Se implinesc astăzi 20 de ani de la aderarea României la NATO. Imi vin in minte episoade mai vechi – intâlnirile cu Manfred Woerner, secretar general NATO, din anii ’90, contactele cu liderii americani din perioada in care am participat la lucrările Consiliului de Securitate ONU (1990-1991), contribuind la rezolutiile de condamnare a Irakului pentru agresiunea impotriva Kuwaitului, zecile de sedinte de guvern in care, impreună cu colegii mei, in primul rand cei de la apărare si de la externe, am pregătit dosarul aderării. Evident, momentul cel mai emotionant a fost cel al depunerii instrumentelor de ratificare, din partea Romaniei, la Wasington, in cadrul unei ceremonii de neuitat. Nu voi insista asupra semnificatiei aderării – poate si mai importantă prin prisma evenimentelor recente. Voi adăuga insă câteva amintiri fotografice.