Lansare de carte la Fundatia Titulescu

Fundația Europeană Titulescu, împreună cu Centrul de Cercetare, organizează joi, 2 februarie 2017, începând cu ora 16:30 lansarea volumului „Armata Română în Război (1941 – 1945)”.

Autor: Alesandru DUȚU.

Cu participarea:

Prof. univ. dr. Mihai RETEGAN

Prof. univ. dr. Petre OTU

Col. (r) Alesandru DUȚU

Moderator: Prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE

Evenimentul este organizat cu sprijinul domnului Nicolae BADEA – MBL COMPUTERS SRL și va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff, nr.47, sector 1, București.

70 de gânduri despre “Lansare de carte la Fundatia Titulescu

      • Țara arde și ”baba” lansează cărți?!

        Domnule Năstase, n-am avut niciodată o părere bună despre PSD (nu că aș avea vreuna bună despre alt partid), dar unde a ajuns acest partid în frunte cu Dragnea este de neînchipuit.
        Năstase, Ponta, Dragnea…probabil Codrin Stefănescu… cădere liberă…

        Știu, ați fost și sunteți un om de partid, cunoașteți ( și pe pielea dumneavoastră) mai bine decât oricine cam câtă mizerie este în el, dar… când ești în joc, joci, nu-i așa? O să-mi dați probabil o justificare cât de cât pertinentă la mizeria cu Ordonanțele, dar o s-o faceți pentru cei care ne citesc, pentru că știți că știu că știți că sunt o mizerie.

        Apreciază

      • @ D’Artagnan

        pentru un fost basist si actual iohannist oricum nu vor exista argumente si niciun PSD-ist nu va fi bun vreodata pentru vreo functie . Rolul tau este de provocator si agitator .

        Apreciază

    • E drept, că ţara arde, dar ” babele şi moşnegii” sunt vigilenţi. Vor să le arate tinerilor frumoşi şi liberi, cum strămoşii lor şi-au apărat această ţară. Numai că tinerii frumoşi şi liberi citesc prea puţin în zilele de astăzi şi nu servesc lansări de cărţi. Eu mă întreb: cât la sută reprezintă tinerii din participanţii la activităţile fundaţiei? Eu vă spun că, în oraşul meu, oraş cu 2 universităţi şi multe licee cu elevi olimpici internaţionali şi naţionali, la lansările de cărţi, la vernisajul unor expoziţii, unde particiă în general cam 100 de persoane ( uneori chiar şi 200), singurii tineri prezenţi sunt copiii, nepoţii, autorilor şi ai prietnilor acestora. Dacă aceste activităţi au loc la muzee sau la bibliotecă, dimineaţa, în timpul săptămânii, mai vin şi câteva clase de elevi cu profesorii lor, elevi, care se mai pierd pe traseu! La activităţile desfăşurate la universităţi, studenţii nu prea sunt prezenţi.

      Apreciat de 2 persoane

    • Rămâi, dragă, în lumea ta îngustă în care se înghite pe nemestecate orice pastilă aruncată pe Facebook! N-ai citit nici ordonanța de grațiere, nici ordonanța de modificare a Codului…În general, citești ceva în afară de comentariile prostești și agramate ale colegilor de Facebook?
      Și notează că „pe bune” zic numai băieții de cartier (și prezidentu tău fără carte).
      Du-te în fața blocului și mănâncă semințe, dar să nu scuipi cojile pe jos!

      Apreciat de 1 persoană

  1. Mă uit la blogul acesta și constat că, pe lângă vreo doi ”zumzăitori” putiniști, trei pesediști talibani, sunt destui oameni de bună credință care luptă într-un război ce nu-i al lor, plecând mereu după fentă.
    Ultima fentă? Păi s-a tot plâns de grija deținuților spunând că este urgent nevoie de o lege de grațiere pentru decongestionarea pușcăriilor. Mi se pare mie sau ”urgența” asta a ajuns în Parlament pentru dezbatere, adică va întârzia, iar urgența a fost de fapt dezincriminarea abuzului, temă extraordinar de dragă lui Dragnea și multor politicieni hoți, toți fiind acum judecați în libertate și nu aglomerând închisorile?
    Mă uit la oamenii de bună credință de-aici și-aș vrea să-i întreb pentru cine cred ei că s-au dat Ordonanțele de URGENȚĂ aseară: pentru cazurile cu adevărat dramatice gen pușcărie pentru o găină furată sau pentru albirea infractorilor cu gulere albe ce-au furat pic cu pic sute de milioane din banii noștri?!
    Dar să fie sinceri cu ei.

