Guest post: Adrian Severin, „Un ritual cât o amenințare”

„Acum câțiva ani, pe când “bunul ambasador Klemm” abia se pregătea să descindă in România, i-am adresat acestuia o scrisoare deschisă prin care pentru prima dată se vorbea public despre existența unui birou FBI în chiar sediul DNA și se punea problema dacă un atare “parteneriat strategic” paralegal nu trecea din domeniul tehnic în cel politic pentru a deosebi “corupții buni” de “corupții răi” în funcție de congruența dintre preferințele politice ale acestora și interesele americane. 

 

Mai mulți jurnaliști au revenit ulterior asupra subiectului cerând amintitului ambasador o dezmințire și subliniind că în lipsa acesteia, tăcerea va fi interpretată ca o confirmare a afirmațiilor și temerilor mele. Într-un târziu, dl Klemm, într-o încercare tipică de negare fără negație, ocolind subiectul principal, a admis că SUA, inclusiv FBI, sprijină în multiple feluri activitatea DNA ca sprijin dat luptei împotriva corupției. Prin vizita rituală făcută împreună cu rezidentul FBI (pentru necunoscători, un serviciu de contraspionaj) procurorului-șef interimar al DNA imediat după delegarea acestuia, ambasadorul SUA a clarificat că printre felurile sprijinului se numără și cel politic; adică dincolo de expertiză și probabil informații, SUA transferă și putere, evident subsumată unor obiective politice care pot fi și românești, dar cu siguranță sunt americane, deci de principiu neromânești. 

 

Celor care urmăresc evoluțiile din SUA, o asemenea veste le crează temeri suplimentare, căci acolo Președintele legitim dar acuzat de lipsa patriotismului, se luptă cu serviciile secrete care, iată, vizitează ritualic și mai mult decât atât DNA, nelegitimate democratic, dar autoproclamate ca fiind patriotice. Atunci, cine sprijină și îndrumă de fapt DNA? 

 

Când criteriul patriotismului nu este respectul pentru votul cetățenilor, el se conturează a fi loialitatea față de interesele corporațiilor. Nu este cert, dar este foarte probabil. Și atunci trebuie să punem, oare, vizita la DNA, atât de urgentă încât nu a mai putut aștepta înscăunarea unui titular, în legătură cu criticile aduse de același ambasador recent adoptatei și încă nepromulgatei legi a exploatării resurselor naturale românești din Marea Neagră???

 

Pe un atare fundal, ritualul vizitei, dincolo de a marca sprijinul, capătă caracterul unei amenințări: ori “donați” resursele, ori “donați” libertatea personală. O amenințare la adresa politicienilor români (un fel de Trumpi de Dâmbovița) cu simțăminte patriotice (pro)americane mai reduse decât cele ale agenților FBI, dar și la aceea a statelor atașate de interesele altor corporații. Din această perspectivă, faptul că una dintre cele mai necruțătoare critici apare sub egida DW (Vocii Germaniei) prin altminteri excelentul comentariu al dlui Horațiu Pepine, intitulat „Un ritual contraproductiv”, are de asemenea simbolistica sa, fie asta și în afara intenției autorului.

 

În ceea ce mă privește, bucuria de a vedea afirmațiile mele de acum câțiva ani adeverite, este neutralizată de tristețea aferentă confirmării previziunilor mele. Mereu mi se întâmplă așa”.

24 de gânduri despre “Guest post: Adrian Severin, „Un ritual cât o amenințare”

  1. E aceeasi amenintare voalata care e transmisa si in alte ocazii , cand ditamai TREI ambasadori occidentali la Bucuresti – SUA – Marea Britanie- Belgia , plus cel al Ungariei – participa impreuna la o zisa sarbatoare taraneasca secuiasca intr-un sat de langa Miercurea Ciuc .
    Sunt amenintari subliminale .
    PS – aroganta fenomenala a lui Viktor Orban , care vine cu tot aparatul de stat ungar la Tusnad , plus elita politica de dreapta ungara , ignorand superb autoritatile romane , pe care refuza sa le vada , la orice nivel ar fi ele – cand vine la Cluj la festivitati ale Institutului teologic reformat nu vrea sa-i vada pe primar – prefect , cand vine la Tusnad nu da un semn autoritatilor de la Bucuresti …
    Poate ca Orban va merge pana acolo incat sa se vada cu acolitul lui Dodon la Baile Tusnad , la noi ?

