A plecat și Dan Hăulică…

L-am prețuit enorm. Poate că era și nostalgia lecturilor mele din „Secolul 20”. Un aristocrat al cuvintelor, un umanist într-o epocă mașinistă, oarecum pretențios în exprimare, cetățean al culturii, Dan Hăulică a reprezentat pentru mine un reper dar și un partener în diverse proiecte artistice.

Mă simțeam mândru însoțindu-l la UNESCO, ascultându-l la Sorbona, sau la vernisaje de pictură.

Am construit împreună. Uneori l-am apărat. În iunie 2012, a considerat că este rândul său să mă apere, atunci când mulți mă considerau un paria.

Redau textul pe care l-a publicat în „România literară” în acele zile în care rănile mele nu voiau să se cicatrizeze.

Dumnezeu să-i ierte greșelile și să-i aducă liniște și împăcare.

“Visul lui Adrian”

Guest post – Dan HĂULICĂ, Președinte de Onoare al Asociatiei Internaționale a Criticilor de Arta
Text publicat în România literară, numărul 27/6 iulie 2012

AIte fulgurații îmi asediază, iată, memoria,
cînd invoc spectre durabil tinere,
iscate de geniul
pictorului neerlandez…

O stranie meteorologie dictează spiritelor să se încingă fără de măsură, scuturate de izbucniri unde nesăbuința își dă liber frîu, înjositoare ca orice abuz ireparabil. Un literat american, propotipul personajului ce susține cunoscutul roman Herzog, al lui Saul Bellow, credea că s-ar putea vorbi – precară invenție ! – despre o „critică de vară”.

Fierbințeala care chicotește și suduie tot mai vehement agresivă, în zilele acestea, revărsînd asupra publicului sumbre urdori de complotism inverosimil, n-are însă de a face cu vreo varietate critică. E, vai, doar un prilej de jalnice defulări, dezonorînd o țară și niște rosturi legitime de civilizație.

Dacă ne parvin și la distanță, grimasele care se cred istețe, pentru că închipuie happening-uri sinistre la Televiziune, nici un om de bine nu adastă senin atingerea lor imundă. Ne atașăm, dimpotrivă, în chip firesc, unor rațiuni de existență care ne dau dreptul să respirăm un aer mai presus de acela al golăniilor fără de noimă și fără de scuză.
Într-o atare dispoziție, mi-a răsărit sub priviri, la un ceas tîrziu de noapte, sub sigla unui ecran respectabil, – era Arte -, un titlu aducînd o coincidență și un declic neașteptat. Venea, acest Adrians Traum, Visul lui Adrian, după o zi năclăită în comentarii insuportabil stupide, pe marginea unui accident grav care ar fi trebuit să suscite măcar o convențională decență. Îmi ajungeau la Paris, deșuchiate, ecouri de coșmar mediatic, simțeam nevoia să-i cer o lămurire profesorului I. Lascăr, specialistul de largă notorietate, căruia îi port o vie prețuire, – el mi-a confirmat, sobru si cert, că intervenția chirurgicală evitase deznodămîntul letal, în cazul lui Adrian Năstase. Bine înteles, nu așteptam vreo dezlegare miraculoasă, pe calea undelor, la o situație umană astfel angoasantă, filmul care ni se oferea, datorat unui regizor și scenarist german, Manuel Fena își avea coordonate precise în lumea baletului, – reportajul său, nu lipsit de un fior ficțional, urmărea eficient împletirea de trudă și speranță, implicată, fără duioșii parazitare, în însăși progresiunea talentului. De ce, totuși, acest hazard scoțîndu-ne în față zveltețea de pasăre înalt căutătoare, a unui copilandru longilin și rasat, mi-a apărut ca o potrivire cu tîlc reconfortant? Pentru că, ieșit dintr-un mediu modest, dintr-un părinte decepționat că pruncul nu va fi nicicind curios de mecanică și bricoleur, acest Adrian își planeaza fericit sufletul în dinamica opțiunii sale, în suplețea ei inteligentă. Bucuria trudei, sincer grațioasă, îi cucerește pe cei din jur, oricît ar fi croiți pe alt tipar, adolescentul îi metamorfozează cordial, devin doritori și mîndri să priceapă. O ambiție a saltului salubru, puterea contagioasă de a îndrăzni respira acolo și din ambianța fizică a școlii de Balet a Operei berlineze. Te crezi, pentru o clipă, în armonia arhitecturală concepută cîndva de Rossi, proprie edificiului faimos de la Sankt-Petersburg. Gorne, pe numele său de familie, nicicum arogant, băiatul are un profil încrezător și tandru. I-am detectat un aer pe care l-aș fi asemuit cu acela visator, îngîndurat, al portretelor rembrandtiene înfățișîndu-l pe Titus, feciorul prea repede smuls de moarte.

Dar alte fulgurații îmi asediază, iată, memoria, cînd invoc spectre durabil tinere, iscate de geniul pictorului neerlandez… și, cu ele, prelungire bufonă, cîte o întîmpinare înregistrată printre noi, în mîzga ignoranței crase în care se complac dîrz, nu o dată, condeie de inchizitori benevoli. Unuia, invitat să se împărtășească de visu din felurimea stampelor și vechilor hărți alcătuind obiectul ostenelilor lui A Năstase, colecționarul îi semnalează o piesa de aspect rembrandtian, care nu-i decît o copie. „Deh, știm noi?”, face bănuielnic energumenul, ca și cum ar fi descoperit, el, vigilent, un vicleșug ce trebuie dat la iveală.

O răspundere lucidă față de fenomenul artistic l-a însoțit mereu pe Adrian Năstase, în peregrinări ale demnitarului, de-a lungul meridianelor, ca și în nemijlocirea îndatoririlor sale între granițe românești. Își impunea să fie prezent, la sărbători ale vieții expoziționale, nu-și ascundea solidaritatea afectuoasă în roata de imagini izbutind a forma o surpriză notabilă, un ansamblu luxuriant, precum Variațiunile lui Alin Gheorghiu, pornite de la Arcimboldo. Fără impulsul său tenace, n-ar fi luat ființă Muzeul Național de Artă Contemporană, sabotat de indigența unor minți lamentabile. „Să plătească domnul prim-ministru, eu n-am bani” – se proptea cu nerușinare cîte un contabil obtuz.

Azi încă, în tristul shabbat, aprig dezlănțuit în jurul lui A. Năstase, nu se pot absolvi pulsiuni vindicative, complexul lor adună, colcăind, orbire și invidie feroce.