    Apreciază

    • E zguduitor clișeul cu pușcăria pentru o găină furată, ca și sensibilitatea dumneavoastră înduioșătoare, dar minunata noastră justiție nu prea face distincție între furtul unei GĂINI și plimbatul sacoșelor cu zeci de milioane de euro de către COCOȘ(I)… pedeapsa e cam tot aia. Deci, important est să fii COCOȘ… pentru că, dacă nu ești COCOȘ și ești GREBLĂ, ești extras din CCR și dus în arest preventiv pentru că soția a primit două rochii de la finuțu´ și trei struți ți se plimbă prin ogradă… În schimb, dacă ești Băsescu și Mircea, și faci un trafic de influență de vreo 600 000 de euro, poți să-l faci liniștit, că nimeni nu va căuta vreodată banii… și nici pe doamna de la bancă, aceea care i-a numărat. Groaznic însă este să vopsești blocuri în Craiova, fără să bagi nici un ban în buzunar … asta da, e infracțiune, mai ales că semnele infracțiunii rămân pe fațade! Pe de altă parte, dacă ai fost ministru în guvernul Boc și povestești , cu o defalcare precisă, cum ai băgat în campania prezidențială a lui Băsescu Traian 5 000 000 de euro, ai doar un pic de pedeapsă de executat… dar dacă ești Stan Mustață , judecător, și spui unui prieten că în dosarul lui Voiculescu e doar praf în ochi, iei vreo opt ani și șase luni …

      Nu mă mir deloc că-l vârâți pe Liviu Dragnea în borcanul cu „politicieni hoți”, pentru că nu vă documentați deloc cu privire la subiectele despre care scrieți, și nu știți pentru ce anume a fost condamnat. Aveți doar „păreri”. Pe mine chiar nu mă interesează dacă Liviu Dragnea este „politician hoț” sau nu… mă interesează numai pretextul condamnării. Iar acesta se referă la o așa-numită încălcare a Legii protecției datelor personale, pentru că s-ar fi transmis de la sediul PSD o serie de SMS-uri , pe care , evident, nu dânsul le-a butonat. În acest timp , PNL-ul , rotunjind frumos buzișoarele de domnișoară, strigă pițigăiat: PENALUL și INFRACTORUL de Dragnea! ceea ce îmi întoarce mie stomacul pe dos, deoarece eu SMS-ul de mobilizare la Referendumul din 2012, de la Partidul Național Liberal l-am primit, și încă de la o persoană foarte apropiată lui Crin Antonescu! Ambele partide au „făptuit” SMS-uri, dar – ce convenabil! – numai Liviu Dragnea plătește.

      @d´Artagnan … ați plecat de atâtea ori „după fentă” în ultimele zile, de când v-ați reactivat pe acest blog, încât ați devenit perfect previzibil și e aproape plictisitor să vă urmăresc cum vă aruncați exact în direcția în care bănuim cu toții că vă veți arunca.

      P.S.Vă scrisesem un răspuns asemănător mai devreme, dar am impresia că NET-ul mi l-a „furat”. Dacă nu mi l-a „furat” și apare, veți avea două răspunsuri surori, de la mine, la aceeași postare… o-ho-ho! nimeni nu s-a mai bucurat de o astfel de onoare, dar să nu vă extaziați, e doar un accident !

      Apreciat de 1 persoană

      • Confirm acțiunile PNL dinainte de referendumul din 2012. Eram membră PNL și am dat 92 de telefoane la rude, cunoștințe și vecini ca să-i îndemn să meargă să voteze, fiindcă Băsescu îndemna la absenteism. Și n-am fost singura din organizație. Am fost câțiva zeci de membri.

        Apreciază

    • D’Artagnan dragă, ai citit ordonanţele de urgenţă? Ştii în ce context au fost elaborate şi că reprezintă o necesitate, pusă în acord cu cererile Curţii Constituţionale şi cu prevederile Comisiei de la Veneţia? Ştii că în România, Constituţia, prin care s-a construit statul democratic român, prevede principiul separării puterilor în stat şi specifică atribuţiile fiecărei puteri? Ştii că o parte a puterii judecătoreşti consideră că are dreptul să facă legi şi că puterea legislativă trebuie să i se supună? Ştii că o parte a puterii judecătoreşti a încheiat un acord cu SRI şi această ultimă instituţie acţionează ca în epoca stalinistă?. Eu vreau să trăiasc într-un stat cu adevărat suveran, unde instituţiile să funcţioneze în conformitate cu prevederile constituţionale. Nu vreau ca în ţara mea, (când tinerii frumoşi şi liberi- alături de maturii manipulatori sau manipulaţi, cu o percepţie indusă asupra realităţii- ies în stradă, fiind victime ale propriei ignoranţe şi plini de ură şi cer tocmai nerespectarea principiilor democratice în numele dreptului democratic de a protesta), să intervină UE ca să facă ordine, nu vreau să fim socotiţi o naţiune ignorantă, manipulată şi nedemocratică, nu vreau ca unii europarlamentari români să deformeze adevărul şi să facă ceea ce făcea, la Constantinopol, o parte din boierimea românească, acum vreo 400 de ani!

      Apreciat de 1 persoană

    • Citește, dragă, ordonanțele! Lasă, dracului, Facebook-ul câteva ore și citește-le! E posibil să nu înțelegi mai nimic, dar măcar încearcă! Redă apoi aici textele articolelor care „dezincriminează”, „șterg”, „albesc”…! Nu mai repete ca papagalul ce-ți servesc feisbuciștii!

      Apreciază

  2. ..Muschetarul vrea sa spuna ca tara arde si…. (Z)
    Foarte bine, acum se separa apele intre cei care sustin Constitutia si Democratia, versus misecuvenistii si cei chinuiti de porniri totalitare.
    Acum se devoaleaza ce fel de oameni conduc CSM si Parchetele: URMASII LUI BERIA. (Z)
    PS
    Mergi inainte, Yohannis. Tara, Europa si Lumea vad cad de ,,mediator” esti domnule Presedinte.
    Vorba indraznetului din poveste:
    ,,IMPARATUL ESTE GOL !”

