Fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu

Intr-un fel, il inteleg pe Traian Basescu. Sa fie publicata dovada din care rezulta, cu evidenta, ca referendumul de demitere a fost valid, ei bine, lucrul asta iti creaza, probabil, un sentiment de disperare si de furie impotriva tuturor. In plus, sa vezi, in aceeasi zi, ca intr-o alta tara aflata pe axa cu Washingtonul, presedintele este „suspendat” de armata si inlocuit cu un Zegrean local, evident ca iti vine sa te duci la televizor si sa incepi sa ataci in toate directiile, ca sa incerci sa ascunzi printr-o diversiune, „revelatia” recensamantului si informatiile externe.

In ceea ce ma priveste, eu voi considera, din acest moment,  dupa publicarea rezultatelor recensamantului, ca trebuie sa vorbim numai despre „FOSTUL presedinte al Romaniei, Traian Basescu”.

In legatura cu afirmatiile sale de aseara, ma intreb, inca o data, ce blestem s-a abatut asupra romanilor ca au trebuit sa suporte, ca presedinte, aproape zece ani, „un  fost comunist”  mincinos si ranchiunos. Sa le luam pe rand:

1. fostul presedinte (in legatura cu criza): „Romania a avut sansa sa aiba oameni politici care…au luat tara in spate (!) si au trecut-o pe malul celalalt al crizei”.

Comentariu: bine ca nu au dus-o pe malul celalalt al oceanului…

2. fostul presedinte: „Adrian Nastase, ca sa sa fie primit la Casa Alba, a semnat cu Bechtel. Si a fost las ca sa nu recunoasca”.

Comentariu: Prima mea vizita la Casa Alba a fost in 2001, inainte de semnarea contractului cu Bechtel. Am mai fost, la Casa Alba in martie 2004,, cu ocazia depunerii instrumentelor de aderare la NATO, dar decizia privind aderarea tarii noastre fusese luata inainte de semnarea contractului cu Bechtel. Nici vizita din iulie 2004 in Biroul Oval nu a avut vreo legatura cu Bechtel-ul. Am considerat si consider si acum ca un contract major, „emblematic”, ar fi putut avea un impact major pentru ridicarea nivelului schimburilor economice bilaterale la nivelul relatiilor politice. Din pacate, fostul presedinte Basescu a sabotat acest contract important, blocandu-l timp de doi ani, in perioada 2005-2006 (vezi detalii in cartea mea, „Lumea, americanii si noi”). In ceea ce priveste intalnirile de la Casa Alba, poate ca fostul presedinte ne va putea lamuri vreodata cum a  avut loc intalnirea sa cu presedintele Obama, in debaraua de la iesirea din biroul vicepresedintelui Biden. In materie de lasitate, fostul presedinte poate, intr-adevar sa ne dea lectii – si cum sa-ti dai demisia in 5 minute, si cum sa ramai la Cotroceni dupa ce alegatorii au votat demiterea ta.

3. fostul presedinte: „Petrom cum s-a privatizat? Prin lege. Pentru ca nimeni sa nu-l poata intreba pe Adrian Nastase: cum ai dat resursele pe 30 de ani, mai omule? Dar a construit o relatie foarte buna cu socialistii austrieci.”

Comentariu: Cum s-a privatizat Petrom? Fostul presedinte se poate uita in arhiva personala. Va gasi acolo memorandumul pe care l-a semnat in anul 2000 cu Banca Mondiala, memorandum ce contine angajamentul international al Romaniei de privatizare a Petrom.  In ceea ce priveste „datul resurselor pe 30 de ani”, fostul presedinte este un mic mincinos, pentru ca el stie ca intinderea concesiunii este de 10 ani, si ca intervalul de 10 ani se incheie anul acesta. Astfel incat el poate incerca in aceasta toamna cand se rediscuta redeventele,  sa transfere aceasta concesiune, de la OMV, in baza acordului de coabitare catre clientela sa personala. Nu stiu ce legatura au socialistii austrieci cu privatizarea Petrom. Singura pe care o vad este faptul ca partidul pe care il conducea Basescu atunci facea parte  din Internationala Socialista, la fel ca si socialistii austrieci. Doresc sa-l informez pe fostul presedinte ca in perioada 2001-2004, Austria l-a avut drept cancelar pe Wolfgang Schussel, membru si presedinte al Partidului Popular Austriac, partid conservator, membru al PPE. De ce minte Basescu? Nu are rost sa-l mai intrebati.

4. fostul presedinte: „Am cumparat fregatele si ne-am intalnit cu Tony Blair”.

Comentariu: Formula „ne-am intalnit”, banuiesc, se refera la mine. In ceea ce ma priveste, m-am intalnit cu Tony Blair de nenumarate ori, si inainte si dupa „fregate”. Decizia privind cumpararea fregatelor a fost luata de militari in contextul cooperarii cu fortele NATO. Ca dovada ca singura forma de participare cu echipamente la operatiuni NATO a fost folosirea fregatelor respective in diverse operatiuni combinate.

5. fostul presedinte: „Furtul cu legislatie s-a mostenit, a facut arc peste timp (v-ati prins?) si a venit de la guvernul Nastase la guvernul Ponta. Nu sunt dispus sa tolerez”.

Comentariu : Datoriile Rompetrol au fost facute inainte de 2001, in timpul guvernarilor din care a facut parte si Basescu. Privatizarea Rompetrol s-a realizat in aceeasi perioada! Dilema pe care a trebuit sa o rezolv a fost fie falimentul Rompetrol fie transformarea datoriilor in actiuni ale statului. Am preferat a doua solutie, pastrand cateva mii de locuri de munca si transformand Rompetrol in al doilea contribuabil la bugetul tarii.

Lucrul cel mai amuzant este acela ca fostul presedinte, Traian Basescu, este cel care a promulgat Legea 89/2005 pentru aprobarea OUG 118 din 2003 privind reglementarea datoriilor Rompetrol. Este el, in felul acesta, „complice” la „furtul legislativ”?  Sau in 2005, relatiile cu Dinu Patriciu justificau „furtul”? De ce vrei sa ne minti, Traian Basescu?

Ar mai fi multe de comentat – in legatura cu turneul diplomatic in Asia (excelenta initiativa), cu faptul ca fostul presedinte nu are incredere in Moscova (se pare ca azi-noapte s-a constituit o celula de criza de catre presedintele Putin pentru a examina consecintele dramatice ale faptului ca  Traian Basescu nu are incredere in Moscova), in legatura cu „nevoia unui mandat de la Cotroceni” pentru actiunile de politica externa ale guvernului, despre Constitutie, despre Vila Dante (  a ramas ea o anexa a locuintei fostului presedinte? Nu era vorba sa fie folosita pentru activitati ale guvernului? ), si multe altele.

Nu cred ca mai trebuie sa comentez aceasta interventie publica a fostului presedinte ce poate avea ca efect subminarea pozitiei externe a premierului („el are nevoie de ani  sa ajunga un premier macar acceptabil”) sau situatia ministrului de externe care trebuie sa plece luni la Moscova.

Sunt convins insa ca membrii guvernului dar si reprezentantii USL vor da o replica pe masura.

