Războiul din Ucraina. Unde suntem?

Stiu că acum ne uităm, mai ales, la ce se intâmplă in Orientul Mijlociu si dacă acolo incepe un nou război. M-am gandit insă ca, la acest moment, să fac un rezumat al situatiei in războiul din Ucraina.

I) Considerații generale

  • Identificarea unei soluții care să satisfacă ambii combatanți este extrem de dificilă – imposibilă, chiar – fapt care constituie un argument în favoarea punctului de vedere – exprimat și în alte ocazii – conform căruia, actualul război va fi unul de lungă durată (chiar dacă se va ajunge la înghețarea lui). 
  • Dificultatea identificării unei soluții de pace convenabilă ambelor părți are la origine următoarele realități: a)Capacitatea de rezistență a societății ruse; b) Eficiența relativă a regimului de sancțiuni[1]c) Reluarea ofensivei armatei ruse și atacurile efectuate asupra infrastructurii energetice ucrainene; d) Blocajul – temporar sau permanent, rămâne de văzut – survenit la nivelul comunității transatlantice, în ceea ce privește susținerea financiară a Ucrainei; e)Refuzul Rusiei de a ceda teritoriile deja ocupate și posibila intenție a Rusiei de a mai îngloba si alte regiuni din Sudul Ucrainei (în special, Odessa, pentru a bloca accesul acestei țări la mare, un scenariu care, dacă ar deveni real, ar avea consecințe grave, pentru Ucraina[2]); f) Considerații care țin, mai degrabă, de prestigiu: pe de o parte, refuzul elitei transatlantice de a renunța la ideea obținerii victoriei, de către armata ucraineană, pe câmpul de luptă, fapt care poate transforma acest conflict, într-un proxy war al NATO cu Rusia; pe de altă parte, refuzul elitei ruse de a accepta înfrângerea, într-o situație percepută de ea ca reprezentând o amenințare existențială la adresa securității sale: avansul infrastructurii NATO în apropierea imediată a granițelor ruse.

II) Evoluția pe front

  • Ofensiva rusă continuă. Avansul forțelor ruse este relativ redus, ca amploare, însă constant.
  • Potrivit mass mediei americane („The Washington Post”), care preia declarații făcute de generalul american Christopher Cavoli (comandantul suprem al forțelor aliate din Europa) decalajul dintre armata rusă și cea ucraineană, în materie de muniție de artilerie, în viitoarele săptămâni, va fi de 10:1, în favoarea celei dintâi. 
  • Din datele Ministerului de Externe al Ucrainei (citate de mass media britanică; „The Independent”), la finalul lunii martie, armata rusă a lansat circa 700 de bombe explozive (FAB-250) asupra Ucrainei. Este vorba despre o variantă modernizată a unei mai vechi bombe fabricate încă din perioada sovietică, de la sfârșitul anilor ’40 ai secolului trecut. Noua variantă se deosebește de cele mai vechi prin faptul că bomba este dotată cu aripi de ghidaj (care îi oferă capacitatea de a zbura către obiectiv) și prin capacitatea distructivă mărită. De asemenea, bomba poate fi ghidată către obiectiv prin intermediul navigației laser sau al sateliților. În plus, ea pot fi lansată din avion, de la o distanță de 40 de km, fapt care obligă armata ucraineană să utilizeze rachete interceptoare pentru distrugerea lor.
  • Utilizarea pe scară largă, de către armata rusă, a rachetelor de înaltă precizie și concentrarea acestor atacuri asupra infrastructurii energetice ucrainene. În privința atacurilor din ultima perioadă, asistăm la o schimbare de tactică a armatei ruse. Potrivit lui Maksim Timcenko (directorul D.TEK, cea mai mari companie privată ucraineană, din domeniul energiei) citat de „Financial Times” (Russia changes tack on targeting Ukraine’s energy plants), în această primăvară, Rusia a reușit, prin atacarea marilor hidrocentrale/termocentrale, să decupleze de la rețeaua de aprovizionare cu electricitate marile orașe. Refacerea lor necesită perioade mari de timp (de la câteva luni, până la un an). În aceste atacuri, armata rusă utilizează rachete de înaltă precizie (X-69), pentru a căror contracarare este nevoie de Complexurile Patriot.

