Sunt tot mai fascinat de felul in care se aplica in Romania retetele lui Orwell. Mai ales in legatura cu ce s-a intamplat la noi in ultimii 30 de ani. Au fost difuzate, la acest sfarsit de an, diverse rezumate care au prezentat selectiv, subiectiv si, de multe ori, tendentios, unele secvente din acesti ani, tragand apoi concluzii generalizatoare. Sau au fost produse „pastile”  care, in cateva minute, „explica” ce s-a intamplat in 30 de ani. Astfel, la Pro tv, a fost distribuit un filmulet de 8 minute, „Dupa 30 de ani”, despre istoria coruptiei in Romania. Un video gandit probabil pentru cei care urmaresc serialul „Las Fierbinti”.

Naiv fiind, nu stiu daca la „pacatele” guvernului Nastase in materie de coruptie nu ar fi trebuit adaugat, in acest video si faptul ca guvernul PSD de atunci a sters vreo 800 de milioane de lei, datorii ale postului Pro Tv.

M-am gandit insa ca poate este momentul sa incep si eu un serial de rememorare a felului in care, in ultimii 15 ani, s-a desfasurat campania de linsaj mediatic la adresa mea si actiunea judiciara de eliminare a mea din viata politica, sub comanda lui Basescu si Macovei si executata de Daniel Morar, Papici, Mariana Alexandru, etc., impreuna cu Livia Stanciu si Ionut Matei. Asa incat voi relua un text mai vechi referitor la o parte din istoria „Trofeului calitatii”. Desi imi este clar ca spalarea pe creier, la unii dintre cei care ma acuza fara sa aiba argumente, este un proces ireversibil.

Si o mica intrebare la care nu astept raspuns. In acest dosar, prin sentinta finala, din 2012, a fost condamnata si adjuncta Irinei Jianu, Diana Gasparovici, la 5 ani de inchisoare. Doar ca ea a disparut si nu stiu ce s-a mai intamplat cu ea  dupa aceea… 

 

‘Stiu, daca va hotarati, va fi mult de citit. Inchipuiti-va, insa, ca eu am trait, timp de 8 ani, aceste lucruri. Si nu sunt singurele…

Povestea cu Inspectoratul de stat in constructii (ISC) e foarte simpla. Trebuia ca taxele de participare incasate de Forum invest pentru organizarea evenimentului sa le ia ISC? Despre ce prejudiciu vorbim? Daca ISC NU organiza evenimentul ar fi avut vreun prejudiciu? NU s-au delapidat bani de la ISC, nu s-au furat de acolo. Daniel Morar considera insa ca banii pe care i-a luat Bogdan Popovici, prin taxe de participare,  organizand evenimentul, trebuia sa-i doneze ISC. Banii astia cu care Popovici nu a sponsorizat ISC-ul reprezinta „prejudiciul”.  Ceea ce este insa grav este  faptul ca procurorii DNA au facut  presiuni foarte mari asupra ISC de a se constitui parte civila in proces. ISC-ul, in mod firesc, nu a vrut. Si de aceea au avut loc discutii mai „aplicate” prin procurorii Tulus si Volintiru. Seful (fost) al ISC a depus niste documente atasate scrisorii cunoscute. Problema nu este daca el este inrudit cu CUZA  ci daca documentele depuse si expertiza independenta produsa in instanta – care stabileste prejudiciul ZERO – sunt corecte.  Pentru detalii, cititi si articolele si vedeti documentele publicate pe http://www.luju.ro, inclusiv  ADRESA PE CARE AM PRIMIT-O,  IN URMA CU 3 ANI, IN 2009, DE LA ISC, PRIN CARE SE PRECIZEAZA CA NU A EXISTAT UN PREJUDICIU CA URMARE A DERULARII TROFEULUI CALITATII, IN 2004.

Dosarul Trofeul Calităţii şi campania electorală

Faptele şi minciunile
Întreaga poveste

A Trofeul Calităţii în Construcţii promovează calitatea şi siguranţa în construcţii

Inspectoratul de Stat în Constructii (ICS)este o agenţie guvernamentală independentă, responsabilă de inspecţia, autorizarea şi emiterea autorizaţiilor de construcţie, cu scopul de a impune şi garanta faptul că sunt respectate standardele în construcţii aşa cum au fost acestea definite prin lege. Misiunea agenţiei este dusă la îndeplinire în întreaga ţară de o reţea de inspectori de specialitate bine instruiţi. În urmărirea constantă a obiectivului menţinerii standardelor înalte în construcţii, agenţia este angajată şi în iniţierea şi susţinerea activităţilor educaţionale şi de promovare, care susţin cauza calităţii şi siguranţei în construcţii.

Toamna anului 2003.Cu ocazia pregătirilor pentru aniversarea a 20 de ani ai ICS, Irina Jianu, şeful agenţiei la acel moment, a iniţiat o dezbatere referitor la lansarea unui concurs naţional, numit Trofeul Calităţii în Construcţii, pentru cea mai bună construcţie din România, care promovează standardele de înaltă calitate şi siguranţă în industria construcţiilor.

Proiectul de promovare a fost organizat de Forum Invest– o agenţie de promovare a afacerilor la nivel internaţional, condusă la acel moment de fondatorul şi preşedintele Bogdan Popovici; agenţia oferă servicii de comunicare corporatistă şi relaţii publice, organizează conferinţe şi oferă facilităţi de editare a revistelor de afaceri şi a altor publicaţii.

Pentru producţia tuturor materialelor de promovare şi de relaţii publice legate de Proiectul Trofeul, cum ar fi postere, fluturaşi, reclame, etc., Forum Invest a încheiat un contract cu Eurografica, condusă de directorul Cristian Vasile; Eurografica este o companie tipografică de vârf, ce operează în întreaga ţară, în peste 130 de locaţii.

Organizarea profesionistă a unor concursuri regionale

Aprilie 2004. Prima fază a proiectului a început cu 11 concursuri regionale, care au reunit aproximativ 5000 de participanţi, majoritatea acestora fiind arhitecţi, ingineri, reprezentanţi ai companiilor de construcţii, angajaţi ai ISC şi alţii. Juriile pentru aceste concursuri regionale au fost compuse din profesori universitari, membrii ai Academiei şi alţi profesionişti. Participanţii individuali la aceste concursuri au plătit, fiecare, o taxă de participare de 500 ron (aproximativ €120 la acea dată), în timp ce companiile au plătit o taxă de participare de 1500 ron (aproximativ €360 la acea dată).

La fiecare concurs regional au fost de asemenea prezenţi mulţi demnitari locali şi lideri ai comunităţii şi au moderat artişti cunoscuţi sau alte celebrităţi. Reacţia pozitivă a presei a fost remarcabilă.

Aceste evenimente au inclus expoziţii de tehnologii şi materiale noi în industria construcţiilor. La final, mulţi participanţi au descris aceste evenimente ca fiind interesante, educative şi foarte profesioniste, şi ca au ajutat şi la promovarea propriilor lor afaceri.

Toate aspectele logistice, organizatorice şi financiare ale acestor evenimente au fost planificate, conduse şi puse în aplicare cu promptitudine şi competenţă de către Forum Invest. Compania a fost cea care a colectat taxele de participare pe care le-a folosit pentru acoperirea cheltuielilor proiectului.

Preşedintele şi Premierul înmânează premiile

16 octombrie 2004. Evenimentul final a avut lor la Sala Palatului, cu participarea a peste 5000 de oameni – în cursul căruia atât Preşedintele Ion Iliescu cât şi Premierul Adrian Nastase au conferit trofeul câştigătorilor. (“Sala Palatului” este o instituţie renumită, care găzduieşte multe expoziţii naţionale şi internaţionale şi alte evenimente profesionale şi culturale importante).

Singura asociere dintre Premierului Adrian Năstase şi Trofeul Calităţii în Construcţii a fost faptul că acesta a înmânat unul dintre trofee, în cursul ceremoniei din acea seara de gală.

Cum se întâmplă frecvent în lumea afacerilor, Forum Invest şi Eurografica colaborează şi la realizarea altor proiecte. Aşa a fost şi în cazul producţiei câtorva reviste de afaceri de notorietate şi al unor importante conferinţe pentru comunitatea de afaceri naţională şi internaţională, cum a fost şi cazul proiectului Trofeul Calităţii în Construcţii, pentru care Eurografica a tipărit materialele promoţionale, iar Forum Invest a fost organizator de eveniment. Inutil să precizăm că, în vreme ce colaborează în diverse proiecte, aceste două companii oferă serviciile lor independent una de cealaltă şi sunt angajate în proiecte separate, cu mulţi alţi clienţi.

B Campania electorală din 2004

Eurografica, fiind unul dintre cei mai mari furnizori de servicii tipografice din România, s-a aflat între principalii furnizori de astfel de servicii pentru multe filiale locale ale diferitelor partide politice, în timpul campaniei pentru alegerile locale din 2004. În a doua jumătate a anului, a oferit servicii similare pentru campaniile electorale ]n vederea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale organizate la nivel naţional. Între clienţii politici ai companiei s-au aflat PSD; Alianţa portocalie (PD-PNL) şi alte partide politice.

Profesionist, transparent şi în strictă legalitate

În timpul campaniei electorale pentru alegerile naţionale din 2004, PSD, la fel ca şi rivalii săi politici din Alianţa Portocalie, condusă de Traian Basescu, a avut contracte cu Eurografica pentru tipărirea de materiale de promovare destinate atât campaniei parlamentare, cât şi celei prezidenţiale.

Aceste contracte au fost semnate şi punerea lor în aplicare a fost supravegheată de către reprezentanţii PSD autorizaţi pentru astfel de operaţiuni, respectiv trezorierul partidului, Aristide Roibu, şi mandatarii financiari, Cristiana Radu şi Rovana Plumb. Plăţile cuvenite pentru toată producţia campaniei au fost făcute la timp şi complet prin conturile bancare ale PSD, cu păstrarea evidenţei contabile transparente a tranzacţiilor.

Toate chestiunile legate de campania PSD, inclusiv contactele cu furnizorii, au fost planificate, conduse şi puse în aplicare la timp de către conducătorii campaniei PSD.

