Vorbim des despre stat. Formulele „Statul sunt eu”, Statul suntem Noi”, „Statul de drept”, „Statul natiune”, „Statul social”, etc. sunt formule preluate din manuale de politologie si sunt utilizate des in discursuri publice.
Scriam, de curand, despre cartea lui Macron, in care acesta arata ca natiunea franceză are la bază notiunea de stat, cea americană – regula de drept iar cea britanică – libertatea mărilor. Dar noi?
Chiar daca unii au invocat statul geto-dac de acum două milenii, chiar daca, la 1600, Mihai Viteazul a unificat pentru scurt timp provinciile romanesti, statul roman modern are o istorie de aproximativ un secol si jumatate iar statul roman reintregit o istorie de 100 de ani. Romanii au dus insa o lupta de secole pentru a ajunge la acest rezultat. De aceea este important nu doar cum sărbătorim centenarul Marii Uniri ci si felul in care vom intari statul roman, in perspectiva unor riscuri generate de globalizare si de redesenarea unor noi sfere de influenta sau chiar de reaparitia unor tendinte revizioniste.
După Revolutie, „invătătorii” neo-liberali ne explicau ca statul trebuie să se retraga din economie, din administratie (descentralizarea ar trebui să fie solutia), din politică (ONG–urile societatii ‘deschise” ar trebui să conducă intr-o formă de democratie directă prin prezenta in strada, maidanuri si carnavaluri). Se poate observa ca, prin noile mijloace de comunicare, se crează o comunitate amorfă iar interesele membrilor săi pierd legătura cu teritoriul părintilor („Patria ubi bene”).
Ceea ce s-a intâmplat, in ultimul timp, la alegerile europene, ne-a aratat, totusi, o intoarcere puternică la spiritul national, la identitatea natională, la interesele nationale. Sigur, Uniunea Europeană poate fi in continuare un loc de armonizare a acestor interese ale statelor membre fata de competitia mondială. Există insă si „vizionari”, cei care consideră ca viitorul Europei este cel al unui stat federal („Statele Unite ale Europei” – probabil pe modelul „Licuriciului”), neintelegand ca proiectul european scârtâie din toate balamalele si că oameni, precum presedintele Juncker, incearcă să-l salveze, prin formule incă ambigue, din fata extremistilor, populistilor si demagogilor.
Există solutii?
Eu consider că da.
- Trebuie să acceptăm că raspunsul la provocările internationale actuale il reprezintă un stat puternic. In domeniul politic, in domeniul economic, in domeniul cultural, in domeniul diplomatic.
- De aceea, trebuie consolidata, in primul rând „osatura” administrativă a statului. Institutul national de Administratie (INA), reinfiintat, după 10 ani, poate avea un rol important.
- Refacerea, la guvern, a unei unitati de head hunting, pentru a tine legatura cu bursierii romani din strainătate, oferindu-le, la sfarsitul perioadei de studii, un job de caliate („Euro-consilieri”?), in special in zonele din tara de unde provin.
- Echilibrarea reprezentării in guvern si in administratia centrală a demnitarilor si functionarilor reprezentand toate provinciile din tara ( adaug si o echitabilă reprezentare etnică).
- Implicarea institutiilor statului in controlul clauzelor post-privatizare si reluarea activelor care sunt in posesia unor investitori care nu si-au respectat obligatiile.
- Asigurarea „tratamentului national” si firmelor romanesti nu numai celor straine (subventii, ajutoare de stat, etc)!
- Nivelul de convergenta in Romania este de aproximativ 57% fata de media europeană. Un mare demagog cerea, in aceste conditii, in parlament, intrarea Romaniei in Zona euro. Dincolo de criteriile formale, Romania ar trebui să ajungă insă la aproximativ 80-85% grad de convergentă pentru ca intrarea in Zona Euro sa nu fie catastrofală. Cu atat mai mult cu cât, dacă gradul de convergenta in Bucuresti/Ilfov este de 100%, sunt zone in tara in care nivelul de convergenta este de 25%, existand un dezechilibru regional periculos. Evident că ne putem intreba de ce Romania, după 2004, nu a mai avut acelasi ritm de dezvoltare (8,4%) dar asta este este deja istorie si regimul demagogului de care vorbeam nu va raspunde niciodata pentru asta.
- In plan imediat, consider că vor trebui transferate fonduri structurale pentru formarea profesională a functionarilor publici, vor trebui reformate si intarite institutiile statului, pentru a actiona mai eficient atat in plan intern cat si extern. Să nu uităm, trebuie sa ne pregatim pentru aniversarea Centenarului Romaniei re-intregite si de preluarea presedintiei rotative a Uniunii Europene.
- Jean-Claude Juncker ne-a invitat, in discursul sau de la Bucuresti, sa participăm la dezbaterea privind viitorul Europei. Este insă o dezbatere si despre viitorul Statului Român, pe care nu o putem evita.
PS Am adaugat imaginea unei harti, realizata de Th Duvotenay, in 1863, pentru ca mi-a placut ce scrie in cartus ” Valachie, Moldavie, Transylvanie, Bessarabie – Pays roumains”
Buna ziua
Multumim ca impartasiti cu noi idei, ganduri si opinii ale dumneavostra, personal ma pot regasi cu usurinta in acest mod de abordare a problemelor socio-politice ale Romaniei actuale. Aveam sau am doar o problema cu idea dumneavoastra de ”refacerea, la guvern, a unei unitati de head hunting, pentru a tine legatura cu bursierii romani din strainătate”, eu personal fiind unul dintre acei tineri care la imboldul clasei politice actuale am revenit in tara pentru a ”pune umarul” la crearea unei societati mai bune, mai inclusive, mai tolerante dar chiar si asa bursier si sef de grupa cu studii facute in celebrul sistem de invatamant Britanic bat de vreo trei ani la portile institutiilor de stat si private fara prea mare succes. Probabil acei politicieni care veneau si cerea voturile Disporei, din care am facut parte multi ani, uitau mai mult sau mai putin intentionat sa precizeze atunci cind spuneau”veniti dragi tineri acasa, ca Romania are nevoie de voi”, ca atunci o data revenit in tara vei reveni in acelasi sistem social care nu neaparat apreciaza calitatea, performanta sau gandirea unei persoane, ci ramane cu metehnele lui care cu greu pot fi schimbate.
Multumesc, si raman unul din admiratorii si cititorii dumneavoastra!
12 Mai 2017
Pact-Protocol de Colaborare
În urma demersurilor făcute, Vineri 12 Mai, a avut loc la Senat o întâlnire exploratorie cu senatorul Titus Corlățean pentru a-i prezenta și pentru a discuta oportunitatea și posibilitatea de realizare atât a unui protocol sau pact de colaborare, cât și a celor doua obiective propuse în respectivul document.
