Despre adevăr si despre Orwell

Trăim într-o perioadă în care căutăm, cu incăpătânare, adevărul în legătură cu Revolutia, cu ce se întâmplă acum în țară sau cu ce se întâmplă în jurul nostru si in lume.

Lungi perioade de timp nu existau informații despre evenimente așa încât manipularea oamenilor se realiza prin lipsa de informație și prin zvonuri. Acum, informația abundă dar veridicitatea acesteia este adeseori greu de stabilit. Este greu de stabilit dacă, spre exemplu, un fake news este minciună sau adevăr parțial. Dorim să cunoaștem adevărul dar, de obicei, proiectăm o anumită imagine a realității bazată pe informațiile și experiențele noastre . Din cele mai vechi timpuri se făcea distincția între adevărul subiectiv și adevărul obiectiv.

În ultimele zile, am citit mai multe lucrări ale lui George Orwell. M-a fascinat, dintotdeauna, felul în care el, anticipând unele dintre evoluțiile societății în care trăim noi astăzi, a intuit dificultatea în a distinge intre ce e adevărat de ce e fals sau mincinos. În opinia lui, cetățeanul unei tări democratice este condiționat începând din clipa în care se naște, mai subtil, dar nu mai puțin eficient decât ar fi într-un stat totalitar. Vorbind despre Anglia, după război, el afirmă că ne vindem sufletul în public și ni-l răs- cumpărăm în particular, printre prieteni. În ceea ce privește războiul, el consideră că ceea ce este important este ceea ce vine după el, bunăoară lumea în care ne vom scufunda, acea lume a urii, a lozincilor, a cămășilor colorate, a sârmei ghimpate. Într-un articol al său din 1941, intitulat „Fascism și democrație”, el consideră că democrația nu a inflorit niciodată în state sărace și militarizate și că dacă Anglia și-ar pierde poziția ferită, „ea s-ar întoarce rapid la niște metode politice la fel de barbare că acelea din România” Nu mi-a fost clar la ce se referea…).

În opinia sa, naționalismul nu trebuie confundat cu patriotismul . Prin patriotism el înțelege devotamentul față de un loc anume și față de un anumit mod de viață – pe care însă nu dorești să-l impui și altora. Naționalismul, în schimb, merge mînă în mînă cu dorința de putere și de prestigiu.În ceea ce privește cărțile, el crede că sunt patru mari motive pentru a scrie: purul egoism, entuziasmul estetic, impulsul istoric și scopul politic.

Cartea lui cea mai cunoscută este „1984” . Ea proiectează, din perioada stalinistă în care a fost scrisă (1948), ceea ce avea să se întâmple, în mare, în perioada Războiului Rece. Discuția lui Winston cu O’Brien despre adevăr este o lecție de politicianism. „- Ce să fac? bolborosi el, ce să fac dacă văd ce este dinaintea ochilor mei doi + doi fac patru .

– Uneori Winston. Alte ori fac cinci. Alte ori, trei. Alte ori fac toate rezultatele simultan. Trebuie să te străduiești mai mult. Nu-i ușor să devii iar întreg la minte”

Trimis de pe iPhone‑ul meu

5 gânduri despre “Despre adevăr si despre Orwell

  1. Domnule profesor Adrian Năstase, voi reda, cu îngăduința dumneavoastră, un paragraf din gândirea pe care i-o atribuiți lui George Orwell:

    „… naționalismul nu trebuie confundat cu patriotismul. Prin patriotism el înțelege devotamentul față de un loc anume și față de un anumit mod de viață – pe care însă nu dorești să-l impui și altora. Naționalismul,ppp în schimb, merge mînă în mînă cu dorința de putere și de prestigiu.”

    Personal, consider că aceasta este o definiție intenționat simplistă și subtil manipulatoare.

    Conform acestei definiții, naționalismul devine cauză a ororilor războaielor, cu precădere ale celor de cotropire și nu catalizator al creierii și dezvoltării statelor naționale.

    Este o idee preluată și promovată agresiv, mai ales de euro-birocrația bruxeleză.
    Este o idee devenită quintesența ideologiei globalist-progresiste, care se opune furibund existenței statelor naționale, militând pentru eliminarea lor și includerea într-o societate multiculturală globalizată, centralizată atât ca structură cât și ca formă de control ideologic al întregii populații.

    În acest sens, poate fi amintit Guy Verhofstadt exponentul cel mai verbal, influent și agresiv în exprimarea acestui concept: „Statele naționale au constituit cauza celui de al doilea război mondial.”
    Verhofstadt este același politician care la o conferință din Septembrie 2018, a Partidului Liberal din Regatul Unit, spunea: „lumea de mâine NU este o lume bazată pe STATE NAȚIONALE sau țări. Este o lume a cărei ordine se bazează pe IMPERII”.

    Într-un articol mai vechi, „Naționalism și Patriotism” (https://mipopescu.wordpress.com/11-national/nationalism-si-patriotism/), afirmam:

    „Dacă PATRIOTISMUL defineşte relaţia cu ţara, cu teritoriul de formare şi dezvoltare a naţiunii, NAȚIONALISMUL defineşte relaţia faţă de neamul căruia îi aparţii cu valorile şi tradiţiile sale.”

    Naționalismul a creat fundamentul pe care s-au construit statele stabile naționale și care le asigură această stabilitate.

    Cu alte cuvinte, când ideea de națiune, având liantul bazat pe rădăcini și valori comune, tradiții, limbă, cultură, spiritualitate a prins contur, în acel moment se crează condițiile pentru apariția statului național și, implicit, ale patriotismului.

    Deci, istoric, naționalismul precede patriotismul.

    Oare n-ar fi util ca „Fundația Europeană Titulescu”, să organizeze o dezbatere cu tematica „Naționalism și patriotism” la nivelul politicului românesc?

    Cu atât mai mult cu cât anul acesta vor avea loc alegeri în care curentul progresist liberal se va afla în competiție cu cel național conservator, iar alegătorul trebuie să înțeleagă mai bine diferențele ideologice.

    Și poate, CU CEVA CURAJ, având în vedere personalitatea domnului prim-ministru, Adrian Năstase, chiar o dezbatere internațională.

  2. Evident ca D-l Nastase are clara realitatea de la noi si aiurea, dar pe care nu a putut sa o schimbe(la noi) tocmai datorita melodiilor preferate repetate la tonomat de catre cei care vor „sa traiti bine”…..
    Democratie, stat de drept, parteneriate strategice, valori europene si euroatlantice etc sunt niste pilule administrate permanent cetatenilor pentru spalarea creierelor. de catre lachei politici, filozofi, profesori universitari, propagandisti din massmedia ….. lista e lunga!
    Nimic nu se pierde, totul se transforma la Maria cu palarie…

  3. Trăim într-o epocă a imposturii în care aşa-zisa democraţie neo-liberală a ajuns să îşi arate fără nici o reţinere faţa autoritară pe care încearcă să o extindă la tot mapamondul în numele libertăţii şi a drepturilor omului. O realitate hâdă ce întrece în ceea ce priveşte ipocrizia până şi previziunile sumbre ale lui Orwell referitoare la societatea totalitară post cel de-al Doilea Război Mondial – un amestec de stalinism şi nazism – pe care a descris-o în «1984».

Lasă un răspuns