Astazi, sarbatorim Marea Unire. 1 Decembrie este Ziua Nationala a romanilor, o zi a constiintei de neam, o zi a solidaritatii si a victoriei peste veacuri a aspiratiilor de reintregire.
De dimineata, cand m-am trezit, am mers pe balcon si am arborat drapelul tricolor, ca semn de apartenenta si de sarbatoare. Sper ca aceasta zi sa netezeasca asperitatile bataliilor politice interne si sa ne permita sa privim, cu mai mult optimism, spre viitor. In urma cu mai mult timp, vorbeam la o televiziune despre nevoia unui proiect national unificator, asa cum au fost intrarea in NATO si in Uniunea Europeana. Am mentionat atunci ca am putea gandi un proiect -„Centenarul Marii Uniri” – care sa ne permita reafirmarea identitatii si unitatii nationale, proiectand si spre exterior semnificatiile evenimentului din 1918. Nu voi intra in amanunte dar cred ca un astfel de proiect – pe care l-a semnalat si premierul Ponta – ar avea nevoie de o pregatire minutioasa si de un buget esalonat pe mai multi ani. Programe de infrastructura a drumurilor, actiuni in plan international impreuna cu diaspora romana, programe culturale, realizarea de monumente aniversare -iata o lista succinta a unor astfel de activitati ce ar trebui planificate din timp.
Nu vreau sa las sa treaca ziua de azi, dedicata Marii Uniri, fara a rememora un gest exemplar al premierului Medgyessy care, in 2002, la 1 Decembrie, cand ma aflam la o reuniune internationala la Budapesta, a avut curajul si eleganta de a participa, impreuna cu mine, la receptia oferita de ambasada noastra, la Hotelul Kempinsky din Budapesta, cu ocazia Zilei Natioanale, acceptand criticile si acuzele din partea extremistilor maghiari. Este adevarat, semnasem impreuna un document important – Parteneriatul pentru mileniul 3. Cred, in continuare, ca trebuie sa acordam o atentie speciala nu doar marilor puteri ci si vecinilor nostri.
Poate ca, in perspectiva anului 2018 vom putea realiza o „Masa rotunda” la care sa poata fi stabilite, intr-o forma consensuala, prioritatile fundamentale ale statului roman pentru anii care urmeaza.
Am uitat sa va spun ca ieri am participat, cu sotia mea si cu Andrei, la slujba religioasa de la Biserica Sf. Andrei din Tartasesti – localitatea din Dambovita in care s-a nascut tatal meu – o biserica la a carei constructie am pus si noi umarul.
Inchei aceste randuri cu urarea devenita traditionala: „La Multi Ani, Romania”.
„…și Sf.Andrei a deschis cartea de istorie și le-a vorbit în noaptea aceea românilor spunându-le că-n fiecare este câte un Avram Iancu,că-n inima fiecăruia speranța-i prezentă și, cu vocea-i blândă, i-a chemat la Mecca românească, acolo, pe Câmpia Libertății…Trăim și gândim pe-acest pământ de mai bine de două mii de ani și-n tot acest timp n-am învățat un singur lucru: istoria nu se poate contesta, iar cel care încearcă să-i decline cursul evenimentelor, plămădit este din cenușă și vânt și-n vânt va ajunge să fie purtat, risipit ca cenușa …Oricât de-negurată va fi o perioadă din vața, oricât de-nchisă în sine va fi o conștiință, el, adevărul tot știe să iasă la lumină. Și-atunci să nu te-ncumeți să crezi că-ntr-adevăr, deschizând cartea de istorie, Sf. Andrei le-a dăruit românilor puterea de a-și afla adevărul și trăirea, de a-și ști menirea?
La multi ani!
La multi ani Romania!
De Ziua Națională le doresc românilor:
Să se autoeduce, să nu mai fie needucați și mitocani;
Să își facă o calificare cerută pe piața muncii, nu să se plângă că nu găsesc locuri de muncă de clămpănit la calculator;
Să acționeze, să înființeze firme, să se angajeze la particular, să tragă, să nu accepte ca în carnetul de muncă să fie trecut salariul minim, iar ei să ia în mână dublu;
Să nu aștepte totul de la guvern, pentru că în nicio țară nu-ți dă guvernul loc de muncă;
Să învețe carte și să nu strice limba maternă;
Să respecte legile și normele, să-și dea toate taxele datorate, pentru că doar așa vor fi bani la Buget pentru învățământ, sănătate, șosele, ordine publică…;
Să trăiască și să muncească în țara lor, nu să se ducă în alte țări ca să-i slugărească pe străini;
Să nu li se mai scurgă ochii după alte țări, fiindcă nu au motive. Țările acelea sunt mai înaintate datorită OAMENILOR din ele, nu datorită guvernanților. Elveția e așa cum e, în principal datorită locuitorilor ei, și doar în mică măsură datorită guvernanților elvețieni.
În rest, sănătate, că-i mai bună decât toate!
Ramin la opinia ca este patriot acela care isi poate permite asta. Domnule Nastase, ma bucur ca va permiteti sa fiti patriot!
Medgyessy?
Deci cuvântul „megieș” e de origine maghiară…
La fel sunt cuvintele „neam” și „mântuire”…
LA MULTI ANI ROMANIA!
…nu mai acuzati strainii
ca ne taie domnitorii
ca intimideaza tara
cu guverne provizorii
eu atat as vrea sa aflu
aratandu-ne,obrazul
totusi unde-au fost romanii
cand a fost taiat Viteazul…
Adrian Paunescu
La multi ani ROMANIA, sa-mi ramai intreaga si bogata.
Asa cum noi te-am primit de la parintii nostri, tot la fel sa te lasam copiilor nostri, pentru ca si ei la randul lor, sa poata preda stafeta mai departe copiilor lor, acum si-n veacul vecilor.
Asa sa ne ajute Dumnezeu !!!
Superba parada militara.
Kafka nu prea a cadrat cu imaginea generala de ansamblu, am vazut ca s-a ferit sa mai faca bai de multime….este adevarat este frig afara…..
1526, Mohaci. Atunci a dispărut pentru totdeauna din istorie Ungaria Mare. După regii angevino-sicilieni care i-au persecutat cumplit pe valahi, venise împăratul Sigismund de Luxembourg. El a acordat drepturi depline, în administraţie şi conducerea militară, valahilor sau Universităţii valahe (numele nu-i de la o instituţie scolastică, dar de la Univers, în sensul că valahi erau în toată Europa). Iancu de Huniade sau Cavalerul Alb (dintr-o confuzie Blac/Blanc) şi Matei Corvin http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/biserica-lui-matia-corvin-de-pe-strada-lupilor-319225.html au profitat din plin de legislaţia lui Sigismund de Luxembourg şi ei au refăcut Ungaria după cumplita lovitură mongolă. La 1526, osatura armatei maghiare era alcătuită din aceşti valahi ce îşi abandonaseră ortodoxia şi trecuseră la romano-catolicism. La Mohaci, ei nu au fost sprijiniţi de maghiarii reformaţi, nici măcar logistic. Trădare pe faţă ! A fost o hecatombă la Mohaci printre cei de sorginte valahă. Vaticanul, mereu pe teren, a făcut o analiză lucidă. În concluzie, mai departe a mizat pe valahi. De aici poziţia proeminentă a lui Mihai Viteazul. Sprijinit cu bani de la Roma pentru ocuparea Stambulului, ce urma să redevină capitala bisericii ecumenice. Mihai Viteazul a folosit banii pentru unirea celor trei palatinate neolatine la 1600. Sigur că a fost alegerea sa personală, Pohta sau Dezideratul. Personalitatea Viteazului rămâne copleşitoare.
LA MULTI ANI ROMANIA!
PS. Dar golaneala ramane golaneala sau chiar mai rau, chiar si de 1 decembrie:
a) Golaneala: trei tovarasi de bine au strigat Jod Basescu evident dupa ce acesta a plecat si cu cateva televiziuni care asteptau si stiau si locul pe faza ca sa poata titra: Basecu huiduit de ziua nationala
b) Mai rau decat golaneala: senzatia pe care mi-au lasat-o unele interventii de la Romania TV ca acest post cu s-au fara Ghita si Ponta, a fost cumparat de Voronin sau de Vocea Rusiei (desi e cam acelasi lucru)
As prefera sa fie fara Ponta dar am toate motivele sa cred ca in realitate CU.
