Petrisor Peiu, De ce nu are guvernul bani pentru pensii

De ce nu are guvernul suficienți bani pentru pensii și cum putem ieși din această situație

În anul 2017, de când datează ultimul raport al Eurostat, pensionarii români aveau cele mai mici venituri (pensii) dintre toți cetățenii statelor UE, la jumătate față de veniturile pensionarilor polonezi și cam la două treimi din veniturile pensionarilor unguri.

Sursa: AICI

Avem peste 5,1 milioane de pensionari, cu pensia medie lunară de 1.335 de lei, în timp ce pensia minimă este de 704 lei. Aproape 40% dintre aceștia (1,9 milioane de persoane) au pensii de cel mult 1.000 de lei, iar aproximativ un milion de pensionari sunt beneficiari ai indemnizației sociale, care întregește veniturile mici ale acestei categorii până la suma de 704 lei, adică 146 de euro. (Sursa: AICI).

Este clar că aceste cifre indică sărăcia în care se zbat majoritatea pensionarilor de la noi. Este la fel de clar că recenta majorare a pensiilor cu 14% nu va îmbunătăți prea mult situația acestor defavorizați. Este la fel de clar că niciun partid politic nu vrea să recunoască faptul că atât se poate cu o țară prost condusă și cu o economie înapoiată ca cea pe care toate guvernele de după 1990 au perpetuat-o.

Unde este, de fapt, problema României? De ce nu poate să iasă din această logică a sărăciei și a sub-dezvoltării?

Răspunsul este cât se poate de simplu: pensiile actualilor pensionari se plătesc din contribuțiile plătite la fondul de pensii de către actualii angajați.

România are 5 milioane de pensionari și 5 milioane de salariați. Adică, pe românește, fiecare salariat plătește pensia unui pensionar. În medie, fiecare salariat român ia un salariu brut de 5.300 lei (sursa: AICI), din care plătește o contribuție la pensii cam de un sfert, adică cu puțin peste 1.300 lei.  

Păi asta e pensia medie. Orice creștere de pensii (inclusiv aceasta, de 14%) se face prin subvenționarea diferenței de la bugetul de stat, adică din impozitele culese de Fisc de pe urma funcționării economiei. E simplu, nu?

Și atunci, cum poți să crești pensiile? Păi fie crești numărul de salariați, fie crești salariul mediu, fie crești nivelul contribuției la pensii, fie o combinație din toate.

Se poate crește numărul de salariați din țară? Păi nu prea, că nu ne ajută demografia. Populația țării este într-o continuă scădere:

Sursa: AICI

Iar ponderea pensionarilor crește, în vreme ce cea a populației active și a copiilor scade:

Sursa: AICI

Rata natalității este scăzută și în scădere față de decada anterioară:

Sursa: AICI

Evoluţia numărului de născuţi vii în perioada de referinţă urmează aceeaşi curbă cu evoluţia natalităţii, scăzând îngrijorător de la 214.728 în 2007, la 203.231 în 2016, cu circa 11.497 (5,4%) în numai 10 de ani, ajungând astfel printre cele mai mici rate pe plan european, mai mică decât media din UE (10,0‰), mai mică decât în Ungaria și mai mică decât în Bulgaria.

Rata natalității oscilează între valoarea cea mai mare (17,4) în Kosovo, și valoarea cea mai mică (8) în Italia. Portugalia, Italia, Germania sunt țări cu rate ale natalității mai mici decât România, în timp ce în Irlanda rata crește la 14,2‰, reprezentând cea mai mare rată din UE în 2015.

Va să zică populația totală scade, natalitatea scade, deci demografia nu ne ajută deloc. Pe de altă parte, din țara noastră au plecat, după 2007, între 4 și 5 milioane de oameni, ceea ce reprezintă o treime din forța de muncă a națiunii:

Sursa: AICI

Banca Mondială ne spune, practic, acest lucru: forța de muncă din țara noastră a scăzut de la 12,3 milioane de oameni în 1990 la 8,9 milioane de oameni în 2019.

Cât privește rata de participare a forței de muncă, nici aici nu stăm prea grozav, cu doar 54%, în urma unor state precum Polonia (56,55%) și Ungaria (56%) și departe de procentajele mari din centrul Europei, de peste 60% (Germania, Cehia, Austria). (Sursa: AICI)

Putem măcar să avem salarii mai mari în România, pentru a avea contribuții la fondul de pensii mai mari? Se pare că nici aici nu stăm grozav: dacă ponderea salariilor în PIB în UE se duce la 48%, la noi acest indicator nu depășește 38%:

Sursa: AICI

Practic, creșterea PIB-ului din ultimii ani s-a distribuit cu precădere către salarii doar în 2016 și 2018, în toți ceilalți ani, partea leului revenind acționarilor, capitalului adică, ne arată Ștefan Guga în lucrarea „Chestiunea productivității”, sprijinită de către fundația Friedrich Ebert:

Sursa: AICI

Iată, așadar, care este cocktailul criminal care împiedică creșterea fondului de pensii în România: am pierdut o treime din forța de muncă, care plătește contribuții în Spania, Italia, Germania, Marea Britanie sau Franța, iar cei rămași aici au salarii mult prea mici pentru a alimenta așa cum se cuvine fondul de pensii.

Bun, păi dacă nu avem suficienți bani la fondul de pensii, poate putem să finanțăm creșterea pensiilor din bugetul de stat, adică din celelalte impozite colectate de către stat sau din împrumuturi. Ca un făcut, nici așa nu avem prea mult noroc, România fiind, în ultimii ani, una dintre țările cu cel mai mare deficit bugetar din Uniune, adică cu cheltuielile mult mai mari decât veniturile:

Sursa: AICI

Cât despre anul 2020, ce să mai vorbim? Ministerul de Finanțe tocmai ne-a comunicat că „Deficitul bugetului general consolidat, în sumă absolută, calculat potrivit metodologiei naționale (cash) crește de la 73,4 miliarde lei la 91,0 miliarde lei acesta reprezentând 8,6% din PIB”.

