De sambata, am plecat cu familia in Spania. Voiam sa scriu „am plecat in concediu” apoi am realizat ca, neavand angajamente politice, pot pleca atunci cand vreau, pentru oricat timp. E un sentiment nou. In Spania, am mai fost, dupa 1990, de vreo 6-7 ori. De fiecare data, in graba, mergand de la aeroport la hotel, apoi la o sala de conferinte sau la sediul unei agentii guvernamentale si din nou la aeroport. Orasele le-am „vazut” pe geamul masinii, in timp ce frunzaream un dosar in pregatirea unei intalniri sau ascultand un briefing din parte vreunui ambasador.
Timpul aproape nu mai conteaza. Pot astepta linistit, in aeroport, imbarcarea intr-un charter, pot privi linistit in jur, stiind ca cei pe care ii intalnesc au alte griji decat sa dea vina pe mine pentru ceea ce-i nemultumeste. Unii ma saluta si-mi zambesc, altii se prefac a nu ma fi vazut. Pe strazi, in Spania, am intalnit mai curand romani aflati la munca. Sunt si multi turisti. In general, tineri. Schimbam cateva cuvinte, facem o fotografie, apoi fiecare merge in drumul sau.
Imi place sa ma trezesc dimineata devreme. E inca liniste. Nu e inca nici foarte cald. Privesc pe fereastra palmierii si ma pregatesc sa ma intorc la cartea pe care am inceput sa o citesc – Le gardien de phare, de Camilla Lackberg.
Ma intreb in continuare cum ar fi fost viata mea daca ar fi fost altfel. Si imi raspund ca oricum ar fi fost munca si lectura si efort. Dar am tot mai des impresia ca, in acesti douazeci de ani, am rapit mult din timpul pe care ar fi trebuit sa-l petrec cu familia mea.
Afara, soarele e tot mai puternic. Ma pregatesc sa merg la plaja si sa nu fac nimic. Imi aduc aminte, tragand cu ochiul la televizor, de intalnirile cu Aznar, cu Zapatero, cu actualul premier spaniol sau cu regele Juan Carlos. Totul era facut in graba. Din masinile guvernamentale vedeam doar parterul cladirilor spaniole. Am oprit odata in fata unei constructii realizate de Gaudi.
Sunt o multime de fragmente de viata care vor disparea, incetul cu incetul. Vor ramane, unele, doar in memoria mea. In rest, cateva concluzii pentru cartile de istorie – eliminarea vizelor, de la 1 ianuarie 2002, pentru calatorii in Europa, dreptul romanilor de a studia in universitatile de pe continent (este si cazul ghidului nostru), dreptul lor de a munci si de a trimite bani acasa. Dar si dramele parintilor sau ale copiilor ramasi fara sprijin, in tara…Probabil ca Esop ar fi spus ca orice lucru est si bun si rau, in acelasi timp.
Avem și noi un Gardien du phare: Geo Bogza, Paznic de far.
Excelent scriitor, după părerea mea.
În privința regretului că în ultimii 20 de ani ați stat prea puțin cu familia, orice om care vrea să contribuie la dezvoltarea societății sale stă prea puțin cu familia, pentru că e dedicat activității lui, pasionat și dornic de a avea rezultate. Asta nu e rău, în cazul în care are satisfacții profesionale.
Rău e când, în ciuda tuturor eforturilor persoanei, societatea nu îi recunoaște meritele, ba, mai mult, îl pedepsește. Atunci el are sentimentul că a văduvit familia de prezența lui și că a greșit dedicându-se ocupației/profesiei.
Nedreptatea, năpăstuirea sunt descurajante, în vreme ce sacrificiul, efortul pentru o realizare sau mai multe – nu.
Sevilla mi amor…
@ Zev
Ar trebui sa va ganditi la un part – time job , ceva de genul ” procuror ad-hoc ” la emisiunea lui Capatos sau pe la Acces direct !
Sa-i acuzati ( eventual , condamnati ! ) pe aia care canta play-back sau care isi insala nevestele . Sa-i certati , sa le faceti morala . Ceva de genul Judge Judy .
Bashistul , tot bashist ramane …
Maria Diana Popescu : + OPRIŢI VAPORUL! AM AJUNS ÎN COLONIALISM! / Gata cu distracţia! La dreapta! La stînga! Culcat! Drepţi! Stînga-mprejur! Înainte, marş! În faţa noii şefe F.M.I. pentru România, Frau Schächter, care va deschide rapid şi exact drumul altor alogeni în Ţară, greii sistemului politic, economic şi financiar-bancar, vor uita de tot cui aparţin şi i se vor înclina cu neţărmurită dragoste şi supunere. Stagiile de pregătire politică, masteratele şi doctoratele achiziţionate pe galbeni în 23 de ani de capitalism chiaburesc nu le-au alterat deloc viziunea de slugoi şi nici comportamentul vasalic. Alogenii şi toate companiile străine se cazează în România pentru mîna de lucru extrem de ieftină. Angajaţii români sînt trataţi precum sclavii pe plantaţii. Doar nu vin de dragul României, ca să-i aducă bani! Aici e raiul lor! Păcătoşii ne exploatează muncitorii, fură statul şi pleacă miliardari. Cel care lucrează la privat încasează salariul minim pe economie, e umilit ca un sclav şi dacă încearcă să-şi ceară drepturile, e trecut pe lista neagră, i se instituie o vină falsă şi aut. Nu acelaşi lucru se va întîmpla cu Lagard. Cercetată de Curtea de Justiţie franceză pentru „complicitate la fals” şi „complicitate la deturnare de bunuri publice” în dosarul Bernard Tapie, Lagarde vine sprinteioară la Bucureşti, ca să ia notiţe cum să furi banii publici fără să fii prins, fără să fii condamnat. Numai un naiv îşi imaginează că F.M.I. e organizaţie de caritate într-un sistem procopsit din speculă. Înlăuntru colcăie o adunătură şcolită la cursuri de şantaj şi de muls resursele statelor. De acolo s-a extins jungla financiară (mediu propice prădătorilor fără scrupule), acolo se năşesc monştrii financiari, acolo se hrănesc fioroase grupări mafiote, care fac mai dezesperante sărăcia şi mizeria popoarelor. Acolo hoţul are carte de muncă şi este extraordinar de productiv şi de bine plătit. „Daţi-mi controlul asupra monedei unei ţari şi nu mă interesează nici cine o conduce, nici ce politică face.” (Rockefeller) Generaţii la rînd au muncit ca să ridice economia statelor şi vine un Sörös, pariază la bursă pe nişte bani virtuali şi gata criza. Băncile sînt băgate la înaintare, oficial victime, în secret, călăi. Pentru bănci n-a fost criză deloc. Cine a îndatorat statele pînă la falimentare? Noua Dictatură (F.M.I.