Sugestii pentru campania PNL

In conditiile in care PSD se descurcă bine in campanie si fără ajutorul meu, m-am gândit să dau o mână de ajutor PNL.

Asa cum stiti, după Primul Război Mondial, PNL a fost la guvernare lungi perioade de timp. Motivele au fost legate de numeroasele măsuri, economice si sociale, adoptate intr-o perioadă dificilă.

Iată insă felul in care se pozitiona partidul la sfârsitul anului 1921. In cadrul Programului său, adoptat la congresul general din 27 noiembrie 1921, sunt precizate pozitiile PNL in legătură cu politica natională, politica democratică, dreptatea socială, constitutia, unificarea administrativă, unificarea legislativă (după Marea Unire), „chestia financiară”, propăsirea economică, politica economică, „chestia agrară”, „chestia muncitorească”, „chestia religioasă”, „chestia invătământului”, justitia, „chestia sanitară”, armata, politica externă, criza morală.

In legătură cu ultimul punct, iată ce arăta in program: „In mijlocul crizei morale de azi, PNL crede că printr-o administratie cinstită trebuie să se asigure in tară legalitatea si moralitatea, că abuzurile trebuies pedepsite (existau abuzuri deci si in perioada aceea! n.b.) si că sanctiuni trebuie aplicate. Se cuvine a se reda acestui popor cu suflet cinstit si insetat de dreptate, disciplina morală la care aspiră”.

Este clar, după aproape 100 de ani, PNL vine, in sfârsit, să rezolve această problemă!

Iată si o sugestie interesantă pentru liderii PNL, inclusiv pentru Rares Bogdan: „Partidul national liberal va schimba impozitele. Va propune un impozit PROGRESIV pe venit mai simplu si mai moderat, va modifica si va usura actualul sistem de prestatii apăsător si nedrept, va desfiinta impozitul pe exploatările agricole, impozitul pe cifra de afaceri care duce la scumpirea traiului si va recurge la un impozit pe avere numai atunci când se va face dovada – până azi nefăcută – că fără o atare măsură extremă si exceptională, finantele statului nu pot fi salvate”.

Complicate sunt ideologiile partidelor! Eu credeam că PSD a venit cu o astfel de propunere. Ei bine, nu. Era vorba de o propunere liberală!

13 gânduri despre “Sugestii pentru campania PNL

  1. Globalism, conflictualism, aculturalitate: “Statul civilizational”, de tip “Darth Vader” si “Lightning”

    Pentru veacul nostru, Bertrand Russell nu mai este de referinta. Nu l-as folosi ca auspiciu si nu mi-as pierde timpul mergand pe calea aratata de el, doar pentru a avea de unde ma intoarce, stiind ca e un drum infundat. In primul rand, pentru ca el insusi a recunoscut, intr-un tarziu, ca nu a crezut in nimic din ceea ce a spus si nu a fost nimic din ceea ce a pretins de-a lungul vietii. Sunt putine definitii si recunoasteri ale manipularii care sa isi afle expresii atat de nimerite ca in afirmatiile teoretizante si dezicerile finale ale lui Bertrand Russell. Apoi, pentru ca agnostici ca Bertrand Russell au fost anticrestini (“De ce nu sunt crestin”, trad. 1980) si elitisti, adepti ai unor organizatii oculte si cunoasteri ezoterice, ostile maselor.

    Propaganda si manipularea operate de Bertrand Russell au fost unelte in slujba Imperiului Britanic. Meritele sale au fost ca aceste unelte au fost foarte sofisticate si foarte abil utilizate. Insasi teoria „statului civilizational” e una colonizator-imperiala, masificatoare prin stergerea diferentelor culturale. Pe de alta parte, Bertrand Russell s-a inselat cel putin de doua ori, pe tema in discutie. O data pentru ca fara cultura, care este determinanta, nu exista civilizatie. Sau chiar daca apare un “stat civilizational”, pe bazele culturale anterioare care ulterior sunt retrase, facand loc statului acultural, acesta este relativ de scurta durata. Cultura este sufletul unei civilizatii. Fara cultura, civilizatia e o carcasa goala, un strigoi cu „ochii goi” si „inima impietrita”, cum il descriu lirica si folclorul. „Statul civilizational” e o productie ideologica exclusivista si uniformizatoare (v. globalismul) si/sau conflictualista (v. conflictul civilizatiilor).