Neîndoielnic, oricărui ochi exersat în aprecierea competențelor, la scara internațională, i se vădea lesne, abordîndu-l pe A. Năstase, un anume nivel intelectual care acționa în favoarea acestui compatriot al nostru și, consecvent, în favoarea țării însăși, de el reprezentată. Nu uit, cînd, proaspăt numit ambasador la UNESCO, în 1990, am pus în lucru un proiect ce ne era scump, un Omagiu solemn lui N. Titulescu, articulînd un mănunchi de strălucite contribuții, de la Directorul general, Federico Mayor, la eminenți juriști și scriitori, Jean D’Ormesson, de pildă, nu uit figura deplin fiabilă, demnă de prompte, apăsate elogii, pe care și-a conturat-o atunci, în acel adevărat areopag al ideilor, tînarul ministru de Externe, Adrian Năstase. „Dacă România are azi miniștri de asemenea clasă, înseamnă că s-a schimbat ceva radical în țara dumneavoastră” – nu încetau să ne felicite buni cunoscători ai politicii europene.

De aici, perspectiva de profundă comprehensiune pe care el a pus-o în relațiile simetrice dintre instituții, sustrase astfel simplelor conveniențe, ridicate în aura unui potențial spiritual care obligă și inspiră. Ca președinte al Adunării Naționale, de exemplu, a instalat raporturi radios comunicative, veritabile punți pentru viitorime, în direcția omologului său francez, Philippe Seguin. Și personajul deținea o reputație originală, temut și totodată respectat de către adversarii politici – președintele Mitterrand, cu ocazia dezbaterii decisive privind Tratatul de la Maastricht, îl preferase ca interlocutor tuturor tenorilor dreptei. În condițiile vizitei oficiale întreprinse de Philippe Seguin la București, ca și în alte împrejurări exigente, compatriotul nostru desfășura initiațive de amfitrion rafinat care nu i-ar fi displăcut lui N. Titulescu. Și punea în slujba cordialității sale, îmi amintesc, ceea ce francezii laudă cînd vorbesc despre o inefabilă „voix de charme”. Nimic nu semăna, de altminteri, în acele zile, cu un protocol înțepenit, nici ceremonia pe care, ca președinte al Uniunii Latine, o imaginasem întru lansarea cărții lui Seguin, pledînd pentru Napoleon III, cuprinzînd un adaos în versiunea română, despre legăturile benefice ale istoriei noastre cu Împăratul Naționalităților; și nici expoziția de efect fulgurant despre ecuația creatoare Franța-România, al cărei merit le revenea în mare parte pictorilor Ion Nicodim și Paul Gherasim. Gîndisem vizita la Muzeu drept moment al unei culminații festive, acel dialog pictural, modulînd fără echivoc soarta noastră adîncă, ilumina înseși rezervele de suflet pe care România e chemată să le probeze: nu sub speța unui standing al conformității globalizante, ci drept dovadă a unei calme, organice aptitudini de a rosti laolaltă, persuasiv, generalitatea și particularul. Accentul fratern pe care ilustrul oaspete îl găsise cînd ni se adresa, răspunzînd unor revelații mai presus de circumstanțial, lua în seamă, vibrant, tocmai efortul nostru de a înălța semnificativ România.

În filmul de care nu mă pot desprinde, un accident osteologic amenință ascensiunea strălucită căreia îi era sortit tînărul talent. Operația ce urmează, afectînd tempo-ul prodigios al unei atare formații, adolescentul o îndură brav, sprijinit de sfaturi sagace – „să nu te gîndești la ea, să nu te fixezi în obișnuința durerii”. Și cineastul o tratează cu o castă seriozitate, fără a ocoli aspectele bătăliei tehnice pentru recuperare: „un demi-plie, ca test pentru starea piciorului operat!”. Servitutea aceasta involuntară îl va despărți, pînă la urmă, de cariera pe care i-o rezerva baletul clasic. Antrenor totuși, excelent, al unui colectiv ce evoluează superb, se va simți neabătut în dăruirea lui generoasă. Peste contrarietăți și umbre, determinismul lui lăuntric se identifică viteaz cu acest ultim îndemn – al său, al nostru: „ Tiens bon! Nu renunța! Rezistă!” Suna, in film, ca o pecete nobilă pe un destin, indelebil tribut adus datoriei de a nu ceda adversităților.
Așa îl citeam, „Visul lui Adrian”, cînd pelicula părăsea ecranul. Chiar asaltat de nevoință și frînt între loviri amarnice, un atare mesaj de umanitate îți rămînea aproape. Se întîmpla la 22 iunie, solstițial ne aflam sub semnul unei știute aniversări, a celuilalt Adrian, – pe numele lui public, prim-ministrul Adrian Năstase.

32 de gânduri despre “A plecat și Dan Hăulică…

  1. În tinerețe, îmi plăcea tare mult să îl ascult comentând picturi de pe ecranul televizorului. Vocea lui, fără inflexiuni accentuate, ca susurul unui izvor…

    Apreciază

  2. O pierdere grea, aproape ireparabila, poate ca numai cei care l-au inteles, pretuit si sustinut o pot face, intetindu-i flacara spirituala pe care a lasat-o, spre luminarea noilor generatii si noilor drumuri. Ca eseist literar si critic de arta, Dan Haulica a fost un scormonitor de semnificatii si un creator de perspective, care s-a calauzit doar dupa busola binelui si frumosului, ceea ce i-a format si-i explica inconfundabilul simt al autenticitatii, de care a incercat sa faca cat mai multa risipa. Un gand bun, cu pietate, la trecerea in eternitate. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace! Amin!

