A murit un membru fondator al Fundatiei Europene Titulescu – Jean D’Ormesson

A murit, saptamana aceasta, o mare personalitate franceza si un mare prieten al Romaniei, membru fondator al Fundatiei Europene Titulescu – Jean D”Ormesson.  In martie, anul trecut, cand am sarbatorit 25 de ani de la infiintarea Fundatiei, s-a scuzat ca nu poate calatori, la cei peste 90 de ani pe care ii avea atunci. Am citit, cu acel prilej,  in cadrul adunarii festive, mesajul emotionant pe care mi l-a transmis. A fost unul dintre cei care l-au cunoscut personal pe Titulescu iar tatal sau a fost, pentru o perioada, ambasador in Romania. Copil fiind, in anii ’30, D’Ormesson si-a insotit familia in Romania, tara pe care a iubit-o apoi si de departe.

L-am intalnit in multe randuri. Cea mai emotionanta intalnire a fost insa la Paris, la sediul Unesco, cu ocazia unui simpozion despre Titulescu, unde am participat impreuna. Imi face placere sa reiau un articol al unui alt mare disparut – Dan Haulica – publicat in „Romania literara”, in 6 iulie 2012, in care este relatat si un moment semnificativ de la acel eveniment. Acel articol, intitulat „Visul lui Adrian ” a reprezentat una dintre mangaierile, putine, de dupa condamnarea mea de la sfarsitul lunii iunie, in anul  2012. Se implinesc deja cinci ani de atunci…

M-am bucurat sa recitesc  aceste randuri scrise de Dan Haulica si, in felul acesta,  si  un omagiu postum lui Jean d’Ormesson. Adaug articolul din „Romania literara” de atunci:

 

„AIte fulguratii imi asediaza, iata, memoria,

cind invoc spectre durabil tinere,

iscate de geniul

pictorului neerlandez…

O stranie meteorologie dicteaza spiritelor sa se incinga fara de masura, scuturate de izbucniri unde nesabuinta isi da liber friu, injositoare ca orice abuz ireparabil. Un literat american, propotipul personajului ce susjine cunoscutul roman Herzog, al lui Saul Bellow, credea ca s-ar putea vorbi – precara inventie ! – despre o „critica de vara”.

Fierbinteala care chicoteste si suduie tot mai vehement agresiva, in zilele acestea, revarsind asupra publicului sumbre urdori de complotism inverosimil, n-are insa de a face cu vreo varietate critica. E, vai, doar un prilej de jalnice defulari, dezonorind o tara si niste rosturi legitime de civilizajie.

Daca ne parvin si la distanta, grimasele care se cred istete, pentru ca inchipuie happening-uri sinistre la Televiziune, nici un om de bine nu adasta senin atingerea lor imunda. Ne ratasam, dimpotriva, in chip firesc, unor ratiuni de existenta care ne dau dreptul sa respiram un aer mai presus de acela al golaniilor fara de noima si fara de scuza.

Intr-o atare dispozitie, mi-a rasarit sub priviri, la un ceas tirziu de noapte, sub sigla unui ecran respectabil, – era Arte -, un titlu aducind o coincidentta si un declic neasteptat. Venea, acest Adrians Traum, Visul lui Adrian, dupa o zi naclaita in comentarii insuportabil stupide, pe marginea unui accident grav care ar fi trebuit sa suscite macar o conventionala decenta. Imi ajungeau la Paris, desuchiate, ecouri de cosmar mediatic, simteam nevoia sa-i cer o lamurire profesorului I. Lascar, specialistul de larga notorietate, caruia ii port o vie pretuire, – el mi-a confirmat, sobru si cert, ca interventia chirurgicala evitase deznodamintul letal, in cazul lui Adrian Nastase. Bine inteles, nu asteptam vreo dezlegare miraculoasa, pe calea undelor, la o situate umana astfel angoasanta, filmul care ni se oferea, datorat unui regizor si scenarist german, Manuel Fena isi avea coordonate precise in lumea baletului, – reportajul sau, nu lipsit de un fior fictional, urmarea eficient impletirea de truda si speranta, implicata, fara duiosii parazitare, in insasi progresiunea talentului. De ce, totusi, acest hazard scojindu-ne in fata zveltetea de pasare inalt cautatoare, a unui copilandru longilin si rasat, mi-a aparut ca o potrivire cu tilc reconfortant? Pentru ca, iesit dintr-un mediu modest, dintr-un parinte deceptionat ca pruncul nu va fi nicicind curios de mecanica si bricoleur, acest Adrian isi planeaza fericit sufletul in dinamica optiunii sale, in supletea ei inteligenta. Bucuria trudei, sincer gratioasa, ii cucereste pe cei din jur, oricit ar fi croiti pe alt tipar, adolescentul ii metamorfozeaza cordial, devin doritori si mindri sa priceapa. O ambitie a saltului salubru, puterea contagioasa de a indrazni respira acolo si din ambianta fizica a scolii de Balet a Operei berlineze. Te crezi, pentru o clipa, in armonia arhitecturala conceputa cindva de Rossi, proprie edificiului faimos de la Sankt-Petersburg. Gorne, pe numele sau de familie, nicicum arogant, baiatul are un profil increzator si tandru. I-am detectat un aer pe care l-as fi asemuit cu acela visator, ingindurat, al portretelor rembrandtiene infatisindu-l pe Titus, feciorul prea repede smuls de moarte.

