Despre criminologie, singurătate pe Champs Elysees si Denis Szabo

Rodica Stănoiu pregăteste un volum de amintiri, intitulat „Singurătate pe Champs Elysees” (1). Mi-a ingăduit să fac public, in avanpremieră,  un capitol dedicat celui care a fost părintele scolii criminologice moderne – Denis Szabo.

Anul 2018 se incheie intr-o mare tristete pentru comunitatea mondiala a criminologilor. La sfarsitul toamnei, in acele zile superbe pe care canadienii le numesc L’ete indienne, in Cantoanele de Est, la Magog a plecat dintre noi Parintele Criminologiei, Profesorul Denis Szabo.

Despre viata si opera lui Denis Szabo s-au scris multe lucrari, inclusiv o teza de doctorat in Romania, elaborata de Conferentiar Doctor Aura Preda. Ele pot fi consultate cu usurinta de cei interesati, motiv pentru care ma opresc succinct in cele ce urmeaza asupra acestor aspecte. Intentia mea este, mai ales, sa va impartasesc unele amintiri, mai putin cunoscute, despre Omul si Prietenul care, alaturi de Profesorul Vintila Dongoroz, mi-au croit destinul profesional. Nu in ultimul rand, dorinta mea este ca tinerii, dar si cei care cred, indiferent de varsta, ca lumea incepe odata cu ei, sa afle ce a facut Denis Szabo pentru resuscitarea Criminologiei in Romania.

A vazut lumina zilei la 4 iunie 1929 la Budapesta din parinti originari din Transilvania. Fiind fiu de militar, inca de la 10 ani devine intern intr-o scoala de cadeti. Spirit liber, provocator, nesupus, dar mai ales lucid, asa cum il descrie biograful sau Fourier, se adapteaza cu greu la disciplina miltara. Ii va servi insa ulterior in viata, auto controlul si rigoarea calauzindu-l in tot ce a realizat. Traieste cel de al doilea razboi mondial si prima parte a comunismului in Ungaria. In 1949, impreuna cu doi prieteni ia trenul in directia Austria si se stabileste in Belgia, la Louvain, unde se inscrie la Universitatea Catolica, la Facultatea de Sociologie. Ulterior incepe naveta la Sorbona. In 1956 sustine teza de doctorat, devenita apoi o carte de referinta, privind relatia dintre urbanizare si criminalitate. In acelasi an se casatoreste cu Sylvie Grotard, studenta la psihologie.

Anul 1958 marcheaza momentul crucial in cariera lui Denis Szabo. Profesorul Denis Lacoste cu care legase o stransa prietenie in timpul studiilor la Louvain, devenit intre timp Seful Deparatamentului de Sociologie al Universitatii din Montreal ii ofera un post de profesor in Canada si, in septembrie 1958, incepe stralucita sa cariera, intr-un Quebec aflat in plina emulatie intelectuala, unde totul era posibil.

Trei ani mai tarziu incepe “povestea de succes a criminologiei canadiene”, prin infiintarea Departamentului de criminologie al Universitatii din Montreal, devenit ulterior faimoasa Scoala de Criminologie.

“Constructor” innascut, posesor al unei gandiri eminamente pozitive, inzestrat cu exceptionale calitati de comunicator, Denis Szabo reuseste sa puna in miscare la Est, la Vest, la Sud, la Nord, in toate continentele, fortele intelectuale interesate de flagelul crminalitatii. Le pune la dispozitie in primul rand ideile sale cu privire la importanta cercetarii empirice, la predictia criminalitatii, la tipologia criminalului, la studiul comparativ al fenomenului, la modelele de abordare a cauzelor criminalitatii. Rezultatele acestor cercetari le ofera celor care, asa cum deseori declara, ”au sansa istorica de a moderniza Justitia penala”. Si tot Szabo spunea “ca nu este suficient sa difuzezi o idee buna, ci trebuie s-o si institutionalizezi, s-o faci sa fie recunoscuta oficial si s-o fixezi in timp”. Mai intai in Canada, apoi peste tot in lume creeaza institutii, societati stiintifice de profil precum Societatea de Criminologie din Quebec, Centrul International de Criminologie Comparata la Montreal, la a carui inaugurare am avut sansa sa particip, impreuna cu Marc Ancel, Asociatia Internationala a Criminologilor de limba franceza, infiinteaza prestigioasa publicatie Acta Criminologica, devenita ulterior Criminologie. Intre 1975-2006 conduce Societatea Internationala de Criminologie, in aceeasi perioada organizeaza congresele mondiale care au trasat unele dintre reperele cele mai importante ale acestei discipline la sfarsitul secolului 20 si inceputul secolului 21.

Dupa caderea comunismului se implica in reforma justitiei din Europa Centrala si de Est. Si, ajung asfel, la cea de a doua parte a acestor amintiri.

Relatia lui Denis Szabo cu Romania a fost una de lunga durata, de daruire si afectiune.