Erata: cu sau fara 🙂
Atenţie ! Au fost construiţi algoritmi special pentru faţa ta ! Algoritmi care îţi descifrează emoţiile. Pentru că „întreprinderea” trebuie să ştie tot. http://www.nytimes.com/2013/12/01/technology/when-algorithms-grow-accustomed-to-your-face.html?hp&_r=0
În articolul „Despre conferinţa „Un popor martir”, apărut în periodicul genevez „La Feuille“, în 24 mai 1919 (vezi P. Istrati, „Trei decenii de publicistică. II: Între banchet şi ciomăgeală“, 1919– 1929, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2005, p. 7-10), Panait Istrati critica vehement caracterul nondemocratic al unirii întregitoare. „Simpatia pentru cauza transilvăneană – spune Istrati -, pe care emisarii guvernului Brătianu au venit s-o caute în Capitala Lumii, nu trebuie acordată de muncitorii elveţieni stăpânilor de mâine ai „poporului martir”. […] Cei care se ocupă de soarta ardelenilor nu fac altceva decât să schimbe stăpânii”. „Cât despre„martiriul” poporului transilvan sub jugul maghiar [despre care vorbeşte Vasile Lucaciu], ne permitem să-i amintim adevăratul martiriu din ţara românească sub jugul satrapilor români, suferinţe necunoscute în Europa modernă. Regimul oligarhic maghiar, inclusiv persecuţiile şi exploatările, nu a egalat niciodată în duritate regimul teroarei româneşti, iar ţăranii din Transilvania nu şi-au dorit niciodată să treacă sub sceptrul administraţiei noastre. Cei care cunosc ambele regiuni ştiu că în Transilvania nu vezi colibele troglodiţilor, zdrenţăroşilor şi bolnavilor de pelagră, care se întâlnesc la tot pasul în România. „Ba ni se mai spune la Conferinţă că 3.000.000 de români din Transilvania nu aveau decât cinci reprezentanţi în Parlamentul maghiar“. Nu îl cred pe acest părinte Lucaciu să-mi poată cita numele unui ţăran român care-şi reprezintă ţara în Parlamentul de la Bucureşti şi să-mi spună dacă legea electorală din Ungaria era mai nedreaptă decât legea cenzitară din România, unde 50 de ţărani obţineau cu greu un reprezentant”. Nu cunoşteam pledoaria aceasta pro- Bela Kun a lui Panait Istrati. Pentru că la 1919, Ungaria era condusă de bolşevicul cominternist Bela Kun. Şi Panait Istrati a devenit cominternist. A vizitat URSS. S-a convins că în România era democraţie.
PS:
Alta erata: Aia platitii stiau mai bine adicatelea Jos si nu Jod 🙂
Cred ca fiecare concept de asemenea eveniment aniversar ar trebui gandit ca o renastere romaneasca. Numai asa ne vom putea reinnoi, anual, vigoarea nationala, prin care centenarul sa poata face posibil milenarul! Incepand de la prima caramida de statalitate, solidaritatea ramane primordiala in construirea pe mai departe a edificiului national. La multi ani, Romania, felicitari, Romanilor!
Multa placere si bucurie am simtit cind v-am vazut la tv .impreuna cu mai vechi colegi . Speram sa revenim cit mai curind la o normalitate pe care cei mai multi ne-o dorim. Pace si armonie pentru tara noastra ,sa rinduiasca Dumnezeu.
[…] „De dimineață, când m-am trezit, am mers pe balcon și am arborat drapelul tricolor, ca semn de apartenență și de sărbătoare. Sper ca aceasta zi să netezească asperitățile bătăliilor politice interne și să ne permită sa privim, cu mai mult optimism, spre viitor”. […]
La Multi Ani Romania si romanilor, maghiarilor, germanilor, romilor, rusilor, ucrainienilor dar si tuturor strainilor care traiesc in Romania! Pentru diasporeni, eu as compara tara cu un stup de albine. Iti iei zborul, polenizezi, te mai intorci la stup cind poti sa adaugi la borcanul cu miere.
Traim cu totii intr-o lume interdependenta, si conflictuala (cind nu a fost?). Depinde mult de calitatea liderilor nostri sa stie sa lucreze impreuna, indiferent de orientarea politica, pentru binele romanilor. Nu pot sa nu fiu de acord cu dl Nastase cind aud de nevoia de consensualitate. As adauga si nevoia de armonie intre noi, intre noi si ce consideram „straini”, intre noi si mediul natural, si de ce nu, in final, intre noi si universalitate.
La multi , multi ani Romania , intreaga si prospera !
La mulţi ani!
Accept invitaţia dvs.
Ref. la “Justitia divina, imanenta” si rezultatul procesului d-lui A.N. de maine 2 decembrie….:
“ Reforma protestanta a respins nu numai efectele daunatoare, ci si utilitatea in sine a Dreptului canonic, in timp ce reforma interna a Bisericii Romano Catolice de la Conciliul tridentin ( 1545 – 1563) n-a stiut sa se elibereze de codificarea…, confuza, a traditiei canonice…, facuta de Gratian…” ( citat din cartea lui Vlassios I. Phidas, profesor de teologie la Universitatea din Atena, “DREPT CANONIC. O PERSPECTIVA ORTODOXA “”, editura Trinitas, Iasi 2008, cuvant inainte, Preafericitul Parinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane )…
La Constanta exista un curs post-universitar, “Cele 3 religii – crestina, mozaica si islamica”, la care doream sa ma inscriu acum 4 ani. Ma bucur ca nu am facut-o. Din citatul de mai sus, se poate observa ca problema civilizatiei est-europene tine in primul rand de crestinism…Celelalte doua determinatii, religia mozaica si islamismul, par a fi circumstantiale…Sper sa nu devin specialist in “drept divin”, tinand cont de caderea continua a Romaniei si de faptul ca eu identific cauza in (in)constienta noastra de a face de toate, dirijati de altii, numai ceea ce ne trebuie noua, nu ! ZIUA DE MAINE, 2 decembrie 2013, POATE FI HOTARATOARE !…Ref. la “ceea ce ne trebuie”, adica pe directia adevarata, deocamdata, vizand Constitutia globala, am ajuns la “ Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor „ ( un document adoptat la 12 decembrie 1974 prin rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite – ONU, A/RES/3281 )
Este ca si cum ai zice ca Romania este unde este din cauza lui Vadim, si lui Kaplan nici macar nu-i miroase gura…, desi “a mancat” atata “ceapa globala”…Detalii, in comentariul urmator. Nu este intamplator. Sper sa fie un inceput dinamic al recuperarii personalitatii lui Nicolae Titulescu in politica reala a Romaniei.
Propusem, recent, un termen cam scurt pentru o focalizare mai adecvata a energiilor noastre : 10 mai 2013 ! Bun si acest termen pentru un posibil prim pas ! Mai adecvat totusi mi se pare termenul propus de d-nul Adrian Nastase – anul 2018. Pana atunci insa, ar trebui sa facem ce n-am facut in 23 de ani ! Bune, ca rele am facut pentru 2 milenii !
Redau mai jos, partial, un material de-al meu din 17.09.2003, semnat ca secretar executiv al FORUMULUI DE LA NEPTUN – GRUPUL PENTRU NOUA POLITICA . Prima parte o redau integral ( paralela Vadim „al nostru” – Kaplan, „al lor” ), iar din partea a II-a, redau doar cateva idei „marca” Mihail Manoilescu, respectiv Nicolae Titulescu :
MORALA POLITICA, DE LA „MILIOANE DE VADIMI”, LA ETOSUL PAGAN SOLICITAT ACUM STATELOR UNITE ALE AMERICII, PLECAND DE LA TRECUTUL SAU… MORALA STIINTIFICA IN CUMPANA –MANOILESCU / TITULESCU….
Meciul Romania – Danemarca a marcat recunoasterea publica a fortei canalizarii unui sentiment national ( „milioane de Vadimi „, titlu in „Evenimentul zilei”…) ca simbol, alaturi de imaginea unui politician, altfel detestat de tot esichierul public oficial romanesc si international. Numai ca una este lumea oficiala si alta cea reala. Specialistii in comunicare cunosc spirala tacerii, dar aceasta nu are buget de publicitate…Acesta este un pol intunecat….Pentru toti. Cred ca si pentru domnul Corneliu Vadim Tudor. Una este sa fii pe un teren foarte greu, fluierat si injurat, cu arbitrii ostili, cu coechipieri care nu joaca onest, si alta in tribuna, de unde te poti distinge in cu totul alt fel.