Discuția a durat peste o oră într-un cadru deschis și transparent, iar rezultatul a fost promițător.
În principiu, s-a convenit că amândouă propunerile sunt corecte atât ca scop cât si ca timp, respectiv în ajunul aniversării Centenarului Unirii, dar și al combaterii acțiunilor revizioniste maghiare.
Continuarea la adresa: (https://mipopescu.wordpress.com/03-documente-cmr/wrc-cmr-2017/7-protocol-de-colaborare/)
Mircea Popescu
P.S. Luni 15 Mai voi ajunge in Los Angeles si voi putea fi contactat la 714-501-5534
Dacă-mi va fi acceptată postarea, vreau să remarc că:„Echilibrarea reprezentării in guvern si in administratia centrală a demnitarilor si functionarilor reprezentand toate provinciile din tara ( adaug si o echitabilă reprezentare etnică).”, lasă impresia pentru că susțineți constituția helvetică. Ma mere!
serbanfl,
e o chestiune de intelepciune politica.
România se pregăteşte intens pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Europei în 2019 .
Norica Nicolae, europarlamentar român aduce câteva date în legătură cu aceasta :
” Vom organiza expoziții, evenimente diverse de promovare care, în ciuda costurilor și a pregătirii serioase pe care le presupun, sunt cele mai bune modalități de promovare a țării noastre.”
O, da ! Asta cu expoziţiile ar fi ceva, la asta ne pricepem ! Dar n-ar strica şi puţin circ, la care să recunoaştem suntem aşi. Mai ales la cel politic . Şi apoi putem face expuneri :
Cu Băsescu scriindu-şi memoriile într-o celulă alăturată de cea a blondei, doar cu frunza pe ea, cu Ghiţă adus într-o cuşcă metalică ( un vis mai vechi al românilor, încă de pe când îl vroiau pe Ceauşescu astfel plimbat), sau eventual doar în nişte poze de prin Dubai, unde a fost reperat în ultimii doi ani, după ce a dispărut din Serbia.
De ce nu şi cu Dragnea, fără mustaţă, dar şi fără moşie, rămas doar pe drum, fără Teledrum, revenit la dulceaţa anilor de început !
Sau putem face o mare manifestare artistică, , un fel de bal mascat cu toţi ofiţerii acoperiţi din servicii, mai mulţi decât în toate celelalte ţări membre UE la un loc, şi în final, un fel de expoziţie cu toate casele achiziţionate în stil românesc şi restituite în stil nemţesc, de fostul preşedinte !
N-ar strica nici reproducerea uneia dintre celule în care a stat, unii zic, chiar nevinovat, unul dintre foştii premieri ai României, refuzată de Băsescu, pe motiv că nu se cade să stea după un premier, el ditamai fost preşedinte, dar şi de fonicitate redusă ( nu i se auzeau zbieretele de înfierare a statului mafiot, ce nu mai răspundea la comenzile lui)
Dacă pe fostul premier l-a vizitat o baronesă, sunt curios cine o să-l viziteze pe ăsta, eventual să-l pupe pe frunte ?
Dar până atunci, mai e, deşi s-ar putea să nu mai fie. Nici nevoie, nici UE !
C-aşa-i românul ghinionist , conform proverbului : Unde-i bine, nu-i de mine, unde-i rău, hop şi EU !
P.S.
Aţi văzut surpriza nedisimulată a lui Băsescu atunci când a fost pupat, din motive igienice, pe frunte de simpaticul Juncker ?
Învăţar atâţia ani să fie pupat în coor de atâţia yesmani, gestul l-a lăsat fără cuvinte. Unii spun că şi fără parte din transpiraţia cu aburi etilici de care s-a „bucurat” luxemburghezul aplicându-i acest insolit gest de recunoştinţă fizică pentru toate cele făcute cît a fost preşedinte, mai mult ilegal decât legal, dar asta e ! E treaba Justiţiei, dar şi a comisiei parlamentare, care sper să nu fie mare în sens peiorativ !
Tu esti un om prea destept ca sa nu-ti dai seama ca politicianul romanesc stie cam atat: sa ceara cheltuirea mai multor bani care nu sunt ai lui; iar de adunat parale il preocupa sa adune numai pentru el. In particular, pentru euro-politicianul romanesc o euro-viziune inseamna un festival, adica un alt prilej de cheltuit din buzunarele altora.
Haide, nu fi rau cu oamenii in varsta: probabil ca le-a incurcat; ma gandesc ca la persoana in chestiune nici nu ar fi greu de confundat.
Re-nixonizarea Casei Albe, un preludiu al reproducerii politicii ţapului ispăşitor: Destituirea sau demisia lui Donald Trump va provoca o basculare spre rebranduirea SUA şi oficializarea unei agende in asteptare
AFP nota, vineri, ca presedintele american Donald Trump a turnat paie pe foc prin amenintarea, aproape directa, din cursul diminetii, pe care i-a adresat-o, printr-un tweet, fostului director al FBI James Comey, caruia i-a cerut in mod public sa pastreze tacerea in ceea ce priveste cauzele si circumstantele demiterii sale.
Sugerarea amenintatoare de catre Trump ca discutiile sale cu Comey ar putea sa fi fost inregistrate este comentata ca semanand izbitor cu practica fostului presedinte demisionar Richard Nixon, care isi inregistra convorbirile telefonice din Biroul Oval fara sa-si informeze despre acest lucru interlocutorii, fapt retinut ca unul din capetele de acuzare in scandalul Watergate.
Inainte de a explica ipoteza din titlu, sa observam artificialitatea speculativa extrema a doua aspecte ale crizei in desfasurare. Primul, zgomotul politic nejustificat de mare, aproape seismic, care se face in jurul demiterii sefului FBI, numit in 2013 de fostul presedinte Barack Obama.
Pentru a nu da o statura scandaloasa evenimentului, spre care este impinsa politic perceptia publica, sa reamintim ca actele prezidentiale de demitere sau de cerere a demisiilor (ca in cazul ambasadorilor) sunt de o simplitate aproape banala. Acestea sunt acte oficiale normale, care exprima o prerogativa constitutionala a oricarui presedinte nou ales de a-si forma dupa alegeri echipa, care o va inlocui pe cea a predecesorului sau. Chestiunea este uzuala in majoritatea sistemelor politice.
