Interviu Agerpres

Puteti citi mai jos interviul pe care l-am acordat astazi agentiei Agerpress.

Bucureşti, 29 oct /Agerpres/ – Preşedintele Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat, Adrian Năstase, a acordat, miercuri, un interviu Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES în care vorbeşte, între altele, despre problemele colegiului în care candidează, despre succesul în politică, precum şi despre teme politice de actualitate, precum majorarea salariilor profesorilor.

 

AGERPRES: Domnule Adrian Năstase, cum vă raportaţi la decizia premierului de a amâna mărirea salariilor profesorilor pentru anul viitor?

Adrian Năstase: Este clar o poziţie greşită. Deciziile greşite sunt, în opinia mea, caracteristica principală a acestei guvernări. În mod evident, este nevoie de creşterea salariilor pentru profesori. Şi eu, şi partidul din care fac parte vom susţine în continuare această necesitate. Măsura nu este doar sustenabilă, ci este, în opinia mea, obligatorie. Noi nu spunem, de fapt, aceasta pentru prima dată. Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a bloca decizia premierului Tăriceanu. Primul pas ar fi respingerea Ordonanţei de urgenţă în Parlament şi apoi, prin preluarea guvernării, după alegeri, punerea în aplicare a legii iniţiate de noi. Această hotărâre a Parlamentului va da cu adevărat satisfacţie, chiar dacă numai parţial, celor care aşteaptă de la noi un răspuns responsabil.

 

AGERPRES: PD-L a anunţat că va depune o moţiune de cenzură. O veţi susţine?

Adrian Năstase: În momentul de faţă, singura prioritate este ca legea să fie aplicată. Şi, de aceea, noi vom solicita respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului. Este singura măsură care poate da drumul la această lege. Moţiunea de cenzură ar trece la ceea ce, de fapt, alegerile vor aduce oricum – schimbarea Guvernului la sfârşitul lunii noiembrie. Şi atunci, care ar fi rostul? De la PD-L oricum nu mă aştept la consecvenţă, fiindcă ei nu au de fapt o doctrină, ci au un far călăuzitor în jurul căruia aleargă – este vorba despre Traian Băsescu. Iar acesta se schimbă, în fiecare săptămână, în funcţie de nişte criterii pe care nu le putem înţelege. Acum susţine mărirea salariilor, cu ceva timp în urmă susţinea lupta împotriva corupţiei americanilor. Să vedem ce alte teme de interes ne va prezenta în perioada următoare.

 

AGERPRES: Este o miză, în prezent, să atrageţi la vot aproape un milion de voturi prin acţiuni în favoarea celor peste 450.000 de cadre didactice?

Adrian Năstase: Mărirea salariilor este o măsură obligatorie pentru orice guvern, indiferent de rezultatul alegerilor. Aşa că ea nu trebuie privită ca o măsură electorală, ci ca o prioritate pentru România, chiar în preajma unei anumite perioade mai complicate. Dacă efectele crizei economice vor atinge România, va trebui să fim pregătiţi atât printr-un stat puternic, care va trebui să ofere protecţie socială reală pentru categoriile defavorizate, cât şi prin investiţii majore în domenii strategice. Eu am mai dat acest exemplu şi îl mai dau şi acum: Irlanda a mizat, după intrarea în Uniunea Europeană, pe locaţii şi pe infrastructură. Este un model în care eu cred şi el ne poate ajuta să pregătim românii mai bine pentru viitor.

 

AGERPRES: Colegul dumneavoastră de partid, Viorel Hrebenciuc, afirma recent că PSD are nevoie de un nou ‘prototip’ de candidat la preşedinţie. Consideraţi că vi se refuză astfel o eventuală candidatură la preşedinţie?