La alt pol, Robert D. Kaplan, un redutabuil jurnalist american, la cartea „Politici de razboi – de ce necesita conducerea politica un etos pagan „, are o recenzie de mare expresivitate a lui Newt Ginrich :”Recomand din inima noua carte a lui Kaplan, o lucrare geniala oricui incearca sa inteleaga ce trebuie facut dupa 11 septembrie”. Se afirma la un moment dat in carte : „Cei mai multi reporteri nu simt prea multa supunere fata de ordinea instituita. Ei sunt inclinati sa ia partea umanitatii mai curand decat partea puterii si a institutiilor. In mainile mass-media, retorica drepturilor omului – nivel maxim de altruism – devine o arma redutabila ce ne poate conduce la razboaie in care probabil ca nu ar trebui sa ne angajam.” Din Romania, aceste idei ne ingrijoreaza prin lipsa de limite a faptului ca logica umana, aproape ca se decreteaza ca potrivnica intereselor globale / nationale ale SUA. De fapt, autorul il citeaza pe KANT, intr-o incercare ( reusita…?, in practica asa se intampla…) de relativizare totala a moralei, „justificand” astfel „etosul pagan care trebuie promovat de SUA in politica globala” (in capitolul Holocaustul, realismul si Kant ) : „ Chiar si atunci cand MORALITATEA pare sa constituie motivul actiunilor noastre, nu se poate deduce cu certitudine ca adevarata lor cauza nu este de fapt un imbold tainic al iubirii de sine, ascuns sub pretextul MORALEI, caci ne place sa ne magulim singuri, atribuind in secret faptelor noastre o motivatie mai aleasa.” Probabil ca aceasta lipsa „ tehnica ” de LIMITA MORALA ( poate nu ar fi rau de a se intesifica studiul peratologiei /… limitelor…) l-a facut pe Presedintele Bush in vizita din Romania, sa ne solicite ajutorul moral, morala considerand el ca am demonstrat-o la revolutia din 1989.
Mergand mai departe pe linia KANT, aflam ca „ despre nici un act nu putem spune ca este moral, moralitatea sa este legata numai de o intentie, care, atat in noi, cat si in altul, scapa privirii.”
Daca la KANT exista o moralitate a intentiilor, nu una a consecintelor, arta guvernarii impune o moralitate a consecintelor. Trebuie deci sa mergem mai departe cu analiza :
MARX considera MORALA o arma in mana celor puternici, NIETZSCHE, „ o sireata alcatuire a celor neputinciosi…” Pe alte coordonate, Platon si Spinoza considerau morala „filozofia traita” intr-o continua perfectionare si transformare a motivatiilor si dorintelor, Kant considera ca omul moral are suprematia teoretica si de aceea va putea sa vada limpede acolo unde altii se zbat in intuneric, Aristotel, care ca si Kant a disociat cunoasterea de intelepciune, considera ontologia mai importanta decat actiunea, considerata de Kant ca cea mai importanta. Pascal afirma ca principiul MORALEI consta in stradania de a gandi bine. Printre aceste extreme fara limite ale MORALEI, e de apreciat mai fidel solicitarea presedintelui Bush. Parca ne apropiem de principiul lui MAO : „Morala e in fapte”, atat timp cat nu avem nici un reper limitativ solid. Totusi, puterea n-are nici o limita ? La Mao, nu prea avea…
TOATA aceasta disertatie are un sens precis. PUTEREA IN SUA isi gandeste de zeci de ani in mod deschis mijloacele de existenta si perpetuare, in timp ce rezultanta de putere in tari ca Romania este absolut psihedelica ( cele mai multe explicatii „logice”, ne duc la „piramidoane si la halate albe”…)! E nevoie de noi orizonturi conceptuale, de noi idei. Si pentru asta avem nevoie si, speram si voie…, sa gandim. MARILE FRAMANTARI IDEOLOGICE ALE PERIOADEI INTERBELICE, s-au frant rapid datorita grozaviei celui de-al doilea razboi mondial. Puterile castigatoare au girat prin forta prestigiului militar coordonate majore de dezvoltare pe cele doua blocuri strategice ale razboiului rece. Statele mai sarace au avut „sansa” unui sistem mai solidar strategic, beneficiind de dezvoltari economice inegale, dar s-au autodizolvat ca forta sistemica datorita anihilarii individualismului.. Statele vestice, s-au dezvoltat relativ egal ( beneficiasera oricum si inainte de secole de dezvoltare, inaintea starturilor…) dar, acum, individualismul lor poate inabusi individualismul care ar trebui sa se nasca in statele din Est. Paradoxul este perfect.
Realitatea pe care o traim astazi demonstreaza ca de fapt razboiul rece doar a amanat solutionarea unor probleme de fond. Prin prezentarea in incheiere a catorva idei ale lui Manoilescu si Titulescu, a caror actualitate e incitanta si acum, speram sa ilustram asta. Economistul Mihail Manoilescu si diplomatul Nicolae Titulescu sunt romanii cei mai titrati in economia si politica interbelica internationala si, probabil nu intamplator, unul e vazut ca un artizan al pacii iar celalalt ca un copil teribil al ideologiilor sociale periculoase. Aceasta din perspectiva externa sau neprofunda. Din perspectiva interna se poate observa ca nu prea sunt diferente intre esentele teoriilor lor. Deci pana si MORALA STIINTIFICA isi are globalizarea ei…
…………………….
Mihail Manoilescu :
1. Exploatarea lumii prin jaf.
2. Exploatarea prin sclavie.
3. Exploatarea prim schimburi economice ( 1 lucrator industrial = 20 agricoli )
…………………….
Nicolae Titulescu :
Atata vreme cat statele nu vor pune in comun, dupa un plan rational, capacitatea lor de productie si de consumatie, pacea va fi un constant pericol. Rog sa realizati, dar sa realizati bine, ca creditul fata de acel care-l merita nu este azi numai un izvor de profit ; el este si un izvor de PACE (n.n.- e aici spiritul esential al intregii teorii a lui Manoilescu ! )!
– 1929 – Conferinta la Berlin „ DINAMICA PACII ”: „…cand Romania are nevoie de credite, de masini, de sustinerea schimbului, nu aud vorbindu-se de internationalism. Cand statele straine au nevoie de legalitate in Romania, internationalismul apare imediat. Sa ne punem in comun riscurile si nevoile si pe urma sa vedem cum internationalismul se poate impaca cu suveranitatea nationala „
-25.06.1936 : „ Securitatea Romaniei face parte integranta din securitatea Frantei ”: „Prea multe veacuri de suferinta au plamadit sufletul romanesc pentru ca el sa nu proiecteze spre viitor, in virtutea unui fel de compensatie naturala, comandamentele instinctului sau de justitie. „ (n.n. – un posibil slogan al FORUMULUI DE LA NEPTUN ? )
La multi ani Romanie zambitoare si Romanie trista ! La multi ani Romanie frumoasa si Romanie umbrita ! La multi ani Romanie bogata si Romanie necajita ! La multi ani Romanie linistita si Romanie revoltata ! La multi ani Romanie vazuta si Romanie discreta !
La multi ani tuturor colegilor de blog si distinsului nostru amfitrion !
Sunt foarte adevărate, pline de optimism și dătătoare de speranță îndemnurile dvs., și foarte adecvate în acest moment. Ideea de patriotism luminat, ca un corolar al identității și apartenenței la un timp și la un spațiu în istorie este necesară, chiar fundamentală, dar în viitor cred că este insuficientă, pentru a fi în plutonul fruntaș al țărilor progresiste. De foarte multe ori am observat că vă axați pe ideea de național și solidaritate națională – ca un miez tare al propășirii poporului român în istorie – iar în relații externe „folosiți ca scut”, sunteți adeptul parteneriatelor cu principalii actorii internaționali, pentru a fi conectați la principalele rețele de securitate și de prosperitate.
Nu aș putea spune că este o greșeală, ba chiar o strategie bună, dar din punctul meu de vedere este insuficient pentru a fi excepționali. Asta, pentru că oricât de vizibili și necesari suntem în anumite ecuații ne vom situa tot pe plan secund în relațiile cu CEI MARI.
Personal cred că trebuie să fim vizionari, să putem anticipa evoluția societății umane, să ne axăm pe acele nișe de pionierat în viitor. Asta înseamnă să furăm startul în noua etapă în care intră societatea umană, odată cu intesitatea, profunzimea și accelerarea globalizării. Această evoluție are o cauzalitate imprimată de cursul firesc al proceselor prezente (politic, economic, financiar, militar etc.) dar și o doza mare de hazard, care va îndrepta evoluția într-o direcție sau alta în funcție de creativitatea și înțelepciunea umană.
Ca soluție propun investiții în educația morală și civică – pentru că relațiile între oameni sunt fundamentate pe încredere, ingredientul secret al oricărui parteneriat; în tot ce înseamnă inginerie aerospațială – mijloace de a explora și cunoaște universul; în ecologie, pentru a pune natura să producă singură și ieftin pentru oameni; în management, iar una din provocări este cea cu privire la administrarea individuală și familială – găsirea acelui optim între nevoi reale și nevoi iluzorii, fabricate.
PS. Aș vrea să mai zic ceva, dar am sentimentul că este obositor și plictisesc.
Pentru cei care nu au fost la paradă, le mărturisesc că a fost frumos, dar aglomerat. Și am observat ceva, pe lângă dotări militare, avem în Armata Română femei foarte frumoase.
Romanii asteapta fapte . Actiune . Taieri de panglici , ca sa fiu vulgar . Sa traiasca intr-o Tara care sa se modernizeze si eficientizeze , asa cum vad ei unde ajung , in Ungaria , Italia sau Spania .
