Amintiri – Marin Năstase

Am găsit, in arhiva tatălui meu, un text interesant, din 1969, de fapt stenograma unei intâlniri cu tineri, la Televiziunea română.  Sunt 50 de ani de atunci. L-am citit cu emotie si m-am găndit să vi-l impărtăsesc:

Dr. ing. Năstase Marin

Sef sector la Centrul de Mecanica Solidelor

AMINTIRI

Despre actul de la 23 August 1944, în calitate de comandant al „Bateriei Albastre”, în cadrul întîlnirii cu tineretul la televiziune

Aș începe prin a vă spune că acum 25 ani nu eram departe de vîrsta voastră. Aveam 27 ani.

După bombardamentul asupra orașului București, de la 4 aprilie 1944, fiind ofițer (locotenent de artilerie) și în același timp student în anul IV la Scoala Politehnică, am fost trimis pentru practică în producție și totodată în comisia de recepție la Uzinele „Rogifer”, Tohan.

În această situație m-a găsit deci actul de la 23 August, 1944.

Comunicatul vestind întoarcerea armelor contra cotropitorilor hitleriști a produs – după cum bine se știe – o imensă bucurie întregului nostru popor.

Sosise momentul de a ne elibera de sub jugul acestor cotropitori îngîmfați, aroganți, arborînd cu toții atitudini de „gauleiter”.

Ar fi desigur o greșeală dacă sentimentele noastre de aversiune pe care le nutream față de hitleriști le-am extrapola asupra întregului popor german.

De asemenea, ar fi o greșeală dacă această succintă depănare de amintiri despre faptele trăite atunci v-am prezenta-o cu pretenții de aureolare, de emfază. Vă asigur că tot ceea ce vă voi relata poartă pecetea autenticității, pecetea contribuției noastre modeste la actul de la 23 august 1944.

In următoarele 2 zile, după anunțarea comunicatului, în regiunea Brașov situația devenise foarte critică. Trupele hitleriste atacau dinspre orașul Sf. Gheorghe, cu intenția evidentă de a ocupa Brașovul și apoi – Predeal – să facă legătura cu trupele lor din valea Prahovei.

Într-o astfel de situație, comandamentul corpului de munte – Brașov a făcut apel și la Uzinele „Rogifer” Tohan pentru a se veni în ajutorul armatei. La acest apel, muncitorii s-au oferit deîndată voluntar, pentru a-și aduce contribuția lor în acele clipe hotărîtoare pentru eliberarea patriei; acțiunea inițiată a fost ajutată și de faptul că în uzină exista muniție suficientă (aceasta fiind profilul său de fabricație la aceea vreme) și în plus se dispunea și de tunuri cu care se făcea recepția acestei muniții.

Ca ofițer de artilerie mi-a revenit mie cinstea de a organiza această baterie, în a cărei componență au intrat 56 muncitori.

Cu tunurile și muniția astfel pregătite și tractați de mașini capturate de către muncitori și populația din împrejurimi de la o coloană hitleristă, în ziua de 26 august am ocupat poziția de sud de satul Prejmer de unde am început să executăm trageri asupra liniilor inamice. După cum am aflat ulterior, tragerile „Bateriei albastre” – denumire sub care a intrat în istoria actului de la 23 august, datorită salopetelor albastre în care erau îmbrăcați, muncitorii – a produs panică printre hitleriști, încredere și siguranță în rîndurile ostașilor noștri și o mare bucurie – bucuria iminentei eliberări – în rîndurile populației din satele de dincolo de granița impusă prin dictatul de la Viena.

Ne-am deplasat apoi în sectorul Doboli – Podul Olt de unde într-un timp extrem de scurt și util situației, bateria a deschis focul asupra satului Doboli și a liniilor inamice identificate, susținută de tragerile noastre, infanteria a putut înainta și ocupa satul Doboli.

Bateria noastră avea o mare mobilitate, prin tractarea tunurilor de către mașini pe care le țineam în apropiere, iar datorită faptului că alte mașini ne aduceau continuu proiectile de la uzină ne puteam permite să executăm trageri într-un ritm susținut.

În felul acesta, trupele hitleriste – superioare numeric – erau convinse că în această zonă acționează mai multe baterii. Ei nu bănuiau că este vorba de o singură baterie și că cei ce-i puneau la respect nu erau militari artileriști, ci muncitori din uzină.

