Aniversări: 18 ani de la aderarea la Nato si 19 ani de la crearea Muzeului national al hartilor

S-au implinit 18 ani de la intrarea României in NATO. Iar in 3 aprilie s-a organizat o ceremonie la MAPN, cu prilejul sărbătoririi Zilei NATO. Au fost multe declaratii si a fost subliniată contributia unor politicieni la realizarea acestui obiectiv strategic al României. Numele meu nu a fost mentionat, probabil pentru că eram in Franta! M-am obisnuit sa constat că unii fosti colaboratori ai mei isi redefinesc rolul in istorie. Eu am sărbătorit la Paris, bând un pahar de whisky, asa cum am făcut in sedinta de la guvern, când am deschis sticla de whisky oferită mie de Lordul Robertson, cred că in 2003, după invitarea tării noastre, la Praga, să adere la Tratatul de la Washington. Am impărtit egal membrilor guvernului si am deschis-o doar după confirmarea aderării. Descoperim acum cât de importantă a fost acea decizie.

Pe de altă parte, ieri, 4 aprilie, s-au implinit 19 ani de la inaugurarea intr-o clădire din anii 1920, pe strada Londra din capitală, la numărul 39, a Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.
Patrimoniul initial al muzeului este constituit din cele peste 1000 de lucrări realizate în secolele XVI – XX, donate de sotia mea si de mine, care reprezintă hărți ale provinciilor locuite de români, hărți astronomice sau vedute (planuri ale unor localităti). Din patrimoniu mai fac parte lucrări de grafică cu subiecte diverse: peisaje, portrete. În timp, colecția principală a fost îmbogățită și cu alte donații de hărți și lucrări de grafică, prezente de asemenea în expunere: donația Băncii Comerciale Române (BCR), a dlui Ion Hidegcuti sau a dlui profesor Ioan Ciortan, donațiile oferite de dna Marilena Borcescu, Liliana Sonia Sion, Uca Marinescu etc.
Clădirea Muzeului, de patrimoniu, îmbină elemente arhitecturale de inspirație gotică – arcele frânte, cu cele de inspirație mediteraneană – loggiile, ce amintesc de vilele venețiene de secol XV.

Mai multe informații despre muzeu aflați pe pagina oficială: https://www.muzeulhartilor.ro/

12 gânduri despre “Aniversări: 18 ani de la aderarea la Nato si 19 ani de la crearea Muzeului national al hartilor

  1. A nu te mira de nimic este începutul înțelepciunii . Așa ca nu mai așteptați recunoștință din partea foștilor colaboratori. Omul, ca trestie gânditoare ce este , se adaptează , printre altele , și cerințelor noilor stăpâni .
    Se mai spune ca cine e sărac in dorințe , e bogat in mulțumire . Deci, nu mai așteptați nimic de la nimeni.
    Poate numai de la Dumnezeu!

    Apreciază

    • Adevarat. Nu stiu insa de ce insa copii, femei si batrini ucraenieni trebuie sa moara inaintea mea si a ta. Nu inteleg de ce moartea e mult mai apreciata la Moscova decit viata.

      Apreciază

  2. Un alt „maretz” propagandist al lui Putin, Soloviov, despre care am tot vorbit iniante sa inceapa Rusia razboiul. si-a pierdut vilele din Italia, storcind lacrimi, la propriu. Ar vrea si el cu fundu-n doua luntre, pe „model Orban”: sa poata omori cit mai multi „nazisti” ucraenieni, si, in acelasi timp, sa beneficieze de lux pe coasta Amalfi. A dat mult la pila lui Putin ca sa aiba milioane de EUR.

    Iata ce racneste animalul, ranit de sanctiuni:

    „He raged on his show, The Evening With Vladimir Solovyov: “I was told that Europe is a citadel of rights, that everything is permitted, that’s what they said…I know from personal experience about the so-called ‘sacred property rights.”

