Am citit, zilele acestea, o carte interesantă despre „patologia” relatiilor internationale – „Le temps des humilies”, scrisă de Bertrand Badie si publicată la Paris, in 2014. In esentă este vorba despre o analiză a relatiilor dintre state, in care umilirea celor mai slabi a reprezentat o constantă.
Exemplele sunt numeroase.Astfel, in 1840, Marea Britanie a pornit o expeditie impotriva Chinei, pentru a-l pedepsi pe impăratul care blocase navele ce aprovizionau cu opium.In aceste conditii, imperiul – slabit – a trebuit sa cedeze Hong Kong, sa deschidă cinci porturi pentru comert si sa platească 21 de milioane de dolari despăgubiri. In plus, tot atunci au apărut jurisdictiile extrateritoriale – nobilii occidentali ajunsi in China nu puteau fi judecati de judecatorii chinezi ci doar de compatriotii lor. Solutie preluată din cunoscutele capitulatii din vremea Imperiului Otoman. Si transmisă marilor puteri de astăzi.
In prezent, sunt insă numeroase astfel de exemple, pe care autorul le prezintă in câteva sute de pagini – mai ales pe cele legate de situatia fostelor colonii franceze si britanice dar si de situatia tarilor Europei de Est după incheierea Războiului Rece.
Incercati să evaluati prin prisma acestei lucrări evolutia Uniunii Europene din ultimul timp si pozitia statelor din „nucleul” acesteia prin raportare la statele de la „periferia” UE.
Tocmai de aceea propusesem, desigur o utopie, o UE bipolara (https://mipopescu.wordpress.com/12-ue-si-nato/ue-bipolara/).
Spun ca-i utopie, deoarece Romania nu poate sa iasa din starea de satelit deoarece nu vrea.
ApreciazăApreciază
Cel mai recent exemplu(2004) ca nu s-a schimbat nimic,este Teo Peter.
ApreciazăApreciază
din pabinile de aur ale luptei contra coruptiei si a preacionstului MCV :
Data publocarii : 01 Feb 2016 – 10:08
Lulutza vecheaza neclintita …
ApreciazăApreciază
Este interesantă remarca. Până la urmă, ce se poate face?
ApreciazăApreciază
Am observat de cativa ani incoace, de cand m-a apucat observarea, ca Germania cand isi doreste ceva CU ADEVARAT, te baga in necaz cu zambetul pe buze apoi apoi te pune sa ceri tu singur , in scris cu semnatura, ca vrei sa-i dai ceea ce ea vroia sa-ti ia contra ILUZIEI ca te va scoate in bnecazul in care tocmai ea s-a obosit sa te bage, iluzia fiind deci o amagire totala…. Mi se pare foarte sadic aceast comportament, adica ma ia violantoru’ ma baga in pivnita dupa care ma pune sa-l rog (scris si semnat) sa ma bata bine-bine-bine ca dupa ce ma bate ar fi posibil sa ma libereze …. asa batuta….
Cred ca cea mai grava fraza din Declaratia de la Roma nu este ca are Coana Europa doua viteze si un sfert ci aceea ca UNIUNEA EUROPEANA ESTE INDIVIZIBILA, adica pe romaneste , suntem toti incuiati in pivnita…. pe semnatura noastra.
Portile Lagarului s-au inchis, greoaie , mari…. si noi si noi experimente sociale si economice , medicale, meteo, agricole , electromagnetice ne vor astepta pe noi cei inchisi aici, care am si semnat CA VREM.
Am mai observat ca multa lume confunda expresia „popular” ca fiind al poporului in loc de CELEBRU….in limba engleza „popular” inseamna CELEBRU.
Ce este celebru ? Un produs UNIFORMIZAT si GLOBALIZAT este celebru deoarece este OTOVA, produsul finit al corporatiei multinationale este celebru.
