Din cand in cand despre Bechtel

Voi repeta, cu incăpătanare, că ne-ar fi fost mai bine dacă, incă din 2007, am fi putut circula pe Autostrada Transilvania. Traian Băsescu a hotărat altfel.

Am găsit, de curand, un articol publicat pe Economica.net (18 septembrie 2019), de Anemona Andone, care subliniază că Autostrada Transilvania costă acum 24,85 miliarde de lei (circa 5,3 miliarde de euro), aproape dublu faţă de valoarea contractului cu Bechtel, de 2,8 miliarde de euro. Din cei 416 kilometri ai proiectului  au fost daţi în trafic până acum 75 de kilometri.

„Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea se ridică la 29,54 miliarde de lei, din care lucrările de construcţie reprezintă 24,85 miliarde de lei, potrivit noilor indicatori tehnico – economici ai proiectului ce urmează să fie aprobaţi în Guvern. Construcţia autostrăzii de la Braşov la Oradea, cunoscută ca Autostrada Transilvania, costa în contractul cu americanii de la Bechtel 2,8 miliarde de euro, potrivit CV-ului actualului şef al Companiei de Autostrăzi, Sorin Scarlat.

De ce s-a dublat costul construcţiei?  Pe lângă faptul că indicatorii iniţiali erau vechi de 16 ani, creşterea costului construcţiei autostrăzii se poate explica şi prin modificările aduse proiectului de-a lungul timpului. Printre acestea se numără şi Tunelul Meseş, care va fi cel mai lung tunel de autostradă din România şi a cărui construcţie nu era prevăzută în studiul de fezabilitate din 2003. Printre factorii care au mai dus la dublarea costului de construcţie se numără creşterea preţului la materiale, cu mâna de lucru şi logistica, au explicat pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Ei adaugă că şi scumpirea carburanţilor a angrentat la rândul său costuri suplimentare, inclusiv cu relocarea reţelelor de utilităţi.

Contractul cu Bechtel.  Firma americană Bechtel a semnat în 2003 un contract acordat prin încredințare directă de către statul român, prin guvernul Adrian Năstase, pentru construirea a 415 kilometri de autostradă între Brașov și Borș – Autostrada Transilvania. Dupa nici doi ani, lucrările au stagnat iar premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut renegocierea contractului. În 2009, au fost deschiși traficului primii 42 de kilometri de autostradă construiți de Bechtel în România. Dar, în același an și în 2011, când premier era Emil Boc, au mai avut loc alte renegocieri ale contractului. În 2013,după ce Bechtel construise doar 52 de kilometri de autostradă, contractul cu firma americană a fost reziliat, Dan Șova fiind la acea vreme șeful marilor proiecte de infrastructură. Autostrada Transilvania a fost ulterior scosă la licitație pe bucăți, iar până în prezent au mai fost dați în trafic doar 23 de kilometri, în plus față de cei făcuți de Bechtel între Gilău și Câmpia Turzii. Din cei 23 de kilometri, aproape nouă kilometri au fost construiți de Dorinel Umbrărescu, între Gilău și Nădășelu, iar restul reprezintă două loturi din tronsonul Câmpia Turzii – Târgu Mureș, făcute de Strabag și Geiger. Până acum, din suma actualizată de 24,85 miliarde de lei (circa 5,3 miliarde de euro), statul român a cheltuit 15,41 miliarde de lei (3,3 miliarde de euro) pentru construcţia Autostrăzii Braşov – Borş. De asemenea, din cei 416 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania, au fost dați în circulație 75 de kilometri. Alți 39 de kilometri sunt în construcție, pentru 115 kilometri sunt în derulare licitații publice și urmează fie scoși la licitație încă 41 de kilometri. Despre secţiunea dintre Braşov şi Târgu Mureş se spune că se află în stadiul de „Studiu de fezabilitate iniţial şi corecţii de traseu aprobate în 2007/2008”. Realizarea obiectivului „Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea” conduce la darea în circulaţie a 416 km de autostradă ce asigură o legătură directă a României cu centrul şi vestul Europei prin punctul de trecere al frontierei Borş, cu scoaterea traficului greu şi de tranzit din interiorul oraşelor situate în prezent de-a lungul traseului de legătură, asigurând fluenţa traficului şi reducerea timpilor de parcurs. ”

https://www.economica.net/autostrada-transilvania-bechtel-cost-constructie-dublare_173984.html