Adică veniturile bugetare sunt mult prea mici pentru a potoli foamea de bani a autorităților noastre. Cât despre noi împrumuturi, deja datoria publică a ajuns la 40% din PIB și crește rapid spre 45% (la sfârșitul anului).

Practic, oriunde am privi, nu se poate găsi o soluție pentru o creștere decentă a pensiilor. Și atunci, ce-i de făcut? Să ne resemnăm? Depinde numai de noi să ne trezim din acest coșmar și să ne facem un alt viitor. Numai că trebuie să înțelegem că în economie nu există minuni și nici nu se poate schimba peste noapte o structură înapoiată a unei țări.

Soluția? 

Ieșirea din logica electorală în care nu contează decât alegerile următoare. România are nevoie de o schimbare dramatică de logică internă economică. 

În primul rând, guvernul și președintele trebuie să înceteze să se zbată pentru dreptul românilor de a munci în alte țări, ci să înceapă să se zbată pentru întoarcerea românilor acasă și pentru creșterea economiei noastre. Politica de până acum, de încurajare a emigrației spre Vestul Europei, a fost criminală pentru națiune, iar cei care au promovat-o ar trebui să aibă numele blestemate pentru totdeauna.

În al doilea rând, România are nevoie să oprească extragerea profiturilor din companiile străine pe calea ocolirii legislației fiscale. Companiile care au primit cu atâta generozitate resursele țării și monopolul unei piețe de 20 de milioane de consumatori trebuie să înceapă să plătească impozitele aici, nu să transfere profiturile în țările lor de origine.

În al treilea rând, România are datoria de a-și finanța un program propriu de lansare a unui alt tip de companii, producătoare de valoare adăugată mare și trebuie să renunțe la fabricile primitive, populate cu lucrători necalificați și mizerabil plătiți.

În al cincilea rând, țara are nevoie disperată de creșterea ratei de participare a forței de muncă și asta se obține numai cu urbanizarea populației și cu creșterea gradului de accesibilitate a școlii de către copiii din zonele rurale defavorizate.

Să înceteze odată pentru totdeauna simulacrul de educație în școlile depopulate, în care clasa I-a învață în aceeași sală cu clasa a IV-a și cu același învățător (suplinitor, de fapt). Desigur că România are nevoie și de fortificarea universităților mari, cu tradiție și prestigiu, care să re-devină capabile să ofere o educație pe măsura secolului nostru.

Câte un pic de la fiecare din aceste imperative poate schimba cu totul fața României. Dacă renunțăm la încurajarea emigrației din România, dacă vom impozita profiturile reale ale marilor companii străine, dacă vom educa populația și o vom împinge să participe la piața muncii, dacă vom extirpa cancerul aristocrației  bugetare, risipitoare și excesivă, atunci, da, vom avea o altă economie, care să poată să plătească pentru o bătrânețe decentă a celor care ne-au crescut și care ne-au educat pe noi. Nu știu, însă, dacă s-au născut politicienii care să facă toate aceste lucruri…

35 de gânduri despre “Petrisor Peiu, De ce nu are guvernul bani pentru pensii

  1. Ma intreb, probail inutil, daca „aceeasi Marie, cu aceesi palarie” citeste astfel de articole CU PROPUNERI realiste….
    Ma uitam la „Diva” Firea, cu discursul ei periculos de empatic, cum anula absolut tot ce a propus Guvernul PSD cand era Dragnea presedinte…
    Sa fie foarte clar, condamnarea lui Dragnea e pur politica, deoarece a dorit mai mult pentru romani din ceea ce multinationalele transfera afara profituri neimpozitate…actuala si mai mult ca sigur Maria cea noua va sacrifica binele romanilor pentru parteneriatul strategic cu SUA, fiind foarte pretios pentru Romania( o sapca data cadou, fara licitatie, de Trump presedintelui Romanieicosta peste un milard de $!) sau pentru „Romania” europeana…occidentala..:)
    Autorul articolului merita felicitari, chiar are o perspectiva de valoare asupra societatii romanesti…

    Apreciază

    • Domnule Petru Rareș, puteți explica în ce fel se „va sacrifica binele romanilor pentru parteneriatul strategic cu SUA”?

      După paraponul cu care aruncați cuvintele pare că ciubotele americanilor mărșăluiesc pe ulițele și străzile României intrând în casele românilor amărâți să le ia bruma de agoniseală.

      Sau că de la Potomac se dau ordine cum să strângă guvernul român taxe peste taxe pe care să le care peste ocean ca să mai ușureze cheltuielile cu migranții.

      Sau chiar ce, cum și cât să se producă în România ca nu cumva să fie prejudiciată economia americană.

      Ca să nu mai vorbesc de impunerea noilor valori progresiste și relații în societate.

      Oh, am greșit. Tocmai am descris apucăturile și „parteneriatul” cu UE și fostul URSS.
      Tocmai, ca să nu mai greșesc, ar fi binevenită explicația dumneavoastră.

