Ambasadorul britanic la FET: „Marea Britanie in Europa”

Fundația Europeană Titulescu a organizat, în data de 23 septembrie 2019, o dezbatere privind dosarul Brexit și viitorul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie. Invitatul special al acestui eveniment – desfășurat în format Chatham House – a fost E.S. dl. Andrew James NOBLE, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România.

În intervențiile lor, participanții au abordat aspecte legate de ultimele evoluții privind Brexit-ul și impactul pe care deciziile din ultima perioadă ale Parlamentului britanic le au asupra procesului de negociere, de către guvernul de la Londra, a unui acord cu Uniunea Europeană, o mențiune specială fiind făcută cu privire la chestiunea frontierei dintre Marea Britanie și Irlanda. De asemenea, a fost analizată situația politică internă rezultată în urma demisiei fostului Prim Ministru, Theresa May, și a preluării acestei funcții de către Boris Johnson, precum și constrângerile pe care acest context complicat le creează în relația cu UE.

S-au făcut referiri și la diferențele de abordare a Brexit-ului, care au apărut după referendumul din 2016. Astfel, Marea Britanie ar fi dorit ca perioada de tranziție să reprezinte un proces simultan care să includă atât termenii privind părăsirea structurilor Uniunii, precum și implementarea unor condiții ale unei cooperări pe baze noi, renegociate. De partea cealaltă, poziția Bruxelles-ului a fost aceea a finalizării, mai întâi, a procesului de ieșire din Uniune a Regatului Unit, urmând apoi să se convină asupra modului în care cooperarea cu acesta, pe diverse paliere, ar urma să se desfășoare.

Au existat mențiuni cu privire la beneficiile și dezavantajele apartenenței Marii Britanii la Uniunea Europeană, apreciindu-se că, o dată cu ieșirea din UE, Londra se va bucura de o mai mare libertate de promovarea a propriilor interese în relația cu alte țări, prin  intermediul unor acorduri bilaterale eliberate de restricțiile impuse de reglementările europene.

În cadrul dezbaterii s-au mai abordat, printre altele, aspecte legate de scenariul în care Brexit-ul ar putea avea loc în lipsa unui acord, influențele politicii americane suveraniste din ultimii ani asupra poziției societății și guvernului britanic, situația cetățenilor români din Marea Britanie, viitorul relațiilor Regatului Unit cu țările din Europa centrală și de est (în contextul în care acțiunile Federației Ruse în regiune s-au intensificat în ultimii ani).

La eveniment au participat diplomați, analiști politici și specialiști din cadrul Fundației Europene Titulescu.

 

 

12 gânduri despre “Ambasadorul britanic la FET: „Marea Britanie in Europa”

  1. Brin: Marea Britanie in Europa

    Regulile Chatham House (CH) au avantajul de a garanta discretia absoluta a unor discutii politico-diplomatice, desfasurate in acest format. CH au insa dezavantajul de a inchide ideile, problemele si solutiile discutate intr-un spatiu ingust, fara critici si contributii publice, adeseori notabile. Desi “capacul” CH pus pe “oala” discutiilor cu ambasadorul britanic, E.S. dl. Andrew Jones NOBLE, despre Brexit, nu a lasat sa iasa nicio informatie care ar fi putut fi comentata, am totusi un comentariu. Ceea ce mi-a sarit in ochi de la inceput a fost abordarea inclusiva a discutiilor de la FET: “Marea Britanie IN (s.m.) Europa”. Formularea exprima fara indoiala un gest de prietenie, dorinta de a-i vedea in continuare pe insularii britanici europeni in interiorul blocului comunitar al europenilor, care pot reusi impreuna mult mai mult decat ar putea sa o faca separat fiecare. Dar cred ca este vorba de ceva si mai mult, de anticipare si luciditate, pentru ca ceea ce nu s-a stiut ieri si se stie azi e ca premierul Boris Johnson cere alegeri anticipate, dupa decizia Curtii Supreme de a declara ilegala suspendarea Parlamentului. Alegerile anticipate britanice nu au cum sa fie castigate din nou de conservatori, deveniti extrem de uzati de Brexit si de impopulari, datorita derivei si consecintelor sociale deja aparute, si care se vor amplifica semnificativ dupa iesirea din UE. Laburistii, principalul partid de opozitie, daca vor veni la guvernare vor organiza un al doilea referendum pe tema Brexit, ceea ce contureaza perspectiva de Brinto, de ramanere a Marii Britanii in UE. Intr-un fel, Boris Johnson va cadea tot in picioare, indiferent de rezultatul alegerilor anticipate, avand in vedere ca scrutinul va porni de la el. Desi este o mare similitudine intre scenele politice britanica si romaneasca, intre conservatori si social-democrati, in privinta majoritatilor parlamentare care par sa fie depasite, sa nu mai reprezinte increderea care a fost acordat in trecut parlamentarulor si nici raportul actual de forte intre partide, ma astept ca si premierul Dancila sa recurga la aceeasi tactica, care are o mare incarcatura de imagine in privinta modului de iesire din scena. Spre deosebire de conservatorii britanici, deocamdata pentru PSD alegerile anticipate nu sunt o tema actuala. Dancila se afla in SUA, cu care de asemenea ne aflam intr-o “consonanta” politica de ritm si de viitor probabil (republicanul Donald Trump este vizat de opozitie cu un impeachment, Viorica Dancila, de o motiune de cenzura, despre care tot azi am aflat ca va fi depusa pe 30 septembrie si votata pe 7 octombrie). Am putea asista la o sincronicitate “exceptionala” intre cele trei partide, desi unul e de stanga si celelalte de dreapta.