De vorbarie s-au saturat . ” Scrisori de intentie ” . ” Licitatii pentru studii de fezabilitate ” . ” Deschiderea ofertelor pentru constructia … ” . ” Anuntarea castigatorului se va face la … ” ( nimeni nu aude nimic cel putin 8 luni ) . ” Bugetul pe 2014 are alocate sume pentru terminarea … ” ( proiectele ” finantate nu au nici concurs prevazut , nici constructor , deci banii 2014 sunt cinism ) . ” Nu putem da ordinul de incepere a lucrarilor inainte de 42 de zile ” ( de ce ? Nici atunci nu-l dau , asta e pentru proiecte blocate de birocratie si incompetenta de cel putin 2 ani ) .
Aveau sociologii unguri ardeleni prin 1998 o ancheta adresata populatiei maghiare din Tara , cu o intrebare deranjanta ” cunoasteti un guvern si o administratie care sa vorbeasca atat de mult si sa faca atat de putin ? „
Opoziţia ucraineană anunţă începutul revoluţiei
http://romanian.ruvr.ru/news/2013_12_01/Noi-ciocniri-la-Kiev-intre-protestatarii-pro-europeni-Si-politie-9213/
http://www.cotidianul.ro/manifestatie-de-amploare-in-ucraina-227505/
Nu vindeți pământul țării
O poezie de Virgil Ciucă, New York 22 noiembrie 2013.
Din volumul „Executia” – in lucru
Versurile pe http://stareanatiunii.com..
Nu vindeţi pământul ţării
http://stareanatiunii.com/nu-vindeti-pamantul-tarii.html
Nu vindeţi pământul ţării la o lume căpcăună
Nu mai vindeţi, nu mai vindeti iarăşi ţarina străbună!
Nu ne vindeţi orizontul, nu vindeţi ape din râu
Nu ne vindeţi codrul verde, nici lanurile de grâu
Nu vindeţi livezi şi sate nici la regi, nici la nebuni
Nu vindeti văi şi fâneţe stolurilor de tăuni!
Nu ne vindeţi, nu ne vindeţi, generali şi amirali,
C-aţi distrus armata ţării, eu v-acuz drept criminali
Nu ne vindeţi, nu ne vindeţi, nici ogorul nici mormântul,
Trădătorilor de ţară, nu v-ar mai răbda pamântul!
Nu ne vindeţi, nu ne vindeţi, istoria şi trecutul
Trădătorilor de ţară, ne-aţi înstrăinat avutul
Nu ne vindeţi, nu ne vindeţi, senatori, la venetici
Din apărători de ţară ne-aţi devenit inamici
Nu vindeţi aurul ţării la negustori şi zevzeci
Nu ne vindeţi, nu ne vindeţi, eu v-am condamnat pe veci
*
Nu ne vinde, nu ne vinde, parlamentar impostor
Ai trădat o naţiune şi-ţi baţi joc de un popor
Ne-ai vândut averea ţării clanurilor din Apus
Joci mereu o carte dublă, când diavol când cel sus pus!
– de Virgil Ciucă
New York, 22 noiembrie 2013. Din volumul “Execuția” – în lucru
LA MULTI ANI , ROMANIA !!!
AMR 1 an pana vom scapa de animalul de Basecsu …
Frumos articol. Felicitari pentru ultimele initiative!
La Multi ANI Romania !
Suspendati Licheaua!!!
Traiasca Regele !
[…] sub capacitatile ei economice reale. Asta e o mare problema ce trebuie neaparat rezolvata. Si ar trebui sa punem un bun inceput inca de acum! Inaintasii nostri care au infaptuit Marea Unire […]
Domnule Nastase, v-am vazut la Arcul de Triumf. S-au napustit reporterii asupra Dvs.!! 🙂 Am apreciat ca ati avut rabdarea de a sta de vorba, omeneste, cu ei. Am vazut ca discutia s-ar fi prelungit acolo pe carosabil. V-am inteles, doreati sa mergeti acasa… 🙂 Ma gandeam: Dl. Ponta n-a starnit un astfel de interes…
@ Cris
Sunt multe greşeli în DEX, chiar şi erori intenţionate. Pentru că există un fond lingvistic iazyg aflat în comun. Iaşii sunt numele unui trib antic, cunoscuţi ca Iazygi. Erau iranieni, dar cu două secole înainte de Hristos migrează în spaţiul nord-pontic pentru a se confunda cu sarmaţii. Aici locuiau în bazinul rîului Don, anticul Tanais, un marcaj tradiţional între Carpaţii Orientali şi Caucaz. Au fost aliaţii regelui pontic Mitridate Eupator, sau Mitridate al VI-lea cu un renume rău, pentru că a fost incitatorul Vecerniilor din Asia Minor, când au fost ucişi 80000 de romani. La moartea lui Mitridate al VI-lea, Iazygii devin aliaţii regelui dacic Burebista ? Oricum, intriga romană de a-i stârni pe Iaşi/ Iazygi împotriva Dacilor nu reuşea. Abia în anul 7 înainte de Hristos, când statul construit de Burebista arăta predispoziţia dezintegrării, Iazygii acceptă oferta romană de a se muta în Câmpia Panoniei, între Tisa şi Dunăre, pe un spaţiu care iniţial aparţinea regatului dac. Iazygii vor forma baza populaţiei romanizate ori “socii”-alizate din Câmpia Panoniei. De fapt, istoricii maghiari de azi susţin că poporul ungar de azi s-ar trage din acei iazygi. Mai mult, prin anii 1950, plastografii maghiari ai istoriei, totalmente lipsiţi de onestitate intelectuală, au construit un dicţionar apocrif latin-iazyg, care, spun ei, datează din anul 1443, ultima copie cunoscută a unor documente încă mai vechi, necunoscute. Se spune că ar fi existat un drept de transhumanţă al Iazygilor din Câmpia Panoniei până la Marea Neagră. În acord cu unii istorici maghiari, Sudul României le aparţine ! Aici ei intră în contradicţie cu linia anti-varegă din istoriografia Rusiei. Istoricii pe linia anti-varegă susţin că ruşii se trag din roxolani, şi că în antichitate ei stăpâneau Câmpia Valahă până la Olt ! Mă întreb de ce tac istoricii români oficiali, de ce nu combat, de ce nu demantelează cu argumente logice asemenea pretenţii ? Împăratul Traian a desemnat un grup de Iazygi/Iaşi socii-alizaţi pentru paza unui vad al Jiului din Gorj. Numele lor se păstrează şi acum prin localitatea Iaşii din Oltenia. Lângă judeţul Gorj este judeţul Mehedinţi, cu albine pe herb. Din nou, lingviştii maghiari susţin că originea numelui acestui judeţ ar fi ungurească. În realitate, rădăcina cuvântului provine din fondul iazyg comun. Care la noi a dat numele unui judeţ, iar la maghiari nume pentru albină şi stupărit.
