Sfințirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă un moment istoric pentru istoria noastră si dovedeste vigoarea credinței si biruința eforturilor naționale.
Privind retrospectiv, ideea construirii unei Catedrale Naționale a fost, si pentru mine, una dintre cele mai încărcate de sens spiritual și identitar din întreaga perioadă postdecembristă. Gândul unei „Catedrale a Mântuirii Neamului” plutea în conștiința românilor de peste un secol, iar în anii 2000 am reușit, ca prim-ministru, să contribui, oferind acestei aspirații o bază concretă – prin decizii administrative, alocări bugetare, printr-un parteneriat autentic cu Biserica Ortodoxă Română și printr-o susținere personală constantă a vieții de credință.
Un vis istoric reluat în epoca modernă
În 1999, Prea Fericitul Părinte Teoctist a sfințit simbolic, în Piața Unirii, o cruce ca „piatră de temelie” a viitoarei Catedrale. Era un gest de credință, dar și o chemare către instituțiile statului. Când am preluat mandatul de prim-ministru, în decembrie 2000, am înțeles că proiectul trebuia scos din zona promisiunilor și adus în cea a faptelor. România, care ieșea dintr-un deceniu de tranziție și incertitudine, avea nevoie de repere morale și simbolice, nu doar economice.
Primele măsuri concrete: sprijin bugetar și cadru legal
În aprilie 2001, guvernul pe care l-am condus a realizat prima alocare bugetară semnificativă pentru Catedrala Mântuirii Neamului – aproximativ opt miliarde de lei vechi, din fondul de rezervă bugetară. A fost un semnal clar: statul își asumă sprijinul pentru acest edificiu de credință și identitate națională.
În același timp, sprijinul pentru Biserică nu s-a limitat la un gest singular, ci a devenit o practică constantă.
Practic, la fiecare ședință de guvern, exista cel puțin un memorandum prin care, din fondul de rezervă bugetară, erau aprobate alocări pentru diverse eparhii ortodoxe din țară, destinate nevoilor curente, lucrărilor de restaurare, activităților educaționale și acțiunilor social-filantropice.
Aceste sprijiniri nu vizau doar Catedrala Mântuirii Neamului, ci întreaga rețea de mitropolii, arhiepiscopii și episcopii ortodoxe, în special cele din zonele istorice și interetnice, unde Biserica avea un rol esențial de coeziune și identitate națională.
Un exemplu semnificativ a fost transferul sediului unei unități militare către Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, din Miercurea Ciuc, pentru amenajarea reședinței episcopale. Am considerat că această decizie era nu doar un gest administrativ, ci și un act de reparație morală și de sprijin simbolic pentru românii ortodocși din acea zonă, care trăiau într-un context confesional și etnic complex.
Astfel, prin decizii succesive – alocări, transferuri și acte administrative – am creat o continuitate de sprijin concret între stat și Biserică, în spiritul cooperării și al responsabilității față de patrimoniul spiritual național. De altfel, in 2004, alocarile bugetare pentru culte au fost de trei ori mai mari decât in 2001.
Colaborarea cu Prea Fericitul Teoctist – un parteneriat al credinței și al respectului
Relația mea cu Prea Fericitul Părinte Teoctist s-a întemeiat pe respect și pe încredere reciprocă. Patriarhul a fost un om al echilibrului, al credinței și al demnității, iar eu am privit mereu dialogul cu Biserica drept o datorie de stat și de conștiință. Am realizat, impreună, un parteneriat pentru proiecte sociale, in special pentru ajutorarea copiilor abandonati. In plus, Părintele Patriarh Teoctist a acceptat să sprijine eforturile guvernului pentru aderarea la NATO si la UE. Vizita sa la Vatican, pentru a sprijini aceste obiective, a fost un act de curaj.
Împreună, am înțeles că edificarea unei Catedrale Naționale nu este doar un act religios, ci și unul cultural, moral și identitar.
Îmi amintesc cu emoție adresa oficială pe care i-am trimis-o, în care exprimam convingerea că „prin dialog şi colaborare vom reuşi împreună să finalizăm acest obiectiv cu însemnătate istorică în lumea creştină”. Această conlucrare a fost temelia pe care proiectul a putut continua, indiferent de ciclurile politice sau de schimbările de guvern.
