Diplomatia românească – remorcă sau avangardă ?

Unknown

 

 

 

 

 

Politica internatională devine tot mai complicată. Nu trebuie neapărat să-l citim pe Kaplan pentru a intelege că Europa se află in ceată. SUA sunt blocate intr-un an de alegeri. Rusia se confruntă cu prea multe crize in acelasi timp. China scade ritmul economic si trece la o fază de functionare bazată pe consum intern. România pierde pe toate fronturile. Excesele de propagandă publică, lipsa de sprijin din partea UE – preocupată mai mult de „vecinătatea sudică” -, actiunea de influentă si de amestec din partea Rusiei   au determinat in ultimii  ani o schimbare de directie la Chisinău. Proiectul Schengen a devenit  o glumă anuală, in conditiile in care unele tări membre ale UE au anuntat deja suspendarea intelegerii respective. România se bate in continuare pentru un MCV bun („mândria de a fi români si mai buni decât bulgarii”) care să disloce elita locală si capitalul autohton in favoarea celui străin si să ne „bage” in Schengen, chiar daca spatiul asta practic nu mai există după ce Europa a devenit o Arcă a lui Noe.

In materie de politică externă, România a devenit un copil ascultător, la remorca deciziilor marilor puteri. Am iesit de pe piata iraniană (traditională pentru noi) in urma sanctiunilor. Acum, când marile puteri au decis ridicarea sanctiunilor si reluarea legaturilor cu Iranul, pentru motive strategice si economice, marile companii occidentale sunt pregătite să ocupe, din nou piata de la Teheran, in timp ce companiile românesti ar trebui să o ia de la zero (dacă ar mai avea forta necesară). In relatiile cu Cuba, la fel. Am asteptat un „feu vert” american si acum am pierdut startul – mă refer la datoria Cubei către România si un eventual swap pe zona de turism. Relatiile cu Taiwanul. Am urmat linia chineză. E ok. Dar lucrurile se schimbă. Săptămânal, au loc peste 800 de zboruri intre China si Taiwan. Chiar in conditiile noilor alegeri din Taiwan, drumul este inevitabil. Sunt numeroase alte exemple, in Maghreb, in Orientul Mijlociu. Am pierdut contactul cu cei care sunt la conducere in tările lor după ce au invătat in România.

In zona noastră, Polonia, Ungaria, Cehia isi schimbă abordările conformiste. In Tratatul de la Varsovia, România avea o voce singulară. Acum, ea pare doar un instrument al altora. Primim, din când  in când, emisari si apoi functionăm pe pilot automat. Care sunt initiativele noastre de politică externă? In ce spatii geopolitice mai este prezentă România? Care sunt think tankurile pentru lansarea unor concepte, dezbateri, etc? Periodic, mai apare doar  câte un guru pe contributors.ro si ne explică a posteriori lucrurile care s-au intâmplat fără noi sau cât de răi sunt rusii. Cei care stiu câte ceva din istorie, stiu si partile bune si cele rele ale Rusiei. Partea sigură este că ei vor continua să fie vecinii nostri. Americanii, in ultimii 70 de ani, au avut o istorie de „love and hate” cu rusii. Au făcut comert cu ei când a trebuit sau schimburi de spioni sau limitări de rachete. Va fi Donald Trump presedintele Americii – candidatul simpatizat de Putin? S-ar putea să avem surprize…

Yalta sau Malta au fost intelegeri ale marilor puteri pe spatele tărilor mici si asa va fi in continuare, dacă nu vom sti să ne apărăm propriile interese. Concluzia mea este clară. Complementar cu interesele comune in NATO sau UE, România trebuie să aibă mai mult curaj in afirmarea, in plan extern,  a intereselor nationale – după ce si le va fi definit!

34 de gânduri despre “Diplomatia românească – remorcă sau avangardă ?

  1. Romania a fost a treia putere diplomatica a lumii. Astazi doar Republica Populara Chineza isi mai aminteste. ‘Expertii’ serviciului de informatii intern doresc doar un pact de cooperare si securitate cu US care le va permite sinecuri si protectie/recunoastere internationala. Din 2014 o parte a lor s-au orientat si spre Germania. Vor acesti ‘experti’ sa fie altceva decat remorca omologilor din strainatate? Prea multe riscuri. Alti experti sub 50 de ani avem? Nu. Putem doar sa ne pregatim la epoca post Iohanis, sa negociem sfarsitul razboiului civil si cumva sa incepem impreuna sa reconstruim ce s-a distrus in ultimii 11 ani – si ma refer in primul rand pe planul resurselor umane.

    Apreciază

  2. Fragmentarium Politic
    ianuarie 17, 2016 la 11:31 pm

    Preocuparea dumneavoastră pentru o nouă viziune economico-socială este un lucru extrem de prețios. Întrebările pe care le puneți sunt cele importante, dar eu mă întreb dacă România poate să pornească spre o nouă și echitabilă ordine social-economică în contextul internațional actual, pe care numai ce îl descrise gazda noastră plastic și corect. Mă gândesc la necesitatea unei concepții sănătoase la nivel global (na, iar globalizarea! Dar ce să-i faci, dacă lumea a ajuns un sat cu maneliști plini de bani și babe bârfitoare pe șanț?). Este strâmt pe lume. Ce putem face noi fără bani, fără infrastructură, fără o viziune de orice fel în ceea ce privește viitorul nostru economic, fără o cultură economică elementară printre cetățeni, împotriva lumii ce stă ca pe arcuri, gata să sară la gâtul primei oportunități? Mulți repetă ca papagalii ce au auzit de la diverși „tehnocrați” bruxelezi, ori teoriile fără fond pe care le-au tocit pe băncile școlilor și se dau economiști. Mai grav e cu cei rău intenționați.

    Dacă impozităm progresiv profitul, dacă mărim salariul minim pe economie, dacă impozităm capitalul și nu munca, dacă nu băgăm tot capitalul românesc la pușcărie, dacă nu arestăm politicienii care-i încurcă și altele asemenea – se supără investitorii străini, se supără Comisia Europeană, MCV-ul ne face varză, unchiul Sam ne retrage viza de călătorie și mai ziceți dumneavoastră, că eu m-am plictisit de lista asta lungă…

    Nu știu, parcă eram mai optimistă înainte. Mă gândeam la decizia Rusiei de a interzice toate organismele modificate genetic pe teritoriul lor. Noi nu putem face asta, pentru că „nu ne lasă” unul sau altul care este direct interesat. Dar s-ar putea crea noi locuri de muncă în multe domenii dacă s-ar interzice așa ceva și, mai important, populația ar avea un câștig important în sănătate – cheltuieli mai puține, muncitori mai mulți.

    Am putea interzice multe substanțe chimice în agricultură, nu toate, nu-s absurdă, și s-ar ivi o oarecare oportunitate pentru a crea locuri de muncă, în combinație cu lipsa organismelor modificate genetic. Se pot interzice multe materiale alergene, foarte ieftine de felul lor, făcând loc celor naturale care se găsesc pe la noi. Dar, cum ai putea să te lupți cu prețurile de pe piața europeană și nu numai, date fiind costurile mici din agricultura toxică (așa am botezat-o eu) și industria asemenea?

    Am putea taxa mai adânc hipertehnologizarea, cea care fură locuri de muncă.

    În industria alimentară avem o legislație rigidă ca un lanț de bicicletă ruginit: ori ești fabrică, ori nu exiști! Micul producător nu are nici o șansă – este taxat ca un concern.

    O cale pentru a crea locuri de muncă ar fi stimularea oricărei munci care e musai să fie făcută manual. Ar crește prețurile, dar sunt multe căi și posibilități de a crea „trend”-uri noi, așa cum nemții au inventat „întoarcerea la natură” – unii se conformează de fițe, alții din convingere – se poate crește consumul într-un domeniu anume și așa.

    Băncile au „pile” – te jupesc precum nicăieri în lume cu știrea și acordul legii, mai ceva decât cămătarii. Cum să începi ori să extinzi o afacere, dacă trebuie să scoți bani din pământ, din iarbă verde să dai mai mult decât produci, când cei care vin de afară nu sunt jumuliți nici pe departe ca noi și au baze solide? Unii chiar se împrumută la Banca Mondială cu dobânzi preferențiale, pe persoană fizică, se-nțelege. Te poți bate cu prețurile lor? Și avem acorduri economice internaționale, cum să-i ”împingi” de pe piață? Cu motivul că vinzi ceva mai bun? Ha!

    Și parcă era cât pe ce să se miște ceva cu băncile, dar sări Guvernatorul: „Nu e bine și nu-i frumos!” – ne-a zis. Ceva procese au pierdut, dar nimic nu se aplică, mi-e greu să înțeleg de ce. (Ei, nu chiar greu.)

    Angajații din sectorul privat românesc lucrează fără concediu ani la rând și se angajează cu demisia semnată în alb, ca să „beneficieze” de exploatare fără să crâcnească. Patronii, pe de altă parte, sunt și ei împovărați de taxe și amenzi provenite din legi date de azi pe mâine, nu mai știu cum s-o mai dea ca să nu se ducă la gârlă de tot. Numai cei mari au avantaje reale, cei care vin dinafară. Așa e legea. Cinci la sută pentru un calic nu înseamnă nimic.