123 de gânduri despre “Fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu

  1. Cel mai interesanta mi se paree cestia cu Ponta premierui care n-ar avea mandatu. Mandatu de la cine? Cumva de la 3Coceni ? In ce baza da presizdelu mandat primului minstru?! Al pactului de coabiatre cumva ?! Hm asta e din cilcu lovitura de stat parlamentara (ia vedeti cum arata un .. azi Egipt : armnata in strada, parlament canci, Morsi sub paza)

    Si ca am scris “coabiotare” observ ca primu Coaqbitac cam descopera ca este si Singurul Coabitac. Si parca incepe sa vaza cutitu si ca coabitarea asta s-a facut dupa modelu coabitarii dintre vitel si parlangiu…

    Insa si mai naspa e bulibvaseala de azu, geaba canta Tonte;u “lasati-ma-ti sa guvernez” ca mi se pare – poa is prea sever – ca el nu prea guverneaza! Ca aparu cu cestia ca el nu rapsunde ci ca ministru lu injustitia.. Ministru cui? Nu cumva al cabinetului Ponta ?!
    Si totu a fost ceva .. unu zice ca ar fi mandate de aducere, altu ca nu e niciun fel de mandat, altu ca nu stie, altu ca ar fi mandat si altu ca doar imvitatie catre volintiri. Dupa modelu Racul, broasca şi cu ştiuca da cu mai muti participanti. Scuze da asta e guvenare?

    Scuze ca tot io raspunz : NU !!! Ca asta e dovada ca modelu urmat e fiecare de capu lui. Guvenare este armonizare si sa ii pui pe toti sa traga in aceiaisi directie!! Insa am asistat la cum ziceam bulibaseala bazata pe presuounerea unei presupuse conventii : ”noi suntem prea destepti ptr niste bizoni ca voi !!” si se pare ca noi am avea obligatia sa ii credem!! (aici ma gandesc la excplicatiile penibil contradictorii ale organelor)
    Asta e toata poanta : ori premeirul face ordine (guverneaza) ori ramnane Tonta care degeaba are 70% ca putere nu are !!! Puterea fiind mai ales la cei pe care el in calitate de Guvernu Ponta ar trebui sa ii controleze !!!
    (circoteca cu Bolintineanu e deja cam veche. Si ar fi cerut un minim control guvernamental :”mai multa claritate in proceduri si aveti grija la ele!” . Ca asa reiese ca legea si puterea e a majurilor care te baga in duba. De ce – nici ei nu stiu!!!)

  2. Frumoasă replică d-le A. Năstase, dar ce păcat că este așa târziu.

    Lui „ZeV” îi spun că ar fi păcat ca premierul Ponta să răspundă unor astfel de provocări, ar intra într-o logică conflictuală din care nu ar avea guvernarea nimic de câștigat. Iar pentru a vă argumenta că (fostul) președintele Băsescu nu merită să primească o replică de la premierul Ponta vă spun o maximă populară: „Cu tăcerea îi frigi chelea”. Nu vreau să fac analiza comportamentală a d-lui Băsescu, dar ieșirea lui trădează o disperare, o frustrare profundă pe care n-o poate controla, iar asta ar trebui să vă bucure. Cred că cel mai bine ar fi din partea din partea premierului Ponta să-l ignore, iar atunci când poate să-l ironizeze.

    D-lui Gavrilă îi spun că e păcat să-l facem erou pe președintele Băsescu. Cel mai indicat este să mai așteptăm un pic pentru ca justiția să-și facă datoria. E greu să-ți stăpânești furia, dar e o mare virtute să o poți face.

  3. Simate Domnule Prim Ministru,

    Incep cu faptul ca am vazut emisiunea de la TVR in care ati comenat situatia din Orient.In sfarsit, un comenatriu pertinent, si de asemenea , m-am bucurat sa va revad intr-o forma excelenta.

    Al doilea lucru important este ca am avut ocazia sa citesc, intr-o mica dare de seama , pe blogul dlui AMDobre ( pe care il admir),despre petarda persana , ceea ce s-a discutat la FET.Raman mereu cu un regret mare ca nu pot sa vin la Fundatie din cauza programului.Ar fi interesant sa aflu daca este site acolo in care sa pot citi cele discutate, macar referatele.

    Acum, un lucru , ma scuzati, marunt : iesirile pe sticla ale celui care de anul trecut, din vara, nu mai este Presedinte in Romania. Am observat cum INS, s-a straduit sa-i faca infrangerea cat mai catifelata…au scos repede din joben cam 1.000.000 de locuitori in plus fata de cu o luna in urma…in fine. Cu glas micut, actualul prim ministru a observat si el ca de fapt se intrunise cvorumul de demitere…..atunci, de ce ai mai koabitat badie? In fine, pot sa inteleg si asta, era necesar pentru functionarea guvernului. Eu NU POT sa ascult nici o emisiune sau fragment de emisiune unde vorbeste satana.Are un glas care ma scoate din minti , imi fac nenumarate pacate, asa ca prefer sa-l evit. Televiziunile, in lipsa de stiri, au dat insa pe larg pasaje din vituperarile aceluia…OROARE! Observ ca lumea se misca din ce in ce mai puternic, observa si el, de la Cotroceni, de la Neptun, Covasna, din piscina vilei Dante…nu-i este usor….si o sa-i fie din ce in ce mai greu…:) 🙂 Cred cu tarie ca ceea ce se intampla cu el este emblematic pentru intreaga lume….sper sa apuc sa vad….sunt curios..:) 🙂 🙂

    In sfarsit, un lucru important, este vizita lui Ponta in Asia.Cine i-a oprit pe pdl isti s afaca si ei asta?! Este un raspuns clar : faptul ca sunt , in frunte cu satana , o haita de tradatori de tara rapaci si amorali. As fi incantat ca vizita aceasta sa-si arate roadele cat mai curand, tara este intr-un impas din care poate iesi cu o politica economica externa inteleapta.

    Ultimul lucru, chiar ultimul, pentru ca nu ma asteptam la asa ceva , este „intamplarea” de la liceul Bolintineanu.Aceasta a fost o minunata ocazie, pe care ,insa, Ponta a pierdut-o , sa taca! Pana la ora 14 totul era in ordine, operatiunile se desfasurau conform unui plan ,de manual, pentru deconspirarea unei vaste retele de datatori si primitori de mita in vederea nu PROMOVARII, ci PROMOVARII CU NOTA BUNA a bacalaureatului.La ora 14 premierul nostru, palid de frica iese si spune ca stie ca nu au fost mandate de aducere…de unde stia?! ce treaba avea el in asta?! Ii era, ca de obicei, teama. Frica ne face sa actionam aiurea.Daca tot s-a temut, daca tot a dorit sa dea vina pe procurori si politisti, nu cumva sa creada „alegatorii” ca el are vreun interes in dovedirea infractiunilor de zi cu zi, macar tacea, astepta, si apoi , functie de rezultate, se exprima.Ce s-a intamplat pana la urma?! In urma interventiei primului ministru. operatiunea a fost abandonata, s-a creat impresia ca datatorii si inacasatorii de mita au avut dreptatea de partea lor , si am avut ocazia sa ne ingretzosam vartos ascultand depozitiile unor insi care sunt , fara indoiala, posibili infractori, despre chinurile infioratoare la care au fost supusi, etc. Poate ca nu ar fi rau ca tanarul si promitzatorul nostru premier sa invete LItania Impotriva Fricii.Daca ar fi stiut-o , nu am fi acum sub talpa unui presedinte ilegitim, nu s-ar prasi infractorii inca din frageda tinerete, si poate s-ar reinstaura cinstea si ordinea in tara. Mai am nadejde , inca sper ca nu este totul pierdut.

    Cu stima.

  4. @dlnimeni,

    solutie de bun simt, dar care se poate face numai cu mult curaj si viziune….si eu astept, cred ca degeaba , insa….:) 🙂 🙂

  5. @blogideologic-dreptul de vot tine de cetatenie nu de locul unde iti ai domiciliul sau de cat costa tiparirea buletinelor de vot
    @ZeV, faptul ca romanii din diaspora nu voteaza nu inseamna ca nu au dreptul sa o faca sau ca trebuie exclusi din cvorum.

  6. Luminitza A,

    O vorba romaneasca spune ” bait bun , pacat de fata” la dumneata e pe invers.

