Iohannis il omagiază pe Văcăroiu

Astazi, Iohannis a mers la Centrala Nucleară de la Cernavodă pentru a sărbători 25 de ani de la punerea in functiune a Unitătii nr 1 de acolo. Poate că ar fi trebuit insă să-l invite si pe Nicolae Văcăroiu, cel care a asigurat finantarea acelui proiect in mandatul său de premier.

In contextul unei crize energetice fără precedent, Iohannis, in al 7-lea an al mandatelor sale, realizează importanta centralelor nucleare si ne arată „desenul” celor două unităti nefinalizate si care vor fi construite de americani sau de francezi sau de cei care lucrează la reactoarele modulare.

In esentă, Iohannis a fugit de criza politică din Bucuresti pentru a face gargară la Cernavodă.

 Câteva cuvinte despre proiectul nuclear.

Spun de la inceput ca acum ar fi trebuit sa functioneze 4 unitati si nu 2. Guvernele din care au facut parte sau pe care le-au coordonat Traian Basescu si Klaus Iohannis nu au investit nimic in energia nucleara ci doar au folosit energia ieftina creata de cele doua unitati finalizate in timpul guvernelor Vacaroiu si Nastase. Nu mai stiu dacă au reusit să vândă, cum intentionau,   10-15% din actiunile de la NuclearElectrica!

In ultimii 15 ani, guvernele de dreapta nu au mai investit in proiectul nuclear. Iohannis a venit la Cernavodă cu vorbe. Ar fi fost nevoie de proiecte finantabile. De 7 ani nu a făcut nimic. E adevarat, este posibil ca, pe final de mandat, actualul presedinte sa anunte proiecte de realizare a lucrarilor la Unitatile  3 si 4, fiind interesat insa doar in operatiunea de SEMNARE a contractelor, finantarea urmand sa o asigure viitorul guvern…

Concluzia clară – in ultimii 30 de ani, stanga a realizat 2 unităti la Cernavodă, dreapta doar a vorbit despre proiectul nuclear, beneficiind insă de energia ieftină produsă de unitătile 1 si 2, finantate si realizate de guvernele PSD. Astept comentariile „rezistilor”.

Dar să vă prezint, mai intai, o sinteza a „Proiectului Nuclear al Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavoda”

Scurt istoric

Proiectul initial prevedea constructia a 10 reactoare nucleare tip CANDU 700, cate 5 pe 2 amplasamente: Cernavoda si Fagaras dupa urmatorul program de asimilare: primul reactor 100% cu componente canadiene, al doilea 10% componente indigene si 90% canadiene, s.a.m.d reactorul nr. 10 100% componente fabricate in Romania. Avand in vedere programul ambitios de asimilare si transfer tehnologic, proiectul a fost modificat, indigenizarea incepand chiar de la Unitatea 1. Aceasta latura pozitiva a proiectului a fost umbrita atat de termenele nerealiste care se impuneau cat si de imposibilitatea sustinerii economice a constructiei simultane a 5 reactoare. Acest lucru a condus la oprirea lucrarilor la proiect in 1990 si reevaluarea in totalitate a abordarii atat d.p.d.v. tehnic cat si economic. Solutia cea mai buna pentru acel moment era reluarea proiectului, dar in mod  etapizat. Guvernele de dupa 1990 au avut diverse abordari. Si reactoarele erau in diverse stadii de constructie : Unitatea 1 cca 50%, Unitatea 2 cca 30%, Unitatea 3 cca 16%, Unitatea 4 cca 12%, Unitatea 5 cca 9%.

Unitatea 1 CNE Cernavoda

In 1991 s-au reluat discutiile cu partenerul canadian-AECL si italian-ANSALDO, ajungandu-se la un contract de asistenta tehnica, conducere si transfer de management prin formarea unui consortiu denumit AAC (format din AECL, ANSALDO si RENEL) care a demarat lucrarile in 1992 si le-a finalizat cu punerea in functiune a reactorului in 1996 sub guvernul Vacaroiu. De mentionat faptul ca AAC era sub conducere canadiana, iar numarul lucratorilor straini pe santier a fost de cca 450. Investitia a fost de aproximativ un miliard de dolari (si a fost plătită de guvernul PeeSeeDee)

Unitatea 2 CNE Cernavoda

In decembrie 2000, imediat dupa alegeri, guvernul pe care l-am condus a decis reluarea lucrarilor pentru definitivarea reactorului nr.2.

