La Paris

Sunt la Paris pana vineri. Voi participa la o conferinta si voi intalni cativa prieteni. Am profitat sa merg astazi la Grand Palais, unde a fost deschisa o superba retrospectiva Toulouse-Lautrec. Un artist genial care a murit la 36 de ani. Viata lui a insemnat si boema cabaretelor din Monmartre, dar si ambianta aristocratica a marilor familii ale timpului.

Tehnica lui mi-a adus aminte de unele lucrari ale lui Vermont, in care cartonul neacoperit de culoare este gandit ca parte a tabloului.

Evident l-am reintalnit pe Mihai Sora din perioada in care se numea Aristide Bruant si era cantaret de cabaret. Afisul original are 133,5/96,6 cm. Cam atat masoara si afisele emag atarnate in drumul spre libertate, in cartierul corporatistilor.

18 gânduri despre “La Paris

  1. Și morții se împușcă, nu-i așa? De Doru Buşcu – Caţavencii
    MARȚI, 29 OCTOMBRIE 2019
    Tragedia de la Colectiv va fi descifrată în timp, cînd importanța ei politică va trece, cînd durerea, groaza și amintirea se vor stinge, așa cum se sting pînă la urmă toate. Dar pînă atunci mai e. Pînă atunci, moartea celor 65 de tineri e folosită de oamenii care-și împart puterea. Mai întîi, chiar după incendiu, ca să fie dat jos Guvernul Ponta. Apoi, patru ani mai tîrziu, ca să li se arate aceluiași Ponta și aceluiași Nicolae Bănicioiu, prin imagini de la fața locului, că trebuie să sprijine Guvernul Orban.

    Așa cel puțin s-au așezat faptele, așa arată cauzele. Așa se văd beneficiarii, mereu aceiași.

    Președintele Iohannis trebuie să cîștige aceste alegeri, și au fost luate toate măsurile. Necesitatea nu e neapărat democratică. Dominația prin instituții cere continuitate. E jocul negru din spatele urnelor, care vrea să-și păstreze controlul prin cel mai convenabil președinte.

    Toată lumea se preface că e în campanie electorală, dar cel care a fost cinci ani președinte și care va fi în următorii cinci e mai tăcut ca pămîntul. Nici un bilanț al faptelor sale, nici un proiect de țară, de neam sau măcar de stat, nici un discurs către națiune n-au fost auzite. Nici o confruntare cu contracandidații săi de paie n-a fost acceptată. În cinci ani, președintele României nu a acordat nici un interviu despre starea națiunii, nu s-a expus nici o secundă unor întrebări frontale, nu și-a dezvăluit niciodată gîndirea politică și perspectiva asupra lumii, în caz că ar fi avut așa ceva. Tot ce a făcut a fost să spună, cu predicat de inspirație fascistă, că un partid trebuie să dispară. E un om căruia nu-i cunoaștem planurile și pe care îl vom avea în fruntea țării încă cinci ani. Iohannis face doar ceea ce a mai făcut: nimic. Stă pur și simplu, convins că urnele conspiră în favoarea lui.

    Ca să înțelegem unde se desparte democrația de ceea ce se petrece la București, să privim faptele și să luăm ca indicator comerțul politic pe care l-au făcut instituțiile de forță cu președinții dreptei. În ultimii aproape 15 ani, controlul asupra spațiului penal n-a mai fost în mîna stîngii. Din 2005, șefii parchetele și ai curților și-au primit mirul de la președinții dreptei. Din 2006, șefii serviciilor secrete au fost puși de președinții dreptei. Dreapta a avut de partea ei, prin Băsescu și Iohannis, neîntrerupt, concursul serviciilor, al parchetelor și al curților. Adică a avut controlul pe dosare, pe anchete, pe trimiteri în judecată și pe condamnări. Așa se explică de ce stînga e mai penală decît dreapta, de ce pesediștii, care au furat umăr la umăr cu pedeliștii și peneliștii, au ajuns să poarte aproape singuri făclia corupției și să atragă, prin efectul propagandei, un disproporționat jet de ură.