III) Negocieri de pace

1) Canalul de negociere elvețian

  • Potrivit mass mediei suedeze („Neue Zürcher Zeitung”), președinta Confederației Elvețiene, Viola Amherd, și ministrul de Externe al Elveției, Ignazio Cassis, au făcut cunoscut faptul că, în perioada 15-16 iunie, la Bürgenstock/Elveția, este probabilă desfășurarea unui summit pentru pace în Ucraina. Cei doi oficiali elvețieni au declarat că, în ultimele luni, au fost purtate numeroase negocieri cu reprezentanți a numeroase state, iar rezultatele discuțiilor sunt încurajatoare, deoarece interlocutorii lor „salută inițiativa Elveției”. În următoarele zile, vor fi expediate invitațiile la conferință unui număr de peste 100 de state. Conferința nu are ca obiectiv semnarea unui acord de pace. Oficialii elvețieni au declarat că ea se dorește a fi „un prim pas către pace”. La rândul său, Consiliul Federal al Elveției ar intenționa să pună pe masa negocierilor diverse planuri de pace, care, deja, se află în dezbatere.
  • Cei doi înalți oficiali elvețieni au mai adăugat că succesul conferinței va depinde – într-o mare măsură – de participanții la lucrările acesteia. Există o doză mare de probabilitate ca, la manifestare, să participe și președintele SUA, J. Biden, avându-se în vedere că, înainte de data desfășurării conferinței, la Puglia/Italia, urmează să aibă loc lucrările summit-ului G7.
  • Sunt speranțe legate de abordarea Chinei, a cărei participare a fost confirmată. La 9 aprilie a.c., purtătorul de cuvânt al MAE chinez a declarat că, China sprijină ideea organizării, cât mai rapid, a unei conferințe de pace consacrată situației din Ucraina.
  • Rusia, căreia i s-a transmis invitația de a participa, a declinat propunerea. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, la 10 aprilie a.c., că, fără participarea Rusiei, discuțiile de la conferința elvețiană consacrată Ucrainei „sunt lipsite de sens”. Referindu-se la posibilitatea adoptării acordurilor de la Istanbul, ca bază a negocierilor, oficialul rus a mai declarat că „în prezent, situația diferă foarte mult, (față de cea de acum doi ani, când au avut loc discuțiile de la Istanbul – n.n.) din punct de vedere geopolitic () A nu lua în considerare – la orice negocieri – această realitate, ar fi o atitudine lipsită de viziune”. Cu toate acestea, el a adăugat că „în ansamblu, Moscova este deschisă dialogului”.
  • Trebuie menționat că, schimbarea de atitudinea a Kremlinului, față de negocierile organizate de Elveția, a avut loc în ultima săptămână: la 3 aprilie a.c., la finalul discuției telefonice dintre ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, și omologul său francez, Sébastien Lecornu, Ministerul Apărării al Rusiei a dat publicității o declarație, în care se afirma că partea rusă este dispusă să dialogheze pe marginea unui acord referitor la Ucraina, care ar putea avea la bază prevederile „inițiativei de pace de la Istanbul”.
  • Comentând inițiativa elvețiană, președintele rus a declarat (în cursul întrevederii cu președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko): „După cum știți, este promovată ideea de a se organiza o oarece conferință în Elveția. Nu am fost invitați acolo. Mai mult, ei consideră că noi nu prea avem ce face acolo, dar, în același timp, afirmă că, fără noi, nu se poate decide nimic. Și pentru că noi nu mergem acolo – fapt care transformă acea conferință într-un fel de panoptic – ei susțin că noi refuzăm negocierile. Nu am fost invitați, iar ei afirmă că noi refuzăm dialogul” (kremlin.ru; site-ul oficial al Președintelui Federației Ruse).
  • Refuzul Rusiei, de a readuce în actualitate acordurile de la Istanbul, din 2022, pune în lumină tendința, pe termen scurt și mediu a Moscovei, de a renunța la ideea reglementării pe cale pașnică a conflictului din Ucraina. Președintele Rusiei a exprimat un punct de vedere clar pe marginea acestei probleme: „Ar fi hilar, dacă nu ar fi atât de trist. Doresc încă o dată să subliniez că suntem pentru desfășurarea de negocieri. Însă nu pe baza unor scheme impuse nouă, care nu au nimic de-a face cu realitatea generală. De fac o astfel de afirmație? Pentru că, dacă se va ivi o astfel de necesitate, îmi voi permite să mă adrese Dvs. (lui A. Lukașenko – n.n.) și, poate, vom continua consultările în această direcție” (kremlin.ru; site-ul oficial al Președintelui Federației Ruse).