Adrian Năstase: Ne pregătim de alegerile parlamentare şi nu cred că e momentul să discutăm acum despre prezidenţiale. Personal, îmi petrec mult timp în colegiul unde candidez, discut cu oamenii de acolo despre chestiuni locale, despre soluţii pentru problemele lor şi ar fi lipsit de respect pentru ei, în primul rând, să mă apuc să vorbesc acum despre candidaturi la Preşedinţie. Va trebui să alegem un candidat şi faptul că există mai multe variante, mai multe nume luate în discuţie ar trebui, în definitiv, să ne bucure. Nu ştiu dacă trebuie să lucrăm cu un prototip, ne-ar trebui mai degrabă un om cu experienţa de a lua decizii, de a-şi asuma responsabilităţi. În orice caz, nu un manechin pentru o ieşire de teatru care să fie scrisă din regie. Românii nu votează un portret robot, o înşiruire de atribute teoretice, ei votează pe cineva în care să aibă încredere. De fapt, România are nevoie neapărat de un alt prototip de preşedinte, chiar de un alt preşedinte, de altcineva la Cotroceni, care să fie capabil nu doar să îşi poarte bătălile de orgolii prin ţară şi în străinătate, ci chiar să apere interesele românilor într-o perioadă care este foarte complicată. Un astfel de preşedinte cred eu că va trebui să avem începând de anul viitor.

 

AGERPRES: Sunteţi acuzat, de acelaşi coleg, că aţi fost ”mână de fier” şi, după dumneavoastră, partidul s-a democratizat. Vă consideraţi un lider autoritar?

Adrian Năstase: Sunteţi sigură că este vorba despre o acuzaţie? Pentru că, din câte văd eu, în discuţiile cu oamenii din colegiu, toţi îşi doresc oameni puternici, care să conducă ferm, siguri pe ei, în funcţiile importante. ‘Mână de fier’ este o expresie folosită adesea, iar conotaţia nu este neaparat negativă, aş spune că, uneori, dimpotrivă, fermitatea inspiră încredere, înseamnă tărie de caracter, aduce stabilitate, aduce rezultate măsurabile inclusiv peste timp, dacă este folosită cum trebuie. Aşa că nu ştiu dacă PSD-ul s-a reformat sau s-a democratizat după mine sau începând cu mine, dar ştiu un singur lucru: înainte de alegeri, solidaritatea nu se discută, înainte de un test electoral decisiv, un partid serios nu poate fi un cor care cântă pe mai multe voci. PSD-ul nu poate fi puternic decât dacă este unit, condus coerent spre victorie şi solidar, cu o voce unică, cu un lider, cu lideri autentici, cu coerenţă şi echilibru. Oamenii din teritoriu înţeleg foarte bine ce spun. Eu îi văd, în fiecare dintre întâlnirile noastre, încercăm să fim uniţi şi să privim în aceeaşi direcţie. Ar fi regretabil să ni se ofere de la Bucureşti altfel de exemple.

 

AGERPRES: Credeţi că în PSD există încă tulburări, conflicte?

Adrian Năstase: PSD înseamnă, pentru mine, organizaţiile din teritoriu, oamenii care muncesc acolo de ani de zile, îi cunosc, i-am întâlnit de 18 ani în diferite formule de organizare. Sunt cei care au dus de fiecare dată greul eforturilor noastre de partid, şi pe cele de guvernare atunci când au fost la putere. Dacă obţinem un rezultat bun, meritul va fi în primul rând al lor, ca şi cum rezultatul de la alegerile locale a fost meritul principal al lor. În acest PSD nu există tulburări, ci voinţa de a reuşi, determinare, coeziune.

 

AGERPRES: Ce ar însemna ‘un rezultat bun’ pentru PSD?

Adrian Năstase: Ar însemna să câştigăm aceste alegeri, să obţinem cât mai multe mandate şi să ajungem la guvernare, pentru a repune România pe un drum al performanţei economice şi al sensibilităţii reale pentru proiectele sociale. În ultimii ani, s-a oscilat mult, s-a şovăit mult. Din cauza lipsei de direcţie imprimată de guvernare, unele evoluţii au ieşit din grafic, iar altele, majoritatea, au condus la eşecuri. Aceasta înseamnă că foarte mulţi români sunt mai săraci, mai ignoranţi, mai lipsiţi de speranţă decât acum patru ani. Dar avem timp după alegeri să definim exact ce înseamnă ‘rezultatul bun’ şi să analizăm cu atenţie performanţa partidului.