Azi, cînd gîndurile mă poartă către acele zile, încerc sentimente de profundă admirație pentru muncitorii care au format această baterie, pentru acești minunați muncitori care au dat dovadă de un deosebit patriotism, de dăruire și abengație. Fiind ușor receptivi și deosebit de disciplinați, nu mi-a fost greu ca în focul luptei să-i formez pe diferitele funcțiuni necesare într-o baterie de artilerie. Dacă timpul ar permite, ar constitui desigur un omagiu, iar pentru mine o deosebită plăcere de a-i numi pe toți; voi cita totuși cîțiva: Mitu Nicolae, Sasu Ion, Micută Stefan, Unghianu Nicolae, Petruse Gh., Poalelungi Constantin, Blaj Gheorghe.

Fără a încerca să vă impresionez prin patetism, vă voi relata totuși un fapt mai aparte. Printre componenții bateriei se afla și un invalid – muncitorul Octavian Ion – pe care , la plecare, nu l-am putut reține să ia parte la această acțiune. Îndeplinea funcția de trăgător și cum nu putea auzi comanda „foc”, atenția sa era deosebit de încordată pentru a observa momentul plecării loviturilor la celelalte tunuri, pentru ca imediat să plece spre hitleriști și lovitura tunului său. Un astfel de exemplu de dăruire și patriotism nu cred că se poate exprima prin cuvinte.

Redarea mai amănunțită a episoadelor de luptă ce au urmat ar necesita desigur timp. Foarte pe scurt voi aminti: la un contraatac al trupelor hitleriste, comandamentul militar intenționa să mineze și distrugă podul de peste Olt, la care însă muncitorii „Bateriei albastre” s-au oferit că-l vor apăra și l-au apărat; datorită cadenței mari de trageri, țevile tunurilor ajunseseră aproape roșii și s-au decalibrat; am primit imediat alte tunuri de la fosta uzină „Astra” Brașov, dar tunurile fiind de alt tip oamenii au trebuit să fie din nou instruiți, de data această însă într-un timp și mai scurt, ulterior am înaintat, trecînd dincolo de Olt și primind și materiale de transmisiuni mi-am putut permite să las bateria sub comanda tov. Georgescu Florea – șef de serviciu în uzină – iar eu cu încă trei muncitori am mers și am instalat un observator în una din bisericile din satul Doboli, de unde puteam conduce tragerile mult mai bine, observînd toate mișcările hitleriștilor; aci însă a trebuit să facem față unor situații deosebit de grele: hitleriști ascunși prin casele din sat au început să tragă asupra observatorului nostru, ne-au tăiat firul telefonic și comunicînd desigur inamicului pozițiile noastre, lovituri de artilerie hitleriste au început să cadă și asupra bateriei noastre și a ajutorului primit din partea ostașilor noștri, am putut ieși cu bine din toate aceste situații; numai astfel se poate explica faptul că bateria a putut evita pierderi în oameni, neavînd decît un singur rănit la picior – muncitorul Petruse Gh. – pe cînd se afla lîngă mine la observator.

Bateria și-a dus la îndeplinire, în mod exemplar, toate misiunile primite, pînă la venirea în regiune a Diviziei „Tudor Vladimirescu” a cărei artilerie ne-a înlocuit. Ne-am reîntors la uzină, unde primirea făcută a constituit un moment înălțător, moment de deosebită bucurie și sărbătoare.

Pentru faptele sale de arme, bateria noastră a fost citată prin ordin de zi pe întreaga armată și toți componenții său au fost decorați.

15 gânduri despre “Amintiri – Marin Năstase

  1. The Founding Fathers were especially worried that a President might abuse his power to influence the election process itself in his own favour, “pervert his administration into a scheme of oppression” or “betray his trust to foreign powers”.

    https://warwickeconomicssummitblog.com/2019/12/24/impeachment-is-doomed-to-fail-but-the-founding-fathers-understood-its-importance/

    La noi au fost depasite aceste limite si au devenit obisnuinta, si aceasta datorita calitatii oamenilor politici si nu numai…

    Apreciat de 1 persoană

  2. O superba limba romaneasca .
    Corectul politic din 1969 nu permitea numirea inamicului altfel decat ” trupele hitleriste ” ( asa se explica de ce in fimul ” Pe aici nu se trece ” relatand eroismul scolii de subofiteri de la Radna inamicul , in realitate 100 % format din trupe maghiare , are uniforme germane si vorbeste ce se vrea a fi limba germana ) .

