Se implinesc astăzi doi ani de la declansarea conflictului ruso-ucrainean. Din punctul de vedere al dreptului internațional, Rusia a încălcat, fără indoială, prevederile tratatelor internaționale, atentând la suveranitatea si integritatea teritorială a statului ucrainean. Indiferent de denumirea dată acestei actiuni de către liderii rusi („operatiune militară specială”), este vorba de un act de agresiune neprovocată, generat de o politică revizionistă, bazată pe ideea protejării unui grup de co-nationali aflati pe teritoriul altei tări. Este motivatia, din totdeauna, a războaielor ce au avut ca obiectiv scopuri teritoriale. Această agresiune creează un nou precedent periculos in Europa post-belică si determină destrămarea actualei ordini mondiale. Consecintele vor afecta nu doar Europa ci intraga planetă.

Obiectivele Rusiei

Pe termen mediu și lung, obiectivul Rusiei este acela de a transforma Ucraina într-o democrație disfuncțională, prin spargerea unității teritoriale a statului ucrainean: înglobarea, în teritoriul Rusiei, a unei părți din Sud-Estul Ucrainei (încă din 2014, Crimeea a fost anexată, iar din octombrie 2022, alte patru dintre fostele regiuni ale Ucrainei, au fost incluse în granițele statului rus, ca subiecți ai Federației Ruse: așa-numitele Republici Populare Lugansk și Donețk și regiunile Herson și Zaporojie). Discutiile legate de eventuale decizii de „auto-determinare” in Transnistria, Găgăuzia, Osetia de sud, Abhazia arată dorinta Rusiei si a liderilor săi de a reface imperiul sovietic si zona de influenta a fostei URSS.

Caracteristica conflictului

1) Va fi un război lung. Deocamdată este un război de uzură, în care Occidentul/comunitatea transatlantică nu este implicat(ă) cu trupe în teren, ci prin furnizarea unor anumite categorii de armament și muniție Ucrainei. Fiind un război de uzură, capitalul uman/demografic de care dispun cei doi combatanți este foarte important. Acestuia i-am putea adăuga – fără să intrăm într-o dezbatere de ordin militar-strategic – și potențialul militar al celor doi combatanți, din punctul de vedere al artileriei și al aviației);

Statele din cadrul comunității transatlantice nu au, însă, posibilitatea, de a furniza armament și muniție, în cantități suficiente, Ucrainei, pentru a reduce din dezechilibrul existent, în prezent, pe câmpul de luptă;

2) Conflictul se va finaliza, la un moment dat, însă finalizarea sa nu va însemna semnarea unui tratat de pace trainic. Deocamdată, asa cum arăta in vizita sa din Brazilia, secretarul de stat Blinken, nu sunt conditii pentru negocieri. Judecând după datele de la acest moment, scenariul cel mai plauzibil ar putea fi o „pace rece”, de tipul celei dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud. Operațiunile militare se pot termina după câteva luni sau după câțiva ani, însă există premisele ca ele să se declanșeze din nou;

3) Comunitatea statelor occidentale nu își poate permite escaladarea conflictului cu Rusia, din două motive: demografic (Ucraina nu dispune de un potențial uman care să îi permită acest lucru) și militar (capacitatea complexului militaro-industrial european nu este atât de amplă, încât să acopere nevoile tot mai mari ale armatei ucrainene). Luând în considerare aceste realități, modificarea echilibrului de forțe, în teatrul de război, dintre Ucraina și Rusia pare, cel puțin la acest moment, puțin probabilă.

4) Unul din factorii importanți, care au modelat realitatea de pe front, este și acela al eficienței reduse a regimului de sancțiuni impuse Rusiei. Până in acest moment, au fost impuse peste 15 000 de sanctiuni impotriva Rusiei – de trei ori mai multe decât cele impuse Iranului in ultimii 40 de ani. In cadrul celui de-al treilea pachet de sanctiuni, recent adoptat, au fost instituite noi sanctiuni impotriva a 193 de indivizi si entităti, nu doar din Rusia ci si din China(3), India (1), si din Turcia, Thailanda, Serbia etc. Politica de sancțiuni insă nu a avut, pe deplin, efectul scontat nici pe plan extern (slăbirea economiei ruse și izolarea, din punct de vedere economic, a Rusiei), nici pe plan intern (declanșarea unor nemulțumiri de ordin social).

