Închide

Guest post: Ion Cristoiu

Klaus Iohannis – Președintele tuturor românilor din PNL!

„28 ianuarie 2005. CCR adoptă Decizia nr. 53 ”asupra cererilor de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Parlament, formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului.

Nu cred că-și mai amintește vreun român de această Decizie. Nu cred că-și amintesc de ea nici membrii de atunci ai CCR. Și totuși ea se constituie, prin speța abordată, într-unul din momentele de cotitură ale democrației din România. Despre ce-i vorba? Despre un conflict juridic creat de Traian Băsescu, la vremea respectivă Președintele României. Spune Decizia, citînd din președintele Camerei Deputaților de atunci, Adrian Năstase:

„În opinia autorului cererii, conflictul a fost creat prin afirmaţiile făcute de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, în interviul acordat ziarului «Adevărul», publicat în nr. 4.513 din 6 ianuarie 2005, sub titlul «Sunt un adept al unor anticipate imediate pentru a scăpa de o soluţie imorală care se numeşte PUR». Aceste afirmaţii referitoare la Parlament şi la partide parlamentare depăşesc atribuţiile constituţionale ale Preşedintelui României, sugerînd şi conduite contrare Constituţiei. Astfel, Partidul Umanist Român, partid parlamentar care participă la guvernare, a fost calificat «drept o soluţie imorală», conducerea Partidului Social-Democrat a fost caracterizată ca avînd «limite în înţelegerea viitorului României» şi ca fiind un mecanism prin care «s-a ridicat sistemul de guvernare de tip mafiot la rang de politică de stat», iar pentru alte partide parlamentare s-a sugerat necesitatea fuziunii precizându-se şi acţiuni concrete, în acest sens, la viitoarele congrese.”

Apariția interviului a stîrnit un tărăboi uriaș în presă, pe scena politică, în opinia publică. Mai întîi prin lansarea de către Traian Băsescu a propunerii de a se organiza alegeri parlamentare anticipate. Alegerile parlamentare la termen avuseseră loc în 28 noiembrie 2004. La o prezență de 58,5%, alegerile fuseseră cîștigate de Uniunea Națională PSD + PUR: 3.760.560 voturi (37,16%). Formațiunea lui Traian Băsescu, Alianța Dreptate și Adevăr PNL – PD, obținuse 3.209.073 (31,71%). Ca urmare a acestor rezultate, viitorul președinte al României trebuia să desemneze un premier de la PSD, cel care avea majoritatea în Parlament. Pe 28 noiembrie 2004 s-a desfășurat și primul tur al prezidențialelor.Acesta a avut următoarele rezultate. Prezență: 10.794.653 (58,50%). Adrian Năstase (Alianța PSD+PUR): 4.278.864 voturi (40,97%) Traian Băsescu (Alianța Dreptate și Adevăr): 3.545.236 voturi (33,92%) Diferența între candidați: 733.628 (7,05%). Turul al doilea a avut loc pe 12 decembrie 2004.

La prezență mai mică decît la primul tur- 10.112.262 persoane (55,20%), cu 682.391 persoane (3,30%) mai puțin, Traian Băsescu a răsturnat situația, cîștigînd alegerile cu 5.126.894 voturi (51,23%). Adrian Năstase (Alianța PSD+PUR) a obținut doar 4.881.520 voturi (48,77%). Diferență voturi dintre candidați: 245.374 voturi (2,46%) Trei au fost cauzele răsturnării: Boicotarea lui Adrian Năstase de către Baronii locali, dar și de oamenii lui Ion Iliescu (fostul președinte nu voia ca un PSD-ist să fie președinte cum a fost el), prin ieșirea la vot a unui număr mai mic de PSD-iști decît la primul tur. Baronii locali, primarii nu mai trăgeau pentru Adrian Năstase. Partidul cîștigase parlamentarele. Erau convinși că vor avea majoritatea în Parlament. Angajamentul făcut Liberalilor de Traian Băsescu că, ajuns președinte, îl va pune pe Călin Popescu Tăriceanu premier.

Diversiunea Fraudarea Alegerilor, regizată cu ajutorul președintelui Pro Democrația de atunci, Cristian Pîrvulescu, politologul căruia i se uscase gîtlejul la gîndul că are Onoarea, Marea Onoare, de a-i pune o întrebare Mărieii Sale, Klaus Iohannis, Mereu Întîiul, la așa zisa dezbatere dinaintea turului al doilea al prezidențialelor din 2019. După răsturnarea scorului din primul tur, Traian Băsescu mai reușește o performanță: Formează un Guvern condus de Călin Popescu Tăriceanu, trimițînd PSD, cîștigătorul Parlamentarelor, în Opoziție. Pe 22 decembrie 2004 – Traian Băsescu îl desemnează pe Călin Popescu-Tăriceanu pentru funcția de prim-ministru al României. Pe 28 decembrie 2004, noul guvern primește votul de învestitură din partea Parlamentului cu voturile a 251 de parlamentari, membri ai grupurilor parlamentare ale Alianței Dreptate și Adevăr (D.A.) (formată din Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Democrat (PD)), Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Partidului Umanist din România (PUR) și Minorităților Naționale (altele). Lovitura a fost posibilă prin ruperea PUR al lui Dan Voiculescu din Alianța electorală cu PSD și atragerea UDMR de la guvernare.

Prezența PUR la Guvernare alături de DA, în condițiile în care Trustul lui Dan Voiculescu dusese o campanie feroce împotriva DA, dezamăgește electoratul de Dreapta. Conștient de asta, dar și de faptul că majoritatea parlamentară era fragilă, Traian Băsescu lansează propunerea anticipatelor. Ele n-au avut loc, deoarece Călin Popescu Tăriceanu și-a dat seama că era vorba de o manevră prin care Traian Băsescu scăpa de el. Totuși, ideea anticipatelor, lansată la nici două luni de la alegeri, prezentă în interviu a produs senzație. A produs senzație însă și premiera înregistrată postdecembrist, prin interviul din Adevărul: Un președinte ataca partide politice ! Pînă atunci un asemenea gest era de neconceput. Constituția stabilea clar că Președintele trebuie să se păstreze deasupra partidelor politice. În mandatul 1992- 1996, cînd Ion Iliescu a fost trecut pe un afiș al PDSR, presă, Opoziție, s-au năpustit să-l condamne.

