Ceremonia oficială de lansare a Presedintiei României

Ieri a avut loc, la Ateneul Român, ceremonia oficială de lansare a Presedintiei României la Consiliul Uniunii Europene. Au participat, alături de oficialii de la Bruxelles si de cei români, diplomatii acreditati la Bucuresti, oameni de afaceri si jurnalisti.

M-am bucurat că, cel putin, aparentele au fost salvate prin participarea presedintelui Johannis la această manifestare organizată de guvern. Discursurile oficialilor români – corecte, echilibrate. Discursurile presedintilor Tusk si Tarjani – scrise cu suflet, emotionante. Discursul lui Juncker (obosit si plictisit) – fad, de cancelarie, fără „touch”.

Am intâlnit multă lume – unii incă isi aduc aminte de contributia guvernului pe care l-am condus la realizarea aderării… M-am intretinut si cu unii dintre oficialii străini. Intre altii cu Frans Timmermans, pe care l-am cunoscut bine in urmă cu mai multi ani.

După discursuri, au fost prezentate două pelicule video. Una dintre ele evocă, emotionant, o Românie pe care iti doresti să o cunosti mai bine. Impresionantă prezentatoarea – o tânără de 10 ani. A urmat un concert care a imbinat Rapsodia a 1-a de George Enescu si Oda Bucuriei de Beethoven. Interpretate de o Orchestra a Uniunii Europene. In definitiv, simboluri ale Romaniei si Uniunii Europene.

Cand s-a terminat ceremonia, afara ningea. Cei câteva zeci de protestatari plecaseră de sub podoabele calului lui Carol I. Cred că nimeni nu a inteles mesajul lor proiectat pe Palatul Regal, „Noi vrem in UE, PSD vrea in Rusia”. Poate că frigul generează unele dereglări de judecată. Din câte stiu, SUNTEM in UE. In Rusia nu avem cum să intrăm, chiar dacă am vrea. Formula lui Antonescu a fost conjuncturală. S-ar putea insa ca Dacian Ciolos, care i-a vizitat, sa le fi spus că PSD a fost determinant in ceea ce priveste aderarea la UE iar cei care vor să intre si chiar intră in Rusia sunt unii membri mai puternici ai UE, cu mari interese economice acolo.

83 de gânduri despre “Ceremonia oficială de lansare a Presedintiei României

  1. Un eveniment foarte reusit aseara, cu discursuri reusite,
    felicitari organizatorului.Poate ca imnul tebuia cantat mai barbateste, avem totusi 100 cu 160 de ani.

    Cineva a incercat totusi sa strice evenimentul pentru a face politica mica, de cartier. Era si o sigla de banca in fundalul imaginilor cu personajul.Dude-ul a avut aroganta sa participe in sala la festivitate dedublandu-se.
    Acea manifestare externa era practic impotriva UE in ciuda pozelor afisate.
    Daca domnul in cauza doreste sa intre neaparat in PE el poate sa faca ceva, sa se ralieze ultimelor declaratii date de Victor Orban si sa ingroase randurilor celor ce se opun politicilor pro imigratie actuale sau viitoare.

    Totusi exista niste semne de intrebare.
    Sefii UE au parut prea blanzi, avand in vedere evenimentele din ultimele luni in relatia UE-Romania.
    Cred ca glasul aparent dulce are o motivatie.
    Romania are in maini cel putin doi cartofi fierbinti, Brexit si migratie.
    Ma intreb daca nu cumva vom fi impinsi in fata sa facem cine stie ce in legatura cu aceste subiecte pentru ca ulterior acest fapt sa fie un cal de bataie pentru tari afectate de migratie, in luptele electorale ce vor urma.
    Nu as vrea ca astia sa ne transforme in tapi ispasitori pentru interesele lor politice interne.

    Ni se prezinta chiar si un zaharel , Schengenul(sper ca am scris corect), care are utilitate zero in relatie cu migratia.

    Cred ca trebuie maxima prudenta in aceasta noua calitate, nu cred ca suntem prea iubiti in Europa.Italia cred ca trebuie tinuta aproape.

    Poate ca acel lup dacic-faclie-sabie sica, frumos stilizat, ar fi trebuit sa aibe si o cruciulita pe undeva, valori europene da, insa in context crestin.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Turma de zombies care urlă isteric și irațional lozinca ,,PSD vrea în Rusia” nu este de capul ei.
    Pe un post de televiziune anti-pesedist am nimerit pe discursul unui trepăduș american (n-am reținut numele și funcția) care dicta României să nu îndrăznească a promova amnistia și grațierea pentru că altfel riscă să fie influențată strategic de… Rusia (!).
    Asistăm de fapt la implementarea planului de îndobitocire prin teamă a țărilor satelite din estul european, pentru ca regimul de teroare al statului paralel asistat logistic și decizional de serviciile secrete americane și noua poliție politică reprezentată de FBI, agenție controlată și în prezent de corpul astral al lui J. Edgar Hoover, să reziste în confruntarea cu democrația.
    Am spus și repet: Doar o revoluție democratică (anti-neo-comunistă) în SUA mai poate salva România de la auto-dizolvare.

    Apreciat de 1 persoană

    • @ZeV
      E o zicala romaneasca: „Cine zice , ala e!”😀
      Asa si cu astia.

      Revolutia anti neo-comunista nu este necesara , pentru ca nicaieri comunismul nu a putut fi implementat, nici macar in Coreea de nord.Nu poti face o revolutie impotriva a ceva ce nu exista.
      Comunismul de altfel nici nu se bazeaza pe leadership, se face o confuzie cu regimurile totalitare de tip asiatic care se autodenumesc comuniste/populare.

      Tema cu amnistia si gratierea incepe sa fie stupida, ma intreb daca nu cumva aia care tipa impotriva si-o doresc in fapt pentru ei insisi si vor s-o faca cu mana altora

      2.Ristoiu a prezentat deja planul pentru alegeri, participa la alegeri cei patru, pe care i-am mai evocat, si din cauza lui Dragnea iese din nou KWI, ba inca din primul tur, si bineinteles „Gestapo-ul” reincepe activitatea, demoland Guvernul.
      Conform lui Ristoiu , in declaratiile la Cabala 3, dupa ce KWI se reloadeaza PSD-ul se autodistruge din cauza dezamagirii interne urmare a ratarii alegerilor prezidentiale.
      Teza preaupune convenienta vestica in a nu schimba ce se cunoaste.
      Teorema are inca o eroare populista, UE nu e o constanta in acest an.
      „Vaporeanul” a stabilit deja cursul s-ar parea, numai ca-n ultima vreme ghetarii sunt ceva mai activi ca odinioara.

      Anul asta si la suspendare si la europarlamentare si la prezidentiale PSD poate manca floricele/popcorn linistit.
      Singurii care au nevoie de prezenta la aceste evenimente electorale sunt dreptacii fara doctrina, ei sunt cei care au nevoie de legitimare prin prezenta.

      Apreciază

  3. Faptul ca oamenii au evoluat iar partidele gen PSD, si din pacate observ ca si dvs, au ramas tot in mentalitatea retrograda de vechil pe plantatie, face ca prapastia dintre societate si dvs/partidele gen PSD sa fie tot mai mare. Dar stati linistit, ca nu e nevoie sa intelegeti…pt ca oricum vremea dvs si a partidelor gen PSD a trecut. Ati fi putut ramane in istorie ca unul dintre prim ministrii de exceptie, dar ati preferat sa umbriti totul cu faptele de coruptie pe care le-ati facut sau tolerat. Pacat ca un om cu capacitatea dvs de a intelege lumea nu a reusit sa inteleaga schimbarile ce se petreceau in societatea romaneasca. Sau a preferat calea usoara, in loc de cea dreapta!

    Apreciază

    • @Radu
      Omule nu inteleg ce vrei sa transmiti.
      Despre ce evolutie ne vorbesti ?

      Esti furios ca unul dintre oamenii cheie, practic Omul care a infaptuit aderarea la UE, a participat la un eveniment istoric la care trebuia sa participe ?

