Eveniment gratuit al Stagiunii „CARTOGRAFII SONORE” 2018 Harta României cu ţările învecinate locuite de români și concert de percuție

Vă așteptăm marți, 30 octombrie, începând cu ora 18:00, la un nou concert al Stagiunii CARTOGRAFII SONORE, parte din proiectul 100 de ani în 100 de concerte derulat de UCIMR în această toamnă.

Harta vedetă a serii va fi „Harta Generală a României cu ţările învecinate locuite de români”, întocmită de Trayan Georgescu după datele oficiale ale anului 1915, prin subscripţia Ministerului de Război.

În 1915, România se afla în pregătiri de război. Unul dintre motivele pentru care România a intrat în acest conflict a fost idealul național: unirea tuturor românilor. Astfel, în paralel cu eforturile de înarmare, Ministerul de Război subscria totodată la realizarea unor hărţi precum cea de faţă, şi anume o hartă a României – formată la acea vreme numai din provinciile Valahia şi Moldova – şi a zonelor vecine locuite de români.

În cea de a doua parte a evenimentului, publicul este invitat să redescopere această hartă prin acustica instrumentelor de percuţie, într-un concert cu totul aparte, intitulat Rotația a 4-a. After you, susţinut de Alexandru Anastasiu – vibrafon şi invitat special Sara Merișcă – marimbă. În program: David Friedman, Eric. Samut, Mark Glentworth, Claire Omar Musser, Alexandru Anastasiu, Keiko Abe, Emmanuel Sejourne.

Accesul la eveniment este GRATUIT, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii pe site-ul muzeului.
_______________

Concertele de la Muzeul Hărților creează o perspectivă inedită asupra vizitei la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități, coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă, în compania muzicii clasice.

Stagiunea „Cartografii sonore” este o inițiativă a Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi și a UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Adresa noastră: comunicare@muzeulhartilor.ro

Muzeul Hărților · str. Londra 39 · București 011762 · România

18 gânduri despre “Eveniment gratuit al Stagiunii „CARTOGRAFII SONORE” 2018 Harta României cu ţările învecinate locuite de români și concert de percuție

  1. Colegul trexsr spune, intr-o palida replica ,, de vulpe” adresata domnului Fragmentarium:
    ,,Corect, deci, pe baza acelorasi argumente, nu exista anti-rusism la cei care critica pozitii politice ale demnitarilor rusi, ci exista o critica pe subiecte concrete, ce tin de relatiile internationale si situatia militar-strategica”

    Ma rog, daca alegerile americane reprezinta un subiect concret, cred ca ar fi binevenite si argumente concrete. De exemplu, sa ni se spuna, cu probe credibile, ca agentii rusi au trimis pachete suspecte domnului Soros si uno personaje marcante ale Partidului Democrat.
    ….Campania de toamna in SUA a inceput in forta, prin mijloace specifice sec. al XIX-lea. Oare americanii de rand sunt chiar atat de jos la capitolul discernamant ? Speram ca nivelul lor mediu se fie ridicat, cat de cat, de romanii stabiliti in State, dar vad, dimpotriva, ca acestia din urma au fost ,,dizolvati” in ,,supa” (sub)mediocritatii americane.
    …Mai nou, convorbirile domnului Trump ar fi fost (chipurile) interceptate de rusi si chinezi (conform unui articol din ,,seriosul” NYTimes). Replica chineza a fost pe masura: Domnul Trump sa renunte la al sau IPhone si sa-si cumpere un Huawei, dotat cu soft de securitate mai performant. (Z)