    Apreciază

  2. Viitorul ambasador al SUA in Romania: Se va intoarce roata si pentru PSD si Liviu Dragnea?

    Cele mai multe supozitii de dupa nominalizarea viitorului ambasador al SUA in Romania sunt in legatura cu faptul ca Adrian Zuckerman, emigrat la 10 ani in Statele Unite, este vorbitor fluent de limba romana. Unele speculatii, naive sau interesate, au ajuns pana la a apodicta ca, gata!, vom avea si noi omu’ nostru, ori cel putin un apropiat, la ambasada americana de la Bucuresti. Care sa puna o vorba buna cand trebuie si unde trebuie. Ca vor inceta dezinformarile catre Washington. Va indemn, dragii mei, sa iesiti din amagire! Reamintiti-va sau recitit slova sfanta : “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia şi-l va dispreţui pe celălalt” (Matei 6:24-34 NTLR).

    Cunoasterea limbii romane il va ajuta pe viitorul ambasador american Zuckerman sa-si indeplineasca mai bine misiunea, intr-un sens sau altul, dupa cum a fost instructat politic, inclusiv in modul nefast in care si-a facut-o uneori Hans Klemm, dar sa speram ca prin plecarea acestuia din urma se va inchide o paranteza istorica. Exista si o parte buna, cel putin prin faptul ca oficialii nostri care vorbesc mai putin limba engleza vor putea comunica in limba romana cu ambasadorul american. In acest fel vor fi excluse din start neintelegerile care mai apar din cauza unor traduceri deficitare. Dar mai exista si un beneficiu potential pentru stanga politica.

    La ambasada SUA s-ar putea intoarce roata in favoarea PSD si a lui Liviu Dragnea. Ma bazez, ca sa previn sau sa explic intrebarea morometiana “Pe ce te bazezi?”, pe doua tipuri de argumente. Primul tip este de natura statistica, care releva ca istoric guvernarile americane de dreapta au consonant incomparabil mai bine si mai productiv cu cele romanesti de stanga. Al doilea tip este de natura politica curenta, rezultat din declaratiile politice ale administratiei republicane Trump, care s-a distantat radical de administratia precedenta Barack Obama, democrata. Fiind numit de Obama, Klemm a reprodus politica si diplomatia democratilor, care nu s-au inteles de nicio culoare cu social-democratii romani. Este imposibil ca acest comportament sa fie reprodus de ambasadorul republican Zuckerman, fiind de asteptat o imbunatatire marcata. Sa nu uitam ca Trump l-a primit pe Dragnea.

    Ar mai fi si o chestiune semantica si una energetica, aceasta din urma in sens paranormal, de energie a locului. Semantic, sunt diferente enorme intre definirea unor acelorasi lucruri in cele doua tari. De pilda, ceea ce la noi numim trafic de influenta si coruptie, la occidentali este privit si acceptat ca lobby si respectiv “uzufruct” al functiei, ori ca “ungere” a afacerii. Nu radeti, eu insumi am citit prin anii ’90 un studiu occidental, cred ca autorul era francez, care sustinea despre mica coruptie ca ar fi “benefica” productiei si comertului (se pare ca neo/liberalii erau mai comunisti decat comunistii, de unde si afectarea comuna de crize sistemice; ma refer la “aranjamentele” care se faceau, de la directori de fabrica pana la primii secretari, pentru “ungerea” aprovizionarii si desfacerii productiei comuniste).

    Prin cealalta chestiune, am in vedere ca prin noi circula nu numai sangele, ci si energia locului natal. Privindu-l pe Adrian Zuckerman, ma gandesc, nu fara temei, ca matricea genetica a viitorului ambasador american poarta aceiasi amprenta energetica a locului natal comun, pe care o au toti romanii. Sunt cazuri, unele celebre, de oameni din lumea larga care s-au nascut in Romania, dar au ales sa-si sfarseasca viata acolo unde au vazut lumina zilei, sa se intoarca in acelasi pamant care i-au rodit. Pe aceasta energie a locului natal comun, cred ca se poate construi, ca Adrian sa fie nu numai un om de zahar, ci si de suflet “romanesc”. Ar fi prea frumos ca sa fie si adevarat?

