A vrut George Simion să piardă alegerile?

Alegerile prezidențiale s-au încheiat. Nicușor Dan a câștigat, recuperând peste 30 de puncte procentuale și depășindu-l, în final, pe George Simion. O performantă „istorică”, determinată de coalizarea alegătorilor, politicienilor si institutiilor (media si de alt gen), preocupate de eventualele consecinte ale câstigării alegerilor de către Simion.

În opinia mea, dacă în primul tur a existat un val de protest împotriva guvernării și a partidelor istorice, al doilea val, apărut în turul al doilea, a fost indreptat, de data aceasta, ca reacție la unele dintre atitudinile și gafele lui George Simion.

Practic, George Simion a greșit lansând ideea dezbaterilor cu contra-candidatul său și fugind apoi de la dezbaterile la care a fost invitat. El a dat prioritate electoratului din diaspora – important fără îndoială – dar neglijând astfel electoratul din țară, asa cum a neglijat si electoratul din Republica Moldova.

Declarațiile lui din străinătate, conținând atacuri la adresa țării, declarațiile de justificare a retragerii României din programul Visa Waiver sau declarațiile de la televiziunea franceză prin care l-a criticat, într-un mod inadmisibil, pe președintele Franței – toate acestea au arătat inabilitatea sa de a acționa eficient în cadrul diplomatic în care trebuie să se desfășoare, la nivel internațional, activitatea președintelui.

Pe de altă parte, lansarea ideii de eliminare a 500.000 de posturi de bugetari a creat o mare nervozitate în plan intern, cu atât mai mult cu cat o astfel de decizie nu ține de atribuțiile președintelui.

Un alt handicap al său în turul al doilea a fost sublinierea faptului că el este „garantat Georgescu,” că este un intermediar care ar urma să corecteze o nedreptate de vot promițând că, de fapt, Călin Georgescu va fi cel care va fi pus în „conducerea țării”. E adevărat că și Emil Constantinescu, înainte de a fi ales președinte, a promis că va demisiona în favoarea regelui Mihai – ceea ce nu s-a mai întâmplat.

Oricum toate aceste gafe au determinat „trezirea în conștiință” a unui număr mare de alegători care nu participaseră la primul tur de scrutin și care au ieșit în număr semnificativ la turul al doilea si, în felul acesta, Nicușor Dan a ajuns de la 20% la 53,6%.

Pentru Nicușor Dan este vorba de o victorie istorică iar pentru George Simion este o înfrângere istorică. Rămâne să vedem, in lunile următoare care va fi semnificatia „istorică” pentru alegători. Si să intelegem dacă Simion a vrut să piardă alegerile sau a fost vorba de strategii gresite.?!

Vom vedea din nou si dacă alegătorii au întotdeauna dreptate.

Urmează zile dificile, cu multe semne de întrebare, legate de formarea Guvernului, legate de măsurile bugetare, legate de opțiunile (interne sau de participare la guvernare) ale partidelor care în momentul acesta încă formează guvernul, legate de alegerea viitorului primar al Capitalei. Sau legate de nominalizările la conducerea serviciilor de informatii sau in conducerea justitiei si a CCR.

Ceea ce este sigur este că prin votul favorabil dat lui Nicușor Dan, AUR va rămâne în opoziție, cu perspectiva ca, în viitor, să dobândească insă o si mai mare audientă. PSD va oscila intre cei care vor dori să mai „ciugulească’ din guvernare (făcând diverse compromisuri) si cei care inteleg nevoia unei perioade de reflectie si de schimbare, ca la hockey, a liniilor de jucători. Si cu pericolul de a-si pierde parlamentari si membri, pe modelul brevetat de Băsescu.

Așa încât până la alegerile viitoare drumul va fi plin de noi obstacole. Se spune că drumul cel mai scurt între două puncte este linia dreaptă. Vom vedea dacă pentru a ajunge la Bruxelles, România va trebui să facă, mai intâi, o escală la Paris. Va trebui să vedem și felul în care se poate repara relația româno- americană. Dar si relatia româno-română. Nicusor Dan spunea că nu există decât o singură Românie. Corect, sub anumite aspecte. Alegerile au arătat insă să exită, din nou, două Românii – e adevărat. pe o altă linie de fractură decât in 2004.

33 de gânduri despre “A vrut George Simion să piardă alegerile?

  1. A pierdut Putin, a câștigat Soros. România contează mai puțin.
    Apropo, cum se face că prim-miniștrii și primarii vor toți să fugă la Cotroceni? Asta spune mult despre dorința de învârteală a politicianului român.
    În loc să-și dorească să facă și să lase ceva important în urma lui, el visează la sinecura princiară de la Cotroceni: lenevie, fast, merțane de lux, plus locuință somptuoasă și privilegii – pe viață. România (sau Bucureștiul), așa cum am spus, contează mai puțin. Adică deloc.

  2. Păcat că Antonescu a fost respins de electorat. Era profilul ideal pentru președinție: educat, insignifiant, incolor, neconflictual, opusul „președintelui jucător” atât de dăunător pentru România. Un personaj decorativ și fără conținut pentru o funcție decorativă și fără conținut. Inutil, dar măcar inofensiv.