    Apreciat de 1 persoană

  2. UN CANDIDAT CARE MOARE CU EI DE GÂT

    Candidatura lui Alexandru Cumpănașu la prezidențiale nici măcar n-a fost o surpriză pentru mine. În România, astăzi, se poate absolut ORICE. Dar faptul că 230 000 de oameni vor să-l facă președinte pe domnul Cumpănașu, mi se pare pare un exces de fantezie la scară națională. Știe bunăoară vreunul dintre acești oameni entuziaști cu ce se ocupa până nu demult „catindatul” care vrea „să moară cu ei de gât”? (unde cuvântul „EI” e încăpător ca o sacoșă de rafie de ultimă generație, căci scormonind înăuntru lui poți găsi procurori, polițiști, oameni politici, legislație, funcționărime, infractori…) Căci romanul lui Cumpănașu e un bestseller la preț redus.

    PROLOG: „UN CANDIDAT IUBIT DE POPORUL SĂU”

    „Aşa arată un candidat iubit de poporul său: cu oameni care, fără să-i plătească sau să le promită funcții în administrație sau locuri de muncă, au venit din convingere alături de el la depunerea candidaturii. Nu poți să nu iubeşti poporul român profund, cel neprofitor după vremelnica putere a unui partid şi avantajele oferite de acesta. Adevărata față a poporului român: necumpărați, nealterați, convinşi de o CAUZĂ clară: SIGURANŢA lor şi a copiilor lor.” (24 septembrie 2019, pagina de FACEBOOK a lui Cumpănașu Alexandru)

    CAPITOLUL 1- ANII STUDENȚIEI… SAU, MĂ ROG, LA LIDERI NU CONTEAZĂ

    Așa o fi arătând „un candidat iubit de popor”… ce știu eu cum arată! Poți să iubești sincer candidatul care între 1996-2000 a fost ajutor de programator-analist la un colegiu din Caracal… apoi, în septembrie 2005 a obținut câte o diplomă de participare la cursul „Security Sector Reform in South-Eastern Europe and the Mediterranean”, în Grecia și „The present and future security policies în the Balkans”, la Belgrad… apoi, ca toată lumea bună, a participat și la un curs de Securitate internațională, la Colegiul Național de Apărare, prin bunăvoința Ministerului Apărării Naționale, în 2006… apoi a căpătat un Certificat de participare la cursul (sau ce-o fi fost ăla, că a ținut o singură zi) „Politici publice” organizat de Leadership Institute Washigton DC, la București, în 2008… după care îl găsim direct masterand în leadership, din 2016 până în prezent, la Open University, în Elveția. Extrasele sunt din CV-ul candidatului. Dar de ce vă scărpinați în cap, prieteni? N-ați găsit anii studenției? Nu i-ați găsit deoarece, așa cum a spus, pe bună dreptate, domnul Cumpănașu sufocându-se de indignare la REALITATEA TV, pe 24 septembrie 2019: „…sunt atâți proști cu diplomă! Din punctul meu de vedere (!!! oooo!!! n.n.) am studii superioare. Nu am diplomă de licență, diplomă de Bacalaureat am!”Așadar, fiind prea mulți proști cu diplomă, dânsul nu a vrut să îngroașe rândurile acestora și a sărit, cu dispreț, peste faza asta.