Realitatea internă din Rusia

5) Trebuie să avem în vedere și realitățile de ordin intern din Rusia: a) actualul regim a reușit să creeze cadrul juridic intern cu ajutorul căruia să îi reducă la tăcere pe opozanții regimului (legislația rusă face imposibilă orice critică, cât de mică, adusă politicii promovată de regim). Felul in care regimul de la Moscova a actionat in cazul lui Alexei Navalnâi dar si al altor opozanti, a arătat cu prisosintă acest lucru; b) societatea rusă este una profund atomizată și apolitizată, fapt care face aproape imposibilă coagularea unei stări de nemulțumire față de actuala putere; c) politica promovată de actualul președinte (potrivit unor recente sondaje de opinie, efectuate de Centrul Levada, peste jumătate din populație susține politica actualului regim).

6) Nu sunt adeptul afirmației potrivit căreia „istoria se repetă”, însă trebuie avut în vedere că, în două importante momente din istoria Rusiei – am în vedere Războiul Crimeii (1853-1856) și Războiul ruso-japonez (1904-1905) – soldate cu înfrângerea Rusiei, au existat consecințe profunde pe plan intern: abolirea iobăgiei, în 1861, cu toate consecințele sale economice, sociale și politice, și înființarea Dumei de Stat/Parlamentului rus (1905), care, de asemenea, a avut profunde consecințe pe plan intern. Este interesant de văzut, pe viitor, care vor fi consecințele, pe plan intern, pentru Rusia, ale actualului conflict ruso-ucrainean și cât de ample vor fi acestea. Nu stiu cât de relevante vor fi, in acest context, alegerile prezidentiale din martie.

Evoluții la nivel global

7) Pe termen mediu și lung, relațiile dintre Rusia și Europa vor continua să se deterioreze pe toate planurile (a se vedea și raportul publicat înaintea deschiderii lucrărilor recentei Conferințe pentru securitate de la München). În acest context, este de așteptat ca Rusia să exploateze orice dezacord care s-ar manifesta la nivelul UE (în plan regional și, în ansamblu; a se vedea, de exemplu, cazul Ungariei), precum și la cel al comunității transatlantice (a se vedea cazul Turciei). De asemenea, nu trebuie omise nici divergențele existente în relațiile dintre SUA și China, și nici relațiile economice pe care Europa continuă să le aibă cu China. Rusia urmărește cu foarte mare atenție toate aceste evoluții și va face tot posibilul pentru a-și promova propria agendă prin specularea eventualelor disensiuni care ar putea apărea, la un anumit moment, între acești actori globali. Alegerile din SUA, alegerile din alte state NATO, alegerile europene, alegerea viitorul secretar general NATO  pot fi astfel de ocazii.

8) După declanșarea conflictului, în politica externă rusă accentele s-au schimbat de la Europa/SUA (care, în limbajul propagandei ruse au devenit „Occidentul colectiv”), la alte zone geografice: Africa, America de Sud, Asia (așa-numitele statel ale Sudului Global).

În relația cu Africa și America de Sud, Rusia încearcă, exploatând capitalul de simpatie acumulat încă din perioada sovietică, să recâștige unele poziții pierdute sau să le consolideze pe cele deja deținute (a se vedea recent încheiata vizită a lui S. Lavrov în Cuba), mai ales în plan economic și cultural.

Sunt de urmărit si evoluțiile în ceea ce privește Orientul Mijlociu și Iranul, Moscova consolidând semnificativ parteneriatul cu acesta din urmă, după declanșarea războiului împotriva Ucrainei. Pe lângă Iran, un loc important în politica externă rusă au început să îl ocupe și alți parteneri ai regimului de la Teheran, probabil, din dorința de a crea o așa-numită „axă a rezistenței” în Orientul Mijlociu (extrem de interesant, din acest punct de vedere este un articol apărut în ultimul număr al revistei „Foreign Affairs”, și intitulat Russia’s Dangerous New Friends).