    Apreciază

  3. un off-topic necesar!
    Acest mesaj nu este pentru grei de cap sau superculti vezi Zev,Gavrila ,Plesu ..etc. (sa-mi fie totusi scuzata aproprierea intre Zev un incult politic si ceilalti, enumerati sau sugerati de minucsulele puncte)
    De la una la alta!
    Nu este greu sa fi pupicurist, a fost plina lumea de pupin-basisiti, acum s-au mai rarit )acum se umple lumea de pupin-pontisti nu vad nu aud sau sunt tot asa de prosti si inculti politic precum basistii!
    Uitati-va la Sadic si el cazut in aceleasi mreje dar inca o data sadicul are o coloana la votat pe Basescu si moare alaturi de idol, Zev s-a perindat pe la mai toate portile si acum bate la o alta poarta apparent noua!
    Daca individul nu a inteles si nu intelege nimic din cei doi ani pe care i-a trait dl. Adrian Nastase daca nu intelege ca tara este tot intoarsa pe dos , ca doar alegerile inhiba puterea la noi abuzuri inseamna ca aceasta tara ,in eventualitatea ca ar fi plina de zevi , nu mai are nici o sansa. Din fericire nu-i chiar asa.In tara mai sunt ,nu neaparat numai in opozitie si oameni lucizi , inteligenti , “nezevi” ,nebasisti!
    Daca individul nu intelege de ce in doi ani de guvernare pontista cu un parlament majoritar, nu s-a legiferat si nu s-a modificat absolut nici o lege abuziva , discretionara si tara se guverneaza pe aceleasi legi ori esti tampit ori chiar accepti ca bun tot ce a realizat Traian B. in cei 10 ani de malpraxix politic!
    Eu nu doresc sa dau nici un sfat, dar tot ce se construieste in Romania este aiurea si originea greselile s-au perpetuat de la Iliescu incoace. Cum sa construiesti sau sa reconstruiesti o institutie fundamental a statului cu judecatori, procurori ceausisti, cum sa reconstruiesti acum o institutie fundamentala acum, cu judecatori sau procurori basisti , cum sa construiesti cu ceiasi oameni promovati in functii superioare pe care ii santajezi cu doasarele trucate cu sentintele aberante pe care acesti tortionari inca le dau ?
    Solutia a dato mai de mult Eminescu, dar lumea la facut nebun!
    Ma uitam la o emisiune a domnului Ursu , si urmaream toate nedreptatile facute de Traian Basescu miilor de chiriasi din Bucuresti, de fapt nedreptati care au avut loc sub protectia justitiei in toata tara , e vorba de prejudicii de miliarde de lei. Case cumparate din fondul de stat, “nationalizate” si confiscate de Justitia aliniata unui intreg lant mafiot de misiti,falsificatori de acte personale sau publice.
    Stiti cum se motiva in instanta “re-nationalizarea” casei ,sentinta era imbracata de sintagma “cumparator de rea intentie” , desi statul furnizase anterior cumparatorilor legile si actele necesare cumpararii imobililor , fara rea intentie iar acestia,cumparatorii in deplina cunostinta a legilor se foloseau de ele cu rea intentie pentru a dobindi legal un bun o casa ai carei chiriasi de fapt erau de ani de zile!
    Stiti ca acesti OAMENI PE BAZA ACESTEI NEDREPTATI LEGALE NU AU MAI PRIMIT BANII PLATITI PE CASA STATULUI ROMAN ,adica li s-a luat si casa si banii?
    Eu pot spune ca toti acesti nedreptatiti ,unii dintre ei morti de “inima rea”,cu copii ramasi pe din afara scolii ,cu zile de spitalizare , “beneficiari” a citorva boli acumulate din aceasta cauza au suferit cu mult mai mult decit suferinta nedreptatilor de care a avut parte dl. Adrian Nastase!
    Pentru acesti oameni nu strangeti 100000 de semnaturi?
    Doi colegi , nu-i mai reamintesc ,plini de elan muncitoresc acuzau cu ceva vreme in urma pe Dl. Coposu de “Restitium in Integrum”, de parca acest concept i-a obligat pe judecatori sa se transforme in farisei si in cirdasie cu samsarii cu executori judecatoresti si sa abuzeze de propriile legi care ar trebui sa protejeze conceptual de proprietate si omul la modul general sau daca vreti particular!
    Ma gandeam si la domnul Nastase ca doar aceste mizerii au avut loc in perioada in care dansul conducea victorios aceasta tara , o perioada in care nu a vazut abuzurile primarilor de tip Basescu, Mazare, nu a vazut si nu a selectat aceste derapaje pentru a le scoate la iveala cel putin public atunci cind ar fi trebuit, nu a vazut din pacate prea multe !
    Ma gandeam ca acesti oameni inca stau in strada acum in orase cu primari de tipul Oprescu , intro tara cu un executive condus de un om provenit din justitie , ma gandeam , dar nu reuseam sa-mi explic cum de mai exista zevi,pupin-basisti si alti indivizi asemanatori cind acesti oameni locuiesc prin beciuri ,pe strada si fu…rati si cu banii luati!.
    Ma gandeam ca zevii nu se intreaba ce fac somerii lui Nicolae , oameni care nu sunt nici cai nici magari,deoarece legea insolventei a fost blocata de guvernul Ponta tocmai pentru a proteja abuzurile unui prieten cu un post de TV…. Sau abuzurule lui Nicolae cel care ramas , nedrept lasat fara gaze ieftine abuzeaza la randul lui de cei peste 5000 de salariati pe care nu-i ii trece in somaj ,dar nici salarii nu le plateste ca sa nu supere guvernul sau cine stie de ce , poate stie dl. Ponta.
    Ma gandeam ca vine toamna toamna gri….si greierele nu va mai canta , Mamaia, Mama mai ia , Mă mai ia si vor creste numarul somerilor si ma mai gandeam ca …dar mai bine nu .. sa nu supar zevii!
    Mai zevule te rog sa te menajezi imi este lehamite de zevi si basisti de inculti politic de oameni sara nici o viziune, ramai in lumea dumitale iti sta bine ,nu ai copii nu ai nepoti si deci nu ai nici o grija de ce va fi peste douzeci de ani in aceasta tara, traieste-ti momentul pontist!

    Apreciază

  4. „Tăria nervilor Rusiei

    Amînarea războiului depinde aproape exclusiv de cît de tari sînt nervii conducerii ruse.

    NATO vrea război. În Ucraina, să zicem, deși nu există motiv de a spera că se va limita la această țară (să-i zicem încă așa). Vrea război, a provocat criza din Ucraina, varianta 2013, și a reușit lovitura de stat din februarie 2014. NATO vrea război cu Rusia, dar vrea ca Rusia să fie agresorul. Deocamdată, Rusia ajută logistic (nu am dovezi directe, cum nu au nici mestecăii din propaganda oficială, dar e logic) separatiștii din estul Ucrainei. Separatiști care par dispuși să moară, dacă e cazul.

    Ucraina oficială, adică marionetele vestului, încearcă tot ce poate ca să atragă Rusia într-un război deschis. Bombardează cu aviația de luptă și cu artileria orașe, unde ucide cu prea puțină discriminare și separatiști înarmați și civili. Răpește jurnaliști care lucrează pentru posturile ruse. Oficializează bande maidaneze sub titulatura de gărzi naționale și tolerează acțiunile acestora, vezi asasinatele filmate din Mariopol. Visează tancuri ruse (armata U are tancuri marțiene, desigur) în Ucraina, dar transportoarele blindate ale U pot să se refugieze, bine mersi, pe teritoriul rus. Să distrugă tancurile, tot nu au rețineri, ce atîta încercare de prostire !