Păstrarea Președintelui deasupra bătăliei dintre partide – ipostază cerută de Constituție- era la vremea respectivă o axiomă de talia celei despre Rotunjimea Pămîntului. De această condiție a ținut cont ulterior Emil Constantinescu. Asemenea lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu a îndrumat CDR. A făcut-o însă discret, evitînd încălcarea fățișă a Constituției. Conștient că atacul lansat de Traian Băsescu încălca Legea Fundamentală, Adrian Năstase se adresează CCR. CCR, așa cum se întîmplă postdecembrist cu toate instituțiile statului de drept, simte nevoia unor temenele la adresa învingătorului. Prin urmare Decizia stabilește că Traian Băsescu n-a încălcat Constituția, deoarece președintele se bucură de libertatea de expresie ca orice cetățean. Au trecut de atunci 14 ani. Luni, 2 decembrie 2019, președintele Klaus Iohannis a participat la ședința Biroului Politic al PNL.

De aici el a proclamat că va continua războiul cu PSD. PSD e un partid politic. Ce fel de arbitru al conflictelor politice interne mai e președintele dacă el se războiește cu un partid politic, mai ales că acesta e de Opoziție? BEx e un organism de conducere a PNL între două ședințe ale BPN. Un fel de conducere restrînsă, pentru rezolvarea chestiunilor curente ale partidului. Klaus Iohannis, președintele României, n-a participat la un Congres al partidului, unde să țină un Mesaj și apoi să plece. A participat la o ședință de lucru a conducerii restrînse, conducînd practic ședința, punîndu-l între paranteze pe Ludovic Orban și în calitatea acestuia de președinte al PNL, după ce l-a pus între paranteze ca premier.

Încălcarea Constituției e fățișă, provocatoare. Cu 14 ani în urmă zicerile unui președinte împotriva unui partid au stîrnit scandal. Azi președintele României, obligat de Constituție să fie echidistant cu partidele politice, anunță că se va război, ca președinte, cu un partid politic, și participă la o ședință de lucru a unui partid politic, preluînd practic funcția de președinte al acestuia. Klaus Iohannis nu mai e președintele românilor, cum spune Constituția. După vorba unui tip mai inteligent decît mine și care nu mi-a permis să-l dau ca autor, Klaus Iohannis e președintele tuturor românilor din PNL. Și nimeni în presă, în politică, în opinia publică nu tresare. Se dovedește încă o dată că în România cine are tupeu ajunge departe. Pentru că românii s-au obișnuit să accepte politica ilegalității împlinite. Indiscutabil, Klaus Iohannis va comite încălcări și mai grave ale Constituției.

Fără să-l tragă cineva de mînecă. Nu de alta, dar încălcarea Constituției de către cel chemat s-o respecte cu sfințenie a devenit în România lui Klaus Iohannis o realitate banală”.

Intrebare cinică: Chiar avem nevoie de Constitutie, in România?

45 de gânduri despre “Guest post: Ion Cristoiu

  1. Eu am mai postat pe aceasta tema.Sigur lucrurile s-au înrăutățit pt ca dejaau loc intervenții fățișe și in justiție vezi cazul sefuluiDIICOT.Si uite așa încet,incet ajungem la primele manifestări dictatoriale de după 89 care culmea mai sunt și lăudate nu numai aprobate de cine?de PNL.Din păcate un mare ajutor este dat de acea parte a societății care ar trebui sa fie prima care sa sesizeze derapajele din ce in ce mai evidente și aici ma refer la presa și unii intelectuali care sub masca orientării lor de “dreapta” nu vor sa vada realitatea evidentă.Din păcate s-a ajuns la nivelul in care raportorii către UE mint cu nerușinare astfel propaganda a ajuns sa-i fenteze și pe responsabilii UE sigur ajutați și de atitudinea complet antiromânească a individului ales cu larga majoritate de cei care nu realizează lucruri cât se poate de grave banalizandu-le.Acestora țin sa le reamintesc a nu știu câta oară ca și cei care au votat cu “Viorica”sunt romani ba mai mult nu toți sunt penali și chiar de ar fi surpriza sunt cetățeni romani.Calitatea de cetățean roman ar trebui sa fie “sfântul Graal “pt orice președinte al acestei tari,inclusiv pt cetățeanul Klaus Werner Johannis.

    Apreciază

  2. În această dimineață, Guvernul s-a prezentat la ordin la Cotroceni. Guvernul a devenit garantul introducerii dictaturii iohanniste sub lozinca democrației și a europenismului, garantul austerității , a protejării și prosperității multinaționalelor. Guvernul nu mai vrea la stat Hidroelectrica, CEC-ul și TAROM-ul. Guvernul nu vrea nimic pentru români. Pesediști se războiesc între ei, iau măsuri împotriva celor care au deranjat pe unii, crezând că așa își vor atrage electoratul pasiv. Orice ar face PSD-ul, nu este bine. Liberalii, useriștii au făcut afirmații mult mai grave dar nu au deranjat . Iohannis este anidemocrat, cere dispariția nu numai a unui partid, ci a persoanelor, prin afirmația să ,,nu mai fie niciun pesedist”, corectată apoi cu completarea ,,în funcții publice”. Și această completare e la fel de gravă. Ia cineva atitudine? Se autosesizează vreun procuror? No, că este tare bine așa! Dispare Ciuma Roșie! Strigă cei care au învățat gratuit pe vremea Ciumei Roșii, care mai locuiesc în blocurile construte de părinții lor, se bucură de curentul electric al centralelor producătoare de energie electrică din acele vremuri, merg pe șoselele de atunci ș.a.m.d. Ei și copiii lor, deveniți conform testelor PISA, analfabeți funcționali.
    Am asculta-o pe madame Turcan spunând, într-o limbă română stâlcită, că trebuie înființat un master pentru pregătirea profesorilor. Acest master a fost înființat odată cu introducerea catastrofalului Sistem Bologna. În ceea ce preivește metodele moderne de predare, ele se practicau și pe vremea Ciumei Roșii și acum, profesorii, urmând cursuri de formare acreditate, pe lângă Casele Corpurilor Didactice. Problema este alta: vor toți elevii să învețe? Ce fac părinții, pentru a motiva copii să învețe? Mulți dintre părinți le pun copiilor meditatori din clasele primare, ceea ce-l face pe copil comod, iar la școală neatent, pentru că profesorul meditator va face încă o dată cu el lecția. Aceasta este realitatea!

