază

  7. Pentru cei care au observat că insolventa Realitate TV , la aniversarea din acest an a Marelui Eminescu n-au catadicsit să amintească măcar de acest eveniment, se pare că explicaţia este următoarea : Au aflat şi ei de poezia de mai jos ….nu se poate când e vorba de ei 😉 ::
    Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
    Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
    Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
    La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
    Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
    Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
    Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
    Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
    Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
    Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
    În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
    Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
    Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
    Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
    Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
    Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
    Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire (…);
    Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
    (…)! Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
    Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
    Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
    Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
    Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
    Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
    Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi GUSATII,
    Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
    (…)
    Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
    Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
    Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
    Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!”

    Apreciat de 1 persoană

  8. Iohannis, azi : „…Din păcate, ceea ce vedem la PSD este încercarea permanentă de a găsi vinovați de serviciu, ba sunt companiile multinaționale, ba este Banca Națională, doar pentru a ascunde incompetența propriilor miniștri și lipsa de soluții față de nevoile românilor….”

    Acum, eu nu ma bag in chestii complicate ca aia cu Holocaustul, dar nu poate sa nu te enerveze o declaratie pur mincinoasa, anume ca PSD are ceva impotriva multinationalelor sau a BNR. Problema e simpla si a fost enuntata deseori, dar dl Iohannis are „datoria” sa nu inteleaga si sa spuna prostii: singura problema a multinationalelor este ca nu platesc taxe in Romania asa cum platesc in alte tari ale UE, si asta e si vina PSD-ALDE, si a celorlalte guverne de dreapta carora nu le-a pasat de subiect. Astora le pasa.

    In ce priveste BNR, ea este a Romaniei, si nu a cuiva de la conducerea acestei institutii. Parlamentul e indreptatit sa invite la discutii pe sefii tuturor institutiilor romanesti, de la SRI la BNR. Faptul ca BNR refuza dialogul, e semn ca ascunde romanilor ceva. Ca BNR acuza niste palamentari ca nu inteleg subiectul, dar nici nu explica ca sa inteleaga toti romanii, pe subiect, e o alta ” ghici ciuperca ce-i”.

    Prea multa gargara electorala strica smaltzul natiunii.

    https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22942132-iohannis-solicit-decidentilor-politici-inceteze-experimentele-fiscale-economia-romaniei-guvernul-vina-buget-realist.htm

    Apreciază

  9. Vad ca si Ambasadorul Gemaniei a devenit agent electoral pentru dl. Iohannis, afirmind ca:

    „…Şi mai mult, creează nesiguranţă prezentarea publică şi pauşală a companiilor străine ca fiind problema sau chiar duşmanul societăţii”, a spus ambasadorul german, Cord Meier-Klodt, la recepţia organizată de Camera de Comerţ şi Industrie româno-germană, de la Palatul Parlamentului….”

    Cine de la PSD-ALDE a facut asemenea afirmatii despre companiile „straine” ca fiind „problema sau chiar dusmanul societatii”? De ce nu vine cu nume exacte, si cu citate exacte si cu surse exacte? Sigur ca e convenabil sa ne ascumden sub niste vorbe iscusite, dar, asa cum vad eu, fara acoperire. Dar daca intr-adevar cineva de la PSD-ALDE a spus o asemenea prostie, merita sa plece…in tarile calde.

    Sigur ca el poate spune ca din cauza unor masuri guvernamentale – nu ma pronunt asupra calitatii acelor acte legislative – nu mai vin investitii germane in Romania, si asta l-ar ajuta electoral pe dl. Iohannis. Deci, lucrurile se fac pe fata, chiar de un Ambasador, care clameaza ca el nu se baga in politica, dar se….si foarte tare se, cu amenintari implicite. Foarte nefericit pentru Romania sa fie astfel presata, dar asta e, unii vor sa nu scoata capul si sa ramina supusa, sa livreze in continuare carnitza pentru bogatul Occident. Si mai ales o vor sa taca si sa execute. No further comments.

    https://www.mediafax.ro/economic/ambasadorul-germaniei-urmarim-cu-anumita-ingrijorare-masurile-economice-luate-de-guvern-17856473

    Apreciază

  10. Ma asteptam la aceasta ofensiva „subtila” a diplomatiei germane si a firmelor lor pentru a isi mentine omul in functie si pentru urmatorii ani. Eram sigur ca o sa se ajunga cu amenintari voalate ca firme germane se mai gandesc daca sa investeasca sau nu in Romania, in functie de cine va fi alesul. Ambasadorul a mai spus ca 250,000 romani sunt angajati de firme germane, deci atentie sa nu ramina pe drumuri. Depinde pe cine aleg romanii.