    Cultura este cea care da identitate si o conserva, iar in cadrul culturii cea mai importanata sursa identitara este religia. Fara crestinism, civilizatia europeana nu ar fi fost europeana, adica europenismul pe care il cunoastem azi, compasiv, solidar si profund uman, inaltat pe invatatura christica a iubirii aproapelui, altruismului si binefacerii, la care, fiind in Saptamana Pastelui, a Patimilor Domnului nostru Iisus Christos, e bine sa o rememoram, pentru a ne incarca cu noi energii creatoare, pentru un nou ciclu creator. Statul, ca cea mai mare organizatie politica a tuturor oamenilor, este in primul rand cultural si abia dupa aceea este civilizational. Conceptul corect si dezirabil social ar fi “statul cultural-civilizational”.

    Cultura da valorile si sensul civilizatiei. Fara acestea, “statul civilizational” ar putea incapea foarte usor pe mainile unui Darth Vader, personajul lui George Lucas din Razboiul Stelelor, inspirat, potrivit unor asemanari si deductii, din personajul The Lightning (un super-răufăcător, un terorist mascat, din serialul The Fighting Devil Dogs). Din nefericire, in lumea de azi suntem martorii multor scene de razboi civilizational, care au in spate un “Vader” sau “Lightning” si un “stat civilizational”. Autorul, care este un excelent discriminator ideatic, a prezentat foarte subtil legatura dintre “statul civilizational” si imperialismele secolului XXI. As mai augmenta ideea de “riscuri conceptuale”, intre care se numara si “statul civilizational”, o strategie predilecta a iudeo-masonilor si acolitilor lor, prin care abat atentia publica si o tin ocupata, din pacate uneori si pe cea politica sau stiintifica (socioumana), pana se descopera si se inlatura falsul si manipularea. Alteori, astfel de tendentiozitati ideologice maligne sunt dificil sau imposibil de inlaturat, dupa ce au fost implementate (v. spetele “revolutionare” 1776 si 1789).

    A doua oara si cel mai grav, Bertrand Russell s-a inselat, ori si mai probabil a fost ireverentios, cand a sustinut ca grecii au fost “incompetenti politic”. Ca si cand nu grecii au inventat conceptul si sistemul de democratie, atat de avariate de catre occidentali in zilele noastre, cand autodefinirile ca “democratie” sunt pur speculative, fara nicio legatura cu democratia originara, autentica. Doar in Orient mai poate fi aflat sensul netrucat al democratiei sau, oricum, doar acolo se fac eforturi politice pentru a fi pastrat sau revigorat. Desigur, nu poate fi exclusa tentativa de manipularea ca Bertrand Russell sa fi ideologizat si indoctrinat elita si publicul ca democratia ar fi un produs “anglo-saxon”, prin inventarea parlamentarismului (englez) si prezidentialismului (american), pe care le-au colonizat rasial, etnic si religios, in cel mai violent, nereprezentativ si dictatorial mod posibil. Revenind la “statul civilizational”, se poate conchide ca acesta este “statul acultural” si ca, fapt binecunoscut, unde cultura nu e, nimic nu e! Nu am nicio indoiala ca cititorul inteligent si cultural a inteles ca unele referinte, dintr-o masa de referinte de aceeasi natura, sunt o alegere-pretext sau un punct de pornire pentru o discutie foarte motivata si profunda, al carei scop este gasirea cailor pentru salvarea din marasm a Occidentului. http://www.contributors.ro/global-europa/27141/

    Apreciază

    • PS/NB: Un semnal de alarma sau, cel putin, de preocupare pentru politica si analiza ar fi ca posibilitatea “statului civilizational” sa fi fost sau sa fie inlesnita de aculturatie, adica de preluarea de catre o comunitate a unor elemente de cultura sau a intregii culturi a altei comunitati aflate pe o treapta superioara de dezvoltare. Potentialitatea periculoasa, pe aceasta premisa, a unui stat “Vader” sau “Lightning” atrage atentia asupra limitelor rasiale, acestea putand face ca focul oamenilor sa devina periculos in mainile maimutelor, care pot da foc padurii.