    CAPITOLUL 2- CU SAU FĂRĂ ȘCOALĂ, LIDERUL E LIDER

    În ciuda CV-ului ca un șvaițer, ascensiunea lui Cumpănașu Alex a fost fulminantă: asociațiile lui („Asociația Română pentru Transparență” , „Asociația pentru Implementarea Democrației”) s-au ocupat non-stop de transparențe și integrități pe lângă administrațiile locale sau, și mai sigur, pe lângă Ministerul Administrației și Internelor. Nici un ministru de Interne nu a rezistat la atâta transparență, anticorupție și integritate. De te și miri astăzi cum, deși Cumpănașu se ocupa de ani buni de chestiunile astea chiar în sediile MAI, folosind logistica ministerului și deplasându-se cu mașinile acestuia, a fost posibil, totuși, ca să se înmulțească în așa hal clanurile cu care vrea dânsul să moară de gât astăzi, iar integrii și anticorupții pe care-i forma să nu observe nimic… poate durau prea mult instruirile, zic…

    CAPITOLUL 3- HAI CĂ SE POATE!

    Văzând că merge, Cumpănașu a trecut la next level și s-a lansat în STRATEGIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, făcând câte-un pui dințat și luptător cu corupții în mai multe județe, ca să aibă , la o adică, cine să „moară cu ei de gât” mai târziu.

    În același timp, Alex a devenit din ce în ce mai rococo în declarații și, lăsându-se purtat de noul său avânt, iată ce avea să propună pe 2 decembrie 2008, la Târgu Mureș:

    „Propunerea noastră este aceea de a înfiinţa Direcţia de Integritate în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, pe acelaşi principiu pe care funcţionează în acest moment la nivelul Ministerului de Interne. Să realizeze testări cu ofiţeri sub acoperire, care să testeze comportamentul corupt al funcţionarului din MSP, pentru că nu vorbim doar de medici, ci şi de comportamentul acestuia în relaţia cu cetăţeanul” (COTIDIANUL.ro, 28 martie 2015)

    Pentru ca apoi, la Turnu Severin, pe 12.05.2009, mulțumit de cum se mișcă treburile, să declare:

    „Cu acest prilej am prezentat STRATEGIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE (!!!) privind sectoarele vulnerabile și administrația locală până în anul 2010 și câteva din activitățile realizate și în curs de implementare… Tocmai de aceea, Centrul Național pentru Integritate prin Grupul de Acțiune Anticorupție Mehedinți ARE DATORIA ( o-ho-ho!, n.n.) de a acționa pentru îmbunătățirea și creșterea eficienței instituțiilor de la nivel local în prevenirea corupției”. (COTIDIANUL.ro, 28 martie 2015)

    Deci, un fel de CSAT privat și „oneghist”, cum ar spune Klaus, din moment ce corupția este vulnerabilitate națională.

    Puneți, vă rog, în spatele tuturor inițiativelor proaspătului candidat la președinție mulți bani. Mulți. Bani veniți întocmai și la timp. Și mai puneți, vă rog, și niște semne de întrebare cu privire la capacitatea unui ONG de a fi atât de fermecător pentru instituțiile statului de drept.

    Întrebați-vă și pentru ce calități anume același candidat a primit de la Ministerul Culturii și Identității Naționale suma de 1 000 000 de lei finanțare pentru proiectul „Românismul – trecut, prezent și viitor”, în anul de grație 2018 -anul CENTENARULUI. Căci omul nostru nu e istoric… nu e cercetător… practic, nici nu știm ce e deoarece nu a absolvit decât liceul.

    Până la urmă, însă, cam cât de seducător pentru ministerele patriei poate fi acest cetățean? Știu și eu? Ori este el irezistibil, ori ministerele sunt prea proaste, ori există o explicație mai „cu ochi și cu sprâncene” la mijloc.