Dar alte fulguratii imi asediaza, iata, memoria, cind invoc spectre durabil tinere, iscate de geniul pictorului neerlandez… si, cu ele, prelungire bufona, cite o intimpinare inregistrata printre noi, in mizga ignorantei crase in care se complac dirz, nu o data, condeie de inchizitori benevoli. Unuia, invitat sa se impartaseasca de visu din felurimea stampelor si vechilor harti alcatuind obiectul ostenelilor lui A Nastase, colectionarul ii semnaleaza o piesa de aspect rembrandtian, care nu-i decit o copie. „Deh, stim noi?”, face banuielnic energumenul, ca si cum ar fi descoperit, el, vigilent, un viclesug ce trebuie dat la iveala.

O raspundere lucida fata de fenomenul artistic 1-a insotit mereu pe Adrian Nastase, in peregrinari ale demnitarului, de-a lungul meridianelor, ca si in nemijlocirea indatoririlor sale intre granite romanesti. Isi impunea sa fie prezent, la sarbatori ale vietii expozitionale, nu-si ascundea solidaritatea afectuoasa in roata de imagini izbutind a forma o surpriza notabila, un ansamblu luxuriant, precum Variatiunile lui Alin Gheorghiu, pornite de la Arcimboldo. Fara impulsul sau tenace, n-ar fi luat fiinta Muzeul National de Arta Contemporana, sabotat de indigenta unor minti lamentabile. „Sa plateasca domnul prim-ministru, eu n-am banil”-se proptea cu nerusinare cate un contabil obtuz.

Azi inca, in tristul shabbat, aprig dezlantuit in jurul lui A. Nastase, nu se pot absolvi pulsiuni vindicative, complexul lor aduna, colcaind, orbire si invidie feroce.

Neindoielnic, oricarui ochi exersat in aprecierea competentelor, la scara internationala, i se vadea lesne, abordindu-l pe A. Nastase, un anume nivel intelectual care actiona in favoarea acestui compatriot al nostru si, consecvent, in favoarea tarii insasi, de el reprezentata. Nu uit, cind, proaspat numit ambasador la UNESCO, in 1990, am pus in lucru un proiect ce ne era scump, un Omagiu solemn lui N. Titulescu, articulind un manunchi de stralucite contributii, de la Directorul general, Federico Mayor, la eminenti juristi si scriitori, Jean D’Ormesson, de pilda, nu uit figura deplin fiabila, demna de prompte, apasate elogii, pe care si-a conturat-o atunci, in acel adevarat areopag al ideilor, tinarul ministru de Externe, Adrian Nastase. „Daca Romania are azi ministri de asemenea clasa, inseamna ca s-a schimbat ceva radical in tara dumneavoastra” – nu incetau sa ne felicite buni cunoscatori ai politicii europene.

