Mircea Albulescu

 

imgres-1.jpg

Timp de 50 de ani, Mircea Albulescu m-a insotit. A fost prezent in adolescenta mea culturala, atunci cand asteptam cu nerabdare sa merg sa-l ascult la Teatrul de Comedie sau la Teatrul National. M-a invatat, prin filmele sale, sa fiu mandru de inaintasi. M-a facut sa zambesc uneori, m-a emotionat cand rostea versuri. La inceputul anilor ’90, s-a ratacit putin prin politica, ca secretar de stat la Ministerul Culturii dar a ramas, in permanenta, un om al cetatii. Cu forta, cu personalitate, cu umor. Mi-a fost alaturi la alegerile din 2004. A facut parte din Comitetul de sprijin.L-am intalnit, de fiecare data, cu bucuria de a (re)descoperi un vulcan, o forta vitala.  Intotdeauna un camarad.

Astfel incat, acum, il insotesc eu, cu gandurile mele, in Marea Calatorie.

 

 

 

45 de gânduri despre “Mircea Albulescu

  1. RIP ….

    Prima data cand l-am „vazut” era la cabana Padina prin 66. Se filmau Dacii, era o dupa amiza din alea cam umede Sala de mese plina , lumea „de rand” se zgaia la actori. Albulescu iesea in evidenta – un valjgan , pe piept cu un medalaion de recuzita, care se plimba ca un tigru in cusca intr-o miscare regulata de pendul (ma rog al doilea care se vedea mai ales de femei era Herescu care imediat l-a depsot pe Roger Moore in preferintele feminine)

    Insa il retin ca Danton (bine jucat desi piea este cam greiaosie)

    Apreciază

  2. Lepadaturile se grabesc sa -l denunte ca ” Manole ” agentul Securitatii cand sicriul nici nu a fost pus in mormant .
    Abjecta Hotnews se grabeste sa spurce cu balele ei , ca si atatea mizerabile televiziuni .
    Cam la fel in 1993 , la moartea lui Mihai Botez , in ziua inmormantarii pubelele Ziua si Evenimentul Zilei titrau pe prima pagina ” Botez informator ” .
    De vomat , aceste ” dezvaluiri ” intr- o tara condusa si astazi de securisti , ” dezvaluiri ” facute de mizerabile creaturi la slujba Securitatii ( Cristoiu , Rosca Stanescu , urmasii lor de astazi din agentii si televiziuni ) .
    Asa e cand Securitatea conduce o tara .

    Apreciază

  3. Fragmentarium, spuneti ca Mircea Geoana a emis ,,niste formulari cu substanta, departe de cele sterile ale politicienilor de duzina” care v-au facut chiar si pe dvs (un intelectual cu ,,patina”) sa deveniti invidios.
    Eu, in ignoranta mea, n-am sesizat asa ceva. Imi amintesc doar emanatia penibila a unui bufon care, impins din spate de Dan Voiculescu (un alt circar antipatic si ne-telegenic irumpt din tenebrele trecutului ca si Basescu), a incitat Parlamentul sa-l demita pe fostul presedinte, desi SE STIA ca in acea perioada Basescu era adulat de o majoritate consistenta a opiniei publice.
    Nu mai amintesc de detenta uimitoare a politicianului Geoana (care ar putea starni invidia chiar si unui jucator de basket) din seara cand s-a vazut Presedinte al Romaniei.
    Dar asta nu inseamna ca , in prezent, acele formulari inteligente nu exista. De aceea, in calitate de coleg, va rog sa ma luminati cu cateva citate din gandirea profunda a domnului MG. Nu de alta, dar imi doresc sa nu mor prostanac (in sensul de nestiutor n.r.) (Z)
    Macar trei cugetari (de preferinta de stanga) care v-au fermecat.
    Sunt numai ochi si urechi, va asigur….

