50 de ani de la absolvirea Colegiului national Sf. Sava

Duminică, promotia 1969 a Colegiului National Sf. Sava s-a reunit in sala de festivităti a  liceului. Au fost prezenti 70 de fosti elevi, absolventi din cele zece clase paralele. O treime au venit din străinătate, din diferite tări.

M-am bucurat să-mi revăd fostii colegi si să schimbăm impresii despre viata in scoală in secolul trecut!

 

32 de gânduri despre “50 de ani de la absolvirea Colegiului national Sf. Sava

  1. Dorind sa ma documentez despre cit de patrioti sunt useristii si liderii lor, am dat si eu un search pe Google: „Dan Barna USR patriot nationalist”…nimic, nici un rezultat.

    Apoi am cautat „Dan Barna USR europhile”, si ca si la Ciolos – numit „Macronul romanesc” (atentie, nu e un fel de peste!) – mai multe rezultate, din care am retinut ca el se autopropune intr-o alianta a eurofililor lui Macron.

    M-am dus si eu si am citit programul lor pentru romani, al USR. Am retinut:

    1. Nu vorbesc de unirea cu Basarabia, ci de ce cinta Iohannis, Merkel, PNL (national, ce naiba!), anume „Susținem parcursul european al Republicii Moldova”, si ca au mare nevoie de un sistem tip „Basescu-Kovesi”.

    2. La capitolul „Romania in Lume”, USR asigura romanii ca: „Cele mai importante relații externe ale României sunt cu Uniunea Europeană, cu NATO și cu vecinii.” La subcapitolul despre NATO afirma : „Apartenența României la NATO și parteneriatul strategic cu SUA sunt esențiale pentru securitatea națională.”

    Deci, rasuflam usurati, ba…stai ushurel, si citeste mai departe ca isi ia suflarea:

    „UE are nevoie de o politică externă comună și de o armată comună”.

    Deci exact tezele Macroniste si Merkeliste: NATO cu vorba, ca e gratis de la americani, armata europeana cu banutzul romanesc jos.

    Contradictia e mult prea mare sa nu socheze. Mai bine erau sinceri si spuneau „facem cum ne spuna taticul Macron si mamica Merkel”.

    3. Cel mai neinteresant capitol, cu tente umoristice, este „Industrie moderna”, sub-capitolul „Know-how din diaspora”. Citez:

    „Dar românii din diaspora trebuie văzuți ca un câștig! Diaspora română este o resursă enormă, o rețea de influență imposibil de construit, imitat sau cumpărat. Românii din străinătate au un atașament puternic față de țară și ar fi fericiți să poată ajuta România în mod concret și strategic de unde sunt ei. Trebuie doar să exploatăm această resursă care așteaptă.

    Propunem instituirea de programe multiple și diverse prin care specialiștii români să poată participa fără să se întoarcă în țară.”

    Ia incercati sa ma exploatati ca o „resursa”, sa vedem, eu va zic ceva, in mod „patriotic”?

    Ca sa inchei pe intelesul membrilor si simpatizantilor USR, mesajul lor de dragoste pentru tara este:

    „#mUE Romania!”

    https://www.usr.ro/programul-usr/

    • Prietene , Barna , Ludovic si Csolosz sunt nume de unguri . Ce patrioti sa fie astia ? Eventual patrioti maghiari .

    • Cand va ajunge actuala opozitie la butoanele Romaniei, respectiv usr+pnl=pdl, va fi vai si amar de tara asta si cetatenii acesteia. Astia o vor da pe gratis „partenerilor si aliatilor” nostri.
      Poate imi explica cineva de ce sunt asa de huliti „suveranistii” ? Bineinteles este o intrebare retorica.

      Doresc sa adresez felicitari, La Multi Ani, multa sanatate d-lui Nastase si fostilor colegi de promotie, iar peste 5-10 ani sa-i vedem in aceeasi componenta.