    Un alt exemplu despre cum poti sa ii caracterizezi pe rusi: ei ucid bestial, lumea e rea si nerecunoascatoare de binele pe care il fac. Rusii sunt doar victime ale americanilor, nu se vede dupa cruzimea cu care ucid si isi acopera crimele folosind crematorii mobile? Nici Hiler nu a fost atit de eficient, sa isi ia crematoriile cu el pe unde merge armata nazista si omoara.

    Las oamenii limpezi la creier din Romania sa cugete despre acest monstru rusesc cu multe capete in lacrimi ca nu se mai dau cu barca pe lacul Como.

    https://www.mirror.co.uk/news/world-news/russian-tv-host-cries-losing-26341799

    Apreciază

    • 2001. Am fi putut fi cea mai strașnică echipa! Iar România ar fi fost o țară așa cum ne- o doream cu toții! Prioritatea 0 era TARA- (știți, KM 0, acolo unde tânărul Adrian Năstase , un simbol al viitorului României, binecuvântat de mana dreapta a Sfântului Neculai, purtandu- și pașii peste sfantele oseminte ale martirilor brancoveni, spre amintire ,Brâncoveanu, ctitor al stilului unic brâncovenesc, înconjurat de mari carturari- Sf Antim Ivireanul , scoțând la lumina scrieri de mare valoare pentru lumina neamului nostru. Întocmai procedați! Vă asemanati cu cel ce ne onorează , fiind membru al Academiei din Berlin, Cantemir,cu Ivireanul ,Brâncoveanu și toți marii nostri ctitori de grai curat și tara de obârșie a șoimilor carpatini. Întâi de toate, TARA! Și o faceți frumos, cu eleganta și distincția unui om care 72 de ani a învățat să simtă și să trăiască românește. Orice om cu ” scaun ” la cap ar trebui să gândească că nu erați un oportunist, cat toată viața ați dedicat- o studiului spre binele țării și națiunii române. Macar in ultimul ceas, romane, trezeste- te!Să urmăm exemplul națiunilor civilizate care s- au ridicat prin munca, care au găsit în simplitate o modalitate de a- și redresa tara, de a- și forma frumos tineretul, copiii. Munca formează și disciplinează, creează empatie, solidaritate, înnobilează, impune ordine și toate izvorâte din dragoste și respect față de inaintasi- priviți icoana unei familii de țărani in sfantul costum popular românesc, care nu te lasă să impietezi cu nimic tara, tradițiile, ogorul, bunul aproapelui, oricare ar fi el. Ce frumos ar fi, dacă am relua aceasta frumoasa tradiție! Cat de mult admir tot e faceți, stimate Domnule Adrian Năstase! Simt că inima dumneavoastră bate pentru tara!

      Apreciază

  3. Pe diverse programe apar tot felul de stiri. Fiecare tara cu prioritatile sale. In timp ce in Ucraina sunt distruse atitea destine si vieti nevinovate sunt curmate fara sens, in Romania, ecranele sunt pline cu eterna Udrea, puternica femeie din viata lui Basescu, Presedintele unei tari saracite si amarite, dar inca buna de jefuit de blonde talentate si cu nurii la vedere. Sigur, dam vina pe goana dupa senzational, dar cit senzational poate sa mai fie intr-o fosta „cip-ci-rip” a unui fost Presedinte, ambii hoti si ticalosi in felul lor? Basescu, si el un Tatic al Serviciilor si Justitiei din acea vreme se razboia cu adversarii politici, fabricind dosare in beciurile SRi pe reteta „a la Pruna”. Cite destine distruse pentru ca asa a vrut o clica, o gasca mafioata, unde Elena, impartea pupici si pozitii in stat, iar micii barbati ai tarii, gen Baconshi, ii lingeau clanta murdara! Azi, jale mare, SUA l-au scapat din brate pe Basescu, si fostul Rege se arata gol si urit, asa cum de fapt a fost toata viata lui politica. Sper ca aceste rani ale natiunii romane sa se cicatrizeze rapid, si sa iesim din epoca statului mafiot. Sunt semne ca iesim, dupa ce Ordonanta Pruna a fost declarata neconstitutionala, si astfel SRI nemaiputind sa se implice cu probe fabricate in Justitie.
    Ai Justitie functionala si apolitica, ai sanse la democratie!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.