Partidul Popular European nu este „partidul boborului”, ci este Partidul marcilor inregistrate, Partidul Corporatiilor.
In cursul lunii ianuarie 2017 cand noi eram cu ale noastre, Partidul Corporatiilor a ocupat TOATE functiile de conducere din cadrul UE, adica toate, 100%, lasand altor partide doar „adjunctii”.
Deci, cam asta este …. Portile Lagarului s-au inchis, paznicii sunt la comanda, comanda este unica …. de-acum, Dumnezeu cu mila…. Uniunea Europeana este indivizibila.
ApreciazăApreciază
M-au cam trecut toate transpirațiile, doamna Ionescu…șoc și groază…îmi vine să spun ”Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate” in UE…
ApreciazăApreciază
Practica umilirii popoarelor în relaţiile internaţionale este firească, pentru că se bazează pe relaţii interumane şi atâta timp cât oamenii se vor umili între ei, nu va dispărea nici practica umilirii popoarelor. Astăzi, umilirea este voalată, pe baza neîndeplinirii unor principii sau condiţii, bazată pe atitudinea de second hand a unor conducători/aleşi din unele ţări, pe legislaţie ( doar n-or practica umilinţa vizibilă folosită de egiptenii antici când luau pe gratis cedrul fenicienilor, ci una bazată pe lege, cu articole permisive, care permit, de exemplu, tăierea pădurilor României de către austrieci sau nu or distruge oraşe şi civilizaţii cum au făcut romanii cu Cartagina, ci privatizează obiective industriale, pe care le lichidează, lăsând în loc familii distruse şi aşezări părăsite şi exemplele continuă). Dureros este faptul că aceasta umilire există în zilele noastre, când se trâmbiţează egalitatea, echitatea, dreptatea între popoare şi libertatea lor. U.E este un imperiu creat, la început ca o forţă europeană care să facă faţa expansiunii economice, financiare americane în Europa, după care a devenit un imperiu european ( cu sloganul unitate prin diversitate),dar după toate regulile unui imperiu medieval.
Pentru D’Artagnean
Distinse cavalere, văz că nu te linişteşti! Tânăr şi neliniştit.
1.Îmi pare rău că te dezamăgesc, dar i-am prorocit domnului Năstase câte ceva dar nu la naştere, pentru că sunt mai mic.
2. Nu cred că ai dori să ştii ce îţi prorocesc ţie, dar te avertizez, pentru că sunt băiat bun: ai grijă de sabie, care este soarta ta! Nu-ţi forţa norocul!
3. Începi să-mi placi: ai simţul umorului şi eşti consecvent în obrăznicia ta, ca orice muschetar care se respectă!
ApreciazăApreciază
N-ar trebui să-ți placă de mine, nu merit.
P.S. Vroiam să te întreb de mult, dar n-am avut ocazia: dumneata ești homosexual, că așa zice lumea? Adică chiar ai avut relații amoroase cu Robbie Ross și cu Lordul Douglas?
Ai grijă, în România nu te condamnă la pușcărie ca în Anglia dar suntem totuși o societate ”prințipială”, a ieșitără lumea în stradă în contra relațiilor… neortodoxe.
Și pe-aici, pe blog, sunt câțiva puritani.
Dacă ai nevoie de spada mea, clipește de două ori.
ApreciazăApreciază
Aşa se zvoneşte. Şi despre D’Artagnean (cel real, nu muschetarul din roman) se zvoneşte că ar fi fost un turnător ordinar, trimiţându-l la închisoare pe Fouquet ( primul care a conceput un plan de îmbunătățire a colectării impozitelor indirecte şi de relaxare a fiscalității), în numele anticorupţiei dar de fapt pentru a intra în graţiile lui Ludovic XIV. Aşa că despre scriitori, pictori, filosofi se zvoneşte că ar fi homosexuali, despre slujbaşi se zvoneşte că ar fi turnători, aşa, cavalere, să lăsăm lumea să vorbească: Câinii latră, caravanele trec!