    Ce nu a spus Excelenta Sa e mult mai important. Anume ca Romania nu poate angaja in Germania 250000 cetateni germani, si Ambasadorul Romaniei in Germania nu poate aduna „floarea” industriasilor germani, ca sa le spuna pe cine trebuie sa aleaga germanii sa ii reprezinte la ei acasa, pentru ca altfel Romania nu va mai investi in Germania. Intr-o UE a „egalilor”, unii sunt mai egali decit ceilalti. Si mult mai cinici.

    Din nefericire pentru unii si din fericire pentru altii, lucrurile astea se vad, se simt, si se resimt pe termen lung. Nu stiu cit de rau sta dl Iohannis in sondaje de are nevoie de atitia aplaudaci germani, dar atunci cind esti liber tinzi sa tii cu tara ta, si cu ai tai, si sa le-o mai retezi strainilor care vin la tine acasa si te ameninta. Un popor vertical e unul care accepta strainii ce onoreaza tara, dar nu pe cei care te desconsidera, si care se vor stapini la tine acasa, amenintind si dictind regulile pentru tine.

    Apreciat de 1 persoană

    • 1.Am toata increderea ca Brexitul ne va oferi ceva satisfactie in legatura cu cele 3 tari prietene, Germania, Olanda si Franta.
      Va fi prapad.

      Inca mai sper ca Olanda, avand in vedere diverse stiri in legatura cu Brexit, va dori sa trateze Romania ca pe un partener.

      La acea intrunire germana se vorbea de OUG 114, care parca se referea si la plafonarea preturilor la energie, sper sa nu ma insel, se uita intentionat de avantajele generate producatorilor prin aceasta plafonare.
      Candidatul vorbea si de cresterea obtinuta anul trecut cu aceasta guvernare, pe care o injura in acelasi discurs populist.

      La ce cresteri doreau astia cu energia, toti producatorii paraseau Romania, culmea , noi fiind producatori de energie.

      Cred ca se poate face o paralela intre Sidex din ’99 si Romania de astazi pe piata energiei.Capusarea e la un nivel incredibil.

      Nu stau sa mai vorbesc acum de firme germane care din ura fata de salariul minim angajeaza iranieni/sirieni, in Romania, in locul romanilor bineinteles.

      2.Duetul Germania -Franta mai are insa o alta eroare de abordare pe politica externa, par sa-si apropie Iran/Palestina in detrimentul Israel.
      Asta nu cred ca este de bine pentru tot continentul.
      De fapt tot din cauza acestui binom Istanbul nu se mai numeste Constantinipole.

      Scutul de la noi din tara, nu a fost creat pentru Rusia, iar consilierii lui KWI ar trebui sa constientizeze acest fapt.
      Directia generata de cele doua puteri imperiale capi informali UE, este gresita.
      UK iese din UE exact din cauza politicilor duse de aceste doua tari, cu nivele de aroganta duse la absurd in plan politic.

      3.Fac un apel la domnul Pieleanu sa „masoare” tineri pentru prezidentiale in dreptul aliantei, a venit momentul unei schimbari de abordare , alianta are un vad de sapte milioane de voturi, un tanar patriot(foarte important) ar potenta si tinerii care ignora scrutinele.

      4.Bancile la momentul Brexit au un inamic care nu este vizibil, e vorba de social-media(sabiutza in forma de F, spre exemplu)
      Nicio banca nu va rezista intr-un moment de panica , de Brexit, venit de pe acel canal, care e lasat liber pentru sustinerea „democratiei”, in lume, in general, chiar de corporatii.

