PSD – Un congres „succint”

Practic vorbind, Congresul PSD trebuia să aibă loc. Era nevoie să se acorde legitimitate conducerii partidului. Altfel, semnătura pe listele de parlamentari putea fi contestată. In plus, in felul acesta, a fost acoperită vulnerabilitatea legată de solicitarea lui Teodorovici.

Dintre discursuri, mi-a plăcut cel al Gabrielei Firea. Liber, cu empatie, critic la adresa guvernului si cu un mesaj valabil in ceea ce o priveste pe Maria. Cea căreia unii vor să-i pună o altă pălărie.

Corectă nevoia de identificare a noului electorat. Efortul trebuia inceput mai demult.

Proiectul politic este bine intocmit. Definirea patriotismului economic era necesară. Va fi nevoie de o curajoasă punere in aplicare.

Am o problemă cu „despărtirea de trecut”. Formula traditională, la fiecare congres era „deschidem un nou capitol”, acceptandu-se, totusi, ideea unei continuităti. Varianta actuală e mai ambitioasă. „Tabula rasa”, „Albă ca Zăpada”. Eu credeam că e necesară despărtirea de „greselile trecutului” dar – consider – „trecutul”, in ansamblul sau inseamnă rădăcinile in care se ancorează un copac puternic. Iar tăierea lor poate fi periculoasă. Oricum, nu poti, pe de o parte, să te separi de trecut si, in acelasi timp, să-ti amintesti de rolul jucat de „PSD-ul trecutului” in aderarea la UE si la NATO.

In materie de politică externă social-democrată, a existat, de altfel, doar un mesaj pentru ambasadorul american – pro Nato si pro parteneriatul strategic cu SUA.

Nu comentez reluarea tezei „tătucilor” pentru că e vorba de o trimitere la un personaj care murise deja atunci cand s-a născut Ciolacu.

Vasile Dancu poate avea un rol important in distribuirea puterii in interiorul PSD. Totusi, in conditiile in care presedintele Consiliului national este ales de Congres si in conditiile in care multi din membrii săi vor intra in Consiliul politic national, nu-mi este clar cu ce se va mai ocupa Consiliul National. Vor ramane doar departamentele cu un coordonator, numit presedinte al CN. Intr-un fel aceasta e o parte din reforma gandită de Liviu Dragnea care voia eliminarea CN din organigrama partidului.

Sper, totusi, ca măsurile stabilite să asigure, pe termen scurt, mobilizarea partidului si rezultate bune la alegeri. Pe termen lung sunt mult mai multe lucruri de făcut.

44 de gânduri despre “PSD – Un congres „succint”

  1. Am găsit asta şi mi se pare o idee interesantă şi mai ales necesară :
    Vreți autostrăzi și spitale? Atunci tăiați ajutoarele sociale putorilor!

    Recunosc, îi detest pe toți aceia care își beau ajutoarele sociale pe marginea șanțului sau, mai rău, beneficiază de stipendii de la stat locuind prin vreo vilă, având mașini de zeci de mii de euro și diferite afaceri ,,la negru’’. Ne-au ajuns la urechi informații cum că, în anumite zone din județ, multe persoane își iau ajutoarele sociale, chiar și pe cele alimentare, de la UE, cu vreun BMW sau Audi.

    Chiar și țiganii de la Berevoiești care țineau în lanțuri, la propriu, zeci de sclavi, beneficiau de ajutor din banii statului. În timp ce majoritatea comunelor din România sunt desprinse, parcă, din Evul Mediu, nefiind bani de drumuri sau de canalizare, mare parte din buget se duce pentru ajutorarea unor oameni certați cu munca și cu bunul simț.

    Cum noi nu scriem fără a avea niște date în față, putem afla din statistici că aproximativ jumătate din bugetul consolidat al statului, echivalentul a 16% din PIB, se duce către asistența socială. Da, mai mulți bani se duc pe asistență socială decât pe Sănătate, Educație și Apărare la un loc.

    Să ne înțelegem, România nu a fost niciodată un stat social în adevăratul sens al cuvântului, nici măcar pe vremea lui Ceaușescu.

    Dacă am avea un stat social, resursele statului s-ar concentra pe integrarea cetățenilor dezavantajați în câmpul muncii, pe oferirea resurselor necesare copiilor din comunitățile sărace de a-și asigura o pregătire cerută pe piața muncii sau pe crearea de locuri de muncă pentru persoanele cu handicap, așa cum se întâmplă în țările cu apă caldă. Adică, să îi transformăm pe majoritatea celor care sunt ajutați de stat în plătitori de taxe și impozite.

    Nu, România, în ultimii 27 de ani, a devenit un stat ASISTENȚIAL! Mulți dintre locuitorii acestei țări nu au fost niciodată la vreun ghișeu al Fiscului, nu și-au plătit niciodată o asigurare medicală (în condițiile în care spitalele de stat sunt pline de astfel de, să le spunem, cetățeni) și, niciodată, nu vor contribui cu ceva la progresul acestei nații! Dimpotrivă! Mulți dintre ei, în special cei tineri, nu au muncit niciodată, în ciuda oportunităților oferite de o piață a muncii colosală, la nivelul UE.

    De ce statul român alocă, totuși, 16% din PIB pentru asistență socială? Păi, milioanele de români care își iau aceste stipendii de la stat sunt votanți disciplinați. De aceea primarii închid ochii când vine vorba de a face analize la sânge ale ,,candidaților’’ pentru ajutoare sociale. La următorul scrutin, după ce ar tăia din ajutoarele sociale, ar pierde scaunul de edil!

    Personal, cunosc numeroase situații în județ, când primarii sunt, pur și simplu, șantajați de acești puturoși.

    Autoritățile județene se duc în control numai în cazul spargerii unui puroi social, precum cel de la Berevoiești, în timp ce autoritățile centrale… Ce glumă bună!

    Când milioane de români beneficiază de aceste alocații, mizerabile, dacă e să le luăm individual, dar colosale prin numărul extrem de mare de membri care beneficiază de acestea, este de înțeles cum categoriile privilegiate ale României au mână liberă să-și ofere pensii speciale și alte avantaje, fie că ne referim la securiști, militari, parlamentari etc.

