Desi suntem constienti ca fotbalul romanesc este in picaj, ne asezam, de fiecare data, in fata televizorului, asteptand o minune de la nationala noastra. Si aseara am fost dezamagiti. 2-0 cu Muntenegru. Intr-un meci in care jucatorii nostri nu au tras niciun sut pe poarta. O echipa pestrita, cu jucatori de rezerva adunati de pe la diverse echipe din Europa. Fara coeziune in joc, fara scheme tactice dobandite la antrenamente comune.
In urma cu ani, jocul de fotbal era dominat de jucatori capabili de driblinguri prelungite. Talia jucatorului conta mai putin sau, de fapt, erau favorizati jucatorii mai scunzi. Acum, lucrurile stau altfel. Jocul modern presupune angajament in forta, pase rapide, capacitate de joc aerian, viteza. Ieri, jucatorii nostri au fost depasiti la toate categoriile. Nu si la tatuaje (pe maini, pe ceafa, pe picioare) sau la tunsori, unde rivalizeaza cu marii jucatori ai lumii.
Nu trebuie sa ne miram. In fotbalul intern, dupa ce DNA-ul a facut curatenie in finantatori, asistam la o agonie continua. Echipele noastre se completeaza cu jucatori reciclati adusi de pe alte continente si sunt se pare, in continuare, incapabile sa participe, cu succes, la competitiile internationale. Incearca sa supravietuiasca, cu bani din drepturi de televizare si si unele vanzari de jucatori. Acestia trec de la o echipa la alta, fara probleme de loialitati, in formule de mercenari cu istorii de 5-10 echipe pe la care se plimba, in speranta ca performanta lor se va imbunatati.
Sunt dinamovist de la 7 ani. Am facut sport la Dinamo. Tin cu echipa de fotbal a lui Dinamo dar m-a durut sufletul cand dupa meciul cu U Cluj, un prieten mi-a spus „atata pot, nu pot mai mult”. Acum, totul trebuie luat de la zero. Dar cum, cu cine, cu ce bani? Va veni, din nou, un antrenor, prieten cu un impresar care sa aduca jucatori second hand de prin tari exotice? Va fi nevoie de ani buni de investitii in jucatori tineri capabili de angajament fizic si de joc creativ nu de jonglerii cu mingea.
Nu cred ca mai putem accepta declaratiile puerile ale antrenorilor de dinaintea meciurilor: „trebuie sa ramanem concentrati”, „trebuie sa fim rai in sens bun”, „ne intalnim cu o echipa foarte puternica”.
Deocamdata, pare ca putem sa oferim fotbalului european doar arbitri.
După meci
După meci sunt și voci calme
Ce propun, acum pe loc
Primă să le dăm, de joc,
Câteva… perechi de palme!
Câtă dreptate aveți Excelență…Sper să ajungeţi la putere intr-un fel sau altul…să mai reparați câte ceva….Cu mult respect.
Nici nu stiu daca mai are rost sa ne obosim sa comentam fotbalul romanesc. Cei care nu suntem foarte tineri ramanem cu amintirile frumoase ale “generatiei de aur”, cu poarta de nepenetrat a lui Dukadam in finala Cupei Campionilor si cu marile nume ale fotbalului si va rog sa-mi dati voie sa-i amintesc numai pe cativa, cei care nu se vor regasi sa nu se supere, pe cei care au scris istorie in anii ’70, un Dobrin, Lucescu, Dinu, “ghetele” lui Dudu Georgescu, neobositul Dumitrache, Dembrovski, Iordanescu, Necula Raducanu si multi, multi altii din generatia lor, apoi Piturca, Balint, Lacatus, Boloni, Munteanu si nu in ultimul rand cei doi Gica, capitani de legenda alaturi de ceilalti “luptatori” ai nationalei fara de care nationala Romaniei n-ar fi fost in topul fotbalului anilor ’90.
Din pacate cu mici exceptii tot sportul romanesc, toate ramurile sportive, sunt in mare suferinta din multiple cauze, cauzele le-ati amintit si nu doresc sa aduc in discutie “cazul” Dinamo, aceasta urmand sa joace la „matineu”.
E bine c-am ramas in continuare in fotbalul mare prin corpul arbitrilor, macar atat.
@Anonimul: „Din pacate cu mici exceptii tot sportul romanesc, toate ramurile sportive, sunt in mare suferinta din multiple cauze…”
Este o singură cauză, înlocuirea patriotismului cu setea de bani.
Mă uitam la niște meciuri oficiale de trei surcele între naționale din America Centrală.
Fotbal de proastă calitate, dar când vezi fotbaliști cu lacrimi în ochi cu mâna la inimă intonând imnul țării, nu poți să nu fii mișcat.
La fel și lupta lor totală dând tot ce pot pentru a câștiga sau pentru a nu se face de râs.
Asta înseamnă să fii membru al echipei naționale.
Din mult respect si consideratie n-am sa intru in polemica cu dvs. insa, am sa-mi exprim cateva idei.
Mana la inima cand se intoneaza imnul Romaniei nu este o caracteristica a sportivilor, a cetatenilor romani, este a altora, e ceva de imprumut si nu e rau. Nu cred ca sportivii romani nu tresalta de emotii cand li se inalta drapelul pe catarg si se intoneaza imnul. Multi, foarte multi dintre ei au lucrat ca niste “ocnasi” cu multe bataturi la maini si multe ore de antrenament iar, lipsa de bani a dus la inchiderea sau diminuarea activitatilor intr-o ramura sportiva sau alta. Daca faceti referire particulara la fotbalisti (actuali) ar trebui sa folosesc cuvinte grele care nu sunt suportate de acest blog si din pacate astazi banul dicteaza mai mult ca orice, nu numai in sport.
A fi membru a unei echipe nationale nu este pentru oricine si la indemana oricui.
Si lipsa de „onoare”.
Aia de care scrii sunt „machos” asa ca mai bine mor pe teren …
off topic
„Suntem irecuperabili…”
Saga Festival, sau festivalul drogurilor, ce sa mai discutam despre sport sau despre „mens sana in corpore sano”.
[…] Dar cum, cu cine, cu ce bani? Va veni, din nou, un antrenor, prieten cu un impresar, care să aducă jucători second hand de prin țări exotice? Va fi nevoie de ani buni de investiții în jucători tineri capabili de angajament fizic și de joc creativ, nu de jonglerii cu mingea”, a scris Adrian Năstase pe blogul său personal. […]