  3. Ieri, în timp ce mergeam către secția de votare, un amic mi-a spus că tatăl lui ( PSD-ist până în măduva oaselor, votant Ponta în primul tur) a votat cu Nicușor Dan. Eram din ce in ce mai convins că Simion va pierde, l-am votat pe Simion cu strângere de inimă din cauza Georgescu și Gavrilă.
    De ce a pierdut Simion:
    – Frăția televiziunilor, România TV, Antena 3 și Digi 24 în aceeași tabăra, vă imaginați, da?
    – Victor Ponta este un alt factor care a dus la victoria lui Nicușor Dan. Victor Ponta este cel mai mare trădător al ultimilor 35 de ani.
    – Campania bazată pe frică. Frica te paralizează, îți ia mințile.
    – Gafele lui Simion au contat spre deloc în votul de ieri.
    Domnule, Adrian Năstase, știți foarte bine că structurile de forță au călcat pe cadavre și au adus la masă foști adversari ideologici ca acestea să nu piardă puterea. Care putere? SRI, DNA, Parchete, CNA, cele care conduc România din umbră. Restul e cancan.
    Vor urma vremuri grele atât pentru populație, cât și pentru cei care chiar l-au susținut pe Nicușor Dan.

  4. Scurt si cuprinzator, parca traesc episodul „Mircea Geoana presedinte pentru o noapte” insa, „baietii” au transat totul extrem de repede pentru a nu exista discutii. Sper ca va fi adevarat „… există decât o singură Românie”.

  5. dar micutul Titulescu? Convertit subit la suveranism si consigliere probabil pe teme cultural sportive ca altfel nu-mi inchipui ca l-a sfatuit pe Ciolacu sa faca datoriile astea dar asta e altceva. Cum spuneam el a vrut sa piarda alegerile cand a povestit despre cum a mutat Dunarea sa nu inunde vecinii? Nu devine tot mai greu sa-i justificati deciziile? 🙂

  6. Stimate dle Prim Ministru,
    pastrand proportiile, Simion a pierdut ca si dv acum 21 de ani, prin furt. Alegerile din ultimii 25 de ani au fost mai degraba spartachiada serviciilor, care s-au intins ca o plaga peste intreaga clasa politica, ducand la degradarea evidenta a calitatii actului de guvernare. Faptul ca un individ josnic precum petrov este invitat sa-si dea cu parerea la televiziuni in prime-time este revoltator si e o jalnica reflectie a societatii romane. Unde ne sunt competenta, etica profesionala, umanitatea in relatiile interpersonale si caracterul? Ridicol de putini politicieni contemporani ar fi putut sa activeze cu succes acum 30 de ani in parlamentul Romaniei. Intre timp noul imparat nu are haine…

  7. Da, foarte corectă analiză. Greșelile lui Simion sunt impardonabile și eu cred că el n-a fost pe deplin conștient de greutatea răspunderii ce i-a fost dat să o poarte. Am avut impresia că l-am văzut pe nefericitul Geoană la final. În ce privește fracturile, cred că mai există o linie de fractură încât putem conta pe patru Românii, aici la noi acasă și pe cel puțin încă două la moldovenii de peste Prut. De fapt, nici noi nu mai știm câți suntem și cu atât mai greu de găsit doctorul și atelele potrivite pentru fiecare fractură.
    Și, pentru care nu pot să-mi stăpânesc tentația pamfletistă prietenoasă, iată: Șoricelul Nicușor/ la minte cam ușor/ la minciuni cu mare spor/ a primit marele os/ garantat de Moș Soroș,/ pe Macron l-avea în piept/ ce mai, Nicu/Mucu fu deștept/ toți românii-au așteptat/ dar nu toți s-au deșteptat/ el și-a scos steagul albasru/ Europa-i mare astru/ Soarele i se în chină/ noi, rămânem tot în tină!/ Vai, tu țara mea robită/ mi te-au scos de pe orbită/ te-au trecut la second hand/ ai rămas și fără brand/ dar nu-ți pese de nimic/ la trecutu-ți mare viitoru-ți va fi mic/ de-am exagerat un pic/ mă retrag, fac ciocul mic/ Nicușor trece la manșă/ succesuri în avalanșă/ vă ordon să purtați fustă/ dar vă rog, mergeți pe burtă!

  8. Asa se intampla intotdeauna, noul la inceput este respins ca ceva anormal, apoi acceptat ca natural si in final devine stereotipal, iar ciclul se reproduce la nesfarsit

    George Simion are o inteligenta politica operationala activa, uneori prea operationala in unele imprejurari, cand in loc sa rezolve mai mult complica. Dar asta tine si de varsta tanara, ponderatia va veni o data cu experienta. Oricum, el va ramane un personaj politic al dente sau chiar o nuca tare, indiferent daca se va retrage sau nu de la sefia AUR. Nu trebuie uitat ca George Simion are doua mari atuuri, sustinerea masiva din mediul rural si preponderenta din diaspora, dar si din strainatate (cele doua nu se confunda).