    În următorii ani, bugetul nu are cum să crească foarte mult, ținând cont de apatia cu care statul impozitează anumite categorii sociale și profesionale și de recuperarea banilor din averile făcute prin furtul banului public.

    În schimb, am putea tăia din cheltuielile pe protecția socială. Aproape că nu este buletin de știri în care să nu aud că asistații din nu știu ce comună din sudul Moldovei sau din Oltenia au refuzat să se angajeze la o fabrică abia deschisă, care vrea să angajeze sute de persoane, pe motiv că salariile nu sunt de mii de euro, preferând să lenevească pe ajutoare sociale.

    Dacă vrem autostrăzi și spitale mai de Doamne-ajută, e necesar ca aceste cheltuieli cu protecția socială să scadă mult sub 16% din PIB, cât sunt acum! Nu de alta, dar românii care muncesc și plătesc cu conștiinciozitate impozitele, lună de lună, vor să circule pe autostrăzi moderne și să nu fie mâncați de viermi în spitale, nu să-l țină pe nea Gheorghe la cârciuma din sat sau pe Mercedesa într-un cătun de țigani, pirandă care fată puradei pe bandă rulantă! Puradei crescuți, hai să fim serioși, tot pe banii proștilor care își plătesc taxele

    Apreciază

    • @ Radu Humor
      Ce vă faceți cu UE care e înnebunită după „venitul minim garantat”? Germania l-a aplicat deja, 1500 de euro sau pe-acolo. Au muncit, n-au muncit vreo zi în viața lor, cohorte de cetățeni UE vor primi. Nu că 1500 de euro ar fi vreun mare venit la prețurile din Germania, dar…
      Pe de altă parte, funcționarii noștri care aprobă aceste ajutoare nu pot să-i refuze pe „aplicanți” pentru culoarea pielii, pentru că vin la instituție cu BMW-ul, pentru că au case mari…, dacă ei au dosarul în regulă, pentru că altfel funcționarul e sancționat pentru abuz.
      Să zicem că asta cu ajutoarele e o politică social-democrată! Ce-i împiedică pe liberali să o anuleze?
      Vă spun eu ce: UE.

      Apreciază

    • România este, conform Constituției, un stat social. Numai că cei din Primării, de la Asistența Socială, nu-și fac treaba. Nu vor să se pună rău cu asistații. Nu mai țin minte, în ce orășel, primarul astă-iarnă i-a scos pe toți asistații la deszăpezire, condiționându-le ajutoarele, conform legii, cu numerele de ore lucrate în folosul comunități. Majoritatea erau nemulțumiți, dar de nevoie au muncit. Bravo Primarului: încet, încet. îi învață cu munca!

      Apreciază

  2. Referitor la Congres, nimic nou sub cei trei trandafiri, dar teamă mi-e să nu se scuture prea repede .
    P.S.
    Dacă se pot face congrese on-line, de ce nu s-ar putea desfăşura toate activităţile parlamentare la fel !
    Pe vremuri aleşii îşi vedeau de locurile lor de muncă şi o dată,sau de două ori pe lună veneau la Bucureşti pentru a vota, atunci în unanimitate, nişte hotărâri sau chiar legi.
    În rest mai primeau cam jumătate din salariu, sau chiar unul întreg pentru activitatea depusă.şi decontarea cheltuielilor de transport şi cazare, dacă era cazul.
    Fără cabinete parlamentare, secretare, şoferi şi alte cheltuieli nesimţite şi atunci nu era internet ca acuma !
    Dar mai ales fără locuinţe în Bucureşti , sau deconturi false pentru ele şi restaurante cu preţuri de nimic la care beau sau se adapă aleşii neamului .Prost obicei….

    Apreciază

  3. Statistică INS în plină pandemie: Numărul deceselor din prima jumătate a acestui an, MAI MIC decât în primele 6 luni din 2019

    În timp ce zilnic suntem asediați, pe toate posturile, cu numărătoarea deceselor cauzate de covid-19, statisticile INS arată că în 2019, când nu venise pandemia peste noi, în România, în prima jumătate a anului, au murit mult mai multe persoane.

    În ciuda pericolului pandemiei pe care ni-l prezintă autoritățile, noile date ale Institutului Național de Statistică (INS) arată că în primele 6 luni din acest an în România au decedat cu aproape 6.000 de români mai puțini decât în prima jumătate de an 2019.

    Potrivit INS, în aprilie și iunie 2020 cei care au murit au fost mai numeroși decât în lunile corespunzătoare din 2019, dar în rest, fiecare lună din primele 6 de anul trecut a adus mai multe decese decât în anul de grație al coronavirusului.

    Totalul deceselor în prima jumătate a acestui an a fost de 130.766, iar în primele 6 luni din anul trecut totalul a fost de 136.541 decese.Decesele pe grupe de vârstă din 2020:

    Astfel,în luna iunie 2020, aproape două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puțin 70 ani (8.718 decese, reprezentând 41,4% din total, s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani și peste, 5.014 decese, reprezentând 23,8%, la persoanele de 70-79 ani) și 4.217 decese (20,0%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani.

    Firesc, la polul opus, cele mai puține decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (70 decese), 20-29 ani și 0-4 ani (fiecare grupă cu câte 103 decese).Sporul natural s-a menținut negativ în luna iunie 2020: excedentul decedaților față de născuții-vii a fost de 6.287 persoane. .

    Apreciază

    • @ Radu Humor
      Zic să așteptăm statisticile din 2021, pe întreg anul 2020. Acolo vom vedea numărul total al deceselor, numărul pe cauze, pe vârste…, și vom putea compara cu 2019, 2018…

      Apreciază

  4. Am identificat mereu doctrina de stanga cu empatia. Care si ea poate fi tot o forma de egoism, cu chip uman insa. Poate tehnic, PSD va trebui sa se reformeze, dar pragmatic si practic, fata de electorat, niciodata nu s-a descurcat, mergand pe inertia cantitatii. Or sa schimbe batistarii astia de acum, abonati la tzambalul de la Putere, mersul lucrurilor?

