Marius Tucă – cenzurat

Marius Tucă a fost cenzurat. De fapt, ideile lui, comentariile lui, opiniile lui politice. Un nou precedent periculos ce exprimă o lipsă de incredere in alegători.

Putem să nu fim de acord cu afirmatiile lui dar, mai ales din respect pentru statura sa de jurnalist autentic pentru mai mult de trei decenii in România, această măsură nejustificată reprezintă, in opinia mea, un abuz.

19 gânduri despre “Marius Tucă – cenzurat”

  1. Am fost candva ,printre altele, si Presedintele Executiv al U.S.R- Uniunea Ziaristilor Profesui9nisti din Romania. In „acele vremuri” daca si ar fi permis CNA ul sa se erijeze in organ de cenzura am fi atacat , ca organizatie, pe fiecare dintre cei care au ridicat manuta privind cazul Tuca. Vremurile par sa se fi schimbat din pacate si libertatea presei pare a fi mai putin importanta azi.
    In ceea ce ma priveste nu pot decat sa regret faptul ca CNA revine cu pasi mari la vechiul sistem al cenzurii de tip comunist.

  2. Singuri cream o sociatate care nu mai aude, nu mai vede decit un set prestabilit de idei. E normal sa existe o reactie si sa auzim despre un tip de totalitarism nou, pentru ca societatea nu respira democratic, cu toti plaminii, liber.

    Eu ma uit cum Romania e captiva unor ONGuri numite „Sorosiste”. Daca sunt platite din exterior, cu atit mai grav. Suntem singuri impotmoliti de ani de zile de aceste ONGuri care promoveaaza activ interese externe, ostile dezvoltarii Romaniei. NU reusim de ani de zile sa terminam niste obiective energetice pentru ca nu stiu ce fluturashi ar fi amenintati, sau vestigiile Atlantis ar fi amenintate de foraj marin. Clar tot slabiciune a statului in final. Poate unii functionari sunt platiti de ONGurile astea? Schimbati legile sau faceti unele noi! Rapid!

    Il aplaud aici pe Burduja, si sper sa aibe succes cit mai repede cu finalizarea obiectivelor energetoce din Romania. Dansul vede foarte bine legaturile dintre energie si politic, relatii externe. Cit de bine am fi putut noi sprijini Moldova daca am fi avut mai multa capacitate energetica. De ce e Ungaria dependenta de Rusia, cind poate fi mai putin dependenta in relatia cu Romania in ce priveste gazel. Energie inseamna putere! Nu pricep de ce atita adormire in Romania de ani de zile.

  3. O singură întrebare am:chiar nu puteți face nimic?Chiar atât de mult urati acest partid,de nu întreprindeți nimic?!
    Cum domnule Năstase să ajungă unul ca Ciolacu premier și președintele PSD ?!
    Noaptea minții!😭

  4. A definit Romania ce inseamna pina unde se intinde Europa la Paris? Pentru noi, Europa ar trebui sa fie pina la Nistru si peste (Ucraina).

    Vor fi aduse forte europene si in Republica Moldova? Nu ducem soldati romani in Ucraina, dar in Moldova ii ducem? Cine apara Moldova, care e cea mai vulnerabila tara europeana la ora asta in fata pericolului rusesc?

    Cind vom spune clar Rusiei ca nu vom permite invadarea Moldovei sau schimbarea de regim la Chisinau? Si daca nu permitem, ce vom face? Pe rusi nu ii impresionezi cu declaratii.

    Moldova si ea, in momente ca acestea de pericol mare pentru ea ar putea cere ajutorul militar al Romaniei si Europei. Sau unirea. Ar rezolva chestiunea de securitate a Moldovei.

    In orice caz, unirea Moldovei cu Romania ar trebui pusa pe agenda pacii intre SUA si Rusia. Conflictul inghetat de rusi acolo, cu Transnistria, cu depozitul de armament trebuiesc rezolvate odata cu discutia pacii in Ucraina. A ridicat cineva din diplomatia noastra aceast subiect?

  5. Cred că puneți greșit accentul pe statura/statutul d-lui Tucă. Constutuția garantează libertatea de exprimare și punctum. A oricui. Nu e un favor făcut pentru ceva merite. Ori e ori nu. Articolul 30 din Constituția României e dintre cele mai clare!