    Apreciat de 1 persoană

  2. Nu Valahia , ci Tara Romaneasca .
    In plus de Moldova , aveam in 1915 o a treia provincie , Dobrogea .
    Cu toate eforturile aparatului de propaganda maghiar pe Internet , imi pare rau , romanii nu au numit niciodata marea provincie dintre Carpati si Dunare ” Valahia ” .
    Nici nu s-au numit niciodata ” valahi ” intre ei , nici limba lor ” valaha ” .
    N-am auzit pe nimeni , niciodata , nici pe strabunici , nici pe bunici , spunand : ” am cautat de lucru in Valahia ” sau ” mi-am facut armata in Valahia ” , ” am cumparat vin de la Dragasani , in Valahia ”
    Spuneau sau ” Regat ” sau ” Muntenia ” .
    Numele vechi al provinciei este ” Tara Romaneasca ” .
    PS – veste MARE ! Securistii lui Erbasu ar fi renuntat la contestatia lor care punea bete in roate drumului expres Craiova – Bals , deci avem posibilitatea unui contract semnat pe intreaga portiune Craiova – Slatina .

    Apreciat de 1 persoană

  3. E grav! Medicii de la Spitalul Militar i-au extirpat lui Iohannis zilele de concediu până la alegerile din 2019!

    Preşedintele Klaus Iohannis a suferit, joi, o intervenţie chirurgicală. Klaus Iohannis a fost internat joi la Spitalul Militar, unde a fost operat la umărul stâng. Din proprie iniţiativă, mediciii de la Spitalul Militar i-au extirpat preşedintelui şi zilele de concediu de odihnă rămase pentru anul acesta şi cele aferente anului viitor, fapt considerat de către Ministerul Sănătăţii de o gravitate fără precedent.

    Astfel, până la alegerile prezidenţiale de la anul, Iohannis nu va mai avea ocazia să piardă timpul cu concediile exotice, prin ţări străine, ci se va rezuma la plimbări lungi, de campanie, prin Bucureşti şi prin ţară, în perspectiva scrutinului din toamna lui 2019.
    Saracu Werther

    Apreciază

  4. .” Domnul Lazăr nu a înțeles că partenerii NATO, Schengen și MCV nu mai agrează persoane care au legătură cu fosta/noua securitate? Domnul Lazăr nu a înțeles că în calitate de fost șef al grupului operativ central în baza protocolului SRI-SIE-SIPA-MJ (Valeriu Stoica) este incompatibil să ocupe funcția de procuror general al României în anul 2018?”
    Mai multe la :
    https://soviani.com/2018/10/26/episodul-i-multe-de-ce-uri-judecatori-si-procurori-de-protocol-din-civil-si-penal-fac-scut-sa-l-apere-de-lustratie-pe-augustin-lazar/

    Apreciază

  5. Traian Băsescu denunță public manevrele mafiote ale Olandei asupra Guvernului României: „Filiera Olandeză – eu nu-i spun filieră mafiotă, zice el, care-i unul dintre cei mai mari ….. ! 😉
    Cadenţa evenimentelor : Pe data de 12 Septembrie 2018 ne vizitează intempestiv Mark Rute, Premierul Olandei care vine pentru câteva ore la Bucureşti pentru a da o declaraţie în care spunea că suntem o ţară coruptă, deci NU Schengen.

    Pe 01 Octombrie 2018 în Comisia LIBE a Parlamentrului European, olandezul Frans Timmermans, pulverizează pur şi simplu România printr-un raport despre corupţie şi stat de drept, raport împănat cu destule inadvertenţe

    Pe 22 Octombrie 2018 Raportul Final al Comisiei de la Veneţia vine şi susţine inadvertenţele din raportul Timmermans, ba este chiar la un pas să ceară modificarea Constituţiei . Raportor a fost olandezul Martin Kuijer.

    Pe 26 Octombrie 2018 compania olandeză Damen, suspectată şi anchetată pentru corupţie, se aştepta să primească un contract de 1,6 miliarde euro de la Guvernul României. Decizia a fost amânată până pe 8 Noiembrie 2018.

    Eu nu cred că „prea cinstiţii”, olandezi Mark Rutte, Frans Timmermans şi Martin Kuijer, s-au concertat pentru a face presiuni asupra Guvernului României în perspectiva acordării contractului de 1,6 miliarde euro către firma olandeză Damen, mai ales că aceasta este suspectată şi anchetată pentru corupţie.