    Eu pur si simplu nu am trecut ,… de mai multe ori, ALTII INSA DA, SI ESTE VORBA DE O PERIOADA DE PESTE 50 DE ANI!Dar pentru asa nu m-am dus sa-i torn la militie , iar parinti nu am prea avut ca sa-mi plateasca spagile,torturile , piscoturile ,observa ca nu stiti destinatia reala a prajiturelelor de acasa, pe care de multe ori le furam de foame sau de pofta din cancelarie!

    Acum vad ca v-ati trezit , acum constatati ca orbecaila de la bac este de fact o falsa mineriada , care ar trebui sa acopere noile statistici oficiale ale resensamantului, privitor numarul romanilor de aici si de acolo!

    Sa patrunzi cu procurori in scoli,unde majoritatea sunt minori , sub 18 ani, sa le dai citatii sa se prezinte la procuratura sa incatuseszi profesori pe care normal o sa-i eliberezi mai tarziu, asta este tara pe care ati construit-o dumneamoastra luminitzelor si nu alde vasile!

    Si inca o chestiune , nu mai plagiati ideile altora , ,de fapt vorbeam de texte mai vechi ale mele reluate pe alta limba!

    Ce tara-i asta care-si aresteaza sau isi ancheteaza copii pentru ca au incercat sa copieze?

  7. Consider ca,nu trebuie sa i-se spuna nici,fostul presedinte,pentru ca el de fapt n-a fost niciodata presedinte,acest individ cu un caracter de un grobianizm iesit din comun,a ocupat fotoliul prezidential printr-o frauda masiva,atat in 2004 cat si-n 2009.
    Eu consider ca cel mai potrivit,ar fi s-al numim”NIMENI”(de fapt un gunoi)

  8. daca l-ati lasa in pace si nu l-ati mai baga in seama pe Basescu ar fi foarte bine, ar hamaii cit ar hamaii si s-ar potoli. nu trebui bagat in seama. el nu mai conteaza in fata romanilor care au votat suspendarea.in, rest numai de bine

  9. didi
    Fiti mai nuantat in intelegere, eu sustin dreptul de vot al tuturor cetatenilor romani. Dar din ceea ce spuntei dvs , rezulta ca au si dreptul de a-si spune opinia pe probleme care afecteaza cetatenii din ROMANIA, stand pur si simplu acasa. 😉
    Nu ramane altceva de facut decat sa transpunem in legislatie recomandarile Comisiei de la Venetia.
    Citez:
    ,,Comisia Europeana pentru Democratie prin Drept (Comisia de la Venetia)

    Codul de bune practici in materie de referendum

    7. Cvorum

    Nu se recomanda urmatoarele:

    a. un cvorum (prag, procentaj minimal) de participare, întrucât îi asimileaza pe cei care se abtin cu partizanii votului negativ;

    b. un cvorum de aprobare (acceptarea de catre un procentaj minimal din numarul alegatorilor înscrisi), întrucât risca sa creeze o situatie politica dificila în cazul când proiectul este adoptat cu o majoritate simpla, inferioara însa cvorumului (pragului) necesar.

    Concluzie : decizia Curtii Constitutionale de impunerea unui cvorum de 9 milioane de participanti la referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu incalca :

    – acest cod de bune practici al Comisiei de la Venetia

    – regula de la precedentul referendum de suspendare din 2007

    – modul in care s-au organizat toate alegerile prezidentiale in ultimii 22 de ani, fara cvorum obligatoriu

    Cedarea premierului Victor Ponta in fata deciziei contradictorii si evident nedemocratice a Curtii Constitutionale are la baza imensa presiune externa facuta de citiva lideri europeni in favoarea lui Traian Basescu.”
    COMENTEZ:
    USL a gresit prin diminuarea pragului la 30%. Constitutional , logic si normal, avand in vedere si precedenta forma a legii (din 2007 n.r.) ar fi fost sa duca acest prag la zero.
    In atare situatie, domnule didi, e treaba dvs ce faceti cu ,,dreptul dvs de vot” ..va puteti plimba in ziua votului, din Magascar in Malvine, cat va tin muschii si punga, cu ,,dreptul” dupa dvs.
    😉

  10. Alice: inteleg ca doriti o discutie asupra situatiei de la liceul Bolintineanu. Ei bine, opinia mea este ca avem de-a face doar cu o diversiune mediatica, prin amplificarea chestiunii, dar atit. Fondul chestiunii este real si cu radacini indepartate in timp: vanzarea – cumpararea examenului de bacalaureat. In cazul liceului Bolintineanu, actiunea guvernamentala ar fi trebuit sa fie aceea corespunzatoare unor situatii delicate. In fapt, daca directorul si – cu siguranta – unii profesori au cerut banii, ei bine atunci banii au fost platiti de parinti si nu de elevi. Care elevi nu au alta vina decit aceea ca au lenevit pe parcursul cursurilor liceale si s-au ocupat de orice altceva in afara de invatatura. Care este imaginea mediatica formata? Director si profesori arestati in toiul examenelor, elevi care vor striga cum ca nu s-au putut prezenta corespunzator la examene din cauza stresului, parinti atirnati de garduri zbierind ca ei, pentru copiii lor, calca, cu masina, pe oricine (au masini!). Iar guvernul nu s-a gindit la o alta imagine formata cu cuburile acestei chestiuni. Da de gindit aparitia sri in aceasta chestiune, deoarece este notoriu acum – si se suspiciona si in trecuta orinduire – ca securitatea tolera unor profesori sa mai ia cite un banut de la elevi in schimbul examenelor, ati ghicit, era vorba chiar de informatorii lor si pentru care ei nu aveau destule fonduri pentru a-i plati direct. Si nu doar unor profesori le tolerau ciubuce, parca si unor marinari. In mod normal, sri ar trebui sa fie laudat daca nu ar exista suspiciunea ca prin el subiectul a fost instrumentat de la inceput. Caz in care am putea banui ca si raspunsul unor autoritati ar putea sa fi fie comandat, prin agentura sri din ministere. Personal ma surprinde aparitia din ce in ce mai sufocanta a parintilor, rudelor, atirnati de gardurile institutiilor de invatamint pe la care au treaba elevii. In perioada in care mi-am sustinut examenele, liceale ori admiteri, parintii ori rudele apareau foarte rar, numai in cazurile unor colegi excesiv de emotivi. Altfel, oamenii apareau pe inserat, dupa afisarea rezultatelor, ca sa le vada si ei. Dar desigur ca, intr-o perioada in care vad tineri de 18-20 de ani conducind masini de peste 50K euro, adica salariile, daca ai bacalaureatul, sunt foarte mari din moment ce dupa un an de munca iti poti lua astfel de masini, criteriile sunt altele. Pare ca bunastarea, confortul material si spiritual nu mai sunt considerate a fi obtinute prin scoala, ci prin diplome. Un alt calapod sociatl.

  11. @ Adrian B.
    Eu am un centru de ascultare şi înregistrare a “intimităţii” de către SRI chiar lângă apartamentul meu, doar un singur perete ne desparte. Dar ăştia sunt mult mai “avansaţi” decât vechea Securitate, şi colaborează mult mai bine cu populaţia ! Este surprinzător cât de mulţi informatori-colaboratori-indicatori există acum ! Orice zgomot fiziologic de intimitate (zgomot fără cuvinte!, ne ferim, SRI-ul se fereşte ca “dracul de tămâie” de Saussure şi Peirce!) este comunicat din centrul de ascultare şi înregistrare înspre colaboratori care trec pe stradă în automobile şi transformat în zgomote de motor. Interesant, într-un fel, ştiţi doar că eu sînt preocupat intens de fenomenul de cyborghizare, şi în ce feluri se realizează. Hei, domnule George Maior, se aude ? Fă-ţi ordine în instituţie !