 

AGERPRES: Aţi ales Mizilul fiindcă acolo PSD are şanse mai mari?

Adrian Năstase: Aşa cum văd eu situaţia, PSD are şanse mari în majoritarea colegiilor din ţară. Am ales Mizilul şi toate celelalte comune şi sate din colegiul 8 din Prahova, fiindcă reprezintă un fel de Românie la o scară mai mică. Spuneam în 2004 că există două Românii, una liberală şi dinamică, alta săracă şi dependentă de stat. Astăzi afirm că există şi două ‘Prahove’ – una de vacanţă, care s-a dezvoltat mult şi despre care auzim adesea, şi alta uitată, ocolită de şanse, neluată în seamă. Către aceasta din urmă am vrut să mă îndrept, pentru că această a doua Românie a fost abandonată. Fiind un om de stânga, după ce am condus un guvern PSD cu rezultate bune în ceea ce priveşte inclusiv proiectele de investiţii, era firesc să mă apropii de o zonă defavorizată şi să încerc să o revitalizez, mai ales dacă o cunosc atât de bine.

 

AGERPRES: Nu v-a fost teamă că veţi fi ironizat pentru această opţiune?

Adrian Năstase: Dacă cineva consideră că este mai onorabil să candideze în Dorobanţi decât în Balta Doamnei, pot să spun, cu mâna pe inimă, că ei nu înţeleg mare lucru din politică. În Europa, fiecare politician, fie că este important sau nu, reprezintă o zonă mai mică formată din oraşe şi sate, în care trăiesc oameni obişnuiţi. Am înţeles, cu ceva timp în urmă, că ironiile, vorbele trec fără să lase cicatrici, dacă nu le dai prea mare importanţă. Ceea ce contează sunt faptele, rezultatele, ce laşi în urma ta. Iar în relaţia mea cu oamenii din Prahova, cred că sunt importante ideile, experienţa mea şi proiectele pe care le aduc. Cei de acolo nu sunt atinşi nici de ironii, nici de comentarii ale unora de la Bucureşti. Pe ei îi interesează dacă le rezolvi sau nu problema apei calde la Mizil, dacă reuşeşti să legi comuna Fulga la reţeaua de apă potabilă, dacă reuşeşti să aduci calculatoare mai multe în şcoli. În definitiv, sunt nenumărate exemple de ceea ce poţi să faci pentru ei, cu experienţa, cu cunoştinţele tale. Şi aceasta am şi încercat să fac în ultima perioadă, atât şi nimic mai mult.

 

AGERPRES: Nu vi se pare dificilă trecerea de la întâlnirile cu şefi de stat la discuţiile din Balta Doamnei?

Adrian Năstase: Nu este un salt, iar întâlnirile cu şefii de stat nu s-au oprit niciodată pentru mine. Chiar săptămâna trecută am avut o astfel de întâlnire în Italia. Situaţii pe care le consideraţi diferite, foarte depărtate unele de altele au câteva lucruri în comun, presupun să-l asculţi cu atenţie pe celălalt, să contribui la dialog, să vii cu idei care se pot dovedi utile, să fii mereu responsabil pentru ceea ce spui. Şi mai ales pentru ceea ce faci. Politica este la fel, în definitiv, şi la Paris, şi la Mizil. Cine umblă cu duble măsuri, nu este un politician autentic.

 

AGERPRES: Cum definiţi, atunci, succesul în politică?

Adrian Năstase: A fi util celor care te-au ales, într-o formnulare foarte succindă. Iar, dincolo de legendă, de zvonuri, de invenţii, de răutăţi este important ce ai realizat pentru cineva, cum l-ai sprijinit. Nu am urmărit niciodată să devin un bufon simpatic sau o caricatură hazlie, ci un om al rezultatelor obţinute sau nu cu mână de fier. Şi s-ar putea ca Viorel Hrebenciuc să-mi fi dat o idee de slogan. Oamenii de la mine din colegiu îşi doresc o mână de fier care să-i reprezinte în Parlament, să le aducă fonduri europene, să impulsioneze primarii, să schimbe rapid lucrurile în bine.