+NORMAN G. FINKELSTEIN: Goldhagen pentru începători. Un comentariu la cartea „Vecinii” a lui Jan T. Gross* / Norman G. Finkelstein este doctor în ştiinţe politice al Departmentului de Ştiinţe Politice al Universităţii Princeton, cu o teză despre teoria sionistă. Este autorul a patru cărţi:Image and Reality of the Israel-Palestine Conflict (Verso, 1995), The Rise and Fall of Palestine (University of Minnesota, 1996), împreună cu Ruth Bettina Birn, A Nation on Trial: The Goldhagen Thesis and Historical Truth (Henry Holt, 1998) şi The Holocaust Industry: Reflections on the Exploitation of Jewish Suffering (Verso, 2000). Scrierile sale au apărut în ziare de prestigiu ca: „London Review of Books”, „Index on Censorship”, „Journal of Palestine Studies”, „New Left Review”, „Middle East Report”, „Christian Science Monitor” şi „Al Ahram Weekly”. În prezent, predă ştiinţele politice la DePaul University din Chicago. Norman Finkelstein s-a născut cartierul Brooklyn din New York, în 1953. Este fiul lui Maryla Husyt Finkelstein, supravieţuitoare a Ghetoului de la Varşovia şi a lagărului de concentrare de la Maidanek, şi al lui Zacharias Finkelstein, supravieţuitor al Ghetoului de la Varşovia şi al lagărului de concentrare de la Auschwitz. Prima lui carte a dedicat-o părinţilor, despre care a scris: „Să nu iert şi să nu uit vreodată ceea ce lor li s-a întîmplat.” Eforturile sale se îndreaptă către păstrarea onestităţii istoriei holocaustului nazist. O serie de volume de mici dimensiuni în formatul desenelor pentru copii prezintă cititorilor americani pe gînditorii şi ideile cu influenţă – de ex. Freud pentru începători.Vecinii, a lui Jan T. Gross, este un fel de caricatură a acestei serii. Astfel, nu de mult Industria Holocaustului saluta pe cît de voluminoasa, pe atît de lipsita de valoare carte a lui Daniel Goldhagen, intitulată Hitler’s Willing Executioners [Călăii benevoli ai lui Hitler]. Volumul subţire al lui Gross echivalează cu un Goldhagen pentru începători. Semănînd mai mult sau mai puţin cu Hitler’s Willing Executioners, Vecinii poartă neîndoielnica pecete a Industriei Holocaustului. Prin Industria Holocaustului înţeleg acei indivizi şi acele instituţii care exploatează, în vederea profiturilor politice şi financiare, genocidul evreilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Asemeni cărţii lui Goldhagen, Vecinii este saturată de contradicţii interne. Într-un loc, Gross aduce la cunoştinţă că regimul comunist polonez postbelic îi urmărea în justiţie pe polonezii „care s-au angrenat în crima împotriva poporului evreu”, chiar şi torturîndu-i pe făptaşi ca să le smulgă mărturisiri. În alt loc, el susţine că uciderea evreilor „nu a fost o încălcare ce ar fi justificat severa inculpare a justiţiei staliniste”. În altă parte, Gross este încredinţat că a descoperit ceva nou în aceea că făptaşii Holocaustului au folosit, în completarea tehnologiei moderne, „metode primitive, străvechi şi arme ucigaşe”. Şi încă, trei pagini mai încolo citează dintr-un memoriu ieşit din comun, publicat cu ani în urmă, în care se spune că făptaşii Holocaustului au folosit „furci şi cuţite de bucătărie”. Pentru a da seama de motivaţia făptaşilor polonezi, Gross face referire la Christopher Browning şi Daniel Goldhagen. Să nu ştie el că Browning şi Daniel Goldhagen ajung la concluzii diametral opuse? (Spre deosebire de Goldhagen, Browning nu crede că antisemitismul explică singur crimele făptuite de germanii obişnuiţi.) Ca document al antisemitismului vicios al polonezilor obişnuiţi din timpul războiului, Gross menţionează amintirile unui evreu polonez persecutat pe cînd era copil „de către o mulţime de femei care ar fi putut la fel de bine să-l lase în pace”. Şi încă, prezenta mărturie, citată pe larg în nota care îi corespunde, subliniază că femeile poloneze nu erau „mînate de resentimentul pur sau de ură”, ci mai degrabă erau cuprinse de panică atunci cînd băiatul evreu „le-a căzut pe neaşteptate în mînă”. În cartea sa, Gross numeşte Jedwabne un „pogrom”, „pogrom sîngeros” şi „pogrom criminal”. Totuşi, într-un articol de după publicarea cărţii, obiectează că „ceea ce s-a întîmplat în Jedwabne a fost genocid. Nu poate fi numit pogrom.” Ca să sporească valoarea rezultatelor cercetării sale, Gross umflă limbajul. Totuşi, prin atragerea ridicolului, retorica sa excesivă perverteşte memoria. De asemenea, paginile din Vecinii sînt punctate de formulări absurde. Gross susţine că mărturiile supravieţuitorilor Holocaustului înfăţişează suferinţa evreiască într-o lumină peste măsură de pozitivă. „Toate acestea sînt o dovadă piezişă, care tinde într-un singur sens: toate sînt povestiri cu sfîrşit fericit. Toate au fost produse de cîţiva dintre cei care au fost îndeajuns de norocoşi să supravieţuiască.” Este amuzant. Mărturiile lui Elie Wiesel şi Primo Levi debordează de bucurie? Banalul completează bizarul. „Nazismul – cugetă Gross – este un regim care face să curgă cele mai rele instincte ale fiinţelor umane”. Reamintindu-i pe polonezii care au colaborat mai întîi cu sovieticii şi apoi cu naziştii, Gross ne prezintă reflecţia profundă că unii oameni sînt oportunişti politici. El merge la baza acestui fenomen „în logica aţîţătoarei ciocniri dintre regimurile totalitare ale secolului al XX-lea”. Şi încă, oportunismul politic este caracteristica de bază a acestor regimuri. Gross nu a avut nevoie să privească mai departe de propriii săi colegi de la New York University, precum profesorul Tony Judt, care a evoluat de la stîngismul la modă la anticomunismul la modă, după cum bate vîntul în viaţa culturală americană. Cartea lui Gross reprezintă o producţie literară standard a Industriei Holocaustului. Două dogme inspiră această literatură: 1. Holocaustul marchează în mod categoric un eveniment istoric unic. 2. Holocaustul marchează apogeul unei uri iraţionale a ne-evreilor faţă de evrei. Niciuna dintre dogme nu rezistă unui examen metodic, şi totuşi ambele au utilizări politice: suferinţa evreiască unică acordă un titlu moral evreiesc unic, iar dacă ura ne-evreilor este iraţională, evreii nu poartă nici o responsabilitate pentru acest gînd. „Aceasta este o carte oarecum tipică despre Holocaust – începe Gross – aşa încît, spre deosebire de studiile istorice pe care le scriem despre alte subiecte, nu văd posibilitatea epuizării discuţiei.” Ca parte a Holocaustului, Jedwabne este „în esenţa sa, un mister”. Spre deosebire de atrocităţile petrecute aiurea, putem înainta doar „ca şi cum ar fi posibil să înţelegem” (sublinierea lui Gross). Într-adevăr, sublinierile repetate ale lui Gross i-au luat patru ani încheiaţi pentru a pricepe „factualitatea” a ceea ce s-a întîmplat. La Jedwabne, peste 1 600 de evrei au fost masacraţi de către vecinii lor creştini. În Ruanda, mai mult de 500 000 de tutsi au fost măcelăriţi de către vecinii lor hutu. Totuşi, Ruanda este inteligibilă, pentru că ea nu este Holocaustul. Teza centrală din Hitler’s Willing Executioners este aceea că ura iraţională a poporului german – cîteodată „latentă”, cîteodată „manifestă” – a fost cauza principală a holocaustului nazist. Hitler a spus, potrivit lui Goldhagen, că totul a fost „dezlănţuit de înăbuşita pasiune antisemită”. Gross descrie în mod asemănător cazul Jedwabne. Deşi „în bune relaţii cu polonezii”, evreii din Jedwabne erau „întotdeauna conştienţi de ostilitatea latentă … a populaţiei înconjurătoare” hrănită de „prejudecata medievală cu privire la crima rituală”. Brusc, în iulie 1941 această ostilitate latentă devine mortală. Cu rolul naziştilor, „mărginit aproape la a face poze”, „jumătatea poloneză a oraşului şi-a ucis jumătatea evreiască” pentru „Dumnezeu ştie ce” motive. Ca şi Goldhagen, relatarea lui Gross este un monument de întrebare de început. De ce, spre exemplu, acest impuls asasin dă pe-afară în iulie 1941, şi nu înainte? Gross însuşi observă că „nimic de acest fel nu a fost înregistrat” în istoria modernă a Poloniei. Într-adevăr, prin înfăţişarea cazului Jedwabne într-un cadru explicativ anistoric al Industriei Holocaustului– un eveniment absolut unic în care ne-evreii i-au exterminat pe evrei pentru motive insondabile – Gross exclude pătrunderea plină de înţeles. Cu toate că a stîrnit pasiuni în Germania, Hitler’s Willing Executioners nu a lăsat nici o urmă durabilă. Germanii s-au confruntat cu a lor „problemă evreiască” mult timp înaintea lui Goldhagen, iar cartea lui nu a adus nici o contribuţie nouă. Cu toate acestea, se pare că polonezii nu au ajuns să-şi stăpînească bine propria „problemă evreiască”, şi Gross le-a scos la iveală ceva material nou. Şocul şi senzaţia pe care cartea lui Gross le-a stîrnit în Polonia sugerează că polonezii tăgăduiesc aspectele urîte din trecutul lor. În acest fel, deşi incompletă şi pătată ideologic, Vecinii are potenţialul de a stimula în Polonia o folositoare şi necesară dezbatere. Şi totuşi, această potenţialitate poate fi irosită prin chestiunea controversată a compensaţiilor cu privire la Holocaust. În loc să separe net problema antisemitismului de cea a compensaţiilor, Gross le leagă una de cealaltă. Cu binecuvîntarea lui Gross, Vecinii a devenit o altă armă a Industriei Holocaustului în şantajarea Poloniei. În mod tragic, efectul asupra căutării de sine a sufletului polonez va fi asemănător unei reînsufleţiri a celor mai urîte stereotipuri antisemite. Într-un articol recent, intitulat Perna doamnei Marx, Gross pretinde că polonezii leagă cartea sa de compensaţiile cu privire la Holocaust pentru că ei „îi asociază în mod spontan pe evrei cu banii”. Şi încă, un capitol din Vecinii este dedicat pentru „Cine i-a deposedat?”