28 de gânduri despre “Din cand in cand despre Bechtel

  1. Dacă erați dvs, dle Prim ministru continuare, totul în țară ar fi fost altfel! Am fi fost o țară demnă și respectată! Eu vă mulțumesc pt.tot ceea ce faceți !

    Apreciază

  2. Miraculos , politicul a reluat aceasta autostrada uitata in 2012 cu o prelungire spre Targu Mures in 2014 – Ponta – si apoi spre Salaj si la granita – Grindeanu – in 2017 .
    Nenorocirea e ca politic s-a hotarat abandonarea autostrazii de la Targu Mures spre Sighisoara si Fagaras si Brasov (aici a jucat si presiunea negativa si culpabilizarea indusa de agitatia ONG-urilor iesene finantate as vrea si eu sa stiu de cine cu ” vrem autostrada Iasi – Targu Mures ! ” , autostrada care trece , fantomatic , prin cei tei metri de largime la Cheile Bicazului si prin 50000 de hectare de rezervatie naturala in Neamt , plus un lant muntos suplimentar in secuime ) .
    Autostrada , asa cum va fi ea in 5-7 ani , se va opri la Targu Mures .

    Apreciat de 1 persoană

  3. Scuze Sefu

    da renegociere aia din 2005 nu a dus si la incetarea intelegeii de finantare ? Adica , din ce tin minte, finantarea initaiala era asigiratat de banci cu cre lucreaza Bechtel , derci conditii mai „omenesti” ……

    Si … nu numai despre Bechtel :

    Studiul de fezabilitate al Autostrăzii Comarnic – Brașov, pentru care s-au plătit bani grei, prevedea că drumul urma să treacă prin curtea Castelului Cantacuzino din Bușteni, dar și pe la etajul 7 al unor blocuri, a dezvăluit marți seară, la Digi24, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
    …………………………….
    ………………………………………
    Am decis să revizuim studiul de fezabilitate, dar modificăm traseul în staţiunile montane. Constatăm că traseul autostrăzii trecea pe la etajul 7 prin câteva imobile construite după ce această autostradă a demarat la nivel de studiu de fezabilitate. În calea acestui traseu s-au dat foarte multe autorizaţii de construcţie care nu trebuiau să fie date şi asta ar fi blocat construcţia autostrăzii. Refacem traseul pe zona staţiunilor montane pentru a nu afecta. De exemplu, autostrada trecea prin curtea Castelului Cantacuzino la Buşteni”, a spus Bode.

    http://ziaristii.com/bataia-de-joc-studiilor-de-fezabilitate-autostrada-comarnic-brasov-urma-sa-treaca-prin-curtea-castelului-cantacuzino-din-busteni-si-pe-la-etajul-sapte-al-unor-blocuri/?fbclid=IwAR2TKKeOB6iQADK1Dt7B0PSxAmgmm3hlZyWerdMQpDE6sNPzSTq2TtfoxIw

    foarte multe autorizaţii de construcţie care nu trebuiau să fie date Giniti marginea?