    Pe de alta parte, orice s-ar spune despre George Simion, el este mai democrat decat cel despre care se spune ca ar avea un alter ego in Romania, in persoana liderului AUR. George Simion si-a acceptat infrangerea, dupa doua ore in care s-a crezut presedinte, in virtutea unor statistici partiale privind numararea voturilor. Nu va lua cu asalt Parlamentul cand il va investi pe Nicusor Dan. Este inca un argument forte care trebuie adaugat la cele de raspuns la unele acuzatii euroatlantice (in special transatlantice) referitoare la un pretins „deficit” de democratie. George Simion l-a infirmat astfel categoric si pe asa-zisul ideolog al Kremlinului, Alexander Dughin, care a pus infrangerea lui George Simion pe seama faptului ca acesta nu a facut o „revolutie”. Dar, glumind putin, niciodata sa nu spui niciodata! Mai ales cand manipularea economico-financiara a fost vizibila si deranjanta, pentru a induce panica, cand papusarii au tras sforile afectand ratele, dobanzile, bursa, cursul de schimb al leului etc, iar dupa ce a iesit Nicusor Dan presedinte au slabit sforile, revenindu-se la starea de dinainte de alegeri. Acum, marea problema o reprezinta formarea guvernului, in care arbitru pare sa fie PSD, dar si AUR, pentru ca in afara variantelor de majoritate vehiculate, exista si una cu AUR la guvernare. De pilda, un guvern PNL-USR-AUR-Minoritati, ar avea 248 de votiri in parlament, fata de cele 233 pentru o majoritate la limita. Mai exact, artimetica voturilor acestora ar fi: 134 PNL+80 USR+47 AUR+17 Minoritati= 248. Deocamdata, aceasta formula de coalitie nu este de nimeni invocata, e prea devreme pentru stereotipurile si perceptiile din campanie. Dar, iarasi ma intorc la zicala „niciodata sa nu spui niciodata”, in politica de aliante nu exista aliati si adversari vesnici, ci interese vesnice.

    Daca George Simion a vrut sa piarda alegerile? Nu as spune nu, s-ar putea sa o fi facut deliberat, sa considere ca nu este momentul potrivit, ca principalul obiectiv, deja indeplinit la superlativ, a fost sa faca cunoscuta nasterea unei miscari politice care propune o schimbare de abordare, diferita de partidele traditionale si de ceea ce establishmentul international actual spune ca este „bun” sau „rau”, „democratic” sau „extremist”. Si era de prevazut ca noua abordare va face valuri, va starni impotriviri vehemente pentru mentinerea statu quo-ului. Asa se intampla intotdeauna, la inceput noul este respins, apoi este acceptat, iar in final devine o mentalitate. Insa cred ca suveranismul stie sa astepte, iar cei care stiu sa astepte in cele din urma vor si invinge. Am apreciat tabloul general final si dinamica tablourilor precedente, e limpede ca penelul a fost in mana unui maestru sau a unor maestri. As insista pe valorificarea, in interesul tarii, a personalitatii puternice, lucide si vizionare a politicianului Calin Georgescu, care este o eruptie a genialitatii si spiritualitatii poporului roman.

  9. Nu stiu ce a prevalat in campania domnului Simion: etalarea personalitatii dansului, sau o linie propusa de consilierii sai. Daca e ultima, a fost prost sfatuit.
    Imi aduc aminte ca la un moment dat anul asta se vehicula numele domnului Dan Dungaciu pentru sefia AUR, dar dansul chiar a disparut in ceata. Ar fi fost o alegere mult mai inteleapta daca se doarea cistigarea acestor alegeri. Dar poate dansul nu a dorit acest lucru, nu stiu. In orice caz, problema a fost la candidat si modul sau de a face campanie. AUR trebuie si el sa se auto-reformeze pentru urmatoarea campanie, daca exista vointa politica si daca se uita serios la motivele esecului. Are sanse sa cistige peste 5 ani.
    Nicusor Dan a folosit o procedura post electorala curenta, cind alesul proiecteaza reconcilierea prin mesajul de unire a celor doua Romaniii. Va fi foarte dificil sa faci o reforma profunda a carei efecte sa ajunga relativ rapid la milioanele nemultumite. Asa cum spuneti, nemultumirile tind sa creasca, iar astazi Romania are probleme economice majore care nu pot fi rezolvate rapid. Dar, avem sansa sa intram intr-o perioada de stabilitate politica care sa ofere predictibilitate pentru investitori, si sa relansam investitiile si crearea de locuri de munca, micsorind inflatia, sperind la ratinguri de tara mai bune ca sa ne platim o parte macar din datorii fara sa acumulam si mai multe.
    Romania are probleme de profesionalism si eficienta institutionala. Avem institutii abilitate care sunt de fapt inabilitate si, care, de ani de zile nu sunt in stare sa minimizeze hotia prin evaziune fiscala. Cei care le conduc nu sunt sau nu vor sa fie in stare de rezultate mai bune.
    Avem probleme in Justitie, cu prea multe cazuri care treneaza de ani de zile fara o decizie, cu multe prescrieri care par dorite.
    Avem o mare problema cu transparenta institutionala. Sunt multe lucuri mici care impreuna fac lucruri mari, si care arata neseriozitate in relatia stat-cetatean. De exemplu, pe site-ul Consulatului Romaniei la Toronto sunt stiri de pe vremea lui Bogdan Aurescu cind era Ministrul MAE datate 04/27/23, din 2023. Arata lipsa de respect fata de cei care acceseaza informatiile respective. Trebuie sa ne uitam si la aceste lucruri aparent neimportate si sa devenim mai seriosi.
    Avem insa o sansa sa readucem o parte din diaspora acasa. Si asta ar trebui sa fie o prioritate cu solutii reale pentru categorii de romani: cei care cauta un loc de munca, tineri elevi, studenti, sau romani pensionari. Diaspora reintoarsa aduce prosperitate, si ca forta de munca calificata, profesionista, dar si financiar Costurile de implementare vor fi recuperate cred daca se face un calcul. E nevoie de cadru legal si proceduri clare, simple si eficiente pentru re-naturalizare/repatriere.