In al doilea rand, ca de aceeasi uzualitate generala tine si inregistrarea convorbirilor telefonice care se fac din punctul de comanda al oricarei puteri. Aceste inregistrari de regula cad in sarcina serviciilor de securitate si de siguranta, motiv pentru care este greu de admis ca seful FBI nu ar fi stiut sau nu ar fi avut acces la inregistrarile convorbirilor sale cu presedintele, in Biroul Oval. Deci, care ar fi legatura “Watergate”-ului lui Trump cu Watergate-ul lui Nixon?
Marele scandal politic Watergate din secolul trecut de la Casa Alba, in urma caruia presedintele american de atunci, Richard Nixon, a fost nevoit sa demisioneze pentru a evita destituirea si punerea sub acuzare, a fost de fapt o operatiune comuna a leadershipului politic si a serviciilor secrete mult mai murdara si mai manipulatoare decat scandalul in sine sau decat s-ar putea crede.
Din analizele contextuale de epoca si chiar din prezent, pe fondul lantului de crize financiare care au urmat si care ameninta sa-si adauge noi verigi, se poate deduce cu relativa usurinta ca prin regizarea scandalului Watergate, in 1973, SUA au tintit atingerea a doua scopuri simultane. La aceasta concluzie se ajunge autopsiind nevoia de atunci de a face “ceva”, cum se clameaza de obicei in limbajul de criza al Casei Albe cand se confrunta cu o situatie sau o perioada critica, si urmarind modificarile de realitate sau de perceptie pe care acel “ceva” le-a produs in avalul sau, comparativ cu situatia din amontele aceluiasi eveniment.
Primul scop a fost de a acoperi cel mai mare rau pe care Nixon l-a facut economiei mondiale, in 1971, prin anularea conversiei dolarului in aur, de la care se implinesc 46 de ani de dezordine financiara, dezechilibre, inflatie, bule speculative, recesiune. Al doilea scop a fost sa rebrenduiasca imaginea politica destul de sifonata a SUA, care se confrunta cu o grava criza de incredere, datorita razboiului din Vietnam.
Inselatoria si autoamagirea au tinut, ca in cazul tapului ispasitor, asupra caruia se trec toate pacatele si i se da drumul in pustie, dar de fapt pacatele raman si continua sa se acumuleze. Dupa gura de oxigen democratic si de credibilitate pe care alungarea pe motiv de Watergate a lui Nixon a dat-o Casei Albe, aratand demonstrativ ca democratia americana functioneaza si ca vinovat de toate pacatele era un singur om, SUA si-au urmat netulburate ideologia milenarist-megalomana prin care se suprapune Lumii.
Asa se face ca acum SUA au ajuns din nou la nevoia de a face “ceva”, ca solutie perceptiva, si nu reala, la problema pe care o reprezinta noul varf al crizei structurale si, inerent, de credibilitate si de imagine. Noua problema multicriza a fost creata de razboiul din Siria si de fenomenul invaziv al imigratiei ilegale, asociat sau determinat de ocupatiile militare americane din Orientul Mijlociu, din timpul ultimelor doua administratii, ale fostilor presedinti George Bush jr. si Barack Obama.
Unii spun chiar ca imigratia masiva si fara precedent ar fi fost planificata politic (sunt in acest sens doua evenimente de referinta, redate de media la timpul respectiv, legate de Barack Obama si Noam Chomsky) si ca este dirijata financiar si in prezent (v. finantarile facute de miliardarul evreu american George Soros).
O umbra apasatoare vine si din partea terorismului teritorializat al organizatiei jihadiste Stat Islamic, care nu ar fi fost posibil fara un mare si sustinut suport non-islamic, avand in vedere, printre altele, ca liderii politici de la varful piramidei teroarei organizate si obiectivele lor politice au drept biblie mai degraba textul laic, politico-militar din “Ciocnirea Civilizatiilor” decat textele religioase din Coran.
Spre deosebire de islamisti, care sunt falsi islamici, un credincios islamic adevarat nu-si ucide coreligionarii si nu-si expune religia islamica, concetatenii, tara si zona acuzatiilor de terorism si oprobriului international. Cine o face, pentru bani blestemati sau ca victima a manipularii satanice, iese din cuvintele sfinte ale Coranului si se inscrie in ideologia dezbinarii si nimicirii islamului – a carei samanta se afla in “Ciocnirea civilizatiilor” -, devenind astfel fara sa stie sclavul dusmanilor religiei sale.
Sortii politici privind un nou Watergate au cazut de aceasta data pe presedintele Donald Trump, care este acuzat ca si-a castigat pozitia de la Casa Alba cu ajutorul Rusiei, care ar fi influentat alegerile prezidentiale de anul trecut prin spionarea e-mail-urilor contracandidatei Hillary Clinton.
Aparitia/publicarea in presa a unei bune parti a acestor e-mail-uri, cu continut politic si electoral, operatiune pusa pe seama rusilor, ar fi influentat alegerile, pierdute de candidata Partidului Democrat, care isi profereaza acuzatia in mod obsesiv si fara dovezi, impreuna cu sefi ai institutiilor de forta numiti politic de administratia Obama.
Similaritatile cu Watergate-ul in care este angrenat presedintele Donald Trump sunt atat de puternice, incat americanii insisi afirma ca reproducerea acestei “afaceri” va fi o chestiune de “cand?”, nu de “daca?”. Demiterea neașteptată a directorului FBI, James Comey, a provocat o explozie a pariurilor cu privire la o eventuală destituire a președintelui Donald Trump.
Jocul politic pe noul “Watergate” pare fara cap si fara coada, dar impingerea lui Donald Trump spre zona baietilor rai si incarcarea lui cu pacatele “filorusismului” si “antiimigratiei”, uneori cu contributii personale excesive care te lasa fara replica, facute parca inadins pentru a fi contabilizate pentru destituirea sa, nu prea lasa loc intamplarii sau ignorantei. Piesa se joaca cu casa inchisa, locurile fiind rezervate planificarii si actiunilor cu buna stiinta, care vor conduce pas cu pas la repetarea unui deznodamant déjà vu.
Exista un mecanism psihologic foarte abil si bine pus la punct atat in alegerea personajului pentru al doilea rol de presedinte destituit sau demisionar al Americii, ca varsta si structura de personalitate, cat si ca mesaje urmarite a fi inradacinate prin bascularea sa imagologica in mentalul colectiv american si in cel al opiniei internationale.
Rezultatul care se va obtine, gratie unei manipulari care combina intortocheatul cu subliminalul, si care acum se afla pe o agenda in asteptare, i se poate spune si ascunsa, va fi restimularea antirusismului de tip obamist si revenirea la proimigratie.