    Apreciază

    • N-a putut sa stea la ,,cusca,, , le-a explicat judecatorilor ca e claustrofoba, la umiditate i se fleoscaieste parul, plus ca ii raman afacerile nesupravegheate, hotelul de pe litoral neterminat…
      Vorba dulce, mult aduce

      Apreciază

  5. Domnule Nastase, insist in a va spune ca asteptam cu nerabdare revenirea dvs in politica mare!
    Sunteti un bun national si avem nevoie de experienta dvs!

    Apreciază

  6. „În Florida vor fi lăsaţi în libertate peste 750 de milioane de TANTARI MODIFICATI GENETIC. Proiectul privind ţânţarii modificaţi genetic a fost finantat de BILL GATES.”
    Nu se cunoaşte încă numărul anofelilor şi altor forme de dăunători din specia „rezist” răspândiţi pe tot globul prin ongeurile lui Soroş …..

    Apreciază

    • La noi au fost lasati in libertate multi ,,modificati,, psihic. Ce..tantari? Deci, ura noua! Nu mai pomenim de aia condamnati la saracie si batjocura pentru adevaratii infractori

      Apreciază

  7. Multe de făcut ?
    Când te rupi de trecut, este dificil să identifici capătul de fir pentru un nou inceput, având în vedere că nu a prea mai rămas nimic de inventat (în materie de politică românească, cel puțin). Nu este nimic original în a-i da raportul și salutul de drepți Ambasadorului..
    Ce se întâmplă cu domnii vȘerban Nicolae și Plesoianu ? Mai sunt în PSD ?
    PS
    Sunt impresionat în continuare de domnul Buzatu de la Vaslui…. încă nu și-a pierdut graiul, nu de tot.
    Sau domnul Bacalbașa…o tempora…

    Apreciat de 1 persoană

  8. Sunt de-acord cu faptul ca momentan trebuia ales Ciolacu,dar hai sa fim serioși,apropo de Mărie și pălărie PSD e o pălărie mult prea mare pt dl.Ciolacu.

    Apreciază

  9. Domnule Radu Humor, aveti idee cine le-a inlesnit actele pentru ajutoare sociale? Intr-o alta ordine de idei, fiti siguri ca nu neaparat ei poarta vina a ceea ce a mai ramas prin tara.
    Eu cunosc persoane care, ramase fara loc de munca, au apelat la ,,vracii sociali,, cu care imparteau prada si pe langa asta au fost transformati si in sclavi pe hotarele ,,binefacatorilor,, . Ia ghiciti dumneavoastra care dintre ei a iesit in castig? In favoarea cui au fist aplicate aceste escrocherii?
    Este foarte interesant cum unii doresc pieirea clanurilor, nu-si amintesc cu cine imparteau aia ajutoarele pentru cei cu multi copii, si cum oare au ajuns ei sa-si faca atatea casoaie, fara sa plateasca impozite, curent electric si alte consumabile? Ei au avut un alt presedinte fata de restul populatie, li se aplica alte legi? Sa fim seriosi, o lume mai ipocrita si mai imbecila ca in tara asta , nu exista. Faci rau cat poti si apoi strigi ,,lupul , baaaa!!!,, Trist

    Apreciază

  10. Nu stim daca Ciolacu , Firea si ceilalti membri PSD au spus lucruri contra altor membrii ai aceluiasi partid , doar asa sa intre in gratiile populatiei, cert este ca adevar au grait si sa dea Dumnezeu ca de acum incolo sa fie inlaturati definitiv din politica cei ce se folosesc de ea doar pentru beneficii proprii. Pana acum colegii si-au acoperit gresalele si coruptia a prins radacini, ramificandu-se chiar ai pe teritoriile altor tari. Cat de iresponsabil si inconstient trebuie sa fii sa nu pricepi ca pentru aceste manevre ajunge o tara intreaga sa plateasca?

    Apreciază

  11. Pe unii ii deranjeaza ca se aminteste de tatuci. As putea sa stiu pe ce criterii au propus-o unii PSD-isti pe Liliana Turoiu pe la Ministerul Culturii? Ce facea ea bine? Cui? Si actuala Cumpanasa tit bine facea? Ea, sau muma-sa?
    Ia sa va interesatu voi putin si apoi sa-i criticati pe Ciolacu si pe Firea. O vedeti pe Firea in postura in care s-au pus niste panarame, gen Udrea, de exemplu?
    Spune-mi cu cine te asemeni, ca sa-ti spun cine esti

    Apreciază

  12. Fara legatura ..
    OARE ?

    România a închis anul 2019 cu o datorie externă totală de 106 mld. euro, dar sub 50% din PIB. Datoria externă totală s-a situat la finalul lui 2019 la 106 miliarde de euro. Nu este cel mai înalt nivel al datoriei externe înregistrat veodată, dar este cel mai mare de la revoluţie încoace, consemnat la un final de an: 61,7% este datorie privată, iar 38,3% este datorie a statului

    Totuşi, graţie avansului PIB (219 mld. euro estimat pentru 2019) nivelul datoriei externe s-a menţinut în 2019 la 48% din PIB, un prag sustenabil pentru o economie de talia celei a României.

    După 2009, când România a luat împrumutul de 20 mld. euro de la FMI, datoria externă a României a sărit atunci, dar şi în anii de după, peste ştacheta de 70% din PIB. Cu vremea, această pondere a scăzut şi chiar dacă, nominal, datoria este mai mare, ca procente din PIB ea a scăzut anul trecut la 48% din PIB.

    Datoria externă continuă să fie deţinută, într-o mare proporţie, de sectorul privat. Doar 37,2% (39,5 mld. euro) din datoria externă este datorie publică. BNR are 1,1% din această datorie (1,2 mld. euro, alocări de DTS de la FMI). Sectorul privat deţine restul de 61,8 mld. euro din datoria totală de 106 mld. euro. Din datoria mediului privat de 61,8 mld. euro, 33,2 mld. euro este o datorie pe termen scurt (de obicei multinaţionalele se împrumută pe termen scurt). Potrivit datelor comu­nicate joi de BNR, în structură, datoria externă pe termen lung a însumat, la finalul lui 2019, 72,7 mld. euro (68,6% din totalul datoriei externe), în creştere cu 6,5% faţă de 31 decembrie 2018.

    https://www.zf.ro/eveniment/romania-inchis-anul-2019-datorie-externa-totala-106-mld-euro-50-pib-datoria-externa-totala-s-situat-finalul-2019-106-miliarde-euro-cel-inalt-nivel-datoriei-externe-inregistrat-veodata-cel-mare-18847579

    Deci cam asa .. cicva „romania” , adica noi cetatenii suntem datori cu 106 mld euroi.
    Ca sa nu creasca prea muot datiria noi nu ar trebui sa ne reducem consumu .. sau macar sa nu il crestem.
    Adica sa stranagem nitel cureau.
    Insa doar 39,5 ml sunt datorii ale tarii. Adica ale „noastre”.
    Restu sunt private din care multinationalele sunt banuite ca detion un minim de 33,2 mld.