SCURT ISTORIC
1906 – Cu ocazia Expoziției Generale Române, în Parcul Carol este ridicată o biserică ortodoxă din lemn, numită Catedrala Eroilor Neamului (sau „Biserica din Parcul Carol”). Aceasta trebuia să fie o catedrală națională a eroilor, vis susținut de Regele Carol I.
1922 – După Primul Război Mondial, se reia ideea construirii unei Catedrale a Mântuirii Neamului, dar nu în Parcul Carol, ci se caută alte amplasamente.
1940 – Biserica din lemn este demontată și mutată în cartierul Grivița, unde există și astăzi (Biserica „Cutitul de Argint”).
1959–1963 – În perioada comunistă, pe locul vechii catedrale este construit Mausoleul eroilor comuniști, cunoscut astăzi ca Mausoleul din Parcul Carol. Construcția a fost dedicată liderilor comuniști și eroilor luptei pentru socialism.
1991 – După Revoluție, mausoleul își schimbă destinația: este redenumit Monumentul Eroilor Neamului. Rămășițele liderilor comuniști sunt mutate, iar monumentul este resacralizat ca loc de comemorare a eroilor români.
In anul 2004, aproximativ 13.000 mp din Parcul Carol trec în proprietatea Patriarhiei Române, iar alţi aproximativ 38.000 mp în folosinţă gratuită, cu destinaţia de parc public.
In 14 aprilie 2004, au început lucrările de demolare a mausoleului din Parcul Carol după ce ministrul Culturii a semnat un ordin de declasare a unei părţi a parcului ca monument istoric. La 21 decembrie 2004, instanţa a anulat ordinul nr. 2214 ce prevăzuse declasarea parţială a Parcului Carol din lista monumentelor istorice (ordin semnat de ministrul Culturii şi Cultelor). Legea nr. 441/2004 este cea prin care s-a cedat teren pentru proiectul de Catedrală.
Ulterior, s-a ajuns la concluzia că cea mai bună locatie ar fi in zona Palatului parlamentului. Terenul respectiv era in folosinta Camerei Deputatilor si acolo ar fi urmat să fie construit un Hotel pentru parlamentari. In 2005-2006, Parlamentul a fost insă de acord să cedeze terenul respectiv pentru construcția Catedralei. Imi aduc aminte discuțiile de atunci pentru că eram presedinte al Camerei Deputaților in acea perioadă.
Restaurarea patrimoniului spiritual: un record național
Guvernarea 2000–2004 a reprezentat perioada cu cel mai mare număr de restaurări de biserici și mănăstiri din România postdecembristă – peste 250 de lăcașuri de cult consolidate, restaurate sau finalizate.
Am susținut, prin Hotărâri de Guvern (HG nr. 493/2004, 1309/2003, 1585/2004, 1957/2004), lucrări de amploare la mănăstiri istorice, biserici parohiale și monumente de patrimoniu. Restaurările au vizat nu doar reparații fizice, ci și protejarea picturii murale, consolidarea structurală și refacerea infrastructurii.
Acest amplu program a fost posibil datorită unei echipe de colaboratori competenți și dedicați, care au înțeles importanța legăturii dintre credință, cultură și identitate națională.
Îi amintesc aici cu recunoștință pe:
- Răzvan Theodorescu, ministrul Culturii și Cultelor, coordonator direct al Planului Național de Restaurare; prof. Ioan Opris, prof. Florin Rotaru;
- Octav Cozmâncă, ministrul Administrației Publice, care a asigurat colaborarea cu autoritățile locale și cu Secretariatul de Stat pentru Culte;
- Victor Opaschi, consilier de stat, promotor al dialogului constant între Guvern și Biserica Ortodoxă Română.
Prin efortul comun al acestei echipe, am reușit să readucem în lumină zeci de monumente de patrimoniu, transformând anii 2000–2004 într-o perioadă de renaștere cultural-religioasă pentru România.