      Apreciază

  2. ,,PSD se descurca bine in campanie…”
    Evident, domnul Adrian Nastase nu se dezminte. A ramas acelasi observator detasat, inzestrat cu ironia fina ca sarea de mare devenita proverbiala…

    Eu simt ca-mi pier tot mai mult simtul umorului, exasperat de vacarmul insuportabil audibil in toate mediile. Ma gandesc cu ,,soc si groaza” ca anul electoral nr.1 este la inceput si va fi urmat in regim continuu de anul electoral nr.2 ale carui ecouri vor reverbera armonic elastic pana prin 2021.
    Iata ce a devenit Romania, o arena in care combatantii se bat si si rostogolesc inclestati in mocirla. Macar de ar fi de ciocolata, din pacate este in intregime din……
    Mi-as dori ca de la PSD si dinspre Coalitia de guvernare, in general, sa vina mult mai mult (e) decat sterile remanieri, ca intotdeauna inoportune si decise la plesneala, nu in urma unor analize lucide si profesioniste, inducand impresia generala ca partidul este slab manageriat si …predictibil prin ridicarea unor mingi ,,textile” la fileu de partea lui KWI.
    De ce nu au promovat legislatia de modificare a Codurilor in Parlament, IMEDIAT dupa decizia de partiala neconstitutionalitate adoptata de CCR ? De ce au asteptat luni de zile Ordonante intr-un domeniu fierbinte, ascunzandu-se mereu in spatele expertizei juridice a domnului Toader si probitatii sale de independent , timp in care temperatura patimei socio-politice in tara, dar si a virulentei contestatare a partenerilor externi, a atins valori aproape stelare ? Nu le-a fost suficienta experienta nefasta cu OUG 13 ? Culmea, cel mai vocal adversar al domnului Tudorel Toader a fost (si este) Florin Iordache, supranumit ,,alta intrebare”, cel ce a plecat rusinos, cu capul plecat si coada intre picioare, de la Palatul Victoria, in urma presiunii strazii si labilitatii domnului Dragnea care, initial, se erija in ,,croitorasul cel viteaz” sustinand cu tarie si calmitate olimpiana necesitatea Ordonantei 13 in pofida opozitiei Presedintelui si a batalioanelor sale de asalt din Piata Victoriei, ca mai apoi, tot el, sa retraga Ordonanta buclucasa prin vocea domnului Grindeanu lasat de aceasta data singur fata in fata cu opinia publica.
    Privind retrospectiv, cred ca PSD ar trebui sa intitieze de urgenta o consultare publica prin care cetatenii sa decida daca doresc, sau nu, alegeri anticipate parlamentare si locale – simultan cu cele prezidentiale la finele anului 2019 si, sa intrebe totodata electoratul daca este de acord cu reducerea mandatului prezidential la 4 ani.
    Stiu ca e greu, dar pentru binele natiunii ar trebui ca toata lumea politica sa renunte la vacante pentru a taia ,,coada pisicii” dintr-o data si cat mai rapit. Dupa care, poate, in fine ne vom apuca de treaba, pentru ca sunt enorm de multe lucruri de facut in aceasta tara.
    BASTA cu cearta violenta si cu blocajul de orice fel care nu fac altceva decat sa vulnerabilizeze Romania, in integralitatea ei. Ajunge, este deja peste limita suportabilitatii ! Nici macar un razboi real nu cred ca ar produce atatea ravagii cu consecinte pe multi ani de aici incolo. Macar un razboi ,,cald”….uneste, fie si pe termen scurt si mediu.
    Daca vor continua asa, fie nu se va mai iesi la vot, fie vor iesi pe strazi, de aceasta data , milioane de romani exasperati de campaniile politicianiste interminabile. In acest din urma scenariu nu-i vad deloc bine pe politicieni. Pe niciunul. Vor suferi in egala masura si ,,demonii corupti” ai ,,ciumei rosii”, dat si ,,ingerasii din hartie creponata” creati in laboratoarele sorosite din vestul colonizator.

    Apreciază

    • Eu aplic solutia grevei de informare politica pana pe 27 mai. Am deja 3 saptamani „vechime” si ma simt foarte bine. Blogul Dlui Nastase e singurul legat oarecum de politica pe care il mai urmaresc. Din fericire, dansul nu comenteaza actualitatea politica, asa ca nu ma simt vinovat de „spargerea” grevei.

      Apreciază

      • Nici eu nu urmaresc talk show-urile si mai ales rarele aparitii in public ale Nesimtitului Suprem.
        Dar nu se pot evita informatiile, care vin spre noi pe diverse cai: bloguri, facebook, prieteni, mai putin prieteni, etc.