    Si 35 DE MILIOANE DE EURO PENTRU PREGĂTIREA/ACTUALIZAREA DOCUMENTAŢIEI
    Cu suma despre care s-a discutat spre finalul anului trecut – respectiv 25 de milioane de euro pe care Guvernul României și-a propus să îi contracteze cu Banca Mondială – ar urma să se reactualizeze toată documentația și asistența tehnică pentru construirea Autostrăzii Ploiești-Brașov. Astfel, prima fază, pregătirea documentaţiei pentru Autostrada Ploiești-Brașov, ar urma să asigure susținere financiară pentru studiile/activitățile necesare, toate acestea în legătură cu construcția Autostrăzii Ploiești-Brașov de la capătul actual al autostrăzii A3 din Ploiești până la Râșnov: studii de fezabilitate, analize tehnice, teme de proiectare și detalii de execuție; instrumente aplicabile de siguranță (ESIA, Plan de administrare de mediu și social, Cadre ale Politicilor de Relocare, Planuri ale Acțiunii de Relocare) și elaborarea tuturor documentelor de ofertă pentru facilitarea construcției autostrăzii Ploiești – Brașov de la capătul actual al autostrăzii A3 din Ploiești până la Râșnov.
    http://ph-online.ro/eveniment/item/93173-autostrada-ploiesti-brasov-si-a-schimbat-traseul

    mDe .. unii au Pile Cunostinte , Relatii si contrsuiesc unde vrea muschii lor (cf dictonului „muschii mei minte nu are!”) dupa care ….. mde alti bani, alta distractie si turnat cenusa in cap ca noi balcanici, prosti, tampitei, rasa inferioara – DA DE CE ERU si nu sunt asa „desteptii”? (a se vedea si aia care au construit langa pista aeroprt Baneasa…)

    Apreciază

    • Din costul acestor studii de fezabilitate se mai putea face inca o autostrada, in afara ca sunt total ireale (irealizabile). Este o „moda” a studiilor de fezabilitate din care unii traiesc regeste, iar prostimea plateste.

      Apreciază

  4. Alta ar fi fost evolutia Romaniei daca ati fi castigat prezidentialele!
    Nici la degetul mic nu se ridica actualii politicieni…
    Respect domnule Nastase!

    Apreciază

  5. Nu-i lăsați, mama lor!
    Au făcut totul varză pentru o acuzație emisă de Băsescu și preluată de urâtorii dv, cum că ați fi luat mită ca să alegeți Bechtel.
    Acuzația nu numai că nu s-a dovedit, dar ea a fost dată uitării de către Băsescu et co imediat după ce ei au preluat puterea politică.
    Altfel, autostrada ar fi fost gata demult și la jumătate din prețul de acum.

    Apreciază

  6. De ce doar despre Basescu?
    Tăriceanu, Sova, Boc nu sunt ei de fapt responsabilii principali?
    Tot timpul dl Tăriceanu este scos din poveste- chiar si ca autor de denunț impotriva dvs ( alături de T Basescu).
    Ca si cum din Ilf si Petrov ar rămâne doar Petrov…

    Apreciază

  7. Trump a afirmat miercuri in Dakota:

    „Because they send the Mercedes in, they send the BMWs in, they send their products in [and when] we sent things to them, they say ‘No, thank you, we don’t take your product,” Trump said. „For all you free traders out there, that’s not free trade, that’s stupid trade.”

    Nu e clar cine spune „Nu” produselor americane in UE, caror produse (aparent se vorbeste de automobile), de ce spune UE „Nu” masinilor americane, si care state exact (banui ca Germania si Franta). Eu unul m-as mira ca europenii spun „Nu” masinilor americane pentru ca nu cred ca ar avea de ce sa se teama de o competitie americana, slaba ca oferta in comparatie cu ce ofera nemtii. Ford are fabrici in UE, chiar una in Romania. Fiat-Chrysler e o alianta cunoascuta. GM si-a retras marca Chevrolet in 2015, iar Opel, detinuta de GM a fost vinduta PSA Citroen in 2017. Deci toate companiile mari auto americane au fost prezente in UE de mult timp. Sucesul sau insucesul lor acolo e parte a competitiei in UE. Nimeni nu i-a tratat diferentiat pe americani. Cel putin eu nu stiu.