    Și ce ne facem cu Directivele Europene? Este ca pilula care vindecă tot. Cum le cășună pe ceva: Poc! Directivă! Conformează-te dacă poți, dacă nu – încuie și pleacă, nu de alta, are cine să-ți ia locul – unul mai mare și mai tare.

    Cred că adevărurilor pe care le spuneți nu le putem da viață singuri, din păcate. N-ar fi nevoie de voință la nivel global? Și mă tem că este imposibil.

    P.S. Am nevoie de o injecție cu optimism…

    Apreciază

  3. Domnule Adrian Năstase, Analiza Dvs. este un demers la gîndire. Înțelegem ca România nu prea mai contează pe plan extern, iar intern românii sunt din ce în ce mai nesemnificativi economic. Ce soluții vedeți Dvs? La Fundația Titulescu discutați soluții?

    Apreciază

    • Gigi M,
      la Fundatie, facem „fotografii” ale vietii internationale. De exemplu, săptămâna viitoare, vom discuta despre evolutiile politice internă si de politică externă in Europa centrală. Solutiile ar trebui găsite la MAE si la guvern.

      Apreciază

  4. Ma gindeam cum dam noi raportul doameni Nuland despre succesele in lupta contra coruptiei. E bine, avem cu ce ne mindri. Dar noi de ce nu cerem „raportul” de la americani? Am citit cu atentie Transcriptul dezbaterii candidatilor democrati, Clinton, Sanders si inca un nene.

    Sanders: „As we look out at our country today, what the American people understand is we have an economy that’s rigged, that ordinary Americans are working longer hours for lower wages, 47 million people living in poverty, and almost all of the new income and wealth going to the top one percent.”

    Ohoho, cite au de facut americanii sa fie iar exemplu pozitiv pentru aliati.

    Clinton a fost deosebit de franca: „We got Russia to sign on to our sanctions against Iran and other very important commitments. So look, in diplomacy, you are always trying to see how you can figure out the interest of the other to see if there isn’t some way you can advance your security and your values.”

    Cel putin admir sinceritatea doamnei Clinton. Si cum ar fi putut sa avanseze valorile americane in Rusia? Pai demolind in jur, si punind stegulete americane. Ca sa le vada Putin mai bine, desi el totusi nu are probleme cu vederea.

    https://www.washingtonpost.com/news/the-fix/wp/2016/01/17/the-4th-democratic-debate-transcript-annotated-who-said-what-and-what-it-meant/

    Apreciază

  5. ”România trebuie să aibă mai mult curaj în afirmarea, în plan extern, a intereselor naționale – după ce și le va fi definit!”…

    Cum vedem, fraza de mai sus cuprinde, de fapt, două acțiuni distincte. Prima nu se poate realiza, dacă nu se execută, în prealabil, cea de-a doua. Eu n-am mai sesizat eboșe pentru definiri ale unor interese naționale cam din campania electorală pentru prezidențiale, din 2014, când ”odiosul” Victor Ponta încerca, fără șanse, așa cum s-a dovedit, să construiască o zonă de interese comune pentru câteva țări, în estul Europei. Încercarea asta venea după 10 ani de deșert crunt în politica externă, adică pe întreg parcursul minunatei epoci Băsescu Traian, una dintre cele mai rușinoase și slugarnice perioade de reprezentare internațională din istoria recentă sau mai veche a României și preceda anul 2015, an de glaciațiune totală , cu politica externă ilustrată doar de rochițele Primei doamne, de talentul celor patru stiliști ai acesteia, și de muțenia zâmbitoare a actualului președinte.

    Ne amintim, desigur, cum Klaus Werner a venit în campania electorală cu broșurica livrată de Iulian Chifu, pe care nu s-a mai obosit să o citească… întâmplător, programul pentru politica externă a lui Klaus era identic cu programul Elenei Udrea, deoarece Iulian Chifu s-a gândit să-i ajute pe amândoi. Populația României l-a ales pe ”frumosul neamț”, fără să se tulbure și fără să se întrebe de ce Iohannis, Udrea și Chifu sunt frați siamezi , adică trei capete cu o singură pereche de picioare încălțate în papucii politicii externe.

    Așadar, ne trebuie o definire a intereselor naționale și curaj în afirmarea acestora în plan extern…Cred, însă, că mai este nevoie de cel puțin un ingredient : ne mai trebuie unul sau mai mulți bărbați de stat ( pentru egalitatea de șanse și de gen, să admitem că, în condițiile în care cuvântul ”mamă” se poate înlocui, în limbaj european, cu mult mai impersonalul cuvânt ”părinte”, atunci și sintagma ”bărbați de stat” poate fi ceva mai largă, cuprinzând și elemente cu fustă, dar cu ”bărbăție ” în comportament) .
    BĂRBATUL DE STAT este, însă, cu adevărat un articol de lux pentru România de acum.

    Pentru că nu știu dacă mai este în patria noastră vreun domeniu cu atât de puțini profesioniști. Mă gândesc că un profesionist al politicii externe, dincolo de inteligență, educație, cultură politică, intuiție, capacitatea de a face corelații , spontaneitate, sânge rece și fler, are nevoie de TIMP pentru a se forma și pentru a accepta să intre într-o haină destul de rigidă , cu mânecile legate și gulerul scrobit până la durere…Apoi, după ce va fi intrat în mulajul țeapăn, să fie capabil totuși să-și joace cărțile, uneori pe teren advers, fără vizibilă crispare . Cunoaștem mulți asemenea oameni? Eu cred că nu…

    Poate nici nu ne trebuie, pentru că cetățeanul e mulțumit … n-are politică externă, dar are Justiție și Stat de drept… Adică acele instituții care nu le dau voie medicilor chiururgi plasticieni să între în Spitalul de arși, că sunt corupți, atunci când rezervele gem de răniții de la COLECTIV …Aceleași care trimit bărbații de stat ”în cantonament” la Jilava, în timp ce tot felul de saltimbanci se ocupă de ”interesele naționale”, în plan extern, ale României, scărpinându-se-n creștet și dând din cozile blănoase pe lângă cei pe care-i socotesc mai-marii lumii.

    Apreciază

  6. Pentru moment, doar o observatie: Guvernul a ignorat repetata propunere cetateneasca pe care am facut-o aici, pe blog, de inarmare coerenta si sistematica, pe baza unei sume de bani luata in credit, dar face cheltuieli militare ocazionale, cam ca darurile la nunti: 100 de milioane de euro cu ocazia vizitei dlui Ciolos in Germania, un miliard de euro cu ocazia vizitei dnei Nuland in Romania. ( Doar dl Iohannis cred ca s-a dus in Florida doar cu sentinta de la Brasov in buzunar.) Ceea ce va duce la lipsa de omogenitate si carpeli. Nici acest presedinte si nici acest guvern nu doresc ca Romania sa fie a cetatenilor ei. Pe vremuri, pe o lista de admitere la facultate am citit un nume de neuitat: Abaietilor Mariana. In parafraza, avem Astrainilor Romania.

    Apreciază

  7. Pentru “ALIANTA ZGOMOTOASA” :

    INVITATIE
    Va invitam la o intalnire informala care va avea loc ……………………….., la care va aflati pe o lista de invitati de cca. 40 de persoane, 10 lideri ai administratiei publice locale ( un fel de “ALIANTA DETERMINATA”, de “societate”… ), cca. 20 lideri reprezentativi ai sectorului afacerilor din Constanta ( un fel de “ALIANTA DETERMINANTA”, ar trebui… ) si 10 profesionisti in economie, institutii, dezvoltare ( un fel de “ALIANTA MUTA”, la intalnire….).

    Tema intalnirii : INVESTITII SI DEZVOLTARE ECONOMICA LOCALA

    Noi, organizatorii, liderii “aliantei mute” ad-hoc pentru intalnire, alaturi de colaboratorii nostri mai vechi in abordarea dezvoltarii comunitare, inclusiv prin vectorul ei economic si al modernizarii institutiilor ( si a celor administrative ), ne propunem sa incercam sa instituim normalitatea in comunicarea (cvasi)publica ( aceasta intalnire va fi inchisa ), care speram ca va avea efecte directe asupra modernizarii comunitatilor. Intai vom da cuvantul “determinantilor” ( oamenilor de afaceri ), pentru a ne prezenta viziunea lor privind blocajele ce caracterizeaza piata investitiilor, asteptand sa treaca si la solutii, apoi “determinatilor” ( “liderii administrativi” ), pentru a prezenta din punctul lor de vedere blocajele si solutiile, urmand ca abia apoi, sau daca doar vom fi intrebati “in timpul lor”, sa intervenim noi, profesionistii, pentru ca altfel, tehnocratic, va trebui schimbata ordinea…, cum se intampla acum la Bucuresti.
    Incheind abordarea in matrice ironica dar, speram noi sugestiva a evenimentului, mentionam :
    – La intalnire se va prezenta proiectul FONDUL DE INVESTITII MOLDOVA ( imaginat pe o structura piata-stat-comunitate), un posibil vector de antrenare care, daca nu in Republica Moldova semnificativ, macar in Romania ar putea produce efecte reale ( au fost deja doua intalniri publice la Bucuresti si una la Cluj pe tema).
    – Legitimitatea tripartita, proprietate/administrare-functionare/acceptare din partea beneficiarilor, va fi abordata si din punctul de vedere al PPP Parteneriatelor Publice Private, a caror lege este indelung asteptata in corectarea sa, tinand cont de lipsa efectelor ei in mediul economic.
    @ Elementele de ordin tehnic ce justifica formatul invitatiei, vor fi prezentate tuturor participantilor inainte de inceperea intalnirii. Vor fi pe o foaie format A4.

