M-am bucurat să constat că, după atacurile legate de evenimentul celebrat recent in China, doamna Țoiu, ministrul de externe român, l-a primit pe noul ambasador al Chinei, pentru a-si prezenta copia scrisorii de acreditare in țara noastră.
Sunt si două aspecte demne de mentionat. Primirea s-a făcut imediat după sosirea acestuia la post si s-a realizat la nivel de ministru, nu de secretar de stat – cum a fost cazul fostului ambasador chinez.
In aceste circumstanțe, este evident că zvonurile privind o eventuală sanctionare a Chinei pentru invitarea de către presedintele Xi a presedintelui Fundatiei europene Titulescu la Parada din 3 septembrie, la Beijing, sanctionare indirectă prin eventuale măsuri de evacuare a Fundatiei din Casa Titulescu, au fost făcute de persoane rău intentionate si nu au niciun temei.
Nu mai stiu care este protocolul in zilele noastre, dar parca in trecut ambasadorii prezentau scrisorile de acreditare sefului statului unde sunt acreditati (Presedinte, Rege). Oricum, din ce descrieti, pare un salt calitativ. Apreciem!
Protocolul este următorul : Copiile scrisorilor de acreditare se depun la MAE iar scrisorile, in original, se prezintă apoi sefului statului.
Multumesc pentru clarificare. Urmatorul pas ar trebui sa fie primirea noului Ambasador al Chinei de catre Presedintele Dan pentru prezentarea de catre acesta si acceptarea de catre Presedinte al actului de acreditare original.
Eu ii urez succes noului Ambasador si ii spun ca simplu cetatean „Bine ati Venit in Romania” ! Sper ca autoritatile noastre sa aibe vointa pentru o deschidere mai ampla cu scopul de a consolida si dezvolta relatiile politice si economice cu China urmarind interesele noastre de securitate si economice pe termen lung acolo unde exista congruenta cu cele ale Chinei.
Domnule Presedinte, un fost stralucit ministru de externe, nu cred ca este cel mai nimerit titlu pentru acest subiect. Pana acolo e cale lunga si noroc cu Dvs., d-na Dancila si altii care tin „flacara” aprinsa in relatiile romano-chineze.
Chiar de-ai vrea n-ai cum s-o dai/ bun e-un țoi de maotai: / Țoiu are inspirația/ și salvează și Fundația/ face ea mai micuț ciocul?/ vrea să dreagă busuiocul?/ Chiar de sunt ca țâța caprii/ strugurii rămân tot acri/ când ajunge toamna-n toi/ vom scăpa de doamna Țoi/ gata stă pe-un geamantan/ Nicușorul nostru Dan/ și-o să-i facem de la geam/ pa, și lu domn Bolojan/ ce nu face evoluția/ să-mplinească Revoluția!/ din Highgate zâmbește Marx:/ n-ați crezut și iar v-ați ars!/ beți un țoi și o cinzeacă/mahmureala să vă treacă/ și de zaibărul nu-i bun? /facă mămăliga, BUUUUM! PS: La nevoi și la durere/bună-i o …reconciliere!
In primul rând doresc să felicit pe cei 2 diplomați români,Doamna Dancila și Dl Adrian Năstase pentru comportamentul lor impecabil,intra devar ca diplomați de excepție ai politicii externe românești.Ar trebui ca Dna.Dancila și Dl.Nastase să fie consultați mai des de cei de la MAE in ce ce privește relațiile externe sensibile cu terțe țări,am avea numai de câștigat..suntem la ,,pământ” cu incompetenta ambasadorilor români aflați în țări importante, numiți pe criterii oculte..Trebuie luate măsuri urgente de reorganiza și efiencitiza politica externă stării..Felicit din nou poziția celor 2 diplomați români.