    „We love the countries of the European Union. But the European Union, of course, was set up to take advantage of the United States,” Trump said at a rally in North Dakota on Wednesday. „And you know what, we can’t let that happen.”

    Declaratia ca UE a fost infiintata pentru a profita de SUA, in sensul de a o submina economic, nu este adevarata. Poate a fost un efect, dar e discutabil si asta. Nu cred ca e doar o declaratie electorala, ci parte a unei strategii de a sparge nucleul dur al UE (franco-german). Vom vedea…Pentru Romania, in viitorul imediat si pe termen mediu, nu ar fi un avantaj ca UE sa fie „reconfigurata”, in absenta unei alternative care sa ii asigure fonduri si investitii pentru infrastructura si dezvoltare.

    https://www.politico.eu/article/donald-trump-eu-was-set-up-to-take-advantage-of-us-trade-tariffs-protectionism/

    Apreciază

  8. Doamna Kovesi nu prea mai are multi fani in Romania, in afara de „procurorii lui Macovei” si citiva care au fost direct implicati pe partea cu executia „operei” doamnei.

    Mostenirea doamnei Kovesi in Romania este un model securisto-mafiot pe rit nou, unde judecatorii se inca simt urmariti, si potential santajati cu dosare fabricate de procurori DNA. Problemele in justitie au ramas, iar ministrul Predoiu pare depasit de ele. Dinsul ar dori sa aplice „solutia europeana”, adica desfiintarea Sectiei Speciale, desi aceasta sectie a fost creata tocmai pentru a echilibra balanta in domeniul justitie romanesti, pentru a elimina abuzurile. Din pacate, justitia in Romania inca are rani lasate de doamna Kovesi si aparatul sau represiv. Nu stim exact ce face dl Predoiu, dar dinsul este un exemplu tipic pentru aceasta putere depasita de evenimente.

    Ca dinsa a fost in sfarsit pusa in functia de Procuror Sef al UE, dupa o epopeica cavalcada politica cu „alegerea” candidatului perfect, spune multe despre UE si doamna Kovesi. Presedintele Parlamentului Ungariei spune chiar ca ar fi o „agenta straina”, desi nu e clar ce inseamna asta. Nu poti spune ca doamna e „agenta” a Romaniei, doar si pentru faptul ca dinsa e cetatean roman, si deci european. Atunci, mister mare, este doamna un „agent strain” al unui stat UE, al unui stat in afara UE, sau al vreunui grup de interese transational?

    Apreciază

  9. Mai jos o harta a tuturor drumurilor si autostrazilor finalizate, in lucru sau faza de proiect.
    Daca se finalizeaza Ploiesti-Sibiu avem deja legatura europeana si pina la Marea Neagra.
    Sigur ca orice suma conteaza, dar infrastructura asta trebuie facuta in Romania, impreuna cu lucrari de canalizare si re-irigare pentru agricultura. Probabil in 10 ani, daca se finalizeaza 90% din ce s-a propus Romania se va dezvolta la fel cum s-a intiplat in Spania, Portugalia.

    https://cestrin.maps.arcgis.com/apps/webappviewer/index.html?id=210f9dcdbeaf48349e3ed19e92ee2f19