    CAITOLUL 4 -DAR L-AȚI VĂZUT, CETĂȚENI…

    Și-apoi, vorba Monicăi Columbeanu, privind de foarte sus în jos, la frumosul Irinel: „Uitați-vă la el! Cum ai putea să nu-l iubești?” Chiar așa! Cum ar putea poporul să nu-l iubească pe „catindatul” Cumpănașu? L-a ascultat, după tragedia de la Caracal, o țară întreagă… Oamenii l-au auzit vorbind… Cum părea? Cam agramat… cam „confuzat”… cam incoerent… Dar el a explicat poporului care îl iubește că nu-i adevărat ce vede și că de fapt e pixelul albastru al limbii române culte -adică el vorbește așa pentru că e obosit, nervos, îndurerat și exasperat. L-am urmărit de multe ori, în ultimul timp. Mereu a vorbit poticnit și mereu s-a scuzat că el e altfel, însă starea sa sufletească îi alterează discursul… Apoi ne-a zis că vrea să fie președintele României ca să ne scape de clanuri. Și că nu mai e de partea „ălora”. Nu. A fost, dar nu mai e cu „statul paralel”… ei, nu i-a zis chiar PARALEL, dar ne-a făcut să înțelegem la ce se referă. El acum luptă de partea poporului care îl iubește. Iar mama Alexandrei din Caracal, o femeie devastată de durere, auzind acestea, a mers din poartă-n poartă și a strâns semnături pentru cel care-i susură în urechi că proba ADN nu-i prea sigură și că mai sunt speranțe.

    „Vă spun sincer că am rămas mut. Pe scurt: această femeie minunată a strâns aprox. 2000 de semnături pt. candidatura mea la prezidențiale mergând în ultimele 10 zile în Dobrosloveni și în satele învecinate împreună cu Irina, fata cea mică. Vă dau cuvântul că îmi dau lacrimile și acum… efectiv am rămas mut. Zi de zi a mers cu fetița care este un înger de copil și a strâns semnături din toate satele din zonă. Nimic nu te poate emoționa și mișca mai mult.” (17 septembrie 2019, pagina de FACEBOOK a lui Cumpănașu Alexandru)

    CAPITOL APROAPE FINAL – PRIETENII, SUSȚINERI ȘI ATAȘAMENTE BAZATE PE RESPECT

    Atașamentul respectuos al lui Alex pentru George Maior și pentru Florian Coldea , de pe vremea când aceștia erau șefi la SRI și susținerea domniei-sale pentru legea BIG BROTHER, în timp ce Curtea Constituțională zicea că nu-i în regulă, eu zic să nu le punem la socoteală ca factori de accelerare a ascensiunii candidatului iubit de popor. Nu cred să aibă vreo legătură . Iar faptul că Toni Greblă, pe atunci judecător constituțional care se împotrivea legii BIG BROTHER, a fost umflat de DNA pentru niște terifiante afaceri cu cordelină, ouă de struț și căprițe, dovedește că domnul Cumpănașu a avut dreptate să susțină legea care era, fără îndoială, minunată.

    La plecarea lui Maior din fruntea SRI, domnul Cumpănașu, cu ochii în lacrimi, a descifrat motivele demisiei:

    „Cred că plecarea poate avea legătură cu unele anchete ample pe care le aveau în derulare procurorii, cu sprijinul SRI. Politicieni din toate partidele, poate nu lideri din prima linie, dar aflați în structuri de conducere, ar fi vizați de această anchetă. Cred că acest context a crescut presiunea, ducând la plecarea lui Maior. De fapt, sunt convins că Florian Coldea va continua aceste mega-anchete, inclusiv împreună cu partenerii euroatlantici”. ( interviu la DC NEWS.ro, 29 ianuarie 2015)

    Am căutat mega-anchetele. Nu le-am găsit. Cumpănașu le mai caută și-acum, cred.

    EPILOG

    „Biroul Electoral Central (BEC) a sesizat Parchetul General în privința mai multor candidați la alegerile prezidențiale, în contextul în care în urma verificărilor instituția a constatat elemente de similitudine în semnăturile depuse de către aceștia. Printre candidați se numără Alexandru Cumpănașu și Viorel Cataramă.”( DIGI TV.ro, 24 septembrie 2019)