Dovedit clar de fapte şi registre financiare şi comerciale transparente…

1. Trofeul Calităţii în Construcţii nu a avut nici o legătură cu PSD şi Adrian Năstase – în timpul, înainte sau după campanile pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2004.
2. b. Colaborarea comercială dintre Forum Invest şi Eurografica, inclusiv cea referitoare la proiectul Trofeul Calităţii în Construcţii, nu a avut nici o legătură cu faptul că Eurografica era, în acelaşi timp, unul dintre furnizorii de servicii de tipografie pentru PSD si alte partide politice, în timpul campaniilor din 2004.
3. Toate tranzacţiile financiare şi contractele comerciale ale tuturor proiectelor descrise mai sus nu au fost folosite pentru nici un alt obiectiv sau scop decât cele declarate în contractele iniţiale, ordinele de execuţie şi de plată, facturi şi chitanţe.
4. Adrian Năstase nu a avut nici un fel de legătură cu aceste procese cât se poate de transparente. Atât martorii în proces, cât şi documentele scrise care au fost remise instanţei au dovedit că, în acea perioadă, Adrian Năstase s-a ocupat, ca Prim-ministru, cu finalizarea negocierilor pentru aderarea României la UE, iar în puţinul timp rămas era ocupat cu deplasările în ţară în cadrul campaniei electorale a PSD.

• C  Conspiraţia se extinde

DNA porneşte la vânătoare pe o nouă pistă, alături de Preşedintele Traian Băsescu

31 mai 2006. În timpul scandalului legat de aşa-numitul “Cazul mătuşa Tamara”*, care a fost promovat insistent în media de către DNA (şi ulterior dovedit în instanţă ca fiind complet fals) – cotidianul “Gândul” a citat pe prima pagină “surse judiciare” care ar fi afirmat că proiectul Trofeul Calităţii in construcţii, din aprilie-mai 2004, ar fi fost folosit ca “metodă de colectat şpaga pentru ridicarea casei lui Năstase“–din strada Zambaccian.

*”Scandalul mătuşa Tamaral”: un caz inventat în totalitate de DNA, pentru care Năstase a fost achitat de instanţă, cinci ani mai târziu.

19 iunie 2006. Adrian Năstase a înaintat o plângere la Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la următoarele fapte:

1. El şi avocaţii lui nu au fost informaţi despre nici o cercetare făcută asupra sa, în acest caz, cercetare despre care a aflat doar din presa care cita presupuse “surse judiciare”.
2. A fost evident că oficialii DNA scurgeau informaţii false către presă, ca parte a unei campanii de relaţii publice bine orchestrate împotriva lui Adrian Năstase.
3. Atât ministrul justiţiei, Monica Macovei, cât şi procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, au încălcat legea prin faptul că au insinuat public faptul că Năstase ar fi fost vinovat, înainte de încheierea cercetărilor, înainte ca el să fie pus oficial sub acuzare şi înainte ca dosarul să fi ajuns pe rolul instanţei.

Plângerea lui Năstase nu a primit răspuns.

Atunci când o poveste inventată nu prinde, DNA produce o alta

Imediat după 31 mai 2006 şi scurgerea deliberată de informaţii către presă, DNA a realizat că, de fapt, casa lui Năstase, din Strada Zambaccian, exista deja, la momentul la care se desfăşura proiectul Trofeul Calităţii în Construcţii. Prin urmare, acuzaţiile false, referitoare la faptul că fondurile colectate pentru acest proiect ar fi fost folosite pentru finanţarea construcţiei casei lui Năstase nu aveau nici un sens.

A fost nevoie de mai bine de doi ani, pentru ca DNA să încerce să construiască o nouă ficţiune în jurul proiectului Trofeul Calităţii în Construcţii, care să susţină primele afirmaţii într-un mod pe care îl sperau mai credibil.

20 iunie 2008. Oficialii DNA îl acuză pe Năstase că ar fi folosit influenţa sa ca lider de partid. pentru a obţine fonduri din proiectul Trofeul Calităţii în Construcţii, din 2004, cu scopul de a le utiliza în folos personal. Procurorii au pretins că:

1. Proiectul Trofeul ar fi fost folosit pentru finanţarea ilegală a campaniei prezidenţiale a Premierului Năstase, de la a doua jumătate a anului 2004.
2. Aceste fonduri ar fi fost transferate spre Năstase ca mită, cu scopul de a o menţine în funcţie pe Irina Jianu, care ocupa poziţia de şef al ISC.
3. În calitate de lider de partid (?!), Adrian Năstase ar fi forţat instituţiile guvernamentale să participe la proiectul Trofeul.

De aici încolo începe o altă ficţiune, în care DNA a insistat să îl pună sub acuzare pe Adrian Năstase, dar NU în calitate de Prim-ministru, ci de lider de partid, cu motivul că ar fi obligat agenţiile guvernamentale să încalce legea, pentru beneficiul lui personal.

 

… procurorii DNA dictau martorilor conţinutul declaraţiilor lor scrise

În multe cazuri, procurorii au dictat textul depoziţiilor către presupuşii martori, punându-i să semneze aceste texte, ca şi când le-ar fi aparţinut. Acest fapt este dovedit de câteva declaraţii scrise de mână, care au fost prezentate instanţei de către procurori. Fiecare dintre aceste declaraţii are o caligrafie proprie, dar conţinutul este absolut identic. De asemenea, în timpul audierilor martorilor în instanţă, câţiva dintre martori au recunoscut că textul declaraţiilor lor scrise, prealabile, le fusese dictat de către procurorii DNA.

(Vezi documentul aici)

Martorii au fost consideraţi “făptuitori”, ca mijloc de presiune şi şantaj

DNA a interogat peste 1000 de persoane din întreaga ţară, mulţi dintre ei mai mult de o singură dată. Aceste persoane sau participaseră la evenimentele legate de Trofeul Calităţii în Construcţii sau erau angajaţi ai firmelor care au fost responsabile cu organizarea, tipărirea de materiale, inspectori de stat în construcţii, etc.

Peste 100 de persoane au fost menţinute cu un statut neclar, de “făptuitor”, doar cu scopul de a-i forţa să se declare în favoarea complotului procurorilor. La începerea procesului în instanţă, procuratura a modificat statutul acestor persoane în cel de “martori” obişnuiţi.

DNA îl reinventează pe Nicolae Ceauşescu

Obsedaţi să îl demonizeze şi să îl acopere de ridicol, cu orice preţ, pe Adrian Năstase, procurorii au mers până acolo încât au identificat un cetăţean obişnuit şi corect, care purta întâmplător numele de “Nicolae Ceauşescu”.

Într-o tentativă anterioară, care fusese respinsă de către instanţă la 13 noiembrie 2006, procurorii au prezentat cu cinism numele acestui cetăţean nevinovat în fruntea listei de martori supusă aprobării instanţei, cu presupusele sa declaraţie olografă şi semnătură personală.

Într-un interviu cu presa, la scurtă vreme după aceea, cetăţeanul Nicolae Ceauşescu a declarat public faptul că niciodată nu scrisese sau semnase o astfel de mărturie împotriva lui Năstase. (vezi dezminţirea lui Ceausescu, apărută în presă)

Aceasta nu a împiedicat procurorii DNA să înainteze instanţei această mărturie inventată, din nou, la 16 ianuarie 2009.

DNA evită aplicarea legii, ca să nu fie tras la răspundere

16 ianuarie 2009. DNA a încheiat cercetările şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acuzaţia oficială a fost aceea că Adrian Năstase ar fi folosit “influenta ori autoritatea sa in scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

DNA a decis să îl acuze pe Adrian Năstase în calitatea lui de lider de partid, iar nu de fost Prim Ministru. În acest fel, DNA a ocolit legea, care, în cazul în care l-ar fi acuzat în pe Năstase ca fost membru al Guvernului, cerea ca DNA să prezinte mai întâi cazul în faţa Parlamentului, pentru a obţine aprobarea de începere a urmăririi penale.

În următorii doi ani instanţa a decis în principal asupra chestiunilor procedurale.

D. Un proces dintr-o vreme uitată

Procurorul şef al DNA a infiltrat şi influenţat direct completul de judecată

Ioana Bogdan a fost, până la sfârşitul lui 2010, consilierul lui Daniel Morar, şeful DNA, care era din 2005 responsabil de toate cercetările şi acuzaţiile inventate la adresa lui Năstase.

18 noiembrie 2010. Într-o mişcare fără precedent, în timp ce procesul lui Năstase continuă, dna Bogdan este mutată de la DNA în postura de judecător la Curtea Supremă.

Asociaţia Magistraţilor din România a contestat numirea ei, de vreme ce dna Bogdan nu avea calificarea necesară, deoarece nu prezidase niciodată la Curtea de Apel şi nu activase ca judecător de foarte mulţi ani. Dar plângerea a fost ignorată.

13 ianuarie 2011. Abia mutată la Curtea Supremă, din biroul procurorului şef al DNA, Daniel Morar, dna Bogdan ajunge să înlocuiască pe unul dintre judecătorii din completul de judecată care judeca în procesul Trofeul, în care Năstase era acuzat.

Acesta reprezintă modalitatea în care Morar preia simultan puterea şi controlul atât asupra procesului de punere sub acuzare, cât şi asupra celui de judecată.

Acesta este unul dintre multele exemple despre felul în care Morar şi cel care l-a numit în acest post, Basescu, „garantează” justiţia în România.

Aceasta explică cu claritate şi calvarul fără precedent care urma să aibă loc în următoarele luni în instanţa condusă de judecătorul de la Curtea Supremă, Ionut Matei.

970 de martori ai acuzării versus 5 martori ai apărării

Audierea matorilor de către instanţă a început în ianuarie 2011.

Între ianuarie 2011 şi ianuarie 2012, judecătorul la Curtea Supremă, Ionuţ Matei, a permis procurorilor să aducă 970 de martori, în timp ce apărătorilor lui Năstase le-a permis să aducă doar 5 martori.

Acest număr de martori este fără precedent în cel mai pur sens: el depăşeşte numărul martorilor dintr-un proces penal, de oriunde în lume, fiind de trei ori mai mare decât numărul martorilor prezentaţi instanţei în Procesul de la Nurenberg, intentat conducătorilor nazişti, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Nici unul dintre cei 970 de martori ai acuzării nu l-a implicat pe Adrian Năstase în “Povestea Trofeului”

Cu toate acestea, nici unul dintre cei 970 de martori ai acuzării nu a depus mărturie că ar fi existat vreo legătură între Năstase şi proiectul Trofeul Calităţii, sau orice alt fel de afirmaţie care să îl incrimineze pe Năstase în vreun fel.

Intr-adevăr, câţiva dintre martorii acuzării au afirmat că l-au văzut pe Adrian Năstase decernând premiul Trofeul Calităţii, alături de preşedintele de la acea vreme, Ion Iliescu, în prezenţa a 5000 de invitaţi şi a presei care a participat la acea gala finala.