    Apreciază

  3. Romanii isi doresc o dictatura luminata, compusa din neamt americanizat + intelectualii resapati ai lui Basescu.
    De ce ? Pentru ca propaganda bazata pe ura, asocierea intensiva a PSD cu postcomunismul, folclorul creat si inradacinat ca revolutia a fost deturnata de ,,criminalul genocidar” Ion Iliescu si compania (din care, culmea, la loc de cinste a facut parte si Traian Basescu), imaginea (falsa n.r.) a unei social democratii tributara pro-rusismului, teama ca PSD va scoate Romania de pe ,,sina” care duce in strafundurile Europei (foarte aproape de colon, daca e sa ma intrebati pe mine), toate acestea au contribuit la denaturarea mentalului colectiv. Pur si simplu romanii si-au pierdut mintile, fara sa-si dea seama ca viitorul lor va fi unul al sclaviei, oriunde s-ar afla.
    Pacat, nu doresc raul acestei tari si locuitorilor ei, dar cred ca doar o criza adevarata (razboi, cutremul de gradul 8, criza economica profunda, etc) vor mai putea schimba ceva in perceptia acestei natii, adusa timp de sute de ani intr-o stare de dependenta genetico-endemica fata de marile puteri.
    De fapt, cred ca tupeul superficial al romanilor nu ascunde altceva decat teama, nesiguranta, lipsa de viziune si incapacitate de a-si decide viitorul fara tatuci. Asta este situatia, bine ca suntem muritori. Toti, fara exceptie. Chiar si cei care si-au bagat pic……in testele PISA, chiar si…,,dentistul” de la Londra.

    Apreciază

  4. Domnule prim-ministru,

    Sunt abonat la blogul dumneavoastra si va citesc cu constinciozitate postarile. Am avut sansa sa va cunosc in anul 2010, sa dau mana cu dumneavoastra de doua ori. In 2010, prima data, intr-un cadru restrans, la o intrunire informala, in calitate de membru in conducerea unui asociatii / patronat. Fara sa ies in evidenta, fara sa va pun vreo intrebare, stand la masa intr-o zona mai retrasa nu tocmai vizibila, am ascultat punctul dumneavoastra de vedere despre situatia politica si economica la data respectiva, despre viitorul partidului social democrat dupa esecul lui Mircea Geoana (la data respectiva inca presedinte PSD), despre posibila dumneavoastra revenire la varful partidului (urmau alegerile in partid).

    Doua saptamani mai tarziu v-am intalnit din nou la Palatul Parlamentului, amandoi fiind invitati la congresul unui partid politic. Mare mi-a fost mirarea sa constat ca aveti o memorie vizuala exceptionala. Mi-ati intins mana, m-ati salutat intrebandu-ma ce fac, ce noutati mai sunt la asociatia / patronatul respectiv. Anii au trecut, amintirile ramase s-au sedimentat, in lumina ultimilor 15 ani impresile / parerile s-au consolidat, din pacate …….. regretele raman.

    Ascultandu-va in 2010 punctul de vedere, viziunea dumneavoastra despre viitorul Romaniei, eliberandu-ma de „pacatul” alegerii mele „strambe”, de lipsa de discernamant si luciditate din 2004, am inteles ca eroarea pe care impreuna cu concetatenii mei am facut-o, a indreptat Romania intr-o directie total gresita, a rupt societatea in doua, a transformat Romania intr-un camp de lupta permanent, contrar intereselor acestei natii, acestui popor. „Prin noi insine” am reusit sa ridicam la rang de cinste impostura, mediocritatea, idiocratia, nemernicia. Am pus pe piedestal nemernicii si impostorii, le-am dat putere si legitimitate, le-am dat dreptul sa „hahaie”, sa minta si sa desconsidere o natiune intreaga, sa faca din copii nostri analfabeti functionali, din parintii si bunicii nostri asistati sociali. Le-am dat dreptul sa dispuna dupa bunul plac de resursele si viitorul acestei tari, de viitorul nostru ca natie / popor.

    Domnule prim-ministru, disperarea care ma cuprinde, ma face sa va pun o întrebare și, poate împreună, vom găsi răspunsul?! In conditiile date, in acest moment, care este viziunea dumneavoastra despre viitorul acestei tari, care sunt „mecanismele” care pot fi activate si demersurile necesare a fi facute ca acesta tara sa progreseze, sa devina una normala ? (excludeti va rog Romania Normala a lui Iohannis).

    Cu deosebita consideratie,

    Apreciază

  5. Imediat dupa luna mai începea atacul la baioneta la adresa guvernului psd.

    Nu se încadrează in deficit, sunt „găuri”, se dau pomeni electorale, tipau multi.

    Pro-Romania ne vorbeste azi de opozitie, iar ieri tot din opozitie spunea ca sunt „găuri” de nush cate miliarde in buget, desi deficitul era la sub 3%.

    Hello, ieri tocmai ce PNL, prin eliminarea supraccizei si taxarii parttimeului si-a mai făcut o „gaura”.

    Nimeni din „opozitia” de acum câteva luni nu mai zice nik de „găuri”, nici Tăriceanu sau Vozga nu mai vocifereaza.
    Deci cadourile de Mos Nicolae sunt bune si nu vor genera „găuri”.
    La fel si cu paralela sutei de lei de la Revolutie. Daca psd dadea suta era pomana daca o da pnl nu-i bai, ne permitem deficit de 4%.

    Altii tipau in legatura cu recursul compensatoriu ca a mărit numărul de infractori pe străzi.Azi la radio, dintr-un raport al Politiei, aflam ca spargerile de locuinte au scăzut cu 4% raportat la anul trecut, sper c-am inteles corect stirea.

    Prea multe minciuni gogonate in politica romaneasca.
    Deci „gaurile” si „invazia de infractori” au fost doua minciuni gogonate, justificări sa puna la zid vechiul guvern.