 

AGERPRES: După aceste criterii, vă consideraţi un politician de succes?

Adrian Năstase: Nu cred că succesul în politică poate fi absolut, nici nu este continuu, nici nu poate fi măsurat. Nu cred că există o măsură sau un aparat de măsurat succesul, până la urmă. Sunt lucruri care sunt mai bine apreciate uneori, sunt unele momente mai dificile. Pot să fii un parlamentar de succes, poţi fi un primar de succes, în funcţie de ce ai realizat, în funcţia pe care ai avut-o. Iată, în opinia mea, Ion Iliescu a fost un preşedinte de succes fiindcă a menţinut liniştea în ţară. Pe această linişte s-a putut construi. Despre mine, pot spune că am fost un premier cu unele rezultate bune, unele poate mai puţin bune, dar sentimentul unei direcţii bine conturate şi al unui efort continuu eu cred că nu au fost niciodată puse la îndoială. Pot fi în continuare acum un parlamentar de succes, dar cu altă fişă a postului, concentrată în mai mare măsură pe o zonă săracă din România, pe o zonă care are nevoie de o modernizare rapidă. Este ceea ce îmi propun pentru perioada următoare.AGERPRES/(Cătălina Matei)

13 gânduri despre “Interviu Agerpres”

  1. Două întrebări de pus pe gânduri am:
    – să stea hotărârea în acţiuni în spatele unei mâini de fier, sau a unui caracter din cel mai bun oţel? că n-aş zice că mâna de fier i-a lipsit unuia de s-a înconjurat de lachei… de pedelachei…
    – oare n-ar fi util, la concurenţă cu problemele din România dintâi, să aduceţi aici fărâme din ce-a de-a doua Românie cu care veniţi în contact în… republica dvs de la Ploieşti? nu ştiu de ce am sentimentul că vom constata, noi, cititorii, şi… lectorii, că nu-s defel altfel decât cele din agenda reală a românului, aia pe care mulţi din cei de p-acilea o cunosc mai bine decât lumea saloanelor de elitişti de aţi lăsat-o în urmă luând drumul… haiduciei politice…

  2. Intrebarile agentiei par ostile. Sunt un mare simpatizant al dumneavoastra si al PSD. Simt ca va fi minunat cand veti castiga alegerile. Voi ajuta, pe cat posibil. Va doresc multa bafta si spor!

  3. nu suntem inca in situatia Ungariei. In momentul de fata somez si sunt in cautarea unui loc de munca. mi-ar fi placut sa lucrez in invatamat. nu din cauza salariului nu am mers… dar daca as fi acum profesor nu as cere mai multi bani la leafa.
    motiune de cenzura, contestatii asupra votului uninominal…
    amanarea alegerilor a fi un dezastru pentru Romania….
    marirea salariilor la profesor va scoate in strada si restul bugetarilor…
    ce ati face in locul lui Tariceanu acum? domnule profesor universitar?

  4. d le nastase
    cum puteti sa spuneti ca marirea salariilor este sustenabila, atata timp cat specialisti in economie, impartiali politic, spun clar ca o asemnea masura, coroborata cu efectele pe care aceasta criza economica mondiala, inevitabil, le va avea asupra noastra, ne va baga practic intr-o adanca inflatie, va crea somaj etc
    chiar nu va intereseaza decat alegerile care urmeaza?
    chiar nu sunteti interesat de ceea ce va urma DUPA alegeri?
    mi-as dori mult ca un guvern cu psd in alcaturiea lui, sa ia aceasta decizie de majorare..sa vedem pe unde or mai scoate basmaua curata.

