Stimată Mediafax

Stimată Mediafax,

Am aflat că ati solicitat un punct de vedere Ambasadei SUA in legătură cu votul din Camera Deputatilor in cazul Ion Ochi.

In opinia mea, această solicitare generează mai multe neclarităti:

1. Ati solicitat, cumva, si pozitiile ambasadelor Frantei, Marii Britanii, Italiei, Germaniei, Olandei, Danemarcei, Cehiei, Ungariei, Poloniei, Rusiei, Chinei, Bulgariei, Spaniei, Portugaliei, Belgiei, Africii de Sud, Braziliei, etc.?

2. Ati avut, vreodată, curiozitatea să cititi Conventia de la Viena, din 1961, cu privire la relatiile diplomatice? Probabil că nu. Ati fi putut descoperi cu ce se ocupă ambasadele străine pe teritoriul altor state. Dacă aveti neclarităti, intrebati si la ambasada noastră de la Washington. Ati cerut, cumva, pozitia publică a ambasadei noastre in legătură cu manifestatiile din orasele americane, legate de moartea lui Freddie Gray? Evident că nu era cazul.

3. Ati creat o situatie in care reprezentantul Ambasadei poate fi chemat de presedintele Camerei Deputatilor sau de către directorul de spatiu din MAE pentru a i se atrage atentia că aceste chestiuni tin de jurisdictia internă iar dacă există unele preocupări ale guvernului american in aceste chestiuni, ele trebuie transmise direct la MAE, la guvern sau la Parlament, nu prin presă. Cred că asa procedează si ambasada noastră atunci când are anumite preocupări legate de unele situatii din Statele Unite.

4. Ati determinat redactarea unui comunicat rabinic – „nu comentăm cazuri individuale” dar „nu trebuie să se facă abuz de imunitatea parlamentară pentru a apăra pe cineva de răspundere”. Ce s-a inteles de aici? A fost abuz al Camerei in cazul deputatului Ochi?

5. Ati pus in pericol jobul consilierului român (expertul pe anti-coruptie) de la Ambasadă care a ajutat la redactarea raspunsului, in conditiile in care consilierul respectiv nu stie ca incă din 2003 Constitutia a fost modificată si ca nu mai există imunitate de urmărire penală pentru deputati. Cu alte cuvinte, dosarul, redeschis, poate merge in instantă, fără nici un obstacol. Problema era dacă, in acest dosar, pentru fapte anterioare mandatului de deputat, pentru care se dăduse deja un NUP, fără să existe elemente noi (cel putin asta rezulta din dezbateri), ar fi trebuit să fi retinut/arestat? Deputatii au decis, in exercitarea prerogativelor lor constitutionale, că nu este cazul. De ce ar trebui ca o ambasadă străină să comenteze o decizie a Parlamentului României? Poate că ar trebui să (re)cititi si Constitutia.

6. Ati fortat Ambasada să răspundă cu un cliseu – „unul din principiile de bază ale democratiei este că toti oamenii sunt egali in fata legii”. Principiul „the rule of law” inseamnă că nu trebuie să-ti faci singur dreptate si că trebuie aplicată legea. Unii, poate că si reporterul Dvs., au crezut că, in România, există o singură lege. Oricât de ciudat ar părea, la noi in tară, ca si in SUA, există mai multe legi (nu una singură)  – pentru persoane cu dizabilităti, pentru gravide, pentru veterani, pentru medici, pentru sindicalisti, pentru pensionari, pentru ONG-uri, pentru scriitori, pentru elevi, pentru pompieri, pentru functionari, pentru militari, etc. In plus, chiar dacă vi s-ar părea paradoxal, si Constitutia este o lege. Poate că ati si votat pentru ea. Acolo există un text referitor la retinerea si arestarea parlamentarilor. Poate că pare nedrept, dar nu toti cetătenii sunt parlamentari (desi, in ritmul actual…), asa incât cetătenii care nu sunt parlamentari nu pot fi egali cu parlamentarii in fata ACESTEI legi. Se poate stabili insă, cu ocazia revizuirii Constitutiei, ca toti cetătenii să fie parlamentari sau să nu mai existe parlamentari si atunci toti cetătenii vor fi egali in această privintă.

Comentariu: Autoflagelarea a reprezentat o modalitate prin care unii călugări isi arătau credinta. Eu cred,  in continuare, că, in relatia cu Statele Unite, noi trebuie să dovedim loialitate, nu umilintă.

74 de gânduri despre “Stimată Mediafax

  1. Mediafax este o pubela .
    ProTV , Gandul , Pro Sport – senzationalism absolut imbecil , pronuntia englezei americane copiate in romana , agresivitate , mizerabilism , buimacirea populatiei cu accidente , cu morti , prevestiri de catastrofe , tampirea tineretului cu sportivii de Aur ai Epocii Basescu , unul mai prost decat altul , luptatorul Morosanu , boxerul ” romano-canadian ” Bute si ” briliantul ” ( sau ” Kaiserul ” ? ) Mutu .
    Absolut nocive , destructive .
    Sursa de inspiratie a bietului Radulescu urcat pe serviciul Stiri al TVR .
    Mai bine ignorati-i , asteptand o lege a presei care sa i- sanctioneze pentru abaterile de la deontologie , violenta , dezinformare .

    Apreciază

  2. Dară nu carecumva Ambasada SUA ar conduce oarecum de tot Romania? Că ce-a zis Gorby in 89 : ia conduceti-o si voi oleaca (Gorby avea accent) să videți si voi ci greu e! Acum, Putin, ce zice : Băi, ia gata, cine urmeaza, noi, nu?

    Apreciază

  3. foarte tare acest articol….suntem niste simple marionete in propria tara…este dureros.Cum vi se pare ca mai marii tari sunt chemati la ordine de LICURICI ori de cate ori are chef…sau ceva nu ai convine?

    Apreciază

  4. Mediafax nu e cumva a d-lui Sârbu? Şi dl. Sârbu nu cumva e în arest? Dl. Sârbu, prin Mediafax, cere ajutor ambasadei SUA? Scârbos personaj. De ce Mediafax nu e la fel de grijulie şi cu plata impozitelor şi obligaţiilor către stat?

    Apreciază

  5. Poate n-ați aflat: între timp Ambasada Americană a devenit principala instituție a statului român. Deci băieții s-au adresat acolo unde trebuie, și de unde sigur vor obține un răspuns. 😀

    Apreciază

  6. S-a grabit si Ambasada Marii Britanii sa faca pe proasta si sa spuna ca Parlamentul nu permite ridicarea imunitatii!!! Nu se gaseste nimeni sa le repete ZILNIC acestor nevrednici ipocriti ca e vorba doar de neacordul cu arestarea PREVENTIVA? Parlamentarul poate fi arestat, dar doar DUPA ce e condamnat. Ce e in neregula aici? De ce trebuie arestat un inca nevinovat? Intrebarea e valabila pentru toata lumea, nu numai pentru parlamentari.
    Insistenta pentru arestare PREVENTIVA ar putea proveni din dorinta procurorilor de a smulge niste marturii prin constrangere. Dar eu nu cred ca e asta, ci este vorba de sicanari politice, sustinute puternic din afara. Ambasada si ambasadele au nevoie de acest nod in papura pentru a ne tine la colt.
    E momentul sa ne intrebam serios daca „avantajele” cu care ne tot amagesc strainii acestia, merita orice umilinta.

    Apreciază

  7. Pentru o intervenţie similară, o mustrare adresată preşedintelui Cehiei care intenţionează să participe pe 9 mai la Moscova la festivităţile legate de încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ambasadorul SUA nu mai este primit de către preşedintele Cehiei. Desigur, Cehia se bucură de altă poziţie în UE decât noi, însă poate acest lucru se datorează şi faptului că cehii au avut întotdeauna coloană vertebrală şi şi-au apărat interesele cu demnitate.

    Faţă de o asemenea încălcare brutală ( şi jignitoare ) a uzanţelor diplomatice, se impune un răspuns oficial – cel puţin din partea Parlamentului României – care să amintească Statelor Unite, ţară prietenă şi aliată, că datoria unei ambasade este să apere interesele statului pe care îl reprezintă, nicidecum să se amestece în treburile interne ale ţării pe teritoriul căreia se află.