      Apreciază

  2. SINCER SA FIU SI NU VAD CUM AR FI COMBATUTA ACESTA OPINIE A DOMNULUI PETRISOR PEIU , UN ANALIST CE A FOCALIZAT, REALITATEA. DAR SA FIM SINCERI SI SA RECUNOASTEM , GUVERNAREA DOMNULUI PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE EREA MULT MAI BENEFICA FATA DE ALTE GUVERNARI, NU MAI SPUN, FATA DE CEA ACTOALA. IN PERIOADA RESPECTIVA , CU MICI EXCEPTI
    PENSIILE, AVEAU SANSA ,IN TIMP, DE A FI, SEMNIFICATIVE , SALARIILE LA FEL SI CATE SANSE SE PUTEAU INFAPTUI IN MAI MULTE DOMENII . DOMNUL ADRIAN NASTASE ESTE OMUL DIPLOMATIC , CARE NU SE HAZARDEAZA CREZAND CA ,( SA-MI FIE CU IERTARE …) TOT CE ZBOARA SE SI MANANCA, REFERINDU- MA LA PROMISIUNILE EUROPEI . EUROPA , PRIN REPREZENTANTII EI ,LA RANDUL LOR REPREZENTAND TARILE RESPECTIVE, AU INTERESUL DE A MENTINE , DE A DEZVOLTA ECONOMIA ,MEDILUL DE AFACERI SI NU NUMAI, AL RESPECTIVELOR TARI. IN OPINIA MEA , DOMNUL ADRIAN NASTASE DACA EREA INTELES, SPRIJINIT, DANSUL CREEA UN SISTEM POLITIC, IN TIMP, DE MISLOC , ADICA BALANTA CERINTELOR…EREA IN PERMANENTA ECHILIBRATA , DE STANGA DE DREAPTA . UN SISTEM POLITIC BENEFIC MAI ALES PENTRU ROMANIA INCA , DIN PACATE , TOT IN OPINIA MEA, SUB-DEZVOLTATA ,FATA DE ALTE TARI EUROPENE CE NU SUNT CHIAR SEMNIFICATIVE. DOMNUL ADRIAN MASTASE DETINATOR DE FUNCTII INPORTANTE IN STAT , PRINTRE CARE O FUNCTIE FOARTE INPORTANTA , FUNCTIA CHEIE …ACEIA DE MINISTRU DE EXSTERNE, STIA , STIE CUM SA REALIZEZI UN SISTEM POLITIC BENEFIC PENTRU ECONOMIE, BENEFIC UNUI MEDIU IN CARE ROMANII , INDIFERENT DE CULTURA LOR , AVEAU SANSA SA- SI MENTINA IN PERMANENTA, ROLUL , ACTIVITATEA , IN SOCIETATEA ROMANEASCA. ( O TARA CARE NU MAI ARE CU CE SA PRODUCA SI CINE SA FACA, DEVINE IN TIMP O TARA SUB- DEZVOLTATA, VANDUTA, OCUPATA!…) II MULTUMESC DOMNULUI PETRISOR PEIU, PENTRU ANALUZA CORECTA, DIN PACATE!

    PS. SA SPERAM CA, ACEASTA ANALIZA CA SI ALTE ANALIZE CE NU POT FI COMBATUTE , VOR REGENERA, GANDIRILE, MAJORITARE, ATAT DIN PSD, CAT SI DIN SOCIETATEA ROMANEASCA. SANSA UNEI NOI REGENERARI ESTE APROAPE !…PENTRU DOMNUL PRIM MINISTRIU ADRIAN NASTASE , ROMANUL POLITICIANUL AUTENTIC!

    ( SA MAI „REDUCEM, ” DIN RIDURI, RIDURI IN URMA UNOR TRISTETETI …O GLUMA DACA MI-, E PERMISA SI CRED ! …DACA NICI DE ACEASTA DATA , NU PSD, MAJORITARII , NU PROFITA DE CONJUCTURA FAVORABILA PENTRU A SE CASTIGA ALEGERILE…EU, MARIAN IONESCU , DEZERTEZ… DIN ACEASTA TARA… CERAND „AZIL POLITIC ,” CU TOATA” HAITA” MEA DE CANI , CAINI INTELIGENTI CU DEMNITATE…BINE-NTELES, NEACCEPTAND CHINA ,COREA SI NU NUMAI . RAMANE DE VAZUT! )
    LASAND GLUBA DEOPARTE , SA FIM UNITI, MACAR IN AL 12-, LEA CEAS SI SA VOTAM PSD, FARA A MAI AVEA DUBII…REFERITOR LA CADOURILE , SIMBOLICE, CARE NE VOR CARACTERIZA, IN URMA OPINILOR PERSONALE, PROPUN, DOMNULE PRIM MINISTRU , CU PERMISIUNEA DUMNEAVOASTRA, CA FICARE SA LE PRIMIMEASCA IN PLIC ,LA SFARSIT DE AN, LA ADRESA PE CARE O VOM MENTIONA , ADRESA STABILA . PENTRU NOI, CEI CARE VA RESPECTAM SI VA PRETUIM , VA RAMANE IN TIMP O FRUMOASA SI NEUITATA AMINTIRE. ( SI ACUM , FELICITARILE DE PASTI, CRACIUN, ANUL NOU , PE CARE MI- LE ATI DARUIT , LE PASTREZ CU DRAG!)

    Apreciază

  3. Guvernul nu are bani pentru orice fel de pensii. Ca intotdeauna. Raspunsul il are, mai degraba, d-nul Ion Iliescu. Dansul a avut mana larga pentru unii si regim diferit de compensare(Kretulescu). Asta este modul dumnealui de a scapa lumea de proastele obiceiuri, pesemne, si felul in care ii rasplateste pe cei care i-au pazit spatele

    Apreciază

    • Va rog sa-mi permiteti o mica corectura, nu pentru „orice fel de pensii”, ci pentru anumite pensii, majoritare si aici sa ma ierte cei cu „speciale” sau de serviciu.

      Apreciază

  4. Atâta timp cât unele guverne și unii președinți sunt în slujba mai marilor Lumii, niciodată nu vor lua măsurile propuse de dumneavoastră. Dacă în plină pandemie, au fost trimiși românașii la sparanghel, încălcând ordonanța militară, în timp ce fermierii noștri nu aveau forță de muncă, cum putem crede că drăgălașii guvernanți vor spune NU, atunci când nu va exista nicio opreliște. Vor spune întotdeauna Prezent! Ordonați!

    Apreciază

  5. Hai sa stam stramb si sa judecam drept si sa nu ne furam singuri caciula!

    in ian 2020 un euro era evaluat la un maxim de lei 4,7798
    in augist un eiroa este valiat la un maxim de lei 4.8402
    Intre acestea a fost si un maxim de lei 4.8439 .

    Procum o dam , infierent ce maxim luam in calcul … diferenta este sub 10 bani.
    4,8439- 4,7798 = 0,0604 lei adica 6 bani si ceva praf!!!

