Testamentul banului Radu Golescu

La sfârsitul săptămânii trecute, fiind in Arges, am vizitat palatul familiei Golescu. Complet refăcut, intr-un parc minunat, palatul – cu o istorie de peste 300 de ani, are o bogată colectie de documente dar si piese de mobilier – unele dintre ele, ale familiei regale, ascunse aici in vremea comunismului: tronul regal sau biroul lui Carol I. Directorul muzeului, Iustin Dejanu mi-a promis sa-mi trimită (si mi-a trimis) testamentul lui Radu Golescu. Un act de vointă admirabil:

TESTAMENTUL, din 2 februarie 1815, al Banului RADU GOLESCU, născut la 3 mai 1746, mort în octombrie 1818. (fiul Anei Golescu şi al Polcovnicului Nicolae Ştirbey-Golescu)

„De vreme că înfricoşat ceasul acela al despărţirii sufletului de trup este neştiut şi necunoscut de firea omenească, că numai la Dumnezeu făcătorul şi ziditorul tuturor, sânt toate ştiute şi cunoscute, *************** drept aceia eu Radu Golescu, Temându-mă ca să nu mă apuce fără veste acel înfricoşat ceas, – întâi mă mărturisesc că sânt păcătos mai mult decât toţi oamenii şi, cu umilinţă mă rog tuturor de obşte, rudeniilor, prietenilor şi cunoscuţilor şi streinilor şi oricui voi fi greşit ceva, să mă erte şi de mine încă să fie ertaţi, oricine – mi va fi greşit ceva, într’această vremelnică viaţă.************************ Un pod ce m’am apucat să-l fac peste Argeş stătător, îl fac pentru oareşcare ajutor la săracii ce vor şădea în cele şase odăi, adică odăile ce le-am făcut lângă poartă la Goleşti *********** Ci fii-meu Costandin să poarte grija, atât pentru pod, când se va strica să-l dreagă, cât şi din iratul (venit) podului să hrănească pe acei săraci, – şi de nu voi isprăvii eu podul, până când mă voi afla într’această viaţă, las cu sufletul meu şi hotărăsc să se cheltuiască din banii ce am pe la datornici şi să-l isprăvească. Cum şi trei roate de moară în apa Argeşului, la Leurdeni, ce le-am luat dela răposatul Stolnicul Sandu, iarăşi pentru aceşti săraci să fie. Aşişderea şi via dela Negovani o las să fie tot pentru aceşti săraci ****** Las şi cinci sălaşe de ţigani tot pentru viei dela Negovani. Aceste cinci sălaşe, întâi să iasă din toţi ţiganii, apoi ceilalţi să se împartă de clironomi (moştenitori). Să se aleagă care ţigani or fi mai cu putere şi aceste sălaşe, atât ei cum şi oricâţi se vor naşte din ei, să fie toţi pentru săraci în veci, – pentru sufletul meu. Încarc şi pe fii-mieu Iordache cu fii-mieu Costandin ca să urmeze întocmai după cum arăt într’această diată *********Din banii ce-i am cu zapise se va prisosi cevaş dintr’aceste trei iraturi, adică dela pod, dela vie şi dela trei roate de moară, de care şi mai sus am pomenit că le las pentru săracii dela acele şase odăi, să mai ţie şi două paturi de bolnavi, în cele două odăi de lângă biserică, ca să fie na – pristan bolnavii acolo, – iar de nu se va putea ţinea două paturi să se ţie măcar unul, şi fiindcă la Piteşti este doftor, peste toată vremea să se tocmească cu anul, atât pentru dohtorii, cât şi pentru osteneala lui. Şi de nu se va putea ţine două paturi de bolnavi, iar unul să ţie, după cum şi mai sus tot într’acest chip am însemnat. Aşa te pohtesc fătul mieu Costandine, de va prisosi să urmezi a se face şi această pomenire. ************ Fii-mieu Constandin să stăpânească acestea, însă: **************Goleştii, Ştefăneştii, Ciocăneşti, cu dăcindea peste Argeş un hotar, şi cu viile amândoua, cu toată otaştina, şi după Valea Bunii în sus Muşcel şi cu toate de sânt pe moşie şi cu toate ce sânt în case şi cu casele şi cu tot cuprinsul. ************************* Moşia Sărboienii din sud Teleorman. Berivoieştii, Beliţii Dobreşti din sud Muşcel. Hanul din Curtea-Veche, ce am cumpărat locul şi hanul l-am făcut eu”.

In curtea palatului se află si turnul in care s-a ascuns Tudor Vladimirescu, in 1821, si unde a fost arestat si predat lui Alexandru Ipsilanti. O altă istorie de trădare.

8 gânduri despre “Testamentul banului Radu Golescu

  1. Mulțumim, interesant, o sa il vizitez si eu!Multă sănătate!

    Trimis din Yahoo Mail pe Android

  2. Sper ca ati vizitat pe indelete si parcul, de ceva timp merg periodic in mod special pentru parc. Este impresionant: casutele vechi te poarta intr-o lume a simplitatii, aproape fiecare copac este deosebit, apoi calutii, poneii, paunii, cateii, pisicile, etc. -adorabili) via ( ce struguri buni!), iar merele din parcul muzeului Golesti sunt extraordinar de gustoase, coapte complet, sa reveniti in toamna. Tot toama, dupa Ziua Recoltei, se gaseste la vanzare vin vechi din podgoria Stefanesti (calitate!!!!) la preturi incredibil de accesibile, dar putini stiu. Aveau grija de saraci? Asta da multumire, pentru un OM MARE! Muzeul Golesti cu parcul-un loc de exceptie pentru a evada din… prezent!

  3. Stimate Domnule Prim-Ministru,

    Cu ocazia Zilei Dumneavoastră de naștere, vă rog să primiți cordiale felicitări și urarea de multă sănătate, bucurii și satisfacții alături de cei dragi.

    La mulți ani!

    Cu respect,

    Vasile Buga

       

    Sent: Wednesday, June 21, 2023 at 8:38 AM

  4. Bună ziua, domnule Adrian Nastase- ar fi posibil să vedem, dacă îl aveți fotocopiat, documentul propriu-zis?

  5. Un îndemn binevenit pentru ca tot mai mulți să-și dorească a se abate pe la locurile încărcate de istorie pentru a-și îndestula bateriile cu energie românească cu adevărat curată care să-i întărească sufletește și să le inspire fapte curajoase și generoase întru afirmarea demnă a națiunii române în acest ,,veac cu umblet mic,,. Sper din toată inima ca locul dar și altele să fie vizitate periodic de clase de elevi pentru a-și fixa în memorie volitiv și emoțional reperele trainice ale conștinței naționale și sentimentul respectului față de familia și PATRIA în care s-au născut. Poate că-mi fac iluzii dar cred că fotocopierea și difuzarea în rândul tineretului studios a unor documente istorice de mare impact afectiv patriotic, într-un format potrivit (poate de tip flyer, poster, fluturaș) restrâns la pasajele cu cu cel mai puternic mesaj educativ, ar putea reenergiza resursele spirituale patriotice amenințate de o condamnabilă nepăsare. Dacă vom fi tot mai puțin români, vom fi inevitabil și tot mai puțin europeni! Felicitări pentru publicarea acestui document despre faptele bune care ar trebui să ne inspire întreaga viață pentru a-i da un rost autentic!

Lasă un răspuns