Concluzii

• La doi ani după declanșarea atacului Rusiei împotriva Rusiei, putem afirma că suntem martorii unor transformări profunde la nivel regional și global, al căror rezultat va fi completa reașezare a sistemului de relații internaționale;
• Consecințele acestui conflict vor fi resimțite pe termen mediu și lung, pe toate planurile, amploarea acestora fiind destul de dificil de prognozat, în acest moment;
• Se poate afirma, de asemenea, că asistăm la destrămarea de facto a fostei Uniuni Sovietice, proces care a început în 1991 și care a continuat până în prezent. Conflictele de la nivelul fostului spațiu sovietic nu sunt altceva decât episoade ale acestui amplu proces, aflat, încă, în desfășurare. Asistăm, in acelasi timp, la incercarea Rusiei de a reface vechiul imperiu. Din păcate, România este prea aproape de această bătălie si nu urmăreste decât evolutiile tactice.

Stiu că acum ne uităm, mai ales, la ce se intâmplă in Orientul Mijlociu si dacă acolo incepe un nou război. M-am gandit insă ca, la acest moment, să fac un rezumat al situatiei in războiul din Ucraina.

I) Considerații generale

• Identificarea unei soluții care să satisfacă ambii combatanți este extrem de dificilă – imposibilă, chiar – fapt care constituie un argument în favoarea punctului de vedere – exprimat și în alte ocazii – conform căruia, actualul război va fi unul de lungă durată (chiar dacă se va ajunge la înghețarea lui). 
• Dificultatea identificării unei soluții de pace convenabilă ambelor părți are la origine următoarele realități: a)Capacitatea de rezistență a societății ruse; b) Eficiența relativă a regimului de sancțiuni^[1]; c) Reluarea ofensivei armatei ruse și atacurile efectuate asupra infrastructurii energetice ucrainene; d) Blocajul – temporar sau permanent, rămâne de văzut – survenit la nivelul comunității transatlantice, în ceea ce privește susținerea financiară a Ucrainei; e)Refuzul Rusiei de a ceda teritoriile deja ocupate și posibila intenție a Rusiei de a mai îngloba si alte regiuni din Sudul Ucrainei (în special, Odessa, pentru a bloca accesul acestei țări la mare, un scenariu care, dacă ar deveni real, ar avea consecințe grave, pentru Ucraina^[2]); f) Considerații care țin, mai degrabă, de prestigiu: pe de o parte, refuzul elitei transatlantice de a renunța la ideea obținerii victoriei, de către armata ucraineană, pe câmpul de luptă, fapt care poate transforma acest conflict, într-un proxy war al NATO cu Rusia; pe de altă parte, refuzul elitei ruse de a accepta înfrângerea, într-o situație percepută de ea ca reprezentând o amenințare existențială la adresa securității sale: avansul infrastructurii NATO în apropierea imediată a granițelor ruse.

II) Evoluția pe front

• Ofensiva rusă continuă. Avansul forțelor ruse este relativ redus, ca amploare, însă constant.
• Potrivit mass mediei americane („The Washington Post”), care preia declarații făcute de generalul american Christopher Cavoli (comandantul suprem al forțelor aliate din Europa) decalajul dintre armata rusă și cea ucraineană, în materie de muniție de artilerie, în viitoarele săptămâni, va fi de 10:1, în favoarea celei dintâi. 
• Din datele Ministerului de Externe al Ucrainei (citate de mass media britanică; „The Independent”), la finalul lunii martie, armata rusă a lansat circa 700 de bombe explozive (FAB-250) asupra Ucrainei. Este vorba despre o variantă modernizată a unei mai vechi bombe fabricate încă din perioada sovietică, de la sfârșitul anilor ’40 ai secolului trecut. Noua variantă se deosebește de cele mai vechi prin faptul că bomba este dotată cu aripi de ghidaj (care îi oferă capacitatea de a zbura către obiectiv) și prin capacitatea distructivă mărită. De asemenea, bomba poate fi ghidată către obiectiv prin intermediul navigației laser sau al sateliților. În plus, ea pot fi lansată din avion, de la o distanță de 40 de km, fapt care obligă armata ucraineană să utilizeze rachete interceptoare pentru distrugerea lor.
• Utilizarea pe scară largă, de către armata rusă, a rachetelor de înaltă precizie și concentrarea acestor atacuri asupra infrastructurii energetice ucrainene. În privința atacurilor din ultima perioadă, asistăm la o schimbare de tactică a armatei ruse. Potrivit lui Maksim Timcenko (directorul D.TEK, cea mai mari companie privată ucraineană, din domeniul energiei) citat de „Financial Times” (Russia changes tack on targeting Ukraine’s energy plants), în această primăvară, Rusia a reușit, prin atacarea marilor hidrocentrale/termocentrale, să decupleze de la rețeaua de aprovizionare cu electricitate marile orașe. Refacerea lor necesită perioade mari de timp (de la câteva luni, până la un an). În aceste atacuri, armata rusă utilizează rachete de înaltă precizie (X-69), pentru a căror contracarare este nevoie de Complexurile Patriot.