  6. Scuzați, dar e ca în bancul cu Bulă când i-a spus dirigintei că familiei lui nu-i lipsește nimic acasă. A explicat diriginei mirate că, după ce a aflat că sora lu Bulă a rămas gravidă, tată-so a decretat: „Asta e tot ce ne mai lipsea„. Da, și noi am putea spune la fel dar numai pentru prezent, pencă nici nu știm ce ar putea să ne mai lipsească, poate chiar mâine. Noroc că cineva se va îngriji să acopere orice lipsă, vom trăi numai împliniri. Să fim cobai și să nu știm? Abia aștept ca astronomii să descopere planeta aia soră cu Pământul, numai bună pentru emigrare!

  7. Ar trebui dărâmată și statuia lui Ovidiu de la malul mării, ca să ia minte contemporanii să mai facă pe deștepții cu stăpânii. Să fie arse și cărțile despre Eminescu, pentru că și acela nu avea astâmpăr, tot critica stăpânirea! Trebuie emisă o lege a cenzurii, cu un tabel anexat în care să ni dicteze clar ce avem voie să facem și ce nu. Că altfel mintea gândește și uitați-vă ce iese din emisie! Teatrul Național o fi cerut voie să monteze piesa „Opera de trei parale”, Bertolt Brecht, !? Cultura corupe!

  8. Tucă și amicii lui începuseră să cânte ca în basmul acela cu cocoșul care strigă “Cucuriguuu, boieri mari, dați punguța cu două ruble!“.

  9. Demiterea lui Hurezeanu ar fi o greseala, posibil inductiva de criza: Corecta si protectiva este replicarea solutiei SUA privind emisarul special

    Ar fi o mare greseala ca ministrul de externe Emil Hurezeanu sa fie demis din cauza unei decizii unilaterale a Statelor Unite referitoare la eliminarea Romaniei din programul scutirii de vize (Visa Waiver).

    Este contraproductiv sa ne culpabilizam pentru o culpa care nu ne apartine, noi ne-am facut treaba si am indeplinit toate conditiile pentru ridicarea vizelor americane. Ar fi un transfer nejustificat a unei culpe imaginarea asupra ambelor puteri executive. Demiterea ar putea sa semene semintele neincrederii si neintelegerii ireconciliabile intre PSD si PNL, care sa duca la criza coalitiei si guvernarii, cand avem nevoie de stabilitate mai mult ca oricand.

    Solutia corecta si protectiva, deja circulata in medii politice, ar fi sa replicam modelul american al emisarului special in discutiile cu SUA privind problema vizelor. Sa remarcam ca discutiile politice ale SUA cu Rusia si Ucraina privind pacea ruso-ucraineana, dar si cele privind pacea in Orientul Mijlociu, nu sunt purtate de secretarul de stat Rubio sau de consilierul pentru securitate Waltz, ci de emisarul special Witkoff. E o solutie ingenioasa care protejeaza pozitiile celor doi oficiali din guvernul SUA fata de orice rezultat al negocierilor din Europa de Est si din Orientul Mijlociu. Hurezeanu trebuie mentinut in functie, iar pentru discutiile cu partea americana trebuie desemnat un emisar special.

  10. E grea viața de afacerist HORECA. Mai ales acum, când vine austeritatea, ai nevoie de surse de venit alternative…

  11. Domnule Presedinte, sunt intrutotul de acord cu cele scrise de dumneavoastra. Asa cum aminteati „Putem să nu fim de acord cu afirmatiile lui” insa, pana sa-l interzica este drum lung.

  12. Reuniunea de pace de la Paris: „Coalitia celor dispusi”, constituita la Londra, a devenit „Coalitia celor dispusi pentru pace” in Ucraina

    Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, demonstreaza faptic ca este un mare lider european. Luptator curajos in ambuscada din Washington, combativ si argumentativ la summitul de razboi de la Londra si la summitul de pace de la Paris, Zelenski este o adevarata locomotiva a diplomatiei europene, in incercarea acesteia din urma de a arata Rusiei si Americii ca Europa exista, ca nu poate fi ignorata si ca trebuie luata in seama in discutiile privind pacea si securitatea.

    „”Summitul de pace” de la Paris, ce frumos suna aceasta expresie si cat de elocventa e pentru bunele intentii de pace ale europenilor! Este adevarat, este adevarat ca cuvintele modeleaza realitatea. Reuniunea de pace de la Paris trimite un semnal clar si puternic: nimic nu trebuie sa creasca tensiunile, neincrederea, provocarile, care nu fac decat sa alimenteze razboiul in curs si spectrul belicos.

