Stiti in ce a constat conflictul referitor la „optantii unguri”?

In perioada urmatoare, voi incepe publicarea unei colectii „Centenar”, la Fundatie. Vor fi republicate unele lucrari interesante despre istoria Transilvaniei si despre realizarea Marii Uniri.

O prima lucrare va fi cartea lui Constantin Cutcutache despre procesul optantilor unguri, cu o prefata de Nicolae Titulescu – cel care a aparat admirabil cauza Romaniei  in disputa cu reprezentantii Ungariei.

In esenta, conflictul romano-ungar, solutionat definitiv in 1930, prin acordul de la Haga, si-a gasit originea in aplicarea reformei agrare romane asupra optantilor unguri din Transilvania (persoanele care optasera pentru cetatenia ungara si nu pentru cea romana, dupa Unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat).

„Acesti optanti erau persoanele care aveau indigenatul in teritoriile transferate Romaniei dar care optasera pentru nationalitatea ungară”. Teza ungara era aceea ca reforma agrara romana este contrara dispozitiilor Tratatului de la Trianon, ceea ce ar fi transformat bunurile respective in bunuri intangibile. Teza romana sustinea ca a existat egalitate de tratament intre nationali si straini.

Mai multe detalii (inclusiv aspectele financiare) veti gasi in volumul lui Cutcutache, pe care il vom publica in curand.

31 de gânduri despre “Stiti in ce a constat conflictul referitor la „optantii unguri”?

  1. Am jucat jocul lor .
    Le-am dat munitie sa traga in noi aristocratilor maghiari , sustinatorilor lor din aristocratiile inrudite si presei interesate din Marea Britanie – Italia – Germania .
    Le-am dat tribuna familiilor Apponyi – Teleki – Wesselenyi – Bethlen – Banffy care isi smulgeau parul din cap ca au fost spoliati de romani .
    Nici cehoslovacii , nici iugoslavii nu au intrat in astfel de complicatii .
    In plus am pierdut procesul .
    Sa trec la lucruri mai vesele – fara ironie , fara gluma , cum de face PSD -ul cadouri surpriza romanilor in scurtele sale perioade de guvernare ?
    Podul de la Braila este o supriza enorma , un cadou venit din cer , o investitie la care nimeni nu se gandea acum un an .
    Podul va creste PIB-ul judetelor Tulcea , Braila , Galati si Vrancea – de cateva ori .
    Enorm .
    Acum patru ani PSD scotea de nicaieri o autostrada la care nimeni nu se gandea – Turda – Aiud – Alba Iulia – Teius – Sebes ( Sibiu ) plus relansarea lucrarilor la autostrada Transilvania spre Targu Mures .
    Alt cadou facut Romaniei , chiar daca nimeni de la servicii – televiziuni – ONG-uri nu pare sa stie .
    Nu ca sa critic fara rost , de o investitie relativ mica – 50 milioane de euro ( dealuri de trecut ) – ar avea nevoie Iasiul pentru ca PIB-ul lui sa explodeze – centura ocolitoare Sud care ar lega DN 24 si DN 28 pana la Hloboca ( Est Iasi ) – este atat de mult vazand beneficiile pentru intreaga Moldova a unui Iasi prosper ?

    Apreciat de 1 persoană

    • ursu lupu & altii mai recenti pe aici

      ref postu lu ZeV(zecea) https://adriannastase.ro/2018/01/12/relatiile-romano-ungare-in-anul-centenarului/#comment-177169 si bocetu lui cel parsiv („Noi, iesenii, nu asteptam mai nimic dinspre Bucuresti, unde oamenii politici sudisti sunt preocupati de propriile lor razboaie politice” sau „condamnarea unor regiuni la saracie si subdezvoltare pe criterii etnice” si atinge culmile neobrazirii cu „Daca ar fi fost in continuare la butoane, Adrian Nastase ar fi finalizat autostrada Bechtel, pe traseul initial contractat si ar fi intiat alte trasee complementare„) trebuie sa va zic ca zisul ZeV(zec) ata de .. intelectual nu stie, nu poate sau nu vrea sa faca legaura intre acte, faopt6e si consecintele lor
      Acet maret monument de intelctualism.. in 2004 a votat Basescu! Care promitea ca autostrada Bechtel nu se face! Care zicea espre Comarnic-Brasiv ca ar fi tainu’ lu Rafarinu’ !! Care in 1997-98 declarase ca va scoalte austostrazile din capetele romanilor!!!

      Ca cam asa stam cu teleptualii nostri … zic A, gandesc B, cred ca de fapt e C , scriu D si ar ytrebui sa fie .. E!

      Apreciază

  2. Nu înțeleg votul liderilor PSD în privința lui Tudose. Poate e ceva ce-mi scapă.
    Nu-mi place Tudose, nu sunt fan Dan, însă nu i-aș fi vrut plecați pe niciunul pentru că nu există miniștri care să lucreze în locul subalternilor. Nu văd de ce ar fi trebuit ca Dan să demisioneze sau să fie demisă. Nu EA i-a acoperit pe agentul Stan și pe șefii lui direcți. În ceea ce privește contradicția acesteia cu Tudose pe tema chestorului Ioniță, nu cred că aceasta e un motiv serios de demitere/demisionare, pentru nici unul dintre ei.
    Indiferent de partidul de guvernământ, nu-mi place instabilitatea, schimbarea din motive minore.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Retragerea sprijinului politic pentru premierul Mihai Tudose si demisia acestuia: Experimentul pluralist, de “Opozitie interna de partid”, din PSD, a reusit