Proimigratia nu va viza imigratia islamica, care va ramane fie si numai discret persecutata, ci favorizata va fi cea deja aflata ilegal in SUA, estimata la 11 milioane, ale carei mari dezavantaje sunt insa, pentru o mare parte, o crasa necompetitivitate si lipsa de educatie care, pe cale de consecinta, ii va face sa penduleze intre parazitarea consumului intern prin abonarea la ajutorele sociale si infractionalitatea activa, ca mod de subzistenta.
Pentru un septuagenar si temperamental, cuvintele spuse despre el nu mai conteaza, ci doar cele pe care el le rosteste, cu credinta marturisita intr-una din cartile sale ca daca stii sa le mestesugesti poti sa ai intotdeauna dreptate. Nu mai stiu cine i-a raspuns lui Schopenhauer, care credea tot asa si a si scris un tratat plin de sofisme pe acest subiect, ca cine crede ca are dreptate tot timpul, de fapt minte tot timpul.
@fragmentarium: „un credincios islamic adevarat nu-si ucide coreligionarii si nu-si expune religia islamica,”
In realitate, „pasnicii” credinciosi islamici au o alta traditie decat cea prezentata atat de idilic de propaganda progresistilor: „I am against my brother, my brother and I are against my cousin, my cousin and I are against the stranger”
Din traditiile beduinilor din Arabia s-a nascut Coranul, Mahomed considerand ca Islamul este adevarata religie care trebuie imbratisata de intreaga umanitate, chiar cu pretul impunerii sale cu forta.
Excepţională şi obiectivă radiografie a situaţiei din ce în ce mai disperată în care se află America.
Mai mult ca oricând este tot mai vizibilă celebra reprezentare cu „marele elefant dus de nas/trompă de un şoricel ( Israel)”. Se spune că spre un eşec inevitabil, dacă nu observă măcar în ultimul ceas prăpastia spre care se îndreaptă !
Donald Trump joacă tare, adică la fel ca un preşedinte al Sistemului, numai că el nu face parte din el şi de aici lupta aceasta teribilă între cei ce nu vor să piardă adevăratele manete şi pârghii prin care controlează de facto America, cu siguranţă doar în favoarea lor şi unul ca Trump care se pare că va fi nevoit să facă şi altceva în afară de ceea ce ştie el să facă cel mai bine : afaceri şi bani !
Dealtfel în timpul campaniei acesta declara sincer : ce mi-ar trebui mie să mă înjug la o asemenea uriaşă întreprindere umană cum este preşedinţia unui stat ca America ? La banii mei, numai un nebun care vrea şi binele naţiei sale o poate face ! Banii cheltuiţi de mine în companii sunt ai mei, nu aştept să-mi vină de la alţii aşa cum face adversara mea ! Am reprodus din memorie…
Dacă America ratează şansa de a-şi apăra un asemenea preşedinte, soarta ei este pecetluită !
Este în joc viitorul unei naţiuni şi îndârjirea nebunească a Cupolei de a nu se clinti de pe piedestal ! Cu orice preţ ! Care poate fi chiar începutul sfârşitului ei . Şi nu numai !
Foarte curat și drept. Sper ca aceste direcții trasate de dumneavoastră să fie remarcate de cei ce POT și sper ca atunci Marele Demagog nu va mai rade…
La insiruirea de tipuri de state ar trebui adaugat si ” statul mafiot ” creat si consolidat de Traian Basescu si apoi preluat de Iohannis .
„După Revolutie, „invătătorii” neo-liberali ne explicau ca statul trebuie să se retraga din economie, din administratie (descentralizarea ar trebui să fie solutia), din politică (ONG–urile societatii ‘deschise” ar trebui să conducă intr-o formă de democratie directă prin prezenta in strada, maidanuri si carnavaluri). Se poate observa ca, prin noile mijloace de comunicare, se crează o comunitate amorfă iar interesele membrilor săi pierd legătura cu teritoriul părintilor („Patria ubi bene”).” – Dvs. ati pus cuvantul invatatotii intre ghilimele – e foarte bine: nu cred ca lucrurile au stat chiar asa. Neoliberalismul nu a postulat neaparat retragerea statului „din toate”, cu alte cuvinte slabirea statului pana la distrugere, ca prin distrugerea statului sa se ajunga la libertate. Ci neoliberalismul a pus in primul rand problema rolului statului – deci: care este rolul statului? N-a axiomatizat niciodata disparitia statului. Spre exemplu: trebuie ca statul sa aiba sub conducerea si proprietatea sa intreprinderi sau institute de cercetare? Rolul statului este acesta, oare? Si se vede ca la noi sunt inca intreprinderi de stat neperformante ce genereaza pierderi foarte mari, pe care statul, din banii cetatenilor, trebuie sa le suporte. Sau un alt exemplu: s-au facut cu sutele de mii angajari la stat – se vede vreo performanta a statului? Dimpotriva, aproape deloc, cu unele exceptii notabile totusi cum ar fi lupta anticoruptie, impulsionata si din exterior.
Deci problema este rolul statului, iar la noi, dupa Revolutie, nimeni nu a avut o viziune clara in acest sens. Evident, statul nu se poate retrage din politica. Poti avea un stat puternic, fara ca statul sa fie, hai sa zic asa, mare (vorbesc in sens institutional, nu geografic, ca tara) – de exemplu cum e in SUA. Marirea statului – lucru ce se produce si in SUA – care exprima o tendinta de crestere a birocratiei erodeaza performanta acestuia, inclusiv a tarii. Pe de alta parte, sunt tot felul de cauze care duc la fenomenul maririi statului, unele obiective, insa e un fenomen ce trebuie privit cu grija si nu trebuie incurajat. Iar un stat mare, cum este in Franta, se vede ca ajunge sa genereze nemultumiri, tot felul de probleme politice – cresterea ingrijoratoare a extremelor, nemultumirea puternica a tineretului, scaderi de competitivitate si performanta economica.
Eu nu am înţeles că domnul Năstase a spus că neoliberalismul vrea dispariţia statului, Acest principiu aparţine anarhiştilor. Domnule Motan Încălţat, dumneavoastră credeţi că domnul Năstase nu cunoaşte principiile doctrinelor politice?