De aici, perspectiva de profunda comprehensiune pe care el a pus-o in relatiile simetrice dintre institutii, sustrase astfel simplelor conveniente, ridicate in aura unui potential spiritual care obliga si inspira. Ca presedinte al Adunarii Nationale, de exemplu, a instalat raporturi radios comunicative, veritabile punti pentru viitorime, in directia omologului sau francez, Philippe Seguin. Si personajul detinea o reputatie originala, temut si totodata respectat de catre adversarii politici – presedintele Mitterrand, cu ocazia dezbaterii decisive privind Tratatul de la Maastricht, il preferase ca interlocutor tuturor tenorilor dreptei. In conditiile vizitei oficiale intreprinse de Philippe Seguin la Bucuresti, ca si in alte imprejurari exigente, compatriotul nostru desfasura initiative de amfitrion rafinat care nu i-ar fi displacut lui N. Titulescu. Si punea in slujba cordialitatii sale, imi amintesc, ceea ce francezii lauda cind vorbesc despre o inefabila „voix de charme”. Nimic nu semana, de altminteri, in acele zile, cu un protocol intepenit, nici ceremonia pe care, ca presedinte al Uniunii Latine, o imaginasem intru lansarea cartii lui Seguin, pledind pentru Napoleon III, cuprinzind un adaos in versiunea romana, despre legaturile benefice ale istoriei noastre cu Imparatul Nationalitatilor; si nici expozitia de efect fulgurant despre ecuatia creatoare Franta-Romania, al carei merit le revenea in mare parte pictorilor Ion Nicodim si Paul Gherasim. Gindisem vizita la Muzeu drept moment al unei culminatii festive, acel dialog pictural, modulind fara echivoc soarta noastra adinca, ilumina insesi rezervele de suflet pe care Romania e chemata sa le probeze: nu sub speta unui standing al conformitatii globalizante, ci drept dovada a unei calme, organice aptitudini de a rosti laolalta, persuasiv, generalitatea si particularul. Accentul fratern pe care ilustrul oaspete il gasise cind ni se adresa, raspunzind unor revelatii mai presus de circumstantial, lua in seama, vibrant, tocmai efortul nostru de a inalta semnificativ Romania.

In filmul de care nu ma pot desprinde, un accident osteologic ameninta ascensiunea stralucita careia ii era sortit tinarul talent. Operatia ce urmeaza, afectind tempo-ul prodigios al unei atare formatii, adolescentul o indura brav, sprijinit de sfaturi sagace – „sa nu te gindesti la ea, sa nu te fixezi in obisnuinta durerii”. Si cineastul o trateaza cu o casta seriozitate, fara a ocoli aspectele bataliei tehnice pentru recuperare: „un demi-plie, ca test pentru starea piciorului operat!”. Servitutea aceasta involuntara il va desparti, pina la urma, de cariera pe care i-o rezerva baletul clasic. Antrenor totusi, excelent, al unui colectiv ce evolueaza superb, se va simti neabatut in daruirea lui generoasa. Peste contrarietati si umbre, determinismul lui launtric se identifica viteaz cu acest ultim indemn – al sau, al nostru: „ Tiens bon! Nu renunta! Rezista!” Suna, in film, ca o pecete nobila pe un destin, indelebil tribut adus datoriei de a nu ceda adversitatilor.

Asa il citeam, „Visul lui Adrian”, cind pelicula parasea ecranul. Chiar asaltat de nevointa si frint intre loviri amarnice, un atare mesaj de umanitate iti raminea aproape. Se intimpla la 22 iunie, solstitial ne aflam sub semnul unei stiute aniversari, a celuilalt Adrian, – pe numele lui public, prim-ministrul Adrian Nastase. ■”

14 gânduri despre “A murit un membru fondator al Fundatiei Europene Titulescu – Jean D’Ormesson

  1. Din nou Jean d’Ormesson , asa cum marturisea anul acesta in Le Figaro : ” ce faceam la 11 ani ” .
    ” Eram in Romania unde tatal meu , André d’Ormesson , reprezenta Franta . Cand Frontul Popular a preluat puterea ( 1936 ) Leon Blum l-a numit pe tatal meu ambasadorul Frantei la Rio de Janeiro .
    In vara lui 1936 familia mea a lasat deci ROMANIA , iernile ei reci , lupii si lungile traversari in sanie ?! pentru a ajunge la Rio in caldura carnavalului .
    Invatasem romana , am inceput sa studiez portugheza , doua limbi latine care nu sunt atat de indepartate una de alta . Pentru mine nu era dureroasa plecarea pentru ca aveam putini prieteni , luam cursuri acasa cu mama , care m-a invatat totul prin cursul Hattemer prin corespondenta . Romania era intr-o situatie dificila , amenintata de Germania lui Hitler si URSS -ul lui Stalin .”

