Numar special al Revistei FET consacrat lui Titulescu

A apărut numărul special al revistei „Perspective” consacrat lui Nicolae Titulescu, cu ocazia implinirii a 80 de ani de la moartea sa.

Puteti citi in acest număr, intre altele, scrisoarea referitoare la relatiile româno-sovietice pe care Titulescu i-a adresat-o lui Carol al II-lea precum si memoriul pe care i l-a trimis maresalului Antonescu.

Costul unui exemplar este de 50 de lei si poate fi procurat de la sediul Fundatiei.

8 gânduri despre “Numar special al Revistei FET consacrat lui Titulescu

  1. Cristian Diaconescu ne spune că facem prea puțin, ca români, pentru rezolvarea problemei vizelor pentru acces la Înalta Poartă.
    Domnule Diaconescu, problema nu prezintă interes pentru partea americană, nu cea românească (cum afirmați dvs).
    De ce s-ar grăbi să acorde vize cetățenilor unei colonii, având în vedere:
    – Cei valoroși și specializați sunt oricum racolați de corporațiile americane;
    – Adopțiile de copii din Romania nu mai reprezintă o problemă, se rezolvă ,, peste rând”;
    – Armamentul american, bun sau rău , indiferent de preț, este înghițit fără obiecții de bugetul României, chiar dacă alte cheltuieli importante sunt amânate sine die….cum ar fi cele pentru infrastructură;
    – Teritoriul României este deja pus la dispoziția partenerului, iar România este deja un portavion nescufundabil al marelui licurici.
    Deci, de ce ne agităm pentru viză, oameni buni ? Ce să facem în America ? Să jucăm la cazinourile din Las Vegas ? Să ne însușim tehnica îngenuncherii în fața unor organizații rasiste ? Să învățăm că sexul de la mama natură este incorect politic ?

    Apreciat de 1 persoană

    • DUPA CUM SE VEDE , TRECUTUL RAMANE O REALITATE CU CARE NE MANDRIM…( PREZENTUL DEVINE TOT MAI NEPUTINCIOS PENTRU VIITOR! )

      TRECUTUL A MEMORAT, NUMEROASE VALORI UMANE !..

      PREZENTUL VA MEMORA PENTRU VIITOR ,DIN PACATE, NECONTENITE NONVALORI UMANE, CE SUNT VIZOALIZATE IN MULTE DOMENII…

      VALORILE UMANE, SI-AU GASIT IMPLINIREA DESTINULUI…DINCOLO DE HOTARUL ROMANESC. ( CELE RAMASE, SUNT SI VOR FI , INTENTIONAT…IGNORATE, LASATE A-SI RISIPI EXISTENTA INTR-UN MEDIU CAT MAI , POSIBIL , NEFAST!)

      PS VALORILE… PREZENTULUI, SE VOR DEZINTEGRA, IN TIMP, ODATA CU CEI CARE LE-AU REALIZAT!

      Apreciază

  2. Globalismul, o noua lovitura Regulilor Internationale: Obstructia SUA la ONU a facut imposibila o declaratie comuna privind atrocitatile Israelului in Palestina

    Regulile Internationale sunt norme de drept – deci, imperative si sanctionatorii – ale pacii, coexistentei si cooperarii in Lume. Desi secretarul de stat american Antony Blinken itereaza obsesiv o naratiune diplomatica privind o ordine bazata pe reguli, aceasta se dovedeste total inselatoare, fiind de fapt o ideologie profund agresiva a suprematiei globale a SUA, scop care este decazut din legitimitate de catre mijloacele sale imorale si ilegale. Casa Alba, aflata intr-o goana nebuna dupa himerele Globalismului, de a-si subordona toate Natiunile, este o infractoare recidivanta la Dreptul International. SUA nu respecta nicio regula a Multilateralismului, obsedata cultic, ca o secta religioasa, sa impuna regulile Unilateralismului sau. Cea mai noua si dura lovitura pe care Globalismul a dat-o Regulilor Internationale a fost obstructionarea de catre SUA, duminica, a Consiliului de Securitate al ONU, reunit de urgenta pe tema genocidului palestinian. Opozitia SUA a facut imposibila adoptarea unei declaratii comune a acestei instante pentru incetarea atrocitatilor Israelului in Palestina. Acest fapt ostil arata ca SUA sunt cauza, scop si mijloace in conflictul iudaist. Ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, şi-a exprimat regretul fata de atitudinea de rea vointa a SUA, prin care acestea se disociaza de pozitia de principiu si de urgenta de a se solicita încetarea ostilităţilor dintre Israel si Palestina si de a se lua masuri concrete. “Consiliul de Securitate trebuie să ia măsuri”, a subliniat şeful diplomaţiei chineze. El a reamintit ca de o saptamana China sustine, împreună cu Norvegia şi Tunisia, un proiect de lege. “Din cauza obstrucţiei unei ţări, Consiliul de Securitate nu ajuns la un consens”, a conchis el, cerând Washingtonului “să-şi asume responsabilităţile” la Organizatia Natiunilor Unite.

    Apreciază

  3. Domnule Florescu, am onoarea sa va salut! O sa mearga la Duneavoastra colegul meu Volosin Dumitru, care locuieste in Bucuresti, sa-i dati acest numar al Revistei, inchinat omului de mare valoare N. Titulescu, la 80 de ani de la moartea sa. Va multumesc mult, cu aleasa consideratie, Miroslav Muraru Botosani.

    Apreciat de 1 persoană

  4. off topic
    In timp ce Dumneavoastra va luptati sa puneti in evidenta si sa aduceti in actualitate toate marile spirite romanesti, pentru ca nu ducem lipsa de acestea, aici pe “cociocul” nostru iubit se intampla numai lucruri demne de nenea Iancu, mereu actual. Mai este putin si pasim in luna lui Ciresar, strazile sunt pline de gropi, de-a dreptul cratere, cand toate acestea se puteau remedia in noptile cand circulatia era oprita, la fel cu spalatul strazilor si trotuarelor capitalei, toate aceste operatiuni de fac in ziua amiaza mare in varf de trafic spre disperarea soferilor. Apa calda de la robinet e mai mult rece, vezi Doamne se executa lucrari ample de inlocuire a tevilor, marile lucrari de infrastructura din Bucuresti stagneaza, transportul in comun incet, incet redevine unul aglomerat, din declaratiile drectorului general al STB reiesind ca transportul in comun ar fi rerentabil, ma gandeam sa plece sa lase pe altul care reuseste sa-l faca rentabil.
    Neavand cu ce ne “hrani” in zilele noastre, eventual numai cu nervi, rautate, agresivitate, ipocrizie si o lipsa crasa de profesionalism, cred ca cel mai indicat este sa ne “hranim” cu marea complexitate a personalitatii inaintasilor unanim recunoscute peste tot in lume.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Stau si ma intreb, statul roman, primaria orasului Brasov (nu intamplator fac referire acestui oras) si alte entitati au luat vreo masura in vederea aducerii aminte, a celebrarii personalitatii marelui diplomat roman, acesta la randul sau, punandu-si amprenta, inspirand de-a lungul timpului o pleiada de eminenti ministri de externe ai Romaniei.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.