Dezbatere la FET: Alegerile prezidentiale din SUA

Fundația Europeană Titulescu organizează marți, 15 noiembrie a.c., începând cu ora 16.00 dezbaterea pe tema alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii.

Invitați speciali:

Mihail IONESCU, director al Institutului pentru studii politice de apărare și istorie militară
Conf.univ.dr. Iulian FOTA
Alex ȘERBAN, Senior Partner „Serban&Musneci Associates”
Florin LUCA – Secretar General FET
Moderator: prof.univ.dr. Adrian NĂSTASE, președintele FET.

Evenimentul va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff, nr. 47, sector 1, București.

31 de gânduri despre “Dezbatere la FET: Alegerile prezidentiale din SUA

  1. Noi ne alegem cu dezbaterile, americanii cu alesul lor, cu protestele care vor constitui şi un model pentru românaşii noştri, după alegeri, dacă nu vor câştiga soriştii ( eu am scris pe blogul meu despre Strada o nouă instituţie. Secvenţe), iar Mapamondul se va alege, probabil, cu mai multe focare de râzboi, care vor determina declanşarea unui alt Război Mondial. Sper să nu fiu Casandra!

    Apreciază

  2. Nu cred ca este posibila o dezbatere obiectiva si nici nu cred ca vor fi aratate si discutate motivele reale ale rezultatului electoral: de povesti de acoperire cu vizita la SOV si lipsa de cabine de vot sunt satul.
    Nota: Dl Fota nu este basist? Si-a spalat creierul? L-ati re-evaluat?

    Apreciază

  3. Crippled America. How to make America great again ” ( America infirma . Cum sa facem din nou Ameriaca mareata ) aparuta in 2015 sau reeditarea ,, Great again: How to fix our crippled America ” aparuta in iulie 2016 !

    Într-o Românie la fel de infirmă, de fapt o colonie la marginea Europei, cine-şi asumă responsabilitatea politică de a o face din nou , conform :
    „Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât !” ?!

    Apreciază

  4. ” 2014 – România donează Republicii Moldova un număr de 100 microbuze școlare; 2016 – România donează Republicii Moldova ÎNCĂ un număr de 100 microbuze școlare; 2015 – România acordă Rep. Moldova un împrumut nerambursabil de 100 de milioane de euro; În cadrul acestui program, România acordă Rep. Moldova un grant de 5 milioane de euro în vederea reabilitării grădinițelor; 2016 – România acordă Rep. Moldova un împrumut rambursabil de 150 de milioane de euro; 2015 – prin gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău Rep. Moldova va primi 1 milion de m.c. de gaze naturale, la prețul de 1.010 Lei românești, cu peste 70 de dolari mai ieftin decât gazul rusesc; 2016 – din anul 2020 Rep. Moldova ar putea primi peste 2,2 milioane m.c. de gaze naturale, aproape dublul decât necesarul la nivel național; 2016 – prin interconectarea sistemelor energetice, România va exporta energie electrică în Rep. Moldova; România sprijină cooperarea Rep. Moldova cu NATO în forma Parteneriatului pentru pace (PfP); 2010 – Din 2009 şi până în 2010, peste 60.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova au căpătat sau urmează să obţină anul acesta cetăţenie română. Pentru moldovenii de peste Prut, obţinerea cetăţeniei române este o simplă formalitate; 2015 – Conform statisticilor publicate la sfârșitul anului 2014, circa 445.000 de cetățeni ai Republicii Moldova și-au redobândit cetățenia română începând cu anul 1991. ”

    Oare a meritat ? Având în vedere că Soroş şi ai lui au cheltuit de câteva zeci de ori mai mult decât noi ( măcar ăla AVEA DE UNDE, DAR NOI AM RUPT DE LA GURA COPIILOR NOŞTRI :mrgreen: ), iar orientarea Moldovei este acum clară, nu doar ca urmare a înţelegerilor pe sub masă a celor două mari putori, dar şi a prostului exemplu pe care l-am dat noi, ca fraţi mai mari ( rupţi în fund, dar fuduli nevoie mare !), mi se pare ca au fost bani aruncaţi în vânt, dar şi mai rău prin anumite buzunare a unor unionişti mercantili, de dincolo şi dincoace de Prut !
    Faptul că ne-am mai trezit odată cu Băsescu în cârca noastră şi ca urmare a votului din Moldova ( bine şi prin furt ca-n codru, scuze DNA cu acelaşi prenume diminutivat 😉 ) mi se pare cel mai grav şi otrăvit „cadou” cu care ne-am pricopsit !
    Aşa că :
    Qui prodest ?