- B.M.- U.E.) prin ciracii săi, mulţi dintre ei urmăriţi în procese penale de corupţie, deturnări de fonduri, fals în acte şi inscripţii, abuz de încredere, facilitarea infractorului, asociere în grup infracţional e.t.c.. Aşa se face că suflarea multilateral-coruptă a politicului ne-a îmbarcat sub conducerea înţeleptului cîrmaci pe vaporul care duce către visul de aur al puterilor lumii: colonialismul. Încă puţin şi se vor termina rezervele de apă! S-a terminat cărbunele, nu mai avem siguranţă naţională, nici grîne, nici căldură, nici lumină, nici sănătate, nici învăţămînt, nici mîncare, nici linişte. Ţara va fi ruptă în regiuni! Opriţi vaporul, atunci! – spune cîrmaciul. Am ajuns în colonialism! Prin proasta delimitare, falimentul regiunilor este previzibil! Nu există niciun studiu care să ateste eficienţa şi rentabilitatea regionalizării. La mijloc, doar interese oculte. Democraţia balcanică virusată a generat slujbaşi de stat foarte slabi, laşi, corupţi, fără viziune, determinare şi demnitate. Dacă Justiţia nu se sesizează să-i ia la bani mărunţi, ar trebui să procedăm precum bulgarii, care i-au ţintit cu ouă şi roşii pe deputaţii lor. Bulgarii au avut cu ce arunca. Astuţioşii noştri pot sta liniştiţi. Românii sînt prea săraci, ouăle şi roşiile prea scumpe, ca să le strice pe figurile lor. Ca şi cum toate veştile rele n-ar fi suficiente, încă una caldă: în problema gazelor, U.E. ne aruncă înapoi în braţele ruşilor. Eşecul proiectului Nabucco înseamnă gaze mai scumpe, dictate de Gazprom, pierderea investiţiilor aferente proiectului şi slăbirea securităţii energetice naţionale. Un eşec eminamente politic! Ce dovedeşte? Că Rusia îşi menţine influenţa în zona caspică, uniunea nu prea are multe de spus, iar România e insignifiantă în ecuaţie. Ţarul Putin nu se joacă atunci cînd e vorba de siguranţa poporului său. În părţile esenţiale, ruşii încep să renunţe la internet în favoarea maşinilor de scris. Kremlinul a decis să folosească în unele activităţi birocratice maşinile de scris de provenienţă germană, pentru a evita scurgerile de informaţii, pericol tot mai prezent în era virtuală. Potrivit publicaţiei britanice The Telegraph, care citează o sursă din Serviciul de Pază Federal al Rusiei, se pare că maşinile de scris au fost reintroduse după publicarea mai multor documente de către WikiLeaks, dar şi după relatările lui Edward Snowden, omul care a dezvăluit reţeaua de spionaj a S.U.A.+ Sursa http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Opriti%20vaporul%20de%20MDP.htm
Radu Tudor dixit , la Antena 3 : „Ma intrebam, pe blog ,cat ii va lua lui Victor Ponta pentru ca sa-l egaleze ( !!!) pe mentorul lui , Adrian Nastase ”( se referea la un anume tip de ironie care , pentru unii , pare foarte potrivita cand vine de la presa catre un om politic , dar extrem de blamabila cand face cale intoarsa ) ; ca sa ne lamurim despre ce anume este vorba , intram pe blogul lui Radu Tudor si gasim : „Vad ca Ponta face aceleasi glumite ieftine precum Adrian Nastase cand era premier ” . Intram pe monitorizarea „glumitelor ieftine ” ale lui Adrian Nastase pe site-ul Grupului de Investigatii Politice si gasim cateva ironii scoase din context – cam putine pentru patru ani de guvernare ….Unele sunt amuzante si astazi . Altele sunt valabile si astazi . Altele sunt discutabile. Pentru a putea sa facem o analiza , si nu doar sa emitem un enunt , ar trebui , in mod obligatoriu sa stim LA CE FEL DE INTREBARI RASPUNDEAU „GLUMITELE IEFTINE ” ALE LUI ADRIAN NASTASE ? Fara aceasta imagine completa , riscul de manipulare este destul de mare .
Pentru ca lipeste din nou eticheta de „arogant ” pe numele lui Adrian Nastase –or, pentru aceasta eticheta , oameni de toate felurile , care nu stiau nimic despre cel de mai sus i-au acceptat condamnarea , fara sa mai caute suportul legal al acesteia .
E curios felul in care electoratul , atat de intransigent cu „aroganta ” profesorului Adrian Nastase a inghitit cu voluptate , timp de multi ani , grobianismul capitanului Traian Basescu.
Adrian B.
Bashisti sunteti unii dintre voi, poate fara voie…datorita limbajului jignitor si arrogant, perfect identic, in valoare scala, cu Acela promovat de talibanii portocalici. 😉
Fara sa va dati seama, aveti exact tipul de reactie, contondentă, superficială, d ar absolut sterilă, pe care il asteaptă Basescu de la adversarii sai. De aceea Băsescu este puternic.
S-a gandit cineva, serios, ca, odata cu cazurile Alexandrescu si Fenechiu, ORICE om de afaceri poate fi acuzat că nu a respectat cerinţele partenerului de afaceri, fie el, un alt om de afaceri, sau statul ? Chiar dacă acele cerinţe nu există initial în negociere, ulterior în contracte, dar sunt invocate post-factum de procurori ? Realizezi gravitatea situaţiei ?
În această zonă, cred că ar trebui să vă concentraţi energiile, suplinind indolenţa, neputinţa şi nepriceperea jurnaliştilor care niciodată nu percep esenţa şi semnificaţiile intime ale evenimentelor.
Condamnarea lui Fenechiu, reprezintă unul din cele mai grave atacuri la fundamantele statului de drept şi la principiile fundamentale ale economiei de piaţă, cea pe care o aperi (prin vorbe) cu ghearele şi cu dintii. Cum o aperi ? Lovind în..Victor Ponta ? Vai de c….tău, stimate coleg. Ai pierdut contactul cu ţara si realitatea, se pare, definitiv. Ponta este singura speranta a USL in acest moment, chiar daca nu candidează la prezidenţiale. Fără calmul său, fără perseverenţa de a ,,juca” cartea deschiderii, s-ar duce naibii toată coşmelia. Dacă nu se vine cu revizuirea în toamna/iarna acestui an, oricum, se va duce. 😉
erata
reiau:
….datorita limbajului jignitor si arogant, perfect identic, in valoare scalara, cu acela promovat de talibanii portocalici.