    Bun .. si la Mega, si la Auchan si la si la gasesc marfuri din import care costau 27-29 lei si acu se vand cu cca 35 lei! .
    Pai daca preturile au crescut cu poeste 1 euro … cum asa?
    P fi suferind si euroiul de inflatie?!

    Apreciază

  6. Dl. Petrisor Peiu face o analiza succinta, cu cifre, asupra pensionarilor , a banilor, a lipsei unei pensii decente a acestora, iar cifrele sunt de-a dreptul dureroase, societatea romaneasca aflandu-se intr-o fundatura. Acest semnal de alarma a fost tras si de alti experti, insa nu a avut ecou, iar cauzele sunt multiple si ar necesita o atentie deosebita din partea clasei politice, a masurilor urgente care ar trebui luate pe termen mediu si lung. Romania este nevoita sa-si duca crucea mai departe in situatia data, fara mari sperante.

    Apreciază

  7. >>”…Pe de altă parte, din țara noastră au plecat, după 2007, între 4 și 5 milioane de oameni, ceea ce reprezintă o treime din forța de muncă a națiunii…”

    Si inainte de 2007 citi au plecat?

    Este cu siguranta o tragedie nationala, un dezastru, mai ales cind rata ta de natalitate este in scadere pe termen lung si probabil ai rata a mortalitatii infantile mare. Dar care politicieni discuta treburile astea? Ar trebui sa fie o prioritate in CSAT, sa vina dl Iohannis si sa dea cu paltonu’ in populatie, sa ii convinga sa faca copii.

    De ce nu se discuta in CSTA, pentru ca apare ca siguranta ca natia romana va exista si in viitor este periclitata. E ca si efectul unui razboi. Si cine o sa ocupe Dacia din nou, daca nu migrationistii din Asia (chinezi si indieni)? Judecind dupa faptul ca deja vin in tara o gramada de muncitori din zona asta, o sa se intimple ca in Occident: o sa ramina in Romania, o sa faca o gramada de puradei, mai multi ca romanii, si , apoi, fiind mai multi, o sa isi voteze politicienii lor, care o sa aibe grija sa dea vina pe albii de romani pentru cit sclavagism au suferit sub ei. Adios natie romana!

    Asta pentru ca Iohannis & Comp sunt prea fuduli sa abordeze capamitatea. Un primn pas ar fi sa o recunoasca, dar treaba asta e ca dupa un pas, mai trebuie sa mai faca unul, si apoi sa mai taraie citiva. De ce sa incepi cu primul pas, cind e mai placut sa lenevesti si sa te admiri cit de falnic esti in oglinda?

    Apreciază

  8. Eu sunt realmente uluit cit de putine intrebari i se pun lui Iohannis. De la Orban nu am pretentii sa poata raspunde la intrebari. Nu e doar problema lui Iohannis. Media nu e suficient de incisiva, si apar la TV o gramada de dudui cu toalete pentru camera, si intrebari pentru Gaga.
    Ar trebui sa aibe regulat conferinte de presa, asa cum are Trump de exemplu. Ori, Iohannis e cel care iese sa spuna ce vrea el, cind vrea el. Nu poate sa faca nimeni o emisiune genul „De vorba cu poporul”, unde sa i se puna intrebari fara perdelutza si coafura?

    Apreciază

    • INDIFERENT DE CURSUL VALUTAR , INDIFERENT DE PERIOADELE RESPECTIVE, PE MINE CA ROMAN SI NU…AM DORINTA DE A TRAI IN ACEASTA TARA, INTRU- UN MEDIU ADECVAT, CE MI SE CUVINE.

      MOTIVAND CURSUL VALUTAR, ESTE INCORECT GANDIT. SISTEMUL POLITIC REALIZAT, NU NUMAI LA NOI, NE OFERA SANSA PRIN ALEGERI…SA – MI ALEG POLITICIENII COMPETENTI … PENTRU, DREPTURILE MELE CE MI -SE CUVIN IN URMA UNEI CONSTITUTII SCRISE .
      DOMNUL PETRISOR PEIU , PRIN ACEASTA ANALIZA , NE INFORMEAZA ,ARATANDU- NE, IN MARE ,( DOMNUL ADRIAN NASTASE FIIND UN EXPERT IN DOMENIU, STIE LA CE MA REFER ) CARUI FAPT , AM AJUNS IN ACEASTA SITOATIE , ZIC EU, PENIBILA!…

      NU CURSUL VALUTAR …ESTE DE VINA CI INCOPENTENTA, PERMANENTA, A UNORA CARE S- AU HAZARDAT SA GUVERNEZE…DOMNUL PETRISOR PEIU, IN OPINIA MEA, A VIZOALIZAT CORECT. UN EXZEMPLU : NE PUNEM INTREBAREA , DACA GUVERNAREA DOMNULUI ADRIAN NASTASE EREA VIABILA ,( BASESCU RECUNOSCAND…) PENTRU VIITORUL,
      IN PRIMUL RAND AL TARI…ULTERIOR AL ROMANILOR , DE CE S-A VRUT SCHIMBAREA ACESTUI GUVERN , MOTIVATIA NEJUSTIFICATA… FIIND, „CORUPTIA.” DOMNILOR SA FIIM REALIST SI NU IREALISTI, CORUPTIA REALA ESTE A, ULTERIORILOR GUVERNANTI, EA FOCALIZAND DEZASTRUL ACTOAL , UN DEZASTRU IREMEDIABIL PENTRU VIITOR . O TARA VANDUTA IN TOTALITATE , UN POPOR , MAJORITAR SUPUS , O SUPUNERE DEZGUSTATOARE!…

      IN PRINCIPIU: PROASTA GESTIONARE… A ULTERIORILOR GUVERNANTI , MAI ALES A CELOR ACTOALI, CORUPTIA TOTAL VIZOALA IN CARE INTERESELE ASCUNSE DE GRUP , GRUPARI,SUNT MAI VIABILE , ACESTE ASPECTE,AU DUS SI VOR DUCE LA INPOSIBILITATEA PLATILOR ATAT A PENSIILOR SI MU NUMAI.