    Ar mai fi o întrebare : oare în cazul dosarului de corupţie Microsoft, ambasada americană de ce a tăcut şi tace în continuare şi nu protestează că nu toţi suspecţii au ajuns după gratii, în arest preventiv ? Nu este vorba tot de principiul de bază al democraţiei conform căruia toţi oamenii sunt egali în faţa legii ?

    Apreciază

  8. Aceste medii FAX nu depasesc conditia de copii FAX ale basismelor desuete……..mare lucru ca marele jurist de drept international,fost Prim Ministru, de inalta tinuta ,s-a deranjat sa dea asemenea replica nimicitoare acestor analfabeti.Nu strica insa pentru nestiutorii de carte….sa afle si ei cum sta chestia !

    Apreciază

  9. @Mihaela Erika Petculescu spune : +Faţă de o asemenea încălcare brutală ( şi jignitoare ) a uzanţelor diplomatice, se impune un răspuns oficial – cel puţin din partea Parlamentului României – care să amintească Statelor Unite, ţară prietenă şi aliată, că datoria unei ambasade este să apere interesele statului pe care îl reprezintă, nicidecum să se amestece în treburile interne ale ţării pe teritoriul căreia se află.+ Chiar aşa ? Hai să rîdem !

    Apreciază

  10. Această scrisoare, alături de Scrisoarea deschisă a lui Adrian Severin către ambasadorul Germaniei la Bucureşti, sunt pansamente pe rana frustărilor unei societăţi civile extrem de sensibile, dar pe care n-o remarcă şi nici n-o recunoaşte oficial nimeni , pentru că aşa este cel mai comod şi pentru că nu este „straşnica societate civilă” a madamei Niculescu Brad , bâzâind fascinată în jurul pâlpâitorului tub de neon numit Klaus, ci rezistă tăcută, dar nu total imobilă, la agresiunea unei politici a linguşelii, încovoierii şi pupatului de conduri (uneori rupţi în talpă) pe la ambasade sau pe la alte instituţii cu ferestrele spre vest.

    În perioada din urmă, cel mai descalificant lucru mi se pare modul dezagreabil în care diverşi oameni politici sau jurnalişti, în mod conştient, utilizează confuzia publicului, provenită din neatenţie sau neinformare crasă, acreditând ideea că imunitatea parlamentară este , de fapt, o soluţie la îndemână pentru obstrucţionarea veşnic obstrucţionatei Justiţii.

    PNL-ul de tip nou face eforturi cu totul remarcabile pentru a introduce în mintea cetăţeanului această imagine diformă, construită pe o ambiguitate bine întreţinută, dar care nu ţine de lege, ci doar de o comunicare perfidă. Faptul că PNL-ul , prin toţi purtătorii săi de mesaje, cei mai mulţi fiind membri ai Parlamentului României, face risipă de voturi la vedere pentru a trimite demnitari în arest, nu poate avea decât o singură explicaţie: ei ştiu că NU împotriva lor este orientată campania de încătuşări şi lapidări viitoare. Altminteri, instinctul de supravieţuire ar funcţiona.

    Or, asta înseamnă că se joacă STRICT politic , fără nici o legătură cu Justiţia. Cu alte cuvinte, renunţarea lejeră a liberalilor la imunitatea oferită prin lege, nu poate fi motivată decât de înlocuirea acesteia cu o imunitate negociată pe din dos.

    Aş mai spune că a fost cu totul memorabil dialogul (sau, mă rog, nu ştiu dacă am utilizat cuvântul potrivit, din moment ce una dintre părţile aflate în dialog a tăcut mâlc) dintre Mircea Badea şi Teodor Atanasiu, ieri seară. Fără miştocăreala obişnuită, dimpotrivă, extrem de serios, Mircea Badea i-a explicat liderului liberal , care nu a reuşit să scoată nici măcar un scâncet concordant cu punctajul de partid, ce anume este imunitatea parlamentară, de ce prin imunitate nu este apărat numai demnitarul ci şi cetăţeanul care şi-a investit votul în acesta, în ce mod arestarea preventivă poate fi utilizată abuziv pentru a discredita un demnitar, de ce arestul preventiv nu înseamnă vinovăţie şi alte fineţuri despre care Teodor Atanasiu părea să nu aibă vreo cunoştinţă.

    Partidul Naţional Liberal, aşa cum se comportă astăzi, arată ca un cerb ciut: prin decizii haotice sau isterice, întâi şi-a pierdut particula „naţional”, apoi şi-a pierdut particula ”liberal”.

    Aşa că ar fi normal să se numească pur şi simplu: PARTIDUL.

    Apreciază

  11. Formiodabil articol d-nule Prim-Ministru! Concret, succint, la obiect. De ce oare a rămas România cantonată în perioada divanurilor ad-hoc, când, cu salba-n proțap mergea la…Înalta Poartă. Apoi…la mai multe „porți”. Am rămas cu defectul acesta de a bate la câte o poartă și a ne cere recunaoșterea dreptului la…la ceva anume, la ceva la care avem dreptul prin naștere, prin forma bipedă a statusului nostru, prin însăși recunoașterea de „națiune desine stătătoare”!. Mereu a tot trebuit (și asta mai acut după anul 1989!) să cerem voie de la câte o Poartă ( a se citi Ambasadă!) pentru a întreprinde, hotărâ și a duce la bun sfârșit o acțiune pur românească, pentru România. Relațiile diplomatice recunoscute în Convenția de la Viena din 1961 tocmai asta și stipulează: „neamestecul în ordinea, deciziile, acțiunile unui stat, guvern”, amestecuri care ar putea împinge acel stat tocmai pe marginea prăpastiei dintre democrație și anarhie. Asta dacă tu, ca stat cu diferite pretenții asupra altui stat nu dorești chiar instalarea anarhiei în acea țară. Și scopurile se cunosc (și recunosc!) Păcat că nu suntem uniți ca națiune, păcat că subminăm economic, social, politic, uneori chiar singuri. O…și „prietenii” atât așteaptă!

    Apreciază

  12. Georgica, de ce cetateanul de rand poate fi arestat iar parlamentarul, nu? Vezi, la asta trebuie voi sa raspundeti… inaintea de a situa niste trandavi deasupra natiei… si constitutiei… Eu cred ca si 300 ar fi prea mult, daca sunt tot d-astia…

    Dar astea-s fleacuri, azi m-am intors de la Constanta si am facut pe autostrada mai putin decat pe centura Bucurestiului, de la A2 pana la DN1!!!

    Centura Bucurestiului a ramas exact atat cat a fost facuta de PDL! Nu ca nu se lucreaza, exista arzatori de gaz si se misca tractoare aiurea, dar nici o palma de asfalt de TREI ANI! Deci banii se duc, se iau, asfaltul nu se vede si este dovada concreta ca guvernul nu reuseste sa miste lucrurile spre deosebire de bani, desi se lauda cu victorii tot mai marete…

    Nu-i pacat sa va strice imaginea niste „ciupitori” de ban public? Nu-i pacat ca PSD sa piarda si la anul alegerile din cauza astora?

    Despre Ambasada: in perioada asta luam lumina de la vest, pana in 89 luam din est, dar astea se intampla pt ca noi nu suntem luminati, nu? Ne duce pe noi mintea sa scriem macar o fraza clara, neinterpretabila, si apoi s-o respectam, asta fiind spre binele natiei? Totdeauna se ridica cate o exceptie, apare cate un exceptat, se deschide sau se inchide cate o portita, dupa cum au unii interese desi sunt platiti sa faca altceva… Asta-i debandada si rezultatul este total neproductiv! Reduci tva dar tu nu mai produci nimic, si cum preturile nu prea scad defapt falimentezi statul si cetateanul, imogatind importatorii…

    Apreciază

    • Doru Coarna,
      „de ce cetateanul de rand poate fi arestat iar parlamentarul, nu?” Raspunsul e simplu. Pentru ca asa scrie in Constitutia actuala si asa scrie si in constitutiile altor state. Ati votat Constitutia? Daca nu e buna, trebuie schimbata. dar nu de procurori…In ceea ce priveste ratiunile acestei solutii, am scris, anul trecut, un articol despre imunitatea parlamentara, publicat in Revista romana de drept european.