    Apreciat de 2 persoane

  2. Dumnezeu să-l odihnească în pace! A fost o persoană obiectivă, de vreme ce a reușit să facă aprecieri pozitive la adresa dumneavoastră.
    Cât despre Nicolae Titulescu (o spun pentru cei care nu recunosc că și monarhia, prin reprezentanții ei, a înlăturat unele valori ale acestui popor), acesta a fost îndepărtat din toate funcțiile oficiale și obligat să se exileze de însuși Regele Carol II. Nicolae Titulescu a făcut pentru țara lui ceea ce n-au făcut toți cei patru regi la un loc, pentru România!

    Apreciat de 1 persoană

    • @Oscar Wilde: ” Nicolae Titulescu a făcut pentru țara lui ceea ce n-au făcut toți cei patru regi la un loc, pentru România!”

      Pentru cei care nu știu, poate puteți spuneți ce a făcut? Cu subiect și predicat. Pentru România, nu pentru Rusia și nici pentru Africa.

      Oricum, eu, ca neștiutor, afară de faptul că a fost păpușa lui Litvinov și că a promovat pe plan internațional ceeace astăzi se numește progresism, nu prea știu să fi făcut ”ceea ce n-au făcut toți cei patru regi la un loc, pentru România!”.

      Sigur, orice popor are nevoie de personalităși la care să se refere. În lipsă de altceva, pe Titulescu ni l-am ales ca reper, dar mi se pare că a-l numi ”eroul eroilor” depășește niște limite.

      Și, a propos, tocmai pierderea lui Titulescu i-a determinat pe sovietici să adopte un ton agresiv împotriva noastră,, după ce au obținut din partea României, prin Titulescu, tot ce-au vrut fără să recunoască Basarabia ca parte a României, acesta fiind principalul scop al politicii noastre externe al acelui moment. Ar trebui să fie și al momentului actual, dar cu o asemenea clasă politică …

      Apreciază

  3. Cam asa lupta psd cu abuzurile si cu statul politienesc : dandu-le puteri sporite si mai multi bani !!! Pe de alta parte , sistemul se foloseste de ” prosti definitivi ” ca si Carmen Dan sau Mihai Tudose care habar n-au pe ce lume traiesc si care au trecut prin viata ca rata prin apa .
    Vai de capul nostru cu astfel de imbecili la putere …

    https://www.antena3.ro/actualitate/social/ministrul-carmen-dan-vrem-puteri-mai-mari-pentru-politisti-luni-punem-legea-in-dezbaterea-445880.html

    https://www.antena3.ro/actualitate/cati-bani-primeste-sri-in-plus-pentru-2018-mircea-badea-bai-nene-suntem-bolnavi-la-cap-445486.html

    Apreciază

  4. Dacă la ei e aşa, vă daţi seama ce va fi la noi ?! :mrgreen:

    Bine ați venit la Hole Hell (Fundul Iadului), care este Bruxelles
    de Drieu Godefridi
    9 decembrie 2017 la ora 5:00
    https://www.gatestoneinstitute.org/11468/brussels-hell

    Numai în ultima lună în Bruxelles au existat trei izbucniri separate de revolte și jafuri la scară mare.

    Dacă pătrundeți în norul gros de indignare profesională pentru a examina realitatea „capitalei Europei”, ceea ce vedeți în multe privințe este de fapt o gaură de gheață, una în care socialismul, islamismul, revoltele și jafurile sunt noul normal.

    Cand candidatul de atunci, Donald Trump, a remarcat in ianuarie 2016 ca, datorita imigratiei in masa, Bruxellesul se transforma intr-o gaura de iad, politicienii belgieni si europeni au prezentat un front unit la baricadele (mass-media): Cum indraznesti sa spuna asa ceva? Bruxelles, capitala Uniunii Europene, chintesenta lumii post-moderne, avangarda viitoarei „civilizatii globale”, o gaura a iadului? Desigur, asimilarea noilor veniți nu este întotdeauna ușoară și poate fi dificilă uneori, dar niciodată nu au deranjat, : Trumau sous ei l este un bufon și, oricum, are șanse zero să se aleagă. Astfel au fost gândurile velor de la New York Times International Edition și observatori obișnuiți ai CNN International.