    Apreciază

  8. POate gasiti un fots coleg parlamentar sa faca o interpelare…

    Preluat de la Romania Military!

    Scrisoare deschisa adresata Primului Ministru Dacian Ciolos

    Domnule prim-ministru, situatia dezastruoasa in care se zbate Industria Nationala de Aparare din Romania nu mai poate fi tolerata!
    O industria care are ca singur scop asigurarea capacitatii de aparare a Romaniei, a capacitatii de lupta a Armatei Romane si care este o componenta extrem de importanta in orice economie europeana, este an dupa an impinsa in prapastia falimentului de reaua-vointa, clientelismul politic, incapacitatea manageriala si de multe (precum in cele doua cazuri prezentate in continuare) interse adverse Statului Roman si Natiunii Romane!
    Domnule prim-ministru, astazi Armata Romana si Industria de Aparare Nationala se afla intr-o situatie foarte similara cu perioada interbelica, cand coruptia si indolenta autoritatilor statului au adus Armata Romana catre incapacitate de lupta si industria militara la imposibilitatea de a asigura armatei cele minim necesare apararii teritoriului national si fiintei acestui popor. Si atunci, ca si acum, importam – pe comisioane grase – inclusiv munitia.
    Atunci am pierdut Romania Mare, astazi?!
    Va aducem la cunostinta fapte si situatii care arata in mod clar cum Industria Nationala de Aparare este in mod voit sabotata din interior – prin numirile cu totul aberant facute – cat si de forurile tutelare: Min. Economiei, CN ROMARM si Ministerul Apararii. Iar aceasta situatie are legatura directa cu o politica de falimentare si sabotare a capacitatilor nationale de productie, a produselor romanesti, politica care nu poate fi intamplatoare si care este rezultatul unor numiri in functii de raspundere ale unor oameni incompetenti si subordonati unor alte interese decat cel National.
    Va rugam domnule prim-ministru sa luati aminte si cat mai degraba masuri.

    Colaborarea (sabotata) straina, pe masa ROMARM si a Ministerului Economiei
    Se face ca rugaciunile unora dintre noi au fost ascultate, iar saptamana trecuta un investitor strain, care are acces la industria militara ucraineana, a incercat sa propuna ROMARM si celorlalte institutii abilitate o serie de contracte de productie dar si investitii in unele unitati de productie romanesti, care stim cu totii ca nu au mai fost retehnologizate de decenii bune.

    Ce se intampla?
    Asa cum de altfel si noi pe RumaniaMilitary prevedeam, ucrainenii au ajuns la fundul gropii cu capacitatile proprii de productie militara. Semne au aparut de acum cativa ani, cand contractul pentru transportoare BTR-4E destinate irakienilor a inceput sa scartaie pe motive de calitate a tablei, dar si mai recent, cand contractul pentru T-84 Oplot tailandeze a acumulat intarzieri de livrare, sau cand ucrainenii s-au intors catre polonezi, cu care au semnat mai multe contracte, inclusiv modernizarea T-72.
    La aceste problema se adauga necesitatea stringenta a ucrainenilor de a isi pune pe picioare cat mai rapid inzestrarea armatei proprii, inzestrare abandonata de decenii in aer liber prin balariile nord-pontice. Ori propriile uzine si ateliere de reparatii nu fac fata la ritmul cerut, nemaivand personal si dotare pentru productie la scara mare dar nici acces nici la anumite piese si subansamble livrate in trecut de Rusia. Deci contractele lor de export scartaie !
    Si atunci apar noi nise, in care ne putem strecura si noi, cu firava noastra industrie.

    In fine, sa ajungem si la stire !
    Un investitor strain a depus pe masa Romarm un proiect de colaborare cu industria militara, in care sa furnizam subansamble, componente, munitii sau chiar anumite produse finite. Iar proiectul nu consta doar in producerea de echipamente ci si in infuzia de investitii in liniile tehnologice romanesti.
    Printre produsele vizate se afla: evolutii ale BTR-80 (B-33 Zimbru) cu turele de origine ucraineana (Shturm, etc), alaturi de posibila propunere de export a SAUR 2 cu astfel de turele, componente pentru blindate, pulberi si munitii.
    Practic cea mai mare parte a documentatiei aferente propunerii este pregatita pentru discutiile detaliate si semnarea intelegerii de colaborare, iar uzinele sunt gata sa se apuce de treaba, capacitatea noastra industriala fiind inca la nivelul cerut de straini.
    Insa conducerea ROMARM, in speta doamna general Floarea Serban, a refuzat, din motive doar de dansa cunoscute, sa aiba macar o intalnire cu delegatia straina, macar o simpla discutie! Practic directoarea ROMARM refuza o uriasa oportunitate pentru industria nationala de aparare! comanditarii doreau sa produca in capacitatiile noastre de productie inclusiv pulberi (pulberi pe care astazi noi le importam din Serbia si Cehia!!), doreau sa creeze circumstantele necesare pentru vanzarea SAUR 2 peste hotare, dotat cu sisteme de armament ucrainene produse si ele tot la noi, doreau sa importe cantitati mari de subansamble, piese de schimb, munitie, etc…
    Cert este ca avem o fereastra de oportunitate extrem de ingusta, iar daca in zilele urmatoare ROMARM si ministerele de resort nu arata mai multa receptivitate fata de aceasta propunere, este posibil ca si aceasta, posibil una dintre ultimele sanse de a relansa anumite domenii ale industriei militare romanesti, sa se duca pe apa sambatei, alaturi de competitia pentru Columbia sau cea pentru Irak.

    Colaborarea (sabotata) cu Statele Unite, pe masa ROMARM si a Ministerului Economiei
    Si daca pana acum nu am reusit sa va convingem de reaua-credinta (rea-credinta sinonima cu inalta-tradare) a actualei conduceri a ROMARM (Floarea Serban pe numele ei), mergem mai departe si va informam ca in luna octombrie 2015 pe adresa aceleiasi ROMARM a venit o cerere din partea Statelor Unite pentru furnizarea a 24 de tancuri romanesti TR 85M1 !!!
    Da! Ati citit foarte bine! Americanii doreau sa cumpere din Romania 24 de tancuri (pentru inceput !) TR 85M1, masini de lupta care urmau mai apoi sa fie transferate catre armata irakiana, pe modelul contractelor dintre Pentagon si Roman Brasov, in care americanii au cumparat sute de camioane Roman si le-au trimis mai apoi in Irak.
    Motivatia acestui gest este mai complicata si are legatura cu situatia geopolitica din nordul Irakului, acolo unde armata guvernului de la Bagdad a pierdut cantitati impresionante (dubios de impresionante) de tehnica de lupta in favoarea islamistilor, inclusiv un numar de peste 200 de tancuri Abrams.
    O parte importanta a acestora – si alta tehnica de lupta grea – a ajuns si in mana kurzilor, ori problema Kurdistanului irakian este una extrem, extrem de fierbine in relatiile dintre Washington si Ankara. Se pare chiar ca raidurile aeriene ale aviatiei turce in nordul Irakului, ca si avansul trupelor terestre turce, sunt in directa legatura tocmai cu noua dotare a kurzilor, turcii avand ca pricipal scop distrugerea tehnicii de lupta irakiene (americane) capturata de kurzi.
    De aici si propunerea americanilor care au considerat ca TR 85M1 cu tun de 100mm (poate 105mm) ar fi mai mult decat perfect pentru nevoile de astazi ale armatei irakiene (Abramsul nu se justifica, in zona nu sunt lupte tanc vs tanc), iar daca TR 85 ar fi cazut in mainile kurzilor acest tanc nu ar fi creat panica la Ankara.
    Uzina Mecanica Bucuresti a inaintat imediat MApN-ului o cerere pentru a primi din stoc un numar suficient de TR 85, tancuri care urmau sa intre la modernizare conform cerintelor caietului de sarcini…
    Din pacate contractul a fost respins de ROMARM (pur si simplu nu l-au bagat in seama), la indicatia (foarte pretioasa) a directoarei acestei institutii –general in rezerva Floarea Serban!

    V-am promis saptamana trecuta dovezi clare de inalta tradare, de rea vointa, de distrugere cu discernamant a industriei nationale de aparare si astazi vi le-am oferit ! Din pacate aceasta industrie nu mai are mult de trait si spre multumirea unora va disparea incet, incet, spre marea bucurie a importatorilor, a lobbystilor (care ne tot explica pe site-uri cum ca nimic din ce facem noi nu-i bun), a « comisionarilor » (adica politiceni corupti), etc.