    Apreciat de 1 persoană

  3. Imi poate explica cineva cum se face ca nici un ales parlamentar din judetele Braila-Galati , Dolj-Olt , Bacau si Alba nu este capabil sa interpeleze guvernul asupra sub-finantarii scandaloase in 2020 a :
    1 ) podului de la Braila ( de 5 ori mai putin decat in 2019 ! )
    2 ) drumului expres Craiova – Slatina ( cu 30 de milioane de lei mai putin decat in 2019 )
    3 ) variantei ocolitoare Bacau ( de patru ori mai putin decat in 2019 )
    4 ) restului de autostrada in lucru de la Aiud la Sebes – de abia 60 de milioane de lei pentru 40 de km cu poduri peste Mures si peste cai ferate – ?
    Ca altfel isi inchipuie Catu si Orban si Iohannis ca pot face ce vreau !

    Apreciat de 2 persoane

  4. Este emotionant sa citesti peste veac un barbat al acelor vremuri. Am retinut trei lucruri: ca nu e bine sa generalizezi despre un popor (in cazul asta germanii reprezentati de arogantii de hitleristi), ca a existat o bucurie imensa populara cind s-au intors armele la 23 August (desi nu e clar citi s-au intristat), si ca muncitorii isi iubeau tara (as adauga indiferent de sistemul politic sau de conjunctura).

    Apreciat de 1 persoană

  5. Frumoase amintiri, dar mai ales înălțătoere momente petrecute de înaintașul fostului prim ministru . Amintirile locotenentului de artilerie Marin Năstase, practicant la uzinele din Tohan îl fac pe fiul său Adrian Năstase, mîndru și demn de părintele său.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Sunt foarte interesante amintirile parintilor despre perioade dificile traite de ei, in tineretea lor. Fara indoiala, tatal D-voastra a fost un om deosebit care, prins in valtoarea evenimentelor istoriei a actionat ca un bun roman.
    Parintii mei au intrat in invatamant la inceputul anilor 1930, s-au intalnit la Cernauti si s-au casatorit in 1943, inainte ca tata sa plece din nou pe front, in linia I. De la mijlocul anilor 1943, dupa intoarcerea de pe front, a fost ofiter instructor la Centrul de Instructie de la Sarata, mutat in primavara anilor 1944 la Tirol, in Banat, langa Bocsa-Resita.
    Noi, cei nascuti dupa razboi am avut norocul unei vieti lipsite de conflicte razboinice europene sau mondiale. Am avut noroc, spre deosebire de parintii nostri.

    Apreciat de 1 persoană

  7. M-a impresionat relatarea concisa a faptelor eroice, din care razbate modestia si devotamentul unui mare patriot. Respect deeosebit pentru tatal domniei voastre. Va doresc Sarbatori minunate, cu liniste si senin in suflet.

    Apreciat de 1 persoană

  8. Porcarii iohanniste – orbaniste securiste .
    Cum vrea puterea minoritara pedelista sa blocheze lucrarile la lotul 1 ( Craiova – Robanesti – Pielesti ) , de 17 km , scump si important pentru ca este in intra si extravilanul urban al Craiovei , al drumului expres Craiova – Pitesti .
    Initial Orban se ratoia acum vreo doua saptamani ca ” nu ar exista proiect tehnic ” aici si ca ” lotul ar fi gresit conceptionat ” ( in traducere asteptati doua secole sa fie facut alt proiect pe hartie apoi sa mai vedem ) – numai ca Donald Orban trebuia sa stie ca se lucra deja pe acest lot , fara ” proiect tehnic ” aprobat .
    Firma constructoare aici este Tirrena , care are in portofoliu si constructia centurii Timisoara Sud , 25 de km in extra si intravilanul Timisoarei , ceruta insistent de nevoile economice ale Sud-vestului Romaniei si sustinuta vocal de primarul PNL al Timisoarei , Robu .
    Se agita din nou pe forumurile USR ( Pro Infrastructura ) materiale pe care doar niste securisti psihopati le pot gasi despre o asa zisa ilegalitate a constructorului italian Tirrena ( o excelenta firma ) in plata unui timbru fiscal prin 2014 – 2015 , fapt care ar fi descalificat-o in mod normal inaintea licitatiilor castigate in 2018 pentru centura Timisoara Sud si lotul 1 Craiova Pitesti , cu aluzii staliniste la ” DNA ” – ideea este anularea proiectului lotului 1 Craiova Pitesti si , indirect , compromiterea unui mare proiect de infrastructura venit rapid si neasteptat de la PSD in 2017 .
    Norocul intregii tari este ca in nebunia lor acesti denuntatori useristi se ating si de celalalt proiect al Tirrena , centura Timisoara Sud , si de interesele unui primar PNL de prim rang .
    Iohannis nu va fi atat de nebun incat sa inece si centura Timisoara Sud impreuna cu lotul 1 al drumului Craiova Pitesti .
    Ramane varianta pretextului gros cu ata neagra al asa zisului ” proiect rau ” pentru lotul 1 , ca sa se justifice nefinantarea lui pe anul 2020 ?