    Vi-l amintiți pe Ion Iliescu zicînd: “Și ce-ar fi fost ei dacă n-aș fi fost eu?”. Bătrînul tractor al socialismului cu față umană se referea la țînțarii pesediști născuți de sub mantia lui politică. Imaginați-vă sistemul punînd aceeași întrebare cu privire la Băsescu și Iohannis și veți avea o parte a răspunsului. Azi trebuie să cîștige Iohannis, așa cum ieri și alaltăieri a trebuit să cîștige Băsescu. Diferența de voturi a pus-o întotdeauna sistemul.

    Cu timpul, lumea va înțelege că nu i se va îngădui unui om lipsit de sfori să ajungă la Cotroceni. Sforile lui Băsescu le-am văzut după ce Petrov n-a mai avut utilitate. Pentru a le vedea pe ale lui Iohannis mai avem de așteptat un mandat. Controlul nedemocratic al puterii prin pîrghii de forță e un țel prea rentabil ca să conteze meritele sau adevărul.

    Pentru omul de rînd, readucerea episodului de la Colectiv în campania electorală e o infinită mizerie. Pentru cei care au făcut-o e doar o etapă a jocului, un mijloc de război. Un război care și-a pierdut noima, îndreptat împotriva celor vii, în care morții nu mai au nici o șansă de supraviețuire.

    Apreciază

  2. Va mai intoarceti? 🙂

    Vad ca se revine pe formula epocii Basescu, cu Predoiu „fresh” la Justitie. Ori, daca imi amintesc bine omu’ a fost la catarama cu LCK si „sistemul paralel”. Si se va reveni rapid la „consolidarea statului de drept” in Romania, ci ajutorul celor care au mai ajutat si stiu cum se face placinta mare si gustoasa. vom auzi probabil si de alte „reveniri” pe scena, si probabil ca se vor scrie noi protocoale, mai „democratice”. Sectia Speciala va fi inchisa, si dosarele de acolo puse la pastrare, intr-o pseudo-arhiva, de unde se vor scoate in mod selectiv cind cineva va avea nevoie de inca o bucatzica de placinta.