    Acum inventează tentative ridicole (5 grenade + 1 kil de piulițe, cică) îndreptate împotriva președintelui ales (așa cum a fost ales), exact cînd “teroriștii” doboară (probabil, dar nimeni nu știe sigur nici asta) un avion militar de transport. Pretext pentru a striga “măcel” și a pune “poporul” să atace ambasada rusă, iar pentru ministrul de externe ucrainean să îl înjure pe Putin din stradă. Aceiași care se laudă aproape zilnic că au lichidat zeci și sute de “teroriști” (cifre exagerate, dar nu despre cifre e vorba ci despre simplul fapt că marea majoritate a acestora sînt propriii cetățeni, doar Ucraina oficială nu recunoaște referendumurile de separare !).

    Oficialii Ucrainei au dat subit în bîțîială și, iată, NATO “constată” că Rusia a devenit inamic și Ucraina trebuie ajutată militar. Rusia nu le-a devenit inamic (e practic la ea acasă!), nu se declară așa, nu are interes, dimpotrivă, iar cei care au provocat situația, care o alimentează, își “constată” propria creație și inversează cauza cu efectul.

    Partea cea mai proastă, în noul puseu de escaladare, stă în inventarea unei noi situații orwelliene, pentru consum public, care poate dinamita pînă și ideea pe care mi-am bazat această postare. Deși occidentul a căutat întotdeauna o frunză de smochin pentru a masca diversele agresiuni neocoloniale, pare dispus să intre, cu sprijinul mașinăriei propagandistice, într-un război major fără să mai aștepte pasul greșit al Rusiei care să îi poată furniza pretextul. Nu că războiul ar avea vreun sens sau vreo legitimare în acel caz.

    Totuși, fără intervenția militară directă a Rusiei, poate că mințile lucide din vest îi vor putea ține pe demenții lor în frîu. Nu știu cît de aproape e colapsul sistemului financiar, dar chiar de ar fi mîine, tot nu poate fi o soluție un război cu Rusia.”

    Subscriu observațiilor din acest articol.
    Cred că puțini români discern adevărul. Mă refer la cei de rînd, că oficialii se dau ,toți, cu propaganda occidentală. Nu același lucru se întîmplă cu oamenii de rînd din vest. Constat, cu încredere în adevăr, că ei judecă cu propriile capete și văd altfel lucrurile. Am dedus asta din citirea comentariilor lor la articole ale mass-media de la ei.
    Aș rîde, dacă n-ar fi o situație de plîns, cînd văd oficialitățile din România, dar și din alte țări, cum se tem de agresiunea Rusiei! Rusia ne-a avut în mînă după al doilea război mondial și ne-au lăsat, pînă la urmă, liberi. Nu ne-a atacat nici măcar în 1968, cînd ne-am opus invaziei din Cehoslovacia și eram sub Tratatul de la Varșovia. De ce ne-ar ataca acum? Este doar un pretext pentru creșterea cheltuiellor militare, spre satisfacția americanilor, care au de cîștigat din punct de vedere financiar. La fel cum au de cîștigat și de pe urma așa zisei independențe energetice față de Rusia și, sub acest paravan, exploatarea gazelor de șist de către firmele americane.

    Apreciază

  5. EU CRED , CA V-AR FACE BINE SI CA AR FI TARE FRUMOS SI ROMANTIC , DACA TI-AI INVITA DISTINSA DOAMNA , JOI , LA O IESIRE IN TURCIA , CU OCAZIA INVESTITURII „AS PRESIDENT” A LUI ERDOGAN . CU SIGURANTA CA NU VA VETI SIMTI CA PRINTRE STRAINI !

    Apreciază

  6. As spune nu numai al cuvintelor… Un aristocrat. In afara amintirilor frumoase despre maestru depanate de Dorin Tudoran pe Certocratia, blogul sau, mi-am permis si eu cateva vorbe pe FB despre o intamplare atribuita lui Dan Haulica care venea sa implineasca cu portret generos si luminos al omului de arta:Am avut privilegiul sa-l cunosc: senin, doct, cu un ochi fara gres in privinta artei si artistilor romani. Un om ales! Dumnezeu sa-l odihneasca!
    In urma cu 14 ani, un cunoscut pictor roman se stingea pe neasteptate la Paris in urma unei operatii aparent reusite pe cord. Sotia lui traia senzatia ca cerul ii cazuse pe umeri si nu mai putea respira, nu stia ce sa faca, uitase numele cunoscutilor si prietenilor. Disperare.In cel mai dificil moment al vietii sale apare D-l Haulica si ii spune ca a aranjat transportul cu avionul la Bucuresti, impreuna cu Ambasada.Tarziu, cand s-a mai ridicat cerul de pe umerii ei si-a dat seama sotia pictorului ca Ambasada nu are fonduri pentru asa ceva si ca doar singur, marele prieten rezolvase..

    Apreciază

  7. Nu știu câți își mai amintesc de articolul „Hannibal (ad) ante portas”, publicat de Dan Hăulică, în hebdomadarul Contemporanul, pe la jumătatea anilor ’60, ai secolului XX. Puținele mele contacte în lumea artiștilor plastici aduceau laude lui George Ivașcu (Directorul de atunci al Contemporanului), pentru curajul de a publica un articol ce a condus, în final, la „dezrobirea” artelor plastice de sub influiența lui Constantin Baratschi, un șmecher cu talent îndoielnic.
    Așa erau acele vremuri – conta foarte mult cel ce se putea pune cu puternicii zilei!
    Oricum Dan Hăulică, poate cel mai adecvat exemplu de erudit al ultimilor 50 de ani, a contribuit major la păstrarea unui nivel înalt al elitei intelectuale, formate în vremurile nu tocmai propice.
    Sper ca amintirea sa să rămână pe vecie!
    Dumnezeu să-l odihnească.

    Apreciază

  8. Apariţia fiecărui număr al revistei Secolul 20 era un adevărat eveniment! Socotindu-mă cu adevărat ca aparţinând acelui veac,în acesta nefiind decât o supravieţuitoare întâmplătoare, cred că Secolul 20 a avut un rol nu mic în configurarea acestui puternic sentiment al apartenenţei.
    Dumnezeu să-l odihnească.

    Apreciază

  9. Sa ne radem de si cu intectualii Romaniei. Azi: Constantinescu apud Plesu

    Citesc ca Presedintele Uitat , Emil Constantinescu zis si Tzapu dEbil , iar se trezeste vorbind doar doar si-o mai aduce aminte careva de el (careva dintre cei care l=au votat plini de sperante. Ca io imi aduc aminte de Zoia Tzapului !!)
    Insa intamplator unii reiau un interviu a lu Plesu ot Terscani (mai bine zis ar fi Cotzcari) fost sinistru de externe in Zodia Tzapului dEbil.