    Nu cred nici că fotografiile apărute în presă cu Mark Rutte şi proprietarul Damen au semnificaţie.

    Mă aştept ca „prea cinstiţii” olandezi Mark Rutte şi Frans Timmermans să acuze România de corupţie dacă „penalii ” de la Damen ar primi contractul de 1,6 miliarde euro pentru armată. Dacă vrem în Schengen, eliminăm olandezii „penali” de la Damen”, este mesajul postat de Băsescu pe facebook.

    Apreciat de 2 persoane

  6. Romania campioana coruptiei!

    Oare? Sau nepuatand sa ne remarcam in bien ne straduim sa devemim campionii ablectiei?!

    De prin presa adunate:
    Cea mai mare fraudă din istoria Europei, de după cel de al Doilea Război Mondial a ieșit la iveală. Nu mai puțin de 11 țări au fost fraudate printr-o schemă de evaziune fiscală.
    Suma colosală cu care au fost păgubite statele europene se ridică la 55 de miliarde de euro. Cele mai afectate țări sunt Germania și Franța, relatează Reuters.

    Schema de evaziune fiscală a fost aplicată în 11 ţări: Germania, Franţa, Spania, Italia, Olanda, Danemarca, Belgia, Austria, Finlanda, Norvegia şi Elveţia. Potrivit anchetatorilor, numai fiscul german ar fi fost înşelat cu 30 de miliarde de euro, iar cel francez cu 17 miliarde de euro.
    Participanţii la această schemă încasau rambursarea impozitului pe dividende de mai multe ori pentru același pachet de acțiuni.
    Scandalul a explodat în 2016, când s-a constatat că mai multe bănci germane au profitat deun vid legislativ care permitea simultan mai multor părți să ceară deținerea acelorași acțiuni.

    GERMANI!!!!
    Si nu doar ei :
    Trebuie să fii de o ignoranță abisală despre afaceri europene ca să crezi că România e vreun paradis al spălării de bani (Luxemburg, Malta și City-ul londonez sunt adevăratele paradisuri, nu noi; dovada, acum zece ani deja, Năstase a dat de necaz pentru că a vrut să spele banii mătușii Tamara) sau că România ar fi vreun paradis al favoritismului guvernamental (dovada- Tel Drum face drumuri doar în trei județe și cînd a vrut să ia fonduri europene a dat de bucluc; nici nu concurează la vreo autostradă mare, unde e, în schimb, Vinci, firma cu monopolul parcărilor publice din Franța).

    Ultima oară când am invitat-o pe Monica Macovei la Berlin, i-a îngrozit pe studenții mei, tineri din diferite guverne europene, cu povești despre corupția din Parlamentul European. Două treimi din Comisia Europeană și o treime din Parlament, conform Transparency International, lucrează după ce și-au terminat mandatele în instituții europene la firme din registrul de lobby, pe care le-au reglementat chiar ei.

    Avocata poporului europeană, o irlandeză bravă, a cerut să se facă o comisie de etică pentru investigarea lui José Manuel Barroso. După ce și-a încheiat mandatul, acesta s-a dus să lucreze la Goldman Sachs, firma care a ajutat Grecia și Italia să își camufleze deficitele, de exemplu cele cu calea ferată, îndatorată peste cap, vânzând acțiuni unei firme tot de stat, astfel încât datoriile să devină încasări. Goldman Sachs s-a jurat că nu l-au luat să facă lobby și nici nu va călca pe la Comisie, dar nu peste mult timp l-au surprins unii cu un vicepreședinte al Comisiei, punând lumea la cale. Comisia de etică ne-a anunțat că nu știe unde au greșit, pentru că nu știm ce e integritatea (Curtea de la Luxemburg nepronunțându-se vreodată, în istoria ei, pe această temă spinoasă).