    Votarea de catre Comitetul Executiv National al PSD, in reuniunea de urgenta din aceasta dupa-amiaza, a retragerii sprijinului politic pentru premierul Mihai Tudose, urmata de demisia acestuia din fruntea Guvernului, imi prilejuieste cateva reflectii in afara criticilor, pentru o tabara sau alta, de care vor fi fara indoiala suprasaturate comentariile politice pe marginea acestui eveniment.
    Faptul ca in PSD au functionat, in doua randuri, motiuni de cenzura pentru propriul premier, sub forma retragerii sprijinului politic pentru acesta, poate fi interpretat si ca un bun exercitiu al pluralismului din acest partid, care, iata, “sparge” cutuma monolitismului, care mai degraba era, este inca, un indicator de centralism, usor transmutabil in autoritarism, decat de democratie.
    Ceea ce spun acum, repet, nu o fac dintr-o pozitionare de o parte sau de alta, ci din nevoia de a intelege, in primul rand eu insumi si poate si altii, ce beneficii putem trage pentru democratia interna de partid, pentru “opozitia interna de partid” (ceva cu totul nou), pentru sistemul politic. In pofida a ceea ce s-a spus pe speta, privind pretinsa suspendare a democratiei interne in PSD, parerea mea este contrara. “Opozitia interna de partid” este o oglinda a democratiei interne de partid. De ce a fost demis premierul Tudose? Am vazut multa balbaiala in a se raspunde la aceasta intrebare, dupa comunicarea rezultatului sedintei CExN. Speculativ sau nu, raspunsul este foarte simplu si la obiect: premierul Tudose a fost demis pentru toate criticile, unele foarte grave, pe care Opozitia le-a adus Guvernului. Punct. Mai rara asa rezonanta la critici si preocupare pentru a le inlatura si performa. Practic, presedintele PSD, Liviu Dragnea, face sau incearca sa faca din Opozitie, un actor indirect la co-guvernare. Demiterea a doi premieri, Tudose si Grindeanu, fiecare dupa sase luni de guvernare, nu pune in discutie capacitatea PSD de a se afla la guvernare, ci responsabilitatea PSD de a tine cont de criticile presedintelui Iohannis si ale PNL. De ce este importanta aceasta observatie? Pentru ca presedintele Klaus Iohannis nu ar avea niciun motiv sa nu numeasca un al treilea premier de la PSD, care detine o majoritate parlamentara confortabila. Pentru ca motiunile interne de partid la adresa guvernelor PSD, care pot fi privite ca un experiment reusit de “pluralism intern de partid” si de “opozitie interna de partid” au facut ceea ce nu au reusit motiunile parlamentare ale Opozitiei, din sistemul politic multipartidist, mai mult sau mai putin sarcastic ne putem intreba: Ce nevoie mai avem de multipartidism?

    Apreciază

  4. @ Radu Humor spune:
    IANUARIE 13, 2018 LA 7:59 PM

    Sunt absolut de acord cu dumneavoastra ca ungurii trebuie pusi la punct ! V-o spune un roman 100 % a carui mama si bunici sunt din jud. Mures si care a copilarit printre ei . Insa la meciuri de miza si genul asta si in vremurile pe care le traim cred ca astfel de declaratii ca ale lui Tudose nu folosesc nimanui . Dimpotriva !
    Astfel de probleme ( inclusiv problema Basarabiei ) trebuie rezolvate cu tact , cu tenacitate si INTELIGENTA , nicidecum cu declaratii razboinice .

    Pe vremea comunismului , Nicolae Ceausescu a avut o politica foarte EFICIENTA prin care i-a diluat si pus la respect pe unguri in zonele preponderent maghiare :ii trimiteau in armata in zone romanesti cat mai departe de casa obligandu-i sa invete romaneste , la unguri le dadeau repartitii dupa facultate prin Oltenia si Moldova , etc iar pe romani ii stimulau sa lucreze in zone industriale din acele regiuni , erau mari unitati militare in acele zone , administratia era exclusiv romaneasca , etc. In acest fel , balanta etnica s-a echilibrat in acele zone si tensiunile s-au diminuat .
    La genul acesta de masuri ( unele nu mai pot fi aplicate dar ar exista altele ) m-as astepta eu din partea autoritatilor romanesti , nu la declaratii idioate venite din partea unui idiot !
    Cat priveste Basarabia , o autostrada intre Romania si Chisinau si investitii masive in Rep. Moldova ar face infinit mai mult decat toate eforturile diplomatice ale autoritatilor romanesti .

    Apreciat de 2 persoane

  5. Nu pot decat sa-i felicit pe maghiari. Atat pe cei din Romania, cat si, mai ales, pe cei din Ungaria (PENTRU CA AU STIUT SA PROMOVEZE LIDERI NATIONALI PUTERNICI SI CREDIBILI).
    Daca ar fi dupa mine, l-as propune in calitate de premier al guvernului Romaniei pe domnul Kelemen Hunor. Este mult mai serios decat toti ceilalti politicieni romani (in activitate n.r.) la un loc.
    Noi defilam la televizor cu bufoni gen ex-peremistul Codrin Stefanescu si ex-basistul Liviu Dragnea.
    Din pacate, in Romania, celelalte partide NU exista, din simplul motiv ca nu produc nimic interesant pentru media de BREAKING NEWS.
    (Z)
    Aud jurnalisti incrancenati care tot vorbesc de apartenența la SRI a celor doi premieri ai PSD, uitând câteva ,,amănunte” esențiale:
    – Grindeanu a fost implorat, personal, de Dragnea (care s-a deplasat la CJ Timisoara in mod special) sa accepte investirea, dupa primul refuz al Președintelui, CEX-ul acordandu-i teleormaneanului un cec in alb;
    – Tudose a fost tot o propunere a lui Liviu Dragnea, e adevarat, dupa ce ,,s-a consultat” cu colegii din CEX;
    ULTERIOR:
    – Grindeanu a primit o functie strategica intr-o institutie de forta a Romaniei (ANCOM), la initiativa domnului Dragnea;
    – Tudose, se pare ca va ramane…vicepresedinte in PSD. Adica, ,,sereistii” nu sunt buni in guvern, dar sunt perfecti sa conduca partidul; (Z)
    Deci, domnule Ciuvica, sau domnule Pieleanu, cine sunt securistii de frunte ai PSD-ului (ghici ciuperca…vorba domnului Victor Ponta) ? (Z)