    Ei, cetățeni, mi-a mai venit inima la loc… poate „candidatul iubit de poporul său” n-are totuși un popor chiar atât de mare, de 230 000 de iubitori…
    …………………………………………………………………………………..
    P.S. „Pe 28 septembrie trebuie să fim uniți pentru animale! Pentru toate ființele care sunt în prezent exploatate, care simt durere și care depind de noi pentru a-și face vocea auzită. Împreună putem trezi conștiințe, împreună putem schimba obiceiuri, împreună putem opri cruzimea și violența!
    Dragi prieteni, pentru NOI fiecare VIAȚĂ contează așa că am decis să particip weekend-ul viitor la Marșul Oficial pentru Drepturile Animalelor. (21 septembrie 2019, pagina de FACEBOOK a lui Cumpănașu Alexandru)

    Când a scris asta , Alex Cumpănașu era CANDIDAT. Acum, dacă Biroul Electoral Central i-a respins candidatura, se va mai lupta, oare, pe 28 septembrie pentru drepturile animalelor, în stradă, ca să-l vadă lumea sau, îndurerat, ca de obicei, va privi ampla manifestație la televizor?

    Apreciat de 1 persoană

  3. Amazonia nu este pe Marte: Carbonizarea plamanului verde al Terrei, de catre presedintele piroman Bolsonaro, e un risc de securitate globala

    Niciun lider politic nu poate fi lasat sa faca rau Natiunii sau Regiunii sale fara riscul de a-i permite, prin complicitate, sa faca rau Lumii. Suntem atat de interconectati si de indivizibili incat Raul care se intampla sau este pus la cale intr-o tara sau alta ne poate pune in pericol pe toti locuitorii planetei, intr-un final mai apropiat sau mai indepartat.
    Amazonia nu este pe Marte, ca sa ne lase indiferenti, sa nu ne intereseze cand arde sau i se da foc, in numele profitului de pe urma unei cresteri cancerigene, care imbolnaveste planeta si oamenii. Carbonizarea plamanului verde al Terrei, de catre piromanul presedinte brazilian Jair Bolsonaro, este un risc de securitate globala. Nu exista un drept la suveranitate pentru asasinii ecologici, care ucid ecosisteme si fac ca mediul si oamenii sa sufere sau sa moara, in catastrofe geoclimatice antropogene.

    Presedintele brazilian Bolsonaro a avut indrazneala sa-si sustina, marti, de la tribuna ONU, piromania impotriva Amazoniei, Braziliei si Americii de Sud, motivand ca “Amazonia nu apartine Patrimoniului umanitatii”. Iresponsabilul globalist neaga interconectivitatea globala a tarilor si popoarelor Lumii, ca intr-un “sat global” (McLuhan), in care focul pus la o casa se poate intinde la alte case si la intregul sat, transformand totul in scrum si desert. “Noi suntem una din ţările care protejează cel mai bine mediul”, a afirmat mincinosul Bolsonaro, în timp ce pădurea amazoniană continuă să ardă, îngrijorând lumea întreagă.

    Disparitia unui om este o chestiune individuala, dar disparitia ecosistemelor si extinctia umanitatii prin catastrofe geoclimatice provocate de om sunt tragedii globale si cosmice. Daca ar exista, probabil pana si martienii ar fi solidari cu pamantenii, pentru stingerea incendiilor amazoniene, dar si contrariati de cum unora li se permite sa dea foc padurilor. Dar nu si piromanul Amazoniei, care ii pune in pericol pe brazilieni, latino-americani si pe toti oamenii, prin carbonizarea planetei, care din albastra si vie risca sa devina cenusie si lipsita de viata. Bolsonaro, locul tau nu mai este in Palatul Planalto, ci la tzuhaus, unde sa reflectezi asupra tradarii de patrie, de care esti vinovat prin slugarirea globalismului prin acte de piromanie nationala.

    Apreciază

    • PS/NB: Incendierea Amazoniei de catre noii globalisti trebuie vazuta in contextul altor marii incendii din istorie, cum a fost cel al Romei (in anul 64) si cel al Angliei (in anul 1666), savarsite de globalisti pe stil vechi. Marele incendiu care a devastat Roma a izbucnit în apropiere de Circus Maximus si a cuprins 10 din cele 14 cartiere ale orașului, tot centrul metropolei și o parte din reședința imperială de pe Colina Palatină. El a fost provocat de imparatul Nero, care a urmarit doua obiective politice, sa curete locul pentru a-si construi in inima Romei marele sau palat Domus Aurea si pentru a fabrica un motiv pe baza caruia sa-i persecute pe crestini, pe care i-a acuzat ca au dat foc capitalei Imperiului. În toiul incendiului, Nero privea pârjolul din turnul lui Mecenas și se bucura de frumusețea flăcărilor, cântând „Arderea Troiei”, insa puțini au fost păcăliți atunci când a aruncat vina asupra creștinilor. Cazut prada oprobriului popular si revoltei administratiei si armatei, el a ales sa se sinucida (in anul 68). Acest fapt imi aminteste de memorabilele cuvinte ale cancelarului german crestin-democrat Angela Merkel, care l-a elogiat ca patriot si erou pe colonelul Claus Schenk von Stauffenberg, autorul atentatului esuat, din urma cu 60 de ani, impotriva dictatorului globalist Adolf Hitler, exprimand ideea ca, uneori, este bine sa nu executi ordinele (cu referire la cele ale dictatorilor).