    Apreciază

  10. Nu suntem in 2003 , nici in 2007 sau chiar 2013 – cand se incepeau fara frica de catuse si de procurori , fara contestatii ping-pong timp de cel putin doi ani , sectoare de autostrada nu de 12 – 25 de km ca astazi , ci de 60 – 70 de km .
    Sa fim realisti si sa ne plasam in contextul anului 2020 , in Statul Securist Sorosist Neomarxist la porunca berlineza si poate chiar nord-americana , care nu vrea dezvoltarea romaneasca si cu o Comisie Europeana in care nu stim care este cel mai putin ostil Romaniei si care nu va finanta marile proiecte de infrastructura .
    Anul acesta se deschid cei 5 km de la granita spre Oradea ( Cuc , 2018 ) si 17 km intre Ludus si Chetani , limita judetelor Mures si Cluj – 22 de km in total .
    In cel mai fericit caz vom avea anul viitor santier spre Marghita de la Biharea , 30 de km , si poate langa fantana de la Poarta Salajului langa care a murit Barnutiu in 1864 , 12 km ( stiind ca nu sunt exproprieri facute aici la Zimbor si Poarta Salajului dar ca guvernul face exproprieri pentru tunelul Meses care nu este nici macar in licitatie ??? ) .
    In cel mai fericit caz , 42 de km noi in lucru .
    Cu un imens noroc , doar doi participanti – poate contract semnat pentru cei 29 de km intre Nadasel si Zimbor – dar nu cred ca va incepe un santier acolo anul viitor – asa cum astazi , la 17 luni de la semnarea contractelor , nu avem nici urma de santier pe autostrada de centura Sud .
    Si , stiind ca pentru celalat sector in licitatie din aceasta autostrada – Nusfalau – Suplacu de Barcau – 14 km , sunt cinci concurenti , ma astept la contestatii cel putin un an .
    Recapituland – 22 km deschisi anul acesta
    – 42 de km noi in lucru anul viitor
    – 43 de km in asteptarea semnarii contractelor .
    Puterea penelista nu a lansat nici o noua licitatie in afara celor de mai sus .

    Apreciat de 1 persoană

  11. Da’ dar n-ati luat in calcul ca asta-i mai noua, si cand (?) o sa fie gata, o sa fie la standardele din vremurile alea. Dac-o aveam pe a americanilor acum era deja invechita asa ca n-a fost mai bine ca au avut ,,grija” de noi luandu-ne numai banii si lasand s-o faca-n viitor si altii?
    Sigur ca-n vremurile astea tulburi e necesar ca omu’ sa-si aminteasca si de partea economica ca tare-i ignorata de toata lumea. S-au ascuns ,,afaceristii” de pe aceste meleaguri dupa masti (alea invizibile, permanente, pe care si le-au tras pe figura pentru a-si proteja mai bine interesele, se intelege) si fac profituri maxime mutandu-si ,,afacerile” pe domeniu medical. Asa ca mai e de asteptat pana trece valul cu apovizionarea urmand ca ,,sigur” atentia decidentilor sa si-o indrepte si spre planuri mai putin importante (ca autostrazile, de ex.).

    Apreciază

  12. Poate trece pe aici si Robert Negoita

    Stimate primare cand , ptr prima oara te-am votat nu te-ma votat ca erau tu nu stiu ce .
    Te-am votat ca erai garantat de PSD .
    Capisci?
    Sau ai nevoie de desen?!

    A . Da. Prefer trandafirii mesteenilor
    Mai ales tradafirii galbeni ….
    Stii de ce scriu asta ?

    Apreciază

  13. Acuze extrem de GRAVE la adresa lui Kovesi, din Ungaria. „Ceauşescu ar fi mândru”

    Procurorul general european, Laura Codruţa Kovesi, este acuzată de preşedintele Parlamentului din Ungaria că este „agent străin”.

    László Kövér, liderul Parlamentului Ungariei, a acuzat-o pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Parchetului European, că e agent străin, informează Hungary Today. În timpul dezbaterii asupra pachetului de redresare economică a UE, László Kövér, liderul Parlamentului Ungariei, a acuzat-o pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Parchetului European, că e agent străin şi a spus că Ceauşescu ar fi mândru de ea dacă ar vedea-o.

    Kover o acuză pe Kovesi că şi-a câştigat renumele prin lansarea a zeci de anchete împotriva adversarilor politici, printre care şi primari maghiari.