      Apreciază

  13. As avea si eu o curiozitate, d-le Nastase, legata de ultimul paragraf al acestei scrisori deschise, ma refer la comentariul dvs. de final. Crezul pe care il aveti in privinta faptului ca fata de SUA trebuie sa dovedim loialitate si nu umilinta v-a animat si in 2003 la semnarea contractului cu Bechtel ? Eu am senzatia ca e o convingere care inca nu rasarise in forul dvs. interior, pe care inca n-o aveati la vremea aceea. O spun amintindu-mi de obligatii contractuale ale Bechtel exprimate umilitor ptr noi (vezi preturi tinta, cantitati tinta, termene tinta)…

    Apreciază

    • Sorin Aradean,
      cred, in continuare, ca o prezenta economica americana in Romania era utila. Cred, in continuare, ca acel contract, in valoare de 2,5 miliarde de dolari (vezi telegrama ambasadei americane, publicata pe blog) era o solutie buna pentru a lega portul de containere din Constanta cu Bors.

      Apreciază

  14. @Fragmentarium Politic
    Iertaţi-mă, dar „declaraţia de independenţă” este cu totul şi cu totul insuficientă. În cazul USA, a fost nevoie de ajutorul masiv al Franţei, care s-a îndatorat până la faliment. Şi s-a produs dezastrul numit „Revoluţia franceză”. Oricum, noi am avut independenţă, suveranitate, şi creştere economică înainte de Catastrofa Naţională din 1989. Chiar şi „ideologii revoluţiei de la Timişoara” îşi dau seama că au greşit.

    Apreciază

  15. Domnule Nastase, este a nu stiu cita oara cind Mediafax isi arata superficialitatea si neprofesionalismul. Ieri sau alaltaieri trona o stire bombastica despre cum au capturat iranienii un vas al SUA si cum SUA trimit acolo OZN-uri…Ori vasul ala nu era sub pavilion american, ci al Insulelor Marshall, cu care, e adevarat, SUA au o relatie apropiata. Dar au creat impresia ca, gata, a inceput razboiul. La fel si cu stirile din Ucraina, tot felul „bombe” care s-au fisait de fiecare data.

    Mai apoi sunt stirile „bomba” preluata din cei care te puneau pe ganduri, iar acum gindesc pentru tine…tot felul de timpenii.

    Apreciază

  16. Postarea dumneavoastră de astăzi a fost primită de cititorii blogului, și nu numai de ei, cu încredere și cu speranță , de parcă ar fi răspuns unei așteptări vechi, dar nu și vetuste… Au scris și cei care nu scriu des. Au scris și cei care nu scriu deloc. ”Stimata Mediafax” a fost pomenită sau dezbătută în presa online și la televiziunile de știri.

    Există încă o nevoie dureroasă de demnitate națională, probabil nu la cei foarte tineri, pentru care poate că Europa este ”patrie” în mai mare măsură decât România. Aceasta este, cred, o fractură în educație, destul de frecventă, a cărei responsabilitate o purtăm și pe care nu știu dacă vom mai avea șansa să o corectăm … Este o eroare pentru noi, cei care am trăit în două lumi, și este o infirmitate pentru ei, cei care s-au născut după 1990, pentru că rămân cu o ambiguitate a identității ce se va transforma puțin câte puțin într-o întrebare fără răspuns.

    De câte ori deschid blogul dumneavoastră, domnule profesor, în dreapta , sus , mă întâmpină aceste cuvinte:

    ”Fiecare își are misiunea sa. Cu toții, uniți, cum ne-am putea îndoi de succces? ”

    Recitind motto-ul , mă gândesc că asta s-a întâmplat, asta s-a dorit cu Adrian Năstase – să fie extras din MISIUNEA SA, să fie deturnat din ROSTUL SĂU . Poate că noi , ceilalți, am rămas în misiunea noastră – importantă sau mai puțin importantă, cum va fi fost – dar SUCCESUL , spune Nicolae Titulescu, nu poate fi asigurat decât așezând fiecare piesă din angrenaj la locul ei.

    De aceea, domnule profesor, văzută ca o necesară operație de întregire, independent de constrângerile, interdicțiile și condiționările impuse de mama Justiția, cred că există, într-o anumită parte a societății, un înalt nivel de așteptare pentru ca dumneavoastră să vă întoarceți.

    Apreciază

  17. @Mihaela Erika Petculescu
    Dumneata refuzi constant să admiţi faptul că Limba Română este o Lingua de calitate puternică şi capabilă să redea în mod corect toate ideile, în nuanţele lor. De exemplu, sintagma „cedarea Basarabiei” exprimă altă idee decât sintagma „cedarea la ultimatum a Basarabiei”. Apoi, recursul dumneavoastră abia camuflat la Tamaş Laioş ca autoritate supremă pentru a vorbi „obiectiv” despre istoria românilor vă arată interesele, aici pe blogul AN. Oricum, prezenţa dumneavoastră mi-a dezvăluit ultimele dezvoltări din evoluţia ideologică discursivă a belakunismului în România. Este dreptul meu obiectiv să nu arăt empatie faţă de atitudinea dumneavoastră.

    Apreciază

  18. @ nastase, mai 1, 2015 la 7:04 am

    N-ar strica si un nou Plan Marshall pentru Romania, din partea acelorasi americani.

    Un nou Plan Marshall nerambursabil, in valoare de minim 4500 miliarde de euro. Conform principiului cui pe cui se scoate…poate recuperam ce s-a furat in acesti 25 de ani.

    Apreciază

  19. Draga domnule Coarna

    poare ar fi bine sa ramaneti in aria expertizei dvoastra ..unde poate atingeti excelenta INSA in alte domneii ..

    Zau asa domnule chiar asa?! Georgica, de ce cetateanul de rand poate fi arestat iar parlamentarul, nu? Vezi, la asta trebuie voi sa raspundeti…

    Pai cum sa va spui .. parlamenatrismul s-a nascut inainte dvoastra si chiar a lu’ sir Nae Ciuruitu’ .. si cam dintotdeauna parlamentarul avea „imunitate”. Uneori totala (si tin minte c avrero 30-40 de ani in urma in Israel unu a fost scos din puscarie – fusese ales in parlament!!)
    Aceasta pentru a proteja liberatatea votului parlamentarului. Mai precis al deputatului care risca altfel sa fie haituit de „lege” mai ales intr-o perioada in care „legea” era intrupata de lord sau alt aristocrat care sieja in prima camera (a „matura”) .. Obiceiaul s-a pastrat din pura prudenta ca deh … sa nu incerce Puterea sa modifice nitel echilibrul camerei (mai ales cand legea se exercita in numele monarhului) sau cu „legea” si denuntu calomnios in mana sa purceada la intimifastacirea unor parlamentari mai caposi .
    Cele mai de sus le-am scris nu in considerarea Romaniei monarhice (care si-a copiat institutiile dupa regatul belgian) ci este o cutuma generala a parlamentarismului de tip european de influenta britona.
    Si mai trebuie spus ca din considerente cam demagocice in RPR si RSR deputatii Marii Adunari nationale erau cica si ei protejati.
    Sunteti multumit?
    Sau cumva sacrificati pe altarul unui anume „eiropenism” antiparlamentar care viseaza la ein Furhrer sau la Cristos Rege au macar la batiushka?