      Apreciat de 2 persoane

      • E supărat că, deși prăpastia dintre societate și PSD-eu se adâncește/se lărgește sau și una și alta, PSD continuă să câștige alegerile. S-ar părea că o să câștige și viitoarele europarlamentare. Cum să nu fie omul supărat?

        Apreciat de 1 persoană

      • Nu sunt furios deloc 🙂 Cu atat mai putin prezenta dl Nastase la Ateneu, cred ca e bine ca a fost acolo la Ateneu, pt ca avut o contributie semnificativa la aderarea UE. Si nu ii contest d-lui Nastase realizarile si cred ca a fost unul din cei mai buni prim ministrii post decembriste. Dar cum spuneam si in postarea mea initiala: e pacat ca a acceptat raspandirea coruptiei in jurul lui si faptul ca inclusiv el s-a manjit si prin asta a dezamagit masiv. Si de faptul ca PSD-ul de azi este o consecinta directa a politicii relaxate in ceea ce priveste coruptia (centrala si locala) binecuvantata de Iliescu si Nastase. Atata tot!

        Apreciază

      • Da, sunt suparat ca PSD a castigat alegerile, pt ca probabil au fost cele mai corecte alegeri de dupa ’89 incoace (prin sistemul de verificare electronica a votului). Sunt suparat ca asta a vrut poporul. Oricat de putini au fost la vot, majoritatea acestora au votat cu PSD, ceea ce ii da legitimitate sa guverneze. Ca PSD de 2 ani se lupta cu justitia (punct care nu era in faimosul program de guvernare), ca mituieste electoral oamenii cu banii nostri (de s-a ajuns in situatia paradoxala ca sistemul public sa castige in medie mai mult decat sistemul privat, de productivitate nici macar nu o sa incep sa discut) si ca ne indeparteaza de ideea de democratie este o cu totul alta discutie. Sper totusi ca la urmatoarele alegeri sa fie mai multi oameni la vot si sa ajungem sa ii multumim lui Dragnea ca ne-a aratat ca el este inamicul tarii si sa ii multumim ca ne-a unit! Oricum ne va costa foarte scump sa reparam raul facut in acesti 2 ani si vom plati in urmatorii 10-20 de ani…macar sa iasa ceva bun sa il putem considera pretul platit pentru revenirea la principiile democratice pe care se bazeaza UE. Sper…

        Apreciază

  4. Am urmarit si noi festivitatea si vazindu-va printre invitati ne-am gindit la rolul imp avut de dvs in procesele de aderare, credem ca pt un om politic in functie este important sa gindeasca asupra viitorului sau titlu de „fost, ne-am bucurat si pt faptul ca feminitatea a ingenuncheat smoking suit-ul cu camasa alba si papillon.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Sa traiti, domnule Presedinte! Abia acum avem mare nevoie de dumneavoastra in batalia pentru Cotroceni. Dumneavoastra Presedinte si domnul Victor Ponta premier. Ar fi fantastic, ati face un cuplu de toata maretia la conducerea Romaniei Mari! Sanatate, noroc si cugetare!

    Apreciat de 1 persoană

    • Gospodin, aveți impresia că sunteți subtil și că oamenii care comentează nu și-au dat seama că sunteți un cal troian. Comentariile dv sunt cusute cu ață albă pe fond negru. Mi-am dat seama de când ați apărut aici, dar nu v-am băgat în seamă, la fel cum au făcut și ceilalți. În realitate, îl urâți pe domnul Năstase și spuneți invers ceea ce gândiți.
      Îl urâți și pe Ponta și îl puneți alături de Năstase, îi considerați corupți…bla-bla-bla tot tacâmul.
      „Ar fi fantastic, ați face un cuplu de toată măreția la conducerea României Mari, noroc și cugetare!” e inversul a ceea ce gândiți. Ați intenționat să fiți ironic, dar sunteți doar jalnic.
      Vă admirați singur și sunteți încântat de „ideile” și convingerile dv. Puseuri de narcisism au și alții, așa că aveți o comunitate largă.

      Apreciază

      • Cred că ați reușit să-l dezamăgiți pe colegul serbanfl care încă mai speră într-o minune divină. Nu v-ați gândit la eventuale victime colaterale când ați scris cu mult nerv, justificat pe fond. (Z)
        Cât despre colegul Miroslav, invocarea domniei sale fără dorință reală s-ar putea să fie parțial ascultată, în sensul că domnul Iohannis ar putea să-l desemneze pe Victor Ponta ca premier, până la alegerile viitoare, dacă scenariul debarcării prin demisie a guvernului Dancila reușește.
        Din zona turbulentă a dreptei nu prea are pe cine, întrucât nimeni de acolo nu-și dorește castana fierbinte a guvernării doar cu programul lui Mălin Bot.

        Apreciat de 1 persoană

  6. Pacat ca nu se poate ca dv sa luati parte activa la viata politica.Asta s.a vrut defapt.
    Sunteti singurul care chiar spune lucruri la locul lor,om cu notorietate.
    Bine ca sunteti.Ma bucur de fiecare data cind va spunti pct de vd,ptr ca stiu ca este de luat in sea ma.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Consilierul presedintelui Sarkozy , deputatul francez de Vosgi , Thomas , este numit de prietenii rusi presedintele conglomeratului rus de aluminiu Rusal !
    Iar celebrul Strauss Kahn este si el recrutat de tara d-lui Putin pentru campanii de interes rusesc
    Din pacate tara d-lui Putin este mai putin norocoasa in alegerea propriilor nationali – celebrii puratori de Novotchok , spionii din parcari din Olanda , organizatorii de tentative de lovituri de stat in Muntenegru samd , agenti GRU ( serviciile secrete militare rusesti ) sunt toti mari intelectuali de la tara , nascuti in sate din fundul Siberiei .
    Ca sa nu mai pomenim de celebrul vicepresedinte Rogozin , care promite ca ne va vizita intr-un avion militar rusesc , sau de marele diplomat Kuzmin , care pune sub semnul intrebarii macelul taranilor bucovineni la Fantana Alba .

    Apreciat de 1 persoană

    • Fii linistit, Romania nu e Franta, iar iarna nu-i ca vara. Avem treaba cu drumurile patriei. Deciziile de politica externa ale Romaniei (in calitate de portavion nescufundabil american) nu se iau, oricum, la Bucuresti.
      Cat despre atrocitatile din ultima mare conflagratie, evreii ne acuza pe noi si pe ucrainieni, nu pe rusi. Si culmea, domnul Dragnea cu ei (evreii) vrea sa fie prieten… (Z)

      Apreciat de 1 persoană

  8. Cu voia dumneavoastră, discursul lui Iordache și cel al lui Tăriceanu mi s-au părut de uz intern (in ciuda englezei). Când se plâng de ‘discriminare’, in numele cui se plâng? Eu trăiesc de ceva timp in Belgia, nu m-am simțit discriminat niciodată, dimpotrivă, sunt recunoscător că pot trăi și munci aici. Si va sunt recunoscător, pentru eforturile de aderare din 2000-2004.

    Însă Domniile lor in numele cui se victimizează? Al domnului Severin poate, care a fost condamnat ‘politic’ pentru că și-a vândut votul (pe bandă), trimis la închisoare într-un proces coordonat cu statele paralele din Slovacia, Austria și Spania. De unde înverșunarea asta cu ‘demnitatea’, când domnul Radulescu de pildă este unul dintre cele mai masive afronturi la demnitatea politică a României? Ce demnitate a încălcat UE? Ce scop are această indignare fabricată?

    Când am văzut ce se pregătește cu referendumul, clamat deja ca ‘o declarație de independență’ și susținut aprig de PSD a început să mă ia cu friguri. Domnul Dragnea a făcut suficient dogwhistling pe tema Roexitului și a aproprierii de ‘adevaratele valori’ – a se citi pravoslavnicii de la răsărit.

    PSD sub domnul Dragnea nu mai e demult parte a soluției. Iar celor carora le e frica de derive din cele mai serioase, și nu pregeta sa iasă în stradă, cred că le e frică cu motiv.