    Apreciază

  6. Colegul trexsr spune ca ar trebui stimulat spiritul militant al tinerilor, atrangandu-i sub arme. De acord, dar cineva trebuie sa plateasca. Nu cred ca 2% din PIB ajung, din moment ce o mare parte din bani se duce pe salariile celor deja existenti/incadrati, pensiiile celor trecuti in rezerva si pe proiecte de inarmare, extrem de costisitoare, dar a caror utilitate este indoielnica.
    Cred ca politica lui Ceausescu de articulare si dezvoltare a apararii civile era mai eficienta. E adevarat ca acele detasamente erau alcatuite din muncitori si aveau ca scop principal apararea fabricilor si uzinelor.
    In prezent, acestea au cam disparut. Sa aparam, in schimb, padurile ? Trebuia sa o facem de mult. (Z)
    Ar trebui sa aparam terenurile agricole ? Noii proprietaru straini se apara singuri. Multinationalele ? Sunt sub protectia NATO. Deci ?
    Mai ramane sa ne aparam mormintele inaintasilor, desi nu sunt convins ca pentru generatiile in viata (mai ales cele pana in 35-40) acestea mai au vreo semnificatie.

    Apreciază

  7. Ungurii au fost nemulțumiți de reforma agrară, pentru că aceasta îi dezavantaja din două puncte de vedere, și anume: exproprierea și împroprietărirea. Exproprierea se făcea pe moșie, nu pe moșier ( se expropria tot ce depășea 100 de ha, iar ungurii, spre deosebire de români, aveau moșii compacte, nu dispersate), iar împroprietăriți erau doar cetățenii. De asemenea, erau expropriați în totalitate toți cei care nu erau cetățeni români. În Basarabia și în Bucovina, nu au fost probleme, căci acolo toate minoritățile au cerut cetățenie română.
    Pentru domnul Năstase
    În colecția ,, Centenar”, pe care v-ați hotărât să o publicați, v-ați gândit și la culegerea de cursuri a profesorului universitar Mircea Păcurariu, ,,Politica statului ungar față de biserica românească din Transilvania în perioada dualismului 1867-1919″?. Este o carte mai puțin cunoscută publicului larg și are în anexe documente care nu au fost publicate în alte cărți.

    Apreciat de 1 persoană

  8. Peneliștii nu-și cunosc propria istorie. Sunt îngrijorați că PSD își răstoarnă proprii premieri. Dar ei ce au făcut?.De exemplu, în perioada guvernării liberale din 1881, în perioada martie-iunie au avut doi premieri, pe I. Brătianu și pe D. Brătianu ( ei se certau în familie), în perioada 1907-1910 au avut, de asemenea, 2 premieri și 3 guverne, iar în perioada 1933-1937 au avut 6 guverne. În istoria recentă, PNTCD nu a avut doi premieri, în perioada 1996-1999, pe V.Ciorbea și pe R.Vasile?.
    De asemenea, sunt îngrijorați de grupările din PSD, dar în PNL nu au existat confruntări între tinerii și bătrânii liberali?. În anii de după reînființarea PNL, câte desprinderi au existat din celebrul partid istoric? Cred că nici ei nu mai știu! Eu consider că fiecare partid trebuie să contribuie la progresul României și să nu privească în ograda altuia, ci în propria ogradă, să facă o opziție constructivă, atunci când se află în opoziție

    Apreciat de 1 persoană

  9. Este jenanta prestatia actuala a PSD-ului.Consider ca trebuie neaparat in conducere de oameni de calibrul Dumneavoastra Domnule Adrian Nastase.Actuala conducere umileste bunul simt.Prevad un dezastru pentru acest partid.Este rupt de realitate.Cum a incaput acest partid pe mana unui personaj asa de iresponsabil?

    Apreciază

  10. Cineva se întreabă, crede el pe bună dreptate ,”Da’ de ce, măi Dragneo?” ai ajuns la al patrulea premier .
    Parafrazând, ar trebui pusă şi întrebarea „Da’de ce măi Wernere ?!”,de ce ai refuzat tu, fără să aduci nici un motiv plauzibil numirea primului premier propus de PSD, că nu-i Dragnea chiar zmeul zmeilor, sau al politicii româneşti, cum a fost îmblănitul Băsescu şi cum vrea să fie mai nou şi împiedicatul Johannis !? Am crezut toţi, în urma tăiosului refuz, că doamna Saideh are păcate de moarte ( trădare de Ţară, că de neam nu poate fi vorba la ea), afaceri necurate, penale, ale ei sau soţului ei ! Ei, nimic din toate astea, care se pot lua în discuţie inclusiv la cel din capul satului, ci doar faptul că doamna respectivă nu făcea parte din sistem ! Un sistem ocult, antiromânesc, care recurge la toate mijloacele cu putinţă pentru a nu scăpa din mână frâiele de conducere a unei ţări după dictat străin de interesele ei !
    Celor doi cai troieni ( Grindeanu şi Tudose) nu le-a trebuit mult pentru a-şi devoala apartenenţa şi de a pune în dificultate un guvern ales cu o majoritate lejeră să-şi facă datoria ! Hienele străine nu pot înghiţi un nivel de trai cît de cît acceptabil pentru români şi nici să se umble la teşchereaua multinaţionalelor, cei mai mari rechini financiari care-şi fac de cap în România !
    Dragnea trebuia s-o propună din nou pe Şaideh, care a dovedit că n-are bube-n cap, ca Johannis, căruia-i ies şi prin namila aia de căciulă cu care-l vom vedea din nou de Ziua Unirii, şi se pricepe şi la economie ! Până ce sasul nu explică de ce a refuzat-o pe tătăroaică ( uite o ţară deloc antisemită şi democratică!) n-ar trebui lăsat să-şi facă de cap în deal la Cotroceni !