SUBLINIEZ faptul ca in perioada 1997-2000, guvernele din care a facut parte si Traian Basescu  nu au mai investit nimic in proiectul nuclear, utilizandu-se insa o componenta de energie ieftina produsa in Unitatea 1.

In decembrie 2000, am decis formarea unui comitet interministerial compus din 3 membri ai cabinetului care raportau lunar in guvern stadiul lucrarilor iar prima mea vizita de lucru, in 2001, a fost la centrala nucleara de la Cernavoda (nu după 7 ani!).  Masurile adoptate au demonstrat ca exista un adevarat interes national pentru acest proiect strategic.

Activitatile au fost axate pe 4 directii:

-informarea comunitatii internationale despre intentia tarii noastre de a mai construi un reactor avand in vedere necesarul intern de energie (AIEA Viena, CE Brusseles, etc);

-negocierea unui contract care sa tina cont atat de prevederile primului contract de la Unitatea 1, in sensul optimizarii lui ( astfel conducerea proiectului a fost in responsabilitatea partii romane iar numarul de „expatriati” a fost de cca 180, reducandu-se in acest fel semnificativ costurile proiectului);

-analiza capabilitatii industriei romanesti de a oferi produse si servicii de calitate nucleara, astfel incat peste 53% din Unitatea 2 a fost realizata in tara;

identificarea resurselor financiare necesare de cca 1 mlrd de euro pentru finalizarea proectului.

Astfel importurile au fost realizate prin imprumuturi garantate de stat si platite din vanzarea energiei electrice produse de reactor, iar furnitura din tara finantata de la bugetul de stat. Acest ultim aspect merita o atentie speciala: perioada 2001-2004 a fost o perioada cu eforturi umane si mai ales financiare deosebite (perioada in care am indeplinit conditiile de integrare in NATO si am inchis toate capitolele de negociere cu UE), astfel incat bugetul de stat (care in acea perioada a fost in medie de numai 50 mlrd euro) nu putea acoperi in totalitate marile proiecte de investitii demarate, in conditiile in care exista si o tinta ambitioasa de reducere a inflatiei.

In aceasta situatie, pentru investitia de la Unitatea 2 s-a reusit negocierea si tragerea unui imprumut de la UE-EURATOM de 235,4 mil. Euro care a finantat componenta interna a proiectului, degrevandu-se in acest fel bugetul de stat.

Astfel, s-a realizat optimizarea economica totala a proiectului prin urmatoarele elemente (care nu s-au mai regasit in gandirea economica a ultimei perioade ):

-sustinerea unei investitii nationale productive si profitabile: energia nucleara este cea mai ieftina forma de energie in tara noastra (in pretul energiei hidro nu mai este inclusa componenta de amortizare a investitiilor!);

-efortul continuu de a identifica si finanta cat mai multe produse si servicii fabricate in Romania, reducand importurile la limita prevederilor tehnice si calitative ale proiectului, astfel incat cca 3500 de persoane au lucrat pe santier si alte cca 80.000 in industria pe orizontala din tara nostra au avut contributii la Unitatea 2;

-plata imprumuturilor sa se faca din vanzarea de energie electrica, astfel incat dupa punerea in functiune din 2006-2007, bugetul de stat sa nu mai fie grefat.

-asigurarea a 18% din consumul energetic national la un pret scazut (cca 21 euro/Mwe)