. Faptul că Gross a ridicat această întrebare pînă la nivelul „marelui subiect”, te lasă perplex, de vreme ce el ne aduce la cunoştinţă că nu deplasează atenţia de la evreii supravieţuitori. Aici Gross cade într-o altă contradicţie. Am văzut că Vecinii înfăţişează cazul Jedwabne ca pe un eveniment de neînţeles în care polonezii i-au măcelărit pe evrei pentru „Dumnezeu ştie ce” motive. Totuşi, în acest capitol Gross descoperă brusc că „dorinţa şi un neaşteptat prilej de a-i jefui pe evrei … au reprezentat adevăratul factor motivant” . Dar atunci de ce este cazul Jedwabne aşa de misterios? Pentru îmbogăţire au fost comise crime pe scară mare. (Colonizarea şi exproprierea terenurilor Lumii Noi şi a Africii au avut drept urmare nenumărate milioane de morţi.) Dacă lucrurile stau aşa, concluzia nemenţionată este că justiţia reclamă retrocedarea proprietăţii furate. În Perna doamnei Marx, Gross face explicită această situaţie. El reaminteşte povestea unei femei germane a cărei conştiinţă a fost chinuită după război douăzeci de ani încheiaţi, din pricină că se afla încă în posesia pernei unui evreu ucis. Esenţial aici este că pentru Gross provocarea poloneză – reconcilierea cu trecutul, în vederea ispăşirii pentru cazul Jedwabne – constă în aceea că Polonia trebuie să înapoieze „perna doamnei Marx”. „Pentru a păstra compasiunea şi a ţine doliu pentru cei ucişi, aceasta este singura trebuinţă”, după Gross, care face din revendicarea proprietăţilor de către moştenitorii evrei „o problemă atît de jignitoare şi agasantă”. Pe de altă parte, „cei care plîng în cele din urmă soarta concetăţenilor evrei … trebuie să … se despartă de «perna doamnei Marx» fără nici o urmă de părere de rău”. „Alegerea în faţa căreia ne aflăm – conchide el – nu este grea.” Într-adevăr, n-ar trebui să fie, dacă problema ar fi fost aşa de simplă. În primul rînd, Industria Holocaustului nu doreşte numai returnarea „pernei doamnei Marx”, ci vrea toată casa ei, şi chiar mai mult. Chiar dacă „greutatea pretenţiilor este potenţial enormă”, Gross asigură din nou că „nimeni nu trebuie vreodată să ridice pretenţiile pînă la o tranzacţie mai mare decît ceea ce posedăm în mod fizic”. Însă pretenţiile cu privire la Polonia nu sînt legate de victimele individuale sau de cele ale urmaşilor lor. De fapt, Industria Holocaustului minte, pretinzînd sute de mii de parcele din teritoriul polonez evaluate la mai multe zeci de miliarde de dolari. Gross nu poate fi mai candid cu privire la acest subiect. În plus, cu asemenea cereri enorme nu vei obţine nicicînd o adevărată reconciliere. Industria Holocaustului nu-i reprezintă nici pe „cei care au fost ucişi”, şi nici pe supravieţuitorii evrei şi urmaşii lor. Luînd în considerare recentele evoluţii, ea este o jecmănire şi o escrocherie învăluită în mantia suferinţei evreieşti. În numele victimelor Holocaustului, Industria Holocaustului a pus stăpînire pe proprietăţile scoase de sub naţionalizare în fosta Germanie de Est, şi în prezent evreii moştenitori legitimi urmăresc Industria Holocaustului în justiţie ca să li le dea înapoi. Apoi, era cît pe-aci ca toţi banii depuşi în băncile elveţiene să ajungă nu la supravieţuitori sau la urmaşii lor, ci în visteria organizaţiilor evreieşti. De asemenea, în cazul depunerilor germane, Industria Holocaustului va reţine aproape sigur cea mai mare parte din banii destinaţi evreilor care au fost supuşi muncii forţate. În vreme ce Gross salută „noua şi îmbucurătoarea realitate” din Polonia, în care avocaţii americani „ajută” la stabilirea pretenţiilor asupra proprietăţilor Holocaustului în conformitate cu normele de drept, pînă şi cotidianul conservator şi orientat spre afaceri Wall Street Journal îi învinuieşte pe aceiaşi avocaţi ca fiind „Noii Profitori ai Holocaustului”. (Fără îndoială, este singurul jurnal care i-a atacat pe avocaţii Holocaustului după ce aceştia au luat drept ţintă marile corporaţii americane precum IBM.) Gross face diferenţa între „noua şi îmbucurătoarea realitate” din Polonia şi „lipsa de drept” a trecutului său comunist, atunci cînd „poate face dreptate”. Totuşi, în această „nouă şi îmbucurătoarea realitate”, acţionînd la porunca regimului Statelor Unite, Industria Holocaustului desfăşoară cele mai grosolane tactici de luptă pentru a forţa Polonia să se supună. Reluînd linia propagandistică favorită a Industriei Holocaustului, Gross scrie că „aici avem de-a face cu o problemă de etică, şi nu cu contabilitatea”. De fapt, aici avem de-a face pur şi simplu cu o problemă de huliganism cu privire la Holocaust. Gross suferă că „trebuie să fim pregătiţi să dăm” înapoi proprietăţile, că „vom avea de plătit pentru pervertirea morală a uneia dintre generaţiile înaintaşilor noştri” şi aşa mai departe. Cine sînt aceşti „noi”? De treizeci de ani Gross locuieşte în Statele Unite, deţine cetăţenia americană şi predă la o universitate americană de prestigiu. Ce sacrificiu va trebui să îndure el dacă Industria Holocaustului falimentează Polonia? Într-adevăr, regimul Statelor Unite ciomăgeşte Polonia pentru a plăti compensaţii pentru Holocaust, însă Statele Unite deţin averi substanţiale ale victimelor Holocaustului depozitate în băncile americane în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. N-ar trebui Gross să-şi educe în materie de morală statul său de acum? Cu siguranţă că Statele Unite pot să-şi permită a plăti compensaţii pentru victimele Holocaustului mai mult decît Polonia. De asemenea, ele pot plăti compensaţii mai bine decît alţii – dar nu o fac – pentru numerosele victime ale crimelor lor, de la băştinaşii americani şi afro-americani, pînă la asiaticii din sud-estul Asiei şi locuitorii Americii Centrale.
Totuşi, cu un asemenea cinism limpede, Gross nu îl ajută pe ambasadorul israelian în Polonia, Shevach Weiss. Într-un recent interviu, Weiss recunoaşte făţiş că stavila pusă pretenţiilor asupra proprietăţilor evreieşti de dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial „mă jigneşte ca om, ca evreu polonez şi, de asemenea, ca liberal şi democrat”. El critică făţiş nedreptatea că evreii „au murit cu sentimentul că au fost trataţi într-un mod nedrept”, că sub regimul comunist „ei au făcut eforturi îndelungate să obţină vizele pe care autorităţile poloneze puteau să refuze să le acorde” şi că acum îşi vizitează fostele case şi magazine din Polonia, însă „nu pot intra în ele”. Nu este aceasta exact starea refugiaţilor palestinieni? Vorbind despre Jedwabne, Weiss se arată şocat că polonezii au putut să-i omoare pe vecinii lor evrei „şi după aceea s-au întors la casele lor, s-au culcat alături de soţiile lor, a doua zi şi-au luat micul dejun, iar mai tîrziu au mers mereu” să se roage. Nu asta fac israelienii în Cisiordania şi Gaza în fiecare zi? Într-adevăr, palestinienii nu pot să o facă, însă mirarea îi foloseşte primului ministru vinovat de enorme crime de război şi, de asemenea, de crime împotriva păcii, după cum se arată jignit Weiss „ca liberal şi ca democrat”. În cele din urmă, Gross îi dojeneşte pe polonezi: „trebuie să … ne confruntăm cu propriul nostru trecut”, şi îi ceartă pe profesorii polonezi pentru tăcerea lor cu privire la trecutul antisemit al Poloniei. Totuşi, americanii trebuie de asemenea să se confrunte cu propriul trecut, iar profesorii americani sînt la fel de tăcuţi cu privire la crimele Statelor Unite. În mod sigur, un profesor american ar risca mai puţine sancţiuni pentru spunerea adevărului decît un profesor polonez sub regimul comunist. Preşedintele New School for Social Research – situată chiar în spatele clădirii New York University, unde predă Gross – a comis crime odioase în Vietnam. A cerut Gross încriminarea lui penală? Polonia promite să-i urmărească în justiţie pe făptaşii polonezi ai masacrului de la Jedwabne. Este oare de conceput ca regimul Statelor Unite să-i aducă în justiţie pe criminalii săi de război? Trebuie să ai un curaj absolut minor ca să ţii lecţii de moralitate Poloniei, instalat confortabil în oraşul New York. Pînă cînd va aplica propriului său stat şi sieşi standardele pe care le predică polonezilor, evlavia lui Gross nu merită nici o preţuire.+ Traducere de Mircea Stănescu / NOTE * O versiune prescurtată a acestui text a apărut în periodicul polonez „Rzeczpospolita”, pe 20 iunie 2001. (Prezenta traducere a fost publicată, cu acordul autorului, în revista „Timpul”, Iaşi, nr. 10 (octombrie) 2004. Redacţia a scos textul de pe site-ul său, drept pentru care îl republicăm aici – nota trad. din 2007.)+ Publicat de către Blogger la » Asymetria — Antiacvarium , 12/01/2013 03:05:00 PM
La Multi Ani, Romanie!