    Apreciază

  4. centru
    aprilie 8, 2016 la 12:56 pm

    Doamna MEP are perfecta dreptate. Problemele teritoriilor romanesti de peste Prut nu se pot rezova cu patima si fara dialog direct cu Rusia.
    Cei din strada, n-au nicio relevantza. Doar in Romania, un premier timorat si nesprijinit de partidul sau demisioneaza, doar pentru ca treizeci de mii de derutati (instigati pe feisbuc de ,,eminentze cenusii” care duc inspre Soros) au marsaluit pe strada.
    Dvs credeti, probabil, ca solutia razboiului cu Rusia , dar si cu cetatenii rusi din Basarabia, ar fi mai buna. V-as crede, daca m-ati convinge ca nu veti ramane in spatele frontului. (Z)
    Lasand gluma de-o parte, eu pot sa va asigur (desigur, puteti sa nu ma credeti), dar SUA prefera infinit mai mult o relatie de parteneriat cu Rusia, decat ne imaginam noi ca am avea-o cu americanii. Prin urmare, Romania nu va fi sprijinita de nimeni in cazul in care s-ar gandi sa declare razboi Rusiei. (Z)
    Asa cum, dupa cum observati, SUA a cerut Turciei sa-si rezolve SINGURA diferendele du Rusia. Intelegeti ? Politica la nivel macro, stimate coleg, nu se face (din pacate, sau din fericire ?) cu inima. Se face doar cu creierul si bicepsul controlat de creier. Eventual, cu harta lumii in fatza, o tabla de sah alaturi si telefonul rosu la ureche, la ambele capete ale firului direct. (Z)

    Apreciază

  5. Enorm .
    Normal , nimeni nu realizeaza , ocupati fiind sa ne plangem si sa ne lamentam .
    Eurostat 2015 , PIB-ul Romaniei l-a depasit pe cel al Cehiei .
    Suntem a 16 -a economie din Uniunea Europeana .
    Bogatia produsa in Romania in 2015 a depasit-o pentru prima oara in istorie pe cea din Boemia si Moravia , un succes gigantic .
    Cerealele si carnea de oaie din Baragan si Moldova , programele de calculator produse la Iasi si Cluj , serviciile de consultanta de la Bucuresti , automobilele de la Pitesti si Craiova , frigiderele de la Gaesti , piesele auto de la Chisineu Cris , Iasi si Moldova Noua au depasit in valoare bunurile manufacturate la Brno si Ostrava , serviciile hoteliere de la Praga si Karlovy Vary , incasarile turistilor straini din orasul de aur , serviciile medicale pragheze …
    Felicitari tuturor romanilor !

    Apreciază

  6. Fragmentarium Politic
    aprilie 8, 2016 la 5:45 pm

    Aveti un dram de dreptate cand sfatuiti cetatenii Romaniei sa se gandeasca la alternative in raport cu cel doua mari partide mari.
    Si eu ma gandesc serios la asta, privind cu respect inspre ALDE, partid aflat pe locul trei in preferintele electoratului dar despe care, in mod surprinzator (pentru mine), dvs n-ati suflat o vorba.
    Cu atat mai surprinzator in contextul afirmatiei dvs ca geopolitica nu are culoare politica, mai precis, este mai presus de idelologii. Deci absenta ALDE din comentariul dvs pare greu de inteles.
    In acest ,,balet” instrumentat maiastru de pana dvs, domnul Mircea Geoana pare a avea un loc privilegiat: Este singurul alternativ la actualul PSD si singurul care poate fi apolitic/geopolitic promovand, totusi, ideologia stangii.
    Pana la urma, putem asocial cuvintele oricum, important este sa inteleaga autorul ce a dorit sa spuna…..si de asemeni, domnul MG sa treaca macar de 2%. (Z)

    Apreciază

  7. Am crescut cu filme in care juca. Avea acea statura impresionanta, si vocea de neuitat, plus sprincenele de care te temeai sa nu se ridice. Mi s-a parut mereu ca este un om puternic.

    Odihneasca-se in pace!

    Apreciază

  8. Dumnezeu sa-l odihneasca ! Mare actor !

    ––––––––––––––––––––––––––––––––

    Ce lume rea dom’le ! Pai cine sa incaseze chiria , ce nu-i casa lui ?
    Da-o dracu de justitie , asta-i pt. iobagi , el e grofu’ .

    http://www.antena3.ro/actualitate/cine-a-incasat-chiria-pentru-casa-pierduta-in-instanta-de-klaus-iohannis-350406.html

    ––––––––––––––––––––––––––––––––-

    Ce poza extraordinara ! Cum se pot uita 2 telectuali in 8 locuri diferite , dintr-o singura privire ! De necrezut , cine s-a peeeeshat pe 7,4 milioane de voturi , si pe un parlament total impotent , cu majoritate de peste 70%

    http://www.antena3.ro/actualitate/radu-tudor-clasarea-eratei-ccr-o-palma-pentru-cei-7-5-milioane-de-romani-350579.html

    Apreciază

  9. Un mare actor, o mare pierdere culturala. Sigur ca fosti colegi ii vor aplauda moartea sub vulgarul motiv ca asa se practica la artisti. Nu stiu cand l-am vazut pentru prima oara si nu stiu cand l-am vazut pentru ultima. Dar, ca actor, are si va avea un loc in memoria mea cat va fi aceasta memorie.