  2. La Multi Ani, dumneavoastra si colegilor dumneavoastra! In fotografie se vede spuma intelectualitatii romanesti!

  3. Memento vitae. O imagine care m-a inspirat: știu ce a pierdut stânga românească: mândria. Această mândrie care se citește, de exemplu, în ochii unui absolvent de Sf. Sava la 50 de ani de la absolvire și se va citi și la 100. și la 200 și așa mai departe, în ochii tuturor celor ce se vor recunoaște într-un fel sau altul într-o astfel de imagine. Pentru mine, stânga începe cu Bălcescu. Nu-i știu bine istoria, dar știu că nu se confundă cu doctrina economică numită comunism. Și mai știu că merită să i se construiască o imagine de forță. Altfel, ne înecăm într-un peisaj nondemocratic, insipid și incolor.

  4. Am semnat (Este din păcate printre puţinele formaţiuni care mai vrea binele României. Ura ce se revarsă asupra lui din toate părţile, şi din interior, dar şi din exterior îmi întăreşte odată în plus această convingere !) şi sper să -mi urmaţi exemplul şi să semnaţi şi petiţiile cu defrişarea sălbatică a pădurilor, cea cu confiscarea averilor ilicite , sau pentru verificarea voturilor dubioase prin numărul exagerat de mare primit de UDMR ! Ex: o localitate cu 3 maghiari are 1136 de voturi !
    Dacă ar fi fost vorba de Ciociolina poate că n-ar fi fost de mirare, dar pentru Marko Bella, sau alt coleg de-al lui mi se pare exagerat !

  5. Felicitări! O asemenea aniversare cu atâtea „fete” participante este impresionantă! La noi „fetele” au început să se retragă de la aniversarea de 35 de ani, iar la cea de 40 de ani a mai venit una singură și au început retragerea nenaturală și băieții.
    O veste:
    https://www.activenews.ro/stiri/Ambasada-SUA-se-implica-in-campania-pentru-prezidentiale-Bani-pentru-un-%E2%80%9Evot-informat-in-fiefurile-PSD-inclusiv-in-Teleorman-156297
    Cum adică – 25.000 $ / 1 ONG / 5 luni ?!
    Ieftin doamnelor și domnilor, ieftin !
    Dincolo, dincolo de Tisa, se dă mai mult.

  6. PATUL LUI PROCUST- O PIESĂ DE MOBILIER CARE NI SE PREGĂTEȘTE

    Pentru că Dan Barna a spus marți, 4 iunie 2019, cam așa : „…alegerile au confirmat că nu mai poate fi acest guvern. Nu poți să conduci cu oamenii lui Liviu Dragnea !..”, Viorica Dăncilă și-a tras una peste frunte și a exclamat: „Ia te uită! Dar știi că ăsta are dreptate? ” Așa că l-a „demisionat” pe Darius Vâlcov și, împreună cu el și ce s-a mai prins în zbor: șefele de la ANAF și CNAS. Bine, Vâlcov trebuia oricum să plece deoarece nu se încadra în noua puritate juridică a PESEDEULUI. Și cum telefonul fără fir funcționează acum mai vioi de când Liviu Dragnea a fost arestat, e de presupus că grațioasa doamnă Birchall, zeița Justiției, știe deja că și soarta lui Darius Vâlcov e pecetluită. Părerea mea e că noua conducere a partidului ar vrea să scape și de Olguța, dar nu-și poate permite să piardă bazinul electoral al Craiovei… poate o ajută tot justiția independentă… cum l-a ajutat și pe Ponta Victor să rărească binișor rândurile baronilor locali… Ăia care erau frați de sânge și de ideologie cu el… însă știți vorba aia… frate-frate dar brânza Camembert a rebranduirii partidului e pe bani!