    https://toronto.mae.ro/en

  10. Cred ca totusi exista un viitor pentru totii Romani dupa aceste alegeri.
    Opinia mea personala este ca Europa este unita si drumul catre Brussels este deschis de prin 2020.
    Cel catre USA are usa deschisa indifferent de opiniile unora.
    Tot opinia mea personala este cum abordam viitorul .
    Daca reausim sa trecem peste ceea ce a fost in trecut, nu sa uitam trecutul nu putem sa scriem istorie daca nu lasam ceea ce a fost si incercam sa costruim un nou inceput.

    Always I will be open for a discussion.

  11. A fost un blat al sistemului în favoarea lui Nicușor Dan (se știa, încă din 2024, că el va fi următorul președinte al României).
    Problema-cheie o reprezintă atitudinea PSD-ului în actuala degringoladă economică și politică în care se găsește România: își va asuma responsabilitatea reconstrucției României, în calitate de principal partid politic prezent în Parlament (în fond, în contextul unei reforme de substanță a PSD-ului, specialiștii de la AUR vor migra înspre PSD; să nu uităm că AUR este, în esența sa, un partid de stânga, format și alimentat de lidershipul neinspirat al PSD-ului) sau își va trăda electoratul pentru reconstrucția propriei imagini?
    Va veni PSD-ul în întâmpinarea acestor mai bine de un milion de români care doresc să se întoarcă în țară, sau se va degreva de resonsabilitatea ce îi incumbă: https://www.romaniatv.net/romanii-din-diaspora-dezamagiti-dupa-ce-george-simion-a-pierdut-alegerile-prezidentiale-plang-sparg-televizoare-si-anunta-ca-nu-se-mai-intorc-in-tara_8936518.html ?

  12. Marea Britanie cauta in directia gresita: Vede gerontokratie unde e sophiakratie

    Britania tinde sa devina din “mare” din ce in ce mai mica, din cauza directiei gresite si a distorsiunilor politice, care o rup de realitate si o inchid intr-o bula.

    Analistii militari din ministerul britanic al Apararii afirma, in ultima evaluare privind conflictul ruso-ucrainean, ca Rusia seamana cu o “gerontocratie”. Ei se refera la presedintele Vladimir Putin (72 ani), dar si la oficiali de rang inalt, care se remarca prin profesionalism, experienta si cunoastere a teatrului de razboi.

    Insa cu certitudine si in detrimentul Marii Britanii, oficialii si analistii sai se uita in directia gresita, de unde si erorile de analiza si evaluare. Se stie ca atunci cand intorci capul intr-o parte, nu mai vezi in cealalta parte. E perfect cazul de fata.
    SUA nici nu s-au despartit bine de presedintele gerontocrat Joe Biden, 82 de ani, care a dus America in extrema stanga (progresism), ca alt gerontocrat i-a luat locul, Donald Trump (78 de ani), care o duce in extrema dreapta (globalism).

    Insa problema nu este neaparat varsta, JD Vance este tanar, dar fara experienta. O lipsa prin care se expune nu numai pe sine, ci si Statele Unite, a se vedea seria de afirmatii nereale facute in Europa sau despre tari din Europa, ori despre alte tari sau regiuni din lume. Daca Britania va iesi din bula sa, va vedea realitatea, ca Putin este un lider sophiakrat, inzestrat cu puterea intelepciunii, si Rusia este o tara sophiacrata, cu intelepciune (gr: sophia – intelepciune si kratos – putere).

  13. Am putea sa spunem si ca ,,aliantul nostru strategic” a pierdut alegerile? Sau toate merg conform planurilor pentru ei in ceea ce priveste suveranismul? Sigur ca putem cadea in capcana ,,calculelor matematice”. Astfel, ar putea sa fie amintita si declaratia prim-ministrului Orban care le transmitea ,,maghiarilor nostri” pe 9 mai ca ,,În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc”, pentru ca o zi mai tarziu Hunor sa-l completeze „Simion nu este nici suveranist, nici creștin”. Sa fi descoperit maghiarii ca suveranist si creștin ar fi Dan? Apoi, un popular ziar ne-a anuntat ca ChatGPT a propus solutii ,,in 7 pasi” pt. ca Dan sa castige. Putem presupune ca Simion a ignorat inteligenta artificiala?
    Sigur ca se poate analiza si plecand de la evidentele ultimelor alegeri. Astfel, in ultimii 20 de ani mai mulți candidati au intrat in turul II cu peste 40% din voturi, insa (coincidenta?) niciunul n-a reusit, apoi, sa faca peste 50%.
    Ce ne facem insa cu sustinerile ca suntem ,,o colonie? Ar fi indreptatite asteptarile ca o ,,conducere coloniala” sa asigure o exercitare corecta a procesului electoral? Caci daca ne bazam numai pe analiza rezultatelor comunicate nu observam ca alegerile au inceput la final de 2024 cu anularea alegerilor pe ,,implicarea Rusiei” ca apoi sa se finalizeze dezbatandu-se faptul ca cei care s-au implicat la recentele alegeri ar fi fost francezii. Rusii, francezii, americanii, chinezii … Simpatizantii ,,curentului suveranist’’ sunt nevoiti ,,sa dea Cezarului ce-i al Cezarului’’ inca 5 ani sau poate 10, in functie de necesitati, neuitand insa sa se intrebe: pentru a caror ,,suveranitate” vor vota la viitoarele alegeri.

