A. Ieri, am scris un comentariu despre situatia romanilor din Ucraina. Am mentionat un discurs pe care l-am tinut in Rada ucraineana in 1993 si o declaratie a Parlamentului Romaniei din 1991. Adrian Severin a intervenit, la mine pe fb, cu urmatoarea intrebare:
„De ce să își aducă aminte de declarația Parlamentului român din 1991, act unilateral și fără forță juridică, iar nu de tratatul româno-ucrainean din 1997 care, în ceea ce privește drepturile minorităților cuprinde aceleași dispoziții cu tratatul similar încheiat între România și Ungaria?”
Un prim raspuns tine de faptul ca eu ma raportam la anul 1993 si am adus un argument dintr-o perioada anterioara acelui moment. Evident, anul 1997 este ulterior.
Pe de alta parte, mi s-a parut mai „interesanta” Declaratia din 28 noiembrie 1991 a Parlamentului Romaniei , din 1 decembrie 1991, privind Referendumul din Ucraina, in special paragrafele urmatoare:
„Avînd în vedere ca acest referendum ar urma să se desfăşoare şi pe teritoriile româneşti – Bucovina de Nord, Tinutul Herta, Tinutul Hotin, precum şi judeţele din sudul Basarabiei -, Parlamentul României declara solemn ca aceste teritorii au fost rupte din trupul tarii, iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul şi neavenit, ab initio, de U.R.S.S. la 24 decembrie 1989 şi de Parlamentul României la 24 iunie 1991.
Desigur, este dreptul Ucrainei sa organizeze un referendum pentru independenta sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privinta teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparţinut niciodată Ucrainei şi sînt de drept ale României.
2. Parlamentul României reitereaza atasamentul faţă de prevederile Actului final al Conferintei C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe cai paşnice, diplomatice.
3. Parlamentul României, declara solemn ca referendumul organizat de autorităţile de la Kiev în teritoriile româneşti încorporate cu forta în cadrul fostei U.R.S.S. – respectiv în Bucovina de Nord, Tinutul Herta, Tinutul Hotin, precum şi în judeţele din sudul Basarabiei – este nul şi neavenit, precum şi consecinţele acestuia.
4. Parlamentul României cere parlamentelor şi guvernelor tuturor statelor care vor recunoaşte independenta Ucrainei sa declare expres ca aceasta recunoştinţă nu se extinde asupra teritoriilor româneşti menţionate.”
Am impresia, de altfel, ca tratatul cu Ucraina, din 1997- incheiat in sparanta ca Romania va intra in NATO la reuniunea de la Madrid din acelasi an – a mers pe alte solutii.
B. Din ce an „contabilizăm” parteneriatul strategic cu Ungaria?
Pe 11 decembrie, am organizat la Fundatie dezbaterea cu tema ”20 de ani de parteneriat strategic între România și Ungaria. Ce s-a construit și ce s-a năruit în relația bilaterală.” Era o modalitate de a discuta despre relatiile româno-ungare, cu participarea distinsului diplomat Alexandru Ghisa, prezent la Budapesta, la ambasada noastră atunci cand am semnat cu premierul Ungariei, in noiembrie 2002, „Declaratia de parteneriat strategic româno-ungar pentru Europa secolului 21”.
Când am anuntat această dezbatere, Adrian Severin a intervenit, la mine pe fb, cu următorul mesaj:
„Parteneriatul strategic între Ungaria și România a fost proclamat cu ocazia întâlnirii miniștrilor de externe ai celor două țări, la Budapesta, în decembrie 1996. Sunt mai mult de 20 de ani de atunci. Poate ar fi bine să fim mai prudenți cu (re)scrierea istoriei.”
Deci, intrebare – cand a fost lansat parteneriatul româno-ungar, in 1996 sau in 2002? Si, evident, este Adrian Severin, in calitate de fost ministru de externe, „părintele” acestui parteneriat?