    Cu toate acestea, Donald Trump, în stilul său inconfundabil, îa avut dreptate: Bruxellesul coboară rapid în haos și anarhie. Exact două luni după acest Trumpism dramatic, Bruxellesul a fost eviscerat de un atac terorist islamic care a lăsat 32 de morți. Și acesta a fost doar vârful aisbergului monstruos care a fost construit în peste trei decenii de imigrație în masă și nebunie socialistă.

    Numai în ultima lună în Bruxelles au existat trei izbucniri separate de revolte și jafuri la scară mare.

    Mai întâi a fost calificarea echipei marocane la Cupa Mondială de fotbal: între 300 și 500 de „tineri” de origine străină au ieșit pe străzile din Bruxelles pentru a „sărbători” evenimentul în felul lor, jefuind zeci de magazine în istoric centrul Bruxelles-ului, care a făcut rău în liniile pustiite ale „capitalei civilizației” și, în timpul revoltei , a rănit 22 de ofițeri de poliție.

    Poliția de revoltă, susținută de un tun de apă, încearcă să împingă înapoi la 12 aprilie în centrul Bruxelles-ului, Belgia. sute de „tineri” de origine străină au „sărbătorit” calificarea la Cupa Mondială a echipei de fotbal a Marocului prin revolte și rănire a ofițerilor de poliție. (Imagine sursă: Ruptly video screenshot)
    Trei zile mai târziu, un star de muzică rap socială, numit „Vargasss 92”, cetățean francez de origine străină, a decis să organizeze o altă „sărbătoare” neautorizată în centrul Bruxelles-ului, care sa transformat repede într-o altă revoltă. Din nou, magazinele au fost distruse și oamenii au fost agresați nu pentru alt motiv decât că se află într-un loc greșit la momentul nepotrivit. Videoclipurile scurte ale evenimentului au fost difuzate pe rețelele sociale, arătând lumii (și belgienei) adevărata față a Bruxelles-ului, fără a fi făcută de politicieni. Nu e de mirare că elita politică europeană urăște social media din adâncul inimii lor; ei preferă igienizate (și, în ambele Franța și francofonă Belgia , puternic subvenționate) presa tradițională.

    În cele din urmă, pe 25 noiembrie, autoritățile socialiste responsabile de orașul Bruxelles au avut ideea luminată de autorizare a unei demonstrații împotriva sclaviei în Libia, care a coborât repede în încă o revoltă: magazine au fost distruse, mașini focuite, 71 persoane arestate.

    Această nelegiuire, cu nici măcar cea mai îndepărtată justificare politică, este noul normal în Bruxelles. Politicienii nu le place acest lucru, care este rezultatul eșecului lor lamentabil, dar este totuși un fapt masiv și inevitabil. Noul Bruxelles se caracterizează prin revolte și jafuri de către persoane de origine străină, precum și de prezența militară înarmată în prezent pe străzile din Bruxelles, în vigoare începând cu 22 martie 2016, ziua în care islamistii europeni au ucis 32 de persoane și au rănit 340 de persoane în cel mai rău atac terorist din Belgia.

    S-ar putea să ne întrebăm de ce acești soldați belgieni care patrulează pe străzi nu fac nimic pentru a opri recalcitranţii. Din simplul motiv că este în afara domeniului lor de competență; dacă un soldat ar fi rănit într-adevăr un răufăcător, probabil că ar fi fost linşat public, pedepsit de mass-media, pus în judecată și pedepsit !!
    Ar fi amuzant dacă nu ar fi atât de grav.. După primele două revolte recente, televiziunea de stat belgiană (RTBF) a organizat o dezbatere cu politicienii și experții din Bruxelles. Printre participanți a fost senatorul Alain Destexhe, din Mișcarea reformistă de centru-dreapta (partidul prim-ministrului belgian).