    Liderul Fidesz a adăugat că sute de mii de apeluri telefonice au fost interceptate ca urmare a unei colaborări între DNA şi Securitate

    „Au fost acuzaţi complet pe nedrept, duşi de la familiile lor în zori în maşina unei unităţi de comandă. În acest timp, sute de mii de apeluri telefonice au fost interceptate ca urmare a unei colaborări între DNA şi Securitate. Ei bine, dacă tovarăşul Ceauşescu ar fi în viaţă, ar fi mulţumit dacă ar vedea ce fac în România ”, a spus László Kövér, liderul Parlamentului Ungariei, conform Mediafax.

    Apreciază

  14. In ciuda gargarei de la Berlin cu problemele de stat de drept din Ungaria si Polonia, Germania investeste masiv in Ungaria, iar Ungaria cumpara armament in valoare de 1 miliard de dolari din Germania. Doamna Ministra a Apararii din Germania, Kramp-Karrenbauer, a facut o vizita de 4 zile in Estul Europei, in Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia si …Bulgaria. Nu Romania, pe care se pare ca Germania nu o apreciaza, precum Ungaria de exemplu (vezi comentariul de mai jos).

    Domnul Presedinte Iohannis, un apropiat al Germaniei doamnei Merkel (pe linie de partid), ne lumineaza si pe noi de ce doamna ministra nu a venit si la Bucuresti? Se traseaza in estul Europei noi linii de demarcatie? Care e relatia Ungariei cu SUA cind dl Orban se intilneste cu Trump si afirma ca relatia cu SUA e cea mai importanta pentru Ungaria, dar cumpara armament din Germania? Romania de unde cumpara tancuri si cit sunt ele de performante in raport cu Leopardul german?

    „Hungary has ordered helicopters, tanks and heavy artillery from Germany, as well as bridge layering systems and a guidance system for air defense, at a cost of over €1 billion ($1.14 billion).

    Kramp-Karrenbauer said the meeting was both intensive and friendly, as it was „between partners who are very close in the field of security and defense policy, who value each other.” 

    https://www.dw.com/en/nato-spending-rules-need-revising-due-to-coronavirus-german-defense-chief-says/a-54214272

    Apreciat de 1 persoană

    • Din anii 90 se putea observa „ceva” .
      Adica ca Nemtzia isi constituia „blocul” . Adica Doicea de azi + Austria+Ungaria+Croatia+Slovacia+Slovenia.
      In cazul in care UE expira … Noul Sfant Imperiu …… reconstituit va domina Europa!

      Tot din anii aia s-a zis nitel despre o optat intre o Europa germanizata si o Germnaie europenizata….

      Apreciat de 1 persoană

      • Da, Romania si Bulgaria au fost permanent tratate de Nemtia diferit de restul tarilor din Est. Si daca nu au mai fost probleme majore – azi nu suntem oficial numiti „problema” cum sunt Polonia si Ungaria – tot diferit suntem tratati de Nemtia, desi am ales un Presedinte frate cu ei, ceea ce ar trebui sa arate dragostea netarmuita a romanilor fata de nemti. Sau poate chiar de asta suntem pedepsiti?!

        Apreciază

  15. Va fi interesant de aflat, după finalizarea intreagului traseu al autostrăzii Transilvania, totalul cheltuielilor efectuate -prin comparație cu valoarea inițială a contractului Bechtel, dar și cu valoarea lui renegociată, înscrisă în documentele contractuale la momentul rezilierii.
    Vom trăi, oare, până atunci ?

