90 de gânduri despre “Ziua care anuntă venirea primăverii

  1. …Decizia CSM de a aviza pozitiv legea gratierii (de care , pana mai ierI, nici nu vroia sa auda), face si mai amar gustul lasat de inabilitatea PSD de a duce la indeplinire o sarcina majora, cea de asanare a legislatiei penale, in conformitate cu drepturile omului si directivele/recomandarile venite din lumea civilizata.
    Ar fi putut sa trimita in Parlament doua legi. Dar au preferat calea aventuroasa si nesigura a Ordonantei.
    Oare cand va veni momentul in care Liviu Dragnea sa admita, cel putin, ca a gresit ?
    Prefera sa taca, ba mai mult, sa-l contrazica pe Tariceanu in privinta oportunitatii demisiei doamnei Kovesi.
    Este ciudat acest lider actual al PSD, dar nici iesirele feisbuciste ale domnului Ponta nu ma conving.
    In primul rand, nu inteleg de fapt ce (mai) vrea Victor, dupa ce a abandonat campul de lupta. L-a inlocuit, cumva, cu campul tactic ? (Z)
    Daca cineva intelege, sa ne explice.

    Apreciază

  2. Vine, într-adevăr, primăvara! E cald, e soare și abia aștept să zbor vineri la țară ca să-mi văd brândușele înflorite și mugurii din livadă umflați, lalele și zambilele cum ies pe sub frunze, să mă apuc de greblat și de curățat via și pomii!!!

    Ah! Inima mea bate tare de parcă-aș fi Buburuza la raftul cu ciocolată! Nu mai pot aștepta!!!

    Vă doresc tuturor să trăiți anul acesta ce trăiesc eu în acest moment!!!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Odată cu primăvara, reînvie natura, reînvie pofta de viaţă, reînvie încrederea în viitor. Să avem aşadar curajul să năzuim. «AUDACES FORTUNA JUVAT» spuneau strămoşii noştri romani (Norocul surâde celor ce îndrăznesc). Ştiau ei ce ştiau, căci pornind din micuţul lor oraş-stat au construit un imperiu cu care împărtăşim similitudini frapante : mondializare, urbanism, amestecul populaţiilor şi al culturilor, diversitatea în unitate, integrare, imigrare, toleranţă şi intoleranţă, prosperitate materială asociată cu deficit bugetar, crize economice şi – mai ales – nevoia de stabilitate. Roma a fost prima care a cunoscut asemenea fenomene globalizante, iar în moştenirea ce ne-a transmis-o se regăsesc o parte din elementele constitutive ale personalităţii comune a Europei de astăzi. O Europă a păcii, o Europă a liberului schimb şi a liberei circulaţii – exact ca pe vremea romanilor – dar o Europă pe care ne-o dorim totodată şi a relaţiilor democratice între state suverane.

    Tuturor, o primăvară frumoasă, după voia fiecăruia !

    Apreciat de 2 persoane

    • E buna libera circulatie prin UE chiar si cu viteza a doua, sau a treia.
      Eventual, cu bicicleta, ca e mult mai sanatos.
      (Z)
      ps
      Pana la urma, ca orice imperiu, si Imperiul Roman s-a prabusit. Da, au ramas vestigiile minunate, dar acestea ne spun foarte putine lucruri despre diferitele sentimente si trairi contradictorii ale oamenilor acelor timpuri.

      Apreciază

  4. Stiti cintecelul lui Phil Collins „You Can’t Hurry Love?” Ei, asa e si cu democratia, nu poti sa o grabesti. Romanii incearca sa inteleaga ce e cu democratia asta, cu institutiile, cum se echilibreaza ele, cine le conduce, cum, cine invirte sforile intr-o „democratie”? La noi e in stadiul in care „sforile” sunt trase de partea fortzoasa a democratiei, asa cum a vrut Basescu: serviciile secrete, si procurorii. Sigur, el s-a fript putin, dar „democratia” vazuta de el s-a infaptuit. De unde revenim la ideea de lideri politici si viziunea lor pentru tara, pentru natiune. Basescu a vrut ca statul sa fie al lui, condus cu fortza de el, impotriva adversarilor politici, ca la razboi. Si razboi a iesit.

    Primavara inseamna renasterea naturii, si noi credem ca si a noastra. Eu sper ca se gaseasc acei lideri care sa impace pe romani cu romani, sa aduca pace sociala, intre generatii si clase. Fara pace nu ai cum sa ai prosperitate (si alora de ne dau lectii de la Bruxelles, Berlin, le place sa ne tina dezbinati). Referitor la „anti-coruptie”: nu trebuie facuta o obsesie din asta, pentru ca orice obsesie iti schimonoseshte sufletul si mintea. Da, ca in orice alt stat, institutiile trebuie sa functioneze, dar la noi nu se mai discuta nimic altceva decit despre cit de corupti suntem. Eu cred ca nu trebuie sa exageram cu nimic, si mai ales sa ne auto-flagelam in felul asta distructiv, cu efecte generationale. Coruptie este absolut peste tot in lumea asta.

    Apreciat de 1 persoană

    • V-aș aduce și mai mult din bucuriile grădinii mele de la țară! Toți ar trebuie să aibă o bucățică de pământ unde să poată să contempleze minunea adevărată: renaștere fără sfârșit – fără planuri, fără calcule, fără nicio prejudecată, fără regrete despre trecut – totul de la capăt! Omul a uitat că este un element al naturii.

      Adevărata minune a vieții și a lumii este sămânța și pământul care o înmulțește fără să ceară nimănui nimic! Păcat de cei cărora le trece viața fără să vadă asta…

      Apreciază

  5. SĂ MÂNCĂM DIN GUNOAIE CA SĂ „UNIȚI-SALVĂM” PLANETA!

    De când am aflat că deputatul USR Adrian Dohotaru a mâncat din gunoi, mă uit cu alți ochi la tomberoanele pe lângă care trec. Deci, să recapitulăm: comori gastronomice rafinate se ascundeau în pântecoasele tomberoane, tentații culinare enorme pentru numeroșii membri-salvatori dospeau, până mai ieri, nebănuite, în adâncul pubelelor de tot felul, ispite pentru delicatele papile gustative ale adepților lui Nicușor Dan, stăteau pitite , în mod nedrept , în pungi opace pentru gunoi, până când Adrian Dohotaru a observat grozăvia…ce lume nedreaptă…

    De altfel, Adrian Dohotaru a hotărât să vină la serviciu, atunci când vrea să mai pape din gunoi, cu vesela de acasă, pentru a nu o utiliza pe cea de unică folosință de la bufetul Parlamentului… deci, când va trece cu ghiozdănelul pe lângă dumneavoastră, prieteni, să știți că în ghiozdănel se află străchini și căni din ceramică, linguri de lemn, ștergare și apă de la robinet în recipient –butelie- flacon clasic de alergare… Toate se vor alinia frumos, pe capacul pubelei, când i se va face foame lui Adrian Dohotaru… poate își va pofti la masă și niște colegi de partid, căci cine ar putea rămâne insensibil la cotorul de măr, coaja de banană , ciolanul fără carne, dar cu un pic de zgârci savuros și jumătatea de clătită cu urme vagi de dulceață, comori descoperite de deputatul nostru într-o pungă dodoloață de gunoi!

    Iar cum „prin mici exemple personale” este la îndemâna noastră să salvăm omenirea, în timp ce Adrian Dohotaru își face datoria mâncând din gunoaie, Nicușor Dan, președintele partidului, va scoate din primejdie oamenii fără adăpost dormind, împreună cu ambasadorul Marii Britanii , Paul Brummell, pe stradă, și făcând pipi nu se știe unde, în caz că… în fine… peste noapte…nu intru în amănunte…

    Spre deosebire de șeful său, care doarme pe stradă, USR-istul Mihai Goțiu doarme în Parlament, când pe hol, când în aulă… iar de spălat nu se mai spală, că resursele naturale ale Terrei, recte izvoare, râuri și fluvii, nu trebuie irosite aiurea… așa că, se șterge cu un șervețel, UMED, de preferință… Dar se mai șterge cu un șervețel, UMED, de preferință, doar până când își va da seama că șervețelul înseamnă fabrică de hârtie, tocătură de lemn, crenguță de copăcel, defrișare… Așa că , de cum va conștientiza acest adevăr dureros , va înlocui șervețelul cu niște pănuși de porumb…

    Și Manuel Costescu, alt USR-ist de marcă, și-a dat seama că-i este greu să străbată săptămânal, pe jos și înot, ca să nu consume combustibil și să nu adauge la necazurile planetei un strop de poluare în plus, cei 2000 km , adică drumul între București – unde este el parlamentar – și Londra – unde șade familia lui – așa că ne anunță că părăsește Parlamentul României…

    Toți ăștia de mai sus cred că au # REZIST ! în Piața Victoriei, vrând să răstoarne guvernul și să-și suflece mânecile , ca să ne arate ei CUM SE FACE! Cetățeni, oare noi stăm bine cu neuronii? Și-a stat bine cu neuronii și populația care i-a ales pe ăștia, pe 11 decembrie 2016, ca să ne salveze?