III) Negocieri de pace

1) Canalul de negociere elvețian

• Potrivit mass mediei suedeze („Neue Zürcher Zeitung”), președinta Confederației Elvețiene, Viola Amherd, și ministrul de Externe al Elveției, Ignazio Cassis, au făcut cunoscut faptul că, în perioada 15-16 iunie, la Bürgenstock/Elveția, este probabilă desfășurarea unui summit pentru pace în Ucraina. Cei doi oficiali elvețieni au declarat că, în ultimele luni, au fost purtate numeroase negocieri cu reprezentanți a numeroase state, iar rezultatele discuțiilor sunt încurajatoare, deoarece interlocutorii lor „salută inițiativa Elveției”. În următoarele zile, vor fi expediate invitațiile la conferință unui număr de peste 100 de state. Conferința nu are ca obiectiv semnarea unui acord de pace. Oficialii elvețieni au declarat că ea se dorește a fi „un prim pas către pace”. La rândul său, Consiliul Federal al Elveției ar intenționa să pună pe masa negocierilor diverse planuri de pace, care, deja, se află în dezbatere.
• Cei doi înalți oficiali elvețieni au mai adăugat că succesul conferinței va depinde – într-o mare măsură – de participanții la lucrările acesteia. Există o doză mare de probabilitate ca, la manifestare, să participe și președintele SUA, J. Biden, avându-se în vedere că, înainte de data desfășurării conferinței, la Puglia/Italia, urmează să aibă loc lucrările summit-ului G7.
• Sunt speranțe legate de abordarea Chinei, a cărei participare a fost confirmată. La 9 aprilie a.c., purtătorul de cuvânt al MAE chinez a declarat că, China sprijină ideea organizării, cât mai rapid, a unei conferințe de pace consacrată situației din Ucraina.
• Rusia, căreia i s-a transmis invitația de a participa, a declinat propunerea. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, la 10 aprilie a.c., că, fără participarea Rusiei, discuțiile de la conferința elvețiană consacrată Ucrainei „sunt lipsite de sens”. Referindu-se la posibilitatea adoptării acordurilor de la Istanbul, ca bază a negocierilor, oficialul rus a mai declarat că „în prezent, situația diferă foarte mult, (față de cea de acum doi ani, când au avut loc discuțiile de la Istanbul – n.n.) din punct de vedere geopolitic () A nu lua în considerare – la orice negocieri – această realitate, ar fi o atitudine lipsită de viziune”. Cu toate acestea, el a adăugat că „în ansamblu, Moscova este deschisă dialogului”.
• Trebuie menționat că, schimbarea de atitudinea a Kremlinului, față de negocierile organizate de Elveția, a avut loc în ultima săptămână: la 3 aprilie a.c., la finalul discuției telefonice dintre ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, și omologul său francez, Sébastien Lecornu, Ministerul Apărării al Rusiei a dat publicității o declarație, în care se afirma că partea rusă este dispusă să dialogheze pe marginea unui acord referitor la Ucraina, care ar putea avea la bază prevederile „inițiativei de pace de la Istanbul”.
• Comentând inițiativa elvețiană, președintele rus a declarat (în cursul întrevederii cu președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko): „După cum știți, este promovată ideea de a se organiza o oarece conferință în Elveția. Nu am fost invitați acolo. Mai mult, ei consideră că noi nu prea avem ce face acolo, dar, în același timp, afirmă că, fără noi, nu se poate decide nimic. Și pentru că noi nu mergem acolo – fapt care transformă acea conferință într-un fel de panoptic – ei susțin că noi refuzăm negocierile. Nu am fost invitați, iar ei afirmă că noi refuzăm dialogul” (kremlin.ru; site-ul oficial al Președintelui Federației Ruse).
• Refuzul Rusiei, de a readuce în actualitate acordurile de la Istanbul, din 2022, pune în lumină tendința, pe termen scurt și mediu a Moscovei, de a renunța la ideea reglementării pe cale pașnică a conflictului din Ucraina. Președintele Rusiei a exprimat un punct de vedere clar pe marginea acestei probleme: „Ar fi hilar, dacă nu ar fi atât de trist. Doresc încă o dată să subliniez că suntem pentru desfășurarea de negocieri. Însă nu pe baza unor scheme impuse nouă, care nu au nimic de-a face cu realitatea generală. De fac o astfel de afirmație? Pentru că, dacă se va ivi o astfel de necesitate, îmi voi permite să mă adrese Dvs. (lui A. Lukașenko – n.n.) și, poate, vom continua consultările în această direcție” (kremlin.ru; site-ul oficial al Președintelui Federației Ruse).