    Romania Military isi va sustine industria atat timp cat aceasta va mai sufla, alaturi de mana de oameni care ne este alaturi si ne vom bate pentru slujbele noastre, pentru industria noastra, pentru viitorul Armatei Romane, atat cat vom putea, desi putinta noastra nu este deloc mare, DAR, daca fiecare ar face cate putin, lucrurile ar sta foarte diferit astazi.
    Fata de SAUR 2, ei bine ucrainenii – care sunt in razboi – nu l-au considerat deloc un transportor prost ci dimpotriva o platforma foarte fiabila, ieftin de intretinut si usor de up-gradat pentru nevoile utilizatorului final, doar la noi SAUR 2 este considerat prost pe singurul motiv ca-i romanesc…
    Din pacate lectiile istoriei nu au fost invatate de conducerea noastra politica si facem din nou acceasi greseala ca in preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand importam cam tot, inclusiv munitia. Si atunci tot coruptia si incompetenta politicienilor si generalilor nostri ne-au fost fatale, iar cand ne-am trezit – din visare si aliante – cu rusii pe granite am cedat fara lupta – nici n-am fi avut cu ce lupta – si astfel Romania Mare a trait doar 22 de ani numai si numai din vina celor care in perioada interbelica s-au ocupat de siguranta nationala.
    Astazi, alte nume, alte partide, aceleasi metode.

    Dar noi inca mai speram ca macar in ceasul al 12-lea decidentii din pozitiile cheie ale statului roman sa aiba in vedere interesul national si macar sa aiba bunavointa sa analizeze in detaliu aceasta propunere!

    Industria de Aparare Romaneasca, asa cum arata ea astazi
    CN ROMARM si filialele sale, conform legislatiei in vigoare, sunt producatori si furnizori, pentru Armata Romana, de produse, echipamente si sisteme cu destinatie militara din categoriile care reprezinta: pulberi, explozivi, munitie de toate calibrele, grenade de mana, bombe de aviatie, armament pentru infanterie (diferite tipuri si calibre), proiectile reactive nedirijate, rachete, artilerie si munitie de artilerie, vehicule blindate pe roti (transportoare) si pe senile (tancuri si masini de lupta ale infanteriei), sisteme de arme integrate.
    In perioada 1995-2006 CN ROMARM si filialele sale au fost participante la derularea unor programe de inzestrare a armatei in domeniile enumerate mai sus, multe dintre acestea fiind realizate in cooperare cu parteneri externi selectati de MApN, companiile romanesti din cadrul ROMARM avand pozitia de parteneri industriali, coproducatori, integratori sau subcontractanti. Din aceasta postura CN ROMARM si filialele sale au preluat initial si o parte dintre obligatiile de garantie si de post-vanzare ale partenerilor straini fata de MApN, dar cresterea eficientei si a competitivitatii, prin asimilarea de tehnologii si de produse noi, prin aplicarea eficienta a prevederilor legislatiei de “off-set”, nu s-a realizat, deoarece Armata Romana nu a cooperat cu industriasii locali pentru transferul de fabricatie si asimilarea unor echipamente realizate cu tehnologii actuale ci a preferat, in ultimul deceniu, importurile directe, in general de echipamente din excedentul unor armate NATO, revitalizate, evitand de cele mai multe ori “off-set”-ul industrial, care ar fi trebuit sa asigure transfer de fabricatie, de tehnologie si prestatii consistente de coproductie si de export.
    Ca urmare, in mod constant, an de an, cererile Armatei Romane si ale altor entitati ale Sistemului de Securitate Nationala au scazut semnificativ.
    In acelasi timp Statul Roman, proprietarul capacitatilor, nu numai ca nu a investit in tehnologii si produse noi, dar nici nu a asigurat un cadru legislativ care sa favorizeze initiativele specialistilor si managerilor din industria de aparare autohtona si nici nu a promovat masuri fiscale aplicate de multe alte tari europene, recomandate si permise de U.E.
    Multe capacitati au intrat in conservare, dar si mai multe s-au degradat.
    Terenurile aflate in propietatea agentilor economici au devenit prea intinse, greu de pazit (mai ales dupa retragerea pazei efectuate de jandarmi), utilajele si masinile neinnoite grevand productivitatea si calitatea, cu consecinte in privinta costurilor si a competitivitatii pe terte piete.

    Neadaptarea industriei de aparare autohtone la standardele NATO, intr-un ritm rapid, a condus la pierderea pietelor si a pozitiei de exportator important (in primii 10, pe plan mondial). Doar cateva incercari ( SAUR 1, SAUR 2, sistemul de arma de asalt calibrul 5,56, modernizarea TR 85M1, modernizarea divizionului de artilerie a.a de 35mm) au fost in pas cu noile cerinte, dar nici acestea nu au fost comandate si produse in cantitatile conform necesarului de inzestrare al MApN, licitatiile, asa-zise internationale (cu conditii de participare profund defavorizante pentru producatorii romani) dand castig de cauza diverselor firme straine, nu intotdeauna cele mai bune in domeniu.
    CN ROMARM, care prin statut are nu numai pozitia de actionar (alaturi de Minsterul Economiei) la filiale, are si rolul de coordonare, control, reprezentant al acestora – in relatia cu MApN – si vanzator pe pietele externe.
    Nici o filiala nu are dreptul de a exporta direct, ci numai prin CN ROMARM (asta apropo de intrebarea de ce nu-si cauta Moreniul clienti externi: pai nu are dreptul !) si uneori, dar mai rar, prin ROMTEHNICA. Numai ca in ultimii ani politizarea excesiva a conducerii ROMARM a condus la discontinuitati majore atat in ceea ce priveste promovarea constanta si profesionista pe terte piete – direct, cu sprijinul ambasadelor sau prin utilizarea unor agenti locali – a produselor filialelor, cat si la necoordonarea eficienta a sortimentelor fabricate in cooperare de catre filiale (prin favorizarea unora in raport cu altele) dar si neglijarea promovarii unui program coerent de asimiliare in fabricatie de produse noi, standard NATO si est, cerute pe piata, si dezvoltarea de tehnologii actualizate.

    Directorii generali ai CN ROMARM numti politic au fost total ineficienti: Vasile Crisan – jurist de meserie, fost subprefect, Lori Boian – economist, condamnat pentru ucidere din culpa, Dan Tache-economist, trimis in judecata pentru fapte de coruptie, Floarea Serban – jurist, general in rezerva, pensionara, trimisa in judecata pentru abuz in serviciu savarsit in calitate de sef al Directiei Juridice a Statului Major General.
    Doamna Floarea Serban, actualul director general, nu cunoste sistemul, nu are cunostinte despre industrie, productie, echipamente, nu a condus structuri economice, fiind numita de catre domnul Sorin Encutescu, fost secretar de stat in Ministerul Economiei, acesta avand, la randul sau, prestatii pur teoretice, fara identificarea de solutii de redresare si de modernizare a capacitatilor industriei de aparare.
    Din aceasta perspectiva, poate fi relevant pentru modul de abordare a sarcinilor ce ii reveneau domnului Encutescu in aceasta calitate, urmatorul aspect: pe parcursul anului 2015 nu a reusit sa repartizeze fondurile de dezvoltare (si asa destul de mici) avute la dispozitie pentru industria de aparare – proprietate a statului roman. Asadar banii pentru dezvoltare/retehnologizare au fost dar nu au fost cheltuiti!
    In plus, Directia Industrie de Aparare si Probleme Speciale (DIAPS) din Ministerul Economiei a fost in mod constant minimalizata de diversi secretari de stat si ministri, in prezent fiind redusa la nivelul unui serviciu de stat, desi gestionarea problematicii aferente agentilor economici cu capital de stat din industria de aparare nu inseamna numai numirea membrilor AGA si ai Consiliilor de Adminsitratie, ci si promovarea produselor la export, relationarea cu MApN, alocarea de fonduri pentru retehnologizare, cercetare produse noi si alte nevoi (paza, securizare, transfer de utilaje, restrangere de spatii).
    De asemenea prin DIAPS se coordoneaza participarea la targurile internationale in domeniu, se gestioneaza vizitele la nivele reprezentative, etc.
    Toate filiale CN ROMARM produc, in general, tehnica invechita, pe standarde est, foarte putina la standard NATO, care se exporta prin intermediul unor agenti nu intotdeauna reprezentativi. In plus, ambasadele Romaniei, reprezentantii comerciali si atasati militari nu mai fac promovari si nu mai furnizeaza date privind pietele respective si oportunitatile locale, Armata Romana, prin ROMTEHNICA, este uneori in concurenta cu CN ROMARM, pe terte piete, prin oferte de material excedentare, din stoc.

    Uzine – care altadata asigurau mii de locuri de munca si o gama diversificata de produse si echipamente militare la export – au devenit, datorita indiferentei si a nestiintei diverselor persoane aflate vremelnic in functii decizionale pentru industria de aparare, neeficiente, necoordonate, neglijate si puse in situatii de nedreapta concurenta fata de furnizorii externi ai MApN (selectati, in cele mai multe cazuri, fara transparenta si favorizati cu planuri de plati multianuale asigurate din credite).