Să vedem. In 1996, la 16 septembrie, a fost semnat „Tratatul de intelegere, cooperare si buna vecinatate intre Romania si Republica Ungara”. Acest tratat face parte din seria „tratatelor de baza” incheiate de Romania, dupa 1989, cu cel putin 14 state (Germania, Franta, Italia, Rusia, etc) si care aveau cam acelasi titlu si cam aceleasi capitole de prevederi, sigur si in functie de specificul relatiilor bilaterale. Oricum, tratatul cu Ungaria nu mentiona „un parteneriat strategic” intre cele doua tari.
Pe de alta parte, am vrut sa vad lista parteneriatelor strategice pe site-ul MAE. Lista cuprinde SUA, Azerbaidjan, Coreea, Franta, Italia, Georgia, Japonia, Marea Britanie, Polonia, Turcia, Ungaria, Spania, Moldova, India. Deci avem parteneriat strategic cu Ungaria. Dar de cand? Iata ce scrie pe site-ul MAE:
„Parteneriatul strategic cu Ungaria. La 29 noiembrie 2002 a fost semnata la Budapesta Declaratia de parteneriat strategic dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungare pentru Europa secolului XXI”…In contextul Parteneriatului strategic, Romania si Ungaria au instituit mecanismul Sedintelor Comune ale Guvernelor…”
Deci 2002, nu 1996. Adrian Severin nu are dreptate. Pare ca el incearca sa „(re)scrie istoria”.
ADRIAN NĂSTASE 
[…] Referinte: https://adriannastase.ro/2022/12/30/doua-raspunsuri-pentru-adrian-severin/ […]
ApreciazăApreciază
Cu toate ca ar trebuisa i fie rusine de Tratatul incheiat in 97 cu ucr ,sa apara in public mai rar, d l severin ,vorbeste mult ,fara da spuna mai nimic. Intrebarile puse,sant influientate de prietenia cu marele geostrateg cosmin guse. Imi pare rau ,as vrea sa spun mai multe,dar cum sant analize personale negative,la adresa unora ,fiind Sarbatori ,ma abtin.
ApreciazăApreciază
DOUĂ PRECIZĂRI PENTRU ADRIAN NĂSTASE
Dl Adrian Năstase îmi face onoarea (neașteptată și nemeritată) de a răspunde unor mărunte remarci făcute de mine (în mod excepțional) pe marginea a două texte date publicității pe blogul domniei sale. Acest gest delicat mă obligă la reciprocitate, cu atât mai mult cu cât resimt ca fiind o datorie de prietenie aceea de a nu îl lăsa în eroare.
1. Cu privire la prima chestiune, trebuie să încep prin a-mi cere scuze.
Confuzia îmi aparține mie. Eu înțelesesem că, sesizând situația mizerabilă a membrilor comunității cetățenilor ucraineni de origine română, mai ales în urma adoptării celei mai recente legislații ucrainene cu privire la drepturile lor, pe de o parte, și apatia guvernului român, pe de altă parte, dl Năstase dorește să îndemne la acțiune, indicând în acest sens instrumentele juridice la care se poate recurge. Acum înțeleg că nu acțiunile erau vizate, ci amintirile. Amintirea magistralului discurs al domnului Năstase ținut în fața parlamentarilor ucraineni și cea a eroicei Declarații a Parlamentului român din decembrie 1991, care, deducem, a fost inspirată și bricolată de Ministerul de externe condus atunci de domina sa. “De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii.”
Prin urmare, îndemnul meu de a invoca în sprijinul românilor din Ucraina articolele 12 și 13 ale tratatului româno-ucrainean din 1997 era neavenit. Scuze!
Precizarea la care mă văd obligat își are originea în sugestia că față da Declarația Parlamentului român referitoare la referendumul privind autodeterminarea Ucrainei din 1991, tratatul din 1997 “a mers pe alte soluții”. Este o impresie eronată.