Nu te îngrijora pentru că îmi place de tine, nu eşti în pericol de a fi abuzat, aşa că ţine-ţi sabia în teacă!
ApreciazăApreciază
Deşi Bertrand Badie este considerat un mare specialist al relaţiilor internaţionale, el încearcă o abordare hazardată în « Le Temps des Humiliés », împletind istoria (domeniu pe care nu-l stăpâneşte !) cu sociologia politică ( pseudo-ştiinţă hibridă ce permite multe fantezii camuflate în tipologii ), pentru a redescoperi în final oul lui Columb, şi anume că cei care deţin puterea au şi tendinţa de a o folosi.
Umilirea unui stat, punerea lui sub tutelă, stigmatizarea conducătorilor săi, etc., toate aceste tipuri de « umilinţe recurente » cum le numeşte autorul, nu sunt rezultatul revanşismului din perioada interbelică ori a unei decolonizări scăpată de sub control : asemenea practici (diplomatice sau războinice) au fost folosite cu succes încă din Antichitate. Nu este vorba de « patologie », ci de faptul că dintotdeauna marile imperii s-au înconjurat de state vasale asupra cărora îşi exercitau controlul ! Desigur, epoca contemporană prezintă particularităţi sesizate cu justeţe de autor : manipularea opiniei publice la nivel mondial prin intermediul mass-mediei, crearea unei « diplomaţii de club » (Consiliul de Securitate, grupul G 7, G 8, etc.), haosul universal introdus de lumea uni-polară ce a succedat celei bi-polare, incapacitatea puterilor consacrate de a se adapta globalizării, crisparea suveranistă produsă de mondializare, multiculturalismul… Dar să pretinzi că Rusia este silită să adopte o strategie « deviaţionistă » contra-productivă, ori că aşa-numita « primăvară arabă » a fost o reacţie a celor umiliţi, înseamnă să sari pur şi simplu peste cal.
Rusia încearcă să redevină o mare putere după perioada de slăbiciune cauzată de destrămarea URSS (practic ultimul mare imperiu colonial) şi să-şi apere sau să-şi recâştige zonele tradiţionale de influenţă mai ales în Orientul Mijlociu. La rândul său, « primăvara arabă » a fost un şir de revoluţii islamice acompaniate – cum se întâmplă de obicei – de mişcări sociale, radicalizarea religioasă fiind provocată pe de o parte de o parte de impactul crizei economice mondiale care a atins prin ricoşeu lumea arabă (scăderea turismului, etc), pe de alta, de creşterea demografică exponenţială ce generează în mod natural tensiuni sociale, dar mai cu seamă de destabilizarea politică a zonei ce a urmat intervenţiei în Irak.
În concluzie, degeaba îndeamnă B.B. la reconstruirea unei ordini internaţionale echitabile în care « umiliţii » să deţină un loc egal cu ceilalţi, pentru că relaţiile internaţionale nu sunt niciodată statice, ci în continuă mişcare, statele slabe fiind dominate de cele puternice şi orbitând în jurul acestora.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ne place sau nu ne place, « primăvară arabă » a fost o reacţie ,,anti ” a celor umiliţi ( un argument în acest sens este prezenţa femeilor la proteste, care, conform tradiţiilor arabe, trebuie să stea în urmă bărbatului) de regimurile autoritare sau totalitare, prin îngrădirea sau nerespectarea drepturilor, umiliţi de inegalităţile sociale, de practicile neocolonialiste ale occidentalilor dar mai ales de mentalităţile propriei lor culturi, într-un context internaţional economic şi politic favorabil.
ApreciazăApreciază
Smecherii si metodele sunt aceleasi . Umilitii se tot schimba …
ApreciazăApreciază
Păi îmi pari c-ai rămas același de când citesc blogul ăsta…
ApreciazăApreciază
Oare cine a scos din Codul Penal ‘subminarea economiei ‘ca sa poata privatiza in interes propriu toate inteprinderile de stat. Inca o varianta tot el la dat jos pe Roman.