    Acum, că s-a terminat cu tiranul Dragnea care le scotea din Europa, doamnele de la PESEDEU dau fuguța să se așeze cuminți sub patrafirul PES-ului, un fel de megapartid-puzzle modern, reformat la culme, care l-a dat popoarelor Europei pe Frans Timmermans, domnul acela foarte înalt și foarte serios, despre care am aflat , la vremea potrivită, următoarele date biografice: „În 1986, cand avea 24 de ani, Timmermans isi facea stagiul militar in cadrul Serviciului Militar de Informatii si Securitate al Olandei, ca soldat, interogator al eventualilor prizonieri de razboi rusi, dupa cum se arata in profilul sau de pe Wikipedia. Ulterior, in 1990, el a lucrat ca diplomat la Ambasada Olandei la Moscova, cu putin inainte de destramarea URSS.”( HOTNEWS.ro 20 aprilie 207) . Asta zic și eu: plină lumea de secu…, ăăă… socialiști , cum vă spuneam…

    Fetele noastre au făcut această piruetă exact așa cum și bănuiam că se va întâmpla. Iar în scurt timp, la discuțiile cu Klaus, dânsele vor stabili cum să ologească mai eficient Constituția pentru ca inepțiile referendumului prezidențial să-și facă loc în „cartea sfânta a democrației”: Și totul-totul extrem de democratic… întâi finanțează Hans Klemm niște programe pentru proștii, needucații, știrbii și asistații social din partea de sud și de est a României, programe care-i vor învăța pe aceștia cum să voteze corect, punând ștampila pe numele lui Iohannis Klaus Werner la următoarele alegeri. De asemenea, vor afla și cum să voteze, în aceeași zi -ca să nu facă două drumuri- pentru modificarea Constituției, în sensul dorit de noul lor idol, președintele Klaus Werner, nume pe care Gheorghe Falcă, un europarlamentar de nădejde al PENELEULUI l-ar scrie CLAUS VERNER, așa cum și distanța de 1000 de metri se scrie chilometru iar puterea electrică se măsoară, dintotdeauna, în vați.

    Eu zic că e bine și partidul renaște, îmbujorat cam ca domnul Hans Klemm în fotografia oficială cu doamna Birchall . Bine, va mai pierde PESEDEUL ceva voturi, dar nu se poate evoluție fără sacrificii! Adică, zic, va pierde voturile ăstora ca mine care n-au lipsit nouă ani din România și de aceea cam știu cum arată mândrețea aia de STAT PARALEL și cu ce s-a ocupat dânsul profitând că doamna Dăncilă nu era prin preajmă.

    În orice caz, și în cadrul procesului de uniformizare a opțiunii electorale prin programul Ambasadei lu’ THE BIG LICURICI se vor mai pierde niște voturi, dar merită să dai 25 000 de dolari ca să înveți bunicuțele de la țară „lovitura cu ștampila” și să le ridici conștiința civică.

    „Reprezentanţa diplomatică ( Ambasada SUA , n.n.) a demarat o procedură competitivă deschisă ONG-urilor românești, prin care acestea vor concura pentru o finanțare în sumă de maxim 25.000 dolari cu care să organizeze un program de educație civică și de promovare a «votului informat» pentru persoanele cu vârste între 55-85 de ani din regiunile rurale din mai multe judeţe ale ţării. Dacă e să ne uităm pe lista judeţelor putem observa că sunt fix acelea care votează în mare parte pentru PSD, iar vârsta celor vizaţi reprezintă iar un public ţintă al partidului aflat la guvernare. Este vorba de judeţele: Vaslui, Botoșani, Iași, Ialomița, Călărași, Giurgiu și Teleorman. ”(ATITUDINEA.com, 4 iunie 2019)

    Abia apoi va fi bine. Abia ajunși acolo, întinși pe PATUL LUI PROCUST, și măsurându-ne atent din cap până-n picioare, vor hotărî de unde trebuie să taie. Sigur că vor fi mulți pentru care, la măsurătoare, picioarele vor părea prea lungi și atunci vor pica tibii și peronee în coșul de la marginea patului. Dar, măsurându-ne pe unii dintre noi, mi-e teamă, că tocmai capul cel gânditor îi va părea lui Procust indezirabil și prea semeț. Avertismentul meu din această postare este pentru aceia : să nu fie atenți la scurtarea picioarelor, că pentru asta există soluții, ci să-și ferească, așa cum vor putea și dacă vor putea, CAPUL.