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu mai postati aiureli copiate din propaganda occidentala de tip razboi rece reloaded si dintr-o anume parte a politichiei romanesti (cica de dreapta), de acolo, de departe, despre ce se intampla in Romania. Nu de alta, dar acest blog chiar este unul de elita, nu unul de clisee #rezistente si lozinci de doi bani.
      Domnul Dragnea a stat la masa cu Donald Trump si a fost primit de Netanyahu. Astea sunt fapte. De unde pana unde ideea feisbucista ca PSD ar dori un Roexit si mai ales o apropiere de Rasarit ? Ce sa faca Romania acolo ? Romania este membra NATO si UE, in plus, isi asuma si riscul de a deveni tinta pentru rachetele rusesti ultrarapide, capabile sa strapunga orice jucarie antiracheta americana. Pentru toata acestea, romanii inca mai asteapta beneficiile…poate vor veni in cele din urma sub forma de investitii americane masive si ridicarea vizelor de calatorie in SUA.
      ……Marea Britanie, de exemplu, daca paraseste UE, inseamna ca se integreaza in CSI ? Mira-m-as. (Z)

      Apreciază

    • Degeaba trăieşti, vorba vine, prin Belgia , sau aiurea-n tramvai, că de fapt munceşti ca un sclav, sau furi ca un şuţ pe acolo, dacă gândeşti exact ca ăla din clipul de mai jos, de care văd că nu te deosebeşti prea mult :

      https://www.stiridiaspora.ro/primii-protestatari-au-ajuns-la-ateneu-incidente_9852.html
      Urmăriţi clipul anexat , ce pare mai degrabă înregitrat la Spitalul 9, decât în preajma Ateneului !
      P.S. Cei care nu l-aţi deschis la postarea precedentă, luaţi un coş cu nişte lămâi şi încercaţi să-l urmăriţi !
      Este ceva incredibil ! Iar faptul că descreieraul ăsta putea avea contacte, altfel decât cele normale ( cătuşe !) cu generalul Pahonţu , iar acesta nu se sesizează din oficiu şi nu ia nici un fel de măsuri, explică multe din cele ce se întâmplă în Bucureştiul transformat în Groapa lui Eugen Barbu, sau Maidanul cu …. cei ca ăştia !

      Apreciat de 3 persoane

    • @Daniel

      Lucrezi in Belgia de ceva timp in baza apartenentei Romaniei la UE, prin institutii sau intr-o uzina?

      Intrarea in UE, unde lucrezi tu momentan, cum s-a obtinut si de cine, a fost un dat, ne-au bagat astia cu forta?

      Si daca esti acolo de ceva timp de unde stii ce ne mai trebuie pe aici?

      Cum poti sa acuzi de Ro-exit oameni dintr-un partid care au realizat aderarea la UE?

      Sau cum sa acuzi acelasi partid si oameni din acelasi partid de pactizare cu Rusia, cand exact acelasi partid a realizat aderarea la NATO?

      Pe net gasesti poze in legatura cu ambele eventuri si surprinzator in ele nu apare Putin ci Bush.

      Sistemele de tip Gestapo nu pot fi numite justitie in nicio tara din lume.

      Rusii o sa ajunga in Belgia mai devreme decat crezi, chiar mai repede decat in Romania , vor veni pe magistralele de gaz , asa cum vine Mos Craciun cel Rosu pe horn.

      Prin tot ce-ai postat ne arati ca esti in „collusion”.

      Apreciat de 4 persoane

      • Ce de cuvinte… In collusion cu ce?

        PSD de acum nu mai are nimic în comun cu PSD care a câștigat alegerile în 2000. In locul lui Adrian Năstase e acum Viorica, incapabilă să citească un text gândit de alții. ‘nuff said.

        PSD din 2000 a venit cu o viziune, și a dus-o la îndeplinire. PSD din 2016 a venit ca să îl scape pe Dragnea de dosare penale.

        Două partide diferite, care au în comun doar sigla (deși, daca memoria nu mă înșeală, in 2000 era încă PDSR, cu siglă albastră).

        Apreciază

    • Daniel, e vorba despre micșorarea alocațiilor pentru copiii ROMÂNILOR din Austria. Românii de acolo o consideră discriminare, iar unii politicieni de aici, între care cei enumerați de matale, îi susțin în privința acestei afirmații, alții – nu.
      După o zi întreagă de pus faianță belgiană, e normal să n-ai timp să parcurgi știrile.

      Apreciază

      • Îmi explicați pe îndelete va rog ce treabă are UE într-o decizie fiscala a unui stat membru? Politicile fiscale rămân la discreția lor, am verificat.

        In plus, e vorba de reducerea alocațiilor pentru copiii care nu locuiesc in Austria. Belgia nici nu oferă alocații copiilor nerezidenti, îți trebuie dovadă de înscriere la comună (primărie).

        Apreciază

  9. 1. Evenimentul mi s-a parut de bun augur pentru doazeci-si-opt-ismul partizanism european. Ma refer la cele 28 de tari membre ale UE. Era si timpul! In opinia mea, vremea concordiei europene a sosit. Concordia europeana nu va mai fi de nimeni ranita. Ea va fi nemuritoare.

    2. Am pretuit ca inspirata ideea de stilizare a stravechiului stindard al dacilor (denumit Draco sau Dracon potrivit. surselor istorice), cu un cap de lup cu gura deschisa si corp de balaur, acesta din urma fiind „actualizat” in culorile nationale ale Romaniei si cu corola de minuni a celor douasprezece stele de pe steagul UE (devenit simbol al Europei). In interpretarea mea, simbolistica cifrei 12 este biblica si crestina, cu o adaugire post-moderna, ca toti apostolii sunt/vor fi loiali si de buna credinta.

    3. Pe o scala a docimologiei politice, am acordat nota maxima discursului premierului Viorica Dancila. La aceasta evaluare de excelenta cu certitudine subscriu toti romanii. Ea se datoreaza faptului ca discursul premierului a fost fondat pe ideile majore privind respectul fata de Romania, tratament egal pentru compatrioti si tara noastra, comparativ cu cel acordat celorlalti cetateni si membri comunitari, cat si pe cerinta expresa, adusa in atentia liderilor UE, ca Romania are interese specifice, care trebuie luate in considerare.

    Apreciat de 1 persoană

      • Amalia, oricat ar fi de neasteptat, raspunsul meu nu e de confirmare. In el se afla o speranta si o credinta de nestramutat. “Multipartizanismul european” la care m-am referit, despre care precizez ca il raportez exclusiv la politica externa a Europei (pe politicile interne ale celor 28 vor fi intotdeauna discutii critice si dezacorduri), se bazeaza pe necesitatea de a iesi din definitia stramta si nedreapta de “urias economic si pitic militar” (mai bine zis “pitic pesc” in ultimul caz, de actor international nesemnificativ, ca politica externa si de securitate comuna, abreviat pesc). Speranta si credinta mea vizeaza o transformare fundamentala de rol a Intermarium sau a Trimarium in formula actualizata si largita, la care adaug totusi si tarile foste iugoslave, dintr-o “bariera” dezbinatorie intr-o “placa turnanta” a cooperarii dintre Noul Orient si Vechiul Occident (da, este o parafrazare mai potrivita si de mare viitor a formulei geopolitice a lui Donald Rumsfeld, menite sa instileze o noua influenta atlantica intraeuropeana). Intr-un tinut de mijloc al relatiilor economice libere si reciproc avantajoase dintre Europa si SUA, pe de o parte, si Rusia si China (dar nu numai), de cealalta parte. Ori, intr-un format mai restrans si proximal, intr-o placa turnanta a infratirii dintre Europa si Rusia, daca cel extins continua sa fie respins, irational si in defavoarea lor, de catre americani. Nu sunt cititor in stele, dar discursul de la Ateneu in limba romana al polonezului Donald Tusk il apreciez drept premonitoriu, ca simpatie reciproca si destin comun al celor doua tari care sunt capetele de poduri ale Intermarium, cel baltic si cel pontic. Acvila-scut poloneza si lupul-balaur dac sunt doi strajuitori naturali ai capetelor de pod ale Intermarium/Trimarium. Asta in perceptia de aparare militara, care se pare ca a fost bine inteleasa de catre “Fuhrer”-ul nazist, care nu si-ar fi permis sa declanseze WWII daca nu si-ar fi adus sub control cele doua capete de pod ale regiunii dintre cele doua mari. Interesant este ca nici 23 August-ul romanesc nu ar fi avut probabil loc daca sistemul inexpugnabil de fortificatii Galati-Namoloasa-Focsani, sprijinit pe Carpati, nu ar fi existat. Dar, trecutul cu trecutul si viitorul cu viitorul! In noua abordare constructiva, cooperativ-economica, pentru ca razboiul nu mai este o optiune, poate doar ca ultima irratio, de sinucidere globala, Intermarium trebuie vazut ca o punte in dublu sens, si in lung (N-S) si in lat (E-V), ca o legatura care desfiinteaza un classic si conflictual discontinuum. Este absurd ca dupa daramarea zidului intraurban al Berlinului sa punem in locul lui un zid regional al Intermarium. Depinde doar de Europa ca istoria sa nu se repete.