      Marele incendiu din Londra, care este ocultat si azi, putine surse vorbind despre el, si mai putine ramanand neretrase sau nedistruse, pentru a nu se ajunge la globalistii care l-au ordonat in secret, a izbucnit pe 2 septembrie 1666. El a distrus in mare parte orasul si a fost pus pe seama unui brutar din Pudding Lane, caruia i s-a atribuit rolul de tap ispasitor. Evenimentul s-a ptrecut in perioada in care se faceau planurile pentru aducerea pe tronul Angliei a lui Wilhelm de Orania, al carui nume era legat de Nobilimea Neagra din Olanda si de inceputurile Imperiului Britanic. Gratie incendiului, in centrul Londrei a aparut un teren viran, pe care globalistii si-au putut construi noul lor centru financiar (azi, City of London). Cine credeti ca a fost numit arhitect-sef al Noii Londre? Nimeni altul decat Sir Christopher Wren, un initiat de rang inalt al Masoneriei Babiloniene, care isi muta sediul la Londra, si care face improprie denumirea de “Imperiu Britanic”. De incendierea Reichstagului, care a pemis instaurarea hitlerismului, prin prostirea opiniei publice germane si internationale, ce sa mai spunem? Sau de incendiile ciudate din zilele noastre, printre care se numara si cel de la Catedrala Notre Dame din Paris? Dar, nu in ultimul rand, si cel din Amazonia, pe al carui teren despadurit, cu grave riscuri pentru sanatatea ecologica a Terrei si pentru securitatea globala, prin provocarea de catastrofe geoclimatice antropogene, par sa prefigureze o Noua Babilonie sau Sodomie in America de Sud, prin jonctiunea cu cea deja existenta in America de Nord?

      Apreciază

  4. Din păcate, stimați colegi și prieteni, ai noștri conducători (TOȚI, fără excepție) au capitulat în cel mai penibil mod (de dragul susținerii politice efemere) în fața pretențiilor totalitare ale ,, marelui licurici”.
    Se pare că renunțăm la colaborarea cu consorțiul chinez pentru realizarea/finalizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, DEȘI s-a platit un avans, DEȘI chinezii sunt cei care au preluat CANDU – constructorul canadian al primelor două reactoare!
    Vă dați seama ? Putem deveni un câmp de testare pentru tehnologii americane neverificate în practică, ca să nu mai spun că proiectul inițial, parțial implementat, nu este compatibil cu tehnologia oferită de americani pe foarte mulți parai !
    Dacă se confirmă, deciziile guvernului pot fi descrise că fiind complet iresponsabile, ca să nu mai spun că renunțăm la parteneriate mult mai avantajoase cu China, doar pentru că Trump este în război comercial cu această țară.
    Acum se vede limpede și de ce premierul a renunțat la parteneriatul public privat cu asociația de firme turco-chineze pentru Comarnic-Brasov.
    În acest timp, chinezii construiesc în regim accelerat autostrăzi în Serbia !
    Nu știu ce veți face voi, dar eu sunt tot mai convins că votul în România nu se mai justifică. Este risipă de bani publici, în loc să-i băgăm cu vârf și îndesat în buzunarul uriaș al unchiului Sam, evident pentru tinichele care nu fac altceva decât să expună și mai mult această tristă țară într-un eventual conflict militar major.
    Sper că generațiile viitoare îi vor judeca și pedepsi, fie și post mortem, pe toți trădătorii de țară care acum ne dau lecții de competență, moralitate și patriotism.
    Rușine să le fie !