Prietenia mea cu Denis a inceput cu 50 de ani in urma. Ca director al Departamentului de Criminologie, Denis Szabo a obtiunut in 1967 de la Fundatia Ford din SUA, un numar de Burse Ford, ce urmau sa fie acordate pe o perioada de 10 ani, unor specialisti in stiintele penale din toate colturile lumii. Cei selectati aveau obligatia ca, in timpul anului universitar pentru care era acordata bursa, sa participe la cursurile de criminologie la nivel de masterat, la programele de cercetare aflate in derulare la penitenciare, institutii corectionale sau de probatiune, clinici specializate de psihiatrie etc. – urmand ca la sfarsitul acelui an sa prezinte o lucrare-raport de cercetare, pe o tema anume.

Firesc, prima bursa Ford a fost acordata in 1967 unui cercetator din Ungaria. Pentru anul universitar urmator 1968-1969 s-au acordat, printr-o intamplare fericita pe care am relatat-o cu alt prilej, doua burse pentru Romania, beneficiari fiind Costica Bulai si Mihaela Rodica Stanoiu, ambii la acel moment cercetatori stiintifici la Institututul de Cercetari Juridice al Academiei Romane.

Am plecat din Romania spre Montreal, via Paris, la sfarsitul unui august tumultos in Europa. Tancurile ruseseti tocmai intrasera in Cehoslovacia, Romania refuzase participarea, cota de simpatie fata de tara noastra, era dintre cele mai ridicate.

Anul universitar incepea in Canada la 1 septembrie si chiar de la deschidere am constatat ca efectele “ revolutiei tinerilor” din mai de la Paris se simteau puternic peste ocean.

Pe Denis Szabo l-am intalnit prima data, in aceasi zi de 1 septembrie 1968, in biroul sau de la Departamentul de Criminologie unde ma invitase pentru o scurta discutie inainte de ceremonia de deschidere. Nu stiam aprope nimic despre el, cum, de altfel, nu prea stiam nimic despre Criminologie, materie ce fusese in Romania exclusa din curricula universitara la reforma invatamantului din 1948. Prima surpriza a fost ca nu ma asteptam sa fie asa de tanar. A doua, maniera extrem de directa in care mi-a expus principiile pe care ar trebui sa le respect in perioada in care ma voi afla la Montreal. Unul dintre acestea m-a frapat in mod deosebit si mi-a trebuit ceva timp sa-i deslusec sensul si sa-i apreciez valoarea. Pe moment mi s-a parut de a dreptul “cinic”. Suna cam in felul urmator: ”Aveti la dispozitie un an ca sa invatati cat in patru. Va sugerez ca selectia persoanelor cu care va veti intalni in aceasta perioada sa fie extrem de riguroasa, deteminata numai de numarul de idei inteligente pe care acestea vi le pot oferi in primele zece minute. Restul, ar fi bine sa nu figureze in agenda dumneavoastra”. Era o demonstratie de pragmatism, de eficienta, de dinamism, pe care cineva venit din indepartatul est european nu putea sa-l asimileze prea usor. Cred insa ca ceva, ceva am reusit!!

In prima saptamana m-a invitat acasa sa-i cunosc sotia si parintii. Asa a inceput o prietenie care a durat 50 de ani. La terminarea stagiului de cercetare mi-a promis ca va depune toate eforturile pentru ca Stiinta Criminologiei sa renasca si in Romania. Promisiune pe care si-a tinut-o pe deplin, pana in ultimii ani de viata activa profesional.

La inceputul anilor ’70 ai secolului trecut, Criminologia a fost reintrodusa in invatamantul universitar din Romania. Din pacate, total neinspirat, ca materie de un semestru, in anul II, cand studentii nu stapanesc inca suficient domeniul stiintelor penale normative.

In 1972 am primit din partea Universitatii din Montreal oferta de a face un doctorat la Scoala de Criminologie. Cum ma aflam exact in perioada de definitivare a tezei de doctorat in dreptul penal international sub conducerea Profesorului Dongoroz, am declinat acea oferta atat de tentanta. In anul urmator mi s-a ridicat pentru o perioada foarte lunga dreptul de a mai iesi din tara. Profesorul Szabo avea insa un plan pentru dezvoltarea cercetarii in domeniul criminologiei pe care mi-l expusese deja. L-a pus in aplicare spundu-mi: daca nu mai poti veni aici, voi veni eu acolo. Asa au inceput vizitele lui Denis Szabo in Romania pe la diferite institutii de profil – Academia Romana, ulterior Academia de Stiinte Sociale si Politice in subordinea careia trecuse Institutul de Cercetari Juridice, Parchetul General, Ministerul Justitiei – prilej cu care, cu tenacitate, cu daruire, nu a obosit sa-i convinga pe decidentii acelor vremuri de necesitatea demararii unor studii privind fenomenul criminalitatii. Relatia cu mine devenise insa foarte complicata. Urmarirea mea constanta de catre Securitate se afla in plina desfasurare. Fiecaruia dintre noi, ni se “arata“ pe cai specifice ca este bine sa ne evitam. In Dosarul meu de urmarire informativa toate vizitele lui Szabo, toate intalnirile mele cu el sunt consemnate in detaliu in Rapoartele colonelului Ion Pau, cel care raspundea pe linia securitatii de Institutul de Cercetari Juridice. Cine a avut curiozitatea sa citeasca volumul Sanda – dosar de urmarie informativa …… [2] a gasit acolo toata epopeea acelor timpuri. Nu ne-am lasat insa intimidati. La fiecare intalnire pe care Szabo o avea cu inaltele oficialitati romane, invariabil, atunci cand nu eram prezenta, si mai mult nu eram, punea intrebarea: “dar unde este Doamna Stanoiu?” Oricum, ne intalneam dupa acele reuniuni la mine acasa, unde avea loc un adevarat “regal” al convorbirilor dintre Denis si sotul meu Serban. Ambii, cu o formatie intelectuala de tip enciclopedic discutau ore in sir despre “orice”. Cand am realizat ca suntem constant “ascultati”, avand microfoane inclusiv in baie si bucatarie, o parte din discutii le purtam in spatii deschise, de preferinta parcuri.