      PS. DOMNULE GHITA BIZONU, CACIULA RESPECTVA, CU ACORDUL NAIVILOR UMANI, MAJORITARI, NE – A FOST CUMPARATA SI NU FURATA!…
      DOMNULE GHITA BIZONU, SPER SA NU FITI IN POSTURA DE PENSIONAR! TIMPURILE CARE VIN DACA NU STIM SA LE SCHIMBAM , PRIN VOT …( UNICA SANSA) ELE VOR DEVENI PENTRU NAIVII RESPECTIVI, O DRAMA! A FI UN NAIV, DESTINUL ESTE CEL CARE …
      ( DIN PACATE SI NAIVITATEA, ARE DREPTUL LA VOT!…)

      PENTRU DOMNUL PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE ROMANUL, POLITICIANUL AUTENTIC!

      Apreciază

    • @ trexsr
      Poate să facă emisiune, dar nu e după televiziuni, ci după Iohannis.
      Ăl pe care i-ați menționat dv, inclusiv Nicolas Maduro cu a lui „Alo, Presidente!” (dacă n-o fi fost predecesorul…), au vrut EI să facă asemenea emisiuni.

      Apreciază

      • @Amalia, corect, si daca am avea un „popor” si nu un „bobor” s-ar gasi suficienti sa ii ceara lui Iohannis sa discute des, regulat cu alegatorii, si sa raspunda si la intrebri incomode, nu doar la aplauze si felicitari. Sunt mult prea multe lucruri lasate nediscutate, si fara rezultate, inclusiv in politica externa, unde dl. Iohannis zice ca e Sef. Bine ca anumit pina la urma Ambasador in Israel, dar cu cite chinuri si securisme!!!

        Apreciat de 1 persoană

  9. O analiză corecta a situatiei economice din 🇷🇴 si motivele care rezulta de aici pentru a nu exista posibilitatea indexarii pensiilor cu o sumă rezonabilă. Felicitări dnului Adrian Năstase, un economist de clasă, îndepartat din politică, din guvern. De ce? Pentru că a stiut sa trateze problemele ca un economist adevărat. Șmecherii din guvern vor alaturi de ei tot șmecheri, din păcate, oamenii profesioniști sunt îndepartati.

    Apreciază

      • Ghiță, cum le știi tu pe toate și cum ești mereu gata să dai sfaturi celor care trăiesc de ani buni în străinătate.
        Mai este unul, ZeV, pe acest forum la fel de atotștiutor.

        Așa că ai dreptate, „sfaturile” (eu le consider opinii) unora ca mine, ale căror „realizări au început și s-au terminat în străinătate”, după cum afirmi cu certitudine agresivă, sunt deplasate.

        Chiar nu are rost să-mi expun incompetența în mod penibil într-un mediu atât de elevat in care fiecare este expert in multiple domenii.

        Apreciază

  10. Nu exista solutie pentru pensionari, in actualul context social, economic si geopolitic. Pur si simplu trebuie sa strangem ceva banuti in timpul activitatii pentru a nu ajunge la mana copiilor si nepotilor.
    Ata ete, prieteni, ati vrut un simulacru de democratie, nu va ramane decat sa ,,Urlati peste cinci minute”, dupa care trenul vietii isi va continua neabatul drumul….
    Chestia cu multiationalele cred ca este o gluma, sclavii lor care ,,conduc” destinele Occidentului vor prefera sa moara oameni, decat sa li se injecteze un virus cu cip rusesc, chiar daca rusii aun inceput cercetarile cu mult timp inainte fata de sistemul ce certerae al Vestului dependent de simpozioanele finatate de corporatisti. . Mai bine cu cipul nostru, ce naiba…sa avem putintinca rabdare, rezolva el, Donald Trump, cu efectele secundare ale dezinfectantului.

    Apreciază

  11. Eu cred că poezia asta cu „lucrăm în străinătate fiindcă acolo sunt salarii mai mari” e de fapt o păcăleală de care probabil nu-și dau seama nici cei care lucrează în alte țări.
    Un salariu de 2000 de euro în Germania e o nimica toată dacă locuiești acolo și le cumperi pe toate, inclusiv utilitățile, la prețurile de acolo.
    Micuții noștri ce fac însă?
    Lucrează acolo câteva luni pe an, strâng 5000 de euro, apoi vin înapoi și trăiesc cu 5000 de euro toat restul anului, cu prețurile de aici.
    Am văzut statistica UE: prețirule noastre sunt 55% din MEDIA uniunii, așa că ăsta e motivul pentru care navetiștilor li se pare că salariile de acolo sunt mai mari decât cele de aici.
    Celor care s-au stabilit acolo salariile nu li se mai par atât de mari, iar ei trăiesc modest, la marginea societăților respective.
    Salariile dintr-o țară se raportează la prețurile dintr-o țară, nu la prețurile din altă țară.
    Am văzut un reportaj pe Rai 1, în care se arăta că unele cupluri italiene aflate la pensie, cu 1500 de euro, s-au mutat cu totul în Bulgaria unde cu 1500 de euro trăiesc lejer, în vreme de în Italia abia o scoteau la capăt.
    Să nu uităm că în toate țările astea la care noi ne uităm ca la Eden asigurările medicale și sociale sunt uriașe. Admirăm dotările lor din Sănătate, dar ele se fac cu bani grei de la asigurați, în vreme ce la noi asigurările de sanătate sunt subțiri rău și rare.

    Apreciază

    • @Amalia, pe ce grupuri etnice ați facut studiul care v-a determinat să afirmați:
      „Celor care s-au stabilit acolo salariile nu li se mai par atât de mari, iar ei trăiesc modest, la marginea societăților respective.”?

      Personal n-am întâlnit români STABILIȚI în străinătate care să trăiască la marginea societății.
      Majoritatea fac parte din clasa mijlocie spre limita superioară.