    La anul, din dragoste de Trump, asta cred, vom ajunge la un deficit bugetar de neînchipuit azi si nimeni nu va zice nici pâs, ca de …

    Apreciat de 2 persoane

      • PS
        De la nemți ar trebui să preluăm curajul de a aloca 1,4% din PIB pentru armată și nu 2-4% cât vrea Trump, doar de dragul vb profitului corporațiilor americane de armament.
        …. Că de atacat nu ne atacă nimeni (riscul fiind zero absolut), în afară de demolatorii de valori naționale. Pentru ăștia nu ne trebuie arme ci un plus de imunitate, care nu se confundă cu intoleranța.

        Apreciază

      • @Mircea Popescu

        UE, adica Germania, cere 3% din PIB deficit maxim.
        Trump cere, pe un ton autoritar, 2% din PIB pentru NATO.
        Deficit estimat pentru Romania, pentru 2019, >3%.

        Apreciază

      • @Cetatzean: „UE, adica Germania, cere 3% din PIB deficit maxim.”

        QED.
        Deci politica de austeritate prevăzută pentru guvernarea PNL, susținută de președintele Iohannis, este în marja iubirii pt. Merkel, iubire aprobată de vot. Sau nu?
        2% reprezintă acceptarea protecției americane (care susține NATO) împotriva amenințării reale și permanente a Rusiei.
        Sigur, dacă nu vrem, putem să ne și retragem din NATO și să așteptăm constituirea, desigur gratuită, a Armatei Europene sub conducerea Franței, pt. a apăra interesele acesteia din Africa (vezi recentul reproș privind Mali).
        Că tot arată recentele sondaje că DOAR francezii și nemții NU doresc angajarea, nici a țărilor lor, nici a NATO în apărarea României în cazul unui atac rusesc
        Dar doresc apărarea Finlandei și Suediei, țări din afara NATO.

        A, încă ceva. 2% nu reprezintă „deficit” deoarece sunt cheltuieli planificate incluse în buget.
        Dar dacă este propagandă, de ce să nu fie deficit?

        Apreciază

    • @ Cetatzean
      Hotnews.ro a publicat datele unui raport al Adiministrației Penitenciarelor din 2014 până în 2018 inclusiv, din care rezultă că și în anii în care nu a acționat recursul compensatoriu au existat mii de eliberați condiționat și mii de eliberați la termen, dintre care unii s-au întors în închisori pentru recidivă sau pentru că au fost condamnați în alte dosare aflate pe rol înainte de eliberare.

      Apreciat de 1 persoană

  6. Am vazut o stire pe dcnews in legatura cu un pariu si o motiune de cenzura.

    Eu personal mi-as dori motiune de cenzura doar daca strada ar cere asta.Daca ar iesi tineri frumosi si liberi care sa ceara explicit plecarea guvernului PNL atunci da.

    De asemenea, daca Bugetul urmeaza sa fie trecut prin asumare, este o alta ocazie legitima de a tranti guvernul si nu trebuie ratata; o asemenea procedura ar fi antidemocratica si nedemna de o Romanie „normala”.In Romania „normala” Parlanentul se ocupa in mod responsabil de Buget.Tot ce s-a dat prin asumare in Parlament a fost gresit sau incomplet, evitand dezbaterea eviti democratia pana la urma.

    Altfel motiunea nu are sens pentru Popor.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Pentru prima dată, 13 țări și-au schimbat poziția de lungă durată și au votat marți împotriva unei măsuri pro-Palestina la Națiunile Unite.

    Germania, Republica Cehă, Austria, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Grecia, Lituania, Olanda, România, Slovacia, Brazilia și Columbia au votat împotriva rezoluției anuale privind „Divizia pentru drepturile palestiniene ale Secretariatului”, potrivit Times of Israel

    Apreciază

  8. Eu unul m-am cam saturat de atata politica, nu de rasa ci de gang, de joasa speta. Nu pot proba, insa tonul este dat din afara, iar intre democratie si dictatura este numai un mic pas.
    Actuala clasa politica se joaca cu nervii si naivitatea cetatenilor, trec anii, unii-si umfla buzunarele si tara bate pasul pe loc.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Un simplu. …Ciao ! ! !
    Am citit cu indiferență acest articol. ….nefiind în ,,grazie” acest domn Cristoiu,doar că la vremea respectivă era și dumnealui o slugă la chi○r .(2004-2014)
    Adevărul întotdeauna la iveală v-a ieși, numai că suntem pământeni și asta lasă urme ! ! !
    De aceea se și transformă Mutant-ul. ….(
    mutant, -ă, mutanți, -te s. m., s. f. (iron.) 1. (persoană) proastă / stupidă. 2. persoană cu un comportament ciudat. 3. persoană neadaptată într-o colectivitate.

    sursa: Argou (2007) adăugată de blaurb. )
    –– Păcat de țara noastră România și de Românii care nu văd cu adevărat ce este de văzut ! ! !

    Apreciază

  10. Afirmația lui Cristoiu: „ … dar și de oamenii lui Ion Iliescu (fostul președinte nu voia ca un PSD-ist să fie președinte cum a fost el) …” are ceva din ideea de charmant a vițelului la poartă nouă.
    Personal rămân la convingerea că cel mai cel din Găgești (vorbă veche – decât al doilea la București, mai bine primul din Găgești!) simnte că este cazul să-și mai ofere un prilej de se auto cita: „ așa cum am spus încă din ….”. Așa că voi proceda și eu la auto citare (de fapt citez ideea, nu am de gând să caut originalul): „afirmația din momentul nepotrivit – între cele două tururi de scrutin al prezidențialelor din 2004 – după 1 iulie pot readuce acasă militarii din Irak”, a dus la distanțarea lui Bush. Indirect ideea mi-a fost confirmată imediat de băsescu care a vorbirt de axa Washington – Londra – București!
    Pe de altă parte, îmi amintesc că cineva, nu spun cine – persoană importantă, a scos în evidență îndemnul anti Adrian Năstase, al lui Vadim.
    Sigur că, dacă după vreun an va fi întrebat Cristoiu – de ce ai „aruncat” chestia asta ? – răspunsul se va încadra în stilul său personal: „ de al dracului!”
    Cu ideea că una dintre persoanele ce va citi acest comentariu, este un apropiat al lui Cristoiu, doresc să-i amintesc acestuia că, dacă chiar vrea să aducă în discuție o dispută Adrian Năstase – Ion Iliescu, atunci să facă referire la REFUZUL LUI ION ILIESCU DE A SE DECLANȘA ALEGERI PARLAMENTARE ANTICIPATE ÎN 2003, AȘA CUM A PROPUS ADRIAN NĂSTASE! A fost o mare greșeală care, până la urmă, a condus la cei 10 ani băsescu +10 ani iohannis de care avem parte toți românii.