  12. Dom tov profesor expremier etc samd

    Sa trecem peste unele nelamuriri pe care le-as avea … ca avem unele cestii mai emportante ca de pilda :

    1)Ponta i-a dat o nouă sarcină ministrului marilor proiecte Şova se va ocupa de privatizarea imediată a sistemului public de cadastru
    Pe motiv că statul nu are bani, Guvernul va concesiona unei firme private drepturile asupra întregii baze de date cu informaţiile despre proprietăţile imobiliare existente în România. Instituţiile publice vor trebui să plătească pentru a avea acces la informaţiile respective.
    Cabinetul Ponta a aprobat joi o hotărâre de guvern prin care îl abilitează pe Dan Şova, ministrul marilor proiecte, să găsească o firmă privată care să se ocupe de proiectul denumit “Sistemul Informatic Integrat de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru mediul urban”. Documentul a fost aprobat în mare grabă, fără să fie supus dezbaterii publice

    Ha?!

    ) Procurorul general al României Tiberiu Nițu cere clarificări în legătură cu ancheta de la Liceul Bolintineanu
    Procurorul general al României a solicitat vineri conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti clarificări cu privire la aspectele prezentate în spaţiul public ca fiind contradictorii în cauza privind fraudarea examenului de bacalaureat la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”
    Asta (solicit lamuriri) o poate face si Dana Grecu .. De la porcuroru general m-as astepta sa ma lamureasca el … dupa ce face o verificare, un control, ceva ce tine de autoritatea functiei . Daca funcvtia nu are autoritate as sugera desfiinatarea ei ! (adica economii la salarii , masini, samd ca vezi mai sus “per motiv că statul nu are bani!” si nu imi pasa daca asta e amic sau nu cu primul sinistru! Nu de lata da as dori sa fim sinistrati in mod egal!!!)
    3) Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie Kovesi: Procurorii nu pot fi chemaţi la Parlament pentru a da socoteală cu privire la activitatea lor
    Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, vineri, că procurorii nu pot fi chemaţi la Parlament pentru a da socoteală cu privire la activitatea desfăşurată, ci aceştia trebuie să-şi păstreze statutul de independenţă în activitate.
    Ce zice Franziska-Jozefa asta ? Ca mcare independenta in ca care activitate? Independenta in fata legii in ce priveste activitatile abuzive ale zisilor endependenti? Endependenti fata de cine? Fata de Lege ? De drepturile cetateneilor? De Parlament? De bun simt ?!
    „Procurorii nu pot fi chemaţi la Parlament pentru a da socoteală cu privire la activitatea pe care au desfăşurat-o. Există un control care se desfăşoară asupra activităţii tuturor procurorilor şi care este efectuat din două părţi, în primul rând de Consiliul Superior al Magistraturii pe tot ce înseamnă abateri disciplinare, iar în ceea ce înseamnă modul în care se întocmesc dosarele şi legalitatea actelor care sunt emise de procuror există un control judecătoresc, care din punctul nostru de vedere funcţionează extrem de bine”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, vineri, după un simpozion organizat de Uniunea Juriştilor din România cu ocazia Zilei Justiţiei.?
    EI nu zau ? Cf Lege nr. 304 din 28 iunie 2004 privind privind organizarea judiciară sar mai egzista si
    :Art. 66.- (1)Ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurorii inspectori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din Parchetul Naţional Anticorupţie, din parchetele de pe lângă curţile de apel sau alţi procurori delegaţi.
    (2)Controlul constă în verificarea modului în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa parchetelor.

    Ori ce inseamana aia “verificarea modului în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii” (cf LEGII) daca nu acopera si “abateri disciplinare, iar în ceea ce înseamnă modul în care se întocmesc dosarele şi legalitatea actelor” (cf Codruta). Adica daca un oaresce procuror , in dispretul legii, salta opameni d epem strada ca asa are chef sfincteru’ lui , daca samd nu pate fi tras de raspundere? Nimeni nu il poa controla ? Decat “egalii” sai ?! Si at6unci la ce e buna LEGEA?!
    Premieru tipa ca io , bizonu de rand nu il las sa guverneze. Insa vaz ca uniii din “schema” lui bugetivora ii zic sa se duca dracului .. si dau dracului si parlamentu care l-a pus pe el premier!
    Si uite asa sub Guvernu Ponta continua bascizarea Romaniei!!!
    (citatele sunt din Cotidianul)

  13. justias

    sunt 2 gaste diferite in 2 straite deosebite ..
    1) modul in care a fost condusa intreaga operatie e cel putin bizar. Aminteste de povestile alea din anii 50 si are o pestilentialitate de abuz… Cestie ce este intolerabila … (se putea aranja ceva mai omneste .. de pilda un pacalici cu aer glumet „si acu scuzati da va rugam s adati si un extemporal .. numa cateva intrebari fara note .. ” Cu adaugirea ca daca sunt adevarate alegatiile cu lasatu in chiloti si sutien a fetelor … urat. Si ca io nu as pune prea mare pret pe „ce a auzit in curtea liceului” un elev (pustii fantazeaza prea mult!!! Si intre ei …. Ce dracu am avut si eu 18 ani si stiu cat de tampit si tampiti eram!!!) ca sa nu mai zci ca se prea poa sa se fi discutat ce s-a zis la tembelizor.

    2)cestia cu coNruptia (N ala nu este greseala!) Poti sa te dai virtuos si tot vortuios sa te dai8 cu fundu de asfalt .. in cesdtia cu invatamantu avem de-a face cu o boala sociala bazata oe o falsa idee despre „democratie”. Adevarul este ca „reforma” invatamtului a cam copiat metoda „priovatizarii prin lichidare” . Ca de ani de zile divizii de loaze au trecut prin scoala ca gasca prin apa!!! Si ca multe loaze au trecut ca umbra gastei !!!
    Si toata societatea s-a facut ca ploua .. ca era vorba de netotu lu cumnatu, a lu Vassilca cu care joci table, a lu colega Nuti a lu … ca deh copilu doamnei. domnuluio Cutare trebuia sa faca liceul (desi loaza nu invata , chiulea si apoi zbiera „daca nu ma faci sa trec bacu ma sinucid!!”)ca deh copil de intelctuali …
    Iar ptr final sa ne aducem aminte ca sinistru ala cu camerele de supraveghere a comis-o mai rau ca branconeru Igas „coleg e de gen neuru – un colgte, doua colege!” (asta e chiar idiot !! ca si n Sfrentia unde cica si-a dat bacu este un colegue deux deux collègues da in fanceza nu exista gen neutru!!) . Asta imi aduce aminte ca un amic carcoteste ca pe „vremuri” (1970) cestii din astea te scoteau din concurs si de la Politehnica !!!
    Asa ca data fiind diomensiunea baisala a problemei nu are rost sa te dedai la excese..

    Si in finalu lu finalu sau pupaza peste bacalareat : ce cauta in cestia asta SRI ? Adfica daca Sicoritate (DSS) nu e niomic nu e? Ca mdeh pe vremuri cestii considerate mai grase erau anchetate si de sicoritate (delap0idawri mari, magarii mari)

  14. Domnule Halarescu
    Sunt de acord cu dvs, din perspectiva perceptiei mele, ca tacerea asortata cu ironie fina reprezinta replica ideala a premierului. Deja, domnul Ponta a avut cateva raspunsuri timid-ironice, generate, din pacate, doar de intrebarile jurnalistilor colportori de barfa si scandal, si nu din proprie initativa. 😉
    Problema este ca finetea replicii trebuie sa concorde cu sensibilitatea entry-level a receptorului uman mediu, care, din pacate, exprima o majoritate a populatiei.
    Nu vreau sa sugerez ca marinarul ar trebui sa primeasca cu sete un cap direct in gura de sa-i sara dintii de portelan, desi, poate ca ar merita. 😉
    Totusi, ceva mai multa fermitate ofensiva, combinata, desigur, cu ironia defensive, s-ar cam impune in atare caz.
    Si, in primul rand, imi doresc mai mult curaj, fermitate si coerenta in promovarea marilor proiecte ale USL (inclusiv ale domnului Sova 😉 ), pe calapodul unui calendar care sa nu fie influentat (a se citi timorat) de contra-masurile demagogice si amenintarile puerile ale piratului.