ApreciazăApreciază
NU stiu daca am scris pe aiciea. Ca mijloacele folosite trebuiesc adecvate scopurilor urmarite.
Noi in anii trecuti am urmarit scopuri keynesiene (sau de vreti „sociale”) folosind mijloacele reganeanist-thatchetriste.
Durându-ne (de la a durea, durere) in my sheet (my is a bufallo) de ce se inatmpal la antemergatori. Parte din cele ce urmeaza le copii fara rusine (shame) de la unu magregor pe care de obiceai il cam iau „la bete” . Da pana si pacatosu unoeri iecsprima adevarul – desi pacatul nu il lasa sa vaza eroarea de judecata.
Deci , despre SUA
1970… 1200$/an faculta… salar minim1.60$/ora. rezulta 755 ore
2007… 11300$/an faculta…salar minim 7$/ora…. rezulta 1820 ore
1970 – 755h/an inseamna 14 h/saptamana
2007 – 1820h/an inseamna 35h/sapatamana
Ce inseamna asta pentru puterea financiara a omului obisnuit?
Ca in 1970 era suficient sa fii part-time casier de ex, ca sa iti platesti linistit facultatea si aveai si timp sa inveti.
Dar in 2007 ai nevoie de un job full-time. Si o sa fie greu sa le impaci.
Pretul unei case
1970 – 23.600
2007 – 240.000
la salariul minim
1970 – 14.750 ore munca
2007 – 33.100 ore munca
Si da-i si munceste, ca asa e in societatea viitorului si apoi indica un link. Traduc io
(Scuzati calitatea traducerii : EU NU STIU ENGLEZA! Googkle translate si apoi aproximari)
Asta este de DOAR o parte a modelului ce ne-a fost impus de (b)”elita” noastra!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Componentă a planului “Make America Great Again”? Trump vrea să jecmănească Germania de 300 de miliarde de dolari în contul “datoriilor” față de NATO
Nemultumirile interne si externe crescande fata de noua administratie americana, instalata in urma cu doua luni si o saptamana la Casa Alba, incep sa trimita tot mai insistent la comparatii intre ce s-a promis de republicanul Donald Trump in programul electoral “Make America Great Again” si actiunile concrete ale acestuia ca presedinte.
Scopul este nobil, dar oare la fel sunt si mijloacele? Intr-un articol de acum doi ani am atras atentia asupra faptului ca mijloacele abjecte pot sa distruga si cel mai maret scop, care poate esua intr-o anomalie, intr-o creatie distopica. O recitire a celor mai renumite creatii distopice, care au avertizat despre lumile negative la care se poate ajunge (“Masina timpului” a lui G. H. Wells, “1984” de G. Orwell si “Noi” de E. Zamiatin) ar fi necesara.
Dupa cerinta nestatutara a SUA ca aliatii sa verse 2% din PIB in buzunarul intermediar NATO, din care se vor scurge in buzunarul colector final, dupa tehnica mutarii banilor dintr-un buzunar in altul, si dupa vointa unilaterala de renegociere a acordurilor bilaterale externe, cu intentia nedisimulata a supraordonarii pe care o impune cadrul de renegociere “America First!”, o noua pretentie grosolana tine capul de afis al Lumii.
Președintele american Donald Trump i-a înmânat cancelarului german Angela Merkel o factură în valoare de 300 de miliarde de dolari care ar reprezenta în viziunea liderului nord-american „datoria Germaniei față de NATO”, gest care a provocat consternare printre membrii delegației germane, potrivit unor surse din guvernul de la Berlin, a informat luni cotidianul spaniol ABC. Trump ar fi făcut acest gest săptămâna trecută, în timpul discuțiilor private dintre cei doi lideri purtate la Washington.