Lista reprezentativă a (unor) bisericilor și mănăstirilor restaurate (2000–2004)
| Nr. | Lăcaș de cult | Localitate / Județ | Lucrări efectuate | Referință HG / Sursă |
|---|---|---|---|---|
| 1 | Mănăstirea Putna | Suceava | Restaurare ansamblu monahal, consolidare biserică | HG nr. 493/2004 |
| 2 | Mănăstirea Antim | București | Consolidare, restaurare pictură murală | HG nr. 1309/2003 |
| 3 | Biserica „Sf. Andrei” | Drumul Taberei, București | Finalizare construcție, restaurare interior | HG nr. 1957/2004 |
| 4 | Biserica „Adormirea Maicii Domnului” | Vatra Luminoasă, București | Restaurare acoperiș și infrastructură | HG nr. 1957/2004 |
| 5 | Biserica Militară „Sf. Gheorghe și Eroii Neamului” | Bacău | Consolidare, restaurare interior | HG nr. 1957/2004 |
| 6 | Mănăstirea Călui | Olt | Restaurare integrală, pictură murală | HG nr. 1957/2004 |
| 7 | Castelul Vlad Țepeș (Parcul Carol) | București | Restaurare, transformare în sediu ONCE | HG nr. 1585/2004 |
| 8 | Monumentul Eroilor (Parcul Carol) | București | Reabilitare și conservare | HG nr. 1585/2004 |
| 9 | Mănăstirea Radu Vodă | București | Restaurare pictură și infrastructură | HG nr. 493/2004 |
| 10 | Mănăstirea Snagov | Ilfov | Consolidare clădiri și biserică | HG nr. 1309/2003 |
| 11 | Mănăstirea Antonești | Argeș | Consolidare, restaurare, pictură murală | HG nr. 1957/2004 |
| 12 | Mănăstirea Măxineni | Brăila | Restaurare biserică istorică | HG nr. 1957/2004 |
| 13 | Mănăstirea Plătărești | Ialomița | Restaurare ansamblu monahal | HG nr. 1957/2004 |
| 14 | Mănăstirea Văratic | Neamț | Restaurare pictură murală | HG nr. 1957/2004 |
| 15 | Mănăstirea Nucet | Dâmbovița | Consolidare și restaurare | HG nr. 1957/2004 |
Ctitorii și donații personale
Pe lângă acțiunea instituțională, am considerat important să sprijin personal proiecte locale de credință.
Am contribuit la turnarea și donarea de clopote pentru bisericile din Cumpăna (Constanța) și Românești (Timis)) – gesturi simbolice, menite să lege rugăciunea comunităților locale de răsunetul tradiției ortodoxe.
Sunt inițiator si ctitor al bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Tărtășești, unde am donat catapeteasma, mobilierul și icoanele. Această biserică, legată de locurile copilăriei mele și de memoria familiei, este un proiect de suflet, născut din recunoștința față de rădăcini și din dorința de a dărui comunității un spațiu de rugăciune și pace.
De asemenea, am sprijinit în mod direct comunitățile ortodoxe române din diaspora, contribuind la proiectele de construcție și amenajare ale bisericilor din Viena, Stuttgart, din Italia și Ierihon (Țara Sfântă).
Am considerat mereu că Biserica trebuie să fie aproape de românii de pretutindeni, iar diaspora are nevoie de sprijinul statului și al celor care cred în misiunea ei culturală și spirituală.
Putna 2004 – Un moment simbolic de unitate
Unul dintre momentele cele mai încărcate de sens ale mandatului meu a fost anul 2004, când, alături de Biserica Ortodoxă Română, am organizat evenimentele comemorative de 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Ștefan cel Mare.
Ceremonia de la Mănăstirea Putna a fost, fără îndoială, o clipă de înălțare națională. În prezența ierarhilor Bisericii, a demnitarilor, a tinerilor și a credincioșilor veniți din toată țara, am simțit că ne reîntâlnim cu istoria noastră vie.
Am considerat atunci că Putna nu este doar un loc de pelerinaj, ci un altar al conștiinței românești, iar comemorarea lui Ștefan cel Mare trebuie să fie un act de înnoire morală pentru toți românii. Programul „Comemorare Ștefan cel Mare și Sfânt – 500 de ani”, sprijinit prin HG nr. 1309/2003, a permis lucrări de restaurare la mănăstirile istorice și a redat lumii imaginea unei Românii unite prin credință.