    Mda. Si cica trebe sa vem deficitu mic, mic, mic ca sa nu crestem propcentu datiriue fata de PIB.

    Da in 2009 „noi” am imprumutat ceva intre 10 mild pana la 20 mld care au dus procentu la 70% din PIB. Dupa care ma cam strans cureau ca deh sa nnu ajungem ca Grecia! (grecii tremurau sa nu ne egaleze ca nivel de trai !!)
    Da unde s-ua dus babii aia imprumutati in 2009?
    Cateva miliarde au fots caose din tara ca sa fie salvate nist5e banci austricate si grecesti.
    Restu?
    Restu aaaa … nu se stie!

    Nu ar fi cazu sa se stie?!
    Ca si acum .. nu se stie pe ce da Ciatu banii …

    Apreciază

  13. O prostie asta cu reformarea, cu reforma…
    E o vorbă goală vânturată de adversari care nu știu ce să mai reproșeze.
    Cine și ce înțelege prin reformare?
    Schimbarea doctrinei, a ideologiei? Trecerea de la doctrina social-democrată la cea liberală sau la cea creștin-democrată?
    Darea afară a tuturor membrilor, 500 000, și băgarea altor 500 000 în partid?
    Gonirea tuturor membrilor vechi din fruntea partidului și împingerea membrilor care au intrat în partid acum doi ani? Pleșoianu e membru PSD. Ce l-a împiedicat să candideze? Faptul că n-a fost ales la șefie când a fost aleasă Dăncilă? Ce se putea face? Să-i fi luat la bătaie pe membrii congresului ca să-l voteze toți? N-au vrut să-l voteze și gata.
    Celelalte partide nu au în frunte membri vechi? Orban, Gorghiu, Ponta…nu sunt membri vechi? Or fi niscai prospături.
    Ce înțeleg prin reformă cei care vor reformă?
    Nu-mi plac vorbele goale. Îmi plac lucrurile concrete.

    Apreciază

  14. INAINTE DE A- MI EXPRIMA OPINIA , CUVENITA, SCOT IN EVIDENTA , O EXPRIMARE BINE GANDITA INAINTE DE A FI SCRISA…APARTINAND UNUI COLEG : CAND TE RUPI DE TRECUT …ESTE GREU!…) CORECT!

    TRECUTUL , TRECUTURILE AU FOST SI RAMAN O REALITATE CE ITI OFERA SANSA DE A CORECTA , DE A DA CONTINUITATE. IN CAZUL DE FATA , ASA CUM AM AFIRMAT IN NENUMARATE RANDURI : NU POTI FI CEEA CE NU POTI…VALORILE UMANE, AUTENTICE NU POT FI IMITATE,IGNORATE SI PENTRU A FI INTELES …CU MICI EXCEPTII, VA OFER ACEASTA GANDIRE CE- MI APARTINE SI PE CARE O SCRIU.

    GENILE UMANE, AUTENTICE, NU SE NASC IN URMA UMOR SCOLI, FACULTATI…ELE SE NASC IN URMA UNOR DESTINE A FI DESTINATE…SCOLILE , FACULTATILE SUNT DOAR O INFORMATIE UN INPULS! (EXZEMPU: MULTI SPUN CA ARTISTII , AUTENTICI, IN URMA UNUI TALENT…DEVIN NEMURITORI. GRESIT! FICARE , A FI DESTINAT, PENTRU A INFAPTUI UN DESTIN…ESTE UN GENIU! )

    REFERITOR LA TEMA RESPECTIVA, PATRIOTISMUL ECONOMIC IN PRIMUL RAND SE BAZEAZA PE PATRIOTISMUL NATIONAL, A FI UN ROMAN AUTENTIC CE- SI PASTREAZA DEMNITATEA DE OM… DE ROMAN, MAI ALES CAND ESTE VORBA DE UN PARTID, REPREZENTAT DE OAMENI IN CARE, DEMNITATEA UMANA NU ESTE DEGRADATA…OAMENI CU O CULTURA MAI AMPLA.

    AFIRMATIA : TE RUPI DE TRECUT ESTE REALA , EA FOCALUZAND SI IN PREZENT, MAJORITATEA NONVALORILO UMANE CE SUNT INRADACINATE, DIN PACATE , IN PSD. IN LOC SA PRETUIESTI SI SA INVITI VALORILE UMANE A LE TRECUTULUI , PRECUM ADRIAN NASTASE O VALOARE ENORM DE SEMNIFICATIVA, ADRIAN SEVERIN O ALTA VALOARE UMANA…TE CRAMPONEZI, ABITIONEZI CREZANDU- TE CA POTI FI…SA FIM REALISTI! DOAMNA FIREA SI CEI CARE POT DEVENI IN TIMP VALORI UMANE , AUTENTICE, SUNT ACELE FLORI…CU CARE NU POTI FACE PRIMAVARA! PSD, TREBUIE SA FIE REPREZEMTAT DE VALORILE SALE DIN TRECUT PENTRU A REDEVENI CE A FOST.DACA CONJUNCTURA NEFAVORABILA…FACE CA VALORILE TRECUTULUI SA NU REPREZINTE DE MOMENT…ACEST PARTID, MACAR FI INTELEPT , PENTRU A NU DEVENI O INEXZISTENTA UMANA …SI APLICA CE SI SE SPUNE. DOMNUL CIOLACU ESTE SI MA REPET, UN POLITICIAN, POATE PREA MULT SPUS, UN PERSONAJ , IN OPINIA MEA , CE S- A INRADACINAT , TOT DE MOMENT, PRIN VOIA SA…MAJORITATEA OPINIILOR ANTERIOARE CAT SI ULTERIOARE EXPRIMA PE BUNA DREPTATE , DORINTA REANTOARCERILOR ACELOR VALORI UMANE CE INCA SUNT VIABILE , NECESARE. CEI DIN PSD, TREBUIE SA INTELEAGA CA, SANSA, APROPIATA , NU POATE FI IGNORATA . EA TREBUIE VALORIFICATA LA MAXIM. GUVERNANTII , ACTOALI CU RESPECTIVUL „PRESEDINTE” AL ROMANIEI , DORESC IN PERMANENTA , CA REPREZENTANTII PSD, SA RAMANA CAT MAI INDELUNGAT , CONFUZI IN GANDIRE. MA INTREB UNEORI, DE CE EXZISTA, ACCENTUATA GANDIRE CONFUZA, APARTINAND MAJORITARILOR DIN PSD. DE CE, SANSELE ANTERIOARE, ULTERIOARE SUNT INGNORATE DE ACESTI MAJORITARI, DE CE , NU SE VREA CA PSD, UN PARTID DE BAZA, PENTRU EXZISTENTELE UMANE CU A LE LOR DESTINE , SA REDEVINA CE A FOST , UN PARTID IN PERMANENTA SEMNIFICATIV ?

