Lansare de carte la Fundatie

Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Cercetare, organizează marți, 6 februarie 2018, începând cu ora 16:30, lansarea volumului: „Marea mistificare. Adevăratele legende ale spionilor”.

Autor: Alexandru POPESCU

Cu alocuțiuni din partea:

Dr. Florian BANU
Dr. Alin SPÂNU
Alexandru POPESCU – autor

Moderator:
Prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE – Președintele Fundației Europene Titulescu

Evenimentul este organizat cu sprijinul BIOFARM S.A. și FARMEXIM S.A. și va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff, nr. 47, sector 1, București.

Vă așteptăm!

61 de gânduri despre “Lansare de carte la Fundatie

    • Ce spuneti de Richard Sorge? De Kim Philby, de Dusko Popov (prototipul lui James Bond)? Exista spioni de legenda (cred ca in acest sens trebuie inteles si subtitlul cartii, „Adevaratele legende…”, adica afaceri de spionaj devenite, prin importanta si latura lor spectaculoasa, legendare). Motivul pentru care au ajuns legende este ca, mult dupa consumarea faptelor, cand divulgarea lor nu mai prezenta nici un risc pentru nimeni, nici pentru oameni, nici pentru state, povestea lor a fost spusa; de ei insisi (Popov), de altii, de presa…

      Apreciază

      • Ce ziceti de spionii de la noi infiltrati in politica , cei deconspirati de WikiLeaks ca-si varsau gusa saptamanal pe la Ambasada americacana sau cei infiltrati la varful politicii romanesti care au servit interesele straine ( Basescu , Blaga , Ponta, Macovei , Kovesi , Ghita , Coldea , etc) . Sunt prea multi sa-i enumar pe toti . Si astia ar merita mentionati intr-o carte …

        Apreciază

  1. La emisiunea Universul Credintei (azi, 04.02.2017, pe TVR1) am avut onoarea sa cunosc, fie si partial, un roman adevarat….
    Citez:
    ,,Unul din neurochirurgii de top ai Universității Stanford, Prof. Dr Ştefan Mindea s-a întors în ţara să aducă experiența acumulată în SUA în calitate de director al secției de Neurochirurgie Minim Invazivă (cerebral şi coloana) şi subspecializare în chirurgie spinală minim invaziva al Centrului Medical Universitar Stanford. Dr Mindea a fost membru al Senatul Universității Stanford şi membru cu distinctie la Stanford Cancer Center.

    Dr. Mindea a înfiinţat prima secţie de Neurochirugie Minim Invazivă la Universitatea Stanford, fiind cel mai tânăr şef de secţie din istoria Universității Stanford. Timp de cinci ani consecutivi Dr. Ștefan Mindea a fost premiat în Top 5 „cel mai bun neurochirurg” al Universității Stanford. Dr Mindea a efectuat în premieră mai multe intervenții minim invazive cerebrale și spinale la Universitatea Stanford. Dr. Mindea are peste 40 de publicații și lucrări în jurnale internaționale de specialitate, colaborator în 5 cărți de neurochirurgie și peste 100 de prezentări în diverse congrese internaționale de Neurochirurgie.

    Dr. Ștefan Mindea este specializat în următoarele afecţiuni: neurochirurgie minim invaziva cerebrală şi spinală (meningiom, astrocitom, neurinom, schwannom, glioblastom, gliom, ependimom, meduloblastom, metastaze cerebrale, malformaţie chiari), neurochirurgie endoscopică, neurochirurgie spinală minim-invasiva, hernie de disc minim invaziva, şi neuro-oncologie (tratament cu Cyberknife).”

    ADAUG:
    Ceea nu se spune in articol este ca reputatul medic a absolvit si facultatea de Teologie si este in prezent arhidiacon (in arealul liturgic al IPS Teodosie).
    Domnul Mindea ne-a spus, in excelenta emisiune tv, ca invataturile ortodoxiei l-au facut sa realizeze ca omul apartine, in primul rand, lui Dumnezeu, ceea ce i-a permis sa constientizeze cat de mare este aportul credintei si rugaciunii intr-un act medical si cat de putin stie el, doctorul, in raport cu ceea ce-ar vrea sa stie la un moment dat….dar a avut puterea sa mearga mai departe, mai mult, a reusit sa puna in functiune o clinica ultramoderna, dotata cu aparatura de investigatie de ultima generatie. Si-a folosit, in mare parte, resursele financiare proprii.

    Cine spune ca nu existe ,,luminite” in oceanul de intuneric dens care tinde sa cuprinda aceasta tara, initial binecuvantata, greseste. Ele exista, dar trebuie sa si vrem sa le vedem.
    Dan Puric, dr.Mindea, pr.dr.Lung (de la Cluj)…..si lista poate continua, cu aportul colegilor nostri.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Despre hoţiile adevărate din tara aceasta, despre cum sunt protejaţi de către DNA cei care au făcut multe miliarde în România, scrie politicianul Gelu Vişan în noua sa postare de pe contul personal de socializare.

    DNA ascunde Marea Corupție, este concluzia politicianului Vişan:

    „Privatizări frauduloase, toată România privatizată pe nimic, miliarde de euro, autostrăzi construite( furate) de concerne străine, tehnică militară băgată pe gât, alte miliarde, Resursele României vândute pe nimic, alte multe miliarde, obiectivele strategice, de la energie la telefonie, date pe nimic, alte miliarde, EADS, 112, Microsoft, informatizarea instituțiilor, etc., alte miliarde de euro. În total mii de miliarde de euro furate de societăți, multinaționale sau nu, cu capital străin, unele cu capital de Stat Străin. România a fost și este pur și simplu furată de mii de miliarde de euro de occident.

    DNA a fost creat pentru a ascunde acest megafurt, mai mare decât furtul ocupației romane, al invadatorilor migratori, otomanilor cu tot cu fanarioți, nemți și ruși la un loc. Am asistat și asistăm la cel mai mare furt din istoria Daciei, Țărilor Românești și României, la un loc. Niciunul, dar nici măcar unul dintre acești hoți nu a fost tras la răspundere. Ba mai mult, ei fură și vor să fure în continuare.

    Mai au de furat portul Constanța, Hidroelectrica, Aroportul, Centrala de la Cernavodă, transportul de energie și încă vreo treizeci de obiective pentru care avea și are Cioloș hotărârea pregătită, pentru care, la timpul respectiv am protestat public. Pentru a-și ascunde acest colosal furt, probabil cel mai mare jaf din istoria Europei, au inventat DNA și au spus că noi suntem corupții!

    In timpul acesta oamenii Sistemului, fie ei ofițeri făcuți generali cu multe stele, magistrați dar și politicieni si Sistemului, rudele lor (cum este în cazul conoscut al fratelui și soțului lui Kovesi au furat și ei de s-au rupt). Banii au luat drumul conturilor din afara țării, bine dosiți.

    Ce a anchetat DNA până acum, lasă că nu a obținut condamnări pentru că majoritatea dosarelor sunt false? Care este rezultatul luptei anticorupție? Zerooo! Un mare „0”. Corupția din România se reduce la vreo trei, plimbați zi de zi la televizor. DNA este instituția care a fost inventată să apere Marea Corupție din România, furtul la propriu al României de către Occident. DNA are rolul de a apăra și a mușamaliza Marea Corupție a Capitalului Străin. De aceea ne-au băgat-o pe gât și ne-au transformat în oaia neagră a Europei

    Acum aveți explicația de ce s-a închis dosarul Microsoft și EADS, ca și altele despre care poate o să vorbim, de la Bechtel la PETROM, de exemplu.

    (…)România nu se poate redresa atâta timp cât DNA este apărătorul marii corupții năvălită asupra României. Iar despre politicienii care au ajutat la proliferarea acestui jaf nemaiîntâlnit, aici sunt trei explicații: prostia, trădarea și hoția

    1″ In primul rând trebuie să știți că foarte mulți politilogi au avertizat asupra acestei situații, unii dintre ei cu referire inclusiv la România. De aceea țări din fostul lagăr comunist au putut să se ferească. In această situație, prostia poate fi invocată ca circumstanță atenuantă, dacă nu au beneficiat și ei de pe urma acestui jaf.;

    2″ Majoritatea politicienilor care i-au ajutat au strâns averi colosale, de zeci și sute de milioane de euro, ca răsplată pentru ajutorul dat la înfăptuirea jafului. (…) Dau doar două exemple: Radu Berceanu, care și-a început construcția averii cu afacerea Sun Oil, prin 1998- ’99, când a fost ministru al industriei și economiei, ca răsplată pentru vânzarea Sistemului Energetic, distrugerea fabricii de Avioane Craiova, al Electroputere Craiova, al Combinatului Doljchim, etc, etc. și Dan Ioan Popescu, care a continuat jaful pentru străini. Alături de ei, sute de potentați locali, în marea lor majoritate foști politicieni, care au înlesnit furtul către străini și au primit și ei o ciosvârtă, mai mare sau mai mică. Arma cu care-și ascund toți fărădelegile, fie ei străini sau români este DNA, a cărei principal scop este acoperirea jafului și aruncarea anatemei corupției asupra românilor (…), a scris Gelu Vişan pe Facebook.