Recunoașteri și efecte durabile
De-a lungul anilor, multe dintre aceste acțiuni au fost recunoscute public de ierarhii Bisericii Ortodoxe Române.
Prea Fericitul Teoctist, iar mai târziu Prea Fericitul Daniel, au subliniat, în numeroase ocazii, că perioada 2000–2004 a reprezentat un moment de referință în relația dintre Stat și Biserică, marcată de deschidere, respect și sprijin real.
Episcopia Covasnei și Harghitei, prin vocea Preasfințitului Ioan, a mulțumit oficial pentru transferul de clădire care a permis stabilirea sediului eparhial la Miercurea Ciuc, un gest considerat „fundamental pentru consolidarea vieții ortodoxe românești în inima Ardealului”.
La rândul lor, Mitropoliile Moldovei, Olteniei, Munteniei și Ardealului au transmis aprecieri pentru sprijinul constant acordat lucrărilor de restaurare, iar Patriarhia a consemnat în Anuarul BOR faptul că, în timpul mandatului meu, s-a înregistrat „cel mai amplu program de sprijin guvernamental pentru patrimoniul bisericesc din România contemporană”.
Mai presus de recunoașteri oficiale, cea mai mare bucurie rămâne impactul durabil asupra comunităților locale – sate, mănăstiri, parohii și centre eparhiale care au primit, prin aceste programe, nu doar sprijin material, ci și încurajarea morală că statul nu este indiferent față de credința și tradiția poporului său.
De asemenea, am fost mândru și profund recunoscător să primesc, de-a lungul anilor, diverse decorații, distincții și semne de prețuire din partea unor mitropoliți, episcopi și reprezentanți ai clerului ortodox.
Printre aceste distincții se numără:
- Crucea Patriarhală – oferită ca semn al aprecierii pentru sprijinul constant acordat Bisericii Ortodoxe Române;
- Crucea Moldavă a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în semn de recunoștință pentru contribuția la restaurarea mănăstirilor istorice din regiune;
- Distincția „Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna” a Mitropoliei Ardealului, pentru sprijinul acordat comunităților ortodoxe din Transilvania;
- și Diplome de onoare și binecuvântare patriarhală, acordate cu ocazia unor aniversări și sfințiri de biserici.
Le-am privit nu ca pe recompense personale, ci ca pe semne ale unui parteneriat de credință și respect între stat și Biserică, între misiunea publică și cea spirituală.
Aceste gesturi simbolice au confirmat, pentru mine, că dialogul și colaborarea sinceră pot construi punți durabile între instituții, valori și oameni.
Concluzie
Pentru mine, Catedrala Mântuirii Neamului nu este doar o construcție monumentală, ci o mărturie a credinței, a identității și a continuității noastre.
Am considerat mereu că un stat responsabil trebuie să sprijine spiritualitatea poporului său, iar colaborarea dintre Guvern și Biserică trebuie privită ca o alianță pentru demnitate națională.
Mandatul meu a însemnat, din această perspectivă, nu doar o guvernare politică, ci și o lucrare de credință – o punte între istorie, cultură și spirit.
Iar faptul că, în 2025, pictura Catedralei a fost sfințită în prezența Patriarhului Ecumenic și a Patriarhului Daniel este dovada că acea viziune începută acum un sfert de secol și-a găsit, în cele din urmă, deplina împlinire.
PS Mai mulți prieteni si mai multi preoți cu care am realizat proiectele de mai sus m-au intrebat de ce nu am fost prezent la Sfințirea Catedralei. Simplu – nu am fost invitat! Probabil că nu erau destule locuri pentru „vrednicii” contemporani…
Catedrala Națională
Mircea Popescu
Sfințirea Catedralei Naționale, un moment de referință în Istoria Neamului este ciopârțit în comentarii meschine de genul: „au participat ăia, dar nu ăilalți”, „ce ne trebuie nouă un asemenea monument grandios, când n-avem aia sau ailaltă”, „este mai importantă viața decât un simbol religios”, etc, etc, etc.