RandD (Cercetare şi Dezvoltare) în România / Văd că soluţia la problemele economice foarte, foarte grave ale acestei epoci este văzută ca o tranziţie de la abordarea tradiţională a economiei, combinată cu folosirea capitalului intangibil creat prin activitatea RandD, altfel decât până acum. Financiarizarea cât mai ieftină împreună cu germenii de întreprindere (start-ups) sunt considerate a fi pârghiile cele mai eficiente. Abordarea nouă este aceea că fiecare grant asigurat din bani publici pentru Cercetare şi Dezvoltare trebuie să fie neapărat însoţit de un proiect de întreprindere economică. Altă noutate este aceea că după cheltuirea banurilor publici din granturi pentru un proiect RandD, singura fază ce mai este permisă din banii publici pentru proiectul respectiv se referă la un concurs pe linia avantajului competitiv construit de proiect prin întreprinderea sa de tipul start-up. Mai departe, cheltuirea din bani publici se opreşte, şi începe finanţarea participativă. Noi avem aici nişte probleme imense legate de securizarea juridică, probleme care nici măcar n-au fost antamate de către Parlamentul actual, cu majoritate USL zdrobitoare. De vină cred că-i în primul rând focalizarea excesivă a premierului Victor Ponta pe favorizarea activităţii avocaţilor de afaceri.
”Voi, oamenii, aveți puterea. Puterea de a crea și mașini și fericire. Voi, oamenii, aveţi puterea să faceţi viața liberă şi frumoasă, să transformați acestă viață într-o minunată aventură. Așadar, în numele democraţiei, haideți să folosim această putere: haideți să ne unim. Haideți să luptăm pentru o nouă lume, o lume decentă care oferă oamenilor şansa la muncă, care oferă un viitor, o bătrânețe și o siguranță. Promițând toate acestea, brutele au ajuns la putere. Dar au minţit. Nu şi-au ţinut promisiunile. Nu o vor face niciodată. Dictatorii se eliberează ei îșiși, dar înrobesc oamenii. Haideți să luptăm acum pentru a împlini aceaste promisiuni. Să luptăm pentru o lume liberă, să înlăturăm barierele naţionale, să înlăturăm lăcomia, ura şi intoleranţa. Să luptăm pentru o lume a raţiunii, o lume în care ştiinţa şi progresul vor conduce spre fericirea umanității?” = Charlie Chaplin
”Dictatorii se eliberează ei îșiși, dar înrobesc oamenii.” Toate Constituțiile sunt sub asediul ”puterilor delegate”. Investițiile străine înseamnă export de profit, asta vrem ?
Vulturul și Vulpea
de Esop
“Chiar dacă scapi un timp de răzbunarea celor nedreptățiți, nu poți înlătura totuși pedeapsa cerului.”
PS : – Pricepi, bre Traiane ?
@ Cris,
Când enunţi un truism la momentul potrivit e chiar remarcabil! Acum e excelent!
Vacanta e momentul in care rezolvi cel mai de pret asentiment fata de familie. Timpul nostru e ca o scanteie, un licar pe cer. Vacanta reprezinta adevarata noastra viata de liniste.
blogideologic vorbeste de RandD si start-ups, cu adresabilitate catre Parlamentul Romaniei.
De ce jigniti parlamentarii, stimate domn, vorbind despre lucruri pe care nu le vor pricepe in veci si-n pururi ? Pai nu avocatii ,,e in tot si in toate ” de 24 de ani ? O sa vedeti ca vor dori si ei sa fie incadrati/definiti ca magistrati. Ar fi si normal, din moment ce vor asta si procurorii.
Impreuna, formeaza un intreg neutru.
😉
ps
Nu inteleg de ce e de vina Ponta pentru că Parlamentul, majoritar USL, nu antamează. Nu neglijaţi separarea puterilor.
😉
ps
Parlamentarii au incercat sa se ,,securizeze juridic” prin legea statutului, cerand parerea, la inceput de mandat, tuturor institutiilor de forta din Romania. Au sfarsit prin a fi de-a dreptul ,,ferecaţi”.
😉
Iluminatule,
Pai unde-i „cerul” ? Adica pe alta limba daca traim in iad se naste intrebarea are iadul cer?
Zev.
Corect raspunsul vs afirmatiile lui BIO incorect si neavenite remarcile referitoare la Relu!
Adica chiar dorim sa negam hotaririle luate de justitie?
Intreban cu citeva zile in urma , daca este vreun iesean cinstit pe aici?
Sugeram sa spuna el ce stie despre Relu, echivalentul lui Mazare de Constanta!
Eu din auzite am aflat ca prin tirgul Iesilor facu multre nelegiuir..Deceptia mare in rrelatia fenechiu-guvern ramane dl. Crin care la sustinut in guvern de parca s-au terminat liberralii din partid.
Traiane,
Dupa ce ai distrus complet Romania cica solicita basarabenilor sa ….ne urmeze……. benevol…noroc ca astia nu prea au flota ca sa urmeze acelasi scenariu…oricum n-ai nici autostrazi asa ca sunt pe placul presedintelui!!
De La NATO La Chisinau Cu “Pas” Pentru Jilava !
Dupa ce distrus-a tara si a pus-o pe chituci
Chiombu se vrea in Moldova, sanchi, frana pentru rusi!
Isi doreste cu ardoare nou mandat de presedinte
Da’ nu-n spatiu mioritic, ci la fratii lu’ Axinte.
Nu ar vrea ca sa plateasca rau-n fund de inchisoare
Nici sa tina loc de stoarfa, asternut la al mai tare,
Ci la Chisinau naivii sa ii faca-n alba neagra,
Cum facut-a cu romanii cat timp le-a tot dat in barba.
La asa o veste mare tot romanul azi vibreaza
Si viseaza mic cu mare pe chiombila ca-l livreaza.
La plecare ii dam trenul folosit si-n patru’s’opt
Sa il duca cu tot neamu’, peste Prut, musai mort-copt.
Du-te chiombule, ne lasa, te-om ierta de pleci chiar maine
Sa ne insanatosim la tara, bucurosi, lipsiti de tine,
Te doresc azi moldovenii , vai de mama lor, saracii,
Ei nu stiu ce ii asteapta si ca ii vor lua toti dracii!
@ Vasile
Mereu am vrut să te întreb : Ce ştii despre povestea canibalismului din Constanţa pe vremea ocupaţiei sovietice ? Şi care a fost amploarea fenomenului ?
Blogideologic iulie 17, 2013 la 8:18 pm
Intr-adevar, ideile de actiune redate mai jos, pot schimba economia Romaniei. Pe linia elite –mase, pentru prima data in istorie ( exceptand inceputul “ visului american”, care s-a impotmolit in “lumea veche”, dupa mai bine de 200 de ani…), “prostii” ar putea evada din “status-quo”…. Nu stiu daca o sa-i lase “desteptii”, desi, “ai nostri”, par a fi devenit “mai catolici decat Papa” in materie de globalizare…. Daca URSS nu i-a ajutat suficient, SUA si UE, parca nici atat…, poate ii vor ajuta “vorbele” pe care le-au mostenit….In sensul ca , poate, le vor lasa sa se transforme in fapte. Ei nu ar trebui sa faca nimic…. Doar sa nu se opuna ! Din pacate, in 45 + 23 de ani, nu s-au indurat …Acum insa, deja si-au trimis copii la studii, si-au strans acareturile necesare si, poate-poate…. E drept, apar tot timpul, “lupi tineri”…, alti copii, alte acareturi….
