„Declaratia de la Bucuresti” impotriva regimului Iohannis

Lansarea, ieri, a volumului „Trecerea la prostocratie”, coordonat de Cornel Nistorescu si Octavian Stireanu, a fost însoţită şi de o declaraţie a Grupului pentru Apărarea Democrației (GAD), declaratie pe care o puteti citi aici:

Declarația de la București

  • Pentru că nu putem asista pasiv la politica dezastrului moral, economic și democratic spre care este împinsă țara de către actualul regim,
  • pentru că tăcerea în aceste vremuri înseamnă complicitate și resemnare față de degradarea continuă a democrației,
  • pentru că asistăm la confiscarea deciziilor care influențează țara de către o putere a incompetenților și impostorilor,
  • pentru că nu putem accepta să vedem cum țara, ajunsă, prin eșec electoral și manipulări grosolane, pe mâna unei prostocrații agresive, alunecă într-o fractură istorică și se depărtează de preceptele fondatoare ale civilizației europene,
  • pentru că în societate s-a produs o răsturnare a valorilor, astfel încât deciziile majore în stat aparțin unor oameni cu calificări precare, ajunși la putere prin abolirea criteriilor și prin acțiunea tot mai expansivă a serviciilor secrete,
  • pentru că schimbările de care are nevoie țara nu pot veni din senin, ci numai atunci când sunt deșteptate conștiințele cetățenești ale României,
  • pentru că suntem liberi, neconstrânși de înțelegeri cu vreun repreprezentant al serviciilor
    secrete, al oligarhiei ori cleptocrației care susțin actualul regim,

Noi, subsemnații semnatari ai prezentei profesiuni de credință, spunând să nu conteze nimeni, niciodată, pe lașitatea noastră, reuniți în Grupul Jurnalistic de Salvare a Democrației, afirmăm că:

1. În Romania este necesară abolirea imediată a secretomaniei instalate în toate prestațiile președintelui, premierului și șefilor serviciilor secrete, insclusiv ale comisiilor care le supraveghează. Regimul Iohannis a încetat să mai comunice informații către presă și populație, luând decizii în treburile publice cu mentalitate de proprietar privat și angajând țara ca pe o feudă personală în operațiuni pe care este nevoit să le suporte întregul popor.

2. Reclădirea normalității în România presupune cel puțin trei componente esențiale:

-revenirea de la “guvernul meu” la “guvernul țării”,
-revenirea la Constituție, prin reabilitareea prevederilor textuale privind „statul de drept democratic” (nu doar a „statului de drept”), tripartiția puterilor în stat și pluralismul politic;
-revenirea la dezbaterea deschisă, obligatorie, nemăsluită într-o societate democratică, inițierea prezentului grup fiind o contribuție la aceasta.

3.Vom fi în apărarea valorilor tradiționale ale țării și familiei și vom pleda pentru preluarea în modernitate a ceea ce a fost valoros în tradiție.

4.Vom fi susținătorii unor criterii clare și transparente de promovare în funcții publice, în care nivelul studiilor și competența dovedită practic să fie primordiale, obligatorii și bine definite. Prostocrația trebuie abolită. Avizul serviciilor secrete pentru ocuparea diferitelor funcții să fie subsidiar, consultativ și drastic restrâns la un număr limitat de
funcții, stabilite strict prin lege.

5. În toate demersurile noastre, vom da credit și prioritate oamenilor de valoare, vom reabilita noțiunea de patriotism și vom înțelege și apăra valorile europene în sensul originar al tratatelor fondatoare la care România este parte.

6. Vom pleda prin comunicate și declarații publice, în toate situațiile în care considerăm că deciziile autorităților, comportamentul, legile și declarațiile prostocrației contravin intereselor naționale și aspirațiilor cetățenilor.

7.Vom pune în slujba interesului public, pe temeiuri de conștiință și de bună credință, sistemul de valori, principiile și criteriile de conduită care ne caracterizează întreaga activitate profesională, civică și publicistică.

8.Vom milita pentru „demilitarizarea” prin lege a societății civile, a conducerilor partidelor politice și a instituțiilor de presă – pentru ca din activitatea acestora să fie eliminată dubla comandă, iar acțiunile lor să beneficieze de o identitate clară în fața cetățenilor.

9. Ne vom poziționa tranșant împotriva oricări decizii de restrîngere a libertăților cetățenești și a drepturilor de exprimare.

Grupul pentru Apărarea Democrației este o asociere ad hoc a unor persoane publice care împărtășesc aceleași valori, au aceleași opinii despre situația actuală din țară și gândesc consonant cu privire la sensurile de evoluție a societății românești.

Semnează:

Andrei Marga
Ion Cristoiu
Cornel Nistorescu
Octavian Știreanu
Prof. Gheorghe Piperea
Mircea Dinescu
Doru Bușcu
Patrik Andre de Hillerin
Costi Rogozanu
Ion Buduca
Valer Marian
Ion Spânu

Dată la București, astăzi, 15 septembrie 2021, cu prilejul lansării volumui de publicistică „Trecerea la prostocrație”, editată de redacția ziarului Cotidianul. Au participat la această lansare oameni pentru care România chiar contează. Trei foști premieri, cinci foști miniștri, oameni de afaceri și din societatea civilă și numeroși ziariști.

61 de gânduri despre “„Declaratia de la Bucuresti” impotriva regimului Iohannis

    • Chiar daca nu sunt de valoarea membrilor acestui grup, ma alatur acestuia, pentru dezideratele aratate si ii asigur ca pot conta si pe sprijinul unui roman simplu, care isi iubeste TARA si POPORUL sau.