    OARE, INTERESELE DE GRUP…PERSONALE, SUNT INCA MENTINUTE? TOT CE ESTE POSIBIL! DUMNEZEUL AUTENTIC SI NU CEL CREEAT DE OAMENI…A CONCEPUT CA , PLANETA PAMANT SA AIBA O UNICA MISCARE …PACAT, CA NU A REALIZAT CA, ACEASTA MISCARE POATE FI DAUNATOARE IN VIITOR. PREFERABIL AR FI FOST , O REANTOARCERE! IN PRINCIPIU, REPREZENTANTII PSD, TREBUIE SA INTELEAGA CA , A VENIT MOMENTUL OPORTUN , IN CARE MAJORITATEA ROMANILOR DORESC SCHIBAREA ACESTOR GUVERNANTI SI NU NUMAI. DACA NU VOR INTELEGE, ACEST PARTID, TREBUIE SA DISPARA DE PE SCENA POLITICA! ( DOMNILOR MAJORITARI , AI PSD, SANSA DE A DISPAREA…ESTE ENORM DE MARE!…)

    PS. BUCURATE , FI ” FERICIT”, CA AI SANSA, DE A INSPIRA , EXPIRA… PENTRU A NU DEVENI IN URMATOARELE TIMPURI…O FIINTA UMANA , INEXZISTENTA!…

    PENTRU DOMNUL ADRIAN NASTASE , ROMANUL , POLITICIANUL AUTENTIC!

    Apreciază

  15. DOMNULE PRIM MINISTRU , CU RESPECTUL CE VIL PORT SI CU PERMISIUNEA DUMNEAVOASTRA , AM O PROPUNERE PENTRU VIITOR!

    LA SFARSIT DE AN SA OFETITI UN CADOU , SIMBOLIC, PENTRU A DEVENI IN PERMANENTA ATRACTIVA , PAGINA DUMNEAVOASTRA DE BLOG, CARACTERIZANDU- I PE CEI MAI SEMNIFICATIVI IN URMA OPINIILOR CE LE APARTIN, FIIND MAI REALE! O PROPUNERE PENTRU VIITOR! ( BINE- NTELES SI CU DORINTA , SINCERA, DE A VA REANTOARCE IN POLITICA , PAS CU PAS !…)

    Apreciază

  16. Domnule Năstase, constat că aveți mare încredere în domnul Dâncu. Eu nu am, dar părerea mea nu contează Nu este obligatoriu, în firea umană, că dacă ești inteligent și profesor universitar să fii neapărat și om cu caracter bun! Apoi, nu am înțeles cum puterea judecătorească trebuie să dea legi, în locul puterii legislative. Într-adevăr, această putere ar trebui consultată la legile justiției ( cum de exemplu,cadrele didactice sunt consultate în legile organice ale învățământului), dar nu la coduri și la celelalte legi. Eu știu că justiția înfăptuiește dreptatea. Ne întoarcem la Evul Mediu? Ce poate înțelege cetățeanul? PSD nu se va implica în elaborarea de legi și nu va comenta nicio nedreptate . Atunci, de ce candidează, pentru Parlament?. Mai înțeleg că acest partid nu-i vor considera corupți niciodată pe lucrătorii din acest domeniu. Portocală și alții ca ei sunt curați ca lacrima! Bravo PSD, ți-ai găsit calea cea dreaptă!

    Apreciază

  17. trexsr

    ??!! Îî? Ă? Ce?
    Batalia este intre sistemul liberal-democratic si cel totalitar mercantilist. ?
    Auzi coane esti partial si in mintile altuia* sau doar platit? Sau amenintat cu munca de jos, cu munca in Romania samd etc si alte cele ?

    Ca care batalie ?!
    Si care sistem totalitar-mercantilist ? De unde si pana unde tragi concluzia ca Este un razboi intre Occident si China ?
    Nu draga este doar finalul logic al unei politici I-logice duse in numele “globalizarii” in ultimii … 40 de ani?
    Iar, reamintesc cestia asta :

    Cum ti s-a parut?
    Dar cum ti se pare ca raspunsul la intrebarea Why Can’t We? a fost .. delocalizarea catre … China?
    Asta desi un ins care era un soi de erou al capitalismului American urla din toti bojocii : “We’re a colony again, this time of Japan.”
    China? La dracu ce nu se stia ca chinezii au șublerit si Mig 21 si T 55? “Da cu ce rezulate?” ma vei intreba. Cu alea care s-au putit .. insa muricanii au trimis si documentatia tehnologica samd etc.

    China nu si-a ascuns nici o secunda ambiitiile de a reveni Imperiul de Mijloc… adica cea mai dezvoltata tara de pe pamant.