Eu n-am spus ca Dl. Nastase n-ar cunoaste doctrinele politice. Eu chiar am precizat ca e bine pus intre ghilimele cuvantul „Invatatorii”, pentru ca neoliberalismul nu afirma ceea ce spunea Dl. Nastase ca ar afirma acei „invatatori” (cu ghilimelele de rigoare, desigur) ai neoliberalismului si citez din nou: „[…] ne explicau ca statul trebuie să se retraga din economie, din administratie (descentralizarea ar trebui să fie solutia), din politică (ONG–urile societatii ‘deschise” ar trebui să conducă intr-o formă de democratie directă prin prezenta in strada, maidanuri si carnavaluri).”. Deci daca statul s-ar retrage si din economie, si din administratie, si din politica ce ar mai ramane? Este evident ca lucrul acesta ar insemna disparitia statului. Or, nu asta sustine neoliberalismul ci mai degraba leninismul, daca tinem cont de ce spunea Lenin in „Statul si Revolutia”: „Atata vreme cat exista stat, nu poate fi libertate. Unde va fi libertate, acolo nu va fi niciun stat”. Or, neoliberalismul nu spune asa ceva, nu postuleaza anularea statului. Spre exemplu, Milton Friedman chiar spunea la un moment dat ca fara stat totusi nu se poate – de aici el vedea necesara o singura taxa (deci cota unica de impozitare) pe proprietate, dar una mica, rezonabila. Dar daca nu se poate fara stat problema care se pune este cea a rolului statului. Ca sa dau un alt exemplu: intra in rolul statului ca sa aiba unitati de invatamant – adica scoli de stat, licee de stat, universitati de stat? Teoretic vorbind, n-ar avea un astfel de rol insa problema e mult mai complexa decat pare la prima vedere. Milton Friedman deplangea faptul ca multi americani n-ar putea sa-si plateasca cursurile la unitati de invatamant private – de aceea el vedea o solutie intr-un sistem cu vouchere acordate de stat pentru cei care nu pot sa-si permita sa plateasca la o scoala privata. Cu alte cuvinte, daca tot invatamantul ar fi privat, o mare parte din populatie ar risca sa ajunga analfabeta pentru ca n-ar putea sa-si permita sa-si plateasca cursurile. Marea problema este ca o societate neoliberala nu poate functiona cu o populatie care, majoritar, nu stie carte. De aceea tendinta actuala este sa coexiste invatamantul privat cu cel public – scoli private si scoli publice, la fel si in cazul liceelor si al facultatilor.
Ca sa revin, eu cred ca trebuia precizat unde anume greseau acei „invatatori” (cu ghilimelele de rigoare, fireste) neoliberali pentru ca statul nu se poate retrage din tot. Stat, ceea ce numim stat, avem si in SUA – de asta si vorbim despre Departamentul de Stat, fara a avea insa un stat mare, cum spuneam in primul comentariu.
Ce să le urezi ăstora la al XIII-lea congres UDMR ?
Să fie ultimul, mai ales dacă ne gândim la cifră şi să se termine odată cu aiureala asta etnică, deoarece nici nu-i înscrisă ca partid, dar are toate drepturile ce i se cuvin unui partid, inclusiv bani de la buget !
N-au decât să se înscrie unde vor, vorba cântecului ” cei leneşi plece unde vor” : la liberali, la socialişti, chiar la PMP, după ce zboară Băsescu în locuri mai potrivite cu faptele lui, că ne-ar merge mult mai bine şi nouă, dar şi lor le-ar sta mai bine mai împrăştiaţi !
În nici o ţară europeană nu există legal partide etnice ! Noi facem şi aici excepţie ! Deoarece este clar că este o formaţiune vădit antiromânească ce lucrează nu doar subteran, uneori chiar pe faţă la dezmembrarea României ! Dar serviciile secrete au altă treabă, inclusiv să facă afaceri cu ei !
Şi măcar dacă ar face ceva pentru comunitatea maghiară, dar tot ce fac , şi fack multe, fac pentru îmbogăţirea nesimţită a unui grup ales, nici măcar toţi maghiari, majoritatea de altă etnie deja reprezentată în Parlamentul României !
Aşa că…. să fie ultimul !
Un bun cunoscător al zonei spunea că prin judeţele dominate de ei este o sărăcie lucie, iar activiştii sorosişti îi îndeamnă pe locuitori să vadă cum e dincolo în Ungaria şi să aleagă în ce ţară ar vrea să trăiască ! Se aşteaptă doar momentul potrivit şi semnalul liderilor, inclusiv cei de la UDMR care vor să se aburce din nou la guvernare, profitând de deranjul făcut de Dragnea în guvernul PSD- ALDE, că a reuşit înaintea lui Johannis să-l aibă !
P.S.
Chiar nu-l ia nimeni de mustăţi pe ăsta ? Nu se vede clar că a bătut palma cu UDMR şi vrea să distrugă PSD care se va rupe cît de rapid în urma idioţenilor lui ?!
Lui Johannis i se rupe-n paişpe şi se gândeşte să modifice nu doar actuala majoritate parlamentară pentru a-şi vedea visul cu ochii : „guvernarea mea” dar să modifice şi cunoscutul exerciţiu de dicţie „şase saşi în şase saci” înapoi în ” un sas în şase case”, cum a mai fost ! Acum are şi nevoie de ele: Unde să stea „guvernul lui „?!
Dragnea-şi putea instala oricând guvernul pe moşia de la Teleorman, dar el ?!
Din folclorul teleormanesc:
Cuvantul (saracie, cenzurat!) il stim din mosi stramosi,
Cuvant de dor si lupta din anii-ntunecosi.
Dara daca astazi liberi traim, nu robi sub cnut,
E pentru ca pe lume Liviu Dragnea s-a nascut!
Un stat care nu e puternic nu este respectat international iar interesele sale nu sunt considerate importante de alte state puternice.
PS: Stiu ca nu am spus nimic nou, dar cred ca e bine sa isi repete asta toti cei care servesc public, de la Presedinte, la servicii, la justitie, la Parlament, la Guvern, Bine ar fi ca si media sa inteleaga ca razboiul romano-roman, desi face profit pentru unii, in final nu ne serveste interesele ca natiune si mentine un stat slab.
Un lucru este foarte clar! Se vrea dezbinarea celor TREI PRINCIPATE ROMANE! Cred ca se intorc in mormant stramosii nostri care au luptat si si-au dat viata pentru acest neam stramosesc!
Voi muri pentru Patrie si-I voi respecta toata viata mea pe cei care s-au jertfit pentru noi pentru aceasta TARA FRUMOASA, PE CARE O AVEM CA MOSTENIRE!
Avem nevoie, în special ,de legi clare care să reglementeze relaţiile dintre cetăţeni şi instituţii, dintre instituţii şi mai ales să stabilească rolul şi atribuţiile acestora. Este o mare buimăcială în legislaţia noastră, în această privinţă! De aceea, statul este slab!