    Este relevanta situatia Uzinei Mecanice Bucuresti, care a fabricat tancurile din dotarea armatei, tancul TR 85 fiind modernizat dupa 1990 la standardul M1. In perioada 2009-2013, desi armata Romana avea nevoie stringenta de prestatii de mentenanta pentru tancurile aflate in exploatare, dar si pentru produsele derivate (poduri de asalt, tractoare de evacuare) si chiar de o varianta modernizata a produselor existente, nu a primit decat comenzi minimale de reparatii puntuale, in totala contradictie cu standardele NATO asumate ca tara membra.
    In 2013-2105, Uzina Mecanica Bucuresti a reusit sa convinga Fortele Terestre (obligate si de o aplicatie multi-nationala cu tehnica blindata in Germania) ca este capabila sa presteze activitati de reparatii, intretinere si readuceri in parametrii optimali a produselor fabricate in perioada 2000-2009. Este adevarat ca si ehipa de management a fost una performanta, care a reusit sa redreszee uzina, sa o aduca pe profit si sa propuna proiecte si programe noi, atat pentru Armata Romana cat si pentru export.
    Inexplicabil, ca “apreciere” a managementului, au fost atitudinea secretarului de stat Encutescu si a directorului ROMARM, Floarea Serban, care au procedat la inlocuirea managerului apreciat de colaboratori si subordonati ca fiind eficient, sub pretextul expirarii contractului de mandat. Actuala situatie a a U. M. Bucuresti este, fara dubiu, starea de faliment iminent.
    Indicatorii economici sunt dezastruosi, salariile se platesc din credite de la ROMARM, iar datoriile catre furnizori s-au triplat, multi dintre acestia refuzand sa mai livreze material, iar comenzi care sa rentabilizeze uzina nu mai exista. Daca in 2014 cifra de afaceri a fost de 20 milioane de lei si profit net realizat si declarat, in 2015, pana la demiterea directorului general s-a realizat o productie de 6 milioane de lei (in primele 5 luni), iar in urmatoarele 6 luni contractele derulate sunt in jur de 2 milioane de lei. U.M.Bucuresti este de mai multi ani in atentia unor grupuri cu interese imobiliare, promovandu-se la nivele politice decizionale diverse variante, ineficiente si costisitoare, de mutare a fabricii fie la Moreni, fie la Mihai Bravu, judetul Giurgiu, unde exista poligonul uzinei.
    Este de neinteles cum tari vecine (Serbia, Croatia, Polonia, Slovacia) au gasit resursele necesare sa revitalizeze fabricatia si modernizarea tancurilor, prin eforturi proprii si prin colaborari cu firme din tari NATO, iar U.M. Bucuresti nu este sprijinita de MApN, Ministerul Economiei si CN ROMARM sa presteze activitati de mentenanta pentru TR 85M1, TR 85, Gepard, sa efectueze o noua etapa de modernizare pentru TR 85 aflat inca in exploatare, sa realizeze Pod de Asalt si Tractor de Evacuare, sa proiecteze, sa realizeze si sa omologheze autosenilatul cu obuzier calibrul 155mm (angajament la intrarea in NATO al MApN pentru minim 24 de obuziere).

    Situatia celorlalte filiale a ale CN ROMARM

    1. Uzina Mecanica Cugir: produce armament de infanterie calibre medii, standard est (12.7mm, 14,5mm) si munitia aferenta. A inceput sa fabrice si munitie 12,7mm standarn NATO. Totusi, nu a abordat toata gama de munitie din aceasta categorie – care se cere pe pietele internationale – si nici nu a asimilat armament standard NATO. Datoriile istorice acumulate ale uzinei sunt foarte mari si fara perspectiva de a fi platite. Tehnologia este foarte veche, ineficienta, ceea ce face ca preturile de vanzare ale produselor sa nu creeze profit.
    2. Fabrica de Arme Cugir s-a desprins din U.M. Cugir, avand ca obiect de activitate fabricatia de armament calibrul 7,62mm bazat pe tehnologia Kalasnikov (pistoale-mitraliera, diverse pusti mitraliera si mitraliere).
    Tehnologia de fabricatie nu a fost constant tinuta sub control si/sau modernizata, astfel incat directorii care s-au succedat au pierdut controlul tehnologic, multe componente fiind comandate la diverse firme (capusare), calitatea si productivitatea, dar si fezabilitatea, fiind afectate. FAC are probleme mari in ceea ce priveste datoriile si nu se intrevede nici o varianta de redresare fara sprijinul statului si fara un management apolitic.
    Ambele uzine din Cugir au constituit motiv de disputa politica locala si judeteana, managerii fiind pe rand schimbati si numiti pe criterii care nu au avut de-a face cu profesionlismul.
    3. Uzina Mecanica Sadu are datorii intr-un cuantum greu de recuperat, este netehnologizata (baza tehnologica fiind masini chinezesti din anii “80), fara posibilitati reale de valorificare a unor terenuri (uzina este situata intr-o vagauna), are in propietate o mini-hidrocentrala.
    Aici se produce munitie de infanterie calibru 5,56mm, 7,62mm, 9mm. Uzina a avut mari probleme cu managerii sustinuti politic, unii fiind condamnati sau implicati in procese penale (delapidari, accidente de munca soldate cu morti). Cu un management competent uzina poate produce pentru export cateva milioane de cartuse lunar si se poate mentine ca si capacitate de productie. Are insa nevoie de investitii in linii automate pentru fabricat munitie, trebuie sa asimileze o gama variata de fabricatie, in special standard NATO, si trebuie sa reia fabricatia unor componente abandonate (capse, initiatori) si mai ales sa renunte la importuri de pulbere din Serbia, reluand cooperarea cu Pirochim Victoria si Fabrica de Pulberi Fagaras (filiale ale CN ROMARM).
    4. Uzina Mecanica Plopeni produce munitie calibru mare (de la 30mm la 155mm) si participa la fabricatia multor repere mecanice pentru produseler altor fabrici din CN ROMARM. Are o dotare tehnologica invechita, dar functionala si destule utilaje in conervare. Inca utilizeaza o forja de dinaintea ultimului razboi mondial. Managementul a fost schimbat de politicul local de prea multe ori, majoritatea conducatorilor impusi fiind fara cunostinte in domeniu si ineficienti (chiar cu probleme in justitie).
    Uzina inca mai poate fi recuperata pentru a produce munitie est si NATO, calibre mari, in variante actualizate (tip sageata, calibru 155, cu bataie marita, etc).
    5. Tohan Zarnesti a avut schimbari dese de manageri impusi politic. Are o suprafata foarte mare (poligon uzinal), cu sarcini deosebite privind paza. S-a incercat valorificarea unor capacitati prin asociere dar aceasta s-a facut de catre persoane implicate politic, cu rezultate paguboase si dosare de cercetare penala. Produce bombe de iluminare si alte tipuri de bombe de aruncator, focoase diverse, rachete nedirijate GRAD, la care s-a incercat modernizarea care este necesara si posibila, dar managerii nu au continuat programul.
    Are colaborari pe orizontala, pentru diverse tipuri de munitii, cu alte filiale ROMARM (Carfil, Dragomiresti, Mija sau Plopeni).
    6. Uzina Mecaniza Mija este singura filiala care nu are in proprietate terenul. Toti politicienii locali, de la toate partidele, au promis solutionarea acestei probleme, care este o consecinta a unui decret de infiintare a pirotehniei inca dinainte de 1989. Fabrica initiala MIJA (construita inainte de al doilea razboi mondial) a fost predata catre Consiliul Judetean, ca parc industrial si este acum in posesia unui arab pe nume Taher. UM Mija a lasat (si a pierdut) in parcul industrial utilaje grele (prese, forja) dar si poligonul uzinal pentru testarea munitiei. A fost reamenajat un poligon, cu eforturile directorilor general-adjunct si tehnic din ROMARM in 2010.
    UM Mija produce munitie pentru lansatoarele de grenade, o gama mare de grenade de mana (ofensive, defensive, speciale). Are nevoie de completarea fluxurilor de fabricatie cu masini si utilaje din gama celor abandonate in parcul industrial.
    7. UPS Dragomiresti este uzina care incarca munitie utilizand doua linii speciale. Nu are sector mecanic, ci doar pirotehnie. Este prestatorul principal pentru delaborarea munitiilor expirate. A asimilat in fabricatie munitie pentru tunurile tip Oerlikon cal. 25 si 35mm. A asimilat munitia frangibila cal. 25mm. Neavand un flux continu de productie are probleme de asigurare a fondului de salarii in mod constant.
    8. Carfil Brasov produce in principal lansatoare de grenade dar si munitia aferenta. Are probleme cu titlul de propietate asupra terenului si a suportat presiuni imobiliare. Are un poligon uzinal si o capacitate pirotehnica la Harman, supuse – si ele – presiunilor imobiliare. Diverse grupuri de politicieni, dar si cativa manageri numiti vremelnic, au incercat promovarea solutiei de a muta capacitatea la Tohan Zarnesti. Solutia este complet atehnica si imposibil de sustinut financiar.
    Are piete de desfacere la export dar a pierdut personal specializat si liniile de fabricatie sunt invechite. Necesita retehnologizare.
    9. Pirochim Victoria ar trebui sa fie furnizorul pulberilor pentru munitia de infanterie. A fost afectata atat din cauza propietarului, in ceea ce priveste investitiile necesare sustinerii tehnice si de mediu a productiei, cat si de managementul defectuos al ROMARM si al filialelor producatoare de munitie de infanterie, care au preferat importurile din Cehia, Serbia si Muntenegru, solutie in afara principiilor de Securitate Nationala.
    10. Fabrica de Pulberi Fagaras: capacitatea principala este linia de trinitroglicerina, dar poate produce si pentrita, hexogen, pulberi compozite, combustibil pentru rachete, TNT. Investitia initiala a statului a nu a fost finalizata in ceea ce priveste solutionarea apelor reziduale (“ape rosii”). Aceasta rezolvare necesita sume mari (milioane de euro) dar asigura fabricarea in tara a materialelor energetice si explozibilii necesari Sistemului National de Aparare.
    Decizia trebuie sa fie a Statului si este una politica. Nici ROMARM si nici fabrica nu pot asigura resursele financiare necesare. Fabrica sustine salariile putinilor specialisti care mai sunt angajati din reconcentrarea acizilor sulfuric si azotic, utilizand o linie pilot, care a fost repusa in functiune in anul 2010, cu sprijinul directorilor general adjunct si tehnic din acea perioada din ROMARM.
    11. Electromecanica Ploiesti este uzina care a produs rachete tactice si care face mentenanta si revitalizarea pentru rachetele aflate inca in dotarea armatei. Are inca un nivel tehnologic si de personal cu care ar putea relua activitati de modernizare a unor rachete vechi (HAWK) achizitionate de armata, dar presiunile unor firme private au facut ca rachetele sa ramana in depozitare. Produce rachete antigrindina.
    Fara implicarea in procesul de modernizare al HAWK uzina nu se poate sustine.
    12. Arsenal Resita a produs toata gama de tunuri, tunuri-obuziere tractate din dotarea Armatei Romane, de calibre incepand cu 35mm pana la 155mm. A asimilat in fabricatie tunurile Oerlikon KBA-25 si GDF 003. Uzina are numai 50 de salariati care efectueaza serviciul de paza. Este in conservare, nu a mai produs nimic de cel putin opt ani. Rheinmetal din Germania a ofertat privatizarea, dar grupuri de interese au actionat in favoarea altor firme, nesemnificative si privatizarea nu s-a mai realizat.
    13. Automecanica Moreni este producatorul de transportoare amfibii blindate (a produs peste 14000, inclusiv BTR 80). I s-a luat o parte din capacitate (si 1/2din poligonul de testare) cu care s-a constituit un parc industrial. A realizat doua transportoare blindate – SAUR 1 si SAUR 2 – cel din urma echivalent cu cele existente pe piata, dar MApN nu a dorit sa achizitioneze nici macar un exemplar si foarte greu, a acceptat participarea la omologare.
    S-a promovat, conform legislatiei UE, un program intre MApN si Min. Economiei, pentru a proiecta si omologa un transportor blindat 8×8 fabricat de industria autohtona, finantat partial de stat, dar programul a fost deturnat prin impunerea unei firme private ca integrator.
    Programul a consumat banii alocati fara ca produsul sa fie realizat. O decizie administrativa a Min. Economiei si un manager eficient la ROMARM pot revigora programul care ar avea ca si consecinta revigorarea UA Moreni, un produs eficient pentru dotarea Armatei Romane si foarte bun pentru export.
    14. Metrom Brasov nu mai este o societate comerciala puternica, in domeniul materialelor neferoase, dar pentru sectorul productiei de aparare fabrica “degetarelor” poate produce, pentru munitia de infanterie (adica preformele de alama necesare confectionarii tubului cartus).