    Apreciază

  5. Ca să nu mai amintim de cele peste zece mii de burse anuale oferite elevilor şi studenţilor moldoveni, ieşiţi acum în număr mare să conteste nişte alegeri al căror rezultat nu-i pe placul unora !
    Am ajuns şi noi, din toată sărăcia noastră, să procedăm ca Soroş !?
    Formând armate de tineri uşor de manipulat şi folosit în scopuri a căror gravitate încă nu o înţeleg !

    Apreciază

  6. @ nastase
    .
    Cel mai ” bine ” a nimerit-o la conflictul din Georgia când explica la Realitatea TV cum armata georgiana ( pregatita si echipata de SUA si Israel ) va pulveriza in cateva zile armata rusa bla , bla …
    Ultima ” analiza ” pe care ne-a furnizat-o a fost cu cateva saptamani in urma , tot la Realitatea TV , unde anticipa ca Maia Sandu va castiga in turul doi de scrutin pentru ca … nu mai conteaza !
    Daca ar fi sa-l descriu , este un fel de ” analist lipsit de simtul realitatii ” … 🙂

    Apreciază

  7. @Mircea Popescu,November 13, 2016 at 8:41 pm
    .
    Dragă domnule, ce este aceea : „Schimbarea este prea brutală și sunt total debusolați”? . Am impresia că democrații americani ar trebui să facă un stagiu obligatoriu de pregătire psihologică în România, să vadă și ei ce poate însemna uluirea totală a unor oficialități locale că după anotimpul toamna, în mod cu totul neprevăzut , vine iarna sau, și mai grav și chiar mai inexplicabil decât atât, uneori , iarna, se întâmplă, spre stupoarea administrațiilor de tot felul, să mai și ningă!
    .
    Nu știu ce să zic… oare chiar nici un democrat nu a luat în calcul faptul că doamna Clinton nu candidează singură, și se mai întâmplă și accidente pe planeta Pământ? Bine, deoarece statistic, astfel de accidente se petrec mai ales în România , poate că ar fi educativ ca tot în România să vină să ia lecții de automoderare a stupefacției, deoarece în 2004 președinte era sigur Adrian Năstase și a ieșit Băsescu Traian… în 2009 Mircea Geoană a și sărit pe scenă strigând „Mihaela , dragostea mea!” și iar a ieșit Băsescu Traian… iar în 2014 între cele două tururi de scrutin Victor Ponta mânca floricele tolănit în fotoliu, sigur pe rezultat și a ieșit președinte Iohannis Klaus Werner…
    .
    În niciunul dintre aceste cazuri perdanții social-democrați și simpatizanții lor nu au ieșit în stradă , să-și smulgă părul din cap și să incendieze, pașnic, niște automobile . În schimb, în toate aceste cazuri, dacă nu ar fi câștigat, „ceilalți” erau pregătiți să nu recunoască rezultatul alegerilor… că fraudă electorală… că împiedicarea votului… că, uite-așa , de-al dracu´…Și , în timp ce stânga, dacă pierde , transferă cu adevărat pașnic puterea, învingătorii de dreapta ascut satârele și se pregătesc să-i ia gâtul, pentru orice eventualitate, în timp ce-l gratulează pe non-conflictualul social democrat cu toate ocările de pe lume: prost, leneș, asistat social, incapabil de inițiativă, analfabet, retrograd, pomanagiu, atârnător…
    .
    Acest scenariu se repetă mereu în România.
    .
    De aceea spun… dacă simpatizanții lui Hillary ar veni aici pentru un stagiu de câțiva ani, care să cuprindă și unele întâmplări electorale , nimic n-ar mai reprezenta pentru ei o surpriză, după…