    Si care a fost raspunsul?
    Timp pierdut cu revolutii islamice.
    Bombardarea ambasadei chineze din Belgard. Cica “greseala” . Insa o sa zic ce a zis ducele de Otranto “C’est pire qu’un crime, c’est une faute.”
    Si toata lumea stia …. Numa analistii de pe Potomac nu? Adica vrei sa zici ca eu am la dispozitie mai multe informatii decat Departamentul de Stat?!
    Mda.

    Si acum cateva luni nu obtinea Donald “marele success” al acordului economic cu China?

    La baza acordului se află angajamentul Chinei pentru achiziţia suplimentară de bunuri, servicii şi produse agricole americane în valoare de cel puţin 200 de miliarde de dolari, în următorii doi ani, faţă de achiziţii de 186 de miliarde de dolari în 2017.
    Acordul va include comenzi suplimentare pentru produse agricole de 50 de mil-iarde de dolari, a spus Trump.
    Președintele american a spus că are încredere că fermierii americani vor putea să răspundă chiar unei cereri mai mari.
    China va cumpăra servicii americane suplimentare de 40-50 de miliarde de dolari, bunuri manufacturate de 75 de miliarde de dolari şi livrări suplimen-tarede energie de 50 de miliarde de dolari, a anunțat președintele Donald Trump.

    Deci despre ce ewste vorba ?
    Pai toicmai despre marile “succesuri” a cca 40 de ani de liberalism gloaba care a “finaciarizat” (mai bine zis galitienizat) economia muricana care, azi are oferta de Lumea a 3a!

    Si se pare ca intre timp si Donald ceti ce am citit si eu si a aflat ca succesul sau este un succes care va fi sarbatorit la Beijing! Cum zicea Iaccoca? Comert colo-nial!

    S=au prins ca on ,aterie de 5G mi au opferta . Ca nici in 4G nu au avut. Ca nici ptr 3 G . Nici ….
    Adoca o noua tehnlologie on care ei nu au oferta “hard” …. SI nu este vorba despre cusut blugi …

    Asa ca au scos la iveala propaganda.. de razboi!

    Cine sa conduca lumea?
    China ce agresiva (??!!) sau SUA cea blajina (aia cu revolutii islamiste!) ?

    Dar de fapt .. dar de fapt nu este viorba de un leadership ca cel practicat de americani in Vest dupa 1950.
    Nu.
    Este vorba doar despre economie. Adica bani. Bani inlcusiv ptr portavioane si avioane imbarcate, OCBM uri si SLBMuri samd etc.
    Este vorba si despre accesul la resursele planetei – adica consum de staniu, litiu, petro, grau, cafea si ce mai se consuma ….
    So de abia acum ajungem la un sens al abusrditatii ca cum ca Batalia este intre sistemul liberal-democratic si cel totalitar mercantilist.
    Este urmarea unei politici de 4 decenii de “delocalizari” – in primul rand catre China! – iresponsabile (dpv al interesului amerloc) si al fi-nancizarizarii economiei SUA.
    Este vorba despre politica economica pe termne scurt, care are min vedere doar trimestrul si politica economica ope termen lung, ani, decenii.
    Este virba despre politica de stat care care privilegiaza interesele unor ctgrii reduse numeric in dauna majoritatii si politica economica in care taoata lumea este angajata in definirea unui scop comun..
    Caci , trebe sa va zic ca SUA , aia pe care o stiam, era o tara incare ego-ismele individuale se intersectau in “Visul American” : “copii mei vor trai mai bine decat mine” ……

    *Alienat – un om in toate mintile altuia. Apud Musatescu

    Apreciază

    • @Ghitza, habar nu am de ce ti-a sarit tzandara. Cel mai facil (si ineficient) mod de a dialoga este de a-ti insulta partnereul de discutie.
      Eu nu am nici o problema cu argumentele tale. Ti-am scris ca ma grabeam si nu am avut timp sa elaborez…
      Nu inteleg ce te-a scos din minti cu ce am scris despe sistemul liberal-democratic (SUA, Occident) si cel mercantilist totalitar (China). Este practic un conflict pe larg etichetat de mai toti analistii ca cel intre lumea liberala si cea iliberala.
      Da, e problema SUA cum si-au construit relatia cu China in ultimele decenii. Ei azi culeg fructele. sau mai bine zis, observa cum copacii lor s-au cam uscat, dupa ce i-au dat in arenda la chinezi, ca sa ma exprim plastic. Banui ca Trump a vrut un acord cu China – inainte de pandemie – care sa nu fie o miscare prea brusca pentru americani.
      SUA si-au pierdut timpul cu islamicii? Pai daca nu isi pierdeau ei timpul, lideri ca Erdogan va puneau sa platiti azi tribut la Stambul. Asa dati 2% SUA pentru securitate, si nu va doare prea mult capu’ cu rusii.
      Da, SUA au facut multe greseli. Si China face greseli mari, cu pandemia, cu pretentiile teritoriale (Marea Chieni de Sus, Kashmir), cu speriatul vecinilor, cu omoritul de uiguri. Pe care ii iubesti mai mult?
      Vorbesti de „egoisme”. Da, si? Visul american. Da, si? Care e problema ta de fapt? Visezi in mandarina si nu sti de ce?

      Apreciază

  18. Congreul PSD 2020 – un nou început ?

    Aşa cum era de aşteptat, congresul PSD s-a încheiat cu victoria lui Marcel Ciolacu şi a echipei sale. Atacând liderii autoritari ai partidului de până acum, pe care i-a etichetat într-un limbaj popular dar total nepotrivit în acest context drept „tătuci”, Ciolacu a vrut să sublinieze că preşedenţia lui va fi în fapt o conducere colectivă. Şi este evident că şi-a alcătuit echipa cu această promisiune şi a câştigat mandatul pe care l-a prezentat ca fiind în realitate o soluţie tranzitorie. Numai că un asemenea tip de conducere colectivă, în care prerogativele executive ale partidului sunt divizate într-o multitudine de organisme conducătoare (Consiliu Naţional, Consiliu Politic Naţional, etc.), implică faptul că pentru adoptarea oricărei hotărâri va fi necesară obţinerea unui consens general. Există astfel pericolul paralizării capacităţii de decizie a conducerii PSD.