    Deci cum era Constantinescu in viziunea lu Plesu exilatu din Cotzcari?!

    Adolescent intarziat avea o bucurie adolescentină să-i tutuiască pe toţi, ceea ce, de altfel, e un procedeu cvasi-unanim pe scena politică de azi. Domnul preşedinte nu vorbea decât de Jacques (Chirac), Bill (Clinton), Vaclav (Havel) etc (Da oare cum zicea despre Boris cel Betiv? Vanka Stanka sau domnul Eltin?!)
    Candid (adica dobitoc ca al din urma dintre tampitii pe care i-am intalnit in companiile de pifanterie) „E formidabil cum a evoluat tehnica în zilele noastre… Când am intrat eu în politică, un computer era cât o cameră. Acum am totul în inelul ăsta” . După care şi-a scos inelul ca să i-l arate oaspetelui. Emil Constantinescu l-a luat şi şi l-a pus pe deget! A înţeles că e un cadou! Americanul a încremenit: tocmai înstrăinase întreaga bancă de date a Congresului american! Am reuşit, doamna Zoe Petre şi cu mine, să reparăm lucrurile înainte ca preşedintele să urce pe scenă (hm … copilaros! bine ca nu a baga totu in … gura!!)
    Candoarea, de pildă, de a se strădui să mă facă să înţeleg exponatele muzeului de arheologie din Delfi, deşi ne mişcam mai curând în teritoriul meseriei mele excact ca tiv Ceausescu matretul geniu la Carpatilor!!
    Ctinescu
    A băgat mâna în buzunar şi a scos un şerveţel, ca ăla al lui Churchill de la Yalta, pe care Jacques Chirac îi scrisese, la cerere, că România e o ţară prietenă, căreia Franţa îi va fi totdeauna alături. Pentru preşedintele nostru, acest şerveţel era o garanţie de securitate. Nu vreau să-mi închipui ce-o fi gândit „Jacques” când i s-a cerut un asemenea „angajament” “Candid” si “inocent”!! asa ar fi gandit Jacques .. da in termenii sec XVIII (dobitoc si cretin adica!!)
    Superficial Constantinescu era idealist, uneori fantast şi mereu preocupat de efigia proprie

    Aerian Or, întors în ţară, preşedintele îmi dă un telefon – era într-o duminică, dimineaţă – şi mă întreabă: „Domnu’ Pleşu, cine e şeful Armatei în ţara asta?” „Domnule preşedinte, conform prerogativelor constituţionale, dumneavoastră.” „V-aţi consultat cu mine când le-aţi spus ruşilor să nu traverseze spaţiul nostru aerian?” „Păi nu m-am consultat, dar am presupus că se subînţelege din politica nostră pro-NATO, că mesajul nostru nu poate fi altul. Nu credeam că avem o contradicţie în privinţa asta.” „Da, dar dumneata nu ştii că, fiind în străinătate, am primit, în apartamentul meu de la hotel, vizita primului-ministru rus” . Pe vremea aceea era prim-ministru (pentru doar vreo cinci-şase luni) Serghei Stepaşin. „Vă daţi seama? A venit în apartamentul meu primul-ministru rus! Iar, în urma discuţiilor, eu i-am promis că vom acorda drept de survol avioanelor ruseşti. Şi în timp ce eu, ca preşedinte şi ca şef al Armatei, îmi iau acest angajament faţă de primul-ministru rus, vii dumneata şi decizi contrariul. Mă fac de râs!” As zice si mincinos .. ca Constantinescu a fots de acord cu survolul !!! Preşedintele susţine că el vorbea, des, direct cu Clinton. Era şi normal. Sigur că strategiile mari se decideau la acel nivel. Episodul pe care vi l-am relatat vrea doar să arate că, până şi la nivel suprem, „ataşamentul” pro-NATO a trecut prin momente de ezitare.

    Naiv Ne-a povestit preşedintele Emil Constantinescu că i-au promis, la un moment dat, acordul formal de retragere a trupelor din Transnistria, la o masă, tot aşa, de taină, de ziua domnului Constantinescu –„Astăzi e ziua lui Emil Ivanovici, hai să retragem…

    Asta se credea “lider regional” si “dinamic”. Tot teleptual si Milica ..

    Interviul orijinel la http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/andrei-plesu-fost-ministru-externe-am-dovada-existentei–dumnezeu-1_50ba03017c42d5a663afbe29/index.html

    Dar asta nu e tot …

    Se pare ca regimul CDR-PD era unu stil broasca racu si cu stiuca :

    [img]http://theophylepoliteia.files.wordpress.com/2012/10/3114-1.jpg?w=700 (furat de la http://theophylepoliteia.files.wordpress.com/) …[/img]

    Si a contat foarte mult atitudinea unitară a Guvernului român, deşi nu lipseau momente de incoerenţă. Un exemplu: după o sesiune a Adunării Generale ONU, înainte să mă întorc la Bucureşti, m-a sunat Javier Solana, care conducea atunci alianţa transatlantică şi m-a rugat să mă opresc câteva ceasuri la Bruxelles pentru un scurt dialog. Ne-am întâlnit şi mi-a spus aşa: „Domnule Pleşu, eu când vreau să vorbesc cu România, cu cine vorbesc? Pentru că, uneori, preşedintele îmi spune una, primul-ministru îmi spune alta, ministrul Apărării îmi spune alta, dumneavoastră îmi spuneţi alta! Şi nu mai ştiu cine este România! Sper să mă puteţi ajuta”. Era o situaţie penibilisimă şi nu puteam să-i spun decât ce i-am spus: „Fiţi sigur că, în ciuda aparenţelor, toţi gândesc la fel; nu vă faceţi nicio grijă, atitudinea ţării este omogenă”.
    Sunt curios ce intelege Plesu prin omogen … Pesemne ceva agrementat cu incoerenta .. destula!!
    Hai sa dam cuvantul cuiva care se pare ca a vazut mai indeaproape gradina …. botanica :

    Io am terminat cu visatul si fanteziile privind clasa politica in 98 cand impreuna cu alti cativa am fost luati de Zoe Petre si Vlad Nistor sa lucram ca un fel de interni la Cotroceni. Fenomenala prostie a cederistilor plus calitatea seniorilor penetisti m-a socat de-a binelea.
    M-am intrebat si atunci si de-atunci incoace de ce a trebuit arestat un Tepelea, un Diaconescu sau Niculescu-Galbeni de catre regimul comunist. Ca nu ar fi constituit nici cel mai mic pericol pentru un regim atat de non-valori erau. Numai prin natura totalitara a comunismului poti intelege de ce acesti mediocri au fost bagati in seama.