    Apreciat de 2 persoane

  5. Salvează-ne, căpitane!
    de Doru Buşcu- Caţavencii
    Traian Băsescu a fost ajuns la bătrînețe de portretul propriei mizerii. Justiția pe care el a strîmbat-o ca să-și facă pe plac și să netezească drumul țării spre înapoiere l-a pironit la zid. Curtea de Apel București l-a confirmat colaborator al Securității, cu toate că, decenii la rînd, stratul gros de pupături în cur și lingeri pe mînă fusese menit să-l apere.

    Nu e nici o noutate. Nici măcar perspectiva de a-l vedea pe drumul pușcăriei pentru fals în declarații nu mai înveselește pe cineva. Fiindcă, prin concluziile clarificate de acest verdict, realitatea îngrozește.

    Monstruoasa farsă în care a jucat Băsescu a beneficiat, pînă acum, de îndoiala creștină. Deși erau documente care îi dezvăluiau turnătoria, minciuna și duplicitatea, încă nu se arătase Dumnezeu din cer să le confirme. Acum, însă, dumnezeul căruia Băsescu i-a cioplit o bisericuță pe pămînt – Justiția lui, a lui Macovei și a generalilor SRI – a confirmat. Bună sau rea, judecata e o ștampilă în care mulțimile cred. Și nu mai e nimic de făcut, căci una e să fii securist în dezbatere și alta cu hîrtie de la judecător. Firește, mai e Înalta Curte cu judecătorii ei de intelligence, dar consemnul de protecție a lui Petrov, se vede treaba, a expirat.

    Băsescu a fost deconspirat cînd valoarea lui de întrebuințare s-a dus pe copcă. Ceea ce arată că, atîta vreme cît a fost președinte, dosarul a fost mînuit cu folos. Asta e concluzia care înspăimîntă: pe durata celor zece ani cît a fost președinte Băsescu, România n-a fost condusă prin rezultatul votului democratic, ci prin deținerea unui dosar. Cei care i-au ținut dosarul au condus, de fapt, Consiliul Suprem de Apărare a Țării, politica externă, activitatea Guvernului Boc, politica judiciară (arestările, dosarele și condamnările), politica de înzestrare a armatei, strategia pentru infrastructură, cedarea resurselor și a rețelelor informative externe, contractele asfaltatorilor români (Cășuneanu) și străini, protecția investitorilor ruși de la ALRO și Lukoil, descinderile ANAF, distrugerea presei independente și celelalte. Practic, acest portofoliu de putere, ajuns la mîna celor care aveau hățurile președintelui turnător, putea genera, în cei zece ani, profituri de zeci, ba chiar sute de miliarde.

    Nu s-ar putea spune că lui Băsescu nu i-a plăcut. A primit la schimb dreptul de umbla beat prin Constituție, de a se răzbuna pe unul și pe altul, de a-și tămădui adolescența senilă cu femeile de partid, de a combina o casă, un teren și a pune un ban deoparte din vînzări anterioare. Priviți-l acum cum se smiorcăie și cum își regurgitează minciuna. N-a știut că la contrainformații lucrează tot Securitatea, el, elevul și absolventul ei de lux! Băsescu – pe care milioane de naivi l-au adulat, căruia zeci de javre din presă i-au sărutat epoleții și i s-au gudurat pe sub scrot – a preferat să vîndă o țară cu tot cu popor, să o dea pe mîna tovarășilor săi mai mari în grad, decît să se facă un pic de rîs că a mîncat căcat în notele informative. Un pahar de whiskey de contrabandă, atît cîntărește acest președinte al Securității, căruia îi zornăie în piept, în loc de inimă, un cub de gheață.

    Dar, la urma urmei, nu Băsescu e problema. El e doar fața cunoscută, e doar făptuitorul aflat la vedere. E un fel de Gheorghe Dincă obsedat să răpească și să ucidă speranțele minore ale unui popor amărît. Rețeaua care l-a utilizat e, în schimb, nedetectată. Băieții care împing marionete la vîrful statului și care fac din democrație un simplu ritual pentru prostime sînt bine-mersi.

    Există, din acest motiv, o cale de salvare pentru Băsescu: să-și toarne stăpînii. Să indice grupul organizat, rețeaua de putere, mafia care l-a controlat. E cel mai bun cunoscător al mecanismului din care a făcut parte, a fost “cel mai informat om din România” și cel mai prețios buton al acestei Camorre. Din turnător, impostor și infractor, Băsescu ar putea deveni peste noapte salvatorul națiunii, mărturisitorul luminat care dă în vileag conspirația, turnătorul cel bun, securistul pocăit, trădătorul patriot, lașul devenit peste noapte erou.