    Apreciat de 2 persoane

  6. Am iesit astazi prin Herastrau sa ne incalzim si sufletul in soarele care’ncepe sa fie de primavara. Am privit la oamenii care se bucurau ca si noi.
    Anul trecut ne-am inceput o croaziera in jurul Americii de Sud pornind din Valparaiso via Santiago de Chile unde am stat vreo 2 zile.
    Santiago ne-a reamintit de un Bucuresti uitat, in care tinerii se bucurau de soare, de caldura verii umbrita de copacii parcurilor, intinsi pe iarba cu bicicletele alaturi, inlantuiti, vorbindu-si tandru si citindu-si unul altuia, probabil poezii. Si alaturi, pe banci, batrani sau mai putin batrani gustau aceeasi tihna a unui sfarsit de saptamana.

    Credeam ca toate astea au disparut de acasa, dintr-un Bucuresti mult mai dinamic, mai nervos in care pacea disparuse de mult.
    Astazi le-am regasit in Herastrau, chiar daca era desfrunzit si inca departe de vigoarea verii.
    Si aici, tinerii si batranii isi regaseau putina liniste dincolo de tumultul cotidian. I-am urmarit trecand prin fata noastra si dintr-o data am remarcat ceva straniu.
    Astazi este 1 Martie, ziua traditionala a daruirii Martisorului. Ei bine, femeile si fetele nu aveau acest simbol al pretuirii femeii pe pieptul lor. Nu stiu daca am vazut vreo trei snurulete alb cu rosu.
    Realitatea este ca am cauta si eu, dar mi-a fost practic imposibil sa le gasesc. Cu chiu cu vai, in fata la Cafe Grill, la Televiziune, era un chiosc in care doamna care mai avea cateva Martisoare mi-a spus ca trebuie sa ai autorizatie ca sa poti vinde, chiar si flori. Altfel sunt confiscate de politie.
    Banuiesc ca se viza o „evaziune fiscala” de doi lei, dar printr-un gest de o ipocrizie fara seaman.

    Si’n tineretea mea erau elevii si studentii de la Arte Plastice si nu numai ei care-si expuneau zeci de Martisoare spre incantarea celor care se opreau sa le aleaga pentru a continua o traditie romaneasca.

    As dori s-o intreb pe Ana daca la scoli profesoarele mai primesc acest simbol de pretuire din partea elevilor. Sau le este frica sa nu fie invinuite de coruptie?
    N-as vrea sa cred ca evolutia prin integrare europeana a distrus si aceasta traditie a romanilor.

    Oare acesta sa fie multiculturalismul atat de trambitat?
    La dezbaterea de ieri de la fundatia Titulescu, domnul Adrian Natase a promis ca tema aceasta, a multiculturalismului, va fi abordata candva. Sper sa mai fiu in tara ca sa pot participa.

    Apreciat de 2 persoane

    • Ba, mă tem că s-a cam dus pe Apa Sâmbetei! Să știți, culmea coincidenței! și eu am observat pe stradă că lumea nu poartă șnur!!! Dar se cumpără orhidee, buchete enorme din flori exotice, cadouri costisitoare… Nu mai sunt la modă zambilele, lalelele, narcisele, ghioceii sau toporașii. Vestitoarea primăverii nu mai este un simbol, ci un pretext de a cheltui bani și a petrece în post (sic!).

      La noi, în toată Moldova (inclusiv Basarabia) și Bucovina pe întâi martie se oferă mărțișoare bărbaților, flăcăilor, iar de opt martie e rândul fetelor să primească.

      Permiteți-mi să vă ofer tuturor (bărbaților) un mărțișor virtual, dacă un șnur nu am cum! (d’Artagnan este exclus, evident.)

      Apreciază

  7. Tuturor, dar mai ales doamnelor, de a căror frumuseţe spirituală acest blog este oarecum privilegiat, o primăvară frumoasă, cu sănătate şi plină de realizări în primul rând personale, familiale dar şi sociale !

    Apreciat de 2 persoane

  8. „Multa lume plange si suspina de oful multinationalelor, care, vezi Doamne, ar fi haituite de guvernantii care au pretentia absurda, ceruta de altfel si de UE, de a-si plati impozitele in tara unde isi fac profitul.
    Pentru ca aberatia sa fie completa, mulţi reproseapa ca unii concetateni de-ai nostri pretind ca multinationalele sunt o “lepra” care “comploteaza” contra Romaniei, iar angajatii acestora ar fi “spalati pe creier”.
    Mai mult, ne avertizeaza ca respectivele multinationale isi vor strange catrafustele si ne vor lasa someri, saraci si cu bugetul national vaduvit de miliarde de euro.
    Lasand insa in seama lor placerea de a-si savura propriile ineptii, merita totusi subliniate cateva aspecte in privinta multinationalelor care activeaza pe teritoriul Romaniei.
    1. Este o realitate incontestabila ca o mare parte dintre multinationalele care activeaza in Romania, isi “pitesc” profiturile in conturi off-shore, eludand astfel o serie de taxe atat fatza de fiscul roman cat fatza de fiscul din tara lor de origine; insa este o procedura folosita in toata lumea, chiar daca nu foarte corecta din punct de vedere financiar, fiscal si moral.
    2.Daca acestor giganti economici nu le-ar conveni conditiile din Romania, ei ar pleca fara nicio ezitare, cu sau fara explicatiile analistilor de serviciu.
    3.De vreo 20 de ani, marii industriasi si comercianti aleg sa-si deschide sucursale in tarile sarace dintr-un motiv pe cat de mercantil, pe atat de simplu: posibilitatea de a plati salarii de zeci de ori mai mici decat in tarile lor de origine. Iata un exemplu: Firma Renault a decis sa ramana si sa activeze in Romania, intre altele si pentru ca muncitorii romani, chiar daca au salarii foarte bune pentru Romania, ele sunt totusi mult mai mici decat ale omologilor lor francezi sau din alte tari vest-europene, unde media salariala este catre 2000 euro lunar. Suparati pe buna dreptate pentru incompetenta guvernantilor care nu sunt capabili sa construiasca autostrada ceruta de constructorul francez, patronii ne ameninta cu mutarea fabricii “Dacia” nu in Franta sau in alta tara vest-europeana, ci cu mutarea ei in….Maroc, unde evident ca salariile sunt la fel de mici ca in tara noastra, daca nu chiar mai mici.
    4.Pentru a vedea care sunt raporturile dintre multinationale si cetateanul roman obisnuit, este suficient sa observam ca in relatia cu bancile sau cu marii furnizori de servicii ( telefonie, etc ), cetateanul nu are nicio putere reala in cazul in care se considera furat sau nedreptatit, iar Statul roman este de regula de partea multinationalei.
    5.O dovada de complicitate existenta intre Statul roman si interesele multinationalelor, dar in defavoarea cetatenilor, este ilustrata si prin evolutia dosarelor penale EADS si Microsoft ( ca sa citez doar doua exemple ), in care procurorii au sanctionat doar plevusca, in timp ce adevaratii beneficiari ai furaciunilor din aceste dosare, fie ei straini sau autohtoni, sunt bine mersi.
    6. ANAF-ul este un balaur feroce cu micile SRL-uri autohtone, insa cand vine vorba de a controla si eventual sanctiona vreo multinationala, devine ciudat de complezent.
    In concluzie, marile concerne multinationale au venit si deocamdata raman in Romania nu de dragul aportului lor la bugetul national, ci pentru ca ambientul economic romanesc le permite acumularea de profit. Si este un lucru perfect legal, rational si legitim.
    Insa Statul roman, in loc sa-si asume rolul de arbitru economic onest si sa-si protejeze cetatenii de eventualele abuzuri ale acestor multinationale, prefera un rol de servitor umil si uneori complice al acestor giganti economici si financiari, in detrimentul cetatenilor sau al afaceristilor autohtoni.”
    P.S.
    Mi se pare interesantă hotărârea Primarului General al Capitalei de a trece principalele activităţi edilitare în subordinea Primăriei ! O încercare curajoasă, care ar trebui atent urmărită şi sprijinită, de ce nu urmată şi de alţii în caz de reuşită, pentru că cei scoşi din joc vor recurge la sabotaje din cele mai ordinare !