    Apreciat de 3 persoane

  3. Toulouse-Lautrec este creatorul artei afișelor, surprinzând esențialul, iar în portrete, caracterul. Mi-ar fi plăcut să fie contemporan cu noi, aici, în România și să creeze afișe electorale ale partidelor politice și ale candidațiilor. Oare ce ar fi surprins, destupând mintea privitorului?
    Cred că zilele acestea, politica românească ne oferă un spectacol invidiat de Can- Canul de la Moulin Rouge.
    I-am privit și i-am auzit pe candidații la ocuparea funcțiilor ministeriale, însoțiți, precum elevii în prima lor zi de școală, de tătucul lor, Orban. Le-am văzut și declarațiile de avere: să fim serioși, dacă pesediștii ar fi venit cu astfel de averi, majoritatea obținute prin activități în instituții publice, ar fi fost mari atacuri, în toată presa! Să le fie de bine și așa cum au reușit să-și facă averi, să aducă prosperitate și acestei țări!
    Am aflat de la candidați că au preluat idei de la pesediști, prezentându-le ca o noutate. Ne-au informat că vor crește prețul la energie ( îmi amintesc cum țipau că a crescut prețul la energie, combustibil, care va atrage creșterea prețurilor tuturor produselor), că nu vor tăia pensiile și salariile, dar nici că le vor mări, că pun accent pe lărgirea privatizării învățământului și a sistemului sanitar și multe alte măsuri liberale.
    De asemenea, m-am uitat și la Răducu, care e foarte nemulțumit de atitudinea pesediștilor în Parlament, de ce a făcut Guvernul și de cum arată Capitala etc. Nu l-am prea văzut atât de revoltat când useriștii transformaseră Parlamentul în circ. Vă mai amintitți, cum puneau muzică, suflau în trompete, în comisii?
    De asemenea, analizez privirea și gesturile unor lideri, care le dezvăluie adevăratul caracter. Prezidentul , ,,Vara nu e ca iarna”, are o privire de șiret sadico-satanist inteligent, Președintele , ,,Ha, Ha, Ha”, are o privire rea, a unui om fără sentimente și vorbește din buze, Ponta are privirea și gesturile specifice mitomanului, care te minte privindu-te în ochi, Orban este comediantul de bâlci, imperinent, Barna ( mi-e frică să-l privesc) are privirea fixă, specifică nebunului, iar privirea Codruței este la fel ca a lui M.R.U., a animalului de pradă care-și caută victima.
    Dacă acest Guvern nu trece, cu ce oameni va veni Orban, pentru că acum i-a adus pe cei mai buni?!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Este evident , cei ce dirijeaza puterea de dreapta in Romania nu vor dezvoltarea tarii .
    Audierea viitorului ministru al Transporturilor , Bode , azi , in fata Comisiilor Parlamentului .
    Ambitiile lui sunt deosebit de prozaice .
    Domnia sa vorbeste despre ” continuarea investitiilor in desfasurare ” – vag , care investitii incepute ? se poate referi la Sebes Aiud sau Iernut Campia Turzii , in lucru de 4 ani si cam la 70 % stadiu ignorand drumul expres Craiova Pitesti sau autostrada Transilvania in Bihor dar acestea sunt nuante pe care membrii Comisiei nu sunt capabili sa le surprinda .
    Vorbeste de ” lucrari de intretinere – mantenanta – reparatie ” , de ” imposibilitatea terminarii Metroului Drumul Taberei in 2019 ” ( de unde stie ? ) , de ” pierderile de 43 de milioane de dolari de la Tarom ” – unde sunteti voi , Grindeanu – Tudose – Dancila Doamne , cu proiectele voastre noi de 3 miliarde de euro ? ( podul Braila , autostrada de centura Sud , 3 sectoare din Sibiu Pitesti , drumul expres Craiova Pitesti )
    PRIORITATILE lui sunt ” autostrazile Sibiu – Pitesti ” si ” Targu Mures – Iasi ” , chiar ” Brasov Comarnic ” despre care adauga , scolareste , ca este prioritate nationala declarata de CSAT .
    Salajeanul de el nu scoate un cuvant despre autostrada Transilvania , subiect detestat de PDL PNL si in lucru pe 40 de kilometri astazi la initiativa PSD .
    Numai ca subiectul autostrazii Sibiu Pitesti este deschis de doi ani de PSD , cu licitatii pe 3 sectoare din 5 si PNL nu are nici o idee clara asupra subiectului .
    Absolut in afara capitolului infrastructura , unul din distinsii membri ai Comisiilor nu-i pune o intrebare clara , gen ” cand estimati semnarea contractului autostrazii Pitesti Curtea de Arges ” sau ” cand semnati contractele de 800 milioane de euro ale caii ferate Brasov – Apata si Cata – Sighisoara ” .Sau , mult mai simplu , ” centura Barlad , contract semnat acum un an , cand se va lucra ? ”
    Nu , unul nu-l intreaba ceva concret pentru ca domnii habar n-au ca se asteapta semnarea acestor contracte de doi , respectiv trei ani .
    Il intreaba , demagogic ” cand ati circulat ultima oara cu trenul ? ” si ” cand ati venit la Bucuresti cu masina ultima data ? ” – la fel de demagog Bode raspunde ” am facut 11 ore de fiecare data ” – dar de ce unul din membrii Comisiei nu a venit atunci cu problema contractelor de cale ferata de 800 milioane de euro ( bani adusi de Corina Cretu ) sau cu autostrada Transilvania ?
    PS – ” film 1 Colectiv ” ” film 2 Colectiv ” isteria mediatica securisto – sorosista – cultul mortilor este o traditie legionara .Cine era Seful Statului la data incendiului , stie cineva ?