  14. George Simion, un golan cuminte, ascultător, necopt la minte, alunecos, scos la înaintare, angrenat într-o gloata de nepriceputi care aleargă după tot felul de himere. Cine are nevoie de asa ceva? Oricum avea zilele numărate din momentul în care si-a luat în serios rolul primit ca și concurent în cursa pentru Moldova😀. S-a lovit de aisbergul trecut prin furtuni și ceață. Dumneavoastră știți, că niciun sensibil, romantic ori a(i)urit, nu-l clinteste. E 2 în 1. Si vapor, și aisberg. Nu-i rău.🙂
    Atâta cât e bine

  15. PRIETENE NASTASE STI POATE MAI MULT DECAT MINE CA ALEGERILE AU FOST FURATE CU SOFTWARE UL FOLISIT TOT DE STS IN 2009 CAND A CASTIGAT BASESCU NU DUPA FENTA CU REPUBLICA MOLDOVA

  16. Dupa alegeri: De ce dreapta iubeste PSD?

    Este interesanta, dar nesurprinzatoare, dragostea dreptei politice fata de stanga PSD, aparuta subit dupa alegerile prezidentiale. Cand Mircea Cartarescu scria “De ce iubim femeile”, scriitorul avea fara indoiala in vedere iubirea autentica.

    Dar atasamentul aparent sentimental al dreptei fata de stanga PSD nu poate fi in niciun caz suspectat de autenticitate, e ca o cerere in casatorie din interes. In matematica voturilor pentru o majoritate parlamentara, PSD este indispensabil pentru formarea noului Guvern. Acum, dreapta vrea “fara AUR”, dar cu PSD!

    Iata doar doua serenade ale unor proeminenti ai dreptei, cantate sub balconul PSD. Președintele ales Nicușor Dan, vorbind despre negocierile pentru formarea noului Guvern, a afirmat ca “Cine a ieșit de la guvernare nu a fost apreciat de români”. O declaratie aluziva si preferentiala, ca PSD sa faca parte din Guvern!

    Fostul presedinte Traian Băsescu, care a avut cele mai ascutite contre cu PSD, iar acum se ocupa de profetii, desi el face parte din categoria falsilor profeti, deci necredibili, a “profetit” ca dacă social-democraţii refuză să facă parte din noul guvern, atunci PSD se va destrăma! Wow, dar asta este o “dragoste” prin constrangere!

    Adevarul este ca PSD, cea mai puternica si numeroasa forta politica din Parlament si din Romania, poate influenta Guvernul si din interiorul acestuia, ca parte a coalitiei si guvernarii, si din afara acestuia, din opozitie, in ambele cazuri cu sanse relativ egale. Cum e mai bine pentru PSD? Raspunsul cred ca se afla intr-o dilema. Ori PSD sa fie in Guvern, pozitie din care va fi obligat de austeritatea care se prefigureaza sa participe, alaturi de PNL si sub bagheta presedintelui Dan, la deconstructia drepturile sociale ale romanilor, la castigarea carora a contribuit in mod hotarator. Dupa parerea mea, este o aberatie ca un autor sa-si distruga propria opera! Ori, al doilea termen al dilemei, PSD sa treaca in Opozitie, situatie din care va apara drepturile sociale si va atenua austeritatea.

  17. O “schimbare” spre inapoi? Nicusor Dan, un nou presedinte-jucator?

    Alegerile prezidentiale au votat sau nu schimbarea? Nu, daca este sa judecam dupa rezultatul de statu quo al scrutinului, acelasi sistem, aceeasi directie. Da, cu schimbari structurale si cu reforme, anuntate de presedintele ales Nicusor Dan. Desigur, in primul caz este vorba de geopolitica, in al doilea de politica interna.

    Ne-am temut de o schimbare geopolitica, insa in acest moment mai de impact social se prefigureaza schimbarile interne. Ori, spre a folosi o expresie si mai adecvata, acum, se pare ca schimbarea va fi spre inapoi, ca pe vremea fostului presedinte Traian Basescu, care a fost un presedinte-jucator asumat si un adept al austeritatii sociale si al statului clientelar. Orice schimbare este in bine sau in rau. O intoarcere la o etapa revoluta, ca cea de presedinte-jucator, nu e de bine.

    O declaratie a lui Nicusor Dan, care poate fi considerata o anticipare a unor intruziuni in atributiile viitorului prim-ministru, inca nedesemnat, apasa pe sensibilitati legate de epoca amintita, care pare sa aiba o clona a presedintelui-jucator in persoana noului presedinte ales. „Există poziții de premier si de miniștri”, a spus Dan, ca si cand le-ar fi scos la licitatie, desi rolul sau este de a desemna premierul, care are drept atributii exclusive sa formeze Guvernul. De asemenea, presedintele ales s-a antepronuntat ca Daniel David va fi ministru al Educatiei si in viitorul Guvern, pentru ca “are o anvergură intelectuală și studii de Pedagogie”. Din nou, nu este treaba presedintelui sa numeasca ministri.