Iata cateva puneri la punct relevante la un asemenea moment festiv, scrise de prof. Ion Coja:
„Fiind activi, impreuna, mereu, putem transforma lumea intr-un loc mai bun pentru familiile noastre, pentru prietenii nostri, pentru comunitatile noastre, pentru tarile noastre si pentru generatiile viitoare.” „Daca noi nu stimulam educatia, creatia, performanta, restituirea istorica si arta-cultura, atunci cine?”
1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!
de Prof.univ.dr. ION COJA
Ungaria Mare nu a existat! Să afle şi TOKES!!!
Da, istoric aşa este! Este scornită de minţile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deşarte de mărire! Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi şi aranjamente de culise. Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură.
Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de români!
Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie.
Unde este jertfa ungurească la 1867?!
Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece?
Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune, faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta şi din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur!
Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, au fost alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul!
La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană.
Nota bene: principatul medieval ungar, creaţie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneşti, între care includ şi Transilvania. Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare. Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe! De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527?
Simplu: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria şi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gândite împreună!
Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi Ţara Românească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi istorie, la acelaşi model de organizare politică.
Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaţia între cel calomniat şi calomniator!
Foarte uşor şi la îndemâna oricui este să constate că oportunismul şi lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decât la cei care ne-au condus şi reprezentat pe noi!
S-o spunem pe şleau şi pe înţelesul omului de rând: momentele în care să-ţi fie ruşine de tine că eşti maghiar sunt mult mai numeroase şi mai jenante decât cele care i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros.
Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie adunate de istoricii specialişti şi puse pe tapet, căci numai aşa vom închide gura celor care şi-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc!
Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie:
Câţi sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi câţi sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români?
Câţi sunt românii al căror nume a fost maghiarizat şi se fălesc azi cu ei toţi maghiarii, şi câţi sunt maghiarii cu nume românizat?.
Să mi se ierte simplicitatea, approape penibilă, a demersului pe care îl propun!
Dar nu avem încotro şi trebuie să ne coborâm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanţi şi insistenţi cu orice ocazie!
Să vorbim aşadar pe înţelesul minţii lor, împuţinată de ură şi năluciri deşarte!
Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice şi să tranşăm o dată şi pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligaţi să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor. Pentru cei ce vor face această operaţiune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaţia din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas şi Janos Bolyai. Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din Maramureş! Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui şi pentru familie să-şi susţină ipoteza, adevărul!. Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!
Acelaşi exerciţiu nu ar strica să-l facem şi cu ceilalţi vecini, întrebându-ne câţi ucrainieni, ruşi, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, şi câţi români i-au fericit pe vecinii noştri şi ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoştinţă din partea acestora!. Dar ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt româneşte şi se consideră români!
Oare cât vom mai tolera persecutarea şi marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând neruşinarea guvernanţilor vecini, a guvernanţilor noştri, complet surzi la suferinţa românilor din ţările vecine?!
Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria!
Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci.
Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar.
De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional!
Comunitatea internaţională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!
Care e logica acestor resentimente?
Cum puteţi deplânge la nesfârşit dispariţia graniţelor care aparţineau altora, adică habsburgilor?!
Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?!
Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea şi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor.
Abia după Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor!
Şi ştiţi dumneavoastră, fraţi maghiari, care a fost prima iniţiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta?
Care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani?
Nu ştiţi, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria!
Au decis să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o delegaţie, de trei conţi maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand şi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867!. Nici mai mult, nici mai puţin!
Aşadar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari!
Lipsiţi de exerciţiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le-a fost teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea.
S-au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi! Nu ştiau încotro s-o apuce!
Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri când au fost eliberaţi din aşa zisa robie: s-au trezit şi ei dintr-odată neasistaţi şi s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat şi să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa!
Unde era dispreţul politicienilor maghiari faţă de tot ce este românesc atunci când au venit la Bucureşti cu căciula în mână cerşindu-ne întovărăşirea?!
Unde era dorul de libertate şi neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!.
Prin ce impuneau românii în faţa vecinilor maghiari ?
Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român.
Nici în toată Europa nu găseşti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică!
Semn de cuminţenie şi de înţelepciune atât la nivelul domnilor, cât şi la nivelul omului de rând de la talpa Ţării!
Nu întâmplător românii se numără şi printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum.
Da, oameni buni, aşa s-au petrecut lucrurile după Trianon!
A fost un moment jenant pentru bieţii unguri, iar guvernanţii şi mai apoi istoricii români, ca nişte veritabili domni, ca nişte adevăraţi boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne-am abţinut să-l popularizăm, să-l mediatizăm şi să-l comentăm!
Să facem caz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri! Şi poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare!
Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt!
Din păcate, abnegaţia ungurească sistematică, instituţionalizată, de a lovi şi calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea noastră şi bunul nostru simţ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar!
E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi-l mai ridice aşa de sus fără niciun temei! Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ care să-i tragă de mânecă pe connaţionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuşoară!
Şi s-o facem de data asta temeinic, cu sistemă!
Avem nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie! Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întârzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!
Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri!
Numai detractorii noştri au motive să se teamă de adevăr! Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră şi pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului.
Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă şi în traistă!.
Ne-a iubit Dumnezeu atunci, laAlba Iulia, şi a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat.
Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei româneşti din acei ani teribili ai Marelui Război.
1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!
Tuturor românilor aşadar, pentru fiecare român în parte şi pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima şi fruntea sus! Avem de ce!
La Mulţi Ani Frumoşi!
Prof. univ. dr. ION COJA
Apropos, ştiţi cum a chemat-o pe mama lui Matei Corvin? – Elisabeta Sălăjan !!!
Cine-i Laura Gellner ? O gâtuitură de sticlă (bottleneck) a resursei noastre lingvistice, Limba Română. Asta-i o certitudine. Mai departe, intrăm în domeniul vag. Spuneam că trebuie să facem, noi, românii, un efort educaţional deosebit de intens pentru a-i învăţa pe copiii noştri scrierea codurilor. Or, cu gâtuituri de sticlă în DEX, orice efort al nostru este zădărnicit din start. Unii spun că “Laura Gellner” este un grup de lingvişti americani, nu deosebit de prestigioşi, asociaţi cu CIA ori cu alte servicii şi mai secrete. Când a apărut dicţionarul DEX în linie, “Laura Gellner” s-a repezit să facă o mulţime de postări, apoi a dispărut. Problema este că postările “ei” intenţionat eronate nu sunt anodine. Dimpotrivă. Ele îi împiedică pe copiii noştri să înveţe programarea. Pentru că programarea înseamnă acces liber -şi lin- la Semantică. Să observ că dicţionarul DEX este singurul nostru Thesaurus rapid accesibil. De fapt, în ideologia anti- românească a grupului “Laura Gellner”, DEX este un pseudo- Thesaurus. În Semantică, un rol deosebit îl joacă distincţia dintre denotaţie şi conotaţie. Cum se comportă aici grupul “Laura Gellner” ? Reiau tema cuvântului APREHENSIUNE. Ei, da!, prima intrare în DEX a fost propusă de către ipotetica “Laura Gellner” : +Teamă vagă, frică nedeslușită+. Grupul nu propune şi altceva. Iar dacă “Laura Gellner” a spus, nimeni nu mai îndrăzneşte să propună altceva ! Deci +Teama vagă, frica nedeslușită+ va rămâne pentru totdeauna ca denotaţie pentru aprehensiune în DEX . Dar în filosofia lui John Locke, intuiţia, demonstraţia şi aprehensiunea sunt prezentate drept modalităţi distincte ale actului de cunoaştere ! Pe româneşte, fragmente destul de mari din opera lui John Locke au fost traduse, fiecare pe rând şi fiecare la vremea lui, de către Ion Ghica şi George Coşbuc. Am fost destul de surprins să descopăr traducerea lui George Coşbuc (bănuiesc că din limba germană, nu direct din limba engleză) la Biblioteca publică Alexandru şi Aristia Aman din Craiova, cu paginile netăiate ! În fine, cartea lui John Locke a fost tradusă pe franţuzeşte de către abatele Bonnot de Condillac, şi aceasta avea mare circulaţie în Oltenia, Muntenia şi Moldova, ba chiar şi în imperiul habsburgic, unde exista o importantă populaţie românească, existau aproape trei milioane de români în afara Transilvaniei! Era, cum am spus în mod repetat, o carte de “filosofie senzualistă”. Aprehensiunea este actul de cunoaştere ce se realizează plecând de la senzaţie. La conotaţie, “Laura Gellner” nu propune nimic, nimic, nimic, nici măcar definiţia pe care am învăţat-o eu la şcoala generală PETRACHE POENARU din Craiova, prin anul 1956. Totuşi, în dicţionarul Merriam-Webster, cuvântul aprehensiune (apprehension) apare şi cu denotaţie, şi cu două conotaţii. Să observ că denotaţia pentru aprehensiune din DEX nu coincide cu denotaţia pentru aprehensiune din Merriam-Webster, care totuşi este în total acord cu filosofia senzualistă a lui John Locke, şi nu trebuie să ne mirăm. Însă DEX este totalmente pe alături, prezintă numai o conotaţie pe postul unei denotaţii ! Nici eu nu am mai învăţat la liceu (“Fraţii Buzeşti” din Craiova) chiar nimic, nimic, nimic despre noţiunea psihologică de aprehensiune, în sensul de “act de cunoaştere prin senzaţie”. Profesor era Ion Dumitrescu, şi acesta era de un materialism vulgar execrabil (nu l-a împiedicat să ajungă profesor la Universitatea din Craiova). În liceu, ne propunea o comparaţie între creierul omului şi o granulă de sare de bucătărie: Creierul omului absoarbe ideile direct din realitate 🙂 , la fel cum sarea de bucătărie absoarbe vaporii de apă din atmosfera înconjurătoare.