Marea majoritate a martorilor acuzării au declarat că evenimentele legate de acel trofeu au avut cu adevărat loc, evenimentele au fost interesante şi folositoare, evenimentele s-au desfăşurat în mod profesionist, materialele promoţionale au fost cu adevărat produse pentru acel eveniment.

(vezi aici declaratiile martorilor).J

Judecătorul la Curtea Supremă Ionuţ Matei a abuzat sistematic de poziţia sa. O astfel de situaţie a fost înregistrată atunci când a pedepsit-o fizic pe acuzata Irina Jianu, căreia i-a ordonat să stea în poziţie de drepţi în faţa instanţei, timp de peste două ore!

Atunci când a fost întrebat de avocaţii apărării ce temei legal are pentru a aplica o astfel de constrângere fizică unui acuzat, Judecătorul Matei a replicat: “Nu mă interesează textul de lege… De acum înainte toţi inculpaţii din acest dosar vor sta în picioare!“.

Procedura instanţei imposibil de urmărit

În vreme ce, în mod obişnuit, Curtea Supremă audiază maximum cinci martori într-o şedinţă de audieri, acest proces a început cu o normă de 30 de martori audiaţi în cursul unei şedinţe, pentru ca pe la jumătatea procesului numărul audierilor să crească la 50(!!!) de martori pe şedinţă.

În unele perioade, şedinţele aveau loc timp de patru-cinci zile la rând.

Chiar şi grefierii nu aveau adesea timp să redacteze încheierile din cursul unei şedinţe de audieri. În asemenea situaţie, apărarea primea copii ale încheierilor abia în timpul termenului ulterior.

Adesea, şedinţele erau stabilite să aibă loc simultan cu şedinţele de judecată ale altor complete în faţa cărora era chemat Năstase, lipsindu-l astfel de dreptul elementar de a fi prezent la audierile din propriul proces.

În acest fel, apărarea adesea nu a avut timpul fizic pentru a evalua şi analiza mărturiile, pentru a-şi pregăti argumentele şi interogatoriile martorilor în timpul audierilor şi să considere dacă anumite decizii ale instanţei trebuie atacate.

Judecătorul Matei a ignorat în mod sistematic plângerile avocaţilor apărării referitoare la lipsa timpului necesar pentru a răspunde corespunzător evenimentelor din şedinţele de judecată şi incapacitatea de a garanta un proces corect în asemenea circumstanţe haotice.

Mai mult, în câteva rânduri, Matei a amendat avocaţii apărării pur şi simplu pentru că s-au plâns şi au pus “prea multe întrebări”.

Acuzarea a pretins că a fost provocată o pierdere de 1,48 milioane de euro bugetului de stat, prin intermediul proiectului Trofeului

16 ianuarie 2009. DNA a remis instanţei propriul său raport financiar, pretinzând că bugetul de stat a fost prejudiciat cu 1,48 milioane Euro, prin intermediul ISC, care a susţinut proiectul Trofeului Calităţii în Construcţii.

Potrivit raportului DNA, toate taxele de participare la etapele Trofeului trebuiau să fie colectate direct de către ISC, iar nu de Forum Invest, care era organizatorul proiectului.

…dar experţi independenţi de instanţă au dovedit că pierderea suferită de bugetul statului a fost ZERO!

18 februarie 2011. La cererea apărării, instanţa a admis efectuarea unei noi expertize şi a numit doi experţi independenţi, Stamescu Anghel şi Simion Mirela, ca să examineze aceleaşi chestiuni financiare evaluate în raportul DNA. După ce au examinat în profunzime aspectele financiare ale proiectului, aceşti experţi independenţi au anulat complet afirmaţiile acuzării, dovedind că pierderea suferită de bugetul ISC prin derularea proiectului Trofeul a fost ZERO.

Ei au adăugat că ISC nu poate colecta taxe de înregistrare de la participanţii la evenimente la care îşi conferă doar suportul moral. Mai mult, potrivit legii, ISC poate colecta taxe doar pentru construcţii.

Experţii independenţi au concluzionat că toate tranzacţiile ISC legate de Proiectul Trofeul au fost transparente, absolut legale şi verificabile.

Nota:Indiferent de faptul că experţii independenţi numiţi de instanţă au contrazis raportul financiar al DNA, trebuie subliniat faptul că Adrian Năstase nu a avut nimic de a face cu chestiunea disputată în instanţă.
Într-adevăr, instanţa nu a găsit nici o dovadă şi nu a auzit nici o mărturie care să sugereze chiar şi cea mai mică legătură.

Un proces venit din epoca întunecată a trecutului istoric recent s-a încheiat cu o condamnare nejustificată, speculativă şi imorală !!!

30 ianuarie 2012. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis în prima instanţă că Adrian Năstase este vinovat, condamnându-l, în calitate de preşedinte al PSD în 2004, la doi ani închisoare.

Sentinţa a fost adoptată cu două voturi din trei, în favoarea acestei decizii. Unul dintre judecătorii care au votat pentru a fost Ionut Matei, al cărui mod ultragiant de a conduce procesul a fost doar parţial descris mai sus. Cel de-al doilea judecător care a votat în favoarea condamnării a fost Ioana Bogdan, care a ajuns să facă parte din completul judecătoresc după ce lucrase în biroul şefului DNA şi după ce dosarul inventat de procurori fusese înaintat instanţei iar judecarea lui începuse.

Opinia celui de-al treilea judecător, Conf. Univ. Dr. Cristina Rotaru, a fost că Adrian Năstase trebuie achitat de orice acuzaţii.

Condamnarea la care s-a ajuns este în totală contradicţie cu faptele care au devenit evidente pe parcursul desfăşurării întregului proces, anume că…

• Nu a existat nici un act, document scris şi nici o declaraţie orală sau scrisă care să probeze vreo legătură între Năstase şi acuzaţiile aduse acestuia de către procurori.

• Nici unul dintre martorii propuşi de procurori nu a declarat că Adrian Năstase ar fi fost implicat, şi-ar fi impus autoritatea sau exercitat influenţa în vreun fel, în chestiunile legate de proiectul Trofeul Calităţii.

Judecătorii Matei şi Bogdan, după ce l-au condamnat pe Năstase: “nici o probă directă nu îl incriminează pe acuzat”

Condamnarea lui Năstase de către doi dintre cei trei judecători se bazează pe presupunerile teoretice impuse de DNA prin manipulare şi înşelăciune şi inspirate de o intensă campanie mediatică de dezinformare, creată de DNA cu acceptarea tacită al Preşedintelui Băsescu.

Nimeni nu ar fi putut descrie mai bine această condamnare absurdă, ca cei doi judecători care au votat în favoarea condamnării şi care au scris, totuşi, că:

“…nu exista o proba directa care sa-l incrimineze pe acuzat…”

(pagina 117 a sentintei)

_____________________________________________________________________________________________

Epilog…

“în acest caz nu există nici  o proba directa care sa-l incrimineze pe acuzat…”

Într-adevăr, chiar şi judecătorii care au votat pentru condamnarea lui Năstase au recunoscut că au făcut-o bazându-se doar pe presupuneri de natură teoretică, care nu au fost dovedite în vreun fel.

Această condamnare motivată politic a fost impusă direct de către DNA, prin manipulări şi înşelăciune, atât în afara cât şi în interiorul instanţei de judecată. A fost susţinută de o campanie sistematică de dezinformare, prin scurgerea de scenarii false către public, la instigarea şi organizarea DNA.

Faptele şi înregistrările transparente dovedesc cu claritate că…

1. Proiectul Trofeul Calităţii în Construcţii nu a avut nici o legătură cu PSD şi/sau Adrian Năstase, fie înainte, în timpul sau după campania pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 2004.
2. Colaborarea comercială dintre Forum Invest şi Eurografica, inclusiv cea pentru proiectul Trofeul Calităţii, nu a avut nici o legătură cu faptul că Eurografica era unul dintre furnizorii de materiale tipărite pentru PSD şi alte partide politice, în timpul campaniilor din 2004.
3. Toate contractele comerciale şi tranzacţiile financiare ale tuturor proiectelor descrise mai sus s-au desfăşurat în conformitate cu legea, au fost plătite în totalitate şi nu au fost folosite vreodată în alt scop decât cel declarat în contractele iniţiale, ordinele de execuţie, facturi sau chitanţe.
4. Adrian Năstase nu a avut nici un fel de legătură cu aceste procese cât se poate de transparente. Atât martorii în proces, cât şi documentele scrise care au fost remise instanţei au dovedit că, în acea perioadă, Adrian Năstase s-a ocupat, ca Prim-ministru, cu finalizarea negocierilor pentru aderarea României la UE, iar în puţinul timp rămas era ocupat cu deplasările în ţară pentru campania electorală a PSD.
5. Acuzaţiile aduse de DNA au fost lipsite de temei, dovezi false au fost inventate, aşa cum s-a dovedit de numeroase ori în acest caz şi în altele.

Pentru mai multe amanunte vizitati www.codulzambaccian.rotrofeul calitatii

„CSM trebuie sa apere independenta justitiei facand curatenie in propria curte, iar nu in cea a avocatilor

Recent lumea dreptului a fost socata de stirea ca un avocat (pe numele sau Robert Rosu) a fost condamnat la inchisoare pentru vina de a-si fi asistat clientii la punerea in executare a unor hotarari judecatoresti definitive, precum si de aceea ca judecatorii care pronuntasera respectivele hotarari (nomina odiosa) au fost chemati de DNA sa depuna o asa zisa marturie prin care sa isi justifice concluziile, acceptand ca ele ar fi, de fapt, nelegale si netemeinice. Socul a fost cu atat mai mare cu cat judecatorii cu pricina au fost citati fara a exista nici un indiciu ca hotararea, transformata in corp delict, ar fi fost produsul unei fapte penale ori al unei presiuni externe ilegitime, iar avocatul in discutie, contrar jurisprudentei CEDO, a primit condamnarea, dupa ce fusese achitat in prima instanta, direct in apel, fara sa se fi administrat probe noi.

Completul ICCJ care a patronat acest oribil abuz judiciar, pronuntand o decizie esential nelegala si vadit netemeinica, a fost format din magistratii (doi judecatori si un procuror care de ani buni judeca fara sa fi depus ca judecator juramantul cerut de lege) Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie. Produsul acestuia, care a inglobat si abuzul DNA constand in atingerea adusa independentei judecatorilor cu privire la hotararile pronuntate de ei, a generat o sumedenie de critici publice nu numai din partea avocatilor, dar si din aceea a unor actuali si fosti magistrati, precum si din mediile academice. 