    Apreciat de 1 persoană

      • „Bine”, voi reflecta. Dar „exhaustiv”? Te forțezi sa depășești limbajul de lemn, dar nu-ti iese. Citește de mai multe ori și cu mare atentie textele doamnelor de pe blog. Poate se întâmplă vreo minune!

        Apreciat de 1 persoană

      • SE FURĂ
        sau
        DESPRE PROSTIE

        „Se fură; PSD-ul fură!”
        „Ai numai vorba asta-n gură.
        Te-ntreb despre economie!”
        „Se fură, toată lumea știe!”

        „Parcă sub hoți trăim mai bine,
        Decât sub oamenii de bine;
        A dracului încurcătură!”
        „Păi dacă PSD-ul fură!”

        „Economia merge strună,
        Când hoții au puterea-n mână.
        Sub cei cinstiți, o ia la vale…”
        „Ăștia te fură PE MATALE!

        Doar DNA-u-i mai oprește.
        Nu crezi? De ce zâmbești prostește?!”
        „Păi chiar Băsescu își înjură,
        Azi, propriul DNA…” „Se fură!”

        „Și, totuși, nu știu cum se face
        Că pe dreptaci îi lasă-n pace
        Justiția curată, dură…”
        „Ha!!! Numai PSD-ul fură!”

        „Iohannis are șase case
        (Două mai multe ca Năstase).
        Băsescu – vilă, bani, moșie…”
        „Ne fură PSD, se știe!”

        Și, tot furând din visterie,
        Ea se umplea ca prin magie,
        În timp ce dreapta, cu „Se fură!”,
        Crea mizerie și ură.

        Apreciat de 1 persoană

      • Oooo, ZeU și dA uniți în cuget și simțiri! Altădată erau în poziții diametral opuse. Cel care si-a păstrat poziția este d’Artagnan…

        Apreciază

  3. Spre deosebire de Ungaria, Romania nu are o viziune politica declarata despre relatia sa cu romanii de peste hotare, din imediata vecinatate, si mai ale cu cei din Republica Moldova. Nici Presedintele, nici Guvernele anterioare nu au facut un pas inainte, un salt calitativ. Se spun aceleasi vorbe „dodoloatze”, despre doua state romanesti care se vor intilni in UE. Guvernantii romani rar fac vizite pe la romanii din satele Timocului, cuadrilaterului, Bucovinei din Ucraina, sau orase si sate din Basarabia. Mai ales in Basarabia, unde avem un Presedinte rusofon, anti-unionist, anti-NATO si dornic de a intoarce Moldova spre URSS-ul de azi al lui Putin, acea alianta slava si asiatica de statuletze foste sovietice. Acolo i se pare lui ca se ascunde bunastarea „poporului moldovean”.

    Singurul „actor” politic din Romania care chiar se agita este…Basescu. Eu ma intreb de ce nu este totusi ajutat, si nu neaparat de CMR, si generic de ce numim „diaspora”, dar din Tara? L-am ascultat azi la Romania TV, si lasind la o parte coloraturile sale despre bielorusii cu ochi oblici (ce timpenie!), a spus citeva lucruri care ar trebui imbratisate de clasa politica si romani in general. Anume idea ca UE va primi Republica Moldova in final ca membru deplin e falsa! Intr-adevar, aici simtul politic al lui Basescu e corect. Doar prin unirea cu Romania vor deveni cetatenii din „Republica Moldova” cetateni europeni. Bruxellul are atitea probleme si e atit de ocupata cu Balcanii de vest, sa ii integreze, ca este multumit atita timp cit in Moldova nu e razboi. A mai spus o chestie importanta si corecta Basescu: ca unirea trebuie sa includa doar teritoriul pina la Nistru, si nu discutam despre teritoriile fost romanesti din Ucraina. Ramine sa vedem care sunt ideile despre cum trebuie negociata aceasta unire cu Transnistria. Doar ii lasam in plata Domnului, si se opreste NATO si UE la Nistru, sau negociem cite ceva cu ei?

    PS: Mi se pare interesant ca Basescu este un cruciat pentru reformele din justitie, si face afirmatii credibile despre „prostitutia” acelor politicieni si demonstranti care nu au citit legile noi, dar protesteaza.

    Apreciat de 1 persoană

    • Basescu nu spune nimic despre teritoriile din Ucraina, probabil, pentru ca nu are si cetatenie ucraineana. (Z)
      Oricum, este mai fezabila o aderare la UE, decat o anexare la Romania, iar cu cei din Transnistria nu se poate negocia pe aceasta tema, fara implicarea Rusiei. De fapt, fara Rusia si marile puteri, in general, nu se poate negocia nimic legat de modificarea unor granite, oricare ar fi ele.
      Dupa ce s-au cam ars cu Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, crezi ca Occidentul ar fi interesat de o Romania mai mare si (prezumat implicit) mai puternica ? Foarte putin probabil, chiar daca Romania pare in acest moment cel mai docil stat est-european. Asta nu inseamna ca poporul roman nu se poate destepta, la un moment dat. Eu nu sunt un optimist, dar nici atat de categoric pesimist precum colega noastra Ana.

      Apreciază

    • ..In ceea ce priveste libera circulatie a cetatenilor moldoveni prin lume, se pare ca nu este o problema, din moment ce Basescu a acordat cetatenie romana tuturor moldovenilor care au solicitat acest lucru. Numai cine nu a vrut, nu a primit-o.
      Cred ca acest demers a indepartat perspectiva Unirii. De ce s-ar complica basarabenii cand se pot deplasa oriunde, fara a-si desfiinta tara, cu traditiile ei ? Sa nu uitam ca vecinii nostri sunt chiar mai traditionalisti decat noi si ii pretuiesc enorm pe Eminescu si pe Stefan cel Mare. In schimb, ei vad cum sunt denigrate, in Romania, valorile nationale. Cu ce vrem sa incurajam Unirea ? Cu false ,,valori” europene ? Sau cu valorile Romaniei ?
      ..Sa nu mai vorbesc de ,,valorile” canadiene, dupa ce Trudeau vrea sa schimbe tot, in sensul dizolvarii oricaror disparitati simbolistice, culturale, traditionale si/sau bazate pe sex, in favoarea ,,corectitudinii politice” (vorba colegului Fragmentarium). O sa va fie rusine sa spuneti ca sunteti roman, cat de curand. (Z)

      Apreciază

    • @trexsr:”Se spun aceleasi vorbe “dodoloatze”, despre doua state romanesti care se vor intilni in UE. … Singurul “actor” politic din Romania care chiar se agita este…Basescu. Eu ma intreb de ce nu este totusi ajutat, si nu neaparat de CMR… Anume idea ca UE va primi Republica Moldova in final ca membru deplin e falsa! Intr-adevar, aici simtul politic al lui Basescu e corect.”

      Câteva observații.
      1. Băsescu se agită acum, dar ideile ”dodoloatze” a celor ”două state românești și un singur popor” le-a avut tot timpul cât a fost președinte, inclusiv cea a ”întâlnirii României cu Basarabia în UE”. Ba tot el a fost cel care a pledat ca ”România să renunțe la suveranitate pentru a face o UE puternică”.

      2. Băsescu nu este ajutat de CMR deoarece nici nu a cerut ajutorul și nici nu înțeleg pentru ce ar trebui să fie ajutat. Dorește cât mai multe locuri în Parlamentul de la Chișinău pentru partidul PUN a lui Șalaru, dar refuză să facă un bloc unionist cu celelalte partide unioniste din Basarabia deoarece ”sunt prea mici și neimportante”. Cu alte cuvinte, ”unionismul” lui este doar o trambulină politică.
      Dar sigur, nu-i rău mesajul pe care-l transmite, deoarece se bucură de multă popularitate peste Prut. A găsit și un loc liber de manifestare, acolo unde ceilalți nătângi politici din PSD, PNL, și alte partide cu ștaif din România, se ascund în păpușoi și tac ca pestii.