    Guy Verhofstadt e un un campion al profitului din ceea ce la noi ar fi incompatibilități, cine face liste negre la Bruxelles îl pune totdeauna în frunte. Despre Elmar Brok o las pe Monica să vă spună. Parlamentul European se luptă de ani de zile cu OLAF, ca să aibă imunitate aleșii și să nu poată fi percheziționat. De ce ne expunem noi la judecata unui asemenea for, care l-a lăsat pe Berlusconi (șeful președintelui Tajani) să distrugă legislația anticorupție din Italia (scoțând din legi toate articolele care îl priveau pe el, micșorând termenele de prescripție, introducînd praguri la contabilitatea dublă și abuzul în serviciu), care îl lasă pe Alexis Tsipras să elimine procurori șefi anticorupție și să numească șefi de Curte Supremă contra avizului CSM, fără nicio observație, doar pentru că opozițiile lor nu se poartă ca ai noștri?

    Cum e cu putință ca România – care a ajuns aproape la război civil din cauză că am încercat să ne facem ordine în casă – să ia sancțiuni, iar bulgarii, care nu au făcut nimic, să nu aibă nicio problemă?
    Alina Mungiu in Romania (ne)Curata si Bacania Libertina…
    Dragutz?
    Pai sa nu ii scuipi in gura?!( Sefu io personal nu sunt atat de umanist – le-as da ceva de 7,62! sau si mai bine as deschide cu 100 megatone . Sa fie mehr Licht!)

    Si cam subliniat GERMANI.
    Stiti ei e floku ala a carui literatura incepe cu Hotii … Si mai e si zicalea aia „Ein Deutch ein Schweinhund”.
    Ca mai de cateva saptamani doiversi din RFGea se dau de ceasu’ lu’ moartea ca nboi atacam pe Joiannnis cva e neamt si d’aia il gfacem nazist.
    Insa se pare ca nu stiu ca FDGER a cerut si aonbtinut sa fie recunoscut ca continuator al Deutsche Volksgruppe in Rumänien caliate in care a pretins si pbtinut propretatea a nu stiu cator imobile din Romania. Multe melearde.,
    Caci se stie:

    A! Mai este una GUTĂĂăăă rău!
    Dar Rău!

    Acum Nemtia zbiară mai rău ca măgaru , ce mai guiţă ca scroafa castrata gospodareste (adica pe viu) ca vrea sa se interzica motoarele Diesel. Ca prea poluante.
    O intreagfa isterie ecologisto-doicească.
    Totu pornind de la scandalul american ca cand VW a fots prins ca trisa in cel mai germanic mod in ce prveste emisiile de bioxid de carbon. Acu’se pare ca de fapt dacdfa dorea VW putea sa se incadreze in limitele legale .. cu pretul a cativa cai putoare si a unei viteze mai mici .;. si a unui pret ceva mai mare.I nsa au prefwerat sa fie necinstiti (asa cum sta bine germanului !) si sa se laude cu performante „germane” – utiand f convenabil cum mkodelul W203 a fots zis „merge prea des la service” .. si ca aceaisi firma foloseste motoare Reanult pe masinutze anormal de scumpe , cu un design mediocru si o finisare monotona.
    De fapt de la BMW E23 incoa masina germana este moartea pasiunii – ma rog era un SLR McLaren … auuuu! insa productie „comnfidentiala” ….
    Dci ca cam asa – ptr ca nemtoteii au vrut sa fie superiori francezilor au mintit wie ein Schweinhund (как собака) si cand au fost prinsi au zis schomab regulile!
    Adica cateva decenii s-a investit in Diesel .. dintr0o cestie puturoasa biuna ptr tractoare si camioane a iesit o cestie de ma mir (in 67 un 190 D avea 45 cp si 120 km/h, iferior dieselului de pe 404) insa pen ca nemtii nu mai pot ….