    Apreciază

  10. Dumnezeu să-l odihnească, să aibă grijă de sufletul lui bun și să-l așeze acolo, la dreapta SA! Păcat, mare păcat : tot mai mulți oameni buni, cu adevărat buni, capabili, muncitori, la rândul lor mari iubitori și ei de oameni, părăsesc această lume, plictisiți, scârbiți parcă de fărădelegile pe care le văd petrecându-se în jurul lor. Un MARE OM, un MARE ACTOR, un POET, care a trăit în demnitate, a slujit scena românească până-n ultima clipă, a simțit vibrația celor din jur, a răspuns cu aceeași vibrație de-acolo, de pe scenă, interpretând inegalabil rolurile din piesele de teatru, filmele în care s-a făcut remarcat, iubit. Ușor-ușor, generația de aur a scenei și ecranului românesc ne părăsește, fără a reuși să lase în loc prea mulți urmași de aceeași valoare, actori care au jucat și trăit rolurile la adevărata lor valoare, și, desigur, toate acestea, în timp erodează: erodează omul atât fizic cât și psihic, moral nu mai vorbesc. Oricine pune suflet în tot ceea ce face, spune, nu se poate ca, peste ani, în timp, totul să nu se răsfrângă asupra sănătății, asupra întregii vieți ale celui implicat. O, câți actori nu ne-au dispărut din aceste pricini, câți oameni valoroși nu a pierdut România! Oameni valoroși, adevărate elite ale acestui popor și-au risipit energia, sănătatea, viața, în numele unui crez.
    Drum bun, d-nule Mircea Albulescu! Cineva, acolo sus, un REGIZOR probabil, care rânduiește și orânduiește oamenii pe Pământ, cheamă așa, pe rând pe fiecare, dându-i câte un rol în marea piesă pe care, de data aceasta nu doar e jucată, ci păstrată parcă în eternitate.
    Dumnezeu să-l ierte, și să-nțeleagă sufletul lui zbuciumat!

    Apreciază

  11. O absenţă ce se va face multă vreme resimţită în peisajul cultural românesc. Mircea Albulescu avea o individualitate puternică, dar era în acelaşi timp capabil să se identifice cu personajele pe care le interpreta, simţind şi acţionând ca şi cum ar fi fost altul.

    Odihnească în pace !

    Apreciază

  12. Mircea Albulescu nu cred ca este destinat odihnei. Va privi cu neliniste (ca si alti mari corifei ai neamului romanesc) spre Romania – o tara in plin proces de dizolvare, unde cei ramasi in viata isi amintesc de inaintasi doar la inmormantari, parastase si aniversari. Ba chiar unii se gandesc sa stearga istoria din programa elevilor carora sa le propuna, alternativ, cum sa se protejeze sexual la 12 ani.
    Dupa care, se reintra in ceatza cotidiana a goanei perpetue dupa bani (prin orice mijloace), produse (multe inutile) si putere. Unii ajung la putere, dar, din pacate, nu stiu ce sa faca cu ea. Sau nu ne spun dinainte care sunt adevaratele lor intentii.

    Apreciază

  13. Se afirma ca Cehia provine prin dezvoltarea ducatului Boemiei. Care nume de Boemia vine de la tribul boilor, din antichitate. Care boi sunt…. ei, dar Blogideologic nu ne mai poate zice nimic.