In acest context era de asteptat o pozitie a CSM, in discutie fiind dreptul la aparare si principiul egalitatii armelor, dar si independenta judecatorilor, cu toate esentiale pentru functionarea statului de drept. Ocazia era excelenta pentru a se verifica informatiile foarte consistente privind comportamentul abuziv al judecatorului Ionut Matei, ajuns la cotele notorietatii, precum si situatia procurorilor transformati in judecatori ale caror acte sunt nule in masura in care la intrarea in sfera puterii judecatoresti nu au depus juramantul cerut de lege (cazul judecatoarei Florentina Dragomir). 

Cand colo ce sa vezi?! Cu un tupeu de mafiot, membrii ‘completului negru’ inainte pomeniti au sesizat ei CSM pretinzand ca ‘atacul fara precedent impotriva judecatorilor de la cea mai inaltainstanta reprezinta un atentat la independenta justitiei…’ al carui ‘scop il constituie intimidarea si crearea unei stari de temere in randul magistratilor de la toate instantele si parchetele’. Cu alte cuvinte, a critica abuzurile a trei magistrati inseamna a atenta la independenta justitiei. A denunta violarea principiilor care fundamenteaza un proces echitabil de un trio ce seamana mai mult cu un pluton de executie decat cu o instanta judecatoreasca, inseamna a-i intimida pe toti magistratii romani. Ionut Matei este esenta statului de drept. Florentina Dragomir este independenta justitiei incarnata. Drept pentru care CSM ar trebui sa apere justitia decretand interzicerea libertatii de expresie a celor care nu fac parte din autoritatea judecatoreasca a carei suprastructura institutionala este. Increderea in actul de justitie se apara prin ascunderea gunoaielor magistraturii sub presul criticilor amutite.

Un asemenea demers se bazeaza pe practica CSM, incetatenita de peste un deceniu, potrivit careia aceasta importanta institutie intelege sa intareasca prestigiul si credibilitatea justitiei, adevaratii stalpi de rezistenta ai independentei ei, nu facand ordine in sfera sa de competenta, nu asanand mlastinile instantelor corupte, dintre care cea mai urat mirositoare este ICCJ, nu denuntand politizarea actului de justitie prin subordonarea sa fata de ‘statul subteran’, nu punandu-i pe magistrati in fata propriei raspunderi, ci blamandu-i pe cei care au indrazneala de a spune ca regele este gol, ca justitia si dreptatea au divortat de mult, ca nu mai exista nicio legatura intre justitie si adevar, ca ceea ce ar trebui sa fie temple ale magistraturii au fost transformate in pesteri de talhari. 

Daca aceste lucruri nu se afirma, nu inseamna ca ele nu exista. Iar cata vreme vor exista, independenta justitiei nu este decat o naluca fara nici o vlaga. Caci independenta care este izvor al samavolniciei nu este acelasi lucru cu independenta ca izvor al ordinii sociale, dupa cum independenta bazata pe teroare nu este acelasi lucru cu independenta bazata pe respect. Si fara respect apararea ordinii sociale este iluzorie.

Un studiu de caz: Ionut Matei

CSM trebuie asadar sa apere independenta justitiei facand curatenie in propria curte. In acest sens, luandu-l pe numitul Ionut Matei ca un simplu studiu de caz, cateva teme de cercetare se impun cu puterea evidentei. Si nu vorbim despre a-i cenzura hotararile, ci de a-i identifica, inventaria si evalua practicile. Iata o posibila lista cu totul exemplificativa.

1. Complete ilegale. Participand, ca vicepresedinte al ICCJ sau judecator de scaun, la constituirea ilegala a unor complete de judecata, Ionut Matei a determinat, direct sau indirect, pronuntarea unor hotarari lovite de nulitate absoluta, in baza carora au fost executate condamnari la inchisoare sau la alte pedepse. Fapta s-a consumat in trei variante: completele ICCJ care au judecat in prima instanta faptele de coruptie nu au fost specializate; completele de cinci judecatori nu au fost formate prin tragere la sorti; regula prezidarii prin rotatie a completelor de judecata a fost incalcata. 

La acestea trebuie adaugat, spre atenta cercetare, misterul repartizarii asa zis aleatorii a dosarelor care, sfidand toate regulile probabilitatii, ii face pe Ionut Matei si alti cativa magistrati din acelasi aluat, nelipsiti din cauzele cu miza politica. (Asigurarile date de Presedinta ICCJ, cum ca in aceasta privinta lucrurile sunt in ordine, sunt credibile doar pentru naivi, cercetarea trebuind facuta de Inspectia Judiciara si ea fiind imperios sa scoata la lumina procedeul concret folosit pas cu pas.) 

Includerea judecatorului Ionut Matei in numeroase complete de cinci judecatori, de-a lungul mai multor ani, s-a facut fara tragere la sorti, asa cum era legal, imprejurare pe care, evident, acesta o cunostea. CCR a stabilit ca decizia administrativa care i-a permis acest lucru si la adoptarea careia a fost complice, a reprezentat mai mult decat o simpla ilegalitate; a fost o sfidare la adresa puterii legislative si, astfel, o incalcare a Constitutiei. La fel s-a pus problema si cu completele constituite fara a se tine seama de criteriul specialitatii, care au judecat la fond infractiunile de coruptie. Cand avocatii au ridicat aceasta problema, Ionut Matei le-a raspuns superior, sfidand inclusiv deciziile CCR, ca la iCCJ judecatorii sunt ‘specializati’ in orice cauze.

Tragerea la sorti a celor care compun completul de judecata, repartitia aleatorie a dosarelor, specializarea completelor, cat si rotatia la presedintia acestora nu sunt capricii ale legiuitorului, ci garantii oferite atat partilor in proces, cat si intregii societati, cu privire la impartialitatea si obiectivitatea actului de justitie, ca premise ale unui proces echitabil. Pentru judecatorul Ionut Matei, insa, asemenea principii si reguli sunt facultative, chiar daca, din punct de vedere juridic, aparand valori si interese de ordine publica, incalcarea lor duce la nulitatea absoluta a hotararilor pronuntate.

Intrebarea este, dincolo de a se stabili in cate asemenea situatii s-a aflat, respectiv care este dimensiunea reala a ilegalitatii, de ce si-a asumat numitul judecator asemenea riscuri si inca cu o consecventa demna de cauze mai nobile? De pe pozitia de presedinte permanent al completului, desemnat prin act administrativ iar nu in mod aleatoriu, Ionut Matei a putut influenta de maniera categorica atat administrarea procedurii, cat si decizia finala pe fond. Care a fost interesul care l-a manat spre a confisca asemenea puteri si care garantia impunitatii pe care s-a bazat? Inspectia judiciara va trebui sa lamureasca aceste aspecte. 

2. Incheieri ilegale. In diferite cazuri (numarul lor ar trebui stabilit), Ionut Matei a dispus ca minutele de sedinta sa fie redactate de alte persoane decat cele prevazute de lege.

Se stie ca suma incheierilor de sedinta constituie filmul presupus fidel al derularii procesului, ele permitand aprecierea masurii in care acesta a fost echitabil si oferind baza pentru luarea hotararii finale. Normele legale care reglementeaza intocmirea incheierilor de sedinta sunt, de aceea, de interes public, ceea ce motiveaza caracterul lor imperativ. Sfidand aceste reguli, Ionut Matei, prin efectul autoritatii sale, l-a impiedicat sa isi indeplineasca misiunea pe grefierul care avea indreptatirea legala, preferand in schimb o alta persoana, aparent gata sa transpuna in incheiere imaginea celui care a prezidat completul, asupra celor desfasurate in instanta. Au fost semnalate situatii in care, redactarea minutei si oficializarea minutei au avut loc inclusiv cu ocolirea celorlalti membri ai completului. 

Nu se poate crede ca, dincolo de ilegalitatea formala, acest procedeu a fost accidental. El a fost atat de consecvent practicat incat tradeaza un interes care nu putea fi decat ilegitim. Mai mult, prin sistemul de stabilire a termenelor de judecata practicat de Ionut Matei, incheierile astfel intocmite au aparut mereu cu intarzieri de natura a impiedica evaluarea si corectarea lor in timp util. 

Un rationament logico-juridic elementar (formula favorita a numitului judecator) conduce la concluzia ca o asemenea perseverenta in ilegalitate ascunde scopuri ilegale si o acoperire oculta, tot ilegala. Judecatorului Ionut Matei trebuie sa i se ceara explicatii rezonabile si convingatoare in acest sens, in functie de care vor trebui stabilite atat natura juridica a faptei, cat si dimensiunea sanctiunii. 

3. Incalcarea dreptului la aparare. Ionut Matei a incalcat dreptul la aparare atunci cand, sub pretextul celeritatii in solutionarea cauzelor, a intrat in sedinta de judecata fara a fi dat posibilitatea partilor, inculpatilor si avocatilor lor, sa studieze minutele sedintelor anterioare.

Fiecare sedinta de judecata reprezinta un episod distinct al procesului, un pas catre momentul concluziilor, al deliberarii si al sentintei. Fiecare pas il lumineaza pe cel anterior si indica directia celui urmator. De aceea, in special pentru acordarea dreptului la aparare, incheierea care fixeaza imaginea oficiala a fiecarui pas, a fiecarei etape procedurale, trebuie adusa la cunostinta partilor inainte de a se merge mai departe. Aceasta permite si corectarea prompta a eventualelor erori in consemnarea celor petrecute. Nu este admisibil sa se treaca la un nou episod pana nu a fost finalizata descrierea celui precedent si partilor nu li s-a dat posibilitatea sa o studieze pe aceasta, atat pentru a cere eventuale corecturi, cat si pentru a-si stabili atitudinea procesuala in continuare. 

Intrarea intr-o sedinta de judecata fara a avea la dispozitie cu un timp rezonabil inainte incheierea sedintei anterioare constituie o incalcare a dreptului la aparare si a principiului egalitatii armelor, dovedind ca nu stabilirea adevarului a interesat instantele prezidate de Ionut Matei, ci ajungerea la un deznodamant prestabilit, pana la o data dorita a fi cat mai apropriata. 

Dincolo de incalcarea formala a dispozitiilor legale, ramane aceeasi intrebare: de ce aceasta rezolutiune persistenta in aplicarea unei proceduri de natura a exclude stabilirea adevarului si a-i pune sub presiune psihica si in imposibilitate de a se apara pe inculpati?

Toate rationamentele logico-juridice conduc spre concluzia ca Ionut Mihai Matei a actionat de aceasta maniera ilegala, condus de un interes extra-procesual, de informatii extra-procesuale si, probabil, de ordine extra-procesuale oculte. El trebuie obligat, sub sanctiunea inlaturarii din magistratura, sa declare aceste interese, informatii si ordine. Daca misiunile sale sunt stabilite in afara institutiilor judiciare, iar concluziile sale sunt construite in afara instantei de judecata, locul sau nu este in randurile puterii judecatoresti.