    Apreciază

  9. Intrebări: Cine să o facă și cu cine? Mai avem școală de diplomație, mai avem eventuali aliați credibili?Guvernanții cunosc semnificația noțiunii depatriotism?.Președintele știe ce este diplomația sau dorește să vrea să știe? Trecut-au vremurile…

    Apreciază

  10. În vârtejul geopoliticii

    Mulţi istorici şi politologi susţin că dialectica geostrategică actuală este urmarea directă a sistemului de tratate încheiate la sfârşitul Primului Război Mondial după prăbuşirea marilor imperii : German, Austro-Ungar, Ţarist şi Otoman. Afirmaţia trebuie însă nuanţată.

    Conferinţa de Pace de la Paris din 1919 a reprezentat într-adevăr o încercare de reorganizare a Europei Centrale şi de Est pe principiul comunităţii naţionale şi lingvistice ( în Europa de Vest, statele naţionale existau deja de la începutul-mijlocul sec. XIX ). Aşa a fost creată România „dodoloaţă”, aşa a apărut Iugoslavia ( o confederaţie de populaţii slave vorbind aceeaşi limbă ), Ceho-Slovacia ( 2 etnii slave occidentale cu limbi asemănătoare )… În Orient, ne-existând „naţiuni” ori „limbi” arabe, ci un continuu etno-lingvistic ce se întinde din Siria, Irac, Peninsula Arabică, pe toată coasta de nord a Africii până în Maroc, fostele posesiuni otomane au fost împărţite la masa tratativelor în funcţie de interesele puterilor europene sau de forţele armate locale. Astfel, Kemal Atatürk – militar de carieră – refuză condiţiile impuse de Tratatul de la Sèvres ( 10 august 1920 ) şi organizează o rezistenţă armată care-i înfrânge pe francezi, italieni şi greci. Drept urmare, Turcia păstrează unele posesiuni pe continentul european ( 3% din suprafaţa sa ) : Istambul ( fostul Constantinopol ), zona Izmir, Tracia orientală şi câteva insule din Marea Egee. Kurzii în schimb, astăzi între 20-25 milioane de oameni, ne-reprezentând o etnie dominantă şi ne-interesându-i pe europeni/englezi pentru că nu aveau ieşire la mare, nu au primit un stat propriu. Celelalte ţări arabe au fost arbitrar alcătuite, trasându-se frontiere cu rigla şi amalgamând triburi eterogene, de multe ori antagonice. Acesta este motivul pentru care în aceste regiuni numai o putere autoritară – monarhie, dictatură laică ( civilă sau militară ) ori dictatură religioasă – poate menţine coeziunea statală.

    Şi totuşi, reconfigurarea lumii începuse un pic mai devreme, odată cu angajarea militară a Statelor Unite în război de partea Aliaţilor. La începutul sec. XX, SUA deveniseră cea mai mare putere economică a lumii, aşa încât aspirau la o poziţie politică pe măsură. Ieşind din izolaţionism prin participarea la război, SUA şi-au extins sfera de influenţă asupra fostelor posesiuni coloniale ale Imperiilor europene înfrânte. Cel de-al Doilea Război Mondial oferă Statelor Unite şansa de a deveni, alături de URSS, o supraputere mondială : SUA controlează acum prin NATO şi Europa de Vest. În urma destrămării URSS, autorităţile de la Washington încearcă să mai urce o treaptă spre dominaţia mondială : secundate de UE, încep să practice o nouă geostrategie ce vizează excluderea Rusiei din Orientul Mijlociu şi încercuirea ei militară în Europa. Putea Rusia rămâne pasivă ?

    România este prinsă la mijloc. Face parte dintr-o Uniune Europeană indecisă, în plină derivă. Pentru moment, federalizarea Europei a fost stopată, existând chiar riscul fărâmiţării : dacă existenţa UE a încătuşat naţionalismul marilor puteri, inepţia conducătorilor ei a descătuşat în schimb naţionalismul minorităţilor care ameninţă cu secesiunea ! Un motiv în plus pentru care euroscepticismul a devenit o constantă a vieţii sociale şi politice, iar neîncrederea faţă de elitele de la Bruxelles endemică. Noi, românii, în ce parte ar trebui să ne uităm : spre Vest sau spre Est ? O dilemă cu atât mai gravă cu cât nu avem o clasă politică adevărată care să chibzuiască avantajele şi dezavantajele. Chiar dacă au trecut 27 de ani, moştenirea dictaturii comuniste se face încă simţită : din 47 pînă în 89 nu au existat nici un fel de dezbateri politice prin care oamenii să-şi cristalizeze preferinţele ideologice, aşa că astăzi aderarea la un partid sau altul se face – cu excepţii rarisime ! – numai pe bază de avantaje personale. România, aşadar, este un vas în derivă pe o mare furtunoasă, condus doar în interesul punctual al celor aflaţi la putere!

    Apreciază

  11. Mihail Eminescu:

    Faceţi o uriaşă reacţiune morală,

    o revoluţie de idei

    Răscoliţi geniul naţional, spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme.
    „Ce să vă spun? Iubesc mult acest popor blând, pe spatele căruia diplomaţii croiesc hărţi şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece. Iubesc acest popor care nu serveşte decât de cataligi acelora care se înalţă la putere. Popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă pe care i le aşezăm pe umeri.

    E mică ţărişoara noastră, îi sunt strivite hotarele, greutăţile vremurilor au ştirbit-o, dar această ţară mică şi ştirbită e ţara noastră, e Ţara Românească, e patria iubită a oricărui suflet românesc. Noi o iubim aşa cum este, aşa cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre. O iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea înnădită azi la lucruri străine şi la oameni străini.
    Tocmai de aceea trebuie să schimbaţi opţiunea publică! Daţi-i o altă direcţiune! Răscoliţi geniul naţional, spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme. Faceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţie de idei în care ideea de „românesc” să fie mai mare decât „uman”, „genial”, „frumos”. „

    Apreciază

  12. hmmm. de ce atata ipocrita uimire? vedeti consecintele ineptitudinii diplomatiei autohtone, pentru tara Romania, adica pentru cetatenii ei nevinovati – oameni ce nu s-au aflat in pozitie de decizie … dar nu stiti de ce!!! nu a fost si nu este vorba despre contra-selectie!? despre continua, implacabila, atotsuverana metoda de selectie prin pile, cunostinte si relatii!? ar fi fost nevoie de meritocratie, pentru a ajunge la orice forma de kratia. cam tarziu sa va lamentati, nu? avem ceea ce am semanat. pardon, avem ceea ce ATI semanat.