        Apreciat de 1 persoană

  10. Cred ca pina la urma, Junker si ceilalti si-au dat seama ca romanilor le place sa vorbeasca despre „unitate” si „coeziune”, dar nu intre ei. Romanii sunt ultra-performanti in scandaluri, si sunt foarte buni in a ii antrena si pe altii in aceste conflicte. De exemplu, dl. Iohannis insista ca statul de drept nu se negociaza. Care stat de drept?Romania inca nu are un stat de drept. Statul de drept a fost macelarit sub paza lui Basescu. Acum cind e nevoie de rectificari care sa resusciteze statul de drept, Iohannis se impotriveste in mod consecvent insa, ca un bun lider. O fi inteles ce i-a spus Junker sa nu exporte conflicte interne in exterior? Sa ii mai dam insa ceva timp. Dinsul are nevoie de multa reflectie pe aceste teme…

    Apreciat de 2 persoane

    • Triste dar adevarate cugetarile dumitale. Cine sa vegheze ca statul de …drept sa nu o ia pe aratura ? Sefa de protocol de la Cotroceni care a venit cu Iohannis de manuță la Ateneu ?
      …Si la plecare s-a asigura că ,,șeful” său nimereste usa din spate a automobilului prezidential ?

      Apreciat de 1 persoană

  11. Nu sunt cârcotaș de felul meu, dar nu consider că Dăncilă și Tusk primesc elogii meritate.
    Madam Dăncilă s-a exprimat exact precum un arendaș căruia boierul i-a acceptat încuscrirea, din motive evidente pentru cunoscători.
    Polonezul s-a dat mare prieten și susținător al României și românilor pentru că țara sa și Ungaria sunt în colimatorul UE, iar în condițiile cunoscutelor diferende româno-ungare nu strică o încercare de captare a bunăvoinței.
    O simpatie reală pentru români ar fi fost dacă se amintea de perfecta ținută morală dovedită de români, care au refuzat invitația Germaniei de a participa la inadarea Poloniei și apoi au permis conducerii Poloniei și ceva armată, inclusiv serviciile secrete ce aveau captura Enigma, să treacă prin România spre a se organiza pentru eliberare. Mai mult România, sub Carol II, a preluat tezaurul statului polonez și l-a păzit și sub Antonescu și sub Mihai I, cu rușii pe cap, predând-ul intact statului polonez renăscut!
    Românii au arătat că au onoare, domnul D.Tusk și-a arătat nivelul la care se poate prezenta el, nu neapărat similar majorității polonezilor.

    Apreciat de 1 persoană

  12. „Toată secţia DNA Ploieşti e acuzată de grup infracţional”

    Si doamna Kovesi nu a stiut, dl.Lazar nu a stiut, mai era un pas pina sa afle si dl. Iohannis despre multele „succesuri” in demolarea statului de drept. Vezi cite persoane au fost acuzate pe nedrept, au fost intemnitate, si mai tirziu achitate, dar pierzind ani din viata pe care nimeni nu poate sa ii dea inapoi. Din pacate, media europeana si reprezentanta diplomatica a UE la BUcuresti nu e impresionata decit de dosarele lui Dragnea. O fi trimis Ambada UE vreo informare dlui Junker despre cum Kovesi si procurorii ei „de elita”, sub protectia Presedintelui de atunci, ai Ambasadei SUA si ale ambasadelor UE, si cu largul concurs al Securitatii 2.0 sub bacheta atotputernica a unui clan mafiot, au macelarit statul de drept din Romania? Bine, dl. Klemm s-a retras azi putin mai la umbra, iar alti „Captain Romania” pe la posturi in strainatate cu pasaport diplomatic sa nu fie deranjati.

    https://www.mediafax.ro/social/o-intreaga-sectie-dna-este-cercetata-pentru-constituire-de-grup-infractional-organizat-17836564

    Apreciat de 2 persoane

    • Iohannis nu a știut, nu știe și nici nu-l interesează, iar Codruța și August se miră de ce au fost revocați și nu decorați?
      Sunt formidabili oamenii ăștia! În fiecare lună iese câte o nefăcută, iar ei parcă ar fi fost șefi la Salubri Prest, nu la Parchet…

      Apreciat de 2 persoane

  13. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a ținut un discurs impresionant, la Ateneul Român, în limba română.

    Mircea Badea a comentat acest subiect.

    ”Este spectaculos că Donald Tusk a vorbit în românește. A avut un discurs foarte inteligent construit, cu referire la lucrurile românești, cum ar fi: fiul meu are Duster, socrul meu a avut Dacie, idei despre Cioran, Eliade, Nichita Stănescu. Foarte tare Tusk. Nu a fost nimic exagerat, nimic patetic, nu a fost nicio notă stridentă. Omul care este la un anumit nivel de ceva timp se vede, are meciuri în picioare. Este cool, adecvat cu locul, cu momentul, este uman, normal, simpatic chiar. Ne-a făcut o paradă de cultură românească absolut impresionantă”, a spus Mircea Badea.

    Referire la Duckadam

    ”La un moment dat, domnul Tusk a zis – aş vrea să fac un apel la toţi românii să apere, în România şi în Europa, fundamentele civilizaţiei noastre politice – libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia. Să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu. A făcut apel la emoționalul colectiv, toată lumea rezonează la cum a apărat Duckadam patru penalty-uri la rând. Era un gest care se învecinează cu eroismul. Tusk a făcut o comparație deșteaptă.

    VEZI ȘI: EXCLUSIV Protest Ateneu. Cioloș a băgat capul în poză. Val Vâlcu: Care este, de fapt, știrea zilei

    Eu vreau, așa în abstract, să-l asigur pe domnul Tusk că unii dintre noi chiar asta fac și anume se luptă să apere libertatea și statul de drept cum a apărat Duckadam patru penalty-uri la rând. Adică unii dintre noi se luptă ca serviciile secrete să nu influențeze actul de justiție, se luptă ca unii procurori dornici de victorii personale să nu măsluiască interceptările din dosare așa cum s-a întâmplat, se luptă ca în cadrul proceselor să fie respectate drepturile fundamentale ale omului și ca judecătorii care le-au încălcat să nu ajungă apoi președinți la Curtea Supremă sau la Curtea Constituțională. Unii dintre noi chiar ne luptăm cu toate aceste lucruri, pentru statul de drept cel adevărat”, a zis Mircea Badea la Antena 3.

    ”În România sunt niște scelerați care vor să nu fie respectate drepturile omului, vor ca unele persoane să intre la pușcărie doar pentru că nu le place de ele. Noi luptăm cu acești bizari pentru statul de drept”, a mai spus realizatorul TV.

    ”Eu rezonez cu îndemnul domnului Tusk. Eu asta fac de 14 ani încoace – și intenționez să fac în continuare, deși ne-a pierit mult din aplomb”, a conchis Mircea Badea.

    Apreciat de 3 persoane

  14. „Gafă sau intenție? Aceasta este întrebarea după ceremonia de la Ateneul Român dedicată preluării României a președinției Consiliului Uniunii Europene. Așa cum era și firesc, evenimentul a fost deschis cu intonarea imnului de stat.