2) Canalul de negociere turcesc

  • Potrivit unei surse citată de „Novaia Gazeta Europa”, și Turcia a propus, mai nou, și ea o ofertă de paceProiectul de acord (elaborat pe baza acordului de la Istanbul, din 2022) ar fi fost pus, deja, la dispoziția Ucrainei și Rusiei. Printre propunerile formulate de Turcia, se află: a) Asumarea reciprocă, de către SUA și Rusia, a angajamentului de a nu utiliza, în nicio condiție, armamentul nuclear, precum și de a relua Tratatul privind limitarea armamentelor strategice (New START) cu condiția ca cele două părți să admită imposibilitatea, pe viitor, a denunțării unilaterale a documentului; b) Interdicția de amestec în afacerile interne ale celuilalt stat prin orice metodă care ar putea duce la destabilizarea guvernului său; c) „Înghețarea” conflictului pe actuala linie a frontului; d) Obligația de a organiza, în 2040, în Ucraina, un referendum privind cursul de politică externă al țării, precum și a unui referendum în toate teritoriile ucrainene, anexate la momentul „înghețării” conflictului, și care să se desfășoare sub control internațional; e) Garanții privind statutul de neutralitate (neapartenență la niciun bloc militar) al Ucrainei, până în 2040; f) Schimbul de prizonieri, în baza formulei „toți contra toți”; g) Acordul Rusiei față de accederea Ucrainei în UE. Deși ublicația rusă evaluează ca reduse șansele de reușită ale propunerii turce, la 11 aprilie a.c., în cadrul discuțiilor avute de președintele V. Putin cu omologul său bielorus, A. Lukașenko, la Moscova, cel dintâi a admis posibilitatea desfășurării unor negocieri pe baza propunerilor făcute de partea turcă (kremlin.ru; site-ul oficial al Președintelui Federației Ruse).

IV) Evoluții interne

1) Rusia

  • În urma alegerilor, se poate spune că președintele Putin a obținut susținerea dorită pentru continuarea actualei politici (din acest motiv, foarte mulți comentatori au catalogat scrutinul prezidențial drept plebiscit). Rata ridicată de participare la vot a fost admisă chiar și de criticii regimului (atât din Rusia, câți mai există, cât și din emigrație).
  • Sunt continuate demersurile de consolidare a societății pe plan intern, care vizează eliminarea posibilelor amenințări la adresa stabilității interne, care ar putea veni din partea „Occidentului colectiv” (formula utilizată în mass media oficială pentru a descrie statele membre NATO): a) interzicerea unor ONG-uri americane și occidentale, în general, considerate adevărate centre de recrutare a tineretului rus (recent, trei astfel de organizații –  American Council for International Education, Cultural Vistas și Institute for International Education – au fost incluse pe lista „organizațiilor indezirabile” în Rusia; în acest sens, la 7 martie a.c., ambasadoarea SUA la Moscova, Lynn Tracy, a fost convocată la sediul MAE rus pentru a i se aduce la cunoștință decizia părții ruse); b) înăsprirea legislației referitoare la „agenții străini” (persoanele incluse în așa-numitul registru al agenților străini sunt considerate agenți de influență ai Occidentului în Rusia), prin interdicția de a se mai publica reclamă pe conturilor de Youtube deținute de ei (în acest fel, le sunt blocate sursele de finanțare); c) demersuri privind elaborarea unei ideologii de stat, care să consolideze societatea; d) pedepsirea oricăror tentative de critică/punere la îndoială a „operațiunii militare speciale” (așa cum este denumit conflictul, în mass media oficială) prin aplicarea pedepsei cu închisoare ; e) gestionarea mult mai eficientă, din punct de vedere mediatic, a problemei mobilizării (care a generat, la foarte scurt timp după declanșarea conflictului, emigrarea unui număr important de persoane); f) promovarea unor ample politici sociale, cu scopul de a asigura pacea socială și consolidarea bazinului electoral prezidențial;

2) Ucraina. 