      5.In UE, la varf se manifesta o , sa-i zicem „cocoseala”, in legatura cu UK.
      Nu sunt lasati sa iasa amiabil, se incearca pedepsirea.
      O ieaire brutala va genera turbulente economice(somaj,inflatie ,falimente) in toata Europa.
      Cred ca a venit si momentul ratiunii in legatura cu acest Brexit, sa lasam rabunarile personale gen Verhofstat deoparte si sa se negocieze pentru binele comun.
      Probabil doamna Dancila ar putea sa faca ceva in legatura cu asta, ne foloseste si noua romanilor.

      Apreciat de 1 persoană

  11. Cine stie de ce a esuat ofensiva romaneasca in Ardeal in 1916 ?
    In fata aveam doar mici unitati maghiare de secui , nemtii erau in Prusia Orientala , samd .
    Pentru ca sefii celor doua armate plecate din Tara Romaneasca spre Sibiu si Brasov ( a treia , plecata din Moldova , avea sefi adevarati ) erau doua nulitati , generalii Crainiceanu si Popovici , se invarteau ca o gaina beata in fata Sibiului ( in mod normal trebuiau sa urce spre Tarnave si sa intalneasca armata din Moldova ) , temandu-se sa intre cateva saptamani , pana a venit Falkenhayn si i-a batut pe amandoi intr-o saptamana .
    De ce vorbesti de ei , ma intrebati ?
    Pentru ca imbecilitatea , incompetenta , frica de raspundere a decidentilor pentru investitiile in Transporturi a anilor 2010 este asemanatoare .
    Ne acoperim de enspe mii hartii , lasam un regulament care permite oricarui nene Gheorghe si oricarui judecator sa blocheze totul doi-trei – patru ani , nu facem documentatiile ca nu stim si ne temem sa le facem , Andreea Esca si juniorii nebarbieriti de la Stirile TVR fac strategie in locul nostru , ei care habar n-au ce este in lucru samd .
    Uite , stiu de ce nu misca NIMIC pe capatul viitoarei autostrazi Brasov – Ploiesti – ” proiectul tehnic ” al constructorului nu e aprobat ! De cine sa fie aprobat ? De Dumnezeu ? De Alexandru Ioan Cuza ?
    Nimeni nu spune ” eu nu l-am aprobat ” , ce credeti .
    Acest ” proiect tehnic ” este acum din nou la CNADR si constructorul trebuie sa-l refaca ?!
    Apropo , dl Dragnea promitea la coltul mesei ” constructor desemnat ” pentru PPP-ul Brasov Ploiesti in ” ianuarie 2019 ” , poimaine suntem in februarie , a auzit cineva ceva ?

    Apreciază

  12. Mircea Popescu spune:
    IANUARIE 29, 2019 LA 12:13 AM

    Dupa 1989, autoritatile romanesti nu au intreprins nicio actiune serioasa si sistematica de recuperare a Tezaurului Romaniei (poate cu exceptia lui Ioan Talpes, pe timpul domnilor Iliescu si Nastase, care a reusit repatrierea a vreo 12 monezi din aur, ca un fel de garantie de seriozitate a partenerului rus.).
    Pe de alta parte, sa spunem tot adevarul, imediat dupa declansarea primului razboi mondial, trupele romanesti, in urma unor decizii politice pripite, au atacat si ocupat Transilvania provocand contrareactia Puterilor Centrale, DESI ALIATUL TARIST AL ROMANIEI NE-A AVERTIZAT SA NU NE GRABIM.
    Era cat pe ce ca intreaga Romanie sa fie ocupata, inainte de intoacerea ,,zarurilor” razboiului. In acest context, s-a decis expedierea la Moscova a Tezaurului, compus, in principal, din 91 de tone de monede istorice de aur și 2,4 tone de lingouri de aur. Conform convențiilor aplicabile în acea vreme, aurul avea rostul de a garanta emisiunile monetare de lei românești. Cele 91 tone de monezi de aur aparțineau băncilor românești particulare, existente pe piața românească în acea vreme, firmelor private și persoanelor private, iar cele 2,4 tone de lingouri de aur aparțineau, în exclusivitate, Băncii Naționale a României. S-au mai adaugat acte, documente, manuscrise, tablouri, cărți rare, odoarele mănăstirești din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, colecții ale multor instituții publice și particulare, efecte publice și alte valori (cum ar fi acțiuni, obligațiuni, titluri de credit, gajurile Muntelui de Pietate etc.);
    Consiliul General al BNR aproba în principiu posibilitatea punerii la adăpost a tezaurului în Rusia, punct de vedere care, la 8 decembrie, era susținut și de guvern, prin vocea ministrului de finanțe Emil Costinescu, care evoca între altele și precedentul creat de Banca Națională a Franței (care decisese transferarea tezaurului său în Statele Unite ale Americii. Costinescu menționa și varianta transferării tezaurului la Londra, dar considera că drumul ar fi fost prea periculos, dată fiind și amenințarea suplimentară pusă de submarinele germane. De aceea, soluția preferată era depunerea tezaurului laolaltă cu tezaurul imperiului țarist, la Kremlin.