2) Canalul de negociere turcesc

• Potrivit unei surse citată de „Novaia Gazeta Europa”, și Turcia a propus, mai nou, și ea o ofertă de pace. Proiectul de acord (elaborat pe baza acordului de la Istanbul, din 2022) ar fi fost pus, deja, la dispoziția Ucrainei și Rusiei. Printre propunerile formulate de Turcia, se află: a) Asumarea reciprocă, de către SUA și Rusia, a angajamentului de a nu utiliza, în nicio condiție, armamentul nuclear, precum și de a relua Tratatul privind limitarea armamentelor strategice (New START) cu condiția ca cele două părți să admită imposibilitatea, pe viitor, a denunțării unilaterale a documentului; b) Interdicția de amestec în afacerile interne ale celuilalt stat prin orice metodă care ar putea duce la destabilizarea guvernului său; c) „Înghețarea” conflictului pe actuala linie a frontului; d) Obligația de a organiza, în 2040, în Ucraina, un referendum privind cursul de politică externă al țării, precum și a unui referendum în toate teritoriile ucrainene, anexate la momentul „înghețării” conflictului, și care să se desfășoare sub control internațional; e) Garanții privind statutul de neutralitate (neapartenență la niciun bloc militar) al Ucrainei, până în 2040; f) Schimbul de prizonieri, în baza formulei „toți contra toți”; g) Acordul Rusiei față de accederea Ucrainei în UE. Deși ublicația rusă evaluează ca reduse șansele de reușită ale propunerii turce, la 11 aprilie a.c., în cadrul discuțiilor avute de președintele V. Putin cu omologul său bielorus, A. Lukașenko, la Moscova, cel dintâi a admis posibilitatea desfășurării unor negocieri pe baza propunerilor făcute de partea turcă (kremlin.ru; site-ul oficial al Președintelui Federației Ruse).

IV) Evoluții interne

1) Rusia

• În urma alegerilor, se poate spune că președintele Putin a obținut susținerea dorită pentru continuarea actualei politici (din acest motiv, foarte mulți comentatori au catalogat scrutinul prezidențial drept plebiscit). Rata ridicată de participare la vot a fost admisă chiar și de criticii regimului (atât din Rusia, câți mai există, cât și din emigrație).
• Sunt continuate demersurile de consolidare a societății pe plan intern, care vizează eliminarea posibilelor amenințări la adresa stabilității interne, care ar putea veni din partea „Occidentului colectiv” (formula utilizată în mass media oficială pentru a descrie statele membre NATO): a) interzicerea unor ONG-uri americane și occidentale, în general, considerate adevărate centre de recrutare a tineretului rus (recent, trei astfel de organizații –  American Council for International Education, Cultural Vistas și Institute for International Education – au fost incluse pe lista „organizațiilor indezirabile” în Rusia; în acest sens, la 7 martie a.c., ambasadoarea SUA la Moscova, Lynn Tracy, a fost convocată la sediul MAE rus pentru a i se aduce la cunoștință decizia părții ruse); b) înăsprirea legislației referitoare la „agenții străini” (persoanele incluse în așa-numitul registru al agenților străini sunt considerate agenți de influență ai Occidentului în Rusia), prin interdicția de a se mai publica reclamă pe conturilor de Youtube deținute de ei (în acest fel, le sunt blocate sursele de finanțare); c) demersuri privind elaborarea unei ideologii de stat, care să consolideze societatea; d) pedepsirea oricăror tentative de critică/punere la îndoială a „operațiunii militare speciale” (așa cum este denumit conflictul, în mass media oficială) prin aplicarea pedepsei cu închisoare ; e) gestionarea mult mai eficientă, din punct de vedere mediatic, a problemei mobilizării (care a generat, la foarte scurt timp după declanșarea conflictului, emigrarea unui număr important de persoane); f) promovarea unor ample politici sociale, cu scopul de a asigura pacea socială și consolidarea bazinului electoral prezidențial;

2) Ucraina. 