  • De departe, problema demografică reprezintă cea mai mare provocare (rădăcinile ei sunt mult mai adânci, în timp, actualul conflict nefăcând altceva decât să o acutizeze și mai mult). La 11 aprilie a.c., Rada ucraineană a adoptat proiectul de lege privind mobilizarea (283 voturi pentru, 49 abțineri). Se așteaptă ca legea să intre în vigoare după semnarea ei de către președinte (aproximativ, la jumătatea lunii mai). Parlamentului ucrainean i-au fost necesare câteva luni pentru acordarea votului final, deoarece politicienii s-au acuzat reciproc de faptul că amendamentelor aduse la proiectul de lege au fost prost formulate și de absența voinței politice pentru votarea legii (în cursul dezbaterilor au fost aduse circa 4000 de amendamente).
  • Problema este dacă autoritățile ucrainene mai pot identifica noi soldați, fără să distrugă o întreagă generație (bărbații cu vârsta de până la 30 de ani, care constituie scheletul armatei ucrainene, sunt generația cea mai puțin numeroasă, din istoria recentă a Ucrainei; or, prin actuala lege, care coboară pragul de încorporare la 25 de ani, există riscul ca această generație să se reducă și mai mult, din punct de vedere numeric). Dacă la această realitate sunt adăugate migrația și scăderea dramatică a natalității (potrivit Eurostat, cca. 800.000 de femei ucrainene, cu vârsta între 18-34 ani, au părăsit țara, relocându-se în diverse state ale UE), atunci se înțelege de ce problema demografică constituie cea mai mare provocare pentru conducerea de la Kiev și pentru statul ucrainean, în general, care va trebui să identifice un echilibru între necesitatea de a contracara ofensiva rusă (prin sporirea efectivelor) și riscul distrugerii unei întregi generații.
  • Situația politică și economică extrem de dificilă și dependența acută a regimului de la Kiev de sprijinul financiar extern.

V) Impactul conflictului asupra ordinii mondiale

–      Reactualizarea conflictului dintre Rusia și Occident (pe termen mediu, pentru cel puțin o generație-două).

–      Intensificarea cursei înarmărilor, ca urmare a manifestării tot mai puternice a așa-numitei „dileme de securitate” (o dovadă în acest sens ar putea fi și declarația făcută la 11 aprilie a.c., de Serghei Riabkov, unul dintre adjuncții ministrului de Externe al Rusiei, care a afirmat că Rusia ar putea revizui moratoriul unilateral, instituit în privința rachetelor cu rază medie și mică de acțiune, ca răspuns la planurile SUA, de a disloca astfel de rachete în Regiunea Asia-Pacific).

–      Apariția așa-numitelor „alianțe autocratice” (Rusia – Iran, Rusia – China, Rusia – Coreea de Nord), dacă ar fi să utilizăm formula politologului american Hal Brands (The New Autocratic Alliances/„Foreign Affairs”). Dintre aceste alianțe, apropierea ruso-chineză pare cea mai importantă, prin consecințele care ar putea să le aibă asupra echilibrului de forțe de la nivel global. Pe termen mediu și lung, este de avut în vedere intensificarea confruntării sino-americane, care ar putea avea ca efect mutarea centrului de greutate al politicii externe americane dinspre Europa către Asia de Sud-Est (viziunea lui Donald Trump, candidatul republica la alegerile prezidențiale, constituie o premisă în acest sens), ca urmare a creșterii ponderii Chinei.

–      Manifestarea, din ce în ce mai pregnantă, a Rusiei în Nordul Africii și în Africa Subsahariană. Trebuie menționat că și Africa va deveni un teritoriu în care concurența dintre marile puteri se va manifesta tot mai puternic.

–      Destabilizarea economiei la nivel mondial, ca urmare a existenței mai multor teatre de război;

–      Aprofundarea fenomenului migrației, la nivel global, cu ample consecințe în plan social, economic și umanitar;

–      Acutizarea decalajelor sociale, în interiorul statelor, și al decalajelor economice între state.;


[1] În acest sens, se cuvine menționat faptul că, la 10 aprilie a.c., în „Financial Times” (EU’s sanctions regime in turmoil after oligarchs win legal battle), a apărut un comentariu pe marginea deciziei Curții Europene de Justiție, care a luat o hotărâre în favoarea a doi dintre oligarhii ruși incluși pe lista de sancțiuni (Piotr Aven și Mihail Fridman). În hotărârea Curții, se afirmă că UE nu a putut aduce dovezi convingătoare privind aportul acestora la declanșarea conflictului din Ucraina, deși a admis existența „anumitor legături” ale lor cu Kremlinul. Reprezentanți ai UE și experți în domeniul juridic au declarat că, neașteptata decizie are toate șansele să „devină un precedent alarmant”, deoarece pune la îndoială principiul folosit pentru aplicarea altor sancțiuni, potrivit căruia apropierea de liderul rus presupune complicitatea la conflict. Acesta este un argument în favoarea tezei privind eficiența redusă a sancțiunilor. 