      Cu cât sunt mai tineri, cu atât urcă mai sus pe scara socială.

      De fapt, cei STABILIȚI constituie diaspora.
      „Navetiștii” sunt cei cu domiciliul stabil în România.
      Poate este bine să nu se mai facă confuzii.

      Apreciază

      • @ Mircea Popescu
        Din cei „cinci milioane” (cred că se exagerează), doar 700 000 stau în alte țări cu acte în regulă. sunt cifrele Ministerului de Externe culese de la țările respective. Restul sunt musafiri nepoftiți și temporari. Unii stau chiar ani de zile, după care se întorc în satele lor din România.
        Vă puteți închipui că în Italia, Franța, Germania… nu sunt directori de mari firme…
        Eu m-am referit la emigrația română din Europa. În SUA nu pot fi navetiști, iar acolo chiar nu pot sta clandestin cum stau ei în UE.

        Apreciază

      • @Amalia, înțelesesem eu că vă referiți la cei din Europa.
        Problema este că în UE nu pot fi numiți emigranți, oricum ați întoarce-o.
        UE este o piață comună a muncii, deci nu pot fi decât navetiști sau stabili.

        Poate sunteți prea tânără și nu știți cum era cu navetiștii (unii) în România. Poate este și acum.
        Plecau oamenii și câte o săptămână sau mai mult de acasă și trăiau pe șantiere în barăci sau aveau locuințe colective închiriate. Erau zeci de mii de astfel de oameni care trăiau, practic, la marginea societății.

        Același lucru se petrece astăzi în UE cu cei proveniți din țările Est europene.

        Așa încât, poate acum înțelegeți supărarea mea când îi aud sau îi citesc pe unii și alții, politicieni, ziariști sau comentatori pe forumuri că fac un talmeș-balmeș din termenul „diasporă” fără să aprofundeze sau să înțeleagă fenomenul.
        Și o fac cu patimă, cu ură.

        Cât despre bazaconia cu 700.000 de români stabiliți în străinătate, MAE aruncă o cifră nesusținută de fapte.
        Când am ajuns eu în America, acum vreo 30 de ani, în spațiul americano-canadian erau vreo 1,2 milioane.

        Nu s-a făcut niciun recensământ al acestor români stabiliți în străinătate de către MAE și atunci este hilară pretenția de a stabili politici guvernamentale pentru cele două categorii: stabili (permanenți) și navetiști (temporari).

        În schimb, „diaspora” este privită POLITIC ca un întreg compact pentru scopuri parșive politicianiste.
        Vezi făcătura numită „10 August-mitingul diasporei” sau „diaspora care ne dictează prin vot”.

        Nu știu dacă domnul Adrian Năstase, direct implicat în politica externă, poate explica care sunt problemele care împiedică recensământul românilor din străinătate.

        Este incompetență, este dezinteres, este politică sau sunt alte cauze obiective.

        Întreb, deoarece, în opinia mea, este inacceptabil pentru un stat să nu cunoască situația cetățenilor săi și, mai ales, numărul real al acestora.

        De exemplu, pe ce se bazează ideea măreață a readucerii românilor în țară de care vorbesc cu emfază toate partidele?
        Cum este văzută implementarea ei și care este impactul socio-economic dacă nu se știe nici măcar numărul celor vizați?
        Oare nu este nevoie de un studiu de impact?
        Sau, în brambureala administrativă care, se pare, caracterizează România sub toate guvernele din ultimii 30 de ani, se merge pe principiul „promitem și apoi ne târâm din alegeri în alegeri, că merge și așa”?

        Apreciază

      • Popescule

        scrii ca „Personal n-am întâlnit români STABILIȚI în străinătate care să trăiască la marginea societății.

        So eu zic ca tu personal este cu un razboi in urma !

        Cestia aia era pe bune in anii 60, 70…. cand cei plecati din Romania erau macar strungari e ctgria a Va (adica f buni meseriasi!) . Nu amizc de cei acre ajungeau in SUA …. majoritatea cu studii

        Insa .. poate ati auzit … azi cca 1 mmilion de romanai sunt stabiliti in Spania! Alte vreo 700.000 sau poa peste 800 mii in Italia. In Anglia peste 150.000
        Se zice ca intre 3,5 si 5 milioane de roamnai sunt plectai din tara…

        Ori nu toti acestia sunt specialisti (prin specialist intelegand si un strungar de la % in sus sau un instaalator ori electrician ce isi stie excelent meseria). Si deci daca multi fac parte din ctgria „clasa de mijloc” este ptr ca in tarile alea si muncitoirii calificati sunt clasa de mijloc!

        Deci ar fi cazul sa otyi ajustezi „optica”.
        Si oricum voi astia „dispozreii” ar trebui sa teineto cont ca „meritele” voastre unbtru realizarea voastra incep si se termina cu mutatu in Strainezia.
        Mai rau , mulote dintre sfaturile voastre sunt … sunt deplasate, indicand chiar o slaba cunostere a realitatilor din tarile accipiente