      Apreciază

  1. …. pentru că schimbările de care are nevoie țara nu pot veni din senin, ci numai atunci când sunt deșteptate conștiințele cetățenești ale României,
    2. Reclădirea normalității în România presupune cel puțin trei componente esențiale:

    …..Vom fi în apărarea valorilor tradiționale ale țării și familiei și vom pleda pentru preluarea în modernitate a ceea ce a fost valoros în tradiție.
    =======
    Pe aceeași idee, una dintre temele ce vor fi dezbătute la Conferința CMR-2021 (9-10 Octombrie) este:
    ”Discriminarea românilor în actualul context geopolitic”.

    Nu este o temă xenofobă ci este un subiect care arată îngrijorarea evidentă față de delăsarea, indiferența sau, chiar mai rău, desconsiderarea de către autoritățile României și alte entități internaționale a caracterului național și a evenimentelor istorice care au marcat devenirea și destinul acestei țări.

    De aceea nu este de mirare dezinteresul evident al politicienilor și instituțiilor fundamentale ale Statului român față de problema Reîntregirii Neamului și Țării.

    Iar la Conferință dorim să avem o clarificare din partea acestora a adevăratei poziții pe care o au și resorturile care determină o asemenea atitudine.

    În acest sens, amintesc un articol pe care l-am scris în luna Martie a acestui an: ”Anti-românism” (https://mipopescu.wordpress.com/anti-romanism/)

    Mircea Popescu

    Apreciază

    • Doresc să mulțumesc public Domnului Președinte Adrian Năstase care a decis ca Fundația Europeană Titulescu să doneze un număr de 100 de volume din „Hărțile Basarabiei” pentru participanții la lucrările Conferinței CMR 2021 care vor avea loc în perioada 9-10 Octombrie și care sunt deschise oricărui român.

      Este un gest mărinimos care, fără îndoiala, va fi apreciat de participanți.

      În plus, din aceste volume, pagini uitate sau puțin știute din istoria Basarabiei ies la lumină ajutându-ne să ne cunoaștem și să ne prețuim rădăcinile neamului în aceste zile de cumpănă în care poporul nostru are mai mult ca oricând nevoie de solidaritate și unitate.

      Domnule Adrian Năstase, vă mulțumesc!

      Mircea Popescu
      Președinte CMR

      Apreciază

    • Adevarat si sustin cu târie,eliminarea presedintelui Johanis si al guvernului Cîtu de la puterea Romaniei,cei care ne au trâdat cum nu am fost trâdati,niciodatâ in istoria neamului românesc

      Apreciază

  2. Buna ziua ! Frumoasa si buna initiativa luata de acest grup. Dumnezeu sa le dea sanatate si mult succes in activitatea domniilor lor. Apreciez la superlativ Declaratia celor 12 ( douasprezece ) personalitati, pentru curaj, efort si intelegere intre domniile lor.
    In calitate de cetatean al acestei Tari, Romania, as dori sa mai adaug si eu ceva, ce nu a fost stipulat in aceasta declaratie, si anume despre satisfacerea stagiului militar obligatoriu, cu o perioada de instructie de front, trageri cu armamentul din dotare, aplicatii in zone muntoase, indiferent de starea vremii, precum si alte misiuni prevazute in regulamentul de aplicare a acestor actiuni si activitati. Toate pot cintribui la apararea Tarii, la educarea tineretului pentru viata si munca. Recladirea Tarii prin constructii civile si militare a fabricilor si uzinelor de stricta necesitate. Apararea si grija mediului inconjurator, reimpadurirea muntilor si al terenurilor unde nu sepot cultiva produse agricole, reactivarea irigatiilor si pe cat posibil o mai mare grija fata raurile si apele romane. La conducerea tarii sa nu se mai faca pe criterii politice, ci numai pe criterii de pregatire profesionala, experienta si de mare valoare morala. La acest grup cred ca ar trebui sa se alieze mai multi competitori bravi romani, buni patrioti si nationalisti!
    Felicitari intregului grup! Miroslav

    Apreciază

    • Mare adevâr rosteste dl.Miroslav,trebuie ré stabilit ordinea si disciplina României,cu mic amânuntit,începînd cu stegiatura militarâ pînâ la repunerea uzinelor în functionare cât defriseurile si recuperarea bunurilor ce au fost vândute si batjocorite de Johanis si banda lui de trâdâtori de tarâ,sâ fie tras la râspundere cel ce a râs de neamul românesc,el ne având nimic cu tulpina româneascâ

      Apreciază

  3. AUKUS: Un nou aliniament strategic al Globalismului

    Presedintele american Joe Biden a anunţat, miercuri, ca a pus bazele unei noi aliante strategice, AUKUS, formata din Australia (A), Regatul Unit (UK) si Statele Unite (US).

    SUA au facut astfel prima repozitionare globala, care de altfel era previzibila de mult timp, stabilindu-si in zona indo-pacifica punctele tari ale unui nou aliniament strategic.

    Liderii celor trei tari din AUKUS, presedintele american Joe Biden si premierii britanic si australian Boris Johnson si Scott Morrison au avut o videoconferinţă comuna.

    Cu un zambet larg de satisfactie, Morrison a anuntat un prim act major al AUKUS – livrarea Canberrei de catre Washingon a unei flote de submarine cu propulsie nucleara.

    Desi nepozitionat inca oficial impotriva Chinei, noul pact militar AUKUS reproduce in Pacific ceea ce in razboiul rece a fost NATO in Atlantic, cu care SUA si-au proiectat influenta in Europa si ostilitatea antagonista asupra fostei competitoare globale URSS.

    AUKUS este insa o replica palida. Chiar daca ulterior, la fel de previzibil, i se vor adauga Canada si Noua Zeelanda. Intr-un comunicat comun, cele trei tari din AUKUS s-au autodefinit drept “democratii maritime”. Maritime, da!, dar democratii, ioc!

    Globalismul este in curs de a-si elabora noi mituri fondatoare, care sa-i faciliteze o reinsertie mitologizanta in zona maritima indo-pacifica si in regiunea terestra asiatica.