      În plus, prin legea americană, o organizație nonprofit ca a noastră nu are voie să facă campanie electorală pentru partide sau oameni politici. O poate face doar pentru membrii săi dacă aceștia candidează pentru funcții administrative sau, eventual, legislative.

      A propos, legat de ideile pe care le discutăm, am scris zilele trecute: ”Am avut, avem” (https://mipopescu.wordpress.com/11-national/am-avut-avem/).

      Apreciază

      • Excelent
        Aveti de la mine un ,,like” explicit si asumat, nu unul anonim, care mai poate fi si multiplicat. (Z)
        Asa este, perversul fost presedinte a sustinut, cat a fost la putere, ideea celor ,,doua popoare romanesti unite sub umbrela UE”.
        Acum, cand este un neica nimeni in Romania, vorbeste ipocrit despre unire, cu singurul scop, cel de revenire la putere, intr-un fel sau altul, intr-o parte sau intr-alta. (Z)
        Ma surprinde amnezia colegului nostru canadiano-roman, domnul trexsr.

        Apreciază

      • @Zev, domnishorule romano-roman, de ce il acuzi tu pe trexsr de „amenzie” doar Papa poate sa stie, sau pe unde te spovedeshti matalutza. Oricum, e bine sa consemnezi in „Caietul de Sarcini”, misiune indeplinita. Te-ai impacat cu @MIrcea Popescu, sau cel putin tu cu el deocamdata, el cu tine, mai vedem.

        Apreciază

  4. d’Artagnan spune:
    FEBRUARIE 3, 2018 LA 7:20 PM

    Pe acest blog se pune accentul pe abuzul institutiilor de forta (in special al DNA n.r.) si totodata pe marea coruptie tolerata de DNA, ca instrument al intereselor straine (vezi comment-ul colegului Radu Humor).
    N-ai sa vezi vreun demers care sa aduca la ,,bara” multinationala Microsoft, dimpotriva, Microsoft impune sanctiuni…. Rusiei, avand in spate guvernul american. (Z)
    ,,Doi dintre distribuitorii oficiali ai Microsoft in Rusia au impus restrictii la vanzarile de softuri pentru peste 200 de companii din Rusia, in urma noilor sanctiuni americane, afirma Reuters, care a consultat notificarile trimise de distribuitori.
    Unul dintre cei doi distribuitori Microsoft in Rusia, Merlion, afirma in notificarile trimise partenerilor sai ca toti cumparatorii de licente Microsoft aflati pe lista sanctiunilor trebuie sa plateasca in perioade mai scurte sau, in unele cazuri, chiar in avans.”

    …..Ceea ce multa lume nu pricepe, este ca Microsoft, unul din pionii expansionismului economic ai guvernului american, NU lucreaza niciodata direct cu statele ,,țintă”, ci prin intermediul unor dealeri autorizati , ALESI CU ATENTIE, care vand intotdeauna la pretul de lista stabilit de companie, mai ales in relatia cu guvernele.
    Dealerii beneficiau, intr-adevar, de discount-uri semnificative, care aveau anumite destinatii, cu stiinta autoritatilor americane. Cei care analizeaza mai in profunzime, realizeaza ca SUA reprezinta statul cel mai corupt de lume, MAI ALES in ceea ce priveste promovarea intereselor economice americane in exterior. Nu intamplator tranzactiile cu/de armament sunt ,,negociate” prin intermediul unor inalti oficiali si/sau ambasadori, utilizandu-se mita si traficul de influenta (in relatiile cu anumiti factori cheie de presiune si persuasiune) si…santajul (in conivența cu politicienii decidenti).
    Nota: VEZI CAZUL QATAR (,,scapata” de acuzatiile de favorizare a terorismului dupa ce a cumparat armanent si avioane civile americane de miliarde de dolari).
    De aceea exista DNA: Cine nu ,,coopereaza” (adica nu semneaza ce si cand trebuie) , este luat pe sus cu dosare fabricate.
    In cazul Romaniei, stat-membru al NATO si contributor cu carne de tun in Afganistan, nu mergea ,,metoda” aplicata Qatar-ului, mai ales ca Romania nu dispune de banii arabilor si nici nu poate fi acuzata de sustinere a terorismului. Deci, ,,s-a inventat” DNA.
    Nota: Daca politicienii semneaza pentru fonduri europene (care trebuie musai sa scada in estul european, s-au ars. De aceea a fost constituit OLAF. Dar daca semneaza pentru transfer invers de fonduri, adica romanesti, in conturi straine, e alta kakaia problema.
    Numai ca, in cazul Microsoft, procurorii anticoruptie au intrat intr-un fel de paradox: Nu pot stabili, ei, cine sunt semnatarii ,,buni” si cine cei ,,rai”. S-a gasit, evident, criteriul ideologic, cu ajutorul Ambasadorului: Sunt selectati cu grija cei apartinand ,,ciumei rosii”. Dar si in acest caz, vrand nevrand, se loveste in interesele Microsoft. De aici…prescriptia. (Z)
    ps
    Totusi, calculatoarele Romaniei functionau ilegal cu sisteme de operare Windows. Sa respiram usurati ca statul roman nu a fost dat in judecata de binomul Microsoft-Guvernul american. Am fi platit mult mai mult decat……comisioanele administrate de dealeri. (Z)

    Apreciază

    • N-am să intru în polemică în privința Microsoft, aștept un punct de vedere lămuritor.
      În schimb, pentru liniștea ta, se pare că și americanii și-o iau de la noi:

      ”Povestea din spate. Chevron are de plătit statului român 73 de milioane de dolari pentru că nu a făcut foraj cu fracturare hidraulică în Dobrogea”

      Statul român a câștigat procesul cu Chevron, la Curtea de Arbitraj de la Paris. Dar, care e povestea din spate? A fost cam așa: statul român a scos la concesionat trei perimetre din Dobrogea. Statul a zis „Veniți, explorați și exploatați pentru următorii 30 de ani. Perimetrele sunt ale voastre”. În schimb, cerea o redevență între 3,5% și 13,5% din ce găseau acolo, în funcție de nivelul producției. Au venit marile companii petroliere la licitație și a câștigat Chevron (în 2011). În 3 ani de zile, Chevron a reușit doar măsurători geofizice parțiale, pentru că #unitisalvam, pentru că proprietarii pământurilor au refuzat accesul geologilor, pentru că Agenția de Mediu a zis că e zonă de protecție Natura 2000 și nu pot călca pe acolo. Asta deși însuși statul român a scos la concesiune zonele respective, asigurând prin acordul semnat accesul companiilor concesionare.

      În paralel, Chevron a avut și violenta experiență de la Pungești – Vaslui, când sătenii furioși au intrat cu furci și topoare în șantierul sondei de explorare. Cu acest tablou de fapte de blocare a obiectului concesionării, Chevron a spus că renunță la perimetrele din Dobrogea. Statul român, prin Agenția Națională a Resurselor Minerale (ANRM), a zis „Bine, cum vreți, dar plătiți contravaloarea lucrărilor neexcutate și prevăzute în acordul petrolier”. Lucrările cu pricina erau de fapt 8 sonde de explorare (4 la 2500 m adâncime și 4 la 3500 m). Adică statul român a cerut banii pe sondele de foraj pe care Chevron nu a putut să le execute din cauza opoziției militanților ecologiști asistați pasiv de statul român.