        Apreciază

  3. Da de bun simt ar fi ca și in zilele noastre sa se apeleze lă un sistem de impozitare progresiva care sa ducă la o reducere cât de cât a diferențelor între venituri și creșterile veniturilor n-ar trebui făcută uniform ci diferențiat cu procentaj mai ridicat la venituri mici scăzând progresiv procentajul la venituri mai mari.Sunt curios cine ar avea curajul sa aplice ceva asemanator mai ales ca am constatat cu surprindere ca multi bugetari sunt nemulțumiți de actuala guvernare.Dar le urez succes pe mai departe mai ales ca li s-a promis de către peneliști ca li se vor retrage vaucherele de concediu considerate un lux,o extravaganta.Cu alte cuvinte aveți grija ce va doriți ca s-ar putea sa vi se îndeplinească.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Foarte bun subiectul 😀.

    Imi face impresia ca majoritatea dintre ei , astia de apar in fata, nu cunosc decat cuvantul Bratianu in legatura cu propriul istoric, iar doctrina actuala nu numai ca nu seamana cu cea istorica, dar imi face impresia ca lipseste cu desavarsire la momentul asta.

    Am vazut „liberali” foarte suparati de returnarea aurului din UK, o tara care nu stim cum se va descurca post Brexit, avand in vedere ca Scotia si Irlanda de Nord par sa incerce alte cai.
    Nu vad problema cata vreme exista BNR si Romania e stat suveran.Aurul ne apartine si platim si chirie inutil.

    Parca PNL era totusi un partid al Regatului, astazi sefii partidului sunt majoritatea de peste Carpati sau mi se pare mie?

    De ce actualul sef PNL nu este un politician din Arges, de la Bratieni?

    Apreciază

  5. Off-topic:

    Recomandarea de a nu se amesteca alegerile euro-parlamentare cu alte tipuri de scrutinuri era corecta si pe buna dreptate.
    Vom vedea pe propria piele.

    Va fi harababura.

    Raman aceleasi sectii si cetateanul va alege daca sa primeasca sau nu buletinele pentru Referendum/uri ?

    Pai e optional daca votezi dupa ce ai intrat deja in sectie si ai dat si CI-ul ?
    Pe bune?
    Pai si buletinele pe care le refuz cum vor fi numarate, la nule sau cum, sunt considerate in calculul cvorumului chiar si neprimite ?😀

    Sau am inteles gresit?!

    Si daca fac astia anchete ca-n 2012, si pe buna dreptate, se mai valideaza europarlamentarele?

    Sau scopul e ca Guvernul sa pice ca incapabil organizatoric?

    Vad ca e ceva presiune si pe Ministrul de Interne in ultima vreme.

    Cum se va face corelatia intre listele de Referendum si buletinele folosite si/sau bagate in urna, si daca apar diferente intre listele de la un scrutin fata de celalalt?

    Cate referendumuri sunt de fapt?

    Cum se calculeaza cvorumul la Referendum?

    Un om care nu vrea sa voteze la Referendum, dar vrea sa voteze la europarlamentare va trebui sa-si anuleze votul la Referendum (generand cvorum), sa fie sigur ca nu apar si alte lucruri de facut ulterior?😀

    Confuzia pentru mine este totala.
    Nu particip la asa ceva.

    Euro-parlamentarele trebuiau sa fie separate.

    Prezenta va fi foarte scazuta, mai scazuta decat daca nu era si circul, iar confuzia va fi totala si va avea relevanta zero pentru orice analiza sociologica.

    Probabil se mizeaza ca, fie nu vin la europarlamentare votantii ,adica pesedistii, ca sa nu iasa Referendumul si PSD sa aibe un scor mai mic decat cel real pentru UE (pentru descurajarea membrilor vad ca au aparut deja si metodele clasice) sau, daca din contra, vine multa lume, din confuzie in confuzie, se face si de-un cvorum pentru circoteca Referendumurilor, pe baza carora sa-si faca unii campanie la prezidentiale.

    Astea erau alegeri numai bine de organizat de opozitie.

    Apreciază

  6. Eu cred că PNL de azi nu e continuatorul PNL de dinainte de 1918 și al celui interbelic, așa cum nici PSD nu e continuatorul vechiului PSD, iar PNȚ nu e continuatorul vechiului PNȚ, așa că prefer să-i spun Noul PNL. Are altă ideologie, altă doctrină, alte politici preconizate…
    După o sincopă de 50 de ani, nu se poate vorbi despre continuitate. Sunt cu totul alte partide, cum e firesc să fie.
    PNL ține la pedigree, ceea ce e o prostie, având în vedere că membrii și simpatizanții săi sunt din diverse categorii sociale și de diverse calități. Vă zice una care o fo în PNL…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.