    • Sunt metode ,,soft” patentate, nu e nevoie de taieri de capete.
      Dupa ,,zborul” lui Hans Klem, desupra ,,cuiburilor” de cuci (needucati)” din sudul si estul Romaniei, pentru a contracara amestecul rusesc in alegerile din Romania, cu siguranta ca se vor aplica solutiile potrivite fiecarui om in parte. Bine, vor fi si efecte secundare, recte, ar putea ramane pe fețele oamenilor zambete imense, permanente si pana la urechi, asa, in ciuda domnului Ion Iliescu, cel care a crezut ca l-a apucat pe D…de un picior, la Lovilutie, cand de fapt a facut pe dracu’ ghem…si pe el insusi penal in curs de condamnare..
      PS
      Cand voi avea timp, voi merge la mormantul lui Ceausescu sa-i aprind o candeluta…
      PPS
      Ma voi cenzura pe viitor, nu de alta dar ne vreau sa-i creez vreun prejudiciu domnului Nastase.
      Cred ca si dvs ar trebui sa luati in serios aceasta ipotetica, dar probabila perspectiva….

    • Fetele noastre au făcut această piruetă exact așa cum și bănuiam că se va întâmpla” atunci in oroarealor niste piruete ca sa le placa :
      https://www.youtube.com/watch?v=peE5ZijWnOk
      Si ptr dvoastra domana mea,niste piruete ceva mai clasice :
      https://www.youtube.com/watch?v=RAsCAkeN2Wo

      Imi aminteesc definita argentinana a tangoului-„un gand trist pus pe note” insa incepe sa se potriveasca si Romaniei -mai putin pusu pe note. Curioscum culturii noastren ii lipseste dimensiunea tragicului …

  7. Adrian Nastase

    Eram tentat, din respect pentru valoarea dvs intrinseca si pentru suferinta imensa de a fi fost nedreptatit de politia politica numita, emfatic si obraznic, ,,stat de drept”, sa semnez Petitia.
    Dar am citit ce a facut doamna Dancila la Bruxelles….exact ceea ce propuneti dvs si inca multe altele pe deasupra. Mai raman de facut cativa pasi, si in loc asa asistam la renasterea din cenusa imperiului a PSD (cum bine spune, cu clarviziunea sa inegalabila, colega Ana), asistam de fapt la restauratia sistemului. Acesta revine in forta, mai curat, mai uscat si plin de energia revansei, evident, pentru a salva democratia in Romania de cei care mai si cred in ea, ca ultimii fraieri de pe fața pamantului;
    Urmatorii pasi vor fi:
    – Desfiintarea Sectiei Speciale pentru Investigarea Magistratilor (acesta fiind de fapt obiectivul principal al justitiei endependente, obiectiv legitim stabilit de triada reprezentativa Macovei-Kovesi-Danilet si compania);
    – Legalizarea protocoalelor intre SRI si DNA, pentru a nu a mai fi secrete;
    – Revenirea la definirea anterioara a abuzului in serviciu, astfel incat orice abatere de la regulamentele de ordine interioara si orice semnatura care conduce la un rezultat nedorit de servicii si/sau de structuri private multinationale sa fie asimilabile imediat unor abuzuri in serviciu sub incidenta penala, indiferent daca exista (sau nu) prejudiciu si fara precizarea vreunei limite;
    – Prevalența, in Codul Civil, a intereselor private, in detrimentul statului, doar atunci cand sunt in joc interesele de afaceri ale marilor firme de armament, medicamente, avioane, gaz lichefiat, exploatari de resurse minerale, etc, occidentale, DACA intervin in favoarea lor demnitari de nivel inalt (ambasadori si oficiali ai partenerilor strategici);

    NOTA: Se excepteaza capitalul romanesc, in raport cu care, doar interesele statului vor fi acceptate ca legitime;