4. Intimidarea avocatilor. Este de notorietate practica lui Ionut Matei de a stabili simultan nu unul, ci mai multe termene de judecata, in aceeasi cauza, adesea in zile consecutive (desi institutia termenului in continuare a fost eliminata din noul Cod de procedura penala), anuntand in acelasi timp, fara nici o deliberare asupra probelor solicitate de aparare, ca la termenele respective fie se vor administra probele (care abia atunci urmau a fi solicitate si, deci, nu erau, inca, puse in discutie) fie se va solutiona cauza pe fond. Or, cum s-ar fi putut pregati apararea pe fond, inainte de a se sti care sunt probele admise si ce rezulta din ele?

In mod obiectiv, in asemenea imprejurari, instanta nu are de unde sti ce solicitari si exceptii vor formula partile si ce incidente procedurale s-ar putea ivi la termenul urmator, respectiv ce solutii va pronunta fata de solicitarile si exceptiile formulate si fata de incidentele procedurale intervenite, pentru a putea acorda doua noi termene de judecata in doua zile lucratoare consecutive. In schimb, rezulta ca judecatorul Ionut Matei, de maniera subiectiva, stia ca va respinge de plano orice cerere sau exceptie si va ignora orice incident procedural intervenit, astfel incat acordarea a doua termene in doua zile lucratoare consecutive, nu reprezenta o problema.

De fapt, intregul comportament al judecatorului Ionut Matei arata ca administrarea probelor cerute de aparare si care nu pot fi de-a dreptul refuzate, este doar o formalitate iritanta peste care trebuie trecut cat mai repede, neatasandu-i-se nici o relevanta cu privire la hotararea finala.Pe o atare cale, nu numai ca eficienta procedurii intru aflarea adevarului este viciata, dar se exercita si o permanenta presiune psihica asupra inculpatilor si a avocatilor lor, sugerandu-li-se ca orice aparare este zadarnica, prezumtia de nevinovatie fiind deja rasturnata inainte ca cercetarea judiciara sa se fi incheiat. Faptul in sine este grav. Interesul care l-a animat este, insa, si mai periculos. Dupa cum rezultatul macro-social al unui asemenea proces este decredibilizarea generala a actului de justitie. 

5. Ofensarea avocatilor si inculpatilor. Legea da dreptul inculpatilor de a face declaratii si ridica exceptii in tot cursul procesului, precum si de a solicita administrarea probelor a caror necesitate a rezultat din cele petrecute pe parcursul cercetarii judiciare. Cu privire la exercitiul acestor drepturi procesuale sunt de notorietate iritarea ostentativa, brutalitatea aroganta si comentariile ostile cu care le intampina de regula judecatorul Ionut Matei, mai ales atunci cand este presedinte al completului. De asemenea, sunt notorii intreruperile si cenzurarea brutala a ultimului cuvant al inculpatilor. 

Ca lucrurile stau asa, poate fi confirmat cu inregistrarile proceselor, precum si, fara indoiala, cu numeroase marturii pe care avocatii sunt gata sa le ofere. Ele trebuie investigate, inainte de a se aprecia in ce masura criticile aduse justitiei au temei sau nu, si sanctionate exemplar, pentru a fi invatatura de minte tuturor celor tentati a proceda la fel; caci, din pacate, Ionut Matei nu este singurul care se comporta astfel.

Atitudinea ilegala pe plan procesual si ofensatoare pe plan personal a judecatorului Ionut Matei are efectul incalcarii dreptului la aparare si a principiului egalitatii armelor, ceea ce, in mod normal atrage nulitatea absoluta a deciziei pronuntate. Daca statutul sau social, asigurat de catre platitorii de impozit, printre care se numara si inculpatii, ca si avocatii lor, nu il poate determina pe judecatorul Ionut Matei sa isi pastreze calmul si urbanitatea in prezidarea sedintelor de judecata, este de sperat ca o sanctiune pe masura irascibilitatii sale o poate face.

6. Probatorii ilegale. Nu doar CEDO, ci si intreaga doctrina romaneasca si internationala de drept penal, afirma ca nu se pot pronunta condamnari fara probe directe, respectiv numai in considerarea unor probe circumstantiale. De fapt, aceasta este o chestiune de bun simt. Nu insa si pentru judecatorul Ionut Matei care a brevetat condamnarea pe baza de ‘deductii logico-juridice’, adica prin speculatii izvorate dintr-un probatoriu neconcludent.

In sprijinul acestor speculatii a fost invocat chiar si zvonul public, opinia presei despre un anumit inculpat fiind acreditata ca proba pentru condamnarea acestuia, in conditiile in care probe directe nu existau. Pe aceeasi linie de gandire, in hotararile pronuntate de Ionut Matei vinovatia este adesea stabilita pe motivul ca inculpatul nu si-a dovedit nevinovatia (sic!) prezentand probe negative, in timp ce probele administrate in aparare sunt inlaturate fara nici o motivare.

Acest regim aberant al probelor care face din orice suspect un vinovat, este de notorietate. Il poate, oare valida CSM, fie si refuzand sa verifice in cate hotarari a fost aplicat si sa il puna in dezbatere?

CSM are de clarificat si in cate cazuri judecatorul Ionut Matei a mentinut in dosar probe ilegale, pentru a le acoperi viciile prin coroborare cu alte probe. Sunt cunoscute cauze instrumentate de acesta in care, admitand ca singura proba directa (cea cu martori) fusese viciata prin faptul ca parchetul ii instruise pe martori cum sa raspunda, a decis ca ea sa fie corobarata cu alte probe (indirecte). Daca celelalte probe ar fi fost suficient de concludente, nu ar mai fi fost nevoie de coroboraea cu proba viciata, iar daca nu erau concludente in nici un caz nu ar fi putut fi consolidate de o proba ilicita, fara ca principiul aflarii adevarului sa nu fie violat. Transformarea unei probe ilegale in proba legala pe asemenea cai, respectiv crearea unei probe legale prin asocierea unor probe legale neconcludente cu probe ilegale, sfideaza logica juridica si principiile de drept de o maniera absoluta. Problemea este una de principiu, iar aberatia este de notorietate. Pana cand CSM nu va opri asemenea practici increderea in justitie nu poate fi restabilita. 

Sa mai semnalam si decizia lui Ionut Matei, prin care, dupa ce a statuat ca o expertiza depusa de aparare in cauza nu poate fi luata in considerare intucat este extrajudiara, a respins respins cererea efectuarii unei expertize judiciare pe motiv ca la dosar se afla deja o expertiza cu acelasi obiect (cea extrajudiciara). O asemenea decizie nu este expresia opiniei unui judecator independent care nu poate fi cercetata de CSM, ci o bataie de joc la adresa inculpatilor, avocatilor si actului de justitie in ansamblul sau. 

7. Instrumentarea ilegala a procedurii in apel. Practicile lui Ionut Matei in instrumentarea apelurilor sunt demne de o cercetare atenta si exigenta. Printre acestea sunt de evidentiat trei. 

i. Desi apelul are caracter devolutiv, ceea ce presupune refacerea probatoriului administrat la fond si respectarea stricta a principiului nemijlocirii in analiza probelor, numitul judecator prefera sa adopte o atitudine contrara, invocand nevoia unei celeritati, care nu poate fi decat motivata politic, si contrasteaza uneori cu lipsa de celeritate de la pronuntare, dar totdeauna cu lipsa celeritatii in motivare. 

ii. Desi legea prevede expres ca atunci cand prima instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului prin actul de sesizare, sentinta primei instante se caseaza si se dispune rejudecarea cauzei de catre aceasta, judecatorul Ionut Matei, prefera sa pronunte pe fond, direct si definitiv, in legatura cu chestiunea respectiva, interzicand astfel dreptul inculpatului la judecarea in doua grade de jurisdictie, care este una dintre garantiile unui proces echitabil. 

iii. Desi CEDO a statuat ca nu este echitabil procesul in care hotararea de achitare a instantei de fond este transformata in decizie de condamnare de catre instanta de apel, fara a se fi administrat probe noi, judecatorul Ionut Matei (si nu este singurul) procedeaza fara ezitare in acest fel. Mai mult ca sigur ca, respectuoasa cu propria jurisprudenta, CEDO va admite sesizarea celor care reclama asemenea decizii ca fiind de natura sa le anuleze dreptul la aparare in doua grade de jurisdictie, dar aceasta inseamna pentru victimele procesului inechitabil oferit de numitul judecator si de altii ca el, cheltuieli de bani, de nervi si de timp; un timp in care decizia abuziva cu pricina se executa. Iar atunci cand statul roman va fi condamnat, pentru ‘distractia’ judecatorului, va plati contribuabilul.

Asemenea imprejurari pun in lumina aroganta si atitudinea sfidatoare a lui Ionut Matei la adresa legii. Toata atitudinea sa, intreaga sa prestatie ca judecator, inconjurata de o trista notorietate, este marcata de mesajul implicit ca pentru el legea nu este imperativa si ca se bucura de o inalta protectie care il face invulnerabil. Daca aceasta protectie, in realitatea careia multi cred, ea fiind confirmata si de imprejurarea ca abaterile numitului Ionut Matei nu au fost vreodata cercetate si sanctionate, este autentica, ea este abuziva si, deci, ilegala. Daca, asa cum arata aparentele si sustine zvonul public, Ionut Matei functioneaza si in cadrul altei institutii decat cea careia ii apartine oficial, faptul de a nu fi declarat-o sau de a fi ascuns-o prin declaratii false, frizeaza penalul. In orice caz lucrurile trebuie lamurite atat pentru a se reintra pe terenul legalitatii, cat si pentru a se spulbera, dupa caz, o imagine care dauneaza grav prestigiului justitiei. 

Apararea justitiei in fata cetateanului inseamna cercetarea de catre CSM a unor asemenea fapte si sanctionarea lor atat cu efect punitiv-corectiv, cat si pedagogic-preventiv. Cum, oare poate crede cetateanul in justitie cand astfel de fapte raman necercetate?! Cum, oare, poate CSM sa apere independenta si prestigiul justitiei, cand intoarce fata de la asemenea faradelegi odioase, preferand sa ii blameze, de altfel steril, pe cei care le scot la lumina? 

8. Puneri in executare ilegale. In mod socant, avocatii semnaleaza imprejurarea ca la ICCJ, completele prezidate de Ionut Matei si nu numai fie antedateaza deciziile, fie fac formalitatile de executare inaintea datei la care au fost pronuntate, potrivit legii, in sedinta publica de un judecator. Nu conteaza cat de multe sunt asemenea situatii. Una singura este cu una prea mult.