    Apreciază

  11. Declaraţiile lui Klaus Iohannis cu privire la PSD au rolul de a instaura în ţară o atmosferă de resemnare necesară pentru continuarea în pace a jafului şi neznaţionalizării.

    Evident că atunci când preşedintele cu rol de mediator declară război unui partid, oricare ar fi el, reacţia tuturor oamenilor conştienţi este una de stupoare. Chiar asta se doreşte, obişnuinţa cu starea de perplexitate, una care paralizează orice voinţă naţională.

    Nu poţi trăi continuu în absurd, în perplexitate, iar reacţia cetăţenilor lucizi va fi una de repliere pe propriul eu interior şi renunţare la orice rezistenţă socială.

    Se întâmplă aşa cum R.D. Laing explică în celebra carte ”Eul divizat”, contradicția dintre text și context determină apariția autismului, în cazul de față un autism la scară socială, unul dorit de asasinii morali ai poporului român.

    Strategia dă deja roade bogate, românii își votează călăii cu o pasiune morbidă și nimeni nu este vinovat moral fiindcă democrația este, în acest caz, deopotrivă rana și cuțitul.

    Îmi vine să spun că , dacă aș putea, aș ceda toate ale țării, doar sănătatea morală a românilor nu aș da-o, pentru că totul poate fi recuparat în viitor în afară de demnitate și normalitate.

    Pe scurt, țara nu ar putea fi jefuită în liniște fără un prelabil jaf asupra echilibrului valorilor și a încrederii în rațiune.

    Înainte de a fi un instrument al distrugerii economice a țării, președintele Klaus Iohannis este un factor de subminare a sănătății conștiinței naționale.

    Gheorghe Smeoreanu

    Apreciat de 1 persoană

  12. Nu stiu de ce, dar cuvintele si afirmatiile lui Cristoiu redau de ceva timp parti din afirmatiile si proiectul lui Maior, de a faramita PSD?
    Cristoiu a spus:
    ”Nu n-are nicio șansă! Partidul ăsta, din ’96, se reformează într-una. După fiecare ciclu electoral pierdut, apar liderii și spun ‘vrem să facem reformă’ și nu fac nimic. Nu au cum să facă reformă, pentru că nu ai cum să reformezi un astfel de mastodont. El trebuie tăiat în bucăți. Adică în mai multe partide. Mici. Una din salvările PSD-ului este apariția mai multor partide de stânga mici, fiecare din ele să rezolve câte o problemă”

    Apreciat de 1 persoană

  13. Mai mulți diplomați de la Viena spun că Grossi a câștigat cursa în parte pentru că a primit sprijin din partea guvernului SUA și a altor greutăți politice , deși Washingtonul nu a comentat public pe cine a susținut.

    Surse din Viena spun că Statele Unite au susținut candidatura lui Grossi trimitând declarații de sprijin altor membri ai consiliului de administrație. Aceasta a dus la Grossi să câștige sprijinul a 24 de membri ai consiliului de administrație, în fața Feruței României cu 10 voturi. Una dintre principalele provocări ale lui Grossi va fi astfel să demonstreze că este într-adevăr „absolut independent și impermeabil la presiune”, așa cum s-a descris în fața reporterilor după vot.

    https://foreignpolicy.com/2019/12/05/rafael-grossi-iaea-america-iran-north-korea/

    Apreciază

  14. Scandalul testelor PISA: Câtă politică, câtă relevanţă?

    Abordez cu prudenta scandalul rezultatelor slabe la testele PISA. Se presupune ca testele ar fi revelatorii pentru performanta sistemului de invatamant. Asa o fi. Dar nu poti inghiti niste note sau asertiuni cand in ecuatie apar ONG-uri cu generalizari nepermise si culpabilizari fortate si semidocti care confunda inteligenta cu cultura si cultura cu imemoria. Testele fac partial o radiografie. Au o anumita acoperire. Indoiala este in privinta proportiilor si tendintei de a imprima o directie discutabila.

    Problema nu e in privinta existentei “analfabetismului functional”, ci a proportiilor si solutiilor de directie privind invatamantul. Cand stiinta este manipulata, un fenomen care a luat proportii uriase in zilele noastre, fara indoiala ca in spate se ascunde o pulsiune de modelare toxica. ONG-urile au devenit niste agentii de rating, care isi scot profitul din acordarea de note pe criterii politice, pentru a directiona domeniul pe care il arbitreaza in directia unor interese straine.

    Un fost ministrel sustine ca “avem fix ceea ce votam” si ca testele PISA trebuie aplicate si profesorilor. Din care probabil se exclude, cu utopia ca ar fi “infailibil”. Desi a fost ministru al educatiei, el nu-si asuma nicio particica din rezultatele slabe ale testelor PISA. Asta daca le supraevaluam sau absolutizam. Tipic elitismului gaunos. Gravitatea consecintelor unor decizii sau influente ale unor “infailibili” neinfailibili e in functie de domeniu si scara. Ea e extrema in politica si educatie, spre care trimit reactiile si solutiile sugerate de rezultatele testelor PISA.

    Un profesor de psihologie, autor al unei cartulii cu pretentia de psihologie a mentalului popular, intra si mai ostentativ cu politichia in templul educatiei. El leaga procentele testelor PISA de voturile din alegerile viitoare. Mai revoltator e ca psihologelul, un autolustruitor al imaginii de “infailibil”, slujitoare catararii spre varful de superviser in psihologie si educatie, distorsioneaza invatamantul cu concepte neavenite. “Cunoasterea declarativa si procedurala” e o aruncare de anatema asupra memoriei culturale. Cunoasterea fara memorie e curata tampeala. E formatoare de idioti functionali. Nu exista cognitie fara memorie. Mai rau e ca fara memorie, incet, incet istoria se uita. In pofida a ceea ce reclamam ca “dreptul la memorie”. “Sa-i invatam unde sa caute”: unde, in online? Daca virtualul e suspendat sau problema nu asteapta? Ai pierdut competitia situationala, profesionala sau de viata? Ai pierdut-o! Nu memoria e salvatoare?