    Apreciat de 1 persoană

  9. In fine, CSM si-a adus aminte ca are responsabilitati majore in cadrul puterii judecatoresti si trateaza corect si profesional problemele care tin in mod esential de drepturile omului fara de care ,,statul de drept” este o pura fictiune demna de o dictatura, nu de o democratie.
    Evident ca legea gratierii, care a determinat reactia oengeurilor obscure pe facebook si implicit antrenarea naivilor fanatizati in strada (care, trebuie sa o spunem, au incalcat legea, in numele apararii represiunii politice), este doar o parte a solutiei.
    Dar este partea cea mai umana si si cea care asigura in mod real premisele reinsertiei sociale a celor condamnati.
    A tine oameni in puscarie, in orice conditii si aproape pentru orice viseaza ,,rezonabil” noaptea procurorul, nu rezolva problema de fond: Cea a reeducarii. Dimpotriva.
    Nu spun ca trebuie sa ajungem la nivelul Norvegiei, unde, un condamnat pentru uciderea cu buna stiinta a 77 de oameni, beneficiaza de conditii de detentie mai bune decat multi locuitori de nivel mediu din Romania. Dar este oricum necesara schimbarea statutului inchisorii: Din spatiu de indobitocire si inraire a fiintei umane, in loc unde puscariasul sa simta ca este om si este tratat ca un om. Nu exista alta cale de reabilitate, daca ne dorim ca individul respectiv sa nu se simta frustrat si izolat atunci cand este pus in libertate si sa nu recidiveze.
    In fond, sper ca nu ne dorim sa condamnam, indirect, la moarte un om (vezi si cazul domnului Adamescu si, posibil, pe cel al lui Nicusor Constantinescu). Nici nu mai vorbesc de seful Hexipharma, mort in conditii suspecte, in contextul in in care totul pare o imensa facatura de presa tabloida care a generat o ancheta opaca si tergiversata in mod cel putin discutabil de Parchetul General al vocalului domn Lazar.
    Daca exista asanumita premisa de nevinovatie (care este un ,,lux” pentru procurorii politici incompetenti de la DNA Ploiesti – din ce in ce mai penibili si mai detestati de judecatorii care le analizeaza maculaturile ce fac de ras sistemul de justitie), trebuie sa existe si premisa de non-recidiva, desigur, in ipoteza ca societatea si statul fac exact ce trebuie. In primul rand, sa condamne, in mod proportional, un om DOAR pe baza unui probatoriu irefutabil, raportat la o legislatie CLARA, NEINTERPRETABILA, PUSA IN ACORD CU DECIZIILE CCR SI LEGISLATIA INTERNATIONALA.
    Nici nu mai vorbesc de condamnarea unor oameni nevinovati, care distruge, ireversibil, destine umane, in legatura cu care eventualele despagubiri la CEDO sunt simple paliative. Aceste despagubiri ar trebui insotite si de sanctionarea disciplinara a magistratului care a gresit, mergand pana la excluderea din Magistratura.

    Apreciat de 2 persoane

  10. Mmda…Speranță, renaștere…De la un timp mă enervează capriciile lui martie și ale lui aprilie. Îmi dau speranța într-o zi însorită și caldă, apoi mi-o iau pentru trei zile, câteodată și mai mult. Depind mult de soare, dar nu-mi place căldura excesivă. Devin din ce în ce mai mofturoasă, termostatul intern nu mai funcționează bine…
    Vremea ideală pentru mine e cea din Insulele Canare: o perpetuă vară blândă.

    Apreciat de 1 persoană

  11. De vreo 3 saptamani incoace ( cam de cand au debutat miscarile de strada ale vanatorilor de Pokemoni ) , cacatul asta bolnav de Daniel Constantin tot agita apele si arunca pe piata noi versiuni ale viitoarei taxe auto , lucru care enerveaza cumplit foarte multi romani . Care nici n-au apucat se se bucure de desfiintarea celei vechi .

    Lasand la o parte faptul ca aceasta taxa este ILEGALA si IMORALA ( ea fiind demontata de curtile internationale in toate formele ei ) , incapatanarea acestui pulifrici sinistru ( prieten cu Ponta si tradator de profesie ) naste anumite intrebari despre ce fel de jocuri face el si pentru cine .

    Tot puletele asta oparit , la doar 5 zile dupa castigarea alegerilor , arunca pe piata ( ca sa agite apele ) zvonuri cum ca guvernul pregateste schimbarea formei de impozitare .

    Chiar nu se gaseste cineva sa-i dea un sut in cur acestui retardat si sa-l trimita acolo unde-i este locul ?

    https://www.dcnews.ro/taxa-auto-impozite-mai-mari-pentru-ma-inile-vechi_534387.html

    http://incont.stirileprotv.ro/credite-si-economii/dragnea-ii-raspunde-vicepremierului-daniel-constantin-care-a-declarat-ca-se-discuta-despre-impozitarea.html

    Apreciază

  12. Se pare ca n-am pus anuntul unde trebuie:
    2 Martie 2017
    Alegeri în Franța

    Zilele trecute am participat, la Fundația Titulescu, la o dezbatere privind impactul alegerilor prezidențiale din Franța asupra viitorului Europei și asupra relațiilor bilaterale franco-române.
    Cei doi invitați cheie au fost, diplomatul francez de origine română, Serge Rameau și secretarul general al Fundației, dl. Florin Luca , dezbaterea fiind moderată cu tact de profesorul Adrian Năstase, fostul Ministru de Externe și Prim-ministrul în timpul căruia România a fost admisă ca membru NATO.
    În cele ce urmează, mă voi referi doar la unele aspecte care mi-au atras în mod special atenția, deși au mai fost interlocutori care au ridicat probleme interesante …

    Intreaga opinie la adresa: (https://mipopescu.wordpress.com/12-ue-si-nato/alegeri-in-franta/)

    Apreciat de 2 persoane

  13. Luminita Arhire spune:
    Martie 1, 2017 la 6:18 pm

    D-na Luminita, sunteti o fata delicata, ceea ce dvs ati remarcat, reprezinta desertul, consumat cu voluptate, din tomberoane, de catre o parte din adunatura de gang stradal a USR.
    Hrana propriuzisa, recte, felul principal, este reprezentata/reprezentat de ceva dificil de descris pe blog: o materie uneori moale, calda si cu samburi, ca un fel de gulas unguresc, alteori are aspectul unui hot dog plin de seva si extrem de generos cu organele olfactive ale fiintei umane.
    Ce pot sa le urez oengistilor retardati varati in Parlament de ignoranta bucurestenilor (in special) ?
    Pofta buna. (Z)

    Apreciază

  14. @ZeV,

    gândul bun vine peste noapte. Cu școala rămâne cum am stabilit, dar vă mulțumesc pentru că m-ați „periat” puțin aseară. Venisem „împachetată” de la ședința (tradițională, știți, cea de dinainte de 8 martie) cu părinții, unde, cu toate că nu sunt angajata nimănui, conduc ostilitățile salariatelor împotriva „divelor” cu bani. Așa-s eu, mai sindicalistă de fel. Deși s-a strâns o sumă cu trei zerouri în coadă, noua „diva”-șefă a returnat banii părinților pe motiv că nu „se poate face de rușine” cu mizilicul acesta.

    Diriginta ne-a spus de douăzeci de ori că este un om „foarte înțelegător”.

    Bărbatul meu, care-i plecat cu treabă, mi-a spus la telefon să nu mă consum, pentru că el este convins că am reușit să mă fac dușman și cu cele zece „dive” care și-au adus copiii la noi (cu examen, e drept) din clasa a V-a, după cum se și aștepta. El mă încurajează.

    Din nou, vă mulțumesc.

    Apreciază

      • Nuuuu! Nu diriginta! O mămică-divă, soția cuiva! Diriginta, dimpotrivă, ne-a sugerat că este înțelegătoare, în sensul că se mulțumește cu flori sau ce-o fi. Sunt unele „doamne”, mămici, care nu au alte activități decât să se dea interesante și ceea ce nu sunt de fapt: niște doamne!

        Apreciază

    • Ana,
      temă la Olimpiadă:

      ”Imaginează-ţi că te numeşti Luca Santinela şi eşti personajul care citește blogul domnului Năstase. Redactează un referat (raport scris) adresat …. prin care să denunţi șpaga primită de diriginta copilului Anei și calitatea de șpăguitor a doamnei Ana pe care ai constatat-o când ai citit postarea ei”.

      Pe tine observ că te cam ia valul când intri în vorbă cu cineva. N-ar strica mai multă moderație.

      Apreciază

      • Vă rog frumos să vă abțineți dacă nu înțelegeți ce citiți. Sau dacă vă place să „salvați lumea” răsturnând valori și răstălmăcind vorbe, așa cum face idolul domniilor voastre Codruța. Și până când nu veți învăța să comunicați civilizat, așa cum știe orice copil de șapte ani, spre deosebire de golănașii de cartier, nu vă mai obosiți să vorbiți cu mine, pentru că nu mai răspund. Evaluați-vă singur calitatea civilității prestațiilor, nu-mi spuneți la ce concluzie ați ajuns, faceți-o și comparați-vă cu ceilalți contributori, poate veți constata niște lucruri…

        Apreciază

      • A, da, turnătorilor comunicați-le că afacerea s-a stricat la inițiativa mea, ceea ce nu ați priceput din prima. Mai citiți o dată.