Celeritatea abuziva cu care se tine ca o decizie inca nepronuntata public sa fie pusa in executare, de regula, se coreleaza perfect cu celeritatea, tot marcata de abuzuri, a cercetarii judecatoresti, si contrasteaza, adesea, suspect cu lentoarea deliberarilor completului in vederea adoptarii unei concluzii. Desigur ca punerea in executare a unei decizii de care publicul si, in special, persoanele condamnate nu avusesera cum sa ia cunostinta, este ilegala; o ilegalitate care antreneaza, in primul rand, raspunderea lui Ionut Matei, ca presedinte al completului, obligat sa asigure publicitatea deciziei. Din coroborarea tuturor abuzurilor comise pe timpul proceselor instrumentate in fata completelor conduse de Ionut Matei, rezulta ca, in lumina unei analize logico-juridice elementare, avem de a face cu acte comise cu intentie directa, iar nu din culpa. O asemenea rea credinta, trebuie sanctionata disciplinar si verificata pentru a se vedea daca nu are si conotatii penale.

9. Motivari intarziate. Termenele in care deciziile penale trebuie motivate sunt stabilite de lege si sunt cunoscute. Nu are rost sa revenim asupra naturii lor si a consecintelor incalcarii lor, devenita uzanta. Coroborand insa intarzierile in motivare cu precipitarea in condamnare si cu dificultatile obiective in ceea ce priveste dovedirea situatiilor de fapt complicate si desfasurarea volumului de munca cerut de parcurgerea voluminoaselor dosare ale cazului, se ajunge la suspiciuni rezonabile infricosatoare, care nu pot fi trecute cu vederea. 

Cifrele fiind esentiale, sa rationam pe baza unui caz concret: i. dosarul cuprindea 100 de volume, solicitand un timp indelungat pentru studiu; ii. procesul in fata completului prezidat de Ionut Matei a durat sub 2 luni si a avut 4 termene de judecata; iii. deliberarea a durat o luna (cu amanari dincolo de prevederile legii); iv. redactarea deciziei a durat aprox. 8 luni (cu 7 luni mai mult decat termenul legal). 

Evident, inainte de a se incheia cercetarea judecatoreasca dosarul trebuia cunoscut integral. Perioada redusa fortat in care s-a consumat cercetarea judecatoreasca ar trebui sa sugereze ca instanta cunostea atat de bine dosarul incat nu mai aprecia ca este cazul sa piarda timpul cu probe si discutii ‘inutile’ care nu ar fi adaugat nimic nou la ceea ce se afla deja in el si se cunostea. Lungimea duratei de redactare a deciziei sugereaza, insa, la prima vedere, contrariul, si anume ca redactorul hotararii nu cunostea bine dosarul si a avut nevoie sa il studieze dupa terminarea cercetarii judecatoresti. Ceea ce afecteaza corectitudinea judecatii, inversand succesiunea fireasca a etapelor procesului, si antreneaza raspunderea judecatorului Ionut Matei, vinovat atat de accelerarea abuziva a cercetarii judecatoresti, cat si de intarzierea motivarii, dar si de posibilele erori judiciare subsecvente studierii dosarului dupa terminarea dezbaterilor in fond. In acest caz, considerentele au fost fortate pentru a sustine dispozitivul deja pus in executare, in loc ca dispozitivul sa fie consecinta fireasca a considerentelor.

Explicatia intarzierii in redactarea deciziei ar putea fi, insa, si alta, respectiv dorinta de a-i impiedica pe cei condamnati la capatul unui proces inechitabil de a se adresa CEDO sau de a apela la caile extraordinare de atac ce ar fi putut ajunge la judecata unor magistrati corecti. Mai poate intra in discutie si intentia ca prin o atare amanare sa fie facilitata implinirea termenelor de prescriptie pentru faptele penale comise cu prilejul instrumentarii procesului.

In orice caz, prin impiedicarea recurgerii la caile de atac amintite persoanele indreptatite sunt prejudiciate material si moral. Intrucat un atare prejudiciu este consecinta incalcarii termenului legal de 30 de zile, fie el si unul de recomandare, inspectia judiciara ar trebui sa verifice daca in asemenea spete nu exista suficiente si temeinice indicii referitoare la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu. Ar fi inadmisibil sa se creada ca legiuitorul a putut lasa fara sanctiune incalcarea ‘recomandarilor’ sale si atunci cand aceasta produce pagube. 

10. Legaturi dubioase. Exista, in mintile celor care au avut contacte cat de mici cu ICCJ, intrebarea daca nu cumva judecatorul Ionut Matei a incalcat dispozitiile art.7 din Legea nr.303/2004, potrivit carora judecatorii nu pot fi lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori ori colaboratori ai vreunui serviciu de informatii. Interesul fata de acest aspect isi are temeiul si in imprejurarea ca numitul judecator a detinut pe timpul mandatului de vicepresedinte al ICCJ si calitatea de sef al structurii de securitate al acestei instante; structura creata ad hoc, fara nicio baza legala, intrucat nici Legea 304/2004 nici ROIJ si nici ROFA nu o reglementeaza. in virtutea acestei calitati, a avizat un numar imens de mandate de interceptare pe siguranta nationala. 

Totodata, in proiectul de candidat la vicepresedintia instantei supreme, Ionut Matei a precizat, in mod expres, ca doreste o colaborare cat mai stransa cu Serviciul Roman de Informatii. CSM este obligat sa il intrebe cum vede un judecator, care trebuie sa judece exclusiv secundum alegata et probata (pe baza afirmatiilor dovedite), in conditiile in care probele se administreaza public si se pun la dispozitia tuturor partilor in proces, asigurarea caracterului echitabil al unei proceduri in care el are acces la informatii, evident, secrete, furnizate de un serviciu secret, neimplicat in duelul judiciar, si care sunt ascunse apararii?

Mai ales in conditiile in care ICCJ a fost semnatara unui protocol incheiat cu SRI, prin care partile contractante se obligau sa coopereze in realizarea actului de justitie, sa isi furnizeze informatii si sa pastreze secretul asupra datelor confidentiale in raporturile cu inculpatii, pozitia de ‘sef al structurii de securitate’ facea inevitabila o comunicare / colaborare, de natura celei interzise prin lege, si chiar o forma de subordonare. 

Pentru a concilia la un nivel minimal calitatea de colaborator al serviciului de contrainformatii cu cea de magistrat, judecatorul Ionut Matei ar fi trebuit sa se abtina de la a mai intra in componenta completelor de judecata si a instrumenta procesele cu care fusesera investite acestea. Nu numai ca nu a facut-o, dar din tot comportamentul sau rezulta ca a actionat sub imperiul unei comenzi extrajudiciare, despre care a crezut ca este superioara legii, precum si ca il exonereaza de raspundere. Pe baza faptelor invocate si probate, analiza logico-juridica duce in mod inconturnabil spre aceasta concluzie; iar gravitatea ei reclama o sanctiune de maxima severitate.

In loc de concluzii

Fiecare in parte, abaterile de la litera si spiritul legii, prezentate in cele de mai sus, sunt suficiente pentru a arata cum judecatori ai ICCJ, cazul Ionut Matei nefiind singular, se fac vinovati de instrumentarea unor procese incorecte in plan tehnic si inechitabile in plan moral. Impreuna, supuse unei riguroase analize logico-juridice, ele proiecteaza imaginea unei actiuni organizate si deliberate menite a perverti actul de justitie si a rasturna ordinea de drept printr-o procedura para-legala, para-judecatoreasca si para-judiciara avand surse a caror existenta este evidenta si care sunt cu atat mai periculoase cu cat identitatea lor precisa ramane de stabilit.

La nivelul a ceea ce ar trebui sa fie cea mai inalta, mai pestigioasa si mai respectata instanta a puterii judcatoresti, exista judecatori care se comporta ca si cand misiunea lor este alta decat aceea de a stabili adevarul si, in functie de aceasta, eventual, a dispune si individualiza sanctiuni legale, bazate pe argumente temeinice ducand la o convingere dincolo de orice dubiu rezonabil. In afara unor decizii de procedura eronate care ar putea fi explicate, la limita, prin incompetenta, desi, la nivelul ICCJ, o asemenea culpa este egala cu intentia maligna, fapte de felul celor aratate indica imprejurarea ca deznodamantul multor procese este cunoscut, cel putin unora precum judecatorul Ionut Matei, inainte chiar ca procesul sa fi inceput, si ca tot ceea ce urmeaza este o farsa judiciara, accelerata sau franata dupa nevoi, in asa fel incat sa se ajunga la rezultatul dorit de o forta oculta, la momentul optim, fara nici o legatura cu ceea ce se petrece in sala de judecata. 

Dincolo de prejudiciile produse inculpatilor si familiilor lor, acest comportament prejudiciaza credibilitatea actului de justitie in ochii cetatenilor romani si a justitiei romane in ochii intregii lumi. Or, autoritatea legii depinde direct de credibilitatea justitiei care o aplica. in cercetarea acestor cazuri, CSM si Inspectia Judiciara trebuie sa tina seama si de aceste aspecte.

De asemenea, va trebui verificat daca procedee si atitudini de felul celor aratate nu cumva intrunesc elementele constitutive ale unor infractiuni, urmand a fi sesizate, pe cale de consecinta, organele de cercetare penala.

Nu se poate face abstractie in anchetele pe care CSM are obligatia legala si morala de a le declansa, de reputatia oribila a unor magistrati precum judecatorul Ionut Matei, considerat de larga majoritate a lumii juridice care a avut contacte cu iCCJ si de cvasi totalitatea inculpatilor, ca un om cu un psihic problematic si manifestari publice de o aroganta si cruzime frizand sadismul, care, prin condamnari lipsite de probe directe ori bazate pe probe vadit indoielnice, a distrus destine, familii, reputatii, cariere, oameni nevinovati. De asemenea, este de elucidat in ce masura corespunde adevarului faima unor astfel de magistrati de a fi legati de institutii si forte oculte a caror imixtiune in justitie este interzisa de Constitutie, legile de organizare judecatoreasca si tratatele internationale la care Romania este parte.

Desigur, nimeni nu poate fi judecat si sanctionat pe baza reputatiei si suspiciunilor, care ar constitui, cel mult, probe circumstantiale. Cand este vorba insa despre un judecator al ICCJ, justetea reputatiei negative pe care o are si temeinicia suspiciunilor care il vizeaza trebuie verificate cu maxima atentie, pentru a se stabili daca fumul gros care ii intuneca imaginea este o simpla iluzie sau semnul vizibil al unui foc mistuitor in flacarile caruia pier suprematia legii (statul de drept) si drepturile fundamentale ale omului si cetateanului. 