În primul rând, tratatul din 1997 a avut mai multe obiective decât, așa cum spune legenda, îndeplinirea uneia dintre condițiile intrării în NATO. Alături de aceasta au mai fost și nevoia creării unei structuri de securitate regională în afara NATO, convenirea unui sistem de protecție a minorității române din Ucraina și oferirea unui răspuns pozitiv doctrinei Baladour.
Declarația parlamentară la care se referă dl Năstase, unilaterală și fără forță juridică, a avut ca prim efect acuzația adusă României de a fi un stat revizionist și iredentist. Pentru popor, așa după cum vedem și azi, ea s-a vândut bine.
Declarația se referea la pierderile teritoriale survenite în contextul geopolitic creat de tratatul Ribbentrop-Molotov, fără să observe că teritoriile în discuție erau pierdute în baza tratatului de pace de la Paris, în 1947, iar nu în 1941, tratat semnat inclusiv de RSS Ucraineană. Acesteia, fără îndoială, i-a succedat Republica Ucraina autodeterminată în 1991.
Cea din urmă a fost recunoscută în 1992, pe vremea ministeriatului de externe al dlui Năstase, iar frontierele ei nu au fost fixate, recunoscute, cedate sau mai știu eu ce prin tratatul din 1997, ci prin tratatul de frontieră încheiat în 2003 de către Guvernul Năstase.
În concluzie, tratatul politic de bază din 1997 nu s-a abătut de la Declarația Parlamentului român, inspirată de MAE, din decembrie 1991: i. problema teritoriilor pierdute în 1940 rămăsese fără obiect întrucât acestea fuseseră recuperate în 1941; ii. problema teritoriilor pierdute în 1947 nu făcuse preocuparea Declarației parlamentare; iii. Actul final de la Helsinki ca bază pentru soluționarea problemelor teritoriale a fost recepționat de tratatul din 1997; iv. prin tratatul din 1997 părțile se obligau să încheie un tratat de frontieră cu ocazia negocierii căruia ar fi putut fi pusă și problema revizuirii tratatului de pace din 1947, ca urmare a nerecunoașterii referendumurilor organizate de Kiev în fostele teritorii românești (nerecunoaștere exclusivă de către Parlamentul român, căci nici un alt parlament din lume nu i-a urmat înțeleapta chemare).
Contrar a ceea ce mulți cred, iar dl Năstase nu putea ignora, tratatul româno-ucrainean din 1997 nu a formulat sau soluționat probleme teritoriale (poate cu excepția problemei platoului continental din Marea Neagră), ci a stabilit cadrul, principiile și procedurile în care, pe baza cărora și prin care asemenea probleme urmau a fi rezolvate.
Frontiera româno-ucraineană, în cadrul căreia Ucraina desprinsă din URSS se autodeterminase și fusese recunoscută în 1992, a fost expres consacrată prin tratatul de frontieră din 2003. Cei care vor să reclame cedări teritoriale și recunoașteri “trădătoare” de frontieră nu mie trebuie să mi se adreseze, ci dlui Năstase. Dacă asta se va întâmpla, dl Năstase poate fi sigur că îi voi fi alături și îi voi apăra cu toată convingerea deciziile în chestiunile respective.
Tratatul româno-ucrainean din 1997 include o text amplu cu privire la drepturile minorităților. Acest text este identic cu cel din tratatul similar româno-maghiar.
La circa două luni de la ratificarea tratatului cu Ucraina eu am părăsit guvernul pentru a nu mai deține de atunci și până azi vreo funcție guvernamentală în România. Când un fost șef al guvernului român de după octombrie 1997, ne indică exemplul Ungariei în ceea ce privește protecția minorităților, el trebuie să explice de ce nu a aplicat dispozițiile referitoare la minorități din tratatul cu Ucraina, așa cum Ungaria le-a aplicat pe cele din tratatul cu România. Poate de aceea ne referim la tot felul de declarații și discursuri, iar nu la singurul instrument juridic pe care îl avem la dispoziție: tratatul din 1997.