Indiferent de părerile lui Em. Macron, statele moderne s-au creat pe bază naţională în sec. XIX. Oricum, Macron nu pare competent pentru a emite judecăţi geopolitice din moment ce nu posedă noţiuni elementare nici măcar despre geografia Franţei : în cadrul recentei campanii electorale, a confundat departamentul francez Guiana cu o insulă, iar când a fost corectat, a mutat-o din America de Sud în Africa !
În ceea ce priveşte statul român, slăbiciunile sale provin atât din interior cât şi din exterior.
Pe plan intern, avem o justiţie cu puteri discreţionare care, împreună cu organele de control financiar, au blocat practic întreaga administraţie a statului. Aşa cum înfiinţarea DNA – ca soluţie minune de eradicare a corupţiei – s-a dovedit ineficientă reuşind doar să deregleze viaţa politică şi chiar aplicarea justiţiei (plus alte pagube colaterale), crearea de noi instituţii nu ar rezolva lucrurile, ci doar ar îngreuna o structură administrativă deja stufoasă, existând posibilitatea încălcării de competenţe, ceea ce ar conduce la o paralizie şi mai mare a administraţiei. Aşa a evoluat birocraţia în Imperiul Roman : Quis custodiet ispos custodes ? (Cine îi păzeşte pe paznici?) se întrebau aceştia – conform unei satire a lui Juvenal – când, în faţa organelor administrative şi de control corupte, şi din acest motiv ineficiente, alte noi instituţii erau create pentru a le supraveghea pe cele vechi, provocând în final prăbuşirea structurilor statale ( criza sec. III). N-ar trebui mai degrabă ca instituţiile deja existente să fie lăsate să-şi facă datoria : profesorii să-i înveţe pe elevi, medicii să-i trateze pe bolnavi, iar justiţia să servească numai intereselor stabilirii dreptăţii şi nu celor politice ? Nici o instituţie nu funcţionează numai pe baza atribuţiilor conferite legislativ. Cu cine ar fi populate noile instituţii : de unde ar apărea şi cum ar putea fi selecţionaţi oameni noi care să aibă voinţa şi puterea administrativă de a lupta împotriva sistemului ? Ar fi suficiente unităţile de «head hunting» ? Sau ar fi mai eficient ca pentru instituţiile vechi să fie recrutaţi oameni cinstiţi şi competenţi cărora să li se creeze condiţii spre a-şi îndeplini atribuţiile ? În justiţie de ex., magistraţilor li s-au oferit – din motive politice – avantaje exorbitante, şi s-au transformat într-o castă incontrolabilă : inamovibilitatea judecătorilor îi scuteşte de orice răspundere, chiar şi pe cei mai inepţi sau rău intenţionaţi dintre ei. Avem nevoie de instituţii care să funcţioneze şi mai puţin de altele noi care să le controleze şi să le coordoneze pe cele deja existente.
Pe plan extern, UE şi-a dovedit efectul benefic oferind, de la înfiinţarea sa şi până acum, stabilitate şi pace ( nici un conflict armat major) continentului european. Uniunea constituie în plus una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cea mai mare, piaţă economică unică, avantaj deloc neglijabil în cadrul mondializării. Statele membre şi-au delegat însă o parte din prerogative organelor central-europene, lucru care afectează inevitabil atât suveranitatea lor cât şi dezvoltarea naţiunilor. Forţarea integrării prin măsuri administrative ignoră procesele istorice seculare care au condus la constituirea naţiunilor ca entităţi cu limbă şi cultură proprie, şi conduce în mod ineluctabil la tensiuni. Pe de altă parte, atunci când suveranitatea unui stat este afectată, cetăţenii tind să se identifice mai puţin cu acesta, ceea ce descătuşează micro-naţionalismul regional, al minorităţilor, accentuând riscul sfărmării statelor naţionale pe baze pur etnice. Excesul de integrare, de «federalizare», promovat de actuala conducere a UE ar putea conduce la o pulverizare de tip medieval a Europei, adică la un efect exact contrar scopului Uniunii.
Problema slăbiciunii statelor europene în general, a statului român în special, este aşadar complexă şi găsirea unor soluţii viabile rămâne aspectul cel mai dificil în viitorul apropiat. Totuşi, să nu uităm că toate lucrurile în societatea umană se rezolvă prin oameni şi nimic în afara lor sau/şi împotriva voinţei lor.
„Avem nevoie de instituţii care să funcţioneze şi mai puţin de altele noi care să le controleze şi să le coordoneze pe cele deja existente.”Nici măcar atât ! Avem nevoie de câţiva oameni la vârf pentru a le pune la punct , a le aşeza pe o linie dreaptă ! Aşa cum uneori un singur om rău intenţionat poate schimba în rău instituţia pe care o conduce de un singur , tot în rău binenţeles, tot aşa un singur om o poate schimba în bine !Chestia cu „peştele de la cap se-mpute”, presupune şi cealaltă variantă: tot de la cap se poate îndrepta orice !
„Pe plan extern, UE şi-a dovedit efectul benefic oferind, de la înfiinţarea sa şi până acum, stabilitate şi pace ( nici un conflict armat major) continentului european ”
Eroare ! Mai bine zis insinuare parşivă ! Uitaţi-vă ce-a pierdut România de din 89 încoace : Mai mult decât în cele două războaie mondiale şi cei 45 de ani de comunism la un loc !
Ce nevoie ar fi avut de conflicte armate, sau credeţi că prin ele am fi pierdut mai mult, respectiv ei cotropitorii s-ar fi ales cu mai mult ?
O ţară o poţi îngenunchea cu armele sau cu împrumuturi ! N-am spus eu asta, dar din păcate am văzut cu ochii mei că este adevărat !
În privința tinerilor care învață „afară” și se întorc în țară căutând un loc de muncă, nu cred că e obligatoriu ca aceștia să fie foarte competenți doar fiindcă s-au pregătit în altă țară.
Locurile de muncă la stat se ocupă prin concurs. Nu cred că statul poate să spună „angajez toți absolvenții de universități britanice/americane…; nu angajez absolvenții de universități românești”.
Dacă cineva spune că toate concursurile la stat sunt „aranjate”, că ocupă posturile doar incompetenții, iar competenții rămân pe-afară, înseamnă că românii sunt de la mic la mare un popor de necinstiți, ceea ce e nerealist.
Să admitem enormitatea că la stat se intră pe pile! dar la privat nu cred că se poate, fiindcă patronul are nevoie de performanță.
Așadar, domnul care se plânge că nu găsește de lucru ar trebui să se întrebe dacă nu cumva e cam slab.
„Să admitem enormitatea că la stat se intră pe pile! dar la privat nu cred că se poate, fiindcă patronul are nevoie de performanță.”