    Apreciază

  14. T-Rex
    aprilie 9, 2016 la 1:59 pm

    Da, exista si trebuie sa existe reguli aplicabile circulatiei capitalului. Dar, toate aceste reguli nu trebuie sa afecteze capacitatea investitionala a acestor bani. Pana la urma acesta este scopul investitorului: Sa multiplice banii prin investitii in domenii diverse care sa produca locuri de munca, dar totodata, profitul actionarilor sa fie maximizat.
    De aceea, in America, investitorul este privilegiat, ba chiar, pentru el, s-a adoptat legea lobby-ului. In plus, exista numeroase alte facilitati ,,reglementate” (in sensul bun al cuvantului) de lege.
    La noi, orice interferentza intre mediul de afaceri si politic este suspectata a priori de potential infractional. Total gresit.
    Nu-mi place capitalismul. Dar acest sistem, daca il reglementezi excesiv (in sensul de a-i (im)pune conditii suplimentare si implicit a diminua profitul), nu va mai functiona, iar pe moment, nu stim ce sa punem in loc.
    Cine poate stabili care este limita de la care profitul devine moral/imoral ?
    In America, sistemul functioneaza, ba chiar pana si Federal Rezerve este in administrare privata. Chiar si statul american este un stat semi-privat , desi pare a fi al publicului. Nu este, stimate coleg, dar, totusi, sistemul functioneaza. Si inca foarte bine, mult mai bine decat in Europa, din moment ce dupa criza din 2009-2010 economia americana si-a revenit mult mai repede si mai consistent decat cea de pe batranul si inchistatul continent european, prins (si blocat), tot mai mult, in paienjenisul birocratic al UE.
    Prin definitie, suprareglementarea si inititiva privata sunt si vor fi in contradictie ireconciliabila.
    Probabil ca in America copilului i se spune de mic ca trebuie sa dea, inainte de a pretinde ceva pentru el insusi. Dar nu in sensul de a da bani, ci, munca, initiativa proprie si creativitate. Initiativa care da rezultate in economie, permite omului de afaceri sa pretinda orice profit vrea muschiul lui, cu o singura conditie: Piata sa i-o permita, nu statul reglementator. (Z)
    De asemenea, capitalistul va face intodeauna acte de caritate, cu conditia sa i se scada ceva din impozitul datorat statului, iar evenimentul caritabil sa fie intens mediatizat. (Z)
    Doar n-o sa credeti ca donatia se face asa, de amorul artei. Alfel spus: Asta este sistemul in care traim. Daca noi vrem sa fim mai catolici decat Papa, credeti-ma, vom ramane, perpetuu, in zona ,,gri” a dezvoltarii si prosperitatii mondiale. O tara de mana a doua care nu stie ce vrea si care confunda discursurile ditirambice si demagogice despre proiecte de tara cu proiectele propriuzise. Cine crede ca se poate construI un proiect de tara in jurul ,,Ioanei d’Arc” a Romaniei, recte, Laura Codrutza, va fi cu siguranta dezamagit, mai devreme, sau ceva mai tarziu. (Z)

    Apreciază

  15. ZeV, o observatie pertinenta. Aveti dreptate. Nu numai pentru ca sondaje si analize europene sugereaza ca Tariceanu ar putea fi unul din adevaratii protagonisti ai scrutinului din toamna. Chiar este un “boier” al democratiei si statului de drept, cu care oricand Romania se poate simti pe maini bune. Despre Fundatia lui Ponta am afirmat (intr-un alt context), ca poate fi un startup politic si electoral pentru PSD, un varf de racheta, in care PSD sa fie corpul si combustibilul rachete. Spun fara ezitare acelasi lucru si despre ALDE al lui Tariceanu, cu deosebirea ca ALDE poate fi in acelasi timp si varf si corp de racheta (adica un startup in integrum).

    Apreciază

  16. Ce are Rusia de impartit la Nisporeni si Purcari , Glodeni si Hancesti , Causeni si Ungheni , domnilor – doamnelor stipendiati de puteri straine ( care nu sunt intotdeauna occidentale ) de pe aici ?
    E pamantul mujicului rus Codrul din centrul Basarabiei , campia Baltilor si lunca Nistrului , ca sa aiba ceva Moscova de zis ?
    A venit Rusia cu o propunere candva , in afara de razboiul creat de ea in 1992 , cand tancurile si supletivii ei cazaci au masacrat politistii moldoveni inarmati cu arme usoare , in afara de inventarea autonomiilor gagauze de 40 de sate si acum bulgare de 17 sate ?
    Cine vorbeste de razboi ?
    Agentul de influenta al rusului de pe aici , tablagiul ceausist de la Iasi , nu eu .
    Pentru ca asta vrea rusul si agentii lui , cand nu ai argumente , cand minciuna si teroarea nu au curs , vrea infruntarea , violenta , forta , pentru ca , curajos , rusul se bate cu mai mici ca el , Finlanda de 5 milioane de oameni , Polonia atacata de nemti , Romania incoltita din doua parti , astazi biata Ucraina in faliment .
    Vrea agentul rusului de la Iasi sa ma vada mort ( elegant si fin , pe frontul din Basarabia pe care el il inventeaza si patronul lui moscovit il vrea ) tot delirand ceva despre lasii din spatele frontului ?
    Eliminarea fizica a celui care ma contrariaza , simplu .
    Eu nu vreau sa-l vad mort pe el !