    Copiii de la corul „Cantus Mundi” au interpretat prima strofă, iar continuarea a aparținut Corului Naţional „Madrigal-Marin Constantin”. Ceea ce a surprins neplăcut este faptul că ultima strofă a imnului în varianta scurtă nu a mai fost interpretată. Culmea, stofa este cea referitoare la preoți și religie.

    „Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină,
    Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
    Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
    Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ.”

    Precizăm că, așa cum prevede Legea nr.75 din 16 iulie 1994, intonarea în variantă scurtă a imnului național prevede intonarea strofelor 1, 2,4 și 11. Este greu de crezut că artiștii Corului Naţional „Madrigal-Marin Constantin” ar fi comis o gafă, cea mai plauzibilă ipoteză fiind omiterea intenționată a ultimei strofe. Conform unor surse, decizia ar fi fost luată pentru a nu deranja anumiți diplomați străini.”

    Mai grav mi s-a părut că Mălai Mare şi cu papion nici nu s-a sinchisit să aplaude la terminarea intonării imnului de stat al României, aşa cum au făcut-o până şi oficialii străini !
    O altă omisiune criminală este că numele Marelui Eminescu a fost uitat atunci când s-a amintit de mari români !
    În schimb a fost amintit unul ca Tristan Tzara !
    Ei, vedeţi că versuri ca
    Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
    Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ.”
    nu aveau ce căuta printre acţiunile întreprinse la Ateneul Român, de a cărui frumuseţe excepţională
    se minunau vizibil funcţionarii UE prezenţi la manifestare !
    După cât de slugarnic ne purtăm în relaţiile cu ei la nivel înalt, probabil se aşteptau ca acoperişul să fie din papură !

    Apreciază

    • Excelent, felicitări, Radule !
      Poate că Mălăiele n-a aplaudat tocmai din acest motiv, al Imnului trunchiat.
      Nici eu nu aplaudam obediența față de o adunătură funcționărească fără legătură cu statele naționale, lipsită de respect față de una dintre valorile morale care stă la baza civilizației europene: Creștinismul.

      Apreciază

  15. Un eveniment anost in care s-a remarcat Madrigalul si orchestra simfonica europeana (n-am prea inteles de unde provin muzicienii) , un eveniment care a adus multe beneficii hotelierilor romani, precum si jurnalistilor de toate culorile curcubeului. In rest, dupa spusele intelepte ale vulpoiului Cristoiu: Apă de plouă sub forma de fulgi. (Z)
    Romania nu conteaza in Europa si nu va conta niciodata, nicaieri, cu asemenea politicieni si mai ales cu un asemenea electorat (vorba doamnei Amalia). Candva, s-a spus ca Romania este o insula de latinitate. Acum am devenit o insula de…. euroatlantism. Mai nou, unii spun ca am avea orientari prorusesti, desi nu prea stiu sa explice ce inseamna asta. Chiar asa….nu putem andoca in niciun port, o tinem tot din deriva in deriva pe apele involburate ale istoriei ? Vad ca cei mari se intalnesc intre ei, iar tarile lor fac afaceri de miliarde, cu tot cu sanctiuni. Noi asteptam ca altii sa ne rezolve problemele si, mai mult decat atat, ne curg mucii denigrandu-ne tara in toate forurile conducatoare ale lumii pretins civilizate. In plus, domnul Dragnea a stricat si ce a construit Ceusescu in relatiile cu lumea araba.
    Ce tara e Romania, domnule Fragmentarium ? Cu cativa intelectuali de buna credinta, credeti ca se va face primavara si in aceasta parte a Europei ? Sau cu cateva discursuri bune ale doamnei Dancila, in timp ce profesorasul de fizica anti-roman isi bate joc ranjind cu cinism de Constitutia Romaniei ?

    Apreciază

  16. L-am auzit si eu pe Badea ca nu e fan Nastase si ca el nu apreciaza ca dl. Nastase a fost prezent la eveniment. Desi ma amuza Badea, si imi place citeodata ca e vinos cu lichelele, totusi, in cazul asta, cred reversul: bine a facut dl. Nastase ca nu s-a aratat imbufnat si ca arata ca are cap limpede. E si un semn ca dl. Nastase va continua sa se implice in viata publica romaneasca, chestie pe care eu chiar il rog sa continue sa o faca, pentru Romania.

    Apreciat de 4 persoane

      • De acord. Am spus in „viata publica” special sa nu se confunde cu „viata politica”, desi cea politica e un subset a celei publice. Sigur ca dl. Nastase si-a gasit o nisa care i se potriveste de minune la Fundatie. De acolo poate face lobby pentru Romania in feluri in care altii nu pot.

        Apreciat de 1 persoană

  17. Interesant, si PMul Cehiei, Babiš , a fost acuzat in 2018, de data asta de Transparency Internationl de deturnare de fonduri europene, si este investigat de Comisia Europeana. Nu are dosar de la DNA, pentru ca cehii nu au DNA, dar politia face cercetari (nu Procuratura lui Lazar!). ce sa vezi, si Babiš are un fiu, si fiul are companii unde e investigat ca a luat de la tati bani europeni in mode ilegal. Si ce sa mai vezi, si Babiš conduce un guvern in care e o coalitie cu social-democratii cehi.

    Povestea e socant de similara cu cea a dlui Dragnea, dar ca justitia din Cehia nu pare atit de preocupata sa il aduca in fata instanteti cehe pe PM si fiul lui. Diferenta e ca Babis a ajuns totusi PM pe cind dl Dragnea nu a reusit, DNA fiind mult mai „eficienta” decit justitia ceha. Iar Babis e cel de al doilea cel mai bogat om din Cehia.

    https://www.theguardian.com/world/2018/nov/13/czech-pm-andrej-babis-future-hangs-in-balance-after-sons-kidnap-claims

    Apreciat de 2 persoane

  18. Il admir pe Mircea Badea si in general sunt la unison cu el dar mai greseste si el cateodata … Eu ma bucur de fiecare data cand va vad la tv si cred ca ati facut bine ca ati mers acolo . Pana una alta este meritul d-voastra si al psd ca am intrat in UE .
    Va asteptam in fruntea tarii !

    Apreciat de 1 persoană

  19. Ma uit la Basescu1TV, azi ii zice B1TV unde Sorina Matei continua cu atacurile asupra celor care cred ei nu trebuiau sa fie in sala cu Junker si Tusk. S-au luat in special de dl. Severin, care a ajuns cumva in spatele lui Junker si Tusk, dar si de dl. Nastase. Cum, niste fosti condmnati au dreptul sa participe la asemenea evenimente? Persista in Romania idea ca daca ai fost condamnat si ti-ai ispasit pedeapsa, ar trebui sa te retragi in grota, sau la vreun schit, si sa te auto-biciuiesti acolo pina la sfirsitul vietii. In mintea tulbure a acestor „profesionisti media”, si Gurus din „societatea civila”, societatea ar trebui sa te considere un lepros, si cumva sa nu mai aiba de a face cu tine. Ori asta este un „concept” de Ev Mediu, insa nu ma mira ca exista atita dezbatere spumoasa pe tema asta, pentru ca Romanii inca nu sunt inca atit de toleranti si europeni in sensul asta. Noi mai mult cu Baltagu-n ceafa, ne place modul asta de a produce suferinta si violenta in societate.

    Continui sa cred ca dl.Nastase a fost vinat, si condamnat pe baza unui plan agreat in prealabil, ca si in cazul dlui Voiculescu, de Securitate 2.0 pentru a da un exemplu in exterior ca Romania poate sa condamne si ea oameni de stat de rang inalt.

    PS; Solicitata la Romania TV sa comenteze despre participarea dlui Nastase la evenimentul de la Ateneu, doamna Corina Cretu a evitat diplomatic sa se refere la acest caz, dar a afirmat ca trebuie sa ne adunam creierele, alea care conteaza (nota mea), pentru binele Romaniei.

    Apreciat de 2 persoane

    • Nu prea le ai cu memoria?! Cazul voiculescu alăturat cazului Adrian Năstase?! Măi să fie!
      Voiculescu, al cărui partid N-A INTRAT NICIODATĂ SINGUR ÎN PARLAMENT, este cel ce l-a trădat pe Adrian Năstase și, așa cum zice proverbul, Dumnezeu nu dă cu parul, dar dă, a ajuns în pușcărie!
      Pe cazul voiculescu sunt total de acord cu băsescu – a fost, și este(!), soluția imorală!!!