    Apreciat de 1 persoană

  5. Dacă n-ar exista PSD

    Dacă n-ar fi existat PSD, atunci sigur ar fi fost inventat un alt cal de bătaie care să asigure altor politicieni și partide politice oportunitatea să câștige capital politic etichetând permanent calul social-democrat ca fiind mârțoagă comunistă.

    Traian Băsescu după ce a preluat, tot o mârțoagă comunistă, PD-ul lui Petre Roman, l-a aruncat pe Petrică ca pe o măsea stricată și din membru al internaționalei socialiste europene, a cotit PD-ul din mers spre internaționala europeană populară cu tot cu doctrină și colegi.
    Mișcarea a fost cu atât mai măiastră cu cât a lăsat PSD-ul, să devină singurul stâlp de care să-și sprijine piciorul cățeii târgului.
    Și așa a rămas, stâlp de referință, mai ales că are încă lipită și eticheta ”Ion Iliescu”.
    O fi încercat Dragnea să-i dea o tentă mai națională, dar tot ”stâlp” cu etichetă a rămas, iar românul nu-l mai poate disocia de imaginea ”mârțoagei comuniste” care se vântură toată ziua prin târg.
    Sigur că, fiind biciuit pe nedrept din toate părțile, mai ales de președintele român, un dram de milă tot mai trezește printre alegători. Dar este suficient?

    Tinerelul Che Guevara, de factură social-democrată, dar pe latura progresistă, a intuit momentul și încearcă transformarea PSD-ului prin subțiere și înghițire într-un nou partid social-democrat. La început vor veni alți progresiști din PSD, după care o adevărată avalanșă s-ar putea să-l aducă pe Ponta călare pe un nou cal social-democrat, vechiul PSD rămânând cu adevărat o simplă mârțoagă.

    O fi rău? În fond, de ce să găsim un alt cal de bătaie când îl avem pe acesta care s-a obișnuit atît de mult cu bătaia încât, atunci când vede biciul ridicat, lasă capul în jos fără să clipească ?

    Apreciază

    • 1.Corect, ordinul e divizarea cu orice pret si pentru asta e nevoie de un cal de bataie, care e inca PSD.Scopul este ca cineva sa poata stapani aici, dupa ce „restitutio in integrum” a permis recolonizarea facil in anumite zone, in opinia mea, si asta fara emotie, fara impotrivire.
      Probabil peste Carpati romanii erau mult mai docili in secolele trecute si „rezistenta” regațeana „pesedista” sperie.
      Nu degeaba doar in jumatatea de est a României traiau asa numitii daci liberi.
      Cat timp lumea e ocupata cu politica de ură altii …
      Cum zicea si Abraham Lincoln:
      „A house devided against itself cannot stand”

      2.PNL prin 2012, cand era in USL, era tot un cal batut sistematic, un cal liberal batut.Dupa care altcineva i-a pus capastrul.
      Pana la urma orice mustang cedeaza.
      Nu inteleg de ce PNL mai contine particula „N”, care insemna national.Mai era si deviza aia :” Prin noi însine”.
      Poate ca acum „N” -ul vine de la „Neo”(nicio legatura cu Matrix), si mi se pare mie ca denumirea noua e practic: „Partidul Neo Liberal”.
      Imi confirma asta si audierile din Parlament, de unde a rezultat ca vor, dupa ce preiau guvernarea, sa privatizeze cec si ce-o mai fi inca neprivatizat si sa schimbe proportiile in contributiile la pensii, in sensul maririi celei private, care merge unde merge.Cum Romania nu va mai avea banci proprii se poate presupne ca acele contributii private vor sta in conturi externe pentru folosul altora.Fereasca Dumnezeu de vreu faliment in domeniu.