    In fond, continentul Europa este casa comuna a europenilor, iar orice incendiu, accidental sau intentionat, i-ar pune in pericol pe toti, acesta e motivul esential si rational ca toti sa sara sa-l stinga. Este evident ca trupe straine in Ucraina ar fi o provocare cu rea intentie si o posibila sursa de foc. Este evident ca ceea ce intial s-a numit „Coalitia celor dispusi” a devenit, acum, „Coalitia celor dispusi pentru pace” in Ucraina. Dupa summitul de pace de la Paris, Zelenski a anuntat ca presedintele francez Emmanuel Macron si premierul britanic Keir Stramer au fost mandatati ca reprezentanti in discutiile de pace privind razboiul cu Rusia. Europa arata ca exista! Cum SUA vor tot pace, e normal sa se alature Coalitiei celor dispusi pentru pace, cum a propus premierul italian Giorgia Meloni.

  13. Rusia a creat instabilitate in Republica Moldova de decenii pastrind un conflict inghetat in Transnistria, trupe ruse „de pace”, dar si sustinind forte anti-romaneshti oriunede au putut. Au reusit sa promoveze pro-rusa Gutul – asa zisa „bashtana” a regiunii „independente” Gagauzia -care permanent a lucrat la prietenia cu Putin si la fragmentarea politica in Moldova. Independenta numitei Gagauzia ar trebui revocata daca nu inceteaza sa lucreze la intoarcerea Basarabiei sub control rusesc.

    Odata ce a fost arestata de autoritatile moldovene pentru acuze legale, rusii au si pus problema la Consiliul de Securitate a ONU invocind „instabilitatea” regionala. Rusia o provoaca, Rusia o reclama. Tipic rusesc.

    Mai amintesc ca Putin de curind a declarat ca exista „radacini istorice” pentru pretentiile americane asupra Groenlandei. Nu a spus inca, dar in acelasi rationament exista „radacini istorice” pentru ca SUA sa anexeze si Canada. Canada ii incomodeaza pe rusi tare de tot din cauza sprijinului pentru Ucraina.

    Iata cum cele doua imperii se intilnesc si isi dau mina pentru cuceriri imperiale prin diverse metode, mai ales cele cu argumente „istorice”. Evident, se uita aleagtor la istoria care le convine si igonora tot ce nu le convine. Daca ne simtim geti, Imperiul Getic se intindea pina spre Moscova. Ca sunt acolo ceva rusi, ceva ucraenieni, nu mai conteaza daca urmasii getilor vor aceste paminturi inapoi. Dl. Georgescu, dl. Simion, alo, a cazut legatura cu Kremlinul?

    In ce priveste mineralele, Zelenski afirma ca pretentiile americanilor cresc in negocierile despre „paminturile rare”, si acum le vor pe toate. Rusii iau notite la „Scoala Trump”. Dupa al doilea razboi mondial, Romania a platit „reparatii” URSS, si din cite stiu a cedat uraniul din Romania. Putea sa ceara „totul”. Bun, daca luau „totul”, ce ar mai cere acum? Tot mai bine sa ceri progresiv. Americanii iau notite la „Scoala Putin”.

    Inapoi la subiectul trupelor europene de mentinere a pacii pe care rusii nu le vor in Ucraina. De ce Rusia are voie sa mentina trupe „de pace” pe teritoriul suveran al Molodvei, si tari din Europa nu au voie sa aibe acelasi tip de trupe in Ucraina? De ce aieu dreptul la baze ruseshti militare in „reghion” si tari europene nu?

    Rusii continua sa faca aceleasi jocuri pe care le stim. Asta este calcaiul lor al lui Achile. Sunt previzibili.

    „The whole region is not stable and we just thought it our responsibility to raise the awareness of the members of the council to this absolutely intolerable situation,” Russia’s deputy U.N. Ambassador Dmitry Polyanskiy told reporters.”

    https://www.reuters.com/world/europe/another-pro-russian-politician-stopped-leaving-moldova-2025-03-27/

  14. Presedintele interimar Ilie Bolojan, un prim si major succes de politica externa: „Niciun militar roman nu va fi trimis in Ucraina”

    Cea mai buna politica de securitate si aparare este o politica externa buna. Presedintele Ilie Bolojan tocmai a probat acest adevar fundamental. O politica externa buna inseamna tratate, aranjamente si demersuri internationale non-conflictuale, in primul rand cu vecinii, subregiunea si regiunea de apartenenta geografica, care sa fie contributive, sa adauge valoare la securitatea si apararea Romaniei.