    Unu ce isi zice Kokoshmare http://forum.softpedia.com/topic/985279-cum-va-inchipuiathi-acum-14-16-ani-ca-va-arata-romania-in-anul-2014/page__st__18

    Insa ce naiba cauta intelctualu’ Plesu in acea galera ?
    După cum ştiţi, ministru de Externe, după alegerile din 1996, a fost numit Adrian Severin, din partea unuia din partidele de guvernământ, respectiv PD-ul lui Petre Roman. Apoi a intervenit scandalul pe care vi-l amintiţi poate – cu „Lista lui Severin”. El a trebuit să plece şi Roman m-a sunat şi mi-a propus să preiau postul. Iar eu am avut slăbiciunea să accept. Într-un fel, m-a tentat. Un amestec de vanitate, politeţe, sentiment al datoriei şi naivitate. Mi-a fost greu să refuz. Există un episod anterior care, eventual, să justifice această opţiune (nu prea bine primită, cred, în partid, pentru că într-un partid toată lumea vrea recompense şi nu înţelege să lase „demnităţile” unor inşi din afară). Dar Petre Roman m-a susţinut eficient, iar Emil Constantinescu a fost imediat de acord.
    Ati retinut ? Vanitate si naivitate . Ca asa cum o sa va explic datora nu era fata de Romania ..
    A existat însă, curând după numirea mea, un moment delicat: în urma unei demisii a lui Traian Băsescu, PD-ul a decis să se retragă din Guvern. Or eu, fiind numit de PD, ar fi trebuit să mă retrag de asemenea. Acum trebuie să vă spun că, înainte de oferta ministerială a lui Petre Roman, semnasem deja un contract cu Georgetown University din Washington, care mă invitase să predau acolo un curs de un an. Era o poziţie foarte avantajoasă, şi financiar, şi academic. I-am spus, deci, lui Roman: „Domnule, după ce am renunţat la o asemenea perspectivă, nu mă pune, după câteva luni, să mă înregimentez într-o mişcare de partid. Nu sunt membru de partid, aşa că, dacă îmi spuneţi că de mâine toţi membrii partidului poartă pantofi galbeni, eu nu o să îmi pun pantofi galbeni. Nu văd decât o singură soluţie: nu îmi dau eu demisia, ci mă demiteţi voi. Spuneţi că mă retrageţi din post, la asta nu am ce să fac. Aşa cum m-aţi numit, aşa mă puteţi da afară!” Până la urmă au acceptat situaţia şi am rămas.
    Asta nu mai este vanitate si nici naivitate. Ar fi ceva numit solidaritate guvernamentala insa e ceva legat de “perspectiva” personala … eu as zice oportunism. Care combinat cu restu il face pe intelctualu’ sa se bage unde nu se pricepe :
    In aceeaşi linie a stilului „diplomatic” rusesc de care vorbeam adineaori se înscria şi Evgheni Primakov. A trebuit să-l întâlnesc la Strasbourg. Aveam pe agendă două teme – tezaurul şi aderarea noastră la NATO. Când am spus „NATO”, a zis: „Ah, nu! Refuz să discut despre acest subiect! Dacă despre asta vreţi să vorbim, ne oprim aici!” Era violenţa tipică a unui hardliner (n.r. – dur). I-am răspuns: „Eu am crezut că poziţia Federaţiei Ruse faţă de NATO nu mai e totuna cu poziţia Uniunii Sovietice. Dacă e aceeaşi poziţie, înţeleg rezerva dumneavoastră”. Şi atunci a făcut o glumiţă şi am trecut la tezaur. Zice: „Domnule Pleşu, când s-a dat tezaurul ăsta?” „În decembrie 1916.” Zice: „Şi dumneavoastră mai vreţi să ştiu ce s-a întâmplat de-atunci? Am avut, între timp, Marea Revoluţie din Octombrie, două Războaie Mondiale, dispariţia Uniunii Sovietice şi atâtea altele. De unde să ştim, după toate astea, cum e cu tezaurul. Dacă vreţi, vă spun părerea mea personală. Eu cred că din banii acelui tezaur a fost susţinută mişcarea comunistă internaţională de atunci şi până mai ieri. Dar apropo: cum de v-a venit să ni-l daţi tocmai nouă?” Avea dreptate! Nici eu nu înţeleg cum de s-a hotărât Guvernul român să dea ruşilor mari valori ale ţării, într-o perioadă atât de tulbure. Remarcaţi însă nonşalanţa cu care înţelege un diplomat rus să dialogheze pe teme delicate. Cu aceeaşi nonşalanţă mi-a răspuns un diplomat rus, când am pus, odată, problema retragerii trupelor ruseşti din Transnistria: „Domnule, noi am vrea să le retragem, dar, ştiţi, tancurile sunt uzate şi nu mai merg! E vorba, în fond, de o grămadă de fiare vechi!”. În legătură cu involuţia contemporană a clasei politice, daţi-mi voie să mai spun ceva despre episodul Kosovo, care nu ne priveşte direct pe noi.
    Eu remarca nosalanta cu care dl intelctual Plesu, aceasta stea a intelectualitaii romane care are pretentia sa ne conduca destinele recuoaste naiv : Nici eu nu înţeleg cum de s-a hotărât Guvernul român să dea ruşilor mari valori ale ţării, într-o perioadă atât de tulbure.
    Pai daca este vreumu pe aici la fel de .. naiv ca si Plesu trebe sa zic ca tezuarul a foat incredintata spre pastrare aliatului rus in dec 1916 si febr 1917. Cand Romania se redusese la Moldova… ca linia de razboi era pe aliniamentul Focsani-Namoloasa-Galati si soarta Romaniei era incerta ..
    Ca “Marea Revoluţie din Octombrie” a avut loc pe 7 nov 1917 nu in dec 1916 – cestie pe care Plesu pare sa o ignore ! Ca Plesu ignora ca in dec 1916 si tarul parea ca sta ferm pe tron asi nu abdicat decat pe 15 maerie 1917… ca partea cea mai importanta a tezaurului (aur, sub forma de lingouri si monede diverse (dintre care majoritatea erau mărcile germane si coroanele austriece), in valoare totala de 314.580.456,84 lei aur. La acestea s-au mai adaugat bijuteriile Reginei Maria, evaluate la 7.000.000 lei aur) a ajuns la Moscova pe data de 21 decembrie 1916. Cu vreo 10 luni inainte de “Marea Revoluţie din Octombrie” (daca acel 21 dec 1916 era tot pe stil vechi) .
    Mai ignora ca URSS a recunscut obligatia de a returna zisul tezaur – o prima returnare a avrut loc in iunie 1935 (titluri de proprietate, valori, actiuni, obligatiuni, titluri de credit, garantii bancare, gajuri, ipoteci, etc)…
    Atunci la ce s-o pricepe naivul nsotru intelectual ?! La arta la ce dracu sa se priceapa :
    Intrebare : Apropo de liderii lumii şi existenţa lui Dumnezeu – nu vi se pare că liderii de astăzi sunt chiar mai slabi decât cei din anii ’90?
    – Nu-mi dau seama. Dar e limpede că nu mai au consistenţa celor din anii ’40-’60 ai secolului trecut. Vă pot da un exemplu: în 1963, Adenauer, ca preşedinte al Germaniei, ţară învinsă, a făcut o vizită în Franţa, unde era preşedinte De Gaulle. Trebuia dat un semnal de reconciliere fermă. De Gaulle a făcut gestul să îl invite la el acasă, în satul său de obârşie, Colombay-les-Deux-Églises. Şi a avut loc o discuţie „informală”. Am citit stenograma acelei discuţii. Nu mai există astăzi aşa ceva. Era vorba de doi domni bine şcoliţi, care reflectau intens asupra destinelor lumii, care aveau o viziune, o autenticitate a comunicării, de neregăsit în lumea de-acum.
    Intrebare :Este şi o degradare a democraţiei ca sistem, o degradare a selecţiei cadrelor în politică?
    Este, întâi de toate, o degradare a procedurilor. O schimbare de ritm. Totul se face rapid, călătoriile diplomatice sunt scurte, funcţionale şi supra-abundente. Fiecare îşi recită precipitat, cu un zâmbet fals, dosarul. În timpul Adunării Generale ONU e musai să te vezi cu cât mai mulţi omologi. E epuizant şi nu cine ştie ce productiv.
    … doar te vezi cu ei.
    Da, e o hărţuială extraordinară. La un moment dat, am spus ministrului rus de Externe Serghei Ivanov, înaintea inevitabilei convorbiri: „Domnule, mai puteţi? Eu unul am obosit!” Mi-a răspuns: „Sunteţi al 41-lea astăzi”. În clipa aceea, mi-am adus aminte de un film rusesc excepţional, care se numea „Al 41-lea”. „Ştiţi – zic – că în tinereţea mea filmul acesta m-a entuziasmat…” „Da – a sunat răspunsul -, dar aveţi grijă că ăla din film a terminat împuşcat.” Umor de baricadă… Revenind: diplomaţia este, uneori, excesiv formalizată. Sunt foarte rare momentele în care se iese din tipic, pentru că 1) experţii sunt mai tari ca şefii şi 2) oamenii politici nu mai au anvergură. Singurii care ies din tipic cu o nonşalanţă adesea tulburătoare sunt ruşii. Elţîn era, în această privinţă, un adevărat campion.