    Pledoariile non-memorie duc spre omul robotizat, de care corporatiile au nevoie. Ele desfiinteaza in timp ceea ce acum denumim om de mare cultura, spirit enciclopedic, cu vaste achizitii intelectuale. Orice fisa a postului e o insiruire de activitati rutiniere, care sunt insusite printr-un numar minim de exersari. Lucrurile devin si mai complicate cand e vorba de invatamantul superior, unde invatarea e pentru a gandi si a crea. Sarcina scolii nu e sa te invete unde sa cauti, ci cum sa gandesti, care inseamna o memorie informationala bogata, ca de „elefant”.

    Candva a existat un invatamant problematizat. Traditia pare sa se fi pierdut. Daca la facultatea de psihologie se invata doar unde sa cauti, nu sa inveti tomuri de psihologie de toate felurile, nici nu se merita sa te obosesti sa iei vreodata in seama astfel de psihologi. Revin la testele PISA. Ce clase de inteligente si de cunostinte au evaluat? Daca au utilizat teste unic standardizate, sfidand diversitatea tipologica, acel ONG de microgrup nu si-a meritat banii.

    Daca a fost un scop ocult de culpabilizare cu ajutorul “stiintei”, iarasi am aruncat banii pe fereastra. Mi-amintesc ca o hadasha a sustinut ca pana acum doua sute de ani am trait in bordeie si infasurati cu piei de animale. Daca o fi avand dreptate, de-aia sunt romanii inteligenti! Laptele de oaie ne-a facut sanatosi si bordeiele ne-au tinut mai aproape de nodurile geomagnetice, din reteaua geomagnetica a locului si a pamantului. Asa ne-am pastrat vitalitatea si inteligenta genetice. Relevante pentru mine nu sunt testele PISA, ci targurile de oferte universitare straine, care se organizeaza in marile orase ale tarii, pentru recrutarea cu obstinatie de studenti romani. Atata timp cat absolventii liceelor si universitatilor noastre sunt cu insistenta cautati de universitati straine, care vin ele la noi, pentru licente, masterate si doctorate in Occident, sunt linistit in privinta competitivitatii inteligentei si invatamantului romanilor. Nu am de ce sa ma uit in gura sclifositilor, ploconitorilor sau culpabilizatorilor pe aceasta tema. Totodata, nu absolutizez nici tobele de carte, care uneori sunt date la masa de tabulele rase, mai ales in afacerisme si finantisme. Dar aceasta este o alta problema, care cred ca tine in principal de filosofia educatiei de familie si de religie.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ca sa cauti pe net inseamna ca stii ce naiba sa cauti. Altfle de ineci in zgomotu informational precum talharul Gurila (Expediția a șasea sau cum au creat Trurl și Claupațius un demon de gradul doi spre a-l învinge pe tâlharul Gurilă, Ciberiada, Stanislav Lem)

      Apreciază

  15. Primiti cu Colindul Sfantului Nicolae?

    Bucura-te, bucura-te,
    Nicolae Mare Sfinte.
    De la Mira Arhiereu
    Temator de Dumnezeu

    Indreptator in credinta
    Ajutor in suferinta
    Cand pe lume ai venit
    Semnul crucii ai facut

    Nicolae Arhiereu
    Temator de Dumnezeu
    Miercurea si vinerea
    Niciodata nu manca

    Pe bolnavi i-ai vindecat
    Pe saraci i-ai ajutat
    Crestinii din acest sat
    Tie s-au incredintat
    Crestinii din acest sat
    Tie s-au incredïntat…

    La multi ani binecuvantati!

    Apreciază

  16. @Amalia
    O parte mare din cei 36-37% votanti ai doamnei Dancila urmau sa se transfere si partidului, in opinia mea.Cei 37% din 2004 includeau si PUR-ul.Cred ca Pro-Romania, dupa ce domnul Diaconu a ratat turul doi, a pierdut o parte din voturile date in turul 1.
    Este imposiBil ca liderul odata identificat de electorat sa nu dea o parte din simpatie catre partid.

    In grafic, inseamna ca PSD era pe un trend pozitiv.Dupa iesirile vocale de prin presa ale celor 4 magnifici si demisia presedintelui( in modul-nu conteaza persoana, usr si-a pastrat presedintele), nu cred ca PSD mai e pe trend pozitiv.Si nici nu cred ca de Ignat se reformeaza partide.

    Viitorul presedinte PSD are multa treaba de facut(curatenie) si daca nu e peste doamna Dancila, din toate punctele de vedere, trendul nu va mai fi pozitiv pentru multa vreme.Galagia inutila din PSD de zilele astea poate reorienta votanti catre alte proiecte politice.

    2. In context, Pelosi:”You cannot violate the Constitution in full view”

    3.Reforma pensiilor pune gaz pe foc in Franta.
    Interesant.

    Apreciat de 1 persoană

  17. Scuze de off topic

    La Madrid se pune de o mare mahiofestatie care gretinii vor protesta impotriva incalzirii climei Va fi prezenta si sfanta Tută din Suedia . STotitara aia care a fpots patroia ce nascu Volvo firma care a inventat conceptu de siguranta si azi este .. a lu Geely din China ….

    Si nici in dos nu ii doare ca se tot discuta despre .. despre masini buleftrice si disparita motorului termic .. desi ar trebui !

    Ca cica in „noiembrie a anului curent, la Frankfurt, a avut loc o întâlnire misterioasă între executivii de rang A ai industriei auto germane şi experţi de primă mărime. S-au discutat problemele industriei şi, mai ales, motivul pentru care scăderea abruptă de profitabilitate va face ca întreaga industrie să treacă pe minus de anul viitor. Reglementările legate de emisiile de CO2 vor pune întreaga industrie în faţa unei situaţii fără ieşire.”
    Naspa veru bad much !!!