    Apreciat de 1 persoană

  3. …imi adusai aminte ca la o ora de istorie, nu mai stiu prin ce clasa eram, profu. de Istorie-normal, ne-a zis ca in anul 1937 sau 38′ noi inca mai plateam datoria externa pt. armele cumparate de la Francezi si folosite in primul razboi mondial_……..Si acum in present sau in viitor o sa procedam tot la fel~~~~’?’

    Apreciază

  4. Donald Trump l-a primit pe George-Cristian Maior, ambasadorul Romaniei la Washington, la cererea acestuia. Ambasadorul Romaniei si-a exprimat ingrijorarea cu privire la politica anti-imigrare a SUA, care a provocat uriase demonstratii anti-guvernamentale. In conditiile unei stabilitati a politicii interne americane, Romania va continua sa ajute SUA pe plan militar, in special prin extinderea bazei militare romanesti din California, destinata descurajarii amenintarilor Coreei de Nord.

    Apreciază

    • E ca şi când ai lua hapuri fără să te doară capul sau altceva ! Dar poate că nu-i adevărat că prostia nu doare !? 😉
      P.S. Era un banc cu unul care aştepta la rând la doctor şi toţi care ieşeau, întrebaţi ce diagnostic le-a găsit doctorul , toţi ziceau că le-a găsit hemoroizi şi le-a prescris un anumit medicament ! Omul nostru, cu o fractură de humerus, zice că dacă şi lui îi spune că are hemoroizii face moarte de om ! :mrgreen:
      Intră omul, explică cum şi-a rupt mâna urcându-se într-un cireş spre a tăia o creangă care-i bătea noaptea-n gem când se pornea crivăţul, iar medicul fără să-l mai consulte îi zice :
      Mda ! Clar, hemoroizi ! Şi la privirea criminală a pacientulu, continuă :
      i Te-a mâncat în coor să te sui iarna-n cireş !
      P.S.
      În curând o să aflăm şi diagnosticul pe care i l-a pus Trump isteţului nostru ambasador !
      Sper să nu ne usture pe toţi ! 😉

      Apreciază

  5. Din pacate PSD a ales sa inceapa guvernarea cu un proiect de legiferare controversat. El poate sa fie foarte bun, cu intentii excelente, dar dupa cum se vede, perceptia este cea mai importanta. Dupa cum vad a venit o opinie si de la Comisia Europeana,care da dreptate Presedintelui si opozitiei. De ce nu a explicat PSD ce vrea sa faca, astfel incit CE sa fie bine informata?

    Acum nu mai conteaza bunele intentii. S-a intetit lupta politica cu presiuni externe majore. Cum a fost si pe vremea lui Basescu. Romania este cumva prizoniera acestui context. Vad ca si Klemm l-a chemat la intrebari pe Grindeanu. Intreb din nou: de ce nu a explicat Guvernul partenerilor externi despre aceste ordonante?

    Daca superi Europa, macar pe SUA sa ii tii ca prieteni. Eu asa as fi facut: mi-as fi facut prieten pe Klemm in chestia asta, si as fi trimis emisari la Washington sa explic de ce Germania (ea fiind de fapt UE) se opune.

    In contextul asta volatil international, vocea Romaniei si a romanilor va fi din nou astupata de galagiosii din opozitie cu suport de la Merkel.

    Strategic vorbind, eu cred ca e imperioasa o apropiere cit mai rapida a Romaniei fata de Trump si SUA. Altfel Merkel ne va sfasia, pentru ca stim bine ca nu ne plac. Nu au facut mari investitii in Romania, dar au preferat sa faca in Ungaria, desi tara asta este pritena cu Rusia. Oare de ce o mai tin in UE? Pentru ca ungurii intotdeauna au fost aproape de nemti, cultural vorbind. Romanii i-au tradat pe nazisiti, si astia de azi. nemti europeni si democrati, nu au uitat. De fapt, pe nemtii simpli nu ii intereseaza nimic din Romania, asa ca o sa creada tot ce le spune Merkel.

    Apreciază

  6. Lupte nu doar la poalele Guvernului, dar şi pe blogul lui Adrian Năstase ! 😉
    Cel puţin de vreo două postări , se bagă-n luptă cu realitatea, ca musca în poala calului şi ameţitul de la Hanul pustiu, folosindu-se de-o biată furculiţă , mai bine zis mustaţă-n furculiţă, cu care dădea pe spate celebre MataHale, ce făceau în cădere, gropi în asfalt, nu gropiţe-n obrăjori , cum le ies unora după prea mult oral, că-n scris e mai greu 😉
    P.S.
    Cică într-un compartiment de tren un tip mai băgăreţ, aşa ca muşchetarul nostru , caută să intre-n vorbă cu un ardelean, un tip mai retras căruia nu prea-i ardea să stea de vorbă cu cel aflat în căutare de interlocutor :
    – Mă cheamă DArtagnan, se recomandă vorbăreţul nostru…
    – No, dacă te cheamă, du-te !
    Orice asemănare cu omul nostru, de fapt al lui Băsescu, acum şi Johannis, este …izbitoare ! 😉