Discutabil… Cunosc o mulţime de angajări la privat, inclusiv la bănci şi multinaţionale, doar pe alte criterii de performanţă , mai ales pe pile politice sau performanţe sexuale.
Deci în loc de ” în pat cu duşmanul”, ” în pat cu subalternele „!
P.S.
Este cunoscut scandalul de la o astfel de unitate privată unde acţionarii încercau să-şi împrospăteze angajatele deoarece, după vreo 10 ani , nu le mai găseau la fel de potrivite pentru „locul de muncă” şi angajau în loc „prospătură” ! 😳
Numai că după vreo câteva cazuri, s-a ajuns la un proces şi vreo câteva au continuat să mai lucreze vreo doi ani ( era prea clar motivul), după care tot au fost schimbate !
Doamna Amalia, la privat se publică posturile pe site-urile lor, depui dosarul şi îţi spun că te vor anunţa când să te prezinţi la concurs. Şi nu te va anunţa!
La stat, totul se desfăşoară după o metodologie publicată pe site-ul instituţiei, se publică graficul probelor, rezultatele, termenul de contestaţie. Nu am văzut toate aceste etape că se parcurg la firmele private.
De la ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE WIKIPEDIA…., iată mai jos cateva exemple pentru a înțelege mai bine succesiunea MĂRI – DREPT – STATE ( MAREA BRITANIE, SUA – FRANȚA… ) si relevanța lor în (re)definirea continua a istoriei si geografiei :
MAREA BRITANIE + CANADA
-«Dieu et mon Droit» – expresie franceză; se traduce: „Dumnezeu și dreptul meu”. Este deviza casei regale a Angliei.
-«A mari usque ad mare» – expresie latină; se traduce: „De la un ocean la altul”. Este deviza Canadei[11].
SUA
-«E pluribus unum» – expresie latină; se traduce: „Din mai mulți unul”. Până în anul 1956 era deviza Statelor Unite ale Americii.
-«In God We Trust» – expresie engleză; se traduce: „Avem credință în Dumnezeu”. Este deviza Statelor Unite ale Americii, începând din 1956.
FRANȚA
-«Liberté, Égalité, Fraternité»[2] – expresie franceză. Aceasta este deviza Republicii Franceze.
-«Nec pluribus impar» – expresie latină. Era deviza regelui Ludovic al XIV-lea, care avea drept emblemă un soare. Este supranumit Regele Soare.
-« Fluctuat nec mergitur » este o locuțiune latină semnificând «Este bătut de valuri, dar nu se scufundă» sau, o altă traducere în limba română: «Plutește, dar nu se scufundă». Servește drept deviză a orașului Paris, capitala Franței.
-«Honi[3] soit qui mal y pense[4]. » este o expresie franceză, care se traduce: „Să se facă de rușine cel ce se gândește la rele (despre asta)”. Este deviza Ordinului Jartierei[5], [6],[7]cel mai înalt ordin al Regatului Unit)[8],[9],[10]. Deviza este gravată pe broșa care se acordă membrilor Ordinului Jartierei.
ROMÂNIA
-«Nihil sine Deo» – expresie latină; se traduce: „Nimic fără Dumnezeu”. Aceasta a fost deviza monarhiei (române) de Hohenzollern.
-« Deo vindici Patriæ » – expresie latină; este deviza adoptată de Primăria Municipiului Brașov.
NEALINIATE, CONJUNCTURALE : TURCIA, MEXIC
-« Yurtta sulh, cihanda sulh sau Yurtta barış, dünyada barış » este deviza Turciei, care semnifică: « Pace în țară, pace în lume ».
– «Por mi raza hablará el espíritu.» – expresie spaniolă; se traduce: „Prin rasa mea va vorbi spiritul”. Aceasta este deviza Universității Naționale Autonome din Mexic.
NEALINIATE, “DE PROFESIE” : ELVETIA
-«Unus pro omnibus, omnes pro uno»[13], în traducere: „Unul pentru toți, toți pentru unul”. Este deviza tradițională a Elveției.
-«Post Tenebras Lux» – expresie latină; se traduce: „După întuneric, urmează lumina”. Aceasta este deviza cantonului Geneva din Elveția).
UE
-«In varietate concordia» – expresie latină; se traduce: „Unitate în diversitate”,[12]. Este deviza Uniunii Europene.
P.S. Propun să ne gândim la o expresie in latină pentru România. Sau „mergem pe mâna” lui Carol I, a brașovenilor ? Poate, mai bine, direct formula UE, dar accentuând rolul națiunilor ?
Imi este frica ca unele devize au suferit modificari .. neoficiale..
De ex Nihil sine deo a devenit Nihil sine leo (sau RON sau euroi)
Am asa o banuilala ca din deviva «In God We Trust» lipseste o lotera : L ! «In GoLd We Trust» insa nici gold nu prea mai este (Fragmentarium zice de anularea conversiei dolarului in aur … insa el e mai june asa ca nu isi aminteste de vanzarile de aur provocate de chaletuielele cu Vietenamul .. insa eu tin minte imaginile cu camioanele care plecau de la Ford Knpx)
Cat despre „Dieu et mon Droit” crez ca de cele mai multe pri regii Angliei au gandit „Dieu est mon Droit!”
Corect, in Romania: In GLod We Trust!
La noi, s-a interpretat greşit zicerea lui Mihai Viteazul ,, pohta ce-am pohtit” , astfel unii dintre cei ce ajung la putere fac ce poftesc! Ar trebui să facem, noi, ca naţiune, ceea ce poftim în interesul nostru, aşa cum a făcut-o Mihai Viteazul , împotriva voinţei Puterilor de atunci, deşi acestea, prin tratate, îi recunoşteau suveranitatea.Atunci, ca şi acum, nimic din ce este scris în tratate, pentru noi nu se respectă, pentru că am avut cozi de topor. Prezidentul care a slăbit acest stat, după vizita lui Junker, a intrat în vibrilaţie şi a trecut la atac pe facebookul său, ca un laş. Mi-l imaginez cum a reacţionat la comentariile unor ziarişti: Băsescu vrs Năstase. Rezultatul a fost furia sa de nestăpânit de pe facebook.
Oscar Wilde,
Am vazut. QED.
Cred că unii se bazează prea mult pe stat, așa cum alții se bazează prea mult pe Dumnezeu. Dar, cum Dumnezeu nu-ți bagă și-n traistă, nici statul nu-ți bagă-n traistă.
Eu una, mă gândesc la stat doar când e vorba de Învățământ, Justiție, Apărare, Siguranță, Ordine Publică, Relații Externe, parțial Sănătate, parțial Arte, parțial Infrastructură și parțial Transporturi.