    Apreciază

  8. Când a ieșit noul președinte Trump să-și țină discursul de învingător, când a ieșit Clinton (după ce a plâns vreo opt-nouă ore), am auzit de la ei că SUA trebuie să fie unită și că democrația învinge, bla, bla… În R. Moldova e pe bază de ură, arestări și răzbunări, petiții anti-cutare sau cutare, se înjură pe facebook și rudele care au opinii diferite; unii tineri, mai slabi de înger dar loviți de muze, fac poezii în care-și exprimă nemulțumirea în legătură cu cel ce s-a ales (jur, am văzut pe fb), sunt o seamă care îndeamnă la revoltă etc. Toate acestea alimentate de staff-urile fiecărui candidat, sau chiar de acesta în persoană. N-ar îndemna veci la unitate și solidaritate. Care UNIRE? Fain. Fix ca pe la noi, sângele apă nu se face, cum spune înțelepciunea populară, ce nu se dezminte niciodată. Nu-i bun?

    Apreciază

  9. Părerea mea e că foarte mulți americani sunt de acord cu ceea ce are Trump de gând să facă. Nu cred că i-au afectat acuzațiile aduse lui Hillary. Și la adresa lui Trump au fost nenumărate acuzații, de la evaziune fiscală la sexism, dar asta nu i-a impresionat prea tare pe americani.
    Eu cred că mulți americani vor măsuri ferme pentru oprirea imigrației ilegale, imigrației necontrolate a musulmanilor (Bush, mi se pare, zicea că nu toți musulmanii sunt teroriști, dar toți teroriștii sunt musulmani), măsuri pentru protejarea economiei și comerțului american, investiții mari, eradicarea Daesh fără menajamente și principii sterile. Cred că băltirea asta a fostelor administrații americane în conflictul cu Rusia pe tema Bashar Al Assad trebuie să ia sfârșit, toți cei care vor să termine cu Daesh să se unească și să-l piseze, lăsându-l pe Assad să-și conducă poporul cum crede.
    Ani și ani SUA s-a băgat în țările arabe ca să le implanteze democrația de tip occidental. Se văd rezultatele. Să le lase în pace, pentru că aceste popoare au specificul, tradițiile și concepțiile lor. Dacă va fi să se instaleze democrația acolo, aceasta va fi un proces, nu o revoluție.
    Nu-mi place Trump ca om, dar recunosc că unele dintre ideile lui sunt și ale mele. Cred că mulți americani s-au săturat de eleganță, corectitudine politică, principii democratice, drepturi civice, și vor siguranță pentru copiii lor.