    Apreciat de 2 persoane

  7. Când citeam că cineva propunea un consult medical de specialitate, dar mai ales de urgenţă, pentru JKW, mă gândeam că-i doar o figură de stil, un mod de a-şi arăta dezacordul cu unele acţiuni ale preşedintelui. 😉
    Mai apoi, cineva scria că-i vine să-şi dea cu tesla-n …alea, că a votat cu Johannis, dar mă gândeam că exagerează Nea Mitică ! 😉
    După ce face în aceste zile ocupantul de la Cotroceni, cred că s-ar impune o suspendare urgentă : Omul e dus rău de-acasă, nu numai de la Sibiu, dar şi din toate facultăţile, inclusiv mentale !
    Astea sunt gesturi de om sărit rău ! :mrgreen:
    Cu consilieri de la Bălăceanca şi tot nu mai poate fi adus la normal !
    Incredibil ! Biata de ea ! Constituţia… dar şi doamna Carmen…..
    Acum înţeleg de ce preferă să stea cât mai departe de el şi mai puţin timp !
    Noi, în schimb îi suportăm toate hachiţele de neam străin, ca să nu-i spun, prost inspirat, şi altfel ?
    Nu ne-am săturat ?

    Apreciat de 2 persoane

  8. Cine si cum ataca „statul de drept”? De fapt, este o incercare de a pune un guvern de dreapta cu ajutorul Presedintelui, a serviciilor si a unei parti din populatie. Se incearca o lovitura de stat „mascata”, ca tot le plac lor mascatii.

    Mai grav este ca UE, prin Comisia Europeana accepta o teorie despre incalcarea statului de drept si da o declaratie FARA sa se consulte cu Guvernul Romaniei. Asa s-a intimplat si cu Basescu, ceea ce imi intareste convingerea ca nu conteaza de fapt ce i se intimpla „statului de drept” in Romania, ci conteaza cine conduce acel „stat de drepti”. E grav pentru UE ca ia partea in jocul politic din Romania si impune acest statut de colonie care se conduce prin terti favoriti. Parca am fi un Pashalic ale Germaniei!

    Eu as fi facut multe ture pe la Departamentul de Stat din de la Washington si pe la Londra ca sa ii trezesc un pic pe merkelisti. Eventual discutii despre o cooperare strategica cu Washington si Londra, trilaterala, sau bilaterala. Si de ce nu, sa ii sperie un pic cu iesirea din acest imperiu al UE, care nu serveste interesele Romaniei, ci a unei gasti – ii place termenul cuiva – care se vrea perpetuu la butoane.

    Romania first!

    Apreciat de 2 persoane

  9. Important e ce va face Guvernul Grindeanu. Vor da inapoi sau vor mege inainte? Si daca vor merge inainte, cum o sa o faca relativ la UE si SUA?

    Primul Ministru trebuie sa iasa pe sticla si sa fie ferm, indiferent ce pozitie ia. Asta lipseste PSD-ALDE, fermitatea si faptul ca, din toata galagia asta, par a fi vinovati. Au nevoie de sprijin popular acum.

    Apreciază

  10. Am inteles ca un cretin fascist, Marian Nicolae, securist in slujba regimului, ar fi publicat pe Facebook adresa personala a lui Dragnea, sa mearga lumea sa-l linseze.

    Ei, asta este fascism cu adevarat. Iar cu fascistii trebuie procedat in consecinta.

    Apreciat de 1 persoană

    • @trexsr 1 februarie, 2017 la 5:21 pm

      Se numește Mircea Marian. Dar numai asupra numelui v-ați înșelat, în rest caracterizarea e corectă. Aș adăuga că e inteligent și cumsecade pe cât e de arătos. Unele frustrări pot fi explicate prin prisma parcimoniei pe care a arătat-o bunul Dumnezeu la slobozirea lui în lume. Sau nu bunul Dumnezeu l-o fi slobozit, ca pe noi, ăștialalți?

      Apreciat de 1 persoană

  11. Cu regret trebuie sa spun ca la capitolul perceptie, Iohannis a cistigat meciul. Si in final, nu mai conteaza cine e are dreptate, cine nu. In lumea de azi perceptia e totul. PSD-ALDE a pierdut pentru ca nu a stiut sa comunice cu media, si cu partenerii externi, sa ii informeze din timp si sa ii pregateasca.

    Post factum, se exploateaza asta la max de PPE si de media (cel ce semneaza la Reuters stirea e un roman, Marinas). Cum pune el problema in stire da peste nas Guvernului.

    http://www.reuters.com/article/us-romania-government-corruption-idUSKBN15F29F?il=0

    Apreciază

  12. De când cu metafora cu elefanţii, se pare că masivul preşedinte s-a molipsit de ” graţia”lor şi calcă-n patru labe nu doar porţelanuri, dar şi legi, scrise şi nescrise, adică-n străchini, cum se zice, cu o furie specifică, ce-i drept doar uneori, acestor pachiderme .
    Mi-aduce aminte de un documentar în care o turmă de elefanţi cuprinsă de o inexplicabilă stare de nervozitate distruge în întregime un sat, ai cărui băştinaşi scapă cu viaţă doar prin fugă din calea bestiilor dezlănţuite ! Se pare că al nostru are ambiţii mai mari : vrea să distrugă nu un sat, ci un Stat, cu tot cu băştinaşii ce NU l-au votat !
    Felul în care năvăleşte peste tot, ba-n şedinţă de guvern, ba-n mijlocul protestelor, ba-n treburile Justiţiei, cu o furie şi o constanţă inexplicabilă, dovedeşte că ceva l-a înfuriat, sau l-a speriat foarte tare !
    Ce ? Încă nu am aflat, dar cu siguranţă nu ceea ce afirmă prefăcut şi angelic : că nu suportă corupţii ! Adică nu-i suportă şi pe alţii în compania lui ? Ce n-am da şi noi să fie singurul, dar din păcate sunt prea mulţi şi se calcă pe bătături, sau iată, au ajuns unii să-l calce şi pe nervi şi de aici asemenea reacţii !
    P.S. Mai era un film, ceva cu „Opriţi-l pe Arthur Ui „! La el…. Cum ar zice ardeleanul mirat de el, ca de girafa de la Zoo. 😉