Un al doilea argument este acela legat de ponderea Rusiei ca exportator de petrol. La 10 aprilie a.c., secretarul Apărării, Lloyd Austin, argumentând, în Congres (la audierile care au avut loc la Comitetul pentru forțele armate ale SUA), necesitatea susținerii financiare a Ucrainei (suplimentare cu 60 miliarde dolari a bugetului Apărării), a cerut public, pentru prima dată, conducerii de la Kiev, ca aceasta să pună capăt bombardării rafinăriilor ruse (cu aparate de zbor fără pilot), deoarece distrugerea acestora ar putea avea „un efect de domino asupra situației energetice la nivel global”.

[2] Pentru Ucraina, Odessa înseamnă ieșirea la M. Neagră; un coridor de transport care-i oferă accesul la piața mondială a grânelor și a cărui posibilă pierderea ar avea un impact foarte puternic asupra economiei/statului ucrainean (a se vedea problemele întâmpinate de Ucraina în exportul pe cale terestră al cerealelor). De asemenea, o posibilă pierdere a Odessei ar oferi Rusiei un avantaj din punct de vedere militar: Ucraina ar fi lipsită de baza de lansare a aparatelor submersibile fără pilot, cu ajutorul cărora Ucraina atacă flota rusă din Crimeea. Nu în ultimul rând, Rusia ar avea asigurată securitatea propriilor sale rute de export (cereale, îngrășăminte chimice). Așa s-ar putea explica dezinteresul Rusiei față de variantele de negociere ale unui acord de încetare a focului.

12 gânduri despre “Războiul din Ucraina. Unde suntem?

  1. Poza atasata articolului contrasteaza cu seriozitatea analizei foarte bine facuta. Nu reusesc sa deslusesc daca poarta e a Rusiei, Occidentului, Zidul SUA. Mai mult, cei doi catei care stau la poarta cuminti sunt blanzi, si nu par ca vor sa se lupte cu nimeni. Deci banui ca-s de-ai nostri…
    As mai aduaga ca Rusia are multiple canale de influenta in „Occidentul colectiv”, prin agenti platiti (sunt si ei „tradatori”?), care sa afecteze alegerile europene si americane, si care, fara indoiala, sa aduca la butoane partide si politicieni care doresc „lideri puternici” si chiar dictatura (vezi si ametitul de la AUR care chiar asta a declarat). SUA are deja politicieni si media influenta care vorbesc pe limba lui Putin.
    In concluzie, Rusia penetreaza puternic Occidentul, in timp ce Occidentul e foarte slab in a penetra societatea ruseasca.
    Occidentul, ca de obicei, reactioneaza, fara sa poata sa influenteze semnificativ modul in care Rusia si China construiesc o noua ordine mondiala. Am spus „semnificativ” tocmai pentru ca sanctiunile nu lucreaza eficient de doi ani, iar mai multe sanctiuni nu inseamna ca Occidentul a reusit sa ingenuncheze economic Rusia, astfel incit sa asiste la o schimbare de putere din interior. O alta nereusita strategica a Occidentului.
    Pe plan militar, suntem saturati in media romaneasca despre cum NATO va apara Romania, dar cred ca nu se fac totusi analize serioase. Aform asta pentru ca NATO singura a acceptat ca nu resuseste sa tina ritmul de a produce suficienrt armament cu Rusia. Acum lucreaza la asta. Acum? Trebuiau sa inceapa productia de munitie cu mult sa inceapa razboiul, sau imediat cind au realizat ca Rusia ii depaseste.
    Celelalte conflicte, ca cel recent inceput intre Israel si Iran au scopul de a atrage SUA si Occidentul militar, pentru a le slabi. Un alt razoi oriunde in care Occidentul va fi implicat va lua resurse de la sprijinul pentru Ucraina.
    Retincenta tarilor NATO de a intra cu trupe in Ucraina reflecta aceasta nepregatire, si acceptul nepronuntat ca Ucraina va fi lasata in voia zeilor razboiului, in ciuda declaratiilor tip „as long as it takes”. Cinic vorbind, se poate afirma ca „that was it!”.
    Romania sa nu uite ca Rusia lucreaza la idea de a reforma Iugoslavia, iar afirmatia lui Medvedev ca „romanii nu sunt un popor” poate parea betiva, dar nu trebuie ignorata.