        Apreciază

  15. De fapt, așa cum mă enervează 8 Martie – Ziua Femeii, mă enervează și obiceiul de a felicita și cadorisi numai femeile, pe 1 martie, de parcă numai ele ar trebui să se bucure de venirea primăverii (calendaristice, dealtfel).
    Eu zic că ar fi mai frumos și mai corect să ne manifestăm bucuria față de oricine, indiferent de gen.
    Așadar, să ne bucurăm că am scăpat de iarnă sau că vom scăpa curând, stimați domni și stimate doamne, să căutăm speranța firavă între cutele sufletului, dragi colegi de vârstă, să ne îmbărbătăm și să nu ne gândim la viitor, căci viitorul înaseamnă o vară fierbinte și iarăși iarnă…

    Apreciat de 1 persoană

      • Rar citesc de două ori ce scriu și atunci numai pe diagonală, sau după ce-i dau „send”! Eventual, mai frumos, am și altă treabă și uit ce-am vrut să spun, dar, sper și mă rog la cinstita adunare să mă ierte, așa cum eu nici nu mă gândesc să judec pe cineva pentru mărunțișuri din astea! Să fim serioși, printre noi nu-s agramați…

        Apreciat de 2 persoane

      • Recititi textul de 5 ori, asa cum face, probabil, doamna Luminita.
        😉
        ps
        Ce sa mai spun de colegul ghita bizonu, care poate sa tasteze cu ochii inchisi si nu-si face vreo problema…
        😉

        Apreciat de 1 persoană

    • Lasa draga Amalia .. e bine si asa.
      Ca sa iti zic un „secret” – voi femeile aveti 8 martie , adica odata pe an . Insa Ziua Barbatului se serbeaza in celelate zile …. MI se pare echitabil – voi o zi , noi un an!

      A.. si te rog sa nu iti inchipui ca as fi un „feminist”. Sunt un conservator mai degraba balcanic …. (minus femeia rubiconda)

      Apreciat de 1 persoană

  16. Amalia spune:
    Martie 3, 2017 la 9:02 am

    Doamna Amalia, nu trebuie sa va enervati, mie mi se pare perfect firesc ca un barbat sa felicite o femeie de 1/8 martie, din simplul motiv ca primavara este un cuvant de gen feminin. Mai mult, tot de genul feminin sunt si cuvintele ,,frumusete” ,tandrete”, ,,candoare”, ,,iubire”, ,,muzica”, ,,floare” , ,,arta” si ,,feminitate”.
    Sper sa nu le dau idei promotorilor relatiilor intime intre persoane de acelasi sex in sensul de a i cere Academiei sa scoata din vocabularul limbii romane genul masculin si cel feminin, lasand in folosinta doar genul neutru. Pare imposibil, dar imaginatia corectorilor politici pare a fi fara margini, din moment ce se asteapta lansarea unei versiuni din ,,Frumoasa si Bestia” cu personaje gay, pentru a familiariza copiii cu noua realitate. Sunt foarte curios, cine va fi ,,bestia” si cine ,,frumoasa”.
    Ma gandesc la Donald Trump si Barack Obama, dar fiind un desen animat, s-ar putea ca respectivii sa-si imprumute personajelor doar vocile. Cred ca pot fi foarte bine preluate integral pasaje din discursurile electorale si introduse in context. (Z)
    ps
    Barbatii, pentru ce trebuie felicitati ? Sa termine mai intai cu joaca cu focul, sa faca pace (un cuvant tot feminin) intre ei si dupa aceea, mai vorbim. (Z)
    pps
    Sunt colective de oameni si locuri unde, oricum, femeile daruiesc martisoare barbatilor si mai putin invers. Probabil pentru a pregati evenimentul de pe 8 martie, sau, gestul femeii sa fie urmat de initiativa barbatului de a aranja o cina romantica. Din pacate, multi barbatI nu sunt chiar atat atat de subtili si nu percep corect semnificatia momentului. (Z)

    Apreciat de 1 persoană

  17. Pana Licheleanului adevar scrie
    o țară întreagă care se află pe ultimul loc la capitolul „carte” în Europa.
    Să ne oprim puțin mai pe îndelete asupra acestui punct capital care, ignorat vreme de decenii, riscă să ne pună în discuție viitorul. România e țara cu cei mai puțini cititori de pe continent (1-1,2 milioane la o populație de 20 milioane de locuitori) și cu cea mai mică piață a cărții (60 milioane euro), la fel ca Bulgaria, „veșnicul nostru pansament”, cum a numit-o pe vecina noastră un istoric abhorat de colegii lui. Să nu uităm însă că Bulgaria are doar 7,3 milioane de locuitori, și nu douăzeci. Și nu vă îngrijorează oare faptul că, dacă tot am intrat pe terenul comparațiilor, Ungaria, care, potrivit faimosului Apel al Academiei Române, tot stă să ne dezmembreze țara, la exact jumătate din populația României are o piață de carte de patru ori mai mare (230 milioane de euro la 10 milioane de locuitori)? Ce să mai zic de Cehia, care, ca valoare a pieței de carte, urcă la 432 milioane euro la o populație de 10, 5 milioane de locuitori? Dar de micuța Lituanie care, cu o populație de 3,2 milioane locuitori, are, pe lângă alte edituri, un grup editorial uriaș în raport cu noi, „Alma”, cu cifră de afaceri de 34 milioane euro (jumătate din valoarea pieței de carte din România!) și cu un lanț de 30 de librării? Dar de țara fermierilor, Danemarca, cu 264 de milioane de euro piață de carte la o populație de 5,5 milioane de locuitori, și de sora ei, Norvegia, țară de pescari, cu o populație de 5,3 milioane de locuitori și cu piața de carte de 304 milioane de euro? Dar de brava Finlandă, ai cărei guvernanți, în loc să-și jefuiască țara, au investit totul în învățământ și iată, după 20 de ani, au ajuns la o piață a cărții de 275 milioane euro la o populație de numai 5,5 milioane locuitori? Germania, care se află în fruntea clasamentului european, nu o pomenesc decât așa, de inimă rea, ca să vă spun că, la o populație de 4 ori mai mare ca a noastră (81 milioane locuitori), are o piață de carte de 160 ori mai mare (9,6 miliarde euro).
    Vă mai dau o situație care, ca român patriot, te face să-ți piară cheful să mai fredonezi, defilând sub steagurile PSD-ului pe străzile Târgoviștei, Mândri că suntem români. Vreți să aflați câți compatrioți, dintre cei având vârsta între 25 și 64 de ani, au citit minim zece cărți în 2011? Iată: 2,8%. Și acum comparați: Bulgaria 9,2%. Slovacia 12%. Ungaria 14,1%. Serbia 16,1%. Polonia 17,6%. Cehia 19,2%. Slovenia 19,2%. Luxemburg 24,4%. Finlanda 24,4%.
    Acum, câți români, din aceeași grupă de vârstă, au citit cel puțin o carte în 2011? Iată: 29,6%. Și acum să comparăm: Bulgaria 48,2%. Ungaria 61,4%. Cehia 67,7%. Germania 75,3%. Norvegia 90%. (Sursa: EUROSTAT) Când vezi cifra norvegienilor, îți vine să spui ca liderul de opinie Mitică Dragomir: „Azi citești, mâine citești, poimâine citești… Te-apucă pandaliile, băi fratele meu!”

    http://www.contributors.ro/cultura/pupatura-senatului/

    Insa ce uita domnulo editor milionar autor al distinsului dialog intre un BMW si o Alfa Romeo este ca „inainte” toti se mirau ca in RSR se facea coada la cumprata carti . Ca in multe familii „biblioteca” era „poesa centrala” a mobilierului .. ca omani din ctgrii neintelctuale se mandreau cu „bibliotecile” lor .
    Ce uita filozofu auto este ca in anii Zpdoeio tapului se vedeau oameni care isi vindau pe 3 paini cartile (ma uitam cu groaza in suflet la biblioteci etalate pe trotuar)

    Oare ce s-o fi inmaplat?
    Oare el marele filozofa4rd nu are nici un merit?

    Apopos de jaf .. pare e cum a aprsut editira Humanitas ?

    Apreciază

    • Liicheanu ar trebuie sa promoveze o campanie, adresata tinerilor frumosi si liberi condusi de eruditii Badita si Tudor Chirila, de a-si dona telefoanele mai ,,smart” decat ei in schimbul unui numar egal de carti editate de Humanitas. Cu siguranta ca soldatii globalismului vor raspunde instantaneu la apel.
      Astfel, poate vor intelege mai bine cine si pentru ce ii mobilizeaza in strada.
      De fapt, acesta este motivul pentru care Liicheanu NU va face asa ceva.
      (Z)

      Apreciază

  18. Cine „răstoarnă” voturile din România:

    Circa 120 de clienți de origine română, care luau parte la un botez ce avea loc într-un restaurant din nord-vestul Spaniei, s-au ridicat dintr-o dată și au plecat fără să achite notele de plată, informează joi BBC pe site-ul său.
    Clienții, care plătiseră o garanție de 900 de euro, au ieșit din restaurantul El Carmen, situat în Bembibre, înainte de servirea desertului, a declarat Antonio Rodriguez, proprietarul localului. ”S-a întâmplat în doar un minut”, a spus acesta. ”A fost ceva plănuit și au ieșit în goană”, a completat el adăugând că mesenii mai aveau de achitat încă 2.000 de euro.