    Apreciat de 2 persoane

  3. @ serbanfl
    iulie 24, 2018 la 3:13 pm

    Va place , nu va place , Mircea Badea este cel care de 13 ani incoace isi risca viata , cariera si averea luptand cu tortionarii statului politienesc sau chiar cu impostori de genul lui Victor Ponta ! El impreuna cu Antena 3 ( si nicidecum PSD ! ) au fost cei care au daramat regimurile Basescu si Iohannis si au impins PSD la guvernare ! Pentru acest lucru , pentru curajul lui , el merita respectul tuturor .
    Nu stiu , d-voastra cine sunteti ?

    Apreciază

  4. Prin sustinerea acestui sistem securist represiv si antidemocratic , putem spune ca SUA reprezinta astazi cel mai mare dusman al Romaniei !
    Atitudinea SUA fata de Romania se inscrie in linia marilor greseli geopolitice comise de acestia de cativa ani incoace .

    Apreciază

  5. Înţeleg că nu există o a treia alternativă la ultimatumul: ; ,,Ori “donați” resursele, ori “donați” libertatea personală” Şi dacă există?.După ce ne-au ,, ridicat ruşii în cap”, prin scuturile antirachetă de pe teritoriul României ca şi cum noi eram cei mai importanţi pentru ruşi şi eram ţintă lor, acum ne vor şi celelalte resurse?. Oricum, România e scanată demult şi nu numai de americani!. Şi atunci, ce e de făcut? Un singur lucru: să fim demni şi să avem curajul să spunem că şi ei au nevoie de noi şi că suntem destul de importanţi prin poziţia noastră geostrategică. Dar cine să o facă? Iohannis?. Să fim serioși! El este acolo, tocmai ca să ne impedice ca să avem o atitudine de demnitate națională. Așa ne trebuie!

    Apreciază

  6. Şi înlocuitorul lui Klemm este tot de origine iudaică ! Se pare că România reprezintă ceva, dacă până acum nici un ambasador al Americii în România nu a fost de altă religie , numai că prin imixtiunile lor obraznice şi neprotocolare, profund nedemocratice, s-au dovedit doar nişte lobyşti interesaţi în spolierea României ! Curat murdar !

    Apreciat de 1 persoană

  7. @Adrian Severin, referindu-se, desigur, la alții, spune într-un acces de ipocrizie: ”Când criteriul patriotismului nu este respectul pentru votul cetățenilor, el se conturează a fi loialitatea față de interesele corporațiilor.”

    Oare care criteriu de patriotism l-a determinat pe Ministrul de Externe, Adrian Severin să impună pactul cu Ucraina pentru înstăinarea Insulei Șerpilor, justificând astfel: ””Tratatul a constituit un act aducator de liniste si stabilitate regionala”?

    Domnule Adrian Năstase, a ajuns Adrian Severin să fie un etalon de patriotism demn de a fi găzduit la loc de cinste pe blogul dumneavoastră? Desigur, este o întrebare retorică.

    Apreciază

  8. SUA, gangsterism politico-economic: Donald Trump ataca cu acuzatii aliatii, partenerii si comunitatea internationala si ia ostatice bilateralismul si multilateralismul, pentru care cere rascumparare

    In ultimele luni, SUA au declansat razboaie economice aliatilor, partenerilor si comunitatii internationale. Presedintele american Donald Trump procedeaza ca un gangster: ataca statele si comunitatea globala cu acuzatii economice, ia drept ostatice relatiile bilaterale si multilaterale cu acestea, iar apoi pentru eliberarea si restabilirea lor cere rascumparare.

    Statele Unite probeaza ca sunt incapabile de competitie onesta si de respectarea regulilor de drept economic international si ale Organizatiei Mondiale a Comertului, pe care tot America le-a initiat si le-a impus ca parti ale Pax Americana, ale Ordinii Mondiale postbelice. Ele incearca sa-si acopere pierderile uriase si in crestere – ca urmare a unor politici economice si financiare unilaterale, care au produs rupturi in economiile americana si mondiala -, prin prelevari din PIB-urile altor state, care au cunoscut timp indelungat austeritatea, dar nu au dat inapoi in a efectua schimbari de regimuri politice si/sau reforme structurale, care acum au inceput sa-si arate efectele roditoare. In acest scop, SUA utilizeaza arma renegocierii acordurilor bi si multilaterale, sub presiunea victimizarii de sine si culpabilizarii celorlalti, pentru a obtine avantaje unilaterale.