In ciuda dificultatilor determinate mai ales de faptul ca datele statistice cu privire la fenomenul infractional erau secrete, aprobarea accesului in penitenciare era foarte greu de obtinut, iar in bibliotecile sau librariile din Romania se gaseau foarte putine carti de specialitate, am reusit, cu sprijinul lui Denis Szabo si a fostilor mei profesori si colegi de la Montreal dar si din alte Centre Universitare, sa alcatuim o echipa de cercetare din care au facut parte George Baziliade, cercetator la Centrul de Cercetari pentru problemele tineretului, Dan Nicolae, la acea vreme Directorul Laboratorului central de Criminalistica al Ministerului Justitiei, Prof. Lucian Ionescu expert criminalist, Ioana Anineanu, consilier in Ministerul Justitiei, Simion Ionescu si Ion Argeseanu, procurori in Procuratura Generala, Ion Anghelescu Directorul Institutului de Criminalstica al Ministerului de interne, Prof. Serban Ionescu, medic psihiatru si nu in ultimul rand colaboratoarea mea cea mai apropiata General Ortansa Brezeanu. Cea mai mare parte dintre ei, Denis Szabo i-a intalnit, sper, “undeva acolo sus” si sunt sigura ca discuta tot despre Criminologie. Acest colectiv de cercetare a reusit sa realizeze o serie de studii valoroase cu privire la starea si dinamica criminalitatii din Romania, cea mai mare parte dintre ele fiind publicate in revistele de specialitate. In volumul elaborat de Societatea de Criminologie si Criminalistica cu ocazia sarbatoririi a 25 de la infiintare, editat de Editura Universul Juridic, cei interesati pot gasi referintele bibliografice.

Cu persuasiunea care il caracteriza, Denis Szabo a reusit pana la urma sa invinga reticentele decidentilor politici ai timpului si sa-i convinga de necesitatea organizarii in Romania a unei manifestari stiintifice internationale la care sa participle cele mai prestigioase nume ale criminologiei mondiale. Aceste negocieri au durat aproape un deceniu. Intre timp, in 1978 am primit din partea Universitatii din Montreal invitatia de a preda un curs de masterat la Scoala de Criminologie. Evident, mi s-a refuzat viza. Scrisoarea Rectorului Universitatii din Montreal catre Ambasadorul Canadei la Bucuresti in care ii solicita sa se ocupe personal de situatia mea a fost interceptata de Securitate, ca de altfel toata corespondenta mea cu strainatatea. Documentul se afla In volumul Sanda mai sus amintit. De la discutiile privind organizarea Simpozionului fusesem complet exclusa, legatura cu Szabo fiind preluata de un fost coleg de facultate care detinea o functie foarte importanta in Procuratura Generala. Asa cum reise din acelasi volum avea si sarcina de a-l supraveghea foarte strict pe profesor, la fiecare dintre vizitele sale in Romania. Era totusi prea mult. Prietenii canadieni mobilizati de Denis Szabo au hotarat sa intervina pentru mine direct la Nicolae Ceausescu. Emisarul a fost unul dintre cei mai reputati psihiatri din America de Nord Doctorul Denis Lazure, deputat, ministru, coleg si prieten cu Pierre Elliot Trudeau, Primul ministru al Canadei in acea perioada. Demersul lor a avut succes si, in 1982, mi s-a aprobat deplasarea la Cursurile Facultatii Internationale de drept comparat de la Strasbourg. In acelasi an s-a organizat si simpozionul negociat atata vreme, cu un titlu ce a reprezentat un compromis pe care Profesorul Szabo, cu greu l-a acceptat: Conceptia presedintelui Nicolae Ceausescu cu privire la caile si mijloacele de combatere si prevenire a criminalitatii!! Eu nu am fost de acord cu aceasta decizie, atitudine caracterizata de catre Securitate drept dusmanoasa.

La acea manifestare stiintifica organizata la Bucuresti, intre 5-7 mai 1982 Denis Szabo, asa cum a promis, a venit insotit de o delegatie impresionanta din care au facut parte cele mai reprezentative personalitati ale Criminologiei europeane: Georges Picca, Secretarul general al Societatii Internationale de Criminologie, Marc Ancel, Presedintele Societatii Internationale de Aparare sociala, Prof. Giacomo Caneppa si Uberto Gatti din Italia, Prof. Luk Hulsmam din Olanda promotorul crminologiei reactiei sociale in mare voga in acel moment, Prof. Pierre Henri Bolle din Elvetia, Prof. Jaques Farsedakis din Grecia, Terhi Viljanen din Finlanda reprezentand HEUNI si altii.