PASAJ PRELUAT DIN POSTAREA LUI BLOGIDEOLOGIC
“ Financiarizarea cât mai ieftină împreună cu germenii de întreprindere (start-ups) sunt considerate a fi pârghiile cele mai eficiente.
Abordarea nouă este aceea că fiecare grant asigurat din bani publici pentru Cercetare şi Dezvoltare trebuie să fie neapărat însoţit de un proiect de întreprindere economică. “
P.S.
Un Liviu Rebreanu post-modern, ar scrie o noua nuvela “Prostii”, in mod “certocrat,, despre IMM-uri si cei care sunt nevoiti sa traiasca din ele….
Ulterior ( sau concomitent, eventual din toamna/iarna, cum se scrie pe aici ), se pot gandi si sisteme mai ample de afaceri, care, intr-adevar, nu pot fi, nici ele, neglijate. Deocamdata, la acel nivel, ref. la “baietii nostri”…, recent, un SIF a preluat administrarea altui SIF, oferind responsabilitatea administrarii de varf unui tanar de 35 de ani ! In epoca de piatra a capitalismului romanesc, nu cred ca e cazul sa va scriu acum ce traiam la 35 de ani pe piata de capital romaneasca ! Desi, recunosc, vina era a mea, ca eram “prost”…Dupa cum se vede, si acum, cred ca destinul imi este implacabil pe linia “baieti destepti” – “prosti”…. O alta legatura impresionanta cu d-nul Adrian Nastase. …Nu cred ca problema Romaniei post-decembriste tine atat de problemele de drept ( desi la nivel de forte externe acestea sunt cele determinante ) cat de cele de sociologice , care , la nivel de forte interne sunt “regina armelor”…Iar d-nul Adrian Nastase e pregatit universitar in ambele domenii…IATA o alta explicatie, a faptului ca nu avea cum sa scape, nici de unii, nici de altii ( mergand mai departe pe linia cunoasterii, Arnold Toynbee demonstreaza ca de fapt problemele de drept international, tin tot de sociologie, doar ca de una mai complexa, ce se intinde pe cel putin 3 generatii )! Si o “solutie” in viitor : “ SA NU SE MAI DEA DESTEPT ! “. La noi, “prostii”…, e mai in siguranta ! Si tinand cont de problemele lui in justitie, are o certificare a ”prostiei” perfecta….”Noi” suntem consternati ca liderulul vechiului “sistem ticalosit” ( nu exista un singur ziarist, chiar adept al ne-coabitarii, care sa readuca in spatiul public ideea de “sistem ticalosit” ? ), este acum mai “prost” decat noi…. De unde, din nou, scepticismul nostru legat de faptul ca ”desteptii” vor lasa “prostii” de capul lor….N-or mai fi ele URSS, SUA si UE pe placul lor ( ultimele 2, asa cum sunt ele acum ), dar nu se vor lasa sa nu faca vreo “uneala” care sa le intreaca….Prima in vizorul lor : Statele Unite ale Europei ! Ramane de vazut daca visul “prostilor” se va putea re-innoda….”Desteptii nostri” ar putea “trada” si astfel s-ar crea premisele…Nu le-ar veni foarte greu !
@ Luminita Arhire:
Spuneți că e curios cum de electoratul, care a înghițit atâția ani…”.
E drept. Și eu sunt revoltată de indiferența electoratului (ielectoratului) față de comportamentul Băsănăului, mai mult, de admirația ielectoratului față de un astfel de comportament, însă Antena 3 și mai ales Radu Tudor nu l-au admirat niciodată, dimpotrivă.
I-am scris lu Radu Tudor că există reporteri cretinei care pun întrebări de cretinei sau întrebări cu răspunsul lor, al reporterilor, inclus, deci, de fier să fii, și tot îți vine să-i ironizezi.
Apoi, d. Năstase nu a făcut și nu face „glumițe ieftine”. Glumițe ieftine face Dana Grecu, o insă lipsită de educație, de carte și cu o inteligență sub medie, dar cu un tupeu nemărginit pe care-l confundă cu incisivitatea.
Să stai de lemn când ești batjocorit de niște reporterei proști sau de o pațachină precum Grecu, ar fi o prostie din partea ta, așa că nu poți decât să-i șfichiuiești fin.
Media să renunțe la ideea că ea are voie să facă și să spună orice, iar demnitarii – nimic.
Oricum, sunt de acord cu dv.
Mi-a plăcut analogia făcută de Mircea Badea în privința aserțiunilor tâmpite ale lui Băsănău față de Christine Lagarde (că adică e bine ce zice FMI, dar guvernul e populist și o să strice totul din cauza asta):
Un țăran mergea cu vaca la târg.
Un precupeț: dă lapte mult?
Țăranul: lapte? nu dă mai nimic, dă-o dreacu!
Precupețul: e tânără?
Ț: tânără? e bătrână, dă-o dreacu!
P: mănâncă puțin?
Ț: puțin? Mănâncă mult, dă-o dreacu!
P: păi, atunci de ce-ai adus-o?
Ț: ca s-o fac de râs, dă-o dreacu!
@ Vasile,
Tot acolo unde-l văzuse şi Esop – părintele fabulei (620 – 560 î.Hr.) despre care se crede că a fost sclav.
Vasile
In cazul lui Fenechiu, da, comentez hotărârile justiţiei, ca şi în cazul domnului Năstase.
MAI ALES după ce maimuţoiul băsist a declarant la Chişinău că ,,nimeni nu e mai presus de lege”, exemplificând chiar cu cazul unui ,,ministru în funcţie”.
Este evident că aveam de-a face cu o justiţie obedientă centrului de putere antinational de la Cotroceni.
Asta nu înseamnă că aprob corupţia, mai ales, în zona profesorilor. Profesorului trebuie să I se interzică, pe viitor, să ia fie şi 5 bani de la un elev , sau un părinte, INDIFERENT de destinaţia fondului.
Curios, dar exact în clasele primare şi de licwu dotate cu mobilier şi parchet noi, jumătate dintre elevi au coroniţă. Vi se pare banal ? Si mie mi s-a părut, trecând prin astfel de experienţe. Între timp, am mai cugetat.
Măcar icoana cu Sf Gheorghe cu care am sponsorizat a rămas la locul ei pe perete, pentru generaţiile următoare. Să spele păcatele părinţilor.
😉
Bio,
Eram copil nu imi mai aduc aminte amanunte stiu , din comentariiile din casa,ca era vorba de un restaurant in care se srvea carne de om!
Din martorii de atunci putini mai sunt in viata , sau putini mai sunt lucizi ca sa-si mai aminteasca amanunte!