Dacă până aici coboară înțelegerea față de însăși liantul național pe care-l reprezintă creștinismul sub diferitele sale forme de reprezentare, înseamnă că mulți români nu s-ar mai putea regăsi în sânul noii lumi românești atinsă de virusul ateismului progresist.
Poate nu s-a observat esențialul sau poate, mai grav, se dorește să se ascundă și să se denatureze realitatea că această Catedrală a Neamului a reușit după mulți, mulți ani să strângă împreună toată suflarea românească indiferent de interese și să-i facă mândri pe români al căror deziderat național s-a împlinit în sfârșit.
Prin insinuări și critici răuvoitoare de dorește să se acopere esența celor spuse ieri de înalții Părinți ai Bisericii, că înfăptuirea României Mari a constituit momentul care a consfințit dorința națiunii, începând cu Regii României, pentru ridicarea unei Catedrale a Mântuirii Neamului.
Cu atât mai importantă este sfințirea unei Catedrale Naționale în spațiul european, un moment rar, unic în lumea de astăzi în care ateismul progresist atacă la baionetă valorile și morala creștină care au stat la baza civilizației europene.
Noul edificiu creștin din România se înalță ca o barieră în fața acestui val distrugător care dorește să arunce la gunoi tradițiile și valorile naționale.
A fost suficient momentul unic al sfințirii Catedralei tuturor românilor pentru a realiza o unitate națională cum nu s-a mai întâlnit de mult pe meleagurile Mioritice.
Acest lucru contează, nu bârfa despre cine a fost sau cum a fost îmbrăcat, pe cine a reprezentat, de ce, de ce și iar de ce.
Ridicarea și sfințirea Catedralei Naționale trebuie văzut ca un moment de renaștere pe care ni l-a oferit Dumnezeu pentru a păși spre unitatea națiunii și spre reclădirea României Întregite prin Unirea mult dorită.
A fost un act de nedreptate și de lipsă de recunoștință faptul că nu ați fost invitat. În schimb, au fost persoane care nu aveau ce căuta în Catedrală, pentru ele s-a găsit “rezolvare”.
Îmi pare sincer rău! Nu înțeleg de ce suntem atât de ipocriți uneori.
Regretul meu cel mai mare este ca în fața lui Dumnezeu și a oamenilor , cu adevărat credincioși, nu avem cuvânt de apărare!
Domnule Presedinte, nu am cunoscut implicarea Dumneavoastra in edificarea acestei catedrale impunatoare a ortodoxiei. Alaturi de Dumneavoatra nici d-na Firea nu a fost invitata la aceata sarbatoare. Rusine BOR, v-ati vandut … . In ceea ce o priveste pe d-na Firea, salut distantarea dansei fata de PSD. A avut parte de multa umilinta din partea acestui partid … astazi de sorginte sorosista. PSD isi merita soarta, nici Dumnezeu nu o mai poate salva si va spune asta unul care a fost trup si suflet de aceasta formatiune politica de centru-stanga, social asa zis democrata. O gasca de tradatori, pe toate planurile.
Sunteți prea real pentru vremurile astea…e o plăcere sa va citesc randurile..
Nu știm cum s-ar fi simțit Hristos într-o construcție megalitică, alături de mulțimea ținută în țarcuri, în timp ce el a venit pe lume într-o iesle. E un contrast mare între PIB și dimensiunile catedralei. Să fim sinceri pute a afacere, nu miroase a credință imensă. Mă mișc mult în societate, am prins spiritul din popor legat de construcție încă de la începutul ei. Cu durere am ajuns să scriu totuși despre rumoarea din societate, după ce am văzut credincioșii contribuabili ținuți în țarcuri sub pază în ziua sfințirii picturii! Monstruos! Eminescu, cel cu ideea, ar fi reacționat înmiit pe lângă pamfletul poetului Mircea Dinescu.
Mda, hai să fim cârcotași până la capăt.
După unii, ar fi trebuit să intre în Catedră un puhoi de oameni într-o debandadă și un haos total, îmbrâncindu-se, călcându-se în picioare pe principiul celui mai tare care apucă ciolanul mai întâi.