Restul e treaba particularilor. Fiecare realizează câte ceva în pătrățica lui, și, pic cu pic, se face lac.
Dacă însă eludăm Fiscul, dar vrem ca progeniturile noastre să urmeze școli de stat, vrem ca Poliția, Ambulanța, SMURD, spitalele…să aibă de toate și să ne servească prompt, n-o să ajungem departe.
E chestie de educație în familie, de nivel de civilizație. Copiii fac ce văd în casă.
Teoretic așa este, dar ….eu știu că eludatul fiscului este una din cele mai răspândite molime mondiale. Ce ne deosebeșe pe noi de restul lumii este că: ANAF + ANI + DNA + presari ce își vând neamul și țara pe 30 de arginți, duc o luptă continuuă pentru protejarea capitalului străin de posibila ascensiune a capitalului autohton. Nu-s iertate nici băbuțele ce stau în capul străzii cu pătrunjel!
@serbanfl
Războiul se duce pentru a câștiga ( Curzio Malaparte scria că războiul nu se duce ca să mori….)…Acea armată de care scrieți, ar muri instantaneu dacă ar avea curajul să se ia de capitalul străin ( smoala fierbinte de lângă creneluri fierbe continuu….) care, ar fi o greșeala să-l luăm la țintă….Vom păți ca și cu Ceaușescu. L-am omorât, dar vorba lui nea’ Costică Tănase : ” Și cu asta ce-am făcut ? „. Asta nu înseamnă că va trebui sa rămână intangibil….Înseamnă ca „armata Romaniei”, varianta non-război…., ar trebui „să fie cu țara”, la fel ca la revoluții sau la razboaie….Asta, intr-adevăr, n-are treabă cu „pătrunjelul băbuțelor”…. Dacă ar mai trăi Ulm Spineanu, n-ar scăpa nici cei cu fructele de pădure…..
@Adrian Năstase
MAI 13, 2017 LA 7:07 PM
Îmi permit să vă întreb: exprimarea „e o chestiune de intelepciune politica” o cuprindeți în vechiul concept politically correct ? Nu de alta, dar pe 11 mai, mi-ați refuzat B.T. pentru o postare la post-adevăr și bănuiesc că pe acest motiv.
Încerc o abordare mai neutră și vă reamintesc că modificările la Constituție se fac prin referendum.
De acord cu aproape tot ce scrieti, mai ales daca, asa cum inteleg eu, propuneti crearea unui corp de functionari de stat, depolitizat, cu posturi permanente si bazat doar pe merit.
Cred ca va grabiti cand tratati ideea unor State Unite ale Europei ca si cand ar fi in cel mai bun caz o utopie, in cel mai rau o prostie colosala. Nu stiu daca „modelul licuriciului” e asa rau, de parca SUA (sau Canada) ar fi niste state bananiere care sa nu merite sa constituie modele pentru Europa, nici in vis ! Ideea asta de State Unite ale Europei ar merita macar o dezbatere sincera, nu prea imi vine sa cred ca oameni politici cu experienta si nu tocmai idioti din vestul Europei sa il ia in considerare daca ar fi pur si simplu o prostie.
radu,
istoria popoarelor europene face dificil un astfel de proiect. La fel, diversitatea limbilor vorbite si a culturii lor.
Si credeti ca politicienii din vest nu stiu asta ? Daca un raspuns atat de simplu ar fi suficient proiectul asta nici n-ar fi existat decat in mintile unor amatori de Sci-Fi. Si in Elvetia sunt limbi diferite, si in China, si in Canada, nu mai spun in SUA la momentul independentii. Istoria e importanta, dar nu a impiedicat Italia sau Germania sa se uneasca, sau Romania de altfel. Cred ca raspunsul e mult mai complex si chiar as vrea sa aflu cum gandesc cei care sustin proiectul de continuare a uniunii politice.
„Statul suntem Noi”,…pot sa rad ???
Pali,
Da, dar cu drepturi de autor pentru Dan Andronic.
„Statul” e in mare vorbind o airueala irelevanta si lipsita de cine stie ce importanta practica.
Istoria „Statului” e dacomanie pura, fabulatiile ici jalnice, colo ridicole, per total contradictorii ale unor socialistoizi convinsi ca daca vor inventa un imaginar trecut pentru prostioara lor atunci ea va avea cumva si-un viitor. N-are, nici una nici alta.
In particular „Statul” n-are mult mai multa istorie decit „Romania” : doua-trei secole acolo, socotind cu generozitate de la primele agitatii ale studentimii cu restante din marginile Parisului.
Nu mai exista, azi, nici un soi de justificare rationala prezenta ori imaginabila pentru a continua mascarada „Statului”. Nu serveste la nimic util, nu face nimic bun, nu poate servi la nimic util si nu poate face nimic bun ca daturi structurale, curgind logic din orice definitie posibila si verificate practic in orice implementare concreta, de azi si de ieri.
Sa lasam deci prostioarele astea obosite, cu staturi si cacaturi, bun pretext pentru fiecare doritor a trai de pe urma altora dar altfel paguba-n bani ca si-n vite.
Norocul mare (pentru noi, ca altii au cam supt-o pe tema) a fost pina acum ca jaful aplicat de niste entitati numite retroactiv „state” lumii intregi, armonios impletit cu industrializarea, a produs suficient cit sa sustina aiurelile inutile ale prostilor si lenesilor, botezati pompos care mai de care. S-a cam terminat cu asta, nu mai au privateers engleji ce galeoane spaniolesti sa fure, si nici cui sa vinda postavurile lor „valoroase”. Cu asta se termina si cu „statul”, gargara ieftina si, la drept vorbind, nesuferibila.
Ramineti cu-nchisoarea voastra, lumea chiar n-are nici treaba, nici interes, nici rabdare.
PS. Ti-e clar sper ca pe tine Statul te-a bagat la inchisoare, de erai sa te omori ca prostu’ ; da’ tot nu te-o dus mintea atita cit sa pricepi ca problema-i halucinatia aia, cu state si minuni, nu alta ceva. Tot nu pica fisa ?
Comentariul de mai sus nu-mi apartine. Sunt mai multi caini cu coada scurta cu numele Mircea Popescu.
Mircea Popescu aflat pe coclauri americane
Pai ai scris tu ceva vre-odata sa merite citit, cetatene ? Te-am mai vazut asa din cind in cind pe google, paginile 2-3 la cautari dupa numele meu, am mai citit, ma rog… acelasi spanac obosit. Chiar te gindeai ca te-a confuza cineva cu mine sau care-i ideea ?