    Vechii zei pre si post columbieni, care au stat la baza imperiilor siameze brianic si american au fost deja inlaturati de pe socluri si din mentalul Globalistilor, in timpul campaniei electorale de anul trecut din SUA, cu reverberatii si in Marea Britanie.

    Din valorile culturale “comune” euroatlantice, trambitate de Globalisti pentru a accede infiltrativ la civilizatia avansata din emisfera nordica, nu va mai ramane aproape nimic; va depinde de rezistenta si lupta europenilor americani si europenilor britanici.

    Urmarile probabile ale infiintarii AUKUS nu vor fi prielnice pentru nimeni. Imersiunea submarinelor propulsate nuclear in zona maritima a Australiei este o incalcare brutala a traditiei si conventiei ca in aceste ape sa circule doar nave cu propulsie conventionala.

    Intentia SUA de a transforma zona indo-pacifica intr-una exclusiva, de control asupra a doua oceane, in detrimentul clar al celorlalte tari maritime riverane, este de neacceptat. Invocarea de zona maritima “libera si deschisa” este o lozinca total mincinoasa.

    A face din Australia un pivot militar al SUA, prin care Globalistii sa “incalece” zona indo-pacifica, contravine spiritului pacii si libertatii de circulatie maritima. E o insusire abuziva a brandului India si o tulburare a esentei semantice a cuvantului Pacific.

    Pe de alta parte, AUKUS este o negare inacceptabila a NATO si o sursa de enorma ingrijorare pentru tarile membre europene. USA si UK nu s-au consultat cu aliatii europeni in privinta crearii unui paralelism inacceptabil la NATO, care este AUKUS.

    O posibilitate subsecventa relocarii geostrategice in formatul AUKUS este ca Globalistii sa inceapa o noua exploatare salbatica a resurselor planetei, pentru o noua acumulare primitiva a capitalului, ceea ce este foarte alarmant pentru securitatea climatica.

    Cei trei lideri AUKUS si-au anuntat participarea in persoana la Adunarea Generala a ONU (21 – 27 septembrie, New York). Lor li se va alatura si presedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, un lider controversat ca legitimitate si cunoscut ca incendiatorul Amazoniei.

    Biden intentioneaza sa introduca India si Japonia in dispozitivul diplomatic al AUKUS, fapt care ar fi contrar intereselor asiatice. O Declaratie a Asiei, care sa angajeze tarile asiatice ca nu se vor angrena in demersuri ostile niciunei tari surori, va fi de neevitat.

    Presedintele american ii va primi pe premierii Indiei, Japoniei si Australiei la Casa Alba, pe 24 septembrie.

    Apreciază

  4. BRAVO ȘI FELICITARI ROMANI CU SCAUN LA CAP 💙💛❤.
    LUPTĂ PANĂ LA CAPĂT CU ACTUALII ÎNSCĂUNATI BOLȘEVICO.BRUXELEZI 👺👹😈.
    ȘII DAAA LA GUNOI CU PROSTOCRAȚIA LOR 👺👹😈.

    Apreciază

  5. Felicitari pentru demersul vostru, dar uitati un lucru initiativele de buna credinta , politetea , bunul simt, etc, nu sunt luate in seama si apreciate de reprezentantii puterii. Pana nu vom iesi in strada nu se vor opri. Deci va rog adaugati si punctul 10 in declaratia dvs : DATA,ORA SI LOCUL UNDE SA NE ADUNAM !

    Apreciază

  6. Este o luare de pozitie a unor jurnalisti de marca printre care si ilustrului profesor, ministrul Andrei Marga, prilejuita de lansarea unui volum si a unei declaratii a unor „oameni pentru care România chiar conteaza”.
    Astazi sunt putin pesimist, deoarece valul de prosti este unul impetuos in fata clarviziunii, profesionalismului si a bunului simt care inca mai exista in societate. Daca nu se intampla o minune cat se poate de grabnic, Romania nu mai are sanse. Insasi Declaratia spune multe.

    Apreciază

  7. Felicitari pentru initiativa! Sa ne ajute Dumnezeu sa scapam tara de ticalosi din pozitia de lideri si membri in organele de decizie statala! Pot ramine si prosti in privat!

    Apreciază

  8. Slava Domnului, un grup de personalitati sociale, politice si intelectuale s-a reunit pentru a lansa un apel de urgenta pentru restabilirea democratiei si responsabilitatii in relatia presedintelui, guvernului si a parlamentului cu poporul roman. Nu se mai poate continua ce se intampla de mai mult de un an daca se vrea salvarea Romaniei dela faliment complet si pierderea suveranitatii.
    Va felicit pentru curajul si generozitatea cu care v-ati alaturat acestor autentice personalitati romane intru salvgardarea interesuli national.

    Apreciază

  9. F BINE HAIDETI SA TERMINAM CU PROSTEALA ASTA A POPORULUI DE CATRE HOTUL DE CASE CIOL;ANIS SI SA-L; TRIMITEM ACASA LA SIBIU CA NU A FACUT SI NU FACE NIMIC PT NOI ROMINII.  EL ZICE MEREEU GUVERNUL MEU DAR NOI ROMINII NU AR TREBUI CA ACEST INDIVID RANJIT SA NE REPREZINTE PE TOTI?  SI CE FACEM?  NE UITAM LA EL CA NU FACE NIMIC SI RINJESTE?  HAIDETI SA NE UNIM SA SCAPAM DE ACEST INCOMPETENT CU GUVERNUL LUI DE PUSCARIASI SI HOTI DE CASE SI PADURI./

    Apreciază

  10. Era tipul ca cineva să treacă la organizarea unei grupări de acest gen, în vederea apărării valorilor democratice în societatea noastră, fără însă că această grupare sa uite de scopul pentru care a fost creata asa cum încet, încet toate speranțele din revoluția 89 au devenit beneficiile unor grupări de interese iar aspirațiile de atunci
    au ajuns doar fraze care astăzi nu mai valorează nimic

    Apreciază

  11. Tot respectul,pentru semnatari!Este timpul ca oameni ca dv.saia inițiativa.Domnule Năstase pe timpul conducerii dv. România a avut cea mai performantă administrație (excludem poliția). Greșeala dv. a fost că nu ați mărit salarii și pensii pesfarsit de mandat.Acest lucru a dus la pierderea alegerilor, și pe urmă a urmat ce a urmat.Luati atitudine mulți oameni vor fi alături de dv.