  18. Daca un mandat are 5 ani inseamna ca Nicusor Dan va fi presedinte pana in luna mai 2030? Anularea alegerilor de anul trecut a schimbat data prezidentialelor? Nu vor mai fi in noiembrie-decembrie? Si vor fi de acum in ani divizibili fix cu durata mandatului, adica 5 (2025, 2030, 2035 s.a.m.d.)? 🙂

  19. Ce-i drept, persoane informate sesizau asta de prin iarnă: Jorjică e mai curând iepure pt. cei corecți politic.

  20. Unde dai si unde crapa sau efectele maligne ale “reformei” David in Educatie

    Presedintele Nicusor Dan a decis ca il va mentine pe Daniel David in functia de ministru al Educatiei si in viitorul Guvern. El a motivat ca David va veni cu un proiect de “reforma” si ca are la baza “pedagogia”, care il fac de neinlocuit! Dar la fel se credea si despre pedagogul sovietic Makarenko, ideologul “reeducarii”!

    Deja la doua masuri de “reforma” in invatamant, anuntate de David, au aparut nemultumiri publice, ale scolii si parintilor, care se adauga scandalurilor sale ca ministru. Nu exista garantii ca David nu va continua cu masuri de “reeducare”.

    David a facut o afirmatie neconforma despre meditatii, ca ar fi “normale”, desi constitutional invatamantul este gratuit, iar meditatorii fac evaziune fiscala. Insa meditatiile sunt ceva mai mult si mai grav decat atat. Meditatiile sunt o sursa de coruptie, care spune adio stiintei docimologiei privind examinarea si notarea obiectiva la examene si concursuri. Si uite asa, “normalitatea” meditatiilor pe care Daniel David vrea sa o introduca oficial in scoala romaneasca va fi practic “normalitatea” coruptiei, va fi o industrie a coruptiei, care ne va perverti copiii.

    A doua masura de reforma discutabila in Educatie, anuntata de David in stil specific eclatant, de parca ar fi desoperit legendara piatra filosofala cu care alchimistii pretindeau ca pot transmuta metalele inferioare in aur, se refera la universitati. El o impacheteaza atragator si retoric, cu o intrebare si un raspuns.

    De ce nu avem universitati in topurile internationale? Evrika!, pare sa exclame David: “pentru ca universitatile sunt tributare unei reforme din comunism”! Vai de ignoranta care dincolo de varful nasului nu vede elita educata de scoala romaneasca! Asertiunea lui David este contrazisa chiar de presedintele ales. Nicusor Dan a absolvit Liceul de Matematica-Fizica in comunism, in anul 1988, in localitatea natala, iar in timpul liceului a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în anii 1987 și 1988, cu punctaj maxim. QED!

    David afirma ca “este un mit faptul ca avem prea multi studenti si prea multi oameni care si-au luat doctoratul” si ca este nevoie de “concentrari academice, de jos in sus, cu sustinere financiara”. Aici miroase a hipercentralizare! Cu un culturnic in frunte, of course, care il stim deja cine va fi! David sustine practic ca statul roman sa bage mult mai multi bani in fabricile de diplome si de doctori, sa-si creasca productiile nelimitat, fara teama ca un excedent va ramane fara piata. Or, un exces de cantitate, care este resursofaga, va fi in dauna calitatii si resurselor, cu consecinte ruinatoare, dupa cum bine se stie din comunism.

    Dar globalistului David i-a iesit porumbelul din gura, cand a spus ca cei care
    termina masterate si doctorate trebuie “sa schimbe piata muncii”. Acum stim pentru cine cheltuim bani grei cu educatia, luati de la gura poporului roman, si in ce zari ni se vor duce pe moca elitele tehnico-ingineresti si din alte domenii. Dar si ce concept toxic de reforma e in capul lui David! Asa, ca idee luminatoare privind destinatia, acum obscura, a inteligentei romanesti, presedintele SUA, Donald Trump, a desfiintat Departamentul Educatiei, iar Universitatii Harvard i-a taiat finantarea guvernamentala, fara griji ca vor fi mai putini absolventi cu licente, masterate si doctorate! O sti el ceva! SUA or o avea resurse intelectuale secrete!