    A fost primul video-congres PSD. Un congres cu participare normală i-ar fi permis probabil contracandidatului Eugen Teodorovici să-şi facă personal campanie în rândul participanţilor; în cazul de faţă însă, a renunţat să se mai prezinte la Palatul Parlamentului. Cele 91 de voturi obţinute de el au fost voturi remanente care mai degrabă l-au periferizat şi e păcat, deoarece Teodorovici este un politician din tânăra generaţie, cu un un discurs politic apreciat de anumite tronsoane ale electoratului PSD. Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu – alţi doi membri marcanţi ai partidului– par şi ei să fi fost marginalizaţi, o dezamăgire suplimentară pentru alte segmente ale electoratului de stânga. Ruperea lor, sau numai a unuia dintre ei, de PSD riscă să ducă la o nouă scădere a popularităţii partidului.

    Cel puţin, congresul actual a încercat să deblocheze partidul din luptele interne ce-l condamnau la inacţiune, reprezentanţii PSD – deşi în opoziţie – nereuşind să critice convingător haosul creat de guvernarea pedelistă şi atacând doar cu termeni edulcoraţi (de teamă de a nu fi trataţi drept asasini!) până şi stupida dictatură sanitară, total neconstituţională, introdusă de Iohannis şi a lui şleahtă cu scopul de a-şi consolida puterea politică ( unii medici mai au curajul să spună pe ici pe colo că cei ce mor de Coronavirus n-ar rezista la nici un alt agent patogen, oricăt de slab !). Iar urmările acestei crizei epidemiologice – artificial create – pentru viaţa economică, socială, sănătatea şi echilibrul psihic al oamenilor sunt de-a dreptul catastrofale. Liderii PSD par a ignora însă aforismul conform căruia în politică nu poţi reuşi decât asumându-ţi riscuri raţionale !

    Deşi cu prudenţă, noua echipă doreşte totuşi să redea PSD-ului o mentalitate de învingător, scoţându-l din groapa în care s-a prăbuşit odată cu mandatul şi candidatura Vioricăi Dăncilă, o persoană cu anumite calităţi, dar impusă cu forţa de fostul lider PSD Liviu Dragnea într-o poziţie care o depăşea. De altminteri, asemenea atitudini dictatoriale în interiorul partidului au compromis stânga în ochii alegătorilor.

    Proiectul politic prezentat de M. Ciolacu urmăreşte repoziţionarea PSD-ului faţă de electoratul său de bază şi vizează în acelaşi timp apărarea intereselor naţionale ale României. Desigur, politica externă nu are importanţă în intenţiile de vot ale populaţiei ( numai dreapta câştigă capital electoral atacând cu vorbe goale „ciuma roşie” !), parteneriatele strategice au fost definite şi România nu poate constitui subiectul ci doar obiectul politicii internaţionale, totuşi un partid politic responsabil are datoria să promoveze „patriotismul economic”, adică interesele economice ale ţării. Pe de altă parte, pentru un partid de stânga, singura soluţie este să reprezinte oamenii care-şi câştigă traiul prin muncă cinstită, clasa de mijloc, or PSD s-a rupt din ce în ce mai accentuat în ultimul timp de bazinul său electoral printr-o atitudine birocratică de centru, promovată constant în condiţiile crizei internaţionale a mişcării social-democrate, ajunsă în zdrenţe după prăbuşirea sistemului comunist când, în loc să prindă aripi odată scăpată de dogmatismul comunist, s-a refugiat în slogane propagandistice şi apărarea unor grupuri sociale periferice (etnice, sexuale, etc), ceea ce în ultimă instanţă a dus la periferizarea însăşi a stângii.

    Problema este că punerea în practică a proiectului politic ambiţios prezentat de Ciolacu şi echipa sa depinde de oameni şi se poate realiza numai prin oameni, altminteri rămâne la stadiul de dorinţe pioase. Nimic nu se impune cu hârtii scrise, fluvii de cuvinte ori lozinci, iar PSD este în continuare un partid fără personalităţi în frunte. Dacă guvernul Orban îşi permite să o menţină pe Doamna Ministru « Pepsiglas» în funcţie, se datorează faptului că dreapta liberală controlează aproape în totalitate o mass-media obedientă şi înregimentată, avantaj de care PSD nu se bucură. În aceste condiţii şi în contextul ofensivei deşănţate a dreptei, PSD are în acest moment mai puţină nevoie de politicieni de cabinet, cât de lideri de masă (fără defectul prolixităţii) care, folosind un limbaj simplu ce ajunge uşor la mintea şi inima oamenilor, să convingă electoratul că partidul se identifică cu aspiraţiile legitime de bunăstare materială şi demnitate naţională împărtăşite de marea majoritate a poporului român.

    Apreciază

  19. A avut loc si congresul PSD. Parca am mai vazut acest film, insa cu alti actori. Sincer imi pare rau de simpaticul Teodorovici, s-a schimbat gasca, a rupt-o cu trecutul, insa eu stiam ca “cine nu are trecut, nu are (nici) viitor”, au rupt-o cu tatucii, conducere colectiva. Nu comentez proiectul politic, in schimb ma bucura necesitatea patriotismului economic, cu toata ca nu prea mai avem unde-l aplica. In materie de politica externa a fost dat un mesaj clar de atasament valorilor parteneriatului strategic (parca o rupsesem cu trecutul). Valoarea acestei conduceri va fi data de lupta politica mai ales ca ii asteapta o lunga toamna fierbinte, iar oamenii cu simpatii de centru –stanga nu vor avea incotro si vor trebui sa le dea girul. Oricum, traim vremuri grele.

    Apreciază

  20. D-le Nastase,

    Cu regret o spun…chiar nu observati ca Maria e aceeasi ? si chiar palaria, care are doar alta broderie, „cusuta cu ata alba”? Ce s-a schimbat in fapt?
    Priveam cu uimire la Antena3 si la „stafful” care inconjura pe nr.2(neoficial) in PSD – Gabriela Firea …
    Mitica Dragomir, Anghel Iordanescu, Popescu PNL
    Cu astia se va metamorfoza PSD, pe ici, pe colo, prin partile esentiale…
    Din 90, eu si familia mea votez PSD „metamorfozat”…Cu exceptia perioadei 2000-2004 am ramas permanent cu frustrarea ca m-am pacalit, chiar daca nu as vota alti incompetenti din gasca Turcan& Co….Mai buna organizata era rezerva de cadre a PCR decat „resursele umane” ale PSD/PNL/PMP/etc
    Am o greata imensa fata de toti si constat ca „democratia” distruge Romania….