    Apreciat de 1 persoană

  9. Aşteptând căderea Zidului Taiwanului: Preşedinta taiwaneză este chinezoaică sau amanta bubulilor?

    Nu exista o natiune “taiwaneza”. Exista doar o unica, milenara si mareata Natiune Chineza, din care fac parte si chinezii taiwanezi. Sentimentul taiwanez de apartenenta la cea mai mare a doua economie din Lume, cu sanse accelerate de a ocupa primul loc, trebuie sa fie de mandrie profunda. Dupa secole de munca si suferinte, istoria ii face dreptate Natiunii Chineze, deschizandu-i larg usa viitorului. Miliardarismului demografic al Chinei, de prima cea mai populata tara din Lume, cu o populatie de aproape un miliard si jumatate de locuitori, ii va corespunde, inevitabil si cu deplina indreptatire, si un “miliardarism” economic, de prima economie nationala in clasamentul mondial. In acelasi timp, China este o tara absolut democratica, intelegand prin democratie un stat si o guvernare in slujba intereselor fundamentale ale Natiunii. Natiocratia este o caracteristica noua de model si regim politic, faza superioara, imediat urmatoare a Democratiei. Ea este o sublimare a puterii Poporului, care a fost o forma istorica de comunitate umana superioara Tribului si anterioara Natiunii, in puterea Natiunii. Un sistem politic este democrat daca este natiocrat, deschis intereselor Natiunii, opus si inaccesibil Globalismului. In acest camp semantic nou, de nou mediu politic, care exercita o atractie irezistibila asupra Natiunilor, ca alternativa la Liberalism, esuat in unilateralismul “libertatii” de a jefui, de a nu pretui viata, de a o droga, prostitua si subjuga, a produs indignare o asertiune a presedintei taiwaneze, care a pledat pentru o asa-zisa „plasă de siguranţă a democraţiei” împotriva Chinei. Tsai Ing-wen, presedinta Taiwanului, a declarat miercuri că legile privind securitatea naţională şi relaţiile cu Beijingul ar trebui modificate urgent pentru a completa o „plasă de siguranţă a democraţiei” înaintea scrutinului prezidential din 11 ianuarie. Ea a luat ca exemple Australia şi Regatul Unit, care au elaborat sau actualizat legi menite sa combata influenţa chineză sau sa contracareze ameninţările din partea unor potenţiale state ostile. Presedinta taiwaneza a subliniat că Taipeiul ar trebui să adopte măsuri similare. Cea mai neagra temere a chinezilor continentali si insulari care militeaza pentru reunificare e ca pretinsa “plasa de siguranta” este o retea de sarma ghimpata sau un zid menit sa impiedice revenirea Taiwanului la patria mama, China. Insa mai devreme sau mai tarziu Zidul Taiwanului va fi daramat, dupa precedentul istoric al fostului Zid al Berlinului. Proiectul lui Tsai a fost intampinat cu critici virulente de catre partidele taiwaneze de opozitie, care nutresc aspiratii nationale si populare, de a pune capat dezbinarii Natiunii Chineze. Oare presedinta taiwaneza nu este chinezoaica? Daca Tsai isi va privi chipul intr-o oglinda antropologica va vedea un chip rasial de chinezoaica suta la suta, care nu are nimic din liniile rasiale ale australienilor si britanicilor. Acelasi lucru i-l poate spune oricine o priveste. Atunci, de ce se arunca Tsai in bratele globalistilor? Este ea amanta politica a bubulilor? Pentru un chinez natiocrat, dar si pentru orice om liber si patriot al Natiunii sale, nimic nu este mai rusinos decat amantlacul cu bubulii sau slugareala acestora, al caror globalism este cea mai crunta si detestabila tiranie. https://www.hotnews.ro/stiri-international-23567985-presedinta-taiwaneza-pledeaza-pentru-plasa-siguranta-democratiei-impotriva-chinei.htm

    Apreciat de 2 persoane

  10. Este benefic faptul ca la M.N.M.C. se afla „probe materiale” ale „Bateriei albastre” , nu numai relatari scrise ale actorului/actorilor principali ai faptelor eroice ale acestei baterii eroice, compusa in principal din muncitori „in albastru”.