    Apreciază

  17. ZeV, inca ceva, Don Vasile Blaga glumeste (eu asa am luat-o) cand cere PSD sa dea un om “la locul lui” (obedient fata de PNL?!) care sa-l inlocuiasaca pe Tariceanu la presedintia Senatului. Ce sa insemne acest lucru?!… O targuiala fara rusine sau o propunere de pret… electoral?! Cat despre MG, ingaduiti-mi sa am o afinitate necenzurata. Nu am sa va dau niciun citat din MG, nu v-as face niciun serviciu, cititi-i singur discursurile si veti descoperi profunzimi nebanuite, care fara indoiala va vor pune la grea incercare sterotipurile, vechi de cativa ani. Are chiar un obiectiv de tara, cu care ii da pe multi la intors (ati auzit sau stiti ce inseamna “punerea in functiune a ascensorului social”? Cautati si cititi!). D-stra imi propuneti judecarea unei persoane prin imagini din trecut, gen “Cine, ala?… Pai il cunosc din liceu/facultate, nu era deloc stralucit”, ceea ce este inacceptabil, in nicio clipa nu mai suntem ce-am fost in clipa precedenta, daramite cand e vorba de ani. Vedeti diferenta?

    Apreciază

  18. Este imperios necesar să învăţăm nu doar a muri, vorba poetului, ci şi a ne preţui adevăratele valori !
    Prilej pe care ni l-a oferit Mircea Albulescu, jucându-şi magistral propria viaţă şi-n ultimul rol !
    Iertat să fie şi neuitat să rămână !

    Apreciază

  19. Fratilor, v-o zic neaos pe romaneste:
    Conducerea Romaniei a luat-o razna total….

    Romania Wants New ‘Allied Fleet’ in Black Sea Including Ukraine, Georgia

    http://sputniknews.com/military/20160407/1037661073/romania-black-sea-nato-initiative-analysis.html

    Romania is calling for the creation of a new, NATO-supported ‘allied fleet’ in the Black Sea, including non-NATO members Ukraine and Georgia; Defense Minister Mihnea Motoc told Romanian media that Bucharest would be pushing the idea at NATO’s summit in Warsaw in July. What’s behind the initiative, and how will Russia respond? Sputnik investigates.

    Vedeti restul pe Sputnik News.

    Apreciază

  20. George Ban, nimeni nu are nevoie de admiratia mea, cu umilinta o spun, sunt doar un firicel de praf galactic, poate sentimental, poate utopic, care nu poate sta deoparte si crede ca daca si ceva infinitezimal din ceea ce spune este de utilitate politica sau publica, si-a facut datoria. Cat despre standardele de exprimare si de continut, din comentariile politice, eu va recunosc dreptul sa-l alegeti pe cel care vi se potriveste, cu promisiunea ca nu am sa va pun o eticheta, ar fi ceva gratuit, ci doar am sa va apreciez sau sa va critic in mod concret, pe idei concrete, unica sursa din care putem extrage valoare sau pe baza careia putem adauga valoare. Inchei cu o rugaminte: criticati-mi ideile!, criticati-le!, criticati-le!, e singurul mod prin care pot fi aduse in atentie si, poate, cine stie, unele dintre ele vor germina, intr-o buna zi. Fapte bune.

    Apreciază

  21. Dezideriu Dudas, Lucian Blaga a fost unul din “mioriticii”, pentru a-i cita licenta conceptului, care mi-a luminat si inaripat adolescenta si prima tinerete. Alaturi de un Constantin Radulescu Motru, cu al sau “personalism energetic”, de un D. D. Rosca, cu a sa “existenta tragica”, de un Vasile Conta, cu nu mai putin ilustrisma teorie despre “miscarea ondulatorie”…

    Nuanta privind comunicarea pe care ati adus-o in discutie este foarte importanta, de care comunicatorul, in particular politicianul, ar trebui sa tina cont, pentru a-si calibra ideile, stilul, formatul si contextul in care le pune, pentru a face receptorul sa “vrea”, cum bine ati spus, sa le receptioneze, dar, in acelasi timp, nici sa nu-i exceada capacitatea de intelegere sau absorbtie.

    Intr-adevar, merita studiata legatura dintre teoretizarea sartriana “Infernul e celalalt” si pragmatizarea ei speculativa, i-as spune occidentala, de “infernizare” a raporturilor dintre Stanga si Dreapta, ca un mechanism de dezbinare, intre multe altele. Cred ca un astfel de studiu ar trebui sa se finalizeze cu niste concluzii clare despre cum poate fi depasita, politic, aceasta “infernizare”, solutia este la partide?, la sistemul politic? samd…

    Apreciază

  22. @ZeV, a existat capitalism „reformat” in Europa de Vest, pina cind nu a invins si acolo neo-liberalismul reagan-ist. Iar curentul „reformist” incepe azi chiar in SUA, unde candidatii ca Sanders vor sa reformeze sistemul bancar prin spargerea marilor banci. Vorbeste de finantare prin impunerede taxa pe tranzactie financiara. Trump si el vrea sa reformeze „Piata libera” si sa impuna tarife Chinei si mai stiu eu cui. Deci, capitalismul se va schimba, se va „reforma”. Toti candidatii vor sa restabileasca un anumit echilibru, care in final este unul de tip social, pentru ca „bomba sociala” ticaie in SUA. Daca nu o sa poata „reforma” capitalismul, cred ca SUA vor trece la un tip de anarhie ce va duce probabil la dictatura.