    Apreciază

  12. Dezbaterea despre Bruckental, pe care Administratia Prezidentiala o considera ca „nu e de interes public” atunci cind i se cere o opinie despre plasarea statuii lui Brukental in Sibiu este foarte interesanta, mai ales cind vine in acelasi timp cu razboaiele BLM cu statuile unor lideri ai vremilor ce au avut de a face cu negotul de sclavi.
    Romanii de atunci, inclusiv Horia, Closca si Crisan erau tratati similar cu sclavii negri: fara drepturi si continuu oprimati pe nobilimea „alba” germana si maghiara. Doar ca nu erau vanduti la tirg (sau poate erau si nu stiu eu).
    Hei, pe cind o noua organizatie: Romanian Lives Metter? 🙂

    https://www.mediafax.ro/politic/raspunsul-administratiei-prezidentiale-dupa-ce-iohannis-a-participat-la-ceremonia-de-dezvelire-a-statuii-celui-care-i-a-tras-pe-roata-pe-horea-si-closca-20261583

    Apreciază

  13. Intelectualii adevărați ai țării, se pare că și-au revenit din amorțeala în care se părea că se complac. Bravo lor și această DECLARAȚIE să fie făcută publică la posturile TV și Radio. Să audă poporul și să prindă speranță de viață. Cât îi trebuie unei curți constituționale, să decidă dacă este corectă o MOȚIUNE depusă într-un PARLAMENT? Se așteaptă rezultatul disputei din PNL ? Halal curte constituțională ( Am scris cu minuscule intenționat că nu-și merită majusculele ) Și asta trebuia menționat în punctele înșirate în declarație. Cum de a venit o Erată la suspendarea lui Băse, iar acum se așteaptă congresul PNL ca să vadă CURTEA pe cine să-l aprobe ? Asta este strigător la CER / Deși, se pare că și CERUL așteaptă ceva…

    Apreciază

  14. O declaratie de mult bun simt,
    necesara inca de la primul mandat
    al lui Basescu. As mentiona si necesitatea de a promova valorile intelectuale „ascunse” care nu au fost afiliate nici unui partid precum si romanizarea Romaniei, incepand din varful SRI-lui si a Presedentiei .

    Apreciază

  15. La punctul 2, ultimul paragraf: „inițierea acestui grup” etc.
    E vorba de INIȚIATIVA, nu de inițiere – care-i cu totul altceva.
    Atâția „mari” ziariști, și fac confuzie de termeni?!
    Mâna pe carte, băieți!

    Apreciază

    • Din carte:

      – „inițiere sf [At: DA / V: ~iare / Pl: ~ri / E: iniția] 1-2 Documentare într-un domeniu de activitate (nou sau) secret. 3 Punere a bazelor unei acțiuni. 4 Îndrumare în practica unei religii. 5 (Pgn) Predare a elementelor de bază ale unei discipline. 6 Primire a cuiva în rândul celor care practică un cult. 7 (Ccr) Ceremonie prin care cineva este introdus în misterele unui cult, în secretele unei asociații. 8-9 Declanșare (a unei explozii sau) a unei reacții.”
      – „INIȚIÉRE s. f. 1. acțiunea de a (se) iniția. 2. provocare a unei explozii, a unei reacții cu ajutorul impulsului inițial. (< iniția"

      Nu au facut nici o confuzie.

      Apreciază

  16. SA SPEREM CA SI MAJORITARII , DUPA CUM SE VEDE…INCEP A SE DESMETICII, NEACCEPTAND SA MAI FIE , LA NESFARSIT, PASIVI.
    ( A FI PASIV , UNEORI , POTI RISCA SA DEVI MARIONETA DORITA!..)

    TACEREA, TE EVIDENTIAZA
    A FI INTELEPT, NU SI INTR-O SITOATIE CE DEVINE ALARMANTA! ( AVAND SURPRIZA NEPLACUTA, SA FI CEL URMATOR! )

    CONFISCAREA DECIZIILOR…DE CATRE O PUTERE, INDIFERENT… ESTE UN ASPECT NECONSTITUTIONAL.

    ESECUL ELECTORAL,MANIPULAND, MAI ALES PENTRU INTERESELE ALTOR NATIUNI, IN OPINIA MEA ESTE O GRAVA ABATERE, INCALCAND DREPTUL CONSTITUTIONAL , A-L FIECARUIA DINTRE NOI DE A DECIDE !

    PENTRU CA IN SOCIETATE S-A PRODUS O RASTURNARE A VALORILOR SI CEL MAI GRAV ASPECT, AVAND INTERESUL DE A DISTRUGE AUTENTICITATEA CULTURALA , ECONOMICA , A UNEI NATIUNI ! ( SPECIFIC EU!..)

    IN PRIVINTA CONSTIINTEI CETATENESTI..
    ACEST ASPECT ESTE SI VA FI GREU DE DEFINIT, DEOARECE , DIN PACATE ,OMUL ESTE SI VA FI IMPREVIZIBIL, NECONTENIT !
    ( DAR NICIODATA NU ESTE PREA TARZIU, ATUNCI CAND CEI DORNICI … DAU DOVADA , CU ADEVARAT, DE INCREDERE.)