„Scandalos” — astfel au descris sursele citate gestul lui Trump, care a acuzat în mai multe rânduri țările membre ale NATO că nu-și respectă obligațiile financiare față de Alianța Nord-Atlantică, în detrimentul SUA, țară care, potrivit liderului de la Casa Albă, își asumă o povară economică exagerată.
„Revoltător” a fost un alt termen folosit de un ministru din guvernul german. „Conceptul din spatele unor asemenea pretenții este de a intimida interlocutorul, însă cancelarul Merkel a luat totul cu calm și nu va răspunde unor astfel de provocări”, a declarat ministrul al cărui nume nu a fost specificat. Și sursele citate de ediția duminicală a cotidianului britanic The Times au declarat că Merkel s-a limitat să ignore această provocare, fără a scoate o vorbă.
Valoarea facturii a fost stabilită în urma estimărilor făcute de echipa lui Trump, care a luat 2002 ca an de referință și a adunat diferența de până la ținta de 2% din PIB (sumă pe care fiecare stat membru al NATO ar trebui să o investească în apărare — n.r.), plus dobânda. Surse apropiate cancelariei germane au deplâns „viziunea puțin ortodoxă” a președintelui SUA în acest domeniu. „NATO nu este un club unde plătești cotizații lunare”, au declarat sursele citate.
http://www.agerpres.ro/externe/2017/03/27/trump-i-ar-fi-inmanat-lui-merkel-o-factura-de-300-de-miliarde-de-dolari-in-contul-datoriilor-fata-de-nato-14-09-57
ApreciazăApreciază
PS/NB: Mi se pare revelatorie “referinta” anului 2002, in functie de care oamenii lui Donald Trump fac “calcule recuperatorii”. Nu de atunci au inceput sa curga galopantele cheltuieli militare, provocate de razboaiele lui Bush jr., in Irak si Afganistan, si Obama, in Siria, care au impovarat insuportabil economia SUA? Vrea Trump sa redistribuie factura aventurilor razboinice americane prin lume pe economiile altor tari? Parca nemtii nu au fost de acord si nu au participat, altfel ar fi trebuit sa le plateasca irakienilor facturi pentru invazie…
ApreciazăApreciază
@fragmentariumpolitic: ”Mi se pare revelatorie “referinta” anului 2002, in functie de care oamenii lui Donald Trump fac “calcule recuperatorii”. Nu de atunci au inceput sa curga galopantele cheltuieli militare, provocate de razboaiele … Parca nemtii nu au fost de acord si nu au participat”
Nu de atunci, ci din al doilea, ba chiar si din primul razboi mondial, cand Statele Unite au salvat Europa … de nemti. Sau, n-au salvat-o?
A, nemtii nu au fost de acord? Mare mirare 🙂 Cand au fost ei de acord cu America? Sigur, nici nu aveau motive, ca doar s-a intamplat ca America sa cheltuie enorm (militar si uman) pentru al doilea razboi mondial din care nemtii iesira cam terfeliti.
ApreciazăApreciază
Normal.
Asta este o functie imperiala : te taxeaza SI ptr razboialel [pe care le poarta !
Oar coana Jemanika are iste cestii de platit :
– dintai un interes scazut in sustinerea lui Lycurix teh Great
– apo ea insasi Nemtika are niste apicatiruri de Reich asa ca sa nu umble cu prosteli si obraznicii „democratice” cas daca ea se crede Reich este cazu’ sa invete Disziplin und Ordung si sa bage la Kopfu ei (cel prost) ca The Great Father e pe Potomac asa ca scoate fa molozu!
