Muntele Athos

Primele asezaminte crestine pe Muntele Athos au aparut pe timpul imparatilor bizantini. Astfel, Constantin cel Mare, primul imparat crestin, a construit pe munte trei biserici. Istoria acestor asezari a depins de dominatia ulterioara, a otomanilor, asupra zonei dar si de atacurile permanente ale piratilor arabi. De aceea si nevoia de construire a unor adevarate cetati-manastiri. La 1046, in cadrul Republicii monahice instaurate pe Sfantul Munte, a fost aprobat un Avaton imparatesc prin care se interzicea intrarea femeilor pe Munte, interdictie respectata si astazi.

In perioada otomana, Athosul a supravietuit in special prin daniile domnitorilor romani, zugraviti pe peretii multor manastiri. Este vorba de Stefan cel Mare (pentru Manastirile Vatopedu, Zografu), Neagoe Basarab (Marea Lavra , Dionisiu), Bogdan (Protaton), Petru Rares (Dionisiu, Caracalu), Alexandru Lapusneanu (Dohiariu), Mihai Viteazul (Simonopetra), Constantin Brancoveanu (Sf. Pavel), dar si Serban Cantacuzino sau Mihnea cel Rau.

Am aratat ca din cele 20 de manastiri, 17 sunt grecesti, si cate una rusa, bulgareasca si sarbeasca. Niciuna romaneasca. Doar doua schituri (care depind de manastiri) – Lacu si Prodromu (aceasta din urma cu viata de obste. Va veti intreba de ce. Explicatia tine de faptul ca in acea perioada, domnitorii romani considerau biserica ortodoxa ca o biserica unica ce se opunea islamismului. De aceea, nu tineau cont de etnia monahilor sau a asezamintelor. Iar la momentul la care s-a adoptat, in 1924, Condica constitutionala a Sfantului Munte, compusa din 118 articole care a devenit parte componenta a constitutiei Greciei, romanii au considerat ca nu este importanta distinctia manastire/schit !!! Iar acum o modificare a statutului Schitului Prodromu si apartenenta sa la Marea Lavra greceasca (manastire) este practic imposibila. De aceea interesele schitului romanesc nu pot fi reprezentate in parlament decat de Marea Lavra.

Voi reveni.

3 gânduri despre “Muntele Athos

  1. 4 rachete Kalibr trase de pe un submarin rusesc asupra CENTRULUI orasului ucrainean Vinita – un carnagiu , o fetita omorata in carucior , corpuri imposibil de identificat …
    Ce raspunde Bestia ?
    A bombardat ” o cladire in care reprezentanti ai firmelor de armament negociau cu oficiali ucrainieni livrarea de arme – toti au fost eliminati ” – Bestia stie ca delegatii comerciali ai Raynethon , Thales sau Nexar nu pot sa ” negocieze ” altundeva decat la Vinita livrarea ” armelor ” si Bestia trimite 4 Kalibr asupra unui obiectiv civil …
    PS – un umanitar englez , retinut de fascistii rusi in timp ce evacua civili , isi pierde viata in detentia Bestiei – cati prizonieri rusi au murit pana astazi in detentie in Ucraina ? stiind ca nici macar nu era vorba de un ucrainean , ci de un strain …

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.