    • Sper că tinerețea e o boală ce trece cu timpul. Premizele folosite au un iz tefelist. Occidentul ar trebui înțeles și judecat după cum a fost tratată România de câteva decenii de acesta, inclusiv în felul cum alegerile se fac de la butoane. Sunteți mândru cu statutul de colonie cu care ne tratează mai marii lumii?

      • Depinde ce intelegi prin „colonie”, cine credeti ca sunt „mai marii lumii”, si cum credeti ca se definesc relatiile „coloniale”. Eticheta de „colonie” e ea insasi utilizata de puteri ca Rusia si agentii lor externi pentru a crea tensiuni interne intre tarile europene, desi estul are experienta cu „gentila” Rusie. Curios sa vedem ce activitati „anticoloniale” va avea noul Ambasador al Rusiei, expulzat din Estonia, inclusiv pe baza istorica a unei „colonii” a URSS. „Noua ordine mondiala” al cuplului de forta Putin-Xi este despre rearanjarea pueterii in lume, si asta inseamna ca vor exista alte colonii si alti sefi de plantatie. Astept provincia.

      • A trebuit sa caut ce inseamna „tefelist”. Mda, si frumos si tinar si mai ales liber, am inceput bine. Dar ca sa nu intram intr-o discutie inutila, cred ca l-ati citit pe dl, Nastase, pe care vad ca il urmariti de ceva timp. Orice relatie internationala sau mai multe includ dependente si inter-dependente. Termenul „colonie” e folosit inclusiv in Occident pentru a crea tensiuni intre urmasii sclavilor adusi in America, si albii, urmasii „stapinilor de sclavi” pentru a se crea un mediu pentru a defini „minoritarii” sau cei „dezavantajati” cu scopul de a cere avantaje sau „drepturi pozitive”. Inapoi la Romania, caci ea ne intereseaza, intrebarea ar fi: ce tip de „colonialism” a fost mai benefic pentru tara, cel rusesc, sau cel occidental? Asta daca insistam pe un termen incorect, pentru ca in modelul „clasic” de colonie, nu sclavii cer sa fie sclavi. Ori tarile estice au cerut ele insele sa fie parte a casei occidentale. Nu au venit americanii sa ne cucereasca si sa ne „elibereze”, asa cum fac rusii in Ucraina, sau cel putin pretind ca ei ii „elibereaza” pe ucraenieni. Ii „elibereaza” de viata…

  2. Din cite am inteles aviatia Rusiei a pierdut doar 10% din avioane militare, dar si-a reconstruit aparatul militar conform unui sef al armatei SUA. Mai mult, economia Rusiei creste anul asta, in paralel cu a Chinei (5.3% crestere a Chinei, neasteptat de mare).
    Deci Rusia e capabila sa duca acest razboi pe termen neidentificabila (ca sa nu spun „la nesfarsit”).
    Harkov ar putea cadea anul asta. Rusii avanseaza greu, dar avanseaza.
    Nu mi-e clar cit de mult ajuta sa stopeze efectiv Rusia echipamentul militar occidental. Fara el, se vede ca sunt grave probleme de aparare. Dar cu ele, va putea Ucraina sa opreasca avansul rusesc, cind stim ca au probleme mari cu recrutarea? Tot arsenalul Ocidental nu a ajutat in 2023 in marea operatiune ofensiva a Ucrainei, care nu doar ca nu a reusit sa reciostige teritorii pierdute, dar pare ca pierde si mai mult teritoriu.
    Pentru Romania, un semnal cit se poate de alarmant daca Rusia ajunge in Odesa anul asta sau in 2025.
    Putin va ataca tari NATO vulnerabile. Romania este una din ele. Nu exista coeziune geo-politica in zona Romaniei (cu Serbia, Ungaria si Bulgaria care inconjoara Romania), fata de situatia din nord cu tarile baltice. Flancul sudic e mult mai slab aparat decit nordul Europei. Iar rusii banui ca vor sa scoata Occidentul de la Marea Neagra, Nu doar rezervele de gaz, dar accesul strategic si cotrolul partii romanesti a Marii Negre ar scadea semnificativ influenta occidentului. Cred ca e un tel strategic foarte probabil al Rusiei.