    Deficitele comerciale ale SUA, de care acestea au inceput sa faca mare caz, sunt de fapt o oglinda a deficitelor de competitivitate ale economiei americane, comparativ cu economiile tarilor tinta. Principalele tinte, care ar putea cadea prada noii politici comerciale gangsteresti a SUA, sunt China, Uniunea Europeana si Rusia. După taxele vamale pe oțel și aluminiu, care au vizat în special China, dar si Uniunea Europeana, Statele Unite amenință acum cu suprataxarea importurilor auto de mașini, precum și cu sancționarea țărilor care fac comerț cu Iranul și taxarea punitivă a tuturor importurilor chinezești.

    Donald Trump a etichetat miercuri China ca ar avea o atitudine „răuvoitoare”, pe care o acuză de practici comerciale „neloiale”, atrâgând replica președintelui Xi Jinping, care a avertizat că un război vamal cu Statele Unite nu va avea „niciun câștigător”. Twitterul, masinaria de transmisie a propagandei Casei Albe, a fost incarcata de catre Trump cu mesaje acuzatoare antichinezesti: „China ne vizează agricultorii, pe care știe că îi iubesc și îi respect, ca o modalitate de a mă forța să îi permit să continue să profite de Statele Unite” sau „Atitudinea sa este răuvoitoare în ceea ce va fi o tentativă ratată. Am fost drăguți – până aici! China a câștigat pe seama noastră 517 miliarde de dolari anul trecut” (referire la exporturile anuale chinezești în Statele Unite), etc. De la Johannesburg, unde se afla la deschiderea summitului anual BRICS, presedintele chinez Xi a replicat cu atentionarea asupra faptului ca „Unilateralismul și protecționismul progresează și aduc o lovitură severă multilateralismului și comerțului multilateral.”

    Tot miercuri, Donald Trump s-a “ocupat” si de Uniunea Europeana, a doua tinta principala a razboiului sau comercial, primindu-l la Casa Alba pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prilej cu care a afirmat ca spera sa realizeze un acord comercial corect şi reciproc avantajos cu europenii. „Nu dorim decât să fie condiţii echitabile pentru fermierii noştri, pentru producătorii noştri, pentru toată lumea”, a declarat Trump, autovictimizant, dar fara culpabilizari de aceasta data, înainte de discuţiile cu Juncker. „De asemenea, dorim ca un mare beneficiar să fie, sincer, Uniunea Europeană”, a mai spus presedintele american. Oficialul de la Bruxelles a declarat despre relaţiile între UE şi SUA: „Suntem parteneri apropiaţi, aliaţi – nu inamici. Trebuie să colaborăm”. Ideea europeana de cooperare, prezenta si in discursul chinez, castiga teren in fata unilateralismului american. Bilateralismul si multilateralismul trebuie eliberati din custodia unilateralismului.

    Apreciat de 1 persoană

    • @fragmentarium: ”SUA, gangsterism politico-economic….Presedintele american Donald Trump procedeaza ca un gangster”.

      Stalinism dezlănțuit găzduit pe acest blog al celui care a devenit adevăratul ideolog, eminența cenușie a forumului de discuții.

      Apreciază

    • Pericolul major pentru SUA, dar şi pentru UE, dacă nu se trezeesc la timp , îl reprezintă BRICS şi mai ales faptul că la această Uniune vor adera în curând şi alte state şi asta se va face în corpore, dată fiind şi înfiinţarea unei Bănci proprii cu posibilităţi mult mai mari decât cele actuale ( FMI , BM).
      Ceea ce face Trump acum e un joc de glezne care nu poate păcăli pe nimeni, mai ales că el are adversari chiar printre actualii aliaţi !
      America e pe ducă, dar e păcat că tocmai în mandatul unuiia dintre cei mai buni preşedinţi ai săi, care din păcate nu convine unor clanuri şi interese internaţionaliste !
      Deşi, la fel ca Dragnea a intrat pe sub pielea unora ca Netanyahu, se pare că totul nu-i decât un joc de aşteptare în vederea atenuării pericolului reprezentat de BRICS !

