30 de ani de la infiintarea Fundatiei Europene Titulescu

Anul 2021 are o semnificație deosebita pentru Fundația Europeană Titulescu. 

La 15 martie 1991, sub autoritatea morala a Academiei Române si cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, se decidea crearea Fundației noastre care, așa cum se arată în actul constitutiv, ”poartă numele celui care, prin opera lui, cât și prin activitățile sale creatoare, a făcut onoare patriei sale și umanității” – Nicolae Titulescu, om politic și diplomat de exceptie. Personalități importante ale vieții culturale și științifice românești și internaționale s-au alăturat acestui demers, devenind membri fondatori. Acum, în anul 2021, Fundația Europeană Titulescu aniversează 30 de ani de activitate. 

Tot anul acesta, se vor marca 90 de ani de la alegerea, pentru a doua oară consecutiv, a lui Nicolae Titulescu în funcția de președinte al Adunării Societății Națiunilor, una dintre cele mai importante demnități ale vremii. Și nu în ultimul rând, se vor comemora 80 de ani de la trecerea în neființă a patronului spiritual al FET.

În acest context aniversar, Fundația noastră și-a propus să publice o ediție revizuită a unui volum de excepție conținând documentele diplomatice ale lui Nicolae Titulescu, volum care credem că poate fi util atât membrilor corpului diplomatic român și străin, cât și tinerilor participanți la cursurile internaționale Nicolae Titulescu organizate anual de Ministerul afacerilor externe. În acest an, se împlinesc 54 de ani de la publicarea primei ediții, un moment de referință în readucerea în conștiința publică a lui Titulescu.

De-a lungul activității sale, FET și-a onorat angajamentul asumat la înființare, publicând numeroase cărți referitoare la activitatea acestei personalități marcante a istoriei și diplomației române, printre care ”Nicolae Titulescu, Politica externă a României (1937)”, ”Nicolae Titulescu – Contemporanul nostru”, ”Titulescu. Un mare Român, un mare European, un mare Contemporan”, ”Pro şi contra Titulescu”, ”Nicolae Titulescu–Nicolae Raicoviceanu. Mărturiile unei prietenii”, ”Nicolae Titulescu, Opera politico-diplomatică”, ”Titulescu – ziditor de mai idealuri”, ”Nicolae Iorga – Nicolae Titulescu. Interferențe” etc.

In luna martie vom organiza o expozitie, la sediul Fundatiei, cu marturii documentare, fotografii si obiecte personale ale sale. De asemenea, vom realiza o medalie aniversara, o placheta si vom consacra personalitatii lui Titulescu numerele din acest an ale revistei noastre.

23 de gânduri despre “30 de ani de la infiintarea Fundatiei Europene Titulescu

    • Bună seara Excelentă.
      Când veți fi prezent la Fundație in luna martie la eveniment? Eu m-am retras la Breaza-PH , dar vreau să donez câteva cărți despre marele Titulescu și aș reveni la București cu această ocazie.
      Sănătate și succes în continuare în această întreprindere fabuloasă.
      Mihai Rajnita

      Apreciază

  1. CU CAT VAD CE SE INTAMPLA IN SOCIETATEA ROMANA , POLITISTII ABUZAND DE FUNCTII, INCALCAND DREPRTURILE LA EXISTENTA, NECUNOSCAND ANUMITE LEGI DIN CONSTITUTIE, AM AJUNS LA O CONCLUZIE SIMPLA: CU O FLOARE NU SE FACE PRIMAVARA!

    REFORMULAND ACEST PROVERB, IN URMA ASPECTELOR DERULATE SI CARE SE VOR DERULA …ASUPRA NATIUNII ROMANE, REIESE: CU UN EVENIMENT DEOSEBIT NU SE POATE REVENII LA O NORMALITATE BENEFICA EXISTENTEI UMANE!

    ACTOALUL MEDIU, CONTURAT DE GANDIRILE DICTATORIALE, EMANA TEAMA IN PSIHICUL UMAN.

    IN OPINIA MEA, ULTERIOARELE EVENIMENTE, VOR FOCALIZA O LUPTA A NEMULTUMIRILOR, NEMULTUMIRI CE SE VOR COMBATE RECIPROC. DAR TOTUSI, EA, ESTE NECESARA REVENIRII LA NORMALITATE.

    SA FIM SINCERI , TRECUTUL NE -POATE INPULSIONA!