Comunicarile prezentate nu mai aveau insa nicio legatura cu titlul simpozionului, cu exceptia unor citate de complezenta.

Sprijinul Scolii de Criminologie de la Montreal a continuat ulterior prin trimiterea de literatura de specialitate extrem de pretioasa pentru noi.

In 1987 la Geneva, Denis Szabo si Marc Ancel au creat Asociatia Internationala a criminologiilor de limba franceza (AICLF). Am avut onoarea sa fiu printre membrii fondatori, sa fac parte din colectivul care a redactat statutul asociatiei, iar ulterior sa fiu aleasa Vicepresedinte, mandat pe care il detin si in prezent. Al II-lea Colocviu international al AICLF a avut loc la Bucuresti in 1992 unde participarea a fost din nou, gratie lui Denis Szabo, prestigioasa. Marele premiu Alexis de Tocqueville a fost acordat unei personalitati de renume mondial, in lupta pentru promovarea drepturilor femeii, Prof. Alice Marangopoulos din Grecia.

In 1988 mi s-a permis, in sfarsit, sa dau curs invitatiei Universitatii din Montreal si sa predau la Scoala de Criminologie. Invitatia era pentru un an universitar, dar aprobarea primita a fost pentru o perioada mai scurta.

In 1990, dupa caderea comunismului am reusit sa infiintam Societatea Romana de Criminologie si Criminalistica, primita rapid ca membru al Societatii Internationale de Criminologie. In anii urmatori am fost aleasa in Comisia stiintifica a Societatii Internationale si ulterior in Biroul Director, locul meu in Comisia stiintifica fiind pastrat de Romania reprezentata in prezent de Doctor Dorinica Ioan de la Ministerul Justitiei.

De la preluarea portofoliului la Ministerul Justitiei in decembrie 2002 am gandit ca pot realiza visul pe care il aveam din 1969, de la intoarcerea mea de la Montreal, de a infiinta si in Romania un Institut de Criminologie. Premierul Adrian Nastase a fost imediat receptiv, erau insa anumite reticente in Guvern, mai ales din partea Ministerului de Finante. Din nou Denis Szabo ne-a venit in ajutor. S-a intalnit cu Premierul, pe care il cunostea inca din anii ’80 si cu Presedintele Ion Iliescu. Institutul a fost infiintat in 2002. Profesorul Szabo a venit la festivitatea de inaugurare insotit din nou de o delegatie importanta. Ulterior, atat el cat si unii dintre invitati au donat institutului un numar mare de volume de Criminologie si au acordat burse pentru cerecetare si doctorat. Am reusit in scurt timp sa alcatuim o echipa multi disciplinara valoroasa, formata din juristi, sociologi, psihologi, informaticieni, care au demarat o serie de studii in domenii ce prezentau un risc criminogen ridicat.

In 2004, tot la intiativa lui Denis Szabo, s-a reusit ca noul Institut de Criminologie sa gazduiasca la Bucuresti, in colaborare cu Societatea Internationala de Criminologie si cu Divizia pentru Prevenirea si Controlul Criminalitatii din cadrul ONU, unul dintre cursurile internationale de criminologie pe care aceste doua organisme le organizeaza periodic in toate colurile lumii. Ar fi trebuit sa fie un prilej de mare satisfactie pentru noi toti. Nu a fost sa fie asa. Ministrul Justitiei din acel moment, eu eram deja intr-o alta functie la Presidentie, a lipsit de la festivitatea de deschidere, onorata totusi de un Vicepriministru.

Tot in acel an, Profesorul Denis Szabo a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bucuresti, eu avand onoarea sa prezint Laudatio Domini. A fost ultima lui vizita in Romania.

Din pacate, urmariti parca de acea legenda potrivit careia, de fiecare data cand incercam sa construim ceva, daramam rapid, cu o satisfactie aproape vicioasa, Institutul de Criminologie ”nu a dansat decat o vara”. In iuresul demolarilor ce au debutat in 2005, fara nici o motivare, a fost desfiintat.

Societatea de Criminologie si Criminalistaica a ramas, din nou, singura reduta care a incercat sa asigure o anumita continuitate, cu eforturile personale a unor oameni daruiti, fara a avea un sprijin financiar minim, ne facand parte dintre acele ONG-uri ce primesc fonduri de la bugetul statului, pentru ca mult prea des sa ne denigreze tara.

Cu Denis Szabo ma intalneam la Paris la reuniunile periodice ale conducerii Societatii Internationale de Criminologie, la congresele si colocviile stiintifice ce au avut loc in acea perioada. La Atena in 2008, cu ocazia colocviului organizat pentru sarbatorirea Profesorului Jaques Farsedakis, intr-o seara ne-a marturisit mie si prietenei noastre commune, avocata Georgia Thanou ca este ultima lui deplasare in Europa urmand a se retrage din viata activa. Nu a fost o seara prea vesela!