    Apreciat de 1 persoană

  13. Popor lovit de streche…popor strivindu-și în picioare propria-i șansă de a se ridica în picioare…

    Ascult discursul public și urmăresc imaginile care curg pe ecranul televizorului, cu tristețea celui care, cu valiza în mână, vede cum se îndepărtează transatlanticul pentru care i s-a părut că și-a luat bilet.

    Leul cică s-a prăbușit… n-are nici o importanță… important este ca Președintele să aibă GUVERNUL LUI … important este să ne apropiem de acest deziderat. E mult mai clar acum ce a vrut să spună acest președinte pe care îl detest (în modul meu decent de a detesta) , cu expresia : „…nici măcar cei care AU IMPRESIA că ei conduc acuma lucrurile…” De aceea și ieri, și astăzi, haita care „conduce acuma lucrurile” a fost atât de vizibilă !

    Populația din stradă nu mai este interesată de recuperarea „prejudiciilor”…dar, într-un fel e bine, măcar această ipocrizie a fost eliminată din propoziție. Azi se striga „GRATII, NU GRAȚIERE” . Îmi era cunoscut refrenul, semăna cu alte strigături de la jupuirea pe viu, de sedii, a ANTENEI 3, când ăia care voiau să moară TRUSTUL INTACT nu erau deloc interesați de impozitele uriașe pe care compania lui Voiculescu le plătea , conștiincios, statului, adică acelui tâlhar care, prin confiscare extinsă, îi scotocea prin proprietăți, cu gheare ascuțite și clești de extras averi, ci își doreau ca trustul să crape în direct și la o oră de vârf.

    Nu cred că am mai văzut atâta ură lăbărțată în stradă cam din zorii democrației „originale” … cu amendamentul că, privind retrospectiv, am cu totul altă înțelegere pentru populația de atunci, ce abia prinsese gustul protestului , și proba în fel și chip noul deliciu… Dar, atenție! minerii care au efectuat unele excursii sângeroase prin București (cei care chiar erau mineri, nu ăia cu cașchete pe sub casca de protecție) , au avut, după aceea, mustrări de conștiință și dureri de cap. Cei care sunt astăzi în stradă și urăsc din toate puterile lor însă, NU VOR AVEA.

    Apreciat de 1 persoană

  14. ..E seara ! Mai exact e ora 7-49 PM !~Unii stau acasa cu familia ! Altii sunt la munca ! Altii se distreaza sau sunt la shoping prin diverse locuri ~ ~ Altii insa sunt pe strada si deomnstreaza !_..Pt. ce ?..Nici EI nu stiu pt. ce sunt acolo ! Unii chiar nu stiu daca ii intrebi mai pe indelete..cu exceptia citorva care stiu exact ce au de facut_..Restul asa cum spune_AM doar casa gura si Socializeaza ceea ce este extreem de important, doar asa ne zic psihologii sa socializam si sa nu stam inchisi in noi insine precum sobolanii la vizuina_..Bine Sobolanii stau in grupuri mari si se ~ff~intr-o veselie continua~…E chiar bine sa stiti ! Este o democratie in toata regula, si fara nici o ironie !_..Nu au acum ce sa ne reproseze in privinta asta cancelarile occidentale in speta..Ca in rest la TOATE suntem pe ultimul loc ! Doar asa ne zic statisticile~?..Siiigur~!~Se mai trage insa pe git si o vodkulita ieftina probabil ca doar ger fratioare sau o etno-botonica si o marijuana pt. elevi si studenti, si uite oamenii zimbesc, vorbesc de una si de alta desi Ei nu se cunosc si scandeaza lozinci la adresa guvernului logic_…E insa o demonstaratie pasnica ceea ce e bine pt. imaginea tarii asa cum spune_AM mai sus ~……Dar inca nu stim clar ce se urmareste prin aceste demonstratii ! Macar daca ar demonstra in fata tribunalelor sau la vilele unde locuiesc Judecatori si Procurori_Ticaslosi care au bagat oameni nevinovati la puscarie, DD, Rdizi si altii si altii….Oare DC nu se aduc si adresele respective_??..Mergeti fratilor acolo si Nu urlati precum Lupaii in padure pt. niste ordonante sau legi pt. care tu ca simplu cetatean stai si ingheti acolo ore in sir si habar nu ai citusi de putin ce insemna ele daca nu ai cunostinte Juridice solide, si ce impact au_..Tu insa te aflii pe acolo sa casti gura si ochii, si e bine si sanatos pina la urma decit sa stai doar la televizor sau PC, sau poate neavind alta ocupatie sau familie e mai bine sa mergi la o deomonstratie decit sa te duci la o Circiuma de cariter sau periferie pliIina cu betivi si tagani Uriti si Neeegrii ce fac galagie betii teapeni fiind sau sa pierzi banii prin baruri la Pacanele….Deci e clar, inseamna ca is bune si demonstratile astea nuu_?..Normaaal ! Ne mai scoate putin din monotonia zilnica si stressul cotidian ! Nu mai stam acasa si ascultam ce ne zic analistii dar si frecatorii de clante pe la televiziunile de stiri_..E buna totusi democratia oameni buni macar cu atit ne delectam____….._~_~_