2. În ceea ce privește data de naștere a parteneriatului strategic româno-maghiar, lucrurile sunt și mai simple. Eu nu scriu istoria. Eu am făcut istoria. Și pentru cine vrea să afle realitatea istorică pagina electronică de informare publică a MAE nu este chiar cea mai bună bibliografie. În orice caz nu unica.
Un raport juridic sau politic (inclusiv cel având ca obiect un parteneriat între două state) se naște în momentul formării acordului de voință între părți. Acest acord poate fi ulterior detaliat și îmbrăcat în diverse forme. Asemenea dezvoltări sunt importante și respectabile. Ele nu schimbă, însă, data nașterii.
Data intrării în vigoare a unui acord poate fi amânată. Data formării acordului este cea care este.
În 1996 a fost încheiat tratatul de cooperare și bună vecinătate dintre România și Ungaria, de către guvernul Vacăroiu. Evenimentul a lăsat, însă, în urmă o lungă listă de controverse. De partea maghiară, opoziția FIDESZ de atunci, voia să voteze împotriva ratificării, în timp ce guvernul socialist nu dispunerea de o majoritate sigură.
În acest context m-am dus la Budapesta, în decembrie 1996 și am conferit deopotrivă cu guvernul și opoziția maghiare. Atunci am convenit că “reconcilierea istorică”, de care se tot vorbea, trebuie să meargă mai departe până la un “parteneriat istoric” permis tocmai de faptul că, așa cum rareori se întâmplase în trecut, interesele strategice ale celor două țări coincideau.
Pornind de aici am anunțat în conferința de presă ținută împreună cu colegul meu maghiar, Laszlo Kovacs, lansarea parteneriatului strategic româno-maghiar. Comunicatul comun trebuie să fie în arhivele MAE.
Ulterior, parteneriatul a fost consfințit cu ocazia vizitei Președintelui Ungariei, Arpad Gontz, în România, și pentru aceasta Președintele Clinton a mulțumit public României cu ocazia unui Summit aniversar al Planului Marshall, ținut la Amsterdam.
Că această înțelegere a îmbrăcat formă scrisă mai târziu, când atmosfera generală fusese detensionată, este o altă poveste. Că birocrații MAE au consemnat numai faptul din urmă, de asemenea.
Istoria se scrie de istorici. Sper că ei vor găsi în arhive sau în alte locuri dovezile care să le permită stabilirea adevărului. Până atunci rămâne cuvântul meu, ca ministru de externe care am fost în centrul evenimentelor, le-a determinat și le-a gestionat, și cel al paginii de internet a MAE, care le-a consemnat post factum pe cât s-a priceput.
Interesul României este, însă, acela de a da parteneriatului rădăcini cât mai adânci, iar nu de a face chip cioplit celor care cred că istoria începe cu ei. Așa cum Traian Băsescu crede că el a creat parteneriatul strategic româno-american, Mircea Geoană că el a băgat România în UE sau Bogdan Aurescu că el a câștigat platoul continental fără contribuția tratatului româno-ucrainean.
ApreciazăApreciază
Zilele trevute vorbeam cu cineva ai carui parinti se trageau din Codrii Cosminului si care apropo , nu se mai numesc asa ! Spunea omul ca bunicii lui nu se considerau romani ci bucovineni ! Multi dintre ei au si plecat la venirea administratiei romanesti si romanii in general le-au pricinuit foarte multe neplaceri pe care nici nu doresc sa le enumar pt ca sunt roman si ma doare lucrul acesta .
Mai spunea cum acestia au avut de-a lungul anilor ba cetatenia imperiului austro-ungar , ba romani , ba sovietici , ba ucraineni .
Oricum , soarta lor este cam aceeasi cu a romanilor din Serbia care la fel sunt neglijati si oarecum abandonati de autoritatile romane desi multi dintre ei sunt foarte atasati de tara .
ApreciazăApreciază
Va doresc Dumneavoastra si familiei Un An Nou Fericit si La Multi Ani !
ApreciazăApreciază