China a lansat un rover pe Lună http://www.nytimes.com/2013/12/02/world/asia/china-prepares-to-launch-moon-rover-mission.html?hp&_r=0
Criza umanioarelor http://opinionator.blogs.nytimes.com/2013/11/30/the-real-humanities-crisis/
Există pericol de implozie pe piaţa de schimburi valutare ? http://finance.blog.lemonde.fr/2013/12/01/apres-le-libor-le-marche-des-changes-risque-t-il-dimploser/
Dupa evenimentul marcat memorabil, o cugetare matinala:
Mai important decat un mare lagar unit sub un standard strain, inodor si incolor, este o Romanie suverana in care cetatenii ei, indiferent de etnie (romani, maghiari, rusi, etc) sa puna pe primul plan valorile nationale, abia apoi pe cele ale…. Germaniei.
Buna dimineata, Romania !
Profu Coja este un iredentist roman! Daca romanii ar fi avut istoria ungurilor in mod sigur ar fi pretins lacul Balaton cu Budapesta la pachet!
Sa ai in istorie un regat mai mult de 5 secole sa stapanesti la un moment dat tinuturi de la M.Adriatica pina la M. Baltica, sau sa ai un rege Duce de Austria si Rege si al Boemiei parca este ceva istorie si nu baiguielile domnului Coja!
@ Cris
Cele mai multe locuri de muncă virtuale se găsesc în alcătuirea de programe, deci tocmai în domeniul „de clămpănit la calculator”.
@ Cris
Cele mai multe locuri de muncă virtuale se găsesc în alcătuirea de programe, deci tocmai în domeniul „de clămpănit la calculator”.
@ Sadicu
Anume care-i modelul economic al întreprinderii dumitale ? Şi de ce nu îl faci cunoscut publicului larg pentru provocarea de emulaţie ?
Citesc cu uimire o întrebare, retorică ce-i drept, lansată de cineva care pretinde că se documentează temeinic înainte de a se pronunţa:
Mai departe toate raţionamentele merg pe panta ajungerii la această concluzie.
Ar fi mai drept ca mai întâi să ne-ntrebăm cine e Cătălin Frâncu? Eventual WTF Cătălin Frâncu? Păi puteţi afla că este creatorul lui http://dexonline.ro/ Ca să fim răi, să ne-ntrebăm ce mare lingvist este el? Vom afla că nu e lingvist, că e inginer, absolvent de Politehnică şi MIT, specialist în IT etc. Dacă cineva e interesat să vadă de unde până unde a ajuns el să creeze DEX-ul, atât de urât de către unii dintre semenii noştri, care, fie vorba între noi, au nu mai multă calificare în lingvistică decât Cătălin Frâncu şi se pare că şi mai puţină decât Laura Gellner.
Spune Cătălin, că primele 30.000 de cuvinte le-a cules el, povesteşte cum prima versiune a DEX-ului online a funcţionat pe un server ţinut în sufrageria proprie, cum a apelat la voluntari, printre care cei mai „tari” s-au dovedit a fi
Se pare că colegul nostru critic, crede că în DEX-online cei care au pus cuvintele „le-au postat”, că au venit cu ele de la mama de acasă. Ei bine, nu, cuvintele sunt culese, după cum se vede şi din DEX din ediţiile anterioare, din MDN, DN, Dicţionar de sinonime, Cătălin Frâncu spune că sunt 30 de dicţionare. Ce îl irită pe amicul nostru este numele celui care a cules cuvântul în cauză, probabil lipsa propriului nume din ceea ce crede el că ar fi lista „creatorilor” de neologisme. Ei bine, în DEX-ul din 1975, definiţia pentru cuvântul aprehensiune este aceeaşi cu cea culeasă de Laura Gellner pentru ediţia online. Cu regret, înţelesul pe care-l reclamă domniasa „nu se există” în limba română, pe care el o vede ca pe un gât de sticlă.
Păcat este că, la fel ca întotdeauna, cei care efectiv muncesc şi fac ceva, ceva cât se poate de util, de data aceasta fără niciun interes pecuniar, pot fi murdăriţi uşor de oricine ridică vreo pretenţie de competenţă, de data asta fără nicio acoperire.
Un ultim cuvânt al lui Cătălin Frâncu
Dl. Dudas ne spune de un „grup de la Neptun”, eu doream sa precizeze sau sa separe gurpul in grupulete, grupul de vara, grupul de toamna (de la Hotel Doina , sau grupul de iarna de la vila…..?
blogideologic
,,Teama nedeslusita” face parte din universal senzatiilor, prin urmare, nu inhiba actul de cunoastere, ci, il potenteaza. Multe le invatam…din teama.
Cat priveste programarea, nu cred ca ,,gatuiturile de sticla” impiedica tanara generatie de romani sa invete asa ceva la cel mai inalt nivel. O fi bine ? O fi rau ?
Ma uit, de exemplu, la baiatul meu. Habar nu are ce inseamna ,,aprehensiune”, dar m-a dat pe spate la capitolul ,,programare”. Parca vorbeste cu mine in limba chineza, in timp ce are dificultati in a se exprima in limba romana. (Z)
Sincer, nu vad nicio legatura intre senzatii si activitatea de programare, decat in sensul ca efectul unor jocuri pe calculator este, uneori, extrem de nociv-emotional. Macar daca ar fi in zona pozitiva, nobila , a acestor ,,campuri” inefabile de personalitate umana.
Si apropo de limbaj….tare mi-e teama ca formatia dvs umanista este oarecum greu de sincronizat cu tipul de dezvoltare pragmatic si autosuficient asociat cu informatica, programarea, matematica, fizica, etc.
E adevarat ca un fost mare profesor de mate de la liceul Negruzzi (din Iasi n.r.) ne spunea mereu ca ,,matematica este un fel de muzica a sferelor”, iar perceptia ei in profunzime (pentru a-i sesiza frumusetea aproape divina) presupune insusirea la cel mai inalt nivel a limbajului articulat, chiar literar. Dar domnul Cohal a fost si a ramas…un poet.
Civilizatia a luat-o in alta directie. Incotro ? Numai Dumnezeu stie, in timp ce filosofii (umanoizi n.r.) doar isi inchipuie ca stiu.
ps-blogi
Si incercati sa fiti mai putin ermetic. Pare ca v-ati indragostit pru si simplu de neologisme, pe care eu la vad ca exprimand un fel de forma fara fond. Pana si Bibliotecarul era (mult) mai deschis catre oameni.
Poate ca ma insel, dar fiti mai explicit, fiind vorba despre un blog public, nu de o gazeta super-specializata a Academiei Romane. Care Academie, prin vocea domnului Haiduc (despre care nu stiu ce mare impact a avut/are in cultura si cunoasterea romaneasca), nu a fost in stare sa spuna decat ca cianurile nu sunt bune, desi, se folosesc pe scara larga in intreaga lume. Daca cainura nu este buna, ma astept de la academicieni sa ofere si solutii alternative VERIFICATE SI FEZABILE.
Si nu mai raportati adevarurile esentiale doar la cateva nume frantuzite, din epocile baroce ,,de curte” ale buzelor tuguiate, mereu aceleasi, care nu au a spune nimic auditoriului, ca doar n-or fi fost apostolii Domnului.
In ziua de azi, chiar nu mai e nimeni in viata demn de a fi reper pentru dvs ?
(Z)