    PENTRU CA SUNTEM LIBERI…O DECIZIE CONSTRUCTIVA, BENEFICA SA IMPULSIONEZE SI PE ALTII , SA REDEVINA
    LIBERI, CONTURAND INTR-UN TIMP NU PREA INDEPARTAT, REVENIREA LA NORMALITATEA UNEI NATIUNI , CE DIN PACATE DEVINE TOT MAI IREALA!

    DOMNULE PRIM MINISTRU, REFERITOR LA PUNCTUL 9, DUNEVOSTRA STITI FOARTE BINE: RESTRANGEREA LIBERTATILOR CETATENESTI INCLUSIV A-L DREPTULUI DE EXPRIMARE , MAI ALES, NU ESTE DEAJUNS . IN TRECUT , DUPA 90, EXPRIMAREA …EREA DESEORI IGNORATA, FAPT CE A DUS , DUPA CUM STITI LA NEANCREDEREA IN PARTIDELE POLITICE ,AJUGANDU-SE LA O SITOATIE , ACTOALA, IN CARE , IATA…ALTII DECID! ( NU CREDETI CA REFORMULAREA PUNCTULUI 9 AR FI NECESARA ?

    Exemplu: Ne vom pozitiona , transant orcari , INTENTII, de decizie, CE RESTRANGE DREPTUL LIBERTATILOR… CETATENESTI INCLUSIV AL EXPRIMARII.. (DECIZIILE…INCORECTE , ERONATE SUNT UN ASPECT GREU DE COMBATUT…)

    PRESA SCRISA SI CEA VIZOALA , CEI CARE O REPREZINTA, SA RASPUNDA …ATUNCI CAND AU INTENTIA…DE A DEFORMA REALITATEA … (IN OPINIA MEA, „ZIARITII”,MAJORITARII, ACTOALI, SUNT PARTASI LA SITOATIA IN CARE NE AFLAM ! )
    EU , FIIND UN SUSTINATOR, REAL…A-L DREPTURILOR ANIMALELOR DE COMPANIE SI NU NUMAI…MI-A FOST CENZURATA, INEXPLICABIL, OPINIA REFERITOARE LA DECIZIILE… LUATE INPOTRIVA LOR, REIESIND CA SI CUM EU, EREAM DEACORD CU EUTANASIEREA… (ZIARISTUL POSTULUI DE TV, 3 TV …)

    PE TEMEIURI DE CONSTIINTA SI BUNA CREDINTA …
    (DE ACEASTA DATA SA FIE REALE.RESPECTIVELE TEMEIURI …) V-AM SPUS … CONSTIINTA UMANA, OF!…

    VOM PLEDA PENTRU PRELUAREA IN MODERNITATE…( POATE AR FI NECESAR, DOMNULE PRIM MINISTRU, SA NE DETALIATI MAI PE INTELES, ESENTA ACESTEI PRELUARI… TINAND CONT CA SUNTETI UN IUBITOR AL CUVINTELOR CU SUBANTELES…

    UNII DIN SEMNATARI, SINCER, NU MA INCANTA…( DREPTUL LA LIBERA EXPRIMARE!)

    PS NU CAUTA SA-TI VIZOLIZEZI DOUA ASPECTE IN ACELASI TIMP… DOAR UNU-L DINTRE ELE , FIINDU-TI DESTINAT SA SUSTINA EXISTENTA SPRE VIITOR A NATIUNII DIN CARE FACI PARTE, RAMANE CEL VIABIL!

    PENTRU DOMNUL PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE POLITICIANUL, ROMANUL AUTENTIC!

    Apreciază

  17. DOUĂ DECLARAȚII

    MOTTO: „Mecanism lotus în apa mecanică/ interior și fragil/ te aperi?” (Daniel Turcea, EPIFANIA, 1973)
    …………………………………………………………………….
    Vedeți haosul agresiv, vedeți incredibilul plin de coerciții cum se instalează el peste tot, sufocându-vă, cu mâzga lui lipicioasă, spațiul vital? Nu se poate să nu-l vedeți. S-a instaurat în timp scurt, făcând imposibilul din ce în ce mai posibil. Atâția cavaleri ai Apocalipsei pe metrul pătrat n-ați crezut să vedeți… dar ei s-au insinuat în viața voastră făcându-vă să le acceptați prezența ca și cum ar fi fost firesc să se întâmple. Cele mai rele proiecții ale viitorului din coșmarurile voastre secrete sunt acum realități și riscă să se transforme și în „normalitate” și în „fapt banal”.

    Nu am crezut vreodată că am să-i văd pe „vulpoii bătrâni” și singuratici ai presei românești ieșind din solitudine și încercând să construiască, împreună, o baricadă. Căci o baricadă nu mai este chiar un concept, ci, mai curând, o construcție palpabilă. Și totuși…

    Azi am citit, cu mult interes, DECLARAȚIA DE LA BUCUREȘTI, lansată de un grup de intelectuali -grup având ca nucleu o sumă de jurnaliști profesioniști și despre care nu s-ar putea spune că sunt „înregimentați”. E ceva, cred, nemaiîntâlnit. Oamenii aceștia nu fac parte dintre pupătorii de condur, nici dintre aceia care ne spun cu cine trebuie să votăm ca să ne aștepte lu-cruri fan-tas-ti-ce! Nu. Ei sunt cei care, chiar dacă s-au înșelat uneori, nu au rămas, precum „intelectualii publici” consacrați și reprezentați generic de LIICEANISM, „încremeniți în proiect”. Ci au vorbit și despre propriile erori, fără ipocrizie.
    Dar ce i-a mobilizat oare pe acești oameni? Iată motivele:

    „Pentru că nu putem asista pasiv la politica dezastrului moral, economic și democratic spre care este împinsă țara de către actualul regim,
    pentru că tăcerea în aceste vremuri înseamnă complicitate și resemnare față de degradarea continuă a democrației,
    pentru că asistăm la confiscarea deciziilor care influențează țara de către o putere a incompetenților și impostorilor,
    pentru că nu putem accepta să vedem cum țara, ajunsă, prin eșec electoral și manipulări grosolane, pe mâna unei prostocrații agresive, alunecă într-o fractură istorică și se depărtează de preceptele fondatoare ale civilizației europene,
    pentru că în societate s-a produs o răsturnare a valorilor, astfel încât deciziile majore în stat aparțin unor oameni cu calificări precare, ajunși la putere prin abolirea criteriilor și prin acțiunea tot mai expansivă a serviciilor secrete,
    pentru că schimbările de care are nevoie țara nu pot veni din senin, ci numai atunci când sunt deșteptate conștiințele cetățenești ale României,
    pentru că suntem liberi, neconstrânși de înțelegeri cu vreun reprezentant al serviciilor secrete, al oligarhiei ori cleptocrației care susțin actualul regim,
    Noi, subsemnații semnatari ai prezentei profesiuni de credință,
    (dorim) să nu conteze nimeni, niciodată, pe lașitatea noastră!…” (textul integral al DECLARAȚIEI DE LA BUCUREȘTI poate fi citit pe platforma COTIDIANUL.ro, 16 septembrie 2021)

    Semnatarii sunt: prof. dr. Andrei Marga, Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, Octavian Știreanu, prof. dr. Gheorghe Piperea, Mircea Dinescu, Doru Bușcu, Patrick André de Hillerin, Ioan Buduca, Valer Marian, Ion Spânu.

    Ceea ce citiți mai sus conține, în subtext, înțelegerea pericolului letal care ne paște. Putem accepta că noi avem unele informații, culese cu discernământ din spațiul public, dar e de așteptat ca ei să aibă mai multe. Și tocmai de aceea, având mai multe, ei pot defini mai bine în cuvinte fiara sângeroasă care e pe cale să se nască, ieșită deja, pe jumătate, din colul uterin al întunericului.

    Eu văd reacția Grupului pentru Apărarea Democrației ca pe o reacție defensivă a unui organism rănit dar conștient, care vede cum se umblă cu lampa de sudură pe lângă încheieturile sale delicate.

    Să nu uităm, însă, că și unii intelectuali publici din orașul lui Klaus au conceput în 2018 un document, numit DECLARAȚIA DE LA SIBIU. Puteți să faceți singuri comparația:

    „1.Demnitatea revoltei. Aici începe Europa.
    În fiecare sibian care, vreme de 365 de zile, zi după zi, a protestat tăcut și demn pentru justiție în Zona liberă de corupție. Aici și așa începe Europa: cu fiecare cetățean român care își exercită demnitatea în stradă, în instituții publice, la locul de muncă. Până când toată România va fi o Zonă liberă de corupție. E un drept pe care nu ni-l poate lua nimeni. Fiindcă România e Europa.

    2. Justiție, nu corupție. Aici începe Europa.
    În instituții curate. Nici un condamnat definitiv nu poate ocupa înalte funcții publice în statul român. Nici o ordonanță de urgență nu este admisă în domeniul legilor justiției și al legislației penale. Nici un judecător al Curții Constituționale nu trebuie să fi făcut parte în ultimul deceniu de activitate dintr-un partid politic. Fiindcă integritatea în viața publică nu este negociabilă. Fiindcă România e Europa.

    3. Meritocrație, nu impostură. Aici începe Europa.
    În buna repartiție a rolurilor sociale. În școli construite cu profesori buni. În spitale construite cu medici buni. În ministere conduse de profesioniști. În presă decuplată de la finanțarea de stat și interesată de binele public. În partide în care orice culpă etică, de la plagiat la orice alt fel de furt, îl elimină pe orice lider. În meritocrație. Fiindcă România e Europa.

    4. Construim împreună. Aici începe Europa.
    Cu fiecare magistrat, cu fiecare profesor, cu fiecare muncitor, cu fiecare antreprenor, cu fiecare pensionar care iese din spațiul lui de confort. Cu fiecare grup de oameni asociați pentru binele public. Fiindcă spiritul comunitar e sufletul corpului social. Libera asociere a făcut din Europa spațiul cel mai favorabil de manifestare al individului. O va face și la noi. Fiindcă România e Europa.

    5. Cunoașterea ca libertate. Aici începe Europa.
    În conștiința fiecărei generații educate în spiritul valorilor europene. În 1918, în interbelic, educația finanțată cu 12% urmărea formarea conștiinței naționale: aici începea România. În 2018, aici începe Europa: finanțarea cu 6% anual a educației va integra conștiința națională și conștiința europeană. Orice guvernare va trebui să finanțeze educația cu 6%. Fiindcă România e Europa.

    Aici începe Europa.
    Iar Europa este unicul nostru viitor comun.” (12 decembrie 2018, pe pagina VĂ VEDEM DIN SIBIU- după care comunitatea sibiană, extenuată, nu a mai produs nimic, dar nimic!!!)

    Comparați „declarația” cu ceea ce trăiți și vedeți la ce concluzie ați ajuns. Autorul celor de mai sus cred că e Radu Vancu, poet sibian și oportunist de profesie. După ce a eliberat căcăreaza numită DECLARAȚIE, l-a luat GDS-ul sub aripa lui ocrotitoare iar HUMANITAS a devenit editura lui de suflet, care-i publică absolut orice. Din când în când, Radu Vancu îl pupă cu „țoc” pe Cărtărescu Mircea, de la talie-n jos, aceasta se simte bine și lucrurile merg mai departe în cel mai fericit chip.
    ………………………………………………………………………………
    Cei care l-au cunoscut pe Daniel Turcea povestesc că, înaintea morţii, poetul Daniel Turcea a cunoscut o iluminare vizibilă chiar şi pentru profani; de aceea uneori , când privesc la lumea care alunecă în jurul meu, îmi răsună în urechi versurile lui de dinainte de revelaţie, din perioada când nu pacea, ci deznădejdea îi jalona drumul: „Mecanism lotus în apa mecanică / interior şi fragil / te aperi ?”