    Poate veti avea putin timp pentru o analiza de sfarsit de an a partidului care v-a consacrat ca om politic de varf. Am impresia ca psd este intr-un continuu blat cu multe forte mai ales unele mai putin vizibile.

    Apreciat de 2 persoane

  11. Brazilia: Componentii trupei „Porta dos Fundos” nu sunt”umoristi”, ci atentatori la identitatea braziliana. Orice reactie nationala la atacuri identitare globaliste este de legitima aparare

    In Brazilia presedintelui Jair Bolsonaro, dictator si reprimator cu justitia politica al liderilor patrioti, piroman amazonian si vandut globalistilor, a avut loc recent un atac de influenta public, prin intermediul mass-media, la adresa identitatii culturale si religioase a poporului brazilian.

    Agenti de influenta globalisti, deghizati in „umoristi” constituiti in trupa denumita „Porta dos Fundos”, l-au calomniat pe Iisus Christos, intr-un program satiric in care il prezentau ca homosexual. Brutalitate minciunilor lor distorsionante este fara precedent. Ea tinteste in efigia fondatorului crestinismului, care este emblematic pentru cultura braziliana.

    Atacul identitar a avut loc prin intermediul Netflix, care pe 3 decembrie a difuzat un film de 46 de minute in care Iisus era infatisat ca homosexual. Falsii umoristi cu simbrie globalista au premeditat lansarea mediatica a atacului lor identitar antibrazilian in luna in care crestinii sarbatoresc Nasterea Domului Iisus Christos (Craciunul).

    Reteta atacului subcultural, sub masca “umorului”, si tinta lui anticrestina nu sunt noi. Ele au precedente dintre cele mai ascutite in subproductii anticrestine si antiislamice ale habdomadarului satiric francez “Charlie Hebdo”. Insa tupeul organizatiei secrete antibraziliene disimulate in trupa de pretinsi “umoristi” Porta dos Fundos i-a infuriat teribil pe brazilieni. El este si un indicator de obladuire politica bolsonarista.

    Programul a stârnit un val de proteste populare, în special printre evanghelici şi o parte din catolici, iar sute de mii de oameni au semnat o petiţie prin care au cerut retragerea clipului de pe Netflix. Brazilienii au reactionat in legitima aparare. O grupare nationalista a ripostat cu sticle incendiare impotriva sediului trupei de umoristi din Rio de Janeiro, care l-a batjocorit pe Iisus. „Porta dos Fundos” a condamnat “orice act de violenţă” şi a declarat că speră că “cei responsabili pentru aceste atacuri vor fi găsiţi şi pedepsiţi”. De fapt, lucrurile stau invers, ei se fac vinovati de violenta spirituala si atac identitar, pentru care trebuie pedepsiti exemplar. “Nu ne vor reduce la tăcere. Niciodată. Trebuie să rămânem vigilenţi şi puternici”, a fabulat fals autovictimizant pe Twitter actorul Fabio Porchat, se pare instigatorul si operationalizatorul atacului identitar, din trupa „Porta dos Fundos”. In acelasi timp, Netflix isi expune rolul instrumental mediatic globalist, de atac identitar si sclavie mentala impotriva Natiunilor.

    Apreciat de 2 persoane

  12. Patru ambasadori ! …. SIMPLE COINCIDENȚE !?!
    https://www.activenews.ro/externe/Rudy-Giuliani-isi-pune-organizatiile-evreiesti-in-cap-Eu-sunt-mult-mai-mult-evreu-decat-Soros-El-este-un-dusman-al-Israelului-si-cel-care-si-a-pus-ambasadori-in-Ucraina-159406

    SAU, mai pe scurt:
    …………
    În interviul pentru New York Magazine, avocatul lui Trump l-a acuzat pe Soros că ar fi „controlat-o” pe Maria Iovanovici, fosta ambasadoare a SUA în Ucraina, care a mărturisit în audierile legate de procedura de suspendare a lui Trump că ar fi fost forțată să-și părăsească locul de muncă de către Giuliani. „El (Soros) i-a pus în Ucraina pe cei patru ambasadori”, a spus Giuliani, susținând că tot magnatul american i-ar fi angajat și pe agenții FBI”.
    …………..
    George Soros, care a devenit miliardar după o carieră de succes în investiții, a făcut obiectul mai multor teorii ale conspirației și a jucat un rol activ în sprijinirea sau alungarea de la putere a unor regimuri, prin diverse revoluții colorate, în Europa. Și nu numai. Prin rețeaua denumită Open Society Foundations, Soros și-a promovat agenda de extrema stângă spre a submina libertatea din SUA, dar și peste granițe.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns la Anonimul Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.