      3.In acelasi timp in Chile oamenii vor un reset, fara Pinochet, vor exact ce avem noi: pensii de stat, asistenta medicala de stat si transport gratuit pentru studenti.In mod sigur in americi nemultumirile studentimii din Chile au o eticheta de „comunism”.
      Pentru neo-liberali conteaza doar profitul pur, oamenii pierzand calitatea de fiinta umana, devenind simpli useri sau consumatori.

      4.Va distruge oare neo-liberalismul tot ce a mai ramas românesc ?
      Si e de vreu folos, daca resetul oricum vine la un moment dat ?
      Nu sunt „unrest-urile” (cum scriu saiturile internationale)din lumea globalizata, deja niste semnale sau avertismente suficiente, pentru mai multa prudenta ?

      Cum e posibil ca un partid minoritar de 20% sa aibe posibilitatea sa guverneze si din prima zi sa poata sa privatizeze banci si pensii, desi au o reprezentativitate atat de scazuta ?
      Cred ca privatizarile nu trebuie sa mai poata fi facute fara un Referendum popular.

      Dupa ce vine PNL se vor mai pastra oare gratuitatile pe transporturile feroviare pentru studentime?Ca tot vorbeau unii neo-liberali ca prin OUG 114 se subventioneaza consumul casnic si de aceea trebuie abrogata, desi pana in 2021 nu e bai.
      Va taia oare guvernul Orban transportul gratuit pentru studenti pe tren, pentru a opri cheltuielile care „dreneaza” bugetul statului ?

      Apreciat de 2 persoane

      • @Radu Humor: ”….tusea cu junghiul şi Ponta cu Popescu !”

        Chiar nimic nu înțelegeți. Sigur, nu-i un text cu sudalme.
        În rest, exprimarea dumneavoastră este la fel ca înainte. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Este vorba de educație.

        Apreciază

  6. N-ar fi rau sa mai zaboviti pe malurile Senei, pentru ca aici pe malurile Dambovitei, acelasi teatru ieftin si intorcere in timp. Noii veniti se balbaie, mint ca de obicei, cei plecati, nu inca, argumenteaza cu date si intamplari greseala venirii fortate a „guvernului meu”. Lucru gravisim este faptul Romania este din nou condamnata la regres, saracie si subdezvoltare.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Nu cumva la aceste alegeri ar trebui ca numaratoarea, operatiunea de numarare a voturilor sa fie filmata live, ca nu cumva sa existe intelegeri neortodoxe intre aia din comisii, mai ales in detrimentul independentilor.
    E foarte multa pasiune s-ar aparea.

    Deci la momentul T zero, cand incepe procesul de vot, sa vedem ca urnele sunt GOALE , si probabil urnele ar trebui sa fie dintr-un material transparent in acest sens (cum vedem la cnn ca e pana si in lumea a treia), iar la momentul final TOT procesul de numarare sa fie filmat si cchiar accesibil live oricui.

    Avand in vedere cat de importante sunt aceste alegeri trebuie sa ne asiguram cumva si noi cetatenii ca numaratoarea e pe bune.

    Adicatelea softul sa poate fi verificat si cu o filmare bruta.
    Asta e o parere personala bineinteles.

    A aparut 5 G-ul, deci nu e problema, camere video ok sunt pe toate telefoanele, e suficienta largime de banda.

    Vad ca au aparut ceva diversiuni prin sondaje si e pacat sa fim luati de idioti, noi astia care votam, iar.

    Mai e si vanzoleala de prin psd si probabil prin filmari live scad anumite tendinte.

    Apreciat de 1 persoană

  8. De fiecare data cand citesc sau ascult ce declara” candidatul” ma doare stomacul la propriu.Si dupa cum putem cu totii observa atacul la „pesedism” (habar n-am ce mai e ala – nu imi mai e clar) e cam singurul lucru pe care-l face, chiar de la tribuna penele.
    Nimeni de la penele nu incearca macar sa-i tempereze tonul.
    Parca sunt vrajiti si aia.