    Aceasta e întrebarea…

    Apreciază

  16. Sa vin si cu alte stiri bune , dupa cele patru corvete .
    Noua Comisie Europeana a aprobat primele ei finantari pentru infrastructura de transport din Romania :
    – calea ferata Gara de Nord – Otopeni – 48 de milioane de euro
    – calea ferata Sighisoara – Brasov – 798 milioane de euro
    Sunt fonduri ce vor fi sigur utilizate de Romania , santier in curs spre Otopeni , pe cale de a fi inceput pe doua tronsoane din Sighisoara – Brasov , foarte mari investitii si foarte utile .
    850 milioane de euro , suma imensa pe care n-am avut-o la dispozitie in anii 1970 – 2000 pentru asemenea proiecte .
    In rest studii de fezabilitate ( Bucuresti – Craiova etc ) .
    In infrastructura feroviara putem pretinde santier la podul de la Gradistea pe Bucuresti – Giurgiu si pe Arad – Caransebes in rest doar studii de fezabilitate .
    In infrastructura rutiera , citind printre randuri , imprumut pentru loturile 1 , 4 si 5 din autostrada Sibiu – Pitesti si nu finantare de la Bruxelles – Citu ” guvernul PNL trece Carpatii cu autostrada . Avem finantare pentru Sibiu – Pitesti ” – deci 80 % este vorba de un imprumut .

    Apreciat de 1 persoană

  17. În oceanul de informații și contrainformații revărsat peste noi de tembeliziunile euroatlantice cu referire la multașteptatul și multamânatul antitod, s-a strecurat și o știre care trezește o rază de speranță….
    Oficiali și jurnaliști din UK, SUA și Canada, acuză Rusia că încearcă să..fure prin hackeri date secrete din laboratoarele Vestului.
    Este un semn, după părerea mea, că rușii și (probabil) chinezii sunt aproape de un vaccin viabil. Rămâne de văzut dacă România va avea acces la acest eventual ser miraculos, sau i se va oferi lui Iohannis o nouă șapcă, însoțită de un bonus: O mască made în China cu care să apere țara de ruși, că de Covid ne protejează bunul Dumnezeu.

    Apreciază

  18. Sistemul ăsta de (e)numărare precum cel care dă numărul de infectaţi şi chiar decedaţi, bă !, cifrele astea aiuritoare, prea aduce cu cel din Caragiale, majoritatea din burtă ?! Oare dacă nu se comandau atâtea milioane de măşti, mai era obligatorie purtarea lor !
    S-ar părea că unii dintre noi o să le purtăm, că vorba aia Iohanis, Orban, Turcan , Isărescu sau Cîţu le poartă de mult, încă de la ajungerea la putere, şi uite că n-au păţit nimic ( ei, că noi….); de bine , de rău, ne spălăm şi pe mâini, dar ei să se spele pe cap cu toate echipamentele astea achiziţionate la preţuri şi de 10 ori mai mari , dar cu parandărătul pe măsură , başca miliardele de dolari pentru alte echipamente, cică de strictă necesitate pentru trecerea Stixului, adică rachete , bombardiere şi mercenari străini, de s-a umplut Deveselu de prostituate care luptă pentru eliberarea de sub jugul la alde Dincă !
    P.S.
    Ce pretenţii să ai de la un pârlit de subinginer, care înainte de a ajunge în politică n-a lucrat decât 3 (trei) ani într-o uzină ! Acum în schimb lucrează la o „fabrică” de făcut bani nemunciţi şi part time la una de făcut Ţara praf, avâdu-i colegi pe Iohanus, Cîţu, Isărescu, Ţurcana , Anisie, şi încă mulţi, prea mulţi alţii ( străinu Cercel, Neluţu tătarul, Arafat, cel prea des ameninţat ş.a.) !

    Apreciază

    • Covidişul (daca exista) este de circa 2+/- nanometri. masca are gauri de câțiva micrometri (că să poți respira prin ea). deci e clar că apa de izvor că intră prin.. Masca nu i pentru viruși, ci pentru controlul maselor !
      Sau o fi altceva la mijloc…..

      Apreciază

  19. Cind un politist alb omoara un negru e criza mondiala. Asa ne spune BLM, ca albii sunt vesnic vinovati de toate relele lor. Cind bebelusi si copii negri sunt impuscati sau omoriti in bataie de bande de negri, tot albii sunt de vina? Probabil, pentru ca BLM tace.

