Dupa o calatorie, cu adevarat obositoare, am ajuns dimineata, la ora 8, la Moscova. In plus, nu vreau sa-mi amintesc de o aventura in tranzitul din Dubai, unde timp de o ora nu am reusit, decat cu greu, sa-i conving pe politistii de frontiera ca, pentru posesorii de pasapoarte diplomatice romanesti, nu e nevoie de viza la intrarea in Rusia. Grea incercare. In fine, am reusit.
In avion multe fete tinere, blonde si frumoase, cu privirile pierdute in paduri de mesteceni, dar insotite de oligarhi cu interese foarte concrete, intorsi de la cumparaturile din duty free-ul din Dubai.
Pentru a junge la resedinta unde am fost cazati, si care este tot in partea de nord a orasului, am mai facut vreo doua ore cu masina. Daca s-au uitat in ultimile zile la televizor, s-ar putea ca moscovitii sa-si doreasca, in fiecare zi, cate un summit NATO.
Au urmat intalniri, una dupa alta – cu presedinti si membri ai unor comisii ale Dumei de stat si ale Consiliului Federatiei. Nu cred ca va intereseaza numele lor. Multi tineri, bine brifuiti de cei de la externe. Temele obisnuite de discutie. Dincolo de ele, un interes real pentru o comunicare mai buna. O mentiune speciala pentru presedintele Comietului Dumei de stat pentru afaceri internationale, Konstantin Kosaciov, caruia ii prevad un viitor stralucit. Maine il voi reintalni si in calitate de sef cu relatiile externe, al partidului de guvernamant,Rusia Unita. L-am revazut, dupa multi ani, pe Iuri Kvitzinsky, fost adjunct al ministrului de externe sovietic, cel care a negociat cu Romulus Neagu tratatul de baza, din 1991,neratificat de Parlament. Acum este adjunct al presedintelui de comisie ,din partea Partidului comunist si membru in noul grup de prietenie cu Romania! Aceasi inteligenta, cunoastere a problemelor si acelasi farmec in a ocoli obstacolele pentru a ajunge, totusi, la tinta.
La pranz, surpriza. Am fost invitat la conducerea Bancii de comert exterior din Rusia, modificata de curand intr-o imensa banca de investitii, al carui actionar unic este statul si care are un capital de peste 200 de miliarde de ruble. Foarte interesanta discutia si proiectele despre care insa va voi vorbi, mai pe liniste, altadata.
Dupa inca doua intalniri, dupa amiaza, Bogdan Duvaz si Anca Petrescu au plecat sa continuie programul la ST Petersburg, iar eu am ramas la Moscova, unde maine voi avea mai multe intalniri si de unde voi pleca la Bucuresti, pe la ora 21.
Trebuie sa va mai spun ca, in seara asta, am fost invitat la o masa mai pretentioasa, la un restaurant naspa, de vreo 10 stele, din Moscova. Restaurantul se numeste Cupola ( intr-un fel, inspirat dupa restaurantul cu acelasi nume din Paris) si unde nu va sugerez sa mergeti neinsotiti de cineva care nu se sperie usor cand vede notele de plata. O experienta interesanta, intr-o lume foarte diferita de lumea secerei si a ciocanului. Altfel, constructii peste tot si fluvii de masini pe strazi cu sase benzi de circulatie pe sens si care au devenit neincapatoare. Au disparut statuile cu Stalin. Au ramas statuile cu Lenin, care, probabil, priveste, neajutorat din inaltul lor la cei care au dat o lectura atat de diferita Capitalului lui Marx.
Si maine (sau astazi) voi avea un program incarcat. Apoi inapoi acasa, in linistea si calmul dezbaterilor responsabile despre ce ar trebui sa faca Romania pentru a nu se prabusi, din nou, in istorie.
Noapte buna. Si nu stiu de ce, imi aduc aminte, inainte sa adorm, de ingerii lui Rilke si de cei ai lui Eminescu.
Am vizionat astazi emisiunea „Duminica in familie” moderata de Mihaela Radulescu si l-am vazut atat de abatut si descurajat de PSD pe simpaticul dr. Oprescu, pe care eu, personal, il ador !
Decat Diaconescu, il prefer de mii de ori pe dl.dr ca INDEPENDENT pentru Bucuresti ! Cum ar putea sa participe si Vanghelie – tot ca independent !
Si chiar as crede in acest tandem !
CRED ca simpatizantii PSD doresc altceva decat s-a stabilit pana acum.
Cum dl.dr. a fost stopat de PSD pt. Buc, am deja mari indoieli ca dvs. veti avea cale libera ca si candidat la presedintie din partea aceluiasi partid.
Si ar fi mare pacat … pentru noi !
@N.Raducanu,
Dar vad ca vrei sa se discute lucruri serioase. Si eu as dori asta…
Intrebare retorica: oare atunci cand careva de pe aici, foloseste indicandu-se in primul rand pe el si maruntica sa personalitate, termenul „xxx a noastra” acesta reprezinta un fel de plural al majestatii sau poate reprezinta marturisirea involuntara, ca s-au adunat pe aici o numeroasa gasca de naparci securiste?