In mai 2012 l-am vazut ulima data. Eram la Motreal cu colegii si doctoranzii in criminologie la colocviul AICLF. Impreuna cu Georgia Thanou ne-am deplasat doua zile la Georgeville, incantatoarea localitate unde Szabo locuia de pe la mijlocul anilor 80. O casa pitoreasca, plina de amintiri, cu gradina superba, pe malul unui lac unde Denis inota doua ore pe zi. Am peterecut o seara minunata, cu o excelenta cina pregatita de Marianne, una dintre fiicele sale.

A doua zi au venit si ceilalti colegi care i-au adus cartea lui Aura Constantinescu despre opera lui[3]. Emotionant moment!

Vorbeam la telefon foarte mult. De fiecare data se informa despre soarta Institutului de Criminologie, despre prietenii din tara. La ultimul telefon, parca a a vut o premonitie spunandu-mi:”te rog sa continui sa ii inveti pe tineri tot ce ai invatat tu de la noi”.

Institutul de Criminologie a fost reinfiintat in ianuarie 2017 de catre Ministrul Justitiei Florin Iordache. Din pacate, de la plecarea sa intempestiva de la Ministerul Justitiei, organizarea propriuzisa a Institutului a trenat foarte mult, iar criteriile de selectie a viitorilor cercetatori au fost, dupa opinia mea, cel putin “bizare”, asfel incat Criminologia nu numai ca nu a reprezentat disciplina de baza a concursului, ci a fost pur si simplu eliminata dintre materiile respective. Nu este de mirare ca niciunul dintre fostii cercetatori de la defunctul institut, dintre cei care detin titlul de doctor in criminologie sau sunt in faza de elaborare a tezei de doctorat nu figureaza printre cei “selectati”. Dupa cum, aceeiasi “bizara” selectie a operat, probabil, si cu ocazia alcatuirii listei de invitati la recenta festivitate de “inaugurare” si nu de ”reinfiintare” a institutului, botezat de cateva ori in cursul ceremoniei respective “institut de criminalistica”.

Nu este deci de mirare ca printre cei care au participat la acea festivitate nu s-a gasit macar o persoana care sa considere ca se impunea un minut de reculegerein memoria celui care a fost Parintele Criminologiei mondiale.

Sper ca cei care vor citi aceste randuri sa fie alaturi de mine in a aduce si pe aceasta cale un pios omagiu celui care a fost Un Mare Prieten al Romaniei.”

 

Mihaela-Rodica Stanoiu

Presedinta Societatii Romane de Criminologie si Criminalistica

***

[1] Fragmente din “Singuratate pe Champs Elysees”, in curs de elaborare

[2] Mihaela Rodica Stanoiu “Sanda”-Dosarul de urmarire informative I 370, Bucuresti, Editura enciclopedica, 2013

[3]Aura Preda, Denis Szabo si evolutia criminologiei,Bucuresti, Ed. Universul Juridic,2018

21 de gânduri despre “Despre criminologie, singurătate pe Champs Elysees si Denis Szabo

  1. Pana in 1989, interdictia sau restrictionarea privind domeniul criminologiei a fost probabil geo/politica. Cred ca mai mult geopolitica decat politica, pentru faptul ca venea din Vest. Nu exclud nici motivatia politica, discursul tematic putea evolua cu usurinta spre cauze care tin de regimurile politice, ceea ce in epoca era considerat o subversiune, cel putin potentiala. Dar nu au lipsit nici cauzele financiare.

    Dupa 1989, cauzele privind subdezvoltarea cercetarii stiintifice in domeniul criminologiei au fost fara indoiala de natura exclusiv financiara. Daca ne amintim de amputatiile ingrozitoare ale cheltuielilor sociale, culturale si stiintifice din perioada de tranzitie, as indrazni sa spun ca necesitatea sau mai bine zis urgenta domeniului, pe de o parte, si bunavointa politica, de cealalta parte, aceasta din urma adusa de multe ori la realitate de deficitul acut de resurse financiare, au fost puse in concurenta si, de aici,in mare dificultate.

    Nu stiu care va fi viitorul criminologiei, pe care o percep ca un fel de stiinta fundamentala, spre deosebire de stiinta practic-aplicativa si curent operationala care este criminalistica. Desigur, un institut este ideal, ca in atatea alte domenii, chiar daca absoarbe resurse financiare insemnate de la bugetul statului. Dar, vorba ‘ceea, unde si cand nu sunt bani, Dumnezeu nici nu da si nici nu cere. Ca o nota relativ critica si inovativa, cred ca pe langa unele catedre sau facultati din centre universitare puternice ar putea fiinta Laboratoare de Criminologie. Cel putin doua castiguri sunt evidente: (1) continuitatea preocuparilor stiintifice din acest domeniu si (2) moderarea sensibila a cheltuielilor absorbite. Am cunoscut asemenea Laboratoare in trecut, dar ele exista cu rezultate notabile (de circulatie internationala, chiar) si in zilele noastre. Fara indoiala, in acest ultim caz pasiunea si responsabilitatea stiintifica joaca un rol mai mare decat deficitul de resurse financiare. Imi aduc aminte de unii dintre profesorii mei, mari spirite luminate si luminatoare romanesti, care intr-un fel sau altul spunea in esenta cam acelasi lucru: toate domeniile sunt importante, dar nu toate pot avea aceeasi prioritate in acelasi timp. Era, mi-am dat seama mult mai tarziu, o lectie de educare a simturilor selectiei si proportiei.