    Destexhe este o figură interesantă în politica belgiană. În Belgia, vorbind în limbile franceză, el a fost printre puțini care au spus public că imigrația pe care belgienii în masă le provoacă este nesustenabilă, că islamul nu poate fi o religie atât de pașnică și că clasele de școală în care 90% dintre copii sunt de origine străină, care nu vorbesc în limba franceză sau olandeză acasă, nu sunt o rețetă pentru succes. Asemenea poate fi considerată ca dată într-o mare parte a lumii occidentale, însă în partea de limbă franceză din Belgia, puternic influențată de viziunea franceză asupra lumii, el a fost considerat drept, extremist, rasist, sau de stânga .În timpul acestei dezbateri, Destexhe a încercat să-și spună punctul de vedere – că există o legătură între neintegrarea multor oameni de origine străină în Bruxelles și deceniul înalt de imigrare – moderatorul a strigat literalmente la el că „Migrația nu este obiectul, domnule Destexhe! MIGRAȚIA NU ESTE SUBIECTUL, STOP!”, Înainte de a da cuvântul unui „poet slam”, o tânără care a explicat că problema era că femeile purtând voalul islamic nu se simt binevenite în Bruxelles. Publicul a fost apoi instruit să o aplaude. De asemenea, pe scenă a fost un politician al Partidului Verde care a afirmat că „nimeni nu știe originea manifestanţilor”.

    Imaginea nu ar fi completă fără a menționa că chiar în noaptea în care a început prima revoltă, 11 noiembrie, o asociație numită MRAX (Mouvement contre racisme, l’antisemitisme et la xénophobie) a publicat pe pagina sa de Facebook un apel de a raporta orice caz „provocare de poliție” sau „violență polițienească”. Rezultatele revoltei? 22 ofițeri de poliție rănit, arestări zero. MRAX nu este doar o mulțime de simpatizanți de stânga islamici, ci sunt finanțați în mare măsură de contribuabili. Sunt și mișcările din dreapta finanțate de contribuabili? Pur și simplu: Nu. La Bruxelles, rata șomajului este de 16,9% uimitoare, 90% dintre cei care au o bunăstare au origini străine și, deși taxelesunt printre cele mai înalte din lume, coşul zilnic al omului de rând este mult prea sărac. Un instantaneu trist al unui alt eșec socialist european.

    Dar există speranță. Bruxelles nu este doar Molenbeek și revolte, are o tradiție fermă a antreprenoriatului, iar guvernul federal belgian, în special componenta sa flamandă, este extrem de conștient de provocările cu care se confruntă. Dar nimic nu se va schimba dacă oamenii nu recunosc că, în multe privințe, Bruxellesul, din orașul opulente conservator și „burghez” pe care acum 25 de ani l-au transformat într-o gaură de iad.

    În mod ironic, ceea ce Bruxelles are nevoie în mod evident este un alt Donald Trump.

    Drieu Godefridi, autor belgian clasic-liberal, este fondatorul Institutului Hayek din Bruxelles. Are un doctorat în filosofie de la Sorbona din Paris și conduce și investiții în companii europene.

    Apreciază

  5. Inconfundabilul Dan Hăulică :
    „…– reportajul sau, nu lipsit de un fior fictional, urmarea eficient impletirea de truda si speranta, implicata, fara duiosii parazitare, in insasi progresiunea talentului. De ce, totusi, acest hazard scojindu-ne in fata zveltetea de pasare inalt cautatoare, a unui copilandru longilin si rasat, mi-a aparut ca o potrivire cu tilc reconfortant? Pentru ca, iesit dintr-un mediu modest, dintr-un parinte deceptionat ca pruncul nu va fi nicicind curios de mecanica si bricoleur, acest Adrian isi planeaza fericit sufletul in dinamica optiunii sale, in supletea ei inteligenta. Bucuria trudei, sincer gratioasa, ii cucereste pe cei din jur, oricit ar fi croiti pe alt tipar, adolescentul ii metamorfozeaza cordial, devin doritori si mindri sa priceapa. O ambitie a saltului salubru, puterea contagioasa de a indrazni respira acolo…” , sau :
    Dar alte fulguratii imi asediaza, iata, memoria, cind invoc spectre durabil tinere, iscate de geniul pictorului neerlandez… si, cu ele, prelungire bufona, cite o intimpinare inregistrata printre noi, in mizga ignorantei crase in care se complac dirz, nu o data, condeie de inchizitori benevoli. ” Şi :
    „Gindisem vizita la Muzeu drept moment al unei culminatii festive, acel dialog pictural, modulind fara echivoc soarta noastra adinca, ilumina insesi rezervele de suflet pe care Romania e chemata sa le probeze: nu sub speta unui standing al conformitatii globalizante, ci drept dovada a unei calme, organice aptitudini de a rosti laolalta, persuasiv, generalitatea si particularul. Accentul fratern pe care ilustrul oaspete il gasise cind ni se adresa, raspunzind unor revelatii mai presus de circumstantial, lua in seama, vibrant, tocmai efortul nostru de a inalta semnificativ Romania.”
    „Peste contrarietati si umbre, determinismul lui launtric se identifica viteaz cu acest ultim indemn – al sau, al nostru: „ Tiens bon! Nu renunta! Rezista!” Suna, in film, ca o pecete nobila pe un destin, indelebil tribut adus datoriei de a nu ceda adversitatilor”
    P.S.
    Din păcate „Arte”, nu mai este ce-a fost……