    Apreciază

  10. Romania are o situatie dificila si pe relatia cu R. Moldova. Daca sistam ajutorul, atunci cei de peste Prut, incurajati de rusi, vor zice ca suntem neamuri proaste si ca am incercat sa-i pacalim cu margele colorate ca sa-i smulgem de la piepturile „eliberatorilor”. Daca il continuam, atunci il vor lua si vor zice ca suntem niste prosti.
    Realitatea este ca romanii care se afla in R. Moldova sunt aceia si urmasii acelora care s-au supus rusilor. Romanii care nu li s-au supus rusilor au fost fie exterminati, fie dusi in Siberia. Ei bine, tocmai de acei romani, ori de urmasii lor, trebuia sa aiba grija Romania; nu de cei care se au cu rusii ca fratii. In mai bine de doua decenii, trebuia ca Romania sa ceara repatrierea acelor romani si refacerea proprietatilor lor, pe socoteala rusilor; trebuia sa ceara despagubiri pentru ei; trebuia sa ii organizeze si sa ii ajute sa isi ceara drepturile. Care a fost consecinta actiunii romanesti? Pai sa luam un exemplu: in urma cu ceva timp, un parlamentar socialist moldovenesc rupe harta Romaniei in fata camerelor de luat vederi; agitatia presei pe subiect descopera faptul ca si Dodon si alti parlamentari socialisti, inclusiv acel dusman al hartii erau si cetateni romani; pisichera, presa se ia de Dodon, care zice ca isi va depune actele de renuntare la cetatenia romana (el si toti parlamentarii sai), dupa care nu mai este de gasit la telefon; insa dezvolta o activitate anti-romana din ce in ce mai pronuntata. In acelasi timp, MAE Bucuresci tace chitic, nici vorba sa-i ridice lui Dodon cetatenia, ba se mai si aude ca Dodon a ajuns putred de bogat in zona Iasilor (cine l-a ajutat, ca e clar ca nu a ajuns singur? Ghici ciuperca.). Mai departe? Dodon invinge in alegeri cu program pro-rus si, mai ales, antiroman, pleaca la Moscova sa puna la cale cu Putin rusificarea Moldovei de peste Prut, definitiva si irevocabila, iar la Bucuresci nu se misca nimic. Pai, dupa comportamentul lui Dodon, acesta si ministrul de externe care l-a uns roman nu sunt acuzabili de nimic?
    Adica, in relatia cu R.Moldova suntem in postura de a fi sau idioti, sau idioti. Finala alegerilor s-a desfasurat intre un anti-roman roman si o madama, frumusica, ce-i drept (si poreclita „stearpa”) care nu are nimic cu Romania; in ciuda afirmatiilor privind cresterea romanismului in R. Moldova mult peste 100%, candidatii pro-romani s-au numarat,cu totii, intr-o minoritate electorata de 13%, adica la si asa mai departe. Timp indelungat, Bucurescii au evitat sa denunte furturile si jafurile autointitulatilor guvernanti pro-romani, cautionandu-i pe acestia, care, in fond, gasisera un vector purtator personal alternativ si lasand astfel ca numele Romaniei sa fie legat tot de hotii si de saracirea populatiei.
    Daca presedintele Basescu a avut dreptate in mormaiala lui televizata ca Romania a dat „sub el” cam o jumatate de miliard de auro Republicii Moldova, atunci inseamna ca pana acum s-a cam strans miliardul. Care a fost cheltuit cu ce rezultate? Iar asta inclusiv in munci umile: au venit oameni de la mii de kilometri ca sa le puna piatra pe drumuri , cu lopata, ceea ce, fie vorba intre noi, puteau face si localnicii daca erau gospodari, si le-am facut pana si toaletele din scoli. Iar daca am facut si cele mai de jos munci, rezultatul a fost la acelasi nivel, ca pentru slugi, un stuchit intre ochi, transmis electoral.
    Dom’le dar daca de miliardul e euro le cumparam vodca? Sau ne cumparam, noua, echipament militar, inclusiv romanesc?
    Adevarat ca i-am putea cere, de ei, branza fratelui Dodon. Care ne va da branza de Putina, din belsug. Inclusiv prin Ungaria.
    N-are nimic, azi e zi de salarii la stat; ia sa vedeti siupermarketurile, dupa amiaza; toti la ghiftuiala.

    Apreciază

  11. Mihaela Erika Petculescu

    ref la cei 2% inutili .. si in anii 20 nu s-ua facut chletuielo „inutile” In anii 30 chektuielile „inutile” au fots moderate de „afaceri” finre care Skoda e doar ce amia cunoscuta ..
    SI a venit ultimatimu …….

    Ba garanteza ca azi stam mai rau ca in vara lu 40.
    Mai rau decat la 1916 – cadn am stat iar submediocru …

    Stumata doamna cehltuielie astea sunt precum umbrela – mai bine sa te plangi ca i carta-o degeababa decat sa te prinda o ploaie rece rece si prin preajma sa nu teaca nici un taxi, nici autobuz ….(eu ma patit insa la ora 19 era senin splnedit .. la 23:30 insa …)

    Apreciază

  12. Liviu Bejan

    Dodon a obtinut victoria la numar de voturi. Si totusi, adversarii sai nu-si gasesc linistea si nu se potolesc.
    In America, presedintele este legitimat de electori, pentru ca asa este legea in America. Sunt convins ca si in eventualitatea ca ar fi fost invers la numar total de voturi, nemultumitii, asistatii, ilegalii, minoritarii si…profesionistii (mobilizati pe facebook) tot at fi iesit pe strazile catorva orase americane.
    Aceasta rezulta din mentalitatea ,,misecuvenista” a sorosismului, sau indusa de acest curent globalist al ,,corectitudinii politice”. Spunem ,,sorosism” asa cum spunem ,,xerox” la copiator, intelegeti ?
    Si domnul Yohannis face parte dintr-un ONG, ceea ce explica in mare parte comportamantul sau la limita si, uneori, dincolo de limita ,,jocului democratic”. Ultimele evenimente sunt prea proaspete si evidente pentru a fi necesar sa le reamintesc colegilor.