    Rodriguez a oferit poliției detaliile legate de rezervare, însă s-a arătat neîncrezător că își va recupera paguba.

    Surse din poliție au declarat pentru cotidianul El Pais că nu au reușit să contacteze nici unul dintre meseni.

    Clienții consumaseră aperitive, un fel principal și treizeci de sticle cu diverse băuturi alcoolice, a precizat patronul localului adăugând că este pentru prima oară când a văzut așa ceva în cei 35 de ani de când lucrează în restaurant.

    AGERPRES/(AS — autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

    Apreciat de 2 persoane

    • Manipulare de 2 …Bani…
      De unde știi matale că:
      1. romii ăia se duc la vot.
      2. că votează contra PSD?
      Există o vorbă: spune-mi cum manipulezi, ca să-ți spun cam câte parale dai pe manipulat! Dumneata nu dai decât 2 Bani.

      Apreciază

  19. Asa cum preconizam zilele trecute , prostovanul asta de Daniel Constantin tot AGITA APELE si doreste sa inlocuiasca timbrul de mediu cu un ” concept european ” !!!

    Au mai incercat si altii inaintea lui – unii la fel de prosti ca si el ( Basescu , Boc , Plumb , Sulfamida Barbu ) , altii ceva mai isteti ( Ponta , Tariceanu ) – si tot n-au reusit . Dintr-un motiv extrem de simplu . Pentru ca taxa este ILEGALA !!!!!!!!!!!!!!!!

    Nu stiu , n-ar fi mai usor sa-l inlocuiasca Dragnea pe el ? Si sa scape tara asta de un prostalau .
    Sau sa-i dea cineva un sut in cur acestui papagal care nu intelege ce vremuri traim …

    https://www.dcnews.ro/timbrul-de-mediu-nu-va-fi-inlocuit-anun-ul-vicepremierului_534597.html

    https://www.dcnews.ro/protest-taxa-auto-automobili-tii-revolta-i-ce-nu-spune-ministrul-mediului_534595.html

    P.S. Mircea Badea spunea ieri ca in emisiunea de la Radio Zu , din 10 telefoane pe care le-a primit , 7 erau de la cetateni revoltati de declaratiile lui Daniel Constantin …

    Apreciază

    • Dragă colegule, îl înțeleg pe moderator că ocolește comentariile dumneavoastră – nici eu nu mă omor după ele- numai că, nu știu de ce, asta vă încurajează să fiți din ce în ce mai îndrăzneț și mai nepriponit pe pajiște și să scrieți așa cum, probabil, vorbiți: „ …cacatul asta bolnav… pulifrici sinistru… puletele ăsta opărit… un șut în cur acestui retardat … un sut în cur acestui papagal …”

      Ei, chestiile astea, și dacă nu citesc textul , tot îmi sar în ochi, din motive de dezechilibru… La dumneavoastră acasă, v-am mai spus, puteți să vă aruncați șosetele murdare pe lustră… nu însă și atunci când vă aflați în casa altuia…casa unui amfitrion care primește, cu generozitate, mulți oaspeți, unii dintre ei, conți și muschetari- vă gândiți ce sensibili sunt ăștia?- cu neuroni excedentari iar alții, oameni mai necăjiți, cu neuroni mai puțini, așa ca mine… dar asta cu neuronii ați observat-o deja, și v-ați simțit și răzbunat că în afară de comportarea reprobabilă și securistoidă, n-am alte abilități, iar fizic, lovitură!!! sunt , de fapt , un tip gras , cu ochelari, că așa ați văzut pe Facebook, și, prin comparație , aș pune pariu că v-ați bucurat că nu sunt mai „macho” decât dumneavoastră!

      Așa că, tipul gras, cu ochelari, de pe Facebook, zice că s-o lăsați mai moale cu exuberanța lingvistică, și să reveniți la o exprimare mai decentă. Se înțelege, oricum, ceea ce vreți să comunicați .

      Apreciază

      • @ Luminița Arhire: ”La dumneavoastră acasă, v-am mai spus, puteți să vă aruncați șosetele murdare pe lustră… nu însă și atunci când vă aflați în casa altuia…casa unui amfitrion care primește, cu generozitate, mulți oaspeți…”

        Vorbiți de ”multiculturalismul ghiveci” al amestecului de culturi într-un singur borcan-național?
        Sigur, datorită ”solidarității europene” obligatorii, ghiveciul se va reloca și în alte borcane 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  20. CORUPȚIA UCIDE, AȘADAR, PROFILACTIC, UMBLAȚI FĂRĂ PANTALONI ÎN METROU

    MOTTO 1: „Tudor Ciuhodaru (PSD) a depus un proiect de lege pentru pedepsirea cu închisoarea a îngreunării exercitării puterii de stat/ Deputatul spune că proiectul nu îi vizează pe cei care au protestat împotriva Guvernului” ( HOTNEWS.ro , 3 martie 2017)

    MOTTO 2: „Mai bine stau în pușcărie, decât să las România pe mâinile voastre. Este o lege proastă, care lasă loc de abuz. Faci un prost mai vizibil, iei 3 ani pentru că ai împiedicat activitatea guvernului. Erdogan much?”( Florin Bădiță dixit, adică unul care merge fără pantaloni în metrou,)
    ………………………………………………………………………………………………………………………………..

    Aoleu, măi tinerilor frumoși și liberi, dar Dumnezeu să vă mai înțeleagă! N-ați ieșit voi în stradă pentru MAI MULTĂ ÎNCHISOARE? Uite că un deputat PSD, nesusținut, ce-i drept, de nimeni altcineva din partid, v-a ascultat ! Inițiativa lui legislativă, depusă, de altfel, în cealaltă legislatură, când nimeni nu făcea desene pe asfalt în Piața Victoriei, (dar această informație nu se dă pe Facebook, deci nu există) se referă la pedeapsa privativă de libertate pentru cei care, citez: „…au scopul de a schimba ordinea constituțională ori să îngreuneze sau să împiedice exercitarea puterii de stat…” Păi, dragilor, voi asta făceați în Piața Victoriei? Că eu am crezut că ieșiți cu copiii la plimbare… că oferiți lalele fioroșilor jandarmi, cum ați văzut voi de la flower-power încoace că procedează lumea subțire… că vă transformați în constelație din brichete, ca să fiți vizibili de pe Lună, ca Marele Zid Chinezesc… că ați scos cățeii la aer… că sunteți steagul viu al Uniunii Europene, sigur, fără să observați cum cu protestul vostru bazat numai pe chestii viscerale, deoarece obiectul indignării se schimbă de la o săptămână la alta, după capul lui Felix Tătaru, împingeți România pe scări în jos din turnul de fildeș al Uniunii , taman acum , când Coana Europa avea nevoie de un bun pretext ca să ne retrogradeze…

    N-am înțeles eu bine? deci voi , de fapt, pe sub masca aia blândă ( Huo! Huo! DNA să vină să va ia! M…ie PSD! Parlament penal, marș la tribunal! Țiiiiiu! Țiiiiiu! vuvuzeaua, TA-RA-TA-TA toba, CLING-CLING monezile din PET-uri , AUUUU! câinele din lesă) voiați să SCHIMBAȚI ORDINEA CONSTITUȚIONALĂ? Să ÎMPIEDICAȚI EXERCITAREA PUTERII DE STAT, aia legitimă, aleasă liber de către cetățenii României, pe când voi schiați și vă dădeați cu sania la munte? Dar, chiar și așa… admițând că, în subteran, ați conspirat cu spor, cine oare să vă bage pe voi la puscărie? Justiția-procurorilor, cea la care vă închinați ca la icoană și pe care o pipăiți ca pe moaștele Sfântului Nectarie? Păi, cum să facă iubiții voștri procurori una ca asta? Doar la pușcărie se merge doar așa, creativ și selectiv, ca să „se dea un exemplu” , dar never-never pentru RĂSTURNAREA ORDINII CONSTITUȚIONALE !

    Nu v-a spus băiatul ăla care vă organizează, duminică de duminică, atunci când nu e zi de umblat fără pantaloni prin metrou, când nu e zi de plesnit cu Biblia peste față, când nu e zi de stat cu căpățâna în acvariu și când nu e zi de ședință foto cu Monica Macovei, Florin Bădiță pe numele lui, că duminica viitoare e zi de dat jos Curtea Constituțională? Că de-aia și zic… să nu cumva să vă programați altceva și să lipsiți de la activitate…

    Apreciat de 2 persoane

    • Nu știu cine naiba e Bădiță ăsta, văd că-l tot scoți în evidență.
      Nu te avantajează intelectual să reduci o manifestare, o mișcare, un partid, un grup, o etnie, o țară la un singur individ, ”ales” cu grijă din mulțime.