    Apreciază

    • ..De unde concluzia logica ca in PSD, in afara doamnei Saideh, toti sunt oameni ai ,,Sistemului”, sau …usor coruptibili de catre ,,Sistem”.
      Din aceasta perspectiva, ma tem si pentru doamna Dancila. MAI ALES ca vine de la Bruxelles.
      (Z)

      Apreciază

  11. Romania este o democratie tinara si vie. Nu trebuie sa ne descurajeze aceste schimbari, pentru ca ele sunt semnul unor cautari pentru mai bine. Problema e ca politicienii insisi sa invete si sa se ridice la nivelul asteptarilor cetatenilor. Nu avem inca aceasta clasa politica. Sunt unele figuri tinere care dau speranta, dar, per ansamblu, inca avem o clasa politica, si institutii care se misca greu. Sa nu ne amagim insa ca numai politicienii trebuie sa invete. Vedem cum justitia, serviciile secrete, diplomatia, politia, toate trebuiesc reformate.

    Pare ca Ungaria e mai bine condusa, dar poate ca nu e chiar asa. Acolo o viziune ingusta, nationalista, conservatoare, se uita insistent in trecut pentru solutii. Solutiile sunt in viitor, si o democratie care poate sa se ajusteze rapid la noi cerinte poate avansa cu mai mult succes. Lucrurile insa sunt relative in politica si sisteme politice, mai ales in ziua de azi.

    Apreciat de 1 persoană

  12. Cum spuneam acum câteva zile , „unii bărbați de stat ” au luat misiunea lor istorică în serios…

    DISCURSUL ACAD. IOAN AUREL POP E ZIUA CULTURII NAȚIONALE LA ACADEMIA ROMÂNĂ

    În cadrul sesiunii organizate de către Academia Română cu ocazia Zilei Culturii Române, profesorul Pop a exemplificat magistral unde duce educația de tip nou din școlile românești, arătând că astfel se obțin generații întregi de analfabeți funcționali.

    Citește integral discursul:

    ”Cultura română și dimensiunea sa istorică națională

    La 8 februarie 2018, președinta Coaliției pentru educație trăgea iarăși, prin mijloacele de difuzare în masă, un semnal de alarmă: „40% din generațiile viitoare, din cei care vin din urmă și trebuie să susțină România din punct de vedere economic, social, cultural și politic, sunt analfabeți social și funcțional, adică vor fi un balast în viitor și nu un activ, ca acum, pentru piața muncii, pentru business, pentru economie, pentru România. Ce înseamnă analfabet social și funcțional? Nu pot înțelege, nu pot exprima, nu pot explica ceea ce citesc, nu pot face mai mult decât operațiuni simple, mecanice, fizice”. Oare este posibil ca România contemporană să se afle tocmai într-o astfel de situație? Și dacă este așa sau aproape așa, cum se va fi ajuns aici? În ce raport se află acest „analfabetism social și funcțional” cu ceea ce numim îndeobște cultură?

    S-au dat, de-a lungul timpului, numeroase definiții ale culturii, fără să se cadă de acord asupra uneia general acceptate. Sub aspect etimologic, cuvântul cultură este latinesc. Verbul latin colo, -ere, colui, cultum are accepțiuni destul de variate: a cultiva (pământul), a locui, a împodobi, a îngriji, a ocroti, a îndrăgi, a-i cinsti pe zei etc. Cultura spirituală (intelectuală) de grup, însă, este un concept mai bine circumscris și acesta se referă, cred, la ansamblul manifestărilor spirituale ale unei comunități, concretizate în creații și realizate, de regulă, în instituții. Cultura aceasta spirituală s-a făurit de-a lungul istoriei și se făurește și acum, sub ochii noștri. Ea este, prin urmare, o moștenire, transmisă deopotrivă prin memoria individuală și prin memoria colectivă, dezvoltată mereu. Nimeni nu poate elabora o creație spirituală – oricât talent ar avea – dacă nu este depozitarul acestei moșteniri, dacă nu a asimilat valorile culturale anterioare, dacă nu are o anumită forma mentis alcătuită prin educație, transmisă dinspre trecut. Dar nu este menirea mea aici să vorbesc despre cultura individuală, ci despre cultura acelei comunități umane care se cheamă națiune și, în primul rând, despre cultura națională românească. Această cultură a românilor ca națiune nu are niciun înțeles fără componenta sa istorică, iar lipsirea ei de dimensiune istorică este un act iresponsabil.