    Apreciază

    • România este blestemata de Însusi Dumnezeu,
      Mai are înca de platit, enorm de multe datorii.
      Nu la puterile mondiale, ori la vreun strain „zeu”,
      Ci însesi fratilor tradati, batjocoriti de propri-i fii…

      Apreciază

  2. Am avut si avem oameni f. competenti, chiar geniali. Romania este una din tarile lumii care a dat poate cei mai multi intelectuali, la nivelul populatiei sale. Sunt mandra ca m-am nascut in Romania, si daca ar fr fii sa o iau din nou de la capat, tot in Romania as dori sa ma nasc!

    Apreciat de 2 persoane

  3. Teribilul snobism romanesc : ” singuratate pe Champs Elysées ” .
    Adevarat , ” singuratate ” la Popesti – Leordeni sau Afumati este mai putin sic .

    Apreciază

  4. „Va sugerez ca selectia persoanelor cu care va veti intalni in aceasta perioada sa fie extrem de riguroasa, deteminata numai de numarul de idei inteligente pe care acestea vi le pot oferi in primele zece minute. Restul, ar fi bine sa nu figureze in agenda dumneavoastra”.

    Mda… aici se pare că nu s-a putut…

    Apreciază

  5. PS/NB: Sunt intrigat de simbolistica utilizata de Rodica Stanoiu, in afirmatia: „(…) la Magog a plecat dintre noi Parintele Criminologiei, Profesorul Denis Szabo.” Sa fie oare o exprimare neglijenta si nefericita? Gog si Magog nu sunt simboluri crestine. Ei sunt „ființe supranaturale (uriași sau demoni), grupuri naționale sau teritorii” (v. Wikipedia). Exprimarea noastra crestina despre cineva care a murit si care isi merita incluziunea in aceasta credinta este ca ” a plecat la Domnu’ „.

    Marturisesc ca imi este greu sa discern utilitatea unei „criminologii” supradimensionate, care in compactul cel mai rezonabil isi poate afla existenta ca un preambul principial la un curs de criminalistica, a carei utilitate imemoriala este indiscutabila. Dincolo de povestea pregnant romantioasa a autoarei din „Singurătate pe Champs Elysees” (1), in care recursul la toponimul respectiv pare menit sa dea prestigiu volumului, ma intreb daca nu cumva supralicitarea memoriei lui Denis Szabo ca „fondator al criminologiei” nu are drept sursa avantajele personale pe care Rodica Stanoiu le-a obtinut si le obtine de pe urma acestei povestiri.

    Apreciază

  6. Iata o consecinta a nationalismului economic, dar si a lipsei de coeziune din UE. Austria a legiferat pentru indexarea alocatiilor pentru copiii care traiesc in alte tari atunci cind parintii lor lucreaza in Austria, si care platesc aceleasi taxe ca orice austriac in Austria. Pentru copiii suedezilor, de exemplu, „indexarea” a marit alocatia pentru ca salariile suedeze sunt mai mari decit cele din Austria, dar pentru sarantocii de sloveni, romani, unguri, polonezi si slovaci, alocatiile copiilor lor au scazut, pentru casalariile lor in tarile de origine sunt mai mici.

    Ministrul austriac Bogner Strauss a criticat sever Romana dupa declaratia dlui Melescanu:

    „Pentru o ţară care exercită Preşedinţia Consiliului UE, „ar fi normal să adopte poziţia unui coordonator onest şi să acţioneze cât mai neutru posibil”, a declarat Juliane Bogner-Strauss, ministrul austriac al Familiei, conform unui comunicat citat de site-ul DiePresse.com.

    Aceasta doamna arata cu degetul spre Romania si o acuza de LIPSA DE ONESTITATE, adica un pic cam mincinoasa. I se mai recomanda Romaniei sa devina „neutra” si eventual sa taca pentru ca detine Presedentia UE. Wow, cita coeziune si prietenie intre Austria si Romania! Ce resurse le mai dam la austrieci sa le multumim pentru atita prietenie?

    Toata actiunea asta a guvernului dlui Kurz, marele prieten si sustinator al lkui Iohannis, este pentru a salva $114 milioane EUR. Ei risca acest imens scandal pentru $114 milioane de EUR.

    Deci, Romania, inainte cu procesul. Sunt sigur ca si celelalte state est europene au aceiasi pozitie ca si Romania.

    Nota: presa pro-Iohannis din Romania doar „consemneaza” in acest caz, fiind vorba de interesele copiilor romani nu e nevoie sa supere prea mult Austria si copiii altor natiuni mai norocoase.

    https://www.hotnews.ro/stiri-international-22899257-austria-reactioneaza-dupa-criticile-bucurestiului-cazul-alocatiilor-pentru-copiii-imigrantilor-romania-trebui-actioneze-cat-mai-neutru-posibil.htm

    Apreciază

    • @trexsr: „Austria a legiferat pentru indexarea alocatiilor pentru copiii care traiesc in alte tari atunci cind parintii lor lucreaza in Austria, si care platesc aceleasi taxe ca orice austriac in Austria.”