        Apreciază

    • Nu aveti deloc dreptate. Pe langa faptul ca salariile sunt bune, pe langa faptul ca in Romania bruma de agoniseala zboara din portofel precum pasarile, in alte tari muncitorul este respectat, nu furat, nu calcat in picioare, nu umilit, nu imbolnavit. Daca romanii ar merge la munca in strainatate, cel putin un an, ar veni cu alta mentalitate(marea prostie este ca unii se mai si intorc), si-ar descoperi adevarata valoare.
      Nu stiu in ce domeniu lucrati, daca lucrati, dar se pare ca nu cunoasteti metehnele din tara dumneavoastra. In Romania, cine are acces la banul, la munca muncitorului, se preteaza la absolut orice, chiar si la o ora furata din munca acestuia. Am intalnit inginer(a) de pe un santier ce divulga, la un pahar de alcool, cum isi cumpara parfumuri pe bonurile de masa ale muncitorilor. Si cazurile legate de mana varata in buzunarul muncitorului sunt foarte multe. Multe sunt facute pe fata, altele ,,subteran,, .
      Unii se pot numi chiar sclavi. Exista cazuri in care smecherii astia, fosti securisti, sau ce sunt ei, ce au infiintat firme de paza, n-au dat salarii angajatilor luni de zile. Daca nu au bani pentru avocati(si nu au), nu-i ajuta nimeni, au pierdut timpul degeaba facand munca in folosul patronului. Sunt cazuri in care angajatii sunt obligati sa acopere prejudiciul firmelor(ex.produse expirate), dar completeaza fise in care nu se mentioneaza in ce consta acel prejudiciu, ei apar acolo , practic, ca si hoti,. Si romanul stiindu-se neajutorat, se supune.
      Anumite practici folosite de romani le-am descoperit in maeriale despre jihadisti. Ti se da pe-o parte, ti se ia pe alta cu varf si indesat, uneori chiar viata, ca nu-ti mai bati capul si cu ea.
      Romania este un popor foarte trist. In Romania trebuie sa ai curaj, multa rabdare si sa nu ai nicio asteptare de la ziua de maine. Dar, cata rabdare sa ai?

      Apreciază

  12. @Ghita, in virtutea faptului ca amindoi suntem copitatzi, zodiacal vorbind, desi nu suntem in aceiasi turma, eu apreciez si rafinamentul tau, si iubirea ta de frumos, si nu o sa fug nici daca incerci sa ma-npungi cu coarna. Referitor la citatul pe care il dai din testamentul politic al domnului Severin:

    ” …SUA se opune acestui parteneriat și cere României, în numele relației strategice româno-americane, să o facă, la rândul ei, în mod deschis, cu riscul de a fi prinsă în cleștele germano-rus…”

    Eu nu am auzit nimic oficial de la SUA sa „ceara” Romaniei sa ia pozitie ostila gazoductelor Merkel-Schroder-Putin. Ca „e” mai multe, cred ca unul in folosinta deja si unul in curs de implementare. Gazoductele insele sunt un instrument ostil altor state UE, nu numai pentru Romania, dar si pentru Polonia si Statele Baltice, asa ca nu e nevoie pentru SUA sa „ceara” ca Romania sa danseze cum cinta de ea. Romania cinta si danseaza singura, daca are interes, deci intreaba-l pe dl.Aurescu, MInistrul de Externe, ce pozitie are totusi Romania. Nu aud intrebari de genul asta de la noi pentru ai nostri.

    Mai mult, ca-ti aud mugetele in mandarina :), parteneriatul germano-rus nu e si unul de securitate, decit energetica, si pentru uz intern, deci Romania trebuie sa continue sa lucreze cu cine ii ofera securitatea: SUA, UK, NATO, Canada etc.

    Mai spui ca SUA ar fi cerut Romaniei sa nu foloseasca Huawei pentru retelele 5G. Daca Romania si SUA sunt in aceiasi fratie de securitate, atunci e foarte logic ca Romania sa isi aleaga alt partener pentru 5G, stiute fiind argumentele despre Huawei, relatia lor de parteneriat cu PC Chinez, si cum transmit ei toate datele la partid. Pina la urma, trebuie sa alegi cu cine esti de acord sa isi foloseasca Big Data, pentru ca si companiile SUA culeg aceste date, dar nu este prea clar cum lucreaza si impart datele cu CIA, FBI, NSA. Cred ca tot e nevoie de o hotarire judecatoreasca sa deschida cepul la reteaua de date, ceea ce in China nu se face.

    Asta nu inseamna ca nu mai avem voie sa colaboram cu firme chinezesti. Sunt multe in Romania si merg bine, fara oprelishti. Deci, cu un pic mai mult control, se poate face negotz cu firme chinezesti. Eu insa as considera sa incep sa lucrez cu o firma americana, canadiana, englezeasca, israeliana si daca nu gasesc nimic acceptabil, atunci as alege, cu grija, o firma chinezeasca. In felul asta nu am supara pe nimeni, pentru ca am facut deja „due dilligence”.

    Apreciază

  13. @Ghitza, inca ceva: nu doar americanii s-au repezit sa investeasca in China, atit pentru dimensiunea pietii lor cu miliarde de guri si nevoi, dar si pentru profitul determinat de costurile mici ale fortei de munca chinezesti (la inceputuri). S-au repezit si nemtii, si francezii, si canadienii si toti care au putut, mai putin Romania si alte state care nu au avut capitalisti autohtoni. Azi nu doar americanii culeg „roadele” acestei curse, sa ii spunem „The Chinese Gold Rush”. In timp ce citiva capitalisti indeseau in conturi multe miliarde produse in China, in SUA se inchideau fabrici si americanii si altii isi pierdeu masiv locurile de munca. Totul era „Made in China”, relativ ieftin dar cu intrebari despre calitate.
    Chinezii nu au stat insa sa fie „mulsi” perpetuu, si odata ce s-au imbogatit din exporturi, au inceput sa investeasca in R&D, de care se vorbeste in clipul postat de tine. Cu sprijinul PC Chinez, care a vazut oportunitatea istorica de a isi extinde puterea in exterior, au fost construite concerne ca Huawei si altele. Acest concerne globale chinezesti nu mai muncesc pentru Occident sau SUA, ci pentru China. Ele au o capacitate fantastica de evolutie pe termen scurt, inclusiv pe baza furturilor masive de la firmele Occidentale, si mai ales din SUA si Canada. Azi probabil, Occidentul isi foloseste urechea si timpanul, sa inteleaga ce mai fura de la ei chinezii si cit ii mai lasa (vezi episodul cu „diplomatii” si „cercetatorii” de la Consulatul lor acum inchis din SUA, unde isi incalzeau mainile la focul documentelor ce trebuiau arse pina la evacuare).
    Problemele lor tin de neincrederea in firmele lor, lipite de un regim totalitar, de apetenta lor pentru furt industrial la scara exponentiala, si la minciunile debitate fara sa clipeasca de liderii chinezi. Eu unul nu am incredere in regimul lor, si din pacate, chinezii sunt foarte uniti pentru dragul lor partid comunist, unii din inima, altii de nevoie.