    De regulă, azi există o reticență bine întreținută față de trecut (și, implicit, față de istorie), repudiat prin mijlocirea a cel puțin două motivații: 1. Trecutul este mort și, prin urmare, el nu prezintă nicio importanță în „competiția” sa cu prezentul și, mai ales, cu viitorul; oamenii și grupurile de oameni trebuie să se ocupe, așadar, de ceea ce este și de ceea ce va fi. 2. Trecutul este incognoscibil, fiind definitiv îngropat în uitare. Trecutul nu poate fi reconstituit în funcție de criteriul adevărului, fiindcă adevărul nu există. Trăim în epoca post-adevărului și suntem, astfel, liberi să ne construim/ inventăm fiecare propriile „adevăruri”, în funcție de nevoi, sensibilități, gusturi, interese, comenzi sociale, pregătire etc. Repudierea componentei istorice din societățile contemporane, inclusiv din România, este vizibilă în toate domeniile, dar ceea ce ne interesează aici este consecința acestui fenomen asupra culturii.
    Primele noțiuni de cultură națională se dobândesc în anii fragezi de viață, în familie și se sistematizează și desăvârșesc apoi în școală, prin educația organizată. Una dintre cele mai importante instituții de cultură este școala și orice capitol important de istoria culturii unui popor începe cu învățământul. Toate disciplinele școlare contribuie la formarea culturii individuale și a conceptului de cultură în general, în mințile tinere. Creațiile care ne-au precedat au fost clasificate – cel puțin de la Renaștere încoace – în filosofice, istorice (istoriografice), teologice (religioase), beletristice, juridice, științifice, artistice, medicale etc. iar de atunci încoace aceste forme de creație s-au tot diversificat și perfecționat. În lumea contemporană, creația din domeniile științelor exacte, ale naturii și tehnice este considerată, de către mulți exegeți, drept cea mai importantă parte a culturii. În timpurile revolute nu a fost însă așa, de aceea moștenirea culturală a omenirii și a națiunii se transmite, în primul rând, în școală, prin discipline ca limba și literatura română, limbi și literaturi străine, istorie, limba și literatura latină, filosofie, religie, geografie etc. Niciuna dintre aceste discipline nu se poate studia și înțelege în afara componentei sale istorice. Spre exemplu, între primele națiuni care trebuie însușite la literatura română se află succesiunea și definirea curentelor cultural-literare, iar faptul este verificat cel puțin din secolul al XVIII-lea încoace, secol în care elitele credeau că prin cultură se poate ajunge la libertate. Am văzut relativ recent că, în programele școlare, aproape orice referință istorică din studiul literaturii este eliminată, iar creațiile sunt abordate pe teme mari, generoase, dar neadecvate înțelegerii elevilor.

    Astfel, la tema iubirii, se exemplifică prin Iliada, Dante, Eminescu, Shakespeare, Mircea Cărtărescu, Mircea Eliade și Camil Petrescu, la romanul social prin „Ciocoii vechi și noi” și prin „Răscoala”, la literatura religioasă prin Dosoftei și Arghezi, la literatura istorică prin Grigore Ureche, Walter Scott, Costache Negruzzi și Maurice Druon etc. Firește, nimeni nu mai citește operele literare respective în întregime, ci profesorii și elevii se mulțumesc cu „povestiri” despre aceste opere, cu pastișe, cu reproducerea unor comentarii ale altora și, rar, cu fragmente din lucrările în cauză. De aceea, asistând la ore în școli, mi-a fost dat să aud în anii din urmă întrebări și remarci de genul: „De ce scrie Nicolae Filimon așa de naiv în comparație cu Mircea Eliade?”, „De ce să-l mai studiem pe Dimitrie Cantemir din moment ce Nicolae Iorga a scris mai bine despre aceleași teme?”, „Ce rost mai are azi Alecsandri, care este clar inferior lui Nichita Stănescu?” etc. Disciplina numită „Istorie” – atât cât mai există ea în școală, la dimensiunea unei ore pe săptămână – abordează tot „teme mari”, reluate la nivel superior (după cum ni se spune) în fiecare clasă următoare. De exemplu, se compară revoluțiile din epoca modernă și contemporană, de la Revoluția Engleză din secolul al XVII-lea până la Revoluția Română de la 1989. La fel se întâmplă cu războaiele sau conflictele armate, de la Războiul Troian până la Războiul celor Două Roze (într-o primă etapă) sau de la Războaiele Napoleoniene la Al Doilea Război Mondial (în altă etapă). Astfel, unii elevi pot învăța câte ceva despre Napoleon Bonaparte înainte de a ști date despre Marea Revoluție Franceză, care l-a produs pe Napoleon. În urma unei lecții de acest fel – de altfel, judicios predate de profesor – privind organizarea conflictelor din Antichitate până azi (adică de la catapultă până la metodele digitale de luptă) am auzit o întrebare stupefiantă: „Oare Iulius Caesar era un om deștept, din moment ce nu-și stabilea strategia de luptă la calculator și din moment ce nu comunica prin e-mail?”. Despre Evul Mediu „întunecat” ce să mai spun? Mințile tinere se dezorientează complet când află că universitățile sunt o „invenție” tocmai a „barbariei medievale” sau când văd că, în scriptoriile mănăstirilor, călugării truditori au copiat manuscrisele întregii înțelepciuni antice și le-au păstrat ca pe odoare de preț pentru viitorime.

    Cum s-a putut ajunge la asemenea aberații educaționale? Evident, prin eliminarea dimensiunii istorice din studiul moștenirii culturale a umanității și a națiunii. Elevii nu mai știu și nu mai trebuie să știe ce a fost clasicismul greco-latin, care a precedat literatura cavalerească a Evului Mediu, nici ce este umanismul sau raționalismul, nici cărui secol îi aparține romantismul și nici cum s-a manifestat iluminismul. Am făcut experimentul neinspirat de a-i pune pe studenții mei din anul I să așeze în ordine cronologică câteva curente cultural-literare, anume iluminism, romantism, simbolism (plasate de mine aleatoriu), spunându-le că s-au manifestat în trei secole succesive. Marea majoritate au fost complet neștiutori, iar unii mi-au spus că nici nu-și obosesc mintea, fiindcă pot să caute pe telefon dacă au nevoie. Alții, mai versați în formele de comunicare actuale, au pretins că împărțirea aceasta vetustă pe curente culturale, literare, de idei este o convenție umană și că lumea trebuie studiată și cunoscută global, pieptiș, fără bariere și fără domenii. I-am întrebat atunci despre universalismul titanilor Renașterii sau despre enciclopedismul din Secolul Luminilor și mi-au cerut voie să caute pe Google.