    20-Month-Old Boy Shot And Killed In Englewood, Mom Also Wounded; 21 People Shot, 7 Killed So Far This Weekend

    https://chicago.cbslocal.com/2020/06/27/20-month-old-boy-shot-englewood-60th-halsted/

    Apreciat de 1 persoană

  20. Negocierile UE pentru pachetul financiar pentru redresare au esuat din nou, pentru ca Olanda, alaturi de Austria, Suedia, Danemarca si Finlanda nu vor ca banii sa se dea „gratis” unor tari (reiese ca tari din est ca Romania, care spune Rutte au nevoie de „reforme” ale pietii de munca; evident nu e clar ce vrea Rutte, dar se poate intelege ca Olanda & Comp nu vrea o Europa solidara si unita). Cum Olanda si-a exercitat dreptul de veto, propunerea initala cu 1.074 trilioane EUR pe 7 ani a cazut, si va fi necesar sa se micosreze suma de granturi (ceea ce va afecta tarile sarace, care se vor vdea in ipostaza de a accepta mai putin si conditionat).

    Nu stiu ce pozitie a luat dl Iohannis vis-a-vis de vetoul Olandei. Si nu stiu de ce nu este intrebat de media romaneasca. Dinsul a afirmat ca isi doreste fonduri cit mai multe pentru ca Romania are nevoie de ele. Daca Romania nu va mai primi cit se astepta dl Iohannis initial, ce pozitie ia Romania? Primim firimituri conditionate in timp ce olandezii maninca cozonac?

    Clivajul Est-Vest si Nord-Sud este major in ce priveste viitorul UE. Nu sunt eu Oracol, dar este o presiune enorma azi in UE pentru acest pachet vital de revenire din lunga criza. Daca aceasta oportunitate e pierduta, este foarte posibil ca UE sa inceteze sa mai existe in aceasta forma. Alternativa? E foarte greu sa iti imaginezi ca e posibila un alt tip de alianta economica si comerciala, cind cele mai mari schimburi economice le ai cu tari din UE. Nu este posibil un viraj dramatic, pentru ca ti-ai perturba prea tare economia. Dar, ai putea treptat sa iti largesti aria de cooperare economica cu alte tari. Ca de exemplu, o alianta economica a statelor partenere militar: SUA, Canada, UK, Polonia, Romania, Australia. De ce nu un tratat de comert liber cu aceste tari (Stiu, s-ar supara UE, dar daca UE nu livreaza la ce se pot astepta)? Cred ca s-ar alia multe alte state la un asemena grup, poate chiar Franta, Spania, Italia, Portugalia.

    Necazul UE, bucuria altora. Se asteapta rezultatul alegerilor din SUA….

    „…The 27 leaders were due to be presented with „new proposals,” EU diplomats and officials said Saturday, to break the deadlock over a €1.074 trillion EU budget, that has been proposed to span over seven years, and a €750 billion coronavirus recovery fund.

    The size of the recovery package is the biggest bone of contention as the Netherlands, along with Austria, Denmark, Sweden — the so-called „Frugal Four” — as well as Finland are putting their weight behind a smaller fund and smaller portion of grants.

    They have demanded that any loans or grants should be accompanied by strict conditions to ensure the countries that are under heavy debt carry out labor market reform.

    Demanding a veto over how the distribution of the proposed recovery fund will take place, Dutch Prime Minister Mark Rutte on Friday emphasized that grants distributed as part of a planned Recovery and Resilience Facility should mandate a unanimous assent from all EU governments.

    The revised plan, by European Council President Charles Michel, would see a reduction in share of the free grants issued to EU states, and an „emergency brake” on the disbursement of funds….”

    https://www.dw.com/en/eu-summit-new-proposals-seek-way-round-dutch-roadblock-to-recovery-plan/a-54224418

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.