• De departe, problema demografică reprezintă cea mai mare provocare (rădăcinile ei sunt mult mai adânci, în timp, actualul conflict nefăcând altceva decât să o acutizeze și mai mult). La 11 aprilie a.c., Rada ucraineană a adoptat proiectul de lege privind mobilizarea (283 voturi pentru, 49 abțineri). Se așteaptă ca legea să intre în vigoare după semnarea ei de către președinte (aproximativ, la jumătatea lunii mai). Parlamentului ucrainean i-au fost necesare câteva luni pentru acordarea votului final, deoarece politicienii s-au acuzat reciproc de faptul că amendamentelor aduse la proiectul de lege au fost prost formulate și de absența voinței politice pentru votarea legii (în cursul dezbaterilor au fost aduse circa 4000 de amendamente).
• Problema este dacă autoritățile ucrainene mai pot identifica noi soldați, fără să distrugă o întreagă generație (bărbații cu vârsta de până la 30 de ani, care constituie scheletul armatei ucrainene, sunt generația cea mai puțin numeroasă, din istoria recentă a Ucrainei; or, prin actuala lege, care coboară pragul de încorporare la 25 de ani, există riscul ca această generație să se reducă și mai mult, din punct de vedere numeric). Dacă la această realitate sunt adăugate migrația și scăderea dramatică a natalității (potrivit Eurostat, cca. 800.000 de femei ucrainene, cu vârsta între 18-34 ani, au părăsit țara, relocându-se în diverse state ale UE), atunci se înțelege de ce problema demografică constituie cea mai mare provocare pentru conducerea de la Kiev și pentru statul ucrainean, în general, care va trebui să identifice un echilibru între necesitatea de a contracara ofensiva rusă (prin sporirea efectivelor) și riscul distrugerii unei întregi generații.
• Situația politică și economică extrem de dificilă și dependența acută a regimului de la Kiev de sprijinul financiar extern.

V) Impactul conflictului asupra ordinii mondiale

–      Reactualizarea conflictului dintre Rusia și Occident (pe termen mediu, pentru cel puțin o generație-două).

–      Intensificarea cursei înarmărilor, ca urmare a manifestării tot mai puternice a așa-numitei „dileme de securitate” (o dovadă în acest sens ar putea fi și declarația făcută la 11 aprilie a.c., de Serghei Riabkov, unul dintre adjuncții ministrului de Externe al Rusiei, care a afirmat că Rusia ar putea revizui moratoriul unilateral, instituit în privința rachetelor cu rază medie și mică de acțiune, ca răspuns la planurile SUA, de a disloca astfel de rachete în Regiunea Asia-Pacific).

–      Apariția așa-numitelor „alianțe autocratice” (Rusia – Iran, Rusia – China, Rusia – Coreea de Nord), dacă ar fi să utilizăm formula politologului american Hal Brands (The New Autocratic Alliances/„Foreign Affairs”). Dintre aceste alianțe, apropierea ruso-chineză pare cea mai importantă, prin consecințele care ar putea să le aibă asupra echilibrului de forțe de la nivel global. Pe termen mediu și lung, este de avut în vedere intensificarea confruntării sino-americane, care ar putea avea ca efect mutarea centrului de greutate al politicii externe americane dinspre Europa către Asia de Sud-Est (viziunea lui Donald Trump, candidatul republica la alegerile prezidențiale, constituie o premisă în acest sens), ca urmare a creșterii ponderii Chinei.

–      Manifestarea, din ce în ce mai pregnantă, a Rusiei în Nordul Africii și în Africa Subsahariană. Trebuie menționat că și Africa va deveni un teritoriu în care concurența dintre marile puteri se va manifesta tot mai puternic.