Veste bună : Monsanto se retrage din Europa (doar în chestiunea propunerii de organisme modificate genetic) http://www.lemonde.fr/planete/article/2013/07/18/monsanto-recule-sur-les-ogm-en-europe_3449307_3244.html
“Telefonul mobil poate fi reîncărcat cu ajutorul urinei, afirmă o echipă de cercetători britanici care spun că au reuşit de curând această premieră mondială, noua tehnologie bazându-se pe baterii cu combustibili microbieni.”
http://www.realitatea.net/metoda-inedita-de-a-incarca-telefonul-mobil-te-va-soca_1227421.html#ixzz2ZQn6rDSD
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Şi astfel urina românilor va evita realizările din ultimii 9 ani ale demisului Traian Băsescu.
As fi vrut sa continui postarea din 20 iunie a.c., dar e inca in asteptare…
Asa ca… „veremos si la proxima vez tendre mas suerte!”, ca sa nu ne indepartam de aerul idiomului castellan.
@ Zev
Dumneata te contrazici de la o fraza la alta ! Odata ceri sa-i aresteze pe profesori si dupa aceea va aratati revoltat ca l-au condamnat pe Fenechiu !
Tara asta va iesi din KKT cu ajutorul oamenilor destepti , a oamenilor cu initiativa si solutii si a celor cu OMENIE !!!
Nu va iesi nici prin teroare , nici prin abuzuri judiciare , nici prin arestari colective si nici prin cautarea de vinovati de serviciu !
Si va fi BINE in tara asta atunci cand profesorii , medicii si intelectualii vor avea salarii mai mari decat militienii si procurorii !
Desi l-am votat pe Ponta , nu cred ca el este persoana potrivita pentru aceasta misiune dificila ! Cred ca d-ul Ponta este CAPTIV educatiei si formatiei sale , de procuror !
Stiti cum se spune : ” cand dispui doar de un ciocan , nu vezi in jurul tau decat cuie … „
Zev.
In cazul domnului Nastase pe linga razbunarea arma prostului, au fost si multe altele care nu se comenteaza.
Nu poti fi PM ,fara sa gresesti , scenariile se revad si prin Europa, dar acolo cit de cit mai exista si decenta!
Despre Relu ce pot spune , este vinovat,si el are calea „eliberarii de la Strasbourg”, fenomenul insa este altul, fara patricianul Patriciu, Crin a folosit pusculita Fenechiu si s-a obligat sa acorde unui penal un port de sinecura!
???? why publish Vasile always later than others????
Pentru reconstruirea economiei României trebuie să “fim cuminţi” şi să aşteptăm investitorii străini, ni se spune. Dar dacă investitorii străini nu vin, ce facem, fluierăm a pagubă ? Aşa cum facem de când l-am acceptat pe Mark Gitenstein şef la Fondul Proprietatea, îmbuibându-se fără de Verecundia (adică neruşinare, pe româneşte) din banii noştri, în vreme ce noi, cei pentru care a fost construit Fondul Proprietatea, nu primim nimic ! În principiu, există şi alte surse investiţionale pentru noi IMM-uri. Capitalul iniţial pentru germenele de întreprindere (Start-Up Capital) poate avea următoarea provenienţă : 1/bani personali, 2/bani de la neamuri bune, 3/ bani de la prieteni. Sigur, că poate exista şi cea de a patra sursă, eu personal m-am întâlnit în anul 2005 la o conferinţă organizată de Camera de Comerţ şi de Industrie a României (era o iniţiativă europeană) pe tema reciclării produselor electronice uzate, cu asemenea ofertă – era vorba despre bani provenind din fonduri europene http://www.ecodesignarc.info/servlet/is/909/Case%20study%20-%20Uni%20Craiova%20-%20model%20SME.pdf?command=downloadContent&filename=Case%20study%20-%20Uni%20Craiova%20-%20model%20SME.pdf Citez de acolo : +Case Study / Electronic devices / Romanian University of Craiova develops a model for eco-design implementation in an SME. Summary: Activities at University of Craiova target at developing a model small enterprise implementing eco-design, largely based on the standards of the ISO 14.000 family. // The group of Titus Filipas at the University develops devices, such as lock-in amplifiers, sweep generators, active probes for oscilloscopes, nuclear radiation dosimetres, magnetometers and different educational electronic kits. The enterprise intends to evaluate the potential environmental impact of all their products in advance, aiming to achieve a type III environmental label. This type of label should give a clear advantage in procurement procedures of public high schools in Romania, which are seen as major customers for the educational electronics kits. Already now, reused parts are incorporated in new products, e.g. integrated circuits for amplifiers. Used printed circuit boards are on offer on the local market. Linear components (diodes, transistors etc.) are disassembled manually and reintegrated in new products. Proper choice of components to be re-used needs good expertise. By implementing the major ISO standards for Life Cycle Analysis, Eco-Design, and Environmental Management a well structured approach is undertaken. In parallel, this business case serves also as a methodological input to educational activities at the University. // Product portfolio: The authors are experimental physicists, and do have a consistent expertise in designing and assembling educational electronic devices of small series for the laboratories of the university and for the physics laboratories of high schools in the region, clearly giving a preference to local aspects. Types of apparatus that we already build are, for instance, lock-in amplifiers, sweep generators, active probes for oscilloscopes, nuclear radiation dosimetres, magnetometers and different educational electronic kits. // The educational perspective : By now, the ‘potential environmental impact’ of these devices produced in the workshops of the university have not been assessed from an ecologic point of view. Being an educational institution, the group intends also to build-up a glossary and a thesaurus of terms in the Romanian language about eco-design, and the related fields of environmental management. It is intended to build-up a functional framework in Romanian language for the standards regarding environmental management. This will serve as a basis for tutorials to be given for SMEs in Romania. // Green public procurement: The group also intends to make a complete life cycle assessment for each of the products, considering also the requirements for type III environmental labels. This type of label will favor the products in future (green) procurement procedures for public high schools in Romania – provided, that greenprocurement will be made mandatory in Romania. // Pro-active strategy : It is intended to evaluate the potential environmental impacts of the products before effectively building the product. Although in absolute figures the environmental impact of this small enterprise is also small, it is intended to benchmark the products with the best practice in the field. // Reuse as cornerstone for eco-design : Already today some of the components and integrated circuits (with a preference for operational amplifiers) used in the products are reused components. Used and dismantled printed circuit boards with components are offered on the local market. Simple linear components (diodes, transistors, linear integrated circuits) are disassembled manually. Recycling and reuse electronic components disassembled from used printed circuit boards is a rational choice. Selection of the components to be reused needs a thorough technical expertise. // Product documentation : The products will be accompanied by a tutorial handbook in both English and Romanian. The quality of the technical writing is essential for a long product