  15. „Maximmouse

    Stimate coleg, PDL, prin domnul Blaga, A FOST in Asia, cu puţin timp înainte de premier.
    Nu l-am auzit pe marinar să comenteze critic o asemenea iniţiativă a opozitiei, ceea ce mă face să cred că ,,pa pa PDL” înseamnă de fapt, ,,adio, dar rămân cu tine”. ,,Logica” dreptacilor de conjunctură este că orice măsură poate fi bună pentru România, cu condiţia să fie initiată de oricine altcineva, cu excepţia USL. 😉
    În ceea ce priveste reacţia premierului la evenimentele de la liceul buclucaş, eu nu o văd deplasată, atâta timp, cât există suspiciunea că acolo se încalcă nişte drepturi fundamentale în numele unei actiuni având un scop cu mare potenţial de diversiune.
    Aştept finalizarea anchetelor care, se pare, au fost declanşate, sau urmează a fi, pentru a se vedea dacă instituţiile statului au acţionat în litera şi în spiritul ,,cărţii”.
    Peste tot in lume există proceduri.
    Îmi amintesc de un proces celebru, În urma căruia O.J. Simson a fost achitat. Mai târziu, acesta a mărturisit unui prieten că el ,,şi-a omorât fosta soţie, Nicole, folosind cuţitul pe care femeia îl avea în mână atunci când a deschis uşa”.
    În cazul elevilor, vina potentială pare a fi cu mult mai mică, prin urmare, atenţia pe proceduri trebuie să fie exponenţial mai mare, mai ales, având în vedere vârsta.
    Mie, domnul Stroe este acela care mi s-a părut extrem de timorat , nesigur şi incoerent. Vă amintiţi recenta şedinţă de guvern, în care Ponta le-a cerut miniştrilor de resort să adapteze rezultatul recensământului la listele electorale permanente ? ….Tăcere mormântală….Probabil că domnului Stroe încă îi mai reverberau în urechi cuvintele diversioniste şi inhibitorii ale banditului -sef : ,,Nu e bine, domnule chestor”. 😉

  16. Respect pentru deputatul PNL Ghişe, constant în atitudine, faptă şi vorbă din iulie 2012 şi până în prezent, cu privire la chestiunea legitimităţii şi legalităţii „existenţei acestei făpturi” T.B. în funcţia de preşedinte al României.
    Doar „50 la sută+1” din cei peste 7 milioane de cetăţeni furnică care au spus „DA „la referendumul de demitere din vara anului trecut ar umple pieţele principalelor oraşe din România… Într-o astfel de situaţie şi tupeul caracteristic lui T.B ar dispărea subit, odată cu entitatea sa, iar C.C R.şi-ar schimba în grabă decizia anterioară 😉

    Argumentaţie:
    1. Timişoara 17 decembrie 1989(se declară primul oraş liber din România) , Sibiu 20 decembrie 1989(se declară oraş liber), Bucureşti 22 decembrie 1989(se declară oraş liber) etc. … cetăţenii furnici, sau adunat în pieţe şi au avut curajul la o primă si serioasă schimbare a destinului generaţiei noastre.
    2. Fenomenul „Piaţa Universităţii Bucureşti”, ianuarie-mai 1990 a creat schimbare de mentalitate, apariţia pe eşicherul politic românesc, a Ligii Partidelor Istorice.
    3. Mitingul de la Tg. Mureş pro Raed Arafat a creat solidaritate între cetăţenii marilor oraşe din ţară, decembrie 2011-ianuarie 2012, având loc demiterea guvernului Boc „X”
    4. Datorită protestelor ulterioare,din marile oraşe, are loc o nouă demitere, guvernul Ungureanu, un guvern pro băsist ce a guvernat 72 de zile (aţât a fost capabil)

    Este falsă credinţa că la român „mămăliga” explodează o dată la 30 de ani!
    Ultimele două decenii au demonstrat cu totul şi cu totul altceva. 😉

  17. Ca sa puna bomboana pe coliva la balamucul de la Bolintineanu, Funeriu declara ca banii de spaga se duceau la partide. Sper ca o spune ca sa-l auda occidentul, dar, daca chiar crede asta, inseamna ca n-a inteles nimic din sistemul de invatamant si atunci ce sfaturi o da in calitate de consilier prezidential?

  18. ghita bizonu’
    Prietene, esti teribil de simpatic, dar, iti propun sa compui, mai intai, in engleza si sa traduci, mai apoi, textul, folosind un instrument adecvat de pe NET. Noi pricepem printre randuri, dar mai citesc si multi altii…sunt convins ca acestia sunt de ordinul miilor, ba chiar, al zecilor de mii. Majoritatea dintre cei care citesc si maraie a neputinta, sunt, evident, basisti.
    😉

  19. D-le Halarescu,

    nici in cea mai acuta stare de inebriere nu l-as numi pe infamu’ un erou, mai degraba un anti-erou ce personifica cele mai abjecte racile ale naturii umane. Tot nu ma pot dumiri cum serviciile au pus ochii tocmai pe un asemenea individ josnic – alegerea lor trebuie sa se rasfranga si asupra capilor lor care au decis sa-l propulseze in capul politicii din Romania.
    Daca /prea/ multi oameni au fost pacaliti nu doar odata de ticalos, serviciile n-au nici-o scuza pentru actul de inalta tradare pe care l-au comis, in forma continuata, in cardasie cu pdl-ismul basesc.Ei au stiut dela bun inceput cu cine au de’aface si tocmai pentru asta l-au ales.
    …neagra perioada in istoria neamului romanesc.

    p.s. mi-e mult mai usor s’astept aici unde sunt, Romania in schimb nu-si poate permite sa iroseasca zile, saptamani si luni pana la taierea gangrenei politice rezidenta la Cotroceni.

  20. Dacă tot vorbim de „doctrină băsistă”, vorba unui antevorbitor „Materie prima perfecta unui rechizitoriu…”, atunci putem spune că aşa zisul rechizitoriu, este pentru SUBMINAREA INTERESELOR STATULUI BĂSIST. 🙂

  21. Către „ZeV”,
    Să știți că președintele Băsescu are apucături de filosof, chiar dacă îi mai critică pe filosofi din când în când. El, președintele Băsescu, aduce în sminteală cu Pico della Mirandola (un filosof renascentist venețian) care era ”modest” și afirma că în materie de cunoaștere el știe „tot ceea ce poate fi cunoscut și chiar mai mult decât exista”. Președintele Băsescu este cel mai bun, chiar mai bun decât poate fi conceput conceptul de bunătate.

    Ar trebui să ne mândrim cu un așa om distins. Mâine, poimâine nu va mai fi președinte și avem să plângem după noblețea și înțelepciunea lui.
    Totuși, mai avem o șansă să ne bucurăm de el, vom merge cu toții în pelerinaj la casa din Mihăileanu ca să-i ascultăm povața, sau dacă justiția va decide în altă parte, mergem și acolo.

  22. Asa este, domnule Halarescu…când Basescu ,,apucă” un filosof, sub nicio formă nu-i mai dă drumul. Nu-i bai, că nici filosoful nu opune rezistenţă.
    😉

  23. @Zev,

    Importanta pe care o acord actiunilor lui blaga este 0. Nu retrag calificativele acordate PDL si mentorului lor, acestea raman , cu prisosinta , valabile din punctul meu de vedere.