  21. Marele Nostru Roman de Exceptie Nicolae Titulescu – este o pärere personalä si evident contrafactualä – ar fi comentat CU SIGURANTÄ PE UN BLOG AL DANSULUI EVOLUTIILE ELECTORALE F I N A L E – CEL PUTIN SÄ SPUNÄ DACÄ A FOST SAU NU LA VOT PE 18 mai – comentand asadar critic sau nu dar comentand nu täcand ostentativ – FINALA ELECTORALÄ
    DINTRE CANDIDATII GS SI ND SI NU S-AR FI FÄCUT CÄ PLOAUÄ SAU SÄ URMEZE POLITICA STRUTULUI CAND ARE IN FATZÄ NISIP – cum spre IMENSA mea frustrare ati fäcut Domnia Voasträ, Domnule Profesor Univ. Dr. Adrian Nastase ???!!! Sä intrati in aceste zile in SILENZIO STAMPA ATAT DE EVIDENT ESTE ABSOLUT INEXPLICABIL: de aceea modesta mea persoanä imi voi opri in semn de dezaprobare directä orice comentariu viitor pe acest blog – recte un blog pe care nu-l voi mai citi si evident nu voi mai comenta NIMIC in scris. Astept insä stimate Dle Prof. Univ. ca dintr-un gest de elementarä elegantzä editorialä si politicä sä-mi publicati totusi aici – cäci e legat chiar fortat de marele NOSTRU DIPLOMAT SI POLITICIAN NICOLAE TITULESC – acest mesaj final in care nu vä jignesc, dar anunt fiind foarte frustrat de lipsa dvs de comentarii pe tema confruntärii finale IMEDIATE – nu dupä 2-3 zile (dupä räzboi multi viteji se aratä) – ANUNT CÄ IMI REZERV DREPTUL DE A NU MAI COMENTA DELOC PE ACEST BLOG – FELICITAND TOTUSI PARTEA BUNÄ DE PANÄ ACUM AL EXISTENTEI ACESTUI BLOG IN ISTORIA ROMANIEI CEAUSISTE ! Auguri semnat Elisabeta Bucur PS. Dumnezeu sä aibä in grija sa divinä Romania „NICUSHORISTÄ” ! PS. 2 Sigur ca ati fost la vot Stimate Dle Prof. dar cum i-ati apreciat pe cei doi INAINTE DE VOT NU ATI SPUS DELOC PUBLIC ! Cam acesta este reprosul – insä de stimat vä stimez in continuare mai ales cä ati publicat cam la 3 zile diferentzä mesajul meu initial critic. multä sänätate Dvs. si familiei Domniei Voastre ! A dvs. fostä respondentä Elisabeta Bucur

  22. Domnul Simion este un politician de care vom mai auzi insa, domnule Presedinte as dori cateva referiri privind presedintele ales al Romaniei, dl. Nicusor Dan, mai ales ca acesta va fi pentru o buna perioada intaistatatorul Palatului Cotroceni si va reprezenta la cel mai inalt nivel Romania.

  23. Explicațiile nu sunt complicate. Era prea mare diferența dintre comportamentul celor doi. Modestia, politețea, refuzul de a arunca in adversar cu injurii și invective, disponibilitatea de a răspunde rațional la întrebări, fără poezii patriotice, ci pur și simplu la subiect, toate acestea au contat pentru mulți alegători. Pentru mine personal a contat hotărâtor declarația repetată a cuplului Simion-Georgescu, potrivit căreia „politica internațională a României este/va fi 100% la fel cu cea a Statelor Unite”, așa cum a contat declarația de dragoste pentru Netanyahu. Cine spune una că asta nu știe nimic despre istoria recentă și mai puțin recentă a Orientului Mijlociu. Mi se pare amuzant cum tocmai reprezentantul curentului „suveranist” a așteptat rezultatul alegerilor cu steagul Americii, vorbind în engleză și cântând We are the champions. Votanții domnului Simion mi-au cerut în mod repetat să ignor comportamentul acestuia, declarațiile acestuia, acțiunile sale, promisiunile sale și să îl votez totuși. Niciun om rațional nu poate face una ca asta. Eu am crezut că domnul Simion e sincer și nefiind de acord cu cele mai multe dintre propunerile sale, oricât de conservatoare aș fi (eu sunt votant PSD, in mod tradițional), nu am putut să îl votez. A fost extrem de nepregătit. Mai nepregătit decât contracandidatul său. Simplu.

  24. Propun o evaluare rece – EVALUARE RECE …, în 6 puncte :
    1. Ideea de participare la dezbateri, chiar dacă neonorata ( parțial…) ulterior, nu putea fi o greșeală decisivă. Se putea explica ulterior că, după prima dezbatere, altul trebuia să fie nivelul de abordare. Trebuia însă explicat asta ! Trebuia să fi avut răspunsuri la toate întrebările care s-au pus, de la un corp de profesioniști, chiar dacă nu se participa la dezbateri la nivel de lider. Ar fi fost o strategie extremă la corpuri de alegatori cu nivel scăzut de încredere, dar ideea nu e de a incuraja retorica goală și exclusiv electorală. Trebuia însă transmisă public această asigurare a profesionalismului.
    2. Diaspora, internaționalizare, iar nu era rău, dacă se putea transmite ideea “pan-suveranismului”, a federalizării, în fapt, în Europa…E drept, în România, chiar în Republica Moldova, trebuia mai mult susținuta poziția partidului. Din păcate prea s-au axat pe lider…De fapt, se poate spune care e “pozitia AUR”, pe vreo categorie de problematică publică ? Mă refer la o consonanță acceptabilă intre scopuri și mijloace, la o etapizare a atingerii obiectivelor…, cu “marketing” mai puțin și cu mai multă producție reală.
    3. Visa Waiver. Da, greșit ! Un “suveranism”, invers proporțional cu interesele propriei țări, prin asemenea inițiative… Se putea însă veni pe o poziție tehnic economică, de adeziune la pozitia MAGA în economie și la asumarea unei consonanțe. Același obiectiv, dar cu un mijloc corect !
    4. Interviul în presa franceză. Da, penibilă “realizare” diplomatică. Direcția de asumare a poziției anti-UE, Franța în special…, a administrației SUA, putea fi însă asumată, dar nu aruncând apa din lighean, cu tot cu copil…Deși, personal sunt fan MAGA, în același timp sunt și fan Franta ! E voie ? Se poate face cerere undeva ? Nu vreau să fac ceva ilegal…Asta nu înseamnă că nu ma pot înșela grav cu MAGA, ce se poate dovedi doar un balon de săpun, electoral. Sper însă sa nu fie așa și chiar voi contribui la asta. Voi reveni pe direcția asta prin relevarea unei consonanțe din universul doctrinar al lui Mihail Manoilescu legată de protecționism, cu politica de tarife vamale a lui Donald Trump.
    5. 500.00 de bugetari ? Cu o comunicare bună, putea fi folosită ca energie de poziționare față de societate și actualizată ulterior cu datele concrete ale realității în fapt. Nu s-a explicat însă mai nimic. A rămas o crevasă urâtă intr-un bloc unitar de interese, sistemul public.
    6. Garantat Georgescu ? O asociere cu un complex de marketing greu de explicat ca “succes de piață”. Nu se poate însă nega caștigul de voturi preluat de la Călin Georgescu.