    Apreciază

  13. Fara sa fiu curtenitor, doresc sa va multumesc pentru radiografia contextului geopolitic international in care Romania se afla in prezent. Dar cu toate acestea, in afara de critica adusa celor care reprezinta „interesul national”, ma refer la capacitate, implicare, clarviziune si nu in ultimul rand onestitate fata de realul simt patriotic, nu putem critica nimic, intrucat doar analizele fara strategii si actiuni subordonate unor tinte clare si realizabile, ne duce in zona lipsei obiectului criticii. Ca un simplu observator, atat cat inteleg eu, pot sustine doar ca politica externa a Romaniei(in afara celor 2 mari realizari NATO si UE si asta doar cu foarte mari sacrficii), se califica in conceptul de „copil ascultator” care daca se obrazniceste, este tras de urechi rapid si amenintat ca nu mai primeste bani de cheltuiala. „Parintii, Washington-ul si Bruxelles-ul atat de mult au vrut sa-l faca onest, sa nu mai fure din casa, incat timorat devenind nici cu ceilalti copii nu mai iese la joaca”. Nu cred in birocratii de la Bruxelles care o fac pe ministrii si nici in Cel dintai Primar al tarii. Poate ca analistii si strategii de politica externa sunt unii dintre cei mai buni, dar mai trebuie sa existe si urechi si minti deschise si altii care sa fie dispusi sa faca.
    Poate ca aducand critici permanente, observand tendintele si intuind oportunitatile, ceva se va putea face, pentru a nu ne trezi cu totul si cu totul izolati.
    Pacat ca plecand de la statutul Romaniei in anul 1989 nu s-a putut realiza mai mult. Ma refer doar la pozitia pe care o avea Romania in raport cu China, Orientul Mijlociu, America Latina si Africa.

    Apreciază

  14. Tatonari de precampanie: Temele cu ascendent si jocurile duble

    Au inceput sa se vada primele semne mai serioase de precampanie. Competitorii care se vor alinia la linia de start a primei campanii electorale cauta sa obtina cat mai multe avantaje de prepozitionare. Se identifica si se testeaza teme cu care pot obtine ascendentul asupra celuilalt, se experimenteaza discret jocurile duble, se exerseaza manipularea prin semnale false, se lanseaza zvonuri.

    Principala tema cu potential de ascendenta, in aceasta etapa de precampanie pentru alegerile locale, o reprezinta numarul de tururi pentru alegerea primarilor. PNL a relansat propunerea de revenire la un proces electoral bazat pe doua tururi. Este ciudat ca Alina Gorghiu reactiveaza o discutie pe o tema deja transata. Ar fi fost normal daca mentalul de leadership liberal ar fi fost dominat de psihologia partidelor mici. Nu este cazul, PNL isi revendica pozitia de “cel mai mare partid”, cu sanse de a fi adevarata, dupa iesirea PSD de la guvernare.

    Toti stim ca PNL este avantajat de reglementarea cu un singur tur si ca rezgandarirea temei nu are sanse de a o schimba. Cel mai probabil este o tactica de intampinare si de precoalizare cu partide mici, ca MP si M10. In plus, schimbarea procedurii prin ordonanta de urgenta este neuzuala in timpul jocului si neindicata democratic. Nemaivorbind de motivarea ca este o revendicare a strazii, o insulta la adresa electorilor, parlamentului si societatii civile autentice. Se pare ca Alina Gorghiu are o problema de proprietate a cuvintelor, prin distorsionarea termenilor de democratie si legitimitate.

    De cealalta parte, PSD incearca sa sa hraneasca cat poate de mult din brand-ul fostului lider si premier. Vizita lui Victor Ponta, de ieri, la sediul PSD, al carei scop, “discutarea despre activitatea partidului intre cele doua campanii electorale”, a fost cunoscut doar din declaratiile lui Liviu Dragnea, nu poate ascunde tactica de agatare a actualului lider, de a consuma pe cat posibil din bilantul pe care l-a mostenit. Mesajele lui Dragnea despre Ponta, ca acesta nu va pleaca din partid, nu isi va face alt partid si va candida la parlamentare pe listele PSD, reflecta mai degraba ingrijorarile liderului decat asigurarile atribuite predecesorului.

    Nelinistea lui Dragnea si a altor lideri din PSD are un nume, fundatia lui Ponta, si este reala, au fost tentative de a o descuraja. Semnalele, mai mult sau mai putin voalate, ca cine este inhamat la activitatea partidului nu mai are timp sa se ocupe de altceva, cine pleaca la fundatie trebuie sa-si dea demisia din partid sau sugestia ca Ponta sa-si deruleze proiectele regionale prin fundatia Sincai a PSD, nu printr-o alta fundatie, au fost emise si receptionate intr-o singura cheie.

    Pe scena politica romaneasca exista cateva confirmari notabile ale posibilitatii de transformare in partide a unor fundatii. Aici este durerea, nu numai in PSD, despre care Brucan a avut dreptate cand a afirmat ca multi au fugit spre acest partid nu de dragul ideologiei, ci al puterii (as adauga si al coruptiei). Pe de alta parte, au devenit clare statutul PSD de prizonier al statu-quo-ului si nevoia de evadare, de libertate de viziune si transformare, pentru scoaterea tarii din fundatura in care a fost adusa. Multi ochi sunt atintiti asupra unor nume prestigioase de politicieni de stanga, care au viziunea si resursele de a initia si calauzi iesirea din desertul liberal.

    Din aceste considerente si, mai ales, pentru ce va urma, cred ca cea mai mare atentie de analiza si prognoza ar merita-o PSD, nu PNL. Dupa parerea mea, vom asista la o fuga de PSD. Va amintiti ce se intamplau cu panglicile de muscamor de altadata, dupa ce se incarcau cu mustele atrase de lipiciul galben cu care erau impregnate? Mai vad posibila si o conlucrare foarte stransa intre o renumita fundatie romaneasca, cu vocatie europeana, de geodiplomatie si geopolitica, cu anuntata fundatie de proiecte regionale. Poate chiar o adeziune, de consolidare, de lideri si experti dinspre prima catre noua fundatie.

    In jocurile de influenta ale celor doi mari ai scenei se incearca a fi prinsa si ALDE. De aici, lansarea de ambele parti a zvonurilor ca Tariceanu ar duce negocieri secrete cu celalalt, amenintarea sefului ALDE de catre PSD cu retragerea sprijinului politic si de catre PNL cu initierea procedurii de schimbare din functia de presedinte al Senatului. La luciditatea lui Tariceanu, mi se pare putin probabil ca santajul sau cantecele de sirena vor avea vreun efect, mai credibila ar fi o alegere de viitor, nu o intoarcere la un trecut care l-a dus la dizidenta sau o inscriere pe orbita unei comete politice.

    Despre UNPR, unii vad si aud in manevrele si discursul lui Gabriel Oprea un cantec de lebada. Nu numai pentru lider, ci si pentru partid. O parere excesiva, UNPR are un segment specific de alegatori si sustinatori, cu o exemplara cultura politica a interesului national. Nu sunt nici vremurile unei intrari in adormire. Daca vor veni, in partidul generalilor virtutile flexibilitatii si determinarii fiind la fel de bine cunoscute, cele mai potrivite pozitii de repliere ar fi cele ale unei fundatii de securitate si aparare.

    Dar pana atunci, probabil UNPR isi va regasi entuziasmul si mobilizarea in competitia pentru locurile 3-4, care se anunta a fi foarte aglomerata de partide noi, ca MP, PSRO, M10. Pentru parlamentare lista partidelor noi ramane deschisa, pentru locale este deja tarziu. Interesant este ca Ponta nu a acceptat sa candideze la primaria capitalei. Nu insa si Basescu, care ar putea sa-si foloseasca vizibilitatea pe care i-ar oferi-o candidatura la PMB pentru prepozitionarea MP in vederea alegerilor parlamentare.

    Petele de culoare pe care o candidatura a lui Basescu le-ar aduce la alegerile locale, surpriza invioratoare pe care Ponta ar putea-o face cu fundatia la parlamentare, jocurile duble si la ofsaid care vor tine aprinsa flacara folclorului politic, scorurile neasteptate care vor constrange la aliante pe care, acum, unii se jura ca nu le-ar face vor da mult suspans si multa sare si piper unui an electoral de cotitura.