      Ce ar mai fi de spus pentru a înțelege contextul acestei decizii:

      Statul român a concesionat deliberat perimetrele pentru explorarea și exploatarea gazelor de șist. Nu veți găsi aceste cuvinte în acordul semnat, dar pentru specialiști nu era niciun secret: mai jos de 2000 m nu găsești decât gaze de șist care se exploatează doar cu fracturare hidraulică.
      Statul român știa că perimetrele din Dobrogea au zone de protecție Natura 2000 și totuși le-a concesionat.
      Statul român nu a asigurat în niciun fel accesul geologilor în perimetre, lăsându-i să se bată aproape la propriu cu proprietarii montați de activiștii ecologiști.
      La Pungești, după răscola sătenilor, statul român a așteptat mai mult de două luni ca să se liniștească apele, abia după aceea activând Jandarmeria pentru a asigura accesul lucrătorilor la sonda de explorare.
      Lucrările de prospecțiuni geofizice (zise și seismice) din Dobrogea și sonda de explorare de la Pungești au fost realizate cu companii românești și personal românesc, Prospecțiuni SA și, respectiv, Dafora SA. Chevron nu a avut mai mult de 30 de americani în aceste proiecte care au cuprins sute de oameni angajați.
      Cu tot acest context absolut potrivnic exploatării gazelor de șist, statul român a cerut Chevron să plătească despăgubiri pentru că nu a executat cele 8 sonde de foraj la mare adâncime, implicit prin fracturare hidraulică, în Dobrogea. Și Chevron va plăti. Acum, faptul că Chevron a scos România de pe harta interesor sale de investiții, știam. Dar, oare alte mari companii petroliere vor mai fi interesate de România după acest episod? Ori vor zice nu fără să vrea să se mai complice, ori vin și vor negocia în termeni duri având în vedere precedentul Chevron și duplicitatea dovedită de statul român.

      Sau desigur, mai există varianta cu cocardă tricoloră, în care nu mai dăm nimic la străini și păstrăm doar pentru noi gazul strămoșesc. Doar că, dacă îl ai la 3500 de metri sub pământ, e ca și când nu l-ai avea.

      Ca să te folosești de resursa respectivă trebuie investiții mari, chiar foarte mari și rapide, pentru că în vreo 10 ani ni se termină tot gazul pe care îl avem acum. Investițiile în industria extractivă au însă de stat la coadă după autostrăzi, spitale județene, școli cu veceu, metrou la Otopeni. Bine că am luat acum 73 de milioane de dolari…”

      Apreciază

      • Ah, ars de flacara mistuitoare a DREPTATII, ca intotdeauna… Setea de DREPTATE nu se stinge niciodata… Stimate domn, nu va suparati, dar de ce va agitati atata? Cu „coruptia”, cu „justitia”, cu dosarul Microsoft (a propos, tre’ sa fii idiot, ca sa crezi ca niste persoane de calitatea Ecaterinei Andronescu si a lui Alexandru Athanasiu „fura”)… Va face rau! De ce nu va calmati? NIMENI, nici chiar dvs., nu poate salva patria 24 de ore din 24 (cu exceptia primei baschetbaliste a tarii, desigur). Luati o pauza. Relaxati-va. Ca doar n-oti fi Robespierre. O sa constatati ca nu se-ntampla nimic. Absolut nimic. Nu va fura Dragnea economiile de sub saltea (poate doar Basescu, ca e stilul lui). Nu va scade nivelul de trai. Din contra. S-ar putea sa creasca. Sau panica, anxietatea, angoasele sunt starea dvs. naturala? Visati „penali”, „borfasi”, „comunisti”, „ciume rosii”, „coruptie”, „justitie”, catuse, puscarie? Ziua si noaptea? Asta e viata dvs.? Pentru asta traiti? Atunci sunteti demn de mila. Dar nu-i nimic, se rezolva. Exista doctori, medicatie… Doar sa vreti. De dvs. depinde. Numai de dvs.

        Apreciază

  5. Apropo de prof.dr. Lung (pe care l-am ascultat in interviul acordat doamnei Dana Grecu), retin o pilda rostita de domnia sa:
    Se spune ca Dumnezeu si Sf Petru circulau prin lume si, in fiecare ținut populat de oameni al Pamantului, aruncau cate ceva din ,,sacul” cu valori: bogatii si inteligenta, in proportii rezonabile, functie de zona. In anumite parti aride si ostile vietii, au lasat mai multa minte oamenilor, pentru a compensa vitregiile ambientale. Si astfel, oamenii, si-au schimbat mediul folosindu-si inteligenta.
    Dar, in dreptul spatiului locuit de romani, Sf Petru a ,,scapat” mai multe bogatii decat ar fi trebuit. Dumnezeu se intoarce si spune: ,,Ce ai facut, Petre ? Acum trebuie sa lasi acolo mai putina minte.”
    Sf Petru nu a avut de ales si s-a conformat….

    Apreciază

  6. Observ că este citat prof.dr. Teofil Lung. Mi-a fost semnalat și mie interviul acordat Danei Chera și l-am vizionat și cred că este de reținut și faptul că eminentul chirurg este și un bun cunoscător al lumii antice de la care a preluat multe, inclusiv ideea că nici democrația nu este bună, mai ales dacă se perpetuează prea multă vreme. Adică, zice domnia sa, se impun și pauze/alternanțe la sistemul de guvernare. Domnia s-a a ținut să precizeze că pentru arealul Europei de sud (!) s-ar potrivi apariția, din când în când, a unui „despot luminat”, fără a oferii și nume de referință.
    Pentru că îmi este tare teamă să nu iasă liiceanu & comp. și să-și laude idolul ce a domnit în România 10 ani, perioadă în care a provocat întârziei de 30 de ani, vreau să dau eu un exemplu de despot luminat, al cărui concept de guvernare a fost preluat și dezvoltat cu mare succes.
    Mă refer la modelul iugoslav al lui Iosip Broz Tito, preluat și dus la un nivel superior de chinezi!
    În 1969 și ceaușescu a testat ideea, dar chiar el a fost primul care nu a rezistat.
    Pentru talibani vreau să amintesc că în Suedia socialiști s-au rotit la guvernare, ei între ei, vreo 60 de ani, cam la fel și în Japonia unde liberalii și-au tot rotit „curentele politice” din propriul partid.
    Mousquetaire, sortez l’epee!

    Apreciat de 3 persoane

  7. https://www.cotidianul.ro/dragos-basescu-fost-condamnat-definitiv-la-trei-ani-de-inchisoare/

    Eu nu stiu ce simte sobolanul de Traian Basescu vazandu-si nepotul trimis la puscarie de un system creat chiar de el si care acum isi devoreaza creatorii dimpreuna cu toti cei incomozi .
    Probabil ca pentru un sobolan infect ca si Traian Basescu care traieste doar pentru a face rau altora , acesta este un fapt divers si este o zi normala din viata lui. Si nu cred ca-l misca prea tare vazandu-si fratele si nepotul la puscarie sau fetele si ginerii pe la DNA .
    Insa ceea ce s-a intamplat astazi este o noua confirmare a vorbelor :

    Cine ridica sabia , de sabie va pieri !
    Cine face rau ,atrage raul si primeste rau !

    Eu personal , nu-i doresc raul lui Traian Basescu ! Mi-e mila si mi-e scarba de cei ca el …
    Insa ii doresc din toata inima sa se intalneasca fata-n fata cu cei din clanul Bercea Mondial ( Sandu Anghel , Ambasador , Televizor , Izaura , balabusta de cumnata-sa ) , sa se inteleaga si ei ca oamenii 🙂 si s-o rezolve cumva ( ori tiganeste ori studenteste 🙂 cu acesti tigani pe care i-a tzepuit . Spre deliciul intregii tari …

    Apreciat de 2 persoane

  8. La noi, revoluția a adus la putere, în politică și în cultură, o mediocritate agresivă, în bună parte conținând și submediocritate, nebăgată în seamă sau marginalizată de partid și de Securitate, în primul rând din cauza mediocrității ei și abia în al doilea rând politic. Pe de altă parte, generalul Vlad mi-a spus că în 1989 erau aproximativ 2000 de intelectuali, inclusiv studenți, colaboratori ai Securității. Suntem vreo doi-trei care am recunoscut colaborarea (eu, I.Ghișe, C. Turturică, nu mai știu alții). După decembrie 1989, această mediocritate, împopoțonată cu tot felul de nume „mari”, dar fără operă sau cu câte o mărgică scremută ca în Punguța cu doi bani sau furată de la autori occidentali necunoscuți în România, a preluat agresiv ideea anticomunismului postcomunist, favorizat tocmai de instalarea ilegitimă la putere a grupului prosovietic. Apoi, o gașcă foarte lucidă de indivizi fără niciun sentiment patriotic, dimpotrivă, au găsit o altă sursă de bani decât statul român și au îmbrățișat curentul negativist antinaționalist. Nulitatea lor culturală nu se vede, pentru că presa care îi cultivă și îi promovează ca valori este la fel de nulă
    Alex Mihai Stoenescu

    https://www.activenews.ro/stiri-politic/Istoricul-Alex-Stoenescu-despre-generatia-facebook-In-urmatorii-15-%E2%80%93-25-de-ani-va-fi-un-dezastru-al-competentei.-Ideea-ca-ne-vor-conduce-tinerii-scolarizati-in-Vest-este-si-mai-catastrofala-fiind-indoctrinati-cu-un-Globalism-deja-esuat-acolo-141785

    profesorul A.G.Hopkins de la Cambridge a rostit două lucruri esențiale: 1. Comerț liber nu înseamnă și comerț cinstit, 2. Efortul occidental pentru democrație și economie de piață în Est nu are niciun scop de dezvoltare națională, ci doar de organizare a mediului necesar pentru ca acele state să funcționeze ca piață sigură, neconflictuală și complet deschisă, pentru marile puteri economice

    Apreciat de 3 persoane

  9. Sper ca legendele marilor oameni, fie ei sportivi, spioni, medici eminenti, oameni ai stiintelor exacte, politicieni, etc, sa ne mai poata anima si readuce la realitate, si mai mult de atat.