    Apreciază

  13. Domnule Bejan, o mizerie diversionista mai mare ca asta, nu cred ca mi-a fost dat sa aud:
    „Realitatea este ca romanii care se afla in R. Moldova sunt aceia si urmasii acelora care s-au supus rusilor. Romanii care nu li s-au supus rusilor au fost fie exterminati, fie dusi in Siberia. Ei bine, tocmai de acei romani, ori de urmasii lor, trebuia sa aiba grija Romania; nu de cei care se au cu rusii ca fratii. ”

    Este ca si cand toata populatia Romaniei din perioada ’48-’89 (dumneavoastra sunteti exclus deoarece dupa gandire nu ati trecut nici macar de varsta pubertatii), s-a supus comunistilor si drept urmare Romania de dupa ’89 nu ar mai trebui sa aiba grija de ei.
    Ce stiti dumneavoastra de tragedia basarabenilor ca sa faceti asemenea afirmatii mizerabile? Stiti cine a fost ridicat si dus in Siberia? Au fost functionari, mosieri, tarani instariti? Dar de basarabenii care prin anii ’54 erau vanati in Romania, da in Romania si luati de langa sotii, soti, copii ca sa fie dusi undeva in URSS sub privirile ingaduitoare si cu aprobarea tocmai a comunistilor romani?
    Puneti mana pe carti si cititi, nu mai faceti supozitii de copil cu cas la gura.
    Va aflati in treaba, doar, doar v-o remarca dl. Nastase, fara sa va dati seama de ridicolul la care va expuneti vorbind cu emfaza despre lucruri de care habar n-aveti.
    In sinea mea am zambit cand „analizati” situatia din America neintervenind cand v-am vazut cum bateti campii, dar cand atacati cu atata grosolanie o intreaga populatie romaneasca de a carei istorie, suferinte si nazuinte sunteti mai strain decat un papuas din Noua Guinee, nu mai pot sa tac.

    Apreciază

    • Ei ei ei .. ar trebui sa amintesti si de tonele de acte autentic false eliberate de autoritatile romane …
      Povestea un ex basaranbeam ca a primit nu numai acte false dar si si o lista s ao invete : popa care cica l-a botezat, invataorul care cica l-a scolit si 6 insi dispusi sa jure ca s-ua jucat cu el in copilarie ….. dupa ani de zile a vizitata comuna si coca erau unii inca dispusi sa jure ca el intre 0 so 8 ani locuiuse acolo …

      Sau lata buna rau … Doua femei pe pereon .. mama si fica Fica planganf mama resemnata. Nitel mai incolo paza- soldat rus. Un loctenetin trecere „de ce plangi domnisoara?” „Ne deporteaa in Rusia ca nu am avem acte” „Da? Si vreti sa ramaneti aici? „Da da n nu se poate!” Si imedaita locltenetu inceope sa urle sa viona autioritatile se da la rus.. scandal mare : de ce ii este arestata logodnica? (cunoscuta de 2 minute!) Urlet mare, apar si latyi ofoteri, apare si comdantul regimetului care incepe sa urle ca sa aun abuz este intolerabil In mai putin de 10 zile tineri s-au casatorit …. iti dai seama cate acte s-au falsificat? Ca tit regimentu(de la lt col la sgt mj) stiau ca int si minteau privind sovioctuci in ochi? Ca popa cu o mana pe biblie si cu crucea in alta jura stramb? Ca un amaunt – cei doi au trait impreuna pana la inevitabilul sfarsit….

      A da. Toata familia mamei mele si bunicii paterni au avut acte originar false .. obtinute GRATIS