    ….In fine, poate si BNR are o responsabilitate si ar trebui sa faca ceva….dar slabe sperante, din moment ce Banca Nationala nu apara nici macar leul, moneda nationala a Romaniei.

    Apreciat de 1 persoană

  13. fragmentariumpolitic spune:
    IANUARIE 28, 2019 LA 6:34 PM

    Japonia este inca sub ocupatie militara americana. Pana sa ajunga o putere regionala, cu o politica externa independenta si azimutala, ar trebui, mai intai, sa ceara SUA sa-si desfiinteze bazele militare si sa-si retraga rachetele ,,antiracheta” de pe teritoriul japonez. Pana atunci, este si va fi, ca si Romania, un portavion nescufundabil al SUA.
    Nescufundabil, dar distructibil… doar naivii is imagineaza ca niste misile reactive pot contracara total un atac multiplu si global cu rachete nucleare (balistice, de croaziera si submersibile).

    Apreciază

  14. Incremenitii in culpabilizarea trecutului si prezentului sunt orbii viitorului: Doar prin lentilele deformatoare ale progresismului, “comunismul românesc și-a atins toate obiectivele”

    Cine mereu priveste peste umar si nu are ochi pentru innoiri, pe unde merge este ca un orb al viitorului. Nu inteleg cum se poate complace in astfel de stari cineva cu pretentii de futurolog. Comunismul a fost un dezastru, dar nu ne poate fi imputat. Noi nu l-am dorit, l-am urat, dar el ne-a fost impus. Ar merita sa ne fie clamata autoeliberarea, abandonarea comunismulu. Dar nu se intampla asa. Unora le e mai draga culpabilizarea.

    Inteleg si culpabilizarea, dar nu o pot accepta cand este in bloc sau cand confunda efectele cu cauzele. De la impunere pana la elberare, comunsimul romanesc a cunoscut doua etape distincte. Comunismul alogen a fost iadul pe pamant pentru poporul roman, prin represiunea salbatica, distrugerea elitei, suprimarea initiativei si proprietatii private, hipercentralizarea ruinatoare a economiei, degradanta uniformizare sociala si culturala etc.

    Comunismul national a adus o imbunatarire relativa, prin alfabetizare, electrificare, industrializare, dezvoltarea bazei tehnico-materiale a economiei, educatiei, sanatatii (si gratuitatea ultimelor doua), cresterea independentei energetice si financiare, un boom al relatiilor internationale, indeosebi cu tari din Vestul bogat si Sudul sarac. Dar autocratia prezidentiala avea sa le compromita pe toate acestea in anii ’80, amintindu-ne brutal ca fara pluripartidism, economie de piata, societate deschisa, democratie si drepturile omului, comunismul ramane comunism, indiferent de intentii, ca nu putea fi reformat, ci doar abandonat, si revenit la modelul democratic.

    Din nefericire, a avut loc o defectiune de oportunitate pe care nu am prevazut-o: am adoptat modelul occidental prea tarziu, cand acesta isi consumase potentialul propulsor si intrase intr-o criza sistemica, imperceptibila prin perdelele propagandei vestice. De abia acum, din interiorul sistemului capitalist occidental, edificat dupa modelul celui american, am vazut, impreuna cu toate celelalte tari central si est-europene foste comuniste, actualmente integrate cu Vestul, ca spatiul euroatlantic se confrunta cu o criza a fundamentelor sale, a valorilor si institutiilor. Aceasta criza ne reaminteste pentru a doua oara de soarta sistemelor vetuste, care nu pot fi reformate, ci doar abandonate. A continua sa importam si sa consumam modelul american este o absurditate.