      Apreciază

      • @serbanfl, ai inceput raspunsul exact cum spuneam eu despre romani: agresiv. Nu le am eu cu memoria? Poate, dar nu asta e punctul meu nevralgic. Nu stiu de unde stii tu ca Voiculescu l-a tradat pe dl. Nastase. Ti s-a confesat tie dl. Nastase pe tema asta?
        Ce inca mai tin minte este cum a iesit Basescu dis de dimineata sa anunte poporul ca Voiculescu va fi condamnat, ceea ce s-a si intimplat dupa amiaza, pentru ca el banui ca stia dinainte ce urma sa primeasca Basescu de la Camelia Bogdan. Deci, caz similar cu al domnului Nastase, in sensul ca ambii au fost pre-condamnati politic si securistic, dupa care o instanta obedienta a dat sentinta care se cerea in ordinul de zi.
        Mai am si alte probleme medicale care te preocupa? Iti multumesc apriori de grija.

        Apreciază

  20. Off-topic:
    De ce nu candideaza pe persoana fizica la europarlamentare Victor Ponta , Corina Cretu si Ciolosh?

    Sunt oameni cu notorietate, de valoare si care au facut lucruri pentru Romania , de ce sa nu fie votati de fani uninominal.
    Ar fi cel mai bun test in vederea prezidentialelor.

    2.S-ar parea ca domnul KWI ignora ziua de 24 Ianuarie , ziua care semnifica aniversarea a 160 de ani de la formarea Romaniei ca stat pana la urma.

    Stau si ma intreb ce sanse ar fi avut in alegeri versus Vadim Tudor.

    Cred ca Ponta a pierdut alegerile in Transilvania unde exista patrioti nereprezentati chiar si astazi si care probabil nu vor veni la aleveri pana nu se vor regasi in candidat.

    Apreciază

    • Cetățean: ”De ce nu candideaza pe persoana fizica la europarlamentare Victor Ponta , Corina Cretu si Ciolosh?”

      Victor Ponta și Cioloș sunt lideri de partide. Dar am văzut-o pe dna. Corina Crețu smiorcăindu-se că ar vea să rămână la Bruxelles (după 12 ani petrecuți p’acolo, și nu mai știu câți prin SUA), dar, sărăcuța de ea, nu are decât o ofertă pe lista partidului lui Victor Ponta.
      Chiar atât de frică îi este încât să nu dea piept cu electoratul de una singură? Trebuie să intre pe listă la grămadă cu alții și musai pe loc fruntaș?
      O dovadă în plus că scandalurile românești din parlamentul european sunt cauzate, nu de reprezentarea intereselor României, ci de interesele partidelor, chiar a grupărilor suprastatale politice.

      Câtă deosebire între o astfel de persoană și, de exemplu, liderul unionist George Simion, care a hotărât fără bani, fără susținere din partea vreunui partid să candideze ca independent.

      Astfel, astăzi, 12 Ianuarie 2019, a avut loc lansarea oficială a candidaturii independente pentru Parlamentul European a lui George Simion, lider al Acțiunii 2012 și Director Executiv al CMR-Europa.
      Campania se va desfășura sub deviza ”România Mare în Europa” și eventualul succes va duce la prezența Mișcării Unioniste pentru prima dată în Parlamentul Europei.

      Așa cum a declarat în adunarea publică de lansare, George Simion va fi primul europarlamentar român care va pleda la Bruxelles cauza reîntregirii României și îi va reprezenta pe unioniștii din toată lumea, dar și pe românii din teritoriile din jurul României și din Balcani precum și pe românii din Mureș, Covasna, Sovata, discriminați și lipsiți de susținerea europarlamentarilor români.
      În timp ce europarlamentarii români nu au nicio reacție, la Bruxelles există o singură voce pentru aceste zone, aceea a UDMR-ului care pledează pentru autonomie pe criteriul majorității etnice maghiare.

      Trebuie să înțelegem că prezența unui reprezentant marcant al mișcării unioniste în Parlamentul Europei va constitui un moment de importanță națională.

      Apreciază

    • Victor Ponta va candida la prezidențiale, nu se încurcă domnia sa cu niște amărâte de europarlamentare care transformă politicieni în funcționari docili pentru că sunt bine remunerați.
      Doamna Crețu este, pentru că a devenit, candidatul ideal. Deține limbajul de lemn perfect.

      Apreciază

  21. Se putea ?
    Bineinteles ca nu , nu se putea .
    Din anii 2009 – 2010 pana astazi , Le Figaro , un ziar favorabil Romaniei inainte , mult mai pozitiv dacat Le Monde unde serveste sinistrul slatinean Mirel Bran (Le Figaro , cu pagini speciale destinate vinurilor romanesti in 2004 , analize sobre , cu specialisti , pana atunci , remarci gen ” Romania nu are marea criminalitate de la Estul sau ” ) a devenit un ziar evident ostil , stirile despre Romania fiind de calitatea unui tabloid de atunci .
    Cred ca este in legatura cu actualul actionariat al marelui ziar , familia Dassault , Dassault Aviation si Dassault Systèmes – si legaturile ei cu stiu eu ce putere externa , care o fi ea , caci nici Serge Dassault , trecut din aceasta lume acum cateva luni , nici Olivier , fiul , nu aveau aparent motive sa se lege de Romania – foarte indepartat de noi , in anii 1950 – 1970 , numarul 2 la Dassault era un anume Vallières , de fapt nascut Glebetski in 1919 la Soroca , foarte probabil un coreligionar al fondatorului firmei , Marcel Dassault ( nascut Bloch ) .
    Ce nu se putea , ca te lungesti cu vorba si divaghezi , ma intrebati ?
    Ma scuzati , revin la subiect – nu se putea ca Le Figaro sa nu denigreze tara noastra dupa ceremonia de joi .
    Doi trimisi la Bucuresti , recidivistul Thierry Portes si o anume Anne Noyan ? Royan ? – si doua pagini dedicate tarii noastre ” debut ratat al presedentiei Romaniei , prin imaginea acestei tari de 20 de milioane de locuitori ” , ” una din cele mai sarace din Europa ” cu ” 600 de demonstranti care scriu ” PSD vrea in Rusia ” .
    Doamna Anne scrie ca ” mai multi membri ai PSD , condamnati pentru fapte de coruptie , erau prezenti in sala Ateneului , unul din ei chiar in spatele oficialilor europeni ” iar Portes , trimis la Alexandria , vorbeste de ” Dragnea intrigantul ” ( titlu de articol ! ) si de locuitorii municipiului , inchisi in universul cvasi-penitenciar al custilor de apartamente din anii lui Ceausescu ” ?!

    Apreciat de 1 persoană

    • Francezii sunt foarte deranjati de Romania cand devine competitiva, mai ales in agricultura.

      Cu ce pofta prezentau ziarele franceze momentul cand Ponta era invitat pe la dna, dupa o perioada in care avusesem un an foarte bun agricol, lucru despre care se faceau referiri in exact acelasi ziare.Vor sa fie doar ei granari.

      Probabil din corupti si cersetori nu ne vor scoate pana ies lepenii bine in alegeri.
      Si probabil un alt vis al lor pentru noi este sa devenim vreo colonie penitenciara, o tara de tip acvariu.

      Anul asta trebuie pus accentul si mai mult pe agricultura, sa-i depasim la mai multe capitole, sa aibe de ce sa injure.😀

      Apreciat de 1 persoană

    • Le Figaro este o afacere, dacă este platit să insereze editoriale elaborate în România o va face fără să clipească. Acest sport este practicat la greu și de alte publicații de notorietate.
      Ascultati-l pe mosh Cristoiu, ăsta e doxa de jurnalism.