    Apreciază

  2. Fundatia Titulescu are la baza un principiu fundamental de drept international: Coexistenta pasnica a natiunilor independente, care interactioneaza constructiv, in avantaj reciproc.
    Din pacate, in lumea de azi, forta dreptului pierde teren in favoarea dreptului fortei.
    In plus, sunt prea multe arme pe teren pentru ca un razboi sa nu devina posibil, chiar probabil…la fel a fost si inaintea celui de-al doilea razboi mondial.
    Se spune ca natiunile au un potential declansator intrinsec de razboaie, ceea ce este o mare minciuna.
    In realitate doar imperiile, la apogeu sau in decadere, conduse de elite trufase, au declansat mari conflagratii mondiale de-a lungul istoriei. La fel si azi, dorinta unor state sau grupuri de state de a domina si conduce lumea este atat de mare, incat dreptul international ramane doar un deziderat, la fel de iluzoriu in perioada domnului Titulescu, la fel de ignorat si decorativ in zilele noastre..

    Apreciat de 1 persoană

  3. Pun o intrebare colegilor din strainatate (mult mai bine informati decat noi, ceilalti): Cum pot afla ce mai face si ce mai spune domnul Donald Trump ? Este de neinteles ca o medie occidentala, un model al libertatii de expresie (in antiteza cu cenzura de beton din tarile inamice ale Vestului), sa nu relateze nimic.
    Totusi eu refuz sa cred ca acest om este izolat mediatic, nu se poate asa ceva intr-o democratie, probabil s-a calugarit. Unde se afla fostul presedinte, domnule trexsr ? La vara voi calatori in Grecia si voi vizita probabil si muntele Athos. Daca aflu ca Donald Trump este acolo, promit ca ma vaccinez cu un ser american. (Z)

    Apreciat de 1 persoană

    • Privet ZeV! Cred ca dl. Trump face un pic mai bine ca dl Putin, cel din urma fiind „ancorat” prin toate porturile Rusiei, asa cum raporteaza presa „independenta” ruseasca. Cel putin dl. Trump nu trebuie sa isi ascunda averea, pe cind dl. Putin nadushshte la TV explicind cum s-au imbogatit peste masura oligarhii rusi, in comparatie cu rusul mediu. Cum sa-ti faci tu, antrenor de judo, un palat ca Champs Elisee in Crimeea, daca nu l-ai antrenat pe dl. Putin?
      Tu oricum te vaccinezi „geopolitic”. Aici cred ca ne intilnim. Nici eu nu m-as vaccina cu al rusesc. Ma doare suficient capu’ ca sa-mi bag un cip rusesc in el. Am auzit ca e mult mai mare si coltzuros ca cel al lui Elon Musk din vaccinul american. Pina una alta, noi canadienii fiind mai cu motz, vom importa vaccin indian, condimentat. La efectele adverse se mentioneaza: dat din buric incontrolabil, si o dorinta maniacala sa fi inconjurat de vaci.

      Apreciază

      • Dada, înțeleg perfect de ce globaliștii sunt obsedați de Puțin, ei și-ar dori un al doilea Elțin la Kremlin.
        Problema e că fără Putin, cei ca d-ta și ca mine (adică oameni banal de normali) pierd orice șansă ca involuția lumii ,,libere” să-si schimbe cursul. E suficient să vezi filmele premiante cu Globul de Aur.
        Nu cred că Putin poate fi suplinit de ,, băieții mândri” americani, asimilați deja în Canada cu teroriștii.
        PS
        O civilizație care respectă animalele are toate șansele să dureze mii de ani, cu condiția să nu ajungă la putere boii și catârii.

        Apreciază

  4. FET este ceva aparte, plin de distinctie, eruditie si gandire de inalt nivel academic in toata aceasta „murdarie” de tot felul care ne inconjoara. Doresc FET ani multi de activitate si sa ridice stindardul diplomatiei romanesti acolo unde a fost odata.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Fondată cu scopul de a cinsti memoria marelui vizionar care a fost Nicolae Titulescu, FET a devenit o instituţie unică în peisajul nostru cultural, ce caută să păstreze vii tradiţiile diplomaţiei româneşti puse în slujba apărării intereselor poporului român şi a păcii.

    La Mulţi Ani!

    Apreciat de 1 persoană

  6. 30 de ani! Nu numai o întemeiere vrednică de laudă, ci și un parcurs serios, fără sincope, cu ștacheta ridicată, justificând din plin temeiul dintru început. Făcută sa dureze. Prin asta poarta semnătura celui care i-a pus „cap și incepatura”. Pentru asta v-am admirat fără rezerve întotdeauna.
    La mulți ani!

    Apreciază

  7. Amăgitorul presedinte american Joseph Biden scoate America de sub protecţia dreptului internaţional: Primul atac al Statelor Unite ale Americii de pe teritoriul Siriei împotriva Siriei!

    Noul presedinte american Joseph Biden a revenit in forta la tema anti-Natiuni, din care SUA isi hranesc Globalismul. Dupa instalarea administratiei sale la Casa Alba, a urmat o prima campanie politico-diplomatica americana potrivit careia SUA ar fi abandonat unilateralismul si s-ar fi intors la multilateralism, la reguli si la dreptul international.