    Romanii au nimerit intr-un cosmar, intr-o capcana a istoriei, si culmea e ca asta s-a intamplat chiar in urma unui proces democratic.Nu asa a castigat primul mandat, sa ne amintim bine.Avea un discurs de normalitate.

    Cred ca in turul final al alegerilor oamenii vor avea de ales intre doua tipuri de stat.
    In fapt cred ca vom avea de ales intre un fascism neo-liberal, de inspiratie kampfista, care feliaza societatea, intru stapanire facila, si un stat social modern, normal, tolerant, care accepta orientari politice de orice tip, fara a pune la zid categorii de oameni sau grupuri de oameni pe baza de ideologii politice.

    Asa ca membrii PSD, decisi sa ” tradeze” sau sa „saboteze”, sa se gandeasca foarte bine daca vor sa lase culoarul liber pentru un viitor care va semana cel mai probabil cu ceea ce se intampla in Italia lui Mussolini in anii ’20-’30.
    Asta isi doresc cel putin pana in-2024 ? Nu m-as uita nici in gura unor heiteri de pe la tv care isi doresc pedepsirea „pesedistilor” ca n-au votat nu stiu ce la europarlamentare, si isi doresc in acest context guverne incropite.Nici dorinta de inscaunare, odata cu ratarea obiectivelor, eventual provocata, in fruntea PSD, nu e ceva de urmarit, pentru ca intr-un stat fascistoid partidele care deranjeaza se vor dizolva din cauza fricii de sus pana jos.Stim si ce se intampla si cu liderii in asemenea state.

    Asta e ceea ce cred eu bineinteles, avand in vedere modul de manifestare din piata politica din ultima vreme.Asta simt.

    Parerea mea este ca PSD trebuia deja sa apeleze la ajutor international in legatura cu acest tip de discurs, fie el si de campanie electorala.Pericolul este deja evident.Avem discursurile astea de aproape un an.Nu mai vorbeasc nici de nenumirile de ministri, care acum par elemente dintr-un fel de coup continuu soft.
    De la institutiile romanesti nu mai am pretentii.

    „If it looks like a duck, swims like a duck, and quacks like a duck, then it is probably a duck.”

    Care sa fie oare definitia fascismului in literatura de specialitate la nivel european ?

    Asteptarea molcoma de tip mioritic fatalista, din zona lidershipului psd este total neproductiva.E vorba de mai mult decat de niste simple alegeri, e vorba de un viitor hidos cu origini neromanesti care deja se profileaza.
    Sa nu ne trezim cand e prea tarziu.

    Apreciat de 1 persoană

  9. De la un senil lipsit de caracter şi plin de…. ce duce-n pamperşi,n-ai ce pretinde, ia şi el nişte bani de la cei care l-au folosit ca pe-un pampers şi ni-l aruncă-n buncărul din faţa blocului naţional să-i suportăm pe mai departe duhoarea pe care-a dus-o cu el peste-o sută de ani ca să ne-o arunce obraznic în faţă, în semn de dispreţ pentru tot ce-i românesc !
    Ei, nişte alogeni şi-au dat mâna , conform lozincii internaţionaliste,” minoritari din toate ţările uniţi-vă ” şi până „să dăm noi mână cu mână, cei cu iinima română”, fapt ce întârzie nepermis de mult şi urmaşii nu ne vor ierta pentru asta, au reuşit să transforme România între-un kibutz al lor, cu vreo 15 milioane de vieţuitori, în timp ce ei se lăfăie în fotoliile unor guverne ilegitime reieşite din democraţia de calculator şi-n spatele uşilor închise ale unor servicii străine de neam ţi Ţară !
    Dacă lor nu le-a fost greu să ne aducă în starea asta, cu siguranţă că nici nouă nu ne va fi uşor, vorba unui banc, să dăm cu ei de pământ, sau mai degrabă-n cele patru vânturi de unde au venit unii ca Şora cu ai lui, exponenţii vântului capitalist, de care până la urmă nu vor rămâne în urma lor decât „vânturile” unora ca matusalemicul cominternist !
    Pfuuui ! Ducă-se de unde au venit, adică dracului !::mrgreen:

    Apreciază

  10. M.Badea previziona in seara asta, in contextul sondajului EFM, ca Diaconu ar avea sanse maxime in turul doi cu KWI.Adicatelea „pesedistii” suparati ar veni sa voteze in corpore impotriva lui KWI, ca la un strigat eventual.
    De ce ar mai face asta dupa ce guvernul psd a picat cu ajutorul alde si proromania, dupa cum stim, urmand ca si guvernul pnl Orban, sa fie eventual investit tot cu ajutorul lor.Astia fiind cei care-l sustin pe domnul Diaconu.Deci ei sustin un guvern „meu” si il sustin si pe D, dar sunt anti-KWI ajutandu-l totusi sa aibe guvern.E foarte logic.
    Eu personal nu ma duc sa votez un fost penelist ce pare impotriva altui penelist.
    Se pot sorta si singuri.Nici n-as vrea sa deranjez competitia interna din pnl.In mod sigur A3 poate stimula suficienti nehotarati ca sa faca din domnul Diaconu un castigator.Nu stim ce se obtine dupa.Pica Orban atunci, daca reuseste cu guvernul acum, intram in Schengen ?
    N-as avea avantul necesar si nici motivatia, as accepta deznodamantul deja cunoscut cu o asemenea confruntare muta.

    Se tot genereaza si ideea ca pnl vrea s-o impuna pe doamna Dancila in turul doi, pentru a obtine un efect undeva.
    E aberant, un fost penelist e mult mai convenabil pentru KWI.Chiar si un userist e bun pentru ca scorul final e usor de intuit.
    Domnul Diaconu a fost membru pnl pana la urma, coleg cu domnii Orban si Tariceanu, parca nu vine din necunoscut.

    Ar fi o problema pentru aliatii domnului Diaconu daca nu ia decat 5% in turul doi insa.Ar rade si vestul de democratia noastra originala.

    Sincer n-am inteles ce propune domnul Diaconu, aparent vrea sa faca ce a facut KWI in primii doi ani.
    Nimic impotriva, dar nici pentru, nu se castiga nimic.
    Cat despre activitatea din Parlamentul UE nimic deosebit nu a fost mentionat, probabil ca nici nu e de mentionat ceva.

    Cresterea masiva a lui D, dupa doua prezente la tv saptamana trecuta, e de asemenea foarte tare.Da’ parca EuroFM era anti alde, anti psd, anti corupti , anti-dragne, cum de e pro Diaconu, daca e asa periculos pentru KWI.
    Ceva nu se potriveste.
    Si pă diasporă domnul D il va bate pe KWI in turul doi, negresit.

    Impresia mea e ca toata presa (cu vreo 2 ziaristi ca exceptii), si-l doreste pe KWI presedinte „again”, la pachet cu Orban premier.
    Asa sa fie atunci.
    Sa-i ajute sa fie atunci, e pacat sa pierdem ocazia unui asemenea tandem.

    Apreciat de 1 persoană

  11. Inca un globalist fanatic al minciunii si agresivitatii la Moscova: Angajament de “lupta necrutatoare” fata de “ingerinta” Rusiei in alegeri (viitorul ambasador american)