–      Destabilizarea economiei la nivel mondial, ca urmare a existenței mai multor teatre de război;

–      Aprofundarea fenomenului migrației, la nivel global, cu ample consecințe în plan social, economic și umanitar;

–      Acutizarea decalajelor sociale, în interiorul statelor, și al decalajelor economice între state.;

---

^[1] În acest sens, se cuvine menționat faptul că, la 10 aprilie a.c., în „Financial Times” (EU’s sanctions regime in turmoil after oligarchs win legal battle), a apărut un comentariu pe marginea deciziei Curții Europene de Justiție, care a luat o hotărâre în favoarea a doi dintre oligarhii ruși incluși pe lista de sancțiuni (Piotr Aven și Mihail Fridman). În hotărârea Curții, se afirmă că UE nu a putut aduce dovezi convingătoare privind aportul acestora la declanșarea conflictului din Ucraina, deși a admis existența „anumitor legături” ale lor cu Kremlinul. Reprezentanți ai UE și experți în domeniul juridic au declarat că, neașteptata decizie are toate șansele să „devină un precedent alarmant”, deoarece pune la îndoială principiul folosit pentru aplicarea altor sancțiuni, potrivit căruia apropierea de liderul rus presupune complicitatea la conflict. Acesta este un argument în favoarea tezei privind eficiența redusă a sancțiunilor. 

Un al doilea argument este acela legat de ponderea Rusiei ca exportator de petrol. La 10 aprilie a.c., secretarul Apărării, Lloyd Austin, argumentând, în Congres (la audierile care au avut loc la Comitetul pentru forțele armate ale SUA), necesitatea susținerii financiare a Ucrainei (suplimentare cu 60 miliarde dolari a bugetului Apărării), a cerut public, pentru prima dată, conducerii de la Kiev, ca aceasta să pună capăt bombardării rafinăriilor ruse (cu aparate de zbor fără pilot), deoarece distrugerea acestora ar putea avea „un efect de domino asupra situației energetice la nivel global”.

^[2] Pentru Ucraina, Odessa înseamnă ieșirea la M. Neagră; un coridor de transport care-i oferă accesul la piața mondială a grânelor și a cărui posibilă pierderea ar avea un impact foarte puternic asupra economiei/statului ucrainean (a se vedea problemele întâmpinate de Ucraina în exportul pe cale terestră al cerealelor). De asemenea, o posibilă pierdere a Odessei ar oferi Rusiei un avantaj din punct de vedere militar: Ucraina ar fi lipsită de baza de lansare a aparatelor submersibile fără pilot, cu ajutorul cărora Ucraina atacă flota rusă din Crimeea. Nu în ultimul rând, Rusia ar avea asigurată securitatea propriilor sale rute de export (cereale, îngrășăminte chimice). Așa s-ar putea explica dezinteresul Rusiei față de variantele de negociere ale unui acord de încetare a focului.

Vom trece, in noaptea asta, intr-un an nou. Nu stim ce ne asteaptă. Continuarea razboaielor actuale, noi conflicte, scandaluri legate de alegeri? Vom vedea…

Se vor implini douăzeci de ani de la alegerile din 2004 si de la incheierea mandatului meu de premier. Sigur, acesta e un calendar personal. Dar nu mă pot impiedica să mă gândesc cum ar fi fost acesti ani dacă, atunci, ar fi fost altfel.

Preocupati de accidentele noastre de masini, de can-canurile vedetelor, de ce mai oferă DNA-ul inainte de alegeri, pierdem din vedere „desenul” mare, modificările plăcilor tectonice din lume si perspectiva pe termen lung. Nu este cazul să dezvolt subiectul aici. Poate că nu e cel mai bun exemplu dar, la 1 septembrie 1939, când s-au trezit, polonezii au văzut tancurile germane sub ferestrele lor. Si poate să mai adaug faptul că, in timp ce noi ignorăm variante complementare de securitate, Ungaria – tară NATO, ca si noi -, a stabilit relatii strânse cu China, Turcia, Polonia, Rusia, Serbia. Avem strategii post-război in conflictul Rusia-Ucraina?

Nu vreau să vă propun astăzi teme pesimiste. Cred insă că, pentru a fi optimisti, avem nevoie de intelepciune in fiecare zi si de lideri cu viziune.

La multi ani!

PS Clubul fanilor mei s-a mărit cu doi.