    Capitalismul si-a dat duhul, e in descompunere. Din vremuri vechi, imparatesti, stim ca pentru ca sa existe o mina de bogati (clasa conducatoare) e necesar sa existe o mare de saraci (demos). Ori daca aia de sus nu se mai satura si sistemul e construit doar pentru asta, daca nu deschid pumnul sa cada grauntze la cei de jos, sistemul se auto-regleaza si cei de jos vor lua ce li se cuvine prin violente.

    Ma las provocat si o sa mai elaborez un pic. Marx parca spunea despre comunism ca nu poate invinge decit intr-o tara saraca. Dar capitalismul unde poate invinge? Cred ca atit comunismul cit si liberalismul, ca sisteme ideologice opuse s-au pierdut in istorie. Ce punem in loc? Depinde ce fel de tara esti. Romania cred ca va continua sa imite modelul celui mai puternic, si va evita sa rezolve crizele de sistem. Asta vad eu la TV ca se intimpla, cu un razboi intre institutiile statului permanent care nu pare sa fie in sincron cu ce ii trebuie omului de rind. Sigur, si alte state est europene experimenteaza cam la fel, tocmai pentru ca le lipseste un capitol de istorie care au scris-o societatile mai avansate. Asta e marele dezavantaj al tarilor fost comuniste: nu mai au timp, si pare ca sistemul se va prabusi in alta parte, dar le va inghiti si pe ele. De aia Orban incearca o „Revolutie” in Ungaria.

    Apreciază

  23. @ Bizoane,

    nu inteleg de ce ma tot afurisesti si dai cu potcapiul dupa mine! Si pe mine ma deranjeaza modernitatea inutila, dar Tesla este una utila rau! Si va rasturna omenirea in doi ani! Baga de seama, traim si vedem!

    Ce-ai vrea sa postez? Ca I had a dream? Ca se facea ca presedintele demisioneaza si PSD il recupereaza pe Ponta cu tot cu fundatie si-l inscauneaza prezident, situatie in care Lulutza isi da demisia si toti scapa, ies si chiuie in libertate? Si ca poporul regreta colectivizarea? Si tot restul?

    Hai sa fim seriosi, Viorel nu mai ramane nici macar in arhiva de cadre a stangii, la nivelul marii politici! Poate prinde un judet acolo, dar asta-i maxim… Fundatia aia nu face decat sa turcizeze Marea Neagra, ale carei bogatii, daca exista cu adevarat, deci nu precum gazele de sist care erau sa ne asigure independenta energetica sub forma de proiect de tara, nu vor mai valora doi marafeti datorita masinutzei asteia… Cel putin asa vad eu lucrurile.

    Mai vad ca seicii aia petrolisti si-au dat seama ca a zburat puiu’ cu atza si ca nu mai are rost sa-si tina popoarele din ajutoare sociale odata cu caderea pretului petrolului, asa ca i-a mituit si le-a dat drumul spre Europa cu cateva mii de dolari la ei, per capita. Cam cum i-au concediat ai nostri, dupa jaf….Asa se explica exodul si multe altele…

    Mai vad ca avem 100 de sirieni in Bucuresti si deja au protestat in piata mare, si ma intreb ce ne vor cere cand vom avea cu zecile de mii…

    Mai vad eu multe, dar toate-s d-astea, nasoale… Uite de pilda, in 2017 vom avea o criza mondiala fara motiv iar in 2018 un razbel, din pacate… care se va perpetua sub forma unei sumedenii de conflicte, cu timpul inghetate… De ce? Pai simplu, dupa petrol cel mai bun bisnis e razbelu’… ce crezi ca vor face aia cu petrodolarii lor? Doar nu crezi ca se vor rezuma la turism si cultura…

    Relativ la Vechiul Testament, eu zic ca-i OK… mai ales ca am demonstrat stiintific asta, cel putin Facerea! Restul reprezinta lucruri bune care au tinut omenirea in frau 2000 de ani si au echipat-o cu morala crestina… altminteri ne suprimam definitiv. Religia a avut si ea rostul ei, dar acum a cam ramas in urma, omul evolueaza si cand nu mai gaseste raspunsuri, le cauta in alte parti sau accepta orice! Daca Biserica ar pricepe cuantica moderna, atunci si-ar gasi confirmarea si ar castiga si prozeliti si putere, dar probabil ca prefera edificii care nu atesta altceva decat prosteala si prostirea maselor. Regret! A nu se confunda cu grandomania templelor si a piramidelor, alea au avut un scop economic cert prin care care s-a constituit anatomia statului modern… Cu peste 30% din populatie la limita saraciei, asta ne trebuie?