    Apreciază

  15. Mă uit la cei care protestează şi-i văd în majoritatea lor, oameni tineri, sau în puterea vârstei, împănaţi cu ceva femei şi copii, să dea bine la coarda sensibilă a spectatorului, strigând, sau purtând lozinci cu texte ingenios concepute, cu ironii sau înjurături bine ţintite şi mă întreb câţi dintre ei sunt sau vor fi cu adevărat afectaţi de măsurile împotriva cărora protestează în număr atât de mare, dar mai ales atât de profesionist ?
    Cu siguranţă, mai nimeni dintre cei aflaţi la vedere şi folosiţi , voit sau involuntar, la o luptă ai cărei onstigatori sau câştigători rămân încă în ceaţă !
    Este prima dată când se protestează în asemenea hal împotriva măririlor de salarii şi pensii, a reducerilor de taxe şi impozite, sau a unor măsuri care să aducă la buget mai mulţi bani de la cei bogaţi !
    Nimeni nu protestează pentru că la sărăcia noastră, de-acum proverbială, suntem obligaţi să acordăm 2 % din PIB achiziţionării de cioarse de pe aiurea, zburătoare doar la fier vechi, nu protestează că avem mai mulţi generali decât America, mai mulţi spioni ca Germania şi Franţa la un loc , mai mulţi analfabeţi decât orice ţară europeană, mai ales dacă-i luăm în calcul şi pe cei politici ! Nu protestează pentru că avem salarii de 5-6 ori mai mici, dar preţuri, dacă nu mai mari, cel puţin egale cu cele din UE ! :mrgreen:
    NUuuuuu ! ! Se protestează pentru a da jos un Guvern de o lună de zile ales, care şi să fi vrut nu putea greşi cu ceva pentru că n-a făcut încă nimic, fiind obstrucţionat sistematic !
    P-S.
    N-am auzit proteste să vizeze casele unora, plagiatele altora, sau slugărnicia şi trădarea de neam şi Ţară a multora !

    Apreciat de 2 persoane

  16. Nu am vazut multa indignare interna si externa, inclusiv in PE si CE, si demonstratii in strada sustinute de Presedinte cind:

    – au murit oameni in inchisori din cauza conditiilor proaste de acolo;
    – cind CEDO a afrimat ca Ungaria si Romania incalca drepturile detinutilor;
    – cind Guvernul „meu” tehnocrat a emis ordonante in domeniul juridic;
    – cind Gvernul „meu” tehnocrat nu a facut nimic atunci cind Curtea Constitutionala a spus ca trebie sa afaca ceva in sensul de a modifica legi
    – cind au fost abuzuri clare ale sistemului represiv
    – cind Guvernul „meu” tehnocrat nu a absorbit nici un Euro din fondurile europene

    Sunt mute altele, insa cei ce impung cu spada sau vorba aici se dau tacuti la capitolele astea.

    Apreciat de 1 persoană

  17. Inca ceva: nu stiu daca ordonantele au fost „cu dedicatie”. Cred ca intotdeauna o sa fie unii care pot sa cistige si ca unii sa piarda. Dar cred ca sistemul i-ar fi facut lui Dragnea alte dosare sa-l tina ocupat, chir daca ar fi scapat cu ordonanta de condamnare (care a fost o aiureala oricum, ca l-a suparat e Basescu). De altfel, inteleg ca are un dosar pe rol acum. Deci, din punctul asta de vedere, nu cred ca a fost „cu dedicatie”. Nu pot insa sa nu remarc cum sistemul lucreaza selectiv: pe Iohannis il scapa, pe Basescu il uita, si pe Dragnea il tine „activ” cu dosare.

    Asa ca cei din strada sunt: fie manipulati, fie oamenii opozitiei, fie nu stiu ce fac acolo. Ideea e ca se spera cu aceste miscari ca sa dea guvernul jos, e clar, se striga acolo pentru asta. Se incearca multa galagie, pentru ca asta a functionat bine cu timizii de la PSD.

    Apreciază

  18. Unde a ajuns PSDul condus de Dragnea:

    „Noi, partenerii internaționali și aliații României, ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la acțiunile din noapte de 31 ianuarie ale Guvernului României, care au subminat progresele înregistrate de România în ceea ce privește statul de drept și lupta anticorupție în mai bine de 10 ani”, se arată în comunicatul comun transmis de ambasadele SUA, Canadei, Belgiei, Franței, Germaniei și Olandei.

    Măsurile luate de Guvernul Grindeanu contravin înţelepciunii colective a întregii comunităţi judiciare şi a statului de drept, a elementelor credibile din societatea civilă şi a îngrijorărilor demonstrate de către cetăţenii români din ultimele două săptămâni și „nu poate decât să submineze poziţia României în cadrul comunităţii internaţionale şi riscă să lezeze parteneriatele care stau la baza valorilor comune, inerente în principiile călăuzitoare ale UE și NATO”, se arată în luarea de poziție fără precedent la adresa României.