Unitatile 3 si 4

Avand in vedere „resuscitarea” industriei romanesti de profil, produsa odata cu investitia de la Unitatea 2, si datorita faptului ca, pe masura ce se terminau lucrarile, fabricile si unitatile de constructii-montaj riscau sa-si piarda autorizatiile de lucru in domeniul nuclear cat si capabilitatile tehnice, precum si datorita unui potential real de export de energie, s-a decis in 2003 formarea unui comitet interministerial de analiza a reluarii lucrarilor si la unitatile 3 si eventual 4 intr-o forma moderna de finantare de tip BOOT (build-own-operate-transfer) datorita unor conditionari impuse la acea vreme de catre organismele financiare internationale privitoare la garantiile suverane. Ca urmare, s-a demarat un studiu de fezabilitate efectuat de catre un consortiu, format din SNN Romania, AECL Canada, ANSALDO Italia si KHNP Coreea de Sud, care a concluzionat fezabilitatea proiectului prin care se puteau realiza cele 2 unitati in perioade de timp cu un defazaj de cca 2 ani. Se mentiona faptul ca aportul partii romane in acest PPP era de numai 20% (16% lucrarile deja efectuate iar restul reprezentand apa grea si combustibilul nuclear),astfel incat efortul bugetar era minim, restul fiind capital privat, echipamentele si serviciile urmand a se contracta de la diversi furnizori prin licitatie. Studiul a fost expertizat international de catre firma Deloitte and Touche, care l-a avizat favorabil, fiind propus spre prezentare publica pentru posibilii investitori. Astfel studiul a fost prezentat cu ocazia diverselor vizite oficiale, la intalniri cu oameni de afaceri, la Washington, la Londra, la Roma si bineinteles la Bucuresti. Ca urmare a acestor eforturi, in noiembrie 2004 au ofertat 18 firme (straine si romanesti) pentru aport de capital in formarea Companiei de investitii care urma sa gestioneze proiectul. Din pacate, dupa 2004, in anii regimului Basescu, nu s-a mai depus niciun efort in acest domeniu si, vazand neimplicarea guvernului in proiect (implicarea a fost numai la nivel declarativ, mediatic),  majoritatea companiilor straine s-au retras, astel incat partea romana a devenit majoritara in compania de proiect (cu peste 80%) iar guvernul a cautat din nou investitori, ultimul termen anuntat atunci fiind 15 sept. 2012. Este inexplicabil cum un guvern care in perioada 2008-2012 a gestionat un buget anual mai mult decat dublul bugetului din perioada 2000-2004 sa nu reuseasca o schema financiara pentru realizarea macar a unei unitati la CNE Cernavoda.

In loc de concluzii

a) Definitivarea  Unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda in tandem sau pe rand se impune, in continuare, de urgenta pe fondul crizei energetice care exista si se prefigureaza a creste, la nivel mondial, in urmatorii ani, in contextul in care: – fiecare reactor reduce importurile anuale de materii prime energetice cu cca 150 mil. Euro -o mare parte din termocentrale au durata de viata expirata; -tehnologia nucleara este recunoscuta ca forma de energie cu „0” emisii de carbon, iar Romania din anul viitor va avea probleme relative la nerespectarea unor conditii de mediu asumate; -minimizarea pierderii unor capacitati tehnice de productie de inalta tehnologie din industria romaneasca; -evitarea desfiintarii specializarilor de profil din universitatile romanesti (studentii nu se inscriu din lipsa perspectivei locurilor de munca dupa definitivarea studiilor, iar noi cadre didactice nu se formeaza din lipsa studentilor si neasigurarea finantarii la specializari precum inginerie-fizica si energetica nucleara).

b) Evaluarile facute de catre organismele internationale asupra securitatii nucleare la CNE Cernavoda (U1 siU2) au fost constant pozitive, ca si ultima evaluare a indeplinirii conditiilor impuse de catre CE in cunoscutele „teste de stres”;

c) Este interesant un comentariu facut de catre o televiziune locala din Constanta: „La intrebarea cand se vor construi reactoarele 3 si 4? se poate raspunde intr-un singur fel:cand PSD va reveni la guvernare”.

In memoriam Gheorghe Lupes

Ieri, Fundația Europeană Titulescu a organizat  lansarea cărții:

RAPOARTELE ADIRI PERIOADA 2003-2019

Autor-Coordonator al ediției: Gheorghe LUPEȘ, Secretar executiv 2003-2020

Invitați:

Ambasador Ion M. ANGHEL

Ambasador Ion DIACONU

Ambasador Dumitru PREDA

Anca LUPEȘ

Dr. Elena ARMENESCU

Moderator:

Prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE

Președintele Fundației Europene Titulescu

Participarea a avut loc exclusiv pe bază de invitație și a fost posibilă doar în baza CERTIFICATULUI VERDE DIGITAL UE pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Ne merităm soarta – Cazul Malaxa