lifetime, giving thorough advice. The product documentation also comprises the environmental label declarations. // The key role of the ISO 14.0xx standards : Different standards of the ISO 14.000 series for environmental management will be implemented, considering the phases of the cycle for continuous improvement: Plan, Do, Check, Act, or the so-called Deming cycle. There are more constraints to do eco-design and environmental management in Romania than in the countries of Western Europe. For instance, up to now there is no tutorial for the ‘Deming cycle’ available in Romanian language. The framework of the Deming cycle in this case is the ISO 14.001 standard environmental management systems. In the phase ‘Plan’ of the Deming cycle, first the ISO 14.040 standards for LCA (Life Cycle Analysis) will be implemented, following a concept to assessed and aggregated the total environmental impact of the designed product. In the phase ‘Plan’ also the requirements on eco-design as standardized by ISO 14.062 will be implemented, having also an effect on the phase ‘Do’ of the Deming cycle. The ‘Do’ phase sees also the implementation of the ISO 14.02x standards. Due to the fact, that the products contain ‘recycled content’, we have to use the ISO 14021 standard for the type II environmental label. In our case we have to pay special attention to the ISO 14.025 standard for the type III environmental labels. Also in the phase ‘Do’ the standard ISO 14.063 for communication of environmental performance will be implemented. In the phase ‘Check’ the ISO 14.03x standards are relevant which provide guidelines for the assessment and the description of the environmental performance of the organization. Also in the phase ‘Check’ the ISO 19.011 standard is implemented, called “Guidelines on quality and environmental auditing”. This standard is intended for the meta-assessment of the environmental performance. In the phase ‘Check’ also the ISO 14.064 standard for green house gas emissions is relevant. // The economic dimension : Coupling Life Cycle Analysis (environmental analysis) with Life Cycle Costing (economic analysis) usually is very resource consuming, going beyond what a small enterprise can afford. Nevertheless, eco-design without Life Cycle Costing still has major economic incentives for a small enterprise because it smoothes the way towards achieving the environmental labels, of which the type III environmental labels are extremely important for green public procurement. Following the entire Deming cycle with the ISO 14.000 standards furthermore eases the way to the organization for getting the EMAS (Eco-Management and Audit Scheme) and ISO 14001 certificates. // Authors: Titus Filipas, Dan Murtaza, University of Craiova, Romania (reference: T. Filipas, EcoDesign
ARC workshop, Bucharest, Sept. 16, 2005) + Principalul motiv pentru care un IMM nou capotează este acela că nu are o „propunere de valoare” („value proposition”). Noi am demonstrat convingător, în proiectul nostru din anul 2005, că aveam o „propunere de valoare”. Ce urmează, după folosirea capitalului de începere pentru germenele de întreprindere şi construirea modelului economic ? Folosirea instrumentului financiar denumit pe englezeşte “private equity” pentru extensia bilanţului de patrimoniu (balance sheet). Astfel se pot construi IMM-urile de tip Private Equity, adică IMM-urile finanţate privat în fonduri proprii. Doar un asemenea model de întreprindere “pe bune”, adică să fie de tipul securizat legislativ/juridic aşa cum se întâmplă în USA, permite unui germene de întreprindere (start-up) să crească economiceşte viabil. Dacă vreţi, IMM-ul finanţat privat în fonduri proprii este un mic Ordin al Templierilor creat adhoc pentru creşterea economică. Să nu ne speriem de ele. România are, încă din secolul XIX, experienţa bună a instituţiilor create adhoc. Trebuie să revenim la tradiţia noastră a statului-naţiune, o tradiţie desfiinţată de către dictatorul-“ctitor” Nicolae Ceauşescu.
Este întreprinderea americană IBM oximoronul “afacerii” ? http://www.lemonde.fr/economie/article/2013/07/18/ibm-l-oxymore-du-business_3449339_3234.html
Peste tot oamenii ies in strada ; in Bulgaria – mai intai pentru cresterea pretului la energie electrica , apoi pentru ca un magnat al presei a fost uns sef peste servicii ; in Brazilia pentru ca s-a scumpit calatoria cu autobuzul ; in Statele Unite pentru ca un ucigas a fost achitat pe motive de autoaparare ; in Egipt pentru ca o parte din populatie nu il mai vrea pe Morsi iar alta parte , da ; in Grecia- a nu stiu cata oara ! – pentru incapatanata politica de austeritate , inca o zi de greva generala ; in Turcia pentru ca un parc celebru din Istambul sa nu fie ras pentru construirea unei moschei ( sau a unui mall- , cum erau primele informatii ) .Motive radical diferite , s-ar spune ; unele economice , altele politice , altele politico-economice , altele religioase , altele care tin de etica… in fapt , un substrat unic : zguduirea bazelor unor existente discrete , ale unor indivizi care de obicei sunt asimilati cu „si altii ” … Si diluarea viitorului ; aproape inconstient , cei de obicei tacuti si profund anonimi isi simt amenintata nu numai propria existenta ci si existenta urmasilor . Acest tip de nemultumire a dospit intr-o perioada relativ scurta ; manifestarea ei este diferita , dar nu confuza , ci intemeiata pe o mare doza de determinare .
Iritarea generala , dorinta de a impune si celorlalti propriile certitudini , in conditiile in care acestea sunt din ce in ce mai vadit subrede , suspiciunea , lipsa somnului , anxietatea – tot atatea maladii moderne pentru care exista doar paliative , nu si tratamente serioase .
Cu cativa ani in urma , intr-un Istambul haotic , de care insa m-am indragostit chiar de la intrarea in gara , aveam si eu senzatia neobisnuita ca timpul nu exista , ca nu conteaza … ca lumea aceea senina pe care o vedeam in jurul meu , atat de diferita de agitatia incrancenata din Bucuresti , de exemplu , avea sa-si conserve pentru totdeauna clipa de gratie . Noaptea , coborand pe strada „tramvaiului vechi ” , vedeam in librariile deschise pana dupa miezul noptii , oameni care rasfoiau carti , in parfumul muzicii de cafe-concert cu irizatii puternic orientale ….
Probabil ,insa , ca oricare Paradis cunoaste mai devreme sau mai tarziu , contaminarea …
Dar unde omatu de mai an?
Da socieyarec civila din Romania?!
Acu cativa aniu zisa societate era idignata ca se prevedea legal in ce conditii se pot utiliza interceptarile telefonice (droguri, terorism alte asemena) Ca nu si nu ca nu este admisibil ca asa facea si Sicoritatea!!!
De nu stiu cat timp se toit zicve ca se asculta in draci. Da sopcietatea civila mucles ca scroafa in papusoi si sta ca vaca ..
A da. Azi si loa Radio unu vorbea despre ce bine e ca vaor asculta non stop ..Hm pe vremea lu Ilici parca rupeau lantu ….
Liderii (mişcarea Tamarrod) ultimei revoluţii din Egipt care l-a răsturnat pe Mohamed Morsi provin din familii naţionaliste nasseriste. A fost o victorie clară a naţionalismului egiptean împotriva confreriei fundamentaliste a Fraţilor musulmani http://www.lemonde.fr/a-la-une/article/2013/07/17/egypte-les-apprentis-sorciers-de-tamarrod_3448677_3208.html
Adrian B.
Nu exista nicio contradictie intre a sustinte ,,condamnarea” si descurajarea abuzului judiciar si a pleda impotriva coruptiei, fie ea mica, sau mare. De fapt, exact asta inseamna statului de drept.