      Ceva nu prea-mi sună bine. Dacă eu plec de unul singur, fără familie, să lucrez temporar în altă țară, atunci plătesc taxele respective funcție de venitul obținut, rămânându-mi bani să mă întrețin pe mine la standardul țării respective.
      Pentru statul respectiv, eu sunt individul Ion Păpușă fără familie. Oare de ce familia rămasă în țara de reședință trebuie să primească beneficii la nivelul țării în care eu muncesc temporar? Familia respectivă trăiește la un alt standard general de viață având, probabil, cheltuieli mai mici.

      Făcând atâta tapaj populist-electoral pe tema asta, statul român, sau doar guvernul, încurajează plecarea forței de muncă peste hotare și lipsirea copiilor de supravegherea părinților, cu alte cuvinte, destrămarea de facto a familiilor.
      Urmarea imediată este depopularea României (fenomen devenit deja notoriu) și coborârea nivelului educațional și moral al unei întregi generații.

      Pe de altă parte, prin această măsură, Austria încearcă să-și apere spațiul național de migrația din alte țări, mai ales în condițiile în care trebuie să țină seama de niște reglementări impuse de UE care încurajează aceste migrații.
      Și să nu uităm că poate fi vorba de valurile migratoare de sute de mii, de milioane venite în cohorte din afara Europei, nu de câteva zeci de mii de români, bulgari sau unguri.

      Dar, ce se întâmplă dacă alocațiile pentru copil sunt mai mici în țara în care românul lucrează temporar decât în România? Vor fi acceptate alocațiile mai scăzute sau vor fi plătite alocațiile mai mari din țara de origine (România)?

      În loc să fie revoltați pentru măsura Austriei, autoritățile române ar putea mări alocația pentru copii la nivelul Austriei și în felul acesta nici măcar n-ar mai exista discriminare față de copiii populației stabile care muncește în România, plătind taxe în România.

      Dar, ce să-i faci, se încearcă câștigarea voturilor unor români din diasporă, deoarece este an electoral, președinție, europarlamentare …

      Apreciază

      • Autoritățile române, oricare ar fi ele, ar vrea să mărească alocația pentru copii la nivelul celei din Austria, dar nu ar putea. Dacă România ar avea PIB-ul Austriei, iar românii ar munci și ar fi corecți precum austriecii în Austria, autoritățile române, oricare ar fi ele, ar putea mări, crește, augmenta…
        Să vă mai spun o dată ce lucrări mi-au făcut instalatorul și tâmplarul și cum mi-au spus că ei mi-ar da chitanță fiscală, dar trebuie să le dau mai mulți bani? adică eu trebuie să le achit impozitele?
        În rest, sunt de acord cu măsura luată de austrieci. Numai unii, știm noi cine, pleacă lelea și-și lasă copiii în țară cu „mamaia”, ca să sugă cât mai mult de pe urma lor.

        Apreciază

      • @Amalia: ”Autoritățile române, oricare ar fi ele, ar vrea să mărească alocația pentru copii la nivelul celei din Austria, dar nu ar putea. Dacă România ar avea PIB-ul Austriei, iar românii ar munci și ar fi corecți precum austriecii în Austria, autoritățile române, oricare ar fi ele, ar putea mări …”
        ======================
        Hm. Așa o fi, dar aflu că la ”salariul” salariaților Camerei Deputaților se adaugă un plus de 15%, care poate ajunge și la 3000 lei, numit ” spor pentru complexitatea muncii” sau ”spor pentru condiţii vătămătoare”.
        Nu mai stau să caut cât sunt sporurile pentru parlamentari. Poate domnul Adrian Năstase, care a fost șeful Camerei Deputaților, ne poate lămuri. Citesc că a exista un proiect prin 2017 care trebuia să le aducă acestora un spor de 30% pentru periclitate. Nu știu dacă s-o fi aprobat și implementat.
        Trai neneacă din banul public.
        Deci, vreau să zic, că ”autoritățile române, oricare ar fi ele, ar putea mări”.

        Ia să vedem cât de mare este această alocație pentru copii:
        – 200 lei – copii până la 2 ani – 200 lei
        – 200 lei – copii cu handicap
        – 84 lei – copii 2-18 ani și liceeni peste 18 ani

        Și încă un mic aspect. Alocațiile se dau părintelui în grija cui se află copilul. Ori dacă tu îl lași de izbeliște și pleci la dracu’n praznic, nu prea văd cum ai grijă de el.

        Apreciază

      • Don Popescu, welcome back in full force! 🙂

        Recunosc ca nu sunt specialis si m-am indignat si eu poate prea rapid bazat pe ce am citit. Banui ca nu e vorba doar de niste lucratori temporari oarecare, ci de cei care au resedinta in Austria, ceea ce e alta Marie cu alta palarie. Dar ma intreb, un strain cu cetatenie din UE – un austriac de exemplu – care lucreaza in Romania si este platitor de taxe in Romania, ce alocatie pentru copii ar trebui sa primeasca: una echivalenta ce cea care o primesc austriecii in Austria, sau una care e confirm legii romane, platibile ca orcarui alt lucrator din Romania?