    Apreciază

  10. MI-E TEAMĂ CĂ DNA RĂMÂNE FĂRĂ URMAȘI ….

    Ea vorbește, în sfârșit, învelită într-un halou publicitar, despre sine… despre „provocările ” prezentului… despre viitorul ei… Dacă își va da demisia? În nici un caz… Ea va continua „să-și facă treaba” ( cu sfânta frică de cătușe-n suflet, nimeni nu-i spune să-și corecteze acest tic verbal…. nimeni nu-i aduce aminte că „făcutul trebii” ar putea avea și alt înțeles în fabuloasa limbă română) . Interviurile ei sunt plate ca niște lipii , sărace în conținut ca un mic-dejun vegan, condimentat cu stereotipii multiple… discuțiile cu Măria-sa-stăpâna-cătușelor sunt plictisitoare la maximum… Iar dacă partenerul de dialog este Moise Guran începi să reevaluezi incitantul TÂNĂR ȘI NELINIȘTIT care pare un serial inteligent și vioi pe lângă lingușeala ternă și cleioasă a îmblânzitorului de cutremure la domiciliul clientului…

    Deci, să luăm aminte :

    „Nu demisionez . În niciun caz. O să ne facem treaba. Împreună cu echipa cu care sunt o să ne continuăm să ne facem treaba la fel ca și până acum”.

    Deci, nu numai că „o să-și facă treaba”, dar o să și-o facă în mod continuu… Dar nu modul în care-și „face treaba ” Codruța mi-a atras atenția… în definitiv e problema celor de la DNA dacă suportă acest tip de incontinență…

    Altceva mi s-a părut interesant … căci întrebată dacă se vede făcând o altă activitate decât „managementul” la DNA, dacă va rămâne în sistem sau își dorește să evolueze din punct de vedere al carierei într-un alt domeniu, Kovesi a răspuns: „…Aș putea să devin mamă, nu?”

    Poate nu i-ați văzut fața când a spus asta… poate nu ați simțit sarcasmul din vocea cu accent puternic , sarcasm care cocoșa publicul din fața micilor ecrane… adică… „măi, proștilor… maternitatea e pentru femeile inferioare ”, sugera dânsa, deși bănuiesc că știe , deoarece a consultat biografiile femeilor celebre și compatibile cu personalitatea domniei-sale, Ana Pauker, într-o stare de confuzie totală, s-a încumetat și a făcut chiar patru copii ! Ana Pauker, da… însă Codruța consideră că nu-i de bonton să fie mamă…

    Dragi revoluționari care o susțineți pe dânsa, nu vă trec niște fiori reci pe șira spinării? Când spune dânsa „mamă” cu rictusul acela micuț în colțul gurii, nu vă ia cu frig?

    Măritată cu instituția… hai lasă-mă ! păi eu să fiu în locul lu’ DNA aș da divorț și mi-aș lua una care știe să-nvârtă sarmale și să-mi facă și copii !

    Apreciat de 3 persoane

    • „Păi eu, să fiu în locul lu’ DNA, aș da divorț și mi-aș lua una care știe să-nvârtă sarmale și să-mi facă și copii!”

      Ei, stimata d-na… In relatia asta, femeia e barbatul… Doar ati vazut-o cum arata… Ea (el) decide daca si cine da divort… De fapt, nici macar ea: SUA…

      Apreciază

  11. Adrian B. (FEBRUARIE 5, 2018 LA 4:59 PM

    Victor Ponta nu este denuntator (delator n,r,) in dosar, ci martor, asa cum bine scriu cei de la luju.
    Cele spuse de Ponta sunt date publice, procurorii oricum le stiau. Bine, ar fi putut sa spuna ca Tariceanu:
    ,,Domnilor, eu sunt mic si nu stiu nimic. Tocmai m-a lovit amnezia.” (Z)
    ps
    Sarpele Liviu Dragnea trebuie nimicit cat mai repede, astfel incat sa nu se mai poata reproduce in PSD si sa nu mai traga in jos capacitatea unui guvern al Romaniei de a guverna.
    Deja se vad efectele masurilor financiare imbecile ale lui Darius Valcov & Liviu Dragnea & Olguta Vasilescu & Co:
    Cresc semnificativ salariile parlamentarilor, alte categorii de bugetari primesc mai putin, iar in privat este vraiste: Doar 48% din contractele de munca au fost aditionate, existand probabilitatea apropiata de certitudine ca multora din sfera activitatii concurentiale sa le scada salariile nete.
    Basescu si Boc au fost, cel putin, transanti, nu au umblat cu fofarlica: ,,Taiem si la revedere. Cui nu-i place, n-are nevoie de pasaport.”
    In prezent, pare ca suntem iarasi intr-o etapa premergatoare crizei si sunt convins ca guvernantii stiu acest lucru dar nu ni-l spun. Dar bula imobilara este tot mai mare si tot mai vizibila, ca si dezechilibrele balantelor comerciala si de plati.
    Vad, de asemenea, CUM SE PRABUSESTE INDICELE DOW JONES.
    CITEZ (informatie de acum cca 9 ore):
    ,,Indicele Dow Jones se prăbușește cu peste 1.000 de puncte. Cea mai mare cădere nominală din istoria bursei americane. Indicele fricii se dublează.”
    Am spus intotdeauna ca acesta e capitalismul: creste in panta si cade vertical, ciclic. Primele vicitme sunt statele cu o economie bazata pe consum si pe variatiile in cotatiile bursiere ale multinationalelor, adica, Romania.
    PS
    Unde sunt probele legate de prezumtiva interventie in politica a domnului Pahontu ?
    Sper ca domnul Dragnea sa le prezinte macar in fata Comisiei pentru Aparare. Abia apoi, eventual, trebuie luati la intrebari cei din SPP. Altfel, se sterge orice diferenta intre politicieni si procurori+securisti. Toti o apa si-un pamant, in permanenta disputa, dar si perpetua cardasie.
    Palavre politicianiste din ambele parti.

    Apreciază

  12. d’Artagnan spune:
    FEBRUARIE 5, 2018 LA 7:49 PM

    Sincer, desi nu iubesc multinationalele, ii compatimesc pe cei de la Chevron. Chiar imi este greu sa inteleg cum de a castigat statul roman in litigiul cu aceasta companie-mamut.
    In fine, tot raul este spre bine. Din cate am auzit, cu banii castigati, guvernele domnului Dragnea pregatesc investitii masive in zona, care vor transforma Pungesti intr-un pol de dezvoltare care va atrage mari investitori in IT, in turism si in protectia/stimularea mediului. Acolo va fi, nu peste multi ani, o oaza de civilizatie si de minunatii naturale inclusa, de majoritatea tour-operatorilor de turism mondial in circuitele lor, ba chiar si in patrimoniul UNESCO.
    Exact asa cum s-a intamplat si la Rosia Montana, unde misuna turisti cata frunza si iarba.
    Ca si in cazul Rosia Montana, Traian Basescu, desi era un mare sustinator al extractiilor naturale in interesul dezvoltarii economice, s-a retras tactic ( a se traduce ,,cu lasitate, ipocrizie si nemernicie”) lasandu-l pe Victor Ponta singur la inaintare. Asa cum l-a lasat intregul PSD – in frunte cu Dragnea – dupa joaca iresponsabila cu artificiile de la Colectiv, fara vinovății printre victime, bineinteles.
    PS
    Totusi, domnule coleg, eu imi amintesc ca organizatorii si participantii la proteste, veniti la Pungesti din marile orase ale Romaniei, semanau izbitor cu cei care rasar ca din pamant, in prezent, in Piata Victoriei, multi dintre ei, cu masti pe fețe si glugi peste capete. Erau bine dotati cu mâncare, haine groase, corturi si…pancarte. Ce scria pe ele ? Cam asta: ,,Afara Chevron !” , “Jos tradatorii de tara !” , ,,Jos Ponta !”
    Mai mult (CITEZ) ,,Proteste de solidaritate au avut loc în București, Cluj-Napoca, Timișoara și Sibiu.[În București, peste 4.000 de persoane s-au adunat în Piața Universității, de unde au mărșăluit spre sediul Guvernului.”
    ,,………….Ei amenință radicalizarea manifestațiilor după modelul grecesc și au scandat lozinci precum „Ultima soluție, înc-o revoluție” sau „Ponta și Băsescu lângă Ceaușescu””
    Sa va reamintesc ce organizatii ne-guvernamentale au participat/implicat ? Va spun: ActiveWatch, APADOR-CH, Miliția Spirituală și Funky Citizens.