      Apreciază

  9. Fragmentarium:

    ,,Privindu-l pe Adrian Zuckerman, ma gandesc, nu fara temei, ca matricea genetica a viitorului ambasador american poarta aceiasi amprenta energetica a locului natal comun, pe care o au toti romanii. Sunt cazuri, unele celebre, de oameni din lumea larga care s-au nascut in Romania, dar au ales sa-si sfarseasca viata acolo unde au vazut lumina zilei, sa se intoarca in acelasi pamant care i-au rodit. Pe aceasta energie a locului natal comun, cred ca se poate construi, ca Adrian sa fie nu numai un om de zahar, ci si de suflet “romanesc”. Ar fi prea frumos ca sa fie si adevarat?”

    Am incercat sa ma conving ca sunteti fin autoironic. Altfel, simt ca intru intr-un impas epistemologic in ceea ce priveste procesul dvs sofisticat de gandire.
    S-o fi nascut acest Adrian Zuckerman in Romania, dar matricea sa genetica poarta amprenta originii sale evreiesti, fara nicio legatura cu ,,amprenta energetica a locului natal comun, pe care o au toti romanii” .
    Evreul ramane evreu oriunde s-ar afla, iar interesele acestei comunitati globale bazate pe ideologia autoconservarii transcend specificitatile locatiei de nastere.
    Cat despre Liviu Dragnea, cel care a ajuns ,,nusestiecum” undeva si cu plata, la o masa apropiata de cea a domnului Trump, pe atunci inca neinvestit in calitate de Presedinte, as spune ca liderul PSD este pur si simplu invizibil si considerat nedemn de luat in seama pentru/de catre binomul americano-evreiesc, cel care a rafinat politica expansiunii prin impunerea asazisei ,,lupte anticoruptie”, avand in paukerismul sovietic un antecesor notabil.
    Daca exista un numitor comun intre sovietism si americanism, aceste este evreul. In genere, marile experimente indeologice care au marcat sec. XIX, XX si XXI, au fost initiate de filosofi, politicieni, bancheri si oameni de afaceri evrei.
    Prin urmare, sa nu ne iluzionam ca viitorul ambasador va lacrima duios in proximitatea locului natal, el fiind parte a unui mecanism universal de o complexitate pe care abia o putem cuprinde cu mintea.
    Problema de fond este alta: PSD trebuie sa-si aleaga un alt lider, cum ar (putea) fi – dupa parerea mea – doamna Corina Cretu. Cel putin stimata doamna si-a creat anumite relatii in establishmentul civil si militar american, activ si/sau in rezerva. (Z)

    Apreciază

    • @Zev: ”S-o fi nascut acest Adrian Zuckerman in Romania, dar matricea sa genetica poarta amprenta originii sale evreiesti, fara nicio legatura cu ,,amprenta energetica a locului natal comun, pe care o au toti romanii” .”
      ====================
      Julius Popper (December 15, 1857 – June 5, 1893), also known in Spanish as Julio Popper, was a Romanian-born Argentinian engineer, adventure and explore.
      He was the designer of the modern outline of the city of Havana, Cuba.
      Known as a modern „conquistador” of Tierra del Fuego in southern South America, he was a controversial but influential figure.
      Popper was born in 1857 to a Jewish family in Bucharest, son of professor Neftali Popper, a prosperous antiques merchant, and his wife Peppi. He studied in Paris and completed gaining credentials as an engineer.
      After working in Europe for several years, he took a job working on the infrastructure for the telegraph in Chile.
      He arrived in Argentina in 1885, where he became attracted by the possibility of gold mining in Tierra del Fuego. On 7 September 1886 he led an 18-man expedition that included a chief engineer, a mineralogist, a journalist and a photographer. They found gold dust on the beach of El Páramo, in San Sebastian Bay. The expedition was rigorously and strictly enforced according to military standards with heavily armed men, with Popper in direct command of everything. He succeeded in unearthing great amounts of gold and his Compania de Lavaderos de Oro del Sud realized enormous capital gains at the Argentine stock exchange.
      A mint built to manage the gold has been adapted as the Museum at the End of the Earth, officially known as the Museo Territorial.
      In Patagonia, Popper gained dominance with a private army. He issued his own coins and stamps to symbolize his power. When the Argentine peso lost its value in the market crash of 1890, his gold coins were regarded as currency.