    „Sperăm că Guvernul României va inversa acest curs care nu este de ajutor. În timp ce amendamentele la legile și procedurile existente sunt necesare în anumite ocazii, schimbările ar trebui făcute doar în cadrul unui proces amplu și credibil de consultare cu toate părțile interesate”, au transmis cele șase state Guvernului Grindeanu”

    Bineînțeles, ne cam doare în fund ce zic francmasonii, evreii, soroiștii,europenii si americanii despre cum conducem noi treburile în țărișoara noastră, dă-i în mă-sa, suntem liberi și independenți. Nu așa ne zic zi de zi Antena 3 și România TV?
    Doar Rusia ne iubește. Ne așteaptă în taină.

    Știți care este părerea mea? PSDul dlui Năstase, cu toate defectele lui, era totuși un partid european, cu care puteai ieși în lume.
    Partidul lui Dragnea este ceva de esență lovituri de stat : America de Sud sau Africa. Este un partid care ne îngroapă. Pe noi, ca țară, și pe ei , ca partid.
    Asta este o dramă.

    Apreciază

    • Ba Jagardele

      asa imtre noi .. cati suntem pe aici .. PSD are hibe mari la comunicare si lipsa de curaj …

      Insa daca ramene la guvenrare si da CEDO sentinta aia at fi bien ca atunci sa se gaseasca o mausra dilatorie si sa le bagam pe gat celor de am amabsadele europene si Strabsurgului etc sam,d „noi am vrut sa facem INSA voi nepati blocat! Cand dracu Evioropoa asta jegaoasa stie ce vorbeste?”

      Cat xdespre tine .. jagardea tep-ai nascut , jagardea o sa mori

      Apreciază

  19. PSD-ul sa mearga inainte si sa nu se inmoaie ! In cateva zile , lucrurile se vor calma . Daca vor ceda , in 2 luni toti PSD-istii vor fi bagati la puscarie de statul politienesc si soarta Romaniei va fi pecetluita .

    PSD-ul are in spate peste 50% din populatia Romaniei ! Majoritatea tacuta este cu PSD-ul .
    Sa-si puna in practica programul electoral si daca Iohannis mai agita apele , sa-l suspende !

    Apreciat de 1 persoană

  20. Comentariile injurioase de pe acest blog sunt o altă manifestare a spiritului ce-i animă pe demonstranţii din stradă, fiind vorba de acelaşi mod de a face politică. Indiferent de pretext (ciumă roşie, corupţie, ordonanţă de urgenţă, amnistie, penali, lansări de cărţi, etc), acest electorat fanatizat este manevrat de nişte forţe mai mult sau mai puţin oculte care au doar un singur scop : să pună mâna pe putere indiferent cum, inclusiv prin lovitură de stat !

    Apreciat de 1 persoană

  21. Wow !
    S-au trezit şi coloniştii de la „principalele” ambasade că PSD vrea să fure Ţara şi nu le mai rămâne lor nimic de furat !
    Dar când dădea Prună ordonanţă de urgenţă peste noapte modificând 140 de coduri penale, fără nici o consultare sau aprobare din partea CSAT sau Parlament, unde eraţi băi, paznici de colonie ?
    Atunci de ce n-aţi sărit din baie cu clăbucii pe voi, mai ales la gură, să vă sesizaţi şi să apăraţi Democraţia şi Statul de drept pe care-l furaţi, care mai de care, rupând din el ca hienele dintr-un leş ?
    P.S.
    Să zicem că cei aflaţi acum în stradă , atunci n-au ştiut, sau nu i-a dus mintea să priceapă gravitatea actului cu iz de prună dospită ! Dar ocupantul de la Cotroceni, ce păzea, de ce doar acum, când nu se întâmplă nici măcar un sfert din nelegiuirea de- atunci, iese ca Bulă-n stradă urlând că un grup de penali, de care de fapt nu se deosebeşte prea mult dacă-i cauţi mai atent scheleţii din cele case, sau, cum vorbeşte lumea, din cele ţări pe unde au ajuns, prin intermediul lui, nişte copilaşi cărora nu li se mai dă de urmă !
    Şi atunci, de ce pentru unii mumă, iar pentru alţii ciumă; bubonică, sau teutonică ?!

    Apreciat de 1 persoană

  22. Regret razboiul romano-roman, in faza acuta. Ar trebui cu totii sa faca un pas in spate si sa incerce sa detensioneze, nu sa tensioneze, fie cu facutul de dosare politice guvernului, fie incercind sa se foloseasca de o democnstratie pentru a face spectacol de razboi in Bucuresti. Din pacate nu vad nici Biserica luind pozitie in societate, pentru calmarea spiritelor. Din pacate ambasadele participa la conflictul politic din Romania. Cineva vrea sa se foloseasca de aceasta instabilitate si sa rastoarne ordinea constitutionala. Presedintele ar trebui sa aiba si el rol de pacificare nu de instigare.