      Apreciază

      • @d’Artagnan , martie 3, 2017 la 8:31 pm

        De ce , stimate coleg aristocrat, dacă pe dumneavoastră vă mobilizează un nene pe Facebook să ieșiți la protest cu brichetuțe și cartonașe, pe urmă vă și așază în pătrățelul în care trebuie să stați, că poate sunteți steluța galbenă și aveți amplasament fix în Piața Victoriei, așa că, vreți-nu-vreți pipi, acolo stați înțepenit pentru ca nu cumva nu stricați steagul Uniunii Europene, nu vă întrebați măcar cine este ăla cu ideile și cu ce se ocupă el în restul timpului, când nu organizează revoluții și nu face din dumneavoastră, cel credul, steluță galbenă în fața Guvernului? Că eu, una, m-aș întreba… I-aș lua fișa lui Felix Tătaru , și i-aș studia cu atenție „opera” apoi mi-aș pune problema cine este Florin Bădiță , cel care se ascunde sub sloganul CORUPȚIA UCIDE ( apropo, știți deja, că tragedia COLECTIV n-a avut nimic de-a face cu corupția, dar… ce convenabil! a căzut un guvern pentru minciuna asta…) și pe care nu eu l-am descoperit ci – n-o să credeți! chiar agențiile străine de presă l-au depistat printre zecile de mii de oameni și sutele de câini în lesă… vă întrebați, oare, cum de l-au găsit? Eu cred că exact prin aceeași metodă prin care DIGI 24 l-a descoperit pe Nicușor Dan , cu copilașul în brațe , în aceeași mare umană compactă… Deci, cum vă spuneam, n-a fost nimic aranjat… totul a fost „spontan” , că doar nu se poate, cu Facebook-ul, să fraierești atât amar de oameni… ia să ne uităm în istoria recentă, s-o mai fi întâmplat așa ceva , pe alte meleaguri? Și, zic și eu, în caz că s-o fi întâmplat, ce s-o fi ales de țările alea?

        Pe mine mă „avantajează intelectual” faptul că obișnuiesc , de multe ori, să-mi pun întrebări și să caut răspunsuri plauzibile . Dacă nu mi-aș pune întrebări , aș crede, cum cred mulți, că Adrian Năstase e „simbolul corupției” și că are miliarde pitite în Marea Chinei , că în Teleorman au votat morții, că „noaptea ca hoții” se potrivește cu Ordonanța 13, iar nu cu „erata” de la CCR, care a îngropat speranțele a 7 400 000 de oameni ( pot să spun asta acum, căci, bănuiesc că știți deja, numărul de voturi susceptibile de a fi fost fraudate atunci se ridică la doar câteva sute, în marele proces REFERENDUMUL), că DNA nu face poliție politică în cel mai sălbatic mod ci este o instituție decentă, că prejudiciul , în dosarul ICA, este de 60 000 000 euro (!!!!) , adică, așa, cam cât vreo zece-cincisprezece castele din Franța… Când începi însă să-ți pui întrebări, certitudinile astea de mucava se clatină… Pe mine mă „avantajează intelectual” și faptul că nu-mi plac ideile „de-a gata”, deja mestecate și vârâte cu pâlnia în creiere virgine, și nici manifestațiile „spontane”, cu o groază de organizatori „strâns-uniți-salvăm” ascunși în spatele lor.

        Apreciat de 3 persoane

    • Trebuie sa-l intelegeti pe Florin Badita.
      Fiind, din cate stiu, somer de meserie, trebuie si el sa aiba un venit regulat, pe termen lung, pentru a-si intretine familia (presupunand ca are una).
      Ma mir ca nu s-a gasit inca vreo trupa de teatru care sa-i faca si lui si noua un bine si sa-l stranga de pe strazi si din statiile de metrou unde cerseste cel putin atentie. Fie si teatrul de pantonima. Cu conditia sa taca si sa se exprime doar prin pancartele deja existente in colectie, adevarate capodopere in domeniu (dupa unii comentatori).
      Se aude, Oana Pellea si Maia Morgenstern ? Oricum, o frumoasa primavara va urez si dvs, pentru ca, trebuie sa recunoastem, talentul este o realitate obiectiva atasata intrinsec unei entitati subiective.
      (Z)

      Apreciat de 3 persoane

    • @ Luminita Arhire

      Fostul mandatar financiar al candidatei Monica Macovei a fost fostul director pe Romania al firmei de consultanta globala Arthur Andersen. De ce ? La astfel de intrebari Paul Goma raspundea : de aia ! Acum s-ar putea raspunde : de aia raspundea Paul Goma „de aia” ! Totusi, tehnic, si-acum se poate spune ca a fost BUN cuplajul initial… Ulterior insa „cuplul motor” a actionat doar intr-un singur sens…. In 2012 a fost confruntarea si decizia finala…Din 2005 „BUNATATEA” initiala a inceput sa fie reevaluata…De cine ? „Ei, de cine….”, raspundea acelasi Paul Goma….

      Apreciază

    • citez din netotul meu incaltat :
      Deci un intelectual provenit dintr-o familie de intelectuali. Nu discut apartenenta politica nici a lui, nici a tatalui sau – ar fi culmea, doar traim in democratie.
      Pai de ce sa nu discutam ca doar traim (inca! Din eroare pesemne!!) intr-o democratie . Desi ce ar fi de mirare ca nsite intelectuali sunt de „stanga” si fac parte din PSD? As zice ca normal.. Ca cica Gigel ar fi fost intrebat p[rin 2007 in clasa cu cine tine. Si el a zis PSD. Doamna f nervata
      – Si ma rog de ce?
      – Pai bunicii tin cu PSD, parintii cu PSD, unchii, matusiel cu PSD , sorma maea mai mare e la tinert ..
      _ Si daca erai dintr-o familie de infractori ai fi fots si tu un infractor?
      – ?!!!!? Poate as fi fost in PDL!!!!

      Chiar asa de ce sa nu discutam? Ca na opinie luminta a unuia Majuru schimbarea în sens european se va produce foarte lent în România şi numai dacă o elită va putea prelua puterea şi dacă va impune apoi, uzând de aplicarea severă a legilor, un mod de civilizaţie care astăzi ne este străin. Ma rog s-a mai facut asa ceva … prin anii 47 si urmatorii …

      Ma nepoate incaltate sa stii ca nu studiile conteste ci caracteru’. Daca te-ai nascut jagardea jagardea esti indiferent cate studii ai.
      Daca au pasiunea pupincurismului idem. Popou sa fie restu nu conteste
      In plus vine confuzia din capatzanile voastre cele @@@@@ .. ca la noi ca la balamuc. Cand e civilie voi vreti „ordine si disciplina” insa in armata (care este un oraganism structurat vertical, rigid, formalizat ierarhic) incepeti toti sa behaiti despre „democratie” . Nici Dracu si nici Naiba nu va pot intelege … „Necunsocute sunt caile Domnului” ofta saracu’ Luci cand l-am intrebat cum se face cu aceasta mica nepotrivire din gandirea voastra…

      Apreciat de 1 persoană

  21. d’Artagnan spune:
    Martie 3, 2017 la 8:25 pm

    Muschetarule, din cate stiu, voi nobilii de dreapta sunteti corecti dpdvd politic (bine, votati cu umorile din dotare, dar asta e alta poveste).
    Cum iti permiti sa presupui ca romanii din Spania sunt rromi, sau ca apartenenta etnica ar avea vreo relevanta ? Sa te vad cum scoti camasa daca te citeste cineva de la protectia nustiucui, ca e plina tara de oeneguri parazite de tot felul, dar fara de care, n-ati conta, conte, in mentalul public. Doar cu voturile, peneleul este un simplu leu cu pene.
    (Z)

    Apreciază

  22. Renegocierea UE: Vom deveni mexicani?

    Exasperat de amenintarile SUA cu razboiul vamal si cu construirea zidului la granita americano-mexicana, Mexicul a cedat. Ministrul mexican al economiei a anuntat ca tara sa este pregatita sa renegocieze NAFTA cu incepere din iunie. Este previzibil ca cele doua parti se vor aseza la masa negocierilor de pe pozitii inegale, ceea ce va deschide calea unor avantaje unilaterale. De altfel, de la venirea la Casa Alba, Donald Trump nu s-a sfiit sa declare ca renegocierea in favoarea SUA a unor tratate si acorduri internationale va fi una din prioritatile mandatului sau.

    Un mod echitabil de desfasurare ar fi fost ca negocierile americano-mexicane privind NAFTA sa nu fie grevate de nicio presiune din partea niciuneia din parti. Insa Trump a repetat invariabil că va construi zidul la granita cu Mexicul și că Mexicul va suporta costurile sale financiare. Trebuie sa recunoastem, respectul fata de mexicani nu da pe dinafara obiectivului politic al zidului, care atarna ca o sabie a lui Damocles deasupra mexicanilor. Rolul acestui act de politica externa americana fata de vecinul din sud este eminamente de intimidare, de influentare a negocierilor bilaterale privind un viitor NAFTA.