    Cat despre scrisa in perioada asta luam lumina de la vest, pana in 89 luam din est, dar astea se intampla pt ca noi nu suntem luminati, nu? va rog .. nici chiar asa!
    Inainte de 89 nici Secretarul General al CC al PCUS care in majoritatea timpului era si Presedintele Prezidiului al Sovietului Suprem (functie de sefr de stat) nu isi permitea cestii din astea cu noi. Nici Antropov, Cernenko sau Brejnev.
    Ultimul care a avut bucuriua sa ne dea noua dispozitii a fost Kukirznick Hrusciov si asta cam pana la 1960! An dupa care chair Ghita Bartanu , Chivu , Maurer samd au inceput sa se sumenetasca si sa zica „dintai ceri politicos voie apoi propui cas nu esti la tine in grajd !”
    Dar chiar si inante nu amabasada sovietica… mai ales un Butcher atasat KGB sau mai stiu eu ce bucatar.. Sovoetcii aveau ceva banuieli despre diplomatie si aveau grija xc amabasadoru’ sa stea la locu lui. Daca era nevoie trimiteau pe ministrul Afacerilor Externe nu un trepadus ca secreatra madamei cele Hilare ..
    Insa se pare ca am ajuns in situatoa in care doctrima Bejnev a suveranitatii limitate era usor cam prea liberala .. si ca azi Romania a revenut in „cadrele” de la 1830 poa chiar 1750 ..

    Cat despre parerile dvoastra in legatura cu TVA va safatureosc sa va duceti la Reducerea TVA la produsele alimentare din aprilie 9, 2015 si apoi la comentaruil meu de la aprilie 10, 2015 la 5:52 pm.

    Apreciază

  20. NATO Commander Backs US Providing Offensive Weapons to Ukraine

    http://sputniknews.com/europe/20150430/1021574110.html

    NATO Supreme Allied Commander Gen. Philip Breedwar…pardon Breedlove …said that he supports the idea to provide offensive weapons to Ukraine.

    WASHINGTON(Sputnik) — Providing offensive weapons should be a component in the US approach to establishing peace in the conflict in Ukraine, NATO Supreme Allied Commander Gen. Philip Breedlove said on Thursday.

    “I support the consideration of using offensive weapons to change the decision calculus on the ground [in eastern Ukraine] and to facilitate bringing our opponent to the table for a solution, a final solution,”

    Breedlove told the US Senate Armed Services Committee.
    Breedlove went on by accusing Russia of using “every tool to their great advantage, including the military tool.”

    Apreciază

  21. Am tot așteptat să aud că MĂCAR UN ZIARIST din trustul lui sârbu și-a dat demisia, pentru a se desolidariza de poziționarea României într-o zonă umilitoare.
    Se pare că acolo NU sunt ziariști.
    Din păcate nici pe la alții.
    Acesta-i efectul plăților din sacoșa cu banii șterpeliți din bugetul țării și celor mai mulți le convine!!!

    Apreciază

  22. Compania Microsoft, sub conducerea lui Satya Nadella, se implică puternic în noul sector industrial ontofanic (se ocupă de tehnologiile care modifică felul în care omul percepe psihologic lumea, termenul “ontofanic” a fost propus de filosoful român Mircea Eliade). Din umbră, tot Bill Gates este liderul efectiv în ideologia tehnologică la Microsft. Reamintesc că acum vreo doi ani, domnul Bill Gates îl descoperea entuziasmat pe Fernand Braudel! Despre care tot vorbim pe blogul acesta încă de la începuturi. Omul care a propus cunoaşterea operei lui Fernand Braudel în România, a fost academicianul Alexandru Duţu. Spre gloria domnului Adrian Năstase, academicianul Alexandru Duţu a fost unul dintre membrii fondatori ai Fundaţiei Europene Titulescu. În Franţa şi în lumea mare, Fernand Braudel este cunoscut mai ales ca fiind asociat Şcolii centrate pe revista “Analele de economie şi de istorie”. Cu încă o generaţie mai înainte, această Şcoală fusese fondată sub influenţa ideilor istoricului belgian Henri Pirenne. Şi el format, extrem de complex, de paradigma thermidoriană despre care ştim acum cu toţii ce anume este, şi ce rol a jucat în cultura modernă. http://www.nytimes.com/2015/05/03/technology/microsoft-yes-microsoft-has-a-far-out-vision.html?hp&action=click&pgtype=Homepage&module=second-column-region&region=top-news&WT.nav=top-news

    Apreciază

  23. a .. amanunt sa zic asa inedit… Inainte, prin anii 50 si 60 de 1 Mai nu micul pe gratar era dominant ci .. cremwurstul

    Insa ma uit crucis la tampenia scoasa de Agerpress. Oare ca sa fii ziarist trebuie sa fii .. prost?!

    Apreciază

  24. Doru Coarna – exista o mare confuzie privind centura Bucurestiului .
    Avem centura Nord , adevarata centura , este impartita pentru lucrari in trei segmente , din care unul este reabilitat , la doua benzi pe sens , adevarat , in anii Boc – celelalte doua sunt in lucru – mi se pare ca una din firmele de acolo – Radion – are probleme financiare sau seful este luat de DNA , ceea ce nu da motive sa fii optimist – contractele au fost date de guvernul Boc.
    Centura Sud , 30 de kilometri , nu are constructori desemnati , nici finantare , este in MasterPlanul nou aparut , apreciata la 160 milioane de euro .
    In sfarsit , ni se vorbeste , in plus de aceste doua centuri , de o lucrare suplimentara – autostrada A0 – o autostrada care sa lege prin sudul Bucurestiului autostrada spre Pitesti de cea spre Constanta – suma evocata este scandaloasa – doua miliarde de euro ?! – nu exista proiect clar pentru ea , subiectul este vag , face parte din promisiunile initiale ale guvernului Ponta , cum dispersia in zece parti si proiecte nu duce nicaieri , sa ramanem la ce putem si la concret .
    Sa ne uitam la ce a facut concret guvernul Ponta in trei ani – in plus de continuarea lucrarilor la autostrada Sibiu Nadlac , pe sectoarele neincepute sau neterminate de guvernul Boc – adica in jur de 250 de kilometri de santier in lucru sau nici macar in lucru , guvernul Boc terminand doar Arad Timisoara – 40 de km – si centura Sibiu – 20 de km – , Ponta a imaginat autostrada de la Sebes Aiud Alba Iulia la Turda ( 70 de kilometri ) si a reinceput lucrarile la autostrada Transilvania , o mare extindere de la Campia Turzii spre Campia Transilvaniei si Targu Mures , de 40 de kilometri si una mai mica , de la Cluj spre Vest – 9 km – ceea ce inseamna astazi 120 de kilometri in lucru in zone in care nimeni nu spera in 2009 – 2012 .
    Ce nu este bine , de acord , marile investitii de stat au loc astazi doar in Banat si Ardeal , zero proiecte in curs in Moldova , Oltenia si Moldova nici macar centuri ocolitoare , ca sa nu vorbesc de prelungirea autostrazilor din Muntenia .
    Romania isi poate permite un santier de 15 milioane de euro pentru centura Romanului sau a Barladului , de ce Moldova este uitata ?

    Apreciază

  25. Pe langa informarea si documentarea excelenta privind legislatia romana si cea internationala avand ca obiectiv principal statutul parlamentarului si implicit problemele legate de acest subiect, in speta respectarea Constitutiei si a drepturilor cetatenilor , va admir sincer patriotismul adevarat de care dati dovada si fraza de care sincer m am indragostit- in fata americanilor nu ne umilim ci ne pastram demnitatea, asta implica sigur si loialitatea fata de parteneri, in cazul nostru fata de americani!
    Irene nicolaescu

    Apreciază

  26. Am citit telegrama ambasadei americane. Ea n-a reusit decit sa-mi intareasca convingerea ca daca contractul cu Bechtel era corect negociat, in interesul Romaniei, nimic din saga multi-anuala ulterioara nu s-ar fi intimplat. Deci ne intoarcem la intrebarea mea legata de momentul 2003. Dvs. sinteti un om inteligent, cum v-ati inchipuit ca armatei de 40 de avocati cu care s-a prezentat Bechtel la perfectarea contractului, puteau sa-i faca fata citiva juristi ai MT/CNADNR ?
    Si, nu cred in teza potrivit careia afacerea Bechtel e pretul care trebuia platit de Romania ptr intrarea in NATO. Puteti va rog sa-mi dati exemple similare de contracte toxice ptr bugetele altor tari europene, care si-au ‘platit’ (!) astfel intrarea in NATO ?
    In rest, si eu cred ca prezenta economica americana era si ramine utila. Cu conditia ca americanii sa nu ne trateze ca pe o tara din Lumea a Treia (vezi declaratiile lui George Friedman, presedintele Stratfor, facute la ProTv in 19.10.2014): „…americanii si-ar dori sa investeasca in Romania, spre exemplu in retail…” Pardon ? De magazine ducem lipsa ?