    Apreciază

  15. Da, sigur că da, curajul, da curajul este deficiența majoră a politicii externe românești!
    Dar, dacă apelez la memoria relativ recentă, îmi amintesc de turul 2 al prezidențialelor din 2004, când, în pauza dintre cele două tururi, cel ce se detașase în primul tur a afirmat, cu mult curaj, că intenționează ca din vara următoare să retragă ostașii români din Irak.
    Tot o dovadă de mult curaj a constituit-o cea de a doua suspendare a fostului Președinte Băsescu.
    Nu știu dacă am dat cele mai semnificative exemple, dar mă opresc.
    Adevărul este că polonezii, știți „visătorii” anului 1939 care au răspuns cu șarjă de cavalerie tancurilor germane, au învățat să-și limiteze disputele interne la spațiul național, ca să nu se mai umple de ridicol în lume.
    La noi … odată cunoscut leaderul opoziției – Victor Ponta, puterea băsistă a pregătit terenul:
    – Funeriu a statutat că nu mai este cazul ca universitățile să-și delege persoanele competente la Comisia cu atribuții în judecarea onestității elaborării lucrărilor de doctorat, luându-și pentru sine acest drept.
    – Patapievici a trecut pe ștatul de plată al ICR ziariști străini, mai ales germani.
    Pentru că tot am scris de suspendarea a 2-a, ar fi de amintit cum domnul Marga, la vremea respectivă, a „turat motoarele” Ministerului de Externe!
    Oricum avem a aduce mulțumiri maestrelor de ceremonii – alina mungiu-pippidi și monica macovei. Dar să nu fim ingrați și să recunoaștem și meritele țuțicherilor: ctp, pleșu, roșca-stănescu, culcer, liiceanu, toma roman și compania.

    Apreciază

  16. @Ghita Bizonu’. Draga Ghita, situl de pe care preiei textul mi se pare un sit absolut onorabil, totusi, eu as fi mai prudent cu materialele in care fruntasi politici sunt somati sa procedeze la furnituri militare pentru Ucraina, iar generali ai armatei romane sunt facuti tradatori.
    Stii ca Ucraina a cerut mai demult ajutor in echipament militar si stii ca pozitia Romaniei a fost destul de rezervata. Pe de o parte, pentru ca propaganda rusa a mintit cu nerusinare, acuzand Romania de implicare in conflictul din Ucraina, inclusiv de faptul ca unele batalioane ucrainiene erau antrenate si comandate de consilieri din armata romana. Oricum, nodul gordian a fost taiat in sensul ca anumite state (Marea Britanie, de exemplu) si-au asumat responsabiltatea de a furniza echipament militar ucrainienilor. O serie de chestiuni scrise acolo mi se par foarte serioase si cred ca aspectele legate de inarmare trebuie re-gandite si trebuie re-luate de la baza, in mod coerent.

    Apreciază

  17. @ancapad, asta vine de la Anca Paduraru?

    Zici: „avem ceea ce am semanat. pardon, avem ceea ce ATI semanat.”

    Nu cred ca dl. Nastase „l-a semanat” pe dl. Basescu, si ministri de externe ai acestuia, gen dl. admirator al doamnei Udrea. 10 ani politica externa a fost condusa de Eminenta Sa Excelentissimo Segnor Basescu.

    Hai sa si gindim putin. Dl Nastase „l-a semanat” insa pe dl Aurescu, un ministru de externe de exceptie.

    Apreciază

  18. Singurul „think tank”, cum vad eu, a ramas Fundatia Titulescu, unde se intilnesc oameni care cugeta. A fost odata ca niciodata un Institut numit IRSI: Institutul Roman Pentru Relatii Internationale. Avea colaborari cu alte institute din UE pe acelasi profil. Nu stiu daca mai exista, dar cu siguranta e nevoie de el. Acolo ar trebui facute niste colaborari, si scos un periodic, gen „Foreign Policy”, cu perspectiva romaneasca desigur. Voluntariez sa contribui 🙂 Fosti si actuali ambasadori, diplomati, cercetatori romani dar si straini pot sa contribuie si ei, daca este energie si pasiune pentru asa ceva.

    Apreciază

  19. @ancapad La Fundatia Titulescu se asigura transmiterea cunostiintelor intre generatii, exact opusul celor zece ani de basism politic si tribunal revolutionar. Tinerii (oare unde au disparut si ce pasiuni au?) pot face schimb de experienta si pot invata de la ambasadori celebri.

    Apreciază

  20. @T Rex si @ Michael Tincu
    va multumesc amandurora pentru reactii. sa ma explic. eu cred ca:
    1. dnul Nastase este un individ remarcabil; dar ascensiunea [ca si decaderea lui] publica nu are legatura cu calitatile lui individuale, ci cu cele de asociere; altfel spus, este INTAMPLATOR ca, fiind atat de dotat, a ajuns la varf; pentru ca regula este ca la varf ajungi fiind nedotat;
    intelectual, intelectual …; despre intelect vorbesc …

    2. vorbesc despre procesul de contraselectie in administratia publica si cel din MAE, pentru ca il cunosc direct, nemediat; concret:

    2.1. am fost intre primii cinci [5] absolventi de master in integrare europeana, la o universitate europeana ai Romaniei; m-am intors in tara in 1993, crezand ca tara are nevoie de mine;
    2.2. tara nu a avut nevoie de mine: in vara lui 1993, cererea de angajare la departamentul pentru Integrare europeana al Guvernului nu mi-a fost nici macar inregistrata la Registratura Guvernului;
    2.3. in toamna lui 1993 am intrat, prin concurs, in MAE; la angajare, directorii MAE de atunci au vrut sa ma parcheze la Biroul de Presa [unde sa taiau cu forfecuta articolele din presa si se indosariau intre coperti de carton] in loc sa ma angajaze in Directia care se ocupa chiar de organizatiile europene;
    2.4. am facut un scandal monstru si am fost angajata in Directia pentru Organizatii Europene, acolo unde mi se parea firesc sa ajung, pentru ca despre asta era vorba in masterul pe care tocmai il terminasem;
    2.5. si astfel am aflat de ce era atata bataie pe Directia aceea: din oricare alta Directie a MAE puteai pleca la post cam dupa trei ani de sedere in Centrala; doar din aceasta directie plecai in fiecare luna intr-o scurta delegatie in Occident … ; meschin?! extrem de meschin; dar aceasta era anvergura diplomatilor de cariera pe care am avut ocazia sa ii cunosc nemijlocit;
    2.6. tot acolo am aflat si cum se pleaca la post in MAE: legal, v-am spus: cel putin prima data, pleci dupa trei ani petrecuti in Centrala;
    2.7. dar in fapt, pleci cu totul altfel decat legal: in micul birou in care lucram eram trei tineri – eu si inca doi baieti; toti eram in jur de 30 de ani; toti aveam cate un master luat in Occident cu specializarea in stiinte politice, relatii internationale sau, cum era cazul meu, integrare europeana; toti intraseram in MAE prin concurs;
    2.8. dar la trei luni de la angajarea mea a venit o a patra colega in biroul nostru: tot in jur de 30 de ani; dar fusese angajata prin TRANSFER din postul de profesoara de limba engleza la un liceu din Brasov; adica FARA concurs, in conditiile in care angajarea in MAE fara concurs era ilegala;
    2.9. este adevarat, doamna nu fusese angajata pe un post diplomatic; cu toate acestea, noi trei, cei scoliti la scoli inalte, am primit sarcina sa o educam pe tanara doamna, pentru ca URMA SA PLECE LA POST LA BRUXELLES; asta in timp ce ea nu doar ca nu stia sa faca diferenta intre Consiliul Europei si Consiliul European, intre WTO sau NATO, etc, ci avea serioase carente inclusiv de stapanire a limbii engleze si o crasa lipsa de interes in ceea ce se intampla in lume, din punct de vedere economic si politic; ii lipsea chiar si cultura minima pe care un om o castiga citind pargina externa a ziarelor; cred ca am folosit prea multe cuvinte, cand puteam sa spun, mai scurt, ca era tabula rasa;
    2.10. mi-am dat demisia din MAE, invocand motive personale; pentru mine trecursera doar trei luni de la angajare ca sa inteleg ca nu competenta este promovata si nu ea conteaza; ceilalti doi colegi ai mei si-au dat si ei demisia la cateva luni distanta: pentru ei bleanda luata peste gura a fost si mai dura decat in cazul meu, pentru ca unul era de peste trei ani in Centrala, si ar fi trebuit sa plece EL la post, iar celalat era de peste doi ani …

    amandoi sunt bine profesional si ca statut social;
    dar nu in Administratia statului;
    nu mai stiu ce traiectorie a avut tanara habarnista angajata in 1994 pentru a fi trimisa la Bruxelles dupa doua luni de la angajare …
    faptul ca dnul Nastase nu mai era ministru de externe cand se intamplau cele de mai sus este nerelevant;
    el este parte a unui sistem care se reproduce pe sine, in aceste date.

    datele contraselectiei, in care competenta care apare la varf apare, cum am mai spus, absolut aleator.

    PS
    In 2000, cand s-a infiintat Institutul European din Romania, sub conducerea ambasadorului Nicolae Idu, am facut o ultima incercare de a servi patria; mi-am depus dosarul de angajare si … surpriza! nu am fost acceptata in concurs, pe motiv de „dosar”; am contestat decizia de a nu mi se permite participarea la concurs; si am primit un raspuns mirobolant atat prin argumentatie, cat mai ales, prin data la care a sosit: dupa noua [9] luni de la incheierea procesului de selectie …

    asadar, vale!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s