      Apreciază

  22. Cetățean
    Spre deosebire de preceptele biblice, ideologiile evoluează, iar comunismul nu face nici el excepție. Caracteristicile principale ale acestei ideologii totalitare sunt, după părerea mea, controlul total al societății prin obținerea acceptabilității cvasimajoritare și etalonarea evoluției generale în raport de referința propriilor valori.
    Dacă vreți, un internaționalism next-generation supranumit….globalism.
    Impunerea standardizării valorice se face prin teze subsumate, dintre care menționez diversitatea, multiculturalismul și egalitatea de gen, contrapuse suveranismului, naționalismului, familiei și tradiției. Drept vectori de implementare statele neo comuniste (în special SUA) folosesc corporațiile, băncile, asigurările și oengeurile.
    Atenție ! Scopul final este
    un reset general uman creareaa omului de tip nou care crede sincer că trăiește în democrație și în libertate. El este convins, printr-un sistematic proces de lichefiere a discernământului că își decide singur viitorul.
    În cazul dvs, de exemplu, se pare că ,, înălțarea” tinde să reușească. Felicitări, veți deveni în curând un om superior, de tip nou, spre deosebire de noi, cei rămași în România, auto-condamnati la primitivism tradiționalist și bântuiți de nostalgii vechio-comuniste.
    Dar tăvălugul schimbării ne va reduce în cele din urmă, pe toți, la tăcere. Vom rostogoli doar citate, clipuri și clișee, cum fac oamenii normalizați pe feisbuc.
    (Z)

    Apreciază

  23. „Cei câteva zeci de protestatari plecaseră de sub podoabele calului lui Carol I.”
    😉 😆 😳
    Şi vă mai miraţi că ăştia vă/ne urăsc de moarte ?!
    Presimt că actualele „podoabe”, vor lua pentru ceva vreme locul celebrelor „ouă” !

    Apreciază

    • M-a surprins plăcut felul în care şi-a făcut apariţia (încă) procurorul general, pe care după pupătura de rigoare a celui care primea invitaţii, nu l-a mai băgat nimeni în seamă, deşi se învârtea ca o podoabă-ntr-o căldare, în căutarea cuiva de care să se lipească !
      Mă mir că până la urmă nu s-a dus şi el ca Cioloş să se pupe şi cu Dide, Ceauşescu, Bădiţă şi Şerban, că vorba aia : cine seamănă se-adună !
      Şi s-ar putea ca adunătura asta de care vorbim să fie singurii care-l vor vota şi pe Cioloş şi pe Johianis !
      P.S.
      Sunt sigur că acesta din urmă s-a hotărât să participe la eveniment numai după ce serviciile i-au spus că protestul este un fiasco total, nu cum li se ceruse şi încercaseră ele să-l facă !
      De altfel, la prima ieşire la Realitatea, tot insolventă, rezistenţii anunţaseră vreo 50.000 de participanţi, că oameni nu le pot spune unora dintre ei ( cei mai reprezentativi !), ca apoi s-o lase mai moale cu 10.000, în final podoaba Dide anuţând, că vor fi doar 2.000, pentru ca la locul faptei să se adune doar „spuma” calului ,vreo 100, imediat înmulţiţi cu şase ( vine poliţia ! ), astfel că trimişii speciali au numărat ei cam vreo 600 cu tot cu podoabele de deasupra lor, inclusiv Cioloş !

      Apreciat de 1 persoană

  24. Mircea Diaconu a făcut o paralelă între modul în care înţeleg să facă politică unii europarlamentari români care-şi vorbesc ţara de rău pe culoarele instituţiilor europene şi mesajul pe care i l-a transmis un senegalez, căsătorit cu o româncă şi stabilit în ţara noastră.

    Iată ce a povestit Mircea Diaconu pentru DC News:

    „Votatul e ca votatul, dar pe culoare discuţi cu atâta lume, lumea te întreabă cum e cu România, trebuie să spui ceva. Aceşti oameni, nu numai că votează o rezoluţie, asta înseamnă mult mai puţin, o rezoluţie nu are urmări, e doar o chestie de imagine, nu ceva care să aibă efect legislativ imediat. Dar când dai din gură peste tot şi te plângi de ţara ta, asta e infernal.

    La un moment dat, umblam prin ţară, acum câţiva ani şi undeva la Tulcea discutam cu mai multe persoane pe care nu le cunoşteam, pur şi simplu veniseră la mine să bem o cafea şi să stăm de vorbă. Şi a venit un cetăţean de culoare, căsătorit cu o româncă, şi îmi spune: domnule Diaconu, eu sunt din Sudan şi bănuiesc că ştiţi ce se întâmplă în Sudan şi ce fel de regim este acolo. Dar eu niciodată nu aş vorbi urât despre ţara mea, indiferent ce s-ar întâmpla acolo. Ne-a bătut obrazul acest om, implicit mie. Pentru că noi suntem obişnuiţi să spunem ‘asta e’…. Ei bine nu, nu mai trebuie să spunem ‘asta e’. Pentru că toţi cei care merg în Parlamentul European sunt, dincolo de toate, români, chiar dacă ne despart anumite ideologii.”

    Apreciat de 1 persoană

  25. Văd că nişte anal işti se cutremură la aflarea unui trucaj reprezentându-l pe Johannis cu o cască nazistă în cap,”opera PSDragnea” zic ei, apelând la statul paralel să sesizeze UE, SUA, probabil şi Israel 😉 cu acest atac la adresa etnicilor germani, zic ei !
    Dacă ar fi fost tot atât de atenţi şi obiectivi şi la apariţia, de data aceea, nu doar în carne şi oase a lui KWJ şi nu într-o poză trucată, ci şi în geacă roşie, în mijlocul rezistenţilor la tot ce-i românesc şi le pute ( aşa zicea unul despre ce s-a întâmplat la Ateneul Român : Că pute !), un atac direct la funcţia şi atribuţiile de preşedinte al României, echidistant şi mediator între puterile statului, şi nu a putorilor lui, poate că i-am mai fi înţeles ! Dar aşa ?!
    P.S.
    Până la urmă , după plecarea celuilalt Augustin, Lazăr, uriaşa afacere cu Sibiul retrocedat de primarul Johannis Klaus Werner, preşedintelui Forumului German Klaus Werner Johannis vor trebui să fie judecate , nu doar de massmedia, ci şi de instanţe de judecate libere şi independente, cum ne cer toţi să avem !
    p.s.
    Acum sunt şi eu împotriva amnistiei şi graţierii, deoarece sunt sigur că preşedintele nostru, pe ascuns, îşi doreşte nespus acest lucru !

    Apreciat de 1 persoană

  26. Am vazut documentarul doamnei Avram, „Sacalii cu dintii de aur”. Felicit pe realizatoare! Ramai cu o mare tristetze in suflet, cum pur si simplu ne-am vindut tara strainilor, din prostie, din pohta de bani, sau din interese meschine. Cum sa dau la RGMC 80% si partenerului roman MINVEST 19%? Cum sa accepti ca un proiect de contract a ajuns prin fals un contract, pe baza caruia statul roman e dat in judecata de RMGC pentru 4 miliarde de dolari? Tradare de tara? Da, tradare, de la Frank Timis la Ponta, si de la Constantinescu la Basescu trecind prin Berceanu. A fost nevoie de un ungur, Atiila Korodi sa spuna adevarul public din functia de Ministru al Romaniei, in rest, toti fluierau in gara. Brava lui, cinste lui!

    Nu poti sa scoti din minte episodul in care Basescu ii spunea unui localnic de la Rosia ca e stalinist pentru ca nu e de acord sa se dea aurul la straini. Ori sa pui astfel problema stiind ce dedesubturi murdare erau in afacere, mai ales ca te informeaza Securitatea, e semn ca am ales idioti in functie de Presedinti. Da, avem si noi mare vina, nu suntem suficienti de patrioti, si prea mult patrihoti. Ne mai fragezesc si strainii, cum a facut ambasadorul Canadei de atunci, cind i-a soptit lui Constantinescu ca Canada sprijina candidatura Romaniei la NATO daca da muntii cu aur companiei canadiene, de unde Frank Timis a plecat imbogatit, chiar si fara exploatare, si s-a retras linistit ca a incercat cu succes sa jefuiasca Romania. Doamne, ce ticalosi, sa distrugi destinele oamenilor de acolo pentru un proiect nenororocit. Nenorocit, pentru ca era oricum prost facut, i-ar fi inundatcu cianuri pe localnici, cu un baraj care nu avea cum sa reziste, si cu cianuri ce s-ar fi infiltrat in apa freatica.