@ion adrian, aprilie 13, 10:03pm (cam tarziu, dar asa e cand tii isonul la „petrecerea” PD-L)
Sa te invat ceva:
1. Daca intrebarea e retorica, nu o mai pui pe blog.
2. O intrebare retorica e mai mult o afirmatie. Ea nu poate cere rezolvarea unei alternative: „ori e pluralul majestatii, ori e exprimarea unei naparci securiste”.
Pentru putin!
Si totusi care ar fi raspunsul depasind aceste prostii belferesti, sunt naparci securiste?
Drage şi draci,
Spre disperarea multora, întru revenirea la cote normale a respiraţiei altora, vă anunţ pe această cale că blestemele oranjazilor şi civili(zaţi)lor de varii coloraturi nu m-au ajuns.
E vorba doar despre faptul că, aflat pentru o vreme în transhumanţă, aflai şi io că nu fiece stână din ţara mioriţei are noţiunea de ţavă internet; astfel că, între descărcatul unei găleţi de blog şi transmiterea acestui răvaş, va trece niscai timp, la momentul „ouatului” acestor gânduri neavând nici măcar idee când voi şi afla porumbelul călător prin care să-l trimit spre voi.
Veţi înţelege sper defazarea şi eventuala desuetudine a gândurilor expuse aici.
Dar să-ncerc a fi telegrafic, cu răspuns all-in-one pentru ce găsesc eu că merită abordat din găleata de blog primită; precizez că ordinea este absolut aleator de bine intenţionată:
– iacătă că până şi-n materie de „viaţa bate filmul” blogul ANeului ie mai tare ca tembeliziunile; ce „nuntă pe neve”!; copilării faţă de ce-a imaginat un sergiunicolaescu cheerokee într-un scenariu în care baciu leo îi pune nu numai de-o nuntă pe nevăzutelea şi neauzitelea, dar mai ales în contumacie, că, cu puţin noroc, până m-oi scoborî cu oile la vale, nu mi-a mai rămâne decât să constat şi eu, precum Maestrissimo al cinematografiei româneşti: „Un fleac, m-au însurat!”; ca delirul să fie complet, nu mai rămâne decât să aflu că nunul mare îmi fuse întâiul naş al ţării, Băse…
– mulţumesc din irimă partidului că le-a dăruit copchiilor mei o zi de plimbare în parc; acu’, că am scăpat de grija deplasării la urne, după ce pesedeii au anunţat, în felul lor prostănăcesc care este, că nu se riscă nici anul ăsta să preia primăria generală că, nu-i aşa, pariul e prea pe miză mare, să salvezi un ditai oraşul în colaps ca Bucureşcii, aşa că-l lasă pe hypo să desăvârşească opera de demolare a iluştrilor predecesori; cred că nici copii de la grupa mică nu văd în Diaconescu calităţile necesare unui primar, aşa că nu pot decât să remarc parşivitatea cu care este pusă pe foc cariera politică a unui tânăr politician ce ameninţa să crească; pesedei, măcar dacă aţi avea decenţa să recunoaşteţi în clar „NU NE INTERESEAZĂ PG, NU VOM CANDIDA PENTRU”, fără să vă jucaţi de-a candidatura cum aţi făcut şi cu un alt diplomat care arăta fix ca dracu după ce şi-a tras cizme de cauciuc cu prilejul altei catindaturi de tristă amintire pe vremea când Băse venea la primărie…
– Aya, matricea propusă de mine viza o situaţie generală dar, recunosc, a fost pictată nu la modul abstract, ci pornind de la un model în natură, care m-a ajutat să definesc mai exact fiecare linie de contur a categoriilor propuse; aşa că, orgoliul de mânuitor de penel şi sămânţa de drac din care-s plămădit mă împinge să sper că nu doar chipul ce a inspirat portretul de „mamă cu blogul în braţe” va fi fost relativ facil de intuit, ci că se vor fi putut dibui cel puţin la fel de uşor şi top-modelele ce mi-au inspirat contururile cocoaşelor (evident, nu de dromader, ci de quasimodo…) surprinse în gravuri;
– hm, să mă întreb oare dacă e iluzie optică, sau chiar braţul dinspre mine al balanţei cu pricina e sensibil mai lung decât celălalt? altfel n-aş putea explica echilibrul în care stă o balanţă în care ŞTIU că-n celălalt taler atârnă o greutate incomparabil mai mare; deci nu mă mai întreb…
– a trebuit să ajung pe aceste plaiuri ale naturelului pe care hălăduiesc aceste zile ca să-mi amintesc de vorba aia cu „fiecare are câte o păsărică la cap”; evident, că unii au parte de stoluri-stoluri, o ştiam demult; dar nu mi-aş fi imaginat vreodată că-n capul unui singur om pot răsuna atâtea triluri cât în toată Delta Dunării; nu pot decât să mă felicit că mi-am amintit din prima de respectul cu care tratează neamul lui Winnetou pe cei care „vorbesc cu spiritele”; mare-i grădina Ta, Doamne…
Vorba unui prieten drag, s-auzim de bine!
@ Manuela
I’m back, not so soon, with another cartoon…
În loc de mulţam pentru zâmbăreţul de la „corectură”, că eu unul habar n-am de un să iau şi cum să plantez aşa ceva:
http://www.trilulilu.ro/cuoreblu50/83fbf5dd6df10d