    Insa cea mai mare provocare, contradictie sau chiar absurditate pe care o ridica proiectatul zid american la granita cu mexicanii este ca acesta este ilegal din punct de vedere al actualului NAFTA sau, oricum, ridica grave intrebari de functionare a acestuia, in conditiile in care un zid este un obstacol fizic, absolut in calea unui Acord de Comert Liber, cum se intituleaza acordul in acest domeniu dintre americani, canadieni si mexicani. S-ar putea ca unii sa spuna ca Mexicul nu are de ales. Dar acesta este un punct de vedere eronat, Mexicul are o arma strategica invincibila in astfel de situatii, Mexitul, iesirea din NAFTA, o replicare a Brexitului pe continentul american. Pentru multi este surprinzator ca Mexicul nici macar nu a evocat Mexitul, pentru descurajarea sau contracararea presiunilor americane privind renegocierea NAFTA. Subiectul are o mare importanta si pentru Romania, care va fi chemata la masa renegocierii UE. Vom deveni, oare, mexicani?

    Apreciat de 1 persoană

    • Mda, extrem de corecta analiza din punctul de vedere al europeanului care considera ca in America lucrurile ar trebui facute dupa gustul sau si ca presedintele american trebuie cel ales prin votul european, ba Kerry, ba Clinton.
      De cand am revenit in Romania, am tot urmarit BBC, France 24, TV5 Monde, DW si, desigur CNN si am vazut ca-i suparare mare, dar mare de tot pentru tot ce face Administratia nenorocitului ala de Trump.

      Ma rog, sigur, ce importanta are in cadrul analizei, faptul ca in SUA se afla peste 11 milioane de ilegali, cei mai multi mexicani si ca numarul lor creste cu cateva mii saptamanal. Aici nu intra „dreamer-ii”, cei adusi ilegal de parinti de mici si crescuti si educati in mediul american.
      Zice analiza, perla saptamanii, ca este ilegala ridicarea zidului, pentruca „este un obstacol fizic, absolut in calea unui Acord de Comert Liber”. De parca comertul liber trebuie sa treaca prin zid nu prin niste puncte de control, Pentruca da, punctele de control exista la granita cu Mexicul si la Tijuana, si la Mexicali, si la San Antonio, si chiar pe soselele care trec la doar cateva mile paralel cu granita mexicana, chiar daca este vorba de NAFTA.
      Comert liber, nu inseamna lipsa de control a ce aduci si ce scoti, ci lipsa de taxe.
      Cat despre „presiunile” insuportabile aplicate Mexicului, apoi astea inseamna echilibrarea comertului in care Statele Unite au deficit de miliarde de dolari.
      Sigur, cand guvernatorul Sonorei (Mexic) a protestat in Arizona pentru deportarea ilegalilor a spus ca va fi imposibil pentru Sonora sa asigure sute de mii sau chiar milioane de locuri de munca prin revenirea a catorva milioane de mexicani acasa si ca asta va provoca un haos de nedescris.
      De ceva asemanator, se plangea Cristian Diaconescu, fostul ministru de externe ca s-ar putea petrece cu Romania in cazul destramarii UE.
      Inca din 2013 trageam un semnal asemanator de alarma in „Diaspora vine acasa” (https://mipopescu.wordpress.com/legi/diaspora-vine-acasa/).
      Deci, daca vrem sa nu devenim mexicani, guvernul ar trebui sa aiba in vedere si acest aspect, nu sa se bucure doar cu scaderea presiunilor sociale si cu infuzia de capital datorita celor plecati.
      S-ar putea ca intr-o zi fluxul sa-si inverseze sensul.

      Apreciat de 2 persoane

  23. E greu de inteles de ce PSD, spre deosebire de ALDE, nu cere public demisia lui Kovesi si Lazar, dupa ce CCR a demonstrat amestecul neconstitutional al DNA in afacerile executivului. Aici nu e vorba de un dosar in care Dragnea sa ii fi spus lui Grindeanu la telefon sa emita Ordonanta ca sa-l scape pe el, sau cum s-au luat avize sau nu. CCR nu de asta vorbeste ci de chestiuni neconsotutionale, deci ilegale, legate de imixtiunea procurorilor in treburile executivului. Un atac la statul de drept. Faptul ca PSD tace, ma face sa cred ca e complice la un aranjament pe sub masa, si deci partas la asaltul procurorilor asupra statului de drept.

    Apreciază

  24. Remarcam un oarecare tremurici in UE si mai ales pe la periferii, dupa ce birocratul Junker a trintit pe masa 5 ( de ce 5?) propuneri pentru viitorul UE. Sincer, mare dezamagire acest Junker! Alea 5 propuneri le puteam face si eu…si poate veneam si cu a sasea.

    Acum, Romania geografic nu poate fi impinsa spre centrul Europei, ea fiind la margine. Deci ideaa cu cercurile concentrice e timpita, pentru ca nu da sanse nici unei tari la periferie. Nu de alta, dar odata se sparge cercul ala mare de la margine…

    Cred ca politica externa de vecinatate a lui Melescanu e desteapa (intrebati-l pe Melescanu pe cine sa puna sef la SIE!). E vital sa ne apropiem vecinii. Eu as veni chiar cu o idee inspirata de parteneriatul Franta-Germania. De ce nu ar sparge Romania si Ungaria tabu-ul acesti conflict milenar, si sa faca acest duo model pentru Europa centrala si de est. Chiar centrul s-ar uni cu estul prin acest duo. Intilnirile executivelor celor doua tari sunt bune, si trebuie un proiect de „model” care sa dea o voce si mai puternica, peste Visegrad, in fata unor tari UE din Vest, care incearca tratament discriminatoriu. S-a vazut cu alimentele, cum estul este piata de mina a doua.

    Apreciat de 1 persoană

  25. Canibala Elocika este modelul intelctual al intelectualului roman

    Elocika – personajul caraghioz dintr0un roman de a lui Ilf si Petrov (Vitelul de aur sau 12 scaune .. nu mai stiu). Ptr cei care nu au citit romanele sa le caute pe goagal .. si nu le va parea rau (la prima lectura babacu’ a arput in camera mea scandalizat „ce razbi ba ca prostu de unu singur?” Neputand sa explic – prea eram ocupata cu rasul i-am arata ce sa citeasca .. a pufnit „indignat” ca se abtinea cu greu sa nu rada .. ca fi-su!)

    Bun .. sa ne intoarcem la Elocicka .. era o tipa atinsa de morbul „intelctual” si al „vestului” egzact ca cum (b)elita noastra..
    Na par degzample „„Proiectul unei Europe cu două viteze este deosebit de frustrant. Realizarea lui ar da senzaţia că am fost minţiţi tot timpul. Spun asta pentru că ideea aderării României a avut drept fundament să importăm instituţiile europene. Ne-am dorit nu portofelul european, ci instituţii ca în Vest, spitale ca în Vest, ne-am dorit să ne simţim cetăţeni europeni. ” -Flo­rin Pogo­naru, preşe­dintele Aso­ciaţiei Oame­nilor de Afa­ceri din Româ­nia (AOAR) şi preşedinte al Coaliţiei pentru Dez­voltarea Ro­mâniei. Ma oi fi io bizon si prost da’ daca vrei spitale ca-n Vest iti cam trebuiesc marafeti (parai, moloz, bani) ca-n Vest ! Ca s aia parai ca-n Vest nu merge cu salarii ca-n Bangaldej!

    Daca ca credetui ca asta este nadirul latente al gandiri „intelectuale” romanesti api va inselati : România a dorit în trecut să facă parte din primul cerc al UE înainte chiar ca cercurile să fi fost inventate – trebuie amintită insistenţa din 2012 a fostului preşedinte Traian Băsescu pentru o „Europă federală” sau de adoptarea în dreptul intern a „obiectivelor pe termen mediu” (MTO), deşi România nu era obligată să facă acest lucru, nefiind în zona euro. Iulian Anghel, ZF. Adica Base ne-a angajat sa respctam conditii pe care Nemtzica si Sfrneti a le-au eludat. „Mai bine” Base cel Rau s-a angajat (?!!?) la un deficit de parca eram in zona euro sau mia rau „In 2010, deficitul bugetar al bugetului de stat consolidat a fost 6,5 procente. Anul acesta, vom avea un deficit sub 4,4. Iar bugetul, deja trecut in prima citire prin Guvern, are un deficit pentru 2012 de 1,9 procente. Iar obiectivul nostru este sa avem anul 2013 cu un deficit bugetar zero”. Curat asa precum scria Barbul
    Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
    În grupurile apei, un joc secund, mai pur.

    Cirezilor de bizoni care doreau sa traisca nitel mai bine..
    Sau ca cum zicea unu Majuru (da cu minte mai putina decat aia de caporal) :
    Ca să spunem lucrurilor pe nume, marea masă a românilor dorea doar răsturnarea lui Ceauşescu, nu şi revoluţia anticomunistă, ci doar înlocuirea dictaturii cu un regim mai tolerant. De aici şi tensiunea care s-a produs între mişcările studenţeşti şi cele muncitoreşti de tip mineriadă.
    Mineriadele sângeroase demonstrează acest blocaj insesizabil în istorie. Masa nu a dorit niciodată o schimbare radicală în România. Dacă ea s-a produs a fost datorită unor elite care au încercat să împingă ţara spre occidentalizare şi modernizare.