    – Interzicerea PE VIATA a ocuparii unei functii publice a oricarui condamnat penal (INCLUSIV A DOMNULUI ADRIAN NASTASE);
    – Confiscarea integrala a tuturor bunurilor ce apartin condamnatilor pentru fapte de coruptie, sau asimilate coruptiei;
    – Implemantarea fara rezerve a tuturor recomandarilor din MCV, fara exceptii;
    – Impunerea recomandarii ca toti reprezentantii PSD din Parlamentul European sa sustina exclusiv interesele europene, fara nicio referire speciala la Romania;
    – Crearea unui sistem national de supraveghere, prin obligativitatea detinerii de noi carti de identitate ( cu cip implementat) si obligarea companiilor de telefonie si a sistemului bancar sa transparentizeze, pentru autoritatile speciale ale statului de drept, toate datele personale ale cetatenilor;
    – REPRIORITIZAREA investitilor in infrastructura si crearea unui program national de extindere a puscariilor, construite la standardele europene;
    SI UNA DINTRE MASURILE ESENTIALE:
    – Stabilirea, prin lege organica, unui interval variabil pentru votul romanilor aflati, temporar, sau definitiv, in strainatate, in sensul ca se va vota atata timp cat este necesar, pana ce ultimul om isi va fi exprimat optiunea de vot;
    ATENTIE, acesta lege va trebui sa stipuleze ca se aplica cele de mai sus, doar daca, prin trei sondaje succesive, se constata ca cel putin 60% dintre diasporeni sustin fara rezerve valorile europene (INTEGRAREA, MULTICULTURALISMUL, EGALITATEA DE GEN, ANTI-SUVERANISMUL , ACCEPTAREA CASATORIEI HOMOSEXUALE, PERMISIVITATEA LA IMIGRATIE, ELIMINAREA RELIGIEI DIN VIATA PUBLICA SI INSTITUTIILE AFERENTE (inclusiv scoli);
    DACA sondajele vor indica altceva, atunci se va stabili ca romanii vor vota doar in Romania, in intervalul actual valabil pentru ceilalti cetateni, de mana a doua, ramasi in tara;

    …Dupa toate acestea si inca multe alte, PSD va fi, in sfarsit, primit cu bratele deschise in marea familie europeana…hip hip hooray !
    PS
    Papa ne spunea ca Romania este Gradina Maicii Domnului…….eu cred ca acest om a gresit Universul, atunci cand s-a teleportat din lumea lui..

  8. Motanul Incaltat
    (despre initiativele pro-occidentale ale liderilor PSD – pe un fir anterior)

    Epatare ….numele tau este …motan.
    Chiar, cam cat timp ti-a luat sa cauti informatiile pe google ? (Z)
    Domnule, cea mai mare parte a alegatorilor, fie cei ai PSD, fie cei ai Opozitiei, stiu bine ca Liviu Dragnea si d-na Dancila au promovat, cu curaj, initiativa mutarii ambasadei Romaniei la Ierusalim, dupa modelul american, im contra curentului (vest) european si/sau ueist. Mai este nevoie sa stim detalii despre ,,intalnirile” doamnei Birchall pentru a ne da seama ca PSD este mai occidental decat occidentalii insisi ?
    Nu orientarea pretins (in mod ridicol) ruseasca este problema PSD, ci faptul ca a dorit, prin Dragnea, doua directii de evolutie pentru Romania:
    1. Mai multa suveranitate la Bruxelles;
    2. O justitie independenta in mod real;
    Daca d-ta sustii ca Dragnea este penal, adica vinovat, la fel se poate spune si despre domnul Nastase, oricate argumente ar aduce domnia sa ca totul a fost o uriasa farsa juridica instrumentata de adversarii sai politici sustinuti de amicii lor occidentali care vor o Romanie supusa si usor de jumulit.
    As spune ca dosarele lui Liviu Dragnea sunt chiar mai rizibile decat ale predecesorului sau intru suferinta si persecutie politica, care dosare, daca ar fi analizate de o instanta americana, ar fi aruncate la cosul de gunoi imediat dupa lecturare.
    ..Problemele lui Dragnea, legate de orgoliul nelimitat si increderea deplina in potența sa nemasurată, rezulta, probabil, din interpretarea gresita a scrierilor lui Cervantes. Liviu Dragnea chiar a crezut ca, in Romania, personajul idealist don Quijote ar avea mai mult succes decat in vremurile autocratiei regale de demult…..asa se intampla cand te bazezi pe consilieri evrei. Niciodata corb la corb nu-si scoate ochii, oriunde s-ar afla. (Z)
    PS
    Deja ma apuca rasul imaginandu-mi un jurnalist care o intreaba acum pe doamna Dancila daca mai sustine acea initiativa. Chiar ar trebui interpelata distinsa doamna… macar sa ne distram, ce mai…(Z)