Domnul Matei pretinde ca aceasta este justitia romana sau, altfel spus, ca justitia romana, intregul corp al magistratilor sunt asemenea lui, si ca acela care il critica pe el loveste in justitia romana. Iata motivul pentru care, magistratura in intregul sau, prin CSM, ar trebui sa se solidarizeze cu el, sa ii anatemizeze criticii si sa le inchida cumva gura, chiar daca acestia nu sunt numai magistrati si prin urmare nu se afla in sfera de jurisdictie a forului constitutional chemat in ajutor. Daca ar fi asa, ar fi tragic. Daca Ionut Matei si cei ca el sunt mostra care sintetizeaza justitia Romaniei de azi, inseamna ca avem o justitie monstruoasa, care numai cu arma nucleara mai poate asanata.

Urmeaza ca CSM sa spuna daca este asa sau nu. Daca reputatia acestui tip de magistrat trebuie aparata, prin gestul ridicol prin care corbii nu scot ochiul confratelui lui, ci croncane zadarnic la unii fara nici o legatura cu scorbura unde ei si-au facut cuib, intrucat toata justitia este asemenea lui, sau daca demnitatea sistemului judiciar romanesc trebuie aparata curatand codrul de crengile lui uscate sau putrede. In acest demers, CSM nu mai poate ignora realitatea faptelor. El are doar a-si aminti ca misiunea sa este acea de a fi avocatul magistraturii, iar nu al magistratilor, de a apara independenta justitiei, iar nu comportamentele deviante ale celor care isi incalca juramantul depus (daca l-au depus) fata de Constitutie, lege, natiune si Dumnezeu”.  

In iulie 2012 eram intr-un loc de unde nu puteam urmări presa. De aceea, primind acum  din partea doamnei Gabriela Ghită – căreia ii multumesc –  articolul alăturat, mă grăbesc să vi-l impărtăsesc. Citit, după sase ani dar in contextul abuzurilor  generate de protocoalele incheiate intre  structuri ale justitiei si ale parchetelor cu serviciile de informatii, devenite publice in ultimile săptămâni, acest articol pune in evidentă felul in care a fost „realizat” primul dosar cu obiective politice, sub conducerea din umbră a lui Băsescu si Macovei si pus in aplicare de Livia Stanciu. Nu imi este clar (incă) ce rol au avut SRI, SPP si SIE.

Ieri seara, am transmis un scurt comentariu privitor la o declaratie recentă a dnei Elena Udrea: „In legatura cu procurorii si cu judecatorii din completele mele si presiunile asupra lor, am comentat pe larg, de-a lungul timpului. CSM chiar m-a sanctionat ca am afectat independenta justitiei. Cu Maior m-am vazut de mai multe ori, pe teme legate de publicarea unor carti. I-am vorbit si de informatiile pe care le aveam in legatura cu presiunile asupra judecatorilor. Nu avea nevoie, cred, sa-i dau eu lista sau profilul de vot al judecatorilor din complete. Ce a facut Coldea, cum a actionat, eventual, prin Ionut Matei, mi-e greu sa spun. Ce miza ar fi avut Coldea in legatura cu mine, din nou imi este neclar.
In opinia mea, el putea sa fie eventual un instrument pentru Basescu”.

http://jurnalul.ro/stiri/observator/avocat-al-lotului-nastase-totul-a-fost-o-comanda-executata-de-judecatori-atent-selectati-617776.htmlAvocat al lotului Năstase: „Totul a fost o comandă executată de judecători atent selectaţi”

Autor: Georgeta Gabriela Ghiță 10 Iul 2012 – 08:56

Nici in visele urate nu credeam ca ar fi posibil sa asist vreodata la asemenea neinchipuite, brutale si cinice incalcari ale Constitutiei, legii romane, Conventiei europene si jurisprudentei CEDO si chiar infractiuni ale “oamenilor legii’ comise in aplicarea legii. Mai mult, soarta a vrut sa ma convinga ca se poate si, chiar sa o cunosc direct, nemijlocit si dureros. Convinsa ca tot ce are un inceput trebuie sa aiba si un sfarsit, inclusiv raul si rautatea umana, cred ca se impune sa vorbim deschis si despre aceste lucruri si cu cat mai repede, cu atat mai bine.
Am fost aparator in dosarul cunoscut ca “Trofeul Calitatii’ al dnei Irina Jianu, fost inspector sef al Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC), inculpata alaturi de ex-prim ministrul Adrian Nastase si alti inculpati care nu au avut decat un rol decorativ, pentru a “betona’ condamnarea fostului adversar prezidential.

Desigur, o parte a presei si a “societatii civile’ va sari ca arsa sa ne spuna, alaturi de presedinte, de dna Macovei si alti afiliati ai presedintelui, ca justitia s-a pronuntat pe probe, ca justitia e independenta si impartiala, ca nici un politician nu a influentat justitia etc. etc.

Ei bine, nefericirea face ca nu este de loc asa, ba chiar dimpotriva, totul a fost o comanda executata de judecatori atent selectati pe anumite criterii, despre care va trebui sa vorbim cinstit odata si odata si sa nu ne mai tot prefacem ca regele justitiei e imbracat in haine frumoase. Pentru ca nu e!

Ar fi multe de spus despre climatul fascistoid in care s-a desfasurat judecata in fond de completul Matei Ionut (presedinte), Ioana Bogdan si Cristina Rotaru.

Un prim indiciu al modului in care urma sa fie solutionat dosarul este chiar componenta completului dupa schimbarile determinate de iesirea la pensie a judecatorului Ioan Griga si promovarea in functia de vicepresedinte al ICCJ a dnei Rodica Aida Popa: ulterior acestor schimbari, completul de judecata a fost constituit din dl Matei Ionut, Mirela Sorina Popescu si Sandel Macavei.

In aceasta componenta, completul a participat la solutionarea a doua termene de judecata, situatie in care deveneau incidente dispozitiile legale privind continuitatea completului de judecata, norma legala care impunea solutionarea de acest complet si numai de acesta, cu exceptia unor situatii exceptionale.

Fara insa a exista nici o situatie exceptionala, completul a capatat o alta alcatuire, in locul judecatorilor Mirela Popescu si Sandel Macavei aparand judecatoarele Ioana Bogdan (fost consilier al procurorului sef al DNA, Daniel Morar si, astfel cum urma sa se afle in recurs, fara a fi fost numita niciodata judecator prin decret al presedintelui) si dna Cristina Rotaru, o mai veche colega de-a dlui Matei Ionut (inclusiv din dosarul fratilor Balint, denumit dosarul “Camatarilor’, in care s-au pronuntat solutiile cunoscute).

Rezulta astfel ca o prima neregularitate, calificata de Codul de procedura penala ca nulitate absoluta (conf. art. 197 alin. 2, fraza I-a) s-a ivit inca de la debutul judecarii cauzei in aceasta componenta a completului. Aceasta imprejurare constituia per se, o cauza de nulitate absoluta si de neinlaturat a sentintei.

Cu privire la componenta completului a mai existat un incident care va demonstra pe deplin existenta unei conivente ilicite privitoare la componenta completului ce urma sa se pronunte in cauza: dl Nastase a formulat cerere de recuzare a dnei Ioana Bogdan, invocand mai multe motive de suspiciune, inclusiv functia anterioara a dnei Bogdan, de consilier a procurorului sef al DNA, persoana care in repetate randuri se pronuntase public referitor la dosarele Nastase, Mitrea, Costiniu etc.

Probabil ca solutia adoptata de completul de recuzare (format din Matei Ionut ca presedinte, Cristina Rotaru si un alt judecator) nu ar fi ridicat suspiciuni, daca judecatorii nu ar fi gasit de cuviinta sa eludeze realitatea si, preparator, sa acrediteze o situatie de fapt si de drept nereala. Astfel, in incheierea prin care a fost respinsa cererea de recuzare, judecatorii care au format au sustinut ca dna Ioana Bogdan ar fi fost cooptata in completul de judecata ca urmare a pensionarii judecatorului Ioan Griga si apoi ca urmare a promovarii in functie a dnei Rodica Aida Popa. Or, aceasta situatie de drept si de fapt este, nici mai mult nici mai putin, decat necorespunzatoare realitatii, calificarea juridica imperativ atrasa fiind aceea a infractiunii de fals intelectual si uz de fals, comisa de chiar judecatorii instantei supreme care au format completul de recuzare. Prin afirmatia nereala (falsa) introdusa de judecatori s-a urmarit acreditarea unei false teze de drept si de fapt prin care sa fie argumentata/motivata respingerea cererii de recuzare.

Bref, iata cum judecatori ai celei mai inalte instante a tarii au inteles sa ca infractiuni sfidatoare, certe si incontestabile pentru a respinge cererea de recuzare a dnei Ioana Bogdan, situatie ce nu poate sa constituie decat o confirmare a caracterului ocult ilicit in care urma sa se desfasoare judecata si, in consecinta, previzibilitatea sentintei.

Pe de alta parte, textul art. 52 alin. (1) Cod procedura penala prevedea imperativ, ca cererea de recuzare se solutioneaza de un alt complet. Or, solutionarea cererii de recuzare a dnei Ioana Bogdan de acelasi complet constituia nnumai o alta cauza de nulitate absoluta a incheierii prin care a fost respinsa cererea de recuzare, dar constituita, totodata, si o alta certa dovada – a cata oare ? – a instrumentarii cauzei in conditii de totala ilegalitate si in vederea unui unic scop.

Dar, nu numai atat: revoltat de modul in care a fost desemnata in complet dna Ioana Bogdan si de modul de solutionare a cererii de recuzare (prin fals si uz de fals), dl. A. Nastase a protestat public iar, in urma protestului sau, surprinzator, s-a sesi din oficiu si fara a avea acest drept, dl H. Dumbrava, membru al sectiei pentru judecatori din CSM care, fara a detine functia de presedinte al CSM, a vituperat pozitia dlui A. Nastase (sub motivul ca afecteaza independenta si prestigiul justitiei) si a impus efectuarea de “cercetari’ de inspectia judiciara, “cercetari’ care s-au finalizat prin preluarea mot a mot a falselor alegatii ale completului de recuzare.

Suntem astfel martorii interventiei directe, ilegale si oculte a unora dintre membrii CSM in actul de judecata, interventie prin care, in realitate, s-a urmarit consolidarea abuzului judiciar incontestabil comis de judecatorii membrii ai completului de recuzare si protejarea pe mai departe a derularii unui proces incorect si cu finalitate deja anuntata.