  3. Eu nu stiu daca dl. Trump are dreptate cind afirma ca daca el era Presedinte nu era razboi in Ucraina. Dar stiu ca SUA si Canada, ambele conduse de politicieni „de stinga” si-au pierdut de mult bunul simt…a ceea ce inseamna interesul national.
    A vazut cineva demonstratii la Beijing unde se arde steagul Chinei? Dar in Rusia, a ars cineva un steag al Rusiei fara sa i se taie urechile? Azi in SUA se ard steaguri americane de ..cine? Cine sunt acesti indivizi care se imbraca ca membri Hamas, au lozinci pro-Hamas, si ameninta SUA, Israelul si Occidentul? Unii sunt adusi in America de Nord ca „refugiati”, altii trec granita fraudulos, altii sunt imigranti, iar ce e nou, e ca exista si tineri spalati pe creier de universitatile americane si canadiene care lupta impotriva propriilor tari fara sa inteleaga cit rau fac propriilor tari. Un fel de „tradatori” cu diploma. Asta e drama cea mai mare, cind tinerii nu inteleg, si nu pot distinge, deci nu au capacitate de a gandi critic.
    Ce a facut Trudeau cind palestienienii din Toronto au atacat politisti, ranind pe unii, sau caii lor? A incercat sa le arate obrazul..”nu e frumos”, doar ca astia nu au obraz. Nu le pasa ca tarile astea i-au primiti, le dau bani sa traiasca. Ba au urlat „Police brutality!”. Sigur ca nu sunt toti la fel, dar legea ar trebui sa fie mult mai dura. Aperi dusmanii Occidentului in timp ce eu te primesc la mine acasa? Inapoi sa te lupti cu fratii tai. Fara bilete scumpe de avion…valea pe o barcutza, adios, i-ati steagul si familia si drum bun spre Gaza! Si nu e vorba doar de palestinieni sau iranieni sau de islamisti. Toti ar trebui tratati la fel de dur cind demonstreaza impotriva tarilor care i-au primit (atentie, vorbesc de tari nu guverne). Dar acest Occident e deficient in materie de onoare si capacitate de auto-aparare. Asta este prezentul strindent „multicultural” produs de stinga progresista.

  4. Va contraziceți în ceea ce privește participarea Rusiei la conferința de pace din Elveția. Într-un paragraf spuneți ca a fost transmisă invitația, iar alt paragraf îl citați pe președintele Putin care spune ca nu a fost invitat acolo și nici Peskov nu se referă la o invitație, ci din contră vorbește de lipsa de sens a conferinței fără participarea Rusiei.
    De asemenea nu abordați legislația din Ucraina cu privire la interzicerea negocierilor cu Rusia, deci încă un motiv ca participarea Rusiei să fie inutilă.