    Apreciază

    • Ca unul care s-a întâmplat, prin natura serviciilor (că au fost câteva), să aibă de-aface cu lumea industrială chineză și cu ideea mutării manufacturii americane cu precădere în China și în India, aș îndrăzni să spun și eu un cuvânt nenumăraților experți în relațiile cu China care abundă și pe acest forum.

      1. Redistribuirea manufacturii și ale serviciilor privind relațiile cu clienții (acestea mai ales în India) au plecat de la principiul că atât India cât și China sunt potențiale uriașe piețe de desfacere și consum, dar fără putere de cumpărare.
      De aceea era nevoie de creșterea nivelului de trai al populației prin crearea de locuri de muncă.
      Sigur, mâna de lucru fiind abundentă și prețul ei era scăzut.
      Implicit și produsul finit era ieftin.
      Marea majoritate a muncitorului chinez se califică pentru joburi de rutină, cu un minim de cunoștințe. Asta pentru a putea fi înlocuiți oricând.
      Reversul l-a constituit și continuă să fie calitatea proastă a produselor.
      Automatizarea proceselor a reușit să mai reducă rebuturile, dar calitatea încă lasă de dorit.

      Pentru producție s-a preferat China datorită faptului că un regim autoritar asigură menținerea producției fără sincope, cum ar fi grevele sau alte mișcări anti. Deci există o siguranță sporită pentru investiții.

      2. Dezvoltarea tehnologică din China are la bază, în mare parte, furtul de tehnologii.
      Am avut un caz antologic, aș zice.
      Unul dintre produsele la care am avut o contribuție majoră era un dispozitiv nou, revoluționar pentru reproducerea tridimensională a filmelor pentru cinematografe.

      Am primit o delegație de chinezi. Una dintre condiții era de a nu fotografia și de aceea s-a convenit ca și celularele să le fie închise într-un safe, ei având cheia.
      Foarte disciplinați, ascultau explicațiile și vreo doi dintre ei își notau în niște caiete.
      La un moment dat, unul dintre colegi a observat că ceea ce credeam că sunt notițe erau desene extrem de fidele, aproape fotografice, după fiecare detaliu.
      A fost un moment de derută peste care conducerea companiei a considerat că trebuie trecut, mai ales că nu era vorba și de partea electronică.
      De altfel, patentul a fost vândut peste câteva luni părții chineze, extrem de interesată deoarece în China există mii de cinematografe.

      Să nu uităm că permanent sunt „dibuiți” tot felul de spioni chinezi tehnologici printre studenți și cercetatori.

      3. Despre calitate am spus ceva mai sus, dar experiența mea personală cu părți produse în China pentru produsele noastre este greu de descris. Pot spune doar că fiind sub orice critică, la câteva contracte s-a renunțat.
      Atâta doar că erau livrate la timp.

      Apreciat de 1 persoană

      • Cestia cu desenatiorii s-a mai vazut.
        Era o expozitie de ceasuri elvetiene si desenatorii erau japonezi! Peste o duzina!

        Dupa cateva decenii elevetienii se stricau de ras auziond cum Seyko and comp, rosii d efurie, acuzau ep taiwanesi si sud coreeni de furt de tehnologie!!!

        Apreciază

  14. Grecia si Turcia, ambele membre NATO, au fost aproape de razboi de treo ori din 1970 pina acum. Pretentiile, rapiditatea si agresivitatea cu care Turcia isi construieste un nou Imperiu in Marea Mediterana – probabil la intelegere cu Rusia careia Turcia i-a dat mina libera in Marea Neagra – ii sperie pe liderii europeni, dar si NATO.
    Ministrul de Externe al Germaniei alaturi de Ministrul de Externe al Greciei a afirmat ca Germania si statele UE sprijina Grecia in acest conflict.
    Cum Grecia, Turcia sunt aproape de Romania, ce pozitie iau factorii care raspund de politica externa a Romaniei? Noi pe cine sustinem? Nu ar fi un moment crucial sa aratam ca suntem alaturi de Grecia?

    https://www.dw.com/en/germanys-maas-calls-on-greece-and-turkey-to-avoid-catastrophe/a-54693420

    Apreciază

    • Un mic amendament, conflictul greco-turc care este relativ vechi se desfasuara in bazinul Mediteranei, iar asa zisul gir al Rusiei dat Turciei este in Marea Neagra. In privinta girului rusesc, am mari indoieli mai ales ca Rusia nu digera usor agresiunile turcesti la adresa acesteia.
      „Problema” turceasca este una grava din punctul meu de vedere, marele sultan este un bun strateg si-si exploateaza la maximum pozitia in regiune. Sa nu uitam ca marele sultan a amenintat dur pe aliatul strategic si nu o data, cel mai grav atunci cand a sabotat marea baza stategica de la Incirlik. Nici Israelul nu se simte confortabil mai ales ca nu duce lipsa de provocari in regiune si nu in ultimul rand sultanul isi bate joc de „Marele Urs” … de la nord si de toata lumea crestina.

      Apreciază

      • @Anonim, e adevarat, e pura speculatie ca ar exista un troc intre Rusia si Turcia, in sensul ca Turcia inchide ochii la ce face Rusia in Marea Neagra (si in Siria), iar Rusia nu clipeste cind Turcia se joaca cu resursele (grecesti?) in Marea Mediterana si are agenda sa militara in afara granitelor. Stiu ca sunt vechi dusmani, stiu ca Amasadorul Rusiei a fost omorit „live” de un turc, si totusi, foarte interesant, au cazut la pace. Sunt multe aspecte care indica la o posibila intelegere intre Turcia si Rusia, dar este pura speculatie la ora asta…

        Apreciază

  15. Intelegeri sau „intoarcerea capului”, este o practica in ziua de azi intre puternicii zilei, insa asa cum bine ati subliniat, se pune intrebarea „noi cu cine votam” ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.