    Dar spune-mi te rog de unde pana unde existau suspiciuni ca se incalca drepturi fundamentale ?! Din racnetele inalte ale unor rude de gradul intai ale adultilor elevi care isi cumparasera bacul? Tie nu ti s-a parut o treaba foarte asemanatoare cu vaietele si indignarile „legitime” ale rubedeniilor lui nutzu camatarul si altora impreuna cu el?! Acestia sunt foarte abili in „drepturile omului”, pe langa care , adauga cu voci , mai mici, dar nu mai putin eficiente, controlul la (crescendo!) sutiene si chiloti….de fatza cu barbati….oooooh! Iti spun , ca acestor fete, le facem, fara voia noastra „controlul vizual” la sutiene si chilorti, nu numai in cluburi si restaurante scumpe, dar chiar pe starda, daca avem, privirea cat de cat agera! 🙂 🙂 🙂

    Am sa-ti spun ca sunt convins ca nu elevii sunt la originea acestei monstruozitati. Asa dupa cum spuneam cu ani de zile inainte : daca vrei sa distrugi o natiune, distruge-i tineretul! Acestui principiu i s-au devotat, de 8 ani scolari, toti pdl istii care s-au asezat , cu temei, la treaba ,in invatamantul romanesc. Acesti tineri adulti, despre care vorbim astazi, erau intradevar copii , in clasa a III a sau a IV a atunci cand satan s-a aburcat pe noi, cu mari nadejdi si motivat, sa-i distruga.A reusit!

    Ti se parea deplasat ca si Ponta sa astepte finalizarea evenimentelor si apoi sa se exprime? Un eveniment trebuie sa se produca intai si apoi se face cercetare sa vezi daca , sau daca nu, s-a executat in litera „cartii”. Ce am aflat noi dupa iesirea pontiacului?! NIMIC! si nimic nu vom afla nici dupa aceea. In fine, iti mai amintesc faptul ca se categorisesc ca si copii oamenii in categoria DE VARSTA 0-14 ani max., 14-18 adolescenti, 18-si peste , tineri, adulti. Copiii , la modul isteric , este o zicere ….cam trasa de par.

    Sper ca esti de acord cu mine in urmatorul panseu : cata vreme in cea mai reprezentativa functie in stat se afla un inculpat penal, nu va fi cinste si tihna in Romania.

  24. @dlnimeni,

    Salut , n-am prea postat, am citit, dar am fost ocupat.Acum , revin…acasa. Ca de obicei va gasesc la treba, mult ma bucur. 🙂 🙂 🙂

  25. Către dl „Gavrilă”,

    Ultima alegere a d-lui Băsescu este cusută cu ață albă. A fost mai mult decât evident un furt al alegerilor și nu înțeleg cine și cum și-a permis acest sabotaj al democrației românești. Nu aș putea să nominalizez pe cineva anume, dar sunt ferm convins că există un întreg complex de factori care ar trebui să răspundă penal. Din punctul meu de vedere infractorii, că altfel nu-i pot numi, ar trebui să fie pedepsiți și peste 1000 de ani pentru că ne-au furat (majorității) libertate și dreptul legitim de a ne alege un președinte. Ipoteza dvs cu serviciile este fezabilă, dar cred că este greu de demonstrat. Eu cred că președintele Băsescu și-a cumpărat mandatul de la americani, iar serviciile au fost mai mult sau mai puțin constrânse să accepte acestă stare de fapt. Exploatarea gazelor de șist, aurul de la Roșia Montană – pentru care personal a mers să convingă oamenii și a făcut lobby- numirea lui M.Gitenstein la conducerea fondului proprietatea, instalarea scutului anti-rachetă în România, etc. sunt niște daruri făcute americanilor gratuit sau mai bine spus în schimbul cumpărării tronului. Este o practică la poporul român ca, conducătorii să-și cumpere fotoliu.
    Oricum, perioada în care a condus acest om țara mi se pare cea mai neagră din istoria recentă a României, mai neagră decât mineriadele. Acest om a fost un blestem pentru poporul român, de-o răutate greu surprins în cuvinte. Mă opresc aici, că am început să mă revolt!
    Cu respect,
    George Hălărescu!

  26. @Monica M , 🙂 🙂 🙂

    far nici o vina , nu am dorit, dar am vazut si eu acest discurs pe care funebriu, cu ochii scaparand,
    l-a tinut. Vezi, asta este specialitatea casei la pdl, sa te lase mut de indignare. Nu-i de mirare ca ii evit , incerc sa uit ca exista, alfel, ar trebui sa ma dezumanizez ….

  27. Îmi amintesc de vremurile trecute, pe când am dat bacalaureatul, mai precis în 1969. Părinţii noştri, cu toţii, au contribuit la un fond pentru asigurarea unui „bufet” pentru membrii comisiei de bacalaureat. Cu banii ăştia s-au cumpărat gustări pentru ora 10.00, băuturi răcoritoare etc.
    La banchetul organizat de noi, la final, au fost printre noi 2 tipi, sobri şi discreţi, despre care am aflat ulterior (de la diriginta noastră), că erau de la securitate. Mă rog, asta a fost, am aflat că veniseră chiar pentru diriginta noastră care, ce-i drept, avea gura cam slobodăl, nouă ne spunea că ea nu crede în viitorul comunismului, dar că noi vom afla cum stau lucrurile. Agenţii şi-au văzut de treaba lor şi nu ne-au deranjat cu nimic.
    Mare diferenţă faţă de năvala poliţiei cu procuratura-n frunte, la 24 de ani de când am aflat că diriginta mea avusese dreptate, comunismul n-a avut viitor.
    La 30 de ani de la bacalaureatul meu, am contribuit, ca părinte, la constituirea unui fond pentru funcţionarea unui bufet pe durata bacalaureatului, pentru comisia de examinare. Asta se-ntâmpla în 1999. Această practică e atât de cunoscută şi considerată atât de normală, încât numai nişte răuvoitori îi pot atribui conotaţii suspecte, legate de corupţie. Năvala procurorilor, pretenţia de a duce la procuratură o sută de elevi, mi se par pur şi simplu de neimaginat, atât în 1969 cât şi azi.
    Cred că şi acuzaţiile aduse profesorilor, în frunte cu directoarea liceului, sunt făcături din zilele republicii procurorilor!

  28. @ Maximmouse,

    Ti se parea deplasat ca si Ponta sa astepte finalizarea evenimentelor si apoi sa se exprime?

    Aici n-a fost vorba de finalizarea unei acţiuni ci de încălcarea flagrantă a oricărei proceduri, sărindu-se peste „citare”, direct la emiterea de mandate de aducere! Oricine are dreptul, în orice moment, să semnaleze o asemenea încălcare a procedurii. Orice dovadă obţinută prin încălcarea codului de procedură (penală în cazul în care procuratura este prezentă) este nulă.