    În aceste condiții, cum să mai îndrăznești să întrebi ceva despre lipsa de informații din manuale privind umanismul românesc, cronicarii, Dosoftei, Varlaam, Ienăchiță Văcărescu și Sadoveanu, Coșbuc și Goga și chiar Topârceanu și Minulescu? Ți se sugerează ori ți se spune clar – după punerea unor asemenea întrebări – că ești depășit de vreme, bătrân, nostalgic sau, mai rău, naționalist și xenofob. Prin astfel de concepții ale noilor „propagandiști”, tinerii ajung la un nivel minim de cunoștințe de cultură generală și de cultură națională, nivel care nu-i ajută deloc să se orienteze în lumea contemporană. De aceea, se duc, de exemplu, la Roma și te cred dacă le spui că Michelangelo a făcut Capela Sixtină la 1300, animat de concepții iluministe! Astfel, prin eliminarea componentei spirituale a educației, ne trezim cu promoții animate doar de aspectul material, de câștigul bănesc, de competiția după cât mai multe averi. Campaniile de denigrare a educației (școlii) și a instituției bisericești conduc în aceeași direcție de repudiere a valorilor culturale.

    Să ne înțelegem bine: toate acestea nu înseamnă deloc că acești tineri au un nivel scăzut de inteligență sau că sunt mai puțin capabili decât alte generații, din trecut; dimpotrivă, sunt convins că au abilități mult mai bune și potențial mult mai ridicat decât odinioară. Numai că, fiind unilateral și nepotrivit educați, după precepte așa-zis moderne, dar falimentare, ajung victime sigure ale celor care dirijează actualmente comunicarea. Principiul conform căruia elevii nu trebuie să memoreze totul, adică să-și însușească mecanic ceea ce-i învață alții, este unul corect, în esență. Dar de aici și până la a nu memora nimic sau aproape nimic este o mare deosebire! Există educatori care cred (și aplică în practică această convingere) că dacă elevii învață azi cum să lucreze la computer, dacă știu (eventual) cum se deschidă o afacere, cum să mănânce sănătos, cum să-și dezvolte anumite grupuri de mușchi sau cum să practice metodele contraceptive, atunci ei nu mai trebuie sau nu mai pot să știe și conjugarea verbelor neregulate, să învețe versuri, să înțeleagă pictura murală a Voronețului, să explice noțiunile de „horă” și de „doină” sau să știe „pe de rost” unde se află Pietrosul Călimanilor. Este aceasta, probabil, o gândire de tip digital: memoria tinerilor, ca și memoria calculatorului, este limitată (că doar nimic nu este infinit pe lumea asta pământească!) și atunci de ce să le-o ocupăm cu „vechituri”, cu aspecte „revolute”, cu „balast” și să-i lăsăm neadaptați la epoca Facebook-ului, a Instagram-ului sau a WhatsAp-ului?

    Toate bune și frumoase, dacă ar fi așa, dar nu este, fiindcă mintea omului nu funcționează pe principii digitale, mintea omenească nu este un computer. Capacitatea noastră de memorare este, practic, nelimitată, iar nefolosirea acestei capacități devine, în anii din urmă, un pericol social. Nedotarea creierului uman cu noțiuni de cultură istorică precum cele menționate mai sus îl transformă pe om într-un ogor fertil necultivat. Încă din vechime, câmpurile cultivate intens cu anumite plante erau lăsate după un timp să „se odihnească”, erau lăsate „în pârloagă” sau „în moină”, dar numai cu un scop: ca să poată produce apoi mai mult și mai bine ulterior! Dacă însă noi, în perioada celor 12 ani de studii elementare și secundare, îi lăsăm pe elevi să „se odihnească” și nu le inoculăm deloc sau aproape deloc cultură (experiența culturală a națiunii și a omenirii, moștenirea generațiilor care ne-au precedat) îi lăsăm complet de izbeliște, îi lăsăm pradă celor mai dureroase și periculoase experiențe și experimente.

    Mulți spun că nu știu, fiindcă au uitat. Este cel mai adesea fals: ca să uiți, trebuie mai întâi să ai din ce uita. Se spune că – în chip paradoxal – cultura generală este ceea ce-ti rămâne în memorie după ce ai uitat ceea ce ai învățat în școală!

    Azi nu sunt ignorate doar domenii de cunoaștere precum istoria, istoria literară și culturală, istoria dreptului sau etnografia ori geografia, ci și istoria matematicii, fizicii sau chimiei, istoria medicinei, istoria tehnicii. Vă rog să întrebați un tânăr care sunt mecanismele simple din fizică, sau când a trăit Newton, sau ce este un postulat, sau când a fost inventat motorul cu ardere internă, sau cum, când și de ce s-a ajuns la vaccinuri. Tinerii nu știu din capul lor dacă pelagra, scorbutul sau poliomielita sunt boli ori nume de ciuperci exotice (nici cum au fost salvate în lume, în ultimele două secole, să zicem, prin vaccinare, sute de milioane de oameni). Nu știu ce/ cine este „Făt-Frumos din lacrimă”, nu mai știu ce să creadă despre Mihai Viteazul, despre Bălcescu și Kogălniceanu, dar știu sigur de Pokemoni, de Harry Potter, de Războiul Stelelor, de Stăpânul Inelelor ori de felurite droguri. Nu este rău deloc, evident, că știu aceste lucruri despre lumea care-i înconjoară, dar este greșit să fie privați programatic din zestrea lor mentală de moștenirea culturală a omenirii.