În această gândire a haosului, Probabil Prințesa Margareta, șefa casei regale care a inițiat procesul construirii Catedralei Mântuirii Neamului, ar fi trebuit să dea din coate în mijlocul mulțimii ca să poată urca treptele și pentru a ocupa un locșor în vreun colțișor.
Sau reprezentanții statului român, mai mici sau mai mari, stat care a sprijinit ridicarea acestui SIMBOL al continuității și persistentei tradiției creștine și a națiunii române în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei care au fost și care încă se abat astăzi din toate părțile, comunism, globalism, progresism, diversitate, multiculturalism și WOKE asupra credinței și unității naționale.
Oameni buni, Catedrala Tuturor Românilor trebuie să ne facă mai buni, să ne dea un sentiment de comuniune națională, nu de pizmă și dezbinare.
Dacă nu ne transformăm și nu ne ridicăm din mocirla invidiei și urii față de aproapele nostru de sânge românesc, atunci nu merităm ce s-a clădit din dorința națiunii și din voința lui Dumnezeu pentru a ne uni și de a ne defini destinul național.
99% de acord cu ce spuneti stimate Dle profesor de aceea vä omagiez pt. ceea ce ati fäcut intru acest moment POZITIV chiar DIVIN istoric din 26 octombrie 2025. Dar eu sunt o perfectionistä si am 1% un mare of of, mai ales cä ati evocat momentul PUTNA 2004 si in discutia – remarcabilä cu Dana Grecu-Chera – l-ati evocat ca un exemplu de patriotism in guvernarea Nastase pe Adrian Päunescu. Concret este vorba de un fragment din poezia „Doina” a proto-si megapatriotului roman si moldovean (näscut la Ipotesti) Mihai Eminescu, citez „Stefane, Märia Ta, Tu la Putna nu mai sta ! … Sunä din goarnä odatä ; si se va UNI MOLDOVA TOATÄ !!! Päi dacä vine Maia Sandu la Sfintirea „mantuirii Neamului” si Dansa vrea sä intre in UE de ce sä nu asculte GOARNA LUI STEFAN CEL MARE SI CEL SFANT SI SÄ CONVOACE UN REFERENDUM – ARE ACEST DREPT – IN CARE SÄ FORMULEZE O INTREBARE INTELIGENTÄ DE GENUL ” POPOR DIN REPUBLICA MOLDOVA VREI INTRAREA RAPIDÄ IN UNIUNEA EUROPEANÄ CUM E PREVÄZUTÄ IN CONSTITUTIE PE MODELUL UNIFICÄRII GERMANIEI DIN 1990 RECTE PRIN UNIREA STATALÄ CU ROMANIA DEJA MEMBRÄ IN UNIUNEA EUROPEANÄ SI DEOCAMDATÄ FÄRÄ INCLUDEREA TRANSNISTRIEI IN ACEST ACT DE UNIFICARE ? DA sau NU ? Elisabeta Bucur PS. Anul centenar 2025 – 100 de ani de la infiintarea Patriarhiei Romane (PF Miron Cristea) din 1925 a uitat sä pomeneascä cä in 1925 Basarabia apartinea de tara mamä care apoi ne-a fost räpitä scabros, oneros, abject prin tratatul Ribbentrop-Molotov care iatä in cazul Romaniei NEreintregitä recte si incä NEMANTUITÄ 100% despärtire in fapt de R. Moldova care mai däinuie si astäzi ! MULTUMESC PENTRU ATENTIE !
A propos de Putna 2004, la care am participat, ce oroare, ca invitat, îmi amintesc un episod care m-a impresionat neplăcut.
În curtea Mânăstirii, invitații oficiali, printre care mulți, mulți din Basarabia, de exemplu Leonida Lari, stăteau într-un loc amenajat lângă locul în care aveau loc ceremoniile oficiale sub oblăduirea Patriarhului.
La circa 5 metri distanță pe partea dinspre Biserică era marea mulțime a celor care abia puteau încăpea în curte.