    Apreciază

  6. Lazar, Augustin: „«Procurorii din DNA sunt hărţuiţi prin campanii media, prin chemarea în faţa unor comisii speciale». Dar acolo cine îi convoacă? Nişte inculpaţi de rang înalt, care vor ca discuţiile să aibă loc în alt mediu în afară de cel judiciar. ”

    Deci, comisa parlamentara formata din parlamentari si de la putere si de la opozitie sunt, en gross, conform Procurorului General „niste inculpati de rang inalt”. A cita oara se descalifica in acest mod dramatic? Si a cita oara Presedintele trece cu vederea ca cel pe care l-a numit in fruntea procurorilor ii catalogheaza pe parlamentari ca „inculpati de rang inalt”, desi acestia nu sunt condamnati sau urmariti penal?

    Mai e ceva de comentat?

    Apropo de lectia chineza si experimentul romanesc: daca institutiile nu colaboreaza loial, conform statului de drept, pe cetateni cine ii reprezinta si cine ii apara, chiar daca sunt alesi? Atmosfera asta de vendetta politica cu acordul tacit al Presedintelui nu are cum sa aduca unitate la 100 de ani de la Marea Unire. Suntem inca intr-o mare DezUnire, care nu poate sa ajute cu dezvoltarea pe care si-o doresc romanii.

    http://www.mediafax.ro/social/procurorul-general-augustin-lazar-atac-dur-la-adresa-celor-care-ii-cheama-pe-procurori-la-audieri-niste-inculpati-de-rang-inalt-vor-ca-discutiile-sa-aiba-loc-in-alt-mediu-in-afara-de-cel-judiciar-16847119

    Apreciat de 1 persoană

    • Iată cine sunt „inculpații de rang înalt”: Dorel Căprar, Mihai Weber, Mihai Fifor, Eugen Nicolicea, Oana Florea, Liviu Pleșoianu, Adrian Țuțuianu, Vasile Varga, Cezar Preda, Daniel Fenechiu, Mihai Goțiu, Edward Dîrcă, Steluța Cătăniciu, Robert Turcescu, Antal Istvan.
      Pe lângă faptul că aceștia nu sunt deloc inculpați, chiar dacă ar fi, inculpat nu înseamnă automat vinovat.
      Sau, în statul nostru „de drept”, înseamnă?

      Apreciază

  7. Ca prezenţă mediatică, Jean d’Ormesson s-a remarcat – în ciuda unor idei progresiste – mai degrabă ca reprezentant al intelectualităţii de dreapta, de fapt a marii burghezii căreia îi şi aparţinea atât prin origine (descendent al unei familii care făcea parte încă din sec. XVI din aşa-numita nobilime de robă – recrutată din rândul înalţilor demnitari regali ) cât şi prin căsătoria cu fiica cea mică a industriaşului elveţian Ferdinand Béghin, magnat al zahărului, hârtiei şi al presei (deţinea inclusiv ziarul Le Figaro, de unde şi cariera lui d’Omersson la această publicaţie care l-a consacrat). Opiniile politice exprimate în articolele şi campaniile sale de presă, dispreţul manifestat faţă de «libertatea viciată» a oamenilor simpli, îi aduc cuvinte dure din partea lui Jean Ferrat – unul dintre marii autori, compozitori şi interpreţi francezi de şansonete. În 1976, Jean d’Omersson face presiuni pentru ca «Un air de liberté» să nu fie difuzat şi cere chiar ca titlul să fie interzis : inutil, cântecul devine un şlagăr popular şi, peste decenii, însuşi d’Ormesson este obligat să recunoască succesul şansonetei care-i imortalizează numele.