    Chiar asa .. ce anvergura sa aiba eesteu si ce o mai fi Plesu care zice “umor de baricada” ca le gandeste “estetic” in fata rusului care retine esentialul : dusmanul trebuie sa moara!! Credeti cumva ca Adenauer sau Charles le Grand uitau vreo secunda interesele tarii lor?! Da pe Plesu il intereseaza .. ce? Arta ptr arta, o “autenticitate a comunicării” samd.

    Restu? Duca-se dracului!!!

    Tara? Datoria fata de tara pe care o reprezinti ?!
    C’esti prost Bizoane? Tara este ca sa se extazieeze ca cat de cult este Plesu!!
    Restu se ocupa Gitenstein si rusii !!
    Si Basescu ..,..

    A da. Observtati pofta de barfa a intelectualui din Cotcari … imi aduce aminte de unele dintre gospodionele din Andronache (cartoerul unde ma copilarit. Erau vreo 3 muieri care erau la curent cu tot inclus ultimele neadevaruri )

    Apreciază

  10. Radu Humor

    las-o jos ca macane !!Auzi la tine ca Rusia Nu ne-a atacat nici măcar în 1968, cînd ne-am opus invaziei din Cehoslovacia și eram sub Tratatul de la Varșovia
    Nu stiu cati ani ai .. insa in 1968 in Romania plutea o hotarare mortala : daca intra LUPTAM!! Si muncitorii si intelectualii. Si secretarii de comitet de partid si fostii „burjui” erau hotarati ca aici nu este Cehoslovacia : NOI VOM LUPTA!! (fosti ofiteri cu cruci de fier au fost „reevaluati” ca sa fie comandanti ai Garzilor Patriotice proaspat infiintate: „Dumneavoastra domnule sunteti cel mai calificat!!” ziceau secreteri de comitet de partid orasenesc sau de sector,, Crucea de Fier ca garantie ptr partidul comunist?! DA!!!)
    In 1973-74 eu am facut armata la Botosoani. Toti stiam ca desi la instructie imanicul erau trupele RFG care inainteza de la S-V .. ne pregateam ptr rusi!!! Nu ne faceam iluzii asupra sortii noastre INSA eram decisi ca nu vom permite!!

    Nu ne-au atacat ptr ca era prea riscant. Si fiindca eram decisi sa rezistam .. ei bine a urmat si garantia chineza …

    Apreciază

  11. A .. ca mica barfa

    Tocami m-au sunat 2 tineri care faceau publiictate ptr un site !! Curios aflau si care este site ul .. Watch Tower ,,, iehovisti!!

    A se vedea comentariul catre RH … Va cam inchipuiti cat de mult simpatizez pe iehovosti si alti ambuscati? Nu avti destula fantezie!! Ii URASC!! Ca un barbat ori este soldat al tarii sale ori …

    Apreciază

  12. Guvernul Ungariei, replica dura catre ministrul de Externe roman:

    Negarea subiectului autonomiei de catre Romania incalca tratatul ungaro-roman. Autonomia nu e o problema interna

    20 august 2014
    http://www.expresmagazin.ro/guvernul-ungariei-replica-dura-catre-ministrul-de-externe-roman-negarea-subiectului-autonomiei-de-catre-romania-incalca-tratatul-ungaro-roman-autonomia-nu-e-o-problema-interna/

    Purtatorul de cuvant al Ministerului Facerilor Externe de la Budapesta a raspuns miercuri acuzatiilor sefului diplomatiei romanesti, Titus Corlatean, sustinand ca nu Unguria este cea care incalca tratatul de baza ungaro-roman atunci cand sustine autonomia etnicilor maghiari din Transilvania. Oficialul de la Budapesta a reamintit ministrului roman ca “negarea subiectului autonomiei violeaza tratatul de baza ungaro-roman pentru ca tratatul insusi face din situatia minoritatilor o afacere bilaterala”, potrivit unpo.com, citat de Ziare.com.