    Apreciază

  27. @blogideologic

    -V-am mai explicat o dată că termenul „Cedarea Basarabiei” ( în urma Diktatului de la Viena ) este o sintagmă folosită de istoriografia internaţională, inclusiv de cea românească.

    -Repet : nu ştiu cine este T. Laioş ! De la Dvs am aflat pentru prima dată de existenţa unui asemenea personaj. Oricum, nu aveam cum să fac cunoştinţă cu ideile sale pentru că nu cunosc limba maghiară ; în plus, dacă nu sunt de acord cu şovinii români, mă interesează şi mai puţin cei ostili României.

    -Cât despre presupunerea Dvs că aş dispreţui calităţile limbii române, vă informez că romanul meu „Pax Romana – Stăpânii lumii” a apărut în 2012 la Editura Humanitas şi a obţinut chiar un premiu literar. Când însă m-am prezentat în 2013 cu volumul al doilea al trilogiei Pax Romana ( Intrigi ), am fost refuzată/amânată de edituri din lipsă de fonduri, cu excepţia Editurii Minerva : D-na Ana Munteanu, redactorul şef – căreia ţin să-i mulţumesc şi pe această cale – a apreciat manuscrisul primului volum de la bun început, chiar înainte de publicarea sa de către Ed. Humanitas. Din păcate, politica Editurii Minerva cere ca autorul să suporte jumătate din costurile de editare. Cum acest lucru ar fi reprezentat un efort financiar destul de mare pentru noi, m-am decis să realizez o versiune în limba franceză a cărţii mele, nu o traducere, ci o nouă variantă, căreia i-am adus modificări structurale majore faţă de ediţia în limba română. Acum lucrez la volumul doi – aşteptat de mai multe edituri francofone – şi sper să-l termin până la finele anului 2016.

    Faptul că public în limba franceză nu face nici un rău culturii române, din contra o integrează în cultura universală. Cu toată modestia, mă consider un mesager al ţării mele în lume !

    Apreciază

  28. Mihai Ungheanu : +UNIUNEA SCRIITORILOR – MOŞTENITOAREA „CUVÂNTULUI LIBER” / Extras din Holocaustul culturii române. Partea a II-a / O istorie a „holocaustului culturii române” nu poate ocoli participarea Uniunii Scriitorilor din România la demolarea vechilor tradiţii literare româneşti şi a valorilor ei anterioare. Evident, este vorba, în primul rând, de conducerea acestei uniuni de creaţie şi de privilegiaţii ei. Implicarea Uniunii Scriitorilor în acţiunea de restituire a operei eminesciene a fost ca şi nulă, deşi o mare parte a veniturilor acestei uniuni de creaţie s-a constituit din reeditarea scrierilor poetului. Pe data de 15 ianuarie 1992, nimeni altul decât preşedintele de onoare al Uniunii Scriitorilor, Ştefan Augustin Doinaş, i-a aplicat inegalabilului poet eticheta de „reacţionar”, tot aşa cum o făceau şi comisarii literari ai comunismului român. Legenda că Uniunea Scriitorilor din Bucureşti ar fi o organizaţie scriitoricească, care s-a distins prin poziţia sa repetat şi subliniat anticomunistă, a fost instalată şi întreţinută în multe capete din România şi de peste hotare, de „Europa Liberă”. În realitate a fost înfiinţată de oamenii Moscovei şi a făcut politică kominternistă: „Vinovaţi la noi de extremism antiromânesc şi antiuman n-au fost militanţii dreptei ci colaboratorii «Cuvântului liber» şi membrii partidului comunist. Acolo era de căutat şi este încă rădăcina răului, nu în reacţiunea pe care răul, în mod normal, psihosomatic, a produs-o” (“Cotidianul”, supliment cultural, 9 decembrie 1991). Această declaraţie a lui Vintilă Horia pune degetul pe una din marile răni ale culturii şi literaturii române, reperată, dar încă neexplicată. Istoria Uniunii Scriitorilor este, în primul rând, istoria luptei fără scrupule a unei grupări kominterniste (activişti şi literaţi), pentru păstrarea monopolului de tip comunist în literatura română, fie de monopol ideologic, fie de control al pârghiilor vieţii literare sau al mijloacelor financiare. Scopul principal era îndepărtarea oricui ar fi putut incomoda în vreun fel planul de lucru al demolării valorilor româneşti. Că lucrurile n-au stat întotdeauna astfel se înţelege, dar faptul nu se datorează conducerilor instalate de partidul comunist (sau cu ajutorul acestuia) la cârma Uniunii Scriitorilor, ci scriitorilor cu vocaţia independenţei profesionale. Colaboraorii „Cuvântului liber”, la care se referă Vintilă Horia, cei stipendiaţi cu banii „ajutorului roşu”, sunt cei care au ocupat posturile de conducere ale Uniunii Scriitorilor, de la înfiinţarea acesteia până în 1989. Colegi ai lor au ocupat funcţii de decizie politică în cercul cel mai înalt şi mai exclusiv al partidului, la nivel de secretari sau de birou executiv. Uniunea Scriitorilor a fost condusă, de fapt, de oamenii „Cuvântului liber”, care i-au imprimat directiva Moscovei, internaţionalistă şi antiromânească, de care nu a scăpat nici după 1989. Secţia cea mai puternică a acestei uniuni a fost lungă vreme secţia de critică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, alcătuită, în mare parte, din alogeni, cu roluri de directori de conştiinţă nu numai în revistele literare, ci şi în cele ale partidului comunist şi în universităţile româneşti. Firul roşu al acestei supremaţii ideologice ni-l oferă prezenţa necurmată a lui Ov. S. Crohmălniceanu în toate birourile de conducere ale uniunii. Teroarea împotriva scriitorilor români de orientare naţională, mari sau mici, începe încă din toamna lui 1944 şi culminează cu anul 1948, când se înfiinţează Uniunea Scriitorilor. Ea va fi renăscută după 1980 şi relansată agresiv după 1989. În toamna lui 1944, Uniunea Scriitorilor este constrânsă să-şi aleagă un alt preşedinte, Victor Eftimiu, şi dă un comunicat ameninţător la adresa tuturor scriitorilor care au sprijinit războiul antisovietic, războiul anticomunist. Este fatal ca unii scriitori să nu se mai întoarcă în ţară, cum au făcut Aron Cotruş, Mircea Eliade, Vintilă Horia, după cum este la fel de firesc ca alţii să se ascundă pe unde pot, cazul Nichifor Crainic, alţii să fie reduşi la tăcere, Vasile Voiculescu, alţii demişi sau arestaţi. Chiar la începutul lui 1948, înainte de înfiinţarea Uniunii Scriitorilor, ziarul „Scânteia”, de o criminală agresivitate faţă de valorile societăţii româneşti rosteşte o sentinţă de „moarte civilă” la adresa lui Tudor Arghezi, care este scos, astfel, din circuitul public şi profesional. În acest climat, pe un teren curăţat de autorităţi şi prestigii constituite, se înfiinţează Uniunea Scriitorilor, ca organ îndrumat şi controlat direct de partid. Tot în 1948, se înfiinţează Fondul literar menit să finanţeze acest proiect de construire a unei literaturi comuniste ruptă de tradiţiile româneşti. Lupta pentru controlul şi distribuirea acestor surse financiare, ca şi a altor facilităţi, a degradat permanent viaţa Uniunii Scriitorilor. Între 1948 şi 1968, conducerile fiind numite, luptele intestine s-au dus, mai ales, la vârf. Între 1968 şi 1990, relativa democratizare a U. S. a dus la extinderea numărului celor antrenaţi în aceste bătălii, încurajate de factorul politic, care prefera divizarea scriitorilor într-o luptă de interese mărunte şi nu într-o luptă de idei. Echipa kominternistă de la „Cuvântul liber” şi-a trimis, după război, în aparatul politic şi propagandistic, următorii oameni: Leonte Răutu, Ştefan Voicu, Gheorghe Rădulescu, Nicolae Moraru (tot aici trebuie introdus Walter Roman), iar în câmpul literelor şi publicisticii româneşti (mai ales în conducerea Uniunii Scriitorilor) pe Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, Miron Radu Paraschivescu, Radu Popescu, George Macovescu, George Ivaşcu. Când primii conduceau secţia de presă şi propagandă a partidului, cei din rândul al doilea acţionau în conducerea U. S., în presa literară şi politică, la universitate. Nucleul de la „Cuvântul liber” s-a îmbogăţit, trecând, după război, la revistele „Viaţa Românească”, „Revista literară”, „Ori­zon­turi”, „Contemporanul”, cu aderenţi de aceeaşi factură: Ov. S. Crohmălniceanu, Dan Deşliu, Maria Banuş, Nina Cassian, Ion Vitner, A. Toma, S. Bratu, Silvian Iosifescu. În timp ce marile figuri literare româneşti erau condamnate fie la „moarte civilă”, fie la închisoare, fie la o degradare profesională şi publică umilitoare, acest nucleu şi acoliţii lui tipăreau cărţile comandate de partid (“În satul lui Sahia”, „Lazăr de la Rusca”, „Silvester Andrei salvează abatajul”. „Ţie-ţi vorbesc, Americă!” etc.), primeau substanţiale premii de stat, ocupau fotoliile academice, călătoreau peste hotare în numele scriitorimii române, dispuneau cu alte cuvinte de toate beneficiile pe care le puteau oferi Fondul literar şi partidul comunist. A fost o epocă literară sinistră, pe care revista „Flacăra”, urmată după desfiinţare de „Gazeta literară”, a făcut-o şi mai sinistră. O zvârcolire foarte semnificativă împotriva dictatului ideologic al unei critici literare, confiscată de un grup dictatorial în egală măsură de partid şi de gaşcă, se produce la Congresul scriitorilor din 1956, când Zaharia Stancu, Petru Dumitriu, Eusebiu Camilar, G. Călinescu, încearcă o emancipare de sub dictatul ideologic, fiind acuzaţi de inferioritate politică marxistă (lucru foarte periculos atunci), de către Ov. S. Crohmălniceanu şi Nina Cassian, comisarii ideologici ai momentului. Între cuvântările acestui dramatic congres se află şi prima persiflare a poeziei oficiale de comandă (Eugen Jebeleanu, Dan Deşliu), făcută de A. E. Baconsky, ceea ce întăreşte imaginea unei lupte de idei, antioficioasă. Şi, pentru că literatura are nevoie şi de scriitori, nu numai de îndrumătorii secţiei de critică ai U. S., era nevoie de o publicaţie strict literară, care