    Bolojan a anuntat, dupa summitul pacii de la Paris, ca Romania nu va trimite niciun militar in razboiul inter-slav din Ucraina vecina. Contrariul ar complica si deteriora provocator situatia geopolitica si geostrategica din proximitate, ar atrage adversitati si presiuni la adresa securitatii si apararii Romaniei. Se pare ca noua clasa politica postbelica de politicieni romani a invatat ceva benefic pentru securitatea si integritatea tarii de la ilustrul diplomat interbelic Nicolae Titulescu, care a fost foarte aproape sa incheie cu Maxim Litvinov un tratat de neagresiune intre URSS si Regatul Romaniei, care ne-ar fi scutit de alianta cu Hitler si de pierderile teritoriale. Marele diplomat roman, de talie europeana si mondiala, ales de doua ori presedinte al Ligii Natiunilor, spunea cu intelepciune ca e mai sanatos si existential sa ne avem bine cu rusii, decat in mod morbid sa ne punem rau cu un colos mondial, cu consecinte evident letale.

    La finalul reuniunii de pace de la Paris, presedintele Ilie Bolojan a declarat ca Romania va participa la grupul de lucru (atentie, nu e grup de lupta!) pentru monitorizarea respectarii acordului de incetare a focului in Marea Neagra, ca tara riverana. Este foarte important ca in Marea Neagra sa nu se afle forte navale non-riverane. Romaniei si Turciei, doua dintre cele sase tari riverane Marii Negre (alaturi de Rusia, Ucraina, Bulgaria si Georgia) le vor reveni rolurile principale in monitorizarea securitatii pontice in timpul armistitiului de 30 de zile. Pe dimensiunea securitatii terestre, e posibil sa creasca numarul de militari NATO in Romania, desi preferabil ar fi din UE, ca responsabilitate comunitara. UE trebuie sa-si asume prioritar acest rol, in conditiile defectarii din partea SUA. Ar fi si o prevenire a degenerarii tendentioase in conflict a unor incidente involuntare, neintentionate (caderi de drone, intrari aviatice accidentale in spatiul unei tari nebeligerante).

  15. Romania are nevoie de o voce inteligenta romaneasca care are o ureche sensibila la Washington, pentru interesele noastre strategice, cum ar fi Republica Moldova.

    Fara o relatie de acest fel, fie prin MAE, fie prin servicii, fie printr-un trimis special, sau o delegatie speciala, Romania nu isi poate asigura securitatea la Marea Neagra, chiar si cu Europa aliata. Fara o asemenea reprezentare, Rusia va considera ca SUA nu e interesata decit de Ucraina, si isi poate vedea linistita de ce fac ei mai bine: interferenta anti-romaneasca si anti-europeana in Republica Moldova si Romania, asa cum s-a vazut. Interferam noi in „democratia ruseasca”? Nu cred.

    Poate stim, poate nu, daca Ungaria are o voce si o ureche la Washington. Chiar s-a pus problema ca Orban sa ne reprezinte in fata lui Trump, ceea ce e dramatic pentru Romania.

    Cum poate fi pace in regiune fara rezolvarea problematicii din jurul Republicii Moldova? O fi razboiul din UCraina centrul negocierilor, dar pace nu poate fi de lunga durata fara a fi rezolvate si chestiunile despre Republica Moldova: Transnistria, Gagauzia, trupele ruseshti din Moldova si Transnistria, depozitul acela de armament vechi si foarte periculos. Daca s-ar discuta lucrurile astea, ar putea ajuta inclusiv intr-o masura procesul de reglementare din Ucraina. Romania si Rusia trebuie si ele la un moment dat sa isi normalizeze relatiile, daca Rusia devine rezonabila. Daca Moldova e cuplata cu Ucraina de catre UE in procesul de aderare, Europa insasi ar trebui sa insiste fata de SUA ca ambele tari trebuiesc discutate de toate partile afectate, inclusiv Romania.

    Avem aceasta nostalgie ca avem o relatie preferentiala cu SUA care ne va salva de orice atentat rusesc. Nu mai avem. Acest „nu mai avem” poate fi cuantificat. Bine ar fi sa avem si la Kremin o ureche, sau pe la prietenii Rusiei. Trebuie sa stim daca SUA si Rusia hotarasc in numele nostru pentru interese de ale noastre fara stirea noastra. Si trebuie sa spunem mereu atit SUA, cit si Rusia si Europei, ca suntem interesati sa ne alaturam discutiilor care ne afecteaza interesele. Eu nu am auzit de nici o initiativa diplomatica romaneasca in sensul asta. Nu indraznesc sa il critic pe ministrul MAE, doar ridic niste chesiuni pe care nu le aud discutate public.

  16. Mai nasc și oameni de curaj în țara noastră gata să susțină adevărul și asta contează foarte mult. Felicităm, susținem și ne alăturăm. Deci fight, fight, fight!

Lasă un răspuns