Ca Reichul e doar o partica a lui Universal Great Republic care.. ma rog e macar „nucleul” civilizatiei apusesne (a se vedea Hungtinton) asa ca are imperium deci :
ApreciazăApreciază
u – mil-in-ță
”-ință” este o rădăcină care apare în multe cuvinte: ști-ință, pocă-ință, cred-ință.
etc. Etimologic s-ar traduce prin ” a pătrunde adânc în mintea, sau în conștiința de sine a unui om”
”mil/milă” are sensul de legătură reală între un individ care conștientizează condiția speciei căreia îi aparține și semenii lui”
”u ”este vocala ce indică desprinderea, delimiterea de o realitate prezentă într-un sistem în a cărui configurare intră și cel care o guturalizează( cel puțin).
În acest contex, statelor de la ” periferia UE” li se cuvine să li se amintească, poanta din bancul românesc despre conversația dintre o moldoveancă și un oarecare a doua zi după evenimentele de grație:
”El: Ești divină, draga mea!
Ea: Ei, da, eu, divină?! Divină suntem amândoi!”
Restul este o problemă de patern comportamental, detaliată de Ion Creangă într-o poveste despre limitele omenescului sau și mai în vechime, de Erasmus în celebra ” Elogiul nebuniei sau laudă prostiei”
Eu sunt,însă, din povestea cu ” și în acest context ce este de făcut?”
Și încep să-mi imaginez că ”u” având două direcții s-ar putea ușor transforma într-un ” i ” de criză, un zero absolut sau într-un ”o”.al conștientizării faptului că o alianță implică nu numai nunta cu lăutari, dans și sărutări ci și compunerea valsului imaginar care-i obligă pe cei care au spus ”da” unei deveniri la o mișcare într-un ritm nou, necunoscut pentru amândoi.
Monnet a reușit splendid mișcarea ”o” cu Marea Britanie. A fost suficient să tragă o linie, să o numească graniță, să afirmă că cei ce sunt dincolo de graniță nu au acces și s-a asigurat că într-un timp relativ scurt, toate visurile celor de dincolo s-au legat de momentul când vor trece granița. Se pare că englezii au uitat istoria și, dacă nu se trezesc la timp, o vor repeta.
În ceea ce ne privește pe noi, cei atât de ușor de umilit, se pare că nu avem încă pe deplin configurată acea trăsătură care ne-a permis legătura cu UE.
Oare chiar nu suntem europeni autentici?
ApreciazăApreciază
Oscar Wilde, scrie (despre muschetarul epigon):
,,3. Începi să-mi placi: ai simţul umorului şi eşti consecvent în obrăznicia ta, ca orice muschetar care se respectă!”
Daca va place atat de mult, va recomand sa-l luati acasa. Eventual, impaiati-l si atarnati-i de gat o eticheta cu inscrisul: ,,Noaptea mintii”.
(Z)
ApreciazăApreciază
ZeV aţi luat-o de bună!
ApreciazăApreciază
Un sclav nu poate fi umilit!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, un sclav nu poate fi umilit, dar un om liber poate fi transformat in sclav. Tot la fel, tarile fara putere de negociere in politica globala nu pot fi umlite….E o logica imbatabila. Putem intelege si ca degeaba este atacat Burleanu de mass-media in privinta echipei nationale de fotbal a Romaniei….
ApreciazăApreciază
Oscar Wilde, raspunsul dvs adresat doamnei M.E.P. mi este la inaltimea comentariului colegei noastre, mai ales cand scrieti:
,,Ne place sau nu ne place, « primăvară arabă » a fost o reacţie ,,anti ” a celor umiliţi ( un argument în acest sens este prezenţa femeilor la proteste, care, conform tradiţiilor arabe, trebuie să stea în urmă bărbatului)”
Da, revolutiile arabe au fost sustinute de islamisti, carora li s-a aratat, prin manipulare, tinte false.
Era si normal, artizanii diabolici din umbra ai manipularii, s-au folosit pur si simplu de fortele existente in teren, sufocate de dictatura laica a unor regimuri represive create artificial de suzeranii colonialisti.