    Nu-mi mai da citate, am si eu materialul cu pricina… Te rog frumos!

    Apreciază

  24. În loc să avem parte de o oarecare ameliorare a isteriei publice, aşa cum ne-am fi aşteptat după încheierea glorioaselor mandate ale lui Băsescu Traian, asistăm în continuare, la un an şi jumătate distanţă de “epoca Băsescu”, în fiecare zi, la noi şi noi episoade de intoleranţă , urlete, huiduieli, valuri de obscenităţi în mediul virtual (că acolo e voie), instigări de tot felul, paronoia dezlănţuită, provocări ordinare, propagandă deşănţată şi iraţională, toate ducând la strivirea meticuloasă şi premeditată a oricărei tentative de reconciliere.

    La catafalcul lui Mircea Albulescu, s-a găsit un cetăţean care să-l înjure pe Ion Iliescu . Cortul amplasat în Piaţa Universitării de Ziua internaţională a Romilor a fost “decorat” cu mesajul ”moarte ţiganilor”, ceea ce nu cred că am mai văzut în ultimii 26 de ani, de când moda “graffiti ” a înflorit pe toate faţadele proaspăt zugrăvite. Madam Koveşi are idei legislative care trec cu buldozerul peste drepturile cetăţeneşti. Între cele două partide “mari” ale României, dialogul surzilor agresivi pune cruce oricărui proiect benefic de viitor. Cătuşele zornăie la orice oră . Presa arată ca un concert cacofonic, fiecare atacând altă partitură, în tonalitate “fortissimo” , în încercarea de a acoperi ceea ce solfegiază vecinul.

    Toţi sunt huiduiţi, pe unde îi poartă paşii. Bogdan Diaconu vrea oamenii în stradă împotriva “islamizării României”(!!!). Grigore Leşe se ceartă cu trupa TAXI, care se ceartă cu Florin Chilian, care zice că totul e de rahat, iar Tudor Chirilă îi urăşte pe toţi, în afară de Monica Macovei pe care o huiduie lumea la Târgu Jiu, în timp ce “sabia dreptăţii” urlă că să-şi dea demisia Olguţa pentru că a vopsit blocurile, Băsescu şi Blaga se suduie reciproc, Iohannis trece cu coloana oficială către Sibiu în vacarmul critic al claxoanelor dezlănţuite, Isărescu zice că-i ”…risc sistemic major” dacă nu ne jupoaie băncile în continuare… O lume nebună, nebună, nebună…

    Mă întreb , domnule profesor şi domnule Prim –ministru, dacă puteţi ieşi, în caz că aveţi chef, în parc , să staţi pe o bancă şi să citiţi o carte, bucurându-vă de primăvară, fără să vă gândiţi că vine un oarecare şi se propteşte în faţa dumneavoastră urlând că de ce n-aţi ţintit tâmpla mai atent şi de ce nu sunteţi măcar la puşcărie pe viaţă. Mă gândesc, cu o strângere de inimă, cât de neîngrădită mai poate fi viaţa dumneavoastră, aparent în afara închisorii şi cât de “liberă” mai este astăzi libertatea dumneavoastră…

    De obicei, când nu mai există căi raţionale de înţelegere, pentru potolirea unei astfel de nebunii a dezbinării, istoria ne indică două “remedii”: războiul sau cataclismul devastrator.

    Deoarece inconştienţa dezlănţuită a unei naţii îl forţează, uneori, pe Dumnezeu să ia măsuri.

    Apreciază

  25. Dumnezeu prefera lemnul si spatiile mici
    si hartistii romani idiotia!

    Hagia Sofia .. pesemne ca d’aia a cazut Constantinopolea ca Hagi Sofia nu e din lemn! Si cam spatioasa!!!
    Da de ce n-a cazut si Roma Papala sub turci? Ca na un alt motiv masiv din piatra :

    Sau asta este spatiu mic?

    Exemple cunoasteti si voi ..
    De preuspus ca stiu si cei 34 de tampiti. Da ei find „creatoari” nu isi permita sa isi aduca aminte ce au vizitat ! (presupun ca juma din ei au vizitat macar orimele 2)

    Apreciază

  26. „Cine n-are bizoni să-i cumpere!”
    Nu, nu este o zaharicala pentru onorabilul Ghita al blogului, nici un indemn pentru ministrul apararii, ci un subtitlu din cronica meciului de fotbal Uaua – I.a.o. (ca sa nu fac publicitate).