    Necultivarea memoriei – individuale și colective – este rețeta sigură pentru limitarea inteligenței oamenilor. Un om neinformat crede mult mai ușor o știre din mass-media, iar astăzi se manifestă, în peisajul cotidian, adevărați specialiști în „știri false” (fake news), adică în dezinformare. Cum să poți distinge între adevăr și minciună, dacă nu ai înmagazinate în mintea ta cunoștințele de bază despre lumea aceasta, ca să poți compara? Ca să compari ce afli cu ce știi, este nevoie să știi! Prin urmare, nealimentarea memoriei umane cu date culturale pregătește ademenirea ușoară a publicului spre direcții dorite de comunicatorii interesați. Nu digitalizarea este cauza acestei orientări contemporane – despre care am mai scris și am fost rău înțeles de unii – ci plonjarea în epoca Facebook fără pregătirea necesară, iar pregătirea înseamnă cultură, înseamnă cunoștințe despre societate, despre experiența de viață a poporului tău și a omenirii.
    Revin la afirmațiile de la început, ca să închei.

    Este o mare eroare să credem și să-i convingem și pe tineri că trecutul este mort. Trecutul este viața noastră în care se concentrează toată viața celor care ne-au precedat. În noi se sintetizează tot prezentul oamenilor care au trăit în trecut. Să ne reamintim unul dintre cele mai renumite citate ale lui Faulkner: „Trecutul nu este mort. Nici măcar nu este trecut”. Prin urmare, dacă ne propunem să ignorăm trecutul, ne decidem să ignorăm sau să punem între paranteze viața însăși.

    Este drept că noi, oamenii, nu stăpânim adevărul absolut, dar de aici și până la campania de discreditare a adevărului nostru, omenesc și pământean, este o mare diferență. Adevărul- echivalență (acela care tinde să suprapună perfect discursul nostru cu realitatea descrisă) poate să fie o iluzie, dar atunci post-adevărul/ adevărul-semnificație (adevărul fiecăruia, după împrejurări și interese) este o iluzie și mai mare, o șarlatanie frumos ambalată. Nu sunt mai multe adevăruri – cum încearcă să ne convingă unii „exegeți” – ci există doar adevăr relativ, la care ajungem în măsura în care putem, noi, oamenii, dacă facem eforturi în acest sens. Adevărul nostru, chiar dacă nu este imuabil, există și este cu atât mai fascinant. Ce poate fi mai tulburător decât căutarea adevărului omenește posibil și valabil într-o anumită etapă a cunoașterii?

    Prin urmare, chiar dacă adevărul este relativ, dar el rămâne adevăr. Iar adevărul nostru se află în legătură cu valorile noastre. Avem un creator de talia lui Eminescu și ne dezicem uneori de el, avem o sărbătoare a culturii naționale și ne rușinăm de ea, dacă nu de substantivul „cultură”, atunci de adjectivul „națională”, ca și cum ar fi ciumat. Deocamdată însă – până la reușita deplină a globalizării – un străin venit spre noi nu ne va întreba de Sofocle, de Rabelais, de Michelangelo sau de George Washington, ci de creatorii noștri de valori, de Ulpia Traiana, de Densuș și de Șurdești, de „Balada” lui Porumbescu și de Victor Babeș, de un contemporan român al lui Lamartine sau despre constructorul Podului de la Cernavoda. Cei mai mulți vor tăcea în fața unor astfel de întrebări sau vor spune – în păcătoasa tradiție românească – că nu avem nimic, că nu am creat nimic și că nu reprezentăm nimic. Ne complăcem uneori în această ieftină filosofie a nimicniciei, autoflagelându-ne cu pasiune. Noi nu suntem, firește, creatorii culturii universale, dar fără noi (ca și fără ceilalți), cu siguranță, cultura lumii ar fi mai săracă.

    Cultura românească, învățată la școală din perspectivă istorică – ca să nu mai auzim oameni spunând că Eminescu sau Coșbuc nu au scris ca Jacques Prévert sau ca Edgar Alan Poe – ar putea fi salvarea noastră, salvarea minților noastre, dar și calea de a înțelege universalitatea. Cultura lumii – dacă există – este formată din toate culturile naționale și regionale. Ca români, vorbitori de limbă română, ca să-l receptăm pe Goethe într-o bună traducere românească, trebuie să-l pătrundem pe Eminescu, fără de care am fi cu toții mult mai labili sau nici nu am mai fi. De aceea, este bine să veghem aici, la Academia România, ca noi, românii, să nu uităm niciodată „să ne cuprindem de acel farmec sfânt”, așa cum ne îndeamnă, din veșnicie, Eminescu.

    Las pentru un alt prilej critica acelor opinii care neagă valoarea culturilor naționale în general și a culturii naționale românești, în special.”

    Apreciat de 2 persoane

  13. P:SD a devenit un partid de Zangre .. cf sheakseperianului „Titul a fots spuz si noi am venit prea tarziu …

    In jurul nostru lumea se agita , face „conexiuni”, se zbate sa fie bagata in seama. Premierul Japoniei ne face marele hatari sa ne viziteze .. si ? si ce ? Noi nu vrem cu No inoo noi … nice ZeV nu stie ce vrem sau ce vor ei desteptii)

    Si ce e aia Zangre?
    Asta :

    Apreciază

  14. A doua epistola politica: Profil de presedinte de tara competitiv si variante de majoritate parlamentara

    Mai draga, imi sunt cunoscute paragrafele din Constitutie pe care mi le-ai citat. Constitutia nu este deloc „nenorocita”. Da, am votat-o. Da, l-am votat pe Adrian Nastase si cred ca, la o adica, l-ar vota mult mai multi decat cei care l-au votat in 2004. Adica, l-ar vota, in plus, si multi dintre cei care nu l-au votat atunci, pentru ca intre timp s-au lamurit de ce profil de presedinte are nevoie Romania.