Cand acesti dictatori nu au mai fost utili occidentalilor (vezi cazurile Mubarak si Gaddafi), au fost indepartati prin stimularea si sustinerea logistica a unor forte islamiste din interior.
Asa au facut, anterior, in Afganistan, unde mujahedinii au primit sprijin masiv american impotriva Rusiei. Ca au creat, prin asta, monstri ce s-au intors ulterior impotriva Occidentului, este o alta si lunga poveste.
Dupa ce si-au atins scopul, vesticii au incercat sa se debaraseze de ,,solutia imorala” (au facut-o cu succes in Egipt, prin eliminarea lui Mohamed Morsi, tot prin miscari de strada manipulate, succedate de represiune armata).
Dupa cum se vede, ,,metodele” neprincipiale ale Occidentului au bulversat o lume araba (care, prin anii care au urmat obtinerii independentelor isi gasise un oarecare echilibru), cu reverberatii negative de (in)securitate in intreaga lume, inclusiv prin trasmutari masive de populatie.
Deontologii vestului nu inteleg nici acum ca civilizatia Orientului se bazeaza pe respectul ierarhiei, valorilor religioase si intrajutorarea intre bogati si saraci. Da, preceptele Coranului obliga orice credincios cu stare materiala sa nu lase sa moara de foame un vitregit de soarta care ii cere ajutorul. Desigur, inechitati flagrante au existat intotdeauna. Dar, oare, in SUA, aceste inegalitati au fost eliminate, doar prin sugestia perversa ca orice minoritar cu 9 degete (in loc de 10) are bastonul de maresal in ranita ?
ApreciazăApreciază
erata
raspunsul dvs adresat doamnei M.E.P. nu este …..
ApreciazăApreciază
ZeV
Ceea ce spuneţi dumneavoastră ţine de mişcarea ,,anti”. Dincolo de tradiţii şi manipulări, islamicii urăsc Occidentul pentru că occidentalii le-au luat tot ce au vrut de la ei. Dar în acelaşi timp, sunt revoltaţi şi de regimurile lor autoritare, pentru că Şharia a denaturat Coranul. Aşa că manipularea vine şi din interior, nu numai din exterior. Aşadar, acel ,,anti” este universal, iar umilinţa lor este reală.
ApreciazăApreciază
Imposibil, pentru mine, sa comentez o carte pe care nu am citit-o. Indivizii care au aceasta proprietate au sanse, se vede practic, in Romania, sa ajunga ministri si ocupanti ai altor pozitii importante in stat.
Insa mult mai important, si ingrozitoare, mi se pare prognoza BNR, aparuta astazi in media, privind disparitia, in urmatorul deceniu, a 90% din firmele private romanesti. Este falimentul politicii si politicienilor romani si ar trebui sa existe urmari in ceea ce priveste vietile acestora. Este falimentul capitalismului romanesc si al asa zisei revolutii: 50000 de firme mixte putea face si Ceausescu, nu era nevoie sa sacrificam inca o generatie ca sa ajungem tot acolo. O porcarie de tara! O tara de mizerabili si mincinosi! Mi s-a facut scarba, pacat ca sunt prea batran ca sa scuip si sa plec in alta tara.
ApreciazăApreciază
Tara nu are niic de a face cu fpatul ca avem prea multi „intelecuali” plini de „idei” si ca ne uiotam la cate un critci de arta, fizlozof ori paetas precum se uitau vechuu gali ka druizi si ca cdem pe paortsii aia ca titue sa ne sincronizam cu literatura si stilul artisc din vest …
ApreciazăApreciază
O remarca, totusi: umilirea unora se produce chiar datorita lor.
ApreciazăApreciază
Nu-I bai, hai sa mergem impreuna in Japonia. Am fost acolo, in excursie. Exceptional popor. Un popor cu adevarat unit si patriot, prin fapte, nu prin vorbe.
ApreciazăApreciază