  9. Mircea Popescu

    Felicitari pentru replica dvs, adresata domnului Nastase, despre Referendumul pentru familie si despre ce inseamna social democratie in Europa in raport cu ceea ce ar trebui sa insemne…

  10. Cred ca din colegii dumneavoastra de liceu ar fi rezultat cel putin 2 guverne mai bune decat tot ceea ce a avut Romania in ultimii 14 ani . Stiu ca Liceul Sfantul Sava e un liceu de elita ; cred ca cel mai prestigios din Bucuresti si din Romania .

  11. Si bine zis si adevarat :

    Probabil la fel de importantă, dacă nu chiar și mai importantă, este reasigurarea condițiilor de stabi­litate în economie, afectată de ceea ce președintele Iohannis a numit oficial și în nenumărate rânduri „creșterile salariale care pun în pericol bugetul”, „majorările de pensii fără resursele necesare/” și să nu uităm de ceea ce preșe­dintele a calificat drept „țopăială fiscală”. Astfel: trebuie tăiate urgent salariile anterior mărite pentru profesori și medici și în general pentru aparatul bugetar; trebuie întors din drum salariul minim; trebuie încetată mărirea pe mai departe a punctului de pensie și oprită operațiunea de recalculare a pensiilor (nu de alta, dar ne-a spus dl Iohannis în mod repetat că nu există bani); trebuie să se revină la creditele încărcate cu ROBOR; trebuie să se abandoneze apărarea consumatorilor casnici împotriva creșterilor de tarife rezultând din liberalizări fără noimă și, în general, trebuie să se revoce toate măsurile prevăzute prin inițiala OUG 114 (indiferent de ceea ce a mai rămas până la urmă din ele); trebuie să se anuleze prevederile vizând folosirea pe plan intern a 50% din gazul ce ar urma să fie extras din largul Mării Negre, pentru ca acest gaz să poată fi exportat liber în folosul, desigur, al partenerilor noștri europeni (căci, dacă suntem „europeni”, aceștia contează evident mai mult decât noi înșine!). Cu alte cuvinte, să nu fim naționaliști, „iliberaliști” sau „antieuropeni”!

    Și apropo de „țopăiala fiscală”, incriminată atât de adesea de președintele Iohannis, să nu-i uităm pe agenții economici care nu cred că au beștelit vreo altă guvernare mai abitir decât pe cea a PSD-Dragnea, cu toate că, în urma interminabilelor relaxări fiscale de pe vremea acesteia, au rămas să plătească la stat taxe nici cât se plătește într-un paradis fiscal. Deci, să se revină de urgență la plata de către angajatori a celor 60 procente ce le reveneau în sarcină din contribuțiile sociale ale angajatului, plată transferată integral în cârca angajatului, de cine credeți, tocmai de PSD-Dragnea, zis „ciuma roșie”! Stimați antreprenori, la câte necazuri v-a făcut tandemul PSD-Dragnea încercând să mărească salariile oamenilor, acum, în noul context electoral, ați putea face ceva să scăpați de acesta definitiv. Vai, însă, v-a răpit cineva plăcerea, căci omul tandemului, de îndată ce s-a ­constatat că a pierdut alegerile, a și fost băgat la pușcărie. Poate pentru că era corupt, dar sigur din motivul că a încercat să crească salariile și pensiile oamenilor. Ceea ce, într-o colonie precum este România, constituie un delict! Sancționat nu cu suspendare, ci cu ­executare!