În mod ostentativ, ca o frondă politică, în primul rând al acestei mulțimi stăteau Băsescu și Stolojan, care și ei fuseseră, desigur, invitați, dar doreau să semnaleze că în acest moment de mare simbolistică și concordie națională, diferențele politice sunt ireconciliabile și nu pot sta alături de reprezentanții guvernului român.
Același lucru s-a întâmplat și cu președintele Republicii Moldova, care a refuzat să vină la Putna la marea comemorare a lui Ștefan cel Mare, domnitor de care, de altfel, basarabenii fac mare caz.
Felicitari romanilor, este o consolidare a indentitatii crestine romaneshti si un semnal lumii ca nu vom accepta sa fim inghititi cultural si identitar de alte imperii sau puteri ne-crestine. Arata rezilienta noastra istorica romaneasca pe aceste meleaguri binecuvintate de Dumnezeu. Este expresia tipului nou de contract intre popor si Divinitate, alaturi de contractul social cu statul.
Pe de alta parte, a fost insa dezolant cum s-a organizat sfiintirea, cu puternicii zilei invitati VIP inauntru, de la reprezentanti ai „sistemului” pina la Presedinte, si romanii simpli, tinuti in frig, afara, pe post de iobagi neimportanti. BOR a folosit modelul feudal al increngaturii folositoare intre Biserica si Stat.
Putea fi aleasa o forma de compromis, fie organizata sfiintirea separat, pentru politicieni, si „mase”, sau, invitati romanii de exceptie din diverse domenii. La grupul de politicieni, poate invitai lideri religiosi si politicieni din tari vecine. A fost Maia Sandu. Nu l-am vazut pe Orban acolo. Chiar daca nu e ortodox, puteai sa il inviti ca si crestin. Papa de ce nu a fost invitat? Sau a fost si nu a acceptat? Bisericile sarba, bulgara, ucraeniana, poloneza au fost reprezentate? Nu pare ca s-a acordat atentie factorului crestin extern. Din punctul asta de vedere, mi s-a parut o ocazie ratata sa ne consolidam relatiile cu vecinii.
O mojicie plinä de meschinärie – dacä-mi permiteti, aidoma in stilul lui Iohannis care v-a „DEZINVITAT” odatä la Cotroceni si apoi v-a „DEZAFECTAT” DISTINCTIA STATALÄ BINEMERITATÄ – CHIAR SI O GAFÄ PROTOCOLARÄ, cred, sä nu fiti invitat oficial la Sfintirea pomenitä. Poate ar fi meritat sä mergeti totusi- „ca un simplu cetätean” (expresie celebrä in politica romaneascä post decembristä !! ) si sä vä inchinati in mijlocul anonimei multimi participante din exterior, asta poate (nu vreau Doamne fereste sä dau lectii publice) in spiritul Domnului Nostru Iisus Christos Mantuitorul care totusi – dupä Evanghelia Sf. Ioan – a spälat ca un gest suprem si divin (dar nepatetic) de umilintä intru credinta in Dumnezeu Tatal si modestie supremä; care a insistat chiar sä spele picioarele murdare ale Sf. Apostoli. Dar eu sunt chiar ultima care sä vä dau sugestii si cu atat mai mult sfaturi necerute, stimate Domnule Profesor Universitar Dr. Adrian Nastase. Räman acum si aici sincerele mele multumiri pentru cele ce ati fäcut DECISIV pt. ziua istoricä de 26 Octombrie 2025 ! Cu stimä Elisabeta Bucur
Să fie identitatea românească atât de fragilă? Și să fie religia creștină ortodoxă metoda de a o păstra, ca acum câteva secole?
Așa de înapoiat să fie “neamul“? Dacă da, poate ar fi mai bine să ne debarasăm de asemenea continuitate jalnică și să devenim cu toții olandezi sau canadieni.
Vremea catedralelor a trecut de mult. În secolul 21 altfel demonstrezi că exiști ca societate. Credincioșia fariseică a fost – și încă este – doar un truc ieftin prin care clasa politică se căznește să se legitimeze. Din decembrie 1989 până azi.
Apropo, și cekistul Putin face la fel. Peste uniformă și-a tras costumul de țar dreptcredincios apărător al valorilor tradiționale. Mișto, nu?