În anul 1941, inspecția Băncii Naționale a României (BNR) a făcut un control la S.C. Malaxa, având ca obiectiv identificarea cauzelor acumulării de credite nerambursate băncii centrale. Echipa de control a constatat următoarele:

  • Structura pasivului bilanțier, la finele anului 1940, arăta că întreprinderea dispune de capitaluri în proporție de 29% și credite de 71% → raport datorii pe capitaluri de 2,4.
  • La aceeași dată, datoriile către BNR însumau 2,9 mld. lei, respectiv 84% din întreaga finanțare din împrumuturi de la diverși creditori.
  • Datoriile firmelor lui Malaxa beneficiau de un regim special de rambursare, respectiv se achitau către BNR numai în măsura în care statul român, prin Ministerul Apărării Naționale (MAN) și CFR achitau către Malaxa mărfurile livrate de acesta. În cazul în care statul român nu-și plătea angajamentele contractuale, creditele de la BNR se prelungeau automat. Se cunoaște lipsa de transparență și mecanismul imoral și ilegal prin care Malaxa primea comenzile de la stat, respectiv: la serile de poker petrecute în compania Regelui Carol al II-lea și, după caz, a Elenei Lupescu, a lui Max Auschnitt, a lui Ernest Urdăreanu (șeful administrației regale). Malaxa, în schimbul pierderii unor sume importante la poker și al altor favoruri bănești, primea de la acesta comenzi către MAN și CFR, controlorii constatând că structura clientelei firmei era alcătuită în proporție de 98% de statul român, din care 66% MAN pentru comenzi de armament și 32% CFR pentru locomotive, automotoare etc. Numai 2% din clientelă era reprezentată de particulari.
  • Prin compararea costurilor de producție cu valoarea facturată, rezultă că Malaxa suprafactura producția, astfel: la locomotive de 2,4 ori, la automotoare și remorci de 3 ori, la arcuri de 11 ori, la frâne de 9 ori, la armament de 9 ori.
  • Totodată, organele de inspecție au identificat că societatea lui Malaxa avea, în august 1940, disponibilități în valută depuse la Chase National Bank din New York sumele de: 1,44 mil. dolari, 300 mii mărci, 26 mii lire sterline. De asemenea, societatea avea numeroase acțiuni și obligațiuni la diferite societăți în valoare de 900 mii lei, cu toate acestea, unitatea nerambursând creditele datorate BNR.
  • Inspectorii bancari au mai constatat că societatea Malaxa conduce o dublă contabilitate, multe dintre operațiunile firmei fiind mascate prin înregistrări contabile nereale, ceea ce nu permitea identificarea adevăratelor tranzacții efectuate de firmă. Inspectorii arată că funcționarii Malaxa au exercitat o vădită și persistentă împiedicare a executării controlului, nefurnizând informațiile solicitate de inspector, îndeosebi privind costurile și veniturile.

Ținând cont de deficiențele constatate, echipa de control propune:

  • Cedarea de către Malaxa a devizelor pe care le are în străinătate către BNR, aceasta plătind contravaloarea în lei.
  • În eventualele noi acordări de credite de către BNR să nu se mai aprobe clauza de prelungire automată a împrumuturilor și să se asigure acoperiri reale.
  • Să se continue cercetările pentru a se stabili mijloacele prin care s-au construit Fabrica din Tohanul Vechi, precum și Fabrica de Tuburi și Oțelării București, iar dacă se dovedește că acestea au fost construite prin beneficii realizate prin suprafacturarea comenzilor către stat să se pună problema etatizării lor.
  • La jumătatea anului 1947, societatea Malaxa avea datorii la Banca Națională de 47 mld lei, pe care se angaja să le achite până la începutul anului 1950. Naționalizarea fabricii la 11 iunie 1948 a condus la anularea acestora. Ulterior, după anul 1989, în baza legislației aprobate în anul 2006 privind restitutio in integrum, rudele lui Nicolae Malaxa au solicitat și primit de la statul român, în septembrie 2006, despăgubiri în sumă de 310 mil. dolari (ZF, 8 septembrie 2011).

NB Nu credeti că era normal ca eu să pierd alegerile in 2004 si Băsescu să le câstige? Dragi rezisti, astept, in continuare, intrebări in legătura cu Mătusa Tamara...