    Asta e, dragii mei. Suntem singuri într-o debandadă malignă fără egal. Dar cred că și dacă va fi să pierdem bătălia, tot avem datoria să ne apărăm.

    Apreciază

  18. „Jos Prostocratia!”, astea ar trebui sa fie noile „placute suedeze”. Doar ca se intimpla nu doar in Romania, din pacate, prostocratia e la butoane cam peste tot, si asteapta sa apese la comanda „baietilor destepti”. Ia luati un „leader”, de oriunde, si intrebati-l sa va dea numele unei lucrari ale lui Kant, Proust, Sau mai de dinainte din Grecia Antica, Platon, Socrates etc. O sa va spuna ca el nhu citeste decit reviste LGBT, sau „lucrari” despre cum merg lucrurile la bursa.
    Nu ma mir ca nu l-ati putut cupla la initiativa si pe ilustrul domn Plesu, care pare ca are un doctorat in „prostocratie”, dar ii e jena cu el. Daca imi aduc bine aminte, distinsul intelectual „de dreapta”, alaturi de alti ilustri si rafinati lorzi ai moralitatii, ca dl Liiceanu, il periau insistent pe intelectualul Basescu si regimul sau cel destept, de „baieti destepti”, cu ochi albastri ca cerul patriei.

    Apreciază

    • nu draga nu doctorat in prostocratie.

      Ca ajungi prostocrat numa dupa ce iti iei diploma de prostologie!!!!
      Am vazut ieri poze de la lansarea unui volum produs de cuplul Nistorescu-Stireanu. Ingrozitor. Burti enorme, priviri lubrice, don Pedro cu parul cănit ca un fante de mahala, un Terente care refuză să iasă la pensie. Adrian Năstase, Severin, Marga si ceilalti dughinisti surâzând lasciv. Suntem in plin final al Scrisorii a III-a…

      Ingalabilu intelctual il trece pe A Nsstase intre .. dughinisti! De la Dughin nu de la dugheana!!!
      Si titusi .. cand a intrat Romania In NATO?
      In 2004!!
      Ia sa vedem niste poze cu „dughinista” noastra gazda ….
      1995 : https://en.wikipedia.org/wiki/File:Adrian_N%C4%83stase_and_George_H._W._Bush_1995.jpg

      2002 – https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/113726.jpg

      Asat e si mai buna!!!
      Din 2004
      https://www.curentul.info/wp-content/uploads/2017/09/art_1272

      Cele cateva zile petrecute departe de tara par a fi limpezit gandurile lui Adrian Nastase. Plecat dintr-o atmosfera tensionata si lasand in urma un partid cutremurat dupa o serie de schimbari majore operate la varf, presedintele PSD a gasit in Statele Unite cadrul oportun pentru a face mult-asteptatul anunt referitor la intentia sa de a candida pentru sefia statului. Vestea a venit din Biroul Oval de la Casa Alba, unde Nastase i-a spus presedintelui american, George W. Bush, ca -va invinge- in cursa prezidentiala. Cel care a dezvaluit acest lucru a fost insusi liderul american, candidat, la randul sau, dar pentru un nou mandat. -O sa castig, iar primul-ministru mi-a spus ca si el o sa castige-, a afirmat George W. Bush imediat dupa intrevederea cu Adrian Nastase.

      https://www.curentul.info/politic/nastase-il-anunta-pe-bush-ca-va-fi-presedintele-romaniei/

      Ptr studentii in prostologeala aspriandti la a deveni prostocrati in poze cel de langa Nastase nu este Dughin.
      In poza din 1994 apare fostul presedinte George H. W. Bush, fost sef al CIA (de aici si Gigi Securistu’)

      In celalte 2 presedinte SUA , George W. Bush (fiul lu Gigi Securistu’)
      E drapt ca pe vreme aiaia Dughin era cam necunoscut …

      ba stidentasti in prostologie si prostocrati amatori de putere … ba astai unde dracu il vedeti voi pe Dughin ?
      SI ia ziceti cine era la Bucuresti in fruntea bucatelor atunci cand aparu curcubeul de care zicea George W. Bush ?!

      O sa castig, iar primul-ministru mi-a spus ca si el o sa castige” .. nu a fots sa fie fiindca la Bucureti s-a [piss la punct metoda ptr alegerea lu O’Laba ….

      Apreciază

  19. Se pare că încep să se trezească și să prindă glas unele spirite de pe malul Dâmboviței.
    Din păcate doar spiritele, nu și ”făcătorii” de ucazuri. Și nici talpa națiunii care încă doarme, doarme, doarme.
    Chestia aia cu ”Trezește-te române din somnul …” etc, etc n-a ajuns la urechile cui trebuie.

    Se vehiculează că talpa fără un lider nu se va trezi niciodată, iar pentru ”făcători” trebuie solidaritate nu mici orgolii meschine.
    Sigur, dar atât pentru talpă cât și pentru lideri este nevoie de o modificare de mentalitate.

    Și, în acest sens, mă gândesc că simbolistica rătăcirii timp de 40 de ani în deșert a evreilor, deși îl aveau lider pe Moise, este demnă de luat în seamă.
    A trebuit să dispară întreaga generație născută și crescută în mentalitatea de sclav, inclusiv Moise, pentru ca poporul să poată intra în pământul făgăduit.

    Sigur, interpretez pământul făgăduit = năzuințele de împlinire ale unui popor.
    Deci, mai avem încă mult până să traversăm deșertul, timp în care să ne dezbărăm de mentalități și să construim solidaritatea, unitatea și împlinirea neamului.