        Apreciază

    • Ma intreb daca nu cumva pe 10 August or fi fost oameni prezenti din dorinta de a avea aceste venituri neafectate.

      Vad ca in PSD se manifesta un fel de sindrom Stockholm in legatura cu suspendarea.
      Domnul Iordache zice ca nu stie care e pasul doi.

      Cred ca uitam contextul electoral.
      Exista doi oameni care se bat pe un loc de candidat la presedintie pe zona de antipenaleala, e vorba de Ciolo si KWI.

      In campania electorala candidatul cu cele mai mari sanse este ales si sustinut de sponsori.
      Acum sa analizam situatia lui KWI in contextul ultimelor realizari.El trebuie sa convinga sponsorii si partidul ca merita sustinut pana la terminarea mandatului, in vederea candidaturii.Sa ne amintim ca la momentul anuntului de recandidatura era cam singur la pupitru anul trecut😀.

      Suspendarea cu referendum presupune prezenta la vot, daca urmarim finalitatea.
      Obiectivul ssuspendarii actuale insa nu va fi infrangerea si eliberarea din functie efectiv, ci sanctionarea pentru abateri de la normele constitutionale, prezentarea aceator fapte publicului larg pentru constientizare si semnarea tuturor decretelor aflate in intarzieri, de catre numarul doi in stat.De aici rezulta neimportanta efectiva a prezentei la vot pentru alianta, scopul fiind semnarea de legi si deblocarea actului de guvernare si a Romaniei in sine.
      Hashtagii o sa tipe bineinteles in legatura cu legi de gratiere, amnistie bla-bla, dar asta vor face si in momentul alegerilor, deci nimic deosebit.

      KWI pe de alta parte are ocazia sa-si arate muschii si sa mobilizeze fanii, are nevoie sa aduca public care sa-l voteze, pentru ca Ciolosh sa nu fie alesul.

      E un test foarte bun pentru el dar si pentru PSD , care poate decide ce candidat sa sustina in urma acestui referendum pentru alegeri.

      Se vor folosi aceleasi ineptii in campanie, cu penali cu amnistie, etc.

      Si daca vor veni aia 3 milioane de fani la referendum , KWI tot poate fi infrant usor in alegeri de un candidat normal, chiar si de unul luat de pe strada.Sa ne amintim, KWI a „tradat” tema protejarii familiei traditionale-referendumul pentru a da bine la UE, deci are din start un minus de 3 milioane de voturi.

      Ponta care era considerat castigator dupa primul tur ,inclusiv de fanii KWI cu care discutam la momentul respectiv, avea o problema perceputa sau imaginata, aroganta.
      La momentul asta intre KWI si Macron nu vad nicio diferenta in legatura cu raportarea la cetatenii care voteaza social.

      Nesuspendarea va fi o eroare fatala si va duce probabil la blocarea completa a guvernului in ultimele sase luni de mandat ale lui KWI.

      Daca nu va fi suspendat si paradoxal ne intoarcem la vanatoarea de vrajitoare dupa alegeri (dupa CDR romanul a votat oranjada totusi), nicio lege dintre cele blocate nu va mai avea sansa sa mai intre in vigoare, lucru foarte posibil pe perioada suspendarii fara indoiala.

      Sa nu mai vorbim ca se pot da niste legi ale lustratiei in sincron si nu numai, chiar pe peioada suspendarii.

      Nesuspendarea este egala cu acceptarea incalcarilor constitutionale in mod tacit, iar acest fapt nu mai e un simplu calcul electoral ci un gir pentru orice alta nazbatie viitoare.

      Apreciază

  7. Dumnezeu sa-l odihneasca, acolo sus… „Acasa”
    România, înca din cele mai vechi timpuri, aflata ecsact la confluenta dintre Es si Vest, a fost, este si va fi etern, sursa de apa vie, pentru întreaga planeta, un izvor din care de milenii s-au adapat „uriasii” marilor imperii ale lumii, prin fortele puterii raului universal, al amagirilor si tentatiilor aparente materiale, gândite, proiectate si facute de mâinile „omului faradelegii” care de sase (6) mii de ani lucreaza cu armele proprii împotrivindu-se Facatorului sau, nerecunoscându-i suveranitatea si atotputernicia Tatalui sau, conspirând, tradând, vânzând, si tranzactionând la bursa de nonvalori a lui „Mamona” dealungul milenalei istorii, cu ajutorul si sprijinul celor ce-i ascultau povestile imaginatiei sale rebele, bolnave, paranoice, împotriva Celui Ce Este, Dumnezeul Cel Adevarat, Tatal, Domnului Hristos Isus si al tuturor celor ce cred ca EL ESTE, MÂNTUITORUL, MESIA, (ELIBERATORUL) tuturor oamenilor nascuti din femeie, mai cu seama a celor credinciosi.
    Fiti binecuvântati si luminati de adevarul, absolut, atemporal eliberator, (AAAE)

    Apreciază

Lasă un răspuns la fragmentariumpolitic Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.