    Ca cica „Mercedes a anunţat că face planuri pentru concedierea rapidă a 20 000 de angajaţi” si ca unu „Ferdinand Dudenhöffer, directorul Centrului de Cercetări Auto al Universităţii Duisburg-Essen, văd o pierdere de cel puţin 250 000 de locuri de muncă in acest deceniu” . 250.000 in Nemzzika .. 250.000 din numai 850.000 !

    In Romania ptr insudtria auto lucreaza numai 185.000 si reprezinta numai 14% în PIB-ul ţării … Misto sau nu ?!

    Sa va mai zic ca industria auto este „povotul”, |fgarul conducator” al industriei occidentale din ultimii 40-50 de ani. Adica cel mai mare aport la POB, cei maimuti angajati direct si „dependenti” .
    Bulfreicele alea clamate vor buli enorm de multe domenii . Nu va mai fi nevoie de pmpe de iknjesctie, catalizatoare, sistemele de transisie se vor simplifica .. poate 1/3 din posturi vor disparea! Si vor disparea multi cre liceaza sa fac poesee de schimb!
    Adica vor fisomeri! Adicva venituri maimici, consum mai mici si deci alti someri!

    Sa unu mai zic ca masina electrica este nerezonabol de scumpa – o badaganie de VW 22.447 are un pret minim de 22.447 adica nitel maimult decat preul de pornire a lui VW Passat/Turan sau Tiguan . Un Opel Corsa electric porneste de la 29.600 euro adica peste pretul de pornire a unui Insignia sau Cascade !
    Cum sa va spui .. la p;returile astea u prea vad multe vanzari ..

    Deci va fi very bad nasol!!

    Su gvernele se nagajeaza ca.. si gretinii exulta !!!

    E ca si cadn as vedea circani ceradn Thanksgiving cu antipiatie sau porci nerabdatori sa s faca Ajunul …

    Ada.. Si cu protesteu fara de incalzirea climatica.. A mai fost unu Xerxes care aporuncit sa fie biciuta marea! Pe pariu ca testele Pisa nu intreaba de Xersex ?!

    Apreciat de 1 persoană

    • Mașini și motoare electrice?
      Cât de mari și eficiente ar trebui să fie bateriile track-urilor (TIR-uri), tractoarelor, avioanelor, vapoarelor, trenurilor electrice, chiar și a generatoarelor … electrice?
      Că vorbim de industrie care ar trebui total reformată imediat, conform gretinilor și cretinilor care, luați de val, uită să-și folosească creierul propriu. Nu doar de trăsurica proprie.

      Apreciază

  18. Este clar că NATO, care nu poate atinge unitatea pentru viziunea politică, nu poate fi unită nici împotriva unei eventuale amenințări. Dacă nu are o strategie macro-politică comună, indiferent cât de puternică este în puterea militară, puterea acesteia de descurajare va scădea. Aceasta este cea mai mare provocare căreia trebuie să-i facă față NATO în următorii ani.

    Apreciază

  19. Oameni buni, îmi permit să observ că NIMENI, dintre primii comentatori, nu-și pune problema că Amfitrionul a repostat textul lui Cristoiu pentru a atrage atenția că, nu spun cine – persoană importantă, ar fi fost cazul să sesizeze CCR!!!
    O seară plăcută tuturor!

    Apreciază

  20. Dacă tot s-a introdus și subiectul testelor, vreau să vă spun o snoavă de prin anii anii ’70, auzită la CEPECA: Cică s-au dus americanii în Laos cu un test pentru inteligență la copii – rezultatul? Marea majoritate a copiilor erau genii!!!
    Atunci s-au dumirit mulți de însemnătatea ETALONĂRII testelor de inteligență, la cultura fiecărei populații.
    O seară plăcută tuturor!

    Apreciază

  21. 1.Am auzit azi la radio un investitor german, de pe la Sibiu, si din spusele lui rezulta ca e un mare bai cu salariul minim, cica nu se poate mari, daca nu e corelat cu productivitatea.Astia vorbesc de parca 100 de lei ii baga in faliment.Te-ai gandi si ca cei cu salariu minim nu-s majoritatea. .Si te intrebi si de ce mai stau pe acilea daca marginea de profit e asa mica.

    Deci lucratorul roman nu e productiv si statul le mai si impune un salariu minim mult prea mare.Oamenii sunt rai in Romania.

    Solutiile, ne putem gandi, sunt:
    -readucerea salariilor minime la nivelul guv Boc;
    -angajarea mai multor lucratori din Vietnam;
    -robotizarea liniilor de fabricatie
    -contracte determinate de 2 saptamani si nu de 3 luni.

    Daca am fi avut sindicatele din Franta, nici nu ar fi fost nevoie sa mai vina statul sa impuna un salariu minim, le-ar fi crescut de frica grevelor.

    2.Daca Guv Orban se apuca de asumariparrerea mea e ca trebuie sa pice.Sau poate o greva parlamentara, sa voteze doar ei ?

    Apreciat de 1 persoană

    • Completare

      Daca isi pica guvernul se poate subintelege ca PNL a intrat si el intr-o logica dragniana.Ce diferenta mai e intre motiunea pentru domnul Grindeanu si asumarile peneliste ce se anunta ? Te poti intreba, ca individ, in context, si daca chiar Dragnia sa-a dorit cu adecarat motiunea din 2017 ?

      Apreciază

  22. Cred ca asumarile (deja anuntate) in Parlament, planificate de guv. pnl , pe pachete de legi variate, vor transforma PNL-ul in PSD-ul anilot 2017, iar domnul Orban deja incepe sa arate ca un simplu pion de sacrificiu.

    Ce va mai ramane din PNL pana la toamna e interesant de urmarit.Modelul Dragnia aplicat si in PNL nu va genera urmari pozitive cred.

    Orice ar face sau ce si-ar asuma trebuie sa se intample fara ajutorul sau implicarea PSD, cred.

    Apreciază

  23. Ati remarcat tacerea absoluta a Internetului Securist , Televiziunilor Mogule si ONG-urilor de partid in fata suprimarii de catre guvernul Orban , in primele sale zile , fara nici un studiu de fundamentare , a licitatiilor in PPP pentru autostrazile Ploiesti – Brasov si Iasi – Pascani ?