    Apreciază

  27. Doru Coarna

    ,,Cu peste 30% din populatie la limita saraciei, asta ne trebuie?”
    Dar ce ce ne trebuie si mai ales, cum putem obtine prietene, in contextul global care tinde, oricum, spre prabusire generala (cel putin, daca ar fi sa te credem ) ? (Z)
    Macar un loc in care sa ne rugam cu totii si totodata rezistent la seisme n-ar fi bun ? Vrei ceva din lemn in care sa se repete tragedia de la Colectiv ? (Z)
    Serios vorbind, eu cred ca cei ca voi aveti o mare problema la mansarda, prietene.
    Adica vrei sa spui ca o tara secularizata poate sa detina edificii – catolice , anglicane, sauluterane – ca simboluri emblematice aproape perene, vizitate anual de milioane de turisti, in timp ce o tara cvasiortodoxa (ca Romania n.r.) cu milioane de crestini practicanti nu-si poate permite o Catedrala a Neamului in tara, dar pe care BOR sa o construiasca in Turcia, in timp ce la Bucuresti sa se ridice o Moschee alaturi de, eventual, o Patriarhie noua din lemn (sic!).
    La Brasov exista Biserica Neagra – cu o capacitate de 5000 personae- adica, similara cu cea a viitoarei Catedrale de la Bucuresti.
    A auzit cineva vreun brasovean care sa protesteze si care sa ceara demolarea Bisericii Negre, sau transfomarea ei in…spital (sic!) ?
    Noaptea mintii, prietene !
    (Z)
    Macar ti-ai luat munitie la pistolul preferat, daca ,,neantul” ne cuprinde pe toti, inexorabil ? Barem un singur glontz de rezerva ? Sau este mai buna cianura ? Stiu ca nu-ti place cea de la Rosia Montana, dar poate ca cea din Canada, sau Finlanda, este mai pura si cu efect mai rapid ? (Z)
    Nu cumva esti acel gen de om care ne spune: ,,Sariti!”…dar el ramane pe loc, la marginea prapastiei ? (Z)
    Repet: Cred ca ai intrat adanc in ,,noaptea mintii”, prietene. D-ta si alte cateva zeci de indivizi cu grave probleme existentiale. La urma urmei in oceanul electromagnetic si giesemic inconjurator bantuit de isterii paranoide extrem de adaptate mediului in care noi inotam fara masca de oxigen, cu greu se pot mentine neuronii pe linia de plutire.
    ps
    Sunt de acord cu doamna Luminita: Cred ca rabdarea lui Dumnezeu se apropie de sfarsit. Am avut o sansa, dupa caderea lui Adam, prin Noe. Am mai avut una, prin Rastignirea Fiului.
    Incep sa cred ca nu le-am meritat si sa ma intreb daca nu cumva Iisus a suferit, a murit si a inviat de pomana.
    Dar poate ca milioanele de romani care cred in Dumnezeu si in valori nationale isi vor face auzite si ei, vocile, pana la urma.
    Deocamdata suntem pasnici si-l lasam pe Dumnezeu si pe inaintasii din morminte sa judece. Si sa-i judece in tacere.

    Apreciază

  28. În ultimele săptămâni au trecut Dincolo, trei personalități ale culturii române, din arii culturale diferite: Solomon Marcus, matematicianul pe care l-am audiat la toate conferințele ținute în orașul său natal, unde se revolta împotriva programelor și metodelor de predare a matematicii, pe balerinul Cornel Patrichi, care a creat la noi primele spectacole de dans modern pe muzică folclorică și clasică și pe actorul Mircea Albulescu, care alături de Adela Mărculescu, a fost cea mai bună voce pentru recitarea poeziilor patriotice. Dumnezeu să-i ierte !
    Întrebarea este: cu cine îi înlocuim?

    Apreciază

  29. Luminiţa Arhire :

    De obicei, când nu mai există căi raţionale de înţelegere, pentru potolirea unei astfel de nebunii a dezbinării, istoria ne indică două “remedii”: războiul sau cataclismul devastrator.

    Deoarece inconştienţa dezlănţuită a unei naţii îl forţează, uneori, pe Dumnezeu să ia măsuri.”

    Mai sunt şi alte remedii, dar din păcate, pentru unii, umorul este ca şi o limba straină:
    fara subtitrare nu inteleg nimic!
    P.S.
    Se zice că :
    Cea mai distrugatoare explozie este explozia de entuziasm a unui prost. 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s