Cat despre Ponta, dupa afirmatia recenta, repetata, ca se gandeste la mutarea referendumului pe Constitutie in 2014, temandu-se va lumea nu va iesi la vot in aceasta toamna, nu pot spune decat ca m-a dezamgit profund.
Am spus, si o repet, daca vor face asta, se va alege praful de cel mai important proiect al USL si, prin efect de domino, de USL insasi.
Vasile
Cele de mai sus sunt valabile si pentru dvs…in plus, mai subliniez odata ca rezerva mea referitoare la justetea condamnarii domnului Fenechiu, nu anuleaza constatarea ca PNL si domnul Ponta au gresit nominalizandu-l in functia de ministru. Intr-un stat normal in care functioneaza prezumtia de nevinovatie, l-as crede pe Ponta ca doar acuzele unui procuror nu sunt suficiente pentru ca cineva sa faca pasul inapoi. In Romania, unde exista o presiune pe institutii si politicieni prin MCV, numirea domnului Fenechiu l-a condamnat, de fapt, pe distinsul domn, a priori. 😉
Mai mult, condamnarea unui ministru in functie, nu este de natura sa ajute , la imagine, guvernul si primului ministru. Dimpotriva.
ps
De altfel, pe la inceputurile mele pe acest blog, am precizat ca ,,veriga slaba” a guvernului, o reprezinta ministrii PNL. Intre timp, domnul Fenechiu a dovedit ca poate face ceva semnificativ la Ministerul Transporturilor, dar, dupa cum s-a vazut, nu este suficient, ba chiar, prin nefinalizarea privatizarii de la CFR Marfa, interpretabil.
erate
statul de drept
dezamagit
guvernul si primul ministru
ps
De regula, contradictiile sunt doar aparente, ele sunt parti ale aceluiasi intreg.
😉
Vasile,
iulie 18, 2013 la 12:23 pm
Bio,
Eram copil nu imi mai aduc aminte amanunte stiu , din comentariiile din casa,ca era vorba de un restaurant in care se srvea carne de om!
Din martorii de atunci putini mai sunt in viata , sau putini mai sunt lucizi ca sa-si mai aminteasca amanunte!
Comentariul tău e în așteptare.
70 blogideologic
iulie 18, 2013 la 12:24 pm
Veste bună : Monsanto se retrage din Europa (doar în chestiunea propunerii de organisme modificate genetic) http://www.lemonde.fr/planete/article/2013/07/18/monsanto-recule-sur-les-ogm-en-europe_3449307_3244.html
71 Vasile,
iulie 18, 2013 la 3:34 pm
Zev.
In cazul domnului Nastase pe linga razbunarea arma prostului, au fost si multe altele care nu se comenteaza.
Nu poti fi PM ,fara sa gresesti , scenariile se revad si prin Europa, dar acolo cit de cit mai exista si decenta!
Despre Relu ce pot spune , este vinovat,si el are calea “eliberarii de la Strasbourg”, fenomenul insa este altul, fara patricianul Patriciu, Crin a folosit pusculita Fenechiu si s-a obligat sa acorde unui penal un port de sinecura!
Comentariul tău e în așteptare.
72 Vasile,
iulie 18, 2013 la 4:16 pm
???? why publish Vasile always later than others????
Comentariul tău e în așteptare.
“A sili pe un popor să înveţe altă limbă însemnează a-l tâmpi, a-l face intelectual inept, deci şi economic şi politic inept.”, scria Mihai Eminescu. În consecinţă propun a se traduce pe româneşte englezescul “Hyperlink” (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Hyperlink), prin sintagma “poteca asociativă”. Într-adevăr, inginerul American Vannevar Bush anticipa ideea de “Hyperlink” folosind pentru descrierea ei sintagma “associative trail”. Evident, adjectivul “associative” provine din asociaţionism, în care Vannevar Bush fusese format lucrând la Tufts College (devenit ulterior Tufts University, în mod categoric cea mai bună universitate de cercetare şi dezvoltare din lume!). Iar “poteca” din sintagma “poteca asociativă” înseamnă şi traducerea pe româneşte a lui “trail”, dar ne reaminteşte totodată şi de personalitatea profesorului Eufrosin Poteca de la Sfântu Sava, şcoală centrală unde filosofia asociaţionist-senzualistă (ideologia primară sau ideologia paradigmei thermidoriene) a lui Condillac şi Destutt de Tracy era la mare cinste.
„Spune-mi cu cite te aduni(umbli) ca sa-ti spun cine esti!”
Pai daca Basescu s-a „adunat” cu Berceanu,Videanu,Vulpescu,Umbrarescu,Cocos,Udrea…..iar Ponta s-a coabitat cu Basescu, Ghita,Maior……….se renaste intrebarea si intrebarea cine a fost mai intii oul sau gaina?
Sa fi prieten si coleg de partid cu un dusman al democratiei este o alegere personala, dar sa ti in partid un „constructor tortionar” este mai mult decit regretabil domnilor PSDisti!
[…] a lui Condillac şi Destutt de Tracy era la mare cinste. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/07/16/in-spania/ Titus […]
+ Acordarea cetateniei ungare maghiarilor din Transilvania nu mai este o tema de actualitate, deoarece atit Romania cit si Ungaria sint tari membre ale UE, a declarat presedintele UDMR, Marko Bela, transmite NewsIn. Aflat la Cluj-Napoca, inaugurarea primei statui din Romania care comemoreaza Revolutia Ungara din 1956, presedintele UDMR a spus ca, fata de data referendumului din Ungaria privind acordarea dublei cetatenii din 5 decembrie 2004, si Romania a devenit membra UE. „Eu cred ca aceasta problema astazi si-a pierdut incarcatura care eventual ne-a contrapus sau tensionat atmosfera. Cele doua tari, Romania si Ungaria, sint in UE, cu totii sintem cetateni europeni, nu avem o legitimatie in acest sens, dar cine stie, poate vom avea si asa ceva”, a precizat presedintele UDMR. Acesta a mai spus ca, in opinia sa, probabil ca exista unii maghiari care si-ar dori cetatenia ungara. „Probabil ca sint foarte multi care si-ar dori acest lucru, dar fiind vorba de ideea obtinerii mai facile a cetateniei, individual, fiecare va avea posibilitatea de a decide daca se introduce aceasta posibilitate”, a completat liderul UDMR. Problema a fost ridicata de fostul presedinte al Parlamentului ungar si presedintele Forumului parlamentarilor maghiari din Bazinul Carpatic, Szili Katalin, care a afirmat intr-un discurs ca problema dublei cetatenii trebuie readusa pe agenda publica. „Rolul Ungariei este de a face totul pentru a indeplini prevederile Constitutiei Ungariei referitoare la maghiarii de peste hotare. Trebuie sa spun ca problema dublei cetatenii trebuie mentinuta pe agenda publica. Acum ca piedicile politice au fost inlaturate urmeaza rezolvarea problemelor de continut. Dupa cinci ani nu e doar datoria noastra rezolvarea acestei probleme, ci un subiect care ne priveste pe toti”, a spus Szili Katalin. + Sursa : Publicat de către Blogger la » Asymetria — Antiacvarium , 7/18/2013 08:11:00 PM
Stiti ca am fost contemporani cu ultima vanatoare de vrajitoare ? Si nu este vorba despre Africa Neagra, Papua sau Infernul Verde unde “mai merge”!
http://vremea.forumgratuit.ro/t497-vanatoare-de-vrajitoare-contemporana#1044
Buna ziua domnule profesor,
Ma bucur ca v-ati putut deconecta de …..surogatul de democratie cu care este „onorat” poporul roman, care oricum nu ar mai fi contat prea mult pe acest pamant…judecand dupa agenda unora……sa le stea in gat cu aceasta ocazie…….si agenda si ideea respectiva….