    Dar aceste angajamente ale lui Biden, cat si sperantele interne si externe de schimbare care le-au insotit, nu au durat decat o luna. Ele s-au risipit la primul act major de dezicere, lasand locul realitatii crude ca toata campania de inceput a fost o suita de fake news si de propaganda. Presedintele Biden a ordonat armatei SUA sa lanseze, in noaptea de joi spre vineri, prima operatiune de agresiune externa, de pe teritoriul Siriei si impotriva Siriei.

    Ne amintim, si fostul presedinte Trump si-a inceput mandatul cu un atac cu rachete asupra unor baze militare din Siria. Atacul ordonat de Biden a vizat infrastructuri militare de la frontiera Siriei cu Irakul, utilizate de sirieni si de aliati din vecinatate (iranieni) si din regiune, impotriva prezentei ilegale a trupelor SUA in Siria, in Irak si in Orientul Mijlociu.

    SUA au descris in mod fals operaţiunea militară din Siria si impotriva Siriei drept una “defensiva”. Este o minciuna monstruoasa si un dublu atac: (1) impotriva natiunii arabe siriene si (2) impotriva dreptului international. Apararea nationala si eliberarea nationala de sub ocupatie militara sunt pe deplin legitimate de dreptul international, cat si de intreaga istorie a umanitatii. De asemenea, dreptul international scoate in afara sa orice actiune de agresiune straina, intreprinsa la granitele sau pe teritoriul altui stat.

    Cu alte cuvinte, in cheie juridica, actiunile Siriei de aparare nationala si de eliberare a teritoriului national sirian sunt sub protectia dreptului international. La fel si cele ale aliatilor Siriei. In scopul redobandirii integritatii teritoriale si suveranitatii nationale, Siria are dreptul moral si legal la aliati si la sprijin cat mai larg din partea Natiunilor. Trebuie respinsa manipularea globalista potrivit careia combatantii din Siria ar fi „pro-iranieni” sau pro-altcineva, nu, ei sunt toti pro-sirieni. Solidaritatea internationala pentru eliberarea Siriei de sub ocupatia Americii globaliste este similara celei impotriva cotropitorilor fascisti, cu care se aseamana cotropitorii globalisti. Trebuie replicat acelasi spirit eliberator, avand in vedere ca Orientul Mijlociu de azi ocupat de globalisti este Europa de ieri ocupata de nazisti, iar scopul strategic, mijlocele si aliantele antiglobaliste trebuie sa fie asemanatoare celor antihitleriste.

    Cu cateva zile inainte de operatiune militara a Statelor Unite din Siria, ordonata de presedintele Joe Biden, secretarul de stat american Antony Blinken vorbise despre o lume bazata pe reguli si drept international, in incercarea de a convinge Lumea ca America a revenit de partea buna a istoriei. Dar si acest “angajament” nu a durat decat cateva zile, el dovedindu-se in fapt o simpla elucubratie propagandistica. Statele Unite sunt cvasi-impredictibile, desi predica predictibilitatea: americanii i-au anuntat pe rusi despre atacul din Siria doar cu cateva minute inainte! Un purtator de cuvant american, John Kirby, a motivat ca “loviturile au fost autorizate ca răspuns la atacurile recente asupra personalului american şi a Coaliţiei din Irak şi la ameninţările în curs împotriva acestui personal”. Este o justificare total cinica si condamnabila a represaliilor globaliste in teritoriile ocupate, care sunt aidoma represaliilor hitleriste!

    Kirbi a mai spus ca răspunsul militar a fost “proportional”, o alta abordare eronata, care rastoarna logica. Aceasta tema se pune in cazuri de conflicte (dueluri) militare in care partile raman “externe” , adica fara sa existe un antagonism ireconciliabil de tip “ocupant-ocupat”, dar nu si intr-o situatie “interna”, cand o tara este ocupata militar de o tara agresoare. “Operaţiunea trimite un mesaj clar: preşedintele Biden va proteja forţele americane şi pe cele ale coaliţiei”.”În acelaşi timp, am acţionat calculat, pentru a calma situaţia din estul Siriei şi din Irak”, a speculat grosier purtătorul de cuvânt al Pentagonului. In realitate, arbitrarul presedinte american Joe Biden a scos Statele Unite de sub protectia dreptului international, care va avea consecinte. Pentru a se proteja, solidaritatea Natiunilor va creste si va deveni concentrica, ca un lockdown din exterior, un containment impotriva virusilor pandemiei de globalism. In mod evident, numai de “calmare” nu poate fi vorba in estul Siriei si in Irak, in conditiile in care Statele Unite au reluat operatiunile globaliste de distrugeri, crime si represalii. “Loviturile au distrus trei camioane cu muniţie” (…) Sunt mulţi morţi. Cel puţin 17 luptători au murit, conform unui bilanţ preliminar, toţi membri ai Hachd al-Chaabi”, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH).

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.