    Dar si pentru ca suprapunand mandatele presedintilor Basescu si Iohannis peste profilul dezirabil de presedinte, oamenii s-au dezmeticit, vazand cat de mari sunt abaterile si cat de nepotrivit a fost fostul presedinte si cat de nepotrivit este cel actual pentru functia suprema in stat, de pe urma careia fie castigam cu totii, fie pierdem cu totii.

    Cu atat mai mult este nevoie de un presedinte competitiv international, acum, pentru noile conditii, de redesenari geopolitice, care se augmenteaza din ce in ce mai mult. De un presedinte care sa se miste in spatiul politic si diplomatic international la fel cum se misca pestele in apa. La un moment dat, foarte apropiat, dupa mine, acest nou design geopolitic va intra in linie dreapta, gata sa fie pus in rama. Daca acel moment nu ne va prinde ca stat la masa negocierilor internationale, cu tot ce avem mai reprezentativ din crema elitei politice si diplomatice, mai asteptam 100 de ani sau 1000 de ani pentru a prinde un loc la masa istoriei.

    De aceea avem nevoie ca de aer de un presedinte rasat, nu pe vorbe, nu de un anonim, ci de o personalitate ultraverificata si arhicunoscuta, cu glagorie si experienta – in diplomatie, politica externa, drept international, relatii internationale, drept istoric, institutii internationale s.c.l.

    De ce Constitutia este buna la capitolul citat? Are ea alte hibe, dar cand legiuitorul a normativizat aspectele legate de majoritate, a avut in vedere ca daca un partid sau o alianta inregistrata juridic inainte de alegeri nu a obtinut majoritatea absoluta, theoretic rezulta si posibilitatea mai multor formule de majoritate, intre partidul A, sa zicem, care a obtinut cele mai multe voturi, si un numar de partide impreuna cu voturile carora poate coagula o majoritate, dar si o alta varianta de majoritate, intre partidele B, C, D, E, F etc (au fost si majoritati pentagonale), care nu include partidul A. In cazul nostru, exista coalitia PSD-ALDE, o majoritate rezultata din negocieri postelectorale, si care continua sa functioneze.

    Da, ai dreptate, presedintele poate numi, theoretic si constitutional, un premier de la un alt partid, insa asta numai daca este un orb, un surd, un rau intentionat sau un speculant, care merge la plesneala sau i se susura in ureche nu stiu ce scenariu al unui partid care vrea sa-si incerce norocul, dupa zicala acum ori niciodata sau totul ori nimic, fara sa vada riscurile crizei politice. Pentru a fi mai specific, suntem in conditiile unui guvern dat de o alianta in urma ultimelor alegeri, care a functionat sase luni, dupa un altul care a functionat tot sase luni, ambele cu rezultate remarcabile, inscrise in toate statisticile nationale si europene, ale FMI si Bancii Mondiale. De ce sa stricam ceva care functioneaza bine si vrea sa functioneze si mai bine? Pentru a pune in loc, ce? Ceva prost, fara fisa tehnica si instructiuni de folosire?
    De ce sa numesti un premier de la Opozitie, care, mathematic, pe numar de voturi insumate de la celelalte partide, deci fara PSD si ALDE, e limpede ca lumina zilei ca nu vor putea realiza o majoritate, deci va fi un guvern minoritar, care nu va trece la nicio incercare de PSD si ALDE, daca acestea vor fi trimise de Iohannis in opozitie. In acest caz, care mai este relavanta pentru stabilitate, care este bunul politic cel mai de pret pentru tara si pentru orice presedinte, a prerogativei ca Iohannis poate desemna ca premier pe cine vor muschii lui?!

    Este constitutional, dar este aberant sa interpretezi cu muschii, nu cu creierii, o prevedere din Constitutie, careia i se lasa o larga interpretare, pentru a acoperi cat mai multe situatii posibile, dar in niciun caz care sa duca la instabilitate politica. Desigur, daca alianta PSD-ALDE nu va mai functiona si va fi denuntata maine la consultari, lucrurile se schimba, se intra pe o alta logica, pe un alt calcul probabilistic, schimbat, dar din cate stim Tariceanu si ALDE s-au desprins din PNL ca un blam pentru acesta si pentru Iohannis pentru inhaitarea cu Basescu si cu PDL (neoliberal) si pierderea caracteristicilor liberalismului clasic, istoric.

    Se merge pe a da pasarea din mana pe cea de pe gard? E drept ca Iohannis si PNL nu au niciuna in mana, ci ar merge la cacealma. Sau pe ce Orban si Basescu ii spun lui Iohannis, ca vor veni alaturi de actuala opozitie si multi din PSD si ALDE? Pai nu este asta un joc al in/stabilitatii la loterie? In urma careia, daca va iesi biletul necastigator, Iohannis va intra automat in faliment prezidential? Dragule, asta este o aventura!, nu ceva serios si asezat, care arata calitatea unor lideri, de la Cotroceni si din Opozitie. Sunt de acord, PSD nu va mai avea acelasi succes, dar de pierdut vor pierde toti, si PNL, implicit Iohannis, si USR, si PMP, dar cel mai mult va pierde Romania, iar responsabilii nu vor trebui sa ramana nesanctionati,politic/electoral/institutional.

    Apreciază

  15. Dar să fim corecți: nu se catadicsește Premierul Japoniei să facă un tur prin țările europene ,,foste” de dragul lor. Are și Japonia interese! De obicei, se deplasează cei mai interesați. Chiar și așa, tovarășul Tudose putea să aștepte vizita Premierului Japoniei, care a fost anunțată, ca să își facă datoria până la capăt, că doar nu ardea țara, dacă nu își scrie demisia cu noaptea-n cap!.Voba lui Ludovic XV :,, Après moi, le déluge!.”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s