  25. POST-EVALUAREA RECE :
    A fost un “plonjon în apă rece”, după ce până atunci, George Simion doar a făcut dușuri calde, cel mult călduțe…Una e “Basarabia e România”, o “afacere exclusiv marca U.R.S.S.”, pe “pietre”, alta e, chiar, “pe România” !
    Prin Consiliul Mondial Român, mă apropiasem odată de fenomenul susținerii interesului național în România. Forța asociată acestuia l-a impins în ultimii ani pe George Simion până în turul 1 al alegerilor din mai 2025. Ulterior, imediat după turul 1, se pare că “prima linie” a suținerii sale s-a retras. Cred că această retragere a fost anunțată și de pasul înapoi făcut anterior de Claudiu Târziu. George Simion n-a remarcat asta…Toate cele 6 puncte de mai sus, astfel, s-au transformat în vulnerabilități, din potențiale avantaje. Pare a fi actuala opinia lui Crin Antonescu de a ne hotărî “ să decidem dacă este cazul ca, măcar acum, prin transformarea unui partid existent sau prin apariția unuia nou, să avem o exprimare democratică solidă, coerentă doctrinar și comportamental a dreptei autentice „! Lăsăm totul pe latura populistă a capitalizării conservatorismului ? E drept, e mai simplu să spunem că nu e bună o variantă sau alta politică.
    Cred că într-adevar, și acum, alegătorii au avut dreptate ! În termenii filozofiei lui Noica, Nicușor Dan este un „întârzietor” de care aveam și avem nevoie. În acest timp al întârzierii, poate reușim să reparăm ce am greșit din prea mare grabă…Nu ar trebui să fie un spațiu al excluderii ci al includerii, al dialogului și nu al invectivelor. Președintele Nicușor Dan pare a fi o garanție a faptului că atât Stanga politică se poate reforma asigurând respectarea Dreptului Muncii, cât și Dreapta politică, asigurând respectarea Dreptului Capitalului. Pozitia lui de independent, și informal până acum dar și formal de acum înainte, ar putea ajuta acest proces. Care președinte, până acum, a invitat toate partidele la guvernare, exceptis excipiendis…, fără a favoriza propriul trunchi politic ? Președintele Nicușor Dan nu prea are trunchi politic, ceea ce este foarte bine ca și garanție a echidistanței și, prevalenta lui, totuși, spre Dreapta ( ca fondator al USR ), nu poate fi decât bună acum, în situația economică a României. Folosim acest timp sau îl consumăm ca și in ultimii 35 de ani ? Creșterea continuă a datoriei publice a României nu ne va mai permite multe ratări de început de drum !

  26. Foarte, foarte interesante toate postarile pe acest subiect si n-ar fi rau sa le dezbatem pe cateva impreuna in vederea unor raspunsuri interesante din partea dumneavoastra. Oricum traim vremuri extrem de complicate si cred ca nici propusul ministru al MAE, dl. Cristian Diaconescu, nu va putea sa descalceasca „itele” politicii externe, incurcate rau de altii. Nu mai vreau sa amintesc de catastrofa de pe „intern”. Parca prea multe „curbe de sacrificiu” in ultimii 20 de ani.

  27. Domnule Presedinte astept din partea Dumneavoastra, cand aveti timp si chef, ar fi interesant sa faceti o analiza profunda a acestui „episod” al alegerilor din Romania incepand din vara anului 2024 si terminand cu victoria primarului general al Bucurestiului, actual Presedinte ales.

  28. ,,Trezirea în conștiință”a românilor a fost în conformitate cu conștiința fiecăruia, cu realitatea fiecăruia.. Eu cred că alegerile au fost furate, punându-se la punct un sistem, care au folosit toate metodele cu care să se fure, jucătorii, pirzând controlul. S-a furat mai bine ca în anul 2004.. Cred, de asemenea, că foarte mulți cetățeni români l-au votat pe Nicușor, pentru că ei cred că este un geniu. Credeți că dacă ar fi candidat Einstein ar fi câștigat? Nu, pentru că Einstein este un geniu!
    Eu am scris pe blogul meu motivele pentru care a câștigat Nicușor și motivele pentru care a pierdut Georgică și am conștiința curată. De fapt, întotdeauna nu au câștigat cei cu care am votat, exceptând domnul Iliescu. Și am avut dreptate că am ales bine.

Lasă un răspuns