  5. Foarte multe mulțumiri pentru această prezentare ordonată și cuprinzătoare a felului cum a evoluat conflictul din Ucraina și cum ar putea deveni. Pentru că guvernul nostru nu și-a precizat poziția față de preconizata conferință din Elveția (sau nu știu eu) îmi anunț public intenția de a participa (cumva obțin eu o invitație) nu de alta dar cred că, având în vedere numărul mare de actori care au confirmat plus prezumtivii participanți, e un nemaipomenit prilej de a le aminti/ ai informa (că unii habar nu au, nu trebuie să ne facem iluzii) cum stă treaba cu teritoriile românești luate prin rapt de către rușii și ucrainienii sovietici. Și având în vedere că ele (Nordul Bucovinei, Herța și Bugeacul, dimpreună cu Basarabia) reveniseră în baza celui mai important principiu al Dreptului Internațional la Patria Mamă, în 1918, să le cerem să susțină respectarea DI, inclusiv prin recunoasterea în fapt/concret față de România a nulității Pactului Ribbentrop-Molotov. Fiind vorba de respectarea DI, evident, nu mai trebuie niciun referendum. Pur și simplu ucrainienii trebuie să le elibereze urgent. Reamintesc că landurile estice germane (fosta RDG) s-au reunit pe baza unui articol din Constituția RFG-ului, fără nici un referendum. E de presupus că Germania, NATO și UE plus Marele Partener Strategic ne vor sprijini cu entuziasm, așa cum au făcut-o (mai bine, „ne-au făcut-o„ ) de multe ori până acum! Dar prima condiție este să cerem public în fața întregii lumi respectarea drepturilor României și anularea acestei nedreptăți de nejustificat. Aici, îmi place să reamintesc moțiunea Parlamentului României din 1991, expresia unei atitudini patriotice f curajoase și corecte, referitor la referendumul pentru independența Ucrainei. He, he, ce început promițător și ce fentă lașă au făcut puțin mai târziu diplomația și politicienii români! O tempore , o mores! Politicienii noștri, se știu ei care, din proprie inițiativă, cumva șușotită pe la urechile lor și de șoapte venite de f de sus, au zis: Români, ca să intrăm în istorie (ca și cum noi trăiserăm pe altă planetă!) trebuie să facem „sacrificii istorice„ că și Manole, cât a fost el de meșter zidar, tot a trebuit să facă sacrificii ca să țină edificiu. Vezi, ce le are Milică al nost dacă a stat de vorbă cu călugărul Vasile, ziseră mai mulți din CDR, iată, noi suntem nu numai patrioți ci și buni samariteni, suntem pe drumul cel bun, ce mai! Și așa am intrat și noi în istorie și am binemeritat „paza bună (euroatlantică) trece primejdia rea„ dar ca buni creștini aliați/aliniați a trebuit să fim consecvenți și abia am așteptat ca Putin să se încaiere cu Zelenski și am și zis: contați pe noi de e pace sau război, că la sacrificii ne pricepem. Și, din sacrificiu în sacrificiu am putea deveni, doamne ferește, sacrificați! Noi, culmea prieteniei, am zis celor care ne-au hoțit, stați, noi nu vrem înapoi ce ne-ați luat/furat, vrem să vă mai băgăm și în traistă. Dacă vreți noi suntem gata să facem și alte sacrificii inclusiv îndemnând pe românașii noștri de la voi să se ia la trântă cu rușii pentru a apăra toată Europa de la Atlantic la Urali, chiar și Atlanticul și Lumea Nouă.
    Din planurile enumerate îmi plac primele propuneri ale turcilor, ce mai, alt calibru al politicii lor. Am citit un material din presa germană (cea f înghesuită, ptr că făcând relatări corecte trece drept putinistă, cum altfel) cum că Putin i-ar fi reclamat pe ucrainieni la CIJ pentru genocid și că, ce să vezi, judecătorii de acolo ( sunt și unii cu capul la ei) au zis că prima facie n-a fost de respingere. Ba unii au zis că Putin are argumente de luat în seamă și că, nu chiar imediat, se vor apleca serios asupra chestiunii.
    Precizare necesară: răspund pentru ce am scris și, doamne ferește, nu sunt putinist,/ nici pianist, nici neo-marxist/ dar nici doar exist. Slavă România/ să ție cât vecia/ jos pălăria!

  6. Este important sa evitam a cadea victime ale sindromului Stockholm, ignorand ostilitatea constanta aratata de Ucraina la revendicarile legitime ale Romaniei. Reamintesc ca Putin in 2008 la Conferinta dela Bucuresti a recunoscut apartenenta Moldovei la Romania, in vreme ce Kievul ne acuza de revizionism/vechea marota leninista asupra Romaniei. p.s. Ar fi interesant de aflat daca intradevar 60% din activul KGB era constituit din ucrainieni.

  7. Cu parere de rau trebuie sa subliniez ca nimeni nu aminteste nimic de pace, in schimb toti puns „paie pe foc” in vederea intretinerii acestui razboi extrem de crud si nedrept cu multe victime de ambele parti.

  8. Hai sa privim si din perspectiva ipocrita a Rusiei.
    Din momentul in care Rusia a declarat ca a anexat acele teritorii, ele sint parte integranta a Rusiei si banuiesc ca ei considera ca acum isi apara pamintul, adica acele teritorii sint ocupate acum de Ucraina. Motiv pentru care Rusia duce un razboi de eliberare a acelor teritorii rusesti(dar anexate).

Lasă un răspuns