      Apreciază

  14. …….
    Bai inginerule, realitatea a fost mizerabila. Un exemplu: primul val de deportari a cuprins, conform datelor publice astazi, 32423 de persoane. Deportarile s-au facut pe baza de liste, Deci, avem doua categorii: unii care au intrat pe liste si altii care nu au intrat pe liste. „Listele cu deportați au fost făcute de NKVD pe bază de delațiuni, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul că a colaborat cu administrația românească”. Ai retinut cuvantul „delatiuni” ? Adica, daca un vecin de pe strada avea pica pe tine si scria un biletel ca ai colaborat cu romanii, atunci ala erai. Sigur ca nu toti cei care au ramas au fost delatori, insa delatorii au ramas, iar deportari au mai fost si alte valuri. In care au fost dusi din Moldova sovietica alti romani, cu zecile de mii in fiecare val si tot in urma unor delatiuni; doar ca o parte mai erau si in urma cunostintelor acumulate de NKVD (ulterior KGB): adica nu era suficient ca nu te aveai bine cu vreun vecin, daca te mai lua la ochi vreun rusnac tot ala erai. In afara de deportari au mai fost si asasinate: ” În timpul retragerii pripite și haotice a administrației și armatei române din aceste teritorii, populația civilă a fost supusă la jafuri, torturi și asasinate din partea comandourilor comuniste și a trupelor NKVDiste.” Ai retinut cuvantul „asasinate”? Si nu a fost doar atat, insa dupa navalirea animalica, lucrurile au capatat sistema: nu toti cei deportati au ajuns la locurile de destinatie, multi au fost „pierduti” pe drum. Astfel, cea mai mare parte a crimelor au fost mascate, pentru rude, in „nu au suportat conditiile” ori „dupa deportare, au parasit regiunea plecand cu destinatii necunoscute”. Au fost sute de mii, cu siguranta mult peste statisticile oficiale. Tot asa cum au fost sute de mii care au denuntat. Ei bine, inginerule, sutele acelea de mii de denuntatori au ramas; sigur ca nu formeaza numai ei si urmasii lor populatia de astazi a Republicii Moldova. Lor li se adauga populatia care a tacut, adica aceia pe care nimeni nu i-a denuntat ca ar colabora ori ar fi colaborat cu romanii, pe care nimeni nu i-a denuntat ca ar fi zis ceva rau de urss bastionul pacii e, si asa mai departe. Daca vrei sa vezi cam cum erau, poate, cauta pe Youtube imaginile cu marele roman Chirtoaca, la un chef in garaj cu pretenarii, sigur, mai inainte de a deveni unionist, dar pentru noi exact imaginile alea ne intereseaza si nu cele ale unei atitudini luate pentru avantaje. Ei bine, statul roman de azi, ca urmas legal al Romaniei Mari de ieri avea o gramada de aflat, de cinstit si de razbunat. A pus vreun guvern roman vreun premiu (asa fac americanii!) pe capul oricarui membru al familiei fostului general NKVD Goglidze, un organizator al deportarilor, adus viu sau mort la Bucuresti? Si despre comportamentul sovietic in Romania stiu: am avut inaintasi care au acut de suferit de pe urma rusnacilor, am cunoscut personal oameni care au fost dati de catre romani (!) pe mana KGB-ului si chinuiti de rusi, nu de securitatea obedienta lor, am stat de vorba cu fosti detinuti politici, ca si cu oameni care nu au fost prinsi, pentru ca nici securitatea si nici rusii nu au reusit sa ii prinda pe toti, opiniile converg catre ideea ca au prins cam o jumatate . Asa ca nu iti face griji. Si, inainte sa ma mai insulti, nu uita ca banii mei au fost utilizati in ajutarea celor de peste Prut; asa incat fa bine si nu te mai strofoca pe banii mei, fiindca nici eu nu te injur pentru cum sunt cheltuiti banii tai in America. Tine-ti masura si norma, fiindca nu esti singurul blogger de pe pamant.
    Sa-ti zic si cateva vorbe despre mine si blogul dlui Nastase: ma simt onorat de faptul ca dl Nastase imi publica scrierile-comentariu si, uneori, schimba cu mine cateva vorbe; faptul ca dl Nastase nu ma remarca sau ma remarca nu imi este folositor: pe vremuri, pe cand dl Nastase putea face oameni, nu era blog si oricum nu ma vedeam de inghesuiala pesedista; astazi, dl Nastase este un cetatean (ba chiar mai putin cetatean decat mine, pentru inca o vreme), cu bun simt si bine crescut; nu am intotdeauna timp sa fiu genial (vorba dlui Nastase, „nu poti fi genial in fiecare zi”) si este marele meu regret ca participant la blog.
    Despre motivele participarii tale la acest blog s-au pronuntat unii contributori. Sigur ca, dupa rezultatul votului american, poate ca le pare rau, dar au apucat sa o faca, asta e.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s