    Insa stiti ce e mai tare si mai tare?
    Nemţoteii au fots prinsi cu bixod de carbon. Nu si concurenta.
    v Volkswagen: The scandal explained BBC 10 December 2015
    Volkswagen says 800,000 cars may have false CO2 levels BBC 4 November 2015
    BMW’s X3 diesel model exceeded EU emission norms claims report ibtimes.co 4 November 2015

    Insa azi se face scandal cu emisiile de oxid de azot
    În septembrie 2015 a fost descoperit că producătorul german de maşini, Volkswagen a trişat la testele federale din SUA privind emisiile de dioxid de carbon. Dispozitivul utilizat de companie în cadrul testelor de laborator a permis încălcarea standardelor americane de către 11 milioane de vehicule, deşi acestea produceau emisii cu 40% mai mari decât limita legală.

    În prezent, un studiu realizat de MIT arată că Volkswagen nu este singurul producător de automobile ce a trişat la aceste teste. Conform Phys, studiul arată că, în Europa, 10 companii importante ce produc automobile diesel au vândut, între anii 2000 şi 2015, maşini care generează până la de 16 ori mai multe emisii pe şosea decât în cadrul testelor de laborator. Nivelul încalcă limita legală din Uniunea Europeană.
    Studiul s-a axat pe emisiile de oxizi de azot sau NOx, un tip de gaz produs de arderea motorinei. Atunci când gazul oxidează şi reacţionează cu amoniacul din atmosferă formează particule fine ce pot fi transmise pe distanţe mari. Atunci când sunt inhalate, pot rămâne în plămâni de unde produc diverse probleme respiratorii.
    În cadrul studiului, specialiştii au analizat nivelul de NOx emis de către maşinile produse de 10 companii în momentul în care se află pe şosea. Cele 10 campanii studiate de specialiştii MIT sunt: Volskwagen, Renault, Peugeot-Citroen, Fiat, Ford, General Motors, BMW, Daimler, Toyota şi Hyundai. Împreună, aceste companii au produs 90% din numărul total de maşini diesel vândute între anii 2000-2015 în toate cele 28 de state membre UE din prezent, dar şi în Norvegia şi Elveţia.

    ??!!! Adica nemtii is prinsim ca triseaza la biozid de carbon . Si ei paltesc sa se arate ca emisile de onxid e azot …..

    Pia daca aste este cinste … ne intoarcem la vroba aia a lu Tudose :„Iertaţi-mă, dar Terente era copil pe lângă voi! Chiar era băiat bun“

    Apreciat de 5 persoane

  7. Pe 26-27 Octombrie s-a împlinit ”majoratul” Consiliului Mondial Român, adică 18 ani de când s-au pus bazele organizației, devenită cea mai ”vârstnică” și continuă organizație românească cu caracter global. Acum, ajuns la maturitate, CMR își dezvoltă rețeaua de filiale începând din Basarabia până în Portugalia, dar cu precădere filialele regionale ale Reprezentanței CMR-România.

    Profitând că nu se vestește niciun uragan, îmi permit și eu o vacanță plecând într-o scurtă croazieră de 8 zile prin Caraibe: Puerto Rico, St.Kits și Nevis, Curacao, Aruba și St. Maarten-St. Martin. Se pare că în St. Maarten (partea olandeză) și Puerto Rico mai sunt vizibile din plin ravagiile uraganului trecut și orice turist aduce o contribuție deloc neglijabilă zonelor în nevoie.

    Vă las cu bine, urmând să revin în prima săptămână a lui Noiembrie ca cititor al blogului domnului Adrian Năstase. Sper ca până atunci, lucrurile să nu se degradeze mai mult în România.

    Apreciat de 2 persoane

    • Noi nu avem unde pleca pentru ca statiunile noastre montane sunt invadate de ursi bruni , cei mai mari pradatori din Europa , care iau la fuga cetatenii pe strada in plina statiune – ca la Sovata si Tusnad , si se asteapta ca un cetatean sa fie sau ucis , sau grav ranit , pentru o inverventie ” tintita ” DOAR asupra ursului in cauza .
      Iar daca populatia innebunita incearca sa-si faca singura dreptate , procurorii Statului Securist fac ” dosare penale ” .
      Vacanta placuta !

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.