    Apreciat de 1 persoană

  27. „…Nu îmi place să mă compar cu cineva. Îmi sunt suficient de arogant așa cum sunt.

    În primul rând, nu îmi plac proștii. Adeseori, pentru că am fost ironic în diverse ocazii, mi s-a spus că sunt arogant. Nu știu dacă asta se numește aroganță. Îmi plac oamenii care muncesc, îmi plac oamenii care au proiecte, care știu să facă echipă”, a adăugat fostul premier la Antena 3 în emisiunea „Adevăruri de viață”….”

    Mie acest Adrian Nastase imi place, cel arogant, si fara egal 🙂

    https://www.dcnews.ro/preziden-iale-adrian-nastase-anun-despre-candidatura-sa_577283.html

    Apreciază

    • @diasporean
      Ești tare… discret! Ai evitat să dai tot citatul. Ai observat că amfitrionul nostru ne lasă să mai credem în Moș Crăciun și-l susți.
      Da domnule am găsit și eu transcriptul emisiunii de acum un an. Am citit și că; „Exclud o eventuală candidatură. În primul rând, în 2019 nu am voie, iar după aceea, peste încă cinci ani, vom mai avea noi doi ocazii să discutăm despre politică, dar nu despre președinție. Eu nu mai intru în competiții. Nu îmi place să mă compar cu cineva.”
      Dar la fel de adevărat este și că în PSD nu prea mai sunt intelectuali sadea și numai domnia sa mai poate îl salva. De fapt ROMÂNIA TREBUIE SALVATĂ!
      Cea mai mare nenorocire pe capul nostru este că au ajuns foarte vocali urmașii îmbogățiților de după primul război mondial, care n-au fost capabili de nimic – mă rog, nu pun la socoteală că faptul că ei au insistat și suntem SINGURA ȚARĂ ce am adoptat ideea restitutio in integrum.
      Ca să fiu corect și în această postare, am să mă auto citez:
      „ Tot sincer, spun că degeaba Trump, înainte de a-l primi pe Iohannis, l-a trimis la CIA însoțit de ambasadorii Klemm și Maior. Se pare că a contat mult faptul că la întâlnirea cu diaspora română din USA au fost prezenți klemm și gitenstein! Și pentru a nu scăpa ceva nelămurit Președintelui României, cu ocazia participării lui la Sesiunea ONU, a fost organizată o întâlnire cu reprezentanții a 15 organizații evreiești din USA. O fi săsălăul de la Sibiu mai lent în gândire, dar prost nu este – așa că s-a conformat și încă are grijă să se încadreze între jaloanele indicate!!!
      Nu pot să pierd din vedere afirmațiile lui Jacob Grandstaff referitoare la faptul că Departamentul de Stat al USA are 90% din personal angajați de Partidul Democrat, adică este sub influiența familiei clinton și așa se explică faptul că, de ani buni, fundațiile lui soroș din întreaga lume sunt „sponsorizate” de Departamentul de Stat al USA!!!
      Trebuie să recunosc faptul că n-am fost surprins când am citit că un deputat israelian – Miki Zohar – a declarat:„ rasa evreiască este „cea mai deșteaptă” din lume și are „cel mai înalt capital uman””
      ȘI ATUNCI MĂ ÎNTREB : CE AU EVREII CU ROMÂNII ?!?”

      De aceea eu tot insist și întreb pe distinsul nostru amfitrion: calculul perioadei de interdicție de a fi ales este valabil de la data efectivă a eliberării?

      @Domnule Năstase, situația este foarte grea, foarte gravă. Nu aveți voie să retrageți definitiv, De felul dumneavoastră sunteți un luptător, nu sunteți un laș:

      Apreciază

      • @serbanfl, nu stiu de ce trebuie sa duci tot timpul discutia in zona personala, ca nu sunt discret, ca nu ma tine memoria. Daca vrei un dialog bun, evita alunnecarea spre zona personala, altfel fie te ignor, fie iti raspund ..altfel. Ai vazut ca nu iti ramin dator si pot deveni foarte nesuferit, dar mi-as dori sa nu mai ajungem acolo. Sunt discret atunci cind vreau si nu sunt atunci cind nu vreau. Discretia sau indiscretia mea nu e de interes pentru cei ce scriu aici.

        Din talmes-balmeshul gindurilor tale, de la oficialii americani, la generalizari despre evrei, am retinut un singur lucru important, care merita dezbatut. Romania trebuie salvata. Adaug eu: zi de zi, si de fiecare din noi.

        Nu cred ca trebuie sa iti faci griji despre ce comenteaza cite un personaj sau altul, fie el evreu, rus gen Jirinovski, sau american. Exista unii indivizi care sunt alesi si au misiune sa emita unele „ideI’ care sa socheze. Eu daca spun „Romanii sunt natiunea aleasa, noi suntem buricul pamintului” ma crezi? Ce au evreii cu romanii? Doar nu astepti sa raspund la o astfel de intrebare simplista, generalizatoare?! Unii cred ca vor de bine, pe altii nu ii intereseaza, altii probabil au sa isi puna un dinte de aur…

        Apreciază

  28. Iata si un german din elita lor politica ce gindeste corect si are sentimentul responsabilitatii pentru constructia viitoare a UE. Ministrul federal al Muncii. Hubertus Heil – un social-democrat – crede ca simulti alti romani dealtfel, ca decalajul intre tarile bogate si cele sarace ameninta proiectul unificarii europene. Are si o solutie: aplicarea unui venit minim garantat UNIC in toate tarile UE. Totusi, dinsul nu ne spune din ce fonduri vor putea tarile sarace sa plateasca acelasi salariu minim ca in Germania. A, daca UE va crea o politica unitara, si va crea instrumente financiare pentru acest scop, ar fi minunat. Nu cred insa ca Austria domnului Kurz va fi de acord sa subventioneze salariul minim unic pentru statele sarace. Dar, ce stiu eu? Departamentul de Minuni al UE neaparat trebuie infiintat de graba.

    Dilema insa e clara. e de lunga durata, si fara solutii eficiente, va duce la destramarea UE fara indoiala.

    https://www.dw.com/ro/acela%C8%99i-salariu-minim-%C3%AEn-toat%C4%83-europa/a-47056604

    Apreciază

  29. Amalia, colegul Fragmentarism este întotdeauna el însuși, prea ne-am obișnuit în jurul nostru cu oameni duplicitari, pesimiști și amar ironici, care una gândesc și alta spun.
    Da, doamnă Dancila a avut un discurs excelent, chiar dacă l-a scris un ,,negru”. Credeți că la Cotroceni este altfel ? La liber, doamna premier măcar spune ceva, în timp ce neamțul…tace. Asta spune multe despre el… (Z)

    Apreciază

  30. Exista un ziar online pe nume express.co.uk
    Exista printre articolele desprea Brexit sau extraterestrii si articole despre Romania, unde ni se imprima etichete, fie de autorul articolelor, fie de postaci.
    In articolul: „EU ON BRINK: This Romanian powerbroker could be the real THREAT to Brussels”, dedicat domnului Dragnea, dar care ne are pe noi ca tinta, gasim un citat, o traducere banuiesc:
    „”Romania has never been more corrupt than it is in 2018.Because now corruption has been institutuonalized”,Victor Ponta, former prime minister.”
    Daca noi vorbim despre noi asa aia ce sa mai creada.Ne mai miram de imaginea pe care o avem in strainatate.

    Apreciază

    • Păi, tot noi, cu „deşteptăciunea” noastră, dar cu un umor cum puţine alte popoare îl au, am scos pe piaţă următoarele :
      La sfârşit de an 2018 Europa o ţine de câteva zile doar într-o veselie, cu chefuri şi petreceri ce par să nu se mai termine, parcă nimeni nu-i conştient că imediat după Anul Nou România preia preşedinţia Consiliului Europei ! Aşa petreceau şi ăia de pe Titanic !

      Apreciază

Lasă un răspuns la trexsr Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.