    Apreciază

  23. Intrebare: de ce au iesit Junker si Timmer… sa se pronunte public inainte de a avea o dezbatere in Parlamentul UE si de a consulta toate partile? Vedeti, de aia se spune ca UE este NEDEMOCRATICA. Pentru ca e plina de politicieni de slaba calitate, care nu sunt in stare sa analizeze corect evenimente politice din statele membre. Ies si ei la inaintare cu ce li se sopteste de sufleur in timpul piesei de teatru.

    La fel si ambasadele: noi avem relatii externe cu ambasadele? Nu cu guvernele altor state? NU am mai auzit de o scrisoare comuna a unor ambsadori in alte tari care sa incerce sa ameninte voalat un guvern, implicindu-se in agenda ei interna. Credeti ca Trump ar permite asa ceva? A scris vre-o ambasada acolo despr masurile ce le-a luat? Nu, au luat pozitie unii lideri din alte state/guverne sau partide politice, sau chiar primari. Dar nu a indraznit nici un ambasador al unor tari „partenere” sa caraie in scis impotriva unei hotariri a lui Trump.

    Din punctul asta de vedere trebuie sa apreziez pe Trump: este vointa suverana exprimata prin semnatura presedintelui.

    Apreciat de 2 persoane

  24. Uite-aci cum se minte in presa internationala:

    „…However, the Social Democrats returned to government promising to end the anticorruption campaign with a populist message of social welfare and limits on migrants. ”

    Cind a promis PSD-ALDE ca inceteaza lupta anti-coruptie in campania electorala? Limitarea imigratiei a fost o tema in campania electorala a PSD-ALDE din Romania?

    Asa se scrie istoria…cu multe minciunele. Iar nemtii par a fi experti in minciunele, incepind cu VW si terminind cu Deutche Bank…noroc ca i-au prims americanii cu mititica, ohhh, ei saracutzii, mari modele de non-coruptie.

    http://www.dw.com/en/biggest-anti-corruption-protests-held-in-romania-since-fall-of-communist-rule/a-37376153

    Apreciază

  25. Se vede, in aceste zile, in Romania, la adversarii PSD, in cinism impocrit (daca se poate spune asa) de o ferocitate far’ de margini.
    Toti detractorii masurilor adoptate de Ministerul Justitiei spun cun sunt deranjati de ,,forma” in care aceste initiative au fost adoptate. Dar nimeni nu este dispus sa discute pe fondul acestui demers.
    Pana si UDMR se exprima in acesti termeni, speriat, probabil, de formidabila organizare fara asumare directa a ,,pretorienilor” yoannisti puternic sprijiniti si finantati din exterior, infiltrati, dupa parerea mea, de agentii serviciilor de informatii. Cum sa nu-i trebuiasca SRI un buget pe masura, mult mai mare decat cel al SIE, desi ar fi trebuit taman invers ? Normal, ,,campul tactic” costa.
    Acum inteleg ceva mai bine cum de a fost posibila manipularea din 2014 cu asazisele cozi la sectiile de vot din strainatate.
    Sunt mai mult decat convins ca toti politicienii opozitiei (cu exceptia, poate, a celor din USR – care NU sunt politicieni, ci oengisti, adica, oameni de blocaj/sabotare si nu de constructie), saluta, in sinea lor, curajul ministrului Justitiei si cu siguranta si-ar dori ca ordonanta de modificare a Codurilor sa ramana in vigoare. Din simplul motiv ca si ei, la un moment dat, vor trebui sa administreze tara (daca cetatenii vor decide prin vot). In stilul Ciolos (adica fara sa faci nimic, deci fara greseli si fara sa superi europenii ca le absorbi banii) merge vreun an, in virtutea inertiei (daca anii precedenti au fost mai buni). Dupa care, un guvern si o administratie trebuie sa asigure salarii, pensii, sa faca investitii si achizitii publice, sa garanteze un venit bugetar cel putin decent, sa controleze deficitele prin masuri proactive, adica, sa aplice un program de guvernare.
    Aseara, imi era dat sa citesc informatia (pe surse) precum ca DNA ar pregati dosare penale pentru initiatorii ordonantelor.
    Vede cineva un alt argument mai convingator pentru necesitatea si oportunitatea acestor modificari, menite sa restabileasca echilibrul puterilor in stat ? Eu cred ca, Romania, macinata din interior, timp de 10-12 ani, de tradatori aserviti intereselor globalizarii, a ajuns intr-un moment de rascruce.
    Inca mai astept ca premierul sa-si intre in mana si sa arate ca este liderul Executivului si ca stie ce face, cu gandul la milioanele de votanti din decembrie 2016.
    Despre Liviu Dragnea, nu am a spune nimic deocamdata, din simplul motiv ca seful PSD tace. Poate va vorbi la CPEX-ul de astazi.
    Oare ce decizii va lua partidul ?

    Ce parere ai, George Ban, poti anticipa ? (Z)

    Apreciază

    • Și eu cred că ACUM sau NICIODATĂ Guvernul PSD trebuie să strângă pumnul și să arate forță pentru că va scădea și în ochii noștri, cei care i-au votat. Demiteri, sancționări, jandarmi pregătiți și ÎNAINTE!!!

      Apreciază

  26. „Guvernul Grindeanu urmează să treacă vineri la pasul doi în lupta împotriva statului de drept, prin desființarea DNA și a DIICOT și contopirea lor într-o singură instituție”.
    Aşa, şi ? Pe cine ar deranja că de la Buget, în loc să sugă doi viţei, ar suge numai unul ?! 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s