    Vedeti ca nimic nu este nou sub soarele mioritic ?

    Ei ? Cum e cu politica damboviteana, stimate coleg ? Putem progresa in adversitate ? Are vreo sansa competența in aceasta tara ? Sincer, cu Dragnea, Orban si Yohannis la butoane si cu Basescu in libertate, nu vom apuca sa vedem vreo imbunatatire. Eu, cel putin, nu cred.
    Dar, cine stie ? Poate vine Kovesi la Cotroceni. Sa vezi atunci casacade de lapte si miere (nu urat-mirositorul petrol) care se vor revarsa peste plaiul românesc……Trai pe vatrai, neamule……sa tot traiesti o vesnicie. (Z)

    Apreciază

  13. George Ban spune:
    FEBRUARIE 6, 2018 LA 8:27 AM

    Cu colegul d’Artagnan (al carui trecut este o necunoscuta pentru mine si asa va ramane) se poate discuta aplicat pe diverse teme, importante, dupa parerea mea. Nu conteaza ca o facem, uneori, in contradictoriu, daca exista mai multe argumente si mai putina bascalie.
    Dupa parerea, este o persoana inteligenta, chiar daca convingerile sale politice pot fi diferite de ale noastre. Oricum, spune ceva, spre deosebire de……
    Pe mine ma surprinde ca oameni care se considera senatori de drept (nu spun cenzor, acesta fiind un rol potential apartinand in exclusivitate gazdei) ai acestui blog si care promoveaza dialogul si libertatea de expresie ca valori care ne diferentiaza de altii (ma refer la d-ta si la d-na Arhire), sar/sariti de sapte poste atunci cand colegul d’Artagnan intra cu vreun comentariu, sau eu par a fi, vremelnic si punctual, in contradictie cu voi, pe o tema, sau alta. Ce va sperie, stimati colegi ? Adevarul ? Nu vreti sa priviti in fata realitatea trista din actualul PSD, partid incapabil (cu ex-pedistul Liviu Dragnea la timona) sa gestioneze eficient o țară, în interesul tuturor cetățenilor săi ? Sa fie de vina doar ,,statul paralel” ? Facila scuza, cand ai o asemenea majoritate care iti permite sa te joci de-a guvernele si maculaturile de guvernare ori de cate ori ai chef. Era sa spun (dar nu fac), cand ti se ………
    Am observat exact acelasi comportament la comentatorii intoleranti si atotstiutori (autoerijati in ,,branduri virtuale”) de pe bloguri dreptace (cu ani in urma, cand scriam pe acele site-uri): Tendinta de a pune pumnul in gura si de a decredibiliza prin demantelare cu cine a dialogat x/y/z pe blogul cutare, in anul cutare si ce atitudini politice, ideologice, filosofice, etc, au avut x/y/z de-a lungul timpului. Aceasta este mentalitate securistoida pura, dupa parerea mea, o maladie impotriva careia pretindem ca luptam, dar nu realizam ca am fost contaminati de ea.

    D-ta, despre ce scrii pe acest blog, daca nu e cu suparare (ma indoiesc ca nu va fi), deoarece nu m-am lamurit ? Inteleg ca te preocupa mai mult cititul din productiile (mai mult sau mai putin literare) ale altora, decat scrisul. Bine faci, nu se va gasi nimeni sa te considere…o persoana cu idei. (Z)
    Personal, prefer sa spun ce gandesc, cu limbajul meu, pana cand domnul Nastase se va satura si va spune: ,,Domnule, mai ia o pauza, pentru ca ne plictisesti.”
    …Sau, daca vor face aceasta solicitare, fie doamna Ana, fie doamna Amalia.

    Apreciază

  14. Arta autotâmpirii

    este o arta f apreciata la noi.
    Din pacate.
    SI capaciatea de autotâmpire devine si un prilej de mandrierie nationala. Caci literatura absurdului este inextricabil legata de arta autotâmpirii
    Cf acestei arte , pe nedrept atata de apreciate, noi pornim de la normal ca sa ajungem la anormal.

    Normal este sa nu accepti ca cel slab sa fie persecuat doar fiindca este slab si persecutorul puternic. Acica sa nu accepti sadismul.
    Anormal este sa justifici nedrepatatea sub masca nediscriminmarii si altir rahaturi CURect politice .. sa scufunzi solidaritatea sociala/nationala cu „egalitiatea” si nediscriminarea.. „ajutorul” cu „dreptul” si sa transformi egalitatea in nici eu nu stiu ce (am vrit sa scriu altcineva.. dar inainte sa apas pe tastele am promit un telefon de la Nelegiuita Intunecimea sa” „ba Ghita boule nu da vina pe mine pentru ticalosia voastra ! ” si ca sa respetc adrevarul .. nu a facut uz de obsecenitati … desi este de neintrecut este o entitate sobra si obscenitile sunt doar sarcina de serviciu deci ii repugna de 4 ori!)

    Deci ca o pilda …
    Noi, adica societatea romana, acordam o indemnizatie ptr copii. Aceasta este un ajutor social, un act de pseudosolidaritate, prin care societatea investete in „schimbul de maine” . Este un ajutor de care beneficiazxa familiile mai putin avute .
    Insa este voci (este ca desi peste > 50 mintea lor este cumulata sub unu milițian*) care sustin ca indemnizatiea ptr copil ar fi un „drept” – deci nepotu lui Ion Tiriac (sa ii traiasca! Sa fie samnatis, sa creaca marfe de sfat, minte si in CENZAURAT) ar avea „dreptul” si el sa primeasca indenizatia ptr copii !!!

    Inytelegeti momnstruozitaea unei astfel de conceptii?!!
    Adica cei mai „potenti” membrii ai societarii devin „asistati”! E ca si cum un mazdrob de 2 pe 2 si 140 kile de muschi care unde da cu pumnu nu creste iarba meritata tot atit atat protectie cat si un copil de 3 ani sau o baba!!! Si desi nu apara colectivitaea de pericol extern (sa zicem lupi) ci cere sa fie aprat ..isi manifesta capacitatea de agreisune in sanu scoietaii de care aprtine!!

    Si asta intelctalii nostri numesc .. „egalitate” ?!

    * țian – ul fiind unitatea de inteligenta . Fara multipli, numa cu submultipli deci, centi si milițianul Din 1 ian 1990 s- adauagat si intelctualaul cca 10 la putera -7 țian. Se recunoaste ca se da elitist, anticomunist da NU STEI BANMCURI POLITICE din anii 60-89!

    PS . Azi, dupa niste daraveli printre care si un infarct + stent nu ma mai conisder barbat. Ca dupoa mine (io si cam , in cel mai bun caz, „feudal”) barbat este ceva nai mult decat era un sir Galahad .Barbat e ala care isi foloseste puterea sa ca sa faca BINE Si cel puternic care isi foloseste puterea sa faca rau este nun este barbat ci c@@@t… pen ca substamtivill virtute| deriva din radacina „barbat”

    Apreciază

  15. Comisia UE pare ca vorbeste pe doua limbi: una pentru Franta, Germania („statele vechi”) si cele din Europa de Est:

    „“In a Union of equals, there can be no second class workers. Workers should earn the same pay for the same work in the same place,” Juncker said, adding he would seek to establish an EU Labour Agency “for ensuring fairness in our single market.””