    Viitorul ambasador al SUA la Moscova, John Sullivan, s-a angajat, miercuri, in fata senatorilor care l-au audiat, să ducă “o luptă necruţătoare împotriva oricărei “ingerinţe” a Rusiei în alegerile americane. Angajamentul actualului numar doi in Departamentul de Stat, selectionat de presedintele Donald Trump pentru a reprezenta diplomatic Casa Alba pe langa Kremlin, este extrem de strident si de necutumiar. John Sullivan se anunta un ambasador neconform. Ce cauta termenii ultra agresivi “lupta” si “necrutator” in limbajul diplomatului american, care la limita este o agresiune ideologica ab initio si anuntata la adresa suveranitatii statului rus, pe teritoriul caruia se va afla in curand? Dar perpetuarea minciunii fondatoare a politicii externe a SUA fata de Rusia, referitoare la o pretinsa ingerinta rusa in fostele alegeri americane din 2016 si, mai speculativ, in cele viitoare, din 2020? Evident, ele nu sunt de bun augur, nici nu se doreste asa ceva, pentru ca exprima o constanta istorica a Globalismului si Unilateralismului SUA, care distrug orice competitie din partea statelor nationale si a Multilateralismului. Este modul egoist al SUA de a fi “prima” si “sus”, prin opresarea si ducerea fortata in jos a tuturor competitorilor internationali, prin controlul global al politicilor si resurselor statelor nationale. Aceasta rapacitate agresiva in forma continuata a politicii externe a SUA, care incalca libertatea, democratia si dreptul international, este un indiciu cauzal major privind neobisnuitul aparitiei, ascensiunii si scopului sau final, de dominatie a Lumii, printr-o Ordine Unipolara, cu un Guvern Mondial. SUA sunt unica entitate statala care a revenit la nominalizarea inamicului in documentele sale strategice, politico-militare, iar mai nou si politico-economice, o practica extinsa din razboiul rece. De fapt, acum si in viitor, SUA nu mai au un singur inamic, ca URSS in epoca Bipolarismului, ci se confrunta cu Multipolarismul Global, o mare imensa si furtunoasa, cuprinzand toate statele si natiunile Lumii, care se opun Globalismului si Unilateralismului. Desemnarea lui John Sullivan ca ambasador al SUA in Rusia arata ca aceasta pozitie este mai mare si mai importanta decat cea de secund al secretarului de stat Mike Pompeo. Probabil ca Sullivan isi datoreaza promovarea atacurilor sale globaliste furibunde la adresa Comunismului National si Multilateralismului Global ale Chinei, care sunt surse de inspiratie activa pentru statele si natiunile Lumii, care vor sa se elibereze de sub opresiunea Globalismului si Unilateralismului SUA, prin care acestea tintesc sa-si instaureze dominatia mondiala sub forma unui Babilon Global. Cum de a fost selectionat John Sullivan pentru postul de ambasador la Moscova? Un fapt prea putin cunoscut este ca toti presedintii si ambasadorii americani sunt “setati” ideologic cu utopia Babilonului Global in cadrul unei societati secrete a Elitei, numite Masa Rotunda, creata la sfarsitul secolului XIX, care a determinat toate evenimentele care au modelat Lumea in secolul XX. Printre marile crime puse la cale de Masa Rotunda s-a numarat Razboiul Burilor din Africa de Sud, in care au murit zeci de mii de civili, printre care foarte multi copii, in cadrul primelor lagare de concentrare din Lume, pe care le-au creat Globalistii.https://www.agerpres.ro/politica-externa/2019/10/30/sua-viitorul-ambasador-american-la-moscova-promite-sa-lupte-impotriva-ingerintei-rusiei-in-alegeri–394431

    Apreciat de 1 persoană

  12. Acum ceva timp, in campaniile electorale din Romania, candidatii emotionau publicul si prin intermediul emisiunilor de mare audienta de tipul „Teo” sau „Ceaiul de la ora 5”.

    Televiziunile politice sunt doar o felie din media si povestesc doar despre fata politica a candidatului, nu prea ne spun nimic despre cealalta componenta a politicianului.

    Stim foarte bine ce audienta au aceste emisiuni in randul doamnelor.Stim si care e publicul tinta si mai stim si ce importanti sunt nehotaratii.

    Chiar imi aduc aminte ca Petrov folosea acest segment media inca din anii ’90, pentru a se umaniza.

    S-ar putea ca pentru doamnele care sunt amatoare de tv sa fie mai importanta o astfel de emisiune decat o confruntare, sterila , pur electorala.
    Deci poate sunt necesare si emisiuni care ating mai putin componenta politica.
    Nu toata lumea se uita la stiri.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.