    Dar trebuie să avem destulă credință în destinul nostru, în valorile noastre și în Dumnezeu.

    Apreciază

  20. În sfirsit , un semnal de coagulare pentru romani , haideți cu toții cei ce simțiți românește, ca idioții ne duc în mare viteza la dezastru ! Sunt în asentimentul inițiatorilor ! Cum pot adera la grup ?

    Apreciază

  21. Sustin Declaratia de la Bucuresti. Rog pe cei care sant :Gica contra” sa se abtina de la comentarii de genul „Nu ca e Dinesc in grup.” De ce nu esti „tu” cel care comentezi ironic, initiatorul declaratiei. Asa ca este timpul sa ne mobilizam si sa purcedem la o actiune planificata. Nu vedeti pana si Curtea are iz politic, asteapta rezultatul alegerilor. Am speranta ca romani se vor trezi din starea de letargie. Acum le lipseste un „Organizator, sau mai bine spus semnalul de chemare la…..”

    Apreciază

  22. […] Bibliografie „Cotidianul” lansează, miercuri, volumul „Trecerea la Prostocrație”. Cornel Nistorescu: Ne-am făcut datoria, spunându-le oamenilor care sunt pericolele care planează asupra societății democratice Imagini de la lansare cărții Cu Octavian Știreanu la o mică dezbatere, el însuși, de formație matematician la bază. A fost uimit de cercetările mele și nici nu s-a gândit că vreodată matematica va avea atâtea aplicații în științele sociale, și în special, în studiul fenomenelor (anti)sociale (marea criminalitate). Problema este însă că eu fac parte din generația veche, care deși este pregătită profesional este depășită de evenimente, numai că eu am mintea și vitalitatea generației noi care, din păcate, în principiu, este virusată cu HIS (Handicap Intelectual Sever). Adică, mă aflu, oarecum, între ciocan și nicovală. Cum este mai rău. Și atunci ce să fac, să citez „Ultima noapte de dragoste si prima noapte de război”, ca adept al ideii că „lipsit de talent, am încercat să mă realizez într-o dragoste absolută, dar m-am înșelat” sau să merg înainte și să arăt cum se scrie istorie, călcând pe cadavre, pe virusati intelectuali care frânează agresiv știința, cultura și civilizația umană si poate nu in ultimul rand, drepturile fundamentale ale Omului? La întrebarea mea publică, ce generează „prostocratia” profesorul Andrei Marga (filozof, politolog, profesor universitar, fost ministru de externe al României și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, laureat al premiului Herder în 2005) a venit cu definiții și termeni împrumutați din limba jandarmilor lumii (meritocrație, mediocrație, prostocrație, etc.) ai mult decat neconvingatori,  fără să-mi răspundă la întrebare. Realitatea este însă că „prostocratia” este generată de virusul HIS (Handicap Intelectual Sever) care se propagă ca undele seismice (longitudinale și tranversale) însoțite de mișcări tectonice de la un focar, vârful Piramidei politice către straturile inferioare, Parlamentul și Guvernul, iar datorita undei de șoc create, ăstia din urmă vor transmite prin de recurentă, virusul către straturile mai îndepărtate ale piramidei. Ideea este că trebuie găsit un „vaccin” contra virusului HIS și difuzat în sistemul piramidal de la vârf către extreme sau din contră, de la bază către vârf prin metoda ciocnirii inverse.  „Declaratia de la Bucuresti” impotriva regimului Iohannis […]

    Apreciază

  23. Felicitări!
    Românii așteptau o asemenea inițiativă.
    Mă alătur și susțin acest demers ce are o importanță majoră !
    A sosit la momentul potrivit.
    Țara trebuie ridicată din noroiul în care a fost tîrîtă de actualii conducători!
    Înlăturarea de îndată a acestor vânzători de glie!
    Faptele lor josnice,au adus la rang de cinste prostituția, infantilismul,homosexualitatea,xenofobia,ajungându-se ca,în funcție de aburii pe care-i au în creieri acești asa ziși guvernanți actuali, să poată juca,după bunul lor plac,la ruletă ,viitorul și destinul unei țări!
    Cu actualii conducători, România este în pericolul eminent de a-și pierde integritatea,suveranitatea,tradițiile, istoria,cultura ,credința și identitatea națională,valori ce au fost plătite cu sângele vărsat de cei ce au iubit și s-au jertfit ,sacrificindu-se pentru această țară!
    Istoria ne aparține, iar acești ,,vătafi” așezați în scaun de cei ce sabotează viitorul României, nu pot sa decidă pentru viața noastră, pentru viitorul copiilor noștrii !!!
    Ajunge cit au STORS resursele!!
    Ajunge cit au DEFRIȘAT sub oblăduirea lui Iohannis!
    Ajunge cum au distrus întreprinzătorii români!
    Ajunge cit ne-au indatorat după bunul lor plac fără a cere părerea nimănui și fără a justifica cum și unde au RISIPIT zestrea României îndatorate pina la limita amanetării țării!
    Cei ce au sugrumat economia și au distrus întreprinzătorii Români ,ați fost medaliați de state străine!
    Ați fost numiți în funcții europene înalte pentru că ați servit interesele celor ce v-au promovat!
    Rușine vânzătorilor și distrugătorilor de destine!!!
    Rușinea sa nu vă lipsească din drumul vieții și viața sa vă fie plină de nesiguranță..pentru că faptele voastre, vor fi considerate ,,uneltele” cu care ați încercat să UCIDETI ,să subjugați, să divizați și să frîngeți în bucăți România noastră iubită!
    România,nu este a voastră!
    Îmi doresc ,ca adevărul sa iasă la suprafață, iar trădătorii și cei ce au făcut rău acestei țări, să dea socoteală!
    Dumnezeu sa ne ajute și să binecuvinteze frumoasa noastră Românie!!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.