  5. Niciaieri in lume (in lume civilizata, desigur!) nu se pot mari salariile unei categorii profesionale cu 50%, fara ca acest lucru sa aiba efecte majore asupra bugetului public. In aceste conditii, inisistenta Dvs. asupra maririi salariilor ma face sa nu va mai deosebesc cu nimic de Basescu, doar ca puteti fi privit din alt unghi. Mai conteaza daca o gogomanie o spune un neinstruit sau un academician?
    E adevarat ca PNL a avut mai mult incompetenti decat competenti la guvernare. Dar Dvs. imi cereti, in esenta, sa votez competenta PSD impotriva incompetentei PNL, oferindu-mi ca mostra marirea salariilor unei categorii profesionale (apoi a tuturor, ca toti suntem oameni, nu?), care se traduce prin dezechilibrarea GRAVA a bugetului public. Halal competenta!!!
    Nu cred ca aveati nevoie de cersetoria ieftina a unui pumn de voturi, prin aceasta atitudine tipic populista, dar nedemna de un adevarat barbat de stat; ca dovada ca unii colegi de partid ai Dvs. ignora tema. De ce?¡ Stau si ma intreb daca meritati sa jungeti la guvernare…

  6. I hate when I’m right!
    Felicitări tuturor acelora care, prin atitudinea lor în flagrantă discordanţă cu evidenţele contextului general, cu impresia generală rezultată din discuţiile de aici conform căreia discuţia trebuie purtată aşezat, în contextul global al tuturor salariilor plătite de stat şi la un mod progresiv care să rezolve cu adevărat problema celor cu salarii mici, nu la modul procentual propus de o lege pripită şi evident născută cu forcepsul înainte de alegeri, aţi deschis LARG calea cameleonului de la Cotroceni de a poza în omul ECHILIBRULUI, care să facă apel la calm social până după alegeri!
    Culmea, a trebuit să-i văd între „extremiştii” poziţiilor exprimate în această problemă fix pe acela care ne scotea sistematic din minţi prin poziţia de diplomat veşnic preocupat de calea aia rabinică dintre capră şi varză!
    Mă întreb, după ce aţi confundat locomotiva cu mascota, după ce n-aţi găsit alt „medicament” la populismul pedelacheu decât să-i contrapuneţi un populism pesedel, după ce aţi luat de nevastă mireasa aia care v-a părăsit acu patru ani în noaptea nunţii, ce alte surprize aţi mai pregătit pentru a deschide cât mai larg calea spre republica pedelachee???!!!???
    Că tot îs la modă demisiile, eu unul tocmai am demisionat din funcţia de cetăţean cu drept de vot!
    De când îl văzui pe Paiaţă-vodă pozând în omul ECHILIBRULUI, ştiţi voi care, îmi trag palme cu piciorul în faţa oglinzii, doar-doar m-oi trezi din coşmar!!!
    Nea Săndele, taică, tre că-i paranghelie mare la frizeri, nu-i aşa?

  7. Traian Basescu este mult prea destept pentru ca dumneavoastra sa-l puteti intelege… nu incercati prea tare pentru ca nu veti reusi. Pana in 2014 va trebui sa-l suportati, din pacate pentru dvs. si din fericire pentru noi 🙂

  8. @aviaxis,
    a fi jmecher şi cameleon nu e totuna cu a fi deştept … poate ” deştept ” şi bogat în ” succesuri ”, gafe şi zminteli .
    Suportaţi-l şi spălaţi-vă cu el păcatele, scutiţi-ne pe noi cu astfel de personaje fluturate aiurea-n vânt … debarcare plăcută neicuşorilor ! Amin !
    ” Democrat înseamnă cineva care vrea să înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului. ” ( Nicolae Iorga )
    Sibilla

  9. @aviaxis
    basescu confunda palestina cu israelul. care palestina? omul sufera rau… as vrea sa cred ca din 2009 vom avea un alt presedinte. unul care sa se priceapa macar la politica externa si care sa nu mai hahaie toata ziua!

  10. HAHAHA…! Tariceanu…!Nu majoreza salariile…!HAHAHA…Zice k se realizeaza un faliment al tarii…!HAHAHA…Si grevele sunt facute pe tema emotionala…Ce fandosit!

  11. Hai sa-l pupam pe base in c.. poate ne da 3 milioane de Euro…Si un BMV sau Lexus…si poate atunci nu mai e nevoie de majorarea aia de 50 %…Ceaonarii

Lasă un răspuns