    a fost, în 1958, revista „Luceafărul”. Simpla ei apariţie spărgea monopolul directorilor de ideologie comunistă ai literaturii române, fapt pentru care „Luceafărul” a fost etichetată drept o revistă mioritică, legionară, fascistă, antisemită, înainte de apariţie, iar unul din viitorii ei conducători arestat (Aurel Martin). Revista „Luceafărul” a rămas pentru oculta „Cuvântului liber”, care monopolizase literatura română după război, o revistă indezirabilă, tocmai datorită caracterului autentic literar şi românesc al literaturii pe care a tipărit-o şi a scriitorilor pe care i-a lansat prin cenaclul „Nicolae Labiş“. Prin paginile revistei şi prin cenaclu au trecut scriitori, care fac astăzi mândria literaturii române. Comisarii ideologici ai literaturii române au înghiţit greu acest fenomen pe care nu l-au putut domina, făcând din controlul asupra revistei „Luceafărul”, scăpată de sub tutela directivei de la „Cuvântul liber”, raţiunea lor de a fi până în 1990. A fost, în pofida imposibilităţii unei polemici de idei explicite, disputa dintre directiva kominternistă postbelică şi încercarea literaturii române de a-şi păstra sau reface un profil propriu. Întreaga echipă kominternistă de la „Cuvântul liber” (din Comitetul Central al P.C.R. Şi din biroul U.S.) şi-a făcut din decapitarea revistei „Luceafărul” şi scoaterea lui Eugen Barbu, redactorul ei şef, din republica literelor de comandă, un obiectiv strategic principal. Manipulând o parte a scriitorilor tineri – pentru credibilitate! – operaţia a reuşit în 1968, când formaţia literar-politică al cărei lider era Leonte Răutu, secretar cu propaganda al C. C., reuşeşte să-l îndepărteze pe Eugen Barbu de la conducerea „Luceafărului”. Era în primul rând o victorie a decedatului „Cuvânt liber” comunist, în care Eugen Jebeleanu tipărise în 1936 un laudativ articol despre ucenicul Nicolae Ceauşescu. Paradoxul este că, în plin moment de liberalizare şi de renăscânde idealuri naţionale, în 1968, facţiunea kominternistă din partidul comunist, colegiul ei vizibil şi invizibil, au reuşit gâtuirea celei mai dinamice şi reprezentative reviste literare din acel moment. În climatul de relativă libertate creat în 1968, Zaharia Stancu, preşedintele U. S., obţine aprobarea de a ţine nu un congres al scriitorilor, ci o Adunare Generală. Scopul personal era de a reuşi realegerea sa (motiv pentru care a deschis porţile uniunii pentru partizanii săi, bătrâni şi tineri). Scopul ocultei care-l dăduse jos pe Eugen Barbu de la „Luceafărul” era de a-l elimina pe Eugen Barbu şi din conducerea U. S., prin alegeri, ceea ce ar fi confirmat oficialităţilor îndreptăţirea descăunării. Echipa „Cuvântului liber” era în plină operaţie de purificare a instituţiei literare pe care o construise în propriul său profit. Ambele operaţii au reuşit, atât realegerea lui Zaharia Stancu, cât şi eliminarea lui Eugen Barbu. Uniunea Scriitorilor a fost condamnată de aici înainte la o existenţă pur electorală, dominată de interese extraliterare. Căderea lui Eugen Barbu în alegerile din 1968, a fost rezultatul unui rapt. Aşa se face că într-un moment atât de plin de iluzii şi de speranţe, ca acela din 1968, echipa de intelectuali kominternişti din C.C. şi din conducerea U. S., a determinat un curs potrivnic vieţii literare. Leonte Răutu a fost, de altfel, şi inspiratorul decapitării revistei „Amfiteatru”, ziarului „Scânteia tineretului”, şi a Editurii pentru literatură, ai căror conducători (Ion Băieşu, Nicolae Dragoş, Ion Bănuţă) sunt destituiţi, pentru liberalism. Discursul lui Nicolae Ceauşescu din Piaţa Palatului, 1968 era folosit ca simplu paravan pentru destituiri culturale brutale. După holocaustul anilor ’50, literatura română era, pentru a doua oară, în chiar anul de graţie 1968, jugulată. Uniunea Scriitorilor se repolitizează sub mâna vechilor comisari ideologici. Apar, de aceea, însă mari nemulţumiri, gesturi de respingere, rezistenţe şi chiar gesturi de dizidenţă, primele şi singurele autentice. Aşa se face că Dumitru Ţepeneag, Paul Goma, Nicolae Breban devin persoane indezirabile pentru partidul comunist, care le pregăteşte excomunicarea, în complicitate cu conducerea U.S. Anul 1972 a fost fatal pentru viaţa literară românească. Partidul comunist nu-i doreşte pe Goma, pe Ţepeneag, pe Breban la tribuna Adunării Generale a scriitorilor! Rezultatul este că s-a căzut la un compromis cu reprezentanţii U. S. pentru ca aceştia să renunţe la ideea Adunării Generale şi să convoace o conferinţă cu delegaţi, care să garanteze absenţa tuturor scriitorilor indezirabili de la conferinţă. Condu­ce­rea U. S. a acceptat cinica propunere realizând, de fapt, un troc: în schimbul eliminării prin fraudă a celor trei indezirabili, gruparea „Cuvântului liber” de la U. S. putea să-şi elimine şi ea adversarii direcţi. Frauda s-a operat în alegeri şi cele două părţi au fost satisfăcute: lui Goma, Ţepeneag, Breban li s-a barat accesul la tribuna scriitoricească, dar de acelaşi baraj ilicit s-au lovit şi adversarii kominternului literar. S-a găsit chiar un girant moral (C. Chiriţă), care a declarat în „Scânteia” că alegerile au fost inspirate şi corecte şi că n-au lăsat pe dinafară nici un scriitor de valoare! Era un neadevăr sfruntat, pentru susţinerea căruia C. Chiriţă a fost gratificat, după oportunistele declaraţii, cu funcţia de secretar general al U. S., funcţie fără precedent până atunci. Aşa s-a operat prima mare scindare a scriitorimii române. Datorită ei, o bună parte a acesteia (Eugen Barbu, A. Păunescu, Ion Lăncrănjan etc.) n-a mai avut acces la o tribună scriitoricească din 1972 până `n 1989. Frauda electorală devenise o metodă în viaţa U. S., sub ochii complici ai secţiei de presă a partidului. În loc să fie scoasă de sub incidenţa factorului politic, U. S. a fost expusă acestuia: George Macovescu, ministru de externe, vechi colaborator al „Cuvântului liber”, devine vicepreşedinte al U. S. şi preşedinte al Asociaţiei bucureştene de scriitori, în timp ce G. Ivaşcu trece director la „România literară”. Fosta echipă de ilegalişti de la „Cuvântul liber” se masează în conducerea U. S. pentru un viitor asalt politic. Ea câştigă pe aceeaşi cale, sub privirea complice a unor factori de partid, alegerile Conferinţei scriitorilor din 1977, când George Macovescu devine preşedinte. Uniunea Scriitorilor are pentru prima dată un preşedinte provenind de la „Cuvântul liber”. Literatura română, viaţa literară, Uniunea Scriitorilor devin poligonul politic al fostei formaţii promoscovite de la „Cuvântul liber”. La o plenară a partidului (1977) este executat, ca în vremurile negrului dogmatism, romanul „Bunavestire” de Nicolae Breban, pentru ca, în anul 1979, să fie descalificat profesional Eugen Barbu. În birou şi Consiliu se mai aflau Geo Bogza, Eugen Jebeleanu, Radu Popescu, Dan Deşliu, Maria Banuş, Crohmălniceanu, iar la „România literară” G. Ivaşcu. În acelaşi timp, organul teoretic al C. C., „Era socialistă”, era condus de Ştefan Voicu, „Editura Politică” de Walter Roman, trustul publicaţiilor pentru străinătate de Nicolae Moraru. În aparatul superior de partid se aflau Leonte Răutu, Petre Lupu, Gogu Rădulescu, Mihai Florescu, Ghizela Vass. Scopul acestei grupări era însă strict politic: eliminarea din C. C. a lui Eugen Barbu. Ostilitatea activă cu care aceşti urmaşi ai „Cuvântului liber” au tratat marele exil literar românesc, ca agent dinamic al scindării forţelor creatoare, caracterizează de la un cap la altul existenţa nucleului kominternist care a monopolizat viaţa literară. Viaţa literară se convulsionează, se precipită. În scopul de a feri pe viitor Uniunea Scriitorilor de aceste convulsii politice distrugătoare pentru literatura română, mai mulţi scriitori au, în 1980, o audienţă col

