Aseara, am petrecut sase ore, ascultand, cu o anumita nostalgie, piese muzicale – in general cunoscute – interpretate de membrii si invitatii „Cenaclului Flacara”. Evenimentul a avut loc la Corbu, in perimetrul de vacanta „Teepee”, lansat de fiul meu, Mihnea, si de sotia lui – Corina.
De altfel, m-am bucurat sa raspund invitatiei lor de a participa dar si invitatiei lui Andrei Paunescu si Ninel Danila – organizatorii evenimentului.
Alaturi de mai multi prieteni, m-am bucurat sa-i ascult, din nou, pe Mircea Vintila, Magda Puskad, Emeric Imre, Nicolae Voiculet, Mircea Baniciu, interpretand piese folk dar si cantece patriotice. Au venit peste 1000-1500 de persoane. Unele din ele participasera si la editii conduse de Adrian Paunescu.
Recunosc, am dorit sa fiu prezent la aceasta manifestare si ca o forma de respect pentru cel care a fost Adrian Paunescu si pentru eforturile lui Andrei Paunescu de a-i duce mai departe mostenirea muzicala si de idei dar si ca un raspuns personal pentru anumiti idioti care cerusera interzicerea acestui eveniment.
Cred ca toti cei prezenti s-au bucurat de atmosfera festivalului si, probabil, vor reveni anul viitor. Poate ca o editie a Cenaclului ar trebui organizata si la Tusnad!

Felicitări. Eu recitesc volumele de poezie ,selectînd ce mi-a plăcut. Buna ideea cu festival la Tușnad. Sa simtă tot românul, că e stimat și iubit. Succes…
ApreciazăApreciază
Cenaclul Flacara a fost un eveniment cultural majo. Trebuie pastrat si continuat. Felicitari oganizatoilor!!!
ApreciazăApreciază
Felicitări iubite Domnule Adrian Nastase!Va invidiez pentru cele sase ore petrecute la Corbu impreuna cu prietenii lui AP si ai meiAM SA mi le inchipui și voi încerca aa ma a alatur macar asa la sarbatoarea spiritului inalt care a fost si este încă AP.
ApreciazăApreciază
In special la Tusnad, cu invitatii oficiale din partea Guvernului Romaniei ( nu Roman deoarece nu este format doar din romani) adresate catre Guvernul Maghiar, precum si din partea Presedintelui Romaniei(ce sa vezi din nou un neRoman) adresata D-nei Prededintei Maghiare.
ApreciazăApreciază
Frumoasa dedicatie scrisa de Adrian Paunescu ! Dumnezeu sa-l aiba in stga Sa !
Dumneavoastra, Domnule Adrian Nasatase, numai bucurii si sanatate !
Cu stima si pretuire, Miroslav.
ApreciazăApreciază
Incheierea este geniala … „Poate ca o editie a Cenaclului ar trebui organizata si la Tusnad!” 😀
Cate lucruri inteligente spune propozitia asta. Pacat ca cine conduce acum tara nu cred ca o sa o inteleaga … si poate ca nici multi dintre conationalii nostri.
ApreciazăApreciază
Fara suparare dar Mihnea are sa va depaseasca. Are stofa de prim ministru.
ApreciazăApreciază
Domnule Nastase, raspunsul dumneavoastra a fost excelent. Propunerea cu organizarea si la baile Tusnad e fulminanta. N-am fost niciodata acolo , sper sa se faca ceea ce ati propus ca vin „cu catel si purcel” sa trezim inimile romanilor intre romani.
ApreciazăApreciază
În ciuda celor care habar n-au ceea ce a însemnat Cenaclul Flacara și mesajul lui , exprimat pin gestul simbolic al Victoriei și Culturii!
ApreciazăApreciază