  29. @Maximmouse
    Într-adevăr, starea generală a învăţământului românesc este deplorabilă, iar elevii au ajuns, în primul rând, victimele sistemului.
    Oricât de mult îi dispreţuiesc în acest moment pe pedelişti şi pe băsişti, după părerea mea, vinovăţiile sunt distribuite, în timp şi în spaţiu (politic).
    În primul rând, eroarea fundamentală, pe care aş asimila-o unui fel de ,,păcat originar”, constă în convingerea cvasi-unanimă post-revoluţionară că privatizarea este un panaceu universal, în orice domeniu, inclusiv, în învăţământ. Ca urmare, s-a deschis ,,cutia pandorei” a universităţilor particulare, adevărate fabrici de diplome pe bandă. Evident că interesul patronilor acestor aşezăminte era ca admiterea cât mai multor tineri să se facă în mod facil, fără examen de admitere. Presiunea acestora l-a determinat pe domnul Marga să implementeze în România cea mai proastă ,,reformă” posibilă a învăţământului :
    1. ELIMINAREA EXAMENELOR DE ADMITERE ÎN FACULTĂŢI
    2. PERMISIUNEA APARIŢIEI DE MANUALE ALTERNATIVE
    Restul ? E istorie.
    😉
    ..A să nu uit….mai e ceva…asimilarea forţată a metodologiilor libertine din occident, renunţarea la uniforme, limitarea posbilităţilor profesorilor de a IMPUNE disciplina în şcoli. Copilul are nevoie şi de IUBIRE (acasă) dar şi de TEAMĂ (la şcoală)..desigur, dacă este corect, nu are de ce. 😉
    Cum era când eram eu elev ? Dacă nodul de la cravat erat strâmb, eram admonestat, în pauzele dintre ore mergeam pe holuri cât mai aproape de pereţi, vorbeam în şoaptă, iar în preajma profesorilor ne opream făcându-le loc şi salutam respectuos.
    Ce se întâmpla dacă copiam la un banal extemporal ? Dumnezeule, era o adevărată tragedie naţională..părinţii erau chemaţi la şcoală, primeam nota doi, ba chiar la ora de fizică am fost trimis la tuns de două ori…pentru că nu aveam frizura conformă după primul tuns, a doua oară am fost obligat să mă rad în cap. 😉
    Ciorapi de damă la fete ? hahaha..erau instantaneu trimise acasă.
    Evident am terminat liceul cu 9,98, BAC cu 10 şi am intrat la Electro (zi), cu examen de admitere, fără nicio pregătire cu profesor acasă.
    De cam asa ceva , are nevoie Romania, desigur, daca vrem să facem ceva serios. Altfel, vom vedea, o eternitate, tot felul de politruci demenţi şi incompetenţi certându-se la televizor, la ore de maximă audienţă accesibile şi elevilor capitalismului biruitor.
    Nu spun să nu lăsăm fetele cu ciorapi, dar, obligatoriu cu uniforme , macar până la nivelul genunchiului.
    😉

  30. ps
    Maximmouse
    Poate dvs, sau altii, veti/vor spune : incalcam drepturile copilului, manca-l-ar tata de bun sofer de Mercedes…..dar eu vă spun:
    DACĂ nu vom permite şcolii să genereze anticorpi, ca în trecut, alţii vor face ordine….cum ar fi, DNA-ul şi Poliţia. E bine asa ? De ce să nu facem copiii s re-descopere sentimentul de TEAMĂ, din timp, acasă şi mai ales la şcoală ca să nu ajungem în situaţia penibilă de la Bolintineanu ?
    Se vrobeste foarte putin si as spune dintr-o imensă ipocrizie de acest sentiment (TEAMA n.r.) , fara de care, omenirea ar fi ramas, probabil, la nivelul comunei primitive. Apropo, iata ce se intampla in Egipt, unde, oamenii contesta biserica fara a sti ce sa puna in loc. Valori democratice occidentale ? Fara educatie , repere morale ferme si capacitatea de a munci eficient ? Sa fim seriosi.
    😉

  31. Daca a aparut un ps pentru maximmouse, inseamna ca exista si un comentariu principal, anterior. Sper ca domnul admin sa-l vada.
    😉

  32. Vreau să vă mărturisesc că am avut o polemică, pe marginea unei foto de la ultima conferință, cu un simpatizant al președintelui Băsescu (un tip care se vrea cu pretenții). Nu pot să cred cât de îngust și de obtuz este. O abordare reducționistă și agresivă, caracterizată de un dogmatism băsescian, de felul fundamentaliștilor islamici.

    A trebuit să-i spun că: „Avem viziuni diferite, care sunt rezultate din preocupările şi lecturile noastre. Cu o astfel de abordare reducţionistă şi superficială îmi este greu să cred că ai să poţi înţelege mai nuanţat ce s-a intamplat”, și am încheiat discuția.

  33. @ blogideologic iulie 6, 2013 la 8:55 am

    Atat SRI-ul cat si SIE sunt ai nostri, sa ne traiasca, pentru ca pana la urma…

    „Patria A Priori”

    Indiferent din ce parte bate vantul…schimbarii…..

  34. @didi (iulie 5, 2013 la 12:31 pm)
    De ce va tot faceti (voi basistii) ca nu intelegeti diferenta intre a avea drept de vot si a fi pe listele permanente. Nu a zis nimeni ca acei romani care nu mai traiesc in Romania sa nu mai voteze ci doar ca nu mai au ce cauta pe listele PERMANENTE, adica nu conteaza la cvorum. Pentru ca netraind aici, nici nu au de ce sa fie considerati cetateni de baza. Ei sunt in continuare romani, pot sa voteze daca inca se simt interesati de politica Romaniei si din Romania, dar nu de pe listele electorale permanente.
    Doar Basescu a lansat ideea asta, ca daca nu sunt pe liste atunci nu sunt lasati sa voteze, mintind asa cum a insirat minciunile despre care scrie domnul Nastase mai sus.

  35. @Marian Nicolae
    De fapt este vorba despre “laşii“ de la SRI, eu ştiu bine conţinutul acestor acuzaţii. Iar cei de la SIE, formaţi de către MRU, ce „Patrie“ au ei oare (împreună cu MRU) ? România „bietului rumân“ generic doar plăteşte pentru SRI şi SIE. Au nu îmi vei spune acum că George Maior şi MRU sunt nişte „funcţionari ai universalului“ care lucrează cu “Patria A Priori” în capetele lor 🙂

  36. @ blogideologic iulie 7, 2013 la 3:30 pm

    MRU NU este ruman…..

    Altii din SRI si SIE chiar sunt…rumani…….

    Eu unul imi scot palaria in fata acestor rumani si nu in fata lui….MRU…..

    Oricum nu trebuia sa dau atatea explicatii pentru ca atat dumneavoastra cat si eu stim foarte bine despre ce vorbim.

  37. @Carcotasu ‘

    Stimate coleg , de unde stii matale ca a fost : o incalacre flagranta…etc? de unde stii ca s-a sarit peste citare?! Se spune ca au fost „sechestrati” 250 de elevi . cum intra 250 de elevi in 2 autocare de 45 de locuri?! Sa-ti spun eu cum cred ca a fost: citarea se facea dupa examen, cei dispusi sa termine cu calimera, si care, mai ales, erau pe lista obtinuta de anchetatori cu elevii care erau in evidenta directoarei, si care trebuiau …” serviti” , daca erau de acord cu efectuarea depozitiei, se urcau in autocar si mergeau la sediile respectivelor ” organe „, declarau , si la revedere.Bataia pestelui din partea rudelor , dintre care persoane mi-a placut cel mai mult ruda de sex masculin , ca infatisare vestimentara in chilotzi si maieu ,cu un epatant tatuaj pe bratzul musculos, cu discursul mobilizator lasati-i in pace si ” nu e uneala” ( fabulos!) , asa deci, lupta era ca elevii sa nu ajunga la „organe” inainte de a fi instruitzi de neamuri , cum trebuie abordata operatiunea : nu stiu nimic, mi-au privit kilotzii, ce avetzi cu mine, eu m-am pregatit, etc.

    Sper ca in continuare, tanarul si promitzatorul premier sa-si vada ,in sfarsit, de treaba lui in aceasta problema , si sa se faca dreptate.

    Uite, daca ar fi sa se bage in ceva, unde chiar ii fierbe oala, daca este sa judecam la fapte senzationale,ar fi sa nu-i dea lui satana vila Dante.Ce parere ai?! Eu cred ca i-o da! 🙂 🙂 🙂

  38. @Zev,

    Ai dreptate, domnul Marga este primul care a pus vartos umarul la impingerea in prapastie a invatamantului romanesc.Imi pare rau sa zic , dar aceasta parere am avut-o chiar din acele timpuri cand s-a intamplat.