    Autor: Ilie Șerbănescu

    Sursa: România liberă

  12. Romania adaptata: Alegerile nationale vor reproduce noile fenomene si tendinte ale euroalegerilor

    Un caz singular nu are forta. E ca primavara care nu se face cu o floare. Ceea ce adeseori politica prezinta drept “simbolic”, pentru a compensa retoric lipsa de substanta, nu mai functioneaza. Poate, doar, cel mult, la turma, la oameni ignoranti, naivi, creduli. Simbolurile nu au forta si, logic, nu pot fi folosite pentru generalizare. Pe de alta parte, pistolul nu putea de unul singur sa traga si sa loveasca tinta. Privind viitoarele confruntari electorale, cred ca acestea nu vor avea cum sa faca abstractie de noile partide si tendinte, in crestere, care au fost scoase la suprafata de euroalegeri. Suveranism, natiocratism, ecologism, refondism etc. se manifesta si la stanga si la dreapta. Partidele traditionale sunt in descrestere ca influenta si voturi atrase. Nu cred ca mai este democratica si nici posibila reducerea multipartidismului de pe stanga si de pe dreapta la doua blocuri “unite”. Din “unitatea” dreptei si stangii nu ar avea de castigat decat partidele vechi si mari. Partidele noi au nevoie de sanse egale, cu candidati si programe proprii. Asa se verifica, se calesc si trec prin focul electoral. Blocurile electorale sunt o modalitate de manipulare folosita de catre partidele mari si vechi, care sunt interesate in conservarea establishmentului, a statu quo-ului. Ori, alegerile vor fi inutile daca aceste lucruri se intampla. Schimbarea vine din partea partidelor noi si/sau refondate. Stopping Power se poate aplica deopotriva celor doua partide traditionale, PSD si PNL, care sunt la fel de obosite si au iesit in egala masura din zona de crestere. Foarte probabil, puterea sau majoritatea va apartine in viitor unor coalitii parlamentare si guvernamentale mai mari de doua partide, cu 3-4-5 partide.http://www.contributors.ro/administratie/stopping-power/

  13. Buna ziua,In legătura cu lansarea cărții Mihai Caraman -un spion roman in Războiul rece eveniment organizat in 13.06.2019 la Fundația Europeană Titulescu va rog sa îmi Spuneti modalitatea de participare a mea la acest eveniment. Va mulțumesc. Cu deosebit respect,

    Vasile Iulian.

    Trimis din Yahoo Mail pentru iPhone

    La marți, iunie 4, 2019, 3:47 p.m., ADRIAN NĂSTASE a scris:

    #yiv5243457289 a:hover {color:red;}#yiv5243457289 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv5243457289 a.yiv5243457289primaryactionlink:link, #yiv5243457289 a.yiv5243457289primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv5243457289 a.yiv5243457289primaryactionlink:hover, #yiv5243457289 a.yiv5243457289primaryactionlink:active {background-color:#11729E !important;color:#fff !important;}#yiv5243457289 WordPress.com | Adrian Năstase posted: „Duminică, promotia 1969 a Colegiului National Sf. Sava s-a reunit in sala de festivităti a  liceului. Au fost prezenti 70 de fosti elevi, absolventi din cele zece clase paralele. O treime au venit din străinătate, din diferite tări.M-am bucurat să-mi re” | |

  14. Cu toate că îmi plac oamenii cu carte multă, găsesc că nu e de ajuns să ai doar multă instruire ca să fii ministru, prim-ministru…ca să conduci un domeniu, ci mai e nevoie de calități de manager, de spirit practic, de fler și de abilitate în a lucra cu oamenii.
    Am observat că oamenii de știință sau de artă, oamenii foarte învățați nu au rezultate în posturile înalte de conducere, fiindcă nu au și calitățile complementare.
    Dimpotrivă, unii cu mai puține diplome, absolvenți de școli obișnuite nu vestite, au rezultate bune. Există și excepții, precum domnul Năstase care are și carte, și educație, și calități de manager, și n-o spun fiindcă e gazda acestui blog.

Dă-i un răspuns lui Luminița ArhireAnulează răspunsul