      Popper also prepared an expedition to enforce the Argentine claim for parts of Antactica.
      At the age of 35, Julius Popper died in Buenos Aires. Contemporary American journalist John R. Spears says that he was poisoned by „men whom he had offended in the south.
      ============================
      Deși, în cadrul explorărilor sale din Țara de Foc a dat denumiri românești diverselor forme de relief, munții Carmen Sylva, Rosetti, Manu, Lahovary, vârful Sinaia sau râurile Rosetti și Ureche și a fost numit ”inginerul român”, de argentineni și chileni, în România abia este cunoscut și nu se bucură de o faimă pe care ar fi meritat-o. În schimb, Julius Popper a fost asumat de evrei, desi a fost înmormântat în cimitirul catolic La Recoletta din Buenos Aires (unde-i înmormântată și Eva Peron).
      Am vizitat ”Muzeul de la Capătul Lumii” – Museo del Fin del Mundo – unde există o expunere a vieții lui Popper, uniformele și armele purtate de soldații armatei sale proprii, monezile de aur și timbrele pe care le-a emis.
      În Ushuaia,cel mai sudic oraș al lumii, am întâlnit doar un magazin pe două etaje care purta și numele de Popper. N-am putut intra, deoarece era închis fiind Duminică ziua în care a acostat vaporul.

      Deci, faptul că un evreu născut în România nu poate simți românește mi se pare total deplasat.
      De fapt, nu cred că există vreun om născut în România care să nu rămână român.

      Apreciat de 2 persoane

  10. pupaza din tei spune (referindu-se, bineinteles la ,,prietenul” sau Vladimir Putin):
    IULIE 25, 2018 LA 11:37 AM
    ,,….Care i-a lasat sub ploaia torentiala , adapostit de umbrela , pe cei doi sefi de stat vecini , dintre care o femeie , fara o privire pentru ei , la inmanarea Cupei Mondiale de fotbal …”

    Dar ce-ati fi vrut, stimata colega ? Va dati seama ce scandal international ar fi provocat domnul Putin daca ar fi decis sa o ia de umeri pe presedinta Croatiei si sa o aduca paternalist sub ,,umbrela” sa ?
    Cred ca negocierile de aderare a Croatiei la structurile de putere euro-atlantica s-ar fi prelungit cu cel putin cinci ani. (Z)

    Apreciază

  11. Este excelent ca mai aduceti in actualitate asemenea subiecte, peste care unii trec cu mare usurinta din diverse motive. Ca atare, sa nu ne mai mire impertinenta ex sefei DNA, insubordonarea acesteia unor institutii ale statului, etc. Acest fapt daca se va confirma oficial, neoficial a fost confirmat, este un lucru de o gravitate extrema si afecteaza in diverse moduri independenta de stat a Romaniei, acestea nefiind cuvinte mari. Daca mai punem pe tapet si gravele actiuni, trecute, ale d-lui Ioan Talpes, avem imaginea completa a ceea ce se intampla azi in Roamnia.

    Apreciază

  12. SRi/SIE au birou oficial in Ambasada Romaniei in SUA? Sereistii romani din SUA se intilnesc public cu angajatii americani de la Departamentul de Justitie, de la Procuratura sa declare ca ii sustin?

    Evident, e ceva asimetric aici si care nu se regaseste in relatiile normale intre state. A, daca se intilneste doamna interimara de la DNA cu reprezentanti ai Attorney General, asta e alta treaba…dar asa, foarte suspect ce fac americanii in Romania cu implicarea intr-o anumita parte a Justieitie in Romania. Dar nu e de mirare, ei unde apuca o pirghie sa poata infleunta, o fac. Chiar daca nu are nimic a face cu diplomatia sau democatie. Banu….

    Apreciază

  13. Stimabili si stimabile , cind vad mereu „guest ” in titluri imi aduc aminte de Michael Guest. Sper ca nu gresesc . Fie ce- o fi , asa cum a fost a fost…..Noi romanii am acceptat orice doar ca sa fim intelesi , am fost mereu gazde bune si am fost furati. Cum poti ma sa intri in casa care- ti da binete si la plecare sa trintesti usa ???? Vaca cit o fi de vaca , dupa ce ca ii iei laptele , ii tai si vitelul , nu -i mai dai nici paie si apa?? Apoi ce mai mulgeti ?????

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.