    Ce formulare a gasit Junker! „intr-o uniune a egalilor (state egale?), nu pot exista muncitori de mina a doua. Muncitorii ar trebui sa cistige acelasi salariu pentru aceiasi munca in acelasi loc”. Limbajul ales e total pervers. El da impresia ca vorbeste de state egale, si de salarii egale, (te gandesti ca se refera la peste tot in UE), doar ca baga acel „in acelasi loc”, adica, de exemplu in Romania, toti muncitorii ar trebui sa cistige la fel (de putin) fie ca sunt romani sau francezi. NIcidecum nu e vorba de aceleasi salarii ca in Franta pentru aceiasi munca. Nu pentru asta da din gura Junker! Ci pentru ca sa il fericeasca pe Macron!

    Ori mie mi se pare ca unul din scopurile UE ar trebui sa fie aceleasi salarii pentru aceiasi munca PESTE TOT IN UE! Doar ca nu de asta se ocupa UE si Comisia lui Junker! UE ramine un imperiu unde romanii cistiga de citeva ori mai mult decit teritoriile ocupate in Est!.

    https://www.reuters.com/article/us-eu-juncker-easteurope/eus-juncker-offers-carrot-and-stick-to-eastern-states-idUSKCN1BO11A

    Apreciază

  16. Si ca sa fie clar ca oficiali de rang inalt – Comisarul Hahn, al extinderii – se folosesc de tema acceptarii prea devreme a Romaniei si Bulgariei, ca fiind o greseala a UE din care sa invete Bruxellul cind promite extindere in Europa de Sud Est pina in 2025:

    „Johannes Hahn, the EU’s enlargement commissioner, earlier urged the bloc not to repeat past mistakes, alluding to what many believe was the rushed accession of Romania and Bulgaria in 2007”

    Serios? Dar ei au fost pregatiti sa ne ia milioane de romani sa le munceasca pe mai nimic in tarile UE, membre fara de greseala, si total pregatite (ca Grecia de exemplu)?

    De ce ne insulta permanent? Dupa ce ca ne-au jumulit (cu concursul hotilor nostri) acum au remuscari ca ne-au primit? Asta insinueaza Comisarul UE? Si madam Macovei nu ii da un mandat de arestare? Pai nu-i da, ca ea e fericita ca Romania e batjocorita de toti acesti noi marchizi pe tir nou. Dar, vai draga, cit de superiori suntem noi, cit de curati, si Romania aceasta tara corupta cum de am primit-o? Apoi citesc stire ca in Germania, cea mai curata si necorupta tara din UE, s-au folosit oameni si maimute sa inhaleze gaze de esapament, asa experimental. Pai oamenii aveau experienta din trecutul nu prea indepartat, unde au fost gazati jdemii de „inferiori” de prin tarile est europene.

    Lume, lume, soroooo luuuumeeeee….

    https://www.yahoo.com/news/eu-throws-open-door-balkans-2025-target-membership-133440521.html

    Apreciază

  17. Iata un exemplu bun despre cum se fac stirile „fake news”. Se ia una bucata organizatie internationala in care s-au indesta tot felul de membri, fosti presedinti (Jimmy Carter, Emil Constantinescu, Stoyanov, Zhelev), fost luptatori pentru Partidul Dreptilor din SUA (Colin Powel, Madelaine Albright), se culeg date (data mining), se creaza un algoritm care sa dea autenticitate unui raport, si pe urma se spune ca „SUA, Romania, Franta, Japonia, Bulgaria si Israel” sunt pe acelasi loc la capitolul „democratie deficienta”.

    Ce, i-am ajuns pe americani francezi si evrei la capitolul democratie? Suntem pe acelasi loc cu ele? Si nimeni nu se bucura? Nu, pentru ca stirile in Romania au curs despre cum Dragnea, Tariceanu si PAS-ALDE duc tara fie in comunism, fie in modelul care ii place coplonelului Turcescu, agent de presa si actual parlamentar, cel asiatic rusesc. Wow, deci Rusia se va uni cu SUA?

    Deci daca citesti toate „studiile” si aticolele emanate te iei cu mainile de cap. Nu putea domne mai bine Jupinul Emil Constantinescu, membru al acestei francmasoneii pe rit democrat sa ne lumineze in Romania, ca doar Presedite al Romaniei fu, nu al Japoniei?! De ce nu ciripeste el pe la noi prin tara, sa stim si noi sa ne indreptam pasii daca am luat-o prin balarii, ca „Voda prin Loboda”. Pai ce bine suna daca vine de la World Justice Project!

    Domne, o sa fac si eu o organizatie de asta de monitorizare internationala a multelor ciuperci ce le cresc prin minte unora care se dau super rotunzi, mai rotunzi ca cercul. Una sa ii monitorizeze pe internationalistii astia cu etichetele in mina, ca in curind o sa avem sfaturi pentru Planeta Pamint a „specialistilor” de pe Marte.

    https://worldjusticeproject.org/about-us/who-we-are/honorary-chairs

    Apreciat de 1 persoană

  18. „Prietenul” dumneavoastra „preferat” isi mai face un „preten” :
    Este incalificabil ca om acest Klaus Iohannis. Nu a existat niciodată un trântor mai mare în nicio instituție a statului român. Este inacceptabil și este un recod mondial. Nu cred că există un om în viața vieților lui la locul de muncă să fi făcut mai puțin”, a mai spus Radu Banciu

    Apreciază

  19. „Ministrul Muncii: Dacă au scăzut salariile din mediul privat, angajatorul l-a furat pe angajat”

    Nu, inseamna ca reforma guvernului este incompleta, pentru ca s-a ocupat doar de salariile celor de la stat, creind discriminare fata de angajatii din sectorul privat. Salariul minim pe ora trebuia crescut pentru toti angajatii, fie de la stat, fie de la privat.

    http://www.mediafax.ro/social/ministrul-muncii-daca-au-scazut-salariile-din-mediul-privat-angajatorul-l-a-furat-pe-angajat-ce-spune-olguta-vasilescu-despre-legea-pensiilor-16974499

    Apreciat de 1 persoană

    • Lucrez în privat. Am salariu 100 de lei. Patronul dădea până acum la CAS 20 de lei. Acum trebuie să-mi dea mie 20 de lei ca să-i dau EU la CAS. Dacă nu mi-i dă, îi bagă el în buzunar, iar eu iau 80 de lei. Cum se numește asta? De ce unii patroni le-au dat angajaților cei 20 de lei pentru ca angajații să-i dea la CAS, iar alții – nu?

      Apreciază

  20. @ZeV: „Ma surprinde amnezia colegului nostru canadiano-roman, domnul trexsr.”

    Depinde ce fel de dialog vrei sa ai. Daca vrei unul civilizat, adopti o anumita eticheta de dialog, si eviti cuvinte care amintesc de conditii medicale ale interlocutorului, ca sa nu il jignesti. Nu ca nu as mai uita din cind in cind.

    Nu m-am ferit niciodata de dialog fierbinte, pasionat, pentru idei si principii. Eu nu uit ca am fost printre primii, daca nu primul, inaintea lui Basescu si a celor de la Antena 3, care am vorbit de statul „mafiot si securist”.

    Dupa cum ai fost informat, toti suntem pacatosi pe lumea asta. Unii au schelete mai multe, altii mai putine in camara. Cred ca Basescu are mai multe camari. Dar pe oameni ii judeci si cu bine si cu rele, si nu doar punctual. Basescu a lasat in urma preshedentiilor lui o societate tribala in Romania, o democratie-ntr-un picior, schiopatind. Asa a stiut el sa conduca, asa a fost educat si asta a fost experienta lui de viata. Azi insa spune si unele lucruri care au sens, in special in ce priveste reforma justitiei. S-o mai fi copt. Banuiesc ca isi vede mai bine lipsurile din trecut si ar vrea sa indrepte azi unde a gresit ieri rau de tot. In chestiunea Basarabiei, e util sa ai si tu un „Jirinovski” si sa-l folosesti atunci cind e necesar.