    Apreciază

    • Și „epoca de aur” nu o distrugea? Sau ești cumva fost aparatcic PCR sau rudă cu vreun general și ai dus-o bine in perioada aceea în timp ce restul lumii stătea la coadă de la 3 dimineața ca să ia niste lapte pe cartelă? Stimate domn, revoluția și democrația nu au distrus România, AU SALVAT-O!!!

      Apreciază

  21. Ciolacu zice „fără tătuci” tocmai pentru că el nu are capacitatea de a deveni unul, și cam nimeni altcineva din PSD nu o are. Dacă avea flerul politic necesar pentru a deveni „tătuc” sigur ar fi făcut-o, din dorința de a tine sub control partidul, dar Ciolacu este complet lipsit de calitățile unui lider puternic, prin urmare face „conducere colectivă” și „echipă”, renunțând la ideea de „tătuc” tocmai pentru ca tot PSD-ul să fie mulțumit și ca să se asigure că nu se va ridica vreun lider puternic. Din nefericire pentru Ciolacu, care oricum conduce partidul către o mare înfrângere (chiar dacă ar lua, prin absurd, 28-30% tot dezastru va fi), ideea de lider puternic, carismatic și cunoscut de popor este cam singura care funcționează la români, PSD înregistrând cele mai bune performanțe sub lideri puternici și autorități (I. I., A. N., L. D.).

    P. S. Domnule Năstase, știu că vă plac metaforele, dar cine e vulpea din cușcă?

    Apreciază

    • Pardon, „lideri puternici și autoritari”, nu „lideri puternici și autorități”. Și mai țin să precizez că cele mai slabe performanțe electorale ale PSD au fost înregistrate sub lideri mai slabi, mai neexperimentați, care nu au reușit să se impună puternic în partid sau să aibă priză la populație: M. G. , V. D., în curând și M. C..
      În ceea ce îl privește pe V. P., performanța partidului sub conducerea sa a fost una intermediară, poate a reușit să obțină 60% în 2012, dar în alianță cu PNL, dar judecând după împărțirea mandatelor între cele 2 partide PSD a primit cam 60% dintre acestea, ceea ce se traduce in 35% intenție de vot pentru PSD, un rezultat mediu, iar la prezidențialele din 2014 nu a reușit să câștige, deși era favoritul, pierzând la 1 milion de voturi diferență.

      Apreciază

  22. Aud unii camrazai de blog ca sunt suparati pe modelul „liberal-democratic”, ca nu pot oamenii sa mai viseze. Nu contest ca actiunile politicienilor erodeaza nu doar puterea lor dar si a celor din jur, si in final, a celor ce traiesc in „cetate” (presupunind ca e democratica). Foarte greu sa mergi pe linie ascendenta, asa cum vrea Romania, intr-un context in care toti par ca vor sa se salveze singuri.
    Bun, si care e alternativa demna de atentie pentru Romania, ca „solutie” la „relele” democratiei? Regimul lui Putin? Regimul lui Xi? Vreti comunism din nou? Visati la un Iosip Broz Tito? Sa-l inscaunam pe Liiceanu Rege? Pai avem azi un Presedinte cu Guvernul Sau care se-mpiedica de-un „ciot”: Parlamentul. Si ar vrea sa nu mai. Are acest sistem aproape toate atributele unul stat autoritarist-pseudo-democratic: serviciile toate, interne si externe (care conteaza) sunt la picioarele Conducatorului si il „ajuta” in lupta politica cu „baronii rosii”. Daca mai sapa putin si la media, sa o „indrume” paternal pas cu pas, adios democratie. Si ce democratie e aia in care poporul e la mina binevoitoare a stapinilor din UE? Nu poporul conduce in Romania? Nu, poporul doare pare ca…
    Orice incercare de a imprima o linie nationala politicilor au esuat, si mai toti politicienii care au indraznit sa scoata capu pentru natiunea lor au fost gasiti cu probleme penale. Are sens sa dau nume?
    Eu zic insa ca nu trebuie cedat, si trebuie mers cu politici pentru romani, economice si demografice. Ca doar nu doar de interlopi avem nevoie. Dar nici nu am auzit vreun politician sa enunte ceva inteligibil, ca platforma pentru a readuce emigrantii romani acasa, sau macar o parte a lor. Dar ne plingem, mama-mama, ca ce rau e Universu.

    Apreciază

  23. Aveti dreptate! A fost doar o problema tehnica. Legitimitate, liste, vulnerabilitati, cam ce se ,,dezbate” din 2004 incoace in ,,partide”. Comunistii ajunsi pensionari, cu a lor mare adunare nationala, sigur ca-s invidiosi. Ei n-au fost ,,capabili” sa duca ,,partidul” la un asa de inalt nivel. Progresul este evident nefiind totusi clar daca Mariile se schimba mai des decat palariile. Bine c-au dat in sfarsit anuntul la mica publicitate in vederea descoperirii ,,noului” electorat. Astfel, au aratat ca n-au uitat indemnul ,,indragitului regizor” care-n ,,evenimentele fierbinti” din decembrie ’89 ii spunea lui Dinescu ,,fa-te ca lucrezi”. Sigur ca ,,papusarii” cunosc cata ,,putere” a mai ramas in partide astfel incat linistesc ,,votantii” transmitandu-le din cand in cand (chiar si online) ca nu-i nici un pericol ca nu mai sunt cu radacinile infipte. Rolul acestora in societate s-a schimbat profund nemaireprezentand o problema c-au devenit mai ,,aeriene”. Fiind ,,alerta” era de asteptat ca si ,,partidele” sa transmita mesajul ca-i nevoie de un pic de ,,militarizare” pentru ca ,,lucrurile” sa se urneasca in directia stabilita. Sigur ca daca va fi nevoie vor repeta ,,succesul” din 2016 ,,revenind la putere” ,,pe cai mari”.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.