    In loc sa ne risipim energiile culpabilizand istoria recenta, comunista, si plangand dupa cea actuala, capitalista, ar trebui sa ne unim fortele politice de gandire prospectiva si creativa pentru a afla un proiect functional pro Romania. Scopul strategic fundamental al noului proiect politic si economic trebuie sa fie iesirea din statutul geopolitic de lagar si de colonie si deschiderea catre toate azimuturile si nevoile de dezvoltare individuala si nationala, care sa aduca romanilor si tarii mai mult bine si o mai mare libertate de alegere si de miscare, atat in Vest, cat si in Est. Nu trebuie sa mai fim prizonierii nici ai Estului, nici ai Vestului, iar aceasta noua libertate pe care vrem sa ne-o castigam se poate vedea din libera circulatie si relationare in ambele sensuri geopolitice. “Privind în urmă, eu am fost ”progresist”…”, afirma fostul ministru de externe Teodor Baconschi intr-o postare tanguitoare pe blogul personal. Haideti sa iesim cu totii din cenusiul trecutului sau despre trecut si sa-i redam Romaniei constiinta valorizatoare de sine, stima de sine ca tara si oameni, de care are nevoie pentru a construi. Comunismul nu si-a atins in Romania niciun obiectiv: el nu a avut aderenta etnica, culturala, religioasa, nu a fost un produs crestin, romanesc, european. Fantasmagoria a disparut o data cu coercitia. Sutinerea contrariului suna a laudarosenie comunista.

    Apreciază

    • „De la impunere pana la elberare, comunsimul romanesc a cunoscut doua etape distincte. Comunismul alogen a fost iadul pe pamant pentru poporul roman, prin represiunea salbatica, distrugerea elitei, suprimarea initiativei si proprietatii private, hipercentralizarea ruinatoare a economiei, degradanta uniformizare sociala si culturala etc.”
      Cu ocazia zilei Holocaustului toată mass-media avea invitaţi ce nu conteneau a aminti, dacă nu cu un fel de dorinţă de răzbunare abil disimulată, măcar ca un fel de reproş (ce ar impune ceva daune materiale, sau de altă natură )adus nouă românilor că România se face vinovată de moartea a 400.000 de evrei , aşa că trebuie să ne punem cenuşă în cap şi să executăm umili tot ce ni se cere !
      În ce priveşte numărul, deşi pe plan mondial s-a pornit undeva de la şapte milioane de victime ale Holocaustului ( pentru cei care nu ştiu ce înseamnă asta să citească ce se întâmplă în zilele noastre în Fâşia Gaza !) acum negocierile sunt undeva între 2 şi 3 milioane, dar vorba aia se negociază la sânge deoarece despăgubirile se dau în funcţie de numărul bietelor victime, dar noi ne-am primit „porţia” şi plătim ca atare ! Fără ca la rândul nostru să le cerem despăgubiri pentru toate crimele şi distrugerile lor, sumar amintite în pasajul citat ! Şi să nu uităm că un popor care-şi distruge, sau, mă rog, îi sunt distruse elitele nu poate avea un viitor strălucit, aşa că acei care ne tot judecă în fel şi chip pentru unele tare ale noastre ar face bine să ştie de unde ni se trag şi cine sunt vinovaţii, atât din cojocul propriu, sdar şi din afară !
      P.S.
      Chiar nu poate nimeni intra în posesia listelor exacte, riguroase , cu nume şi prenume, făcute cu binecunoscuta disciplină nemţească, a tuturor victimelor acelui nefast episod istoric şi fiecare să plătească după cît merită ?