    Dar oare ce intelegeau „mişcările studenţeşti” prin „occidentalizare şi modernizare”? Cumva nexam marafetii?

    Ete na! Ca cand in 90 „studentii” din Pta cu Golani (pe vremea aia nu orice ins ajungera stidinte) doreau Ratiu preesedinte o faceau ca „Ratoue e milardar si ne va noua milardu sa mergem in OPccident sa stidem democratia” Democratioa insemanand masini second hand. MAi de curand un studentache zicea ceva de „conditii” adica bani. Bien-ntels juni dobi sunt in strada prioetstand impotriav giubvernului coruot care ofera mita electorala!!!

    Si cam totui astia alerga sa isi prindsa coasa sa si-o muste ca se dicuta de Europa cu B Viteze si ca ei vor fi „eiropeni” de ultima mana (de parca nu faceau antilezii misto de ei!) ca vezi doamne „Marea rană a României rămâne nivelul de trai. Europa se va despărți potrivit acestui criteriu”
    Omenii astia cu idei au avut o jena sa zica „noi vrem parai” nu ei au varut institutii si au primit MCV (si eu odata cu dobi astia), nu sipua dorit „portofeluel” ci dfoar ce se obtine cu un portofel plin. Si azxi e usor nedumeriti si tiotu se intampa ca in bancu cu viorgina de 60 de ani care vizeaza pe Fat Frumos cum doresti in definitov asta este visul tau zice el (incheindu-si slitul …)

    Curat Elocika! Cu difententa ca aia desi proasta avea instincte mai sanataos

    Apreciază

  26. MOISE GURAN ȘI APLICAȚIA LUI CUTREMURĂTOARE

    MOTTO: „Utlizatorii aplicației mobile Biziday ( a lui Moise Guran, n.n.) au primit vineri seară o alertă prin care erau avertizați că în zona Vrancea se poate produce un seism cu magnitudinea 10 pe scara Richter. Mesajul de avertizare era: «Vrancea a detectat un cutremur de 10 grade magnitudine Richter, produs la o adâncime de 10 km. Păstrați-vă calmul și mergeți cu familia sub o grindă solidă!» ( EVZ. ro, 03 martie, 2017)

    MOTTO 2 „O falsă alertă de cutremur care anunţa că în România s-a produs un cutremur de 10 grade pe scara Richter a provocat panică şi astfel s-a ajuns ca site-ul oficial al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului să se blocheze. Toţi cei care au primit alerta au intrat să verifice şi astfel acesta nu a mai funcţionat.”( ZIUA DE CONSTANȚA .ro, 04 martie, 2017 )

    ………………………………………………………………………………………………………..

    Suntem un popor simpatic; niște băieți , porniți pe șotii, i-au spart serverul aplicației lui Moise Guran, și au lăsat o „alertă” care îl informează pe utilizator că s-a detectat un cutremur „cu magnitudinea 10 pe scara Richter”… Evident, un cutremur cu această magnitudine este doar teoretic posibil, nu se cunoaște să se fi produs pe Terra, deci cam care ar fi probabilitatea să se producă vreodată? Dar probabilitatea să se producă în România? Dar probabilitatea să se producă la 10 km adâncime?!!! Dar probabilitatea să se producă la fix 40 de ani de la seismul catastrofal din 1977? Dar probabilitatea să se întâmple chiar după ce și-a pus la punct Moise Guran aplicația? Dar probabilitatea să nu fie o glumă idioată, din moment ce bravii cetățeni speriați de zguduială, sunt sfătuiți să se adăpostească „sub o grindă solidă” ? Cum să mai găsiți, dragii utilizatori de Moise Guran , grinda solidă, când , se presupune că un astfel de cutremur ar distruge planeta? Mie, chestia asta mi-a amintit de cele două domnișoare dintr-un sat de lângă Galați care au citit că vine sigur SFÂRȘITUL LUMII la o dată anume și au stat toată noaptea pe uliță, căci se știe, ulițele, în general, sunt scutite de APOCALIPSĂ.

    Să știți că au fost mulți cetățeni care erau înclinați să creadă și au vrut să se și convingă , pentru că, în loc să se ascundă „sub o grindă solidă”, sau, mă rog, sub o masă , dacă n- aveau „ grindă solidă” în gospodărie, că merge și masa la cutremurele cu magnitudinea 10, s-au repezit pe site-ul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, și l-au blocat!

    Păi, măi cetățeni, nu v-am spus eu că Moise Guran e un papagal, și să nu mizați pe nimic din ceea ce vine de la el?

    Dar acum, serios, cetățeni… puteți să aruncați la coș Biziday-ul lu´ Moise, dar papagalul, nu… Dacă vă e frică de cutremur, luați-vă peruși, sunt mai tari ca orice aplicație.

    În 1977, aveam 4 peruși. În seara de 4 martie eram în camera unde țineam colivia și-mi pregăteam temele pentru școală. La un moment dat , au început toți să se zbată, să se lovească de gratii, să încerce să iasă… Nu mai făcuseră niciodată, de când îi aveam, așa ceva. I-am privit, preț de câteva secunde, apoi am ieșit din cameră, l-am chemat pe tata, a venit și el, ne-am uitat amândoi pentru încă un timp , pe care n-aș ști să-l apreciez… și a început cutremurul…

    Încercați să calculați în minte toate mișcările mele descrise mai sus. Veți vedea că, dacă locuiți la casă sau la etajele inferioare ale unui bloc de locuințe, ați avea timp să vă luați familia, fără să uitați colivia cu peruși, și să ieșiți din casă , până să cadă televizorul de pe comodă și vaza de pe noptieră.
    Am vorbit și cu alți posesori de peruși și mi-au descris aceeași scenă, chiar și la cutremure cu magnitudini inferioare.

    Dacă vă „aranjează”, puteți să vă luați două exemplare, pe unul să-l numiți MOISE iar pe celălalt GURAN. În acest fel veți simți că n-ați renunțat de tot la aplicație…

    Apreciat de 2 persoane

  27. Mă bucur de fiecare dată să observ că avem preferințe literare comune… dar și întâmplări asemănătoare legate de aceste preferințe. Nu știu cine ar putea să-i egaleze în inteligență și umor pe Ilf și Petrov. Jerome K. Jerome mi s-a părut, după Ilf și Petrov, un fel de „tânără speranță”, deși, evident, cronologia mă contrazice cu argumente imbatabile, căci mai întâi a fost oul Jerome K. Jerome și abia apoi găina Ilf și Petrov.

    Citind capitolul cu inginerul german care vine să se desăvârșească din punct de vedere profesional în Uniunea Sovietică am crezut că-i ultimul lucru pe care îl mai citesc și că-mi pune capăt vieții, pentru că era cât pe ce să aflu ce anume înseamnă să mori de râs, la propriu.

    Ca de obicei, vreau să vă răsplătesc , sper să vă placă Armand Amar. Ultima oară când v-am „răsplătit”, a fost după textul , extraordinar! despre finețurile limbii germane. Am impresia că a rămas în așteptare, atunci, dar găsiți „darul” pe 10 noiembrie 2016 , că acum toate postările mele au ieșit din toate așteptările pământului. Vă salut cu un călduros:

    „Hottentottenstottertrottelmuttelattengitterkotterbeutelrattenattentater”. !!!

    Apreciat de 2 persoane

  28. @Ghita Bizonu’ martie 4, 2017, la 7:02 pm,

    Pentru dumneavoastră era mesajul meu din martie 5, 2017, la 2: 04 a.m. N-am reușit să „lipesc” și piesa muzicală. Aceasta este LA GENESE- ARMAND AMAR… o veți găsi, cu siguranță.

    Apreciat de 1 persoană

    • Multumesc.
      Insa sa stiti ca glumita cu ce simpla e limba germana este copiata (cut paste) Hottentottenstottertrottelmuttelattengitterkotterbeutelrattenattentater ne arata unu care le are cu limba nemtesca (desi are unele .. sa zicem reprosuri) si ceva din stilul povestii imi sugereza un englez

      Apreciază

    • Vă mulțumesc! Muzica pe care ne-ati daruit-o exprimă, cred eu, o tristețe înțeleaptă. Cântecul e extraordinar chiar fără a înțelege cuvintele. Totuși le-am cautat, dar nu le-am găsit. Mă poate ajuta cineva?

      Apreciază

  29. _SUPER~b_…care primavara la NOI in r’Ro vine de regula si ca de obicei cu Noi scumpiri pe la una sau pe la altele…ca asa e bine si Sanatos sa fie intr-o lume democratica_…Preturile sunt deci variabile si in sus-intotdeuna, da ! precum la prognoza meteo_..deci din p.v. mental la nivel de subconstient colectiv primavara e asociata cu..nu cu rasaritul mugurilor pe arbori ci cu maritul preturilor la reaft si utilitati, deci nu a sinilor la W_Dete~…Biiine ! Ca de obicei aceaste majorari de tarife vin la noi exact de Paste si in Decembrie ca sa ne bucuram din plin si sa fim_Fericiti cu TOTII dooomnule Nastase~~…Asa_I~~?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s