Pe alt plan, se impune concluzia participatiei H. Dumbrava si a inspectorilor judiciari ai CSM care au propagat in spatiul public informatii false si au facut in acest fel, public si asumat, apologia infractiunilor comise de judecatorii membrii ai completului de recuzare.

Dar, cea mai desantata si flagranta nesocotire a legii a fost pervertirea normelor legale privitoare la prescriptie. Pentru a nu aglomera discutia cu balast inutil, trebuie spus ca reglementarea legala a prescriptiei speciale nu a comportat discutii niciodata de la adoptarea Codului penal din 1968 deoarece art. 124 din Codul penal spune in terminis clar si foarte simplu, ca prescriptia inlatura raspunderea penala daca termenul prevazut de art. 122 este depasit cu inca jumatate. De asemenea, de la introducerea prin Legea nr. 47/1992 a posibilitatii partilor de a invoca exceptii de neconstitutionalitate, niciodata nu s-a pus problema unei alte interpretari a art. 124 Cod penal, si anume ca orice intrerupere sau suspendare a procesului penal nu este de natura a afecta prescriptia speciala.

Or, judecatorii fondului si apoi cei din recurs au creat, pentru acest dosar, o alta lege decat legea scrisa, amalgamand in mod nepermis textele de lege si creand, special pentru acest dosar, lex tertia. Prin abuz de drept si printr-o formulare ambigua si obscura, judecatorii fondului au invocat laolalta art. 122, art. 124 si art. 128 Cod penal, extinzand efectele art. 128 si la art. 124, desi textul art. 128 specifica, expres si explicit, ca intra in sfera sa de aplicatie prescriptia prevazuta de art. 122 (denumita si prescriptie generala) si nicidecum prescriptia speciala reglementata de art. 124 Cod penal.

Ca asa este, rezulta – pur si simplu – din afirmatiile, foarte corecte de aceasta data, a dnei Monica Macovei facute la televiziunea publica in luna mai, reluate ca atare de intreaga mass media. In pozitia sa publica, dna Macovei a precizat ca, in cazul lui Adrian Nastase prescriptia speciala urma sa se implineasca la 10 iunie 2012.

Or, cum nimeni nu o poate banui pe dna Macovei de intentia de a-l favoriza de A. Nastase, si interpretand corect art. 124 Cod penal (de altfel, asa cum a fost interpretat din 1968 sau chiar din 1992 si pana acum) problema prescriptiei in cazul lui A. Nastase este pe deplin si definitiv transata: prescriptia speciala s-a implinit in ceea ce-l privea pe A. Nastase la data de 10 iunie 2012 iar solutiile instantelor reprezinta abuz de drept si, in consecinta lipsirea de libertate in mod nelegal.

Mai departe, gestul suicidar al lui A. Nastase atrage calificarea solutiei pronuntate in dosarul “TrofeCalitatii’ si ca determinare a sinucideriisi face ca judecatorii cauzei sa fie in realitate autorii morali ai actului suicidar.

In ceea ce priveste pozitia mea procesuala, fac precizarea ca, in cauza, prescriptia speciala profita tuturor inculpatilor, inclusiv dnei Irina Jianu, al carei aparator am fost.

Desigur, corul “societatii civile’ va relua, va reinterpreta si va repeta din nou si la nesfarsit, aria actelor de coruptie ale lui A. Nastase care urmareste acum sa se ascunda in spatele prescriptiei speciale.

Nimic mai fals deoarece, si pe fond, solutia din dosar reprezinta abuz de drept, si asta dintr-un motiv foarte simplu: pretinsul prejudiciu care ar fi fost cauzat Inspectoratului de Stat in Constructii este inexistent.

Acest lucru l-au spus constasi cu toate presiunile exercitate asupra lor, cei 12 inspectori ai ANAF care au verificat operatiunile si circuitele operatiunilor financiare, functionarii Inspectoratului de Stat in Constructii, raportul Curtii de Conturi precum si expertii oficiali desemnati de instanta.

Opinia contrara a fost a specialistilor DNA care, potrivit prevederilor explicite ale OUG nr. 43/2002 isi desfasoara activitatea sub indrumarea nemijlocita a procurorilor DNA, situatie in care nici cu gandul nu putem gandi ca ar putea fi independenti si impartiali sau, cel putin nu in acest caz. Si, cand sustin aceste lucruri, ma bazez pe faptul ca specialistii DNA si-au elaborat “constatarile’ pe nimic, deoarece documentele expres solicitate de specialisti pentru intocmirea raportului de constatare au fost inaintate de la ISC catre DNA ulterior datei finalizarii raportului de constatare, raport in care – fara a fi avut la dispozitie nici macar un document din partea ISC – specialistii DNA stabilisera ca exista un prejudiciu in dauna inspectoratului.

Apoi, astfel cum s-a dovedit si a devenit de notorietate publica, compartimentele de specialitate din ISC au intreprins demersuri pentru clarificarea existentei sau nu a vreunui prejudiciu si a rezultat ca ISC nu a suferit nici un asemenea prejudiciu si ca nu exista nici un document din care sa rezulte existenta unui prejudiciu in dauna ISC ca urmare a derularii fazelor “Trofeului Calitatii’. Mai mult, functionarii ISC, confruntati cu presiunile si amenintarile procurorilor DNA, au solicitat in scris efectuarea unui audit independent pentru stabilirea realitatii. De prisos sa mai spun ca acest audit nu s-a efectuat niciodata, iar ca urmare a presiunilor DNA precum si a interventiilor politice, s-a creat aparenta constituirii ca parte civila a ISC.

Chestiunea existentei sau nu a unui eventual prejudiciu precum si circuitele financiare au format obiect al expertizei dispuse si efectuate de prima instanta. Cu toate presiunile exercitate asupra lor de presedintele primei instante, sub aparenta indeplinirii procedurilor prev. de art. 124 Cod proc. penala, expertii oficiali si-au mentinut pozitia si au demonstrat inexistenta unui prejudiciu in dauna ISC.

Cu toate acestea, desi legea procesual penala, il obliga pe judecator sa tina cont de concluziile expertilor (art. 116 Cod proc. penala) sau, daca ar fi considerat ca acestea nu sunt pertinente avea obligatia de a dispune efectuare unei noi expertize (conf. art. 125 Cod proc. penala, prima instanta – prin abuz de drept – a nesocotit constatarile expertilor si a decis ca exista un prejudiciu.

Dar, pentru ca nici acest lucru, probabil, nu era suficient, prima instanta a trecut chiar si peste valoarea prejudiciului “stabilit’ de DNA si a stabilit ea insasi o valoare cu mult mai mare a pretinsului prejudiciului, mai mare chiar decat aceea stabilita de asa-zisul raport de constatare al specialistilor DNA! Un astfel de procedeu in care instanta din nou, a nesocotit chiar si cele mai elementare norme legale, demonstreaza pe deplin abuzul de drept nesfarsit prin care au fost “judecati’ inculpatii din acest dosar.

Pe fond, motivatia cu care prima instanta a inlaturat concluziile neconvenabile ale expertizei este constituita din interpretarea abuziv-partizana a prevederilor Regulamentului de organizare si functionare a ISC.

Ca instanta a dat o interpretare abuziva si contrata prevederilor regulamentare, rezulta din aceea ca manifestarile au avut caracter aniversar (cu ocazia a 20 de ani de la infiintarea ISC) si tehnic, dar caracterul tehnic nu a constituit, nici pe departe, manifestare tehnica privind problematica specifica activitatii proprii, deoarece – pur si simplu activitatea ISC era aceea de control a activitatii in constructii, or manifestarile din “Trofeul Calitatii’ au avut ca scop comunicari tehnice si stiintifice ale firmelor de constructii, cadrelor didactice si specialistilor in constructii precum si selectarea si premierea proiectelor de constructii realizate de firmele de constructii.

Or, pervertirea fatisa a legii pentru a da o justificare formala unei solutii de condamnare nu poate dovedi nimic altceva decat executarea cu sange rece a unei comenzi.

Pentru a risipi orice neintelegere cu privire la caracterul politic al dosarului si solutiei se cer cateva precizari:

• potrivit legii procesual penale, in vederea aflarii adevarului, organul de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe

• dna Monica Macovei a clamat in intreaga mass media (nationala si nu numai) ca A. Nastase ar fi fost condamnat de justitie “pe baza de probe’.

In realitate, lucrurile nu sunt deloc astfel, deoarece solutia de condamnare s-a bazat, in mod evident si asumat, prin nesocotirea probelor stiintifice :

“In acest context, Curtea urmeaza a inlatura concluziile la care au ajuns expertii contabili, in sensul ca I.S.C. nu avea o baza legala pentru cuprinderea sumelor rezultate din incasarea taxelor de participare in bugetul institutiei si, implicit, concluzia ca in cauza nu s-a inregistrat nici un prejudiciu in patrimoniul acesteia’.

Devine, astfel, mai mult decat evident ca probele administrate in cauza au fost, pur si simplu, inlaturate de instanta (contrar disp. art. 125 Cod proc. penala) si au fost substituite prin printr-un pseudo rationament logico – juridic.

Or, fiind un principiu elementar ca rationamentul logico – juridic nu tine loc de proba iar disp. art. 125 Cod proc. penala impun instantei, daca are indoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiza, sa dispuna efectuarea unei noi expertize, rezulta cu asupra de masura ca solutia din cauza a fost pronuntata nu numai in lipsa probelor legale, dar chiar contrar probelor administrate.

Sub un alt aspect, pentru o buna intelegere a “contextului’ cauzei este necesar sa amintesc cum fortele politadversare lui A. Nastase (aceleasi care acum clameaza pronuntarea unei sentinte “pe baza de probe’) au trambitat existenta pe rolul Tribunalului pentru Reglementarea Disputelor de la Whashington a unei cauze in care ar fi fost dovedita “coruptia guvernNastase’. Dupa ce insa s-a dovedit ca acuzatiile erau vadit nefondate si de rea credinta, aceleasi persoane cu pretentii de infailibilitate au uitat sa-si ceara scuze pentru acuzatiile vadit mincinoase aduse guvernului A. Nastase. Pentru aceste motive, devine mai mult decat evidenta utilizarea procedurilor judiciare ca instrumente de lupta politica incorecta.

Sub aspect strict juridic, afirm ca modul in care a fost creat si solutionat dosarul “Trofeul Calitatii’ constituie o sfidare a celor mai elementare norme legale si morale nu numai acceptate de lumea civilizata, dar incredibile chiar si in regimul politic anterior anului 1989