      Apreciat de 1 persoană

      • Să nu uităm că respectivele liste se află depozitate cu grijă deosebită în acelaşi loc cu aurul nostru, dar şi al Venezuelei, accesul la ele fiind bine păzut, dar şi bine răsplătit !
        Mă întreb dacă în caz de ceva… o necesitate stringentă, de ordin naţional ar presupune ca guvernul PSD- ALDE să poată accesa parte din acea rezervă, i s-ar îngădui aşa ceva ?!
        Că lui Maduro văd că nu !
        În schimb lui Johanis, Isărescu, Cioloş, şi ai lor nu i s-ar opune nimeni !
        Şi asta cu toate că de ziua Holocaustului, Johanis schiază la munte fără a se sinchisi de moment, , iar în ziua următoare parcă pentru a se scuza de poate voita omisiune se oferă să dea pe ţeavă, sau mă rog , pe tavă numele tuturor torţionarilor nazişti români, mai pe scurt – guvernul PSDragnea !!
        P.S.
        Noul ambasador israelian în România, David Saranga spunea foarte frumos, şi unde credeţi, la Antena 3, că fără memorie nu există cultură, nu există civilizaţie, nici bună stare (citat din memorie) şi atunci m-am gândit văzând în ce stare este astăzi România, cam cum ar fi arătat ea dacă nu ne-ar fi fost distruse criminal şi metodic nu numai elitele noastre de către cei sosiţi pe tancurile sovietice, în frunte cu Ana Pauker, să introducă prin jaf , crimă şi teroare sistemul lor comunist !

        Apreciat de 1 persoană

  15. 1.Am inteles de la TV ca, Consiliul Concurentei nu a mai amendat pe nimeni de 4 ani, dar a scos de la sertar ceva despre altceva din perioada 2010-2016,Asta dupa ce bosul nu s-a prezentat la raport in Parlament si risca sa fie schimbat.

    Ma intrebam de ceva timp de ce foarte multe produse au aproape exact acelasi pret , in orice supermarket te gandesti sa intri.
    Care e probabilitatea ca magazine cu furnizori diferiti, costuri de functionare diferite, costuri de depozitare diferite, numar de angajati diferit si numar de clienti diferit precum si acoperire diferita in teritoriu sa aibe aceleasi produse la exact acelasi pret.

    Asemenea institutie in SUA obtine bani frumosi la buget mai ales de la corporatiile atat de indragite de dreapta politica..
    Astia in ultimii patru ani au fost platiti?
    Se mai pune intrebarea si de ce au fost platiti?

    Poate ca economia facuta prin lipsa acestei institutii, care oricum e doar decorativa, ca si Avocatul Poporului(care in tarile civilizate vizeaza inclusiv domeniul concurentei) , era mai pozitiva pentru bugetul Romaniei.

    2.L-a vizita sefului NATO s-a amintit de cele patru barcute care trebuiau cumparate de la francezi sau olandezi.Germanii au o firma care produce inclusiv submarine silentioase si care a oferit Israelului 4 barcutze similare cu numai 1mld de Euro.Mult sub ce s-a vehiculat cu celelalte doua.
    Vapoare rusesti in apele teritoriale romanesti nu am auzit sa fi intrat, dar avioanele cica intra destul de des.
    Nu mai bine cumparam niste avioane de vanatoare in loc de vaporashe, nu de alta dar poate le doneaza careva si pe astea pe la cineva.

    Apreciază

  16. In Romania exista libertate religioasa, este incontestabila aceasta realitate.
    Poate e prea multa, pentru ca incep sa se implice in domenii care nu se afla in competenta lor.

    Avem grupuri religioase atenteaza la sanatatea publica in mod grav, sunt chiar o vulnerabilitate.
    Trecem peste faptul ca unele se implica si in politica si potenteaza enoriasi, pentru a urmari interese proprii.

    De cativa ani de zile, pe social media, se duce o campanie virulenta impotriva vaccinarilor, care a dus la multe victime, cel putin din 2016.Au reusit sa atraga in randurile lor asa zise vedete si le baga si pe astea in fata.

    Mai mult decat atat, numai ce-am vazut la stiri o informatie din jud.Mures, acum pun si meshuri publicitare pe drumuri publice impotriva vaccinarii.

    Pai cred ca asa ceva trebuie pedepsit.
    Cred ca trebuie luate masuri.

    Nu astia raspund de cei care mor in Romania de pe urma nevaccinarii.Toate lumea injura statul cand apar epidemii banale de pojar care omoara copiii nevaccinati.

    Nu mai amintim de vaccinul anti-TBC, tbc fiind o boala care distruge comunitatile sarace.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.