    Uniforma este , fara indoiala un lucru necesar, in special intr-o societate saraca…discutzia este lunga, dar as mentiona faptul ca , poate, dimineata , elevii nu si-ar mai face o preocupare de capatai, in special fetele, din problema : cu ce ma imbrac?! Preocuparea catre invatatura si spiritualitate ar fi sporita, dupa parerea mea cu cel putin 30%! 🙂 Dar, producatorii de haine, de cosmetice, de pantofi si posete, ce ar face?! Pai ar cam, avea parte de diminuarea vanzarilor cu aprox. ….40%…:) 🙂 Ghinion! 🙂 🙂 Si atunci?! pai, si atunci, nu se va face! 🙂

    Vorbind despre asta, mentionez aici micile firme de confectionat ….robe….OROARE! Acele halate sinistre….Doamne! Cand, in istoria tarii noastre, prostul gust, desconsiderarea oricaror valori intellectuale s-a mai prasit ca in zilele noastre?! Niciodata!

    Privatizarea invatzamantuli….ai ridicat o problema interesanta, care comporta zile si nopti de discutzii.Am intzeles perfect la ce te refereai, de aceea spun , discutia este lunga.

    Observa numai atat : mentalitatea asta de taraba, care se generalizeaza acum in lume, in domeniile de interes major ale ale statului, ma refer aici la invatamant si sanatate in primul rand, au condus , si vor conduce, la colapsarea finala a statului social , la degradarea morala definitiva a celor care exercita aceste functiuni cat si a celor care „beneficiaza „de ele. Sa nu credem ca aceste funeste urmari nu sunt ,perfect , cunoscute de cei care au inventat, promovat si promoveaza aceste teorii comerciale ,pana la „victoria finala”. Cum va fi sa fii victorios peste un….cimitir , peste o lume populata de zombie?! Ce faci cu victoria asta?! Dumnezeule, cat sunt de urati oamenii nemodelati spiritual, degradati fizic…..pacat, pacat mare. Nu, scopul nu scuza mijloacele, este de neiertat.

  39. @ Maximmouse,

    de unde stii matale ca a fost : o incalacre flagranta…etc? de unde stii ca s-a sarit peste citare?! Se spune ca au fost “sechestrati” 250 de elevi . cum intra 250 de elevi in 2 autocare de 45 de locuri?! Sa-ti spun eu cum cred ca a fost: citarea se facea dupa examen, cei dispusi sa termine cu calimera, si care, mai ales, erau pe lista obtinuta de anchetatori cu elevii care erau in evidenta directoarei, si care trebuiau …” serviti” , daca erau de acord cu efectuarea depozitiei, se urcau in autocar si mergeau la sediile respectivelor ” organe “, declarau , si la revedere.

    Dom-le, păi ştiu. Citarea se face individual, în scris, la domiciliu, iar citaţia conţine şi ce anume se doreşte de la persoana citată, în ce cauză e citată, calitatea etc. Mi se pare ciudat să mă-ntrebi de unde ştiu. Păi singura raţiune pentru care a fost prezentă poliţia a fost de însoţire a martorilor, „citaţi” pe listă, însoţire practicată exclusiv în cazurile de mandat de aducere! În primă fază era vorba de „adus” numai 100 de elevi, pentru care 2 autocare erau de ajuns.

    Bataia pestelui din partea rudelor , dintre care persoane mi-a placut cel mai mult ruda de sex masculin , ca infatisare vestimentara in chilotzi si maieu ,cu un epatant tatuaj pe bratzul musculos, cu discursul…

    Cred că glumeşti minimalizând poziţia părinţilor pe criteriu de ţinută…!
    Altfel pretenţiile procurorilor sunt evident absurde atunci când pretind că 250 de elevi au vrut să-şi plătească bacalaureatul fără să-nveţe. Liceul Dimitrie Bolintineanu, parcă fostul 27, este situat în cartierul Ferentari, cel mai sărac cartier al capitalei şi e de-a dreptul ridicol că tocmai acolo s-au trezit să găsească 250 de mituitori!!! Oare de ce nu la Caragiale? Păi să-ţi spun eu de ce: acolo era pericol să-şi piardă postul chiar şi procurorul şef! 😯
    Cu ani în urmă CCR hotăra că preşedintele, prim-ministrul, ba şi ministrul justiţiei sunt şi ei oameni şi au dreptul la opinie pe care şi-o pot exprima. Ţii ca Ponta să n-aibă dreptul la opinie şi că trebuie să tacă?
    Mă surprinzi, tocmai asta vrea şi Băsescu. Uite că vă văd gând la gând cu bucurie! 😯

  40. @ Maximmouse,
    PS – când scriam comentariile pe care le contrazici, primul ministru tocmai asta spusese, că mai întâi trebuie să fie citaţi martorii şi numai dacă nu se prezintă, se emite mandat de aducere. Trebuia să-l întrebi pe el de unde ştie! În afară de primul ministru, ministrul de interne a spus clar că erau emise mandate de aducere! Nici el n-o fi ştiut? Poliţia a pătruns în sălile de examen înainte de încheierea acestuia, abuz care se vede şi de pe lună, în timpul examenului nimeni n-are voie să intre în incinta şcolii fără aprobarea preşedintelui comisiei, iar poliţia ar fi trebuit să păzească uşile, nu să le spargă!

  41. Celui care consideră că, dacă Iliescu a fost membru PCR, am fost conduși 20 de ani de comuniști și deci am fost o țară comunistă:

    1. Există mulți membri PCR care, de-a lungul vremii, înainte de 1990, au văzut că acest comunism e o utopie, și au văzut rezultatele lui catastrofale. Într-o viață, în funcție de evenimente și întâlniri, îți poți schimba principiile. Sunt suspecți cei care, în ciuda evidențelor, se încăpățânează să susțină o idee.
    2. Comunismul de definește în principal prin proprietatea comună, nu prin fosta apartenență politică a președintelui și a altor câteva persoane din conducere. Ce fel de comuniști sunt cei care privatizează proprietatea comună? Parcă le reproșați privatizarea. V-ați răzgândit? Membri PCR au fost și Băsescu, Blaga, Berceanu, Videanu…Și cât au fost ei la guvernare și președinție a fost comunism? Băsescu e și acum. Trăiți în comunism?
    3. Comunismul se definește și prin prezența dictaturii, nu a democrației. Vi se pare că 20 de ani ați trăit într-o dictatură? Bănuiesc că v-ați exprimat ca și acum și în cei 20 de ani, și poate sunteți patron, sau lucrați la o firmă privată.
    3. Există mulți locuitori și demnitari care nu au fost membri PCR, dar urăsc capitalismul și susțin comunismul, proprietatea comună/de stat, enumerând „binefacerile” comunismului.
    Vă recomand să umpleți cuvintele cu sens, cu substanță, nu să le aruncați pe hârtie și în eter fiindcă vă plac.
    În rest, fiecare e liber să simpatizeze și antipatizeze pe cine vrea.
    Sănătate!

  42. @ZeV

    Daca tot spui de Egipt… Scrii „Oricât de mult îi dispreţuiesc în acest moment pe pedelişti şi pe băsişti…”

    Tu ii dispretuiesti pe pedelisti si basisti cam tot asa cum administratia SUA il dispretuia pe Mubarak. Adica isi doreau un alt „Mubarak” mai tanar si mai a draq’, dar facut pe acelasi calapod.

    Din ce scrii, de ex. despre nevoia de frica, e evident ca ceea ce reprosezi tu fascistoizilor („pedelisti si basisti” cum ii numesti tu) nu e ideologia lor, ci lipsa de eficientza in promovarea ei.

  43. @ didi:
    Dv. ziceți că înăuntru suntem 20 de milioane.
    Afară sunt 3.
    Înseamnă că suntem 23 cu toții.
    Ce ziceți? În 1989 eram 22, natalitatea a scăzut, mortalitatea a crescut, și suntem 23.

Răspunde-i lui ZeVAnulează răspunsul