    ectivă la Nicolae Ceauşescu unde cer eliminarea manevrelor electorale din viaţa literară, pledând pentru o Adunare Generală a Scriitorilor. O Adunare Generală a Scriitorilor însemna garanţia eliminării minorităţii kominterniste din conducerea U. S. Un alt grup de scriitori, introdus ca factor de presiune, la începutul lui 1981, la acelaşi Ceauşescu, reuşeşte să răstoarne acest rezultat: Adunarea Generală este transformată din nou în Conferinţă, ceea ce a însemnat, de fapt, garantarea prin complicitatea constituită cu factorul politic a aceleeaşi conduceri U. S. Mai ales esenţa acestei chestiuni o ocolesc sau o deformează cei care vorbesc despre audienţa din 1980, evitând s-o pomenească pe cea din 1981. O Adunare Generală a Scriitorilor ar fi normalizat viaţa literară, constituind sfârşitul unei dominaţii literare întemeiată pe „Cuvântul liber” şi pe un articol scris de Eugen Jebeleanu despre ucenicul Ceauşescu. Dar cum Adunarea Generală însemna moartea acestui grup abuziv şi nociv, s-a făcut totul împotriva ei. Aşa că la Adunarea Generală a Scriitorilor pe oraşul Bucureşti (1981), când scriitorii au votat în unanimitate pentru Adunarea Generală, George Macovescu şi Dumitru Necşoiu (reprezentantul municipiului de partid Bucureşti) au refuzat să comunice oficialităţilor rezultatul votului, sfidând voinţa majorităţii. Conferinţa pe ţară care a urmat a fost dezastruoasă pentru falsificatorii voinţei scriitorimii: delegaţii aleşi pe sprânceană n-au fost în stare să decidă decât 40 de membri ai Consiliului, din 90. Se confirma astfel necesitatea unei Adunări Generale. În asemenea cazuri se votează din nou, sau se anulează alegerile. Vinovaţii de acest eşec au găsit însă soluţia nelegitimă de a introduce în Consiliu persoane care nu întruniseră numărul statutar de voturi. Consiliul U. S. din 1981 este un Consiliu fără legitimitate statutară, miluit de Ceauşescu, dar cei numiţi de el au primit, din nou, fără scrupul, din mâinile puterii oficiale, girul de a dirija şi exploata U. S. aşa cum o doreau. Fondul real al legendei U.S. îl dă complicitatea conducerii ei cu conducerea de partid. Cei care au pledat pentru o Adunare Generală au fost prezentaţi apoi drept răi colegi care vor să desfiinţeze U.S. În şedinţele de Consiliu s-a făcut totul pentru ca ei să fie marginalizaţi sau destituiţi şi să li se răpească orice drept de viaţă literară. (O stenogramă tipărită de „România Mare” a înfăţişat tipul de denunţ politic pe care-l foloseau în consiliul U.S., la adresa colegilor lor, cei care ulterior au ţinut să se intituleze dizidenţi.) Fondurile au fost mânuite în interesul exclusiv al grupării aflate la comandă, sub formă de ajutoare, împrumuturi, plecări peste hotare (de preferinţă Occidentul), premii literare. Acestea se dădeau prin rotaţie: cine lua premiu anul acesta, prezida anul următor şi dădea celui care-l miluise şi aşa mai departe. S-au făcut călătorii particulare peste hotare din banii tuturor scriitorilor, în timp ce unii membri ai U.S. se zbăteau în mari dificultăţi financiare. S-a obţinut şi performanţa, demnă de Ilf şi Petrov, ca o întreagă redacţie de revistă, „Secolul 20”, să primească salarii ani de zile fără să-şi scoată publicaţia pentru care era plătită. În plus această fraudă a fost împopoţonată cu titlul de opoziţie anticomunistă! Valoarea împrumuturilor acordate unor scriitori se poate evalua şi după faptul că mai mulţi dintre cei expatriaţi (Ion Caraion, Dan Cristea, Dorin Tudoran, Ion Negoiţescu, Ben Corlaciu etc.) au lăsat în urmă datorii, fiecare, de sute de mii de lei. Aceşti bani nu vor mai fi recuperaţi niciodată, ca şi alţii care au fost cheltuiţi în neştire după 1990. Cererea lui Adrian Marino (“Jurnalul literar”, 1990) de a se tipări în presă lista celor care au cheltuit şi risipit banii Uniunii Scriitorilor îşi avea temeiul ei. Falimentul postdecembrist al U. S., care este şi falimentul dizidenţei române, a fost recunoscut şi într-o şedinţă de consiliu, unde aproape toţi vorbitorii au cerut demisia lui Mircea Dinescu, considerat vinovat pentru dezastrul în care se află, organizatoric, financiar, publicistic, professional, moral fosta Uniune a Scriitorilor. Legenda se spulberă de la sine. Ce se mai poate spune despre o Uniune a Scriitorilor din România al cărui preşedinte de oroare îl taxează în faţa a milioane de telespectatori pe Eminescu, Poetul Naţional, drept „reacţionar”, ca în cele mai bune vremuri ale kominternului? Ca orice prăsilă kominternistă, dizidenţa română, care a jurat pe Gogu Rădulescu, cepexistul, este fundamental antieminesciană. Istoria Uniunii Scriitorilor rămâne datorită nucleului kominternist, activ şi lucrativ, unul din cele mai triste capitole ale ocupaţiei comuniste, întârziate în România şi după 1989, şi ale holocaustului culturii române. Fenomenul rezistenţei literare româneşti postbelice, care există şi merită a i se scrie istoria, s-a desfăşurat adesea în afara Uniunii Scriitorilor şi, de multe ori, în conflict cu Uniunea Scriitorilor. O uniune de scriitori români care se legitimează prin atacuri la Eminescu se defineşte singură drept fenomen ilegitim.+ SURSA Publicat de către Blogger Dan Culcer, la Asymetria — Antiacvarium , 4/30/2015 06:39:00 p.m.