    Apreciat de 2 persoane

  24. Dl. Nastase vorbeste de marea „diaspora tacuta”. Probabil sunt o exceptie, pentru ca eu nu pot sa tac. Inteleg foarte bine ca se produc manipulari care sa dea voturi unora si altora, si ca „diaspora” e un brand de succes in scandalurile politice din Romania. Daca insa aceste manipulari se produc si se propaga prin laboratoarele noii Securitati a lui Iohannis si PNL, atunci insa se lezeaza interesul national, pentru ca se mentine o schisma veche, produsa de regimul Basescu.

    Romanii nationalisti care critica „diaspora globalista”, ar trebui totusi sa aiba in vedere ca exista o masa critica in faimoasa deja diaspora, care mentine un echilibru cu alte diaspore in tarile unde traiesc. Noi facem brandul Romaniei in strainatate, si noi ajutam (sau nu) Romania prin te miri ce, de la o discutie cu niste neni din „diaspora ucraeniana” pina la o sesiune de bancuri cu prietenii evrei. Nu avem inca prieteni peste tot, si sunt multi neprieteni din Ucraina, sau Rusia care nu doar ca nu ne desconsidera, dar poarta o ura istorica fata de romani si Romania. Din pacate, noi nu stim sa ne infratim intre noi romanii din tara si din strainatate, dapai sa mai facem poduri cu vecinii…Si uite-asa suntem vazuti – poate incorect – intr-un con de umbra, ca o natiune cu indivizi destepti, dar fara prea mult succes la a sti sa ne promovam interesle in exterior.

    Asa pare si din politica extern a domnului Iohannis. Desi e de etnie germana, cu legaturi in Germania, nu a reusit sa o aduca pe Merkel in Romania intr-o vizita oficiala. La ultima intilnire NATO, s-a evidentiat prin tacere, si a vorbit Ungaria, care nu a scapat prilejul sa arate ca este unita si puternica, amenintind Ucriana ca daca nu revede legea care ii discrimineaza pe ungurii din Ucraina, nu pupa Ucraina in NATO. Turcii si ei au amenintat ca nu vor fi de acord cu un rapid deployment de trupe NATO in Polonia si tarile Baltice, daca NATO nu recunoaste gruparea PKK ca fiind terorista. Dl. Iohannis a scapat a cita oara ocazia sa vorbeasca despre romanii din Ucraina supusi la celeasi discriminari ca si ungurii de acolo. Si toata lumea in Romania e fericita, iar „diaspora” are orgasme pentru ca il au pe Iohannis Presh.

    Apreciat de 2 persoane

    • Cu tot respectul, ce mai inseamna astazi Interesul National ? Nu am sa dezbat pe marginea „diasporei” in general, ci despre interes national si am sa-mi exprim cateva idei. In primul rand acest termen de „interes national” este astazi vehiculat de numeroase cozi de topor cu functii inalte in statul roman si nu numai, este calcat in picioare. Acesta astazi, interesul national, este terfelit peste tot in primul rand de serviciile speciale, toate, chiar in diaspora si-n politica mare (romaneasca). Unii s-au exprimat doct „asa trebuie” sau „asa s-a cerut „. Cu siguranta se vor gasi scuze sau explicatii academice. Din pacate in ultimii ani in numele Interesului National s-au produs cele mai mari atacuri (interne) la adresa Romaniei. Daca astazi Romania este macinata de tot felul de zbateri, se intampla din cauza lipsei interesului national si a unei armate numeroase de tradatori cu voie sau fara voie.

      Apreciază

  25. Avand in vedere ca la ” Who to follow”, pe twitter, la sugestii, apare domnul Ciolosh, imi pot inchipui ca dupa ce domnul Orban nu mai ramane premier , revenim la situatia din 2016 ?

    Ar putea fi o varianta, nu ?

    Ceea ce e si logic avand in vedere anumite aspecte.Si nu e deloc rau pana la urma.

    Apreciază

  26. Avand in vedere ceea ce se intampla in zona de dreapta-sunt ceva reasezari, eu cred ca PSD ar putea dansa Futterwacken linistit, dupa alegerile parlamentare, daca nu s-ar implica in jocurile ce vor sa inceapa, in niciun fel.

    Pana la urma daca vor Buget prin asumare, hei, de ce nu, isi asuma urmările, chiar daca e ceva aberant.

    Fie ca vor sa faca alegeri anticipate sau ca nu mai vor, fie ca vor sa-l puna pe Ciolosh sau ca vor sa-l lase pe Orban, fie ca vor sa desfiinteze sau sa infiinteze orice, sau ca vor sa taie sau sa dea, NU trebuie intrerupti.

    Astia nu trebuie intrerupti, si, mai trebuie , cred eu, sa fie lasati sa facă toate astea singuri.Pacea pe dreapta nu va dura prea mult.

    Apreciază

  27. @M.Popescu

    Polonia si Turcia cumpara F35 noi, iar Romania F16 SH, si cam EOL.Primele F16 cumparate au avut nevoie de ani de zile sa fie capabile de zbor.Banuiesc însă ca un avion nou zboară din prima, nu?
    Putem sa ne pacalim singuri pe banii nostri, nu e problema, dar cumpărarea fierului vechi de la altii nu ajuta cu nimic Armata.

    Probabil ca singura forta din zona, capabila sa ofere suport real, e Turcia, cu o conditie, sa nu fie de cealaltă parte a baricadei.

    Nu ma astept vreodată ca magrebienii lui Macron sa vina intr-un suflet, pentru a ne apara de rusi, pe de alta parte, mai ales de Putin.

    Cat despre protectia noastră in fata rusilor nu stiu ce sa zic.Daca rusii influenteaza alegeri in SUA, cum urla unii politicieni de pe acolo, cum ar putea sa ne apere pe noi ?

    Sunt pro-NATO, pro-american si pro-Trumpul care spune (e si un Trump care face, dar ala e nitel diferit).Pe de alta parte nici sa nu fim confundati cu prostul satului care înghite pe nemestecate toate prostiile propagandistice.
    Rusii daca vor sa vina pur si simplu vin.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi sus