    Apreciază

  21. Amurgul vechilor ideologii si partide

    Porecla “Leviathan” aminteste, oarecum, de perioada imatura si inca insuficient educata a copilariei, cel putin a celei traite in comunism, cand ciuda, frustrarile emotionale se exprimau, uneori, prin porecle… Desi amuzanta si de inteles in construirea argumentatiei, totusi un PSD care se sprijina in carja ALDE nu e deloc un … “Leviathan”. Ma rog, daca ne place metafora, ar trebui spus ca ea poate fi specifica oricarei coalitii cu un partid major. Pentru ca viziunea sau discutia sa fie completa, trebuie sa mai precizam, tot in aceasta marja politologica, a sistemelor multipartidiste (adica a celor cu mai mult de doua partide), care fac posibile un “Leviathan” de coalitie, ca acesta este inferior si chiar accidental in raport cu caracterul sistematic si unicromatic al guvernelor din sistem bipartidist (cum e cel american, de exemplu). Spre deosebire de bipartidism, care este o rotativa guvernamentala intre doi Leviathani, care lustruiesc, cand unul cand altul, acelasi establishment, ros inevitabil de senectute, multipartidismul aduce acel “tertium datur”, prin posibilitatea constituirii unei coalitii de doua sau mai multe partide, cat si prin existenta unei dinamici a constructiilor politice.

    Cred ca eventuale alegeri anticipate ar duce in jos atat PSD, cat si PNL. Nimeni nu poate spune, in acest moment, unde se vor duce pierderile de voturi ale celor doua partide. Si nimeni nu poate garanta ca PNL va fi un viitor partid major care sa formeze un viitor guvern, in urma alegerilor anticipate. Un castig tot va fi, si acesta va fi de partea Dreptei, in general. Mai précis, Dreapta va scapa, probabil pentru totdeauna, de partidul monolit al Stangii, ceea ce nu va fi putin lucru. Din acest punct de vedere, presiunile Dreptei spre alegeri anticipate sunt relativ justificate. “Relativ”, pentru ca PSD si PNL se afla atat de inclestate, incat ce i se va intampla unuia i se poate intampla si celuilalt. Riscul de a se scufunda impreuna este foarte real. Niciunul nu se poate desclesta de celalalt. Acest risc nu tine insa in totalitate de scena politica autohtona, ci si de uzura istorica a celor doua ideologii si doctrine politice, social-democratia si liberalismul. Sunt destule semnale ca ambele au intrat intr-o zona crepusculara. Sa privim la ce s-a intamplat in Franta (colapsul stangii socialiste si pierderea accelerata din relevanta a imbatranitei dihotomii stanga-dreapta) si la ce se intampla in Germania (CDU/CSU si SPD nu se pot intelege, datorita idiosincraziilor reciproce, dar si uzurii accentuate, lucruri care ar putea sa le “ingroape” pe amandoua).

    “Ce vom face?” Cred ca, inevitabil, va trebui sa privim spre partide noi, cu ideologii si doctrine nascute din provocarile actuale, care foarte probabil se vor accentua si vor fi ale intregului secol XXI. Cum s-ar spune, la vremuri noi – alternative noi. Innoirile vor trebui sa vizeze nu numai Puterea, ci si Opozitia. Pornind de la denumire, unii au inteles ca a fi in Opozitie inseamna a te opune cu orice pret, a demola, a distruge tot ce face Guvernarea. Este o intelegere primitiva a rolului „Opozitiei”. Intr-o acceptiune functionala, rolul unei Opozitii moderne si nationale este de a fi o Alternativa critica si creativa, de a inceta sa mai fie transnationala, supranationala sau internationalista. Daca avem in vedere ca si Opozitia are Putere sau face parte din Putere, ar trebui sa ne gandim daca in locul contradictiei antagoniste Putere-Opozitie, de vesnica lupta, uneori irationala, nu ar fi mai adecvat un cuplu colaborativ si rational format din Guvernare-Alternativa, cu partid/partide de Guvernare si partid/partide de Alternativa. Cum aceste roluri sunt impartite de catre Electorat, cu prilejul scrutinurilor, mi se pare moral si legal ca atat Guvernarea cat si Alternativa sa-si indeplineasca cu buna credinta mandatele incredintate, sa se respecte una pe cealalta si sa colaboreze una cu cealalta. Stanga Politica si Dreapta Politica sunt membre ale aceluiasi Corp National, pe care intotdeauna il servesc si trebuie sa-l serveasca dintr-o relatie de Complementaritate. Pozitionarea si angrenarea lor in posturi si in relatii de alienare si adversitate fac rau organismului social.

    http://www.contributors.ro/politica-doctrine/daca-noul-leviathan-va-e%C8%99ua-ce-vom-face/

    Apreciază

    • Fragmentzel

      zau ca nu stiu la ce ti-au tebuit studii de prostologie .. pardon (ne)”stiinte politiice” …
      Dupa ggal;ma ca marii patroni de mari comglmerate ar fi comunist acu … repeti performanta in ce priveste Opozitia …. care cica …

      Mai Fragmentzel ca cum sa iti zica mandel era o epoca, acu cateva sute de ani cadn aia de la putoare tataoiu capetele, bagau in puscarie (de multe ori oubliettes v https://fr.wikipedia.org/wiki/Oubliette) sau ostraciuzau pe aia de lata parere ….
      La un moient data oameni s-ua mai civilizat – prima oara in Anglia , icat sa nu dea cu petre in cei de alta parere .. si sa ii accepte in adunari (camere, cotesuri ..) si mai traziu unu Walpole cand nu a mai avut majoritatea in camera .. s-a retras din guntra givernului .. desi avea increderea regelui. Ma r4og astea sunt partea scolareasca a afacerioi
      Ins avezi tu .. deja in vremea aia cei cu dreptri politice (o fractoiune din brabatii Angliei) erau iompartiti in 2 mari tabere , adica partide vam giecare cum enteredxele sale .; Si de atunci asa a rfams – poartiodelre se fac dupa interese … ca [e unii 9i intereseaza oacutul vacilor , pe a;tii activitati ecino9mice care afceteaza pascutul vacilor si in fine de vreo 40 de ani apar unii care vor sa p;oata si pewscui pesti inblata deci vor apa curata!!

      in pacate la noi nu se iau ion considerare astfel de cestii „vulgare” ci ne purtam prostologic. Asa ca unii cred ca unicu lor rol este sa ziere „ma opun” la orice – daca maine se zice de gravitatie in parlament ei sunt atomat [prenti abolierea ei ! A gravitatie „Ca asta este rolul lor”.

      Adevarul este ca pe partea dreapta nu au avut ce ionterse sa apere. Adica mai precis nu si-au pus probema „si io ce vreau?” ci doar ca vrea sa i se dea si functii ca sa ia.Ma rog era un nucleu initial care dorea restiutio in integrum insa clar erau min0oritari in societate si oricum azi nu mai ce cere (legislatia samd le este favorabila. Sa zic asa nu poti sa imi ceri sa deschid usa .. cand nu am usa!!!) Si late ionterese nu au reusit sa coaguleze .. asa ca sunt conda,mnati la un rol de compardori….

      Din pacate PSD s-a dus „prea la centru” cam fara obect. Si asta ptr ca iamenii de afaceri romani sunt incapabili sa se autoorganbizeze si sa se autioreprezinte ….

      Din aceasta cauza nu avem alternativa. Ca aia cu studfii prostologice nu sunt in sare sa isi cionceptualizeze necesitatile … si ca se afiliaza „la dr4apta” nuam ca sa se distionga de „vulg” .
      Ia de exemplu sudentatsii – ei e de drepata,. Dar ar vrea ca aia care ;la 26 de ani ami sunt stidentu la zis sa aiba soiei bilete de tren gratis! Ei e de drpeata dar au pretentii”de stanga” care ar oripila orice activist PCR „la munca ba la munca ca munca inobileza !~”

      Ma cel putin la noiu n u este depasita faza cu partd si ideoloigia .. cestrioa este ca dezbolatrea mintala nu a trecut de faza cartii de colorat!

      Apreciază

  22. M-am mai gândit la subtitlul cărții. Am făcut o greșeală confundând sintagma „adevăratele legende” cu „legende adevărate”. „Legende adevărate” are noimă câteodată fiindcă înseamnă fapte care s-au petrecut cu adevărat, deși până acum am crezut că sunt legendă.
    „Adevăratele legende” înseamnă: până acum unii au vehiculat legende care nu există în cultura colectivă, în tradiția orală, iar acum eu prezint legende care EXISTĂ în tradiția orală.
    În fine, tot cred că autorul putea să găsească un subtitlu mai clar, mai logic.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.