    Apreciază

  29. @Mihaela Erika Petculescu
    Ce-i Editura Humanitas ? Vechea Editură politică, având o ţintă anti-românească şi mai clar exprimată ! Operaţiune montată cu girul bătrânului bolşevic Silviu Brucan.

    Apreciază

  30. pai s-a demonstrat ca atunci cand lasi romanii sa „conduca” tara umplu sacosa cu de toate, asa daca SUA ne supervizeaza eu vad treaba OK din punct de vedere al unui contribuabil, probabil daca evoluam democratic vor urma si mari investitii americane, de regula americanii fac investitii numai in tari democratice, ceea ce Romania inca nu este pe deplin

    Apreciază

  31. A fost o vreme când l-am apreciat sincer pe Florin Negruțiu și l-am considerat unul dintre vârfurile generației sale. Am încetat să-l apreciez și chiar să-l mai consider ziarist, cu toate că are un talent de netăgăduit, atunci când am simțit că a abandonat misiunea breslei și a devenit un simplu propagandist partizan și o porta-voce neoficială a ambasadei SUA la București. Probabil, vizita prelungită pe care a făcut-o Florin Negruțiu în SUA, acum ceva vreme, la invitația Departamentului de Stat, își are rolul său în schimbarea fostului ziarist. Dacă cineva dorește să afle opinia ambasadei SUA la București, e suficient să citească unele articole semnate Florin Negruțiu pe temele primite de el sau pe care le abordează din exces de zel.
    Ca urmare a celor de mai sus, vă propun un scurt joc distractiv. Iată ce rezultă, dacă înlocuim câte ceva în replica înțepată dată de Florin Negruțiu lui Adrian Năstase, în ciuda faptului că nu fusese luat în seamă, așa încât autorul replicii este subsemnatul, iar Florin Negruțiu este așezat în postura lui Năstase:
    Am aflat fără surprindere de statutul dvs. față de ambasada SUA. Sper să fiu în asentimentul cititorilor în a vă reaminti câteva lucruri pe care sunt sigur că le cunoaşteţi:
    În România, fie ne place, fie nu, un om poate vorbi cu oricine, chiar şi cu străinii, iar dacă acei străini sunt lucrători ai ambasadei americane, cu atât mai bine, aceasta reprezintă o bilă albă.
    În România, fie ne place, fie nu, un propagandist care se deghizează în ziarist poate să sune pe oricine doreşte pentru a-i lua un punct de vedere, pe baza căruia să-și ducă la îndeplinire misiunea pe care a primit-o sau pe care și-a asumat-o din exces de zel. Dacă acel oricine este lucrător al ambasadei americane, aceasta reprezintă o bilă albă.
    În România, fie ne place, fie nu, un propagandist care se deghizează în ziarist poate să facă fluxurile de ştiri, jurnalele TV, homepage-ul site-urilor după cum îi dictează comanditarul său sau după cum își autoimpune din exces de zel.
    Toate aceste lucruri, uneori supărătoare pentru cei care se cred ziariști, dar care în realitate sunt bieți propagandiști, se numesc astfel: în numele libertății de exprimare, un propagandist care se deghizează în ziarist poate executa ordine primite de la orcine plătește mai bine, fapt foarte răspândit în ceea ce numim în mod greșit presa din România
    Cele bune!

    Apreciază

  32. @Sorin Aradean – nu intelegeti .
    Un centru comercial ( ” mall ” cum se spune in Romania basista , asa cum Romania basista spune ” job ” in loc de loc de munca sau ” retail ” in loc de comert sau ” jucator ” ( tradus automat din ” player” ) in loc de companie prezenta intr-un sector economic ) genereaza , pe cele doua – trei hectare pe care le ocupa , sapte sute de locuri de munca si o cifra de afaceri de o suta douazeci de milioane de lei pe an ..
    Carrefour , Auchan , Metro , pe langa faptul ca isi educa angajatii in relatia cu clientul ( vazut in general ca un sub-uman , un deseu , asa cum il vede administratia romaneasca ) creeaza multa , multa bogatie .
    Americanul de care vorbiti este un simplu bagator de seama , ca vrea el nu inseamna nimic , vorbeste in numele lui , ii trebuie un public sa il auda .
    Nu intelegeti nici ca Bechtel si-a schimbat comportamentul , devenind aroganta , amenintatoare si capricioasa , dupa 2005 , cand a inteles ca in fata ei este un clan de baietandri iresponsabili si incompetenti – Basescu , Berceanu , Dobre – al caror obiectiv este inventarea de pretexte utilizand-o pentru a compromite PSD .
    Nu uitati ca s-au pierdut doi ani – 2005 si 2006 – pentru ” renegocierea ” contractului – nimeni nu stie ce s-a ” renegociat ” – rezultatul renegogierilor fiind enorme penalitati platite de statul roman ( Romania platea luna de imobilizare a utilajelor Bechtel pe care Bechtel le prezenta ca pierderi , utilajele lor putand lucra altundeva , asa cum platim dobanda la banca ) si un Bechtel care , atunci cand lucra , lucra fara ca Statul roman sa poata sti dinainte cat va costa sa zicem , sectorul Gilau Turda ( cel terminat ) , compania venind cu facturi enorme pe masura ce lucra

    Apreciază

  33. Dle Premier si draga Ghita…

    sigur ca asa scrie in constitutie deocamdata, sigur ca s-au oferit raspunsuri argumentate solid pe actuala stare, sigur ca asa e si prin alte parti, sigur ca si istoria ne ajuta, dar… eu sunt mai pregmatic, cu toate astea cetateanul de rand poate fi arestat in faza cercetarii penale iar parlamentarul nu!

    Pana la urma rezultatul conteaza si mai putin argumentele de orice fel… De fapt este iar o hiba a logicii, stim ca in zilele noastre se poate argumenta cam orice, deci trebuie sa luam in considerare numai rezultatul si sa judecam pe el, nu pe exemple, uzante, cutume si texte recunoscute ca amendabile la prima lectura serioasa…

    Logica spune ca pana la urma alesul provine din randul populatiei si nu mai este botezat inca o data cand ajunge in parlament, deci calitatea sa de cetatean ramane si nu scrie nicaieri ca exista cetateni mai cetateni decat restul… cand constitutia o sa specifice existenta a doua categorii de cetateni, atunci da, dar o masura destinata a proteja parlamentarii in cazul declaratiilor politice si de a preintampina un eventual abuz al organelor de cercetare nu se transforma peste noapte in metoda de protectie a coruptilor… desi tentatia e mare si putini ii rezista, nu?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.