    Purtatorul de cuvant al MAE ungar a mai precizat ca Ungaria nu considera situatia minoritatii maghiare din Romania doar o problema interna, iar fostul ministru de Externe Janos Martonyi a comentat modul in care autonomia “tinutului secuiesc” intereseaza Budapesta, in 2013.

    Articole similare

    Preşedintele Moldovei, Mihai Ghimpu: Tratatul de frontieră între România şi Moldova este neconstituţional

    Vicepremierul Ungariei: Autonomia POATE DEVENI REALITATE.Ce au voie alţii, avem voie şi noi

    Președintele Jobbik, Vona Gabor: Autonomia secuilor este un obiectiv care SE VA REALIZA, orice ar face statul român. Unde sunt autoritățile din România?

    Mitinguri simultane la Budapesta și Tîrgu Mureș pentru autonomie teritorială.Susţinători ai autonomiei secuilor au aprins lumânări în faţa Ambasadei României la Budapesta

    Apreciază

  13. Avand in vedere ca acest blog este si unul de informare, incerc sa-l ajut pe distinsul coleg Vsile, care scrie (citez):

    ,,legea insolventei a fost blocata de guvernul Ponta tocmai pentru a proteja abuzurile ”

    Realitatea arata putin diferit:

    1. 21 mai 2014
    ,,Curtea Constituţională a decis, miercuri, că Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă este constituţională, respingând sesizarea PNL, care a contestat mai multe articole din actul normativ adoptat de Camera Deputaţilor în 15 aprilie.
    Decizia de respingere a sesizării depuse de grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a fost luată cu unanimitate de către judecătorii Curţii Constituţionale.

    2. ,,Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 25.06.2014 (M.Of. nr. 466/2014).

    În vigoare de la 28.06.2014

    TITLUL PRELIMINAR
    CAPITOLUL I

    Domeniul de reglementare

    Art. 1.
    Prezenta lege stabileşte regulile în domeniul prevenirii insolvenţei şi al insolvenţei.

    Art. 2.
    Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia.”

    …..Restul prevederilor pot fi accesate prin intermediul utilitarului Google.
    (Z)
    ps
    Eu inteleg oamenii atunci cand, din varii motive, nu au avut timp sa se informeze. Dar cand nu se informeaza din rea vointa si din orbire, preferand cliseele si starea de ura, e adevarat, generatoare si ea, de adrenalina, atunci mai bine sa nu voteze. (Z)

    Apreciază

  14. Excelent comentariul despre Rusia versus NATO postat, mai sus, de Radu Humor.
    In acest context, incerc sa inteleg de ce Victor Ponta supraliciteaza si, fara a exista o negociere prealabila si o analiza de costuri si consecinte potentiale, subscrie neconditionat la angajamentul lui Traian Basescu pentru o prezenta permanenta NATO in Romania. O fi asta o conditie pentru ca eventualul mandat prezidential sa-i fie acceptat si/sau agreat de Inaltele Porti ?
    Daca este asa (desi, sper sa nu fie), atunci nu vad de ce nu am vota-o pe Elena Udrea ? Cel putin, este o aparitie exotica care poate substitui, macar partial si temporar, prin circ si show televizat, amaraciunea constatarii ca binele se indeparteaza tot mai mult de poporul roman.
    Ma intreb, sincer, de ce liderii politici isi doresc puterea ? In realitate, puterea este deja acaparata de ,,statul de drept” si de marile corporatii transnationale, sustinerea mediului de afaceri si investitional romanesc exista mai mult in programele (a se citi ,,maculaturile” ) electorale, electoratul este ,,prost” si ,,needucat” (dupa unele versiuni), iar politica externa a Romaniei se face oriunde in alta parte decat la Bucuresti.
    Deci, de ce vor unii romani sa ajunga mai repede in puscarie, direct de pe fotoliile diferitelor demnitati administrative si/sau legislative ? Greu de inteles, nu-i asa ? Nu e mai bine sa declaram direct razboi Statelor Unite pentru a ajunge ca Japonia ? Poate ca asa, vin mai repede, cu administratie cu tot. (Z)

    Apreciază

  15. Ghita,
    Esti super plin de cunostinte inobilate in hardaul securistului Vadim!
    Poanta cu inelul si sacul de informatii din el este o poveste veche de vreo trei sute de ani cu un inel care purta ravase secrete si pentru care un fanariot si-a pierut capul confundind gestul sultanului ,care dorea sa-i arate fanariotului posta personala cu un cadou.

    Sunt totusi curios sa aud prin gura ta ce murdarii a mai savarsit „Tzapul” si cum doreste el sa iasa mai in fata…dar nu ai mentionat in care fata, sau poate cine stie doreste sa candideze la vreo …cadid atura.
    Cadid mai esti domnule, parca pe vremuri uitate nu prea erai chiar asa de candid!
    Si apoi sa-l citezi pe Pleasu te inobileaza, nu-i asa(.)(!)(-?)
    Eu cred ca ar trebui sa reieiei si povestea cu geologul securist , dar te abtii ca sa nu dai in rude!

    Apreciază

  16. Zev,

    Nu mai este nevoie sa saluti intentiile domnului Ponta ,esti deja cunoscut in acest domeniu.Si apoi este mai mult decit benefica intentia dumitale atata timp cit nu judeci faptele!

    Apreciază

  17. Da, și mie mi-a plăcut și îmi place Dan Hăulică. Fraza scrisă e cam lungă și cam prea înflorită, după gustul meu, dar recunosc că a fost un intelectual rasat.
    Apreciez faptul că, în ciuda corului de detractori deveniți viteji după război, el a găsit firesc să-și pună numele scut în fața lăturilor care nu mai conteneau.
    Am reținut cuvântul invidie pe care l-am folosit și eu în comentariile mele despre resortul urii la adresa fostului prim-ministru.
    Definesc boboru român cu acest singur cuvânt: invidios. Această trăsătură e dată de neputința de a realiza ceva pe plan personal, iar neputința se datorează lipsei de calificare, lenei și neseriozității.

    Apreciază

  18. Putini stiu ca Dan Haulica, prin anii 70 era haituit de Securitate. Pentru curajul sau din acei ani, era model pentru multi studenti ieseni. Dan Haulica a si pictat si a pictat bine. Mergeam in studentie la toate vernisajele prezentate de el si la expozitia sa, care a fost un adevarat succes.
    Earnest

    Apreciază

  19. Vsile
    Incearcati, din cand in cand, sa va detasati de ego-ul dvs. Uneori, a saluta un gest al unui premier, care este , pana la urma, o institutie, este echivalent cu a exprima o speranta pentru Romania. Sper ca nu sunt prea subtil ptr. dvs.
    😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s