    Gîndiți-vă așa: veninul securist care a paralizat democrația are un antidot. Băsescu ține acel antidot undeva, într-o cutiuță, în cutiuța lui craniană. Două vorbe dacă spune, România își poate înțelege boala și se poate înzdrăveni. Așa că nu de turnătorie trebuie acuzat Băsescu, ci de refuzul de a-și ajuta țara să se vindece prin spovedania lui mîntuitoare.

    Apreciază

    • Şi un comentariu ce ar trebui să ne mobilizeze pe toţi :
      Articolul Dvs e bun. Dar e incomplet pentru că Petrov ”merită” mai mult decât ”amintirile” despre ce malefic a fost pentru România, cum a nenorocit țara de la apariția în guvern și în cele două mandate de președinte. Trebuie mobilizare generală: de la Avocatul Poporului, la plângeri penale ale componentelor societății civile – asociațiile profesionale, juriști, ziariști, oameni de știință și cultură pentru tragerea la răspundere penală, civilă, morală a acestui personaj abject și a acoliților săi. Fiți Dvs motorul / promotorul unor astfel de acțiuni viguroase, susținute, care să aibe rezultate pe măsura faptelor comise, inclusiv încălcări ale Constituției.

      Apreciat de 2 persoane

  6. Am fost prins cu unele treburi și nu am mai dechis calculatorul de șapte zile, ceea ce mi se întâmplă foarte rar.
    Și ce am aflat?
    Primarul capitalei Moldovei, Chirica, cenzurează activitățile Muzeului Municipal ,, Regina Maria”! Să-i fie rușine! În primul rând, refacerea Casei Burchi-Zmeu print-un proiect european, pentru a se redeschide muzeul, i se datorează mult hulitului primar , Nichita. Primarului Chirica i s-a ridicat mărirea la cap și în marea lui mărire consideră că dacă are în administrare muzeul, poate hotărî și activitățile specifice ale acestuia și poate controla corespondența dintre această instituție și alte instituții. În situația în care muzeul solicita bani, pentru organizarea acestei activități, pe baza unui proiect, aprobarea era dată de Consiliul Municipal, printr-o hotărâre. Amuzantă mi se pare replica sa ( înseamnă că citește acest blog), prin care vrea să aibă ultimul cuvânt!
    Primarul Chirica, alături de ceilalți pesediști trădători din Parlament, ar trebui să reflecteze, la următoarea întrebare: ar fi fost primar, iar ceilalți parlamentari, dacă ar fi candidat ca independenți?
    Zilele acestea, am vrut și eu să aflu ce au făcut Președintele și Premierul în S.U.A.. N-am aflat mai nimic. Televiziunile noastre nu au considerat de interes național ceea ce au făcut cei doi demnitari în S.U.A., ci faptul că mama Luizei nu vrea să dea probe pentru stabilirea ADN-ului. Această știre am auzit-o de dimineață până acum, pe toate posturile TV., ca un laitmotiv.
    Peneliștii, coordonați de către Iohannis cel vrednic, se grăbesc să răstoarne Guvernul, cu sprijinul lui Taica Tăriceanu, Micuțului Titulescu, democrat-naționaliștii maghiari și trădătorii pesediști. Le înțeleg interesul liberalilor și useliștilor, pentru energie, pentru importul de produse agricole etc, dar nu înțelg interesul pesediștilor și al Micuțului Titulescu! Doar n-o fi decât propria lor frustrare!. (Aici este frustrarea, domnule Chirica, nu la domnul Năstase. Frustrații sunt cei care nu sunt în stare să-și asume unele nerealizări,dând vina pe alții). Oare să dăm crezare zvonurilor, că ar fi santajabili?Dacă este așa, pesediștii să fie atenți pe cine pun pe liste, ca să nu aibă surprize!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Votul britanicilor in favoarea iesirii din UE a fost o mare manipulare. Cetatenii si-au dat seama tarziu, cand nu se mai putea face mare lucru. Acum dosarul Brexit este un cartof fierbinte in mana politicienilor insulari si nu nunai.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.