In alta ordine de idei, este imperios necesar sa poti sa beneficiezi de un timp liber numai pentru tine si familia ta, mai ales daca functionezi zilnic cu un randament de …..1000 la %.in beneficiul propriului tau popor si nu al tau personal. Prietenii stiu de ce…ca de obicei.
Chiar si medicii pe care i-am consultat personal mi-au spus acest lucru.
In ceea ce ma priveste, medicii mi-au zic ca sanse sunt si pentru mine, totul este s-o las mai moale……
Le-am raspuns ca voi lasa lucrurile mai moale numai dupa ce totul se termina cu bine, in favoarea echipei noastre nationale…..
Mai conteaza daca echipa noastra nationala se ocupa cu fotbalul sau cu altceva ????
@ Vasile, iulie 19, 2013 la 7:28 am
Fiecare pasare pre limba ei piere…….
@ blogideologic iulie 18, 2013 la 12:24 pm
Sa fi gustat Monsanto din propriile OMG produse in Europa si acum sa beneficieze oare de un…concediu medical prelungit, datorita „beneficiilor” acelor OMG amintite mai sus , sic….?????
Granada, amor de mi vida!
D. Năstase și familionul – prin Palatul Alhambra și Grădinile Generalife…
Palatul Alhambra, ca și complexul Topkapî din Istanbul, e o construcție joasă, tip „vagon”, care reproduce în piatră corturile maurilor parveniți cărora le pusese Dumnezeu mâna-n cap. Între încăperi, chiar spânzurau cârpe care să dea impresia de intimitate și de camere „specializate”.
Doar „saloanele” de primiri, patio și verandele sunt excepționale, pentru că ele trebuiau să-i minuneze și să-i umilească pe oaspeții străini.
Abia pe la 1800, otomanii și-au dat seama că „palatele” lor erau, arhitectonic, niște grajduri ornamentate în interior, și s-au hotărât să construiască Dolmabahce, un palat adevărat.
Maurii n-au apucat să se dezmeticească, pentru că au fost izgoniți de spanioli.
Interesantă e compoziția etnică după origini a poporului spaniol.
O anumită componentă a lui atrage anumiți români ca un magnet.
@Zev
Sa vezi si sa nu crezi frate , se trezeste vecinul Zev !
Mai bine mai tarziu , decat niciodata ……. luati-l incet , ca-si revine el , cand va face ochi !
” Cat despre Ponta, dupa afirmatia recenta, repetata, ca se gandeste la mutarea referendumului pe Constitutie in 2014, temandu-se va lumea nu va iesi la vot in aceasta toamna, nu pot spune decat ca m-a dezamgit profund.
Am spus, si o repet, daca vor face asta, se va alege praful de cel mai important proiect al USL si, prin efect de domino, de USL insasi.”!
SA FIE OARE DIN CAUZA COABITARII SI A JUSTITIEI INDEPENDENTE ?
@ Cris iulie 18, 2013 la 10:55 am
Super analogia…si atunci ce facu omu’ cu vaca batrana, o lega de un Lagarde …?????
@ M.Voicu iulie 16, 2013 la 7:23 pm
Aveti perfecta dreptate.
Bio,
Poate bat campii , dar nu sunt singurul,unai sa fi cetatean cu „legitimatie” a unei tari, alta-i sa fi dublu cetatean in doua tari , dar indiferent daca una-i la fel ca alta, totusi nu-i conflict de interes sa juri pe doua drapele sau pe doua constitutii?
Apropo de conflictul de interese sesizat de ANI in cazul unor USL-isti cum era cazul dl. Diaconu director de teatru dar si ministru sau al altui neuselist Victor Alistar ma intreb statutul de proprietar de trust media al domnului Ghita,preten securist al dl.Ponta nu intra in conflict cu statutul de parlamentar…..?
Cat de interesant va deveni acum jocul politic, odata cu revenirea lui Hayssam?
Si despre interceptari, eu sunt PENTRU! Sa se asculte orice si de peste tot, cu exceptia dormitorului privat!
Terorismul este o amenintare serioasa, dar si periculoasa daca este exploatata politic! Insa pt clevetitori, eu as face un experiment, as introduce aceleasi curse de avion si de la Otopeni si de la Baneasa, cu deosebirea ca la Otopeni as institui controlul drastic, corporal, antitero, info, etc, iar la Baneasa as lasa ca oamenii sa-si conduca in mod liber rudele pana la scara avionului, sau sa-i primeasca, asa cum era prin anii ’60… Vreau sa vad cati din clevetitorii astia ar avea curajul sa zboare de pe Baneasa!
Ideea este deci simpla, daca Ponta accepta interceptarea cartelelor, atunci va fi acuzat de restrangere de libertati, iar daca refuza, de populism ieftin.
Problema insa se agraveaza din cauza comunicarii, a incerca sa treci chestia asta in liniste, in surdina, este catastrofal! La fel cum este si pozitia Frantei despre gazele de sist, care nu trebuie tradusa… a spus premierul…
Astea sunt greseli aparent minore, care insa lasa loc la speculatii, la banuieli, la acuze, la tot ce poate fi mai rau pt un premier, si ma tem ca asta se va vedea tare curand…
Victor Ponta trebuie sa caute solutii la fiecare astfel de problema, si abia acum vom avea toti ocazia de a vedea elevarea sa politica, stie sa argumenteze fapte derulate contrar celor dorite sau promise, ori nu?
Fiti atenti toti pontacii: coabitarea nu este intre Base si Ponta, ea este intre Base si Romania post-referendum, daca nu stiati… Cautati fratilor repede solutii si raspunsuri, ca daca le lasati sa se aglomereze si sa se rezolve singure, va dau in scris inca de pe acum ca ramaneti fara premier, chiar voi vi-l veti demola lasandu-l singur in corzi, ca asta este, a ajuns in coltul ringului… Sau mai clar, intai sa dea drumul la tot, si apoi poate pleca…
Ar fi pacat ca stanga sa piarda oameni de exceptie, atat de usor…