    În plan literar, romanele lui Jean d’Ormesson, răsplătite cu premii prestigioase, depăşesc convenţiile genului romanesc – chiar şi cele cu tentă autobiografică – şi se înscriu în categoria eseurilor istorico-filozofice. Din perspectiva unui membru al «establishment»-ului francez şi european, d’Ormesson meditează asupra timpului, a evoluţiei mentalităţilor, a dragostei, sau a destinului ce nu poate fi controlat. Şi într-adevăr, Jean d’Ormesson declarase în 1963, cu ocazia deceselor aproape simultane ale lui Édith Piaf şi Jean Cocteau, că este preferabil pentru un scriitor să nu moară în acelaşi timp cu un cântăreţ pentru a nu fi eclipsat. Iată însă că soarta i-a hărăzit să plece spre ceea ce cu toţii sperăm că este o lume mai bună şi mai dreaptă împreună cu o altă mare vedetă, Johnny Halliday. Numai că niciunul nu l-a putut umbri pe celălalt : Bruno Frappat, un mare jurnalist, deplângea zilele acestea dispariţia «a două mari voci ale Franţei». Două voci nemuritoare, unice şi complexe, ce s-au exprimat în registre diferite pentru a apăra diversitatea culturală a Franţei în faţa mondializării şi a uniformizării spirituale.

    Apreciat de 1 persoană

  8. DESPĂRȚIREA DE JEAN D’ ORMESSON

    Când ne-am despărțit de Silvia Kerim ați scris, domnule profesor, de neuitat pentru mine, că „…a plecat în lumea pe care a avut grijă să și-o construiască din timp…”. Am ținut minte aceste cuvinte, pentru că nu știu să fi auzit vreodată un epitaf mai frumos. Jean D’ Ormesson a avut grijă și el să-și construiască pentru retragere, un imperiu, iar „GLORIA IMPERIULUI” său de nimeni nu a fost tăgăduită.

    Pe prima pagină a „GLORIEI IMPERIULUI” , unul dintre cele patru MOTTO-uri alese de autor , toate spunând, cu cuvinte diferite, același lucru, este acesta: „Istoria e un roman care a fost, romanul e istoria așa cum ar fi putut să fie” . Imperiul lui Jean D’ Ormesson, descris cu atâta minuțiozitate, e un imperiu care-ar fi putut să fie…

    Și tot pe această primă pagină, autorul face o dedicație care se încheie așa :

    „ celor pe care-i iubesc- și chiar celorlalți ” …

    Să mai spun că acest tip de generozitate caldă vine dintr-o altă lume , care sporește dincolo , în gloriosul Imperiu, pe măsură ce se tot împuținează aici?

    Apreciat de 3 persoane

  9. TCF 19
    Folosind simbolistica “criticii de vară” de la începutul « visului… », cred ca de fapt , la nivel public, ne aflăm după 1990 în situația unor necesare « laudatio dedicate iernii »….Nu cred că acel context post-decembrist ce a făcut « spiritelor să se încingă fără de măsură, scuturate de izbucniri unde nesăbuinţa îşi dă liber frîu, înjositoare ca orice abuz ireparabil », context perpetuu însoțitor al neputinței sociale românești, e cu ceva mai malign decât « iarna totală » din sufletele celor care ar trebui « să vină cu egalarea »…, în sensul în care cred că trendul de creștere socială este complet neglijat. E drept, există o reflexivitate pernicoasa aici, e neglijat deoarece toți trebuie să facem față descreșterii vizate de Dan Hăulica, căreia suntem nevoiți să i ne dedicăm total, altfel, vorba lui Mircea Dinescu, « ne calcă mașina salvarii »…. Un astfel de dialog însă pare a prevestii zorii….
    P.S. Saul Below a fost impresionat de « Coliba unchiului Tom ». Și pentru mine a reprezentat o lectura miraculoasă în copilarie….Până când nu am citit în « Jurnalul de la Păltiniș » de nedumerirea lui Noica privitoare la « morala infinitaă» a lui Albert Schweitzer ( ceva, cumva, limitativ, de genul – într-o formulare transcrisă din memorie-, « ar trebui să ne intereseze și destinul gâzelor ? »…. ) nu mi-am pus problema vreunei precarități aici…..Iată însă că Dan Hăulică a de-limitat si limitarea nicasiana !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.